Ampelografie I Curs-Cichi Daniela-Doloris

CICHI DANIELA DOLORIS- SUPORT DE CURS AMPELOGRAFIE I
AMPELOGRAFIE I
(Suport de curs)
AMPELOGRAFIA CA STIINTA- DEFINITII, TERMINOLOGIE, OBIECTIVE,

LEGĂTURILE AMPELOGRAFIEI CU ALTE ŞTIINŢE, ISTORIC
Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul descriptiv al viţei de vie. Termenul de
Ampelografie a fost introdus în 1661 de către Sachs, doctor în medicină la Leipzig, care publica
o lucrare asupra varietăţilor de viţă de vie, intitulată Ampelographia. Ampelografie, ca
denumire, derivă etimologic din cuvintele greceşti: „ampelos” (viţă) şi „graphen” (descriere).
Ampelografia, ca ştiinţă, se ocupă cu studiul descriptiv al speciilor şi soiurilor genului

Vitis. Ampelografia s-a lansat şi dezvoltat concomitent cu creşterea numărului de soiuri şi
îmbogăţirea cunoştinţelor privind viticultura și comportarea acestora în diferite condiţii
ecologice.
Obiectivul principal al Ampelografiei vizează studiul speciilor şi soiurilor de viţă de vie

din punct de vedere :
• morfologic;
• agrobiologic,
• caracteristicilor tehnologice;
• al tehnologiilor diferenţiate,
• și al comportării acestor soiuri în diferite areale şi condiţii tehnice.
Terminologie (lexic general)
Soiul (cultivarul) – este o unitate biologică specifică plantelor cultivate definit ca un grup
de indivizi cultivaţi, asemănători între ei, care au aceleaşi particularităţi distincte (biologice,
fiziologice, biochimice ş.a.) pe care le păstrează prin înmulţire.
Acesta are ca şi corespondent termenul de:
variété (lb. franceză);
variety (lb. engleză);
varietà (lb. italiană),
variedad (lb. spaniolă);
sorte (lb. germană), ş.a.

Originea soiurilor. Pornind de la considerentul că soiurile de viţă-de-vie se

caracterizează printr-o stabilitate genetică relativă, stabilitate influenţată de diferiţi factori
modelatori ( mutaţii spontane, încrucişări naturale, segregare în cazul soiurilor de provenienţă
hibridă), ele se pot clasifica în două mari grupe : soiuri locale și soiuri ameliorate.
Originea soiurilor
Soiuri locale ( populaţii locale ) Soiuri ameliorate

 provenite prin conlucrarea  obţinute în procesul de
selecţiei naturale îndelungate cu ameliorare, prin hibridare
selecţia primitivă practicată de sexuată controlată.
viticultori anonimi. Acestea s-au  Pe această cale au rezultat
format în condiţii pedoclimatice majoritatea soiurilor de viţă-de-vie.
specifice , condiţii la care sunt foarte De la aceeaşi combinaţie de genitori
bine adaptate. se pot obţine mai multe soiuri, ca de
 Astfel s-au format soiurile exemplu din încrucişarea soiurilor
autohtone de viţă-de-vie – Grasa de Bicane x Muscat de Hamburg s-au
Cotnari, Galbena de Odobeşti, obţinut la Greaca 3 soiuri noi –
Busuioaca de Bohotin, Mustoasa Xenia, Tamina şi Donaris, cu
de Măderat ş.a.; caractere morfologice şi
agroproductive distincte.
Biotipul reprezintă un grup restrâns de indivizi din cadrul soiului (populaţiei) care au
aceleaşi însuşiri biochimice.
Între biotipurile care aparţin aceluiaşi soi pot exista anumite deosebiri fiziologice, cum ar
fi : rezistenţa la ger, la secetă, la principalele boli şi dăunători, precum şi o serie de deosebiri
agrobiologice, tehnologice şi productive.
Bogăţia soiului în biotipuri indică caracterul de adaptare ecologică . Prin lucrările de

selecţie se urmăreşte alegerea celor mai valoroase biotipuri din cadrul soiului, pentru a fi
înmulţite şi extinse în cultură. Acest lucru se realizează prin selecţie clonală.
Clona este definită ca fiind descendenţa vegetativă provenită de la o singură plantă (

viţă-de-vie). De la acelaşi soi se pot obţine mai multe clone.
Clona
Exemplu , de la soiul Cabernet Sauvignon clonele :
4 Iş. – producţii de 13 t/ha, 7 Dg.- 10 t/ha, 30 și 33 Vl. –
17,4 t/ha ,131 Şt. cu o producţie de 12,5 t/ha.
Selecții clonale-6
Cabernet Sauvignon 4 Iş.

Cabernet Sauvignon 7 Dg.
Cabernet Sauvignon 30 Vl.
Cabernet Sauvignon 33 Vl.
Cabernet Sauvignon 54 Mn.
Cabernet Sauvignon 131 Şt.
Sortiment – asociere de două sau mai multe soiuri cu însuşiri bioproductive

asemănătoare sau diferite, care sunt cultivate într-un anumit areal (centru viticol, podgorie sau
regiune viticolă), capabile să valorifice la maximum oferta ecologică prin intermediul
biosistemului soi/portaltoi, în vederea obţinerii unor produse viti-vinicole specifice arealului
considerat. Diversitatea ecologică a ţării noastre, cu un grad ridicat de favorabilitate pentru
cultura viţei de vie şi puterea tradiţiei a condus în timp la statornicirea unor sortimente
tradiţionale (ex. sortimentul de Drăgăşani, sortimentul de Dealu Mare, ş.a.). Particularităţile
bioproductive specifice soiurilor, potenţate de oferta ecologică şi cea tehnologică, au generat
diversificarea unor sortimente de soiuri de struguri pentru masă, sortimente de soiuri de
struguri pentru vin, sortimente de soiuri de struguri pentru stafide, ş.a. Sortimentul tehnologic -
constă în asocierea a două sau mai multe soiuri în vederea completării deficienţelor tehnologice
(aciditate, conţinut de compuşi fenolici ş.a.) ale unor soiuri. Exemplu – sortimentul tehnologic
de la Cotnari format din soiurile Grasă de Cotnari (aport ridicat de zaharuri în must), Fetească
albă (aciditate insuficientă), Frâncuşă (plus de aciditate) şi Tămâioasă românească (aport de
aromă). Deficienţele de polenizare caracteristice unor soiuri (ex. Muscat de Hamburg) sunt
corectate prin cultivarea acestora în sortiment biologic (amestec biologic) cu soiuri bune
polenizatoare (pentru exemplul dat, cu soiul Cinsaut) în proporţie de 2 : 1.
Sortogrup – grupare de soiuri înrudite, rezultate unele din altele în urma unor mutaţii
naturale (variaţii mugurale, fecundare liberă, ş.a.). Exemplu sortogrupul Coarnă (Coarnă neagră,
Coarnă neagră selecţionată, Coarnă neagră tămâioasă, Coarnă neagră aromată); sortogrupul
Chasselas (Chasselas blanc, Chasselas doré, Chasselas musqué, Chasselas rouge, Chasselas
rouge imperial, Chasselas rouge hatif, ş.a.).
SCURT ISTORIC AL AMPELOGRAFIEI ÎN ROMÂNIA

În viticultura antefiloxerică au existat puţine referiri prin publicaţii privind cunoaşterea
soiurilor.
Ion Ionescu de la Brad în lucrările sale monografice „Agricultura română” din judeţul
Mehedinţi (1868) caracteriza sumar soiurile cultivate în acea zonă (Coarnă neagră, Coarnă albă,
Coarnă roşie, Gordin, Braghină, Tămâioasă ş.a.) şi respectiv în „Agricultura română” din
judeţul Putna (1869) face referiri la soiurile: Galbenă, Plăvaie, Grasă, Tămâioasă, Păsărească
(Fetească) ş.a.
În Transilvania, încă din perioada antefiloxerică, se acordă o atenţie deosebită privind
conservarea patrimoniului genetic viticol. Astfel, în această zonă se înfiinţează primele colecţii
ampelografice din ţara noastră (Colecţia ampelografică de la Mirăslău–1840; Colecţia
ampelografică de la Cluj –1868). Tot în această perioadă, în lucrarea „Viticultura şi vinificaţia
Transilvaniei” (1870) sunt prezentate informaţii cu privire la soiurile cultivate în zonă. În anul
1885, în cadrul Şcolii de viticultură de la Miniş se înfiinţează o colecţie cu specii americane
utilizate ca portaltoi (V.riparia ,V.rupestris), soiuri autohtone(Ardeleancă, Cadarcă, Mustoasă de
Măderat) şi străine (Cabernet Sauvignon, Merlot, Riesling italian ş.a.) precum şi diferiţi hibrizi
producători direct utilizaţi la acea vreme.
După 1895 apar diferite publicaţii referitoare la comportarea soiurilor de viţă-de-vie
cultivate în diferite zone viticole ale ţării (Mîntulescu Gh., 1896; Nicoleanu Gh., 1898;
Rădulescu D., 1898; Brezeanu V., 1899 ş.a.).
În anul 1900 apare prima ampelografie românească „Introduction à l'Ampélographie
roumaine” de Gh. Nicoleanu. Unele soiuri descrise în această lucrare au fost introduse în
ampelografia lui P. Viala şi Vermorel (1901-1910). În acelaşi an (1900) Ch. Druţu în teza de
doctorat descrie amănunţit 37 de soiuri aflate în cultură.
În Revista viticolă, horticolă şi agricolă (1909) sunt descrişi portaltoii utilizaţi în
România (Riparia gloire; Rupestris du Lôt; Riparia x Rupestris 101-14, 3306, 3309; Mourvèdre x
Rupestris 1202 şi Aramon Rupestris Ganzin 1).
Primele măsuri privind producerea vinurilor cu denumire de origine au fost stabilite prin
Legea pentru reglementarea plantării viilor (1932) şi a Legii pentru apărarea viticulturii
(1936).
Între anii 1937-1949, sub conducerea lui I.C.Teodorescu, este redactată revista România
viticolă în care sunt publicate diferite articole care vor consolida bazele ştiinţifice ale viticulturii
şi vinificaţiei româneşti. În aceeaşi perioadă apar lucrări referitoare la cunoaşterea
sortimentelor din România : Cele mai recomandabile specii şi varietăţi de viţă pentru România
(Teodorescu I.C.,1930);Varietăţi de viţă proprii podgoriilor româneşti (Bernaz D.,1935) şa.
Teodorescu I.C. (1939) elaborează lucrarea „L' étude des fleurs et du pollen chez les
principales variétés roumains du vigne” şi aduce astfel o serie de precizări în ceea ce priveşte
cunoaşterea morfologiei florale şi a polenului la principalele soiuri româneşti de viţă-de-vie.
În anul 1942 s-a publicat lucrarea Studiul analitic al strugurilor din Colecţia Facultăţii de
Agronomie Bucureşti (I.C. Teodorescu, Gh. Constantinescu şi colab.).
Pentru menţinerea calităţii I.C. Teodorescu a susţinut abandonarea hibrizilor direct
producători şi mai apoi a fost promulgată Legea pentru impunerea şi defrişarea plantaţiilor de
hibrizi producători direcţi (1943).
După cel de-al doilea război mondial se intensifică studiile asupra comportării
portaltoilor şi soiurilor de viţă-de-vie roditoare în diferite areale viticole din România şi apar
numeroase publicaţii privind:
 Cunoaşterea gradului de afinitate între principalele soiuri de viţă roditoare şi
portaltoi (Constantinescu Gh., 1943, 1953, 1956; Mihalca Gh., 1955, 1959; Oşlobeanu M. ,
1959, 1966 ş.a);
 Selecţionarea la Drăgăşani a unor cloni din populaţia Berlandieri x Riparia Teleki 8
B (Baniţă P. , 1955);
 Însuşirile biologice ale portaltoilor utilizaţi în România (Martin Th. , 1943 ,1944;
Piţuc P. , 1960, 1965 ş.a.);
 Studiul biologiei florii la diferite specii ale genului Vitis (Riparia Portalis) –
Constantinescu Gh. , 1958, 1968; Mihalca Gh., 1959 ş.a.;
 Studiul comparativ al caracteristicilor biologice şi de productivitate la diferite
soiuri de viţă-de-vie (Neagu N.I., 1945; Constantinescu GH. şi colab., 1958, 1960; Popescu Gh.,
1958; Metaxa Gr. şi colab., 1959 ş.a.).
O publicaţie ştiinţifică de mare anvergură în domeniul ampelografiei româneşti o
reprezintă apariţia între anii 1959-1970 sub semnătura lui Gh. Constantinescu şi colab. a
lucrării Ampelografia R.P.R. şi ulterior Ampelografia R.S.R. în 8 volume.
Tot sub semnătura lui Gh. Constantinescu în colaborare cu Indreaş Adriana, în 1976
este publicată Ampelologia soiurilor apirene, lucrare de referinţă în domeniu, care aduce o
contribuţie importantă la cunoaşterea eredităţii, însuşirilor biologice, însuşirilor ecofiziologice,
caracteristicilor tehnologice şi agrotehnice ale soiurilor apirene.
În prezent ţara noastră beneficiază de o bogată reţea de cercetare în domeniul viti-
vinicol, desfăşurată în cadrul: Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură
şi Vinificaţie (I.C.D.V.V. Valea Călugărească), Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare
pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești Argeș (I.N.C.D.B.H. Ștefănești Argeș), al
staţiunilor de cercetare viti-vinicolă (S.C.DV.V. Blaj–jud.Alba; S.C.D.V.V.Bujoru- jud.Galaţi;
S.C.D.V.V.Drăgăşani –jud.Vâlcea; S.C.D.V.V. Greaca –jud.Giurgiu; S.C.D.V.V. Iaşi; S.C.D.V.V.
Miniş –jud.Arad; S.C.D.V.V. Murfatlar –jud.Constanţa; S.C.D,V.V. Odobeşti –jud.Vrancea;
S.C.D.V.V. Pietroasa –jud.Buzău) şi în cadrul Facultăţilor de Horticultură de la Bucureşti, Cluj-
Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara.
II. TIPURI DE DESCRIPTORII AMPELOGRAFICI
Pentru o amănunţită şi complexă descrierea a soiurilor în prezent se face apel la o serie

de descriptori:
 descriptori morfologici (lăstar, floare, frunză, strugure, bob, coardă ş.a.);
 descriptori fenologici (epoca de dezmugurit, epoca de înflorit, epoca de maturare ş.a.);
 descriptori agrobiologici (coeficienţi de fertilitate, indici de productivitate ş.a.);
 descriptori fiziologici (rezistenţele la principalele boli, dăunători, paraziţi şi factori
nefavorabili de mediu);
 descriptori tehnologici (conţinuturile în zahăr, aciditate, gust, aromă ş.a);
 descriptori genetici şi biochimici (markeri moleculari).
2.1. DESCRIPTORII MORFOLOGICI

Pentru descrierea şi recunoaşterea soiurilor de viţă de vie un rol foarte important îl
deţin caracterele morfologice, fenotipice ale principalelor organe vegetative, generative şi
lemnoase ale viţei de vie.
Descriptorii morfologici se referă la: rozetă, lăstarul tânăr şi lăstarul adult, cârceii,
frunza, inflorescenţă, floare, struguri, boabe, sămânţă şi coardă.
ROZETA. Se apreciază culoarea şi perozitatea rozetei în fenofaza de dezmugurit.
Observaţiile se fac la minimum 10 rozete.
Culoarea de bază a rozetei este:
 verde (Chardonnay, Tămâioasă românească); cu nuanţe: albicioasă (Furmint,
Crâmpoşie, Petit Sauvignon, Muscat de Hamburg, Frăncuşă ş.a.), gălbuie (Creaţa, Kiş Miş
alb, Gros Sauvignon ş.a.), roşietică (Băbească neagră, Cardinal, Muscat Ottonel,
Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri ş.a.);
 albă cu nuanţă: verzuie (Berlandieri x Riparia SO4, Corinth roşu, Iordană, Pinot gris ş.a.);
 cafenie cu nuanţă roşietică (Afuz Ali roz, Regina viilor)
 roşietică cu nuanţe: verzuie (Grasa de Cotnari), violacee (Neuburger), cafenie (Chasselas
doré) ş.a.
Perozitatea rozetei este determinată de prezenţa perişorilor şi densitatea acestora.
Astfel, rozeta poate fi : glabră (fără perişori – Riparia gloire, Afuz Ali); păroasă (Berlandieri x
Rupestris 140 Ruggeri ş.a.); pufoasă (Aligoté, Alphonse Lavllée, Crâmpoşie, Merlot, Muscat de
Hamburg ş.a.); scămoasă (Cabernet Sauvignon, Burgund mare, Chardonnay, Chasselas doré,
Muscat Ottonel ş.a.).
LĂSTARUL TÂNĂR. Observaţiile se fac la 10 lăstari tineri cu lungimi între 10 – 30 cm.
Sunt utilizaţi următorii descriptori (tabelul 2.1.):
 Forma vârfului lăstarului (codurile OIV 001; UPOV 3; IBPGR 4.1.1.) se apreciază
deasupra primei frunze detaşate.Se consideră că aceasta poate fi : închisă (Vitis riparia),
semideschisă (Kober 5 BB) şi deschisă (Vitis vinifera) cu codificările corespondente din
tabelul 2.1;
 Distribuţia pigmentaţiei antocianice (codurile OIV 002; UPOV 4; IBPGR 6.1.1.). Se
consideră că aceasta poate fi: absentă(Meunier), repartizată în lizieră (Chenin blanc B)
sau peste tot (Vitis aestivalis) ;
 Intensitatea pigmentaţiei antocianice (codurile OIV 003; UPOV 5; IBPGR 4.1.2.);
 Densitatea perişorilor lungi (codurile OIV 004; UPOV 6; IBPGR 4.1.3.);
 Densitatea perişorilor scurţi şi rigizi (codurile OIV 005; UPOV 7; IBPGR 6.1.2.),
Tabelul 2.1
Forma vârfului lăstarului
LĂSTARUL ADULT. Pentru caracterizarea lăstarului adult se utilizează următorii 10

descriptori :
 Portul lăstarului (codurile OIV 006; UPOV 8; IBPGR 6.1.3.), tabelul 2.2.;
 Culoarea părţii dorsale a internodurilor lăstarului (codurile OIV 007; UPOV 9; IBPGR
6.1.4.);
 Culoarea părţii ventrale a internodurilor lăstarului (codurile - OIV 008; UPOV 10; IBPGR
6.1.5.);
 Culoarea părţii dorsale a nodurilor lăstarului (codurile OIV 009; UPOV 11; IBPGR 6.1.6.)
– observaţiile se fac la înflorire la nodurile dispuse pe treimea mijlocie a lăstarului;
 Culoarea părţii ventrale a nodurilor lăstarului (codurile OIV 010; UPOV 12; IBPGR
6.1.7.) se examinează în acelaşi mod menţionat mai sus;
 Densitatea perilor rigizi la nodurile lăstarului (codurile OIV 011; UPOV 13; IBPGR 4.1.4.)
se apreciază la înflorire la nodurile dispuse în treimea mijlocie;
 Densitatea perilor rigizi pe internodurile (codurile OIV 012; UPOV 14; IBPGR 6.1.8.).
Observaţiile se fac la înflorit, examinându-se perişorii din porţiunea centrală a
internodurilor plasate în treimea mijlocie a lăstarului. Se folosesc notările şi codificarea
din tabelul 2.1;
 Densitatea perilor lungi la nodurile lăstarului (codurile OIV 013; IBPGR 6.1.9.);
 Densitatea perilor lungi pe internoduri (codurile OIV 014; IBPGR 6.1.10.);
 Pigmentaţia antocianică a mugurilor (codurile OIV 015; UPOV 15; IBPGR 6.1.11.). La
înflorit se examinează mugurii din treimea mijlocie a lăstarului (pe partea însorită).
Tabelul 2.2
Portul lăstarului
CÂRCEII. Observaţiile se fac la înflorit pe treimea mijlocie a lăstarului. Se apreciază :

 Distribuţia cârceilor pe lăstar (codurile OIV 016; UPOV 22 IBPGR 4.1.5.) poate fi
discontinuă (la 2 noduri succesive sau mai puţin, ex. Vitis vinifera) sau continuă (la
3 noduri succesive sau mai multe, ex. Vitis labrusca, Vitis coignetiae);
 Lungimea cârceilor (codurile OIV 017; UPOV 23;IBPGR 6.1.12.). În funcţie de lungime
cârceii sunt : foarte scurţi (cca. 10 cm), scurţi (cca. 15 cm), mijlocii (cca. 20 cm), lungi
(cca. 25 cm) şi foarte lungi (peste 30 cm).
FRUNZA TÂNĂRĂ. Sunt examinate primele 6 frunze de la vârful lăstarului. Observaţiile

se fac la 10 lăstari, înainte de înflorit, utilizându-se următorii descriptori :
 Culoarea feţei superioare (codurile OIV 051; UPOV 24; IBPGR 6.1.13.);
 Intensitatea pigmentaţiei antocianice la 6 frunze (codurile - OIV 052; UPOV 25; IBPGR
6.1.14.);
 Densitatea perilor fini dintre nervurile frunzelor tinere (codurile OIV 053; UPOV 26;
IBPGR 6.1.15.) se va examina pe faţa inferioară la frunza a patra considerată de la vârful
lăstarului;
 Densitatea perilor scurţi, rigizi dintre nervuri (codurile OIV 054; UPOV 27; IBPGR
6.1.16.) se face în acelaşi mod menţionat anterior;
 Densitatea perilor lungi, fini pe nervurile principale (codurile OIV 55; UPOV 28; IBPGR
6.1.17.) se apreciază pe faţa inferioară a celei de a patra frunze, de la vârful lăstarului;
NOTĂ: DESCRIPTORII MORFOLOGICI FRUNZA ADULTĂ, STRUGURE, BOABE-VEZI
SUPORT LABORATOR
INFLORESCENŢA. Observaţiile se fac înainte de înflorit când se examinează : nivelul de

inserţie al primei inflorescenţe pe lăstar, numărul de inflorescenţe pe lăstar, lungimea primei
inflorescenţe, sau în timpul înfloritului când se determină tipul morfologic şi funcţional al florii.
Nivelul de inserţie al primei inflorescenţe (codurile OIV 152; IBPGR 6.2.1.) se determină
în urma observaţiilor efectuate la 10 lăstari. Se consideră caracterizarea şi notările din tabelul
2.3.
Tabelul 2.3.
Nivelul de inserţie al primei inflorescenţe pe lăstar

Inserţia primei inflorescenţe Soiuri de referinţă Notare
la nodurile 1 sau 2 - 1
la nodurile 3 sau 4 Riesling B 2
la nodul 5 sau mai sus Sultanină 3
Numărul de inflorescenţe pe lăstar (codurile OIV 153; IBPGR 6.2.2.). Se numără
inflorescenţele de pe 10 lăstari şi se exprimă ca număr mediu pe cei 10 lăstari (tabel 2.4.).
Tabelul 2.4
Numărul de inflorescenţe pe lăstar
Număr de inflorescenţe / lăstar Soiuri de referinţă Notare
0 – 1 inflorescenţă Sultanină 1
1,1 – 2,0 inflorescenţe Chasselas blanc 2
2,1 – 3,0 inflorescenţe Riesling B 3
peste 3 inflorescenţe Aris 4
Lungimea primei inflorescenţe (codurile OIV 154; IBPGR 6.2.3.) se măsoară de la punctul
de inserţie până la vârful inflorescenţei. Interpretarea se face conform tabelului 2.5.
Tabelul 2.5
Lungimea primei inflorescenţe de pe lăstar
Lungimea inflorescenţei Notare
Foarte scurtă < 6 cm 1
6 – 9 cm 2
Scurtă 9 – 11 cm 3
11 – 14 cm 4
Mijlocie 14 – 16 cm 5
16 – 19 cm 6
Lungă 19 – 21 cm 7
21 – 24 cm 8
Foarte lungă >24 cm 9
Tipul florii (codurile OIV 151; UPOV 56; IBPGR 4.2.1.). Observaţiile se fac în timpul
înfloritului, notându-se tipul morfologic şi funcţional al florii conform tabelului 2.6.
Tabelul 2.6
Tipurile morfologice şi funcţionale de floare
Tipul florii Soiuri de referinţă Notare

Unisexuat Masculă Rupestris du Lôt 1
Hermafrodită funcţional masculă 3309 C 2
Hermafrodită funcţional normală Chasselas blanc 3
Hermafrodită funcţional femelă cu staminele Sori, Crâmpoşie 4
erecte
Hermafrodită funcţional femelă cu staminele Bicane 5
recurbate
SĂMÂNŢA. Observaţiile se fac la maturarea fiziologică, asupra a 100 de boabe provenite
de la 10 struguri – câte 10 boabe din zona mediană a ciorchinelui. Acestea vizează descriptorii
prezentaţi în continuare:
Prezenţa seminţelor în bob (codurile OIV 241; UPOV 77; IBPGR 4.3.1.). La soiurile de
viţă-de-vie seminţele pot fi: absente (partenocarpice– ex. Corinth noir); sub forma unor
rudimente (stenospermocarpice –ex. Sultanina) sau prezente (normal dezvoltate – ex Riesling
italian).
Numărul de seminţe în bob (descriptor introdus de I.C.V.V.). Notările care se fac sunt
următoarele: 0 - absente (Sultanină); 1 – seminţe puţine (1-2 seminţe)- ex. Bicane; 3 - seminţe
multe (≥ 3 seminţe) - soi de referinţă Riesling italian.
Lungimea seminţei (codurile OIV 242; IBPGR 6.3.2.) se determină la maturitate, prin
măsurători efectuate asupra a 100 seminţe uscate provenite de la boabele plasate în zona
centrală a 10 struguri. După lungime, seminţele se grupează astfel : foarte scurte (Cadarcă);
scurte (Mourvedre); mijlocii (Pinot noir); lungi (Cinsaut) şi foarte lungi (V. rotundifolia).
Tabelul 2.7
Greutatea seminţei
Caracterizare Notare
Foarte mică < 11 mg 1
11-21 mg 2
Mică 21-29 mg 3
29-36 mg 4
Mijlocie 36-44 mg 5
44-51 mg 6
Mare 51-59 mg 7
59-65 mg 8
Foarte mare > 65 mg 9
Greutatea seminţei (codurile OIV 243; IBPGR 6.3.3). Se cântăresc 100 de seminţe uscate
provenite de la boabele plasate în zona centrală a 10 struguri şi se fac notările conform
tabelului 2.7.
Canelurile transversale pe faţa dorsală a seminţei (codurile OIV 244; IBPGR 4.3.2.) sunt
prezente doar la seminţele speciei Vitis rotundifolia, fiind absente la specia Vitis vinifera.
COARDA prezintă opt descriptori. Observaţiile se fac după căderea frunzelor sau în
timpul repausului vegetativ, asupra a 10 internodii plasate în treimea mijlocie a coardei.
Secţiunea transversală (codurile OIV 101; UPOV 16; IBPGR 6.1.42.) a coardei poate fi :
circulară (3309 C); eliptică (Chasselas blanc) sau eliptic-alungită (Kober 5 BB).
Suprafaţa (codurile OIV 102; UPOV 17; IBPGR 6.1.43.) scoarţei poate fi : netedă (3309
C); unghiulară (V.rubra); striată (canelată – Chasselas blanc) sau crestată (costată –
V.berlandieri).
Culoarea generală (codurile OIV 103; UPOV 18; IBPGR 6.1.44.) a coardei este : galbenă
(Grenache noir, Riesling italian); cafenie-gălbuie (Müller Thurgau, Furmint); cafenie-închisă
(Chasselas blanc, Cabernet Sauvignon); cafenie–roşietică (3309 C, Merlot), violacee
(V.aestivalis).
Lenticelele (codurile OIV 104; UPOV 19; IBPGR 6.1.45.) sunt evaluate printr-un sistem
de notare de la 1 –9 (după OIV) şi respectiv de la 0-9 (după I.C.V.V.).Acestea sunt absente (1 sau
0) la specia V. vinifera şi foarte dese (9) la specia V. rotundifolia.
Densitatea perilor rigizi (erecţi) la noduri (codurile OIV 105; UPOV 20; IBPGR 6.1.46.)
se exprimă printr-un sistem de notare de la 1 –9 (după OIV) şi respectiv de la 0-9 (după
I.C.V.V.).Perişorii rigizi pot fi la noduri : absenţi sau foarte rari (3309 C); rari (161 – 49 C); cu
desime mijlocie (3306 C); deşi (Riparia Scribner) şi foarte deşi.
Densitatea perilor rigizi (erecţi) pe internoduri (codurile OIV 106; UPOV 21; IBPGR
6.1.47.) se exprimă prin acelaşi sistem de notare.
Lungimea internodiilor (codurile OIV 353; IBPGR 6.1.53.) se determină la maturitate,
prin măsurători efectuate la 10 internodii din treimea mijlocie a coardelor, plasate în
apropierea trunchiului (tabelul 2.8).
Tabelul 2.8
Lungimea internodiilor
Caracterizare Soiuri de Notare
referinţă
Foarte scurte < 60 mm - 1
60 - 80 2
mm
Scurte 80 - 98 mm Cabernet 3
98 -113 mm Sauvignon
4
Mijlocii 113 - 127 mm Chasselas doré 5
127 - 143 mm 6
Lungi 143 - 160 mm - 7
160 - 180 mm 8
Foarte lungi > 180 mm Kober 5 BB 9
Diametrul internodurilor (codurile OIV 354; IBPGR 6.1.54.). Observaţiile se fac la

maturitate, făcându-se media a 10 internodii din treimea mijlocie a coardelor, plasate în
apropierea trunchiului. Se va nota diametrul maxim al zonei mediane a internodului (tabel 2.9).
Tabelul 2.9
Diametrul internodiilor
Caracterizare Soiuri de referinţă Notare
Foarte mic < 6 mm Rupestris du Lôt 1
6 - 8 mm 2
Mic 8 - 9 mm Clairette 3
9 - 11 mm 4
Mijlociu 11-12 mm Muscat de Alexandria 5
12-14 mm 6
Mare 14 -15 mm Carignan 7
15 -17 mm 8
Foarte mare > 17 mm Sultanină 9
2.2. DESCRIPTORI FENOLOGICI
Descrierea fenologică a soiurilor se bazează pe o serie de descriptori, care se referă la :
epoca dezmuguritului, epoca înfloritului, pârgă, maturarea deplină a strugurilor, căderea
frunzelor, maturarea lemnului şi durata perioadei de vegetaţie.
Epoca dezmuguritului (codurile OIV 301; UPOV 1; IBPGR 6.1.48.) se consideră atunci
când 50 % din muguri se găsesc în stadiul „lânos” (stadiul B după Baggiolini). Caracterizarea,
notarea şi soiurile de referinţă sunt prezentate în tabelul 2.20.
Tabelul 2.20
Epoca dezmuguritului
Foarte timpurie Perlă de Csaba 1
Timpurie Chasselas blanc,Fetească albă 3
Mijlocie Grenache noir, Merlot 5
Târzie Cinsaut 7
Foarte târzie Mourvedre, Băşicată 9
Epoca înfloritului (codurile OIV 302; IBPGR 6.2.21.). Observaţiile se fac când 50 % din
flori sunt deschise (tabelul 2.21.).
Pârga strugurilor (codurile OIV 303; UPOV 57; IBPGR 6.2.22.). Stadiul de pârgă se
consideră atunci când 50 % din boabe devin elastice, moment în care au un conţinut de 3-4 %
substanţă uscată şi au depăşit faza de aciditate maximă (tabel 2.22).
Tabelul 2.21
Epoca înfloritului
Foarte timpurie Riparia gloire 1
Timpurie Gamay Freaux 3
Mijlocie Chasselas blanc 5
Târzie Afuz Ali; Cardinal 7
Foarte târzie Black rose 9
Tabelul 2.22
Epoca de pârgă a strugurilor
Timpurie Chasselas blanc, Cardinal 3
Mijlocie Riesling italian 5
Târzie Afuz Ali, Carignan noir 7
Foarte târzie Black rose, Olivette noir 9
Maturarea strugurilor (cod OIV 304; UPOV -; IBPRG 6.2.23.) se realizează atunci când
greutatea boabelor este maximă, iar conţinutul absolut în zaharuri este cel mai ridicat (g zahăr
/100 boabe), tabelul 2.23.
Tabelul 2.23
Maturarea strugurilor
Timpurie Cardinal 3
Mijlocie Chasselas doré 5
Târzie Afuz Ali 7
Foarte târzie Olivette noir 9
Începutul maturării lemnului (codurile OIV 305; IBPGR 6.1.49.) se consideră momentul
în care internodiile bazale a 10 lăstari încep să se coloreze în brun, respectiv când 50 % din
lăstari, pe lungimea a 2-3 internodii de la bază, prezintă culoarea caracteristică lemnului matur
(tabelul 2.24).
Tabelul 2.24
Începutul maturării lemnului

Foarte timpuriu 1
Timpuriu Chasselas blanc 3
Mijlociu 5
Târziu 7
Foarte târziu 9
Căderea frunzelor (descriptor introdus de ICVV). Se consideră momentul căderii

fiziologice a frunzelor, care în anumiţi ani poate coincide cu căderea brumelor de toamnă;
poate fi: timpurie (1), mijlocie (2) şi târzie (3).
Durata perioadei de vegetaţie (descriptor introdus de ICVV) se exprimă prin numărul de
zile cuprins între dezmugurit şi căderea fiziologică a frunzelor.
2.3. DESCRIPTORI AGROBIOLOGICI
Caracterele agrobiologice utilizate în descrierea şi recunoaşterea soiurilor sunt: vigoarea
de creştere, creşterea copililor, procentul de legare a boabelor, procentul de lăstari fertili,
coeficienţii de fertilitate şi indicii de productivitate.
Vigoarea de creştere a lăstarilor (codurile OIV 351; UPOV 2; IBPGR 6.1.51.). Observaţiile
se fac în timpul înfloritului, considerându-se media lungimii a 10 lăstari principali. Scara de
interpretare este prezentată în tab 2.25.
Creşterea copililor (codurile OIV 352; IBPRG 6.1.52.). Observaţiile se fac înainte de
copilit, sau la maturitate dacă nu se efectueză copilitul. Se va analiza numărul şi lungimea
copililor mai lungi de 2 cm, plasaţi în treimea mijlocie a 10 lăstari.
Procentul de boabe legate (codurile OIV 501; IBPRG 6.2.24.).La varianta O.I.V.
observaţiile se fac la 7-14 zile după înflorit, notându-se proporţia de boabe/ciorchine în raport
cu numărul de flori /inflorescenţă. Se exprimă ca medie a tuturor ciorchinilor de pe 10 lăstari
analizaţi (tabel 2.26).
Tabelul 2.25
Vigoarea de creştere a lăstarilor
Foarte slabă - 1
Slabă Chasselas blanc 3
Mijlocie Mourvedre 5
Mare Ugni blanc 7
Foarte mare 26 G 9
Creşterea copililor (codurile OIV 352; IBPRG 6.1.52.). Observaţiile se fac înainte de
copilit, sau la maturitate dacă nu se efectueză copilitul. Se va analiza numărul şi lungimea
copililor mai lungi de 2 cm, plasaţi în treimea mijlocie a 10 lăstari .
Procentul de boabe legate (codurile OIV 501; IBPRG 6.2.24.).La varianta O.I.V.
observaţiile se fac la 7-14 zile după înflorit, notându-se proporţia de boabe/ciorchine în raport
cu numărul de flori /inflorescenţă. Se exprimă ca medie a tuturor ciorchinilor de pe 10 lăstari
analizaţi (tabel 2.26).
Tabelul 2.26
Procentul de boabe legate (după O.I.V.)
Foarte mic < 10 % - 1
Mic 11 – 30 % - 3
Mijlociu 31 – 50 % Riesling italian 5
Mare 51 - 70 % - 7
Foarte mare > 80 % - 9
Procentul de lăstari fertili (descriptor introdus de ICVV). Observaţiile se fac după

înflorit, la toţi lăstarii de pe 10 butuci, stabilindu-se procentul de lăstari fertili din numărul
total de lăstari pe butuc (tabel 2.27).
Tabelul 2.27
Procentul de lăstari fertili
Foarte mic < 50 % 1
Mic 50-60 % 2
Mijlociu 60-70 % 3
Mare 70-80 % 4
Foarte mare > 80 % 5
Coeficienţii de fertilitate (descriptori introduşi de I.C.V.V.) :
 absolut (c.f.a.) - raportul dintre numărul ciorchinilor de pe butuc şi numărul de lăstari

fertili;
 relativ (c.f.r.) – raportul dintre numărul ciorchinilor de pe butuc şi numărul total de
lăstari.
Observaţiile se fac după înflorit, la toţi lăstarii de pe 10 butuci, notându-se numărul de
ciorchini / butuc, numărul total de lăstari/butuc, numărul de lăstari fertili/butuc, după care
se calculează valorile coeficienţilor de fertilitate şi se interpretează conform tabelului 2.28.
Tabelul 2.28
Coeficienţii de fertilitate
Caracterizare c.f.a. c.f.r.

Mici ≤1,0 ≤ 1,0
Mijlocii 1,1-2,0 1,1-2,0
Mari 2,1-3,0 2,1-3,0
Foarte mari > 3,0 > 3,0
Indicii de productivitate (descriptori introduşi de I.C.V.V.) :

 absolut (I.p.a.) - produsul dintre coeficientul de fertilitate absolut şi greutatea medie a
unui ciorchine;
 relativ (I.p.r.) - produsul dintre coeficientul de fertilitate relativ şi greutatea medie a unui
ciorchine.
Observaţiile se fac la maturitate deplină, după stabilirea greutăţii medii a strugurelui,
considerând interpretarea din tabelul 2.29.
Tabelul 2.29
Indicii de productivitate
Caracterizare i.p.a. i.p.r.

Mici < 100 < 100
Mijlocii 100-300 100-300
Mari 300-500 300-500
Foarte mari > 500 > 500
2.4 DESCRIPTORI FIZIOLOGICI
Se referă la rezistenţa soiurilor privind: principalele boli, dăunători, factorii

nefavorabili de biotop ş.a.
Gradul de rezistenţă la Plasmopara viticola - frunză (codurile OIV 452; IBPRG 8.2.3.).
Se examinează extinderea petelor de mană pe frunzele de la 4-6 butuci, la cca. 3 săptămâni
după înflorit, stabilindu-se gradul de atac (G.a. %), în funcţie de frecvenţă şi intensitate
(tabel 2.30).
Gradul de rezistenţă la Plasmopara viticola- struguri (codurile OIV 453; IBPGR
8.2.4.). Sunt examinate boabele de la toţi strugurii de pe 4-6 butuci, în perioada cuprinsă
între formarea bobului şi pârgă. Se determină gradul de atac în funcţie de frecvenţă şi
intensitate. Interpretarea se face conform tabelului 2.31.
Gradul de rezistenţă la făinare- frunze (codurile OIV 455; IBPGR 8.2.5.). Se
examinează toate frunzele de la 4-6 butuci. Frunzele tinere sunt examinate la cca. 3 săptămâni
după înflorit, iar frunzele adulte după recoltare sau înaintea primelor geruri. Gradul de atac
(G.a. %) se stabileşte în funcţie de frecvenţă şi intensitate (tabel 2.32).
Gradul de rezistenţă la făinare -struguri (codurile OIV 456; IBPGR 8.2.6.). Se
examinează toţi strugurii de pe 4-6 butuci, înainte de pârgă şi înainte de recoltare. Se stabileşte
gradul de atac (G.a. %) în funcţie de frecvenţă şi intensitate (tabel 2.33).
Tabelul 2.30
Rezistenţa la mană a frunzelor
Caracterizare Gradul de Notare
atac
(G.a.%)
Foarte slabă (pete foarte mari pe întreg mezofilul sau frunze total > 75 % 1
atacate; sporulaţie puternică, miceliu des; căderea foarte timpurie a 50-75 % 2
frunzelor)
Slabă (pete mari de mană; sporulaţie puternică, miceliu abundent; 40-50 % 3
căderea prematură a frunzelor) 25-40 % 4
Mijlocie (pete delimitate de 1-2 cm diametru; sporulaţie mai mult sau 15-25 % 5
mai puţin abundentă, formare neregulată de miceliu) –exemplu 41 B 10-15 % 6
Bună (pete mici de circa 1 cm în diametru, sporulaţie redusă) 5-10 % 7
1-5% 8
Foarte bună (puncte necrotice foarte mici sau absente, lipsite de <1% 9
sporulaţie sau miceliu) – Kober 5 BB
Tabelul 2.31
Rezistenţa la mană a strugurilor
Caracterizare Gradul de atac Notare
(G.a.%)
Foarte slabă > 75 % 1
(reducere importantă a recoltei) 50-75 % 2
Slabă 40-50 % 3
(recoltă redusă) 25-40 % 4
Mijlocie 15-25 % 5
(recoltă diminuată) 10-15 % 6
Bună 5-10 % 7
(fără reducerea recoltei) 1 -5 % 8
Foarte bună <1%
(exemplu Kober 5 BB) 9
Tabelul 2.32
Rezistenţa la făinare a frunzelor
atac (G.a.%)
Foarte slabă (pete foarte mari, nedelimitate sau limb total > 75 % 1
atacat, sporulaţie puternică şi miceliu abundent) ex. Carignan 50-75 % 2
Slabă (pete mari, unele delimitate, limb parţial atacat, 40-50 % 3
sporulaţie puternică şi miceliu abundent) 25-40 % 4
Mijlocie (pete delimitate cu diametrul de cca.2-5 cm) 15-25 % 5
10-15 % 6
Bună (pete limitate, cu diametrul de cca. 2 cm., sporulaţie 5-10 % 7
redusă, miceliu redus –prezenţa atacului este indicată doar 1 -5 % 8
printr-o uşoară încreţire a limbului foliar)
Foarte bună (pete foarte mici sau fără simptome de atac – <1% 9
foarte uşoară încreţire a limbului foliar)-ex. Kober 5 BB
Tabelul 2.33
Rezistenţa la făinare a strugurilor
atac (GA%)
Foarte slabă (foarte multe boabe atacate, toţi strugurii sunt > 75 % 1
puternic atacaţi, numeroase boabe crăpate) 50-75 % 2
Slabă (foarte multe boabe atacate, toţi strugurii sunt moderat 40-50 % 3
atacaţi, numeroase boabe crăpate)-ex. Carignan 25-40 % 4
Mijlocie (multe boabe atacate, majoritatea strugurilor sunt 15-25 % 5
moderat atacaţi, puţine boabe crăpate) 10-15 % 6
Bună (câteva boabe atacate, câţiva struguri uşor atinşi,fără 5-10 % 7
boabe crăpate) 1-5 % 8
Foarte bună (fără boabe atacate) –ex. Kober 5 BB <1% 9
Gradul de rezistenţă la putregaiul cenuşiu - frunze (codurile OIV 458; IBPGR 8.2.1.).Se
examinează petele necrozate de pe toate frunzele de la 4-6 butuci, înainte de înflorit şi se
determină gradul de atac (G.a. %) în funcţie de frecvenţă şi intensitate (tabel 2.34).
Tabelul 2.34
Rezistenţa la putregai cenuşiu a frunzelor
(G.a.%)
Foarte slabă (numeroase pete necrotice, care afectează o > 75 % 1
suprafaţă considerabilă a limbului foliar)
50-75 % 2
Slabă (pete necrotice mari pe o suprafaţă considerabilă a 40-50 % 3
limbului foliar)
25-40 % 4
Mijlocie (una sau câteva pete necrotice delimitate, de cca. 1 15-25 % 5
cm diametru)
10-15 % 6
Bună (câteva pete necrozate, foarte mici) 5-10 % 7
1-5 % 8
Foarte bună (absenţa petelor necrotice) –Kober 5 BB <1% 9
Gradul de rezistenţă la putregaiul cenuşiu - struguri (codurile OIV 459 IBPGR 8.2.2.).
Observaţiile se fac la toţi strugurii de pe 4-6 butuci, înainte de pârgă pentru forma de atac pe
peduncul şi respectiv, înainte de recoltarea strugurilor - pentru putregaiul cenuşiu propriu-
zis al strugurilor. Se determină gradul de atac (G.a. %) în funcţie de frecvenţă şi intensitate
(tabel 2.35).
Tabelul 2.35
Rezistenţa la putregai a strugurilor
(G.a.%)
Foarte slabă (toţi strugurii sunt afectaţi, foarte multe boabe > 75 % 1
afectate, căderea strugurilor) 50-75 % 2
Slabă (toţi strugurii atacaţi sau moderat atacaţi, multe boabe 40-50 % 3
afectate, are loc căderea strugurilor) 25-40 % 4
Mijlocie (majoritatea strugurilor prezintă forme moderate de 15-25 % 5
atac, proporţie importantă de boabe ofilite sau putrezite, 10-15 % 6
căderea strugurilor este redusă)
Bună (câţiva struguri uşor atacaţi, numai câteva boabe sunt 5 -10 % 7
ofilite sau putrezite) 1 -5 % 8
Foarte bună- ex. Isabella <1% 9
Gradul de toleranţă la filoxera - forma galicolă (codurile OIV 461; IBPRG 8.1.1.).
Sunt examinate frunzele mature şi se observă: prezenţa şi mărimea galelor, dacă sunt sau nu
fertile ş.a. Interpretarea şi soiurile de referinţă sunt prezentate în tabelul 2.36.
Tabelul 2.36
Toleranţa la filoxeră –forma galicolă

Foarte slabă (gale foarte mari, fertile) Vitis vinifera 1
Slabă (gale mari, fertile) - 3
Mijlocie (gale mici, normal dezvoltate, fertile) - 5
Bună (gale incomplet dezvoltate, sterile) - 7
Foarte bună (leziuni localizate, înţepături, fără gale) 3309 C 9
Gradul de toleranţă la filoxera –forma radicicolă (codurile OIV 462; IBPGR 8.1.2.).
Sunt examinate rădăcinile prin secţionare, pentru a se constata gradul de necrozare a
ţesuturilor. Interpretarea se face conform tabelului 2.37.
Tabelul 2.37
Toleranţa la filoxera – forma radicicolă
Foarte slabă (necroza pătrunde în centrul cilindrului central) – ex Vitis vinifera 1
Slabă (necroza pătrunde în cilindrul central) 3
Mijlocie (necroza pătrunde în cilindrul central, izolată) 5
Bună (necroza rămâne izolată în scoarţa) 7
Foarte bună (leziuni locale, înţepături izolate pe scoarţa rădăcinii) 9
Prezenţa bolilor virotice şi a micoplasmelor (cod IBPGR 8.4.1.). Se menţionează

prezenţa sau absenţa diferitelor viroze sau micoplasme.
Rezistenţa la cloroza ferică (codurile OIV 401; IBPGR 7.5.). Testarea se realizează într-
un sol calcaros şi / sau cu conţinut ridicat de umiditate, primăvara. Este important de
precizat dacă soiul descris este altoit, cultivat pe rădăcini proprii sau folosit ca portaltoi.
Interpretarea se face conform tabelului 2.38.
Tabelul 2.38
Rezistenţa la cloroză
Caracterizare Portaltoi de Soiuri altoi Notare
referinţă de referinţă
Foarte slabă (frunze galbene, necrozate în Riparia gloire Pinot blanc 1
proporţie > 10 % din suprafaţă, lăstari cu
creştere oprită)
Slabă (frunze galbene, cu debut de necrozare 3309 C Dolcetto 3
între nervurile principale) Canaiolo
Mijlocie (frunze galbene, cu nervurile principale Kober 5 BB Ugni blanc 5
verzi)
Bună (frunze de culoare galbenă pal, cu apariţia 140 Ruggeri Sangiovese 7
unei reţele fine de nervuri verzi) Regina
Foarte bună (frunze de culoare verde închis, Fercal Grenache 9
normale)
Rezistenţa la salinitate (codurile OIV 402; IBPGR 7.6.). Sunt testaţi butaşii portaltoi
altoiţi sau nealtoiţi în soluri cu conţinutul ridicat în săruri clorurate (în condiţii experimentale).
Este important de precizat dacă soiul descris este altoit, cultivat pe rădăcini proprii sau folosit
ca portaltoi (tab. 2.39).
Tabelul 2.39
Rezistenţa la salinitate
Caracterizare Portaltoi de Soiuri altoi Notare
referinţă de referinţă
Foarte slabă (frunze necrozate pe margini, Riparia gloire Cardinal 1
putând antrena căderea frunzelor)
Slabă 3309 C; SO4 Clairette 3
Mijlocie (nervuri necrozate la capete) 1616 C Carignan noir 5
Bună 1103 Paulsen Servant 7
Foarte bună (frunze verzi, normale) Vitis vinifera Sultanină 9
Rezistenţa la temperaturi scăzute (cod IBPRG 7.1.). Se exprimă în funcţie de pierderile

de muguri (%) la temperaturi sub –150C (tab. 2.40).
Tabelul 2.40
Rezistenţa la temperaturi scăzute
Caracterizare / % de muguri neviabili Notare

Foarte slabă > 75 % 1
Slabă 50-75 % 3
Mijlocie 25-50 % 5
Bună 5-25 % 7
Foarte bună 1- 5 % 9
Rezistenţa la secetă a soiurilor roditoare (IBPGR 7.2.). Se determină gradul de ofilire a

frunzelor şi boabelor după o perioadă de secetă de 30-40 zile (tabel 2.41).
Tabelul 2.41
Rezistenţa la secetă a soiurilor roditoare
Foarte slabă (frunze necrozate sau complet uscate, strugurii ofiliţi) 1
Rezistenţă slabă 3
Rezistenţă mijlocie (frunze îngălbenite, strugurii încep să se ofilească) 5
Rezistenţă bună 7
Foarte bună (frunze şi struguri cu aspect normal) 9
Rezistenţa la secetă a soiurilor de portaltoi (codurile OIV 403; IBPGR 7.8.). Portaltoii
sunt evaluaţi (testare la secetă) după altoirea cu acelaşi soi V.vinifera (tabel 2.42).
Tabelul 2.42
Rezistenţa la secetă a soiurilor de portaltoi
Caracterizare Portaltoii de referinţă Notare
Foarte slabă (frunze necrozate sau complet uscate, căderea 3309 C; 3306 C 1
frunzelor)
Rezistenţă slabă 101-14 M.G.;Kober 5 BB 3
Rezistenţă mijlocie (frunze galbene) 420 A; Rupestris du Lôt 5
Rezistenţă bună 41 B; 99 Richter 7
Rezistenţă foarte bună (frunze normale) 140 Ru; 1103 Paulsen 9
2.5. DESCRIPTORI TEHNOLOLOGICI
Greutatea strugurelui (codurile OIV 502; IBPGRI 7.1.14.).Observaţiile se fac la

maturitate deplină, prin cântărirea celor mai mari struguri de pe 10 lăstari/10 butuci, după care
se calculează greutatea medie a strugurelui (tabel 2.43).
Tabelul 2.43
Greutatea strugurelui
Foarte mică ≤100 g 1
Mică cca. 300 g 3
Mijlocie cca. 500 g 5
Mare cca.700 g 7
Foarte mare ≥900 g 9

Greutatea bobului (codurile OIV 503; IBPGRI 7.1.14.). Observaţiile se fac la maturitate
deplină. Se exprimă ca medie a greutății a 30 de boabe tipice, provenite de pe 5 ciorchini.
Producţia de struguri (kg/m2 )- codurile OIV 504; IBPGRI 7.1.16). Observaţiile se fac la
maturitatea tehnologică, în același mod ca și mai sus. Se exprimă în kg/m2. Se consideră
următoarea caracterizare şi notare: foarte mică (1); mică (3); mijlocie (5; mare (7) şi foarte mare
(9). Este un descriptor cantitativ, care depinde mult de condițiile climatice.
Producţia marfă (descriptor introdus de ICDVV).Observaţiile se fac la maturitate depină,
la soiurile de struguri pentru masă, exprimându-se în procente struguri calitatea extra, calitatea
I-a și calitatea a II-a din producţia totală. Se cântăreşte producţia marfă de la cel puţin 10
butuci (numărul butucilor se stabileşte prin fişele tematice) şi se face media (tabel 2.45).
Tabelul 2.44
Greutatea bobului
Foarte mică ≤ 1,0 g 1
Mică cca. 3,0 g 3
Mijlocie cca. 5,0 g 5
Mare cca. 7,0 g 7
Foarte mare cca. și ˃ 9,0 g 9
Tabelul 2.45
Producţia marfă
Foarte mare > 90 % 1
Mare 80 –90 % 3
Mijlocie 70 –80 % 5
Mică 60 –70 % 7
Foarte mică < 60 % 9
Conţinutul mustului în zaharuri (codurile OIV 505; IBPGR 6.2.28.). Se determină la

recoltare, cu ajutorul refractometrului (transformându-se în g/l). Se determină ca medie a
determinărilor la toţi strugurii proveniţi de pe 10 lăstari (plasați 10 butuci). Se va specifica
metoda utilizată ( tab. 2.46).
Conţinutul mustului în aciditate (codurile OIV 506; IBPGR 6.2.29.) se determină la
recoltare, făcându-se o probă medie din boabele sănătoase şi turgescente provenite de la toţi
strugurii de pe 10 lăstari. Se indică aciditatea exprimată în miliechivalenţi, acid tartric (g/l), acid
sulfuric (g/l), tabel 2.47.
Producţia de butaşi portaltoi la hectar (codurile OIV 551;IBPGR 6.1.55.).Observaţiile se
fac în timpul repausului vegetativ (la recoltarea butaşilor portaltoi). Se exprimă în număr de
butaşi /ha sau sub formă de lungime totală butaşi (m /ha).Interpretarea, soiurile de referinţă şi
notarea sunt prezentate în tabelul 2.48.
Tabelul 2.46
Conţinutul mustului în zaharuri
Caracterizare Conţinut de zahăr (%) Conţinut de zahăr (g/l) Notare
Foarte mic ≤ 12 % < 113 g/l 1
113-134 g/l 2
Mic cca. 15% 134-145 g/l 3
146-166 g/l 4
Mijlociu cca. 18 % 166-177 g/l 5
178-198 g/l 6
Mare cca. 21 % 198-209 g/l 7
210-230 g/l 8
Foarte mare cca. 24 % și > 24 % > 230 g/l 9
Tabelul 2.47
Conţinutul mustului în aciditate
Caracterizare Miliechivalenţi Acid tartric (g/l) Acid sulfuric Notare
Mec/L (g/l)
Foarte mică cca.≤ 41 cca..≤ 3 cca..≤ 2 1

Mică cca 82 cca. 6 cca. 4 3
Mijlocie cca 123 cca. 9 cca. 6 5
Mare cca 164 cca .12 cca. 8 7
Foarte mare cca ≥205 cca.≥ 15 cca.≥ 10 9
Formarea calusului la capătul superior al butaşului portaltoi (codurile OIV 552;

IBPGR 6.1.56.). Observaţiile se fac la butaşii lemnificaţi, realizându-se calusarea la o
temperatură de 25-300C (tabel 2.49).
Tabelul 2.48
Producţia de butaşi portaltoi la hectar

Foarte mică Rupestris du Lôt 1
Mică - 3
Mijlocie 3309 C 5
Mare - 7
Foarte mare Kober 5 BB 9
Tabelul 2.49
Formarea calusului
Foarte slabă - 1
Slabă 41 B 3
Mijlocie Kober 5 BB 5
Bună Riparia gloire 7
Foarte bună - 9
Tabelul 2.50
Aptitudinea la înrădăcinare
Caracterizare Număr mediu de rădăcini Soi de referinţă Notare

Foarte slabă < 0,5 Vitis berlandieri 1
Slabă 0,6 – 1,0 - 3
Mijlocie 1,1 – 2,0 Kober 5 BB 5
Mare 2,1 – 3,0 7
Foarte mare > 3,0 Riparia gloire 9
Aptitudinea la rizogeneză a butaşilor portaltoi (codurile OIV 553; IBPGR 6.1.57.).

Observaţiile se fac la butaşii lemnificaţi. Se urmăreşte aptitudinea acestora de a forma rădăcini
adventive (număr mediu de rădăcini) în condiţii de înrădăcinare - tab.2.50.
III. ZONAREA VITICOLĂ LA NIVELUL ROMÂNIEI
În conformitate cu precizările Legii nr. 244 din 29 aprilie 2002 a viei şi vinului în sistemul
organizării comune a pieţei vitivinicole, în România republicată în 2007 și Legea nr. 164/24
iunie 2015 viţa de vie se cultivă, cu precădere, în arealele consacrate tradiţional acestei
activităţi, situate mai ales în zona colinară, pe nisipuri, precum şi pe alte terenuri cu condiţii
favorabile, denumite areale viticole, care sunt supuse delimitării teritoriale:
(1) Plantaţiile de viţă de vie se grupează, teritorial, în zone viticole, regiuni viticole,
podgorii, centre viticole şi plaiuri viticole.
(2) Plantaţiile de viţă de vie situate în afara perimetrului delimitat al podgoriilor şi
centrelor viticole sunt considerate vii răzleţe.
(3) Încadrarea zonelor viticole, a podgoriilor şi centrelor viticole româneşti în zonele
viticole ale Uniunii Europene se realizează pe baza studiilor întreprinse de instituţiile autorizate
ale statului român.
Din patrimoniul viticol naţional fac parte următoarele categorii de plantaţii şi terenuri:
a) plantaţiile de viţă de vie roditoare, plantaţiile de portaltoi, plantaţiile-mamă
furnizoare de coarde-altoi sau de butaşi pentru înrădăcinare şi şcolile de viţe;
b) terenurile din arealele viticole rezultate în urma defrişării viilor, aflate în perioada de
pregătire pentru plantare;
c) alte terenuri din interiorul arealelor viticole care, prin amplasarea lor, completează sau
unesc masivele viticole existente şi care prezintă condiţii pentru a fi cultivate cu viţă de vie.
Arealele viticole delimitate pentru producerea vinurilor, a produselor pe bază de must şi
vin şi a strugurilor de masă cu denumire de origine cuprind terenurile situate într-o podgorie
sau într-un centru viticol care, datorită condiţiilor naturale, soiurilor de viţă de vie cultivate şi
tehnologiilor de cultură aplicate, permit obţinerea unor produse de înaltă calitate, caracterizate
prin originalitatea însuşirilor de calitate care le recomandă să poarte denumirea locului în care
au fost produse.
Conform aceleiaşi legi noţiunile privind suprafeţele viticole din România sunt definite
astfel:
1. Arealul viticol reprezintă aria geografică a culturii viţei de vie, în care se includ zonele
viticole, regiunile viticole, podgoriile, centrele viticole şi plaiurile viticole.
2. Zona viticolă este arealul de mare întindere ,care grupează mai multe podgorii ce fac
parte din regiuni viticole diferite, caracterizat mai ales prin condiţiile sale climatice,
determinante pentru potenţialul calitativ al strugurilor şi vinurilor.
3. Regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viţa de vie, caracterizat prin
condiţii naturale de climă şi de relief relativ asemănătoare, precum şi prin direcţii de producţie
şi sortimente apropiate.
4. Podgoria este o unitate teritorială naturală şi tradiţională, caracterizată prin condiţii
specifice de climă, sol şi relief, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultură şi procedeele de
vinificare folosite, care, în ansamblu, conduc la obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu
însuşiri specifice.
5. Centrul viticol este teritoriul care cuprinde plantaţiile viticole din una sau mai multe
localităţi, care face sau nu face parte integrantă dintr-o podgorie şi care constituie o unitate
teritorială caracterizată prin factori specifici de climă, sol şi sortiment, precum şi prin condiţii
agrotehnice şi tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafaţă mai mică decât
podgoria.
6. Plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol, ce cuprinde
plantaţiile de viţă de vie situate pe aceeaşi formă de relief. Factorii naturali, precum şi condiţiile
de cultură şi de tehnologie ce caracterizează plaiul viticol sunt asemănătoare pe întreaga
suprafaţă cultivată cu viţă de vie, determinând obţinerea unor produse cu însuşiri de calitate
specifice.
3.1. ZONELE, REGIUNILE, CENTRELE ŞI PLAIURILE

VITICOLE DIN ROMÂNIA
La delimitarea arealelor viticole din ţara noastră, sub raportul vocaţiei oenologice, se
folosesc criterii climatice, edafice şi antropice. În funcţie de aceste criterii s-a realizat zonarea
arealelor viticole și a soiurilor de viţă de vie din România pe regiuni viticole şi direcţii de
producţie (Oşlobeanu M. şi colab.,1993) .
În funcţie de prezenţa coroanei carpatice, ca element de separare a dealurilor, şi de
specificul morfo-pedo-climatic, Cotea V. (2000) a grupat arealele viticole din ţara noastră în 3
zone viticole : zona intracarpatică, zona pericarpatică şi zona Danubiano-Pontică (figura 3.1).
Oşlobeanu M. şi colab., 1991 pe baza studiilor efectuate au grupat arealele viticole din
ţara noastră în 8 regiuni viticole (figura 3.1):
I. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei

II.Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei
III.Regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei
IV.Regiunea viticolă a dealurilor Banatului
V.Regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului
VI.Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei
VII.Regiunea viticolă a Teraselor Dunării
VIII.Regiunea viticolă a nisipurilor şi altor terenuri favorabile din sudul ţării.
ZONE VITICOLE REGIUNI VITICOLE
A. Zona intracarpatică
I. Regiunea viticola a Transilvaniei
II. Regiunea viticolă Dealurile Moldovei (II *):

Subregiunea Sudică
Subregiunea Centrală (Vrancea)
Subregiunea Nordică
III. Regiunea viticolă Dealurile Munteniei și

B. Zona pericarpatică Olteniei :
Subregiunea Olteniei
Subregiunea Munteniei
IV. Regiunea viticolă a Banatului (IV *)

V. Regiunea viticolă a Crişanei şi Maramureşului
(V *)
VI. Regiunea viticolă Colinele Dobrogei (VI *)

C. Danubiano-pontică
VII. Regiunea viticolă Terasele Dunării (VII *) și a
Nisipurilor şi alte terenuri favorabile din sudul
ţării (VIII *)
Figura 3.1 – Zonele și regiunile viticole ale României
Nominalizarea regiunilor viticole se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi

dezvoltării rurale. Delimitarea teritorială a arealelor viticole este stabilită în baza studiilor
efectuate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea
Călugărească (I.C.D.V.V.) , cu avizul Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole
(O.N.V.P.V.).
3.2. REGIUNEA VITICOLĂ A PODIŞULUI TRANSILVANIEI
Ocupă dealurile şi depresiunile Podişului central al Transilvaniei. Are în componenţă

următoarele podgorii şi centre viticole independente:
1. Podgoria Târnave 0.1 Centrul independent Dej
2. Podgoria Alba 0.2 Centrul independent Geoagiu
3. Podgoria Sebeş Apold
4. Podgoria Aiud
5. Podgoria Lechinţa.
3.2.1. PODGORIA TÂRNAVE
Tradiţie viticolă. Descoperirile arheologice din acest areal atestă tradiţia multimilenară a
acestei podgorii.Există mărturii privind cultivarea viţei de vie în această podgorie în epoca
fierului (sec. V. î.H.). Herodot (484-425 î.H.) în scrierile sale menţiona prezenţa viilor pe văile
Mureşului şi Târnavelor (sec. VI î.H).
Limitele geografice. Este podgoria cea mai întinsă din Transilvania şi este cuprinsă între
paralele 45°57' (Loamneş-sat, jud. Sibiu) şi 46°32' (Miercurea Nirajului) latitudine nordică şi
între meridianele 23°52' (Crăciunelu de jos) şi 240 48' (Sighişoara-Miercurea Nirajului)
longitudine estică. Centrele viticole şi plaiurile viticole corespondente podgoriei Târnave sunt
menţionate în tabelul 3.1.
Factorii climatici .Climatul se caracterizează prin ierni aspre şi veri mai răcoroase.
Temperaturile minime absolute cu efecte negative asupra viţei de vie sub - 20,1°C sunt
frecvente (5 ani din 10), iar cele sub -26,1°C (9 ani din 10) de aceea, viţa de vie se cultivă
protejat sau semiprotejat.
Regimul heliotermic este satisfăcător. Se acumulează peste 3000°C sumă anuală a
temperaturilor ( > 0 ºC) şi cca. 1950 ore de strălucire a Soarelui. Precipitaţiile atmosferice
anuale au valori medii de peste 580 mm, din care peste 300 mm în cursul perioadei de
vegetaţie.
Toamnele sunt relativ lungi şi maturarea strugurilor se produce lent asigurându-se
obţinerea de vinuri de calitate superioară. Perioada de vegetaţie activă este de peste 165 de
zile.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este frământat, reprezentat de dealuri cu
altitudine medie de 352-380 m precum şi văile celor două Târnave (Mare şi Mică) . Fondul
pedologic este format din solurile brune, argiloiluviale, pseudorendzine, regosoluri, soluri
antropice.
Tabelul 3.1
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Târnave
Cod Centrul Altitudinea Plaiuri viticole

viticol medie
(m)
1.1 Blaj 352 Crăciunel, Cenade, Blaj, Valea Lungă, Sâncel, Mănărade.
1.2 Jidvei 579 Jidvei, Balcaciu, Cetatea de Baltă, Şona
1.3 Mediaş 375 Daneş, Moşna, Aţel, Valea viilor, Seica Mică, Axente Sever,
Agârbiciu, Biertan, Blăjel, Păucea, Mediaş, Târnava, Micăsasa.
1.4 Târnăveni 392 Adămuş, Bagaciu, Târnăveni
1.5 Zagăr 377 Seleuş, Viişoara, Ormeniş, Nadeş, Zagăr, Sântioana, Bălăuşeri,
Filitelnic
1.6 Valea 375 Măgherani, Miercurea Nirajului
Nirajului
Direcţii de producţie. Până la apariţia ,,flagelului filoxerei” în această podgorie se

cultivau soiurile: Fetească albă, Iordană şi Lampău (Mustoasă de Ardeal). După filoxeră au fost
introduse soiurile: Fetească regală, Riesling italian, Traminer roz, Pinot gris, Sauvignon, Muscat
Ottonel, Silvaner, Neuburger.
Principalele direcţii de producţie, pentru podgoria Târnave sunt:
-Vinurile albe de calitate superioară (Fetească albă, Traminer roz, Pinot gris, Sauvignon
şi Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Blasius, Neuburger ș.a.);
- Vinuri aromate (Muscat Ottonel);
- Vinuri spumante (Fetească regală, Fetească albă, Pinot gris).
3.2.2. PODGORIA ALBA IULIA
Limite geografice. Podgoria este cuprinsă între paralele 46°00' (Vinţu de Jos) şi 46°14'
(Stremţ) latitudine nordică. Alba Iulia se găseşte la intersecţia paralelei 46°04' latitudine nordică
cu meridianul de 23°35' longitudine estică., pe terenurile în pantă ale Văii Mureşului şi
Ampoiului.Podgoria reuneşte două centre viticole : Alba Iulia şi Ighiu , cu plaiurile viticole din
tabelul 3.2.
Factori climatici. Clima este asemănătoare celei din podgoria Târnavelor, dar cu toamne
mai lungi, senine, secetoase. De aceea, maturarea strugurilor se produce şi mai lent decât pe
Târnave, obţinându-se vinuri superioare de mare marcă. Iernile sunt geroase, cu temperaturi
minime critice (-31…-32 °C) pentru cultura viţei de vie. Perioada de vegetaţie activă este de
184 de zile, cu un bilanţ termic activ de 2902°C şi 366 mm precipitaţii pe parcursul perioadei de
vegetaţie.
Tabelul 3.2
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Alba Iulia

Cod Centrul Altitudine Plaiuri viticole
viticol medie (m)
2.1 Alba Iulia 369 Săntimbru, Bărăbanţ, Alba Iulia ,Pâclişa,
Seuşa, Vinţu de Jos ş.a.
2.2 Ighiu 527 Cricău, Ţelna, Şard, Galda de Sus,

Bucerdea, Vinoasă, Tibru, Galda de Jos,
Benic, Cetea, Stremţ.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este constituit din culmile dealurilor situate de-a
lungul Mureşului, de o parte şi de alta, între Aiud şi Vinţu de Jos. Materialele parentale sunt
reprezentate de : gresii, , marne argiloase, conglomerate de calcare ş.a. Fondul pedologic este
reprezentat prin: soluri brune argiloiluviale, brune eumezobazice, pseudorendzine,în
general,soluri cu pretabilitate bună pentru viticultură.
Direcţii de producţie. Pentru vinuri albe de calitate superioară sunt recomandate
soiurile: Fetească albă, Traminer roz, Pinot gris, Sauvignon şi Riesling italian, Fetească regală,
Furmint, Neuburger ș.a. Pentru vinuri aromate este autorizat soiul Muscat Ottonel. Pentru
vinuri spumante sunt recomandate soiurile Fetească albă şi Fetească regală şi Pinot gris.
3.2.3. PODGORIA SEBEȘ APOLD
Limite geografice. Podgoria este situată în S-V Podişului Transilvaniei, în sudul paralelei
de 46° latitudine nordică, fiind cea mai sudică podgorie din aria ,,Ţării Vinului”. Podgoria este
reprezentată de centrele viticole şi plaiurile viticole din tabelul 3.3.
Factori climatici. Climatul este de tip temperat continental moderat, cu o anumită
excesivitate de-a lungul văilor ( Mureş , Sebeş, Secaş). Perioada de vegetaţie activă este de 176-
180 de zile. Bilanţul termic activ are valori cuprinse între 2893-2785°C iar, durata de strălucire a
Soarelui nu depăşeşte 2050 de ore anual. Toamnele sunt lungi, iernile friguroase, geroase
(minime extreme de –31…- 33 °C), verile călduroase. Temperatura medie anuală este cuprinsă
între 8,7°-9,3 °C . Frecvenţa temperaturilor sub –20…-22°C este de 37 de ani din 100 , ceea ce
impune obligatoriu cultura protejată sau semiprotejată a viţei de vie.
Tabelul 3.3
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Sebeş-Apold

viticol medie
(m)
3.1 Sebeş 544 Gârbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliştea,
Şibot.
3.2 Apold 488 Apoldul de Jos, Sălişte, Miercurea Sibiului,
Ludoş, Gusu, Păuca.
Caracteristici lito-morfo-pedologice. Relieful este format din dealuri şi coline oferind

condiţii favorabile pentru cultivarea viţei de vie. Altitudinea medie în centrul viticol Apold este
de 488 m, iar la Sebeş de 544 m. Materialele parentale sub raport litologic sunt reprezentate
prin marne şi argile. Fondul pedologic este format din: pseudorendzine, regosoluri (Sebeş) sau
cernoziomuri, argiloiluvisoluri şi regosoluri (Apold).
Direcţii de producţie sunt orientate pentru obţinerea : vinurilor albe de calitate din
soiurile recomandate- Fetească albă, Pinot gris, Sauvignon, Fetească regală şi Traminer roz;
vinurilor aromate din soiul recomandat - Muscat Ottonel; vinurilor spumante din soiurile
Fetească albă, Fetească regală, soiul Pinot gris iar, pentru distilate din vin este recomandat soiul
Fetească regală.
3.2.4. PODGORIA AIUD
Tradiţie viticolă. Este o podgorie veche atestată arheologic din perioada romană. În
1840 la Mirăslău a fost înfiinţată prima colecţie ampelografică iar, în 1860 exista la Gâmbaş-
Aiud o colecţie cu peste 150 de soiuri de viţă-de-vie( după Cotea V. şi colab.,2000 ).
Limite geografice. Podgoria este amplasată la nord de podgoria Alba, în vestul Podişului
Transilvaniei. Cuprinde arealele amplasate între paralele 46°16' (Beţa) şi 46°42' (Frata)
latitudine nordică , fiind reprezentată prin centrele şi plaiurile viticole din tabelul 3.4.
Tabelul 3.4
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Aiud
Cod Centrul Altitudine medie Plaiuri viticole

viticol (m)
4.1 Aiud 416 Aiud, Livezile, Mirăslău,Unirea, Lunca

Mureşului, Lopadea Nouă, Sâncrai, Ciumbrud, Beţa, Gâmbaş,
Mioara, Fărău, Noşlac ş.a.
4.2 Turda 400 Turda, Câmpia Turzii, Viişoara, Moldoveneşti, Tureni, Copăceni
,Mihai Viteazu ş.a.
4.3 Triteni 175 Tritenii de jos, Frata ,Bolduţ ş.a.
Factori climatici. Condiţiile ecologice sunt asemănătoare cu cele ale podgoriilor central
vestice din Transilvania (Alba, Sebeş-Apold, Târnave). Climatul este de tip moderat continental,
caracterizat prin: bilanţul termic util de 1210-1156°C; radiaţia globală cu valori cuprinse între
81-82 kcal/m2; precipitaţiile din perioada de vegetaţie: 382-498 mm şi o temperatura minimă
absolută de -31,4°C.Lungimea perioadei de vegetaţie este de 176-180 de zile .
Factori lito-morfo-pedologici.Substratul litologic este reprezentat de marne argilo-
nisipoase ,nisipuri ,argile şi pietrişuri .Fondul pedologic se compune , în principal ,din : soluri
brune (argiloiluviale ,eumezobazice, luvice), cernoziomuri cambice, regosoluri.Textura mijlocie,
precum şi celelalte proprietăţi fizico - chimice ale acestor soluri conferă o bună favorabilitate
pentru cultura viţei de vie.
Direcţii de producţie. Pentru vinuri albe de calitate sau de consum curent sunt
recomandate: Fetească albă, Pinot gris, Traminer roz, Sauvignon, Fetească regală. Pentru vinuri
aromate este recomandat soiul Muscat Ottonel în centrele viticole Aiud şi Triteni iar, pentru
vinuri spumante (în centrul viticol Aiud) recomandate sunt soiurile Fetească regală, Fetească
albă şi Pinot gris.
3.2.5. PODGORIA LECHINȚA

Limite geografice. Este cea mai nordică podgorie a Podişului Transilvaniei. Se întinde de
o parte şi de alta a paralelei 47° latitudine nordică, între 46°40' (Hodosa) şi 47°14' (Dumitra), la
o altitudine medie de 400 m, fiind podgoria cu cea mai mare înălţime medie din ţară. Podgoria
Lechinţa este reprezentată prin patru centre viticole : Lechinţa ,Teaca, Bistriţa şi Batoş, cu
plaiurile viticole aferente ( tabelul 3.5 ).
Tabelul 3.5
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Lechinţa
Cod Centrul Altitudinea medie Plaiuri viticole

viticol (m)
5.1 Lechinţa 400 Lechinţa, Sâniob, Vermeş, Sângiorzu Nou Bungard, Matei,
Budeşti ş.a.
5.2 Teaca 418 Dipşa, Teaca, Văile Tecii, Urmeniş ş.a.
5.3 Bistriţa 403 Sărata, Şieu-Măgheruş, Dumitra, Beclean ş.a.
5.4 Batoş 403 Batoş, Monor, Aluniş, Reghin, Glodeni ş.a.
Factori climatici. Caracteristic însă pentru această podgorie este regimul heliotermic
relativ limitat ( în medie 1900 – 2000 ore durata de strălucire a Soarelui şi cca. 3000 –3200 º C
suma anuală a temperaturilor pozitive) şi frecvenţa mare a temperaturilor minime nocive
pentru viţa de vie ( 80 de ani din 100 ), ceea ce impune ca viţa de vie să fie preponderent
amplasată pe versanţii cu pante bine însorite şi protejarea obligatorie a acesteia peste iarnă.
Perioada de vegetaţie activă este de 155-159 zile. Precipitaţiile medii anuale au o valoare medie
anuală de 600 – 700 mm , fiind uniform repartizate în cursul perioadei de vegetaţie.
Cele două centre viticole (Lechinţa şi Teaca ), prin microclimatele specifice, au condiţii
ecologice favorabile extinderii suprafeţelor de viţă de vie pentru vinuri albe superioare ,de
mare marcă.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este deluros, reprezentat de dealurile Bistriţei,
Mureşului, Jimborului, Lechinţei ş.a.
Fondul pedologic este reprezentat prin soluri brune eumezobazice, brune argiloiluviale
podzolite, psedorendzine şi regosoluri, care au un conţinut moderat de humus.
Direcţii de producţie. Sortimentul de soiuri de struguri este dominat de soiurile pentru
vinuri albe: Fetească albă, Pinot gris, Fetească regală, Pinot gris, Riesling italian, Sauvignon,
Traminer roz, Neuburger şi Muscat Ottonel.
3.3. REGIUNEA VITICOLĂ DEALURILE MOLDOVEI
Regiunea viticolă Dealurile şi Colinele Moldovei cuprinde plantaţiile viticole amplasate

pe dealurile şi colinele dintre valea Prutului, valea Siretului inferior şi Subcarpaţii Moldovei.
Climatul are un pronunţat caracter de continentalism, fiind caracterizat prin ierni aspre,
primăveri cu temperaturi moderate, veri calde, uneori toride şi adesea secetoase, şi toamne
blânde.
Regiunea viticole are în componenţă următoarele podgorii şi centre viticole
independente:
Podgorii Centre viticole independente
6. Cotnari 12. Iveşti 03 Hlipiceni 09 Nămoloasa

7. Iaşi 13. Covurlui 04 Plugari 10 Răcăciuni
8. Huşi 14. Zeletin 05 Probota
9. Colinele Tutovei 15. Panciu 06 Vaslui
10. Dealul Bujorului 16. Odobeşti 07 Bozieni
11. Nicoreşti 17. Coteşti 08 Griviţa
3.3.1. PODGORIA COTNARI
Limite geografice. Podgoria include plantațiile viticole amplasate între 47°17' (Dădeşti)
şi 47°35' (Frumuşica) latitudine nordică. Podgoria se desfăşoară în lungul coastei de tranziţie, pe
o distanţă de aproape 40 km şi o lăţime variabilă de 2-15 km (Cotea V.D. şi colab., 2000).
Podgoria cuprinde centrele viticole : Cotnari, Hârlău, Cucuteni şi Frumuşica , cu plaiurile viticole
prezentate în tabelul 3.6.
Factori climatici. Climatul prezintă caractere de tranziţie între cel pronunţat continental
şi cel central european şi se caracterizează prin veri moderat călduroase şi ierni nu prea
geroase. Toamnele sunt lungi, relativ de secetoase şi senine, deosebit de prielnice maturării şi
supramaturării strugurilor.
Temperatura medie anuală este de 9°C , cu minime de -29°C şi maxime de
38,4°C. Durata de strălucire a soarelui se apropie de 2100 ore/an. Precipitaţiile medii anuale
sunt de 550 mm , din care 350 mm în perioada de vegetaţie. Coeficientul hidrotermic este 1,14
(după Georgeta Savu, 2002).Numărul zilelor de vegetaţie activă este de 160-190. Indicele de
aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4474 unități.
Tabelul 3.6
Centre viticole şi plaiuri viticole din podgoria Cotnari

viticol medie (m)
6.1 Cotnari 206 Cârjoaia, Dealul Paraclis, Dealul Cătălina, Dealul Mândrului,
Dealul Episcopului, Dealul lui Vodă, Dealul Năslău ş.a.
6.2 Hârlău 237 Făgădău, Deleni, Feredeni ş.a.

6.3 Cucuteni 169 Cucuteni, Jora, Dădeşti, Costeşti, Secăreşti, Băiceni, Coasta
Măgurii , Stroeşti
6.4 Frumuşica 187 Rădeni, Frumuşica, Flămânzi
6.5 Tg.Frumos
Factorii lito-morfo-pedologici. Fondul pedologic este dominat (80 %) de soluri

cernoziomice şi cenuşii (subtipurile rendzinice, tipice şi erodate).
Direcţii de producţie. Ambianţa microclimatelor specifice , cu toamne prelungite,
favorabile instalării putregaiului nobil, asigură posibilitatea obţinerii vinurilor albe de înaltă
calitate (DOC ). Spre nord, pe versanţii dealurilor, pe plaiurile de la Hârlău şi mai departe
Frumuşica şi Flămânzi, din sortimentul de la Cotnari se obţin vinuri albe demiseci, demidulci şi
dulci naturale , de mare fineţe . Pe plaiurile de la Hlipiceni, Todineşti, Răuseni, Baluseni, Truseşti
se obţin vinuri albe seci de calitate.
Vinul tip Cotnari, cunoscut din cele mai vechi timpuri şi sub denumirea de Vin Voievodal
, rezultă din amestecul tehnologic al soiurilor din sortimentul tradiţional : Grasă de Cotnari
(aport ridicat de zaharuri ), Feteasca albă (plus de fineţe), Frâncuşa( plus de aciditate) şi
Busuioaca de Moldova (oferă aroma).
În conformitate cu Ordinul M.A.P.D.R. nr. 225/ 31 martie 2006 privind aprobarea Zonării
soiurilor nobile de viță-de-vie roditoare admise în cultura în arealele viticole din România,
sortimentul viticol admis în cultură este reprezentat în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Cotnari
(conform Ordinului M.A.P.D.R. nr. 225/ 31 martie 2006)
Tehnologia practicată. Se practică sistemul de cultură protejată, forma de conducere

joasă şi sistemul mixt de tăiere. Se pot folosi şi formele de conducere semiînalte, cu protejare
parţială.
3.3.2. PODGORIA IAȘI
Limite geografice. Plantaţiile de vii sunt situate în arealele de la zona de contact a

Câmpiei Colinare a Moldovei cu Podişul Central Moldovenesc (Sud-Est), în partea de nord-vest
a oraşului Iaşi, pe dealurile Copou şi Şorogari. Podgoria cuprinde centrele viticole și plaiurile
viticole prezentate în tabelul 3.8.
Factori climatici. Clima prezintă un grad mai mare de continentalism faţă de cea de la
Cotnari. Verile sunt mai călduroase şi iernile mai geroase (-30,1°C), cu o frecvenţă mare a
temperaturilor minime nocive (43 de ani din 100). Temperatura medie este de 9,3°C.
Precipitaţiile au o medie de 537 mm. La poalele versanţilor, temperatura este mai redusă şi
precipitaţiile minime sunt de 500 mm. Coeficientul hidrotermic are valori cuprinse între 1,02-
1,06 (după Georgeta Savu, 2002). Indicele de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea
medie de 4403 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Depozitele litologice sunt constituite din marne şi argile,
cu unele intercalaţii de nisipuri sau marne salinizate. Fondul pedologic este reprezentat prin
soluri cenuşii, regosoluri, cernoziomuri cambice şi soluri antropice.
Tabelul 3.8
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Iaşi
Centrul viticol Altitudine medie (m) Plaiuri viticole

Cod
7.1 Copou 139 Aroneanu, Sorogari, Copou-Breazu, Valea Lupului ş.a
7.2 Bucium -Tomeşti 157 Bucium, Vişan, Bârnova, Pietrăria, Tomeşti, Goruni ş.a.
7.3 Uricani 162 Uricani şi Găureni

7.4 Comarna 161 Comarna şi Curagău.
Direcţii de producţie. Cultura strugurilor pentru vinuri albe reprezintă principala direcţie
de producţie în centrele viticole Copou, Bucium şi Comarna. În conformitate cu Ordinul
M.A.P.D.R. nr. 225/ 31 martie 2006 privind aprobarea Zonării soiurilor nobile de viță-de-vie
roditoare admise în cultura în arealele viticole din România, sortimentul viticol admis în cultură
în podgoria Iași este reprezentat în tabelul 3.9.
Tabelul 3.9
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Iași
Îmbunătăţirea tehnologiilor de cultură şi a sortimentului cultivat au reprezentat direcţii

prioritare ale cercetărilor de la S.C.D.V.V. Iaşi. Astfel, au fost obținute clone valoroase atât la
soiurile de consum în stare proaspătă, cât si la soiurile de vin: Chasselas doré 20 Iş, Chasselas
roz 7 Iş, Aligote 5 Iş, Aligote 31 Iş, Fetească albă 8 Iş, Muscadelle 1 Iş, Cabenet Sauvignon 4 Iş.
ș.a.
3.3.3. PODGORIA HUȘI
Limite geografice. Podgoria Huşi este amplasată în partea sud-estică a Podişului Central
al Moldovei, învecinându-se la vest cu valea Crasnei şi la est cu valea Prutului. Este situată între
paralela 46°51' (Dealul Ghermăneşti-Câlcea) la nord şi 46°31' (confluenţa Crasna - Bârlad) la
sud. Include centrele și plaiurile viticole menționate în tabelul 3.10.
Factori climatici. Condiţiile climatice ale ecosistemului viticol sunt specifice climatului
continental din estul Carpaţilor: numărul zilelor din perioada de vegetaţie este în medie de 212;
suma gradelor de temperatură a fost de 3363°C; nivelul precipitaţiilor medii este de 523 mm
(Huşi) (C. Neamţu, 1998); indicele heliotermic 1,92-2,10; coeficientul hidrotermic 0,86-1,04;
indicele bioclimatic 7,71-9,84 (după Georgeta Savu, 2002). Indicele de aptitudine
oenoclimatică are valoarea medie de 4598 unități.
Tabelul 3.10
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Huşi
Cod Centrul Altitudine medie Plaiuri viticole
viticol (m)
8.1 Huşi 223 Ogradă, Coţoi, Schit, Draslavăt, Dobrina, Saca, Epureni, Novaci,
Duda, Pădureni, Văleni ş.a.
8.2 Avereşti 241 Pâhneşti, Arsura, Avereşti ş.a.
8.3 Vutcani 211 Roşieşti, Berezeni, Valea lui Darie, Falciu
8.4 Murgeni 196 Măluşteni, Viişoară ş.a.
8.5 Bohotin 192 Arsura,Pâhneşti, Răducăneni, Moşna,Cozmeşti ş.a.
Tabelul 3.11
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Huși
Factori lito-morfo-pedologici. Substratul litologic este format din marne şi argile, argile
nisipoase, nisipuri cu intercalaţii de gresii calcaroase; material loessoid ş.a. Fondul pedologic
este constituit din: cernoziomuri, soluri de pădure cenuşii, pseudorendzine şi rendzine levigate.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol sunt menționate în tabelul 3.11.
Sortimentul tradiţional era reprezentat de soiurile: Zghihara de Huşi, Busuioaca de Bohotin şi
Fetească alba.
3.3.4. PODGORIA COLINELE TUTOVEI
Limitele geografice. Podgoria se întinde pe dealurile situate în stânga şi dreapta râului

Tutova. Se găseşte între paralele 46°07' şi 46°27' latitudine nordică de o parte şi de alta a
meridianului de 27°35' longitudine estică. Principalele centre şi plaiuri viticole sunt redate în
tabelul 3.12.
Tabelul 3.12
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Colinele Tutovei
Cod Centrul viticol Altitudine Plaiuri viticole

medie
(m)
9.1 Iana-Puieşti 285 Puieşti, Iana, Iezer Vaduri ş.a.
9.2 Tutova 206 Tutova , Ciocani, Iveşti,

Crâng, Perieni, Băcani.
9.3 Bălăbăneşti 189 Bălăbăneşti, Bălăşeşti ş.a.
Factori climatici. Climatul este temperat continental cu caracter de excesivitate, specific

arealelor din estul Carpaţilor, cu ierni aspre şi veri toride. Temperatura medie anuală este de
circa 9,5°C. Precipitaţiile anuale au valori medii în jur de 500 mm.
Factori lito-morfo-pedologici. Substratul litologic se caracterizează prin prezenţa în
partea nordică a sedimentelor marine nisipoase, nisipo-argiloase şi argiloase şi, în partea
sudică, a pietrişurilor lacustre romaniene. Tipurile de sol întâlnite sunt: cenuşii, cernoziomuri
cambice, regosoluri şi erodisoluri. Fertilitatea redusă a solurilor este valorificată bine de viţa de
vie, datorită texturii favorabile, dacă se intervine prin aport de substanţe nutritive precum şi
prin completarea deficitului hidric.
Tabelul 3.13
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Colinele Tutovei
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol sunt prezentate în tabelul 3.13.

3.3.5. PODGORIA DEALUL BUJORULUI

Limite geografice. Cuprinde plantaţiile viticole amplasate pe Colinele
Covurluiului, între care se găseşte şi ,,Dealul Bujoru” de la care derivă denumirea podgoriei.
Podgoria este amplasată în spaţiul traversat de parala 46° latitudine nordică intersectat de
meridianul 28° longitudine estică, în judeţul Galaţi.Este reprezentată prin principalele centre
viticole şi plaiuri viticole menţionate în tabelul 3.14.
Factori climatici. Resurse heliotermice sunt superioare celorlalte podgorii din regiune.
Temperatura medie anuală este de 9,6°C în partea nordică şi 10°C în partea sudică. Precipitaţiile
sunt mai reduse (500 mm/an în partea nordică şi 430 mm / an în cea sudică) decât
evapotranspiraţia potenţială (680 mm / an), fapt care evidenţiază un deficit hidric în perioada
de vegetaţie. Indicele de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4765 unități.
Tabelul 3.14
Centrele viticole din podgoria Dealul Bujorului

viticol medie (m)
10.1 Bujoru 97 Folteşti, Măstăcani, Dealu Bujoru, Jorăşti,
Drăguşeni ş.a.
10.2 Smulţi 181 Colinele din partea vestică a podgoriei.
10.3 Oancea 110 Oancea, Vlădeşti, Suceveni, Cavadineşti.
10.4 Bereşti 153
Factori lito-morfo-pedologici.Substratul litologic este constituit din nisipuri, nisipuri

argiloase cu intercalaţii de argile, parţial loessoidizate. Solurile reprezentative sunt:
cernoziomuri, cernoziomuri cambice, soluri cenuşii şi cele antropice.
Tabelul 3.15
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria
Dealul Bujorului
3.3.6. PODGORIA NICOREȘTI

Limite geografice. Se găseşte în partea de nord-vest a judeţului Galaţi. Spaţiul podgoriei
este plasat între 45°52' şi 45°06' latitudine nordică şi 27°19' şi 27°28' longitudine estică.
Podgoria face legătura dintre zona viticolă piemontană de la exteriorul curburii Carpaţilor şi
podgoriile din sudul Moldovei. Cuprinde centrele viticole Nicoreşti şi Buciumeni (tabelul 3.16).
Tabelul 3.16
Centrele şi plaiurile viticole ale podgoriei Nicoreşti
Cod Centrul viticol Altitudine medie (m) Plaiuri viticole
11.1 Nicoreşti 62 Coasta Lupei, Piscul Corbului, Mălureniş.a.
11.2 Buciumeni 167 Buciumeni, Tepu şi Vizureşti.

Factori climatici. Resursele climatice sunt asemănătoare cu cele din podgoria Dealurile
Bujorului, resursele hidrice sunt însă superioare. Verile sunt călduroase, iar iernile
geroase.Frecvenţa temperaturilor extreme minime (-29°C) este ridicată (în centrul Nicoreşti) de
aceea, protejarea sau semiprotejarea viţelor peste iarnă devine necesară.
Factori lito-morfo-pedologici. Principalele tipuri de sol existente sunt: cernoziomurile,
cernoziomurile cambice, solurile cenuşii afectate de versanţi în procesul de eroziune.
Tabelul 3.17
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Nicorești
Direcţii de producţie. Podgoria Nicoreşti nu poate fi despărţită de soiul Băbească

neagră. Sortimentul tradițional de Nicoreşti era format din Băbească neagră (2/3) şi Fetească
neagră (1/3). În prezent direcțiile principale de producție și sortimentul viticol admise în cultură
în podgoria Nicorești, sunt prezentate în tabelul 3.17.
3.3.7. PODGORIA IVEȘTI
Tradiţie viticolă. Cultura viţei de vie reprezintă o îndeletnicire veche, ea fiind atestată
documentar şi arheologic înainte de filoxeră. Existenţa substratului nisipos în aceste areale a
făcut ca în perioada filoxerei plantaţiile viticole să reziste mult mai bine în comparaţie cu restul
regiunilor.
Limite geografice. Podgoria este localizată în Câmpia Tecuciului, între paralele de
45°34'- 45°52' latitudine nordică şi meridianele de 27°31'-27°34' longitudine estică (în centrul
judeţului Galaţi). Se întinde în partea de nord-est a Câmpiei Române şi cuprinde trei centre
viticole : Iveşti, Tecuci şi Corod (tabelul 3.18).
Tabelul 3.18
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Iveşti
Cod Centrul viticol Altitudine medie(m) Plaiuri viticole
12.1 Iveşti 50 Iveşti, Malu alb, Drăgăneşti, Umbrăreşti, Lieşti, Piscu ş.a.
12.2 Tecuci 60
12.3 Corod 153
Tabelul 3.19
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Ivești
Factori climatici. Climatul este temperat -continental cu nuanţe de ariditate. Resursele

heliotermice sunt asemănătoare cu cele din podgoria Dealurile Bujorului. Durata de strălucire a
Soarelui este de 2150 ore/an. Temperatura medie este de 10°C. Precipitaţiile medii anuale sunt
de 400-450 mm.
Factori lito-morfo-pedologici. Substratul litologic este format din argile impermeabile
pliocene, pe care se află un complex aluvionar cuaternar inferior de nisipuri şi pietrişuri, iar spre
suprafaţă depozite loessoide. În zona Ungureni-Matca – Iveşti -Hanu Conachi se găseşte o fâşie
de nisipuri eoliene halocene cu o lungime de cca. 40 Km şi o lăţime de 0,5-5,5 Km (Cotea V.D. şi
colab.,2000 ) .
Solurile sunt reprezentate prin psamosoluri (Iveşti), cernoziomuri cambice şi
psamosoluri (Tecuci), cernoziomuri cambice (la Corod) şi soluri erodate pe pantele.Învelişul de
sol al ariilor nisipoase prezintă o textură grosieră (nisipoasă şi nisipo-lutoasă) cu proprietăţi
fizice, chimice şi biologice favorabile culturii viţei de vie.
3.3.8. PODGORIA COVURLUI
Limite geografice. Este cea mai sudică podgorie a Podişului Moldovei. Cuprinde
terenurile câmpiei înalte a Covurluiului, între cursurile inferioare ale Chiajnei, Prutului şi
Siretului, la circa 10 km nord de municipiul Galaţi. Este reprezentată prin centrele viticole:
Băleni, Scânteieşti, Pechea şi Smârdan (tabelul 3.20).
Factori climatici. Clima este continental excesivă de tip est european. Oferta
heliotermică este în creştere. Durata medie de strălucire a Soarelui are valori de peste 2100
ore/an iar, bilanţul termic global depăşeşte 3900 0C. Resursele hidrice sunt însă reduse (426
mm media anuală).
Factorii lito-morfo-pedologici. Relieful se caracterizează prin două forme de mezorelief:
platouri şi văi. Litologia este reprezentată de cuvertura depozitelor loessoide, luto-nisipoase.
Principalele tipuri de sol sunt cernoziomurile tipice, cernoziomurile cambice, regosolurile şi
erodisolurile.
Tabelul 3.20
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Covurlui
Cod. Centrul viticol Altitudine medie (m) Plaiuri viticole
13.1 Băleni 145 Băleni, Corni, Cuca

13.2 Scânteieşti 102 Scânteieşti, Fântânele, Tămăoani, Frumuşiţa şi Tuluceşti.
13.3 Pechea 104 Pechea, Slobozia, Conachi, Schela

13.4 Smârdan 51 Smârdan, Fileşti, Serbeşti, Vânători

Tabelul 3.21
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Covurlui
3.3.9. PODGORIA ZELETIN
Limite geografice. Se întinde pe aria vestică a Colinelor Tutovei, între valea Paraschivului
la E şi valea Siretului la V , în sud-estul judeţului Bacău (centrele viticole Zeletin, Dealul Morii şi
Parincea), în nordul judeţului Vrancea ( centrul viticol Tănăsoaia) şi nord-vestul judeţului Galaţi
(centrul viticol Gohor), tabelul 3.22.
Factori climatici. Climatul este temperat continental, cu unele caractere de
excesivitate.Temperatura medie anuală este de 9°C iar valoarea precipitaţiilor de 550 mm
anual. Indicele heliotermic prezintă valori cuprinse între 1,81 (centrul viticol Parincea) şi 2,06 (la
Tănăsoaia şi Gohor); coeficientul hidrotermic este cuprins între 0,95 (Gohor) şi 1,10 (Parincea);
indicele bioclimatic cuprins între 7,02 (Parincea) şi 8,63 (Gohor), după Georgeta Savu, 2002.
Tabelul 3.22
Centrele şi plaiurile viticole ale podgoriei Zeletin
Cod. Centrele viticole Altitudine medie Plaiuri viticole

(m)
14.1 Zeletin 341 Podul Turcului, Răchitoasa, Motoşeni, Glăvăneşti

14.2 Dealu Morii 345 Dealu Morii , Onceşti, Vultăreni
14.3 Parincea 296 Parincea, Corbasca, Pânceşti ş.a.
14.4 Tănăsoaia 173 Tănăsoaia, Corbiţa, Homocea ş.a.
14.5 Gohor 151 Gohor, Priponeşti, Ghidigeni, Ireasca ş.a.
Tabelul 3.23
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Zeletin
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este colinar-deluros, puternic accidentat. Solurile

dominante sunt cele brune luvice, cenuşii (erodate), brune eu-mezobazice, regosoluri (Zeletin,
Parincea şi Dealu Morii) cu favorabilitate mijlocie pentru viticultură şi respectiv, cernoziomuri
cambice şi cenuşii (Tănăsoaia şi Gohor), soluri favorabile şi foarte favorabile pentru viticultură.
Direcţii de producţie. Deosebirile climatice şi pedologice dintre centrele viticole au
determinat alegerea unor direcţii de producţie diferite în această podgorie (tabelul 3.23).
3.3.10. PODGORIA PANCIU
Tradiţie viticolă. Descoperirile arheologice de pe teritoriul podgoriei atestă existenţa

unor aşezări umane încă din perioada neoliticului. Atracţia locuitorilor pentru viticultură este
pusă în evidenţă prin descoperirea unor vase ornate cu struguri şi coarde de viţă de vie. Cu
toate acestea primele atestări documentare datează doar de la sfârşitul secolului al XVI-lea din
timpul domniei lui Petru Şchiopu, în care sunt pomenite viile de la Cruce (vechea denumire a
localităţii Panciu).
Limite geografice Podgoria este situată în nordul judeţului Vrancea pe ultimele
ramificaţii ale dealurilor Subcarpaţilor de curbură, aproximativ la aceeaşi latitudine cu
podgoriile Nicoreşti şi Dealul Bujorului. Cuprinde centrele viticole menţionate în tabelul 3.24.
Factori climatici. Resursele heliotermice şi hidrice sunt mai reduse decât în podgoria
Odobeşti, cu care se învecinează, datorită altitudinii medii cu 50 – 100 m mai mari, expoziţiei
predominant estice şi situării cu 40 km mai la nord. Ca urmare, iernile sunt mai aspre, cu
temperaturi mai reduse şi frecvenţa accidentelor climatice este mai mare. Indicele de
Tabelul 3.24
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Panciu
15.1 Panciu 232 Chicera, Răzoare, Dumbrava, Străoani, Crucea de Sus .a.
15.2 Ţifeşti 175 Ţifeşti, Sârbi, Vităneşti ş.a.
15.3 PăuneştiPăuneşti, Rugineşti,223
Moviliţa ş.a. Păuneşti, Moviliţa, Rugineşti ş.a.
Tabelul 3.25
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Panciu
Factori lito-morfo-pedologici. În zonele înalte predomină solurile brune podzolite, pe

piemonturile largi solurile cenuşii, iar pe piemonturile joase şi pe glacisuri predomină
cernoziomurile argiloiluviale. Toate aceste soluri prezintă un grad ridicat de favorabilitate
pentru viticultură.
Direcţii de producţie. Condiţiile ecoclimatice deosebit de variate au determinat şi
diversificarea direcţiilor de producţie. Direcţiile de producţie și sortimentul viticol sunt
3.3.11. PODGORIA ODOBEȘTI
Tradiţie viticolă. Începuturile acesteia se pierd în negura timpului, fiind o moştenire

dacică şi apoi una romană.
“...Prin alipirea ţinutului Putnei la Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-
1504) s-a dezvoltat foarte mult podgoria Odobeşti, căreia i s-a dat al III-lea paharnic domnesc“
(Teodorescu I.C., 1964).
Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descriptio Moldaviae (1716)” aprecia că: “...Vinul cel
mai ales este cel de Cotnari ... şi în al treilea rând vine vinul de Odobeşti din ţinutul Putnei pe
râul Milcov...”
Limite geografice. Se găseşte în regiunea Piemontană dintre râul Milcov, la sud, şi râul
Putna, la nord, fiind delimitată de coordonatele 45°46' latitudine nordică şi 27°05' longitudine
estică. Principalele centre viticole aferente sunt : Odobeşti, Jariştea şi Boloteşti (tabelul 3.26).
Tabelul 3.26
Centrele şi plaiurile viticole ale podgoriei Odobeşti
Cod Centrul Altitudinea Plaiuri viticole

viticol medie (m)
16.1. Odobeşti 139 Şarba, Boteşti, Câmpineanca, Unirea ş.a.
16.2. Jariştea 193 Pădureni, Scânteia ş.a.
16.3. Boloteşti 238 Ivanceşti, Putna, Gageşti, Pietroasa ş.a.
Tabelul 3.27
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Odobești
Climatul este de tip temperat continental, cu nuanţe excesive, datoritã prezenţei

îndelungate a maselor de aer est-european. Suma gradelor de temperatură utilă este de
3390,8°C. Durata medie de strălucire a Soarelui în perioada de vegetaţie este de 1508 ore.
Suma precipitaţiilor în perioada de vegetaţie are o valoare medie de 379 mm. Durata perioadei
de vegetaţie este de 184 zile (Varga N. şi colab., 1986 citat după Olteanu I. și colab., 2002).
Indicele de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4501 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile s-au format, în general, pe depozite loessoide fine
de terasă. Tipurile de sol întâlnite sunt: cernoziomuri în diferite grade de levigare (70 %), soluri
brune (15-18 %), coluviale (8 %), erodate (4 %), scheletice - 2 % din totalul suprafeţei.
Direcţii de producţie. Sortimentul de Odobeşti format din soiurile : Galbenă de Odobeşti,
Plăvaie, Frâncuşă, tipic înainte de invazia filoxerică se regăseşte și în prezent . În prezent
direcţiile de producţie și sortimentul viticol sunt prezentate în tabelul 3.27.
3.3.12. PODGORIA COTEȘTI
Limite geografice. Podgoria Coteşti cuprinde plantații viticole amplasate în sudul

judeţului Vrancea, la curbura Carpaţilor, în continuarea podgoriilor Odobeşti şi Panciu. Podgoria
este delimitată la nord de râul Milcov iar la sud de Valea Coţatcu, întinzându-se pe o fâşie lungă
de circa 32 km şi o lăţime de 2,9 km. Are o lungime de 33 km., între paralele 45°28' şi 45°45'
latitudine nordică, o lăţime de 3-6 km, de o parte şi de alta a meridianului de 27°05' latitudine
nordică. Centrele viticole şi plaiurile corespondente sunt prezentate în tabelul 3.28.
Tabelul 3.28
Centre şi plaiuri viticole din podgoria Coteşti
Cod Centrul viticol Altitudinea Plaiuri viticole
medie (m)
17.1 Coteşti 133 Coteşti, Budeşti, Urecheşti, Popeşti ş.a.
17.2 Tâmboieşti 187 Tâmboieşti, Dumbrăveni ş.a.
17.3 Cârligele 233 Cârligele, Bonţeşti, Blidari, Dălhauţi
17.4 Vârteşcoi 224 Vârteşcoi, Olteni, Râmniceanca, Beciu, Rotăreşti, Broşteni
Factori climatici. Oferta heliotermică este superioară celei din podgoria Odobeşti, iar
cea hidrică este asemănătoare. Temperatura medie anuală este de 9,8-10°C.
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile de sol întâlnite sunt reprezentate prin: soluri
cenuşii (treapta piemontană); cernoziomuri cambice şi argilo-iluvice (în partea estică spre şi în
Câmpia Română); brune slab-moderat podzolite (în partea vestică); regosoluri şi soluri
antropice.
Direcţii de producţie. În podgorie, în toate cele patru centre viticole se obţin vinuri roşii
de calitate superioară, vinuri albe de calitate, vinuri albe şi roşii de consum curent. Sortimentul
viticol este asemănător cu cel admis în podgoria Odobești.
3.4. REGIUNEA VITICOLĂ A DEALURILOR MUNTENIEI ȘI OLTENIEI
Include terenurile viticole din vecinătatea Subcarpaţilor meridionali de curbură, de la

Halânga (judeţul Mehedinţi) şi Segarcea (judeţul Dolj) la vest şi până la Râmnicu Sărat la est, pe
o lungime de câteva sute de kilometri şi o lăţime variabilă de 1-2 km până la câteva zeci de km.
Resursele heliotermice sunt mai ridicate comparativ cu regiunile viticole din centrul şi
estul ţării, iar cele hidrice sunt mai scăzute în raport cu aceste regiuni.
Regiunea viticolă cuprinde următoarele podgorii şi centre viticole independente:
18. Dealurile Buzăului 0.11 Costeşti
19. Dealu Mare 0.12 Bucşani
20. Ştefăneşti 0.13 Valea Voievozilor
21. Sâmbureşti 0.14 Jiblea
22 Drăgăşani 0.15 Segarcea
23 Dealurile Craiovei 0.16 Târgu jiu
24. Podgoria Severinului 0.17 Poiana Cruşeţu
25. Plaiurile Drâncei
3.4.1 PODGORIA DEALURILE BUZĂULUI
Limite geografice. Podgoria se găseşte la Curbura Carpaţilor, face legătura între

podgoriile Coteşti-Odobeşti-Panciu de la nord şi podgoria Dealu Mare la VSV, fiind intersectată
de paralela 45°15' latitudine nordică şi meridianul de 27° longitudine estică.
Resurse climatice. Ofertele heliotermică şi hidrică sunt foarte favorabile pentru
cultivarea soiurilor pentru vinuri roşii de calitate şi a soiurilor de masă. Indicele de aptitudine
oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4817 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Litologia este reprezentată prin depozite de loess şi
loessoide cu textura lutoasă şi luto-argiloasă. Tipurile de sol sunt reprezentate prin
cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, cenuşii, regosoluri şi soluri antropice.
Caracteristicile fizice, chimice şi morfologice ale acestora sunt foarte favorabile pentru cultura
viţei de vie, exceptând regosolurile din Cernăteşti care au favorabilitate mijlocie.
Centrele şi plaiurile viticole sunt prezentate în tabelul 3.29.
Tabelul 3.29
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Dealurile Buzăului
18.1 Cernăteşti 239 Aldeni, Săpoca, Poşta Câlnău

18.2 Zărneşti 262 Comisoaia şi Racoviteni
18.3 Râmnicu Sărat 275 Greabănu, Topoliceni
Tabelul 3.30
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Dealurile
Buzăului
3.4.2 PODGORIA DEALU MARE

Tradiţie viticolă. Viticultura pe aceste meleaguri îşi trage începutul din cele mai
îndepărtate timpuri, coborând dincolo de era noastră, când pe aceste meleaguri sălăşuiau încă
geto-dacii şi când Burebista a trebuit să dispună desrădăcinarea viilor pe întinsul regatului său,
pentru a stăvili năvălirea altor popoare care erau în căutarea unui trai mai bun (Constantinescu
Gh., 1973).
Un moment important, a fost cel din anul 1924, când pe teritoriul pepinierei viticole de
stat s-a înființat Stațiunea Viticolă și Oenologică Pietroasa, prima unitate de cercetare de profil
din țară. In cadrul podgoriei Dealu Mare, în anul 1950 se înființează o a doua stațiune
experimentală, la Valea Călugărească, cunoscut în prezent sub numele de Institutul de
Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (I.C.D.V.V.) Valea Călugărească.
Limite geografice. Se întinde pe direcţia localităţilor Boldeşti -Bucov - Valea
Călugărească - Urlaţi Ceptura - Gura Vadului – Breaza -Pietroasa – Merei - Zoreşti. Include
centrele și plaiurile viticole prezentate în tabelul 3.31.
Tabelul 3.31
Centrele şi plaiurile viticole ale podgoriei Dealu Mare

medie
(m)
19.1 Boldeşti 322 Seciu
19.2 Valea 224 Valea Popii, Valea Săracă, Valea Mantei, Valea Ursoii, Valea
Calugărească Largă, Valea Mieilor, Valea Orlii,
19.3 Urlaţi-Ceptura 244 Orzoaia, Valea Nucetului, Valea Crângului, Valea Seiman, Malu
Roşu, Şoimeşti, Rotari
19.4 Tohani 222 Gura Vadului, Perşunari, Vârful cu Dor, Jugureni, Călugăreni,
Vadul Săpat, Fântânele
19.5 Cricov 353 Iordăcheanu şi Gornet
19.6 Breaza 253 Vispeşti, Greceanca, Năieni, Finţeşti
19.7 Pietroasa 226 Dealul Istriţa, Şarânga, Câlţeşti
19.8 Merei 192 Dealul Viei, Izvorul Dulce, Gura Sărăţii
19.9 Zoreşti 191 Verneşti, Nişcov
Resurse climatice. Climatul este temperat continental cu o temperatură medie de

10,0°C. Precipitaţiile sunt în medie de 600 mm anual, neuniform repartizate în timp. Indicele de
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile reprezentative pentru această podgorie :
cernoziomuri cambice şi argiloiluviale, solurile brune luvice, brun roşcate, regosolurile,
coluvisolurile şi solurile antropice. Cernoziomurile degradate şi rendzinele carbonatate tipice
formate pe calcare cochilifere miocenice din centrul viticol Pietroasa exercită o influenţă
favorabilă asupra calităţii vinurilor (Olteanu I. și colab., 2002).
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol din podgoria Dealu Mare sunt prezentate în
tabelul 3.32.
Tabelul 3.32
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Dealu Mare
3.4.3 PODGORIA ȘTEFĂNEȘTI
Limite geografice. Este amplasată în partea central-sudică a Subcarpaţilor Munteniei,

ocupând zona de platformă, versanţii şi o parte din lunca stângă a Argeşului, între localităţile
Valea Mare-Ştefăneşti şi Valea Mare (judeţul Dâmboviţa). Centrele viticole şi plaiurile din
podgoria Ştefăneşti Argeş sunt redate în tabelul 3.33.
Tabelul 3.33
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Ştefăneşti

medie (m)
20.1. Ştefăneşti 375 Izvorani, Viişoara, Călineşti, Văleni
20.2. Topoloveni 307 Leordeni
20.3. Valea Mare 297
Tabelul 3.34
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Ștefănești
Factori climatici. Climatul este temperat continental cu favorabilitate pentru viticultură.

Temperatura medie anuală este de 10°C. Bilanţul termic util ajunge la 1360°C . Insolaţia este de
1445 ore (media multianuală). Indicele de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie
de 4427 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este foarte accidentat şi puternic frământat de
aceea, lucrările hidro-pedo-ameliorative sunt necesare. Pe platforma Cândeşti se întâlnesc în
majoritate soluri luvice (podzolite), afectate de procesele hidromorfice datorită apei stagnante
din orizonturile. Pe versanţi se întâlnesc soluri brune eumezobazice, regosolurile, coluvisoluri şi
soluri antropice.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admisîn cultură în podgoria Ștefănești sunt
3.4.4 PODGORIA SÂMBUREȘTI
Limite geografice. Podgoria este amplasată în Podişul Getic, piemontul Cotmeana, între
Valea Oltului la Est şi a Argeşului la Nord-Vest. Centrele viticole şi plaiurile din podgoria
Sâmbureşti sunt prezentate în tabelul 3.35.
Factori climatici. Condiţiile ecoclimatice generoase permit obţinerea vinurilor roşii de
calitate superioară. Temperatura medie multianuală este de 10,7°C. Indicele de aptitudine
oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4627 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile predominante de sol sunt: brune eumezobazice,
vertisoluri şi pseudo-rendzine, brune podzolite, brune argiloase, regosoluri şi brun roşcate cu
schelet.
Tabelul 3.35
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Sâmbureşti

21.1 Sâmbureşti 250 Bolindeţu, Rosuleşti, Bolovanu, Petria, Vitomireşti
21.2 Dobroteasa 143 Dienei, Batia, Câmpu Mare.
Tabelul 3.36
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Sâmburești
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Sâmburești
sunt prezentate în tabelul 3.36.
3.4.5 PODGORIA DRĂGĂȘANI
Tradiţie viticolă. Este una din cele mai vechi podgorii din țara noastră, cu o vechime
greu de precizat. Primele plantaţii au fost realizate de geto-daci, vechi locuitori ai acestor
ţinuturi .
Limite geografice. Podgoria este amplasată în regiunea piemontană a Oltului inferior,
ocupând dealurile care se întind de o parte şi de alta a Oltului, de la Strejeşti la Ioneşti, pe o
lungime de 60 km şi o lăţime de până la 20 km. Plaiurile şi centrele viticole ale podgoriei
Drăgăşani sunt prezentate în tabelul 3.37.
Tabelul 3.37
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Drăgăşani

22.1. Drăgăşani 375 Mitrofani, Dealu, Olt, Dobruşa, Creţeni,
Prundeni, Călina, Zăvideni, Orleşti, Suteşti
22.2. Gușoieni 304 Guşoeni, Mădulari
22.3. Măciuca
22.4. Iancu Jianu 140 Cârlogani, Străjeşti
Factori climatici. Climatul podgoriei este temperat, cu slabă influenţă continentală.

Zonalitatea latitudinală a resurselor helio-termo-hidrice împarte zona Oltului inferior în 3
areale: sud, centru şi nord. Cele mai mari resurse heliotermice se înregistrează în centrul viticol
Iancu Jianu (în sud) şi cele mai reduse în centrul viticol Cerna (în nord).
Factori lito-morfo-pedologici. Tipul de sol dominant este solul brun eumezobazic, urmat
de vertisoluri şi pseudorendzine, brune argilice, brune podzolite, regosoluri şi brun roşcate.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Drăgășani sunt
Tabelul 3.38
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Drăgășani
3.4.6 PODGORIA DEALURILE CRAIOVEI
Tradiţie viticolă Prezenţa culturii viţei de vie şi a producerii vinului pe aceste meleaguri
este menţionată din vremuri îndepărtate. În anul 1532 Vlad Înecatul dăruieşte lui Hamza, mare
Ban al Jiului şi al Craiovei, toate satele şi viile (Olteanu I. și colab., 2002; Popa A. și colab., 2015).
Limite geografice. Podgoria este situată în nordul judeţului Dolj, pe platourile Podişului
Getic, alcătuind un triunghi ale cărui vârfuri sunt reprezentate de centrele viticole Banu
Mărăcine, Brădeşti şi Brabova. Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Dealurile Craiovei sunt
Factori climatici. Clima manifestă caracter temperat continental şi se caracterizează prin
ierni blânde, veri călduroase şi precipitaţii insuficiente în perioada de vegetaţie.
Temperatura medie anuală este de circa 11C şi oscilează de la 9,6C (1980) la 11,2C
(1983; 1986); suma gradelor de temperatură activă (bilanţul termic activ) are valoarea medie de
3499C, suma gradelor de temperatură utilă în medie 1673C, coeficientul termic activ din
perioada de vegetaţie are o valoare medie de 18,60C (Giugea N. și colab., 2001; Cichi D.D.,
2006; Costea D.C. și colab., 2008; Mărăcineanu L.C., 2011) .
Temperaturile negative din timpul iernii sub – 15 C nu oferă siguranţă totală pentru
cultivarea viţei de vie în forme semiînalte, riscul unor pierderi existând la 4-6 ani (Cichi D.D.,
2006). Indicele de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4700 unități.
Tabelul 3.39
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Dealurile Craiovei
Cod Centrul viticol Altitudine

medie (m) Plaiuri viticole
23.1. Banu Mărăcine 176 Banu Mărăcine, Şimnic, Bucovăţ, Podari, Palilula, Cârcea
23.2. Brădeşti 154 Almăj, Coţofeni, Brădeşti, Goieşti, Melineşti
23.3. Brabova 173 Breasta, Brabova, Carpen, Cleanov, Pietroaia
Tabelul 3.40
Dealurile Craiovei
Factori lito-morfo-pedologici. Predominante sunt solurile brun-roşcate, slab podzolite şi

mediu podzolite (bogate în oxizi de fier). Gradul de fertilitate al acestora oscilează de la mijlociu
spre bun, cu un conţinut în humus cuprins între 1,52–3,00 % (Giugea N. și colab., 2001).
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Dealurile
Craiovei sunt prezentate în tabelul 3.40.
3.4.7 PODGORIA SEVERINULUI

Limite geografice. Podgoria se găseşte în zona centrală a judeţului Mehedinţi. Centrele
şi plaiurile viticole din podgoria Severinului sunt prezentate în tabelul 3.41.
Factori climatici. Ecoclimatul se ,,bucură” de un climat continental temperat, cu nuanţe
mediteraneene. Condiţiile climatice asigură posibilitatea culturii neprotejate în timpul iernii .
Suma temperaturii globale anuale (3800-4800°C), bilanţul termic activ peste 3500°C, ne indică
faptul că podgoria beneficiază de suficiente resurse termice pentru a se cultiva soiuri din toate
epocile de coacere.
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile de sol sunt: brune roşcate luvice, brune luvice,
brune eumezobazice, regosoluri şi soluri antropice.
Tabelul 3.41
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Severinului

medie (m)
24.1 Dealul Viilor 235 Dealul Viilor, Şimian, Poroina, Halânga
24.2 Corcova 327 Corcova
Tabelul 3.42
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Severinului
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admisîn cultură în podgoria Severinului sunt

3.4.8 PODGORIA PLAIURILE DRÂNCEI
Limite geografice. Podgoria este situată la limita dintre zona colinară şi câmpia din
partea de sud a Olteniei, având în componenţă centre viticole în judeţele Mehedinţi şi Dolj
(Pleniţa), tabelul 3.43.
Factori climatici. Podgoria dispune de resurse heliotermice ridicate şi de valori ale
indicelui aptitudinii oenoclimatice (IAOe) de 4878 la Oreviţa, Vânju Mare şi 4892 la Golul
Drâncei (după Teodorescu Şt. şi colab. Citat după Olteanu I. și colab., 2002).
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile de sol sunt reprezentate prin soluri brune
eumezobazice de tranziţie între solurile brun roşcate şi cernoziomurile levigate.
Tabelul 3. 43
Centrele viticole şi plaiurile din podgoria Plaiurile Drâncei
medie (m)
25.1 Golul Drâncei 204 Almăjel, Vlădaia, Punghina, Oprişor, Drâncea, Branişte, Scorila
25.2. Vânju Mare 197
25.3. Oreviţa 197
25.4. Pleniţa (Dolj) 122 Pleniţa
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admisîn cultură în podgoria Splaiurile

Drâncei sunt prezentate în tabelul 3.44.
Tabelul 3.44
Plaiurile Drâncei
CENTRUL VITICOL INDEPENDENT SEGARCEA
Limite geografice. Se găseşte în judeţul Dolj la circa 25 km sud-vest de municipiul

Craiova, la 44°05' latitudine nordică şi la 23°45' longitudine estică.
Factorii climatici. Comparativ cu centrul viticol Banu Mărăcine, Segarcea dispune de
resurse heliotermice mai mari (IH=2,48) şi hidrice mai scăzute (CH= 0,8), după Olteanu I. și
colab., 2002.
Factori lito-morfo-pedologici. Centrul viticol este amplasat în centru Câmpiei Olteniei pe
luturi grele. Solurile sunt de tip: cernoziomuri argiloiluviale (mai mult sau mai puţin erodate) şi
regosoluri.
Plaiuri viticole: Dealu Robilor, Lipova, Valea Stanciului.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admisîn cultură în centrul viticol
independent Segarcea sunt prezentate în tabelul 3.45.
Tabelul 3.45
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în centrul viticol
independent Segarcea
CENTRUL VITICOL INDEPENDENT TÂRGU-JIU
Limite geografice. Centrul viticol se găseşte în partea centrală a judeţului Gorj,

aproximativ la aceeaşi latitudine cu centrele viticole din podgoria Dealul Mare, la o altitudine
medie de 319 m.
Factori climatici. Condiţiile climatice sunt asemănătoare cu cele din podgoria Ştefăneşti
Argeş.
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile reprezentate de pseudo-rendzine şi regosoluri au
caracteristici favorabile culturii viţei de vie .
Tabelul 3.46
Direcții de producție și sortimentul viticol admis în cultură în centrul viticol
independent Târgu-Jiu
Direcţii de producţie. Datorită condiţiilor ecoclimatice specifice, prioritate se acordă

culturii strugurilor pentru obţinerea vinurilor albe şi aromate de calitate superioară.
Sortimentul viticol admis în cultură în centrul viticol independent Târgu-Jiu este prezentat în
tabelul 3.46.
3.5. REGIUNEA VITICOLĂ A BANATULUI
Această regiune viticolă reuneşte 6 centre viticole independente (tabelul 3.47).

Climatul regiunii are caracter continental moderat cu nuanţe submediteraneene. Resursele
heliotermice bogate favorizează cultura viţei de vie permiţând maturarea şi supramaturarea
strugurilor.
Tabelul 3.47
Centrele şi plaiurile viticole din Regiunea viticolă a Banatului

medie (m)
0.18 Moldova Nouă 180 Moldova Nouă, Moldova Veche, Moldoviţa, Sicheviţa
0.19 Tirol 165 Doclin, Berzovia, Fizeş
0.20 Silagiu 169 Dealul Silagiului, Bacova
0.21 Recaş 167 Izvin, Herneacova, Gearmata
0.22 Jumu Mare
0.23 Teremia 50 Teremia
CENTRUL VITICOL INDEPENDENT MOLDOVA NOUĂ
Limite geografice. Se găseşte amplasat în sudul judeţului Caraş-Severin, la o altitudine

medie de 180 m.
Factori climatici. Influenţa climatului mediteranean de tip adriatic, vecinătatea Dunării şi
adăpostul natural datorat zonei muntoase din partea nordică a centrului viticol determină
întrunirea celor mai favorabile condiţii din această regiune pentru cultura viţei de vie, din punct
de vedere ecoclimatic.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este reprezentat de terenuri frământate şi
platouri pe terasa superioară a Dunării. Solurile predominante sunt : soluri brune slab sau
mediu scheletice, soluri pseudogleizate, soluri care au favorabilitate mijlocie pentru viticultură.
Direcţii de producţie. Condiţiile ecoclimatice au permis orientarea producţiei în principal
spre cultura soiurilor pentru producerea vinurilor roşii.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură sunt prezentate în
tabelul 3.48.
CENTRUL VITICOL INDEPENDENT RECAŞ
Delimitarea geografică. Se găseşte în apropierea municipiului Timişoara (20-30 km

nord-est) şi la intersecţia paralelei de 45°47' latitudine nordică cu meridianul de 21° 23'
longitudine estică.
Factori climatici. Resursele heliotermice (IH = 2,04) sunt favorabile cultivării viţei de vie.
Suma precipitaţiilor în perioada de vegetaţie este în medie de 330 mm (după Olteanu I. și
colab., 2002).
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile de sol predominante sunt solurile brune de pădure
şi solurile brune gleizate sau colmatate.
tabelul 3.48.
CENTRUL VITICOL INDEPENDENT TEREMIA
Limite geografice. Se află în vestul Câmpiei Banatului.

Factori lito-morfo-pedologici. Solurile predominante sunt: cernoziomurile tipice gleizate
şi cernoziomuri cambice tipice.
tabelul 3.48.
Tabelul 3.48
Sortimentul viticol admis în cultură în Regiunea viticolă a Banatului
3.6. REGIUNEA VITICOLĂ A CRIȘANEI ȘI MARAMUREȘULUI
Regiunea viticolă este situată în nord-vestul României între cursul Mureşului, la sud şi al
Tisei, la nord .
Climatul este temperat continental cu influenţe mediteraneene caracterizat prin ieri
scurte şi blânde, primăveri timpurii, veri umede şi moderat de calde şi toamne lungi.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 9 şi 110 C. Valorile precipitaţiilor medii (600-800
mm anual) evidenţiază existenţa unui echilibru hidric.
Tipurile de sol întâlnite sunt diferite pe cele două unităţi de relief: în zona colinară
predomină solurile brune, brune podzolite şi brune eumezobazice; în zona câmpiilor
piemontane sunt întâlnite în special cernoziomuri cambice şi argiloiluviale.
Regiunea viticolă cuprinde 4 podgorii şi 4 centre viticole independente:
26. Podgoria Miniş –Măderat 0.24 Biharia
27. Podgoria Diosig 0.25 Tilengu
28. Podgoria Valea lui Mihai 0.26. Halmeu
29. Podgoria Silvaniei 0.27. Seini
3.6.1 PODGORIA MINIȘ-MĂDERAT
Limite geografice. Podgoria este situată în estul municipiului Arad pe dealurile care
constituie ultimele prelungiri ale Munţilor Zărandului şi pe porţiunile înalte ale Câmpiei
Aradului. Centrele şi principalele plaiuri viticole din podgoria Miniş Măderat sunt prezentate în
tabelul 3.49.
Tabelul 3.49
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Miniş Măderat
Cod. Centrul viticol Altitudine Plaiuri viticole

medie (m)
26.1 Miniş 176 Lipova, Radna, Baraţca-Cladova, Păuliş Cuvin, Ghioroc,
Covăsinţ, Şiria
26.2 Măderat 179 Galaşa, Mâşca, Pâncota, Măderat, Agrisu, Târnova, Arăneag,
Satu Mic, Mocrea, Ineu
Factori climatici. Climatul temperat, moderat continental, cu influenţe adriatice-
mediteraneene în partea de sud a podgoriei se reflectă în ierni scurte, primăveri timpurii destul
de calde şi de umede, veri calde şi moderat umede şi toamne lungi care asigură o lungime a
perioadei de vegetaţie de 210 – 230 zile.
Precipitaţiile prezintă o medie anuală de aproximativ 600 mm în zona de câmpie şi 700
mm în zona colinară, cu maxime în lunile iunie şi octombrie.
Amplitudinile termice din lunile de toamnă datorită alternanţei zilelor călduroase cu
nopţi reci imprimă în podgoria Miniş un specific aparte care favorizează acumularea zaharurilor
şi antocianilor, fenomen care explică şi justifică faima vinurilor roşii obţinute.
Frecvenţa temperaturilor scăzute sub –200 C este de 11 ani din 100 dintre care în 3 ani la
100 se înregistrează temperaturi sub –260 C.
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile dominante sunt cele brune argiloiluviale, brune
eu-mezobazice şi brune podzolite cu apariţii de regosoluri în zona Munţilor Zărandului; solurile
brune adesea pseudogleizate în zona colinară şi cernoziomurile levigate cambice şi
argiloiluviale, local gleizate sau vertice în zona de câmpie.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Miniș
Măderat sunt prezentate în tabelul 3.50.
Tabelul 3.50
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Miniș Măderat
3.6.2 PODGORIA DIOSIG
Limite geografice. Arealul viticol al podgoriei Diosig se întinde de la cca 10 km nord de

municipiul Oradea până la Marghita. Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Diosig sunt
Tabelul 3.51
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Diosig
Cod. Centrul viticol Altitudine Plaiuri viticole
medie (m)
27.1 Diosig 331 Diosig, Sântimreu, şi Vaida
27.2 Săcuieni 330 Săcuieni
27.3 Sâniob 214 Viişoara, Iteu, Sâniob, Tria, Mişca, Chişlaz
Condiţii climatice. Climatul este de tip moderat continental, cu ierni moderat reci, veri
moderat călduroase şi anotinpuri de tranziţie lungi, convenabile dezmuguritului şi maturării.
Comparativ cu podgoria Miniş, resursele heliotermice sunt mai reduse iar cele hidrice cresc
apreciabil.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful este reprezentat de două unităţi distincte :
Câmpia Oradea - Barcău şi Dealurile Barcăului. În zona de câmpie solurile caracteristice sunt
cernoziomurile levigate argiloiluviale şi cambice iar in zona dealurilor Barcăului solurile brune
eumezobazice, brune argiloiluviale.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Diosig
Tabelul 3.52
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Diosig
3.6.3 PODGORIA VALEA LUI MIHAI
Limite geografice. Podgoria se găseşte la nord de Oradea, aproape de graniţa de vest a

ţării, între paralelele de 47025’ şi 47045’ latitudine nordică.
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Valea lui Mihai sunt prezentate în tabelul 3.53.
Tabelul 3.53
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Valea lui Mihai
28.1 Valea lui Mihai 185 Valea lui Mihai
28.2 Sanislău 175 Sanislău
Factori climatici. Climatul este temperat continental, cu veri moderat de calde, şi ierni
mai lungi şi reci.
Factori lito-morfo-pedologici. Sub aspect litologic caracteristice sunt depozitele eoliene
nisipoase Holocene şi loessoide Pleistocene. Tipurile de sol cele mai întâlnite sunt
psamosolurile, cernoziomurile gleizate şi cernoziomurile argiloiluviale. Din punct de vedere
textural solurile sunt nisipoase spre nisipo-lutoase. Conţinutul nisipului este redus în elemente
nutritive, iar reacţia solului este slab acidă, cu favorabilitate medie-redusa pentru cultura viţei
de vie. Plantaţiile viticole se găsesc pe dune de nisip de până la 15 m înălţime, cu orientare N-S.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Valea
lui Mihai sunt prezentate în tabelul 3.54.
Tabelul 3.54
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Valea lui Mihai
3.6.3 PODGORIA SILVANIEI
Limite geografice. Podgoria Silvaniei se întinde în judeţele Sălaj (centrele viticole Şimleul
Silvaniei, Şamşud, Zalău) şi Satu Mare (centrul viticol Răteşti).
Centrele şi plaiurile podgoriei Silvaniei sunt prezentate în tabelul 3.55.
Tabelul 3.55
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Silvaniei

viticol medie (m)
29.1 Şimleul 316 Măgura, Crasna, Pericei; Vârşolţ, Ip, Zăuan, Boghiş
Silvaniei
29.2 Zalău 356 Zalău, Crişeni, Gârceiu, Cristur, Moigrad, Firminiş
29.3 Şamşud 295 Şamşud, Bocşa, Borla, Sărmăşag, Bobota
29.4 Răteşti 179 Beltiug, Ardud, Viile Satu Mare, Dobra, Homoroade, Bârsău
Factori climatici. Ecoclimatul podgoriei este asemănător cu cel din regiunea viticolă a
Podişului Transilvaniei, cu care se învecinează. Adăpostul natural oferit de Munţii Mezes face ca
iernile să fie mai puţin aspre decât în restul podgoriilor din această zonă, cu o frecvenţă redusă
a temperaturilor minime absolute nocive pentru cultura viţei de vie.
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile caracteristice acestei podgorii sunt cele brune
luvice şi eumezobazice, regosolurile şi pseudorendzinele, cu favorabilitate medie pentru cultura
viţei de vie.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria
Silvaniei sunt prezentate în tabelul 3.56.
Tabelul 3.56
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Silvaniei
3.7. REGIUNEA VITICOLĂ A COLINELOR DOBROGEI
Regiunea viticolă este situată pe podişul Dobrogei, în sud estul României. Regiunea
dispune de cele mai reduse resurse hidrice din ţară, condiţiile suboptimale de umiditate fiind
suplinite, pe unele suprafeţe, prin aplicarea irigării. Podgoriile şi centre viticole din cadrul
Regiunii viticole a Colinelor Dobrogei sunt:
30. Murfatlar 0.28 Adamclisi

31. Istria Babadag 0.29 Chirnogeni
32. Sarica Niculiţel 0.30 Mangalia
0.31 Hârşova
3.7.1 PODGORIA MURFATLAR
Tradiţie viticolă. Cultura viţei de vie pe aceste meleaguri deţinea o mare importanţă
încă din epoca romană, când vinul constituia un important articol în schimburile comerciale
(V.D. Cotea şi colab., 2000).
Limite geografice. Se întinde pe direcţia est-vest pe o lungime de circa 40 km şi o lăţime
nord-sud de 10 km în partea centrală a judeţului Constanţa.
Centrele şi plaiurile viticole ale podgoriei Murfatlar sunt prezentate în tabelul 3.57.
Tabelul 3.57
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Murfatlar
Cod Centre viticole Altitudine Plaiuri viticole

medie (m)
30.1 Murfatlar 57 Basarabi, Valu lui Traian, Castelu, Poarta Albă,
Nazarcea.
30.2 Medgidia 60 Valea Dacilor, Satu Nou, Peştera, Siliştea, Saligny
30.3 Cernavodă 75 Rasova, Cochirleni, Seimeni.
Factori climatici. Climatul este de tip temperat continental, caracterizat prin ierni cu
temperaturi moderate, primăveri timpurii, veri călduroase şi secetoase şi toamne lungi. În
perioada de vegetaţie podgoria dispune de mari resurse heliotermice (peste 1600 ore insolaţie
şi peste 34000C bilanţ termic global) şi de reduse resurse hidrice (250 mm precipitaţii). Indicele
de aptitudine oenoclimatică (Iaoe) are valoarea medie de 4930 unități.
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile de sol predominante sunt solurile bălane (în
partea de vest şi centrală a podgoriei) şi cernoziomuri (în partea de est) şi rendzine pe
terenurile în pantă.
Murfatlar sunt prezentate în tabelul 3.58.
Tabelul 3.58
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Murfatlar
3.7.2 PODGORIA ISTRIA BABADAG
Limite geografice. Podgoria se găseşte în estul Dobrogei, în jurul lacurilor Razelm,

Babadag şi Sinoe.
Centrele şi plaiurile viticole din cadrul podgoriei Istria Babadag sunt prezentate în
tabelul 3.59.
Tabelul 3.59
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Istria Babadag

medie (m)
31.1 Istria 118 Corbu, Cogealac, Mihai Viteazu, Tariverde
31.2 Babadag 56 Enisala, Zebil, Sarichioi, Zebil, Mihai Bravu
31.3 Valea 73 Valea Nucarilor, Mihail Kogălniceanul, Nufărul,
Nucarilor Mahmudia, Independenţa
Factori climatici Resursele heliotermice, printre cele mai generoase din ţară, sunt totuşi
mai reduse decât în podgoria Murfatlar. Durata medie de strălucire a soarelui este de 2300 ore din
care circa 1700 în cursul perioadei de vegetaţie; temperatura medie anuală este cuprinsă între
10,70 şi 110C; precipitaţiile medii anuale sunt adesea suboptimale și se impune aplicarea irigării.
Factori lito-morfo-pedologici. Tipurile dominante de sol sunt cernoziomurile carbonatate şi
solurile bălane, alături de care sunt întâlnite regosolurile, solurile cenuşii şi solurile antropice.
Majoritatea acestor soluri prezintă însuşiri fizico-chimico-biologice favorabile culturii viţei de vie.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Istria
Babadag sunt prezentate în tabelul 3.60.
Tabelul 3.60
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Istria Babadag
3.7.3 PODGORIA SARICA NICULIȚEL

Limite geografice. Podgoria se găseşte în nordul judeţului Tulcea. Centrele şi plaiurile
viticole mai importante din cadrul podgoriei Sarica Niculiţel sunt prezentate în tabelul 3.61.
Factori climatici. Centrele viticole Tulcea şi Măcin beneficiază de ecoclimat de stepă
specific dobrogean, în timp ce la Niculiţel sunt întâlnite caracteristici de silvostepă. Precipitaţiile
sunt deficitare (400 – 500 mm anual), impunându-se completarea resurselor hidrice prin irigare.
Factori lito-morfo-pedologici. Solurile cele mai întâlnite sunt cernoziomurile, solurile
bălane, regosolurile şi solurile antropice.
Tabelul 3.61
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Sarica Niculiţel

medie (m)
32.1 Niculiţel 68 Isaccea, Niculiţel, Luncaviţa, Izvoarele
32.2 Tulcea 63 Somova, Valea Teilor, Malcoci, Mahmudia
32.3 Măcin 50 Cerna, Măcin, Jijila, Luncaviţa
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Sarica

Niculițel sunt prezentate în tabelul 3.62.
Tabelul 3.62
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Sarica Niculițel
3.8. REGIUNEA VITICOLĂ A TERASELOR DUNĂRII

Regiunea viticolă este situată în sud estul Câmpiei Române, pe terasele Dunării.
Climatul este temperat continental, caracterizat prin temperaturi extreme, resurse
hidrice deficitare și resurse heliotermice ridicate (2300 ore de strălucire a soarelui), resurse care
permit supramaturarea strugurilor.
Solurile caracteristice sunt cernoziomurile levigate şi, în mai mică măsură, cele brun
roşcate.
Direcţia principală de producţie în cadrul regiunii este obţinerea strugurilor de masă și în
secundar producerea vinurilor.
Regiunea viticolă a teraselor Dunării cuprinde 2 podgorii şi 3 centre viticole :
33. Ostrov 0.33 Feteşti

34. Greaca 0.34 Giurgiu
0.35 Zimnicea
3.8.1 PODGORIA OSTROV

Limite geografice. Această podgorie, cu aptitudini deosebite pentru cultura viţei de vie,
în special a soiurilor de struguri pentru masă, ocupă suprafeţele favorabile acestei culturi,
situate în partea de sud – est a judeţului Constanţa. Ostrov poate fi considerată o podgorie de
tradiţie pentru viticultura românească, având în vedere cei peste 160 de ani de atestare a
viticulturii pe aceste meleaguri.
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Ostrov sunt prezentate în tabelul 3.63.
Tabelul 3.63
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Ostrov

medie (m)
33.1 Ostrov 110 Ostrov
33.2 Băneasa 143 Băneasa
33.3 Oltina 62 Viile noi, Lacul Oltina
33.4 Aliman 59 Aliman

Factori climatici. Cadrul climatic de care beneficiază podgoria Ostrov, la care se adaugă
şi influenţele microclimatice favorabile datorate Dunării, creează resurse heliotermice optime
pentru cultura viţei de vie. Condiţiile de temperatură din timpul iernii nu constituie un factor
restrictiv, neexistând probleme deosebite cauzate de pierderea viabilităţii mugurilor. Resursele
hidrice insuficiente atrag după sine nevoia corectării acestui deficit.
Caracteristici lito-morfo-pedologice. Cea mai mare parte a solurilor sunt reprezentate
de cernoziomuri şi de solurile bălane şi cenuşii. Pe solurile antropice, unde roca mamă a fost
adusă la suprafaţă, se pot manifesta fenomenele negative generate de conţinutul ridicat de
calcar activ. De aceea, reuşita culturii viţei de vie pe aceste suprafeţe este condiţionată de
alegerea unui portaltoi adecvat.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Ostrov
Tabelul 3.64
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Ostrov
3.8.2 PODGORIA GREACA
Limite geografice. Centrul viticol Greaca, singurul aflat în componenţa acestei podgorii,
are drept coordonate geografice 44o 6 latitudine nordică şi 26o29 longitudine estică; este
aşezat la o altitudine de 74 m deasupra nivelului Mării Negre.
Factori climatici. Climatul temperat de câmpie, caracteristic acestei podgorii, asigură
condiţii favorabile pentru cultura soiurilor cu struguri pentru masă, în special. Perioada de
vegetaţie însumează 180–241 zile, timp în care se acumulează 1085 ore de insolaţie şi 3794 oC
pentru bilanţul termic activ. Cantitatea anuală de precipitaţii este de 604 mm, peste jumătate
din această cantitate fiind repartizată pe parcursul perioadei de vegetaţie.
Factori lito-morfo-pedologici. Plantaţiile viticole ocupă platourile din vecinătatea
fostului lac Greaca dar şi terasele naturale ale acestuia, înclinarea pantelor fiind de 20–25 %.
Datorită condiţiilor de geneză şi a microreliefului existent, în podgorie se găseşte o gamă
variată de soluri: cernoziomuri mediu levigate, lăcovişti şi soluri rendzinice erodate.
Direcţii de producţie. Datorită cadrului ecologic favorabil culturii soiurilor de struguri
pentru masă, direcţia de producţie este orientată, în principal, în acest sens. Sortimentul de
soiuri a fost selectat astfel încât să asigure eşalonarea consumului de struguri pe o perioadă cât
mai îndelungată în cursul anului. În prezent sunt admise în cultură și soiuri de struguri pentru
vin. Ca urmare, direcțiile de producție și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria
Greaca sunt prezentate în tabelul 3.65.
Tabelul 3.65
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Greaca
3.9. REGIUNEA VITICOLĂ A NISIPURILOR ŞI A ALTOR TERENURI
FAVORABILE DIN SUDUL ŢĂRII
Climatul moderat continental sud-est european cu influenţe mediteraneene se

caracterizează prin ierni blânde, primăveri timpurii, veri călduroase toamne prelungi.
Solurile se distribuie în 3 benzi paralele, după cum urmează:
- în partea nordică a regiunii – cernoziomuri levigate şi soluri brun roşcate;
- în partea mediană, nisipuri nude asociate cu cernoziomuri levigate şi soluri brun
roşcate (pe coamele dunelor) şi soluri halomorfe sau hidromorfe (pe interdune);
- în partea sudică a regiunii – soluri aluviale gleizate, soluri hidromorfe şi
hidrohalomorfe.
Prima zonă este favorabilă viticulturii, a doua are favorabilitate mijlocie în timp ce a
treia este nefavorabilă
Regiunea viticolă include 3 podgorii şi 11 centre viticole independente:
35. Podgoria Dacilor

36. Podgoria Calafat
37. Podgoria Sadova Corabia
Centrele viticole independente sunt: Drăgăneşti Olt (0.36), Furculeşti (0.37), Mavrodin
(0.38), Urziceni (0.39), Sudiţi (0.40), Ulmu (0.41), Însurăţei (0.42), Ruşeţu (0.43), Cireşu (0.44),
Jirlău (0.45), Rîmnicelu (0.46)
3.9.1 PODGORIA DACILOR
Limite geografice. Podgoria Dacilor ocupă suprafeţele de teren, favorabile culturii viţei
de vie, situate în sudul judeţului Mehedinţi, aproape de Dunăre.
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Dacilor sunt prezentate în tabelul 3.66.
Factori climatice. Beneficiază de resurse heliotermice sporite. Proximitatea Dunării îşi
face simţită prezenţa în sensul ameliorării higroscopicităţii atmosferice, în timp ce resursele
hidrice devin tot mai generoase pe măsură ce înaintăm către nordul podgoriei.
Tabelul 3.66
Centre şi plaiuri viticole din podgoria Dacilor
Cod Centrul viticol Altitudine medie Plaiuri viticole

(m)
35.1 Vraţa 50 Gârla Mare, Cujmir, Vânători, Salcia, Punghina
35.2 Izvoarele 87 Izvoarele, Gruia, Pristol

35.3 Jiana 123 Burila Mare, Devesel, Gogoşu, Pătulele
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful caracteristic este cel al teraselor Dunării

completat de dunele de nisip. Solurile predominante sunt: psamosoluri, soluri brun-roşcate şi
cernoziomuri cambice. Alături de acestea se întâlnesc soluri antropizate, rezultatul activităţii de
nivelare a dunelor.
Direcţiile de producţie. Condițiile pedoclimatice caracteristice terenurilor nisipoase
asigură condiții pentru cultivarea soiurilor de struguri pentru masă și a soiurilor destinate
producerii vinurilor de consum curent. În prezent direcțiile de producție și sortimentul viticol
admis în cultură în podgoria Dacilor sunt prezentate în tabelul 3.67.
Tabelul 3.67
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Dacilor
3.9.2 PODGORIA CALAFAT

Limite geografice. Se găseşte situată în partea de sud-vest a judeţului Dolj, în
vecinătatea Dunării şi a judeţului Mehedinţi.
Centrele şi plaiurile viticole din cadrul podgoriei Calafat sunt prezentate în tabelul 3.68.
Tabelul 3.68
Centre şi plaiuri viticole din podgoria Calafat

(m)
36.1 Poiana Mare 50 Tunari, Piscu, Desa, Pisculeţ
36.2 Cetate 50 Smârdan, Ciupercenii noi, Ciupercenii vechi
Factori climatici. Resursele heliotermice sunt comparabile cu cele existente în podgoriile

Ostrov şi Greaca. Iernile aspre pot conduce la pierderea viabilităţii mugurilor datorită
temperaturilor minime extreme care coboară până la –30oC.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful caracteristic acestei podgorii este format din
dune şi interdune. În cadrul podgoriei există soluri antropizate a căror origine o reprezintă
solurile existente iniţial, şi anume psamosoluri, lăcovişti, soloneţuri şi cernoziomuri cambice
nisipoase.
Direcţiile de producţie și sortimentul viticol admis în prezent cultură în podgoria Calafat
Tabelul 3.69
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Calafat
3.9.3 PODGORIA SADOVA- CORABIA
Limite geografice. Include suprafeţele nisipoase din judeţele Dolj şi Olt, din stânga râului
Jiu, începând din apropierea Craiovei şi până la Dunăre.
Centrele şi plaiurile viticole mai importante din cadrul podgoriei Sadova-Corabia sunt
Tabelul 3.70
Centrele şi plaiurile viticole din podgoria Sadova- Corabia

(m)
37.1 Dăbuleni 64 Bechet, Sadova
37.2 Tâmbureşti 122 Teasc, Castranova
37.3 Potelu 35 Ianca, Potelu
Factori climatici. Similitudinea condiţiilor climatice cu cele întâlnite la Zimnicea şi Greaca

conduce la existenţa unui cadru heliotermic deosebit de generos. Solul nisipos contribuie din
plin la realizarea acestui microclimat caracterizat prin temperaturi ridicate, atât ca medii
maxime (29,4oC în luna august) cât şi maxime la sol de peste 50oC. De asemenea, la condiţiile
climatice restrictive se adaugă cele din timpul iernii, când se înregistrează valori sub pragul de
rezistenţă al mugurilor.
Factori lito-morfo-pedologici. Relieful podgoriei este reprezentat de dune, cu o înălţime
maximă de 8 m şi lungime de 3–4 km, între care se găsesc interdune. Aceste forme de relief
care au suferit un puternic proces de antropizare ca urmare a lucrărilor de nivelare şi modelare.
Ca soluri predominante, sunt: psamosoluri lamelare, soluri brun–roşcate şi brune
eumezobazice. În verile secetoase, stratul de ortsand (format din nisip, argilă şi oxizi de fier)
plasat la adâncimea de 0,8–5 m se solidifică şi devine impenetrabil pentru sistemul radicular.
Sadova-Corabia sunt prezentate în tabelul 3.71.
Tabelul 3.69
Sortimentul viticol admis în cultură în podgoria Sadova-Corabia
4. SISTEMATICA FAMILIEI VITACEAE
Multitudinea speciilor şi a soiurilor impune clasificarea şi cunoaşterea ariei de răspândire a

viţelor. Reacţia diferită a aceluiaşi soi la măsurile agrofitotehnice şi la condiţiile de mediu
condiţionează execuţia diferenţiată a tehnologiilor şi distribuirea teritorială a soiurilor în
arealele favorabile.
4.1. CRITERII DE CLASIFICARE
Clasificarea speciilor se face după criterii: morfologice, genetice, biochimice ș.a.

Clasificarea după criteriul morfologic se realizează pe baza caracterelor morfologice
ereditare, utilizate la recunoaşterea speciilor.
Clasificarea după criteriul genetic se realizează în funcţie de numărul de cromozomi şi de
stabilitatea însuşirilor morfologice ale viţelor înmulţite vegetativ. Metodele moderne de
genetică moleculară (RFLP – Restriction Fragment Lenght Polymorphism; RAPD – Random
Amplified Polymorphic ADN; PCR – Polimerase Chain Reaction ş.a.) permit recunoaşterea
genotipurilor, evitând astfel eventualele erori generate de metodele ampelografice clasice.
Clasificarea după criteriul biochimic are la bază prezenţa sau absenţa în struguri a unor
compuşi caracteristici, diferiţi de la o specie la alta. Ribereau Gayon, 1959, citat de Galet P.,
1988, menţiona prezenţa antocianilor de tip monoglucozidic la speciile subgenului Vitis, în timp
ce la speciile nord-americane predominante sunt diglucozidele.
Clasificarea soiurilor se face după următoarele criterii: direcţiile de producţie,
morfologice, ecologo-fiziologice şi după caracteristicile ecologice ale locului de formare.
Clasificarea după direcţiile de producţie grupează soiurile după scopul pentru care se
cultivă.
Clasificarea după caracteristicile morfologice utilizează asemănările şi deosebirile
morfologice ale soiurilor şi ajută la recunoaşterea lor.
Clasificarea după însuşirile fiziologice şi ecologice ale soiurilor (Oprean M., 1974; Oprean
M., Olteanu I., 1983) oferă posibilitatea grupării soiurilor pe categorii de biotopuri şi sisteme
agrofitotehnice de cultivare. Ea este folositoare tehnologului viticultor.
Criteriul ecologo-geografic (Negrul A.M., 1946) se subsumează în mică măsură celui
ecologo-fiziologic şi clasificării după direcţiile de producţie însă, se deosebeşte de celelalte prin
folosirea la clasificarea soiurilor a unor caractere morfologice, considerate produs specific al
diferitelor zone ecologice.
4.2. SISTEMATICA ŞI ARIA DE RĂSPÂNDIRE A GENURILOR ȘI SPECIILOR

DIN FAMILIA VITACEAE
Viţa de vie face parte din familia Vitaceae (conform Codului internaţional de botanică
pentru nomenclatura plantelor cultivate), Ampelideae (Kunth, 1821), Ampelidaceae (Lowe,
1868), familie cu mare număr de taxoni şi soiuri, cu mare arie de răspândire şi valenţă
ecologică. După Chadefaud şi Emberger, 1960 Familia Vitaceae este încadrată în încrengătura
Terebinthales – Rubiales, clasa Dicotiledonate, ordinul Rhamnales .
Sistematica familiei Vitaceae în decursul timpului a suscitat numeroase controverse
privind numărul genurilor. După Planchon (1887) familia Vitaceae cuprindea 10 genuri: Vitis
(Linné, 1753), Ampelocissus (Planchon), Pterisanthes (Blume), Clematicissus (Planchon),
Tetrastigma (Planchon), Landukia (Planchon), Parthenocissus (Planchon), Ampelopsis
(Michaux), Rhoicissus (Planchon), Cissus (Linné, 1753). Cercetările ulterioare au scos în
evidenţă adiţia a altor două genuri monospecifice - Acareosperma (Gagnepain, 1919) şi
Pterocissus (Urban şi Ekman, 1926) şi separarea din genul Cissus a genurilor Cayratia
(Gagnepain, 1911), Cyphostema (Alston, 1931) şi Puria (Nair, 1974). După Galet P., 2000
familia Vitaceae cuprinde 19 genuri în total, dintre care două sunt considerate genuri fosile.
SISTEMATICA GENULUI VITIS

Genul Vitis a fost divizat de către Planchon (1887), în funcţie de diferenţele anatomice,
citologice şi morfologice ale speciilor componente, în 2 secţiuni (subgenuri): secţiunea (subgenul) Vitis
(Euvitis-iniţial) şi secţiunea (subgenul) Muscadinia.
În secţiunea Vitis sunt cuprinse viţele al cărui număr cromozomic de bază este n = 19 (soiurile de
viţă de vie fiind diploide 2n = 38), însă se cunosc şi soiuri triploide (2n = 57), tetraploide (2n = 76), care
sunt mutaţii. Toate speciile genului Vitis se pot încrucişa între ele, dând naştere unor descendenţi viabili
şi fertili, fapt ce a permis obţinerea numeroşilor portaltoi hibrizi (Riparia x Rupestris; Berlandieri x
Riparia; Berlandieri x Rupestris; ş.a.) folosiţi la refacerea plantaţiilor viticole atacate de filoxeră.
În stare spontană speciile genului Vitis se întâlnesc în zonele temperate ale Europei şi Asiei, în
America de Nord (Canada, S.U.A.), în America Centrală şi nordul Americii de Sud (Columbia şi
Venezuela).
Încadrarea sistematică a speciilor genului Vitis în unităţi taxonomice a fost subiect de
controversă pentru numeroşi botanişti şi ampelografi în decursul timpului, însă diferitele clasificări erau
incomplete fie prin limitarea doar la specii americane, fie prin ignorarea speciilor asiatice.
În 1967, Galet P., ţinând cont de morfologia organelor erbacee, grupează cele 62 de specii ale
genului Vitis în 11 serii (Cichi D.D. și colab., 2008).
În funcţie de originea lor geografică, Branas J. (1974) grupează speciile genului Vitis în 8 grupe
ecologo-geografice după cum urmează: grupa americană orientală (V. labrusca, V. aestivalis, V.
lincecunii, V. bicolor ş.a.); grupa americană centrală (V. riparia, V. rupestris, V. berlandieri, V. rubra, V.
cinerea, V. cordifolia, V. candicans, V. monticola, ş.a.); grupa americană occidentală (V.californica,
V.arizonica ş.a.); grupa americană floridă (V. coriacea, V. gigas ş.a.); grupa mexicană (V. bourgoeana,
V. caribaea ş.a.); grupa asiatică nord-estică (V. amurensis, V. coignetiae, V. thumbergii ş.a.); grupa
asiatică sud-estică (V. davidii, V. romanetti, V. flexuosa, V. lanata ş.a.) şi grupa euro-asiatică (V.
silvestris, V. vinifera).
Genul Vitis este cel mai important. Speciile lui sunt grupate în două subgenuri: subgenul
Muscadinia (Vitis rotundifolia, Vitis munsoniana, Vitis Popenoei) şi subgenul Euvitis, cu speciile care au
şi ar putea avea importanţă pentru viticultură şi ameliorarea viţelor (Vitis vinifera, Vitis silvestris, Vitis
riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri, Vitis labrusca, Vitis amurensis, Vitis cinerea, Vitis arizonica, Vitis
candicans, Vitis longii, Vitis champini, Vitis aestivalis, Vitis cordifolia, Vitis caribaia şi Vitis lanata).
Vitis vinifera cuprinde numeroase şi valoroase soiuri roditoare. S-a format din Vitis silvestris şi s-
a diversificat într-o zonă cuprinsă între Portugalia şi Asia Centrală. Viţele speciei Vitis silvestris nu sunt
luate cultură, majoritatea fiind dioice. Este răspândită în zona stejarului. În ţara noastră se întâlneşte
frecvent în jumătatea sudică a ţării, prin defileurile Carpaţilor, pe nisipurile de la Calafat şi din Delta
Dunării.
Vitis berlandieri are importanţă prin hibrizii obţinuţi cu Vitis riparia. S-a format între micul
afluent Noland al râului Brazos din Texas (S.U.A.) şi până la S şi S-V de Rio Grande del Norte (care separă
în partea de S şi S-E, S.U.A. de Mexic). Aria de origine este o zonă caldă şi calcaroasă. Specia este
importantă pentru rezistenţa la calcar şi filoxeră, înrădăcinează însă greu.
Vitis rupestris are areal de origine mai întins decât Vitis berlandieri, cu limita sudică a zonei Rio
Grande del Norte, dintre Mexic şi S.U.A., iar cea nordică fluviul Missouri. Manifestă rezistenţă la filoxeră,
secetă şi calcar. Înrădăcinează destul de uşor. Este reprezentată prin portaltoiul Rupestris du Lôt.
Vitis riparia manifestă valenţe ecologice mai mari decât Vitis berlandieri şi Vitis rupestris. Este
originară din ţinutul cuprins între partea de S-E a Canadei, până aproape de sudul S.U.A. Solurile pe care
s-a format sunt fertile, adânci, cu regim hidric ridicat. Prezintă sensibilitate la calcar, este rezistentă la
filoxeră şi înrădăcinează uşor. Este cunoscută prin portaltoiul Riparia gloire.
4.3. SISTEMATICA SOIURILOR DE VIȚĂ DE VIE
CLASIFICAREA DUPĂ DIRECŢIILE DE PRODUCŢIE
În funcție de acest criteriu, soiurile de viță de vie se clasifică astfel:
SOIURI NERODITOARE- PENTRU PORTALTOI

Selecţiuni din speciile americane: Riparia gloire (din Vitis riparia); Rupestris du Lôt (din
Vitis rupestris); Berlandieri Resseguier nr. 1 şi 2 (din Vitis berlandieri) ș.a.;
Hibrizi între speciile americane: Berlandieri x Riparia Teleki 8 B; Berlandieri x Riparia
Drăgăşani 37 şi 57; Berlandieri x Riparia 125 AA; Berlandieri x Riparia selecţiunea Oppenheim 4
(SO4); Berlandieri x Riparia Kober 5 BB; Berlandieri x Riparia Crăciunel 2, 25, 26, 71; Berlandieri
x Rupestris - Paulsen 1103, Ruggeri 140, 225; Riparia x Rupestris 101 - 14, 3306 şi 3309 ș.a.;
Hibrizi europeo-americani: Chasselas x Berlandieri 41 B ș.a. ;
Hibrizi complecși : Fercal (Berlandieri x Colombard 1) x (Cabernet x Berlandieri 333 EM)
= BC1 x 333 EM ș.a.
SOIURI RODITOARE
A. Soiuri de struguri pentru masă
Soiuri cu maturare extratimpurie şi timpurie: Muscat Perla de Csaba, Cardinal, Milcov,
Timpuriu de Cluj, Victoria, Augusta, Napoca ș.a.;
Soiuri cu maturare mijlocie: Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda,
Triumf, Someşan, Cetăţuia, Azur, Transilvania, Silvania, Splendid ș.a.;
Soiuri cu maturare tardivă: Coarnă albă, Coarnă neagră, Afuz Ali, Select, Greaca ș.a.
B. Soiuri apirene (lipsite total sau parțial de semințe)

Soiuri pentru stafide (tipice): Corinth alb, Corinth roz, Corinth negru;
Soiuri cu însuşiri mixte (pentru stafide şi pentru consum în stare proaspătă): Sultatină
albă, Călina, Otilia ș.a.;
Soiuri pentru consum în stare proaspătă: Perlette, Maria Pirovano ș.a.
C. Soiuri de struguri pentru vin
Soiuri pentru vinuri albe de consum curent: Berbecel, Creaţă, Galbenă de Odobeşti,
Iordană, Mioriţa, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă, Plăvaie, Zghihară de Huşi ș.a.;
Soiuri pentru vinuri albe de calitate superioară: Chardonnay, Fetească albă, Fetească
regală, Frâncuşă, Furmint, Grasă de Cotnari, Muscadelle, Neuburger, Petit Sauvigon, Pinot gris,
Riesling italian, Riesling de Rhin, Traminer roz ș.a.;
Soiuri pentru vinuri roşii şi roze de consum curent: Alicante Bouschet, Aramon, Haiduc,
Oporto, Arcaş, Băbească neagră, Cadarcă, Codană, Pandur, Roşioară ș.a;
Soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioară: Cabernet Sauvigon, Cabernet franc,
Fetească neagră, Merlot, Pinot noir ș.a.;
Soiuri pentru vinuri aromate: Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin, Muscat
Ottonel, Şarba ș.a.
D.Soiuri de struguri pentru produse pe bază de must şi vin

Soiuri pentru suc de struguri;
Soiuri pentru vinuri speciale (vinuri spumante,, vinuri licoroase, vinurile aromatizate
ș.a.);
Soiuri pentru distilate învechite din vin (tip Cognac) ș.a.
E. Soiuri de hibrizi producători direct (HPD)

Soiuri H.P.D. de provenienţă americană: Delaware (alb, roz), Isabella, Jaquez, Lidia,
Noah, Othello ș.a.;
Soiuri H.P.D. vechi: Baco 1, Flot d'or, Ferdinand Lesseps, Rayon d'or, Seibel 1, Seibel
1000, Terras 20 ș.a.;
Soiuri H.P.D. înnobilați: Roucaneuf, Valerien, Perla de Zala, Dattier de Saint Vallier,
Muscat de Saint Vallier, Moldova.
CLASIFICAREA DUPĂ CARACTERELE MORFOLOGICE

Criteriul morfologic permite o multitudine de clasificări, care se pot face pe baza
caracterelor morfologice ale diferitelor organe (frunze, struguri ș.a.). Considerăm utilă
clasificarea soiurilor după caracterele morfologice ale limbului - frunza fiind organul cel mai
diversificat şi care poate fi folosită o lungă perioadă de timp la recunoaşterea soiurilor.
CLASIFICAREA ECOLOGO-GEOGRAFICĂ
Considerentul că deosebirile dintre soiuri se datoresc în principal diferenţelor dintre

ariile lor de formare a permis clasificarea soiurilor după apartenenţa ecologo-geografică.
Potrivit clasificării lui Negrul A.M. (1946), soiurile Vitis vinifera se grupează în: soiuri
orientale (Proles orientalis), soiuri pontice (Proles pontica) şi soiuri occidentale (Proles
occidentalis).
Soiuri orientale (Proles orientales). Soiurile din această grupă au frunzele tinere, glabre
şi lucioase, strugurii rămuroşi, cu boabe mari şi sunt cultivate pentru struguri de masă. Grupa
cuprinde două subprolesuri: antasiatica şi caspica.
Soiuri pontice (Proles pontica). Ele sunt grupate în două subprolesuri: georgica şi
balcanica. Grupa cuprinde soiuri la care, frunzele tinere sunt puternic pufoase, frunzele adulte
au scame pe partea superioară. În general, aceste soiuri de mare producţie se folosesc pentru
obţinerea vinurilor de consum curent.
Soiuri occidentale (Proles occidentalis). Acestea au frunzele de mărime mijlocie sau
mică, sunt scămoase pe partea inferioară, au marginile pliate către faţa superioară şi produc
struguri, cu boabe mici şi capacitate ridicată de acumulare a zahărului. Se cultivă pentru
prepararea vinurilor de calitate superioară.
5. SOIURILE DE VIȚĂ DE VIE CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
5.1. SOIURILE DE VIŢE NERODITOARE - PORTALTOII
Invazia filoxerică pe continentul european a pus viticultorilor numeroase şi costisitoare

probleme datorită distrugerii plantaţiilor viticole pe rădăcini proprii. Dezastrul viticol filoxeric a
determinat modificarea tehnicilor tradiţionale de înmulţire, obligând practicienii să recurgă la
altoirea soiurilor roditoare de viţă de vie (nerezistente la filoxeră) pe viţe rezistente la acest dăunător
– portaltoi.
În prima etapă au fost selecţionate din flora spontană o serie de portaltoi din speciile Vitis
Riparia şi Vitis Rupestris. Ulterior s-au creat alţi portaltoi rezultaţi fie din hibridarea între speciile
sălbatice, fie din încrucişarea acestora cu viţe roditoare. În acest mod au fost obţinuţi hibrizi
valoroşi, mai bine adaptaţi la condiţiile de sol şi climă din Europa, dintre care evidenţiem selecţiile
obţinute de: Teleki, Kober, Paulsen, Richter, Ruggeri ş.a.
5.1.1.Criterii de clasificare a portaltoilor utilizaţi în viticultură
Numărul mare de portaltoi folosit în prezent în viticultură, ca şi diversitatea

însuşirilor acestora, a impus clasificarea lor după următoarele criterii:
 originea genetică;
 caracterele botanice (criteriul fenotipic);
 însuşirile biologice;
 însuşirile tehnologice;
 rezistenţa la boli, dăunători sau alţi factori ş.a..
Clasificarea portaltoilor după originea genetică. Portaltoii din cultură se clasifică în

cinci grupe (tabel 5.1):
 selecţii din speciile americane;
 hibrizi între speciile americane (hibrizi americo x americani);
 hibrizi între soiurile de Vitis vinifera şi speciile americane (hibrizi europeo-americani);
 hibrizi complecşi (cu participarea mai multor specii);
 selecții din specia Vitis vinifera.

Din prima grupă fac parte selecţiile obţinute din speciile: Vitis riparia, Vitis rupestris
şi Vitis Berlandieri.
În grupa a doua se încadrează hibrizii proveniţi din încrucişările: Riparia x Rupestris,
Berlandieri x Riparia şi Berlandieri x Rupestris.
Grupa a treia cuprinde soiurile de portaltoi rezultate din încrucişări între unele soiuri
de Vitis vinifera (Chasselas, Aramon, Cabernet Sauvignon, Mourvedre) şi specii americane.
Grupa a IV-a reuneşte acei hibrizi complecşi care provin din reîncrucişări între
speciile americane pe de o parte şi speciile americane şi soiuri europene pe de altă parte
(tabelul 5.1), după Galet P., 1968, 2000; Oşlobeanu M. şi colab., 1980.
5.1.2. Generalităţi privind însuşirile biologice şi productive

ale soiurilor de portaltoi
Cultura viţelor portaltoi are drept scop obţinerea de butaşi bine maturaţi, în vederea
înrădăcinării sau a altoirii. În acest sens importanţă deosebită revine cunoaşterii
principalelor însuşiri biologice şi productive ale portaltoilor cum ar fi: aptitudinea la
înrădăcinare, aptitudinile de creştere, rezistenţele biologice (rezistenţa la filoxeră, nematozi,
secetă, exces de umiditate în sol, conţinut de calcar activ în sol ş.a.), productivitatea în
plantaţia de portaltoi, afinitatea de producţie, compatibilitatea la altoire, ş.a.
Aptitudinea la înrădăcinare. Este o însuşire de bază a portaltoiului. În procesul de
înmulţire a viţei de vie prin altoire şi butăşire interesează formarea rapidă a rădăcinilor, în
special a celor care pot susţine cerinţele părţii aeriene, respectiv a lăstarilor care, după cum
se ştie, pornesc în vegetaţie înaintea rădăcinilor. Cu cât decalajul între pornirea mugurilor şi
a rădăcinilor este mai mic, cu atât, din punct de vedere al înrădăcinării portaltoiul este mai
valoros.
În funcţie de valoartea unghiului geotropic (tabelul 5.2.) rădăcinile sunt: pivotante la
Rupestris du Lôt (care are cea mai mică valoare a unghiului geotropic) şi Vitis Berlandieri;
oblice la hibrizii Rupestris x Berlandieri , V.vinifera x V. Berlandieri; oblice spre trasante la
hibrizii Riparia x Rupestris şi trasante la V. Riparia, care are cea mai mare valoare a unghiului
geotropic.
Tabelul. 5.1.
Clasificarea portaltoilor după originea genetică
(după Oşlobeanu M. şi colab., 1980, modificat)
Selecţiuni din Hibrizi americo x americani Hibrizi Hibrizi complecşi Selecții Vitis
cuprinsul Riparia x Berlandieri Berlandieri europeo x americani vinifera
speciilor Rupestris x Riparia x Rupestris
Vitis Riparia: 101 - 14 420 A 99 Richter Aramon x Rupestis Hibrizi compleşi americani Precoce de
Teleki 8 B (99 R) Ganzin 1 Miniş
Riparia gloire 3306 Kober 5 BB
Riparia grand 125 AA 110 Richter Aramon x Rupestis Solonis (Rip.-Rup.-Candicans) x Riparia 1616 C
glabre 3309 Selecţia (110 R) Ganzin 2
Riparia Portalis Oppenheim Solonis x Rupestris du Lot 216-3 Castel
rouge 4 1103 Aramon x Rupestis
( SO4) Paulsen Ganzin 9 Riparia x (Cordifolia x Rupestris) 106.8 MG
SO4 clon (1103 P)
Vitis Rupestris: 4Bl. Mourvedre x Rupestris Hibrizi complecşi europeo x americani
140 Ruggeri 1202
Rupestris du Lot Crăciunel 2 (140 Ru) Golia: Castel 15612 (Carignan x Riparia) x Rupestris du Lôt
Rupestris geant ( Cr. 2 ) Chasselas x Berlandieri
Rupestris Crăciunel 140 Ru clon 41 B Fercal: (Berlandieri x Colombard nr. 1) x (Cabernet x Berlandieri
metallica 25 Bl. 25 Vl. 333 EM)
Rupestris Viala Crăciunel Cabernet Sauvignon x
26 Bl. Berlandieri 333 E. M.
Vitis Berlandieri: Crăciunel
71 Bl.
Berlandieri Selecţia
Resseguier nr. 1 Drăgăşani
Berlandieri 37
Resseguier nr. 2 Selecţia
Drăgăşani
57
Tabelul 5.2.
Valoarea unghiului geotropic la câteva specii şi hibrizi de viţă de vie (după Ribéreau și
colab., 1971 citați după Olteanu I. și colab., 2002) )
Specia/Portaltoi Unghiul geotropic

Vitis rupestris var. du Lôt 20º
Vitis Berlandieri 25 – 30º
Vitis Riparia 75 – 80 º
Vitis rupestris x Vitis Berlandieri 40 – 50º
V.vinifera (Chasselas) x V.Berlandieri 41 B 45º
V.riparia x V.rupestris 40 – 60º
V.riparia x V. Berlandieri 60 – 75º
În funcţie de aptitudinile la înrădăcinare, soiurile şi speciile de portaltoi se pot grupa

astfel:
 cu înrădăcinare foarte bună: V. riparia, V. rupestris, V. labrusca, V. vinifera, Riparia
gloire, Rupestris du Lôt, 3309, 3306, 101-14;
 cu înrădăcinare bună şi mijlocie: 1616C, 333 EM, 5BB, SC2, 8B, SO4, 140 Rg;
 cu înrădăcinare slabă: Chasselas x Berlandieri 41 B, Vitis Berlandieri.
Creşterea portaltoilor. Aptitudinea de creştere a portaltoiului este determinată de

factori: genetici (soiuri, selecţii), ecologici, biologici, ca şi de cei agrofitotehnici (Oşlobeanu
M. şi colab., 1980; Olteanu I., 2000).
Factorii genetici intervin în principal prin aptitudinile diferite de creştere ale
portaltoilor şi îndeosebi prin caracteristicile morfologice ale sistemului radicular,
organizarea anatomică a rădăcinilor, precum şi prin particularităţile lor fiziologice.
Dintre factorii biologici importanţă prezintă cunoaşterea particularităţilor biologice ale
portaltoilor privind: lungimea perioadei de vegetaţie, creşterea în plantaţia de portaltoi, rapiditatea
cu care este parcursă perioada de tinereţe, adaptarea, afinitatea şi longevitatea imprimată plantaţiei
de viţe roditoare.
În funcţie de lungimea perioadei de vegetaţie, portaltoii se pot grupa astfel:
 portaltoi cu perioadă de vegetaţie scurtă (190-200 zile): 41B;
 portaltoi cu perioadă de vegetaţie mijlocie (200-210 zile): Teleki 8B, Kober 5BB, Căciunel 2,
SO 4;
 portaltoi cu perioadă de vegetaţie lungă (210-220 zile): Riparia gloire, Solonis-Riparia 1616 C;
 portaltoi cu perioadă de vegetaţie foarte lungă (peste 220 zile): Rupestris du Lôt, 1103
Paulsen, 140 Ruggeri.
Cunoaşterea lungimii perioadei de vegetaţie a diferiţilor portaltoi prezintă importanţă în

alegerea arealelor favorabile înfiinţării plantaţiilor de portaltoi, în vederea asigurării condiţiilor
pentru o bună maturare a lemnului şi a evitării pericolului brumelor şi îngheţurilor timpurii de
toamnă, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Rapiditatea cu care este parcursă perioada de tinereţe. În ceea ce priveşte această
însuşire biologică există o serie de diferenţe între portaltoi. Astfel, intrarea mai rapidă în
producţie în plantaţia roditoare poate fi generată de portaltoii hibrizi Riparia x Rupestris,
Vinifera x Rupestris şi mai ales Berlandieri x Riparia. Chiar în cadrul aceleiaşi combinaţii
hibride au fost observate diferenţe apreciabile: Selecţia Oppenheim 4 şi Crăciunel 2 imprimă
o intrare mai rapidă pe rod comparativ cu K 5 BB şi 125 AA (Oşlobeanu M., 1966). Sunt
menţionaţi, de asemenea, şi portaltoi care întârzie fructificarea, ca de exemplu portaltoii
hibrizi Vinifera x Berlandieri.
Adaptarea este o însuşire biologică complexă care înglobează nu numai relaţiile
portaltoiului şi altoiului cu factorii ecologici, ci şi însuşirile de afinitate, vigoare, longevitate,
productivitate ş.a. (după Constantinescu Gh., 1963).
Adaptarea portaltoilor ridică mai multe probleme comparativ cu adaptarea soiurilor
de Vitis vinifera. Diferenţa este generată nu numai de originea genetică diferită, ci şi de
frecvenţa cu care oscilează, în cadrul unui centru viticol dat condiţiile de sol în raport cu cele
climatice.
Condiţiile climatice (care în general acţionează asupra soiurilor altoi) înregistrează
diferenţe în cadrul unui areal mai întins, în timp ce condiţiile pedologice (care în principal îşi
exercită influenţa asupra portaltoilor) se schimbă pe suprafeţe relativ mici, în special în cazul
solurilor din zona colinară folosite cu precădere de viticultură. Oferta ecologică a terenurilor
destinate viticulturii impune ca la alegerea portaltoilor să se ţină cont de rezistenţele
portaltoilor la: secetă, excesul de umiditate în sol, calcarul activ din sol, săruri nocive ş.a.
Afinitatea este însuşirea biologică complexă care defineşte în diferite grade,
aptitudinea viţelor altoite la sudură în şcoala de viţe (compatibilitate la altoire) şi la simbioză
în plantaţia pe rod (afinitate de producţie). Compatibilitatea de altoire se apreciază pe baza
procentului de viţe altoite cu sudura completă. Comportarea diferită a unui soi, pe diferiţi
portaltoi, indică grade diferite privind concreşterea la altoire.
Afinitatea de producţie este mai complexă şi se apreciază în funcţie de cantitatea şi
calitatea producţiei, procentul de goluri după minimum 10-15 ani ş.a. Deşi afinitatea de
producţie include în sine afinitatea de altoire ele nu sunt întotdeauna identice.
5.1.3. Rezistenţele biologice și fiziologice ale portaltoilor

Rezistenţa la filoxeră. De la invazia filoxerei în Europa insecta Phylloxera este mereu
prezentă în plantaţiile viticole, contrar a ceea ce susţin anumiţi viticultori; până în prezent
nu s-a reuşit niciodată distrugerea acesteia (Galet P., 2000). Altoirea nu este decât o metodă
biologică de luptă împotriva filoxerei.
Viala P. şi Ravaz L. (1900) citaţi de Oşlobeanu M. şi colab., 1980, au studiat şi notat
rezistenţa la filoxeră a unor specii şi hibrizi, cu note de la 0 la 20. Dintre speciile studiate,
specia Vitis rotundifolia s-a remarcat prin rezistenţa cea mai mare (notată cu 19-20). Speciile
Vitis riparia şi Vitis rupestris s-au evidenţiat printr-o bună rezistenţă (notate cu 18), urmate
de Rupestris du Lôt (notate cu 16). Specia Vitis vinifera a prezentat cea mai mare
sensibilitate (nota zero). În funcţie de intensitatea atacului, Pouget R. (1975) a stabilit cinci
clase de rezistenţă la filoxeră.
Rezistenţa la nematozi. Nematozii endoparaziţi din genul Meloidogyne, provoacă
adesea pagube importante în plantaţiile viticole amplasate pe soluri uşoare, nisipoase.
Cunoaşterea gradului de rezistenţă a portaltoilor la nematozi a căpătat importanţă
deosebită din momentul în care a fost evidenţiat rolul nematozilor în transmiterea
virusurilor care produc degenerescenţa infecţioasă.
În funcţie de rezistenţa la nematozi a portaltoilor, Galet P. (2000) a stabilit
următoarea clasificare:
 portaltoi rezistenţi: SO4, 5BB, 8 B, 1103 P, Fercal, Solonis-Riparia 1616 C;
 portaltoi cu rezistenţă medie: Riparia gloire, 420 A, 101-14;
 portaltoi sensibili: Rupestris du Lôt, Chasselas x Berlandieri 41 B, 3309 C, 333 EM.
Rezistenţa la boli. În general, portaltoii au un număr mai mic de paraziţi în

comparaţie cu soiurile roditoare.
Importanţă deosebită prezintă diferenţierea speciilor americane şi a soiurilor de

portaltoi în funcţie de rezistenţa la cancerul bacterian, produs de către Phytomonas
tumefaciens. Frecvenţa acestei boli se corelează pozitiv cu sensibilitatea la îngheţ (Branas J.,
1978), boala instalându-se în coroana butucilor, pe leziunile provocate de temperaturile mai
scăzute de –250C. În sistemul de notare 1-10, cea mai mare rezistenţă la îngheţ o prezintă
Vitis riparia (nota 10) care suportă chiar o temperatură de până la –310C, urmată de Vitis
rupestris (7), Vitis Berlandieri (5) şi Vitis vinifera (1), hibrizii dintre aceste specii preluând
note intermediare.
În ceea ce priveşte rezistenţa la viroze o importanţă deosebită se acordă
comportării speciilor americane şi a soiurilor de portaltoi la următoarele maladii virotice:
scurt-nodarea sau degenerescenţa infecţioasă a viţei de vie (Fan leaf of grapevine virus),
mozaicul galben al viţei de vie (Viti virus l Smith), mozaicul nervurian al viţei de vie
(Grapevine wein mosaic virus), clorozarea nervurilor (marbrure) şi necrozarea nervurilor
(Wein necrose).
Există portaltoi care manifestă o sensibilitate sporită la una sau mai multe boli
virotice puse în evidenţă cu ajutorul testării prin altoire. Aceşti portaltoi pot servi ca soiuri
indicatoare pentru diversele viroze (tabelul 5.3).
Diferenţieri între portaltoi se înregistrează şi în cazul rezistenţei la mană. În sistemul
de notare 0-5 (Boubals D., citat de Oşlobeanu M. şi colab. , 1980), V. rotundifolia este
creditat cu nota 0, celelalte specii care stau la baza portaltoilor din cultură, înscriindu-se în
ordinea: V. riparia (nota 1); V. labrusca (2); V. rupestris, V. Berlandieri (3); V. amurensis (4) şi
V. vinifera (5).
Speciile din clasele 0-4 prezintă o rezistenţă practic suficientă, fără a reclama
aplicarea unor tratamente de combatere. Importanţă prezintă trecerea de la clasa 4 la 5, în
care se includ o serie de portaltoi europeo-americani, care în condiţii foarte favorabile de
infecţie impun protecţia împotriva manei (de exemplu 41 B).
Rezistenţa la calcar este o însuşire valoroasă a portaltoiului, majoritatea plantaţiilor
viticole, renumite prin calitatea vinurilor, fiind amplasate pe soluri calcaroase ( ex.
Champagne, Pietroasele ş.a.).
Calciul, deşi nu stimulează procesele metabolice, este prezent în viţa de vie la locurile
unde se aglomerează în cantitate supraoptimală acidul oxalic şi, unde se produce creşterea
şi diferenţierea celulelor, contribuind la realizarea unui mediu favorabil consolidării
vegetale. Pe solurile care au un conţinut ridicat de carbonat de calciu activ, se produc

perturbaţii în nutriţia viţei de vie, care determină instalarea clorozei fero-calcice. Pentru
evaluarea acestor perturbaţii Pouget R. şi colab. (1972) au stabilit ca exprimarea puterii
clorozante să se facă prin indicele puterii clorozante (I.P.C.).
Rezistenţe scăzute faţă de calcarul activ din sol şi valori scăzute pentru indicele
puterii clorozante (I.P.C.) prezintă în primul rând portaltoiul Riparia gloire; rezistenţă mijlocie
Tabelul 5.3
Schema testării clonelor de viţă de vie la infecţiile virale, în cadrul sistemului de producere
a materialului viticol certificat
( Oşlobeanu, M. şi colab., 1988 citat după Olteanu I. și colab, 2002)
Durata Metodele de diagnosticare * Virusuri diagnosticate **

2-3 luni Descendenţe clonale selectate din
materialul iniţial VSNVV, VMArmVV,
I. Inocularea mecanică pe plante de VMAr, VPINT, VPIZ,
Chenopodium; testare prin metodele: IEM, ELIZA VLPIC, VILAn
D.C. infectate
D.C. cu reacţie negativă
2-3 ani II. Testare prin altoire pe indicatorii:
a) Vitis rupestris St. George VSNVV, VMAr, MVV,
b) Hibridul LN 33 MSVV, SLVV,
c) V. riparia gloire de Montpellier RFVV, SSVV, MNVV, SLVV
d) V. berlandieri x V. rupestris 110 R MNVV
e) V. berlandieri x V. riparia Kober 5BB NNVV
f) Pinot noir SLVV
D.C. infectate RFVV
D.C. libere de virusuri, conservare, preînmulţire,
înmulţire
* IEM - Met. imunomicroscopică
ELIZA - Met. imunoenzimatică
D.C. - Descendenţe clonale
** VSNVV - virusul scurt- nodării viţei de vie;
VMAr - virusul mozaicului arabisului;
VMArmVV - virusul mozaicului arămiu al viţei de vie;
VPINT - virusul pătării inelare negre a tomatelor;
VPIZ - virusul pătării inelare a zmeurului;
VLPIC - virusul latent al pătării inelare a căpşunului;
VILAn - virusul italian latent al anghinarei;
MVV - marmorarea viţei de vie;
MSVV - mozaicul stelat al viţei de vie;
RFVV - răsucirea frunzei viţei de vie;
SLVV - strierea lemnului viţei de vie;
SSVV - spongiozitatea scoarţei viţei de vie;
MNVV - mozaicul nervurian al viţei de vie;
NNVV - necrozarea nervurilor viţei de vie.
întâlnim la portaltoii Kober 5BB, Crăciunel 71, Drăgăşani 57 ş.a.; portaltoiul Chasselas x
Berlandieri 41 B manifestă o foarte bună rezistenţă (tabelul nr. 5.4 ).
Valorile limită indicate în tabelul 5.4. nu sunt absolute, ele pot creşte în regiunile
uscate sau scădea în cele umede (tabelul 5.5). După Răuţă şi colab., 1989, citat de Olteanu I.,
2000 se recomandă ca, pentru ţara noastră să se aleagă la plantare portaltoii în funcţie de
puterea clorozantă a solurilor, de regimul de precipitaţii anuale şi de posibilităţile de irigare.
Portaltoii folosiţi în viticultura românească au următoarele limite de rezistenţă la puterea
clorozantă a solului (valori ale I.P.C.): Riparia gloire  5; Ruggeri 140  5 (în zone cu
precipitaţii anuale de > 600 mm) şi  15 (în zone cu precipitaţii anuale < 600 mm); Kober 5
BB  15; Chasselas x Berlandieri 41 B  15 -  35.
Tabelul 5.4
Rezistenţa principalelor soiuri şi clone de portaltoi cultivate în România la secetă, exces de

umiditate, calcar şi săruri nocive
Rezistenţa şi toleranţa la:

Soiul sau exces de calcar săruri
clonul secetă umiditate activ IPC max nocive
% %0
Riparia gloire mică mijlocie <6 <6 < 0,4
K 5BB , Sel. C-2,
CC-26, C-25 mijlocie mijlocie < 21 < 40 < 0,4
SO4 mijlocie mijlocie < 17 < 30 < 0,4
SO4 clon 4 mijlocie mijlocie < 17 < 30 < 0,4
Teleki 8 B mijlocie mijlocie < 20 < 30 < 0,4
Crăciunel 71 mare mijlocie < 20 - < 0,4
Drăgăşani 57 mare mijlocie < 20 - < 0,4
41 B mare mică < 40 < 60 < 0,5-0,6
140 Ru mare mică < 20 < 40 < 0,4
1140 Ru 59Vl mică mică < 20 < 40 < 0,4
1616 C mică mijlocie < 20 < 40 < 0,4
Rezistenţa la secetă. Oferta hidrică suboptimală a terenurilor folosite pentru

viticultură impune ca la alegerea portaltoilor să se ţină seama de rezistenţa lor la secetă.
Portaltoii au rezistenţă diferită după cum urmează:
 mică: Riparia gloire, Solonis x Riparia 1616 C Berlandieri x Rupestris 140 Ru 59VI,
Rupestris du Lôt;
 mijlocie: Kober 5 BB, Teleki 8B, Crăciunel 2, Crăciunel 25, Crăciunel 26, SO4, Fercal ;
 mare: Berlandieri x Riparia Cr. 71, Drăgăşani 57, Chasselas x Berlandieri 41 B,

Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri, Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen.
Tabelul 5.5
Limitele de rezistenţă la puterea clorozantă a solului a cinci portaltoi de viţă de vie utilizaţi în
România ( Răuţă şi colab., 1989, citat după Olteanu I. și colab, 2002 )
Conţinutul solului în
Portaltoiul calcar activ (%) Valoarea I.P.C.
Riparia gloire 0-6 5
Ruggeri 140 0 - 40  5*;  15**
Kober 5 BB 0 - 20  15
Selecţia Oppenheim - SO 4 0 - 20  15**;  35*
41 B 0 - 40  15***;  35 ****
*) în zona climatică cu > 600 mm precipitaţii anuale;
**) în zona climatică cu < 600 mm precipitaţii anuale;
***) irigat;
****) neirigat.
Rezistenţa la excesul de umiditate se corelează direct cu proporţia mai ridicată a

rădăcinilor inferioare la unii portaltoi faţă de alţii. O cantitate mai mare de rădăcini
inferioare corespunde în general unei capacităţi sporite a sistemului radicular de a suporta
excesul de umiditate. După acest criteriu, portaltoii Riparia gloire, 1616 C rezistă mai bine şi
mai mult timp la excesul de umiditate decât 41 B şi 140 Ruggeri (tabelul nr. 5.4).
Rezistenţa la sărurile nocive. În general, soiurile de portaltoi nu rezistă la mai mult
de 0,2-0,5 ‰ săruri nocive (exprimate în NaCl), în funcţie de soiurile folosite şi de condiţiile
pedologice (conductivitatea extractului apos al solului, raportul dintre ceilalţi cationi din sol,
umiditatea şi textura solului ş.a.). De exemplu: Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen rezistă
până la 1‰, Solonis x Riparia 1616 C până la 0,8-1 ‰, Rupestris du Lôt până la 0,5 ‰ şi SO4
până la 0,4 ‰ (tabelul 5.4).
Rezistenţa la aciditate. Aciditatea ridicată a solurilor are efecte negative asupra viţei
de vie. De aceea, pe solurile acide se recomandă alegerea de portaltoi rezistenţi, cum ar fi
portaltoii: 140 Ru, 110 R, 99 R (Galet P., 2000).
5.1.4. Particularităţile productive ale portaltoilor recomandaţi pentru cultură
în România
Portaltoii recomandaţi în cultură influenţează prin: vigoarea conferită altoiului,

capacitatea de înrădăcinare şi compatibilitatea biopartenerilor (tabelul 5.10).
Tabelul 5.6
Particularităţile productive ale portaltoilor recomandaţi

pentru cultură în România
(după Olteanu I., 2000; modificat)
portaltoi Vigoarea Capacitatea Compatibilitatea

conferită de biopartenerilor
altoiului înrădăcinare la altoire
KK 5BB, sel. C-2, C-26, C-25 mare şi f. mare bună 50

SO4 mare bună 50
SO 4-4 mare bună 50
Teleki 8 B mare bună 40 -50
Crăciunel 71 mare bună 50
Drăgăşani 57 mare bună 50
41 B mare slabă 50
140 Ru f. mare bună 50
1140 Ru 59Vl mare bună 50
1616 C mare bună 50
În cazul unor raporturi de convieţuire favorabile cu soiurile altoi şi o capacitate bună

de adaptare la condiţiile ecopedologice date, portaltoiul contribuie la realizarea unui
potenţial de producţie cantitativ şi calitativ ridicat, şi la o longevitate mare în producţie a
plantaţiilor. De aceea, este necesară alegerea judicioasă şi amplasarea corespunzătoare pe
teren a soiurilor portaltoi în funcţie de condiţiile ecoclimatice, ecopedologice şi de
sortimentul de soiuri vinifera.
Unele condiţii ecopedologice pot fi determinante în alegerea portaltoilor şi anume:
oferta hidrică, conţinutul în săruri, aciditatea solului ş.a.
Portaltoii admiși în cultură în România sunt menționați în tabelul 5.7.
Tabelul 5.7
Portaltoii admişi a fi extinşi la plantare în România
(conform Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2020)
5.2. PORTALTOI UTILIZAŢI ÎN VITICULTURA DIN ROMÂNIA
BERLANDIERI X RIPARIA KOBER 5 BB

(sinonime 5BB, Teleki 5BB, Berlandieri x Riparia selecţia Kober)
Origine. A fost obţinut din populaţiile Berlandieri x Riparia Teleki tipul 5 prin selecţie
clonală, de către Franz Kober (1920) în Austria.
Aptitudini
Comportarea în plantaţia de portaltoi. Perioada de vegetaţie activă este de 170-190
zile. Are un sistem radicular foarte puternic şi foarte ramificat.
Rădăcinile portaltoiului pătrund de la 1,6 la 7 m adâncime (Pomohaci N., 1966). Este
rezistent la secetă. Prezintă vigoare foarte mare, de aceea se recomandă executarea
plivitului.
Comportarea în şcoala de viţe. Prinderea la altoire este foarte bună 43,2-49,4 %
(Olteanu I., 1974).
Comportarea în viile pe rod. Are rezistenţă foarte bună la filoxeră. Rezistenţa la
cloroză este bună, maxim 21 % .Prezintă rezistenţă bună la secetă, datorită sistemului
radicular puternic. Imprimă vigoare mare soiurile altoite ( nu se recomandă la altoirea
soiurilor de struguri pentru masă sau la altoirea soiurilor viguroase de vin). Se adaptează
bine pe majoritatea tipurilor de sol. Pe solurile fertile nu se recomandă pentru a nu imprima

vigoare prea mare, care determină meierea şi mărgeluirea.
Agrofitotehnica. În plantaţia de portaltoi, în vederea asigurării unor creşteri
vegetative moderate şi a unei bune maturări a lemnului, se recomandă plivitul, lăsând în
medie 12 lăstari/butuc. Din aceleaşi considerente se impune diminuarea cu până la 50 % a
dozelor de îngrăşăminte cu N, în special pe terenurile fertile, plane, sau pe cele de la baza
pantei.
În plantaţia roditoare la soiurile altoite pe Kober 5 BB se practică: distanţe mărite de
plantare, forme de conducere semiînalte şi înalte, amplificarea încărcăturii de rodire cu 15-
20 %, repartizată pe coarde de rod lungi. Astfel, se reduc procentele de meiere şi mărgeluire
şi se evită diminuările cantitative şi calitative de recoltă.
Producţia de butaşi la ha este mare (150.000-200.000 but./ha).
Utilizare. În România se foloseşte în toate podgoriile.
BERLANDIERI X RIPARIA SELECŢIA CRĂCIUNEL 2

Origine. Este o selecţie provenită dintr-o populaţie de Berlandieri x Riparia Kober 5
BB, la Crăciunel-Blaj, judeţul Alba (Toader M., Baltagi B., 1953).
Areal de răspândire. În România, se foloseşte în majoritatea podgoriilor din
Transilvania.
Aptitudini
Comportarea în plantaţiile de portaltoi. Perioada de vegetaţie activă este de 170-
190 zile, ceea ce face posibilă extinderea plantaţiilor de portaltoi în arealul transilvănean.
Are un sistem radicular bogat, cu răspândire maximă între 20-40 cm şi prezintă un număr
mare de rădăcini cu diametrul de 1,5 mm. Prezintă vigoare mare şi foarte mare
(depăşeşte Kober 5 BB), care se transmite la soiurile altoi.
Are rezistenţă mai mare la boli (mana şi filoxera galicolă) şi dăunători comparativ cu
Kober 5 BB. Este sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute şi la cancer bacterian. Grindina
produce pagube mai reduse datorită frunzişului bogat şi lemnului dens. Rezistă până la 21 %
calcar activ în sol.
Comportarea în şcoala de viţe. Comparativ cu portaltoii din grupa Riparia x

Berlandieri înrădăcinează cel mai bine. Procentul de viţe STAS la altoire cu diferite soiuri
este de 49,1% (Olteanu I., 1974).
Comportarea în viile pe rod Se recomandă să fie plantat pe soluri cu fertilitate
moderată, erodate şi conţinut de maxim 21 % calcar activ în sol, la distanţe de 2/2 m. Se
practică o fertilizare moderată pentru a nu se înregistra creşteri luxuriante.
Are rezistenţă la filoxeră, în special la forma radicicolă. Asigură rezistenţă mai redusă
la secetă.
Prezintă compatibilitate mai redusă la soiurile de struguri pentru masă. În plantaţia
roditoare se impune sporirea încărcăturii de rod/butuc pentru a diminua fenomenele de
meiere, mărgeluire şi involuţie prin filarea inflorescenţelor.
Agrofitotehnica. Pentru a tempera vigoarea mare de creştere şi a asigura o bună
maturare a lemnului se impune: efectuarea plivitului (10-12 lăstari/butuc), dozarea atentă a
îngrăşămintelor cu N. De asemenea, pentru a evita efectul negativ al temperaturilor scăzute
din iarnă se impune protejarea butucilor prin muşuroire şi recoltarea obligatorie din toamnă
a materialului portaltoi.
Producţia de butaşi este mare, 180.000–210.000/ha.

Utilizare. Se utilizează în podgoriile din regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei, în
regiunea viticolă a Dealurilor şi Colinelor Crişanei şi Maramureşului.
BERLANDIERI X RIPARIA SELECŢIA CRĂCIUNEL 26
A fost obţinută de către Toader M. şi Baltagi B., fiind omologată în anul 1969 la
Staţiunea viticolă Blaj.
Selecţia Crăciunel 26 Bl. se caracterizează prin: vigoare mojlocie spre mare de
creştere, perioadă mijlocie de vegetaţie; rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi mijlocie la
cea galicolă; rezistenţă la cloroză (maxim 20% calciu activ în sol), rezistenţă la secetă şi
toleranţă la excesul de umiditate în sol. Capacitatea de înrădăcinare în şcoala de viţe este
bună (> 60%). Asigură randamente ridicate de viţe altoite (> 61%).
BERLANDIERI RÉSSÉGUIER Nº 2 X RUPESTRIS DU LÔT 140 RUGGERI

Origine. A fost obţinut în Sicilia (Italia) de către Antonino Ruggeri.
Areal de răspândire. Se întâlneşte în cultură în Italia, Tunisia, Maroc, Franţa, Algeria,
România ş.a.
Aptitudini
Comportarea în plantaţiile de portaltoi. Se distinge printr-o perioadă lungă de
vegetaţie ( 220 zile). Este un portaltoi foarte viguros, rustic (Gherasim Constantinescu,
1967; Galet P., 1988). În aceste condiţii o bună maturare a lemnului este asigurată în
podgoriile sudice. Este foarte rezistent la filoxera radicicolă, rezistent la mana viţei de vie
dar, relativ sensibil la filoxeră forma galicolă (frunzele prezintă adesea gale filoxerice).
Comportarea în şcoala de viţe. 140 Ruggeri prezintă o aptitudine de înrădăcinare
mijlocie (40-60 %), numeroase rădăcini de consistenţă semicărnoasă. Afinitatea la altoire
este mijlocie.
Comportarea în viile pe rod. Literatura de specialitate îl recomandă ca un portaltoi
rezistent la cloroza fero-calcică. Rezistenţa ridicată a portaltoiului Ruggeri 140 la cloroză şi
foarte ridicată la secetă, îl recomandă ca un portaltoi care se adaptează bine la solurile
calcaro-argiloase, argilo-calcaroase, compacte, uscate.
Imprimă soiurilor altoi o creştere puternică, o capacitate sporită de fructificare dar şi
o uşoară întârziere a ciclului vegetativ, motiv pentru care este indicat în arealele sudice în
care se asigură o bună maturare a lemnului.
Agrofitotehnica. Fiind un portaltoi viguros se impune executarea cu atenţie a
operaţiunilor de plivit şi copilit, folosirea dozelor moderate de îngrăşăminte cu azot atât în
plantaţia de portaltoi cât şi în plantaţia roditoare şi normarea atentă a încărcăturii de rod în
plantaţia roditoare.
Producţia. Asigură obţinerea a circa 100-130 mii butaşi/ha.
Utilizare. Se recomandă în arealele cu soluri calcaroase, uscate şi sărace (Murfatlar,
Valea Călugărească, Pietroasele).
BERLANDIERI X RUPESTRIS 140 RUGGERI 59 Vl.

A fost obţinut la Valea Călugărească dintr-o populaţie de 140 Ruggeri, de către
Grecu V. În anul 1985 a fost omologată şi apoi propusă la extindere în cultură începând cu
anul 1989.
Se evidenţiază prin vigoarea mijlocie a butucilor, pornirea târzie în vegetaţie

(scăpând astfel de pericolul brumelor şi îngheţurilor târzii de primăvară). Rezistă până la 40
% calcar activ în sol, preferă solurile scheletice, calde.
Asigură obţinerea unor producţii superioare populaţiei din care a fost obţinută cu
(125.000–130.000 butaşi STAS/ha).
BERLANDIERI X RIPARIA SELECŢIA OPPENHEIM 4 (sinonim SO 4 )
Origine. Selecţie realizată în Germania, puţin după anul 1940,de către RODRIAN,
Director al Şcolii de Viticultură din Oppenheim, pornind de la Teleki Nº 4.
Aptitudini
Comportarea în plantaţia de portaltoi. Perioada de vegetaţie este de 170-190 zile.
Prezintă vigoare asemănătoare portaltoiului Riparia Gloire. Este rezistent la boli şi dăunători,
dar afectat, în anii ploioşi, de filoxera galicolă şi de mană. Îşi maturează lemnul mai bine
decât Kober 5 BB; în ţara noastră coardele se maturează chiar şi în anii nefavorabili.
Comportarea în şcoala de viţe. Înrădăcinează bine. Prinderea la altoire este bună
(Baltagi, 1966).
Comportarea în viile pe rod. Se comportă bine pe toate tipurile de sol. Rezistenţa la
secetă este mare, asemănătoare portaltoiului Kober 5 BB. Rezistenţa la conţinutul de calcar
din sol este limitată până la 17-18 % calcar activ .
Vigoarea mare o imprimă şi soiurilor roditoare altoite pe acest portaltoi. Aceasta
întârzie maturarea iar în anii cu precipitaţii bogate prejudiciază recolta, care înregistrează un
plus de aciditate (Galet P., 1988).
Influenţează pozitiv cantitatea şi calitatea recoltei de struguri.
Agrofitotehnica. În plantaţia de portaltoi se recomandă plivitul, lăsând în medie 10-
12 lăstari/butuc. În plantaţia de viţă roditoare, pentru a tempera vigoarea mare de creştere
din primii ani de la plantare, se recomandă efectuarea cu atenţie a tăierilor de formare şi
rodire, îndeosebi sub raportul încărcăturii de rodire (Oşlobeanu M., 1980).
Producţia este ridicată, în medie 170.000-190.000 butaşi STAS/ha.
Utilizare. În prezent este înlocuit de Selecţia Oppenheim 4 Clon 4, obţinută la
Staţiunea Blaj şi omologată în anul 1975, care s-a dovedit mai productiv (190.000 – 200.000
butaşi/ha), cu randamente superioare de viţe altoite (43-45% viţe STAS) comparativ cu SO 4.
PRECOCE DE MINIŞ
Origine: Soiul de portaltoi Precoce de Miniş a fost obţinut în România, la Staţiunea

Experimentală Miniş de către un colectiv de autori condus de dr. ing. Calistru Gheorghe,
Ciutină S., Maria Oană, prin polenizarea liberă şi iradierea soiului Coarnă neagră, fiind
omologat în 1991.
Aptitudini.
Comportarea în plantaţia de portaltoi. Are o perioadă de vegetaţie scurtă, de circa
175 zile. Îşi maturează bine lemnul chiar şi în areale mai nordice (ex. Iaşi), cu circa 3-6 zile
mai devreme comparativ cu Kober 5 BB şi SO4.
Provenienţa acestui portaltoi din specia Vitis vinifera explică rezistenţa sa sporită la
sărurile nocive din sol (Oprea A., Indreaş Adriana, 1999).
Este rezistent la filoxeră- forma radicicolă, rezistent la ger, tolerant la secetă,
rezistență bună la făinare, rezistență mijlocie la cloroza ferică şi sensibil la mană.
Comportarea în şcoala de viţe şi în plantaţia roditoare. Prezintă afinitatea de altoire
şi de producţie bună cu toate soiurile roditoare datorită provenienţei sale din cadrul
aceleiaşi specii.
Producţia. Este în general moderată, fiind cuprinsă între 70.000 – 120.000 butaşi
STAS/ha.
BIBLIOGRAFIE
1. Daniela Cichi, D.C. Costea, I. Olteanu, L.C. Mărăcineanu, Ramona Capruciu, 2007,
Modifications climatiques - effets sur la vigne cultivee au sud-ouest de la Roumanie, colloque
Réchauffement climatique, quels impacts probables sur les vignobles ? , Colloque
international et pluridisciplinaire sous l´egide de la chaire UNESCO Vin et Culture-
Rechauffement climatique : quels impacts probables sur les vignobles ? ˮ, Dijon-Franța
2. Cichi Daniela Doloris, 2006 – Modificările termice din ecosistemul viticol (cauze, efecte
asupra viţei de vie) - Editura Universitaria Craiova
3. Cichi Daniela Doloris, D,C Costea, 2008, Soiuri de Viţă-de-Vie Cultivate și Cultivabile în
România, Editura Arves,
4. Cichi Daniela Doloris, Popa Camelia, Necula Cezarina, 2010, Ghid Ampelografic Al Soiurilor
De Struguri Pentru Masă, Editura Universitaria,
5. Costea, D.C., Cichi, D.D., 2008- Cultura viței de vie în conditiile modificarilor climatice,
Editura Arves
6. Dobrei Alin, Rotaru Liliana, Mustea Mihai, 2005 – Cultura viţei de vie. Editura “Solness”,
Timişoara,
7. Galet P., 1988 – Précis d'ampélographie pratique. Montpellier.
8. Galet P., 1988-1990 – Cépages et vignobles de France. Tome I, Imprimerie Déhan,
Montpellier, Franţa.
9. Galet P. 2000, Précis de viticulture : à l’usage des ingénieurs agronomes, des étudiants en
agronomie et en oenologie, des techniciens des lycées agricoles et des professionnels de la
viticulture. Dehan, Montpellier, 602p.
10. Giugea N., Olteanu I., 2001 – Banu Mărăcine –tradiţie şi vocaţie viticolă. Edit. Universitaria,
Craiova.
11. Indreaş Adriana şi colab., 2001- Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în România.
Ed. Ceres, p.110.
12. Mărăcineanu L.C., 2011, Aplicaţii ale ecologiei în viticultură, Editura Universitaria, Craiova
13. Muntean Camelia, 1999, Vinuri roze-caracteristici şi posibilitãþi tehnologice de
obþinere.Ed.Universitaria
14. Olteanu I.,2000, Viticultură, Edit. Universitaria, Craiova
15. Olteanu I., Daniela Doloris Cichi, Costea D.C., Mărăcineanu L.C., 2002, Viticultura specialã
(Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice). Edit. Universitaria, Craiova, p. 473.
16. Olteanu I., Daniela Doloris Cichi, Costea D.C., Mărăcineanu L.C.,Giugea N., 2004, Providing
and maintaining a durable viticulture during years with sub optimal helio-thermo-hydric
regime in Oltenia region. Analele Universităţii din Craiova, vol. IX (XLV), p. 17-26
17. Oșlobeanu M., Oprean M., Alexandrescu I., Georgescu M., Baniță P., Jianu L., 1980,
Viticultură generală și specială, Editura Ceres, București)
18. Oşlobeanu M., Macici M., Georgescu Magdalena, Stoian V., 1991, Zonarea soiurilor de vițã
de vie din România. Edit. Ceres, Bucureşti.
19. Popa A., Giugea N., Genoiu C., 2015, Oltenia mica Românie viticolă, Editura Aius
20. Rotaru Liliana, 2009, Soiuri de viţă de vie pentru struguri de vin. Editura “Ion Ionescu de la
Brad”, Iaşi, 294 p.,
21. Stoica Felicia, 2008, Vinuri aromate și semiaromate în podgoria Drăgășani. Tradiție și
Perspective. Editura Universitaria, Craiova.
22. Teodorescu Şt., Popa A., Sandu Gh.,1987, Oenoclimatul României. Ed. Ştiinþificã şi
Enciclopedicã, Bucureşti.
23. Ţârdea Constantin, Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie vol. II (soiurile pentru struguri de
masă şi soiurile apirene). Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, 276 p.
24. ***World Vitivinicultural Statistics, http://www.oiv.int/en/technical-standards-and-
documents/statistical-analysis/statistical-data

Ampelografie I Curs-Cichi Daniela-Doloris

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ampelografie I Curs-Cichi Daniela-Doloris

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CICHI DANIELA DOLORIS- SUPORT DE CURS AMPELOGRAFIE I

AMPELOGRAFIA CA STIINTA- DEFINITII, TERMINOLOGIE, OBIECTIVE,

Ampelografia, ca ştiinţă, se ocupă cu studiul descriptiv al speciilor şi soiurilor genului

Obiectivul principal al Ampelografiei vizează studiul speciilor şi soiurilor de viţă de vie

Terminologie (lexic general)

Acesta are ca şi corespondent termenul de:

variété (lb. franceză);

variety (lb. engleză);

varietà (lb. italiană),

variedad (lb. spaniolă);

sorte (lb. germană), ş.a.

Originea soiurilor. Pornind de la considerentul că soiurile de viţă-de-vie se

Soiuri locale ( populaţii locale ) Soiuri ameliorate

Bogăţia soiului în biotipuri indică caracterul de adaptare ecologică . Prin lucrările de

Clona este definită ca fiind descendenţa vegetativă provenită de la o singură plantă (

Cabernet Sauvignon 4 Iş.

Sortiment – asociere de două sau mai multe soiuri cu însuşiri bioproductive

SCURT ISTORIC AL AMPELOGRAFIEI ÎN ROMÂNIA

Pentru o amănunţită şi complexă descrierea a soiurilor în prezent se face apel la o serie

2.1. DESCRIPTORII MORFOLOGICI

LĂSTARUL ADULT. Pentru caracterizarea lăstarului adult se utilizează următorii 10

CÂRCEII. Observaţiile se fac la înflorit pe treimea mijlocie a lăstarului. Se apreciază :

FRUNZA TÂNĂRĂ. Sunt examinate primele 6 frunze de la vârful lăstarului. Observaţiile

INFLORESCENŢA. Observaţiile se fac înainte de înflorit când se examinează : nivelul de

Nivelul de inserţie al primei inflorescenţe pe lăstar

Tipurile morfologice şi funcţionale de floare

Tipul florii Soiuri de referinţă Notare

Diametrul internodurilor (codurile OIV 354; IBPGR 6.1.54.). Observaţiile se fac la

Începutul maturării lemnului

Caracterizare Soiuri de referinţă Notare

Căderea frunzelor (descriptor introdus de ICVV). Se consideră momentul căderii

Slabă Chasselas blanc 3

Mare Ugni blanc 7

Procentul de lăstari fertili (descriptor introdus de ICVV). Observaţiile se fac după

Coeficienţii de fertilitate (descriptori introduşi de I.C.V.V.) :

 absolut (c.f.a.) - raportul dintre numărul ciorchinilor de pe butuc şi numărul de lăstari

Caracterizare c.f.a. c.f.r.

Indicii de productivitate (descriptori introduşi de I.C.V.V.) :

Caracterizare i.p.a. i.p.r.

Se referă la rezistenţa soiurilor privind: principalele boli, dăunători, factorii

Caracterizare Soiuri de referinţă Notare

Prezenţa bolilor virotice şi a micoplasmelor (cod IBPGR 8.4.1.). Se menţionează

Rezistenţa la temperaturi scăzute (cod IBPRG 7.1.). Se exprimă în funcţie de pierderile

Caracterizare / % de muguri neviabili Notare

Rezistenţa la secetă a soiurilor roditoare (IBPGR 7.2.). Se determină gradul de ofilire a

2.5. DESCRIPTORI TEHNOLOLOGICI

Greutatea strugurelui (codurile OIV 502; IBPGRI 7.1.14.).Observaţiile se fac la

Mică cca. 300 g 3

Mijlocie cca. 500 g 5

Foarte mare ≥900 g 9

Mică cca. 3,0 g 3

Mijlocie cca. 5,0 g 5

Mare cca. 7,0 g 7

Foarte mare cca. și ˃ 9,0 g 9

Conţinutul mustului în zaharuri (codurile OIV 505; IBPGR 6.2.28.). Se determină la

Foarte mică cca.≤ 41 cca..≤ 3 cca..≤ 2 1

Formarea calusului la capătul superior al butaşului portaltoi (codurile OIV 552;

Caracterizare Soiuri de referinţă Notare

Caracterizare Număr mediu de rădăcini Soi de referinţă Notare

Aptitudinea la rizogeneză a butaşilor portaltoi (codurile OIV 553; IBPGR 6.1.57.).

III. ZONAREA VITICOLĂ LA NIVELUL ROMÂNIEI

3.1. ZONELE, REGIUNILE, CENTRELE ŞI PLAIURILE

I. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei