La răsărit de Eden

- dramatizare după romanul omonim al lui John Steinbeck -

Adam: Nu trebuia să fii la şcoală?

Caleb: Nu vreau să mă duc.
Adam: Aron s-a dus la școală. Vrei o cafea?
Caleb: Fă odată ce-ai de gînd să-mi faci și hai să terminăm!
Adam: Azi noapte ai fost ridicat dintr-un cazino. Nu ştiu cum ai ajuns...sau ce făceai...și nici de ce
te-ai dus acolo.
Caleb: Mă uitam doar.
Adam: Ai mai fost acolo?
Caleb: Da, de multe ori.
Adam: De ce te duci?
Caleb: Nu ştiu. Noaptea încep să mă simt neliniştit, ca o femeie de stradă. Cînd nu pot dormi, mă
plimb, ca să încerc să mă liniştesc.
Adam: Și fratele tău se plimbă?
Caleb: Nu. N-ar face aşa ceva. El nu-i neliniştit.
Adam: Eu nu ştiu nimic despre tine.
Caleb: Nici nu m-ai întrebat.
Adam: Așa e. N-am întrebat. Sînt un tată tot atît de rău ca şi tatăl meu.
Caleb: Ai suferit prea mult din cauza asta.
Adam: Probabil. Nici măcar nu-mi cunosc fiii. Dacă aş putea învăţa cum...de unde să încep?
Caleb: Eşti supărat că am fost la închisoare?
Adam: Odată am fost şi eu acolo. Am stat închis aproape un an.
Caleb: Nu cred.
Adam: Uneori nici eu nu cred, dar ştiu că atunci cînd am scăpat, am spart un magazin şi am furat
nişte haine. Sînt la fel cum a fost tatăl meu. El nu-mi dădea voie să fiu cineva, iar eu repet greșilele
lui.
Caleb: Noi nu credem că eşti un tată rău.
Adam: De unde să ştiţi voi ce e rău și ce e bine? N-aţi avut niciodată un altfel de tată.
Caleb: Nici nu am vrut.
Adam: Vorbeşte-mi despre tine. Dacă vrei, bine-nțeles.
Caleb: Ei, bine, sînt...Nu e uşor cînd încerci.
Adam: Cred şi eu că nu-i uşor, poate că-i chiar imposibil. Spune-mi ceva despre fratele tău.
Caleb: Ce vrei să ştii despre el?
Adam: Ce gîndeşti tu despre el.
Caleb: El e bun. El nu face lucruri rele. El nu se gîndeşte la nimic rău.
Adam: Deci tu faci şi gîndeşti lucruri rele?
Caleb: Da.
Adam: Cal, îţi iubeşti fratele, nu-i aşa?
Caleb: Da. Dar cîteodată mă port urât cu el. Îl mint şi îl duc de nas. Uneori îl jignesc fără motiv.
Adam: Şi după aceea te simţi nefericit?
Caleb: Da.
Adam: Spune-mi, Cal, tu îi iei vreodată apărarea lui Aron? Dacă ai auzi ceva rău, sau crud, sau
urît, i-ai ascunde acel lucru?
Caleb: Da, cred că da.
Adam: Consideri că e prea slab să suporte lucruri pe care tu le poţi suporta?
Caleb: Nu-i vorba de asta. El e bun. E bun cu adevărat. Nu face niciodată rău nimănui. Nu
vorbeşte niciodată de rău pe nimeni. Nu e niciodată meschin, nu se plînge niciodată şi e curajos.
Nu-i place să se bată, dar o face la nevoie. El vrea să plece la universitate. Vrea să se facă pastor.
Să nu-i spui că ţi-am zis. Lasă-l să-ţi spună el şi să te prefaci surprins.
Adam: Dar tu nu vrei să mergi la universitate?
Caleb: Nu. Vreau să conduc ferma, tată. Sînt în stare să câştig bani mulți. Voi putea să-i plătesc
studiile lui Aron.
Adam: Îţi faci planuri devreme. Dar totuși e un lucru generos. Am crezut că nu ţii la fratele tău sau
chiar că îl urăşti.
Caleb: L-am urît. I-am făcut şi rău. Acum nu-l mai urăsc. Cred că n-am să mai urăsc pe nimeni,
tată. Nici măcar pe mama...
Adam: Ştii totul despre mama ta, nu?
Caleb: Ce să știu? Că ne-a părăsit când ne-am născut? Că ai încercat s-o ții tu cu forța lângă tine?
Că te-a-mpușcat în umăr de-ai rămas cu cicatrice? Sau faptul că e o târfă ce deține un bordel de la
marginea Salinasului?
Adam: Aron ştie?
Caleb: Nu, tată. El nu ştie. Și nici n-aş îndrăzni să-i spun. Nu cred că ar putea suporta. Nu are
destulă răutate în el ca să suporte. El nu-i ca noi.
Adam: Caleb, crezi că există vreo şansă să-l împiedicăm pe Aron să afle?
Caleb: Dacă ar pleca la universitate şi n-ar mai locui în oraşul ăsta, nu ar afla niciodată. Poate că
aş reuşi să-l fac să se grăbească şi să termine anul acesta. El e deştept.
Adam: Cal! Fă ce trebuie să faci. Am încredere în tine, fiule.