Sunteți pe pagina 1din 7

FUNCŢIILE DE NUTRIŢIE ÎN LUMEA VIE

(HRĂNIREA)

Hrănirea= procesul prin care organismele îşi produc sau îşi procură substanţele hrănitoare
(organice) necesare pentru a supravieţui, a creşte şi a se dezvolta
Tipuri de nutriție:
Nutriţia este de trei tipuri:

autotrofă= organisme care îşi produc singure hrana (produc substanţele organice din
substanţe anorganice) utilizând diferite tipuri de energie (fotosinteză şi chemosinteză)

Există două tipuri de nutriţie autotrofă:


-fotosinteza= organismele care se hrănesc prin fotosinteză prezintă pigmenţi care absorb
lumina; cel mai cunoscut pigment este clorofila (de culoare verde) Fotosinteza este specifică
plantelor verzi şi algelor.
-chemosinteza= energia necesară preparării hranei este preluată din descompunerea unor
substanțe chimice din mediu. Chemosinteza este specifică la unele bacterii şi ciuperci
microscopice (bacteriile sulfuroase, bacterii metanogene, bacterii nitrificatoare, bacterii feruginoase);

heterotrofă organismele care se hrănesc cu substanţe organice gata sintetizate)


Există trei tipuri de nutriţie heterotrofă:
-prin ingestie sunt prezente organe specializate pentru preluarea, ingerarea și descompunerea
hranei; la animale (nevertebrate și vertebrate);
-saprofită organisme care se hrănesc cu substanțe organice provenite din organismele
moarte sau eliminate de alte organisme; la ciuperci, unele bacterii
-parazită organisme care se hrănesc cu substanțe organice din corpul organismelor vii, pe
care le îmbolnăvesc; bacterii, protozoare, ciuperci; viermi, insecte

mixotrofă (combină hrănirea autotrofă cu cea heterotrofă)


Există trei tipuri de nutriţie mixotrofă:
-semiparazită se hrănesc prin fotosinteză, dar spre deosebire de alte plante care îşi extrag apa
şi sărurile minerale din sol, ele îşi extrag aceste substanţe din corpul altor plante
ex: vâscul extrage seva brută din vasele lemnoase ale plantei gazdă, sevă pe care prepară apoi prin
fotosinteză

-simbiontă sunt asocieri între organisme care se ajută reciproc ex: lichenii – asociere între o algă
și o ciupercă
-plante carnivore se hrănesc autotrof prin fotosinteză și heterotrof prin capturarea insectelor
HRĂNIREA AUTOTROFĂ
(hrănirea la plante)
Fotosinteza=procesul prin care plantele verzi formează substanţe organice şi O2 folosind
CO2 şi substanţe anorganice (apă+ săruri minerale) în prezenţa luminii cu ajutorul clorofilei
lumină
CO2+ săruri minerale+ H2O clorofilă ⟹O2+ substanţe organice

apă cu săruri minerale = sevă brută;


substanțe organice = sevă elaborată;

Există două faze ale fotosintezei:


-faza de lumină, [fotochimică] în care are loc absorbţia luminii şi fotoliza apei (reacţia de
descompunere a apei în O2 este eliberat în atmosferă, iar H este folosit la sintetizarea substanţelor organice)

-faza de întuneric [metabolică] în care se sintetizează substanţele organice; substanţele organice


sunt consumate sau depozitate. Obs: primele substanţe care se formează sunt glucoza şi amidonul

Organul vegetal specializat în fotosinteză este frunza (lumina este absorbită de către
clorofila prezentă în frunze).

Alcătuirea frunzei:
alcătuire externă -teacă – se prinde de tulpină;
-pețiol – codița frunzei;
-limb – partea lățită a frunzei (forme și mărimi variate), la suprafața lui se
văd nervurile (nervuri principale şi secundare; conţin vase conducătoare lemnoase şi
liberiene; ajută la menţinerea limbul întins)

alcătuire internă -epiderma superioară stratul de celule care corespunde feţei superioare
-epiderma inferioară ( stratul de celule care corespunde feţei inferioare) la suprafața
acesteia se găsesc stomatele (formațiuni de două celule în formă de bob de fasole
cu un orificiu numit ostiol care permite schimbul de gaze între frunză și
exterior permit atât intrarea dioxidului de carbon, cât şi ieşirea oxigenului)

-mezofil (spaţiul dintre cele 2 epiderme) prezintă țesuturi cu celule cu


cloroplaste cu clorofilă; la nivelul lor are loc fotosinteza;
Fotosinteza este influențată de factori externi și interni;
externi
●dioxidul de carbon -crește odată cu creșterea concentrației;
-la valori ale CO2 peste 5% scade.
●lumina -începe la lumină slabă, crește până la o anumită intensitate;
-la lumină foarte puternică scade.
-clorofila absoarbe lumina din zonele roşu-portocaliu şi albastru-violet şi reflectă
lumina verde, (ceea ce explică de ce noi vedem plantele ca fiind verzi)
●temperatura -începe la o temperatură minimă de 0 oC, are loc la intensitate maximă la o
valoare optimă a temperaturii (22 – 23oC), după care scade;
-la temperaturi de peste 35oC încetează.
interni
●apa cu sărurile minerale din plantă-scade cu creșterea gradului de deshidratare al plantei.
●vârsta plantei -este intensă la plantele tinere și scade cu creșterea vârstei plantei.
●poziția și orientarea frunzelor. -este mai intensă la frunzele dinspre vârful plantei și mai
scăzută la cele de la baza plantei.
●cantitatea de clorofilă. -mai intensă acolo unde cantitatea de clorofilă este mai mare.

Importanţă: -menține constantă compoziția atmosferei, asigură oxigenul și hrana pentru


viețuitoare; stă la baza producţiei agricole şi silvice
HRĂNIREA HETEROTROFĂ
(hrănirea la animale și om)

Sistemul digestiv al omului


Reprezintă ansamblul de organe ce realizează digestia şi absorbţia alimentelor ingerate
precum şi evacuarea reziduurilor neasimilabile.
Sistemul digestiv este alcătuit din tubul digestiv şi glande anexe.

TUB DIGESTIV (cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros)
Masoară aproximativ 9 m lungime, începe cu orificiul bucal și continuă până la orificiul anal

 Cavitate bucală
Cavitatea bucală cuprinde limba şi dinţii.
→limba –organ musculos cu rol: gustativ, vorbire, deglutiţie (înghiţire) şi masticaţie
(mestecare)
→dinţii= formaţiuni osoase dure cu rol în masticaţie şi vorbire; sunt înfipţi în oasele celor două
maxilare, în nişte cavităţi numite alveole
tipuri -incisivi (rol în tăiere)
-canini (rol în sfâşiere)
-premolari şi molari (rol în mărunţire)
toţi dinţii= dentiţia -temporară (de lapte) 20 de dinţi (8 incisivi, 4 canini, 8 molari) de la 6 luni la
6-7 ani
-definitivă 32 de dinţi (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari, 12 molari) de la 6 ani
alcătuire dinţi: externă: -coroana = partea vizibilă a dintelui;
-rădăcina = partea ascunsă în alveolă;
-colul = porțiunea cuprinsă între coroană și rădăcină; este acoperit de gingie.
internă: -pulpa dentară străbătută de vase de sânge
-dentină
-smalţ
 Faringe
-are formă de pâlnie; el este locul în care se întâlnesc calea respiratorie cu calea digestivă
-la limita dintre calea digestivă şi cea respiratorie se află orificiul glotic, prevăzut cu epiglota
ce acoperă calea respiratorie în momentul deglutiţiei

 Esofag
-tub lung de 20-25 cm aflat în continuarea faringelui; leagă faringele cu stomacul;
-peretele său este format în cea mai mare parte din muşchi netezi
-se deschide în stomac prin orificiul cardia.

 Stomac
-situat în cavitatea abdominală, sub diafragmă, are rol de depozitare temporară a hranei;
-are forma literei J
-reprezintă segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv cu o capacitate de circa 1500 cm³
-prezintă pereți musculoși căptuşiţi de mucoasă care conține glande ce secretă sucul gastric;
-se deschide în intestinul subțire prin orificiul pilor;

 Intestin subțire
-este segmentul cel mai lung al tractului digestiv: 4-6m lungime,
-este format din:
→porţiune fixă: duoden (de aprox 25 cm; ca o potcoavă se curbează în jurul capului pancreasului; în el
se varsă secreţiile hepatice şi pancreatice)
→o porţiune liberă ce formează anse intestinale: jejun (porţiunea mijlocie, mobilă, spiralată) și
ileon (porţiunea finală a intestinului subţire ce se întinde până la valvula ileo-cecală, ce face legătura cu
intestinul gros);
-căptușit de mucoasa intestinală care prezintă vilozități (ridicături ce ajută la absorbţia
alimentelor) și glande intestinale (secretă sucul intestinal);

 Intestin gros
-lung de circa 1,5 m; are forma literei U cu deschiderea în jos
-format din 3 segmente:
→cecum cu apendicele vermiform (forma de vierme),
→colon format din segmente (colon ascendent, transvers, descendent, sigmoid)
→rectul ce se deschide la exterior prin anus; în partea inferioară a canalului anal se găsesc două
sfinctere musculare: sfincterul anal intern (involuntar) şi sfincterul anal extern (voluntar)
-conține microflora intestinală (bacterii intestinale)

GLANDE ANEXE (glande salivare, ficat, pancreas)


Contribuie la digestie prin intermediul secreţiilor

 Glande salivare
-3 perechi mari (gl. parotide, gl. sublinguale, gl. submaxilare);
-secretă saliva : o mixtură de apă, enzime (amilaza salivară- descompune glucidele) şi mucină în
cavitatea bucală
 Ficat
-cea mai mare glandă din corp (1,5- 2 kg), situat în partea dreaptă a abdomenului, sub
diafragmă;
-este alcătuit din doi lobi
-pe lângă faptul că ficatul reprezintă organul vital ce detoxifică sângele de agenţii nocivi
organismului, acesta este implicat şi în procesul de digestie prin secreţia bilei, un lichid ce
actionează cu predilecţie asupra grăsimilor; vezicula biliară este situată pe faţa inferioară a
ficatului
-se deschide printr-un canal comun cu pancreasul în duoden.

 Pancreas
-situat în partea stângă a abdomenului, înapoia stomacului;
-este alcătuit din cap, (situat în potcoava duodenală) corp şi coadă
-glandă mixtă: partea exocrină secretă sucul pancreatic (conţine enzime capabile să degradeze
toate tipurile de substanţe alimentare) iar partea endocrină producere hormonii glucagon şi
insulină

Digestia la om
Digestia=Totalitatea transformărilor pe care le suferă alimentele pe traseul tubului digestiv,
în substanţe organice simple, absorbabile, numite nutrimente
Apa, sărurile minerale și vitaminele sunt folosite de organism ca atare.
Proteinele, lipidele și glucidele sunt transformate în timpul digestiei în substanţe mai
simple: aminoacizi, acizi grași și glicerină respectiv glucoză.

Vitaminele
Vitaminele sunt substanţe organice necesare creşterii şi bunei funcţionări a organismului
Dupa solubilitatea lor vitaminele se clasifică în:
-vitamine liposolubile (solubile în grăsimi), A,D,K şi E.
-vitamine hidrosolubile (solubile în apă) C, B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP
Vitamina A (retinol) lipsa ei produce tulburări de vedere şi oprirea creşterii
se găseşte în uleiul de peşte, ficat, lapte, gălbenuşul de ou, unt, morcovi.
Vitamina B lipsa eislăbire, anemie
se găseşte în cereale, lapte, carne, ouă
Vitamina C (acidul ascorbic) are o importanţă capitală pentru organism, participă la
detoxifierea organismului; măreşte rezistenta organismului
singura sursă naturală pentru vitamina C sunt de legumele şi fructele proaspete (se poate pierde uşor în
timpul păstrării şi preparării alimentelor).
Vitamina D prevenire şi combatere a rahitismului (la copii)
se găseşte în special în produsele de origine animală, ouă, peste, produse lactate grase: lapte integral, unt,
smântâna, frişcă, brânzeturi grase.

Vitamina E („vitamina fertilităţii”)


cele mai bune surse fiind uleiurule extrase din seminţe (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazărea,
fasolea şi pâinea intermediară şi neagră

Vitamina K lipsa ei favorizează hemoragiile spontane (e perturbată coagularea sângelui)


principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul şi, nu în ultimul rând, gălbenuşul de ou.
Substanţele organice
proteine sunt folosite de organism pentru nevoile sale de creștere şi refacerea celulelor ( pot fi
de origine vegetală: mazăre, soia, fasole, ciuperci sau animală: carne peşte ouă)

glucide sunt folosite pentru acoperirea necesităților energetice (prin ardere) (zahăr, fructe)
lipide se depun în diferite țesuturi ca rezerve de material energetic (ulei, unt, grăsimi)

ETAPELE DIGESTIEI

Digestia în cavitatea bucală


-transformări mecanice: masticația (mărunțirea alimentelor cu ajutorul dinților și a limbii);
-transformări fizice dizolvarea unor substanțe în salivă (sare, zahăr)
-transformări chimice: acțiunea unor enzime din salivă asupra amidonului (amilaza salivară şi
lipaza linguală);
Rezultatul acestor transformări este bolul alimentar, care prin deglutiție trece mai întâi prin
faringe (laringele este închis automat de către epiglotă), apoi prin esofag și ajunge în stomac prin
orificiul cardia.

Digestia gastrică
-transformări mecanice și fizice: prin mişcare musculaturii netede a stomacului, care execută
doua tipuri de mişcări: mişcări tonice şi mişcări peristaltice bolulul alimentar se desface şi se
amestecă cu sucul gastric [sucul gastric conține: apă, acid clorhidric, enzime (pepsina şi lipaza
gastrică); are ph acid]
Rezultatul acestor transformări este chimul gastric, care trece prin pilor în intestin.

Digestia intestinală
Aici are loc digestia totală a alimentelor sub acţiunea: bilei, sucului pancreatic și sucului
intestinal;
-bila (fierea) conține apă și pigmenți biliari (care îi dau culoarea verzuie) săruri biliare care
emulsionează grăsimile (desfacere în pareticule mici) făcându-le mai ușor de descompus de
către lipazele intestinale; bila nu conține enzime.
-sucul pancreatic şi sucul intestinal conține enzime (amilaze, proteaze, lipaze); are ph alcalin
(neutralizează aciditatea gastrică); are loc degradarea proteinelor la aminoacizi, a lipidelor
la acizi grași și glicerină și a glucidelor la glucoză până la obținerea produșilor finali ai
digestiei: nutrimentele
-la nivelul vilozităților intestinale are loc absorbția nutrimentelor care trec apoi direct în
circulație; Odată cu nutrimentele sunt absorbite: apa, substanțele minerale și vitaminele din
alimente; ele trec în circulație ca atare, fără a fi transformate.
-resturile nedigerate trec în intestinul gros.

Transformări în intestinul gros


-absorbția apei;
-procese de fermentație cu formarea materiilor fecale;
-procese de fermentație şi putrefacţie cu formare de gaze;
-eliminarea materiilor fecale în procesul de defecație