UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: Drept

DISCIPLINA: Organizarea profesiilor juridice

liberale

Titlul referatului: Răspunderea juridică în cadrul

organizațiilor profesiilor juridice liberale
(răspunderea juridică a avocaților)
COORDONATOR: Conf. dr. SPINEI SEBASTIAN

Student: Bișboacă Andrei

Anul: I
 În funcţie de firea și natura politică, morală, juridică, religioasă etc. a normelor
încadrate şi răspunderea juridică este o formă şi parte integrantă a răspunderii sociale al cărui
specific constă în faptul că derivă din încălcarea unei reguli de drept ce incubă.
Obligativitatea suportării unei constrângeri de stat a cărei intervenţii – după o anumită
procedură -are ca unic temei abaterea de la norma juridică. Prin declanşarea răspunderii şi
suportarea consecinţelor decurgând din ea se stabileşte ordinea de drept încălcată.
Într-adevăr, răspunderea juridică este legată în mod organic de activitatea statului şi a
organelor sale special imputernicite și investite cu atribuţii legale în domeniul constatării
încălcării legii, determinarea factorului decisional al răspunderii şi a limitelor ei, precum şi
aplicarea constrângerii specifice cazului specificat.
Fapta ilicită reprezintă conduita aflată în opoziție cu legea şi care este sancţionată ca
atare, încălcarea trebuind să fie reală şi nu aparentă, formală, adică să reprezinte un fapt
material-juridic ilicit al omului prin care s-a adus vătămare efectiv o valoare socială protejată
de lege.
Norma juridică care nu a fost respectată reprezintă singurul temei al răspunderii
juridice, întrucât încălcarea oricăror alte norme nu antrenează această răspundere decât dacă
respectivele reguli au o consacrare juridică.
Răspunderea juridică se defineşte ca fiind “acea formă a răspunderii sociale, stabilită
de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea
consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de
constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate”.

Răspunderea juridică este analizată sub aspectul condiţiilor de a fi întrunite, a

formelor sau felurilor în care ea intervine şi a principiilor care stau la temelia interveneţiei
organelor de stat şi a limitelor ei.

Principiile răspunderii juridice:

1. Principiul legalităţii răspunderii

2. Principiul răspunderii pentru fapta săvârşită cu vinovăţie
3. Principiul răspunderii personale
4. Principiul unicităţii răspunderii
5. Principiul justeţei sau proporţionalităţii răspunderii
6. Principiul umanismului răspunderii
7. Principiul perseverenţei prin răspundere
8. Principiul celerităţii sau operativităţii tragerii la răspundere
 Rolul avocaturii într-o societate este unul fundamental – de a face supremaţia legii
efectivă, de a promova drepturile omului, de a-i ajuta pe cei defavorizaţi şi de a da voce celor
care nu au o influenţă politică. Eu cred sincer că actualmente avocaţii din România depun
eforturi să promoveze aceste valori, să-şi facă vocea auzită şi să se consolideze într-o
profesie juridică unită şi puternică. Totuşi, pentru a deveni astfel, profesia juridică însăşi are
nevoie de schimbări semnificative, în special în domeniul admiterii în profesie, instruirii
iniţiale şi continue a avocaţilor, calificării profesionale şi calităţii serviciilor juridice, şi
garanţiilor efective de exercitare a profesiei.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă la rândul ei, următoarelor principii
fundamentale:
a) principiul legalităţii;
b) principiul libertăţii;
c) principiul independenţei;
d) principiul autonomiei şi descentralizării;
e) principiul păstrării secretului profesional.

Răspunderea penală a avocatului. Răspunderea penală este atrasă în cazul săvârşirii

unei infracţiuni .
Avocaţii pot fi subiecţi activi (autori) ai unor infracţiuni în legătură cu exercitarea
profesiei, precum : divulgarea secretului profesional ori a secretului economic, abuzul de
încredere, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, darea de mită, traficul de influenţă, încercarea
de a determina mărturia mincinoasă, împiedicarea participării în proces, infracţiuni de fals,
etc.
Condamnarea pentru o asemenea infracţiune atrage starea de nedemnitate şi
excluderea din profesie.
Răspunderea civilă a avocatului. Răspunderea civilă are ca fundament principiul
instituit de Codul Civil, potrivit căruia orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu,
obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara . Cu alte cuvinte, producerea
unui prejudiciu dă naştere unei obligaţii de despăgubire - în sarcina autorului şi în favoarea
persoanei prejudiciate. Dezdăunarea este întotdeauna de ordin patrimonial, realizându-se fie
prin repararea în natură a prejudiciului, fie prin plata unui echivalent bănesc.
Răspunderea civilă a avocaţilor, ca formă a răspunderii juridice civile, reprezintă
consecinţa juridică negativă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către
avocat a obligaţiilor profesionale faţă de client, exprimată prin necesitatea reparării
prejudiciului cauzat clientului. În practica profesională pot fi întâlnite diferite exemple de
neexecutare a obligaţiilor de către avocaţi, cum ar fi:
 Omiterea termenului procesual;
 Nerespectarea conflictului de interese;
 Nerespectarea clauzei de confidenţialitate;
  Necunoaşterea prevederii legale sau efectuarea unei cercetări juridice insuficiente;
 Acordarea unei consultaţii, care contravine prevederilor legii;
De regulă, obligaţiile profesionale asumate de către avocaţi pot fi calificate ca
obligaţii de mijloace, care presupun că avocatul urmează să depună toată diligenţa
profesională în prestarea serviciului pentru atingerea rezultatului propus. În cele mai multe
cazuri, obligaţiile de mijloace se exprimă prin asistenţa juridică acordată în cadrul proceselor
judiciare sau de reprezentare a clienţilor în faţa altor autorităţi sau instituţii etc. Totodată, în
cadrul exercitării profesiei, avocatul poate să fie responsabil şi pentru neexecutarea
obligaţiilor de rezultat.
Aceste obligaţii presupun îndatorirea avocatului de a efectua anumite acţiuni, care
implică un rezultat concret.
În calitate de exemple a acestor obligaţii pot fi menţionate cele privind respectarea
termenului pentru depunerea actelor juridice la autorităţile publice, instanţe de judecată sau
alte instituţii, efectuarea de acţiuni procesuale, participarea la şedinţe de judecată, întâlniri,
negocieri în interesul clientului, etc. În practica internaţională, de multe ori, se întâlnesc
cazuri de atragere la răspundere civilă a avocatului pentru neexecutarea obligaţiilor
profesionale.
Spre exemplu, după anii 1980, instanţele judecătoreşti din statul Texas tot mai mult
sunt chemate să se pronunţe asupra regulilor şi condiţiilor în care avocaţii urmează a fi atraşi
la răspundere civilă, în special cu privire la relaţiile fiduciare dintre avocat şi client,
confidenţialitate, etc.
Şi activitatea profesională a avocatului poate implica acţiuni ori inacţiuni săvârşite din
neglijenţă ori din alte cauze, care pot aduce prejudicii clientului .
Asemenea fapte constituie delicte civile, care generează obligaţia de reparare a
daunelor .
Statutul utilizează, în sensul analizat mai sus, sintagma „răspundere profesională” –
prin care se înţelege acoperirea daunelor efective suferite de client şi rezultate din exercitarea
profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului statut şi ale regulilor
deontologice.
Materia răspunderii civile a avocatului cunoaşte două particularităţi.
În primul rând, trebuie relevat caracterul obligaţiei avocatului faţă de client, respectiv
faptul că în principiu (sau în anumite forme de manifestare) aceasta este o obligaţie de
diligenţă, iar nu una de rezultat .
Obligaţia determinată ori de rezultat este cea strict precizată sub aspectul obiectului şi
scopului urmărit, în cadrul căreia debitorul se angajează ca, desfăşurând o anumită activitate,
să atingă un rezultat 95 determinat (e.g. realizarea sau livrarea unui bun).
Obligaţia de prudenţă şi diligenţă ori de mijloace este caracterizată prin aceea că ea nu
are ca finalitate atingerea unui rezultat determinat, ci constă în depunerea întregii diligenţe
necesare pentru realizarea rezultatului (sunt astfel de obligaţii cea a medicului faţă de
pacient, a profesorului sau meditatorului faţă de candidatul la un examen, în fine, cea a
avocatului faţă de client).
Ca atare, răspunderea avocatului nu va putea fi angajată urmare simplului fapt al
necâştigării unui proces Cel ce afirmă un prejudiciu provocat în acest fel de avocat va trebui
să facă dovada culpei avocatului, constând în deficienţa mijloacelor angajate.
Pe de altă parte, trebuie precizat că îndeplinirea anumitor acte de către avocat
constituie veritabile obligaţii de rezultat, nerealizarea lor culpabilă putând antrena obligaţia
de despăgubiri (redactarea unui înscris, a unei cereri, declararea unei căi de atac, etc..
În al doilea rând, trebuie evidenţiată existenţa unui instrument având funcţiuni
speciale, reglementat de normele de organizare a profesiei şi operând în materie – asigurarea
obligatorie pentru răspundere profesională.
“Avocatul are obligația să se asigure pentru răspunderea profesională, în temeiul art.
42 din Lege.
(2) Prin răspundere profesională se înțelege acoperirea daunelor efective suferite de
client și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale
prezentului statut și a regulilor deontologice.
(3) Asigurarea de răspundere profesională cu caracter minim obligatoriu se încheie cu
respectarea următoarelor reguli:
a) avocatul stagiar se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 3.000
euro anual;
b) avocatul definitiv se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 6.000
euro anual.
(4) Asigurarea pentru răspundere profesională va fi încheiată cel mai târziu până la
data de 15 decembrie a anului anterior celui pentru care se încheie și va fi în mod obligatoriu
reînnoită anual. Polița de asigurare, a cărei copie este certificată de avocat, va fi depusă la
secretariatul baroului cel mai târziu la data de 28 decembrie a fiecărui an.
(5) Societatea civilă profesională și societatea profesională cu răspundere limitată pot
încheia asigurare profesională în care să fie cuprinși toți avocații care își exercită profesia în
calitate de asociați, colaboratori sau salarizați în interiorul profesiei.
(6) Primele de asigurare profesională achitate de avocat sau de formele de exercitare a
profesiei reprezintă cheltuieli profesionale obligatorii, legal datorate, integral deductibile
pentru anul fiscal în curs, în condițiile legii.
(7) Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul articol atrage neînscrierea în
tabloul anual al avocaților cu drept de exercitare a profesiei.”
Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare pentru răspundere profesională atrage
neînscrierea în Tabloul anual al avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
Răspunderea disciplinară a avocatului. Răspunderea disciplinară poate fi definită ca
fiind acea formă a răspunderii juridice care are ca temei încălcarea unor îndatoriri
profesionale . Fapta prin care sunt încălcate asemenea îndatoriri se numeşte abatere
disciplinară .
În cazul avocaţilor, răspunderea lor disciplinară poate fi angajată pentru
nerespectarea prevederilor Legii ori ale Statutului, a deciziilor obligatorii adoptate de
organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în
legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi
prestigiul profesiei sau ale instituţiei.
Art. 25 al Legii, care se referă la retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de
avocat, prevede în mod explicit că licenţa se retrage în cazul:
a) neexercitării repetate, în decursul unui an, a atribuţiilor, dacă anterior avocatului i
s-au aplicat sancţiuni disciplinare;
b) exercitării profesiei de avocat după suspendarea de drept a activităţii avocatului
sau netransmiterii, de către avocatul a cărui activitate este suspendată, la Consiliul Uniunii
Avocaţilor a licenţei şi a legitimaţiei în termenul stabilit;
c) încălcării sistematice de către avocat a condiţiilor de acordare a asistenţei juridice
garantate de stat;
d) refuzului repetat, nemotivat, de a acorda asistenţă juridică garantată de stat la
solicitarea oficiilor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de
Stat;
e) depistării circumstanţelor care adeveresc acţiunile nelegitime ale avocatului la
obţinerea licenţei;
f) încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocatului;
g) rămânerii definitive a sentinţei instanţei judecătoreşti de condamnare a avocatului;
h) pierderii, de către avocat, a cetăţeniei Republicii Moldova după obţinerea licenţei
pentru exercitarea profesiei de avocat;
i) încălcării grave a prevederilor contractului de asistenţă juridică;
j) neindicării, în contractul de asistenţă juridică, a onorariilor încasate de la client sau
indicării unor sume diminuate.
În aceste cazuri (cu excepţia p. d)), licenţa este retrasă de Ministerul Justiţiei, la
propunerea Comisiei pentru etică şi disciplină (art. 25 alin. 2 al Legii). Comisia nu poate face
astfel de propuneri decât în urma unor proceduri disciplinare.
Potrivit reglementărilor, instanţele disciplinare, cu alte cuvinte instituţiile abilitate să
cerceteze pretinsele abateri şi să dispună asupra faptei semnalate sunt: Comisia de disciplină
a baroului ; Comisia centrală de disciplină ; Consiliul U.N.B.R., în plenul său, constituit
conform art. 72 alin. (3) din Lege .
Acţiunea disciplinară aparţine consiliului baroului , care se poate sesiza din oficiu sau
poate fi sesizat de orice persoană interesată .
Deasemenea, avocatul care conduce asistenţa judiciară de pe lângă fiecare instanţă
este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în
condiţiile prevederilor primului alineat al art. 70, iar instanţele şi parchetele sunt obligate să
înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat şi să îl înştiinţeze
despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat .
Potrivit Legii, sancţiunile disciplinare sunt : a) mustrarea ; b) avertismentul ; c)
amendă de la 50 lei la 500 lei (care se face venit la bugetul baroului); d) interdicţia de a
exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an ; e) excluderea din profesie.

Relația client – avocat

În calitate de client, ceea ce trebuie să căutați este ajutorul într-o problemă cu

implicații legale, însă ceea ce ridică anumite dificultăți sunt așteptările cu care se pleacă la
drum. Mulți clienți sunt speriați și neplăcut surprinși de cum anume funcționează sistemul
legal în România, având anumite reacții ce nu sunt potrivite unei relații de tip client-avocat.
Cel care caută să îi fie apărate drepturile și interesele trebuie să fie un călător diligent,
avocatul aducându-i la cunoștință despre tot ce îl poate aștepta înainte de a se angaja la
deschiderea unui litigiu.    

O relație de succes între avocat și client are baza în instituția sincerității. Aceasta
conduce la câștigarea încrederii clientului și la o colaborare de lungă durată.
Avocatul este privit ca fiind apărătorul cetății, ceea ce implică totuși existența unui
echilibru deplin între respectarea legii și urmărirea interesului clientului. Avocatul care își
incurajează clientul să încalce legea își depășește menirea de avocat, din păcate. Exercitarea
profesiei de avocat presupune până la urmă aplicarea legii cu scopul de a atinge interesul
superior al clientului, însă trebuie înțeles că interesul clientului nu primează față de
respectarea legii.
Odată ce a fost stabilită relația client-avocat, trebuie să înțelegem limitele ce se impun
în această colaborare, atât din partea avocatului, cât și din partea clientului. Cu privire la ceea
ce trebuie îndeplinit de avocat, am analizat mai sus, dar să nu uităm că și clientul are un rol
activ în toate demersurile.
Dacă am sta să analizăm poziția în care se află avocatul în relația ce a fost creată cu
un client, observăm vulnerabilitatea poziției acestuia. Există o mare posibilitate ca din
dorința de răzbunare, din necunoașterea legii sau din alte considerente subiective, clientul să
acționeze de așa natură încât să fie pătată imagina avocatului, ea fiind foarte importantă în
exercitarea acestei profesii. Poziția avocatului este incertă atunci când clientul nu poate să
ofere o colaborare fructuoasă, motiv pentru care este oferită o protecție celui dintâi, protecție
ce este analizată mai jos. Astfel, clientul trebuie să înțeleagă în primul rând faptul că avocatul
urmărește să ii apere drepturile și interesele, nu să obțină – în orice condiții –  rezultatul dorit
de client. Relația trebuie să fie una fructuoasă, clientul fiind cel care ar trebui să ofere
informații sincere și nealterate.

Bibliografie

Organizarea profesiilor juridice liberale ( Suport curs) – Conf. dr. Spinei Sebastian

https://lege5.ro/Gratuit/gi4diobrha/art-231-indatoririle-avocatului-statut?
dp=gu4timzzgy3do

http://unbr.ro/wp-
content/uploads/2015/12/Extras_Statut_Consolidat_actualizat_la_26-MAI-
2017_260517.pdf

https://avocat-musat.ro/avocatura-raspundere-si-riscuri/

https://www.gothaer.ro/pentru-afacerea-ta/raspunderi-civile/raspunderea-
profesionala-a-avocatilor/