SISTEMUL DIGESTIV LA OM

ALCĂTUIRE:
Sistemul digestiv este alcătuit din:
- Tub digestiv;
- Glande anexe.

Tubul digestiv este alcătuit din:

- Cavitate bucală;
- Faringe;
- Esofag;
- Stomac;
- Intestin subțire;
- Intestin gros.

CAVITATEA BUCALĂ
- Este primul segment al tubului digestiv conținând dinții și limba;
- Totalitatea dinților formează dentiția (ea poate fi temporară sau de lapte – 20 dinți
și permanentă – 32 dinți).

FARINGELE
- Are formă de pâlnie;
- La nivelul său se deschide calea digestivă și calea respiratorie.

ESOFAGUL
- Are formă de tub și face legătura între faringe și stomac.

STOMACUL
- Are forma literei J, prezintă două curburi (mare și mică) și secretă suc gastric.

INTESTINUL SUBȚIRE
- Este alcătuit din duoden (25 cm, formă de potcoavă) și intestin liber (peste 4 metri).

INTESTINUL GROS
- Are aproximativ 1,7 metri și este alcătuit din cecum, colon și rect (se deschide la
exterior prin orificiul anus).

Glandele anexe sunt reprezentate de:

- Glande salivare;
- Ficat;
- Pancreas.
GLANDELE SALIVARE
- Secretă salivă (cu rol în înmuierea și dizolvarea unor alimente).

FICATUL
- Este cea mai mare glandă a sistemului digestiv ce secretă bila numită și fiere.

PANCREASUL
- Secretă suc pancreatic dar și hormoni.
 DIGESTIA LA OM

DEF: Digestia reprezintă totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice suferite de

alimente în tubul digestiv.

CLASIFICARE:
În funcție de locul în care se desfășoară, digestia este de 3 tipuri:
- Bucală;
- Gastrică;
- Intestinală.

DIGESTIA BUCALĂ
- Se desfășoară în cavitatea bucală, unde alimentele sunt mărunțite (proces numit
masticație) și se amestecă cu saliva formându-se bolul alimentar ce va fi înghițit
(proces numit deglutiție).

DIGESTIA GASTRICĂ
- Are loc în stomac;
- Bolurile alimentare ajunse în stomac sunt desfăcute datorită mișcărilor pereților
stomacului și se amestecă cu sucul gastric;

Sucul gastric este alcătuit din apă, acid clorhidric (împiedică stricarea alimentelor), mucină
(protejează mucoasa stomacului de acțiunea acidului clorhidric) și enzime (încheagă
laptele și transformă alimentele solide în particule mai simple).
În urma digestiei gastrice se formează o pastă omogenă numită chim gastric.

DIGESTIA INTESTINALĂ
- Se desfășoară în intestinul subțire;
- Chimul gastric ajuns în intestinul subțire se amestecă cu sucul intestinal, sucul
pancreatic și bila.

BILA
- Nu prezintă enzime, dar determină gradarea grăsimilor (proces numit emulsionare).

SUCURILE DIGESTIVE
- Au rolul de a descompune alimentele în particule foarte simple numite nutrimente
(glucide, lipide, proteine).

Trecerea nutrimentelor din intestinul subțire în sânge se numește absorbție intestinală.

Alimentele nedigerate își continuă drumul prin intestinul gros fiind eliminate la exterior
prin orificiul anus proces numit defecație.
 ADAPTĂRI ALE SISTEMULUI DIGESTIV LA VERTEBRATE

LA PEȘTI
- Pot sau nu prezenta dinți în funcție de specie, nu prezintă glande salivare iar
intestinul subțire este lung.

LA AMFIBIENI (broaște)
- Limba este lungă, pot sau nu prezenta dinți în funcție de specie.

LA REPTILE (șerpi, șopârle, broaște țestoase, crocodili)

- Limba este lungă și bifurcată, prezintă dinți.

LA PĂSĂRI
- Nu prezintă dinți, au cioc, prezintă o dilatare la nivelul esofagului, numită gușă, au
două tipuri de stomac:
• Glandular – secretă suc gastric;
• Musculos – numit rânză sau pipotă.
- Intestinul subțire se deschide în cloacă.

LA MAMIFERE
- Hrănirea poate fi carnivoră, erbivoră și omnivoră.

MAMIFERE CARNIVORE
- Prezintă incisivi scurți, canini lungi și ascuțiți (sfâșie carnea) și măsele numite
carnasiere (sfărâmă oase).

MAMIFERE ERBIVORE (vaca)

- Stomacul este alcătuit din 4 camere:
• Burduf;
• Ciur;
• Foios;
• Cheag.
- Nerumegătoare (calul)
Stomacul are o singură cameră.

MAMIFERE OMNIVORE (porc, maimuță)

- Se hrănesc atât cu carne cât și cu material vegetativ.
 RESPIRAȚIA AEROBĂ ȘI ANAEROBĂ

DEF: Respirația reprezintă schimbul de gaze dintre organism și mediul înconjurător cu

eliberare de energie folosită în toate procesele organismului (creștere, dezvoltare,
mișcare etc).

CLASIFICARE:
În funcție de prezența oxigenului respirația este de două tipuri:

Aerobă – se desfășoară în prezența oxigenului;

Anaerobă – se desfășoară în lipsa oxigenului.

RESPIRAȚIA AEROBĂ
Caracteristici:
- Se întâlnește la majoritatea organismelor;
- Se desfășoară în citoplasmă și se continuă în mitocondrii;
- Ca substanță hrănitoare se folosește glucoza care împreună cu oxigenul determină
formarea energiei în cantitate mare, dioxid de carbon și apă.
Schemă:
Glucoză + Oxigen → Energie (cantitate mare) + Dioxid de carbon + Apă

RESPIRAȚIA ANAEROBĂ
Caracteristici:
- Este specifică bacteriilor și ciupercilor;
- Se mai numește și fermentație;
- Se desfășoară în citoplasmă;
- Din glucoză rezultă energie în cantitate mică, un produs intermediar, uneori dioxid
de carbon și niciodată apă.
Schemă:
Glucoză → Energie (cantitate mică) + Produs intermediar + Dioxid de carbon (uneori)
 RESPIRAȚIA LA PLANTE

La plante respirația are loc atât la lumină cât și la întuneric fiind aerobă desfășurându-se în
toate organele.

Astfel în prezența oxigenului rezultă dioxid de carbon prin ostiol (bolul stomatei) intră
oxigen eliminându-se pe lângă dioxid de carbon și apă sub formă de vapori.

Eliminarea apei sub formă de vapori se numește transpirație.

Eliminarea apei sub formă de picături se numește gutație.

Închiderea stomatelor poate fi determinată de anumiți factori de mediu:

LUMINĂ
- La întuneric stomatele sunt închise iar când lumina este puternică stomatele se
deschid.

APĂ
- Când planta are suficientă apă stomatele sunt deschise, iar când cantitatea de apă
este scăzută stomatele se închid.

DIOXID DE CARBON
- La valorile sub normal (0,03%) stomatele se deschid iar la valori peste normal
stomatele se închid.
INFLUENȚA FACTORILOR EXTERNI ASUPRA RESPIRAȚIEI
LA PLANTE

La plante respirația poate fi influențată atât de factori externi cât și interni.

Factorii externi sunt reprezentați de:

TEMPERATURĂ
- Respirația începe la 0°C și crește până la 35°C după care scade și se oprește.

LUMINĂ
- Favorizează respirația prin creșterea temperaturii și deschiderea stomatelor.

CANTITATE DE OXIGEN
- Concentrația normală de oxigen în aerul atmosferic este de 21% iar respirația se
desfășoară între 5 și 50%;
- În sol, la o concentrație mai scăzută de 3% respirația se oprește (aerobă), iar
rădăcina va respira anaerob.

SĂRURI MINERALE DIN SOL

- Favorizează respirația.

FACTORI MECANICI
- Sunt reprezentați de tăieturi, loviri, striviri, înțepări etc. ce accelerează respirația
deoarece celulele se înmulțesc continuu pentru a repara țesuturile uzate.
INFLUENȚA FACTORILOR INTERNI ASUPRA RESPIRAȚIEI
LA PLANTE

Factorii interni ce influențează respirația plantelor sunt:

- Cantitatea de substanțe organice;
- Cantitatea de apă;
- Vârsta plantei;
- Starea de repaus.

CANTITATEA DE SUBSTANȚE ORGANICE

- Prin fotosinteză se obțin substanțe organice care determină creșterea respirației.

CANTITATEA DE APĂ DIN PLANTE

- Apa în exces sau redusă determină scăderea respirației.

VÂRSTA PLANTEI
- Plantele tinere respiră mai intens comparativ cu plantele în vârstă.

STAREA DE REPAUS
- Încetinește respirația.
 SISTEMUL RESPIRATOR LA OM

Sistemul respirator este alcătuit din:

- Căi respiratorii (aeriene);
- Plămâni.

Căile respiratorii sunt reprezentate de:

- Fose nazale;
- Faringe;
- Laringe;
- Trahee;
- Bronhii.

FOSELE NAZALE
- Se deschid la exterior prin două orificii numite nări, iar la interior comunică cu
faringele prin două orificii numite coane;
- În interiorul foselor nazale se găsește o mucoasă cu numeroase glande (și secretă
mucus) și numeroși peri.

FARINGELE
- Are formă de pâlnie, la nivelul său deschizându-se atât calea digestivă cât și cea
respiratorie.

LARINGELE
- Organ cu dublu rol (respirație și vorbire);
- La nivelul său se găsesc două perechi de corzi vocale;
- Spațiul dintre corzile vocale inferioare se numește glotă;
- În timpul deglutiției (înghițirea legumelor) laringele se acoperă cu un căpăcel sub
formă de frunză numită epiglotă.

TRAHEEA
- Are formă de tub, lungime 10 – 12 cm, prezentând 16 – 20 semiinele cartilaginoase
sub formă de potcoavă.

BRONHIILE
- Sunt terminații ramificate ale traheei și sunt de 3 categorii: principale, secundare,
bronhiole.

Plămânii au culoare roz, consistență buretoasă și sunt protejați de o membrană dublă

numită pleură.
Plămânul drept este mai mare față de cel stâng și este brăzdat de două șanțuri ce îl împart
în 3 lobi: anterior / mijlociu / posterior.
Plămânul stâng este brăzdat de un singur șanț ce îl împarte în doi lobi: anterior / posterior.
 RESPIRAȚIA LA OM

La om respirația se desfășoară în 3 etape:

- Pulmonară;
- Sanguină;
- Celulară.

RESPIRAȚIA PULMONARĂ
- Are loc la nivelul plămânilor și implică două procese:
• Inspirația;
• Expirația.

INSPIRAȚIA
- Proces activ de pătrundere a aerului cu oxigen în plămâni determinând contracția
mușchilor intercostali și a diafragmei mărind volumul cutiei toracice și al
plămânilor, iar presiunea aerului din plămâni scade.

EXPIRAȚIA
- Proces pasiv de eliminare a aerului cu dioxid de carbon din plămâni determinând
revenirea la poziția inițială a plămânilor și a cutiei toracice prin relaxarea mușchilor,
iar presiunea aerului din plămâni crește.

Frecvența respiratorie este de 16 respirații pe minut la bărbați și 18 respirații pe minut la

femei.

ETAPA SANGUINĂ
- Constă în transportul gazelor respiratorii (oxigen și dioxid de carbon) prin
intermediul sângelui.

ETAPA CELULARĂ
- Se mai numește și respirație internă;
- Are loc la nivelul celulei în mitocondrii.
 VOLUME RESPIRATORII

În timpul respirației pulmonare prin plămâni circulă volume respiratorii.

CPT = Capacitate Pulmonară Totală

CV = Capacitate Vitală
VR = Volum Rezidual
VIR = Volum Inspirator de Rezervă
VER = Volum Expirator de Rezervă
VC = Volum Curent

CPT = CV + VR
CV = VIR + VER + VC
 RESPIRAȚIA ÎN DIFERITE MEDII DE VIAȚĂ

RESPIRAȚIA ÎN MEDIUL ACVATIC

- În mediul acvatic se întâlnesc 3 tipuri de respirație:
• Cutanee – respirație prin piele, este specifică nevertebratelor acvatice ce nu
prezintă organe de respirație, schimbul de gaze realizându-se la
suprafața corpului.
• Branhială – respirație prin branhii externe sau interne, sunt specifice
mormolocilor, la amfibieni și la pești.
• Pulmonară – respirație prin plămâni, este specifică mamiferelor acvatice
care ies la suprafața apei pentru a realiza schimbul de gaze.
Exemple: balena, foca, delfinul etc.

RESPIRAȚIA ÎN MEDIUL TERESTRU

• Traheală – respirație prin trahee, se întâlnește la insecte.
• Pulmo – cutanee – respirație prin plămâni și piele, se întâlnește la amfibienii
adulți deoarece plămânii sunt slab dezvoltați.
• Pulmonară – se întâlnește la reptile, păsări și mamifere.

La păsări plămânii se continuă cu nouă saci aerieni.

 CONDUCEREA SEVEI BRUTE ȘI ELABORATE

CIRCULAȚIA SEVEI BRUTE

Seva brută reprezintă apa și sărurile minerale din sol.
Ele circulă prin vase lemnoase numite xilem care se împart în două categorii:
• Trahei – întâlnite la angiosperme;
• Traheide – întâlnite la gimnosperme și ferigi.
Vasele lemnoase sunt alcătuite din celule moarte lipsite de citoplasmă.
Seva brută circulă ascendent într-un singur sens, de la rădăcină spre frunză.

CIRCULAȚIA SEVEI ELABORATE

Seva elaborată numită și preparată este alcătuită din apă și substanțe organice formate în
urma procesului de fotosinteză.
Seva elaborată circulă prin vase liberiene numite și floem sau tuburi ciuruite.
Conducerea sevei elaborate se realizează lent atât ascendent cât și descendent.
Vasele liberiene sunt alcătuite din celule vii ce prezintă citoplasmă.
Pereții lor sunt prevăzuți cu perforații (găuri).
 INFLUENȚA FACTORILOR EXTERNI ȘI INTERNI ASUPRA
ABSORBȚIEI ȘI CIRCULAȚIEI LA PLANTE

La plante, absorbția și circulația pot fi influențate de factori interni și externi.

Factorii interni sunt reprezentați de:

- Poziția frunzelor;
- Vârsta plantei;
- Numărul perișorilor absorbanți.

Factorii externi sunt reprezentați de:

- Temperatură;
- Apa din sol;
- Aerul din sol;
- Substanțele minerale din sol.

TEMPERATURA
- Absorbția și circulația încep la 0° crescând până la 35° după care scade și se oprește.

APA DIN SOL

- Apa în exces determină reducerea sau oprirea absorbției, iar apa în cantități reduse
determină ofilirea plantelor.

AERUL DIN SOL

- În ceea ce privește solurile tasate (bătute), absorbția și circulația se realizează la
cote minime, iar când solul este afânat cresc circulația și absorbția.

SĂRURILE MINERALE
- Fiecare plantă preferă o anumită concentrație iar mutarea acestora în alte soluri
determină ofilirea plantelor.
 SÂNGELE

DEF: Sângele este un lichid circulant de culoare roșie (roșu închis în cazul sângelui cu dioxid
de carbon sau roșu deschis în cazul sângelui oxigenat), cu gust ușor sărat,
reprezentând 6 – 8% din greutatea corpului.

ALCĂTUIRE
Sângele este alcătuit din:
- Plasmă;
- Elemente figurate.

PLASMA
- Este partea lichidă a sângelui reprezentând 55% din greutatea acestuia;
- Plasma este alcătuită din 90% apă și 10% reziduu uscat.

Reziduu uscat este reprezentat de 90% substanțe organice (proteine, glucide, lipide etc) și
10% substanțe anorganice (cloruri, bicarbonați etc).

ELEMENTELE FIGURATE
- Reprezintă partea solidă a sângelui prin 45% din greutatea acestuia;
- Ele sunt de 3 tipuri:
• Globule roșii;
• Globule albe;
• Trombocite.

GLOBULELE ROȘII
- Se mai numesc hematii sau eritrocite;
- Sunt în număr de 4,5 – 5 milioane pe mm3 de sânge;
- În stadiul de adult devin anucleate (fără nucleu), au formă de disc biconcav;
- Conțin hemoglobină (transportă oxigenul și dioxidul de carbon);
- Scăderea numărului de globule roșii determină anemii.

GLOBULELE ALBE
- Se mai numesc leucocite;
- Au formă diferită și prezintă nucleu;
- Sunt în număr de 4 – 8 mii pe mm3 de sânge;
- Au rol în imunitate și se clasifică în două categorii (unele produc anticorpi iar altele
au rol în fagocitoză).

TROMBOCITELE
- Se mai numesc plachete sanguine; (închegarea)
- Sunt structuri acelulare (fragmente de celule) cu rol în coagularea sângelui.
 GRUPELE DE SÂNGE

Se cunosc 4 grupe de sânge:

- 0 (I);
- A (II);
- B (III);
- AB (IV).

GRUPA 0 SAU I
- Se mai numește donator universal deoarece donează tuturor grupelor dar primește
doar de la grupa sa.

GRUPA A SAU II
- Primește de la grupa sa și de la 0 sau I și donează grupei sale și lui AB sau IV.

GRUPA B SAU III

- Primește de la grupa sa sau de la 0 sau I și donează grupei sale și lui AB sau IV.

GRUPA AB SAU IV
- Se mai numește primitor universal deoarece primește de la toate grupele dar
donează doar grupei sale.

Pe globulele roșii se găsesc substanțe numite antigene.

Acestea sunt de două tipuri:
• A (Alfa);
• B (Beta).

Grupa 0 nu conține niciun antigen, grupa A conține antigenul A (Alfa), grupa B conține
antigenul B (Beta) iar grupa AB conține ambele antigene.

Fiecărui antigen îi corespunde un anticorp (anti A și anti B) formați în plasmă.

Grupa 0 conține ambii anticorpi, grupa A conține anticorpul anti B, grupa B conține
anticorpul anti A, iar grupa AB nu conține niciun anticorp.

Pe hematii se găsesc substanțe numite factor Rh.

85% din populație conțin factorul Rh, numindu-se Rh pozitiv (Rh+), iar 15% nu conțin
factorul Rh, numindu-se Rh negativ (Rh-).
 SISTEMUL CIRCULATOR LA OM

Sistemul circulator este alcătuit din:

- Inimă;
- Vase de sânge.

INIMA
- Organ musculos sub formă de pară, cu o greutate de 250 – 300 g, fiind localizată în
cutia toracică, între cei doi plămâni, cu vârful ușor orientat spre stânga;
- Ea este tetracamerală (este alcătuită din 4 camere), două atrii și două ventricule;
- Partea dreaptă este despărțită de partea stângă printr-un perete despărțitor;
- Atriile comunică cu ventriculele prin orificii cu valvulă.

VASELE DE SÂNGE
- Sunt reprezentate de:
• Artere;
• Vene;
• Capilare.

ARTERELE
- Sunt vase de sânge ce conduc sângele cu oxigen de la inimă la toate organele
corpului;
- Cele mai mici artere se numesc arteriole;
- Cele mai mari artere sunt artera aortă și artera pulmonară.

VENELE
- Conduc sângele cu dioxid de carbon de la organe la inimă;
- Cele mai mici vene se numesc venule.

CAPILARELE
- Sunt cele mai mici vase de sânge, la nivelul lor are loc schimbul de gaze (oxigen și
dioxid de carbon).
 CIRCULAȚIA LA OM

La om, circulația sângelui poate fi:

- Dublă;
- Închisă;
- Completă.

CIRCULAȚIA DUBLĂ
- Sângele circulă de două ori prin inimă.

CIRCULAȚIA ÎNCHISĂ
- Sângele circulă printr-un sistem de vase închis.

CIRCULAȚIA COMPLETĂ
- Sângele cu oxigen nu se amestecă cu sângele cu dioxid de carbon.

Circulația DUBLĂ implică două circuite:

- Marea circulație;
- Mica circulație.

CIRCULAȚIA MARE
- Se mai numește și circulație sistemică constând circuitul sângelui cu oxigen pornind
din ventriculul stâng spre artera aortă și de aici spre toate organele corpului cu
excepția plămânilor;
- La nivelul capilarelor se lasă oxigenul și se preia dioxidul de carbon care va fi adus la
inimă, prin cele două vene cave în atriul drept.

CIRCULAȚIA MICĂ
- Se mai numește și pulmonară și constă în transportul sângelui cu dioxid de carbon
ce pornește din ventriculul drept spre artera pulmonară care se ramifică pentru cei
doi plămâni;
- La nivelul capilarelor, din plămâni se lasă dioxidul de carbon și se preia oxigenul
fiind condus la inimă prin arterele pulmonare în atriul stâng.
 PARTICULARITĂȚI ALE CIRCULAȚIEI LA VERTEBRATE

LA PEȘTI
- Inima este bicamerală (fiind alcătuită dintr-un atriu și un ventricul);
- Sângele cu oxigen se amestecă cu sângele cu dioxid de carbon.

LA AMFIBIENI ȘI REPTILE
- Inima este tricamerală (alcătuită din două atrii și un ventricul), excepție făcând
crocodilul ce are inima tetracamerală (alcătuită din 4 cămăruțe).

LA PĂSĂRI ȘI MAMIFERE
- Inima este tetracamerală iar sângele cu oxigen nu se amestecă cu sângele cu dioxid
de carbon;
- Artera aortă la păsări este direcționată spre dreapta iar la mamifere spre stânga.