Recapitulare

Funcțiile de nutriție în lumea vie

a. Hrănirea este funcția de bază a organismelor vii prin care acestea produc sau procură
hrana din care obțin energia necesară îndeplinirii tuturor funcțiilor organismului.
Nutriția autotrofă de tipul fotosintezei se întâlnește la plantele verzi, alge și unele
bacterii, iar cea de tipul chemosintezei se întâlnește la unele bacterii (metanogene,
feruginoase).
Nutriția heterotrofă este de trei tipuri:
- prin ingestie (înglobare) = nutriția animalelor;
- saprofită întâlnită la ciuperci, unele bacterii;
- parazită întâlnită la organismele parazite (unele bacterii, protozoare, ciuperci,
viermi, insecte, plante lipsite de clorofilă).
Organimele care se hrănesc atât autotrof, cât și heterotrof, au nutriție
mixotrofă.
Nutriția mixotrofă este de trei tipuri:
- semiparazită întâlnită la vâsc;
- plante carnivore – de exemplu: roua-cerului, Nepenthes;
- hrănire simbiontă – întâlnită la licheni, stabilită între bacteriile fixatoare de azot
și rădăcinile plantelor leguminoase.

Definiția fotosintezei:

Fotosinteza este procesul de hrănire prin care plantele verzi produc substanțe organice
(glucide, lipide și proteine) și eliberează oxigen, pornind de la dioxid de carbon, apă și
săruri minerale, în prezența luminii și a clorofilei (pigmentul verde din frunzele plantelor
verzi).

Sistemul digestiv la om alcătuit din:

- tub digestiv (cu segmentele: cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin
subțire, intestin gros, anus) și
- organe (glande) anexe (glande salivare, ficat, pancreas).

Digestia alimentelor la om reprezintă ansamblul transformărilor fizice, mecanice și chimice

la care sunt supuse alimentele complexe de-a lungul tubului digestiv cu scopul de a obține
nutrimentele, substanțe simple, absorbabile.
Respirația este funcția de bază a viețuitoarelor prin care se realizează schimburi de gaze
respiratorii (oxigen, dioxid de carbon) la nivelul suprafețelor respiratorii (ostiolele
stomatelor frunzelor, plămâni, bronhii) și eliberarea de energie prin reacțiile de
descompunere a substanțelor la nivel celular.

Respirația extracelulară este tipul respirației ce constă în schimburile de gaze

respiratorii.

Respirația intracelulară este tipul respirației desfășurată la nivel celular, fie în prezența
oxigenului = respirație aerobă, fie în absența oxigenului = respirație anaerobă.

Sediul celular al respirației aerobe este organitul celular denumit mitocondrie.

Sistemul respirator la om are următoarele componente:

- plămâni (suprafețe respiratorii) și

- căile respiratorii extrapulmonare (fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii
principale).
Circulația este funcția de bază prin care se asigură transportul diferitelor substanțe în
corpul viețuitoarelor.

Circulația sevelor în corpul plantelor se face prin țesuturile conducătoare:

- vasele lemnoase transportă sevă brută;

- vasele liberiene transportă sevă elaborată.

Circulația la animale se referă la toate lichidele circulante (sânge, limfă, lichid

interstițial) reunite sub denumirea de mediu intern.
Circulația sângelui în corpul uman este dublă (se desfășoară pe două circuite), închisă și
completă (sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat).
Sistemul circulator al omului cuprinde:
- inima cu funcție de pompă a sângelui;
- vasele de sânge: artere, vene, capilare.
Sistemul excretor la om alcătuit din:

- rinichi (organe pereche) și

- căi urinare extrarenale (două uretere, vezica urinară, uretra)