Fata cu ochii de aur

Capitolul 1: Mici probleme in Paradis

Asta era, cu siguranta, partea cea mai neplacuta din zi: liceul. Sau, as putea sa
ii spun...purgatoriul?
Partea buna era ca il aveam pe Jacob coleg de banca, iar pe tata si mama (de
fapt, verisorul si sora mai mare) colegi de clasa, fapt care ma amuza teribil. De
cand aparusem eu si, cum ma necajea Emmet mereu, le intorsesem tuturor vietile pe
dos, se schimbase oarecum ierarhia in familie. Bunicul Carlisie si bunica Esme
erau, desigur, parintii nostri.Tata, Emmet si Rose, copiii unei surori a lui Esme
care murise in urma cu cativa ani, iar restul:eu, mama, Alice, Jasper si Jacob
copii lor adoptivi.Eu si mama spuneam ca suntem surori bune, asemanare fiind
izbitoare. La inceput era amuzant.Sa stau cu Jake in banca, sa "vorbim" in modul
meu caracteristic, sa ne auda tata, dar sa nu poata spune nimic....doar nu ar fi
vrut sa deranjeze ora.
Dar astea erau copilarii, iar eu trecusem de perioada copilariei, simteam asta.
Nu imi placeau orele de curs, erau tare plictisitoare. Profesorul incerca sa ne
explice importanta operei lui Shakespeare.....de parca nu le-as fi citit pe toate.
Stiam tot ceea ce se preda in liceu si mult mai mult decat atat, asta era si
problema: as fi vrut sa invat lucruri noi, nu sa mi se repete insistent cele pe
care le stiam deja.
I-am atins usor mana lui Jake, "spunandu-i" ca de abia astept sa ajung acasa. El
s-a uitat doar o clipa la mine, zambind, apoi a redevenit atent la profesor.Ce
nesuferit! Eu eram mai importanta. In spatele meu, tata chicotea.
l-am lasat in pace pe Jacob si am inceput sa ma uit la colegii mei de clasa.
Plictisitori. Nu imi place sa traiesc printre oameni, sunt ciudati si nu imi pot
gasi locul intre ei. Nu e ca si cum as vrea sa....ii mananc...nu nu nu...
Din spatele meu, tata tusi o data scurt. Ups, m-a luat valul.
Am mai rotit o data capul, privindu-mi din nou colegii. Aisha, fata din a treia
banca, se holba la mine. I-am facut un semn sugestiv cu capul catre profesor, un
fel de "fii atenta la el si lasa-ma in pace". Oare la ce se gandeste fata asta? Sa
nu uit sa il intreb pe tata...

*****

In sfarsit...libertate!!!!
Orele s-au terminat, iar eu conduc spre casa, cu Jake alaturi.
-Avem un munte de teme, bombani el.
-O,da, teme...cum as putea trai fara ele? am raspuns eu sarcastica.
Restul drumului am ramas tacuti.
Intrand in casa,am imbartisat-o pe bunica si m-am aruncat pe canapea...ce bine e
acasa....
-Cum a fost la scoala?intreba David
O, da...David...el era cel mai nou membru al familiei noastre, mai nou si decat
mine, ceea ce imi dadea o oarecare satisfactie...
David avea si el o poveste, ca oricare vampir: fusese creat de Volturi,care
prevazusera mare lui putere de convingere.Dar tot datorita acestui talent al sau,
ii convinsese pe Volturi sa il lase sa plece. Lui David nu ii placea violenta,de
asta si ramasese cu noi, adoptand dieta noastra vegetariana. In viata umana fusese
un actor neinteles,pasnic si boem,iar in cea vampirica...ei bine, el ratacise
singur prin toata lumea, vizitand locuri pe care si le dorea sa le vada in viata
umana, dar din cauza banilor si a stilului de viata dezordonat nu reusise sa le
vada. Apoi, venise sa ne ajute sa luptam...intr-o lupta care se terminase cu
cateva zile in urma...lupta cu Volturii.La inceput nu am inteles de ce venise sa
ne ajute pe noi si nu pe cei care l-au creat.Dar tata imi spusese ca David ii ura
pe Volturi din cauza ca il obligasera sa devina vampir, privandu-l astfel de
beneficiile vietii umane.
-Nu ai pierdut nimic, am raspuns eu.
Cu toate ca David avea autocontrol si nu ar fi facut rau nimanui, Carlisie nu il
lasa inca sa mearga la scoala.De asemenea,nu avea voie nici sa vaneze alaturi de
mine.
Incet, incet, sosea si restul familiei. Eu ajunsesem prima, deoarece conduceam
"ca o nebuna", cum imi spunea mereu mama.
In St. Helens, Oregon, unde ne mutasem de aproape 5 ani,era aproape la fel ca in
Forks. Cu exceptia bunicului Charly si a haitei de varcolaci, de care imi era tare
dor. Mama spusese ca era mai bine asa, sa il lasam pe bunicul sa isi vada de viata
sa, fara alte evenimente fantastice, iar haita de varcolaci sa redevina oameni.
Jacob se apropie de mine si imi apuca mana, trezindu-ma astfel din visare.
-Ce s-a intamplat, iubito?La ce te gandesti?
-Vrei sa mergem la noapte sa vanam?Doar noi doi?
-Stiu si eu....ar trebui sa dormi la noapte.Poate...
-Hai, Jake! Poti sa te opresti din a ma trata ca pe un copil,te rog? Vrei sa
intelegi ca am ajuns la maturitate si pot avea singura grija de mine?
Fiecare vampir din camera parea ca are cate o treaba, dar eram convinsa ca toti
asculta.La naiba, uneori e atat de obositor sa fii in centrul atentiei...
L-am atins pe Jacob, aratandu-i ca sa vrea sa mergem intr-un loc unde sa nu ne
poata auzi nimeni, unde sa nu ne poata gasi nimeni, nici puterea gandului tatalui
meu.
-Insa pana atunci..... spuse tata..
Pana atunci?Adica exagerat de protectorul meu tata concepe ca la un moment dat sa
ma pot duce doar eu cu Jake intr-un loc departat? Probabil ca in jurul varstei de
105 ani...
-Insa pana atunci vreau sa luati loc cu totii, isi continua tata ideea, ignorand
gandurile mele.Se pare ca avem probleme.
Capitolul 2: Aisha

-Este vorba despre Aisha,fata de la scoala, spuse tata. Gandurile ei probabil ar

fi trebuit sa ma puna in alerta mai demult, insa am fost superficial, crezand ca
este vorba doar despre o adolescenta cu o imaginatie bogata. Este greseala mea si
o recunosc.Acum, insa, trebuie sa facem ceva sa indreptam lucrurile sau sa parasim
orasul, caci Aisha si-a dat seama ce suntem.
Reactiile au fost la fel de rapide ca si vestea.
Emmet s-a ridicat,darmand scaunul si injurand. Bunicul s-a incruntat meditand,
iar bunica si-a cuprins capul in maini.Alice a inceput sa caute in viitor, iar
Jasper, simtind agitatia,incerca sa ne calmeze cu ajutorul darului sau.David a
facut o expresie ciudata,ca un fel de grimasa care s-a transformat rapid in tuse.
Jake mi-a strans mana mai tare,iar pe mama am surprins-o privind in gol,nestiind
probabil ce sa faca.
-Ce-i de facut?intreba ea intr-un sfarsit
Chiar asa: cat era de mare gravitatea acestei fapte?
Intrebarea mamei nu era adresata nimanui in mod special,insa bunicul raspunse:
-Edward, povestete-ne despre aceasta fata. Apoi vom decide de comun acord ce este
de facut.
-Aisha e o visatoare, de asta poate nici nu i-am dat atentie la inceput. Doar ca,
paradoxal, este un fan inrait la povestilor cu vampiri.Stiri voi, Anne Rice, Bram
Stocker…
David pufni si deschise gura sa spuna ceva, insa o inchise la loc fara a scote
vreun sunet.
Tata continua:
-La inceput, gandurile ei nu erau cu mult mai diferite decat ale celorlalti: se
mira de frumusetea noastra,se intreba de ce suntem atat de retrasi, de ce nu
mancam la cantina si lucruri din astea, nimic ingrijorator. Acum cateva zile,
insa,din gandurile ei am “auzit”ceva de genul: “e ceva in neregula cu ei, parca nu
sunt oameni”, apoi au evoluat in “sigur nu sunt oameni”.Punctul culminant a fost
astazi, in timp ce o privea pe Renesmee.Am auzit tare si clar “daca sunt vampiri”…
-Deci nu e sigura, am spus. Dar de ce a avut revelatia tocmai cand se uita la
mine?
-Se gandea ca daca ai fi ceva mai umana, ati putea fi prietene.Apoi tu i-ai
aratat sa fie atenta la profesor si s-a gandit ”oare de ce nu ii place sa fie
privita?Niciunuia dintre ei nu ii place.E clar ca au ceva de ascuns”…apoi,
revelatia, cum ai spus tu.
-Of, de ce trebuie sa fiu eu cauza problemei?
-Nimeni nu te invinuieste, spuse bunicul. Stiu ca este greu pentru voi toti.Si
da, parerea mea este ca ar trebui sa plecam…cam intr-o saptamana.In acest timp imi
voi rezolva problemele de la spital.Cine este de acord?
Ne uitam unii la altii nestiind ce sa facem. Nu vroiam sa plecam, ne facuseram o
viata aici. Daca ne-a fi mutat,ar fi trebuit sa o luam de la inceput..si totusi,
era singura solutie care sa nu ne puna in pericol secretul.
Timid, mama ridica o mana, fiind urmata de tata, Alice si Jasper.Rose stramba din
nas. Parca ii vedeam expresia transpusa pe fata mea.Emmet o urmarea cu
atentie.Desigur, deciziile lui depineau de ale ei.Rose ridica mana, urmata in
scurt timp de ceilalti.
Toate mainile erau ridicate, mai putin a mea.
-Renesmee? Spuse bunicul
-Se pare ca ati ajuns la o decizie, am spus
-Decizia trebuie luata de comun acord, iar tu nu ti-ai dat acordul.
-Poti considera ca majoritatea decide, am spus si am parasit incaperea.

Capitolul 3: Regretele lui David

Iesind pe usa, am inceput sa alerg catre padure.

Ce era cu mine? Ma purtam prosteste. Pana la urma, nici nu conta daca sau unde ne
mutam. As fi fost alaturi de familia mea, alaturi de Jacob, si asta era important.
Nici macar nu aveam prieteni aici, nu avea sa imi fie dor de nimeni.
Cu toate ca aveam o familie numeroasa si stiam, desi nu vroiam sa recunosc,
faptul ca eu sunt centrul existentei lor, uneori ma simteam foarte singura. Nu
aveam alaturi pe cineva ca mine, cu aceleasi framantari, pe cineva care trece prin
aceleasi schimbari,pe cineva...nu de aceeasi varsta. Varsta mea nu e elocventa,
pentru ca in curand voi face 7 ani. Asta inseamna, potrivit lui Nahuel (un hibrid
jumatate om-jumatate vampir, ca si mine) ca in curand pot spune ca am ajuns la
maturitate. Atunci de ce se comportau cu totii ca si cum as fi un copil mic?
"Toti", pentru mine, are un sens foarte restrans: familia mea vampirica si
varcolacul meu, Jacob.
Tata maraia de fiecare data cand eram mai apropiata de Jake, mama era excesiv de
protectiva...chiar si Jacob insusi parea uneori ca ma evita. Ii iubesc nespus pe
toti, si nu pentru ca sunt tot ce am, ci pentru ceea ce sunt ei...dar cu toate
astea, ma sufoca.
Obosita de alergat si de atatea ganduri,m-am asezat pe o piatra. Si acum? Ce
urmeaza?
Soarele asfintea, imprastiindu-si ultimele raze.Insa nu ajungeau la mine, eram
mult prea cufundata in padure; printre ramurile dese ale copacilor de abia se
zarea cerul.
Apoi se auzi un fosnet in padure. O, nu! Cineva venea dupa mine.Cineva venise sa
o ia pe rebela si neinteleasa Renesme acasa. Probabil Jacob. Nu vroiam sa fie el,
eram furioasa ca se purtase asa cu mine, ca ma evita si ca nu ma consultase
inainte sa se declare pro mutarii. Am vazut cum Emmet nu miscase niciun deget pana
ce Rose nu luase decizia. Insa Jake nu a considerat necesar sa imi stie opinia...
Chiar nu vroiam sa il aud, orice mi-ar fi spus.
Insa nu era el.
-Nu vrei sa te intorci in casa?E cam racoare aici.
 David?!? Ce facea el aici?
-Tu nu simti frigul. Iar mie nu imi pasa de el.
-Am incercat si eu. Hei, stii ce spuneam eu in viata umana?
-Nu.
-Ca viata e prea scurta ca sa o petreci stand bosumflat.
-Aha.
-Nu esti prea sociabila, stii?
-Mda. Ce cauti aici?
-Si nici prea amabila. Pai, ce sa zic...seara, padure,niste caprioare...ca toti
vampirii.
-De ce ai venit tu dupa mine?
-Am dat cu zarul. Eu am pierdut.
-Orice ai incerca sa ma convingi, sa stii ca nu e nevoie.
Asta era ciudat...David aici, langa mine, incercand sa ma inveseleasca asa cum
facea de obicei. Cand eram mica, reusea. Nu am inteles niciodata cum poate fi atat
de optimist. Si, spre rusinea mea, nici nu m-am straduit prea tare.
-Hai, Renesmee, spune. Nu am decat o eternitate la dispozitie, glumi el.
-Foarte amuzant.
-Te porti ca un copil razgaiat.
Tonul vocii lui se schimbase. Nu mai era nicio urma de gluma in acele cuvinte.
- Vrei sa vorbesti cu mine? Daca nu, iti respect dorinta si plec.
-Nu stiu ce vreau, am raspuns intr-un final. ma simt...Nedreptatita. Toti se
poarta cu mine de parca as fi un copil, dar eu am trecut de etapa aia.
-Oare?
-O,nu si tu!
-Renesmee! Asculta-ma cu atentie: ai o mama care aproape ca si-a dat viata ca sa
te nasca si ar face-o inca o data si inca o data daca ar fi nevoie. Ai un tata
care te iubeste, iubirea asta i se citeste in ochi, in vorbe, in miscari. Toti
membrii familiei ar face orice ca sa iti fie pe plac. Iar Jacob...stii, la inceput
mi se parea ciudat..tu si Jacob, adica...intelegi. Dar v-am studiat mult si am
ajuns la concluzia ca el este piesa fara de care puzzle-ul nu ar fi complet. Ai
totul ca sa fii fericita.
Vai, cata dreptate are!
-Stiu, David..
-Asculta-ma in continuare. Pe vremea cand eram om, am avut multe vise. Unele s-au
implinit, altele nu. Marea mea iubire a fost actoria. Iubeam scena, traiam prin ea
si pentru ea. Insa intotdeauna mi-am dorit sa ma indragostesc cu adevarat. Sa
iubesc o persoana. Volturii mi-au furat totul: viata pe scena si ocazia sa iubesc
si sa fiu iubit. Cine ar iubi pe cineva ca mine? Nimeni. Nu am stiut niciodata ce
inseamna iubirea. Parintii mei au murit intr-un accident de masina. Aveam 5 ani.
-Nu am stiut....
-Am crescut la casa de copii. Oricat am incercat sa uit acea perioada, nu am
reusit. Imi aparea in comsaruri, ma urmarea pretutindeni. Am trecut prin multe
greutati, fizice si psihice, dar nu are rost sa le mai amintesc. Acum, ca v-am
gasit, am aflat ce inseamna o familie.Am reusit sa imi gasesc pacea sufleteasca,
insa sunt condamnat sa fiu martor in fiecare secunda a existentei mele la un lucru
de care eu nu voi avea parte niciodata: iubirea impartasita.

Capitolul 4: Inainte!

Cuvintele lui David m-au uimit si m-au intristat. Imi simteam obrajii uzi, dar nu
imi aminteam cand incepusem sa plang. Nu il auzisem niciodata vorbind asa. El era
intotdeauna vesel, optimist, era cel care ne facea sa radem, ne umplea sufletele
de bucurie. Am crezut ca este o resursa inepuizabila de voie-buna. Insa acum
statea langa mine, privind in gol, iar pe fata i se citea tristetea.
-Mergem acasa? am intrebat
 El nu a raspuns nimic, doar s-a ridicat si m-a ajutat si pe mine sa ma ridic.
Apoi si-a trecut o mana dupa umerii mei si am pornit spre casa.
-Renesmee, stii ca imi esti ca o sora. Tin la tine si vreau sa iti fie bine, de
aceea vreau sa iti dau un sfat: daca vrei sa fii tratata ca un adult, poarta-te ca
un adult. Si atunci lucrurile se vor schimba.
-Ai dreptate. Hei, chiar ati dat cu banul?
David rase cu pofta, dar nu imi raspunse. Oare chiar eram un adolescent-
problema? Cu siguranta nu. Doar ca uneori.....ma purtam ca unul.

******

Intrand in casa, m-am dus direct spre Jake si i-am sarit in brate.Ei, si ce daca
erau cu totii acolo?Ar fi trebuit sa se obijnuiasca pana acum. Daca nu au facut-o,
e problema lor.
-Imi pare rau, am spus, desprinzandu-ma din bratele lui Jacob. Deci, cand ne
mutam?
-Nu e nevoie,spuse bunicul. David isi va folosi talentul pentru a o convinge ca
se insala, nu ti-a spus?
-Hei, prietene! Nu omori pe nimeni, e doar o fata prostuta careia trebuie sa ii
zapacesti putin creierul, atata tot,spuse Jasper. Probabil ii simtea sentimentul
de vinovatie.
-Nu e nevoie sa faceti asta pentru mine, am spus. Eu...merg unde vreti. Chiar
acum. Nu imi pasa. Serios. Voi sunteti prea buni cu mine. Nu trebuie sa imi luati
in seama toate tampeniile.
As fi facut orice, as fi spus orice. Nu stiam de ce se simtea David vinovat si
nici cum actioneaza talentul sau asupra oamenilor. Singura persoana pe care il
incercase fusese Emmet, si asta in urma unui pariu.Pur si simplu in convinsese sa
manance o ceapa intreaga,crezand ca are un gust minunat.Dar atat.Cand David s-a
oprit din a-si mai folosi talentul, Emmet a redevenit acelas...mai sarac cu 500 de
dolari,dar acelas. Din punctului meu de vedere, vinovatia sa era inutila. "Ceva e
ciudat, ceva nu se leaga" mi-am spus. Insa nu aveam sa fac investigatii. Despre
orice ar fi vorba, as face totul ca David sa nu mai sufere. Suferise deja
destul....
- 7 zile, spuse bunicul, intrerupandu-mi firul gandurilor.Pana atunci rezolvam
problemele aici si gasim o noua locatie.Vreo sugestie?
Vroiam sa ii spun sa ne intoarcem in Forks. Mi-e dor de cei ramasi acolo.In plus,
stiu ca si lui Jacob ii e greu, desi nu vorbeste niciodata despre asta. A renuntat
la tot ce ii era drag pentru mine: la tatal sau, la prieteni, la haita....Nu am
realizat niciodata cate a facut pentru mine. Iar eu...off...uneori cred ca nici nu
il merit.

Nu mi-am dat seama ca ceilalti s-au adunat in jurul mesei, discutand despre noua
locatie. Doar David a ramas pe scara ce ducea la etaj, pe care se asezase de cand
am intrat in casa. As fi vrut sa ii spun ceva.Nu, nu sa ii spun practic, ci sa ii
arat.Insa ce ii puteam spune? Ca imi pare rau? Erau doar vorbe si nu il puteau
ajuta in niciun fel.

Capitolul 5: Minciuna

Candva, peste noapte, m-am trezit din somn. Am visat multe lucruri, dar nu imi
mai aminteam niciunul: doar lumini si umbre, apoi cineva care tipa si apoi m-am
trezit.
M-am uitat pe fereastra. Negrul noptii parca ma atragea de undeva,de departe.
Fara sa ma gandesc, am sarit pe fereastra si am pornit-o catre padure.
Nu fusesem niciodata in padure pe timpul noptii. E minunat!
Am mers mult timp asa, savurand miresmele noptii. Greierii si bufnitele isi
cantau cantecele lor...dar de acolo, din inima padurii, se mai auzea ceva:
 - Imi pare rau ca trebuie sa minti pentru mine....
-Shhhh! Taci, David. Mai e cineva aici..Renesmee!!!?
Tata?Si David? Dar ce faceau ei aici?
-Ce faci tu aici,domnisoara? spuse tata.Ar trebui sa dormi.
Ajunsesera in fata mea. Niciunul din ei nu parea prea fericit. Ups, am comis-o.
Cu siguranta nu ar trebui sa fiu aici acum si nici nu ar fi trebuit sa aud ceea ce
am auzit, dar nu m-am lasat.
-Ba ce cautati voi. Si pe cine mintiti?
-Nu te priveste. Intoarce-te in camera ta.
-Mama stie despre asta?
-Acum, Renesmee!
Da, pai am plecat. Ce super...cand ma distrez si eu mai bine, trebuie sa apara
tata si sa imi strice distractia. O sa mi-o platesti, tata...am spus in gand,
stiind ca ma aude.
Ajunsa inapoi acasa, am ignorat usa de la intrare si m-am catarat pe zid pana la
camera lui Jacob.
Dormea,bineinteles. M-am asezat langa el si l-am privit. Era, parca, mai frumos
decat atunci cand era treaz. Probabil avea legatura cu faptul ca nu putea vorbi.
Desi il iubesc mai presus de orice, uneori are un talent deosebit de a ma scoate
din sarite. Ca si tata,dealtfel.
-Nessie!spuse el
Initial am crezut ca s-a trezit. Dar dormea. Uau, imi spune numele in somn...asta
e dragut.Oare ce visa?
M-am intins langa el si l-am mangaiat usor pe piept. Dar asta l-a trezit.
-Nessie, ce faci aici?
-Am visat ceva urat.Te rog, loasa-ma sa stau langa tine.
-Sigur,sigur, spuse el. Apoi a adormit la loc.
M-am intins si eu, insa nu am reusit sa adorm decat la rasaritul soarelui.
Oare ce ascundeau tata si David? Cu siguranta s-au dus in padure ca sa nu ii auda
nimeni. Deci nu numai de mine se fereau, ci de toata familia. Dar despre ce e
vorba? Gandul asta m-a framantat toata noaptea.

*****

Dimineata, adica dupa vreo 3 ore de somn, l-am trezit pe Jacob si am plecat in
camera mea sa-mi fac un dus si sa ma imbrac pentru scoala.Probabil tata era furios
pe mine, dar si eu eram furioasa la randul meu.Am coborat in living, fiind
convinsa ca el va avea castig de cauza. Eu nu ma hotarasem inca daca sa spun cuiva
ce am auzit noapte trecuta.
-Asta a fost ideea ta, Renesmee? ma intreba tata aproape razand. Am crezut ca ai
mai multa imaginatie.
Ei bine, la reactia asta nu ma asteptam. Care era problema lui? As fi putut sa
fac mult mai multe lucruri cu Jacob, si o stia prea bine.
Rasul lui se transforma in incruntare, apoi in marait.
-Imi spune si mie cineva ce se intampla?
-Nimic, mama, doar...gelozia tatalui meu.
-Care-i treaba? spuse Jacob coborand scarile.
-"Treaba" e ca o sa intarziem la ora de matematica. Sa mergem.
-Hei, sa nu iti superi tatal prea tare. Nu de alta, dar imi place capul meu la
mine pe umeri si as vrea sa ramana acolo.
Razand amandoi, am iesit din casa, mergand spre garaj.

Capitolul 6: Escapada

Din nou la scoala. Beah. Acolo unde ne vom muta, nu vreau sa ma mai duc la
scoala. O sa stau cu Jacob acasa si voi citi multe carti. Asta imi place: sa aflu
lucruri noi.
 -Domnule Oldman, am spus eu, venindu-mi o idee.
-Da, domnisoara Cullen.
-Nu ma simt prea bine. Pot sa ma duc pana la infirmerie?
-Nu te simti bine, nu? Trebuie sa te vada un medic? Da, da, ai voie, dute.
-Multumesc.
Si am zbunghit-o pe usa.Buun..acum sa ma gandesc: Rose?nu, e prea
impulsiva...mmm...mama?sau matusa Alice, ea ar putea sa vada ceva. Cred ca
amandoua. Sa vedem...acum au gimnastica...ar trebui sa fie floare la ureche.
Am ajuns la sala de sport, incercand sa adopt o expresie a fetei destul de
inofensiva.
-Buna ziua, doamna Watson.
-Buna, scumpo.Ce s-a intamplat?
-Domnul Oldman m-a rugat sa le chem pe sora si verisoara mea la ora dansului. A
spus ca nu le rapeste decat 10 minute.
-Nu e nicio problema, mergeti, mergeti, puteti sa stati pana la sfarsitul orei.
Uraaa! Asta imi place la profesorii mei: sunt atat de creduli!
Le-am condus pe mama si Alice in baia fetelor.
-Am nevoie sa nu ne auda tata, am spus.
Mama s-a incruntat putin apoi a spus zambind "Gata". Probabil isi desfasurase
scutul.
-Tata si David ascund ceva, am spus fara nicio introducere.
-De unde stii?
-Ei bine...azi-noapte n-aveam somn si am iesit sa ma plimb prin padure.Acolo i-am
auzit. David isi cerea scuze ca tata trebuie sa minta pentru el. Apoi si-au dat
seama ca sunt acolo...
-Asta e ciudat, spuse mama. Despre ce ar putea fi vorba? Alice, poti sa vezi
ceva?
Alice se incrunta si incepu sa caute prin viitor. Dupa circa 5 minute, spuse
dezamagita:
-Nimic. Nimeni nu a hotarat nimic inca.
Clopotelul a sunat si au inceput sa se auda voci ale elevilor care ieseau pe
culoar.
-Uite ce e, spuse Alice. O sa mai caut. Dupa ore, eu, Jasper si David vom merge
in padure sa vanam. Vrei sa vii cu noi?
-Desigur. Vin direct de la scoala, ca e aproape. Nu mai trec pe acasa.
-Cu David? zise mama ridicand o spranceana.
-Linistete-te,mama,Alice va fi acolo.
-Deci ne vedem in padure. Haideti, avem ora de germana.
Chiar atunci pe usa a intrat Aisha. Af, la naiba, sper ca nu a auzit nimic. Am
zambit si am parasit incaperea.
-Hei, incercati si voi sa fiti mai convingatoare, spuse Alice dandu-si ochii
peste cap.