Cursul 2

Incluziunea versus excluziunea socială

Precizări cu caracter general

În ultimii ani abordările din câmpul politicilor sociale din România privind grupurile vulnerabile
sau dezavantajate din societate au fost extinse prin adăugarea termenilor de excluziune şi
incluziune socială.

În plan teoretic, cu privire la termenul de excluziune socială există o largă diversitate de puncte de
vedere.

Incluziunea socială deşi nu se confruntă cu probleme de definire semnificative, fiind percepută în

principal drept acţiune de răspuns în planul politicilor sociale la situaţiile de excluziune socială,
totuşi la nivel internaţional nu se poate vorbi de un consens asupra a ceea ce semnifică acest termen.

Incluziunea socială

Motivele lipsei de consens constau în diferenţele dintre indivizi dar şi dintre ţări, fiecare dintre
acestea având un anumit specific economic şi cultural. Aceasta face ca termenul de incluziune să
fie unul (destul) de relativ.

O bază importantă a relativităţii de care aminteam este interacţiunea dintre obiectiv (veniturile
înregistrate) şi subiectiv (stima de sine şi sentimentul apartenenţei la o comunitate).

Pentru că am adus aminte de stima de sine ca o componentă importantă în definirea incluziunii

sociale putem arăta că reprezentarea imaginii unui individ în conştiinţa celorlalţi poate să fie rănită,
afectată. Atunci şi sinele lui este rănit. Iar cum individul singular este membru al unei clase de
indivizi, prin extrapolare putem spune că se poate vorbi şi despre o rănire a acelei colectivităţi.
Omul are nevoie de întărirea sinelui social şi aceasta poate să aibă loc, natural, prin întărirea
stimei de sine. Exista o relaţie între stima de sine a unui individ şi succesul de care el se bucura sau
nu în societate. Altfel spus stima de sine variază în funcţie de succesul individului pe plan social:
un succes ridicat-o stimă de sine susţinută, şi invers. De menţionat că aspiraţiile individului se
constituie într-un factor subiectiv pe când reuşita sa socială este un factor obiectiv. Prin urmare,
stima de sine este expresia interacţiunii dintre obiectiv şi subiectiv. Detaliind cele spuse putem
arăta că la un individ cu aspiraţii minime dar cu succese mari din perspectiva socială va rezulta o
stimă de sine ridicată; la un individ cu aspiraţii mari dar succese minime stima de sine va fi foarte
scăzută
Individul este pe parcursul existenţei sale supus unui număr mare de interacţiuni cu alţi indivizi,
grupuri, instituţii etc. Stima sa de sine va fi cu atât mai înaltă cu cât numărul de „răniri” în cadrul
interacţiunilor va fi mai mic.

1
 Cursul 2

Concluzia pe care o putem extrage este indubitabilă: cu cât există mai puţini indivizi „răniţi” în
urma interacţiunilor cu atât societăţile sunt mai pozitive şi mai sănătoase, deci mai incluzive.
Reversul - un număr mare de indivizi care eşuează social va conduce la o societate bolnavă în care
stima de sine şi respectul de sine se află la cote minime.

În acest fel se asistă de la trecerea accentului de la venit sau bogăţie într-o mai mare măsură pe
necesităţile umane de bază. Chiar dacă bunăstarea materială este o dimensiune cheie a incluziunii
sociale ea este corelată cu elemente care au în vedere coeziunea socială şi capitalul social.

Spre deosebire de capitalul economic cu ajutorul căruia putem să facem achiziţii sau investiţii,
capitalul social se ramifică la nivel individual şi colectiv.

La nivel individual, ceea ce ne şi interesează, capitalul social se referă direct la relaţiile şi reţelele
sociale la care o persoană este conectată reuşind să le acceseze în folos personal sau să-i ajute pe
alţii. Ele se concretizează prin accesarea de resurse diferite care-l ajută să-şi atingă interesele. Chiar
şi în cazul în care persoana care dispune de capital social nu-l utilizează el are o valoare simbolică
pentru că la nivel societal, de ceilalţi membri ai societăţii, se ştie că persoana în cauză are
posibilitatea de a interveni şi în acest sens i se consolidează poziţia socială în cadrul ierarhiei
sociale.

Excluziunea socială

Au fost identificate mai multe categorii sau modele de excluziune socială prezente în diverse
definiţii, cu menţiunea că utilizarea acestora variază în funcţie de specificul ţării/regiunii unde a
fost elaborată definiţia.

De exemplu unele categorii reprezintă excluziune de la: bunuri şi servicii, piaţa muncii,
proprietatea funciară, securitate, drepturile omului sau strategii de dezvoltare economico-socială
(ne referim la aşa numitele zone defavorizate, ocolite de anumite programe de dezvoltare).

Există şi o schemă mult mai simplă de clasificare, cu trei dimensiuni: politică, socială, economică.

A mai fost propusă o clasificare a definiţiilor excluziunii sociale în două categorii, „slabe” şi „tari”.

Un exemplu de definiţie „slabă”: „un individ este exclus social dacă (a) este rezident geografic într-
o societate, dar (b) pentru motive dincolo de controlul lui nu poate participa la activităţile normale
ale unui cetăţean în acea societate şi (c) ar dori să participe”.

Un exemplu de definiţie „tare”: excluziunea socială poate fi înţeleasă ca o acumulare de procese

confluente cu rupturi succesive din centrul economiei, vieţii politice şi al societăţii, care distanţează
gradual şi plasează persoane, grupuri, comunităţi şi teritorii într-o poziţie de inferioritate în relaţia
cu centri de putere, resurse şi valori predominante.

2
 Cursul 2

Tipuri de excluziune socială

1.Excluziunea de la serviciile de educație

Este de remarcat diferenţa dintre mediul urban şi cel rural, în defavoarea celui din urmă, aici
existând cele mai multe probleme legate de calitatea educaţiei, abandonul şcolar sau accesul la
învăţământul liceal sau superior.

Totodată, şi la nivel general, se evidenţiază analfabetismul funcţional şi un învăţământ axat cu

precădere pe ştiinţele exacte, neglijându-se predarea de cunoștințe şi deprinderi utile pentru o viaţă
independentă. Un loc marginal îl ocupă disciplinele care să promoveze dezvoltarea personală,
cunoștințele despre societate şi relaţiile economice, ca de altfel şi cele care să promoveze
participarea şi cooperarea.

1.1.Direcţii de acţiune pentru eliminarea excluziunii din educaţie

- Intervenţia statului pentru copiii defavorizaţi, mai ales cei din mediul rural, prin gândirea
unor pachete de sprijin sub forma subvențiilor, burselor şi diferitelor gratuități care să
prevină abandonul şcolar şi posibilitatea continuării studiilor la nivel liceal şi superior;
- Introducerea în şcoală a unor discipline care să permită copiilor acumularea de cunoştinţe
de viaţă independentă;
- Iniţierea de programe care să permită acceptarea de către ceilalţi a copiilor cu dizabilităţi,
a celor cu HIV/SIDA sau aparţinând altor categorii.

2.Excluziunea de la serviciile de sănătate

În România, din păcate, performanţa serviciilor medicale este pusă grav sub semul întrebării, grevat
de o multitudine de probleme precum: tratamente şi medicamente de multe ori prohibitive ca şi
costuri, care le fac inaccesibile unor categorii largi de oameni; apariţia medicilor de familie care
nu pot să ofere asistenta medicală unor zone largi teritorial; lipsa asistenţilor sociali din fişa de
cadre a spitalelor care fac ineficientă relaţia dintre spital (medic)-pacient-familie.

Cele mai excluse grupuri de la serviciile de sănătate au fost şi sunt următoarele:

- Familiile în situaţie de risc (sărăcie accentuată şi cele dezorganizate);

- Populaţiile de romi;
- Locuitorii săraci din mediul rural;
- Şomerii;
- Oamenii străzii.

3
 Cursul 2

Profilul categoriei de populaţie care nu are acces la serviciile medicale este un melanj de factori
precum: sărăcia (care îşi pune amprenta asupra alimentaţiei şi condiţiilor de locuit, care înseamnă
lipsa apei potabile, a canalizării şi încălzirii etc), dezorganizarea socială (abandon familial, lipsa de
grijă pentru sănătatea personală şi a copiilor, lipsa de interes pentru educaţie etc), politici sociale
deficitare la nivel comunitar şi naţional.

2.1.Direcţii de acţiune pentru eliminarea excluziunii de la serviciile de sănătate

- Creşterea accesului la aceste servicii pentru categoriile defavorizate financiar şi material;

- Apariţia şi creşterea serviciilor de sănătate în mediul rural prin atragerea personalului
sanitar în acest mediu prin oferirea de stimulente;
- Educarea populaţiei în vederea prevenirii apariţiei unor boli şi tratarea lor în faze incipiente.

3.Excluziunea de la locuire

Explicaţia acestei excluziuni constă în condiţiile proaste de locuire, dar şi în imposibilitatea de a

închiria/cumpăra/construii o locuinţă, mai ales în cazul persoanelor tinere sau a celor fără adăpost.

Condiţiile proaste de locuire se definesc prin:

- Supraaglomerare (există cazuri în care pentru fiecare locuitor al unei case există în jur de 4
mp);
- Lipsa racordurilor la utilitățile publice (curent electric, apă potabilă curentă, canalizare);
- Costuri imposibil de suportat pentru întreţinerea locuinţei din mediul urban, mai ales dacă
este racordată la utilităţi;
- Chiriile foarte ridicate, mai ales în urbanul mare, acolo unde costul chirii (fără utilități)
depăşeşte salariul minim pe economie.

3.1. Direcţii de acţiune pentru eliminarea excluziunii din sfera locuirii

- Construirea de locuinţe sociale care să fie acordate conform criteriilor;

- Identificarea gospodăriilor cu datorii la utilităţi şi oferirea posibilităţii de a plăti eşalonat pentru

a nu fi debranşate de la acestea;

- Investiţii în infrastructură, mai ales în mediul rural, pentru a permite populaţiei îmbunătăţirea
condiţiilor de locuire (însemnă posibilitatea de a se depăşi anumite servituţi proprii mediului rural,
cum ar fi posibilitatea transportului decent etc).

4
 Cursul 2

4.Excluziunea de la piaţa muncii

Una dintre cele mai importante surse ale excluziunii sociale o constituie lipsa unui loc de muncă.
Această lipsă a locurilor de muncă este generată în principal de necorelarea dintre pregătirea
profesională a indivizilor şi ceea ce se cere e piaţa muncii. Efectele excluziunii de la piaţa muncii
s-au făcut simţite în curând, unii intrând în şomaj, alţii devenind persoane fără ocupaţie, alţii au
migrat în străinătate, au ieşit la pensie înainte de termen sau au pus bazele economiei subterane.
Există şi cazul celor care s-au retras în mediul rural încercând o ocupaţie agricolă dar în cele mai
multe dintre cazuri fără performanţă.

4.1. Direcţii de acţiune pentru eliminarea excluziunii de pe piaţa muncii

- Apariţia de noi locuri de muncă, mai ales în zonele marcate de şomaj;

- Dezvoltarea mediului rural prin înfiinţarea de capacitaţi de producţie care să se integreze
cultural, să permită folosirea resurselor zonei şi să absoarbă un mare număr de persoane ca
forţa de muncă, în special tineri stopându-se în acest fel depopularea şi îmbătrânirea
demografică a ruralului;
- Gândirea de programe care să permită angajarea categoriilor defavorizate

Teorii privind cauzele şi condiţiile excluziunii sociale

Teoriile explicative cu privire la excluziunea socială sunt încadrate în structura tematică mai largă
a celor referitoare la sărăcie, respectiv (1) teorii individualiste şi culturale şi (2) teorii de tip
conflictualist.

Se consideră că doar a doua categorie conţine şi teorii cu privire la excluziunea socială.

Teoriile de tip conflictualist pot fi grupate în patru categorii:

(1) eşecuri ale statului social;

(2) lipsa de putere şi poziţia slabă de negociere a săracilor pe piaţa muncii;

(3) forţe structurale şi existenţa stratificării sociale;

(4) consecinţă inevitabilă a capitalismului (poziţia marxistă).

Faţă de această clasificare, observăm că (1) şi (2) sunt explicaţii cauzale, iar (3) şi (4) explicaţii
sistemice.
5
 Cursul 2

Este sub semnul întrebării dacă (3) şi (4) nu sunt etichete diferite pentru aceeaşi realitate, acelaşi
sistem (adică într-un anume fel o poziţie marxistă) şi dacă (2) nu poate fi considerată drept o
trăsătură a sistemului respectiv (adică a sistemului de stratificare şi inegalitate socială criticat de
marxism).

Indicatori ai incluziunii sociale

În anii 90 ai secolului trecut a apărut preocuparea pentru elaborarea unui set de indicatori ai
incluziunii sociale mai ales pe fondul proiectului comun al Uniunii Europene.

Iniţial s-a pornit cu elaborarea indicatorilor structurali calculaţi periodic de fiecare stat membru.
Acest tip de indicatori acoperă cinci domenii: mediul economic, ocuparea, cercetarea şi inovaţia,
reforma economică, coeziunea socială şi mediul natural.

Pe măsura trecerii timpului s-a concluzionat că este necesar ca statele membre ale UE în elaborarea
strategiilor antisărăcie şi a planurilor de incluziune socială să-şi propună patru obiective globale:

- Facilitarea ocupării şi lărgirea accesului la resurse, bunuri şi servicii;

- Prevenirea riscului de excluziune;
- Ajutorarea celor mai vulnerabili;
- Mobilizarea tuturor instituţiilor relevante pentru atingerea obiectivelor.

În 2001 s-a ajuns de comun acord ca la nivelul UE să se monitorizeze un prin set de indicatori
naţionali:

- Distribuţia venitului;
- Proporţia din populaţie aflata sub pragul de sărăcie înainte şi după aplicarea transferurilor
sociale;
- Persistenţa sărăciei;
- Proporţia gospodăriilor cu membri fără loc de muncă;
- Disparităţi regionale;
- Educaţie scăzută;
- Şomaj pe termen lung.

La nivelul UE s-a constituit un sistem de indicatori ai incluziunii sociale pe trei niveluri: indicatori
primari, indicatori secundari şi indicatori de context. În timp ce indicatorii primari şi secundari sunt
comuni la nivel de Uniune Europeană, indicatorii de context sunt specifici pentru fiecare ţară în
parte, pentru a-i scoate în evidentă specificul naţional.

Indicatorii primari ai incluziunii sociale

1. Rata sărăciei la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile;

6
 Cursul 2

2. Rata sărăciei persistente, la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile (expresia la
pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile, trebuie înţeleasă în sensul persoanelor
care se află cu 60% sub venitul median din anul respectiv sau pe ultimii doi –trei ani);
3. Rata şomajului pe termen lung;
4. Ponderea populaţiei din gospodăriile fără angajaţi (persoane ocupate);
5. Ponderea tinerilor care au părăsit de timpuriu sistemul educaţional (tinerii între 18-24 de
ani care au la bază maxim învăţământ gimnazial);
6. Deficitul de ocupare pentru imigranţi. Se referă la diferenţa procentuală în privinta gradului
de ocupare dintre imigranţi şi nonimigranţi;
7. Indicator de deprivare materială;
8. Indicator de locuire;
9. Indicator de bunăstare a copilului;
10. Indicator de nevoi de îngrijire nesatisfăcute.

Indicatori secundari ai incluziunii sociale

1. Rata sărăciei pe categorii demografice. De fapt este primul indicator primar care este
defalcat pe mai multe categorii, după cum urmează:
- Rata sărăciei pe fiecare tip gospodărie;
- Rata sărăciei după intensitatea muncii (se calculează după numărul de luni în care toţi
adulţii din gospodărie, în anul de referinţa, au muncit. Ea poate să ia valori între 0 şi 1; o
dacă nu a lucrat nimeni şi 1 dacă au lucrat toţi adulţii în perioada de referinţă);
- Rata sărăciei după statusul ocupaţional cel mai frecvent (angajat sau şomer);
- Rata sărăciei după proprietatea asupra locuinţei;
- Dispersia în jurul pragului venitului relativ mic (sunt incluse persoanele plasate sub 40%
din venitul median).
2. Ponderea persoanelor de peste 25 de ani cu nivel scăzut de instruire (cel mult gimnazial);
3. Nivelul scăzut de alfabetizare (ponderea elevilor de 15 ani care se află la nivelul 1 sau mai
jos pe scala PISA – Programul Internaţional de Evaluare a Elevilor; testează abilitatea de a
scrie, citi şi face calcule aritmetice).

Indicatorii de context ai incluziunii sociale

1. Inegalitatea veniturilor. Se referă la raportul dintre chintila superioară şi cea inferioară a

populaţiei, adică cei mai bogaţi 20% din populaţie raportaţi la cei mai săraci 20% din
populaţie;
2. Coeficientul Gini (după numele sociologului şi statisticianului italian Corrado Gini).

Figura 1

7
 Cursul 2

Indicele exprimă numeric mărimea suprafeţei dintre diagonala cadranului având ca axe procentul
de venit reprezentat de diferite grupe de venit (pe orizontală) şi cel al populaţiei (pe verticală) şi
curba Lorenz. Aceasta din urmă este o linie curbă aflată sub diagonală şi marchează creşterea părţii
de venit disponibil odată cu adăugarea de subdiviziuni (1%, 5%,..., 25% etc) în totalul populaţiei
analizate.

Teoretic indicele Gini ia valori între 0 şi 1. Valoarea lui este 0, caz de egalitate perfectă, atunci
când fiecare individ deţine acelaşi nivel al veniturilor, adică atunci când curba lui Lorenz s-ar
suprapune cu linia diagonală.

Valoarea indicelui Gini este 1 atunci când un singur individ/subdiviziune grupală ar deţine întregul
venit din societate. Aceasta înseamnă curba Lorenz ca suprapusă cu axa Ox.

Dacă urmărim atent punctele B (B1 şi B2) se află mai departe de diagonală, ceea ce înseamnă un
nivel mai mare de inegalitate decât în cazul punctelor A (A1 şi A2).

Prin urmare o valoare mai mică a indicelui Gini înseamnă o mai mică inegalitate, şi invers;

3. Coeziunea regională. Se referă la diferenţele dintre ratele şomajului pe diferitele regiuni

naţionale;
4. Speranţa de viață sănătoasă (sau fără dizabilităţi). Se referă la aşteptările persoanelor pentr
o viaţă sănătoasă;
5. Rata sărăciei raportată la un prag (peste care nu se poate trece ca timp);
6. Rata sărăciei înaintea transferurilor sociale (altele decât pensiile; sunt incluse aici ajutoarele
pentru persoanele cu dizabilităţi, alocaţiile pentru copii, venitul minim garantat şi alte
ajutoare pentru populaţia fără venituri);

8
 Cursul 2

7. Ponderea populaţiei din gospodăriile fără persoane ocupate;

8. Rata sărăciei la persoanele ocupate, pe tip de muncă;
9. Plata muncii (în funcţie de munca prestată);
10. Venitul net al asistaţilor social ca procent din pragul sărăciei pe tipuri de gospodării;
11. Autoaprecierea sărăciei pe chintile (de venit, de sex, de grupă de vârstă).