Tesaturi vegetale si animale

A. Tesuturi vegetale
Tesutul este o grupare de celule care au aceeasi forma, aceeasi structura si
indeplinesc aceeasi functie. Tesuturile vegetale se impart in 2 categorii:
• tesuturi embrionale
• tesuturi definitive

I. Tesuturi embrionale
• se mai numesc tesuturi formative sau meristeme
• sunt formate din celule care au proprietatea de a se divide si de a determina
cresterea plantei.
Se cunosc 3 categorii:
1. Meristem apical – se afla in varful organelor vegetative si determina cresterea
plantei in lungime (se afla in varful tulpinii, a radacinii sau a frunzelor).
2. Meristem lateral – determina cresterea plantei in grosime.
3. Meristem intercalar – determina cresterea plante in lungime si este intalnit la
graminee (cereale)

II. Tesuturi definitive

• Este format din celule care nu se mai divid si care sunt specifice pe diferite functii.
• Se cunosc mai multe tipuri:
1. Tesut de aparare – este format din 1 sau mai multe straturi de celule care au rolul
de a proteja, apara si acoperi planta, se afla la exteriorul organelor vegetative:
invelisul tulpinii se numeste epiderma; invelisul radacinii poarta denumirea de
rizoderma.
2. Tesuturi fundamentale sunt specializate in producerea si depozitarea diferitelor
substante, se cunosc mai multe exemple:
a. Tesut acbifer – depoziteaza apa si este intalnit la plantele din zone secetoase
(cactusul)
b. Tesut aerifer – retine oxigenul si este intalnit la plantele acvatice (nufarul)
c. Tesut asimilator – asimileaza lumina sau apa: • palisadic • Lacunar
3. Tesuturile conducatoare sunt specializate in transportul sevelor (bruta si elaborata)
• Seva bruta circula prin vasele lemnoase care sunt formate din celule dispuse cap la
cap numite la angiosperme trahee si care vor forma vasul.
• Seva elaborata constituie rezultatul fotosintezei si circula prin vasele liberiene
acestea sunt formate din celule cu peretii perforati si dispune cap la cap si care
poarta denumirea de placi ciuruite.
4. Tesuturile mecanice au rolul de a oferi rezistenta plantei la actiunea factorilor de
mediu, se cunosc 2 varietati:
a. Colenchim – este format din celule cu peretii neuniform ingrosati. b. Sclerenchim –
este format din celule cu peretii uniform ingrosati. 5. Tesuturi secretoare sunt
specializate pe producerea de diferite substante. Ex: latex, nectar, rasina, etc.

B. Tesuturi animale
I. Tesuturi epiteliale
1. Epiteliu de acoperire (secretor) in constitutia glandelor
a. Glande exocrine – produsul de secretie se varsa printr-un canal, e la exteriorul
corpului. Ex: lacrimale, sebacee, sudoripare, fie intr-o cavitate: salivare, gastrice etc.
b. Glande endocrine – produsul de secretie se numeste hormon si se varsa direct in
sange: hiroida, epifira, fimusul, suprarenale.
c. Glande mixte – au ambele tipuri de secretie: pancreasul, glandele reproducatoare
(ovarul si testiculul)
2. Epiteliu senzorial – este inalnit in organele de simt si este specializat in
receptionarea unor stimuli pe care ii transforma in impuls nervos.
II. Tesutul conjunctiv Prezinta 3 elemente componente:
• Celule
• Fibre – reticulina – colagen – elastice
• Substanta fundamentala Dupa constitutia substantei fundamentale, tesutul
conjunctiv poate fi:
1. Tesut conjunctiv moale:
• Indeplineste mai multe functii: o Protectie mecanica (leaga diferite organe intre ele)
o In imunitate
• Se cunosc mai multe varietati:
a. Tesut lax – element component adica celule fibre si substanta fundamentala sunt
in procente relativ egale
b. Tesut fibros – prezinta numeroase fibre si este intalnit in derma, tendoane si in
capsulele ce acopera unele organe
c. Tesut elastic – intalnit in peretii vaselor de sange si contine numeroase fibre
elastice
d. Tesut adipos – format din acumulari de grasime, celulele se numesc adipocite
e. Tesut rediculat – produce elemente figurate ale sangelui iar fribrele sunt dispuse in
retea
2. Tesut conjunctiv cartilaginos
• Se mai numeste tesut semidur si formeaza cartilajele
• Cartilajele sunt avasculare
• Cartilajele pot fi:
a. Hialin – este inalnit in articulatii, cartilajele costale, peretele laringelui etc.
b. Elastic – intalnit in pavilionul urechii si in corzile vocale.
c. Fibros - (cel mai rezistent) intalnit in discurile intervertebrale.
3. Tesut conjunctiv dur (osos)
• Formeaza oasele
• Se cunosc 2 varietati de tesut
a. Tesut osos compact – este localizat in centrul oaselor lungi (diafiza) si la capetele
celor curte si late (epifiza)
b. Tesut osos spongios – este situat la capetele oaselor lungi si in centrul celor
scurte si late – prezinta niste spatii numite areole Tesutul osos prezinta in substanta
fundamentala o substanta numita oseina ce ii confera duritate.
4. Tesutul conjunctiv flui – sangele.

III. Tesutul muscular

Este format din celule alungite numite fibre musculare, acestea au proprietatea unica
de contractie datorita unor organite specifice numite miofibrile. In functie de tipul de
fibra prezenta, tesutul poate fi:
1. Tesutul muscular sogelitic
• Intra in componenta musculaturii scheletice (cea care se afla pe oase) si mai putin
in musculatura unor organe interne cum ar fi prima parte a esofagului.
2. Tesut muscular neted
• Localizat in musculatura organelor interne precum uterul, stomacul etc.
• Fibra musculara neteda, spre deosebire de cea scheletica care prezinta mai multi
nuclei, are un singur nucleu dispus central.
3. Tesut muscular cardiac
• Este un muschi special intalnit in structura inimii si care poarta denumirea de
miocard.
• Miocardul ofera inimii o proprietate unica numita automatism cardiac.
• Fibra musculara din structura miocardului este asemanatoare cu ea neteda dar
functioneaza precum cea scheletica.

IV. Tesutul nervos

Este format din:
1. Celule nervoase numite neuroni care au proprietatea unica de a transmite si de a
genera, de a conduce impulsul nervos. Acest lucru este posibil datorita organitelor
specifice numite neurofibrile.
2. Celule gliale care nu conduc impulsul nervos deci nu prezinta neurofribrile si care
au proprietatea de a sustine si de a hrani celula nervoasa precum si fagocitarea
neuronilor morti. Ex: celula schwan, oligodentrocid, microglie, etc.
Neuronul Prezinta neurofribrile cu rol in transmiterea impulsului nervos si este
structurat in:
a. Corp celular – prezinta un invelis specific numite neurilema, nucleu dispus
central dar si o citoplasma densa, vascoasa datorita neurofibrilelor si corpilor tigroizi
si care poarta denumirea de neuroplasma.
b. Corp prelungit – prezinta:
• Dendrite – sunt numeroase, inconjoara corpul celular si au rolul de a conduce
impulsul nervos catre acesta.
• Axonul – prelungire unica ce se finalizeaza cu buton terminal care contine
mediator chimic cu rol in realizarea conexiunilor adica a sinapsei cu alti neuroni
– prezinta un invelis specific numit axolema, o citoplasma densa cu numeroase
neurofibrile numita axoplasma. – din loc in loc are niste strangulatii numite
Ranvier ce detin celulele Schwann – invelisul axonului este format din 3 teci:
Henle, Schwann, de mielinam teaca exterioara.

Functia de nutritie

Functia de nutritie in sens larg se refera la granirea propriu-zis, circulatie

respiratie si excretie. Toate fiintele vii se hranesc dar in mod diferit. Nutritia
insemnand asimilatie. In sens restrans, nutritia inseamna granirea propriu-zisa.
In functia de sursa de carbon, utilizata nutritia poate fi:
A. Autotrofa consta in sinteza substantelor organice pornind de la carbonul
anorganic.
B. Heterotrofa consta in hranirea cu substantele organice produsa de alte organisme

Nutritia

Se cunosc 2 moduri de nutritie autotrofa:

1. Fotosinteza, utilizeaza energia luminii
2. Chemosinteza

1. Fotosinteza
Este procesul care consta in sinteza de substante organice pornind de la apa,
CO2 si substante minerale (saruri) sub influenta luminii si cu degajare de O2.
Sediul fotosintezei este cloroplastul, organit specific celulei vegetale; cele mai
multe cloroplaste sunt localizate la nivelul frunzei, iar o frunza este alcatuita din limbi
cu nervuri, petioli (codita) si teaca (locul de insertie).
Structura cloroplastului:
• Prezinta o membrana externa neteda si una interna care se pliaza monedelor
numite discuri granare (grana); interiorul cloroplastului poarta denumirea de stroma.
La nivelul discurilor are loc captarea energiei luminoase cu ajutorul pigmentilor:
A. Asimilator: clorofila a si b
B. Carotenoizi: carotenul si xantofila

Tipuri de nutritie heterotrofa:

1. Saprofita
2. Parazita
3. Mixotrofa
4. Simbionta
 1. Organismele care se hranesc saprofit sunt reprezentate de ciuperci si bacterii.
Nutritia saprofita consta in absorbtia diferitelor subtantelor organice in mediu solubil
spre exemplu polizaharidele se descompun in monozaharide sau proteinele in
aminoacizi.
Ex: mucegaiul alb care apare pe alimente bogate in glucide cum ar fi dulceata
sau compotul.
2. Nutritia parazita
Parazitismul presupune atat prezenta unui parazit cat si a unei gazde (parazitul
extrage substante organice din gazda) producandu-I acesteia leziuni.
Bolile produse de ciuperci se numesc micoze.
Bolile produse de animale la om se numesc zooloze.
Bolile produse de bacterii se numesc bacterioze.
3. Nutritia mixotrofa
Plantele mixotrofe sunt verzi, sunt autotrofe dar se hranesc heterotrof, prin
exploatarea altor ….
- nutritia semiparazita este specifica vascului care traieste in copaci, acesta
este verde dar nu prezinta radacina
- nutritia carnivora este specifica plantelor intalnite in solurile sarace in
aceste saruri prin capturarea si digerarea animalelor mici, dezvoltand astfel
diferite capcane (urne sau peri lipiciosi).
4. Nutritia simbionta
Simbioza este o relatie de ajutor reciproc intre 2 specii; poate avea scop
trofic, de aparare etc.
Cea mai cunoscuta simbioza este cea de la licheni si alta ciuperca. Ciuperca
procura apa si sarurile minerale iar alga le separa in procesul de fotosinteza.
Micoriza este simbioza dintre radacinile unor plante si ciuperci. Ex: la
orhidee.

Digestia la animale

1. Digestia este prelucrarea hranei pana cand substantele nutritive sunt

aduse la forma cea mai simpla in vederea utilizarii lor.
2. Tipuri de digestie:
- intracelulara - este modul de hranire al protozoarelor dar exista si la
spongieri si la celenterate.
- extracelulara - a aparut si s-a perfectionat intr-un “reactor” in care
actioneaza enzimele digestive: tubul digestiv.

Digestia consta in totalitatea transformarilor mecanice, fizice si chimice.

Sistemul digestiv este format din:

1. Tub digestiv- cavitate bucala, faringe ,esofag, stomac, intestin subtire, intestin
gros
2. Anaxe - glande salivare, ficat, pancreas

1. Cavitatea bucala si digestia bucala.

Cavitatea bucala constituie segmentul de receptia a hranei unde au loc 3 tipuri de
transformari:
a) Mecanice de maruntire a hranei sub actiunea limbii si a dintilor:
- incisivii taie hrana
- caninii sfasie hrana
- premolarii si molarii o maruntesc
b) Transformarile fiziice cu ajutorul salivei produsa de glandele salivare
-2 parotide
-2 sublignvale
-2 submaxilare
- saliva contine: apa, mucus, ioni minerali, o substyanta cu rol, bacterial numita
lizozim si o singura enzima: amiliza salivara

2. Faringele si esofagul
-faringele este segment comun atat digestiei cat si respiratiei este format din
musculatura striata ce favorizeaza
-esofagul este un tub lung, flexibil, de ~25cm la om si este format din inele
cartilagionoase

3. Stomacul si digestia gastrica

-stomacul este situat sub muschiul diafragma (muschi ce separa cele 2 cavitati
( abdominala si toracica)
- are forma de J culcat si tine de la orificiul Cardia, granita cu esofagul pana la
orificiul Piloric, granita cu intestinul subtire
- stomcaul este unicameral, exceptie - rumegatoarele, unde este tetracameral
-printr-o sectiune transversala prin stomac se observa urmatoarele tunici: seroase,
musculara, submucoasa, mucoasa gastrica

In profunzimea mucoasei gastrice se afla glandele care secreta sucul gastric: acesta
este format din: apa, mucus, acid, clorhidric si enzime.

Tipuri de enzime:
- pepsilogen - care in prezenta acid clorhidric se transforma in pepsina: aceasta
actioneaza asupra proteinelor pe care le descompune in albunoze si peptone
-labferment - enzima activa la sugari si care in prezenta calciului coaguleaza laptele
- lipoza gastrica- actioneaza asupra lipidelor pe care le descompune pana la acizi

4. Intestinul subtire
Cel mai lung segment al tubului digestiv care tine de la orificiul piloric, granita cu
stomacul si pana la valvula ileocecala, granita cu intestinul gros.
Prezinta 3 segmente:
-duoden= portiunea fixa a intestinului sub forma de potcoava rasturnata in
concavitatea caruia se afla pancreasul; la nivelul sau, ajung secretiile de la ficat
si de la pancreas printr-un canal numit canalul coledoc.
-gejun | Portiunele mobile ale intestinului ce formeaza numer
-ileon | oase anse intestinale.
La nivelul intestinului subtire se vor forma produsii finali ai digestiei care vor
fi absorbiti prin mucoasa intestinala, aceasta prezinta niste formatiuni digitiforme,
bogat basculatizate, numite vilozitati intestinale.

5. Intestinul gros
Este ultimul segment al tubului digestiv care cuprinde 3 zone.
- Cecum (formatiune care are in structura sa apendicele bermiform)
- Colon
- ascendent
- transvers
- descendent
- Rect (se finalizeaza cu orificiul anal)

Ficatul si Pancreasul

Ficatul este localizat in dreptul stomaculuim sub muschiul diafragma este

suspendat in cavitatea abdominala printr-o formatiune numita hil.
 Vascularizatia ficatului:
- Nutritiva, asigurata de artera hepatica care aduce sange cu oxigen.
- Functionala, asigurata de vena oirtam care colecteaza sangele cu dioxid de carbon.
Este format din 2 lobi: unul mai mic, celalalt mai mare. Acestia contin unitatii
structurale si functionale ale ficatului numite hepatocite (celule hepatice)
Hepatocitele au rolul de a colecta in perioada dintre mese sarurile biliare.
Acestea se aduna in vizica biliara (bila sau fiere).
Ficatul nu contine enzime, iar sarurile biliare au rolul de a emulsiona fragmenta
grasimile in particule fine, ce pot fi ulterior actionate de enzime. Continutul bilei se
varsa in duoden.

Pancreasul este o glanda mixta, localizata in concavitatea duodenului:

- Partea endocrina este reprezentata de hormonii: insulina si glucagon.
- Partea exocrina este reprezentata de sucul pancreatic, care, participa la
digestie si care ajunge in duoden.

Enzimele sucului pancreatic

1. Enzime proteologice: tripsina, chemotrixina, elastaza, colagenaza,
carboxipeptidaza; Acestea actioneaza asupra proteinelor pe care le desface in lanturi
de aminoacizi.
2. Enzime glicolitice: amilaza pancreatica actioneaza asupra glucidelor avand actiune
similara cu amilaza salivara; Se formeaza monozaharide
3. Enzime lipolitice: lipaza pancreatica actioneaza asupra lipidelor pe care le
descompune in acizi grasi si glicerol.

Enzimele sucului intestinal

Sucul intestinal are o actiune de suprafata insa definitiveaza procesul. Tipuri de
enzime:
- Oligopeptidaze hidrolizeaza proteinele pana la lantul de aminoacizi.
- Dizaharidaze cum ar fi lactaza sau zaharaza, transforma dizaharidele pana la cele
mai simple forme de zahar. Lucoza, maltoza, galactoza.
- Lipaza intestinala actioneaza asupra lipidelor.
Produsii finali ai digestiei sun:
- aminoacizi
- acizi grasi si glicerol
- glucoza
Acestia sunt absorbiti in sange la nivelul biozitatilor intestinale si transportati catre
celule.