Dimensiunea economică a clasei este relativizată şi lărgită în concepţia weberiană.

Alături de
proprietate, care la Marx era categoria fundamentală a poziţiei de clasă, Weber introduce şi ale
diferenţieri economice, considerate la fel de importante, cum sunt calificările, abilităţile,
disponibilităţile care influenţează condiţiile şi tipurile de ocupaţii, nivelul veniturilor obţinute,
securitatea slujbelor, controlul economic al pieţei şi mai ales capacitatea de a obţine monopolul unor
activităţi, servicii, bunuri pe piaţă (Cherkaoui 1997: 137-143). Poziţia de clasă, în viziunea lui Weber,
este orientată funciarmente de proprietate, avere, interesul pentru bunurile de schimb, şansele de
viaţă ale membrilor clasei fiind reglementate de piaţa forţei de muncă, de legalitatea raţională şi
impersonală.
Concepţiei unidimensionale marxiste asupra claselor sociale ca pivot fundamental al
stratificării, Weber îi contrapune o concepţie multidimensională în care raporturile de clasă se
intersectează şi întrepătrund cu alte tipuri de asociere nonclasă, cum sunt statutul şi partidul (Burris
1987:68). Societatea de status este centrată pe prestigiu şi privilegii dobândite la naştere, codificate
din punct de vedere legal, întărite prin educaţie, printr-un mod de viaţă şi ocupaţii specifice. Grupurile
de status au la bază o viaţă comunitară relativ continuă şi stabilă, care asigură un minim de
consens privind valorile şi normele sociale ce susţin identitatea acestor grupuri şi sporesc distanţa