TEMA: STRATIFICAREA

SOCIALĂ
Sociologie generală
COMPONENTELE LECȚIEI
1. Startificarea socială: definiții și criterii de clasificare
2. Tipologia stratificării
3. Diversitatea și diferențierea socială
DEFINIȚII
În sens general, stratificarea socială reprezintă procesul de intrare a
indivizilor sau grupurilor în statutul, ce redă o anumită poziție
socială aflată în cadrul unei ierarhii ce are capacitatea impunerea
unor relații de subordonare sau supraordonare.
În sens sociologic, stratificarea socială reprezintă un proces, prin
intermediul căruia, structura oricărui grup se diversifică și este
ordonată în diferite straturi după diferite grade de prestigiu, de
proprietate și de putere.

În același timp, prin acest concept sunt desemnate și evaluate

criteriile de clasificare: putere, venituri, ocupații, prestigiu social,
statut social, nivele instructive, mediu rezidențial etc.
Elementul primordial care operaționalizează acest concept este
statutul social al persoanei, care-i permite acestuia să se includă în
diverse clase sociale: superioară, de mijloc și inferioară.
CRITERII DE STRATIFICARE
 Din perspectiva empirică prin utilizarea următoarelor criterii, putem
clasifica indivizii:
1. Prestigiul (cr., psihosociologic).
2. Puterea politică (cr., politologic).
3. Influența personală (cr., economic și psihosociologic).
4. Statutul economic (cr., economic și psihosociologic).
5. Importanța funcțională a ocupației (cr., axiologic și praxiologic).
6. Accesibilitatea socială a poziției (cr., psihologic și sociologic).
7. Identificarea de grup, ideologia (cr. , ideologic și psihosociologic).
8. Resursele economice, nivelul de consum calitatea vieții (cr., economic).
9. Atributele culturale, stil de viață (cr., cultural axiologic și educațional).
10. Educația – nivelul de instruire ( cr., educațional, axiologic și cultural).
FORME TIPICE ALE STRATIFICĂRII
 Stratificare economică – se referă la inegalitatea statutelor economice ale
membrilor societății, fiind resimțit prin inegalitatea veniturilor, standarde
economice inegale legat de grad de înstărire, înavuțirea unora față de alții.
 Stratificare politică – din perspectiva autorității și prestigiului formează
anumite grupuri suprapuse ierarhic a unor categorii sociale, cum ar fi
conducătorii și supușii, conducătorii și subalternii.
 Stratificare ocupațională – are determinări subiective și obiective și
depinde de potențialul aptitudinal al fiecărui individ, dar și de natura
atitudinilor, intereselor, trebuințelor și idealului pe care-l are această
persoană. Devine forma cel mai des cercetată, deoarece toate problemele
diferitor categorii de cetățeni sunt legate de valorile angajaților/
angajatorilor. Adesea este cercetat prestigiul ocupațional, valoarea
financiară pe piața muncii a acestora, etc.
DIFERENȚIEREA ȘI DIVERSIFICAREA
SOCIALĂ
Diferențierea socială se datorează factorilor natural – subiectivi și sociali,
care - i diferențiază pe oameni după diverse criterii: activitate desfășurată,
modul de a fi, de a se comporta, de a se consuma, nivelul aspirațiilor și
trebuințelor, atitudinea față de propria persoană, muncă și societate, factori
ce influențează anumite modele de comportament, profesie, cultură, politică
etc. Acestea pot fi observabile doar din perspectiva dimensiunii verticale, a
structurii și a statutului social.
Diversificarea socială – ansamblul de procese sociale generate de
consecințele dezvoltării social – economice și ale revoluției tehnico -
științifice asupra evoluției sistemului instituțional și diviziunii sociale a
muncii. Aceste procese au loc doar prin dimensiune orizontală, a structurii
sociale și dau naștere la o varietate de structuri profesionale.
Nota comună a diversificării este diversitatea și egalitatea socială, iar a
diferențierii - diversitatea și un proces de adâncire a inegalității sociale.
REPARTIZAREA RESPONDENȚILOR DUPĂ MĂRIMEA AVERII LOR

REZULTATELE STUDIULUI SOCIOLOGIC „STATUTUL ȘI ROLUL OMULUI ÎN

SOCIETATEA MOLDOVENEASCĂ” (AUGUST – NOIEMBRIE 2013) %

Suma proprietății Total respondenți urban rural

Pană la 50 mii lei 47,0 36,5 55,0
De la 50 mii lei – 100 26,0 26,9 25,3
mii lei
De la 100 mii lei – 500 19,1 24,2 15,1
mii lei
De la 500 mii lei – 1 6,1 9,5 3,6
mil.
De la 1 mil. lei – 10 1,5 2,3 0,9
mil. lei
10 mil. lei și mai mult 0,4 0,6 0,1
CARACTERISTICI ECONOMICE I
În funcție de suma averii au fost identificate 5 grupuri de persoane, care
diferă între ele în funcție de suma averii:
Grupul I – 47,0 au indicat că valoarea bunurilor intră în suma de până la 50
mii lei. Pentru 43,3% le ajung surse doar pentru strictul necesar, pentru 35% nu le
ajung nici pentru strictul necesar, 16,6%le ajung pentru trai decent, dar nu-și pot
permite procurarea unor bunuri scumpe. Tineretul reprezintă – 23,4%, iar
persoanele de peste 50 de ani – 30,1%.
Grupul II – 26% (de la 50 mii lei – 100 mii lei). Din aceste venituri: 46%
au resurse care le ajung pentru strictul necesar, 24,6% agoniselile le asigură un trai
decent, dar nu-și pot cumpăra obiecte mai scumpe. 14% spun că veniturile nu le
ajung nici pentru strictul necesar și 14% reușesc să cumpere unele lucruri mai
scumpe dar cu restricții în alte domenii. Cel mai numeros grup de vârstă (39%)
cuprinde vârsta 40 – 49 ani.
Grupul III – 19,1% valoarea venitului de la 100 mii lei – 500 mii lei . Din
aceste venituri: 36,7% au declarat că ai au venituri care le ajung numai pentru
strictul necesar, 28,8% veniturile le ajung pentru un trai decent, dar nu-și pot
permite cumpărarea unor bunuri mai scumpe. 38,9% dintre aceștia au vârsta 30- 49
ani, 28,2 au vârsta 50 – 63 ani și 20 % sunt tineri cu vârsta de 18 – 29 ani.
CARACTERISTICI ECONOMICE II
Grupul IV - valoarea estimată de la 500 mii lei – 1 milion de lei.
36% consideră că au venituri modeste – le ajung numai pentru satisfacerea
strictului necesar și 35% au câștiguri care le permit să-și satisfacă toate
trebuințele lor și pot face unele economii. 58% dintre aceștia au vârsta de
30- 49 ani.
Grupul V - de la 1 milion de lai șa 10 milioane de lei. Din totalul
populației chestionate formează doar 1,5%. Pentru 65% dintre aceștia
veniturile le permit satisfacerea necesităților pentru a avea un trai decent, își
pot cumpăra și obiecte mai scumpe. 82% cuprind grupul de vârstă 30- 49
ani. Studiile: 53% medii generale, 23,5 studii superioare, 17,6% - general
obligatorii.
Grupul VI – 10 milioane și mai mult. Doar 0,4%. Pentru jumătate din
cei chestionați aceste venituri le sunt suficiente pentru a avea o viață
decentă, fără a se limita la ceva. Iar cealaltă jumătate consideră că veniturile
nu le permit satisfacerea tuturor trebuințelor pentru că nu-și pot procura
bunuri mai scumpe. Studii: superioare -25%, medii de specialitate – 25%,
medii generale – 25% și general obligatorii – 25%.
VALOAREA SALARIULUI/ PENSIEI
Salariul mediu Salariu mediu/ Salariu mediu/
pensia RM pensia RO
Danemarca 3260 euro Nordul Moldovei Cluj – Napoca 13.000
5200 /1400 lei lei mdl /4900
Elveția 4500 euro Centrul Moldovei Timișoara 12.300/4400
6000/ 1700 lei
Irlanda 2520 euro Sudul Moldovei București 15.00/4900
4200/1300 lei lei mdl.
Austria 2324 euro Tiraspol 3900/1200 Craiova 10.000/5500
Germania 2300 euro Râmnicu Vâlcea
11300/5500
Franța 2300 euro Vatra Dornei
8600/4400
Italia 1750 euro Constanța 9000/4400
Spania 1750 euro
CONCLUZIE
Aceste grupuri existente contribuie la accentuarea
diferențierii clasice manifestate între diferite clase
sociale. Consecințele sociale ale proceselor
macroeconomice se raportează la reducerea motivării de
a munci din cauza nivelării plății muncii a lucrătorilor la
diferite specialități și grad de calificare în condițiile când
în societate domină un nivel jos/mic al plății muncii, de
ex., salariul mediu, pensia primită, ajutorul social etc.
MOBILITATEA SOCIALĂ
1. În sens restrâns, reprezintă mișcarea în cadrul unui
sistem de stratificare.
2. În sens larg, se referă la mișcarea spațială
(mobilitatea teritorială) și/ sau schimbarea locului de
muncă (mobilitate sau fluctuația forțelor de muncă).
 MOBILITATEA SOCIALĂ
Definiții, caracteristici, tipuri
REGULARITĂȚILE MOBILITĂȚII
SOCIALE
în general și mai ales efectele acesteia asupra individului,
organizării sociale, au fost evidențiate de sociologul rus -
american Pitirim Sorokin (teoreticianul "clasic" al
mobilității sociale) în lucrarea "Mobilitatea socială" din
anul 1927.
Definițiile și explicarea efectelor pozitive și negative
ale mobilității sociale, așa cum au fost ele formulate de
Sorokin, constituie și azi referințe pentru oricare
cercetător al mobilității sociale. Ele pot fi utilizate pentru
verificarea unor legi sociologice (de ex.,imitației sociale
elaborate de G. Tarde și completate de Sorokin).
DEFINIȚII
Mobilitatea socială are ca o componentă importantă
mobilitatea educațională.
În ultimele decenii, s-a discutat mult în ce măsură
mobilitatea educațională determină intens, modificarea
volumului mobilității sociale și mai ales manifestarea
egalității dintre oameni. Raymond Boudon (sociolog
francez), formulând principiul devalorizării diplomelor
demonstrează că egalitatea șanselor de acces în
învățământ (mobilitatea educațională) nu conduce la
egalitatea șanselor sociale în societatea capitalistă și că
statutul social prescris (originea socială) rămâne criteriul
principal în determinarea structurilor mobilității.
TIPOLOGIA
1. mobilitatea verticală, în care un individ sau un grup de
persoane își schimbă apartenența față de un anumit strat,
categorie sau clasă socială, în sensul ascendenței, urcării
în ierarhia straturilor sociale sau descendenței în sensul
coborârii în aceasta ierarhie, (de ex., trecerea de la statut
de student la cel de angajat; de la statut de mire în statut
de soț etc.).
2. mobilitate orizontală, între diferite poziții sociale care
nu presupun diferențieri ierarhice. Este vorba de statute
ce se manifestă în același strat, dar apar diferențieri
minore (de ex., vânzător la butic de produse alimentare,
spre vânzător la un supermarket etc.). 
MOBILITATE ORIZONTALĂ
Un model al mobilității orizontale este migrația
geografică, care este întotdeauna și una instituțională,
presupune o astfel de mobilitate. Deplasările în teritoriu
ale populației pot să fie de la sat la oraș sau invers, în
alte regiuni sau în alte societăți. În mod normal, oamenii
își schimbă în toate aceste cazuri și organizațiile în care
lucrează, cele în care își petrec timpul liber, ei intră uzual
în alte instituții sociale, economice sau culturale. Dacă
în aceste instituții nu ocupă poziții ierarhice diferite,
atunci avem o mobilitate orizontală.
 TIPURI ALE MOBILITĂȚII
3. Mobilitate intra-generațională  se referă la mobilitatea
produsă în interiorul aceleiași generații, cum ar fi, de
ex., schimbarea clasei sociale, atunci când cineva din
sărac ajunge sa intre în clasa medie sau când cineva
emigrează și ajunge să lucreze într-un alt loc.
4. Mobilitatea inter-generațională, se referă la
schimbarea clasei sociale de către membrii care aparțin
unor generații succesive, atunci când de ex., copilul își
schimbă stratul și clasa socială în societate, comparativ
cu cel al părinților lui.
CONCLUZIE
Mobilitatea, este rezultatul unor acțiuni și a unor
demersuri care aparțin celor care se deplasează vertical
sau orizontal. În țările care au cunoscut diverse dictaturi,
ori in cele de tip comunist, se înregistrează de regulă o
mobilitate forțată, care derivă din politici publice sau
chiar din modul de funcționare a controlului social.
VĂ MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE

O SEARĂ MINUNATĂ!