Tata uita

de W. Livingston Larned

Asculta-ma, fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta sub obraz si cu buclele
tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare.M-am strecurat singur in
camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand imi citeam ziarul in biblioteca, am
fost inabusit de remuscari.Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al
vinei.
Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te
imbracai pt scoala pt ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fatza.Te-am
condamnat pt ca nu ti-ai curatat pantofii.Am strigat nervos la tine pt ca ai aruncat
pe jos cateva din lucrurile tale.
Te-am considerat vinovat si la micul dejun.Varsai bautura, infulecai mancarea, iti
puneai coatele pe masa, iti ungeai painea cu prea mult unt.si cand te-ai dus la joaca
si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: Pa, tati!, iar
eu m-am incruntat si ti-am raspuns:”indreapta-ti umerii!”
Apoi a reinceput totul in aceiasi dupa amiaza.Intorcandu-ma de la serviciu, te-am
spionat: stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite.Te-am
umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani – si
daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent!Inchipuieste-ti fiule, asa se
poarta un tata!
Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o
umbra de durere in priviri?
Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in
pragul usii.
“Ce vrei?” m-am rastit.
N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat,
cu manutele tale mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care
insusi Dumnezeu ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide.Si apoi ai
plecat, tropaind usor pe scari.
Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu hartia mi-a alunecat din mana si am fost
patruns de o groaza cumplita.Ce facuse din mine obiceiul?Prostul obicei de a cauta
nod in papura, de a certa – asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat.Nu
ca nu te iubeam; dar ceram prea multe de la anii tai fragezi.Imi stabilisem drept
criteriu propria-mi varsta.
Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel
de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale.Toate astea se
adunasera in impulsul tau de moment de a te napusti sa ma saruti si sa-mi urezi
noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau
pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat!
E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti
treaz. Dar maine voi fi un tatic adevarat!O sa-ti fiu un prieten de nadejde, voi suferi
cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu.O sa-mi musc limba inainte sa te cert.O
sa repet mereu, ca intr-un ritual: “Nu e decat un pusti – un baietel si nimic mai
mult.”
Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat.Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit
si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas.Pana mai
ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei.Ti-am cerut prea
mult, mult prea mult.