Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

PROGRAMA ANALITICĂ Macheta-3

Denumirea ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC

disciplinei

Codul disciplinei Semestrul I Numărul de credite

Facultatea DE DREPT „SIMION Numărul orelor pe

BĂRNUŢIU” semestru/activitati
Profilul JURIDIC Total SI TC AT AA
Specializarea DREPT

Categoria formativă a disciplinei DG

DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă
Categoria de opţionalitate a disciplinei: DI-impusă, DO-opţională, DL-liber aleasă (facultativă) DI

Discipline Obligatorii
Anterioare (condiţionate)

Recomandate

 înţelegerea de către studenţii anului I a mecanismelor şi etapelor istorice de

Obiective apariţie şi transformare a dreptului românesc; acomodarea cu sistemul de
drept actual; acumularea conceptelor şi noţiunilor fundamentale ale
limbajului juridic

Conţinut Organizarea social-politică a dacilor în epoca prestatală; statul şi dreptul geto-

(descriptori) dac; statul şi dreptul în Dacia romană; Obştea sătească şi normele ei de
conduită; Ţările şi legea ţării (sec. IV-XIV); Domnia şi legea ţării; Legea ţării şi
instituţiile sale (sec. XIV- XVII); Domnia şi legea ţării; legea ţării şi instituţiile
sale (sec. XIV- XVII); Ţara românească şi Moldova sub regimul turco-fanariot;
organizarea de stat şi evoluţia dreptului; Revoluţia de la 1821; organizarea de
stat în perioada 1821-1848; evoluţia dreptului; revoluţia de la 1848 ;
organizarea de stat în perioada 1848-1859; Organizarea de stat şi dreptul în
Principatul Transilvaniei în perioada 1691-1848; Organizarea de stat şi dreptul
României moderne: epoca lui Cuza (1859-1866); Organizarea politică şi
evoluţia dreptului în perioada 1866-1918; Transilvania în timpul liberalismului
austriac şi dualismului austro-ungar (1861-1918); Statul şi dreptul în perioada
1918-1938; Statul şi dreptul în perioada 1938-1948

Forma de evaluare (E-examen, C-colocviu/test final, LP-lucrari de control) E

1
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

Stabilirea - răspunsurile la examen/colocviu/lucrari practice 60%

notei
finale - activitati aplicative atestate /laborator/lucrări practice/proiect etc -
(procentaje) - teste pe parcursul semestrului 20%
- teme de control 20%
Bibliografia 1. Manuel Guţan, Istoria dreptului românesc. Editura Universităţii „Lucian
Blaga” din Sibiu, 2004
2. Emil Cernea, Emil Molcuţ: Istoria statului şi dreptului românesc, Şansa
SRL, Bucureşti, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999;
3. Liviu P. Marcu: Istoria dreptului românesc, Lumina Lex, Bucureşti, 1997;
4. Dumitru V. Firoiu: Istoria statului şi dreptului românesc, 2 vol., Argonaut,
Cluj-Napoca, 1998
5. Colectiv: Istoria dreptului românesc, 3 vol., Editura Academiei RSR,
Bucureşti, 1981-1987
Lista materialelor Suport de curs în format electronic; curs tipărit
didactice necesare

Coordonator de Grad didactic, titlul, prenume, numele Semătura

Disciplină
LECTOR DR. MANUEL GUŢAN

Legenda: SI-studiu individual, TC-teme de control, AT-activitati tutoriale, AA-activitati aplicative aplicate

2
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC

NOŢIUNI DE BAZĂ, AUTOTESTARE ŞI BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
pentru uzul studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă

Obiectivele cursului sunt:

- înţelegerea de către studenţii anului I a mecanismelor şi etapelor istorice de
apariţie şi transformare a dreptului românesc;
- acomodarea cu sistemul de drept actual;
- acumularea conceptelor şi noţiunilor fundamentale ale limbajului juridic

I. DREPTUL ÎN SOCIETATEA DACICĂ

1. Dreptul în societatea dacică a evoluat în strânsă legătură cu evoluţia organizării politice.

Apariţia statului dac al lui Burebista (82 ? î.Hr.) –în contextul teritorializării obştii gentilice
dacice şi a instituţionalizării/personalizării puterii politice- a permis o împletire a formelor
de exprimare a dreptului: cutumelor deja existente li s-au alăturat (posibil) legi emise de
autoritatea statală centrală şi impuse cu ajutorul clerului.

2. Dreptul perioadei statale are în centru instituţia proprietăţii private funciare –în continuă
dezvoltare-, a familiei monogame şi norme juridice penale marcate profund de magic şi
religios.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum s-a format statul dac ? (a se vedea manual, pp. 10-12)

2)Cum era organizată administraţia publică locală în statul dac ? (idem, pp. 16-17)
3)Cum erau reglementate proprietatea şi familia în dreptul dac ? (idem, pp. 18-19)

II. DREPTUL ÎN DACIA ROMANĂ (106-275)

1. Cucerirea şi includerea în imperiul roman a unei părţi din statul dac al lui Decebal a
însemnat introducerea pe acest teritoriu a instituţiilor statale mult superioare ale dreptului
public roman şi prezenţa, alături de cutumele dacice, a unui drept scris mult superior ca
tehnică şi conţinut.

2. Imediat după cucerire, Dacia a intrat în procesul de integrare administrativă, economică

şi militară, aşa cum prevedeau normele dreptului public roman. Conform acestor norme, ea
a fost organizată ca o provincie distinctă, cu organe administrative, militare şi fiscale
proprii: un guvernator, o Adunarea provincială, un procurator financiar (procurator
Augusti), un procurator aurariarum. În Dacia romană au existat două tipuri de aşezări
3
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

umane cu caracter civil, constituind tot atâtea tipuri de unităţi administrativ-teritoriale în

cadrul provinciei Dacia: oraşele – municipiile şi coloniile- şi aşezările rurale – pagi şi vici.

3. Dreptul roman –ius civile- s-a aplicat în Dacia romană doar cetăţenilor romani, în timp
ce băştinaşilor daci –transformaţi în peregrini- li s-a aplicat dreptul ginţilor (creat de
romani pentru a se aplica raporturilor comerciale dintre cetăţeni şi peregrini sau
peregrinilor între ei) şi dreptul cutumiar dac, în măsura în care a fost recunoscut de către
guvernatorii Daciei romane. Învecinarea dintre dreptul dac şi cel roman a condus, în final,
la îmbinarea celor două într-o sinteză ce va influenţa mai târziu dreptul cutumiar medieval
românesc.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum erau organizate oraşele Daciei romane ? (idem, pp. 27-29)

2) Ce drept s-a aplicat în Dacia romană ? (idem, pp. 30-33)
3) Cum era reglementat dreptul de proprietate în Dacia romană (idem, pp.34-35)

III. ÎNCEPUTURILE DREPTULUI MEDIEVAL

1. Retragerea aureliană a avut ca principal efect dispariţia statului în spaţiul nord-danubian,

decăderea treptată a vieţii urbane şi ruralizarea vieţii pe aceste teritorii. În cadrul obştilor
vicinale romanice devenite, în timp, româneşti dreptul a dobândit o formă de exprimare
exclusiv cutumiară în cadrul aşa-numitului sistem normativ vicinal. Acesta cuprindea
diverse norme juridice ce reglementau raporturile de putere în cadrul obştii, organele de
conducere ale acesteia precum şi raporturile fundamentale legate de munca în comun a
pământului. Proprietatea privată funciară se dezvoltă tot mai puternic fiind marcată de
apariţia gardului şi a instituţiei preemţiunii.

2. În sec. VII-XIII obştea vicinală/sătească românească suferă un proces de integrare în

formaţiuni politice tot mai vaste, de tipul ţărilor, care, la nivelul cnezatelor şi
voievodatelor, se constituie în formaţiuni statale incipiente. În acelaşi timp, procesul de
destrămare a obştii, ce debutează tot în această perioadă, marchează instaurarea
raporturilor de dependenţă personală de tip feudal.

3. În epoca ţărilor apare şi aşa-numita Lege a Ţării formată din cutume ale sistemului
normativ vicinal recunoscute de noile centre de putere cărora li s-au adăugat cutume noi
create pentru a reglementa raporturi de drept public în cadrul noilor formaţiuni statale
rudimentare. Legea Ţării aplicată în enclavele româneşti aflate pe teritoriul altor state
medievale a purtat denumirea de Ius Valachicum.

4
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum era organizată politico-administrativ obştea vicinală românească? (idem, pp. 40-
41)
2) Cum erau reglementate dreptul de proprietate şi succesiunea în obştea vicinală
românească ? (idem, pp. 42-43)
3) Ce reprezenta Legea Ţării ? (idem, pp. 49-51)

IV. DREPTUL ÎN EVUL MEDIU DEZVOLTAT (SEC. XIV-XVII)

1. În evul mediu dezvoltat dreptul românesc a cunoscut un sistem juridic pluralist,

eterogen, format din grupe de drept distincte ca sursă, sferă şi intensitate de aplicare.
Formarea marilor state feudale Ţara Românească şi Moldova, conturarea unei autorităţi
domenşti din ce în ce mai puternice precum şi prezenţa Bisericii Ortodoxe Române ca
Biserică de stat, după modelul bizantin, şi-au spus cu toate cuvântul în privinţa evoluţiei
dreptului românesc în epoca Evului Mediu dezvoltat. Ca urmare a lipsei unei autorităţi
domneşti capabile să edicteze dreptul, în prima parte a epocii, Legea Ţării s-a menţinut şi
după sec. al XIV-lea. Biserica Ortodoxă a stat la baza receptării, în colaborare cu statul, a
unui drept nomocanonic, cunoscut sub denumirea de lege dumnezeiască precum şi a unui
drept bizantin laic, cunoscut sub denumirea de lege împărătească. În sfârşit, consolidarea
autorităţii centrale a transformat domnia într-un izvor de drept nou, domnesc.

2. Statul medieval românesc (Moldova şi Ţara Românească în sec. XIV-XVII) a fost o

monarhie având în frunte un domn recrutat printr-un (păgubos) sistem electivo-ereditar şi
dotat cu largi atribuţii. S-a realizat şi la noi o trecere de la o monarhie fărâmiţată –cu
accente particulare- bazată pe contractul vasalic la o monarhie a stărilor bazată pe un partaj
al puterii statale între domn şi stări în cadrul căruia stările s-au manifestat mai puţin ca
elemente de control ale domniei cât ca partenere de guvernare acceptate de către domnie.
Sfatul domnesc, Adunarea de stării şi marii dregători au reprezentat elemente de sprijin ale
domniei în conducerea ţării. Organizarea administrativ-teritorială s-a remarcat prin
uniformitate a marilor unităţi administrativ-teritoriale (judeţe în Ţara Românească şi
ţinuturi în Moldova) şi prin prezenţa unor oraşe aflate cu domnia în raporturi contractuale
de tip medieval. Sub aspectul raporturilor de drept internaţional, ţările române s-au aflat,
între sf. sec. al. XIV-lea şi începutul sec. al XVI-lea, în aşa-numita „casă a armistiţiului” în
raporturile cu imperiul otoman, pentru ca de la începutul sec. al XVI-lea să intre în aşa-
numita „casă a protecţiei tributare”.

3. Raporturile de tip feudal între marii proprietari de domenii (boierii şi biserica) s-au
concretizat într-o structură specifică a domeniului seniorial –rezerva feudală + loturile
aflate în folosinţa ţăranilor dependenţi- şi obligativitatea achitării rentei feudale în muncă,
natură şi bani faţă de stăpânul feudal. Instituţiile dreptului privat –proprietatea, familia,
5
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

căsătoria, succesiunile, obligaţiile, contractele- au fost reglementate de Legea Ţării cu

puternice influenţe din partea bisericii ortodoxe. Dreptul penal a fost puternic influenţat de
dreptul bizantin receptat prin intermediul pravilelor.

4. Datorită cuceririi de către coroana maghiară, Transilvania a cunoscut un destin juridic şi

politic diferit de cel al ţărilor române extracarpatice. Între anii 1176-1541 ea a luat forma
unei entităţi politico-administrative întegrate regatului maghiar dar dominată de puternice
accente de independenţă. În fruntea ei se afla un voievod –de unde şi denumirea de
voievodat- numit de regele maghiar şi dotat cu atribuţii diverse în administrarea
Transilvaniei. Aducerea pe acest teritoriu a saşilor şi a maghiarilor alături de băştinaşii
români a condus la apariţia unei diversităţi atât în plan administrativ cât şi în plan juridic.
Fiecare etnie şi-a avut o organizare adminsitrativ-teritorială proprie şi norme juridice
proprii care au fost, treptat, codificate. Intrarea Transilvaniei sub suzeranitatea turcească a
marcat debutul principatului autonom (1541-1683). Încadrată în rândul teritoriilor aflate
sub protecţie tributară, Transilvania era o monarhie de stări unde principele era împărţea
puterea şi era controlat de către stări.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum a evoluat dreptul românesc medieval ? (idem, pp. 53-57)

2) Care au fost forma de guvernământ şi regimul politic în Ţara Românească şi Moldova?
(idem, pp. 58-61)
3) Cum a funcţionat sistemul electivo-ereditar de recrutare a domnului ? (idem, pp. 62-64)
4) Cum erau organizate dregătoriile centrale ? (idem, pp. 70-72)
5) Cum erau organizate oraşele şi târgurile ? (idem, pp. 85-90)
6) Care a fost statutul juridc internaţionakl al ţărilor române ? (idem, pp. 90-91)
7)Cum era reglementat dreptul de proprietate în Legea Ţării ? (idem, pp. 96-100)
8) Cum era organizată administrativ-teritorial Transilvania în epoca voievodatului ?
(idem, pp. 110-116)
9) Care era forma de stat a Transilvaniei sub suzeranitatea otomană ? (idem, p. 117)
10)Cum a evoluat dreptul în Transilvania medievală ? (idem, pp. 122-124)

V. DREPTUL ÎN EPOCA ABSOLUTISMULUI LUMINAT. TRECEREA DE LA

DREPTUL MEDIEVAL LA DREPTUL MODERN

1. Epoca fanariotă a reprezentat pentru Ţara Românească şi Moldova o perioadă de

involuţie economică şi politică dar şi o perioadă de evidente evoluţii în materie juridică şi
administrativă. În ceea ce priveşte dreptul, se remarcă o creştere a importanţei dreptului
scris în defavoarea cutumei, un debut al codificării dreptului, o laicizare accentuată a
acestuia şi debutul unui proces de receptare juridică dinspre apusul Europei. În amteria
administraţiei publice, în ciuda generalizării şi absolutizării venalităţii slujbelor şi a
6
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

atingerii unor cote de corupţie nemaiîntâlnite, s-au pus în această perioadă bazele
administraţiei publice moderne.

2. Desfiinţarea raporturilor de aservire personală dintre ţărani şi proprietarii feudali (1746

în Ţara Românească şi 1749 în Moldova) a condus la transformarea fostului ţăran aservit
într-un om liber dar lipsit de pământ şi la obligarea acestuia să muncească în continuare
pământul boieresc şi mănăstiresc pe baze contractuale (clăcăşia). În acelaşi timp,
evenimentul a declanşat procesul de trecere de la proprietatea fărâmiţată de tip feudal la
proprietatea absolută de tip modern.

3. Intrarea Transilvaniei sub suzeranitate austriacă (1689-1867) a permis o menţinere pur

formală a autonomiei acesteia şi la transformarea organelor statale proprii în simple
executante ale deciziilor luate la Viena. În materie juridică, intrarea imperiului austriac în
epoca absolutismului monarhic a condus la o diminuarea a incidenţei dreptului
transilvănean fără ca acesta să fie, totuşi, eliminat. Un regim juridic aparte a cunoscut viaţa
românilor ce au făcu parte din regimentele grănicereşti.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum a debutat modernizarea dreptului în Ţările Române? (idem, pp. 130-132)

2) Cum a evoluat fenomenul venalităţii slujbelor ? (idem, pp. 135-136)
3)Cum a evoluat dreptul de proprietate în epoca fanariotă? (idem, p. 146)
4) Ce regim juridic s-a aplicat în cadrul regimentelor grănicereşti româneşti ? (idem, pp.
156-157)

VI. EPOCA MONARHIEI NEO-ABSOLUTISTE ŞI MODENIZAREA DREPTULUI

1. Modernizarea dreptului românesc la începutul sec. al XIX-lea s-a făcut în condiţiile

controlului tot mai strâns pe care l-a exercitat imperiul ţarist asupra ţărilor române. În bună
parte, modenizarea dreptului românesc s-a datorat Regulamentelor Organice aplicate sub
ocupaţie rusească începând cu 1831-1832. În acelaşi timp, modenizarea statului sia
dreptului în genere s-a datorat şi numeroaselor programe şi proiecte de reformă care,
începând cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu, s-au succedat neîncetat. Regulamentele
Organice au introdus în premieră, cel puţin formal, separaţia puterilor în stat în cadrul unui
regim politic marcat încă de tarele feudalismului. Un rol important au jucat Regulamentele
în modernizarea administraţiei publice centrale şi locale, a justiţiei şi a finanţelor.

2. Revoluţia de la 1848 a urmărit în ţările române înlăturarea regimului regulamentar care

prin jocul atribuţiilor organelor statale degenerase în neo-absolutism şi a militat pentru
consacrarea regimului reprezentativ unicameral şi a regimului parlamentar. Înfrângerea
ambelor revoluţii şi Convenţia de la Balta-Liman (1849) au condus la menţinerea, cu unele
7
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

modificări, a Regulamentelor Organice. În Transilvania revoluţia de la 1848 a avut şi un

pronunţat caracter naţional.

3. Adunările ad-hoc din 1857 şi Convenţia de la Paris din 1858 vor pune capăt abuzurilor
regimului parlamentar şi vor deschide porţile instaurării monarhiei constituţionale şi
regimului parlamentar în ciuda impreciziei şi neclarităţii textului convenţional.

4. Modernizarea dreptului a continuat, făcându-se tot mai clare contururile sistemului

modern de drept românesc. Ramurile dreptului se diversifică şi se conturează prin norme
juridice proprii, adeseori codificate. Importul juridic dinspre apusul european, mai ales din
spaţiul de limbă franceză, a continuat şi s-a generalizat.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Care sunt caracteristicile Regulamentelor Organice? (idem, pp. 162-164)

2) Ce importanţă a reprezentat revoluţia de la 1848 pentru evoluţia constituţionalismului
românesc? (idem, pp. 174-176)
3) Cum reglementa Convenţia de la Paris organizarea statală a ţărilor române? (idem, pp.
178-181)
4) Cum a evoluat dreptul civil în această perioadă? (idem, pp. 182-183)

VII. EPOCA LUI CUZA ŞI AŞEZAREA BAZELOR DREPTULUI ROMÂNESC

MODERN (1859-1866)

Epoca lui Cuza a însemnat realizarea primului pas spre unitatea statală a tuturor românilor,
o epocă de incertidudine sub aspectul regimului politic şi aşezarea dreptului românesc pe
fundamente noi, moderne. În ciuda prevederilor Convenţiei de la Paris, în 1859 s-a realizat
uniunea reală a celor două principate române iar la 1862 s-a realizat statul român unitar.

Epoca s-a evidenţiat prin mari reforme în materie administrativă, a proprietăţii funciare, a
sistemului electoral etc. Au fost adoptate acum cele 4 coduri importante (civil, penal, de
procedură civilă şi de procedură penală) care au revoluţionat complet sistemul de drept
românesc. Construcţia acestor coduri s-a fcăut printr-un import juridic mai mult sau mai
puţin raţional realizat din legislaţia occidentală, mai ales de limbă franceză.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum au evoluat ramurile dreptului în această epocă? (idem, pp. 187-188)

2) Cum a organizat statul Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris? (idem, pp. 189-
191)
3) Cum a evoluat dreptul civil? (idem, pp. 195-196)
8
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

VIII. VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI ŞI PROCESUL DE „ADAPTARE” A

DREPTULUI (1866-1918)

Aşezată în cadrul mai larg al problemei identităţii culturii româneşti, problema

impoerturilor juridice masive realizate în epoca lui Cuza s-a conturat într-o adevărată
dispută a „formelor fără fond”. Conştientizând în cele din urmă necesitatea receptării
juridice, atenţia juriştilor s-a concentrat asupra modului în care instituţiile importate au fost
asimilate de către societatea românească.

Sub aspectul organizării statale, Constituţia de la 1866 (preluată după constituţia belgiană
din 1831) a consacrat monarhia constituţională parlamentară, regimul parlamentar, monarh
străin recrutat pe cale ereditară pe baza principiului primogeniturii (fapt care excludea
luptele pentru tron) şi un parlament bicameral. Din nefericire, practica vieţii constituţionale
româneşti a transformat mecanismele regimului parlamentar într-un aşa-numit regim
guvernamental în cadrul căruia guvernul proaspăt adus la putere de regele Carol I îşi
recruta prin manipularea alegerilor un parlament majoritar. Deşi neconsacrat constituţional,
consiliul de miniştri a fost organizat şi a funcţionat în baza unor cutume constituţionale.
Administraţia publică locală a fost formal organizată în baza principiilor descentralizării şi
desconcentrării administrative însă nici unul dintre acestea nu s-a regăsit concret la nivelul
vieţii administrative româneşti.

În ceea ce priveşte celelalte ramuri ale dreptului, procesul de adaptare a instituţiilor

importate s-a realizat, uneori, printr-o abatere intenţionată de la spiritul şi litera acestora –
cum s-a întâmplat în cazul legislaţiei învoielilor agricole ce se abătea flagrant de la
principiile Codului civil din 1865.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum s-a reflectat în domeniul istoriei dreptului românesc problema „formelor fără
fond”? (idem, pp. 199-202)
2) Ce reprezintă monarhia constituţională parlamentară? (idem, pp. 202-203)
3) Cum a fost organizată administraţia publică locală în această perioadă? (idem, pp.
209-211)
4) Care sunt reglementările perioadei ce s-au abătut flagrant de la principiile Codului
civil din 1865? (idem, p. 213)

IX. TRANSILVANIA DE LA LIBERALISM LA DUALISM (1861-1918)

Constituţiile imperiale din octombrie 1860 şi februarie 1861 au reorganizat Marele

Principat al Transilvaniei pe baza egalităţii naţionale şi confesionale. Dieta convocată la
9
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

Sibiu în 1863 în baza principiului proporţionalităţii a fost motorul fundamental al epocii

considerată liberală. Dominată de românii majoritari ea a reuşit să adopte o legislaţie
reparatorie faţă de naţiunea română în materie de egalitatea în drepturi, recunoaşterea
limbii române ca limbă oficială, în materie judecătorească şi electorală. Din nefericire,
instaurarea dualismului austro-ungar a pus capăt acestei epoci de afirmare a autonomiei
transilvănene şi de îndreptăţire egală a naţiunii române.

Instaurarea dualismului austro-ungar (1867) a determinat dispariţia Transilvaliei ca

principat autonom şi încorporarea ei ca o simplă diviziune administrativ-teritorială la
regatul Ungariei. În perioada scursă până la 1918 autorităţile maghiare de la Budapesta au
adoptat o legislaţie menită să contribuie la deznaţionalizarea etniilor transilvănene şi
maghiarizarea acestora. Încadrată în statul maghiar, Transilvania a pierdut toate instituţiile
specifice autonomiei sale, teritoriul său fiind organizat administrativ-teritorial uniform.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Care a fost legislaţia Dietei de la Sibiu în epoca liberalismului? (idem, pp. 218-219)
2) Care a fost legislaţia de deznaţionalizare şi oprimare a minorităţilor în epoca
dualismului austro-ungar? (idem, pp. 222-223)

X. PERIOADA INTERBELICĂ ŞI PROBLEMELE UNIFICĂRII DREPTULUI

(1918-1938)

În condiţiile în care, după unirea din 1918, pe teritoriul României se aplicau nu mai puţin
de patru legislaţii diferite, unificarea dreptului a devenit una din priorităţile legislativului
de la Bucureşti. Soluţionarea problemei nu era simplă, ca dovadă ca ani buni s-a aplicat o
legislaţie diferită pentru aceleaşi raporturi sociale. Dintre cele două modalităţi de unificare
–extinderea legislaţiei din Vechiul Regat şi adoptarea de noi acte normative care să
sintetizeze ceea ce era mai bun în cele patru legislaţii- s-a apelat cel mai adesea la prima
soluţie.

Organizarea statală a fost reglementată de Constituţia din 1923 care păstra principiile celei
de la 1866 la care adăuga votul universal (cu excluderea femeilor), naţionalizarea
bogăţiilor subsolului, exproprierea pentru utilitate publică şi controlul de
constituţionalitate. Mecanismele regimului parlamentar erau consacrate în condiţiile
reglementării clare a instituţiei Consiliului de miniştri. Administraţia publică centrală a
cunoscut o uniformizare a organizării serviciilor ministeriale iar în administraţia publică
locală lupta pentru descentralizare, desconcentrare, regionalizare şi depolitizare nu a
condus la rezultate notabile sub nici un aspect.

10
Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

Dreptul civil a cunoscut o revigorare constantă a legislaţiei care să o îl pună de acord cu

evoluţia vieţii economico-sociale. Sunt de remarcat reglementările în materia proprietăţii, a
persoanelor juridice şi a obligaţiilor. În materia dreptului penal unificarea şi adaptarea la
noile realităţi s-au realizat prin punerea în vigoare, în 1937, a unui nou Cod penal alături de
unul de procedură penală.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Cum s-a soluţionat problema unificării dreptului după 1918? (idem, pp. 228-229)
2) Cum aevoluat dreptul civil în această perioadă? (idem, pp. 236-238)
3) Cum a evoluat dreptul penal în această perioadă (idem, pp. 238-239)

XI. DREPTUL ÎN EPOCA DICTATURILOR DE DREAPTA (1938-1944)

Instaurarea dictaturii regale, adoptarea Constituţiei din 1938 şi desfiinţarea partidelor

politice au determinat sfârşitul democraţiei moderne şi al regimului parlamentar în
România. Constituţia acorda regelui mari puteri, în ciuda păstrării formale a separaţiei
puterilor în stat, şi aşeza la baza recrutării membrilor parlamentului corporaţiile
profesionale. Demn de remarcat este faptul că acum, pentru prima dată, femeile au primit
dreptul de a vota şi de a fi votate.

Regimul dictaturii antonesciene (septembrie 1940-august 1944) a dat o lovitură definitivă

democraţiei româneşti. Constituţia a fost suspendată, puterea trecută în întregime în
mâinile mareşalului Ion Antonescu, devenit Conducătorul statului, iar regele a primit un rol
pur decorativ în stat. Legislaţia adoptată în această perioadă prin intermediul decretelor-
lege a fost, nu rareori, marcată de tendinţele antisemite şi xenofobe ale regimului.

Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen:

1) Care au fost coordonatele cosntituţionale ale regimului dictaturii regale? (idem, pp.
243-244
2) Cum au evoluat principalele ramuri ale dreptului în această perioadă? (idem, pp. 247-
254)

Bibliografie minimală:

Manuel Guţan, Istoria dreptului românesc, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu,
2004

11