Șoferul de pe scaunul din spate

de Louie Anderson

Și azi îmi amintesc prima excursie la pădure cu tata. Aveam 12 ani. Nu a fost
chiar o excursie, mama știa că dacă tata pleca din oraș se ducea să bea. Ca s-o
aburească, ne-a luat cu el pe mine și pe fratele meu, Tommy.
„Să nu-ți faci griji Aura, o să am grijă de copii. Rezolv eu ce am de rezolvat și ei
se bucură de aer curat.” Și mama n-a mai zis nimic.
Personal nu am vrut să merg, aveam dubii că avea să fie un moment tată-fiu.
După ce am urcat în mașină, am mers întâi să facem plinul. Pe drum, am început
să cred că va fi distractiv să petrecem niște timp doar noi cu tata, până când a
oprit mașina brusc.
„Hei, vreți să bem un suc?” a zis el.
„Unde?” am întrebat eu.
„Aici la Joe’s.” Era un bar vis a vis de benzinărie. Tata era deja de-al casei pe-
acolo.
„Dar tată, începe să ningă. Hai să terminăm cu comisionale și să ne întoarcem
acasă.”
„Stăm doar puțin băieți.”
„Dar tată...”
„I-a mai taci dracu’ din gură smiorcăitule. Ieșiți din mașină.”
Ce puteam face? Ce ar fi putut face un copil de 12 ani și unul de 8 când tatăl lor
îi jignește? Am executat ordinul. Am intrat în bar și ne-am așezat la tejghea. Eu
am băut Pepsi și Tommy a băut un suc de portocale. Timp de 3 ore l-am privit
pe tata cum dă pe gât talpă sticlă după sticlă, curgându-i spumă de la bere pe
cămașa în carouri, devenind din ce în ce mai beat, din ce în ce mai agresiv. Și nu
se oprea. Uram să-l privesc.
Dar ce puteam să fac? Când s-a lăsat seara, barmanul ne-a aruncat în stradă. Pe
tata l-a luat de umeri și l-a dat afară pe ușă, noi l-am urmat tăcuți. Am urcat în
mașină și am pornit. Da, tata s-a urcat la volan beat. Ningea foarte tare, era una
din primele furtuni de zăpadă din anul acela. Mașina, Boenville-ul acela maron
pe care tata îl iubea mai mult decât pe noi, făcea primele urme în zăpadă. Brusc,
am început să văd totul dinafară. Ne-am văzut pe noi trei urcând în mașină,
conducând, am văzut troienele de zăpadă de pe autostradă și pe noi îndreptându-
ne spre dezastru. M-am panicat, voiam să cobor din mașină, dar nu am spus
nimic. Mai aveam două străzi până ajungeam acasă, nu mai era mult. La un
moment dat, tata a început să adoarmă.
„Lasă-mă să conduc eu tată.”
„Țineți gura, Louie.”
„Tată, te rog, ești obosit.”
„Pot să conduc.”
„Tată !” și mașina s-a oprit. Nu era de la motor. Tata era cu capul pe volan
sforăind. Ce tablou: noi trei în mașină, în scaunul șoferului. Eu și Tommy de o
parte și de cealaltă a ta, iar afară ningea cu nemiluita.
Casa nu era departe, trebuia să mai urcăm un deal. Dar mi-era frică să mă duc să
chem ajutoare. De ce? Pentru că mă gândeam la el. Dacă un vecin ar fi venit și l-
ar fi văzut pe taică-meu mort de beat la volan, într-o mașină cu doi minori, care
mai sunt și copiii lui, păi nu ar fi fost prea bine, nu credeți? Am încercat să-l
trezesc pe tata și nu știu cum, într-o fracțiune de secundă, poate pentru că era
prea beat și-a mutat piciorul de pe frână pe accelerație și am plonjat de pe deal
cu mașina. Totul s-a produs într-o fracțiune de secundă. Am văzut aleea,
mașinile, felinarele, casele toate lăsate în urma noastră cu o viteză amețitoare.
Credeam că o să ne prăbușim și așa are să se termine totul. Am aterizat pe un
morman de zăpadă. Nu am pățit nimic. Nici eu, nici Tommy, nici tata. Am fugit
după ajutor. Drumul era dificil, zăpada îmi venea peste glezne. Am început să
urc dealul, nu era ușor, alunecam. Când să ajung acasă, un vecin care se întorcea
de la plimbarea de seară mă întreabă dacă sunt bine, dacă m-am rătăcit și dacă
nu cumva am nevoie de ajutor. I-am spus: „Nu. Totul e bine. Acum am ajuns și
eu acasă.”
Intrat pe ușă, am urcat încălțat, direct în camera mamei și am trezit-o. I-am spus
ce s-a întâmplat. A dat din cap, i-a trimis pe frații mei mai mari să îi salveze pe
Tommy și pe tata, să aducă mașina, iar pe mine m-a mângâiat pe cap și mi-a
spus să mă duc la culcare zâmbind.
Tata nu și-a cerut niciodată scuze pentru ce s-a întâmplat. A găsit doar un alt
motiv de glumă pentru la mesele în familie: noaptea în care eu era să mor. La
dracu’ cu tata. Era un bou. Nu am înțeles niciodată de ce trebuia să bea. Dar mi-
e dor de el.