Eşti tu cu-adevărat? Eşti tu? Din nou tu mă primeşti la pieptul tău. Salvîndu-mă, în mine tu pe cine vezi?

Dar cum se face că de mine n-ai sfială? Şi ştii tu, prietene, pe cin-eliberezi?

Măicuţa, eu am omorît-o. Copilul mi l-am înecat. Şi oare nu-ţi era şi ţie dat? Tu eşti? De-abia o cred. Sunt
trează? Vreau să-ţi vorbesc despre morminte. De ele să-ngrijeşti încă de mîne. Măicuţei îi alegi frumos un
loc, Alături fratelui un altul sub un soc. Iar-mie unul la o parte Nu prea departe. Copilul să mi-l pui la sînul
drept. .Dar altul să nu zacă lîngă mine. Să mă lipesc cu foc de tine Ar fi un dulce şi suav noroc. Dar nu mai
izbutesc întru iubire a mă strînge. Mi-e ca şi cum spre tine Mi-aş face silă, ca şi cum tu m-ai respinge. Şi
totuşi tu aci îmi eşti, Şi-atît de bun şi blînd priveşti.

Dacă groapa e acolo, Dacă acolo stă la pîndă-o moarte,

Atuncea vino! De-aici în aşternutul veşnic, Şi nici un pas, nici unul mai departe. Tu pleci acum? O, Henric,
dacă aş putea şi eu! Nu mai nădăjduiesc nimic. Plecarea - e oprită. Grăbeşte, grăbeşte! Salvează-ţi
copilul, Din balta cu peşte!

Te du prin mohor Pe rîu în sus, Pe punte, spre-apus. La stînga, lîngă stobor. Acolo-i un lac Prinde-l
degrabă. Scoate-l din apă. Mai dă din picioare. Scapă-mi-l, scapă! De-am trece de Muntele Veşted!
Măicuţa-i acolo pe-o piatră. Fiori simt de gheaţă, la creştet. Măicuţa-i acolo pe-o piatră. Din cap dă ca
seara la vatră. Apoi piroteala-ncetează, Ea nu mai veghează, ci doarme mereu, Şi capul e greu, ea doarme
mereu,

Ca noi să ne-avem ale noastre plăceri. Ce vremi fericite acelea, doar ieri!

Nu vreau. Nu sufăr silnicie. Nu mă cuprinde ca un ucigaş. C-atîtea îţi făcui spre bucurie.

Se face zi. Pătrunde-aici ultima zi! Şi de-ar fi fost cum trebuia să fie, Desigur ziua mea de nuntă-ar fi! Nu
spune nimănui, ah nu trăda C-ai fost la Margareta ta! S-a întîmplat, cum mi-a fost dat. Ne-om revedea,
Dar nu la dans. Norodul se adună. Piaţa, strada, De-abia-l cuprind. Clopotul cheamă. Semn se dă. Mă
prind. De toate părţile mă leagă. S-a curmat cuvîntul. Mă-nalţă pentru ispăşire gîdele grăbit. S-apleacă
peste orice ceafă Tăişul ce mi-a fost menit. E mută lumea ca mormîntul.