ŢESUTURI VEGETALE

a. embrionare (meristeme): conţin celule mici, care se divid şi au rol în creşterea plantei

- primordiale (formează corpul embrionilor vegetali)

- primare (asigură creşterea în lungime a plantei adulte): apicale (în vârrful rădăcinii şi tulpinii),
intercalare (deasupra nodurilor tulpinii articulate de la graminee)

- secundare (asigură creşterea în grosime a rădăcinii şi tulpinii plantelor perene) : cambiul

vascular (generează vase conducătoare secundare), felogenul (generează suber şi feloderm)

b. definitive (adulte):

- de apărare:- primare: epiderma (unistratificată, acoperită de cuticulă la organele aeriene, are

peri şi stomate)

- secundare: suberul (celule cu pereţi puternic îngroşaţi)

- conducătoare: lemnos (conduce seva brută – apa cu sărurile minerale) şi liberian (conduce
seva elaborată – apa cu substanţe organice)

- fundamentale (parenchimuri): de depozitare (depozitează substanţe organice de rezervă-ex.

amidon, sau apă, sau aer), asimilator (are celule cu cloroplaste în care are loc fotosinteza)

- mecanice (de susţinere) (are celule cu pereţii îngroşaţi): colenchim şi sclerenchim

- secretoare (conţin celule care elaborează diferite substanţe ex. tanin, uleiuri eterice, răsşină).

ŢESUTURI ANIMALE
1. epitelial:

a.de acoperire (Fig.10,11/pag. 8):

- conţine celule strâns unite dispuse în unul sau mai multe straturi pe o membrană bazală

- unistratificate: epiteliul vaselor de sânge, epiteliul intestinului subţire

-pluristratificate: epiderma

-pseudostratificate (fals stratificat): epiteliul traheal

b. secretor (glandular) (fig.12):

- conţine celule care elaborează produşi de secreţie

-intră în alcătuirea glandelor exocrine (gl. salivare), glandelor endocrine (tiroida), glandelor
mixte (pancreas).

c. senzorial:

- conţine celule care recepţionează diferiţi stimuli

-întră în alcătuirea unor organe de simţ (epiteliul gustativ, auditiv).

2. conjunctiv:

-conţine celule, fibre şi substanţă fundamentală

a. moale (fig.13): lax (hrăneşte epiteliile), adipos (depozitează grăsimi şi are rol energetic şi de
protecţie mecanică; întâlnit în hipoderm), reticulat (produce elemente figurate ale sângelui),
elastic (în peretele arterelor), fibros (în tendoanele muşchilor)

b. semidur (cartilaginos) (fig.14): hialin (în cartilajele costale şi traheei), elastic (în epiglotă şi
pavilionul urechii) şi fibros (în menisc şi discuri intervertebrale)

c. dur (osos) (fig. 16,17/pag. 11): compact (în partea centrală a oaselor lungi –diafiza) şi
spongios (la capetele oaselor lungi-epifize şi în interiorul oaselor scurte şi late)

d. fluid (sângele): substanţa fundamentală lichidă se numeşte plasma sangvină iar celulele se
numesc elemente figurate (eritrocite, leucocite şi trombocite).

3. muscular:

- conţine celule alungite numite fibre musculare. Acestea au organite specifice numite miofibrile
cu rol în contracţia musculară

a. striat de tip scheletic (fig. 18):

- se întâlneşte în muşchii scheletici dar şi în limbă, faringe

-fibrele musculare sunt mari, cilindrice, cu numeroşi nuclei la periferie

-contracţia este rapidă şi volunt

b. striat de tip cardiac (fig.20):

-se întâlneşte în muşchiul inimii (Miocard)

- fibra musculară este ramificată, cu un singur nucleu central

- contracţie rapidă şi involuntară

c neted (fig.19):

-întâlnit în pereţii vaselor de sânge şi viscerelor (stomac, intestin, vezică urinară)

-fibra musculară este fusiformă, cu un singur nucleu situat central.

-contracţie lentă şi involuntară

4. nervos

- alcătuit din 2 tipuri de celule: neuroni şi celule gliale

-Neuronul este celula specializată în generarea şi conducerea impulsului nervos.

-Neuronul este alcătuit din corp celular şi 2 tipuri de prelungiri (dendrite-conduc impulul nervos
centripet şi axonul –conduce impulsul nervos centrifug) (vezi fig. 21/pag. 12).

-Organitele specifice neuronului sunt neurofibrilele şi corpusculii Nissl.

-Neuronul nu are centrozom deoarece nu se divide.

-Neuronii sunt conectaţi între ei şi cu celulele receptoare şi efectoare prin sinapse (fig.22/pag.13).

-Celulele gliale sunt mai numeroase decât neuronii, se divid şi au multe roluri (sintetizează
mielina, de hrănire pentru neuroni, fagocitează resturile neuronilor distruşi) (fig.23/pag.13)

Tipuri de nutriţie
1. Nutriţia autotrofă
 ● organismele îşi sintetizează singure hrana (substanţele organice din substanţe anorganice)
fie cu ajutorul energiei luminoase (fotosinteza) fie cu ajutorul energiei chimice
(chemosinteza)
1. Nutriţia heterotrofă
● organismele nu îţi pot sintetiza singure hrana ci iau substanţele organice necesare hrănirii
fie din organisme moarte pe care le descompun (nutriţie saprofită) fie din organisme vii
(nutriţia parazită).
1. Nutriţia mixotrofă
● organismele se hrănesc atât autotrof cât şi heterotrof : euglena verde, pl. semiparazite,
pl. carnivore
1. Nutriţia simbiontă
● organismele formează simbioze în care de obicei un organism se hrăneşte autotrof şi
celălalt heterotrof**: lichenii, micorizele, nodozităţile.

NUTRIŢIA AUTOTROFĂ-FOTOSINTEZA

● este procesul de sinteză a substanţelor organice din substanţe anorganice (apă, CO2 şi
săruri minerale) cu ajutorul energiei luminoase, a pigmenţilor asimilatori (clorofila) şi cu
eliminare de oxigen.
● Se întâlneşte la unele bacterii, euglena verde, alge, maj. plantelor
● Organul vegetal în care se desfăşoară fotosinteza este frunza care conţine parenchim
asimilator (ţesut cu celule bogate în cloroplaste)
● plantele conţin două tipuri de pigmenţii asimilatori: clorofila a şi b şi pigmenţii
carotenoizi: carotenul (portocaliu) şi xantofila (galben).
● Fotosinteza se desfăşoară în două faze:
1. Faza de lumină (Hill):
● se desfăşoară în tilacoizii cloroplastului şi ăn grana unde se află clorofila
● energia luminoasă captată de clorofilă se foloseşte pentru fotoliza (descompunerea) apei
în hidrogen şi oxigen şi sinteza ATP
1. Faza de întuneric (Blackman)
● Are loc în stroma (plasma) cloroplastului
● Se sintetizează substanţele organice din CO2, H de la apă cu ajutorul energiei din ATP

Importanţa fotosintezei:

● Se sintetizează substanţe organice necesare hrănirii plantelor care au rol de producători în

ecosistem şi indirect a organismelor heterotrofe
● Se eliberează Oxigenul necesar respiraţiei organismelor vii şi arderilor
● Se consumă CO2 rezultat din respireaţie şi arderi şi astfel contribuie la menţinerea
constantă a compoziţiei atmosferei
 ● Fotosinteza stă la baza producţiei agricole şi silvice, furnizând materie primă şi energie şi
pentru om
● Datorită Fotosintezei biosfera este racordată la o sursă inepuizabilă de energie, cea solară.

Evidenţierea procesului de fotosinteză se face prin diferite procede:

. procedee bazate pe evidenţierea producerii de O2

● procedee bazate pe evidenţierea consumului de CO2

● procedee bazate pe evidenţierea producerii de substanţe organice

Influenţa factorilor de mediu asupra intensităţii fotosintezei:

1. Influenţa luminii: cantitativ şi calitativ

2. Influenţa temperaturii
3. Influenţa umidităţii
4. Influenţa concentraţiei de CO2
5. Influenţa sărurilor minerale

CHEMOSINTEZA

● Procesul de sinteză a substanţelor organice din substanţe anorganice cu ajutorul energiei

rezultată din diferite reacţii chimice; este realizată de unele bacterii:
1. Bacterii sulfuroase oxidează hidrogenul sulfurat până la sulf sau până la sulfaţi; elimină
toxicitatea din mediu a H2S şi formează depozite de sulfaţi (gips)
2. Bacterii nitrificatoare oxidează amoniacul până la nitriţi şi nitraţi; elimină toxicitatea
amoniacului şi fixează în sol azotul atmosferic
3. Bacterii metanogene reduc CO2 la CH4 în absenţa O2; au rol în producerea gazului
metan
4. 4**. Bacterii feruginoase** oxidează compuşi ai fierului.

NUTRIŢIA PARAZITĂ

● Este un tip de nutriţie heterotrofă în care organismele îşi iau substanţele organice
necesare hrănirii din alte organisme vii provocându-le boli.
● Se întâlneşte la:
1. unele bacterii (provoacă boli numite bacterioze, ex. bacilul lui Koch care produce
tuberculoza TBC)
2. unele ciuperci (provoacă boli numite micoze, ex. candidoza la animale sau rugina grâului
la plante)
3. unele plante (parazite pe alte plante, ex. torţelul, muma pădurii şi lupoaia); nu au clorofilă
4. unele animale (provoacă diferite boli –parazitoze, ex. viermi (limbricul), păduchi, căpuşe
etc)
 ● paraziţii pot avea o gazdă sau mai multe
● de obicei nutriţia parazită are efecte negative; un aspect pozitiv: unele bacterii parazite pe
insecte pot fi folosite ca „Insecticid biologic”.

NUTRIŢIA SAPROFITĂ

● Este un tip de nutriţie heterotrofă în care organismele se hrănesc cu substanţe organice

de la alte organisme moarte pe care le descompun;
● Se întâlneşte la unele bacterii şi unele ciuperci
● Organismele saprofite elimină în mediu enzime care descompun substanţele organice cu
moleculă mare în substanţe organice simple pe care le absorb (de ex. proteinele sunt
decompuse la aminoacizi, amidonul la glucoză).
● Sunt două tipuri de nutriţie saprofită:
1. : organismele consumă din mediu variate substanţe organice, provenite din resturi
vegetale şi animale; de ex. mucegaiul alb Omnivoră
2. pentru un anumit tip de substanţe organice; de ex. Mycoderma aceti care
transformă alcoolul etilic în acid acetic. Specializată
● Importanţa organismelor saprofite:
1. Au rol de descompunători în ecosistem, descompun cadavrele animale şi vegetale,
igienizând mediul
2. Asigură hrana minerală pentru plante, acestea folosind sărurile minerale în
fotosinteză; intervin în circuitul elementelor chimice în ecosistem
3. Saprofitele specializate pot fi folosite pentru distrugerea unor poluanţi precum
petrolul şi masele plastice
4. Anumite saprofite produc alterarea alimentelor şi nutreţurilor
5. Unele saprofite elimină în mediu antibiotice pentru distrugerea saprofitelor
concurente; ex. penicilina, streptomicina.

Nutriţia mixotrofă

1. organismele se hrănesc atât autotrof cât şi heterotrof : euglena verde, pl. semiparazite,
pl. carnivore
2. euglena verde se hrăneşte autotrof prin fotosinteză la lumină (are cloroplaste cu
clorofilă) şi heteretrof la întuneric (are vacuole digestive ca protozoarele)
3. plantele semiparazite se hrănesc atât autotrof prin fotosinteză (au cloroplaste cu
clorofilă) şi heterotrof parazit (emit haustori care pătrund în vasele conducătoare ale
plantei gazdă); ex. vâscul
4. plantele carnivore se hrănesc autotrof prin fotosinteză dar îşi suplimentează hrana cu
săruri minerale din corpul unor animale mici (insecte) pe care le prind cu capcane şi le
digeră cu enzime digestive; ex. roua cerului (are peri lipicioşi), otrăţelul de baltă (are urne
cu căpăcel),etc.
Nutriţia simbiontă

1. Simbioza este o asociere permanentă între două organisme între care sunt relaţii reciproc
avantajoase.Organismele formează simbioze în care de obicei un organism se hrăneşte
autotrof şi celălalt heterotrof**: lichenii, micorizele, nodozităţile**.
2. Lichenii reprezintă o simbioză între o algă unicelulară verde sau albastră-verde şi o
ciupercă. Alga se hrăneşte autotrof prin fotosinteză iar ciuperca heterotrof; ex. lichenul
galben, lichenul renilor
3. Micorizele sunt simbioze între ciuperci şi rădăcinile plantelor lemnoase. Plantele se
hrănesc autotrof prin fotosinteză iar ciuperca heterotrof (ajută planta să absoarbă sărurile
minerale şi apa din sol); Plantele care formează micorize sunt: orhideele, stejar, pin,
larice.
4. Nodozităţile sunt simbioze sub forma unor mici tumori pe rădăcinile plantelor
leguminoase cu bacterii fixatoare de azot. Ex plante: mazăre, fasole.