REFERAT OPTIONAL-Anna Tudorancea

FUZIUNEA NUCLEARĂ

Generalităţi
Fuziunea nucleară este probabil unica metodă de a produce energie care să
reprezinte o soluţie energetică pe termen lung pentru planeta noastră. Energiile
alternative de tipul celei eoliene, geotermale, solare etc. nu deţin nici pe departe
potenţialul pe care fuziunea nucleară îl prezintă. Centralele nucleare ce ar urma să
producă energie prin fuziune nucleară ar prezenta şi avantajul că ar fi foarte sigure,
negeneratoare de deşeuri radioactive (spre deosebire de centralele atomoelectrice
actuale, bazate pe fisiunea uraniului sau altor elemente produse pe cale artificiala,) şi
ar fi, de asemenea, nepoluante, aspect extrem de important în contextul încălzirii
globale. Combustibilul necesar fuziunii nucleare ar fi şi extrem de simplu de procurat,
fiind disponibil oriunde în lume. Cel mai important aspect ar fi totuşi randamentul unei
asemenea reacţii nucleare, mult superior tuturor celorlalte imaginate şi puse în
practică până acum de civilizaţia umană. De exemplu, energia rezultată în urma
fuziunii deuteriu-tritiu (cea mai uşor de realizat dpdv practic reacţie de fuziune
nucleară, unde deuteriul şi tritiul sunt 2 izotopi ai hidrogenului) ar fi de 400 de ori mai
mare decât necesarul de introdus în sistem pentru a genera reacţia de fuziune.
 
Cum ar putea produce şi întreţine oamenii o reacţie de fuziune nucleară ?

Pentru a da naştere unei reacţii de fuziune nucleară, cele două particule care vor
fuziona trebuie să-şi piardă electronii şi să fie accelerate la viteze deosebit de mari.
Pentru a preveni respingerea reciprocă a celor doi nuclei încărcaţi pozitiv astfel
rezultaţi, temperatura particulelor este ridicată la valori de câteva ori mai mari decât
temperatura de la suprafaţa Soarelui. În practică, temperatura devine atât de ridicată
încât particulele trec din starea lor de agregare naturală, cea gazoasă, într-o alta,
numită plasmă. După fuziune nucleii eliberează cantităţi uriaşe de energie pierzând
astfel din masa iniţială. Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate astăzi în
cadrul experimentelor legate de fuziunea nucleară este controlul plasmei şi păstrarea
şi izolarea acesteia într-un spaţiu închis şi sigur.
 
Care sunt metodele actuale de control şi izolare a plasmei în timpul reacţiilor
termonucleare?
Există actualmente trei metode de control al plasmei pe perioada reacţiei de fuziune
nucleară. Prima se foloseşte de un câmp magnetic foarte puternic în vederea
protejării materialelor din interiorul reactorului şi pentru prevenirea scurgerilor de
plasmă. A doua metodă presupune un tip de control inerţial, bazat pe menţinerea
coeziunii plasmei prin bombardarea cu multiple raze laser a camerei reactorului
(cazul Nova Laser). A treia metodă foloseste gravitaţia, dar singurele reactoare
capabile să funcţioneze pe acest principiu sunt cele naturale – doar Soarele şi
celelalte stele au fost până în prezent capabile să controleze plasma în acest mod.

pg. 1
 REFERAT OPTIONAL-Anna Tudorancea

 
Ce este tokamak–ul?

Dezvoltarea experimentală a reactoarelor de fuziune nucleară controlată este o

sarcină extrem de dificilă. Poate cea mai promiţătoare tehnică dezvoltată până în
prezent poartă numele de tokamak, rezultatul practic al cercetărilor fizicianului rus
Lev Artsimovich (1909-1973) din anii ’50. Denumirea “tokamak” este un acronim
pentru “camera toroidală cu câmp magnetic”. Într-un tokamak, nucleii sunt prinşi
în mijlocul unui cîmp magnetic de formă toroidală (vezi figura). Această formă a
camerei reactorului împiedică particulele să scape din câmpul magnetic,
readucându-le “în mijlocul acţiunii” atunci când au tendinţa să scape câmpului
magnetic.
 
 

 
 
Ce este Nova Laser-ul ?

Laser-ul Nova, din cadrul laboratorului Lawrence Livermore, este cel mai puternic
laser din lume. Acesta direcţionează zece raze laser spre centrul camerei
reactorului , dând naştere unei reacţii de fuziune la nivelul mostrei de combustibil
folosite. Până în prezent laserul a fost folosit în cercetarea legată de armele nucleare
şi există speranţe că Nova va ajuta fizicienii să obţină rezultate spectaculoase în
domeniul energiei nucleare.
 

pg. 2
 REFERAT OPTIONAL-Anna Tudorancea

Din moment ce un obstacol major în calea fuziunii nucleare este reprezentat

de controlul plasmei, a reuşit cineva să genereze o reacţie de “fuziune la rece” ?
În martie 1989, doi oameni de ştiinţă, Stanley Pons şi Martin Fleischmann au devenit
peste noapte celebri în momentul în care au anunţat că au reuşit să genereze în
laborator o reacţie de fuziune nucleară “la rece”. Fuziunea la rece ar elimina din
ecuaţie problematica izolării plasmei, ar duce la economisirea unor sume importante
de bani şi ar reprezenta, teoretic, o sursă de energie nelimitată pentru întreaga
omenire. Deşi descoperirea lor a sunat extraordinar, alţi oameni de ştiinţă nu au
reuşit reproducerea experimentelor descrise de Pons şi Fleischmann. Faima şi
admiraţia de care s-au bucurat cei doi la momentul anunţului s-a transformat curând
în dezamăgire generală.
 
Când va beneficia populaţia planetei de energia obţinută prin fuziune
nucleară ?

Deşi energia obţinută prin fuziune nucleară ar fi practic nelimitată, costul

imens al aducerii atomilor în starea de plasmă o transformă într-o solutie nerentabilă
pentru moment din punct de vedere economic. În orice caz, mulţi oameni de ştiinţă
cred şi susţin cu tărie că în următorii 40-50 de ani umanitatea îşi va asigura
majoritatea necesarului energetic pe baza fuziunii nucleare. Şi acesta este un aspect
deosebit de important, chiar vital pentru supravieţuirea umanitatii, din moment ce
aceiaşi oameni de ştiinţă susţin că în aproximativ 100 de ani vom fi epuizat toate
resursele de energie convențională ale planetei. Miliarde de dolari şi imense resurse
umane şi de timp au fost investite pentru dezvoltarea unor noi metode de obţinere a
fuziunii nucleare. În cele din urma, ca întotdeauna, ştiinţa va găsi o cale…

pg. 3