Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA –

INDICATOR AL UNUI ALT TIP DE SOCIETATE

Violeta PUŞCAŞU
Professor/PhD., University ”Dunarea de Jos”, Galati, Romania
violeta.puscasu@ugal.ro

Rezumat
Articolul ofera o scurtă privire asupra unei noi perspective privind modelul de raspuns la imbatranire si la stilul
de viata legat de aceasta. Ceea ce este cunoscut sub numele de ”universitatea vârstei a treia (UTA sau U3A) reprezinta
inainte de toate o adevarat revolutie culturală care a luat naștere în societățile dezvoltate. Structura articolului cuprinde
două părți. Prima prezintă contextul general al apariției fenomenului U3A. Cea de a doua este centrată pe prezentarea
unei structuri de acest tip din Liege. Concluziile articolului subliniază varitatea mișcării U3A, inclusiv experiența
românescă asimilabilă acesteia, ca argument pentru o nouă cooperare socială care trebuie să contrabalanseze abordarea
tradițională, mai ales la nivelul aparatului administrației publice.

Cuvinte cheie: universitate, vârsta a treia, îmbătrânire,sănătate mentală

JEL classification: Z130  

1. INTRODUCTION

Dinamica structurală a populației și tendința evidentă de creștere a segmentului vârstnic fac de mulți
ani subiectul a numeroase studii. Problema îmbătrânirii a fost văzută sub aspect psihologic și
comportamental (Baltes &Carstensen, 2008), politico-economic (Seshamani & Gray, 2004, Walker, 2006,),
geografico-medical (Cassarino & Setti, 2015) sau sociologic (Turner, 1998). În virtutea relației sistemice
agregate în care se întâlnesc populația, economia, administrația și politica este evident că abordarea rămâne
deschisă.

2. VÂRSTA – APECTE REVERSIBILE ȘI IREVERSIBILE

Vârsta reprezintă una dintre variabilele demografice în funcție de care se pot grupa membrii unei
comunități.Vârsta este defintă ca timpul scurs de la nașterea unei ființe până la un anumit moment din viața
ei, exprimat în numărul de ani (luni, zile). Aceasta este vârsta cronologică, cea care are relevanță în analiza
demografică. În funcție de aceasta, o persoană poate fi încadrată în grupa de vârstă corespunzătoare anului
nașterii, dar și în grupe mult mai mari, agregate, respectiv grupa vîrstei tinere (0-15 ani), adulte (15-64) sau
vârstnice (peste 60 sau 65 ani, numită adesea și ”vârsta a treia”). Creşterea duratei medii de viaţă şi a numărului
persoanelor vârstnice a facut necesară în ultima vreme o detaliere a acestei ultime grupe, vorbindu-se de bătrânii
tineri (young-old), între 65 şi 75 de ani, care în principiu prezintă cele mai mici afectări ale funcțiilor şi
performanțelor; bătrânii mijlocii sau de mijloc ( middle-old), între 75 şi 85 de ani, şi bătrânii bătrâni (old-
old), cu vârsta peste 85 de ani. Această clasificare bazată pe vârsta cronologică integrează implicit aspecte ale
vârstei biologice, fără însă a exista o corespondență strictă între cele două tipuri de vîrstă, pentru simplul fapt că nu
toți oamenii îmbătrânesc în același ritm și cu aceleași efecte asupra funcționării organismului biologic.
Astfel, vârsta biologică reprezintă starea fizică și fiziologică a organismului și organelor care îl compun,
acestea suferind treptat un proces de maturizare și apoi de îmbătrânire. Este clar că incidenţa  bolilor şi
dizabilităților crește dramatic la bătrânii medii şi mai ales la bătrânii vârstei a patra, de la 75 ani în sus (sau peste
80 ani) (Dumitru, 2006).
Vârsta socială se referă la rolul sau statutul pe care o persoană îl are în raport cu ceilalți membri ai
comunității. Acest lucru poartă marca unei puternice influențe de ordin istoric, legat fiind de tradiția și
obiceiurile culturale ale grupului. Vârsta socială se exprimă prin atribute de tipul părinte, bunic, pensionar,
ucenic, licean, etc. Tranziția de la un statut social la altul poate fi uneori dificilă și greu asumată. Această
dificultate are legătură, într-o anumită maăpsură cu vârsta psihologică. Aceasta este reprezentată de
capacitățile mentale pe care o persoana le poate mobiliza ca raspuns la schimbarea mediului. Ea include
memoria, dar și părerea față de sine, comportamentul și motivațiile în raport cu cei din jur, modul de
raportare la viitor. Astfel, o persoană considerată în vîrstă din punct de vedere cronologic, poate fi, de fapt,
mult mai tânără din punct de vedere social, dacă rămâne în activitate o perioadă mai lungă de timp, și chiar
de-a dreptul tânără din punct de vedere pshihologic, dacă atitudinile și comportamentul său relevă
adaptabilitate și dinamică spirituală.
Toate aceste vârste vizează individualitatea umană, sensul îmbătrânirii fiind în această situație unul
ireversibil.
La nivelul unei populații lucrurile au, însă, o cu totul altă semnificație. Proporția vârstnicilor în totul
populației este un instrument de caracterizare demografică generală, comunitatea respectivă putând fi
caracterizată ca: tânără, când ponderea vârstnicilor din cadrul ei este sub 7%, în curs de îmbătrânire (7-14%),
îmbătrânită (14-21%) și hiperîmbătrânită (peste 21%) [ CITATION Cou07 \l 1048 ] . Îmbătrânirea
demografică este, în acest caz, un proces variabil, respectiv reversibil, el depinzând de jocul celorlalți factori
și fenomene demografice.
Creşterea ponderii populaţiei vârstnice induce o serie de aspecte legate de nevoile specifice,
petrecerea timpului liber și recreere, locuințe și condiții de trai, problemele de sănătate şi riscul de abuz
asupra persoanelor în vârstă. Creşterea rapidă a proporţiei „celor mai în vârstă dintre vârstnici” are de
asemenea o importanţă specială în termeni de politici publice, deoarece acest segment de vârstă, din cauza
degradării fireşti a stării de sănatate, reclamă îngrijiri specializate şi individualizate pe termen lung.

3. SOLUȚII ȘI ALTERNATIVE

Multe dintre țările care au ajuns deja în etapa unei hiperîmbătrîniri demografice etalează mai multe
tipuri de răspuns și de activități care vizează persoanele vârstnice. După mărimea segmentului de populație
vizat de aceste activităţi s-au cristalizat mai multe direcții.
”Silver economy” sau adaptarea economică a societății
Modul cel mai amplu și cu cel mai mare impact prin care creșterea segmentului vârstnic își face
simțită prezența în societate are o importantă dimensiune economică și este reflectată în structura
consumului. Termenul "economie de argint" a început să fie frecvent folosit, mai ales în mediul european de
cercetare, în urma conferintei din februarie 2005, de la Bonn, intitulată chiar "Economia de argint în
Europa". Sintagma sugerează oportunitățile privind calitatea vieții, creșterea economică și competitivitatea
generate de producerea / furnizarea produselor / serviciilor orientate către populația în vârstă. În completare,
acesteia se adauga ”economia albă " care se referă la acele produse, servicii și activități legate de asistență
medicală și îngrijire a persoanelor cu handicap și a persoanelor în vârstă (inclusiv dependente) [ CITATION
OEC12 \l 1048 ]. Combinată cu un număr tot mai mare de persoane/familii fără urmași, fenomenul
imbătrânirii /hiperîmbătrânirii demografice creează o cerere masivă pe piața de servicii de îngrijire a celor
vârstnici. Această cerere atinge mai multe paliere, de la servicii de menaj, consiliere financiară sau juridică și
până la asistență emoțională. O categorie în creștere o reprezintă vârstnicii instruiți și cu venituri
ridicate care solicită servicii de divertisment, turism, sport și agrement. În aceste condiții,
configurația economiei în ansamblul ei urmează să se reașeze continuu în următoarele decenii.
Căminele pentru persoane vârstnice
Pe un palier mai restrâns din punctul de vedere al numărului de persoane vizate, dar fiind
totodată și cea mai cunoscută și mai veche formă de răspuns instituțional al societății la nevoile
specifice ale persoanelor vârstnice, se situează căminele. Deoarece există o mare varietate de forme
și denumiri pentru aceste așezăminte 1, comparațiile de ordin cantitativ sunt relativ greu de realizat.
Spre exemplificare, Franța, una dintre țările europene cu cele mai ridicate speranță de viață din
Europa, deține în jur de 111.000 cămine (INSEE, France, 2013), în timp ce Belgia raporteaza
aproximativ 135.000 paturi în instituții de protecție a vârstnicilor (INAMI, Belgique, 2012), iar în
România funcționează în acest moment mai puțin de 500 de cămine pentru persoane vîrstnice.
Problematica legată de multiplicarea și funcționarea acestor instituții este amplă, iar modalitățile de
abordare conectează o mare varietate de tehnicieni.
Universitatea vârstei a treia

1
formulele cvasi-sinonime sunt tot atât de diverse câte tradiții, experiențe și posbilități economice există. Se
vorbește, astfel, de: ”maison de repos pour personne âgées” (Belgia), ”maison de retraite” sau ”résidences avec
services” (Franta), ”pensions familiales”, ”ressources de type familial” sau ”centre d’hébergement et de soins de longue
durée” (Quebec), ”établissement médico-social” (Elvetia), ”senior housing” (USA), azil de bătrîni (Rusia), etc.
Universitățile vârstei a treia (U3A) constituie o noutate în peisajul alternativelor oferite
persoanelor în vârstă în societățile dezvoltate. (http://www.u3a.org.uk/).
Mișcarea se naște la începuturile anilor 70, în cadrul Facultății de Științe Sociale din Toulouse, în
urma initiativei profesorului de drept internațional Pierre Vellas. Ulterior, acest model va fi preluat
și de alte țări din Europa (Belgia, Marea Britanie, Cipru) sau din celelalte continente (Australia,
Dominica, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Japonia, etc). Este suficient să arătăm că la cumpăna
dintre milenii China singura numpra cca 19,300 asemenea centre cu aproximativ 1.81 million
membri. În 2009, structurile de tip UTA din Australia si New Zealand includeau 211 (64,535
members) respectiv 60 (10,154 members) de centre (U3A Online, 2009). Marea Britanie insumeaza
731 UTAs cu un total de 228,873 membri în acealai an (Formosa, 2010).

3.1 ISTORIE ŞI ACTUALITATE ÎN FENOMENUL U3A

Contextul apariției universităților vârstei a treia


Încheierea tranziției demografice de către un majoritatea tărilor occidentale, în cursul secolului
trecut, proiectează o modificare semnifivativă a structurii populației prin creșterea speranței de viață și a
numărului de persoane în vârstă. Coroborat cu maturizarea sistemelor de protecție socială, a sistemului de
pensii și a sistemului de sănătate publică, fenomenul va pune în fața societății o nouă problemă, aceea a
politicilor care vizează, pe de o parte, îmbătrânirea demografică și, pe de altă parte, măsurile directe
privitoare la protecția și integrarea persoanelor vârstnice.
În paralel cu acest proces care se cristalizează în țări precum Franța, Belgia sau Marea Britanie, are
loc un reviriment al intersului pentru educație și cultură. Pe acest fond, apar tot mai dese referiri la educația
permanentă, așa cum vor fi raportul lui Pierre Arents în Franta (Vaughan, 1973, Fourquin, 2004) sau al lui
J.A.Simpson privitor la educaţia continua în Anglia si Tara Galilor (Hooper &Osborn, 1975). Aceeasi
ideologie va conduce la apariția unui subprogram intitulat ”educația și vîrsta a treia”, în cadrul planului
UNESCO privind scoala, între 1984-1989 .
Pionierii mișcării
Când, în 1973, profesorul Vellas crează un program de cercetare aplicată, obiectivele acestuia erau
deopotrivă medicale, sociale și culturale. Acesta va propune o formulă academică distinctă oferită
persoanelor de vârsta a treia și care să cuprindă activități conforme nevoilor și aspirațiilor acestora. În
calitatea sa de structură subordonată universității, instituția va oferi cursuri de gerontologie studenților
înscriși în științe umaniste și medicină (formare inițială) sau cursuri de pregătire pentru diverse categorii de
persoane care lucrau cu persoane în vârstă, inlcusiv module de pregătire pentru viața de pensionar. Prin
aceasta, se viza de fapt nu atât instruirea propriu-zisă, cât efectul psihic și psihiologic asupra cursanților.
Sarcina esențială pe care si-o popunea proiectul era aceea de a stimula activitatea intelectuală a vârstnicilor,
pentru a lupta împotriva îmbătrânirii cerebrale, în timp ce obiectivele concrete vizau adoptarea și
valorificarea tuturor tipurilor de formare (formarea inițială, formarea continuă și educația permanentă),
adresate de data aceasta exclusiv persoanele trecute de un anumit prag de vârstă (Vellas, 1977).
Iniţiativa toulousană a devenit model pentru promovarea unei structuri de tip unversitar prin care se
urmăreau simultan mai multe aspecte: să se asigure integrarea vârstnicilor, să propună şi să dezvolte o formă
de pregătire (formare de bază sau formare continuă) în gerontologie și de a pune în mișcare un program de
cercetare asupra îmbătrânirii. Pe măsură ce modelul începe să se multiplice, primele diferențe încep să apară.
Mai precis, chiar dacă noile UTA păstrează legătura cu lumea universitară, totuși sunt puține cele care se
angajează în cercetare și formare propriu-zisă, cea mai mare extindere luând-o activitățile socio-culturale.
În anii 80 majoritatea membrilor UTA sunt persoane trecute de 60 de ani, de unde și numele de
universitatea vârstei a treia. Treptat, aceste mici ”universități” din cdrul universității se deschid către un
public divers, reunind orice persoană cu resurse de timp, fără restricții de vîrstă sau pregătire. Acest lucru se
va simți imediat în insăși schimbarea denumirii, unele organizații începând să își aloce nume de genul
Universitatea tuturor vârstelor (universite tous age) sau Universitatea timpului liber (UTL). Totuși, o
statistică realizată în rândul membrilor a trei UTA (Aubagne, Strassbourg, Nice) în anii 90 releva absența
persoanelor sub 49 de ani și o majoritate covârșitoare a segmentului 60-69 ani
(http://perso.numericable.fr/~sitedurtf7/downloads/CG/cgtxtchamahian.pdf) în rândul celor care le
frecventează. Desprinderea de universitate devine aprope imperativă odată cu masificarea fenomenului, ceea
ce se va rezolva prin trecerea acestor organizații la un statut asociativ de drept civil. Legăturile cu
universitatea continua însă sa se păstreze fie sub forma acordului de a folosi o parte din localurile din
campus, fie a prezenței unora dintre cadrele didactice invitate să conferențieze. Totusi vor fi destule cazuri în
care folosirea etichetei de ”universitate” nu mai este justificată.
Detașarea progresivă de modelul velassien se produce cu fiecare nouă formulă care va apărea și în
afara Franței. Astfel, în Marea Britanie, Peter Laslett respinge ideea patronajului unei universități clasice
propriu-zise. Laslett vrea mai degrabă grupuri în care membrii să se întâlnească fără constrângeri
instituționale și unde să învețe lucruri care îi interesează, sub coordonarea unui leader sau un convenor care
să îi sprijine. Un detaliu important al funcționării propuse de Laslett vizeaza și finantarea care trebuie sa fie
independenta de stat si de fondurile publice. În 1983, într-un rastimp scurt de la primele discutii si formule
organizatorice, iau ființă trei mari U3A – Cambrigde, Londra si Hudersfield; și pentru că vestea se duce
repede, și alte grupuri ad-hoc preiau ideea si materializeaza initiativa. Astfel, dupa 20 de ani, rețeau U3A din
Marea Britanie reunește câteva zeci de astfel de structuri organizate în marile orașe. Un studiu al
Departamentului pentru Educație din Marea Britanie releva următoarele caracteristici ale U3A: media de
vîrstă este de 70 ani, femeile sunt în mod evident mai numeroase decât bărbații (74% femei), majoritatea
membrilor provin din clasa de mijloc, doua treimi datoreaza aflarea informatiei modului de transmitere din
gura in gura. Sunt de reținut , de asemenea, că într-o analiza a motivațiilor aderării la acest tip de organizație,
sunt enumerate, în ordine descrescătoare, nevoia de contact social, nevoia de cunoaștere, îmbogățirea
abilităților și menținerea tinereții mentale (http://www.u3a.org.uk/the-u3a-story/file.html).

4. U3A LIEGE – O MICĂ INDUSTRIE SOCIALĂ

Universitatea vârstei a treia din Liege este un exemplu pe care l-am cunoscut direct. Creată în 1976
(primul val european de U3A), la inițiativa conjugată a unui politician de marcă, Edouard Close, membru al
partidului socialist belgian, al recorului universității din Liege si al sefului CPAS 2 , universitatea pentru
vârsta a treia devine rapid o structură dinamică ale cărei activități săptămânale reunesc cursurin de limbi
străine, animatie artistica, activitati sportive si voiaje. Dupa 40 de ani de la infiinatre si dupa un parcurs
sinuos sub aspectul localurilor pe care le ocupa, al numarului de membri si al imaginii generale în randul
acestora si nu numai, U3A Liege este cea mai puternică asociatie de acets tip din Belgia si printre cele mai
puternice din Europa.
Orgnizată ca asociatie fara scop lucrativ (ASBL), forma juridica de asociere de drept privat, U3A
Liege numara in prezent aproape 3500 de membri. În discuția avută cu presedintele actual, Daniel Vandijck,
acesta a reiterat faptul ca apelativul ”universitate” pe care continua sa il foloseasca asociatia se bazeaza pe
etimilogia cuvantului, respectiv sensul larg al termenului ”universal”, semnificand deschiderea catre toti, si
nu pe sensul restrans al acestuia, academia.
Activitățile de formare acoperă o paletă extem de diversă, de la arta, littérature, histoire et
philosophie, la sciences humaines si politiques, cursuri de langues, techniques diverses
(informatique, dessin, peinture, photo...) si evident sport. Lista ofertei educatioanle se actualizeaza
regulat, la incpeutul anului scolar, in functie de propunerile membrilor sau ale intervenantilor/
profesorilor.
Studenții sunt persoane cu vârsta minima de 50 de ani, fara sa existe însa conditii minime de
studii, cu exceptia cursurilor care se intind pe mai multi ani (accesul la cursurile din anii superiori
poate fi conditionat de parcurgerea anilor pregatitori).
Daca organizarea activitatii de invatare copiaza modelul univerisitar clasic cu orare, module,
si examane finale, în schimb celellalte activitati complementare amintesc mult mai direct de natura
versatila a oricarei ascociatii cu scop social si cultural. Astfel, in programul anual, se regasesc
activitati de petrecere a timpului liber, spectacole, reuniuni, calatorii si drumetii, petreceri si
aniversari, intalniri la cafeteria universitatii.
Asociatia U3A Liege are un jurnal periodic si un site internet propriu prin care realizeaza
informarea membrilor sai.
Viata comunitatii universitare este extrem de vie, toti cei cu care am purtat dialoguri facand referire
la cel putin unul dintre urmatoarele concepte – socializare, tinerete, dinamism, sanatate mentala.

5. IN LOC DE CONCLUZII
2
CPAS -Centre Public d'Action Sociale, organism public de protectie sociala in Belgia (echivalentul DGAS – directia
generala de asistenta sociala din Romania)
U3A sunt rezultatul unui proiect comun al catorva actori institutionali cheie dintr-un oras universitar.
Reusita lor este notorie. Au vizat să valorifice potenţialul uman, antrenând un nou tip de implicare si au
obținut mai mult decat atat, căci efectele cumulative se află la intersecția socialului, cu medicalul,
economicul si culturalul.
La prima vedere, cultura societatii romanesti nu pare propice acestui gen de initiativa. Cu toate
acestea, exemplele unor incercari relativ similare au existat inca de la inceputul secolului, sub numele de
”universitatea populara” (printre prtomotori Iorga, Dalles, Gusti, etc) . O intreaga retea de asemenea asociatii
a luat nastere in perioada interbelica si se remaiaza treptat dupa anii 90. Desigur, prima si cea mai mare
diferenta intre aceste universitati populare romanesti si cele de tip U3A este tocmai publicul implicat, prea
putin sau deloc varstnic in adevaratul sens al cuvantului. Dar cum perspectiva demografica romanesca pentru
urmatorii ani va inseman o crestere vizibila a seniorilor, este de asteptat ca adaptarea sa nu intarzie. De altfel,
semnalul ca exista un public potential interesat de un alt mod de a petrece timpul ”de argint” este dat de
aparitia, din ce in ce mai frecventa, a unor candidati vârstnici care, neavand alta cale de educatie, se inscriu la
facultate (uneori a doua facultate). Finalitatea demersului lor nu are, in mod evident, nicio legatura cu o
viitoare intrare in profesie.
Toate acestea nu fac decât să confirme că, dincolo de apelative, de statutul juridic sau de legăturile
cu lumea universitară, această mișcare numită U3A, inițial omogenă, are astăzi un caracter extrem de
pluralist și un rol social deloc neglijabil.De-a lungul evoluției, acestea s-au adaptat nevoilor și așteptărilor
persoanelor în vârstă care refuzau cu hotârâre statutul de consumator .Acest argument si altele asemenea
trebuie luate ca semnale ale societatii cum că solutiile la imbatranitrea demografica nu mai pot ramane
exclusiv de tipul camine de batrani. Iar pentru aceasta, primele urechi ar trebuie sa apartina universitatii
insasi, administratiei locale si institutiilor publice.

BIBLIOGRAPHY

1. Baltes, Margret, Carstensen, Laura, (1996), The Process of Successful Ageing, Ageing
and Society, Volume 16 / Issue 04, pp 397-422
2. Cassarino, Marica, Setti, Annalisa, (2015), Environment as ‘Brain Training’: A review
of geographical and physical environmental influences on cognitive ageing, Ageing
Reaserch Reviews, volume 23, part B, pp.167-182
3. Coulmas, Florian, (2007), Population Decline and Ageing in Japan – the Social
Consequences, Routledge, London
4. Formosa, Marvin, (2010), Lifelong learning in later life: the universities of the third age,
The LLI Review, pp.1-13
5. Fourquin, Jean-Claude, (2004), L’idée d’éducation permanente et son expression
internationale depuis les années 1960, Savoirs, 3 (n° 6), l’Harmattan, Paris, pp.9-44
6. Hopper, Earl, Osborn, Marilyn, (1975), Adult Students: Education, Selection and Social
Control, Frances Pinter publishers ltd, London
7. Seshamani, Meena, Gray, Alastair, (2004), Ageing and health-care expenditure: the red
herring argument revisited, Health Economics, Volume 13, Issue 4, pp.303-314
8. Turner, Bryan, (1998), Ageing and generational conflicts: a reply to Sarah Irwin, The
British Journal of Sociology, Volume 49, No.2, pp.299-304.
9. Vaughan, Ted.D, (1973), L’évolution du concept d’éducation permanente en Grande-
Bretagne , Revue francaise de pedagogie, volume 24, issue 1, pp.41-50
10. Vellas, P. (1977), L’apport des universités du troisieme age, Abrégé de gérontologie,
Masson, p. 77
11. Walker, Alan , (2006), Active ageing in employment: Its meaning and potential, in Asia-
Pacific Review, Volume 13, Issue 1, pp.78-93
12. OECD Report, The silver and white economy: the chinese demographic challenge, 2012
13. www.u3a.org.uk/the-u3a-story/file.html [accesat la 28.10.2015]
14. http://perso.numericable.fr/~sitedurtf7/downloads/CG/cgtxtchamahian.pdf [accesat la
28.10.2015]
15. Dialog with Daniel Vandijck, president of the U3A Liege, at the 06-th May 2015