Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de PSIHOLOGIE, ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ȘI

ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Specializarea Asistență Socială

REFERAT
la disciplina :
Teorii și metode în asistența socială
Titlul referatului: Teoria excluziunii sociale
Titular disciplină: Lect. Univ. Dr. Oana Bădărău

Autor: NUME ȘI PRENUME STUDENT

LENESU GEORGIANA MIRUNA
Anul de studiu : 1
Semestrul II
e-mail: mirunalenesu@yahoo.com
 Excluziunea reprezintă procesul prin care anumiți indivizi sau grupuri sociale sunt marginalizați și
privați de oportunitățile de angajare, oportunitățile de venit și cele educaționale sau sunt excluși de
la activitățile și rețelele sociale și comunitare, incluziunea socială este procesul a cărui finalitate este
asigurarea funcționării sociale normale a persoanelor aflate în situații de excluziune socială sau cu
risc ridicat de marginalizare prin dezvoltarea capacităților și oferirea de oportunități.

Conceptul de excluziune socială este unul multidimensional, cu o componentă dinamică foarte

importantă, care facilitează lansarea unor programe de intervenție mult mai ușor de identificat și de
implementat.

În ciuda faptului că, în Europa, în ultimii 10 ani s-a acordat o atenție deosebită acestui fenomen,
oamenii de știința nu s-au putut pune de acord în privința unei definiții concrete a fenomenului de
'excluziune socială'. J. Vincent, în lucrarea sa 'Definisionn what is social exclusion' (2003), afirma
faptul că unul din obstacolele în calea dezvoltării unei metode de abordare a excluziunii sociale este
tocmai lipsa unui consens în ceea ce privește definirea termenului. S-a încercat însă găsirea unei
definiții general acceptate, aceasta fiind: depravarea pe mai multe planuri, de lungă durată, care
implică separarea de principalele servicii sociale și ocupaționale ale societății.

Dicționarul de sociologie ( 1993 ) definește termenul de excluziune socială ca fiind: separarea

parțială sau totală a individului sau a grupurilor sociale, unul sau altul, în termenii comunicării,
interacțiunii cooperatiste și ai implicării reciproce. Se poate referi la individ, grup sau societate.
Excluziunea socială a individului provine din restrangerea contactelor sociale cu membrii grupului sau
din respingerea acestuia de către grup. Atunci, avem de-a face cu eșecul individului de a intreține
relații și comunicare cu ceilalți. Un grup este izolat dacă evită sau restrânge la minim contactele
sociale și culturale cu celelalte grupuri, dacă anumite condiții nu facilitează astfel de contacte sau
dacă celelalte grupuri îl marginalizează.

O alta abordare pe această temă apare în materialul numit South West definision of Social
Exclusion, unde se regăsește ideea că excluziunea socială se manifestă atunci când un individ este
impiedicat să participe la orice activitate economică, socială și politică importantă în societatea în
care trăiește.

Primele definiții date de Guvernul Marii Britanii în ceea ce privește acest termen au fost vagi și
limitate, afirmând că excluziunea socială este un termen care descrie ceea ce se întamplă atunci când
oameni sau zone suferă de mai multe probleme combinate cum ar fi: șomajul, abilități sociale
limitate, venituri scăzute, lipsa locuinței, criminalitate ridicată, stare de sănătate precară și probleme
intrafamiliale.

Echipele de acțiune politică âînființate de guvern în anul 1999 în scopul dezvoltării strategiilor de
politică în domeniu și-au dezvoltat activitatea asupra fenomenului de excluziune socială pe baza
urmatoarei definiții: excluziunea poate cuprinde atât indivizi cât și grupuri. Excluziunea are și o
dimensiune geograficaă cuprinzând în același timp zone rurale, urbane sau suburbane.

Până în anul 2001, definiția termenului s-a lărgit considerabil. Cercetătorii în domeniu au
descoperit ca unele persoane cu un anumit fond sau cu anumite experiențe sunt mult mai predispuși
să sufere de excluziune socială. Factorii de risc care duc la această stare sunt: venitul scăzut, violența
familială, anii petrecuți în orfelinate, probleme școlare, apartenența la o minoritate, detenția,
locuirea într-o zonă defavorizată, etc.

Dacă vrem să includem “toți oamenii” în lumea noastrț ,ce se află într-un continuu proces de
dezvoltare , este necesar să dăm “tuturor oamenilor” un chip . România rămâne în urmă în ceea ce
privește conceptualizarea sărăciei precum și înțelegerea acelora ce se află la marginea societății .
Trebuie să abordăm un alt tip de gândire în ceea ce privește deprivarea socială , și să ne dedicăm să-i
includem pe cei marginalizați, oamenii lăsați pe dinafara societății maselor și lăsați în urma unei
economii globalizate .Excluziunea socială face parte din viața cotidiană , oricât de mult ar încerca
unele persoane să spună contrariul , și prinde rădăcini din ce în ce mai puternice . Acest fenomen ,
deși foarte popular , trebuie privit ca o boală a societății , și prin urmare trebuie să primească
asistența socială adecvată .Mai întâi , să înțelegem la ce se referă conceptul de “asistență socială”.
Fiind un domeniu teoretic recent , acest concept se află la granițe abia vizibile cu sociologia ( dar și cu
psihologia ,antropologia , medicina etc.)- sociologii fiind cei care pun întrebări , în timp ce asistenții
sociali trebuie să se comporte precum ar  cunoaște răspunsurile. Conform 
legislației statului roman (legea nr. 705 din 2001, art.2) asistența socială reprezintă ansamblul de
instituții și măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale și societatea civilă
asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor
situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor

persoane. Potrivit profesorului Doru Buzducea (2005) modelul asistenței sociale conține trei noțiuni
structurale de baza: asistentul social, persoana asistată și mediul social (misiunea asistentului
social fiind de tip intervenționist atunci când anumite persoane se confruntă cu  anumite probleme,

dificultăți, lipsuri) . Asistentul social trebuie să participe la rezolvarea problemelor sociale

comunitare, în asigurarea unui minim decent de viață și în asigurarea creșterii calității vieții
grupurilor sociale 

vulnerabile.Conceptul de îngrijire este considerat a fi centrul asistenței sociale, deoarece astfel 

asistentul social contribuie la vindecarea societății în ansamblu, prin terapie socială, consiliere dar și

prin schimbare și reformă socială. Revenind la ideea principală , este util să începem cu
recunoașterea faptului că ideea excluziunii sociale are legături conceptuale cu
noțiunile bine stabilite din literatură 

asupra saraciei și a privării , și are antecedente , care au o durată mult mai mare decât ar putea
sugera istoria specifică a terminologiei. În Uniunea Europeană s-a adoptat ca prag oficial
de săracie un indicator relativ de săracie , acesta fiind echivalentul a jumătate din venitul mediu
național disponibil . Acesta crește pe măsură ce europenii se îmbogătesc . Rapoartele statistice ale
Uniunii Europene oferă date privind 60% din venitul mediu , furnizând dovezi precum și pentru
apropierea de sărăcie. Grija privind creșterea inegalității veniturilor , o problemă mult mai gravă
în Statele Unite ale Americii decât în Europa , a încurajat de asemenea dezvoltarea măsurilor de
distribuție a veniturilor . Prin urmare , la Summitul de la Stockholm din martie 2001 raportul
de sinteză al Comisiei Europene privind Incluziunea Socială a propus 7 indicatori de “excluziune
socială”( dintre care 3 cu forma de “sărăcie financiară”) :

1)ponderea populației sub 60% echivaletul venitului mediu național înainte și după transferuri sociale
2) raportul dintre ponderea de 20% din top(cea mai ridicată) și ponderea de  20% a părții de jos ( cea
mai scazută) a distribuției veniturilor 

3)săracie persistentă , sau ponderea populației sub pragul de sărăcie de 60% pentru 3 ani consecutivi
A fi exclus poate fi uneori , în sine , o măsură privativă și acest lucru poate fi de o importanță
intrinsecă pentru individ . De exemplu , a nu fi capabil să te raportezi la alții și să iei parte
la viața comunității poate împovăra în mod direct viața unei persoane . Acesta este cazul relevanței
constitutive a excluziunii sociale .În contrast , este privarea relațională care nu este în sine
oribilă , dar poate duce la rezultate foarte rele . De exemplu , actul de a nu folosi piața de credit
nu trebuie să fie văzut de toți ca fiind intrinsec lipsit de gust . Unii se bucură, într-adevar , de
împrumut sau creditare , alții nu consideră acest lucru ca fiind de mare importanță , în timp ce ceilalti
sunt suficient de fericiți să urmeze sfatul lui Polonius :”nici debitor , și nici creditor să fii”. O altă
distincție potențial utilă este ecluderea activă și pasivă . Atunci când ,de exemplu ,refugiațiilor sau
imigranților nu le sunt date statusuri politice , este vorba de o excludere activă ,iar aceasta se aplică
la multe dintre privările pe care le înregistrează comunitățile de minorități de peste tot în lume .
Atunci când , cu toate acestea , privarea apare prin procese sociale în care nu există nici o încercare
deliberată de a exclude , excluderea poate fi văzută ca una de tip pasiv .Un bun exemplu este dat de
izolarea și sărăcia generate de o economie lentă .Excluderile atatactive cât și pasive pot fi
importante , însă nu pot avea același grad de importanță .

Excluziunea socială este de mai multe feluri , și anume :

a)multidimensională sau socio-economică, și cuprinde resursele colective , precum și individuale ; 

b)dinamica sau procesuala, pe o traiectorie între integrarea completă și mai multe excluderi ;

c)relațională , în care atrage după sine distanța sau izolarea socială , respingerea , umilirea , lipsa
rețelelor de sprijin social , precum și negarea participarea ;

d)activă , în care există clar o agenție care face excluderea ;

e)în raport cu contextul .

Lipsa de respect , discriminarea și degradarea sunt la fel la locul de muncă ca sărăcia monetară și
nevoia fizică . În unele versiuni, chiar ți statul bunăstării poate exclude unii cetățeni de protecție sau
să-i blocheze în capcana șomajului. S-ar putea să fie un consens cum că excluziunea socială este
multidimensională , dar asta nu înseamnă acord pe care dimensiunile sunt operative . Indicatorii
sociali ai Uniunii Europene sunt mult mai bine dezvoltați pentru privarea pieții muncii și materiale
decât

 pentru dimensiunile sociale , politice și culturale o abordare este de a întreba oamenii. Studiul
sărăciei și excluziunii sociale , nu a întrebat oamenii doar despre resursele lor și participarea lor la
activitățile sociale , dar și despre faptul dacă și le puteau permite și dacă chiar le doreau .Există de
asemenea un dezacord dacă multidimensionalitatea se referă la dezavantajul cumulativ sau
la oricare parte dintr-o gamă largă de privațiuni care nu e necesară a fi economică sau materială.

 Multiple dezavantaje caracterizează în mod evident mai puțini indivizi și cartiere decât cei care

suferă de una dintr-o serie de dezavantaje .În mod similar , mult mai mulți oameni suferă un
dezavantaj.
 Sunt multe cazuri în care oportunitățile aduc beneficiariilor  externalitați cu caracter negativ ( să nu
uităm că o altă externalitate negativă este și costul unei oportunității rosite).Barry afirmă că
excluziunea socială are un caracter normativ negativ .Pentru început , excluziunea socială poate fi un
simptom sau o cauză a injustiției sociale.Ecluziunea socială poate duce , în primul rând , la excluderea
de la oportunități de învățământ . În al doilea rând , excluziunea socială poate duce la lipsa accesului
la participarea politică. Deci ,excluziunea socială este o sursă de îngrijoare doar pentru că încalcă
cererea pentru dreptate socială .Al doilea motiv ,potrivit căruia excluziunea socială are caracter
normativ, este acela care duce solidaritatea socială. Barry afirmă că fenomenul excluderii voluntare
sau involuntare a indivizilor unui grup , are repercusiuni negative asupra caracterului tuturor
membrilor grupului( chiar și al exclusilor) .Există , de asemenea , un al doilea motiv ( instrumeantal)
ce explică trasatura normativă negativă a solidarității sociale . Acest lucru se datorează faptului că în
lipsa solidarității sociale ,interesele exclusilor tind să se opună intereselor celor incluși ( care oricum
au tendința de a fi în majoritate).Prin urmare , lipsa de solidaritate socială , sub forma lipsei de
interes pentru excluși din partea inclușilor , duce la niște forme politice normative nedesirabile .
Le Grant critică însă concluziile lui Barry . Barry presupune că indivizii se exclud/izolează voluntar ,
atunci aceasta este doar o chestiune de alegere .Prin urmare , pentru ca este alegerea lor , aceasta
trebuie să fie un lucru pozitiv pentru acel individ , alegerile lor trebuie să promoveze bunastarea lor.

  Acest lucru este cunoscut în economia normativă drept preferința dezvaluită pentru bunăstare.

Sunt o mulțime de probleme privind conceptul de preferință dezvăluită de bunăstare .În primul rând ,
în timp ce alegerea aparține indivizilor , efectele acțiunilor lor nu pot fi alese de alte persoane (un
exemplu în acest caz îl constituie indivizii care se alătură bandelor ce fac rău în jurul lor ).Dacă nu ne
găsim în acord cu justificarea “welfarista” în teoria politică , există o alta cale de a depista acest
aspect negativ : este nedrept , ca pur și simplu în virtutea de a fi sărac să te submiți voluntar să  te
expui la delicte. Conceptul de justiție cuprinde și contracararea efectelor circumstanțelor
nedorite . Întrucât cei din cartierele cu criminalitate crescută ce nu aparțin vre-unei bande nu se
expun în mod voluntar delictelor , acet lucru este nedrept. În al doilea rând , Le Grand subliniază ca
incidența alegerii și bunăstării este imperfectă .Existe forme diferite ale așa numitei insuficiență
individuală , ceea ce duce la excludere socială ;este cazul în care o persoană alege să fie exclusă din
societate , prin decizie proprie , dar această alegere are un impact negativ asupra acelei
persoane .Categoriile eșecului individual sunt : eșecul de a calcula probabilitățile corect , decizii luate
sub gândire emoțională , voință slabă , lipsa experienței și cunoștințelor relevante
în procesul decizional . Le Grant încearcă să justifice intervenția 

paternalistă de a reduce excluziunea socială prin prevenția unui sine mult mai tânăr de a

vătăma sinele mai bătrân ; că grija nu o constituie bunăstarea sinelui mai bătrân , ci nedreptatea
deciziei luate de sinele mai tânăr cauzând un rău la o versiune mult mai târzie a sinelui.

O prima posibilitate de a justifica o preocupare cu capacitățile ca o teorie a justiției sociale este

teoria egalității oportunităților . Sunt multe versiuni la aceasta teorie , însă toate împart o justificare
esențială non-consecvanțială prin faptul că rezultatele reale nu constituie obiectul de interes , ci doar
că subiecții să aibă șanse egale de a profita de diverse forme defuncționare . Cu toate
acestea , asigurarea egalității șanselor se lovește de dificultățile menționate mai sus , a problemei
de furnizare de șanse pe care oamenii nu le doresc. Efectul insistențelor asupra egalității șanselor
poate duce de fapt la o reducere substanțială a nivelului de oportunități într-o societate. O a doua
posibilitate este strâns legată de egalitatea de șanse , și este cunoscută sub numele de complex de
egalitate . În această teorie , diferența față de majoritatea teoriilor de egalitate de șanse este faptul
că punctul nu este o egalitate efectivă în diferite dimensiuni , ci egalitate aspra printre un set cu
dimensiuni diferite . Această abordare se potrivește cu siguranță cu tema funcționarilor
multidimensionale așa cum se vede în preocuparea cu excluziunea socială. O ultimă posibilitate o
reprezintă egalitatea relațională și egalitatea democratică. Aceste abordări sunt , în esență ,
o variantă de vedere a complexului de egalitate , o tentativă de a explica ceea ce face complexul de
egalitate dorit . În această versiune de egalitate, precum în complexul de egalitate , procupările
privind justiția distributivă iau o a doua etapă la furnizarea globală de bunuri , astfel încât indivizii
sunt tratați cu respect.

Bibliografie

-Jurnalul International de Sociologie si Politici Sociale , “

Moralitate, sărăcie, solidaritate: ce fel de oameni vreau să fim

, 24 martie2011 ,http://steionescu.wordpress.com/2011/03/24/moralitate-saracie-solidaritate-ce-
fel-de-oameni-vreau-sa-fim/#more-87-Hilary Silver si S.M.Miller , “

Excluziunea Sociala :Abordarea Europeana a DezavantajuluiSocial

M.E. Sharpe, 2003, vol.2 , nr.2,-Sen Amartya ,

“Excluziunea Sociala : Concept , Aplicabilitate si Cercetare”

, Publicat de Bancade Dezvoltare Asiatica , Manila – Philippines , 2000- Doru Buzducea ,

Aspecte

Contemporane in Asistenta Sociala

”, Polirom , Bucuresti , 200