asociază cu venituri ridicate după cum un nivel de educaţie scăzut sau ocupaţii manuale nu înseamnă

neapărat venituri modeste. De asemenea, venituri foarte ridicate, deţinerea unor bunuri şi proprietăţi
de mare valoare, un nivel de educaţie cel mult mediu nu te situează în elita societăţii.
Constituirea şi evoluţia istorică a claselor sociale mijlocii au marcat cea mai mare provocare
intelectuală pentru teoreticienii stratificării sociale, forţându-i să revizuiască modelele teoretice clasice
şi să construiască noi scheme explicative. Rând pe rând au fost chestionate şi redimensionate o serie
de criterii definitorii ale claselor sociale: proprietatea, orientarea spre profit, relaţiile de piaţă, ocupaţia,
venitul, specializarea, funcţia, rangul (prestigiul), puterea. În literatura de specialitate se fac trimiteri la
o clasă mijlocie veche, tradiţională, dar şi la una nouă, modernă (“old middle class” şi “new middle
class”), pentru a desemna conţinuturi relativ diferite ale spaţiului social.
Literatura de specialitate indică faptul că, opoziţia dintre vechea clasă mijlocie şi noua clasă
mijlocie a fost semnalată încă din 1897 de către Gustav Schmoller care identifica două mari
dimensiuni în interiorul clasei mijlocii germane (Chauvel, 1998). Prima dimensiune, Obere şi Untere
Mittelstand (clasa mijlocie superioară şi clasa mijlocie intermediară) făcea distincţie între limita
superioară a clasei mijlocii şi limita inferioară a acesteia. Dezvoltarea şi progresul economic pe care
le-a cunoscut societatea germană în acea perioadă, importanţa educaţiei şi a calificărilor profesionale