UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

BANEA VLADUT-IOAN

DREPT ID

GRUPA I

EXISTĂ TRADIŢII DEMOCRATICE ROMÂNEŞTI?

PROFESOR COORDONATOR:

MANUEL GUTAN

Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
 Constituţia României din 1991 (amendată în 2003) statuează în articolul 1,3 faptul
că toate valorile constituţionale fundamentale, enumerate în respectivul articol, vor
fi interpretate și înţelese în „spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român și
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”. Citind acest text, un expert în drept
constituţional străin sau un observator profan ar fi îndreptăţiţi să deducă două
aspecte: pe de o parte, faptul că România are o tradiţie constituţională, în mod
curent democratică, și, pe de altă parte, faptul că există o serioasă preocupare
pentru această tradiţie în practica și gândirea constituţională. Realizând însă o
incursiune mai profundă în constituţionalismul românesc contemporan, expertul
străin sau observatorul profan ar putea resimţi un sentiment de dezamăgire. Există,
din nefericire, un foarte sărac discurs politic, doctrinar sau judiciar cu privire la
tradiţia constituţională românească, democratică sau nu: parlamentarii sunt doar
accidental interesaţi de istorie, și doar dintr-o perspectivă preponderent oratorică,
specialiștii în drept constituţional sunt aproape imuni la subiect1 iar Curtea
constituţională, principalul interpret al Constituţiei, nu este foarte încântată de
ideea de a „excava” trecutul1. Așa se explică faptul că sintagma „tradiţii
democratice” are mai mult o valoare declarativă, în scopul legitimării unei încă
dorite identităţi constituţionale românești. Așa se explică și faptul că, în loc să
reprezinte un serios ecran de tradiţionalitate în faţa unor importuri constituţionale
iraţionale, această prevedere constituţională este o literă moartă. Prin urmare, din
punctul nostru de vedere, constituţionalismul românesc contemporan are o tradiţie
înţeleasă în termenii unui prezent perpetuu, nedefinit și pur formal, lipsit de un
trecut definit. În aceste condiţii, dacă se dorește în România contemporană o
tradiţie constituţională, românii ar trebui să demareze un proces de „mobilare” a
acestui prezent gol cu un trecut concret.

Această scurtă lucrare nu are ambiţia de a analiza critic dimensiunile și conţinutul

concret al tradiţiei constituţionale democratice românești antecomuniste, nu
încearcă să explice în mod programatic de ce este atât de important să recuperăm
trecutul constituţional după căderea comunismului și, cu atât mai puţin, nu are
nicio intenţie să dezvolte direcţii și metode știinţifice menite să recupereze valori,
principii și instituţii constituţionale particulare din epoca antecomunistă. În schimb,
această lucrare are mai curând finalităţi explicative: ea va încerca să explice
relevanţa „tradiţiilor democratice” pentru cultura constituţională românească
Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
postcomunistă. În acest scop, vom apela la perspective metodologice specifice și
instrumente împrumutate din panoplia metodologică a dreptului comparat. Prin
urmare, utilizând distincţia particulară între „cultura juridică” și „tradiţia juridică”
propusă de Patrick Glenn, vom accentua acel caracter particular al tradiţiei
constituţionale românești de a fi, în același timp, „moartă” și „vie” și, totodată vom
scoate în evidenţă în mod critic neajunsurile unei astfel de tradiţii constituţionale.

În 1989, după o îndelungată și distructivă dictatură, comunismul s-a prăbușit în

România. Ceea ce a urmat reprezintă un bine-cunoscut proces de tranziţie de la
democraţia populară la democraţia liberală, de la economia centralizată la
economia de piaţă, de la constituţionalismul socialist la virtuţile contemporane ale
constituţionalismului liberal. O constituţie postcomunistă a fost edictată în 1991,
sentimente și resentimente populare rafinate, valori constituţionale redefinite,
expertiză constituţională străină oferită cu amabilitate, precum și speranţa unei
schimbări sociale și politice. După 12 ani de tranziţie constituţională, o relativ
consistentă revizuire constituţională a avut loc în 2003. Având în vedere
modalitatea concretă de abordare a problemei tradiţiei constituţionale, observatorul
extern trebuie să înţeleagă faptul că 1991 și 2003 reprezintă două perspective
diferite supra trecutului constituţional. Conceptul de „tradiţie constituţională” a
fost fructificat atât în procesul edictării Constituţiei, cât și în procesul revizuirii
constituţionale, dar în contexte diferite și tinzând spre finalităţi disparate. În 1991,
atât Comisia constituţională, cât și Adunarea Constituantă au luat în considerare
tradiţia constituţională românească antecomunistă, făcând, cu prioritate, referiri
exprese la Constituţia monarhică din 1923. În contextul unei dezbateri
constituţionale care a favorizat transplantul constituţional, în special din
Constituţia franceză de la 1958, apelul la tradiţie s-a manifestat ca o chemare de a
asuma concret tradiţia constituţională românească antecomunistă. În termenii lui
Patrick Glenn1, părinţii Constituţiei au încercat să reînvie o tradiţie constituţională
„îngheţată” sau, cel puţin, o parte din aceasta, în strânsă legătură cu necesităţile
obiective ale momentului constituţional. Ca urmare, nu a existat interesul de a
recupera integral tradiţia constituţională antecomunistă și nu s-a manifestat vreun
apetit pentru teoretizare abstractă în jurul acesteia. Relativul caracter raţional al
momentului fondator a determinat un balans relativ echilibrat între procesul de
transplant constituţional și recuperarea pragmatică a trecutului constituţional. Cu
Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
toate acestea, observatorul nu trebuie să subestimeze valoarea identitară a
momentului fondator de la 1991. Pentru România, schimbarea socială și politică a
însemnat condamnarea trecutul comunist.

Regulamentele Organice reprezintă unul din cele câteva exemple de acte cu

caracter constituţional de-a lungul istoriei. Primele „aşezăminte” care şi-au asumat
privilegiul organizării complexe şi sistematice a statului au fost cele două
Regulamente Organice intrate în vigoare în anii 1831-1832, în timpul celei de-a
doua mari ocupaţii ruseşti (1828-1834). Proiectele Regulamentelor Organice au
fost întocmite de către două comisii formate, pentru fiecare Principat, din 8 boieri
români. Discuţiile acestora, întrunite la 17/29 iunie 1829 din iniţiativa
guvernatorului rus Jeltuhin, au începute efectiv la Bucureşti pe data de 4/16 iulie
1829 şi au continuat, după noiembrie 1829, sub directa îndrumare a noului
guvernator -generalul Kisseleff. La 30 martie/11 aprilie 1830, proiectele
Regulamentelor au fost terminate şi trimise la Petersburg unde au fost analizate şi
uşor modificate de o comisie formată din Daşcov, Catacazi, Minciaky, Sturdza şi
Villara. După ce au fost aprobate de guvernul rus şi supuse dezbaterilor şi votului
rapid al unor Adunări extraordinare de revizie româneşti, Regulamentele Organice
au intrat în vigoare la 1/13 iulie 1831 în Ţara Românească şi 1/13 ianuarie 1832 în
Moldova.

Caracteristicile Regulamentelor Organice,sunt urmatoarele: caracterul unitar. Cu

mici diferenţe terminologice, cele două Regulamente reglementează aceleaşi
instituţii în toate domeniile atât pentru Ţara Românească cât şi pentru Moldova.
Menită să faciliteze Rusiei încadrarea celor două Principate în Imperiu, măsura a
contribuit la o şi mai mare apropiere instituţională între cele două state surori ale
căror instituţii politico-juridice erau oricum, în mare măsură, asemănătoare.

Caracterul constituţional. Evaluarea statutului lor de „prime constituţii” ale

Principatelor Române este un demers complex ce trebuie să ţină cont de criterii
materiale şi formale. Raportate la criteriul material enunţat de art. 16 al celebrei
Declaraţii franceze a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, ce impune ca
standarde unice pentru existenţa unei constituţii separaţia puterilor în stat şi
garantarea drepturilor omului, cele două acte normative nu pot fi considerate nişte
constituţii. Ele nu garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului iar
Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
schiţarea formală a separaţiei puterilor în stat va avea o cu totul altă finalitate
funcţională decât limitarea puterii statale. Privite din perspectiva criteriilor
materiale contemporane ale unei constituții, cele două Regulamente pot fi
considerate constituţii deoarece, dincolo de încărcătura normativă excesivă
aparţinând dreptului administrativ, civil, financiar şi procesual, ele cuprind (şi)
norme juridice ce reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt
esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice statale.
Abordarea Regulamentelor dintr-o perspectivă formală ridică, din nou, semne de
întrebare asupra calităţii lor de constituţii. Deşi au fost întocmite de comisii
formate din boieri reformişti români și ”revizuite”, în final, de adunări obștești
extraordinare românești, cele două acte normative au avut la bază aşa-numitele
instrucţiuni ţariste de la Varşovia (1829), s-au redactat sub stricta supraveghere și
chiar directa implicare a guvernatorului Kisseleff, au fost analizate şi modificate de
o comisie întrunită la St. Petersburg şi, în final, aprobate de guvernul rus.

Caracterul aristocratic. În ciuda reducerii drastice a vechilor privilegii boiereşti

de natură feudală (desfiinţarea scutelnicilor, de ex.) Regulamentele aşezau în
fruntea statelor româneşti aceeaşi clasă boierească, cu excluderea aproape
completă a elementelor burgheze sau ţărăneşti. Membrii celor două Adunări
Obşteşti Ordinare erau reprezentanţi ai clerului şi ai boierimii mici şi mijlocii iar
Domnul, la rândul său, era ales din rândul marilor familii boiereşti autohtone, cu
condiţia ca nobilitatea sa să urce cel puţin până la moşul său.

Caracterul conservator. Ceea ce şochează pe orice analist al Regulamentelor este

ciudata îmbinare între principiile constituţionale moderne şi cele feudal-
conservatoare. Viziunea relativ reformistă a boierilor români, modelată de
interesele și perspectivele ruseşti asupra organizării politice a Primcipatelor
române, a condus, în final, la o structură organizatorică a statului care conserva
domnului puteri ce aminteau de regimul politic fanariot în cadrul unor abia schiţate
coordonate ale constituţionalismului modern.

Caracterul modern. În mod paradoxal, în ciuda reminiscenţelor feudale,

influenţele liberalismului burghez şi principiile constituţionalismului modern îşi
fac apariţia în cele două Regulamente. Domnul era ales pe viaţă de către o Adunare
obştească extraordinară din rândul marilor boieri ai ţării. Alegerea sa era
Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
confirmată de către Poartă şi notificată Puterii protectoare, Rusia. Deşi era ales de
către boierii români, dreptul de a destitui pe domn aparţinea doar celor două puteri
în urma unor anchete. Consacrarea monarhiei pământene elective, viagere şi
nobiliare revigora, parţial şi de pe poziţii de relativă stabilitate a domniei, vechiul
sistem electivo-ereditar de succesiune la tron dar deschidea dezbaterea asupra
aducerii pe tronul Principatelor a unui prinţ provenit dintr-o dinastie europeană.
Deşi împărţea puterea legislativă cu Obişnuita adunare obştească, domnul apărea,
prin atribuţiile sale, ca unic legiuitor. Iniţiativa legislativă îi aparţinea în întregime
iar Adunarea obştească se pronunţa asupra proiectelor de lege prin anaforale
lipsite, fără acordul domnului, de orice efece juridic. În consecință, limitarea
puterii executive de către cea legislativă era inexistentă. În aceste condiţii, dreptul
domnului de a dizolva adunarea nu crea un raport specific regimului parlamentar
între legislativ și executiv. Dimpotrivă, se poate afirma că ecuaţia domn- adunare
obştească se situa în tiparul raportului dintre domnie şi adunarea de stări specific
epocii fanariote. Una din priorităţile reformei administraţiei publice româneşti era
reducerea aparatului funcţionăresc supradimensionat, mai ales la nivel central, şi
construirea unui aparat modern bazat pe principiile raţionalismului, eficienţei şi
competenţei. În acest sens, reforma înfăptuită de Regulamente reflecta atât
doleanţele reformiştilor români cât şi viziunea pragmatică a ruşilor despre
conducerea Principatelor. Fiecare ministru se afla în fruntea unui minister
organizat ca serviciu public central specializat cu caracter permanent şi cu atribuţii
bine determinate. Apariţia acestor ministere a însemnat, în primul rând, dispariţia
confuziei de atribuţiuni de tip feudal când toţi dregătorii puteau exercita orice fel
de atribuţii şi executa orice fel de sarcini după placul domnesc. Fiecare minister
avea o competenţă materială specializată, bine determinată prin Regulamente,
competenţă pe care nu o putea depăşi. În acelaşi timp, legea reglementa
competenţa teritorială generală a ministerelor, renunţându-se la competenţa
teritorială limitată a anumitor dregători superiori, cum era, de ex., Caimacamul de
Craiova. Regulamentele Organice, prin textul iniţial şi prin actele normative
adiţionale, au reglementat în amănunt organizarea administrativ-teritorială a celor
două Principate, organele existente la nivel local precum şi atribuţiile lor în
administrarea intereselor generale sau locale. În ceea ce priveşte organizarea
administrativ-teritorială, Regulamentele au menţinut mai vechile unităţi
administrativ-teritoriale. Schimbări importante au intervenit însă la nivelul
Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
atribuţiilor organelor administrative locale cât şi în ceea ce priveşte stabilirea
locului şi rolului lor în cadrul ierarhiei administrative statale.

Un alt exemplu de act cu caracter constituţional de-a lungul istoriei, este

repreyentat de Proclamaţia de la Islaz. "Proclamaţia de la Islaz" cuprinde
programul Revoluţiei din Ţara Românească, având între prevederi eliberarea şi
împroprietărirea ţăranilor, cucerirea independenţei ţării, egalitatea tuturor
cetăţenilor, indiferent de naţionalitate şi de religie, în baza principiilor elaborate
stabilindu-se convocarea unei Adunări Constituante spre a pune bazele unei
Constituţii. În acelaşi timp, a fost format un guvern provizoriu, compus din
personalităţile amintite, care, la 14/26 iunie, se va contopi cu guvernul structurat la
Bucureşti. Două zile mai târziu, Bucureştiul este în fierbere. Izbucneşte Revoluţia,
iar domnitorul Gheorghe Bibescu semnează Constituţia şi recunoaşte noul guvern,
apoi abdică şi pleacă la Braşov. În acest context, guvernul provizoriu ales la Islaz
îşi face intrarea în Craiova, la 13/25 iunie 1848, apoi, o zi mai târziu, are loc unirea
cu guvernul constituit la Bucureşti, fiind format astfel Guvernul provizoriu al Ţării
Româneşti. Acesta, la 14/26 iunie, a emis primele decrete, între care înfiinţarea
drapelului naţional format din albastru (la lance), galben şi roşu, ce avea
inscripţionată deviza Dreptate-Frăţie, desfiinţarea rangurilor civile, înfiinţarea
gvardiei naţionale, respectiv desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a bătăii. La 15/27
iunie, pe Câmpia Filaretului se adună, cu sufletele înflăcărate, în jur de 30.000 de
oameni. "Un furnicar de lume roia din toate părţile Bucureştilor, îndreptându-se
către Câmpia Filaretului în ziua de 15 iunie 1848. Acolo urma să se sfinţească
stindardele care proclamau «egalitatea, sdrobirea fiarelor isbăvirea de sclavie şi de
tiranie», cum a cuvântat un vorbitor. Totodată, poporenii veneau să jure că vor păzi
şi vor apară noua Constituţie de atunci «a dreptăţii şi frăţiei» (...) «Mai mult de
30.000 de cetăţeni erau acolo: preoţi, meseriaşi, burghezi, calmi în mijlocul furiei
lor, dar decişi să moară decât să renunţe la drepturile lor», semnalează o ştire
contemporană. Mirajul Revoluţiei dădea nădejdi de mai bine şi lucrătorimii, al
cărei sbucium era tot atât de chinuitor ca şi al clăcaşilor sau al şerbilor vlăguiţi de
pe moşiile boierilor, care deveniseră şi ei negustori. O mărturie contemporană ne
informează că în ziua de 15 iunie 1848 toate corporaţiile se aflau pe Câmpia
Filaretului.

Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
 Dintre corporaţiile prezente, aceea a tipografilor a venit, având în frunte, un car
mare, tras de patru cai împodobiţi cu panglici tricolore. Pe car era aşezat un teasc
de tipar, iar de o parte şi de alta a acestuia stăteau doi meşteri tipografi, ţinând în
mână steagul libertăţii. De jur-împrejur, lucrătorii tipografi imprimau o poezie de
ocazie, prin care se proslăvea libertatea tiparului şi pe care au aruncat-o în drum, în
mii de exemplare, mulţimii de pe uliţile Bucureştilor, ca şi poporului răspândit pe
Câmpia Filaretului", aflăm din albumul "1848 în Principatele Române". Câmpul
Filaretului devine astfel Câmpia Libertăţii. Începând cu 11/24 iunie şi până la
11/23 septembrie, a apărut la Bucureşti, de trei ori pe săptămână, ziarul politic şi
literar Pruncul Român, redactat de C.A. Rosetti şi Enrich Winterhalder, tribună a
mişcării liberal-radicale care a reflectat cele mai importante evenimente din timpul
Revoluţiei. "Fraţi Români din Moldova! Ceasul libertăţii a sunat pentru tot
românul. Uniţi-vă cu noi, fraţi de dincolo de Milcov (...) Munteanul şi
Moldoveanul sânt toţi Români, sânt o singură naţie (...). Uniţi, vom fi tari: uniţi
vom sta împotriva oricărui vrăjmaş al libertăţii noastre (...) Trăiască libertatea!
Trăiască România!" (Pruncul Român, Bucureşti, nr. 1, sâmbătă, 12 iunie 1848).

Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan
 BIBLIOGRAFIE:

 Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale

revolutiei din decembrie 1989- George Gîrleşteanu
 Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel
Gutan
 Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan

Traditiile democratice ale poporului roman si idealurile democratice ale revolutiei din decembrie 1989-
George Gîrleşteanu
Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă- Manuel Gutan
Istoria dreptului românesc- Manuel Gutan