UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” FACULTATEA DE DREPT

Specializarea:Drept
Anul I,Grupa 6

Student
Pantelimon Cristian-Marian

SIBIU
2024

1
 CUPRINS
CAPITOLUL 1......................................................................................................pag.3
1.1. Aparitia statului national modern....................................................................pag.3
1.2. Impunerea in fata Europei...............................................................................pag 3
1.3. Unirea Principatelor Romane...........................................................................pag.3
1.4. Razboiul de independenta................................................................................pag.3
1.5. revolutia din 1989............................................................................................pag.3
1.6. constitutia din 1991..........................................................................................pag.4
1.7. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana......................................................pag.4
1.8. Societatea Civila in Romania...........................................................................pag.5
1.9. Institutiile juridice din provincia romana…………………………………….pag.5
1.10. Primul război dacic……………………………………………………….pag.6
2.CAPITOLUL 2..............................................................................................pag9
2.1 Mostenirea Romana....................................................................................pag8
2.2Realitatea juridica........................................................................................pag10
2.3Vechiul Drept...............................................................................................pag10
2.4. Izvoarele istoriei dreptului românesc.........................................................pag10
CONCLUZII.....................................................................................................pag 11
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................pag 12

2
 CAPITOLUL I
Traditii democratice romanesti
In istoria poporului roman,spiritul democratic s-a inscris ca intr-o permanenta istorica alaturi de
idealurile sale de libertate sociala,unitate statala si independenta nationala.
1.1 Aparitia statului national mopdern roman la mijlocul secolului al XIX-lea s-a realizat pe
principii democratice.Acest lucru si-a gasit expresia atat in fundamentarea unei legislatii cu
caracter democratic,cat si in existenta unui mecanism politic menit sa asigure o conducere
democratica bazata pe consens national.Insasi Unirea din ianuarie 1859,proclamarea lui
Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei si Tarii Romanesti s-au realizat pe baza unui consens
national si a unor principii democratice,prin larga consultare si vointa a poporului.
1.2 Impunerea in fata Europei a statului modern roman s-a datorat tocmai actului de vointa a
poporului.Romania fiind un stat de drept,democratic si social,demnitatea omului dar si drepturile
si libertatile cetatenilor,totodata dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme,spiritul
traditiilor democratice ale poporului roman cat si idealurilor Revolutiei din 1989,sunt garantate.
Prin constitutia din 1866 si modificarile sale suferite pe parcurs,s-a constituit un sistem
democratic Parlamentar cu mari valente politice.Aceasta a marcat inceputul formal al unei
structuri democratice.Aceasta a pus bazele unui stat modern si a instituit un monarh
constitutional.
1.3Unirea Principatelor Romane a fost un moment crucial in istoria Romaniei din 1859,care a
dus la formarea Principatelor unite sun domnia lui Alexandru Ioan Cuza.Aceasta a fost o miscare
in directia consolidarii natiunii romane si a aspiratiilor democratice
1.4Razboiul de Independenta marcheaza participarea la Razboi din 1877 pana in 1878 impotriva
imperiului Otoman aducand Romaniei recunoasterea independentei si consolidarea statului
national.In acest context,s-au dezvoltat si mai mult institutiile democratice.
1.5Referitor la revolutia din 1989,evenimentele din decembrie 1989 au dus la caderea regimului
comunist si la instaurarea unui sistem democratic in Romania.Aceasta perioada a fost marcata de
tranzitia catre o societate deschisa,pluralista si democratica.
1.6 Dupa adoptarea constitutiei din 1991,Roamnia a pus accent pe principiile statului de
drept,democratie,respectarea drepturilor omului si separarea puterilor in stat.
1.7Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a devenit membra a Uniunii Europene consolidand
astfefl angajamentul sau fata de valorile democratice europene si participand activ la procesele
de decizie democratice in cadrul UE.Traditia alegerilor regulate si democratice este o
caracteristica importanta a sistemului politic romanesc contemporan.Alegerea presedintelui,a
parlamentarilor si a autoritatilor locale este un element fundamental al participarii democratice.
 Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept.

3
Este foarte important faptul ca aceste traditii democratice sunt rezultatul unui proces complex de
evolutie si schimbare in timp iar democratia continua sa fie un aspect esentiall al societatii
romanesti contemporane.
Legat de Societatea Civila in Romania a dezvoltat o societate activa,cu organizatii
neguvernamentale si activisti care lucreaza pentru promovarea drepturilor omului,transparentei si
responsabilitatii guvernamentaleMedia libera,o presa independenta si libera este un element
esential al democratiei.In Romania,exista diverse surse de informatii care furnizeaza stiri si
analize critice,contribuind la o dezbatere democratica .
Educatia civica si invatamantul civic,au un rol important in consolidarea traditiilor
democratice.Programele educationale au fost dezvoltate pentru a creste constientizarea si
intelegerea proceselor democratice.
Autonomia locala a fost un element important in democratizarea Romaniei.Autoritatile locale au
competente in gestionarea problemelor specifice comunitatii lor,promovand astfel participarea
civica la nivel local
Este clara intentia constituantului roman de-a face ca traditiile democratice si Idealurile
Revolutiei sa poata fi aplicate in luate ca niste principii de interpretarea a valorilor supreme
enumerate,cele care determina continutul material al statului de drept,demnitatea
omului,drepturile si libertatile cetatenilor,dreptatea si pluralism.
Desi traditiile democrartice romanesti au inregistrat progrese semnificative,au existat si
provocari notabile.Coruptia a reprezentat o problema persistenta,iar lupta impotriva sa a fost una
din prioritatile cheie ale societatii romanesti.Reformele economice si sociale au adus si ele
schimbari,influentand modul in care democratia se manifesta in viata de zi cu zi.
In 1989 dupa o indelungata si distructiva dictatura,comunismul s-a prabusit in Romania.Ceea ce
a urmat reprezinta un bine-cunoscut proces de tranzitie de la democratia populara la democratia
liberala,de la economia centralizata la economia de piata de la constitutionalismul socialist de la
virtutile contemporane ale constitutionalismului liberal.O constitutie postcomunista a fost
edictata in 1991,sentimente si resentimente populare rafinate,valori constitutionale
redefinite,expertiza constitutitonala straina oferita cu amabilitate,precum si speranta unei
schimbari sociale si politice.Dupa 12 ani de tranzitie constitutiomnala,o relativ consistenta
revizuire constitutionala a avutt loc in 2003.Avand in vedere modalitatea concreta de abordare a
problemei traditiei constitutionale,observatorul extern trebuie sa inteleaga faptul ca in 1991 si
2003,reprezinta doua perspective diferite asupra trecutului constitutional,Conceptul de traditie
constitutionala a fost fructificat atat in procesul edictarii Constitutiei cat si in procesul revizuirii
constitutionale dar in contexte diferite si tinzand spre finalitati disparate. In 1991,atat comisia
constitutionala cat si Adunarea constituanta au luat in considerare traditia constitutionala
romaneasca antecomunista,facand,cu prioritate referiri exprese la constitutia monarhica din
1923.In contextul unei dezbateri constitutionale care a favorizat transplantul constitutional,in
special din constitutia Franceza de la 1958,apelul la parintii constitutiei au incercat sa reinvie o
traditie constitutionala care era considerata inghetata sau cel putin o parte din ea,in stransa
legatura cu necesitatile obiective ale momentului constitutional.Ca urmare nu a existat interesul
*Manuel Gutan,Transplant constitutional si neconstitutionalism in Romania moderna 1802-
1866,Edit hamangiu Bucuresti,2013,pp.342 si urmatoarele

4
de a recupera integral traditia constitutionala antecomunsita.Relativul caracter rational al
momentului fondator a determinat un balans relativ echilibrat intre procesul de transplant
constitutional si recuperarea pragmatica a trecutului constitutional.
Cu toate acestea,observatorul nu trebuie sa subestimeze valoarea identitara a momentului
fondator in 1991.Pentru romania schimbarea sociala si politica a insemnat condamnarea
trecutului comunist.
Istoricul face referire la o rezistenta indarjita sugerand ca geto-dacii de atunci dispuneau de o
forta militara capabila sa sse confrunte cu una dintre cele mai puternice armate antice conduse de
unul dintre cei mai ilustri generali.A doua semnificatie se refera la caracterizarea geto-dacilor ca
fiind “cei mai drepti si mai viteji dintre traci “.Acest concept de dreptate se refera,probabil,la
normele sociale cunoscute in perioada democratiei militare la geto-daci.
Istoricii Strabo si Arrian au relatat despre expeditia lui Alexandru cel mare in nordul Dunarii in
anul 335 i.Hr.Aceste relatari indica dificultatile pe care armata macedoneana le-a intampinat si
puterea formidabila a ostirii geto-dacice.In acelasi timp,se mentioneaza asemanarile dintre geto-
daci si sciti care poarta aceleasi arme si au aceleasi obiceiuri.
Ulterior,istoricii Diodorus din Sicilia si Pompeius Trogus ofera informatii despre conflictele
dintre geti si triburile cimmeriene care au durat in 300 i.Hr pana in 292 i.Hr.Alexandru cel mare
si armata sa au ocupat un oras fortificat iar getii,in ciuda hotararii lor de a nu ii pedepsi pe
prizonieri,au restituit libertatea acestora.
Aceste informatii arata stadiul de dezvoltare a societatii geto-dace la inceputul secololui al III-lea
I.Hr,in care exista un conducator militar puternic,dar care nu putea lua decizii arbitrare.Puterea si
prestigiul liderului erau suficient de consolidate pentru a se opune hotararilor adunarilor
populare.
Istoricul Iustinus furnizeaza detalii despre luptele conduse de regale Oroles impotriva
Bastranilor,iar Pompeius Trogus mentioneaza cresterea puterii dacilor sub regele Burebista in
regiunea transilvaniei.
Conform izvoarelor arheologice,numele unor geti precum helmodicos si Rhegetos,care au avut o
influenta deosebita in zona Dobrogei in secolul al III-lea I.Hr sugereaza ca geto-dacii erau o
populatie sedentara cu activitati economice variate.
In ciuda caracterului limitat al surselor,aceste informatii dezvaluie ca geto-dacii au fost o
societate complexa cu,o putere militara si economica semnificativa,cu lideri care,in ciuda unei
puteri crescande,au respectat hotararile adunarilor populare .

Institutiile juridice din provincia romana a Daciei au fost puternic influentate de confruntarile
militare intre daci si romani care au avut loc pe parcursul a doua secole.Aceasta lupta a
reprezentat expresia tendintelor expansioniste ale Romei,dar si hotararea dacilor de a isi pastra
independenta. Studiile reunite in cadrul volumului intitulat „Traditiile democratice ale poporului

5
roman si idealurile Revolutiei din decembrie 1989” prezinta interes pentru mai multe categorii de
specialisti in stiintele sociale si politice, juristi, politologi, istorici, sociologi, atata timp cat este
caracterizat de o extindere a abordarii dincolo de configuratia polarizata istoric-politic si
demonstreaza ca legatura originara ce uneste polis-ul si „politéia” reprezinta cheia de interpretare
a problematicii referitoare la traditiile democratice ale poporului roman si la idealurile Revolutiei
din 1989. Astfel, cercetarea genereaza cunostinte noi in domeniile abordate, constituindu-se intr-
un veritabil ghid interdisciplinar in materia abordata, acest lucru putand fi de un real folos
concret Curtii Constitutionale romane in exercitarea atributiilor sale.
Cele mai decisive confruntari s-au desfasurat in doua expeditii distincte :una in perioada anilor
87-88 si cealalta in anii 101-106 e.n..In perioada anilor 87-106 e.n,regatul dac condus de regele
decebal a atins apogeul centralizarii sale,insa sub amenintarea romanilor.

După victoria romanilor la Tapae în anul 88 e.n., s-a încheiat o de compromis între statul dac și
Roma. În schimbul unor subsidii anuale și a sprijinului pace tehnic, Decebal și fratele său, Regis,
au recunoscut stăpânirea romană și au acceptat protecția acesteia. Roma și-a stabilit garnizoane
în stânga Dunării și a traversat teritoriul dac cu trupe pentru a acționa împotriva altor triburi.

Primul război dacic, desfășurat între anii 101-102 e.n., a fost câștigat de împăratul Traian,
succesorul lui Decebal. Pacea încheiată în toamna anului 102 e.n. a anulat prevederile tratatului
de la Roma, unde și-a luat numele de Traian, împăratul s-a pregătit pentru un nou război.

Al doilea război dacic (105-106 e.n.) a dus la asediul și distrugerea completă a capitalei dacice,
Sarmizegetusa. În urma acestui eveniment, Decebal s-a sinucis pentru a evita captivitatea. În
urma acestei înfrângeri, regatul dac a devenit o provincie romană, marcând o schimbare
semnificativă în istoria daco-romană. Articolul 1 alin. (3) din legea fundamentală subliniază
tradițiile democratice ale poporului român ca fundament al întregii structuri politice. Prin urmare,
bagajul istoric democratic românesc reprezintă principala linie de interpretare a Constituției.

În citatul "România este un stat de drept, democratic și social...", demnitatea omului, drepturile și
libertățile cetățenilor, dezvoltarea liberă a personalității umane, justiția și pluralismul politic sunt
stabilite ca valori supreme, reflectând tradițiile democratice ale poporului român și idealurile
Revoluției din decembrie 1989, garantate de Constituție.

În lucrarea "Democrația românească exprimată istoric de autoritarismul șefului de stat," se

explorează realitatea democrației românești printr-o incursiune istorică, concentrându-se asupra
instituției șefului de stat, în încercarea de a echilibra autoritarismul și democrația în contextul
politic (fără a izola celelalte autorități politice).

Se propune, de asemenea, utilizarea lentilelor de analiză/interpretare preconizate de art. 1 alin. 3

din Constituție, adică "tradițiile democratice românești." Însă, se ajunge la concluzia că aceste
lentile nu sunt adecvate pentru înțelegerea realității. Constituantul din 2003 a căutat să
consfințească tradițiile democratice românești, întrerupte de comunism. Cu toate acestea, se pune
întrebarea despre natura acestor tradiții, fără a căuta un răspuns definitiv.

6
După abdicarea forţată, în februarie 1866, a lui Al. I. Cuza, una dintre problemele majore, care s-
a aflat pe agenda exponenţilor noului regim politic, a constat, evident, în reorganizarea şi în
consolidarea acestuia prin elaborarea unei CONSTITUŢII, termen utilizat în sfârşit, fără
ocolişuri şi ezitări. Noua lege fundamentală avea menirea să consacre ideile doctrinei liberale şi

să statueze principiul monarhiei constituţionale şi ereditare cu aducerea, în ţară, a unui principe

străin, care fusese deja inclus în programul unionist

Structurată în 3 părți, lucrarea abordează trecutul, analizând tradițiile democratice românești

până în 1991, cu o incursiune istorică rezumativă. Se subliniază paradoxurile acestor tradiții
democratice. Partea a doua explorează momentul constituțional din 1991, privind reacția
împotriva autoritarismului șefului de stat. În ultima parte, se aduce în discuție un paradox
contemporan, constatând că democrația românească este în opoziție cu direcția reacției organice
din 1991, evidențiind manifestările politice ale șefului de stat. Segmentele din realismul
tradițiilor democratice românești până în 1991 sunt expuse într-o analiză obiectivă a evoluției
constituționalismului românesc, arătând că manifestările democratice au fost sporadice în istoria
constituțională. Se evidențiază că, deși au existat acte juridice cu caracter fundamental, praxisul
constituțional nu a reflectat o rădăcinare a tradițiilor democratice.

Se oferă exemple, începând cu Convenția de la Paris din 1858, care, în ciuda aparențelor
democratice, a menținut autoritarismul domnesc. Proiectele constituționale ulterioare, inclusiv
cele din 1863 și 1864, au avut caracter autoritar, iar în 1866 s-a căutat o replică la regimul
autoritar, dar nu una căutată de întregul popor.

Este subliniată contradicția dintre forma aparent democratică și realitatea limitată a practicilor
democratice în istoria constituțională a României până în 1991.

Țăranii se temeau că vor pierde terenurile primite prin reforma agrară din 1864. Prin urmare,
sprijinul pentru A.I. Cuza era considerat normal. Elita politică instalată în 1866 era conștientă de
atitudinea ostilă a țăranilor, majoritari în populație. Astfel, s-a recurs la "regizarea" plebiscitului
pentru aducerea lui Carol, ca o formă de legitimitate nu doar internă, ci și externă. Se observă,
încă de la începuturile regimurilor aparent democratice în România, utilizarea plebiscitului ca
instrument de iluzie democratică.

După intrarea în vigoare a legii fundamentale din 1866, manipularea alegerilor, transformarea
parlamentului într-o emanare a guvernului și rotativa guvernamentală implementată de Carol I nu
au contribuit la apariția sau consolidarea unui guvern reprezentativ și, implicit, la dezvoltarea
unor tradiții democratice. Mai degrabă, s-au afirmat tradițiile autoritare ale societății românești,
care a preferat autoritarismul domnesc/monarhic pentru a depăși blocajele politice.6

Constituția din 1923, o revizuire a celei din 1866, nu a adus schimbări semnificative în privința
distribuției puterii în stat. Deși votul universal a fost introdus formal, Senatul nu era cu adevărat
o cameră reprezentativă, iar legea electorală din 1926 a lezat principiul reprezentativității.
Alegerile din 1928, organizate de guvernul țărănist, ilustrează "tradițiile democratice" ale
poporului român, cu satenii care nu permiteau campaniilor opoziției.

7
Niciun guvern care a organizat alegeri în România monarhică nu a fost învins, cu excepția
guvernului Tătărescu în 1937, la dorința lui Carol al II-lea, care dorea să instaureze o dictatură
personală.

În perioada 1938-1944, poporul român a trăit sub dictatura regală a lui Carol al II-lea și apoi sub
cea a generalului Antonescu. Întoarcerea la Constituția din 1923 în 1944 nu a deschis calea către
tradiții democratice, iar în 1945, guvernul P. Groza a pus bazele regimului comunist,
împiedicând dezvoltarea democrației parlamentare.

Revenind la tema abordată, constituanții din 2003 au căutat să instituționalizeze tradițiile

democratice românești, însă această miopie constituțională a fost contestată. Realitatea sugerează
că democrația românească este un deziderat către care se tinde istoric și politic, cu autoritarismul
șefului de stat ca avatar aparent perpetuu al regimurilor democratice.

II. Momentul constituțional din 1991 – reacție organică împotriva autoritarismului șefului de stat

În 1991, adoptarea legii fundamentale a proiectat un moment constituțional construit pe emoții,

iar Constituantul a căutat să ofere un răspuns la întrebarea "Ce nu dorim?". Răspunsul a fost, din
nou, un președinte/șef de stat autoritar, dar cu un accent pe respingerea personalizării puterii
politice din perioada comunistă. Așadar, a apărut un constituționalism al aversiunii.

Rolul șefului statului a fost redus la cel de simplu mediator, iar Constituția a evidențiat o
conștientizare a necesității de a evita autoritarismul. Se observă o îndepărtare deliberată de
modelul președintelui francez, contrastând cu perioada comunistă.

 Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept.

8
 CAPITOLUL II

Descoperirea si Intelegerea Identitatii Constitutionale Romanesti prin Prisma Istoriei Dreptului

Istoria dreptului Romanesc reprezinta o cronica complexa a dezvoltarii juridice a poporului

roman si joaca un rol esential in descoperirea si intelegerea identitatii constitutionale a
romaniei.Prin analiza evolutiei sistemului juridic de-a lungul secolelor,putem identifica
radacinile si influentele care au contribuit la modelarea normelor si principiilor constitutionale
romanesti.
2.1 Mostenirea Romana
O influenta majora asupra dreptului romanesc a avut-o mostenirea romana,in special perioada in
care Dacia a facut parte din Imperiul Roman.Elementele dreptului roman au lasat o amprenta
puternica asupra gandirii juridice romanesti,inclusiv concepte precum dreptul natural si
principiile fundamentale de justitie.
2.2 Realitatea juridica actuala din tara noastra reprezinta un subiect de studiu pentru multiple
discipline juridice,corespunzatoare diferitelor ramuri ale dreptului.Pe langa acestea,exista si alte
stiinte speciale ale dreptului care nu se incadreaza intr-o anumita ramura cum ar fi istoria
Institutiilor Politico-Juriidice Romanesti dintr-o perspectiva istorica,evidentiind dinamica si
evolutia lor de la origini pana in prezent,cu scopul de a explica modul in care acestea au luat
forma si continutul actual.
2.3 Vechiul drept,care a reglementat relatiile sociale in diversele perioade ale istoriei poporului
roman,constituie trecutul dreptului actual.In ciuda schimbarilor survenite,exista elemente care s
au transmis de la o epoca la alta,conferind dreptului nostru o identitate specifica in comparatie cu
dreptul altor popoare,chiar daca,in timp,s-a asimilat si a preluat anumite aspecte din creatia
juridica a acestora.

1 H.P. Glenn, A Concept of Legal Tradition, în Queen’s Law Journal, vol. 34/2008-2009 p. 435. M. Krygier,
Law as Tradition, în Law and Philosophy, vol. 5/1986, p. 245.

9
2.4Izvoarele istoriei dreptului românesc

Ca orice ştiinţă, dreptul îşi are pentru istoria sa, izvoarele specifice. Fără detaliere, încercăm
următoarea lor clasificare: a) Izvoare istorice: cronici, lucrări, tratate de istorie, sinteze care
privesc etapele fundamentale din evoluţia unui popr; b) Izvoare documentare: culegeri de
documente, antologii, codici, ediţii, ediţii critice; c) Izvoare juridice: tratate privind istoria
problemei, studii, articole, recenzii la lucrări de specialitate; d) Izvoare auxiliare: filologice,
arheologice, numismatice, etnografice, geografice. Se înţelege că această categorisire a
izvoarelor are caracter relativ. În folosirea izvoarelor şi conexiunile dintre ele ce urmează a fi
avute în vedere atunci când este vorba de interpretarea unor izvoare diferite, e nevoie de multă
prudenţă şi spirit critic, pentru că nu întotdeauna informaţiile autorilor antici redau cu fidelitate
adevărul. Adeseori poziţia de clasă a celor care s-au ocupat de cronici, lucrări ori alte însemnări
cu caracter de izvor .
Momentul apariției ființei umane pe teritoriul țării noastre nu a fost stabilit cu exactitate. Ceea ce
este cunoscut pentru umanitate în general și, în special, pentru teritoriul patriei noastre, este că
societatea umană s-a dezvoltat foarte lent, realizând treptat progrese în producție și cultură.
Elementele principale care atestă existența populației, de la paleolitic la neolitic și epoca
metalelor pe teritoriul țării noastre, au fost uneltele, armele și, ulterior, creșterea vitelor.

De-a lungul celor mai vechi perioade, fiecare comunitate umană a început să-și organizeze
existența conform anumitor reguli. Normele devin stabile atunci când populațiile se atașează de
un anumit teritoriu și adoptă o structură socială permanentă și stabilă. Aceste caracteristici sunt
regăsite în societatea de pe teritoriul țării noastre.

Perioada geto-dacă. Existenta unor uniuni de triburi daco-getice în câmpia Dunării este dovedită
de relatarile unor istorici antici. La hotarul dintre secolele IV–III î.Hr., este atestată existența
unor uniuni de triburi închegate aflate în faza democrației militare. Astfel, principalii creatori și
modelatori ai civilizației de pe întreg teritoriul țării noastre erau daco-getii, desprinși din masa
triburilor tracice. Izvoarele atestă existența unor uniuni de triburi conduse de Dromihete, care
avea titlul de rege. De obicei numiți geți în izvoarele grecești și daci în cele romane, daco-getii
sunt, de fapt, un singur popor. Aceleași izvoare arată că geții părăsiseră viața nomadă, devenind
cultivatori, mai ales după ce majoritatea semințiilor lor trecuse în nordul Dunării.v

History, Present and Perspectives, în Romanian Journal of Comparative Law, vol. 1/2010, pp. 24-28.

10
 CONCLUZIE
In acest context,studiul acestui curs,alaturi de alte discipline,se incadreaza in ceea ce se numeste
"precedentul dreptului romanesc "
Acest domeniu de cercetare face parte din stiintele sociale si investigheaza in succesiunea lor
istorica si in starea lor actuala de viata ale oamenilor.

Istoricul face referire la o "rezistență îndârjită", sugerând că geto-dacii de atunci dispuneau de o

forță militară capabilă să se confrunte cu una dintre cele mai puternice armate antice conduse de

unul dintre cei mai iluștri generali. A doua semnificație se referă la caracterizarea geto-dacilor ca
fiind "cei mai drepți și mai viteji dintre traci". Acest concept de dreptate se referă, probabil, la
normele sociale cunoscute în perioada democrației militare la geto-daci.

Istoricii Strabo și Arrian au relatat despre expediția lui Alexandru cel Mare în nordul Dunării în
anul 335 î.Hr. Aceste relatări indică dificultățile pe care armata macedoneană le-a întâmpinat și
puterea formidabilă a ostirii geto-dacice. În același timp, se menționează asemănările dintre geto-
daci și sciți, care "poartă aceleași arme" și au "aceleași obiceiuri".

Ulterior, istoricii Diodorus din Sicilia și Pompeius Trogus oferă informații despre conflictele
dintre geti și triburile cimmeriene, care au durat din anul 300 î.Hr. până în 292 î.Hr. Alexandru
cel Mare și armata sa au ocupat un oraș fortificat, iar getii, în ciuda hotărârii lor de a nu-i pedepsi
pe prizonieri, au restituit libertatea acestora.

Aceste informații arată stadiul de dezvoltare a societății geto-dace la începutul secolului al III-lea
î.Hr., în care exista un conducător militar puternic, dar care nu putea lua decizii arbitrare. Puterea
și prestigiul liderului erau suficient de consolidate pentru a se opune hotărârilor adunărilor
populare.

Istoricul Iustinus furnizează detalii despre luptele conduse de regele Oroles împotriva
Bastarnilor, iar Pompeius Trogus menționează creșterea puterii dacilor sub regele Burebista în
regiunea Transilvaniei.

Conform izvoarelor arheologice, numele unor geti precum Helmodicos și Rhegetos, care au avut
o influență deosebită în zona Dobrogei în secolul al III-lea î.Hr., sugerează că geto-dacii erau o
populație sedentară cu activități economice variate.

În ciuda caracterului limitat al surselor, aceste informații dezvăluie că geto-dacii au fost o

societate complexă, cu o putere militară și economică semnificativă, cu lideri care, în ciuda unei
puteri crescânde, au respectat hotărârile adunărilor populare.

11
 BIBLIOGRAFIE
1.Manuel Gutan,editura Hamangiu-STUDIU introductiv
2. https://www.academia.edu/38750650/ISTORIA_STATULUI_SI_DREPTULUI_ROMANESC
3. https://www.ujmag.ro/drept/diverse/traditiile-democratice-ale-poporului-roman-si-idealurile-
democratice-ale-revolutiei-din-decembrie-1989/rasfoire/
4. http://arhiva-studia.law.ubbcluj.ro/articol/766
5. https://www.universitateaeuropeanadragan.ro/ images /imguploads /cursuri_
biblioteca_virtuala/drept/ istoria _ dreptului _ romanesc . pdf
6. http://ijc.rau.ro/documents/2012-IJC-ed6.pdf, pp. 14-22; M. Guţan, Comparative Law in Romania

7. https://www.ccr.ro/files/products/avizconsultativ.pdf

12