ORGANUL OLFACTIV SAU ORGANUL MIROSULUI

Este localizat în regiunea superioară a foselor nazale la nivelul mucoasei olfactive,

mucoasă ce reprezintă segmentul periferic de recepţie al analizatorului olfactiv.

Structura mucoasei olfactive

Mucoasa olfactivă este alcătuită din epiteliu şi corion.

Epiteliul olfactiv este pseudostratificat cilindric fără celule caliciforme. El este constituit
din:

1. celule bazale sau de rezervă: sunt celule mici, situate pe membrana bazală printre
polii bazali ai celorlalte celule; au capacitate de diviziune şi pot regenera celulele de
susţinere.

2. celulele de susţinere; sunt celule înalte, cu polul bazal îngust, dispuse pe

membrana bazală alături de celulele bazale şi cu polul apical larg şi prevăzut cu microvili.

3. celulele olfactive, sunt, de fapt, neuroni senzitivi bipolari, dispuse printre celulele de
susţinere, de care sunt solidarizate prin dezmosomi; dendrita acestor neuroni se termină la
suprafaţa epiteliului printr-o structură globuloasă numită vezicula olfactivă, ce este prevăzută
cu 6-8 cili numiţi peri olfactivi şi care au capacitatea de a recepţiona stimulii olfactivi; axonii
trec prin membrana bazală, corion şi lama ciuruită a etmoidului, se grupează şi formează
nervul olfactiv; epiteliul olfactiv este, deci, un neuroepiteliu în care celulele nervoase sunt
localizate în grosimea epiteliului de acoperire.

Corionul mucoasei olfactive este un ţesut conjunctiv lax, bogat în celule, în special în
limfocite. Conţine rare fibre elastice, vase şi glande tubulare a căror secreţie menţine
umiditatea mucoasei, uşurând captarea pe suprafaţa olfactivă a particulelor substanţelor
odorifice (mirositoare).

ORGANUL AUDITIV ŞI ORGANUL ECHILIBRULUI

1. ORGANUL AUDITIV: URECHEA

Se compune din urechea externă, urechea mijlocie şi urechea internă.

1. Urechea externă

Este formată din pavilionul urechii, conductul auditiv extern şi membrana timpanică.
 2. Urechea mijlocie

Este alcătuită din casa timpanului împreună cu oscioarele: ciocan, nicovală şi scăriţă
şi din trompa lui Eustachio.

3. Urechea internă

Este formată dintr-un sistem de canale şi cavităţi, săpate în stânca temporalului,

alcătuind labirintul osos tapetat de o structură membranoasă, numită labirintul membranos,
care conţine un lichid numit endolimfă.

Din punct de vedere morfofuncţional, se descriu două porţiuni: labirintul anterior, care
cuprinde melcul sau cohleea ca suport al organului auditiv şi labirintul posterior, care
cuprinde canalele semicirculare în care se găsesc organele receptoare ale echilibrului.

Melcul sau cohleea

Este un canal osos care descrie, în jurul unui ax osos numit columelă, două spire şi
jumătate. Este căptuşit de periost care prezintă două îngroşări: ligamentul spiral extern şi
ligamentul spiral intern sau creasta spirală. Melcul osos este tapetat de melcul membranos
sau canalul cohlear, situat în spirală pe toată lungimea lui. Canalul cohlear are formă de
triunghi în secţiune, fiind delimitat în partea inferioară de o membrană denumită membrana
bazilară. Pe faţa internă a acestei membrane există un epiteliu diferenţiat şi specializat, care
constituie organul receptor al auzului numit organul lui Corti. Peretele superior al canalului
este format de membrana vestibulară. Deasupra membranei vestibulare se află un alt canal,
numit rampa vestibulară, iar sub membrana bazilară se află rampa timpanică.

Organul Corti

Este situat în spirală în toată lungimea canalului cohlear şi este alcătuit din două
grupuri de celule care delimitează un spaţiu numit tunelul lui Corti.

Celulele organului Corti

a. Celulele de susţinere

Pereţii tunelului Corti sunt formaţi din celule de susţinere numite stâlpi externi şi
interni. Aceste celule sunt alungite, având în general formă de S, cu partea bazală lăţită
inserată pe membrana bazilară, un corp subţiat şi o porţiune apicală modificată care se
articulează cu stâlpul de pe partea opusă. Spre exteriorul stâlpilor externi există câte 3-4
rânduri de celule de susţinere în formă de scaun, numite celule Deiters, fiecare susţinând
câte o celulă auditivă. Spre exteriorul acestor celule se găsesc celulele Hensen, celule înalte,
conice, care se continuă cu celulele lui Claudius, mai mici. Extemităţile apicale ale celulelor
Deiters se termină printr-o formaţiune numită cuticulă care, prin unire cu extremităţile apicale
ale stâlpilor externi, formează o membrană reticulară, străbătută de perii auditivi ai celulelor
senzoriale auditive.

b. Celulele senzoriale auditive

Sunt celule epiteliale diferenţiate care sunt în contact cu terminaţiile nervoase. Ele
sunt de două tipuri, externe şi interne, se sprijină pe celulele de susţinere Deiters şi nu vin în
contact cu membrana bazilară. Celulele interne se dispun pe un singur rând iar cele externe
pe 3 rânduri. Au formă de degetar, iar citoplasma lor este bogată în organite şi în
granulaţiuni. La polul apical celulele prezintă o cuticulă cu peri scurţi şi rigizi numiţi peri sau
cili auditivi. Extremităţile lor apicale se leagă prin joncţiuni de celulele de susţinere. Polul lor
bazal se sprijină pe câte o celulă Deiters şi aici vine în legătură cu terminaţiuni nervoase,
respectiv cu dendritele neuronilor senzitvi din ganglionul Corti cu care realizează sinapse.

Deasupra organului Corti şi înconjurată de endolimfă se află membrana tectorială, o

structură gelatinoasă care, fiind aplicată peste perii acustici ai celulelor senzoriale, transmite
acestora prin endolimfă vibraţiile datorate undelor sonore ajunse la el.

.2. ORGANUL ECHILIBRULUI

Receptorii analizatorului vestibular sunt situaţi în urechea internă şi sunt reprezentaţi

de crestele acustice aflate în ampulele canalelor semicirculare şi de către maculele acustice
din utriculă şi saculă. Structura maculelor şi crestelor cuprinde un epiteliu, situat pe o
membrană bazală, format din celule de susţinere şi celule senzoriale.

a. Celulele de susţinere sunt înalte, au citoplasma fibrilară şi cu puţine

organite. La polul apical prezintă o cupolă terminală formată de o substanţă gelatinoasă,
transparentă. La nivelul maculei aceasta conţine, în partea superficială, cristale de carbonat
de calciu numite otolite şi constituie membrana otolitică.

b. Celulele senzoriale sunt înalte, nu vin în raport cu membrana bazală ci se

sprijină pe celulele de susţinere. Sunt de două tipuri: tip I, în formă de degetar şi tip II,
cilindrice. Ambele au porţiunea bazală mai dilatată, aici fiind localizat nucleul, iar porţiunea
apicală este cuticulară şi de la ea pleacă un filament lung numit părul acustic. Crestele
acustice sunt acoperite şi ele de o structură gelatinoasă, numită cupolă terminală, străbătută
de canale în care sunt localizaţi perii acustici. Perii acustici ai celulelor senzoriale din macule
sunt mai scurţi, dar pătrund în membrana otolitică. Prelungirile dendritice ale neuronilor
ganglionului Scarpa fac sinapsă cu polul profund al celulelor senzoriale.

Modificările de poziţie ale capului şi corpului determină deplasări ale endolimfei, ale
membranei otolitice şi a cupolei terminale, acţionând asupra perilor acustici ai celulelor
senzoriale care, la rândul lor, transmit impulsul prin dendritele neuronilor ganglionului
Scarpa, determinând conştientizarea menţinerii echilibrului