Definirea

A.DEFINIȚIA
Definiția reprezintă operația logică  prin care redăm caracteristicile esențiale ale
unui obiect sau noțiuni, caracteristici ce-l deosebesc de toate celelalte obiecte
sau noțiuni. 
Aceasta este necesară în analiza argumentării întrucât ajută la reconstituirea noțiunii
(dezvăluirea esenței unui obiect - Aristotel sau a stabilirii unui înțeles sau expresie -
Hobbes).
Orice definiție răspunde unei întrebări de forma :  CE ESTE CEVA? (unde „este”  se
referă la esență, care este universală, necesară, nu se poate vede și schimba, ci doar
gândită).
B.STRUCTURA DEFINIȚIEI
Definiția este formată din trei componente:
1. Definitul (A) = numit și obiectul definiției, adică ceea ce trebuie definit
(termen sau noțiune);
2. Definitorul (B) = numit și definiens, adică ceea ce se utilizează pentru a
preciza obiectul definiției (exprimă caracteristici definitorii);
3. Relația de definire (semnul „=df”) și se citește „este identic prin definiție”.
OBS.: Formula redă structura generală a oricărei definiții, iar definiția este
corectă dacă între A și B există un raport de identitate logică.
 Formula: 
A = df B
(A este prin definiție B)
C. Corectitudinea în definire depinde de respectarea concomitentă a următoarelor
reguli (ce reflectă cerințele principiilor logice):
1. Regula adecvării definitorului la conținutul definitului = o definiție nu
poate să fie nici prea largă, nici prea îngustă (raportul de identitate să nu se
transforme în raport de încrucișare sau ordonare). Abaterile se pot produce
dacă:
a.- termenul definitor este supraordonat termenului definit (definiția este prea
largă);
b.- termenul definitor este subordonat termenului definit (definiția este prea
îngustă); 
c.- definitorul și definitul sunt termeni încrucișați; 
2. Definiția trebuie să fie clară și precisă (inteligibilă)= să nu fie exprimată în
limbaj obscur, echivoc sau figurat; 
3. Definiția trebuie să fie afirmativă= definitorul trebuie să spună cum este
definitul pentru a nu se crea confuzii;
4. Definiția trebuie să fie consistentă= nu trebuie să intre în contradicție cu
alte definiții și propoziții din interiorul unui sistem de propoziții (respectarea
principiului non-contradicției).
5. 5.Definiția trebuie să prevină viciul circularității= termenul definitor nu
trebuie să se sprijine pe termenul definit; 
D.TIPURI DE DEFINIȚIE
1. În funcție de valoarea gnoseologică, există:

A.-definiții științifice= valoare intrinsecă, caracteristici esențiale.

B.-definiții neștiințifice= valoare extrinsecă, accidentală.
2. După modalitatea de exprimare, există: 
a.- definiții explicite= ce indică direct înțelesul noțiunii.
b.-definiții implicite= înțelesul noțiunii rezultă indirect, din modul în care este
utilizată noțiunea sau din relațiile ei cu alte noțiuni; 
3. După obiectul definiției redat de definit, există:

A.-definiții reale= ce definesc obiectul, adică note ale definitului (intensiunea

acestuia).
B.-definiții nominale= vizează numele care se acordă unei noțiuni (cuvinte); se
împart în două clase: lexicale/explicative (se precizează toate înțelesurile
cuvântului) și stipulative (conferă un nou înțeles unui nume).
4. După procedura de definire evidențiată de definitor, există:
a.-definiții prin gen proxim și diferență specifică= definiții generice.
b.-definiții operaționale= prin care definitorul conține o serie de operații pe care
definitul trebuie să le respecte.
c.-definiții genetice= ce arată geneza la care se referă definitorul.
d.-definiții prin enumerare= atunci când numim mai multe obiecte din sfera
noțiunii (extensiunea termenului) definitului, prin enumerare completă sau parțială.
e.-definiții prin indicare (ostensive/demonstrative)= se arată sau se indică
obiectul, utilizând anumite expresii („acesta este un…”, „în imagine avem un…”).