tocmeală în dijmă şi clacă dar şi în noile rânduieli moderne prin remuneraţii băneşti relativ stabile.

Caracteristica fundamentală a activităţii acestor pionieri ai clasei mijlocii era mai degrabă de
reglementare a raporturilor feudale în noile condiţii ale pătrunderii economiei de piaţă „pe calea
prusacă”, prin utilizarea relaţiilor tradiţionale de dijmă şi clacă ca resurse fundamentale pentru
construcţia noului regim capitalist.
Marcarea Regulamentelor Organice, „codicelui muncii de clacă”, cum le-a denumit Marx, ca
moment constitutiv al instituţionalizării clasei mijlocii oferă spaţiu pentru câteva comentarii asupra
statutului acestei clase timpurii din societatea românească.
Ambiguitatea poziţiei în structura socială şi politică. Prin statutul şi rolurile prescrise de
Regulamentele Organice funcţionarii săteşti, negustorii, arendaşii şi micii întreprinzători ce operau pe
piaţa precapitalistă contribuiau, direct sau indirect, la o reorganizare paradoxală a relaţiilor feudale prin
instituirea tiersajului nu pentru a lichida regimul vechi ci pentru a-l resuscita şi a-l folosi în vederea
noilor cerinţe ale pieţii capitaliste. Mecanismele prin care noua clasă mijlocie raţionaliza structura
social economică a ţării erau la îndemână, oferite de reforma regulamentară: instituirea proprietăţii
boiereşti distincte de „pogoanele legiuite” ale sătenilor, prevederea de a se calcula zilele de clacă
obligatorii „cu nart”, adică în cantitate de muncă ce nu putea fi împlinită în cele 12 zile de clacă