MARIUS PATLAGICA

CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE
Definirea şi clasificarea COMUNICARE

REFERAT

2.1. Definirea – caracterizare generală. Corectitudinea în definire

A. Definirea – caracterizare generală
B. Corectitudinea în definire
C. Tipuri de definiţie
2.2. Clasificarea – caracterizare generală. Corectitudinea în clasificare.
Î

2.1. Definirea – caracterizare generală. Corectitudinea în definire

A. Definirea – caracterizare generală

Definirea este operaţia logică prin care redăm caracteristicile distinctive ale unui obiect sau noţiuni
(ne permite deosebirea unui obiect de un altul)
Definiţia
- este o operaţie cu termeni ce precede argumentarea (raţionamentul), fiind o condiţie
indispensabilă a argumentării corecte.
- Constă în reconstituirea noţiunii precizându-se extensiunea şi intrensiunea noţiunii
(sfera şi conţinutul)

Structura definiţiei:
2. Definitul - definiendum (A) – sau obiectul definiţiei, ceea ce trebuie definit (termen sau noţiune)
3. Definitorul – definiens (B) – ceea ce utilizăm pentru a preciza Definitul (A) – caracteristicile
definitorii
4. Relaţia de definire – prin care se stabileşte identitatea definitului cu definitorul
- este redată prin semnul „= df“ adică: “este identic prin definiţie”

A =df B formula definiţiei

MARIUS PATLAGICA
CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE
Ex. - Secol df. Un interval de timp de 100 de ani
- Patrulater df. Poligon cu patru laturi

B. Corectitudinea în definire

Pentru ca o definire să fie corectă, trebuiesc respectarte simultan următoarele condiţii / reguli:

4. Adecvarea Definitorului (B) la conţinutul Definitului (A) – adică între

definit şi definitor trebuie să existe un raport de identitate
Erori de aplicare a regulii de adecvare:
- definiţii prea largi (B supraordonat lui A) –
- definiţii prea înguste (B subordonat lui A):
- definiţii prea largi şi prea înguste (raport de încrucişare între A şi B)

5. Definiţia trebuie să prevină circularitatea – adică definitorul să nu

conţină definitul şi nici să nu se definească prin definit. (Excepţie –
termenii corelativi)

Definiţia să fie afirmativă – Definitorul trebuie să spună cum este Definiţia trebuie să fie clară şi precisă
(inteligibilă) – adică folosirea unui limbaj adecvat, fără termeni vagi, ambigui şi fără un limbaj echivoc
sau metaforic.
Definiţia trebuie să fie consistentă - adică să respecte principiul noncontradicţiei (să nu intre în opoziţie
cu alte propoziţii din sistemul de cunoştinţe) definitul, iar nu cum nu este.
MARIUS PATLAGICA
CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE

C. Tipuri de definiţie

- După criteriul gneseologic

- Definiţii ştiinţifice – cuprind caracteristicile esenţiale
- Definiţii neştiinţifice – cuprind caracteristicile accidentale

- După modalitatea de exprimare

- Definiţii explicite – indică direct sensul noţiunii
- Definiţii implicite – indică indirect sensul noţiunii

- După obiectul definiţiei

- Definiţii reale – definesc noţiunea
- Definiţii nominale – definesc numele noţiunii
- Definiţii lexicale (explicative) – indică toate sensurile unui cuvânt
- Definiţii stipulative – ce conferă noi accepţiuni ale
termenului (cuvinte noi)

- După procedura de definire

- Definiţii prin gen proxim şi diferenţă specifică (genul proxim este genul cel mai
apropiat, iar diferenţa specifică sunt notele distinctive în cadrul genului proxim)
- Definiţii operaţionale – cuprinde operaţiile, cerinţele ce trebuiesc respectate
- Definiţii constructive (genetice) – indică geneza obiectului
- Definiţii prin enumerare – numirea obiectelor din sfera noţiunii
- Definiţii prin indicare (ostensive sau demonstrative) – se indică direct obiectul: acesta
este un...
MARIUS PATLAGICA
CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE
2.2. Clasificarea – caracterizare generală. Corectitudinea în clasificare.

Clasificarea este operaţia logică prin care noţiunile sunt ordonate şi grupate după diferite criterii, în diferite
clase.

Clasificarea este opusă diviziunii.

Diviziunea este operaţia logică prin care descompunem genul în speciile sale.

Structura clasificării:
- Elementele clasificării adică noţiunile sau obiectul clasificării
- Clasele sau noţiunile (mai) generale
- Criteriul de clasificare (diferenţa specifică)

Regulile clasificării corecte:

1. Prezenţa tuturor celor 3 elemente din structura clasificării: noţiuni, clase şi criteriu
2. Clasificarea trebuie să fie completă (toate elementele să fie cuprinse într-o clasă)
3. Pe fiecare treptă a clasificării, între clasele obţinute trebuie să existe exclusiv raporturi de opoziţie.
4. Pe aceeaşi treptă, criteriul de clasificare trebuie să fie unic.
5. Regula omogenităţii: Asemănările dintre obiectele aflate în aceeaşi clasă trebuie să fie mai
importante decât deosebirile dintre ele.

Formele clasificării

1. După numărul claselor obţinute:

- Clasificare dihotomică (în 2 clase)
- Clasificare politomică (mai mult de 2 clase)
2. După relevanţa criteriului de clasificare folosit:
- Clasificare naturală (după însuşirile esenţiale)
- Clasificare artificială (pragmatică)
3. După operaţiile folosite asupra elementelor clasificate
- Clasificare nominală (implică numărarea elementelor clasificării)
- Clasificare ordinală (implică numărarea şi compararea, ordonarea elementelor clasificării).
MARIUS PATLAGICA
CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE

3. Propoziţiile categorice

A. Structura propoziţiilor categorice

B. Tipuri de propoziţii categorice
C. Raporturi logice între propoziţiile categorice

Propoziţiile categorice sunt formele logice în care se

exprimă un singur raport logic între 2 termeni, fără a
Valoarea de adevăr a propoziţiilor categorice poate fi:
1 – adevărat
0 - fals
? - plauzibil
A. Structura propoziţiilor categorice

a) Subiectul logic (notat cu „S”) – termenul despre care se enunţă ceva

b) Predicatul logic (notat cu „P”) – termenul prin care se enunţă ceva despre S
c) Copula – redată prin verbul a fi
- exprimă calitatea propoziţiilor categorice (afirmativă sau negativă)
d) Cuantorul - exprimă cantitatea propoziţiilor categorice (extensiunea lui S)
- poate fi exprimat explicit sau implicit
- tipuri de cuantori:
a. Universali (ex. Toţi, toate, orice, fiecare, nici unul, nimeni, etc)
b. Particulari (ex. Unii, mulţi, etc.)
c. Individuali – introdus prin pronume personal, nume propriu, etc.

B. Tipuri de propoziţii categorice

Propoziţiile categorice pot fi clasificate în:

1. După criteriul calităţii:
- Propoziţii categorice afirmative – S şi P sunt în raport de concordanţă
- Propoziţii categorice negative – S şi P sunt în raport de opoziţie
2. După criteriul cantităţii:
- Propoziţii categorice universale - când este cuprinsă întreaga extensiune a lui S
- Propoziţii categorice particulare - când este cuprinsă doar a parte din extensiune lui S
- Propoziţii categorice singulare - când se face referire la un singur element din
MARIUS PATLAGICA
CLASA A IX A
LOGICA , ARGUMNETARE SI COMUNICARE

extensiunea lui S

Din combinarea celor două criterii de clasificare a propoziţiilor categorice se obţin 4 tipuri de
propoziţii categorice:

Tipul Simbol Formul Citire Reprezentare

a grafică (diagrame.
Euler)
1. A SaP Toţi S sunt P
Universal
afirmativă
2. E SeP Nici un S nu este P
Universal
negativă
3. I SiP Unii S sunt P
Particular
afirmativă
4. Particular O SoP Unii S nu sunt P
negativă