FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

HORTICULTURĂ, An. II, sem. I

FIZIOLOGIA PLANTELOR

- Lucrări practice -

Lect univ. dr. Nicolae Ion

 Referatul Nr. 12
REGENERAREA LA PLANTE

Regenerarea reprezintă capacitatea anumitor porţiuni desprinse de pe

o plantă de a reface în întregime planta respectivă.
Regenerarea la tulpini şi ramuri.
Exp. 1. Se taie fragmente de ramuri de salcie cu lungimea de 8 - 10
cm sau fragmente de ramuri de Pelargonium sp., Tradescantia sp. şi se
fixează cu capătul tăiat în nisip umed. După un timp se constată că ele
formează calus pe suprafaţa secţionată şi mai târziu rădăcini adventive.

POLARITATEA ORGANELOR VEGETALE

Polaritatea este însuşirea plantelor de a forma la capete opuse organe
diferite ca structură anatomo - morfologică. Aceasta se datorează faptului că
în organizarea plantelor există un vârf (pol apical) şi o bază (pol bazal), care
reacţionează diferit din punct de vedere
morfologic şi funcţional.
Exp. 1. Polaritatea organelor vegetale.
Se atârnă vertical de dopul mai multor
borcane de sticlă, având puţină apă în interior şi
pereţii căptuşiţi cu hârtie de filtru, mai multe
ramuri de salcie de 20-30 cm, cu muguri pe ele.
Unele ramuri se atârnă în poziţie normală
cu capătul subţire (pol apical) în sus, altele se
aşează orizontal sau în poziţie inversă, cu
Polaritatea ramurilor de salcie
capătul gros (pol bazal) în sus şi apoi se aşează a - butaşi în poziţie normală;
b - butaşi în poziţie inversată;
la întuneric. 1 - pol apical; 2 - pol bazal.
 După 3 - 4 săptămâni se observă că butaşii aşezaţi în poziţie normală
dezvoltă ramuri la polul apical şi rădăcini la polul bazal. Butaşii aşezaţi în
poziţie răsturnată dezvoltă rădăcini la capătul bazal, cu toate că este în sus şi
ramuri la capătul cel subţire, apical, cu toate că este aşezat în jos.
Pe butaşii aşezaţi orizontal se observă că rădăcinile se dezvoltă numai
pe faţa inferioară, iar ramurile numai pe faţa superioară.
Mai târziu sub influenţa gravitaţiei, rădăcinile se vor îndrepta în jos,
iar tulpinile în sus. Rezultă deci că butaşii au un pol rizogen şi altul caulogen
şi că poziţia acestora nu se modifică dacă butaşii sunt răsturnaţi, ceea ce
arată că polaritatea lor nu este influenţată de gravitaţie.

MIŞCĂRILE PLANTELOR

Mişcările plantelor pot fi mişcări pasive (favorizate de unele adaptări

ce permit plantelor întregi sau anumitor organe ale acestora să fie deplasate
de agenţii fizici sau biologici dintr-un loc în altul) şi mişcări active
(efectuate de plante cu energie proprie).
Mişcările active pot fi: autonome (executate sub influenţa unor factori
interni, proprii organismelor) şi induse (produse de direcţia de acţiune sau
de variaţiile de intensitate ale unor factori ai mediului extern).

I. Mişcările autonome ale organelor plantelor.

Mişcările autonome ale organelor plantelor poartă denumirea de
nutaţii şi pot fi: efemere (mişcările executate de cotiledoanele plantelor şi
mişcările vârfului tulpiniţei) sau periodice (mişcările datorate unor creşteri
inegale ale tulpinilor şi rădăcinilor pe diferite laturi ale lor - circumnutaţii la
plantele volubile.
 II. Mişcările induse ale organelor plantelor. Mişcările induse
executate de organele plantelor, ca urmare a direcţiei de acţiune a unor
factori ai mediului extern, se numesc tropisme, iar cele executate de
organele plantelor, sub acţiunea variaţiei de intensitate a unor factori ai
mediului extern, poartă denumirea de nastii.
1. Tropismele după natura excitantului pot fi:
a) Fototropisme sunt mişcări de curbură ale plantelor în raport cu
direcţia din care vine lumina. Se pot observa la plante tinere de muşcate,
cultivate într-un ghiveci, în dreptul unei ferestre, la care se constată după un
timp că vârful tulpinii se orientează spre direcţia din care vine lumina.
b) Geotropisme sunt mişcări de curbură ale organelor plantelor,
determinate de acţiunea forţei de gravitaţie. Se observă la plantule tinere de
Vicia faba sau Zea mays, fixate în poziţie orizontală şi în poziţie verticală, la
o înălţime de câţiva centimetri deasupra solului, sub un clopot de sticlă şi la
care se constată, după un timp, că rădăciniţa are o mişcare pozitiv
ortogeotropă, iar tulpiniţa o mişcare negativ ortogeotropă.
c) Chemotropisme sunt mişcări de curbură ale rădăcinilor plantelor
spre zonele din sol cu concentraţie mai mare în ioni şi substanţe
nedisociabile (chemotropism pozitiv) sau îndepărtarea de aceste zone
(chemotropism negativ).
d) Hidrotropisme sunt mişcări de curbură ale rădăcinilor plantelor,
spre regiunile din sol care sunt mai bogate în apă.
2. Nastiile după natura excitantului pot fi:
a) Termonastii sunt mişcări provocate de modificările temperaturii şi
se manifestă prin fenomenul de închidere a florilor la frig şi deschidere a
acestora la cald.
 Se aşează în două pahare Berzelius cu apă câte o plantă înflorită de
lalea (Tulipa sp.), unul se ţine la frig (8 oC), iar celălalt la cald (25 oC). Se
observă că floarea ţinută la rece se închide, iar floarea ţinută la cald se
deschide.
b) Fotonastii sunt mişcări datorate modificării intensităţii luminii.
Se pot observa la unele inflorescenţe şi flori care se deschid la lumină
şi se închid la întuneric (Ipomoea sp., Taraxacum officinalis) sau care se
deschid la întuneric şi se închid la lumină (Nicotiana allata).
c) Nictinastii sunt mişcări provocate de alternanţa zi - noapte. Se pot
observa la florile şi frunzele unor plante (Mimosa pudica, Tulipa sp., Crocus
sp. ş.a) a căror poziţie diferă ziua şi noaptea.
Se ia un vas cu una din speciile menţionate şi se expune la lumină
solară. Se observă că foliolele frunzelor se ridică şi se lipesc prin feţele lor
superioare. Trecând vasul cu planta la lumină difuză, foliolele trec în poziţia
de veghe (poziţie orizontală), iar dacă se acoperă vasul cu carton (care
opreşte lumina) foliolele se alipesc prin feţele lor inferioare şi rahisul frunzei
se lasă în jos în decurs de două ore, în poziţie de
somn.

d) Seismonastii sunt mişcări provocate de

şocuri mecanice. Se pot observa la Mimosa
pudica (Mimosa senzitiva). Se examinează un
ghiveci cu o plantă de şi se observă că în timpul
zilei frunzele sale dublu paripenat - compuse stau
întinse orizontal, pentru a utiliza la maxim Mişcările seismonastice la
Mimosa pudica
lumina în asimilaţia clorofiliană. a - planta neexcitată;
b - planta după excitaţie
prin şocuri.
 Dacă se atinge, scutură sau loveşte o foliolă de la extremitatea unuia
din peţiolurile secundare, atunci foliola se ridică în sus, urmată de foliola
pereche, apoi de toate foliolele peţiolului până la bază cu aceeaşi viteză,
reacţia se transmite apoi pe celelalte peţioluri, care se apropie unul de altul
formând unghiuri ascuţite.
După ce excitaţia încetează, peţiolurile încep să se ridice, astfel că
după 10 - 15 minute, revin la poziţiile iniţiale.
Prin examinarea cu atenţie a frunzelor se observă la baza peţiolurilor
principale, secundare şi a foliolelor, nişte umflături numite pulvinule.
Mecanismul mişcării constă într-o mărire rapidă a permeabilităţii
celulelor din parenchimul jumătăţii inferioare a umflăturii motoare, astfel că
apa trece în spaţiile intercelulare ale celulelor din parenchimul jumătăţii
superioare a umflăturii motoare. Ca urmare se produce o scădere a
turgescenţei, ce determină aplecarea peţiolurilor în jos.

Rezultate obţinute: ...................................................

 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Boldor O., Trifu M., Raianu O., Fiziologia plantelor, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
2. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor - lucrări
practice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
3. Milică C. I. şi colab., Fiziologie vegetală, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
4. Nedelcu Polixenia, Săvulescu Anastasia, Îndrumător practic de
Fiziologie vegetală, Reprografia Universităţii din Craiova, 1982.
5. Nicolae I., Fiziologia plantelor, Editura Sitech, Craiova, 2008.
6. Nicolae I., Practicum de fiziologie vegetală, Editura Sitech,
Craiova, 2008.
7. Peterfi Şt., Sălăgeanu N., Fiziologia plantelor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1972.
8. Râncu I., Lucrări practice la Fiziologia plantelor, Reprografia
Universităţii din Craiova, 1973.
9. Simeanu V., Olimid V., Îndrumător de lucrări practice de
fiziologia plantelor, Reprografia Universităţii, Craiova, 1990.
10. Şumălan R., Dobrei Carmen - Practicum de fiziologie vegetală,
Editura Marineasa, Timişoara, 2000.