POPA (SANDU) MARIANA OANA

ANUL II PIPP CONVERSIE PROFESIONALĂ

LUCRARE DE VERIFICARE 2
1. Alegeți varianta care nu denumește o funcție a rădăcinii:
d) fotosinteza

2. Alegeți varianta care denumește procesul prin care care plantele obțin energia necesară
creșterii și dezvoltării.

c)Fotosinteza

3. a) Pentru fiecare noțiune din coloana A găsiți 3 noțiuni corespunzătoare din coloana B

Celulă -membrană citoplasmă nucleu

Frunză -limb pețiol nervuri

Fruct -cireșe pară alună

Floare -petale stamine petale (sepale)

Rădăcină -scufie perii absorbanți apă cu săruri minerale

Sămânță -tegument cotiledon cotiledon

(monocolitedonate) (dicolitedonate)

Fotosinteză -lumină dioxid de carbon clorofilă

Tulpină -dreaptă târâtoare agățătoare

b) Prezentați un experiment pe care l-ați realizat din cele propuse la aplicațiile practice.

Experimentul 2.16

1. Am pregătit recipientul în care am pus vată și un șervețel de bucătărie, pe care apoi l-am udat!

2. Am pus câtva boabe de fasole pe care le-am stropit foarte bine și le-am expus apoi la sursă de
lumină naturală.

3. În primele două zile nu am văzut progrese majore sau transformări ale boabei de fasole. Apoi, am
realizat că s-ar putea să fie prea puțin udate boabele, iar umiditatea din încăpere prea scăzută.
4. Am mutat recipientul în altă încăpere cu umiditat mai ridicată și am udat mai bine plante. Am dat
șervețelul la o parte ca boabele să fie mai bine hidratate. În două zile a apărut rădăcinuța!

4. Alcătuiți un eseu cu titlul ”Funcțiile frunzei”, după următorul plan:

-structura frunzei:
-funcțiile frunzei;
-importanța proceselor de fotosinteză, respirație și transpirație;
-tipuri de nutriție.
 Structura interna a frunzei
-eseu-

Frunza este organul aerian al plantei, aflat pe tulpină. Este principalul

organ vegetativ al plantei în care are loc prepararea hranei. Frunzele au forme,
mărimi și nervuri diferite, în funcție de tipul de plantă și de mediu.
Frunza îndeplinește funcția fundamentală în procesul de fotosinteză, însă
servește și la respirație și transpirație.
1. O sectiune transversala prin frunza scoate in evidenta urmatoarea structura internă a frunzei: :

✔ Doua epiderme: una superioară: formată dintr-un strat de celule care corespunde feţei superioare a

frunzei

✔ și una inferioară: formată dintr-un strat de celule care corespunde feţei inferioare a frunzei

✔ Miezul frunzei sau mezofilul : care ocupă spaţiul dintre

cele două epiderme. Celulele de sub epiderma superioară sunt

alungite şi aşezate perpendicular pe epidermă. Ele conţin multe
cloroplaste cu clorofilă orientate în şiruri. Aceste celule formează
ţesutul de asimilaţie, locul unde se desfăşoară cel mai intens
principala funcţie a frunzei, fotosinteza, pe care o vom studia în
lecţia următoare. Spre epiderma inferioară se află celule cu forme neregulate, ele conţin mai puţină
clorofilă şi lasă spaţii între ele.
Frunza, prin structura ei , este un loborator viu, în care lumina soarelui este captată în
grăuncioarele de clorofilă din celulele ei, pentru a fi utilizată în prepararea hranei, prin procesul de
fotosinteză.
Fotosinteza este procesul prin care se formeaza
substantele hranitoare necesare cresterii si dezvoltarii
plantelor.
Pe de-o parte, fotosinteza asigură creşterea
plantelor, ceea ce duce la existenţa unei surse esenţiale
de alimentaţie pentru multe animale. Pe de altă parte,
fotosinteza elimină dioxidul de carbon din aer şi eliberează oxigen în atmosferă, gaz necesar pentru
supravieţuirea animalelor.
Ea are loc in cloroplaste numai in prezenta luminii. Cloroplastele contin un pigment verde numit
clorofila, care absoarbe energia luminoasa de la soare. Din apa si saruri minerale(seva bruta ajunsa la
frunza), in prezenta dioxidului de carbon in frunza se formeaza substante organice ( seva elaborata) si
oxigen.
Principala substanta organica din seva elaborata, rezultata in urma fotosintezei, este amidonul.
Oxigenul este eliminat din frunza prin stomate. Tot prin stomate dioxidul de carbon patrunde in
frunza. Fotosinteza este influentata de numerosi factori dintre care principalii sunt urmatorii : lumina,
temperatura, apa cu sarurile minerale.
Transpiratia este procesul prin care se elimina apa sub forma de vapori. Transpiratia este
influentata de cantitatea de apa, temperatura de miscare a aerului si umiditatea aerului.
Respiratia Plantele nu respiră ca animalele. Cu toate aceste şi ele dispun de componente speciale
situate pe frunze, denumite stomate, care au rolul de a se deschide şi închide pentru a permite trecerea
gazelor.
Stomata este o formaţie epidermică vegetală
alcătuită din două celule între care se află o
deschidere, servind la schimbul de gaze dintre
plantă şi mediu şi la eliminarea apei din plantă.
Stomatele permit atât intrarea dioxidului de
carbon, cât şi ieşirea oxigenului.
Transpiraţia prezintă o deosebită importanţă în viaţa plantelor prin faptul că:
- determină urcarea sevei brute prin apelul foliar şi uşurează prin aceasta absorbţia radiculară a
apei, ceea ce permite plantelor să facă economie de energie şi să realizeze o activitate metabolică la un
nivel normal, ca urmare a bunei hidratări a ţesuturilor şi aprovizionării lor cu elementele nutriţiei
minerale;
-asigură răcirea organelor lor, deoarece evaporarea unui gram de apă absoarbe 537calorii
îndeplinind un rol termoregulator;
-favorizează schimburile de O2 şi CO2 prin ostiolele stomatelor. Ca atare plantele care transpiră
mai intens au o transpiraţie mai activă şi cresc mai repede. Reglarea stomatică a transpiraţiei poate
avea însa loc fără ca schimburile respiratorii şi fotosintetice ale O2 şi CO2 să fie afectate, deoarece
diametrul ostiolelor la care începe reducerea transpiraţiei este mai mare decât cel care determină
reducerea difuziunii O2 şi CO2.
Respiraţia este importantă în viaţa plantelor, în primul rând, prin energia pusă în libertate din
oxidarea substanţelor organice şi, în al doilea rând, prin produşii intermediari şi finali care se formează
în cursul procesului. Respiraţia aerobă se poate evidenţia după consumul de substanţă organică, după
consumul de oxigen şi după dioxidul de carbon produs.
Plantele nu au capacitatea de a se deplasa după hrană, ele îşi dezvoltă în sol un sistem de rădăcini,
care preiau, prin perişorii absorbanţi apa cu sărurile minerale;
În lumea vie există două mari tipuri de nutriție:
Autotrofa – organismele își sintetizează substanțele organice din substanțele anorganice.
Heterotrofa – indivizii biologici consuma substanțele gata preparate.
Nutritia autotrofa
Tipuri de nutritie autotrofa: fotoautotrofa (fotosinteza) si chemoautotrofa (chemosinteza).
Fotosinteza: este procesul prin care plantele verzi prezenta luminii si a pigmentilor clorofilieni
sintetizeaza substante organice din substante anorganice. Factorii care influenteaza fotosinteza: externi
si interni.
Externi: lumina, temperatura, apa, concentratia de C02 si sarurile minerale. Temperatura pentru
majoritatea speciilor de plante: fotosinteza începe la 0 grade Celsius, și crește proporțional cu
temperatura pâna la 25 – 30 pentru plantele cu origine nordică (cartoful). 35 – 40 C, pentru plantele cu
origine sudică. Exemplu: patlagelele roșii.
Chimiosinteza este un tip de nutriție autotrofă în care un organism, numit chemoautotrof,
sintetizează substanțe organice din substanțe anorganice, folosind, în loc de energie solară
(fotosinteză), energia chimică eliberată din oxidarea unor substanțe anorganice (ex. H2, H2S,
S, HNO3, Fe, NH3). Ea este specifică unor bacterii. Procesul de chemosinteză are o importanță
deosebită în circuitul materiei și energiei în ecosistem, în ciclurile biogeochimice etc
Nutritia heterotrofa
Nutritia saprofita: este caracteristica unor ciuperci si bacterii care descompun cadavre sau parti
moarte ale organismelor vii. Saprofitele pot fi cu specifitate de substrat: mucegaiul alb. Fara specifitate
de substrat: pe perete, paine, gem…
Ciuperci saprofite: ciupercile care realizeaza fermentatia alcoolica: drojdia de bere, drojdia de vin.
 Plantele carnivore se hrănesc atât prin fotosinteză, cât şi prin capturarea insectelor. Ele trăiesc de
obicei în soluri sărace în azot şi asigură necesarul acestui element prin consumul de insecte. Ele
prezintă glande digestive, care eliberează enzime care degradează corpul insectelor.
Plantele parazite îşi absorb substanţele organice din organismele vii pe care le parazitează, de
exemplu, torţelul parazitează lucerna, trifoi, viţa-de-vie. Ele au unele adaptări specifice: lipsa frunzelor
verzi, prezenţa haustorilor care ajung la vasele liberiene ale gazdelor şi prezenţa unui număr mare de
seminţe. Altele se hrănesc cu substanţe organice rezultate din descompunerea organismelor moarte sau
numai a unor fragmente de organisme – organisme saprofite (unele bacterii, majoritatea ciupercilor).
Plantele, sunt organisme vii, ca şi noi, şi ca orice organism viu, au nevoie de hrană.Cu toţii deja
ştim că hrana plantelor este constituită din sol, apă şi aer. Prin rădăcină, plantele preiau din sol
următoarele substanţe minerale : azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, bor şi altele.
Elementele care sunt extrase din sol într-o cantitate mai mare sunt: azotul, având un rol principal
în creşterea vegetativă a plantelor,fosforul ajută la fructificare şi sporeşte rezistenţa plantelor la ger şi
secetă, potasiul influenţează calitatea prin favorizarea formării zaharurilor,amidonului,grăsimilor.

Bibliografie

https://www.scientia.ro/biologie/concepte-fundamentale/2411-nutritie-tipuri.html