UNIVERSITATEA “Lucian Blaga” FACULTATEA DE DREPT

Specializarea:Drept
Anul 1,Grupa 6

Student
Pantelimon Cristian Marian

SIBIU
2024

.
 CUPRINS

CAPITOLUL 1………………………………….………………………………….………………………………….pag.3
1.1.Constitutionalismul………………………………….………………………………….………………….pag.3
1.2.Pilonii de baza ai constitutionalismului………………………………….………………………..pag.3
1.3.Aspecte definitorii………………………………….………………………………….……………………pag.3
1.4.Constitutiile din democratiile liberale………………………………….………………………….pag.3
1.5.adaptarea romaniei la schimbari…………….…….………………………………………………..pag.4

CAPITOLUL II………………………………….………………………………….…………………………………pag.7
2.1.teoria politica………………………….………………………………….…………………………………pag.7
2.2.Cele pareu constitutii sovietice…………………….………………………………….……………pag.7
2.3.Constitutia Sovietica……………………….………………………………….…………………………pag.7

.
 Constituționalismul Liberal-Democratic

1.1-Constituționalismul reprezintă o filozofie fundamentală în domeniul politic și

juridic, subliniind importanța constituției ca un cadru esențial pentru guvernare. În cadrul
democrației liberale, constituționalismul joacă un rol vital în definirea și protejarea
principiilor drepturilor individuale, statului de drept și guvernării democratice. Acest eseu va
explora în detaliu aspectele cheie ale constituționalismului liberal-democratic, cercetând
originile sale, principiile fundamentale și impactul său asupra sistemelor politice
contemporane.
Într-un context mai amplu, constituționalismul liberal-democratic își are rădăcinile în
perioada Iluminismului, unde gânditori precum John Locke și Montesquieu au contribuit
semnificativ la conturarea unor idei fundamentale, cum ar fi separarea puterilor și protejarea
drepturilor individuale. Aceste principii au devenit fundamentale pentru evoluția
democrațiilor liberale și au influențat elaborarea constituțiilor în întreaga lume. În esență,
constituționalismul liberal-democratic își propune să găsească un echilibru între autoritatea
statului și protejarea drepturilor cetățenilor.

1.2-Un pilon de bază al constituționalismului liberal-democratic îl reprezintă

principiul statului de drept, care afirmă că toți, inclusiv oficialii guvernamentali, sunt supuși și
responsabili în fața legii. Acest principiu garantează că acțiunile guvernamentale respectă
legile stabilite și previne exercitarea arbitră a puterii. Statul de drept nu este doar un
instrument de menținere a ordinii, ci și un gardian împotriva posibilelor abuzuri ale autorității.
În plus, un aspect crucial al constituționalismului într-o democrație liberală constă în
protejarea drepturilor și libertăților individuale. Constituția servește ca un document legal ce
consacră aceste drepturi, stabilind un cadru care împiedică guvernul să depășească limitele
stabilite. Principii precum libertatea de exprimare, adunare și dreptul la viață privată sunt
componente esențiale ale constituționalismului liberal-democratic, contribuind la crearea unui
mediu în care cetățenii se pot exprima liber și fără teama represaliilor.
1.3-Un alt aspect definitoriu al constituționalismului liberal-democratic îl reprezintă
separarea puterilor, o idee asociată lui Montesquieu. Acest principiu pledează pentru divizarea
guvernului în ramuri distincte - de obicei, legislativă, executivă și judiciară - fiecare cu puteri
și responsabilități bine definite. Scopul este prevenirea concentrării excesive a puterii într-o
singură instituție, reducând astfel riscul instaurării unei tiranii. Verificările și echilibrele
inherent acestui sistem generează o dinamică în care fiecare ramură a guvernului acționează
ca un contrapondere pentru celelalte, promovând responsabilitatea și descurajând abuzurile de
autoritate.
1.4-Constituțiile din democrațiile liberale includ adesea mecanisme pentru alegeri periodice,
asigurându-se astfel că guvernul rămâne responsabil în fața poporului. Guvernarea
democratică reprezintă o piatră de temelie a constituționalismului liberal-democratic,
subliniind participarea cetățenilor în procesele decizionale. Prin intermediul alegerilor

regulate și a instituțiilor reprezentative, cetățenii au oportunitatea de a contribui la modelarea

politicilor și direcției guvernului lor.
Nu doar la nivel național, ci și la nivel internațional, constituționalismul liberal-democratic se
extinde, având un impact semnificativ în afacerile globale. Națiunile cu principii liberale-
democratice adesea promovează statul de drept în context internațional, susținând diplomația
3

.
 1

drepturile omului și rezolvarea pașnică a conflictelor. Principiile încorporate în constituțiile

lor acționează ca ghid în relațiile lor cu alte națiuni, reflectând angajamentul față de valori și
norme comune.
Cu toate acestea, în ciuda largii adoptări a constituționalismului liberal-democratic, acesta se
confruntă cu diverse provocări. Un aspect constant al dezbaterii este tensiunea între drepturile
individuale și securitatea colectivă, în special în contextul măsurilor de securitate națională.
Găsirea unui echilibru adecvat între protejarea cetățenilor și menținerea libertăților lor rămâne
o provocare continuă pentru democrațiile liberale.
Pe lângă aceasta, adaptabilitatea constituțiilor la schimbările normelor sociale și
progreselor tehnologice reprezintă un subiect de dezbatere în desfășurare. Întrucât societățile
evoluează, cadrele constituționale trebuie să fie suficient de flexibile pentru a aborda noile
probleme, menținând în același timp principiile fundamentale ale democrației liberale.
Această adaptabilitate este crucială pentru a asigura că constituția rămâne un document viu,
receptiv la nevoile și aspirațiile unei societăți în continuă schimbare.
În concluzie, constituționalismul liberal-democratic reprezintă un cadru esențial pentru
guvernarea în democrațiile contemporane. Prin promovarea statului de drept, protejarea
drepturilor individuale, separarea puterilor și guvernarea democratică, acesta contribuie la
stabilirea unui echilibru între autoritatea statului și libertățile cetatenesti.

1.5-Adaptarea României la schimbările socio-politice și economice generate de Marea Unire

din 1918, care a inclus asimilarea minorităților naționale și religioase odată cu unificarea
teritoriilor românești, a exercitat o influență semnificativă asupra doctrinei constituționale
naționale.
În urma unirii, s-a introdus votul universal prin Colegiile Electorale, înlocuind
sistemul cenzitar. În plus, în 1921, a fost implementată reforma agrară, contrară principiului
constituțional anterior implementat de Cuza, care susținea că proprietatea reprezintă un drept
absolut. Această măsură a dus la exproprierea marilor moșii în scopuri de utilitate publică(10).
Toate aceste transformări au impus necesitatea elaborării unei noi Constituții în 1923, care să
reflecte ideile inovatoare privind ordinea socio-economică a vremii. Chiar dacă documentul s-
a concentrat pe nevoile dezvoltării sociale într-un stat de drept, reprezentând un instrument
juridic superior Constituției din 1866, Actul fundamental din 1923 a păstrat peste jumătate din
reglementările anterioare, menținând principiile generale. Deși oficial regele Ferdinand I a
promulgat o nouă Constituție, în mod neoficial s-a realizat o amplă revizuire a celei vechi.
Principiile constituționale integrate în document au preluat concepțiile elaborate cu
privire la progresul social și unitatea națională. Aceste prevederi au contribuit nu doar la
afirmarea unui regim democratic-parlamentar liberal, ci și la crearea cadrului juridic necesar
evoluției și consolidării puterii burgheziei românești, servind astfel intereselor acestei clase în
perioada interbelică.

1
ConstitutiaRomâniei,vol 1,Bucuresti [1938]

.
 La 29 martie 2023, se împlinește un secol de la intrarea în vigoare a Constituției României
Mari, eveniment ce s-a imprimat în mod definitiv în memoria națională. Această constituție
reprezintă un act politic și civilizațional fundamental, reflectând o perioadă crucială din istoria
românilor. De asemenea, constituie un punct culminant al evoluțiilor statal-democratice de
inspirație europeană, reprezentând un cadru definitoriu pentru constituționalismul românesc și
marcând reperul înconfundabil al afirmării sale viitoare.
În cadrul acestui moment decisiv pentru destinul națiunii, personalități cheie precum Vintilă
Brătianu au subliniat importanța de a contura direcția viitoare și de a fundamenta Constituția
în principii consacrate de-a lungul veacurilor. Intelighenția timpului, în special cea juridică, s-
a dovedit solidară, acționând în comun pentru analiza, identificarea priorităților constit nu
uționale și impunerea acestora.
Două inițiative notabile au contribuit la această efort comun: un ciclu de prelegeri
publice susținute de Institutul Social Român (ISR) și elaborarea a patru anteproiecte de
constituție, fiecare reflectând o viziune diferită istorico-regională. Aceste demersuri au oferit
surse de inspirație intelectuală pentru Constituantul de acum un secol, servind totodată drept
modele pentru abordarea științifică a unei probleme de importanță națională.
Contribuțiile acestor inițiative, atât în plan colectiv, cât și individual, au reprezentat atât
creații științifice, cât și implicare civică, constituind surse de inspirație pentru elaborarea
Constituției României Mari. În final, prin sintetizarea experiențelor provinciilor reunite și a
tradițiilor proprii, așezământul constituțional al țării reîntregite a devenit un model de
abordare științifică a unei probleme de importanță națională.
Astăzi, cu ocazia acestui Centenar, ciclul nostru de conferințe "Tradiția
constituțională și perspectivele constituționalismului în România" răspunde nevoilor majore
ale societății în schimbare, evaluând valorile și experiențele trecutului în lumina priorităților
prezentului. Într-un context global în continuă expansiune, în care doctrina constituționalistă
își caută noi domenii de exprimare, analiza liniilor de evoluție ale fenomenului
constituționalismului în România devine o provocare esențială și oportunitatea de a evalua
viitorul statalității românești. La aproape două secole de la apariția sa în țările române,
constituționalismul are propria sa istorie distinctivă, a evoluat și și-a consolidat specificitatea
în contextul integrării europene și globalizării . Sub regimul politic și instituțional stabilit de
Constituția din 1866, România a trecut de la stadiul de țară mică la cea mare. Odată cu
revizuirea și adaptarea acestei legi fundamentale la noile realități istorice din 1923, s-au
deschis perspectivele creșterii civilizaționale, consolidării statale și afirmării internaționale.
Această constituție a creat condițiile necesare pentru afirmarea țării reîntregite, având scopul
de a recâștiga timpul pierdut în urma despărțirii prelungite.
Virtuțile constituționalismului, care contribuie la construcția și exprimarea unității
statale naționale, au fost pe deplin dovedite în cazul istoriei românilor în momentul
constituțional al anului 1923. Cei implicați în elaborarea acestei constituții au înțeles
provocările procesului de modernizare, acordând atenție deosebită actului juridic de
consacrare și acționând pentru a-i sublinia semnificațiile. Chiar dacă unele gesturi și atitudini
nu au fost înțelese pe deplin la vremea respectivă, la Centenar considerăm că a venit
momentul clarificărilor și unei prezentări mai juste a acestora în fața istoriei.
Moștenirea momentului istorico-constituțional rămâne de o importanță semnificativă până în
prezent, marcând fundamentul așezământului constituțional refondator din 1991. Astfel, s-au
cristalizat definitiv coordonatele teoretice și practice ale constituționalismului românesc, pe
care le evidențiem în urma demersului nostru drept constante ale evoluției acestui domeniu.
La 165 de ani de la Convenția de la Paris din 1858 și 157 de ani de la Constituția fondatoare
din 1866, ajungem la centenarul definitivării propriilor noastre contururi de afirmare prin
legea fundamentală din 1923. Constituționalismul român, guvernat de curtea
5

.
constituțională" din 1991, are o istorie proprie.Această istorie trebuie să fie abordată, tratată și
prezentată în mod corespunzător, având în vedere adevărurile pe care le reprezintă.
În numele acestor adevăruri și pentru a desluși, valorifica și continua semnificațiile lor
durabile, inițiem un ciclu de conferințe academice consacrat Tradiției constituționale și
perspectivelor dezvoltării constituționalismului în România. În această etapă preliminară, ne
propunem să elucidăm câteva aspecte controversate, în special de natură istorică și
contextuală, care persistă în privința introducerii constituționalismului în România, a
momentelor cheie și a funcțiilor sale dezvoltate în societatea națională.

1.6- Prima Constituție variabilă a României moderne este considerată cea elaborată în
1966, inspirată de Constituția belgiană din 1831. Legea fundamentală românească a reușit să
consacre într-o formă juridică fundamentală instrumentele democratice de guvernare și, în
special, să consolideze autonomia de facto a celor două principate românești.
În ceea ce privește organizarea statului, Constituția menținea formula Parlamentului bicameral
introdusă de Cuza în 1864. Adunarea Deputaților era formată din parlamentari aleși în cadrul
a trei colegii electorale (reduse la trei în 1834), în timp ce senatorii erau desemnați câte doi în
fiecare județ din două colegii. Ca expresie a caracterului vasalic monarhic al statului, domnul
dispunea de dreptul de inițiativă și prerogativa de a numi și revoca membrii guvernului, care
însă era responsabil în fața Parlamentului. În ansamblu, regimul politic instituit avea
caracteristici ale unui sistem parlamentar. Constituția din 1866 a suferit trei revizuiri
succesive (în 1879, 1884 și 1917), dar și-a păstrat continuitatea până în 1923, fiind cea mai
longevivă constituție constituțională românească.
Totuși, adoptarea noii Constituții la 29 martie 1923 a reprezentat mai degrabă o revizuire
extinsă a regimului constituțional instituit în 1866, una dintre principalele schimbări constând
în modul de compunere a reprezentanței naționale (Parlament), menținând totuși
bicameralismul.
Astfel, Adunarea Deputaților era acum constituită prin votul universal egal, direct și secret al
cetățenilor majori, bărbați, prin scrutin de listă, recunoscând principiul reprezentării
minorităților. Se păstrau prerogativele șefului statului de a numi și revoca cabinetul, precum și
de a dizolva Parlamentul. Începând cu 1938, odată cu instaurarea guvernării autoritare,
caracterul democratic al Constituției din 1923 a fost afectat de revizuirea inițiată de Carol al
II-lea.
Legea fundamentală a cunoscut mai multe schimbări, sfârșind prin a fi abordată de
regimul comunist. În 1948, a fost adoptată prima Constituție socialistă, modificată în 1952 și
urmată de cea din 1965, în vigoare până în 1989, la revoluție. În esență, regimul constituțional
socialist consfințea supremația politică a partidului comunist.

.
 Evolutia și Paradoxurile Constitutionalismului Sovietic
De la Utopie la Realitate Politică

2.1-Teoria politică care sta la baza constituțiilor sovietice se distinge semnificativ de

cea care susține legile fundamentale ale democrațiilor occidentale. În timp ce constituțiile
occidentale sunt fundamentate în mod esențial pe cutume, definind un ansamblu de relații
politice la care cetățenii și guvernanța aspiră, constituțiile sovietice descriu un cadru de relații
politice deja existent. Odată cu transformările în sistemele socioeconomice și politice, s-a
impus adoptarea unor noi legi fundamentale care să se conformeze realităților prezente.
La o primă privire, cele patru constituții sovietice păreau să semene cu multe dintre
legile fundamentale occidentale. Totuși, diferențele dintre constituțiile sovietice și cele
occidentale subliniau, în esență, asemănările la un nivel mai profund. Pe lângă faptul că
garanta anumite drepturi politice aparente, precum libertatea de exprimare, libertatea de
asociere și libertatea religioasă, constituțiile sovietice asigurau și o gamă de drepturi sociale și
economice, împreună cu obligațiile cetățenilor. Cu toate acestea, ele nu includeau prevederi
explicite care să garanteze drepturile inalienabile ale cetățenilor și erau lipsite de mecanisme
care să protejeze drepturile individuale, așa cum se regăsesc în majoritatea constituțiilor
occidentale. Prin urmare, populația beneficia de drepturi politice doar în măsura în care
acestea nu contraveneau intereselor construirii socialismului.
2.2- Cele patru constituții sovietice împărtășeau un set comun de prevederi. Acestea se
refereau la suveranitatea teoretică a clasei muncitoare și la rolul conducător al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice în societate. Toate constituțiile confirmau superioritatea
proprietății socialiste asupra altor forme de proprietate și proclamau primatul sovietelor în
exercitarea puterii în stat. Aceste principii fundamentale reflectau baza ideologică a sistemului
politic sovietic, în care Partidul Comunist și clasa muncitoare erau considerate forțele motrice
ale progresului și schimbării sociale.
Există o distincție semnificativă între teoria politică care a fundamentat constituțiile
sovietice și cea care a stat la baza legilor fundamentale ale democrațiilor occidentale. În timp
ce constituțiile occidentale au fost în esență bazate pe cutume, definind un set de relații
politice spre care cetățenii și guvernanța năzuiau, constituțiile sovietice descriau un cadru de
relații politice deja existent. Cu evoluțiile în sistemele socioeconomice și politice, a fost
necesară adoptarea unor noi legi fundamentale care să se conformeze realităților prezentului.
La o analiză inițială, cele patru constituții sovietice păreau să aibă multe în comun cu legile
fundamentale occidentale. Cu toate acestea, diferențele subtile dintre constituțiile sovietice și
cele occidentale subliniau, de fapt, asemănările la un nivel mai profund. Deși garantau
anumite drepturi politice aparente, precum libertatea de exprimare, libertatea de asociere și
libertatea religioasă, constituțiile sovietice asigurau și o gamă de drepturi sociale și
economice, împreună cu obligatiile cetateniilor.
.Garanta drepturile inalienabile ale cetățenilor și erau lipsite de mecanisme care să
protejeze drepturile individuale, așa cum se regăsesc în majoritatea constituțiilor occidentale.
Astfel, populația beneficia de drepturi politice doar în măsura în care acestea nu contraveneau
intereselor construirii socialismului.
Cele patru constituții sovietice împărtășeau un set comun de prevederi. Acestea se refereau la
suveranitatea teoretică a clasei muncitoare și la rolul conducător al Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice în societate. Toate constituțiile subliniau superioritatea proprietății
socialiste asupra altor forme de proprietate și proclamau primatul sovietelor în exercitarea
puterii în stat. Aceste principii fundamentale reflectau baza ideologică a sistemului politic

.
sovietic, în care Partidul Comunist și clasa muncitoare erau considerate forțele motrice ale
progresului și schimbării sociale
2.3-Constituția sovietică adoptată pe 5 decembrie 1936, cunoscută sub numele de
"Constituția lui Stalin", a reconfigurat modul de conducere al Uniunii Sovietice, marcând o
schimbare semnificativă în peisajul politic. Această lege fundamentală a anulat restricțiile
privind dreptul la vot și a introdus dreptul la muncă, votul direct și universal, extinzând astfel
sfera drepturilor garantate de constituție. În plus, a recunoscut o serie de drepturi colective
economice și sociale, inclusiv dreptul la muncă, odihnă și timp liber, îngrijirea sănătății,
protecție în caz de îmbolnăvire și la vârsta înaintată, precum și drepturile la locuință, educație
și beneficii culturale. Constituția a instituit alegerea directă a tuturor organelor de conducere,
reorganizându-le într-un sistem unic și uniform.
În 1936, numele Comitetului Central Executiv a fost schimbat în Sovietul Suprem al Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste. Asemenea predecesoarelor sale, Sovietul Suprem a fost
compus din două camere: Sovietul Uniunii și Sovietul Naționalităților. Această constituție a
acordat Sovietului Suprem autoritatea de a alege comisii pentru rezolvarea problemelor
majore. Politburo, ca și în constituțiile anterioare, deținea întreaga putere între sesiunile
Sovietului Suprem și avea dreptul de a interpreta legile. Președintele Politburo devenea șeful
nominal al statului, iar Sovnarkomul, redenumit Consiliul de Miniștri după 1946, continua să
funcționeze ca ramură executivă a puterii în statul sovietic.
Dintre cele patru constituții sovietice, cea din 1936 a avut cea mai lungă durată de
funcționare, fiind înlocuită abia în 1977. Din perspectiva sovietică, această constituție
socialistă asigura drepturi economice pe care constituțiile democrațiilor occidentale nu le
ofereau. Legea fundamentală din 1936 a fost privită ca un triumf personal al lui Stalin, fiind
elogiat în Pravda drept "geniul noii lumi, cel mai înțelept om al epocii, marele conducător al
comunismului." În schimb, anumiți istorici occidentali au interpretat această constituție ca pe
un document de propagandă lipsit de valoare practică. Leonard Schapiro a afirmat că
schimbările în sistemul de vot și drepturile politice erau mai mult o măsură a încrederii
partidului în capacitatea sa de a propune candidați în conformitate cu voința, fără restricțiile
anterioare, menționând că "o cercetare atentă a conceptului noii constituții arată că aceasta
lasă intactă poziția dominantă a partidului, fiind fără valoare în garantarea drepturilor
individuale.
La cea de-a VII-a sesiune specială a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, în cea de-a
IX-a legislatură, din 7 octombrie 1977, a fost adoptată în unanimitate cea de-a patra și ultima
dintre constituțiile sovietice, cunoscută și sub numele de „Constituția Brejnev”. Numele
oficial al acestui act a fost Constituția (Legea Supremă) Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste.
În preambul, se afirma: „... obiectivele dictaturii proletariatului fiind îndeplinite, statul
sovietic a devenit statul întregului popor.” Această constituție, în comparație cu cele
anterioare, extindea limitele reglementărilor constituționale ale societății.
Primul capitol reafirma rolul conducător al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și
stabilea principiile de conducere ale statului și guvernului. Articolul 1 definea URSS-ul ca un
stat socialist, exprimând voința și interesele muncitorilor, țăranilor și intelectualilor, precum și
a clasei muncitoare a tuturor naționalităților patriei.
O diferență notabilă în această definiție era aceea că puterea nu mai era exercitată doar
în numele muncitorimii și țărănimii. Capitolele următoare stabileau principiile conducerii
economice și a relațiilor culturale.
8

.
exclusivă a republicilor. Totuși, prin constituție se stabileau reguli generale pentru procesul
prin care schimbările puteau aduce modificări administrative. Astfel, Constituția se concentra
pe procesul de guvernare ca un întreg.
La fel ca și constituțiile anterioare, Constituția Brejnev păstra prevederile cu privire la dreptul
de secesiune al republicilor unionale, prevederi care aveau să joace un rol hotărâtor în
procesul de disoluție a Uniunii Sovietice în 1991.
2.4-Constituția din 1977 era mai detaliată și conținea mai multe articole decât
versiunea din 1936. Ea cuprindea 28 de articole noi, adăugate în comparație cu versiunea
anterioară. Constituția definea în mod explicit împărțirea responsabilităților.
Regimul sovietic și, implicit, constituțiile adoptate sub conducerea acestuia, au
constituit un cadru unic și complex în ceea ce privește evoluția sistemului politic și juridic al
Uniunii Sovietice. Analizarea constitutionalismului sovietic presupune explorarea contextului
istoric, principiilor fundamentale și evoluției acestui sistem, precum și impactul asupra
cetățenilor și societății în ansamblu.
În urma Revoluției Bolșevice din 1917, Uniunea Sovietică a intrat într-o perioadă de tranziție
și reforme semnificative, care aveau să redefinească întregul cadru politic și juridic al țării.
Constituția RSFS Ruse adoptată în 1918 a reprezentat prima încercare oficială de a contura
principiile fundamentale ale statului sovietic. Aceasta reflecta ideologia comunistă și punea
accentul pe dictatura proletariatului și controlul exclusiv al Partidului Comunist asupra
puterii.
În decursul anilor, constitutiile sovietice au suferit modificări semnificative, reflectând
schimbările din conducerea țării și adaptările la noile realități socio-politice. Constituția din
1936, cunoscută și sub numele de "Constituția lui Stalin", a adus ajustări majore în cadrul
legislativ. Una dintre modificările notabile a fost extinderea drepturilor politice și sociale,
cum ar fi dreptul la muncă, odihnă, timp liber, îngrijire medicală și protecție socială.
Această constituție a fost caracterizată de un preambul care sublinia îndeplinirea
obiectivelor dictaturii proletariatului și transformarea statului sovietic într-un stat al întregului
popor. Cu toate acestea, este important de subliniat că drepturile recunoscute în constituțiile
sovietice erau adesea subordonate intereselor Partidului Comunist și ale statului, iar cetățenii
se bucurau de ele doar în limitele care nu contraveneau principiilor socialiste.
Constituția din 1936 a consolidat și mai mult poziția dominată de Partidul Comunist,
subliniind superioritatea proprietății socialiste și primatul sovietelor în exercitarea puterii de
stat. Această constituție a fost în vigoare până în 1977 și a avut un impact semnificativ asupra
structurii politice și juridice a Uniunii Sovietice.
O altă etapă importantă în evoluția constitutionalismului sovietic a fost adoptarea
Constituției din 1977, cunoscută sub numele de "Constituția Brejnev". Această constituție a
redefinit relațiile între autoritățile republicane și cele centrale, stabilind principii privind
diviziunea responsabilităților administrative. De asemenea, ea a extins și mai mult prevederile
privind drepturile cetățenilor, dar cu menținerea controlului politic strâns al Partidului
Comunist.
O caracteristică distinctivă a constitutionalismului sovietic a fost prezența unei structuri
dualiste de putere, unde, în ciuda unor organe legislative și executive aparent independente,
influența și controlul real erau exercitate de Partidul Comunist. Politburo, organismul de
conducere al Partidului Comunist, avea un rol crucial în interpretarea și aplicarea
constituțiilor, acționând ca o autoritate suplimentară care depășea formalitățile
legislative.Înpractică, constitutionalismul sovietic a fost caracterizat de un exercitiu al
drepturilor individuale și de subordonarea acestora intereselor colective ale statului și
Partidului
9

.
Comunist. Drepturile politice precum libertatea de expresie și asociere erau garantate, dar cu
condiția ca acestea să nu amenințe stabilitatea socială și principiile socialiste. Astfel,
aparentele libertăți individuale erau adesea restrânse sau interpretate în sensul susținerii
ordinii socialiste.
Impactul constitutionalismului sovietic asupra cetățenilor a fost complex și ambivalent. Pe de
o parte, acest sistem oferea o anumită stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește relațiile
sociale și politice, dar, pe de altă parte, limita în mod semnificativ drepturile individuale și
libertățile civile. Societatea sovietică a fost supusă unui control strâns al statului, iar orice
exprimare sau acțiune contrară principiilor socialiste putea duce la sancțiuni severe.

10

.
 Bibliografie

https://www.academia.edu/38163884/
Constitutionalismul_tendential_o_constanta_a_evolutiei_constitutionale_romanesti_pdf

https://www.juridice.ro/essentials/6002/constitutionalismul-in-dezvoltarea-moderna-si-
contemporana-a-romaniei-explicatii-si-implicatii-ale-unui-proiect-stiintific

https://lege5.ro/gratuit/gi4dsmjugiza/constitutionalismul-romanesc-sub-influenta-regimurilor-
politice

https://www.cdep.ro/pls/biblio/biblio2.catalog?par1=ArtTitlu&par2=155074

https://www.hamangiu.ro/gutan-manuel

11

.
56 55