Fotosinteza

-Unul dintre cele mai importante procese

-Din substanțe anorganice cu ajutorul luminii se formează substanțe organice ce constituie hrana viețuitoarelor
- Caracteristică plantelor și unor bacterii.
- Se desfășoară în toate organele verzi ale plantei, acolo unde sunt cloroplaste, însă ponderea cea mai mare o au frunzele.
- 2 faze: faza de lumină și faza de întuneric.
Faza de lumina:
- are loc în discul grena internă
- Apa cu sărurile minerale sunt absorbite de perișori absorbanți și prin vasele lemnoase ajung în frunză la cloroplaste. De
asemenea dioxid de carbon intră prin stomate în frunze și ajunge in cloroplaste.
- Pigmenții clorofilieni fixează lumina solară.
- Aceștia îi excită și faceți să elibereze Electroni
- Energia solară este transformată în energie chimică. Această energie este folosită pentru fotoliza Apei, adică degradarea apei
cu eliberarea hidrogenului și a O2 și a 2 molecule ATP cu energie. Oxigenul este eliminat în exterior prin stomate, iar
hidrogenul împreună cu ATP ul vor trece în stroma cloroplastului.
Faza de întuneric:
- Se desfășoară în stroma cloroplastului.
- Cu ajutorul hidrogenului și a dioxidului de carbon pe baza energiei din ATP se vor forma subst. Organice, glucide, lipide,
proteine care constituie seva elaborată ce va circula prin vasele liberiene în tot corpul plantei. O parte va fi folosită pt energia
plantei, iar cealaltă parte va fi depozitată și folosită drept hrană pt organele heterotrofe

După realizarea Fotosintezei, o parte din electroni vor ajunge din nou în pigmenții clorofilei.

Importanța fotosintezei:
- Formeze substanțe organice fiind principala sursă de hrană pentru organismele heterotrofe
- Stă la baza producției agricole
- Mențin echilibrul gazelor respiratorii.
- Este un proces cosmic.

Digestia la animale

- Pentru realizarea diferitelor activități, animalele au nevoie de hrană care să fie prelucrată prin digestie și apoi transformată în
energie la nivelul celulelor.

Tipuri de digestie:
1. Extracorporală- Întâlnită la unele animale care aruncă sucul digestiv pe pradă înainte de a o mânca.
2. Intracorporală- Poate fi intracelulară și extracelulară.
Intracelulară- Se întâlnește la protozoare, spongie, dar și în Globulele albe ale sângelui.
Se realizează în vacuole digestive, unde se găsesc sucurile digestive.
Extracelulară- Se găsește la majoritatea animalelor și are loc în organe digestive în cavitățile acestora. În funcție de locul
unde se realizează, poate fi bucală gastrică și intestinală.

Sistemul digestiv la mamifere:

- Alcătuit din tub digestiv și glande anexe.
Cavitatea bucală și digestia în cavitatea bucală.
Cavitatea bucală este organul unde este recepționată. Hrana prezintă dinți și limbă. Spre deosebire de alte vertebrate, dinții se
găsesc în alveolele dentare de pe maxila și mandibulă. Sunt de 3 tipuri:
Incisiv- Au rolul de a tăia RANA prin forfecare. La răzătoare sunt dezvoltați și au creștere continuă.
Caninii- Sfâșie hrana la carnivore, trec unul pe lângă altul și sunt mari, având rolul și de a reține prada.
Premolarii- Mărunțesc, hrana. La răzătoare și erbivore au zimți la carnivore crește înalte, iar la omnivore sunt rotunjiți și
funcționează prin strivire
La mamifere prima dentiție este de lapte, care apoi este înlocuită de cele definitive. Dentiția de lapte are 20 de dinți și definitivă
32 de dinți.
I. Limba- Este un organ musculos cu funcții multiple în masticație, deglutiție, rol nervos, vorbire.
De ce este în cavitatea bucală este mecanică fizică și chimică și se realizează astfel:
Alimentele introduse în cavitatea bucală sunt supuse acțiunilor limbii dinților și obrajilor amestecă cu saliva proces numit
MASTICAȚIE. Saliva este produsa de glandele salivare mari și mici din jurul cavității bucale parotide sublinguale și sub
mandibule. Conține 90 % apă lizozima, care omoară bacteriile și o singură enzimă numită amilază salivară, care degradează
amidonul.
Saliva are rol în formarea bolului alimentar, deglutiție, vorbire, iar prin lizozime omoară bacteriile. În urma digestiei bucale, se
formează un cocoloș numit bol alimentar, care este înghițit proces numit Deglutiție, Străbătând faringele și Esofagul, ajungând
în stomac.

II. Faringele- Este un conduct musculos care face legătura între cavitatea bucală și esofag, digestiv, dar are și funcție
respiratorie.
III. Esofagul- Este un conduct care face legătura dintre faringe și stomac cu care comunică prin orificiul cardia.
IV. Stomacul- Este porțiunea cea mai defalcată Tubului digestiv, la majoritatea mamiferelor unicameral, iar rumegătoare este
tetra cameral.
Dimensiunile variază în funcție de tipul de hrană la erbivore și carnivore este mai mare, are rol în depozitarea alimentelor și
digestia gastrică. Face legătură dintre suflet și intestinul subțire care consumă prin orificiul p.

Glandele gastrice se găsesc în mucoasa gastrică și secretă, sucul gastric care conține peste 90 % apă, substanțe minerale, acid
clorhidric și enzime.
Acidul clorhidric pregătește proteinele pentru digestie și activează enzima pepsină. De asemenea omoară bacteriile și nu dă voie
alimentelor să se altereze.
Enzimele sunt pepsina care descompune proteinele, labfermentul care coagulează laptele și lipaza gastrică care descompune
lichidele.
Digestia gastrică:
Bolul alimentar ajunge în stomac datorită CONTRACȚIEI mușchilor stomacului este amestecat cu sucul gastric. În urma
acțiunii sucului GASTRIC asupra Bolului alimentar, se formează o substanță semilichidă acidă, numită Chimul Gastric.

Intestinul subțire: Este porțiunea cea mai lungă a tubului. La om este între 4 și 8 m. La erbivore până la 20 m. Face legătura
dintre stomac și intestinul gros cu care comunică prin Vâlvora ILEOCECALĂ.
2 porțiuni: Fixă- Duoden (25-30 cm la om)
Mobilă: Ileon, Jejun
Mucoasa Intestinului subțire este mare și pentru a încăpea în interiorul intestinului este pliată sub forma unor pliuri mari numite
Valvule COLIVENTE, sub formă de vilozități intestinale și microvilozități la polul apical al celulelor intestinale.
La nivelul vilozităților intestinale are loc absorbția produșilor de digestie din intestinul subțire, vilozitățile fiind adaptate pentru
acest lucru.

Intestinul gros
Este ultima porțiune a Tubului digestiv, la om 1,7 M este alcătuit din 3 porțiuni. Cecumul, colonul și rectul.
Cecumul- Este prima porțiune a intestinului gros. Are forma unui fund de sac și prezintă o prelungire numită apendice, Care este
organ rudimentar care prin inflamație produce apendicită. Cecumul se continuă cu colonul care este forma literei U și care se
continuă cu rectul ce se deschide în exterior prin anus.
Orificiile tubului Digestiv prezintă niște supape numite sfintere, care lasă sau nu să treacă substanțele.
Cele 2 intestine sunt suspendate pe peretele abdominal de către pliuri ce formează PERITONEUL, care prin inflamație produce
peritonita
Glandele anexe:
Ficatul- Reprezintă cea mai mare glandă din corp. Se găsește sub diofran, în partea dreaptă a stomacului. Este alcătuit din lobby,
iar lobii din lobulii conțin celule hepatice numite Hepatocite, care produc sucul biliar, bila, fierea care, în perioadele dintre 2
digestia, ajunge prin canale în vezica biliară, iar de aici în perioadele digestive este eliminată în duoden. Ficatul prezintă 2 surse
de sânge.
Prin altera hepatică primește sânge cu substanțe nutritive și oxigen, realizându-se circulația nutritivă și prin vera aortă, primește
sânge cu produși și digestiei, rezultându se circulația funcționară.

Pancreasul
Se găsește sub stomac în Potcoava duodenului.
98 % este glandă exocrină producând Sucul Pancreatic, care ajunge în perioada digestivă prin canale în duoden.
2 % este parte endocrină producând hormoni, printre care insulină.

Digestia intestinală
Chimul Gastric ajungând în intestinul subțire prin contracția mușchilor intestinali este amestecat cu sucurile pancreatic, biliar și
intestinal, realizând digestia intestinală. Sucul pancreatic conține apă, bicarbonat de sodiu și enzime.
Enzime proteolitice- tripsina, chemotripsina, ebstaza- degradează proteinele
Enzime lipolitice- lipaza pancreatică- degradează lipidele până la acizi grași si gliceroli
Enzime glicolitice- amilaza pancreatică- degradează amidonii
Fierea- nu conține enzime, Dar conține apă sucuri biliare care fragmentează grăsimile în picături, activează Enzima, LIPAZĂ și
ajută la absorbția acizilor grași. Conține pigmenți biliari, dau culoare urinei și fecalelor. Conține colesterol care stimulează
absorbția grăsimii.
Sucul intestinal- Conține apă bicarbonat enzime.
Toți produșii digestiei sunt absorbiți prin vilozitățile intestinale, trec în sânge din sânge, în ficat, din ficat, în sânge și apoi la
celule unde sunt transformați in energie.

Respirația
Pentru ca produșii digestiei să fie folosiți și transformați în energie, este nevoie de oxigen și enzime care să-i transforme.
Transformarea lor are loc la nivelul celulelor. Proces, numit respirație celulară. Pentru acest lucru, oxigenul trebuie să intre în
corpul viețuitoarelor și să fie transportați cu ajutorul sângelui la celule.

Respirația aerobă:
Se întâlnește la majoritatea viețuitoarelor, unde substratul respirator este reprezentant în mare parte de glucoză, însă poate fi și
lipidele sau acizii groși. urma degradării substratului, pe lângă energie, se formează dioxid de carbon și apă. Respirația aerobă se
realizează în 2 etape.
I. Glicoliza se realizează în citoplasma celulelor fără aportul oxigenului.
II. Respirația propriu-zisă, care are loc în mitocondrii și, la care participă pe lângă în zile și oxigenul.
Glicoliza- Moleculele de glucoză ajung în citoplasma celulelor unde sunt degradate cu ajutorul enzimelor. Din fiecare moleculă
de glucoză vor rezulta 2 molecule de acid piruvic și două molecule de atepe cu energie.
Etapa propriu-zisă - Moleculele cu acid piruic Vor ajunge în mitocondriile din celule, unde vor fi degradate cu ajutorul unor
enzime, rezultând un produs intermediar numit acetil cu enzima A. Asupra cititului. Coenzima a va acționa pe lângă enzime și
oxigen În mai multe etape care aparțin ciclului KREBS. Rezultând procese de oxidoreducere. În urma cărora va fi rezultat
dioxid de carbon, apă și mai multe macromolecule de ATP cu energie.

Respirația anaerobă:
Datorită faptului că se realizează numai cu ajutorul enzimelor, se mai numește și fermentație. Se întâlnește la 2 categorii de
viețuitoare și mai rar la altele. Există 3 tipuri de fermentație. Alcoolică, lactică și acetică. Substratul respirator este degradat cu
ajutorul enzimelor prin anaerobioză într-un compus intermediar, Co2+E

Fermentația alcoolică- Se realizează cu ajutorul unor ciuperci numite Drojdii. Drojdiile cu ajutorul enzimelor degradează
glucoza până la un compus intermediar numit alcool etilic care dă tărie.
Fermentația lactică- Se realizează cu ajutorul bacteriilor, rezultând acei de la etic, care este un bun conservator și astfel laptele
este transformat în lapte bătut, brânză, smântână. De asemenea, acidul lactic se folosește la murături.
Fermentația acetică- Se realizează cu ajutorul bacteriilor care transformă vinul în acid acetic.