Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tom Ziegler
Personajele:
Joanna Mcneil, puțin peste patruzeci de ani, atractivă, sclipitoare, nostimă. Alcoolică reformata
care-și reface viața după mariajul eșuat.
Eleanor Forbes Houser, aproximativ șaizeci de ai. Dură, dar sofisticată. Chiar dacă a trăit în
Vestul Mijlociu patruzeci de ani, și-a păstrat accentul de nord-est. Este susținătoarea Joannei la
Asociația Alcoolicilor Anonimi,vecină și cea mai apropiată prietenă a ei.
Melissa Wright, șaisprezece ani, fiica Joannei,crescută de tatăl și de mama ei vitregă. Este un copil
bun, excelent în toate privințele, mai puțin în viața propriu zisă.
Actul I
Voce de barbat:„Așa de mult mi-a plăcut conferința ta aseară. N-am mai râs și plâns așa de nici nu
mai știu când. Fii tare, astăzi. Ține minte. Răsăritul e răsărit și trecutul e trecut. „
Tracy:„Hey. Ăăă, hm-mda, ședința de aseară. A fost, știi și tu...a fost. Oricum, m-am gândit să te
sun, doar să-ți urez noroc. Sau, ce-o fi. Salut!”
ELEANOR: Ne bem si noi cafeaua azi?Unde ești?La 9 jumate cand am sunat erai tot in baie?
VOCEA LUI STEFAN: Joanna, știu că ești ocupată, așa că nu mai ridica receptorul. Astăzi are să
fie totul minunat pentru tine. Tu doar ține minte, mai puține glume, mai multă autenticitate. Aaa, și
am bilete pentru vernisajul de la galeriile de joi, și nu uita ca luăm masa de seară la familia Webster
vineri. Și dacă n-ai ce face sâmbătă, de ce nu ne-am casători și noi în sfârșit? Pussi-Pusi.
JOANNA:(în culise): o, căcat!
ELEANOR: Habar n-am de ce îndrăgostit lulea de ea.
(Intra Joanna într-o toaleta nouă, elegantă. E în picioarele goale, cu un prosop în jurul capului și
ținând un foen în mână.)
JOANNA: Îți vine să crezi? Ieri l-am cumpărat și a funcționat exact 20 de minute. Și pe urma puf!
Și tocmai astăzi.
ELEANOR: Și chiar trebuie să urli așa?
JOANNA: Da' ce fac cu părul meu?
ELEANOR: Mai ai 30 de minute. Se usucă singur.
JOANNA: Claia asta? Nu știi ce vorbești.
ELEANOR: Dau o fugă până jos și ți-l aduc pe al meu.
JOANNA: Nu te obosi, jucăria aia a ta nu usucă niciun scuipat.
ELEANOR: Știu. De ce nu-ți bagi capul în cuptor?
JOANNA: Mulțumesc foarte mult.
ELEANOR: Fac o cafea. A telefonat Stefan și te-a rugat să te măriți cu el.
JOANNA: Nu e un dulce?
EELEANOR: Ascultă, dacă nu te decizi să pui mâna pe tipul ăsta am s-o fac eu. Și ce a mai zis?
Aa...sa fi autentică.
JOANNA: Autentică? Ce dracu vrea să spună cu asta? Păâna acuma, în dimineața asta am primit
telefoane cu îndemnuri de CARPE DIEM, Destinde-te , ,,Lasă-l pe Dumnezeu să aibă grijă”, Ține-ți
firea.
ELEANOR: Nu vor altceva decât să-ți arate că țin la tine.
JOANNA: Știu. E vina mea. Aș vrea să reușesc să-mi țin gura la ședințele astea. Și tare mult aș vrea
să ți-o ții și tu pe a ta.
ELEANOR: Eu? Ce ai cu mine acum?
JOANNA: Tu ești aia care a tras de mine să vorbesc aseară.
ELEANOR: Și tu ești aia care s-a pornit într-un monolog de jumătate de oră care suna ca nu știu ce
număr de actriță ratată.
JOANNA: Mda, poate că am fost cam emoționată la început, dar când am terminat nu mai era
nimeni cu ochii uscați.
ELEANOR: Asta e adevărat, mai ales copila aia care plangea cu sughituri. O fi fost vreuna din
refugiatele tale?
JOANNA: De câte ori să-ți spun că nu le consider pe fetele alea de la Sfantul Iuda refugiate doar
pentru că s-au retras în ceva care se cheamă Refugiu. O cheamă Tracy. Și pe ea a părăsit-o maică-sa.
ELEANOR: Oricum îți mulțumesc pentru discurs. N-am mai văzut o ședință care să se termine pe
o notă atât de...acută. Și tocmai de aia te sună toți în dimineața asta. Ca să se revanșeze și ei.
JOANNA: Prostii. Nu îmi datorează nimic. De ce dracu de fiecare dată când sunt stresată, singurul
minte care îmi vine în minte e maică-mea?
ELEANOR: Am citit un articol despre asta. Cercetările mai noi sunt de părere că vinovăția trebuie
să fie de natură genetică.
JOANNA: Vinovăție genetică! Grozav!
EELEANOR: Aseară păreai atât de plină de încredere în tine, ce s-a întâmplat?
JOANNA: Ce se întâmplă întotdeauna!
ELEANOR: Maică-ta sau ex-bărbatul tău.
JOANNA: Șase dimineața. Sună telefonul.(Eleanor ii perie părul Joannei) Eu sunt încă adormită,
și Richard intră direct în chestiune: De ce nu poți să lași și tu lucrurile așa cum s-au aranjat? Melissa
a crescut, e acum adolescentă, desteaptă, realizată și a făcut asta fără niciun ajutor din partea ta.
Niciun ajutor din partea mea? Dar eu i-am dat naștere, ce dracu? Când a închis, ieșea fum din mine.
ELEANOR: Chestia e că a trebuit să faci o alegere. Ai fi putut să pleci de la spital, să te duci acasă
la fiică-ta, la căsătoria ta deja avortată, sau ai fi putut să alegi să incerci să faci ceva cu viața ta.
Dacă stai acuma să te gândești, ai vreo îndoială că ai făcut alegerea cea bună? O alegere poate nu
tocmai populară, dar bună... Trebuie să plec am treabă la Universitate.
JOANNA: Nu, stai puțin. Încă două minute.
ELEANOR: O să fie bine.
JOANNA: Mi-am exersat speech-ul de primire și vreau să văd ce spui și tu de el.(Eleanor se așază)
Okay, ora douăsprezece, punct, sună jos la intrare. Apăs pe buton, respir o dată, adânc. Bate cineva
încet la ușă. Alunec spre ușă, o deschid larg. Tu trebuie să fii Melissa. Doamne, uită-te la tine ce
mare te-ai făcut. Te-ai făcut o adevărată doamnă, o doamnă frumoasă.
ELEANOR: Joanna.
JOANNA: Sună artificial?
ELEANOR: Pentru numele lui Dumnezeu, Joanna. Fii sinceră cu ea. Spune-i exact ce simți.
JOANNA: Adică ce, că mi-e frică și sunt copleșită de vinovăție? Dornică la culme să-i plac,
stângace, țeapănă și deloc sigură pe mine?
ELEANOR: Atunci nu-i spune cum te simți. Dumnezeule, tu le vorbești cu toată naturalețea unor
fete de vârsta Melissei. Închipuie-ți că e și ea una din ele. Întreab-o simplu ce-i place, ce nu-i place
ei, la ce e ea mai bună, unde ar vrea să fie peste cinci, zece, cinsprezece ani? Hai că am plecat.
(Soneria de la ușa intrării blocului. O expresie de panică pe fața Joannei)
ELEANOR: Nu se poate să fie ea. E prea devreme.
JOANNA: IA UITĂ-TE LA PĂRUL MEU!!! E ÎNCĂ UD LEOARCĂ! O SĂ-ȘI ÎNCHIPUIE CĂ
TRANSPIR!
ELEANOR: Calmează-te, sunt doar niște flori. Bănuiesc ca sunt de la Stefan.Auzi ăsta iți trimite
flori de fiecare dată cand te speli pe dinți?
(Soneria de jos. Joanna apasă butonul de deschidere a ușii)
JOANNA: Nu, numai cand mă spăl pe cap.
ELEANOR: Eu trebuie să plec. Promite-mi că te relaxezi/liniștești.. Ziua de azi e foarte importantă
și pentru mine. Știi asta.
JOANNA: Stai puțin. Azi nu e sâmbătă?
ELEANOR: Supraveghez sala de examene la douăsprezece și un sfert.(Eleanor iese în hol, se
întoarce cu o cutie uriașă de la florărie)(Îi dă cutia Joannei). Mă intorc s-o văd pe Melissa, când
termin. (suna telefonul). Asta-i maică-ta.
JOANNA: Clar.
ELEANOR: Vinovăția genetică
VOCEA: Joanna, Joanna, sunt eu, mama ta.
JOANNA: Sunt impresionată.
VOCEA: Joanna, știu că ești acasă. Răspunde, Joanna, știu că ești acolo. (Eleanor iese închizând
ușa după ea.)
JOANNA(ridâcând receptorul): Alo, mamă. Da, astăzi e ziua... Știu că ești împotriva acestei vizite
a Melissei... Da și Richard.. Nu, nu precipit lucrurile. N-am mai văzut-o pe Melissa de 6 ani. Dacă
mai aștept o să trebuiească să-i arăt buletinul. Da, am să țin minte... Da... Da, sigur... Ajungem ce
Dumnezeu... Știu, știu. Fac exact ca tata! (trântește receptorul în furcă. Dă drumul la muzică-
mazurca de Chopin. Își amintește de cutia de flori, o deschide. Scoate un buchet uriași de trandafiri
cu cozi lungi. E și o carte de vizită. O citește) “Dragă Joanna, Trandafirii sunt roșii/ violetele-s
albastre, O numele tău pe tatuajele noastre.”
(Râde, pune florile într-un vas apoi se întoarce deodată, alunecă spre ușă, joacă în pantomimă
deschiderea ușii, primirea) “Ești Melissa, sigur. Doamne, lasă-mă să mă mai uit la tine. Ia te uită,
ce-ai mai crescut. Ai ajuns o adevărată doamnă frumoasă și distinsă. Așa, ce-ai mai făcut între timp”
Nu, asta-i o prostie. “Te-ai făcut o adevărată doamnă. Vino și așeză-te lângă mine.” Așa. “Ceva de
băut?” Aaau!! La multi ani iubita mea! ”(soneria de la intrarea blocului) Ce mai e și asta? (fuge la
fereastră) Nu!! (privește afară. Un geamăt. Sună din nou. Joanna aleargă spre butonul de
deschidere al ușii. Ezită. Îl apasă. ) Doamne. Sunt o pacătoasa, nu merit concesii ,dar dacă mă ajuți
în după masă asta, îți făgăduiesc că am să fiu drăguță cu mama tot restul vieții.!! (Își ridică ochii
spre cer) Bine, bine, o săptămână (Se îndreaptă spre oglindă. își potrivește coafura. bătaie la ușă.
Joanna rămâne mută cu ochii la ușă. Bătaie din nou. Merge spre ușă. O deschide.)
(Melissa e îmbrăcată într-un blazer bleumarin, fustă plisată, bluză albă- uniforma unei școli
oarecare, conservatoare. Poșetă, o cutie cu un instrument muzical și o partitură. Expresie serioasă.
Surâsul nu apare ușor pe fața acestei tinere. Vocea îi e recel, la obiect)
MELISSA: Salut. Eu sunt Melissa. (Joanna nu e în stare să zică nimic). Adică fiica ta.
JOANNA: Eu sunt Joanna. Mama fiicei. (Melissa îi ăntinde mâna)
MELISSA: Salut.
JOANNA(Joanna îi ia mâna): Salut .
(Își desprind mâinile, tăcere lungă.)
MELISSA: Îmi pare bine că te recunosc.
JOANNA: Îți pare?
MELISSA: Da. Nu eram sigură că o să te recunosc
JOANNA: Nu erai?
MELISSA: Nu, dar da.
JOANNA: Da, ce?
MELISSA: Te recunosc
JOANNA: A, da.
MELISSA: Nu te-ai schimbat foarte mult.
JOANNA: Nu?
MELISSA: Nu. Nu te-ai schimbat.
JOANNA: Mda. Nici tu.
MELISSA: Nu? Pe atunci purtam aparat dentar, dar acum nu mai e nevoie, vezi? Și multe alte
lucruri sunt altfel acuma... Vreau să spun, a trecut atâta vreme de atunci...
JOANNA: De când?
MELISSA: De când nu ne-am mai văzut una cu alta.
(Joanna o conduce pe Melissa în apartament și închide ușa.)
JOANNA: (pauză) Da. Ai găsit ușor casa?
MELISSA: Da, m-a lăsat tata cu mașina. Am ajuns puțin mai devreme.
JOANNA: Cu 15 min și jumătate.
MELISSA: N-a fost trafic așa de aglomerat, cum crezuse tata. A spus că pe tine nu te deranjează.
JOANNA: Așa a spus?
MELISSA: Vine la cinci să mă ia. Astăzi seară mergem la concert.
JOANNA: Înțeleg.
MELISSA: Sper că e în regulă.
JOANNA: Sigur. Bună idee, să mergeți la concert.
MELISSA: Nu. Vreau să spun ora la care vine să mă ia. Cinci.
JOANNA: Ce-i cu ea?
MELISSA: Nimic
JOANNA: A, spuneai de... ora cinci. Când vine tata. Sigur. Are să te ia să mergeți... Probabil că ai
să crezi că sunt...
(Melissa a rămas cu ochii pe picioarele Joannei. J se uită și ea în jos. Vede că nu și-a pus pantofii)
JOANNA: (râde nervoasă) Te întrebi probabil de ce nu sunt încălțată. Și eu mă întreb de ce nu mi-
am pus pantofii. Hmm- pot să te întreb ceva? Pui mare preț pe prima impresie?
MELISSA: Pe prima impresie? Da, cred că da.
JOANNA: D-asta mi-era și mie frică. Mă crezi sau nu , de obicei nu-s chiar atât de confuză. De
fapt, ai crede că... Nu, lasă acuma, n-are importanță.
MELISSA: Ce?
JOANNA: E o prostie. Nu mă puteam...
MELISSA: Hai, întreabă, poate te ajut în vreun fel.
JOANNA: N-ai vrea... să te întorci în hol și să bați la ușă ca adineauri când ai intrat?
MELISSA: (nu înțelege) Înapoi în hol?
(Joanna o conduce pe Melissa înapoi în hol.)
JOANNA: Crezi c-am înnebunit, nu? Că-s tâmpită.
MELISSA: Vrei să...
JOANNA: Da. (inchide ușa) Numără până la 10 și pe urmă bate în ușă (se întoarce în cameră)
Pantofii ăia, dracului! Și părul asta.
(Joanna se încalță. Se piaptănă în grabă. Melissa face cum i-a spus- bate la ușă. Joanna respiră
adânc și deschide ușa)
JOANNA: Tu trebuie să fii Melissa. O, Doamne, ia să te văd. Uite, ce mare te-ai făcut: ai ajuns o
doamnă distinsă si foarte frumoasă .O, draga mea, fetița mea! A trecut atâta vreme, prea multă
vreme. Mi-a fost așa dor de tine. Lasă-mă să mă mai uit la tine. Nu-mi vine să cred că tu ești. Dar tu
ești. Și ce ochi frumoși ai, și ce siluetă (o trage mai aproape) Ai să mă ierți vreodată? Ai să poți s-o
ierți pe egoista, nenorocita de maică-ta? Cum a fost? Vreau să spun în ce privește prima ta impresie?
MELISSA(fără convingere): Au.
JOANNA: A!!,...și La Mulți Ani de ziua ta!
MELISSA: Merci.
JOANNA: Cum te simți acuma la 16 ani?
MELISSA: Toată lumea mă întreabă asta. Nu știu sigur ce așteaptă cu toții să le spun. Mi-am adus
flautul. M-am gândit că poate, mai târziu, ai vrea ca să....
JOANNA: Flautul?
MELISSA: Da. Cânt la flaut. Nu mai ții minte?
JOANNA: Sigur că țin minte.
MELISSA: M-am gândit că poate-ai vrea să-și cânt ceva.
JOANNA: Am să vreau. Sigur că am să vreau. Intra, te rog, fă-te comodă.
MELISSA: Drăguțe flori.
JOANNA: Da. Sunt de la... o cunoștiință. Da.
(Tac amândouă)
JOANNA: Cred că ți-e sete după un prim contact atât de... Să-ți dau ceva de băut.
MELISSA: E-n regulă. Nu mi-e...
JOANNA (se îndreaptă spre frigider,îl deschide): Ce zici de o Cola?
MELISSA: O Cola?
JOANNA: Da, n-ai vrea o Cola?
MELISSA: Eu nu beau Cola.
JOANNA: Dar ce faci cu ea?
MELISSA: Cum adica?
JOANNA: Nimic. Iarta-mă.
MELISSA: Îmi vine pe gât.
JOANNA: Ce?
MELISSA: Cola. Uită-te la tenul meu.
JOANNA: O,tenul tău. Ce fază... Si eu la vârsta ta aveam o față ca de pizza. Atunci, niște lapte?
MELISSA: Nu,mulțumesc.
JOANNA: Nu trebuie neapărat să-l bei. Poți sa ți-l întinzi pe față, pe obraji. E foarte bun pentru ten.
Să văd. E suc de portocale...
MELISSA(surâde iarași, cam de sus): Nu am nevoie de nimic. Îți mulțumesc.
JOANNA: Atunci, apă?
MELISSA: Nu mi-e sete.
JOANNA: Poate mai târziu. Hai să stăm putin.
(Pornesc amândoua spre canapea. Melissa o cotește spre scaun. Își surâd.)
MELISSA: Ai aici... JOANNA: Si ce-ai mai facut?.... (Da..spune.)
MELISSA: Ai aici un apartament plăcut de tot.
JOANNA: O...Îți place?
MELISSA: Da, deși...
JOANNA: Deși?
MELISSA: Nu mi se pare că-ți...seamănă. Că ți se potrivește.
JOANNA: Da? Cu cine-ai zice că seamănă?
MELISSA: Nu știu.
JOANNA: A,uite s-a facut ora mesei! (Sare în sus și o pornește spre bucătărie.)
MELISSA: Nu ,chiar nu...
JOANNA: Uite aici, am găsit niște cotlete grozave, prosciutto crudo, salam italian, provolone si
mozzarella. Am și niște rulade. Mă gândeam să facem împreună...
MELISSA: Eu nu mănânc carne.
JOANNA: Ce spui?
MELISSA: Sau produse animale de nici un fel.
JOANNA: O, Doamne, ești vegetariană. De ce nu mi-a spus nimeni. Aș fi cumpărat...banane si
conserve de fasole.
MELISSA: Nu sunt genul meu...
JOANNA: Stai, să nu mă înțelegi greșit. Din punctul meu de vedere nu mă deranjează deloc
convingerile tale. Eu am vederi foarte liberale.
MELISSA: Dar eu nu sunt vegetatiană! Cel puțin, nu permanent. Tissy și cu mine ne-am înscris la
un club dietetic, care se cheamă ,,Să trăim holistic". Facem yoga și meditație. Chestii de felul ăsta.
Mâncăm numai fructe proaspete si vegetale.
JOANNA: Cine-i Tissy?
MELISSA: Ce spui?
JOANNA: Tissy. Ziceai că Tissy și cu tine v-ați înscris la cursul ăsta.
MELISSA: Tissy. O știi, nevasta tatii, Tissy?
JOANNA: Tatăl tău are o nevastă pe care o cheamă Tissy? De când?
MELISSA: Din totdeauna. Sau, cel puțin, de când tu și cu el...o știi, Teresa Chambers, soția tatii.
JOANNA: Și tu îi spui Tissy.
MELISSA: Exact. Și ea-mi spune mie Missy.
JOANNA: Missy?
MELISSA: Mda, pentru că...
JOANNA: Și ea de ce-ți spune ție Missy?
MELISSA: Nu știu. Așa mi-a spus întotdeauna. Vreau să spun, de când ea si cu tata...
JOANNA: Nu vreau să fac vreo problemă din asta. Sigur, Teresa, Tissy, e liberă să-ți spună cum
vrea. Doar că noi ți-am spus întotdeauna Melissa. Tatăl tău cum îți spune?
MELISSA: Tata?
JOANNA: Da,tata. Cum îți spune tata?
MELISSA: Cred că și el îmi spune tot Missy.
JOANNA: Da. Tissy si Missy ale lui. Bine că nu-i nici unul din voi peltic..
MELISSA: Da, oricum, voiam să-ți spun că nu pot să mănânc carne sau brânzeturi. Îmi pare foarte
rău că-ți fac atâta bătaie de cap.
JOANNA: Dar ce facem cu masa de prânz? Poate vrei să trecem direct la tortul de ziua ta.
MELISSA: Dar sa știi că nu mâncăm nimic din produsele semipreparate pe bază de hidrogen sau
rafinate.
JOANNA: Înțeleg. Nici produse animale. Ce mai rămâne?
MELISSA: Ți-am spus.
JOANNA,MELISSA: Fructe proaspete si ( JOANNA:legume) (MELISSA: vegetale)
MELISSA: De preferință organice.
JOANNA: Uf, iarta-mă. Eu nu mă dau în vânt după chestii "organice". Eu de obicei mănânc în oraș
și sincer să-ți spun, habar n-am prin ce proces a trecut mâncarea. Să vedem...O jumatate de varză.
MELISSA: Joanna nu mi-e foame.
JOANNA: Sigur că ți-e foame. Ai șaisprezece ani. Știi ce, nu-mi ia nici un minut să dau fuga până
jos la colț...
MELISSA: Îți spun, nu mi-e...
JOANNA (pornește spre ușa din față): Dar și mai bine, mă duc până jos. Prietena mea Eleanor își
crește ea roșiile și castraveții în glastre , pe veranda din spate.
MELISSA (sare în picioare): Îți spun! Nu mi-e foame deloc!
JOANNA: Cât de neprelucrate trebuie să fie? Îți aduc glastra întreagă și poți să le ronțăi frunzele.
MELISSA: Acum, parcă ești bunica.
JOANNA (îngheață locului): Parcă sunt cine?
MELISSA: De câte ori mă duc la ea în vizită, numai ,,Melissa, ține ceva de băut; Melissa mai
servește o porție". Chiar așa și tu. Exact ca maicăta.
JOANNA: Foarte urât lucru să mi-l spui în față.
MELISSA: Eu cred sincer că n-am să ajung niciodată așa. Eu am fost crescută altfel.
JOANNA: Așa?
MELISSA: Tissy nu crede deloc că noi copiii ar trebui să fim constrânși să facem ceva ce e
împotriva principiilor noastre. Ea crede in CORP.
JOANNA: Asta ce e?
MELISSA: Copiii ar trebui să aibă responsabilitate personală. C-O-R-P.(CE-O-RE-PE)
JOANNA: Sună într-adevăr foarte progresist. Și,practic ce înseamnă?
MELISSA: Adică, atunci când ies în oraș. Tissy nu trebuie să-mi spună de fiecare dată la ce oră să
fiu acasă. Am răspunderea mea personală pentru asta.
JOANNA: Da? Și când ieși undeva,la ce oră îți spui ție însăți că ai sa fii acasă?
MELISSA: Nu ies chiar atât de des, dar când ies, sunt acasă întotdeauna la zece.
JOANNA: Nu e cam devreme? Chiar și filmele de la ora nouă nu se termină înainte de ora
unsprezece.
MELISSA: O, eu nu mă duc la filme. Vezi, eu am răspunderea mea și pentru studiile mele, pentru
muzica mea, gimnastica. Tissy și cu mine alergăm în fiecare dimineață la cinci treizeci. Am
răspunderea mea si mă scol singură.
JOANNA: Și ce se-ntâmplă dacă sari calul?
MELISSA: Ce vrei să spui?
JOANNA: Dacă...dormi mai târziu si Tissy trebuie să facă jogging singură.
MELISSA: Nu știu. Nu s-a întamplat niciodată.
JOANNA: N-ai dormit niciodată mai târziu?
MELISSA: Nu. Dar dacă aș fi făcut-o, aș fi responsabilă să asigur compensație. Asta înseamnă C-
O-R-P.
JOANNA: Chiar, asta e. Sunt convinsă că rentează. Și deci, cum spune bunică-ta, tatăl tău a trebuit
să adauge o cameră întreagă acasă la voi ca să-ți poată ține toate cupele și distincțiile.
MELISSA: Bunica exagerează. Tata ține tot ce am câștigat într-o vitrină mai mare din living.
JOANNA: Tatăl tău mi-a dat și mie voie să-mi țin o cupă câștigată de mine în vitrina lui. (Se
îndreaptă spre bibliotecă și se întoarce cu un mic obiect din ceramică,montat pe un suport de lemn).
Uite-o.
MELISSA: A, micul pulover trandafiriu. Îl țin minte. Nu știam că era al tău.
JOANNA: L-am câstigat la liceu. Premiul Maria Magdalena pentru Suferință Îndelungată.
MELISSA: Și pentru ce l-ai câștigat, la muzică?
JOANNA: N-aș spune.
MELISSA: Atunci sport?
JOANNA: Pentru nebunie curată.
MELISSA: Pentru ce?
JOANNA: Când am terminat liceul, un grup de fete s-au vorbit și au dat Premiul ăsta fetei care se
întorcea cu mai multe vânătăi și urme de mușcături după o întalnire.
MELISSA: Doamne, și nu te-ai simțit deloc nu știu cum? Rușinată?
JOANNA: Rușinată? Dar ăsta a fost singurul lucru pe care l-am câștigat eu pe merit în toată viața
mea. Când m-am ridicat să-mi iau premiul am spus:,, Aș vrea să-i mulțumesc lui Marty Roberts,
fără ajutorul căruia nu ar fi fost posibil să câștig trofeul".
MELISSA (surâs silit): Eu n-aș zice că mă dau în vânt după lucruri din astea.
JOANNA: Ne distram și noi.
MELISSA: Da, așa cred.
JOANNA: Da,să știi!
(Joanna se duce sa puna trofeul la loc.Melissa i-l ia din mana)
MELISSA:. Îl pun eu la loc.
JOANNA: Da,bine.Era…
MELISSA:Țin minte unde era.
JOANNA: Ascultă,am…am tot vrut să-ți explic…știi și tu,despre ce s-a întâmplat atunci.
MELISSA: Nu trebuie să explici nimic.Eu știu tot ce se poate știi despre alcolism.Ni s-au dat filme
la școală.Arată ce face alcolul în corpul omenesc .Distruge sistemului circulator si fiecare pahar de
alcool distruge mii și mii de celule ale creierului.
JOANNA:Eu aveam oricum prea multe celule...
MELISSA Și asta a fost o glumă.
JOANNA(aprobă din cap): Melissa.Filmele astea nu ți-au spus că alcoolismul e o boală?
MELISSA: Ba da,dar tata spune că alcoolismul e o slăbiciune morală.
JOANNA: Cei mai mulți spun asta.
MELISSA Tata e doctor.
JOANNA: Știu asta,dar chiar și în rapoatele medicale se recunoaște ca…
MELISSA: Chiar trebuie să discutăm despre asta?
JOANNA: Aș fi vrut să-ți explic.
MELISSA: Asta pare alt cd-player.Ce s-a întâmplat cu cel pe care ți l-a dăruit tata?
JOANNA: Nu mi l-a dăruit tatăl tău.(deodată izbucnește muzică rock din difuzoare).
MELISSA:(reduce volumul) Ăsta-i Yuck/Marilyn Manson .Cum poate să asculte cineva prostiile
astea?
JOANNA: Lucrez cu niște tineri care m-au molipsit și pe mine.
MELISSA(găsește un post de muzică clasică) : Uite, Schumann.
JOANNA: E Schubert. Oricum,să ne întoarcem la alcoolism.La vremea aceea eu nici nu știam că
sunt alcoolică.Nici când ajunsesem la spital nu știam.
MELISSA:Eu îmi aduc aminte de spital.Mi-ai trimis o ilustrată de acolo.Am vrut să te vizitez dar
tata spunea..
JOANNA: Tata spunea că ce?
MELISSA Că un ospiciu de bolnavi mintali nu e locul potrivit pentru o fetiță.
JOANNA: Era într-adevăr și un ospiciu pentru asemenea bolnavi,mintali. Dar acolo am cunoscut o
consilieră voluntară. Eleanor.
MELISSA: Prietena ta de jos,cu glastrele cu plante.
JOANNA: Da.Pe lângă specialtatea asta a ei de horticultoare în mediul urban si pe lângă faptul că
este o femeie din lumea bună, Eleanor m-a adoptat si asta mă face să mă simt..oarecum deosebită.
(pauză) Melissa,motivul pentru care mi-a trebuit atât de mult timp să întru în legătură cu tine,asta
voiam să-ți explic.Nu vroiam sa ma vezi cum eram dar acum,cu ajutorul lui Elli…
MELISSA: Tata spunea că nu tu nu ai fi avut nevoie să stai în spitalul acela ingrozitor.Dar tu nu-i
lăsai să-ți dea drumul.
JOANNA: Asta e adevărat.
MELISSA: Dacă te-ai fi întors acasă,am fi avut noi grijă de tine.
JOANNA: Eu nu voiam să aibă altcineva grijă de mine. Eu voiam să fiu ceva mai mult decât pur și
simplu nevasta domnului Wright. Melissa,ascultă-mă,când tatăl tău și cu mine am rupt-o eu am…
MELISSA:Tata mi-a explicat totul.Cu divorțul.
JOANNA(crispată): Sunt sigură că ți-a explicat. Și sunt sigură că a fost cât se poate de imparțial.
Dar aș vrea ca tu să asculți mai departe ce am și eu de spus!(Liniște o clipă.Melissa începe să
citească bilețelele prinse în rafturile bibliotecii Joannei.Pare indiscretă la modul deliberat.)
Când mi-au dat drumul de la spital,mă simțeam alt om. Am inceput sa muncesc. Am lucrat
curățenie prin birouri, pe urmă într-un magazin de încălțăminte.
MELISSA: Acela de pe Madison.
JOANNA: Da.
MELISSA: Tata și cu mine am trecut cu mașina pe acolo.
JOANNA:Ați trecut? Probabil că pe mine nu m-ati putut vedea...
MELISSA(indică o fotografie):Cine-i ăsta? Cu dragoste,Stefan.
JOANNA: Ce spui?
MELISSA: Tata spune că ești serios implicată cu cineva.El e?
JOANNA: Stefan și cu mine suntem prieteni foarte buni.
MELISSA: Bea și el?
JOANNA: El gustă un pahar sau două de vin roșu la masă,dar nu e alcoolic.El și cu mine…
avem,într-un fel,aceleași păreri despre viață,același simț al umorului,cam contorsionat...
MELISSA: Și acum lucrezi la o firmă de publicitate.
JOANNA: Da, sunt aici la ei de optsprezece luni. Sunt la serviciul de repartiție.Asta înseamnă că
aranjez…
MELISSA:Știu ce-nseamnă serviciul de repartiție.
JOANNA: Firește.Vezi, Melissa, m-am schimbat. Și, de asemenea, am acceptat în sfârșit faptul că
sunt alcoolică si fac parte dintr-o asociație făcută din oameni ca mine.
MELISSA: Alcoolicii anonimi.
JOANNA: Da.Și astă noapte am sărbătorit a doua aniversare împreună cu ei. Au trecut 2 ani
acum.Doi ani și o zi de când am băut ultima oară.Sunt și consilier voluntar în weekend.
MELISSA: La Refugiul Sfântului Iuda. Lucrezi cu toxicomani adolescenți. Iam vizitat și eu o dată.
JOANNA: De ce?
MELISSA: Din curiozitate. Îmi aduc aminte de poza asta.
JOANNA: E seria asta de trepte.În momentul de față mă canalizez pe treptele 8 și 9.
MELISSA: A fost făcută de ziua mea.
JOANNA: Pe treapta a 8-a a trebuit să fac o listă cu cei cărora le-am făcut rău cu băutura mea.
MELISSA(privind fotografia): Când am împlinit 10 ani.Mai ții minte?
JOANNA: Țin minte.Treapta a noua,asta e grea.
MELISSA: Aveam un tort cu 10 lumânări.
JOANNA: Aici trebuie să-ți ceri iertare, față de toți cei de pe listă.
MELISSA: Și tu ai comandat de băut.O vodcă dublă cu cuburi de gheață.
JOANNA: Melissa,ascultă-mă,te rog.
MELISSA: Mă gândeam că sună atât de caraghios.De ce ar vrea cineva să i se toarne băutură peste
niște cuburi de gheață?
JOANNA: Nu mai pot să-mi șterg din minte mesele alea de prânz cu vodcile duble cu martini.
Aniversările ratate, suferința și umilința pe care ți le-am provocat.Dar te-am invitat acuma aici ca
să-ți spun cât de rău îmi pare pentru tot ce ai îndurat din cauza mea. Sper din toată inima că ai să mă
ierți...
MELISSA: Tata nu a vrut să divorțeze! Dar când tu ai plecat din spital și ai refuzat să te intorci
acasă,el ce mai putea să facă?
JOANNA: Nimic...(pauza)Ascultă. Haide să nu mai vorbim despre mine.Vreau să aflu lucruri
despre tine.Tot ce-ți place, ce nu-ți place,ce vrei să faci și unde ai vrea să fii peste
cinci,zece,cincisprezece ani. Lucrurile astea.
MELISSA: Ai vrea să-ți spun despre premiile pe care le-am luat?
JOANNA: Sigur.Premiile.
MELISSA:Tata e cel mai mândru de astea pentru studii. Tissy aduce vorba mereu de cele de sport.
JOANNA: Dar ție, care iți place cel mai mult?
MELISSA: Cele de muzică.Cânt la flaut în orchestra școlii.Am câștigat la concursurile pe district și
pe stat,solo și ansamblu,de 2 ori.Am fost flautul principal vara trecută în Orchestra Tineretului și am
dat concurs pentru Orchestra Mc Donald.
JOANNA: Asta-i nemaipomnit!
MELISSA: Nu,nu e.Am căzut la concurs.
JOANNA: O,îmi pare rău.
MELISSA: Mi-au criticat expresia muzicală. Mi-au spus că am o tehnică perfectă,dar că sunt lipsită
de expresivitate. Așa că acum am lucrat din greu în direcția asta.
JOANNA: Ai lucrat la expresivitate muzicală.
MELISSA(Se îndreaptă spre canapea.unde și-a lăsat lucrurile).Da!...Uite,ce am găsit. (Îi întinde
Joannei o foaie de hârtie cu o partitură scrisă de mână).Recunoști asta? E o compoziție scrisa de
tine. Pot să o cânt și eu acum.Sigur,știu că nu pot s-o cânt la fel de bine ca tine,dar aș vrea să încerc
și eu.
JOANNA:Unde-ai găsit asta?
MELISSA: În pod la bunica.La un loc cu fotografii cu tine și cu tatăl tău împreună. Era un bărbat
frumos.Păreați foarte fericiți în pozele alea.
JOANNA:Da?
MELISSA:Aș fi vrut să-l fi cunoscut și eu.
JOANNA: Pe tatăl meu?O,ți-ar fi…Era foarte nostim cu el.O parte din timp.
MELISSA: Trebuie să fi fost foarte tristă când a murit.Pariez că tu și bunica erați foarte mândre de
el.
JOANNA:Bunica?
MELISSA:Da.Vorbește deseori despre ce om minunat era el.
JOANNA:Tu vorbești serios?
MELISSA:Zice că era un om minunat.
JOANNA:Femeia asta mă înnebunește!
MELISSA:Nu înțeleg.
JOANNA:Bunica ta a spus intotdeauna că bunicul tău era un prăpădit.
MELISSA:Ba spune că..
JOANNA:Un prăpădit,un ratat,un bețivan!
MELISSA:Nu înțeleg ce spui tu acolo.
JOANNA:Vrei să spui că bunică-ta nu ți-a spus niciodată că el a fost “cea mai mare dezamăgire din
viața ei”?(Melissa clatină din cap).Tatăl bunicii tale avea o firmă de construcții aici în oraș și tata a
refuzat să preia afacerea.Nu voia să-și petreacă viața turnând beton;voia să compună muzică.Ea nu
l-a iertat niciodată.I-a spus toată viață că era un nimic,un pianist de mâna a zecea. Așa că el a
început să bea și certurile au devenit tot mai urâte,și pe urmă el a plecat de tot.Până în ziua morții
lui,pentru ea,el a fost un prăpădit.
MELISSA:Nu-i adevărat!
JOANNA:Melissa,eu am trăit cu ei!
MELISSA:Bunica spunea că era un om minunat!
JOANNA:Sigur!Știi ce mi-am adus aminte acum,de când erai tu mică?Cât de mult ne
certam/contraziceam.Speram că am depăsit perioada aia. Mi s-a cam uscat gâtul, am să...
MELISSA: Ți-aduc eu. Ce ai vrea să bei?
JOANNA: Apă. Mulțumesc! Ascultă, Melissa,sunt mândră cu adevărat de toate realizările
tale...toate.Dar tu,tu ce faci?
MELISSA:Cum adică,ce fac?
JOANNA: Cum te distrezi tu?
MELISSA:Să mă distrez?
JOANNA:Știi și tu…ha,ha,hi,hi,distracții?
MELISSA:Pe mine mă amuză tot ce fac.
JOANNA:Nu mă gândesc la activitățile astea pe care le faci cu placere și care te amuză,vreau să
spun ceva nostim!Când a fost ultima oară când ai ras asa deodata, fără motiv?
MELISSA:De ce aș face așa ceva?
JOANNA:Voi nu vă strângeți laolaltă o gașcă de fete și râdeți noaptea despre nimic și analizați
pâna la cele mici amănunte anatomia oricăruia din tipii de la școală?
MELISSA: Tata și cu Tissy nu vor ca eu să-mi pierd timpul cu fleacuri din astea.
JOANNA: Să-ți pierzi timpul? Draga mea,dar la vârstă ta asta e viața. Când ai ieșit ultima oară cu
colegii tăi?
MELISSA: De când urmez cursurile astea holistice...
JOANNA: Dar viața asta holistică nu e deloc holistică dacă nu-i și sexul opus de față. Mai ales la
vârsta voastră.La voi la școală nu sunt petreceri cu băieții?
MELISSA:Ba da.
JOANNA:Și nu te duci?
MELISSA:Nu.
JOANNA:De ce nu?
MELISSA:De aia.
JOANNA:Te-a invitat cineva vreodată?
MELISSA:De fapt,nu.Dar,oricum nu voiam să mă duc.
JOANNA:Ei,haide.Ascultă,de ce nu inviți tu pe cineva? Eu asa făceam.
MELISSA:Eu nu pot să fac asta.
JOANNA: Dar nu trebuie să faci nimic altceva decât să dai un telefon.
MELISSA: Nu am timp de așa ceva.Și pe urmă băieții..sunt stupizi.
JOANNA: Sigur că sunt stupizi.Asta-i și face așa de nostimi.
MELISSA: Tata și cu Tissy..
JOANNA: Dar nu poți să-i lași deoparte pe tata și Tissy asta?
MELISSA: Nu vreau să mai discutăm despre chestiile astea!
JOANNA: Eu nu vreau altceva decât să te ajut.
MELISSA: N-am nevoie de ajutorul tău.
JOANNA: Iartă-mă!
(pauza)
JOANNA: Ai stat vreodată de vorbă cu cineva despre..știi și tu,despre chestiile astea importante?
MELISSA: Vrei să spui,despre sex? Ni s-au dat filme la școală despre problemele sexuale înca din
clasa a 4a.
JOANNA: Da, sigur, filmele astea..
MELISSA: Știu pe unde vin copiii.
JOANNA: Dar în sexualitatea asta cum îi spui tu, intră mult mai multe decât felul cum se fac copiii.
Presupun că ești încă virgină...
MELISSA:Cum poți să mă întrebi așa ceva?
JOANNA: În ce privește virginitatea, nu există nuanțe. Sau ești virgină sau nu ești.
MELISSA: Mda,bine..Da,sunt!
JOANNA: Și te-ai gândit vreodată la..adică la momentul când ai să încetezi să mai fii virgină?
MELISSA: NU!
JOANNA: Chiar nu?Când eram de vârsta ta...
MELISSA: Dar asta nu e treaba ta!Ce fac eu cu viața mea nu e treaba ta!
JOANNA:Dar eu mai sunt încă mama ta!
MELISSA(sare în picioare și răstoarnă scaunul): NU,NU EȘTI! AI ÎNCETAT SĂ MAI FII
MAMA MEA ACUM ȘASE ANI! M-AI PĂRĂSIT, MAI ȚII MINTE?AI PLECAT DE LA
NOI,DE LA TATA ȘI DE LA MINE!Ai ieșit din ospiciu ăla de nebuni și n-ai mai vrut să te întorci!
Ai uitat că mai trăiam și eu pe lumea asta! Șase ani, n-ai vrut să mă vezi, n-ai vrut să mă suni;nici
măcar o scrisoare nu mi-ai trimis...
JOANNA: Deci toate sunt din vina mea ,nu?
MELISSA: Ce să fie din vina ta?
JOANNA: C-ai ajuns așa cum ai ajuns.
MELISSA: Și ce-i așa rău cum am ajuns eu?
JOANNA: N-am vrut să spun asta.
MELISSA: Am fost prima în clasă încă de la grădiniță.Notele mele au fost întotdeauna cele mai
bune!Și am câștigat de pe acum burse la trei universități din cele mai bine cotate!
JOANNA: N-am spus că e ceva rău felul în care ești. Ascultă,nu aș fi vrut ca eu...
MELISSA: Ai vrea să mai ies odată în hol și să-ți mai bat la ușă?
JOANNA: Melissa,te rog.
MELISSA: De ce m-ai mai chemat azi aici?
JOANNA: Ți-am spus,voiam..voiam să-ți spun că..îmi pare rău!
MELISSA: Îți pare rău pentru ce? Pentru ce am ajuns eu?
(Ușa se deschide deodată,s-a întors Eleanor)
ELEANOR:Deranjez? Tu ești firește Melissa!
(Întuneric)
Actul II
(Melissa și Eleanor în bucătărie)
ELEANOR: Ce cauți?
MELISSA: O scobitoare, să vad dacă s-a copt prăjitura. Nu-mi vine să cred că n-
are nici scobitori sau ceșcuțe gradate, hârtie cerată.
ELEANOR: Am găsit totuși o tavă de copt.
MELISSA: Da, sub chiuvetă, ca să se scurgă picăturile de la robinet. ( Închide cu zgomot un
sertar). Nici nu știu de fapt de ce mă mai surprinde toată chestia. Joanna nu a manifestat niciodată
nici cel mai mic interes pentru gătit.
ELEANOR: Din fericire, tu nu o moștenești. M-a uimit cum ai făcut amestecul asta de tort.
MELISSA: Era amestec din pachet, doamnă Houser. Am adăugat doar apă și am amestecat. Și în
fond, dumneata nu trebuie să ...
ELEANOR: Să ce, adică?
MELISSA: Să stai aici pe lângă mine și să fii amabilă cu mine.
ELEANOR ( foarte serioasă): Dar mama ta mă plătește tocmai ca să stau așa și să fiu amabilă.
(Melissa, e limpede, nu știe ce să înțeleagă din ce îi spune Eleanor)
MELISSA: Și sigur e că eu nu am nevoie de tot tortul ăsta.
ELEANOR: E ziua ta, împlinești șaisprezece ani, Melissa. Ce rău in faptul că sărbătorim?
MELISSA: Adică hip-hip-ura?
ELEANOR: Vreau să te întreb ceva? Când ai venit astăzi, ce te așteptai exact să gășesti aici?
MELISSA: Acum faci glume? În ce o privește pe Joanna, am învățat să nu mă mai aștept niciodată
la mare lucru.
ELEANOR: Asta sună cam cum s-ar exprima probabil tatăl tău.
MELISSA: Și ce dacă? Oricum ea ne tratează la fel.
ELEANOR: Spune-mi, sperai ca Joanna să semene mai mult cu mama ta vitregă?
MELISSA: Cu Tissy? De ce as spera așa ceva? Să știi că Tissy nu e exact cum mi-aș fi dorit eu cu
adevărat să fie, nu e deloc o minunăție.
ELEANOR: Tissy?
MELISSA: Se pricepe destul de bine să organizeze lucrurile prin casă, pune pe ușa frigiderului
chipuri rânjitoare. În rest, totul se reduce la sport. E-nscrisă la o sală de fitness, la un club de tenis,
la un club de natație. Dar în ce privește muzica, e complet afona/ pe lângă, nu vorbește decât despre
digestie ,despre tendoane. Nu înțeleg de ce s-a însurat tata cu ea. El zice că de dragul meu. Să-mi
dea o tovărăsie, să am stabilitate. După o lună cu Tissy, cred că și el si-ar fi dorit să-mi fi cumpărat
mai degrabă un câine. Acuma, sigur, pe tata nu-l deranjează prea tare. De când și-a deschis clinica
aia nouă, avem noroc dacă-l mai vedem măcar o oră pe zi. Știi, tata n-ar recunoaște asta, dar îi duce
în continuare dorul Joannei.El a incercat de multe ori s-o aducă înapoi, dar ea n-a vrut.
ELEANOR: Mama ta a trebuit să ia trebuit niște hotărâri foarte dureroase, Melissa. N-a fost deloc
ușor pentru ea.
MELISSA: Și pentru mine a fost ușor?
ELEANOR: N-am spus asta.
MELISSA: Și în fond de unde știi cum a fost pentru ea?Ai avut o fată pe care s-o fi părăsit exact
cand implinise zece ani?
ELEANOR: Nu.
MELISSA: Atunci de ce mai discutăm?
ELEANOR: Fata mea n-a ajuns să împlinească zece ani. Ce frumos miroase! Vrei să mă duc jos
după niște scobitori?
MELISSA: Nu-i nevoie, o încerc cu furculița.(Deschide cuptorul). Ai avut o fată?A… ea a… ?
ELEANOR: Murit? Da.E gata prăjitura?
MELISSA: Îhm. Nu aveți un fund de lemn?
ELEANOR: Probabil că nu.Vezi cu șervetul ăsta. O,arată nemaipomenit!
MELISSA: Da, nu-i așa?
ELEANOR: Pune-o aici.Până se răcește, strângem astea.
MELISSA: Strâng eu.Poți să-mi povestești despre...
ELEANOR: O chema Margaret.
MELISSA: Sper că nu-ți face rău că vorbești despre ea.
ELEANOR: Vorbesc despre ea tot timpul la ședințele de la Alcoolicii Anonimi.Să vedem…eu
aveam 22 de ani, eram studentă ; lucram la licență în Economia Politică si era un doctorand tânăr,
foarte deștept, Harry Houser. Într-o după-amiază am hotărat să facem o pauză si ne-am dus la
plajă.Și am tot stat de vorbă până mult după ce se întunecase, am discutat, ne-am jucat, am băut o
grămadă. Și cum se zice, dintr-una într-alta…
MELISSA: Ai rămas însărcinată.
ELEANOR: Chiar c-am rămas ! Lucrul cel mai îngrozitor a fost să le spun părinților mei, dar Harry
fost minunat. S-a pus în genunchi și mi-a cerut mână. Pe vremea aia bărbații erau galanți de-binelea.
Oricum, eu nu așa îmi vedeam viața. Speram să ajung o economistă renumită pe Wall Street.Și in
schimb m-am trezit măritată, cu burta la gură, călcând cămăsi. Nu mai e nevoie să-ți spun că am
făcut o depresie de toată frumusețea. Ca să mă calmez, îmi făceam un cocktail mai serios -gin si apă
tonică- dar depresia mi se tot accentua și la sfârșitul verii ăleia ajunsesem să-mi înghit vitaminele cu
pahare întregi de gin.
MELISSA: N-ar fi trebuit să bei cat timp erai însărcinata.Ni s-a dat un film la școală care arăta …
ELEANOR: Copilul mi s-a născut prematur, cu șase săptămani mai devreme. Era o fetiță micuță,
prost formată și prost hrănită care,ca și maică-sa, era de-a binelea alcoolică. Și deși a încercat să
lupte cu tot curajul, sevrajul de alcool din primul moment a fost prea mult pentru ea. După 37 de
ore,a renunțat.
MELISSA: Și tu ce-ai făcut? Vreau să spun, cum te-ai…
ELEANOR: Cum crezi? Mi-am umplut golul din mine cu sentimentul vinovăției, până când, am
făcut explozie într-o noapte la un party la facultate și am devastat complet livingul șefului de
department de la Universitate.
MELISSA: O, Doamne.
ELEANOR: Mi s-a spus că am insfăcat un bust de bronz de 25 kg, și l-am aruncat pe fereastră de la
etajul 15.
MELISSA: N-ai să crezi, dar o data,tata și mama se certau de mama focului. Și dintr-o data,Joanna
a apucat măsuța de cafea cu tot ce era pe ea și a aruncat-o drept pe fereastră. Tata tocmai îi găsise o
sticlă de băutură ascunsă în coșul cu rufe murdare.
ELEANOR: Dar toți alcoolicii fac asta. Ascund sticlele.
MELISSA: Da?
ELEANOR: Facem provizii ca veverițele toamna. Dar coșul cu rufe, ăsta-i chiar ascunziș de
amatori. Eu eram profesionistă. Total lipsită de conștiință. Țin minte ca am luat o carte pe care știam
sigur că Harry nu pune mâna niciodată, am scobit-o între coperți tocmai cât să-mi încapă mie o
jumătate de gin și ghice ce carte era asta? Bineînțeles, Biblia.
MELISSA: Mi se făcea rău întotdeauna când tata mai găsea câte o sticlă ascunsă. Îl vedeam cum
înnebunește în adevăratul sens al cuvântului.
ELEANOR: Chiar si dupa ce a murit Harry, eu continuam să ascund băutura prin casă. De fapt, să
renunț la băutură nici n-a fost așa de greu, cât să renunț să-mi ascund sticlele. Chiar și săptămâna
trecută m-am întors acasă de la băcănie cu o sticlă de lapte și m-am dus drept la baie s-o ascund în
dosul rezervorului de la closet.
MELISSA: Cum puteți să glumiți cu lucrurile astea? Tu și mama?
ELEANOR: Vrei să spui că ție nu ți s-a întâmplat niciodată ceva atât de urât, de trist, încât să fie
nostim?
(În afara zgomotului farfuriilor pe care le spală e un moment de liniște)
MELISSA: A fost… Concursul ăla de pronunție corectă, la care am fost acum câțiva ani. Finalele
pe stat.
ELEANOR: Wow!
MELISSA: A ținut o zi întreagă si rămăsesem numai două fete Fata cealaltă tocmai greșise la ceva,
așa că știam că tot ce aveam de făcut era să pronunț corect încă un cuvânt. Mi-a picat:
Perspicacitate. Am respirat o dată adânc, și tocmai când să încep să silabisesc…
(Se aude cheia în broasca ușii de la intrare)
ELEANOR: A venit maică-ta.Stai puţin cu povestea,mor de curiozitate s-aud ce s-a întâmplat.
(intră Joanna cu o pungă de cumpărături) Bine că te-ai întors!
JOANNA:Cum mai stăm?Melissa?
MELISSA:Bine.
ELEANOR:Ia uite.Baloane,pălărioare de hârtie.
JOANNA:Poate facem și o salată. Mmm,miroase minunat aici la voi.
ELEANOR:Vino să vezi.Missy a făcut ea singură toate astea,fără niciun fel de trucuri din cartea de
bucate.
MELISSA:Nu-i nici o grozăvie.
ELEANOR: Joanna, Melissa tocmai îmi povestea despre un concurs de pronunţie la care a
participat.
JOANNA: Da,cred că n-am auzit despre asta.
MELISSA:Cred şi eu că n-ai auzit.Tu erai deja plecată la vremea aia.
ELEANOR: Spune mai departe,Melissa.
MELISSA: N-am chef să mai vorbesc despre asta.
ELEANOR: Ei,haide,spune.
JOANNA: Care a fost cuvântul cu care ai câştigat?
MELISSA: N-am câştigat.
JOANNA: Atunci trebuie să fi fost un cuvânt cu adevărat imposibil.
MELISSA: Ştiam foarte bine cum era ortografiat.
JOANNA: Păi, şi atunci?
MELISSA: Să scot prăjitura din formă până nu se răceşte prea tare. (?)
ELEANOR:Ţi-aduc eu un platou. (?)
JOANNA: Mi-aduc aminte de un concurs de flaut la care am fost exact la vârsta ta. Erau toţi de
faţă; bunicii tăi, mătuşile, unchii, vecinii. Mi-a venit şi mie rândul, m-am ridicat în picioare şi
“pfiu”,mi-am proiectat guma de mestecat drept în gura flautului.(Nici o reactie din partea
Melissei).Aşa ceva cred că ţie nu ţi s-a întâmplat.
MELISSA:Eu nu mestec gumă.
JOANNA:Nu,sigur că nu mesteci.
MELISSA(aşează platoul peste forma de prăjitură):Să sperăm că nu s-a lipit. Hopa acum.
ELEANOR: E perfectă!
MELISSA:Asta nu-i nimic pe lângă prăjitura pe care a făcut-o Tissy săptămâna trecută. Prăjitură cu
dovleac.A făcut-o fără zahăr şi fără făină.
ELEANOR: Ne provoacă.
JOANNA:Trecem peste(scoate o felicitare din sertar).Am vrut să ţi-o dau de când ai ajuns.Îmi pare
rău că e doar aşa,o ilustrată.Ar fi trebuit să-ţi cumpăr ceva,dar..
MELISSA(deschide plicul):Nu-i nimic.”Abia aştept după-amiaza asta a noastră împreună,cu
dragoste,Mama.”(găseşte un cec de format mare.)O grămadă de bani.
JOANNA: Mă gândeam că poate-ţi cumperi,ştii şi tu,o pereche de pantofi de alergat sau ceva.
MELISSA(Întinzându-i cecul inadarat): Nu am nevoie de pantofi noi.
JOANNA: Melissa,stai putin,un minut,ce dracu’/naiba!
MELISSA: Nu-mi plac cadourile în bani. Nu mi-au plăcut niciodată. Exprimă atâta indiferenţă...
JOANNA: Sunt de acord cu tine,dar nu-ţi ştiam măsura la pantofi sau ce preferi tu..
MELISSA:Vreţi să mă iertaţi.Trebuie să merg la baie.
(Melissa iese repede)
ELEANOR: Mă crezi sau nu,dar să ştii că făceam progrese cu ea.
JOANNA: Până m-am întors eu acasă.
ELEANOR: E ceva în felul în care îi da ea înainte.Ceva cunoscut pentru mine,dar numai că nu pot
să-mi dau seama exact ce.
JOANNA:Nu e niciun secret, Eleanor. Mă dispreţuieşte.
ELEANOR: Da, dar nu sunt sigură că din motivele pe care ţi le închipui tu.
(Soneria de la intrare)
ELEANOR: Aştepţi pe cineva?
JOANNA: Sigur că nu.(reactie personala) Alte flori.
ELEANOR: Prietenul ăsta al tău,Stefan.E chiar real?
JOANNA: Acum înţelegi de ce nu vreau să mă mărit cu el? Arată-mi femeia măritată care primeşte
flori de două ori pe zi.
(Bătaie la ușă. Joanna se duce să deschidă)
JOANNA:Salut. Numai o clipa, sa-mi gasesc portmoneul.
TRACY: Mie nu-i nevoie să-mi dai bacșiș.
(Intră Tracy. Are șaisprezece ani,timidă,isteață,simpatică la modul primejdios. Poartă o rochie mai
curând elegantă,tinerească,prea mare pentru ea și care nu i se potrivește cu pârul vâlvoi,cu
pantofii de gimnastică uzați și ciorapii nu prea curați. Duce în brațe o cutie de florărie.)
Sfârșit