Nutriţia în lumea vie

Definiţie.
Nutriţia este definită în sens restrâns ca hrănire – totalitatea proceselor de preparare şi de
prelucrare şi de transport a hranei( materie organică) în sensul obţinerii de produşi
simplii, asimilabili, numiţi nutrienţi( aminoacizi, acizi graşi si glicerol, glucoză) bogaţi in
energie. La animale se numeşte digestie.
În sens larg, nutriţia reprezintă un ansamblu de funcţii: digestie, circulaţie, respiraţie, excreţie, conectate între ele
şi care asigură metabolismul – totalitatea schimburilor de materie şi de energie cu mediul înconjurător, cu 2
laturi: anabolismul( sinteză de substanţe şi de energie) şi catabolismul ( descompunere de substanţe şi eliberare
de energie).
De ex, fotosinteza este un proces de nutriţie de anabolism, deoarece produce materie organică şi energie,
respiraţia celulară este un proces de catabolism, deoarece descompune substanţe şi eliberează energie

Tipuri de nutriţie
După modul de procurare a materiei organice( sursa de carbon şi de energie), există:

1. Nutriţie autotrofă – materia organica este produsă cu ajutorul energiei externe( solare sau chimice) şi
folosind ca sursă de carbon carbonul anorganic( CO2);

1.1. Fotosinteza – producerea de materie organică plecând de la substanţe anorganice simple( apă, Co2,
săruri minerale=sevă brută) şi folosind ca sursă de energie energia luminoasă, captată de pigmenţii
asimilatori( clorofilieni: clorofila a şi b, carotenoizi: caroten şi xantofilă), cu eliberare de oxigen.
Se întâlneşte la organismele fotosintetizatoare: bacterii fotosintetizatoare, cianobacterii, alge, plante

Ecuaţia chimică generală:

lumină
H2O+CO2+săruri minerale substanţe organice( glucoză) + O2
pigmenţi asimilatori
Materia primă este seva brută, iar produsul este seva elaborată.

Fotosinteza la plante:
Organul fotosintezei este frunza, ţesutul în care se desfăşoară este ţesutul palisadic sau asimilator, cu celule cu
cloroplaste, care au clorofilă, deci organitul fotosintezei este cloroplastul.

Etapele fotosintezei:
1. faza de lumină- desfăşurată în cloroplaste, la nivelul tilacoidelor, unde sunt localizate sistemul enzimatic şi
clorofila, care captează energia luminoasă;
- transformă energia luminoasă în energie chimică potenţială, utilizată în etapa următoare;
- energia luminoasă descompune apa( fotoliza apei) şi elibereaza O2 şi H, iar apoi se
produc molecule dintr-o substanţă bogată în energie: ATP
2. faza de întuneric – se desfăşoară în stroma cloroplastului,
- constă într-un şir de reacţii chimice prin care carbonul anorganic provenit din CO2 este
transformat in carbon organic încorporat in substanţe organice(se produce materie organică din materie
anorganică); compuşii organici simplii obţinuţi sunt bogaţi în energie; ei sunt fie depozitaţi în celule, fie
transformaţi în compuşi mai complecşi( proteine, lipide , glucide) cu diferite utilizări( creştere, hormoni)

Importanţa fotosintezei:
1. sursă de materie organică în toate lanţurile trofice, producătorii fiind prima verigă a acestora;
2. asigură producţia agricolă in ecosistemele agricole;
3. menţine constanta concentraţia de O2 atmosferic.

1. 2 Chemosinteza – procesul de obţinere a materiei organice folosind energia chimică rezultată din
oxidarea unor compuşi chimici anorganici( hidrogen sulfurat, compuşi cu fier, azot, etc).
Se întâlneşte la bacterii chemosintetizante( arhebacterii: sulfuroase, nitrificatoare, metanogene, feruginoase, etc)
2. Nutriţia heterotrofă:hrănirea cu substanţe organice produse de alte organisme, materia organică este
preluată din mediu si este prelucrata până la produşi simplii, asimilabili, pe următoarele căi:

2.1. Saprofită – materia organică este preluată prin descompunerea resturilor vegetale şi animale, cu ajutorul
unui sistem enzimatic complex, substantele sunt apoi dizolvate în apă şi absorbite;
- se întâlneşte la organismele saprofite: bacterii saprofite, protiste asemănătoare ciupercilor,
ciuperci.
Importanţă:
a. organismele saprofite=descompunători participă la circuitul materiei în natură;
b. organismele saprofite care fac fermentaţie sunt utile la obţinerea unor produse alimentare( de
panificaţie, iaurt şi derivate, alcool, etc)
c. unele organisme saprofite sunt folosite în industria medicamentelor, în ingineriile genetice;
d. unele ciuperci( mucegaiurile) provoacă degradarea unor materii prime( hârtie, textile si piele, lemn,
alimente), etc
2.2. Parazită – materia organică este preluată din corpurile organismelor vii;
- se întâlneşte la organismele parazite ( virusuri, bacterii, protiste, ciuperci, plante şi animale);
paraziţii pot fi endoparaziţi sau exoparaziţi şi au structuri de fixare( ventuze la viermi), de extragere( haustori la
ciperci şi la plantele parazite, trompa la insecte, etc); paraziţii afectează organismele gazdă, imbolnăvindu-le;
Importanţă:
a. paraziţii provoacă boli la plante şi la animale: viroze, bacterioze, micoze, parazitoze( ale plantelor şi
animalelor parazite)
!!vezi ex de paraziţi
b. distrug culturile agricole sau îmbolnăvesc animalele de fermă, afectând producţia agricolă şi zootehnică;
c. la om, provoacă o serie de boli( vezi sistematica: viroze, bacterioze, micoze, viermi paraziţi), unele
transmisibile de la animale la om( zoonoze- antrax, leptospiroză, rabie, tuberculoză, gripă);
2.3. Ingerarea de hrană pe cale bucală – la animalele cu aparat digestiv, este aşa numita digestie
extracelulară – digestia în tubul digestiv, sub acţiunea enzimelor digestive;
2.4. Ingerarea de hrană intracelular – digestia intracelulară, în lizozomi, prin fagocitoză sau pinocitoză,
la protiste, spongieri, celenterate.

3. Nutriţia mixotrofă – organismul se hrăneşte atât autotrof cât şi heterotrof

3. 1 Simbioza – la licheni , la care alga face fotosinteză cu seva absorbită de ciupercă şi cedează acesteia o
parte din materia organică preparată;
Un tip special de simbioză se întâlneşte şi în asociaţiile dintre bacterii şi plantele superioare: micorize- ciuperci şi
rădăcinile arborilor, nodozităţi- bacterii fixatoare de azot şi rădăcinile leguminoaselor.
3.2 Semi-parazitismul – la plantele semi-parazite( vâsc) ; acestea extrag seva brută din vasele conducătoare
lemnoase ale arborilor, prin haustori, cu aceasta fac fotosinteză la nivelul frunzelor;
3.3 Nutriţia carnivoră la plante – plantele carnivore care trăiesc pe soluri sărace in minerale capturează
în organe modificate( capcane – flori sau frunze) mici animale, pe care le digeră folosind sucuri digestive ;
substanţele obţinute pe această cale suplinesc pe cele obţinute prin fotosinteză; ex: roua-cerului, otrăţelul de
baltă, Nepenthes, etc

Digestia la animale
Digestia –totalitatea transformărilor suferite de alimente( hrană sau materie organică) in scopul obţinerii de
substanţe simple, uşor de asimilat in corp( principii alimentare: glucoză, aminoacizi, acizi graşi, glicerol)
Digestia se face numai în prezenţa unor enzime digestive care descompun materia organică, prin hidroliză,
pentru fiecare tip de substanţă existând o categorie de enzime:
Amidon -enzime amilolitice( ex amilaza salivară, pancreatică)
Alte zaharuri: maltoză- maltază, dextroză – dextrază, etc
Glicogen- enzime glicolitice
Proteine – enzime proteolitice ( ex pepsina, chemotripsina, tripsină, labfermentul, etc)
Lipide – enzime lipolitice( ex lipaza)

Tipuri de digestie
1. digestie intracelulară – la nivelul celulei, la organismele unicelulare( protiste- amibe, parameci, foraminifere,
radiolari) sau pluricelulare primitive, fără aparat digestiv; uneori se întâlneşte în celule animale( leucocite,
osteoclaste, ) se face în lizozozomi sau vacuole digestive;
- are 2 forme: Fagocitoza- digerarea de particule solide ;
Pinocitoza- digerarea de picături de lichide.

2. digestie extracelulară- la nivelul tubului digestiv, la organismele care au aparat digestiv; Se face cu ajutorul
enzimelor din sucurile digestive produse de glandele anexe( salivare, ficat, pancreas), prin procese
mecanice( care folosesc forţa produsă de muşchii tubului digestiv): deglutiţie, mestecare, transportul alimentelor
de-a lungul tubului, defecaţia, etc, fizice ( încălzire, dizolvare,înmuiere, absorbţie), chimice( descompunerea prin
hidroliză sub acţiunea enzimatică până la produşi simpli)

Aparatul digestiv la mamifere şi digestia la mamifere

AD are tub digestiv( cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin) şi glande anexe.

1. Cavitatea bucală este mărginită anterior de buze şi dinţi( structuri pentru mărunţire şi mestecat), lateral de
obraji, posterior de vălul palatin şi de omuşor, sus de plafonul bucal şi jos de planşeul bucal pe care stă limba.
Buzele sunt structuri musculoase mobile care participă la supt, prins, mestecat.
Limba este organ musculos prins posterior, care are rădăcină, corp şi vârf şi pe suprafaţa căreia se găseşte
mucoasa gustativă, cu rol tactil ,termic, gustativ. Participă la apucat, supt, mestecat şi înghiţit.
Dinţii sunt structuri osoase,pentru procese mecanice, prinşi pe maxilare in alveole. La mamifere există dentiţie
provizorie( de lapte) şi definitivă( adultă) iar dinţii sunt diferenţiaţi , după modul de hrănire şi rolul lor: incisivi-
rup, taie,rod, canini- sfâşie, premolari şi molari – sfărâmă, macină. La erbivore sunt bine definiţi incisivii, iar
măselele au zimţi şi funcţionează prin pilire, , la carnivore caninii sunt mari, iar măsele se numesc carnasiere şi
au creste ascuţite, pentru spart oase,funcţionând prin forfecare, la omnivore- sunt bine definiţi toţi dinţii,
măselele strivesc.
Procese de la nivelul cavităţii bucale( digestia bucală)
a. Fizice – înmuiere,încălzire, dizolvare în salivă;
b. Mecanice – apucat, mărunţit, mestecat, înghiţit( deglutiţie), rezultatul digestiei bucale mecanice - bolul
alimentar
c. Chimice - descompunerea amidonului sub acţiunea amilazei salivare, până la dextrine, maltoză; Saliva este
produsă de glandele salivare( parotide, sublinguale şi submaxilare) şi conţine, apă, ioni,lizozim, mucus,amilaza
salivară şi chiar toxine şi microbi.

2. Faringele şi esofagul – tuburi cu pereţi musculoşi ( 2 straturi de muşchi)care conduc hrana spre stomac.
Faringele este cale comună digestivă şi respiratorie.

3. Stomacul este un organ cavitar, organul digestiv cu cel mai mare diametru. Este unicameral, la erbivorele
rumegătoare este tetracameral. Comunică cu esofagul prin orificiul şi sfincterul cardia şi cu intestinul subţire prin
orificiul şi sfincterul pilor.
Pereţii săi au 3 straturi de muşchi: oblici, circulari si longitudinali şi sunt căptuşiţi pe interior cu mucoasa
gastrică ce secretă suc gastric( cu HCl, apă, mucus, enzime:labferment, pepsină, lipaza, ioni)
Procesele digestive din stomac( digestia gastrică)
1. mecanice – depozitarea temporară a hranei, mărunţirea hranei, evacuarea hranei din stomac prin pilor,
rezultatul digestiei mecanice fiind o pastă numită chim gastric.;
2. chimice – descompunerea substanţelor sub acţiunea enzimelor din sucul gastric:
 proteinele sunt descompuse sub acţiunea pepsinei( activată de HCl) până al abumoze şi peptone
 lipidele emulsionate sunt descompuse de lipază in acizi graşi şi glicerol;
 proteinele din lapte sunt coagulate de labferment;
3. fizice –încălzire, înmuiere şi dizolvare in suc gastric, absorbţia gastrică a apei, vitaminelor, medicamentelor,
alcoolului;
La rumegătoare sunt parcurse mai multe etape în cele 4 stomacuri: ierbos, ciur, foios şi cheag ( stomacul propriu
–zis) cu ajutorul florei locale care înmoaie peretele celulozic al celulelor vegetale.

4.Intestinul subţire este un tub cu lungime mare, variabilă( lung la erbivore, scurt la carnivore si
intermediar la omnivore, deoarece hrana vegetală se digeră mai greu decât cea animală)
Are 3 porţiuni: duoden, jejun şi ileon, comunică cu intestinul gros prin valvula ileo-cecală.
Este căptuşit cu mucoasă intestinală cu 3 tipuri de pliuri, care măresc suprafaţa internă :
a. pliuri mari – valvule conivente;
b. pliuri în formă de deget – vilozităţi intestinale, care conţin în interior vase de sânge şi limfatice,
îndeplinind funcţia de absorbţie;
 c. pliuri microscopice – microvilozităţi la polul apical al celulelor intestinale.
Mucoasa intestinală conţine şi celule secretoare care produc suc intestinal cu următoarea compoziţie enzimatică:
oligopeptidază( transformă oligopeptidele până la aminoacizi), dizaharidazele( transformă dizaharidele până la
monozaharide: glucoză, fructoză, galactoză), lipaza intestinală( descompune lipidele în acizi graşi şi glicerol)
In duoden se varsă bila, produsă de ficat şi sucul pancreatic produs de pancreas.
Bila conţine săruri biliare, pigmenţi biliari( bilirubină şi biliverdină), colesterol şi lecitină. Rolul bilei este de a
emulsiona lipidele, fiind singurul suc gastric fără enzime.
Sucul pancreatic conţine enzime:
 proteolitice( tripsină, chemotripsină, carbixipeptidază, colagenază, elastază) care descompun proteinele
până la oligopeptide( molecule de 3-4 aminozacizi) sau aminoacizi;
 lipaza pancreatică – hidrolizează grăsimile la acizi graşi şi glicerol;
 amilaza pancreatică – hidrolizează amidonul până la maltoză.
Digestia intestinală în intestinul subţire
a. procese mecanice – trecerea alimentelor de-a lungul intestinului subţire, sub acţiunea muşchilor din
pereţi prin mişcări de împingere sau de propagare( peristaltice); finalitatea digestiei mecanice în
intestinul subţire este o pastă numită chil intestinal;
b. procese chimice – descompuneri sub acţiunea sucurilor digestive vezi mai sus)
c. procese fizice - înmuierea şi dizolvarea în sucurile digestive : bilă, suc pancreatic, evacuate în duoden
şi în sucul intestinal, absorbţia intestinală.
Absorbţia intestinala de face in mod activ,pasiv sau prin pinocitoză, prin cele 3 tipuri de pliuri trec produşii
simpli, asimilabili, rezultaţi ai digestiei chimice, apa, vitaminele, ionii, dar şi produşi ai florei bacteriene
locale( vitamine)

5. Intestinul gros este un tub mai gros, care comunică cu intestinul subţire prin valvula ileo-cecală şi cu
exteriorul prin anus.
Are cecum, colon( ascendent, transversal, descendent şi sigmoid) şi rect, cu anus.
Este căptuşit cu mucoasă intestinală, lipsită de vilozităţi şi care secretă mucus. Conţine floră microbiană, mai
ales la erbivore, care realizează procese de fermentaţie şi de putrefacţie.
Digestia intestinală în intestinul gros
a. procese mecanice – deplasarea lentă a materiilor fecale spre exterior şi eliminarea acestora prin
defecaţie;
b. procese chimice – fermentaţia şi putrefacţia realizate de flora intestinului gros; bacteriile produc
vitamine( B şi K);
c. procese fizice – absorbţia – este mai pronunţată în colon, fiind absorbite apa, unii ion( Na, Cl)

Glandele anexe

1. Glandele salivare – sunt 6, parotide, sublinguale si submaxilare, produc salivă( vezi cavitatea bucală) cu
următoarele roluri: umectarea buzelor, înmuierea alimentelor, iniţierea digestiei chimice, excreţia unor produşi
toxici( mercur, plumb), metabolici( uree, acid uric) sau microbi,( virusul turbării, poliomielitei) acţiune
antimicrobiană slabă.
2. Ficatul – cea mai mare glandă , situat în cavitatea abdominală dreaptă, sud diafragm, format din unităţi
numite lobuli.
Prin vena portă primeşte sânge cu nutrienţi de la intestin, pe care îi metabolizează, iar prin artera portă primeşte
sânge cu oxigen de la inimă.
Secretă bila, în hepatocite, participă la metabolismul intermediar glucidic, protidic, lipidic, stochează glicogen,
participă la termoreglare( termogeneză hepatică), etc
3. Pancreasul – localizat in cavitatea abdominală, în potcoava duodenului; pancreasul exocrin secretă sucul
pancreatic, care participă la digestia intestinală în intestinul subţire.