UNIVERSITATEA “BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

TIMIS? GABRIELA-VASILICA
2017.10.30 15:04
Atest integritatea acestui
document

CALITATEA ÎNGRIJIRII VÂRSTNICULUI ÎN CONTEXTUL

ACREDITĂRII SERVICIILOR SOCIALE.
Cercetare aplicată asupra căminelor pentru persoane vârstnice.

Conducător științific
Prof. univ. dr. MARIA ROTH

Doctorand
Paula – Cristina Vădean (Nicoară)

2017
 CUPRINS

Introducere ....................................................................................................................... 5

Capitolul 1. SERVICIILE SOCIALE PENTRU VÂRSTNICI ................................... 10

1.1. Introducere …………………………....................................................... 10
1.2. Serviciile sociale, nevoile umane și evaluarea lor .............................. 11
1.3. Serviciile sociale contextualizate la nivel european și național ........ 17
1.4. Tipuri de servicii de îngrijire ............................................................... 20
1.5. Evaluarea și acreditarea în domeniul social ....................................... 29
1.5.1. Noțiuni generale și reglementări legislative .................................... 29
1.5.2. Metodologia acreditării furnizorilor și serviciilor sociale ............... 33
1.5.2.1. Acreditarea furnizorului de servicii sociale ................................ 34
1.5.2.2. Acreditarea/reacreditarea serviciilor sociale ............................... 36
1.5.3. Acreditarea serviciilor sociale furnizate în căminele pentru persoane
vârstnice ............................................................................................. 38

Capitolul 2. CALITATEA ÎNGRIJIRII VÂRSTNICULUI

Concepte, teorii, paradigme ......................................................................... 44
2.1. Introducere ............................................................................................... 44
2.2. Vârstnicul și îmbătrânirea ...................................................................... 46
2.2.1. Ce înțelegem prin vârstnic? ................................................................. 46
2.2.2. Cum gândim vârstnicul atunci când oferim servicii de îngrijire? ....... 48
2.2.2.1. Perspectiva biomedicală ................................................................ 49
2.2.2.2. Perspectiva psihologică ................................................................. 51
2.2.2.3. Perspectiva sociologică .................................................................. 54
2.2.2.4. Perspectiva spirituală/religioasă .................................................... 56
2.2.3. Scopurile vârstnicului .......................................................................... 57
2.3. Îngrijirea ................................................................................................... 59
2.3.1. Ce este îngrijirea? ................................................................................ 59
2.3.2. Aspecte conceptuale ale îngrijirii ........................................................ 61
2.3.3. Cum studiem îngrijirea? ...................................................................... 62
2.3.4. Etica îngrijirii ....................................................................................... 63
2.4. Calitatea .................................................................................................... 64
2.4.1. Perspective moderne și contemporane ................................................. 64
2.4.2. Repere legislative ale calității în domeniul social ............................... 66
2.4.3. Aspecte conceptuale ............................................................................ 72
2.4.4. Cum studiem calitatea? ........................................................................ 77
2.5. Studiul serviciilor sociale pentru vârstnici ............................................ 78
2.5.1. Cercetări asupra îngrijirii adresate vârstnicului ................................... 78
2.5.2. Scopurile și utilitatea îngrijirii vârstnicului ......................................... 81
2.5.3. Avantajele muncii cu vârstnicul .......................................................... 83
2.6. Adecvarea activităților de asistare ......................................................... 84
2.6.1. Conceptul de asistare adecvată ......................................................... 84
2.6.2. Componentele studiului conceptual ..................................................... 84
2.6.3. Componentele studiului existențial ...................................................... 93

Capitolul 3. PERSPECTIVE TEORETICE ................................................................. 95

3.1. Introducere .............................................................................................. 95
3.2. Perspective teoretice ............................................................................... 97
3.2.1. Perspectiva antică greacă ..................................................................... 97
3.2.2. Perspectiva critică ................................................................................ 99
2
 3.2.3. Perspectiva empirismului logic ............................................................ 102
3.2.4. Perspectiva analitică ............................................................................ 104
3.2.5. Perspectiva postmodernă ..................................................................... 105
3.2.6. Abordarea cantitativă și calitativă ...................................................... 107
3.3. Repere metodologice fundamentale ....................................................... 112
3.3.1. Problema temeiului .............................................................................. 112
3.3.2. Logică și argumentare .......................................................................... 116

Capitolul 4. METODOLOGIA ȘI ETAPELE CERCETĂRII .................................... 119

4.1. Întrebarea și ipoteza cercetării ............................................................... 119
4.2. Obiectivele cercetării ............................................................................... 125
4.2.1. Explorarea, descrierea și explicarea…………..................................... 125
4.2.2. Verificarea ipotezei .............................................................................. 127
4.2.3. Întrebări și răspunsuri .......................................................................... 128
4.3. Identificarea variabilelor ........................................................................ 131
4.3.1. Tipuri de unități de analiză .................................................................. 131
4.3.2. Tipuri de corelații între variabile ......................................................... 134
4.3.3. Culegerea datelor despre variabile ………………………………….. 136
4.4. Calitatea îngrijirii vârstnicului la nivel macrosocial ............................ 139
4.4.1. Perspective sociale și umane care definesc calitatea îngrijirii
vârstnicului .......................................................................................... 139
4.4.2. Perspectiva acreditorului serviciilor sociale ......................................... 142
4.4.3. Perspectiva legislatorului ...................................................................... 145
4.4.4. Perspectiva furnizorului de servicii sociale .......................................... 150
4.4.5. Perspectiva beneficiarului/vârstnicului ................................................. 151
4.4.6. Perspectiva cercetătorului ..................................................................... 154
4.4.7. Perspectiva economică-financiară ........................................................ 158
4.5. Calitatea îngrijirii vârstnicului la nivel microsocial .............................. 159
4.5.1. Tipuri de asistență concretă .................................................................. 160
4.5.1.1. Ajutorul indirect (diferiți intermediari) .......................................... 165
4.5.1.2. Ajutorul direct (față în față cu vârstnicul) ...................................... 166
4.5.1.3. Comunicarea verbală și nonverbală ................................................ 167
4.5.1.4. Discuții de grup ............................................................................... 170
4.5.1.5. Alte activități care contribuie la calitatea îngrijirii ......................... 171
4.5.1.6. Activități specifice supervizării ...................................................... 173
4.5.2. Însușirile necesare îngrijirii vârstnicului .............................................. 174

Capitolul 5. REZULTATE, ANALIZE ȘI INTERPRETĂRI ..................................... 180

5.1. Introducere .............................................................................................. 180
5.2. Variabilele situate la nivel microsocial .................................................. 182
5.3. Rezultatele cercetării empirice ............................................................... 183
5.3.1. Catagrafierea căminelor pentru persoane vârstnice care funcționează
în Județul Cluj ................................................................................... 184
5.3.2. Identificarea căminelor pentru persoane vârstnice pentru aplicarea
chestionarelor ....................................................................................... 187
5.3.3 Abordarea cantitativă. Ancheta sociologică pe bază de chestionar ...... 188
5.3.3.1. Rezultate și discuții în urma aplicării chestionarului .................... 191
5.3.3.2. Discuții cu aparținătorii persoanelor vârstnice ............................. 217
5.3.4. Abordarea calitativă ............................................................................ 220
5.3.4.1. Focus grup cu profesioniștii asistenți sociali care lucrează
în instituțiile rezidențiale pentru vârstnici .................................... 220
5.3.4.2. Studiul documentelor referitoare la personalul căminului
pentru persoane vârstnice ............................................................ 231
3
CONCLUZII FINALE ȘI RECOMANDĂRI ........................................................ 236

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 256

ANEXE .............................................................................................................................. 266

4
 Introducere

De ce această temă? De peste douăzeci de ani desfășurăm activități care pot fi incluse
domeniului serviciilor sociale. În ultimii 12 ani în activitatea noastră profesională cotidiană, ca
angajat în structura Ministerului Muncii ne-am ocupat de acreditarea serviciilor sociale.
Acreditarea și/sau licențierea constă în evaluarea serviciilor sociale oferite de furnizorii de servicii
sociale prin raportarea acestora la standardele prevăzute de legislație. Standardele conțin
indicatorii de calitate care trebuie să fie indepliniți de către furnizori pentru a fi acreditați.
În cursul acestor ani de implicare cotidiană în procesul de acreditare ne-am confruntat cu
diverse probleme referitoare la conținutul acreditării. Problemele întâmpinate ne-au provocat și
ne-au obligat să căutăm și să găsim soluții. Așa am ajuns să gândim teoretic despre întrebări
apărute în activitatea noastră practică. Am căutat răspunsuri, soluții, rezolvări în literatura de
specialitate. Adâncirea în cercetare ne-a condus la reflecția asupra conceptelor de calitate,
îngrijire, vârstnic. Nu am bănuit lărgimea (extensia) și profunzimea (intensia) acestor concepte
înainte de a ne ocupa de ele.
Din cele afirmate mai sus se desprinde faptul ca preocupările și interesele noastre pentru
această temă sunt anterioare nevoii redactării acestei lucrări și sunt generate de către activitatea
noastră profesională.
Tema pe care o propunem cercetării și discuției are nevoie de câteva prealabile
circumscrieri. Pentru început formularea ,,calitatea îngrijirii vârstnicului,, conține cele trei
cuvinte/concepte care pot fi oricând (și au fost de multe ori) teme de cercetare mai mult sau mai
puțin autonome. O analiză sau un studiu exhaustiv asupra lor nu doar că e imposibilă, dar nici nu
e scopul studiului de față. Sigur că vom situa explicitarea și analiza în contextul generic al
conceptelor respective însă vom aborda, contura și preciza de fiecare dată conform domeniului
specific de care ne ocupăm. Astfel, pe parcursul acestei cercetări ne interesează calitatea îngrijirii,
nu alte tipuri de calitate și îngrijirea vârstnicului, nu alte tipuri de îngrijiri.
În continuarea celor de mai sus mai trebuie spus că, un studiu generic despre calitatea
îngrijirii vârstnicului depășește dimensiunile unei cercetări reduse așa încât ne-am restrâns
studiul doar asupra căminelor pentru vârstnici. De asemenea, cercetarea este circumscrisă
contextului acreditării/licențierii serviciilor sociale.
Menționăm faptul că restrângerea și circumscrierea cercetării nu ne-a împiedicat să
propunem câteva repere de reflecție teoretică asupra conceptelor studiate. Pe parcursul anilor am
realizat importanța esențială a situării teoretice și mai ales importanța fundamentală a propriilor
noastre conștientizări asupra acestor situări teoretice. Aceste situări sunt responsabile de
prejudecățile și de practicile noastre.

5
 Unul din scopurile principale ale acestei lucrări este clarificarea. Pe parcursul activității în
domeniul acreditării serviciilor sociale ne-a surprins faptul că cele mai multe din problemele cu
care se confruntă oamenii se datorează confuziei. Descoperirea care ne-a marcat în cea mai mare
măsură este cea a importanței imense, fundamentale a clarificării conceptelor, a semnificațiilor
cuvintelor cu care operăm.
Acesta este motivul pentru care lucrarea e structurată astfel și motivul pentru care am
insistat asupra clarificării. Redundanța care poate fi observată în unele locuri de către specialiști,
este intenționată. Multele clarificări și precizări au rostul de a face lucrarea citibilă și inteligibilă și
de către cei mai puțin specialiști. Aceasta întrucât vrem ca lucrarea, printre altele, să fie și un
instrument de lucru, un ajutor pentru cei care activează în domeniul serviciilor sociale, și care
inevitabil, au diverse tipuri de pregătiri profesionale. Totuși, cu toții se intersectează atât cu
procesul acreditării cât și cu conceptul generic de calitate a îngrijirii vârstnicului. Sperăm ca
experiența noastră profesională și teoretică exprimată în această lucrare să fie utilă și altora.
În măsura în care am reușit să oferim clarificări asupra conceptelor cercetate considerăm
că ne-am atins unul din scopurile principale. Subliniem că aceste clarificări teoretice le facem din
perspectiva practicianului care s-a lovit de aceste probleme în activitatea sa zilnică. Teoretizările
prezente și explicitate nu sunt doar pentru nivelul teoretic de reflecție, dimpotrivă intenția noastră
este aceea de a furniza elemente utile din punct de vedere practic.
Despre calitatea îngrijirii vârstnicului s-a mai scris, de cele mai multe ori pertinent. Nu
știm să se fi făcut cercetări asupra calității îngrijirii vârstnicului din perspectiva acreditării, din
interiorul procesului de acreditare, despre problemele acreditării, despre relațiile dintre acreditare
și calitatea îngrijirii vârstnicului, despre problemele implementării legislației.
Așadar, primul scop al acestei lucrări este explorarea, descrierea, explicarea și înțelegerea
semnificațiilor conceptelor puse în discuție și relațiile dintre ele, în contextul practicii acreditării.
Acesta este scopul cu care am pornit cercetarea. În cursul cercetării au apărut întrebări și scopuri
noi. Toată desfășurarea, pașii pe care i-am parcurs, întrebările care s-au născut, răspunsurile pe
care le-am căutat, toate acestea se află în această lucrare.
După cum am menționat anterior, preocuparea pentru acest domeniu și această temă de
cercetare este anterioară nevoii de redactare a acestei lucrări. În cursul întregii acestei cercetări,
motivația principală care ne-a susținut parcursul a fost aceea de a găsi răspunsuri, soluții, rezolvări
concrete la problemele vârstnicilor. Așa se explică căutările noastre, care uneori pot fi considerate
mai puțin obișnuite și mai ales opțiunile noastre teoretice, care utilizează într-o mică măsură
drumurile bătătorite.
Astfel am ajuns să situăm cercetarea calității îngrijirii vârstnicului la intersecția, a trei
tipuri de variabile – variabile conceptuale, variabile existențiale și variabile socio-umane.

6
Subliniem însă, că opțiunea pentru acest drum mai puțin bătătorit nu vine din dorința de
originalitate, ci așa cum am menționat anterior din dorința de a identifica răspunsuri, soluții și
rezolvări practice pentru problemele vârstnicilor. Aceste alegeri teoretice ne-au oferit într-o mare
măsură ceea ce căutam. Evident alte variante de abordare sunt oricând posibile.
Ce relevanță are această cercetare și pentru cine? În primul rând pentru că studiul este
pornit din interiorul angajării subsemnatei autoare în procesul de acreditare a servicilor sociale,
din dorința de a spori relevanța evaluării pentru cei implicați în procesul de acreditare. Aceasta cu
atât mai mult necesară, cu cât am urmărit găsirea unor soluții practice la problemele legate de
îngrijirea vârstnicului. În același sens, vrem să subliniem importanța aplicării neformale a
acreditării serviciilor sociale, deci necesitatea unei practici conștiente și reflexive.
În al doilea rând în măsura în care am reușit să aducem câteva clarificări asupra temei, a
conceptelor, a subiectelor abordate, sperăm ca cercetarea și lucrarea să fie relevantă și din
perspectiva teoretizării domeniului interdisciplinar de cercetare reprezentat de îngrijirea
vârstnicilor prin servicile sociale. Contribuția cercetării constă în identificarea și operaționalizarea
conceptelor implicate în calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici, în integrarea
aspectelor de satisfacție cu îngrijirea, integrarea bunăstării persoanelor asistate cu standardele
evaluării serviciilor sociale.
În al treilea rând sperăm ca cercetarea aplicată propriu-zisă, realizată asupra căminelor
pentru vârstnici, să ofere câteva repere/aspecte care să fie de folos pentru creșterea nivelului
calității îngrijirii vârstnicului. Ne referim aici la interrelațiile concrete care se stabilesc între
personalul căminelor pentru vârstnici și vârstnicul concret.
În primul capitol, situăm conceptul central (calitatea îngrijirii vârstnicului) în contextul din
care am pornit cercetarea, și anume acreditarea serviciilor sociale. Contextul acreditării
serviciilor sociale apare și se desfășoară în contextul mai larg al serviciilor sociale și implicit în
cel al asistenței sociale. Întrucât există deja o literatură destul de bogată în domeniul general al
asistenței sociale nu vom relua în acest studiu ceea ce considerăm că poate fi găsit în alte lucrări.
Vom selecta doar ceea ce considerăm că ne poate fi util înțelegerii cercetării, deci lucrării de față.
Prin urmare după parcurgerea câtorva repere circumscrise asistenței sociale necesare
înțelegerii ideilor cuprinse în această lucrare, trecem la descrierea și explicarea acreditării
serviciilor sociale, de la nivel de concept până la implementarea legislației în acest domeniu.
Specificul cercetării ne determină să acordăm o importanță sporită și un spațiu mai larg îngrijirii
de lungă durată și căminelor pentru persoane vârstnice.
După această minimă situare în contextul larg al asistenței sociale propunem intrarea în
problema propriu-zisă, și anume, cum abordăm studiul asistenței sociale pentru vârstnici. După

7
cum am menționat și anterior, opțiunea noastră pentru calitatea îngrijiri vârstnicului în căminele
pentru persoane vârstnice are în primul rând o motivație practică.
În capitolul al doilea, abordăm cele trei concepte conținute în conceptul central al acestei
cercetări/lucrări. Dacă vrem să studiem calitatea îngrijirii vârstnicului trebuie să clarificăm mai
întâi ce înțelegem prin cuvintele/conceptele implicate. Le vom expune și discuta pe fiecare în
parte raportându-ne la unele din teoriile și paradigmele prin care acestea au fost gândite.
Tipurile de abordare asupra acestor concepte, pe care le-am întâlnit în literatura de
specialitate, le considerăm insuficient operaționalizate din punct de vedere practic. Sigur că
fiecare teorie are utilitatea ei, dar noi suntem în căutarea a ceea ce poate fi util îngrijirii
vârstnicului. De aceea am căutat suporturi conceptuale și teoretice care să ne satisfacă cerința de a
găsi soluții practice la problemele de îngrijire a vârstnicilor. Prin urmare așa se explică opțiunile
noastre teoretice (vor fi explicit detaliate în cursul lucrării), care pot fi considerate oarecum, sau
cel puțin inedite în raport cu abordările actuale existente în acest domeniu de activitate. Sursa
motivației alegerilor noastre este necesitatea practică.
În capitolul al treilea, Perspective teoretice, parcurgem câteva perspective epistemologice
în scopul obținerii unor repere și clarificări necesare și din care să desprindem cea mai adecvată
metodă de cercetare pentru specificul temei de față. Considerăm că nu putem porni la un drum
fără să înțelegem mai întâi unde suntem, cum recunoaștem drumul pe care am hotărât să mergem,
cu ce scop îl parcurgem și ce presupunem sau ce ne așteptăm să găsim la capătul acestui drum.
Capitolul patru, Metodologia și etapele cercetării este cel în care descriem și explicităm
modul în care am gândit această cercetare și pașii pe care i-am parcurs. Acest capitol este esențial
pentru înțelegerea acestei lucrări.
Capitolul cinci conține analizele și interpretările pe care le facem despre rezultatele acestei
cercetări. Menționăm faptul că rezultatele cercetării ne-au surprins. Aceasta întrucât noi am pornit
cercetarea inițial din perspectiva acreditorului pentru care lucrurile păreau ,,evidente”. ,,Evidența”
inițială, bazată pe date și informații interpretate în interiorul unor concepte, teorii și paradigme
insuficient sau deloc conștientizate nu a rezistat unei cercetări aprofundate. Evoluția
interpretărilor ca și noile date și informații obținute pe parcursul acestui studiu sunt discutate în
întregul cuprins al acestei lucrări.
În sfârșit, concluziile vor conține într-o formulare succintă ideile desprinse și descoperite
în cursul cercetării și care eventual se pot constitui în repere pentru cercetări viitoare.
Care sunt limitele cercetării? În primul rând sunt date de experiența noastră practică și de
bibliografia pe care am citit-o și asupra căreia am reflectat.
În al doilea rând cercetarea noastră e circumscrisă temei, conceptelor și teoriilor incluse
sau presupuse de această temă de studiu.

8
 În al treilea rând, cercetarea este limitată de căutarea răspunsurilor la întrebările formulate,
limite date de tipul întrebărilor și al răspunsurilor.
În al patrulea rând este corect să conștientizăm că întrebările formulate și răspunsurile
căutate sunt situate în teoriile și paradigmele pe care le-am preferat întrucât le-am considerat cele
mai potrivite cu specificul cercetării noastre și cu scopurile pe care le-am urmărit.
În al cincilea rând ne asumăm faptul că aspectele economice sau financiare ale îngrijirii
vărstnicului sunt insuficient studiate/abordate în lucrarea de față. Aceste aspecte sunt inevitabile
când sunt implicate servicii sociale de îngrijire oferite de căminele de persoane vârstnice într-un
spațiu economic. Ofertele de servicii ca și consumatorii acestora se desfășoară într-o economie de
piață. Importanța aspectelor economice și mai ales efectele situațiilor financiar-economice ne-au
determinat totuși să le abordăm sumar în această lucrare. De altfel putem spune că, variabila
economică este una dintre cele care influențează semnificativ calitatea îngrijirii vârstnicului. Dar
subliniem faptul că un studiu despre relația dintre economic-financiar și calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice, ni se pare suficient de laborios și complex ca
să necesite o temă de cercetare distinctă.
Prin afirmațiile de mai sus, nu vrem să dăm de înțeles că, ceilalți factori implicați în
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice ar fi eventual tratați
exhaustiv. Nu pretindem aceasta. Vrem doar să spunem că implicarea domeniului economic în
calitatea îngrijirii vârstnicului este suficient sau atât de importantă încât să beneficieze de o
lucrare distinctă și nu doar de o secțiune dintr-un subcapitol, așa cum i-am oferit noi în cuprinsul
acestei lucrări.
Cu aceste lipsuri menționate și cu altele nevăzute de către noi, suntem deschiși să primim
observații, critici, completări în privința oricărui aspect al lucrării, nu doar în privința aspectelor
economice. Criticile pertinente exprimă perspective de gândire diverse și potențiale deschideri
spre noi modalități de abordare și spre completări și clarificări suplimentare, în ultimă instanță
pentru realizarea calității îngrijirii vârstnicului la nivele din ce în ce mai înalte.
Bibliografia despre temă și despre conceptele implicate este întinsă și diversă, deci și
selecția este inevitabilă și bineînțeles subordonată specificului și scopurilor acestei lucrări.

9
Capitolul 1. SERVICIILE SOCIALE PENTRU VÂRSTNICI

1.1. Introducere
Conceptul de serviciu social este unul din conceptele cheie pentru cercetarea întreprinsă
de noi asupra calității îngrijirii vârstnicului. Îngrijirea vârstnicului este un serviciu social, chiar
și înainte ca aceasta să devină o activitate instituționalizată. Cine efectuează acest serviciu
social? Cine este principalul și esențialul furnizor de servicii sociale?
Un rol important în domeniul serviciilor sociale îl ocupă asistentul social. El este
agentul/factorul coordonator al celorlalți agenți/factori implicați în domeniul serviciilor sociale.
Astfel că avem nevoie de conștientizarea situărilor teoretice și practice în spațiul social al
serviciului de îngrijire, deci și în spațiul serviciilor sociale. Subliniem, conștientizare, întrucât
poate ni se pare că integrarea noastră în spațiul social este evidentă și implicită. Este într-adevăr
astfel, dar aducerea în câmpul atenției a unor componente ale situării sociale ne va ușura
înțelegerea atât a problematicii îngrijirii vârstnicului cât și pașii efectivi ai cercetării de față.
Avem nevoie de situarea îngrijirii vârstnicului în contextul instituțional al serviciilor sociale.
Prin urmare în acest capitol încercăm o contextualizare a practicilor serviciilor de
îngrijire a vârstnicului în căminele pentru vârstnici. În acest scop vom aborda tipurile de
îngrijire așa cum apar ele azi concretizate conform cu legislația din acest domeniu. Pașii pe care
îi parcurgem sunt bineînțeles conturați astfel încât să putem circumscrie zona efectivă de
cercetare pe care o abordăm aici. Astfel că tipurile de îngrijire vor fi doar menționate pentru
clarificare și situare, urmând să discutăm aici doar tipul de îngrijire de lungă durată în căminele
pentru vârstnici.
Această cercetare este pornită din nevoia de a descoperi soluții practice la diversele
probleme cu care se confruntă vârstnicii. Parcursul cercetării ne-a arătat că inclusiv cei care
asistă social pe vârstnici, adică cei care oferă ajutor vârstnicilor se confruntă cu diverse
dificultăți. Astfel că intenția cercetării de față ca și structurarea acestei lucrări este aceea de a
căuta soluții practice optime atât pentru cei implicați în ajutorul direct acordat vârstnicului cât și
pentru cei care pot acorda un ajutor indirect acelorași vârstnici. Ceea ce ne interesează în primul
rând sunt modalitățile de intervenție concretă pentru îmbunătățirea calității îngrijirii
vârstnicului. “Pentru asistentul social, cerința principală constă în acțiunea eficientă în
intervenție.” (Neamțu G., în Neamțu G., 2003, p. 26)
În sfârșit, ceea ce mai punem în atenție în acest capitol este conceptul de acreditare a
furnizorilor de servicii sociale și cel de licențiere a serviciilor sociale așa cum apare el atât din
punct de vedere al legislației cât și din punct de vedere al practicii acreditării.

10
 1.2. Serviciile sociale, nevoile umane și evaluarea lor
Orice comunitate umană manifestă forme de sprijin, protecție, ajutor pentru persoane sau
categorii de persoane care se află în situații problematice. (Douglas, A. and Philpot, T., 1998,
2005). De-a lungul istoriei umanității au fost înregistrate diverse forme de asistare socială. În
acest studiu nu vom explora istoria asistenței sociale pentru că reperele istorice semnificative
pentru acest domeniu sunt suficient de prezente în literatura de specialitate. În acest sens
constatăm și faptul că practica asistenței sociale are o descriere istorică în România. (Mănoiu,
F., Epureanu, V., 1996, p. 4-35)
De la primele formațiuni statale românești până azi au existat diverse tipuri de
instituționalizări ale serviciilor de asistență socială acordate oamenilor aflați în dificultate.
Noi studiem aici o componentă a serviciilor sociale, adică îngrijirea vârstnicului, în
căminele pentru vârstnici. Unitățile de asistență socială care oferă servicii sociale persoanelor
vârstnice într-un mediu instituționalizat și reglementat legal sunt căminele pentru vârstnici. ,, O
instituție este o idee de acțiune sau de întreprindere care se realizează și durează juridic într-un
mediu social.” (Bocancea, C., Neamțu G., 1999, p. 27)
În dicționarul de sociologie este oferită următoarea descriere/explicare a conceptului de
instituție socială: ,,Organizațiile care au un statut, reguli de funcționare stabilite prin
regulamente și/sau legi, având rolul sau funcția socială de a satisface anumite nevoi colective.
Exemplul tipic de instituție în acest sens este statul, cu organizațiile sale administrative,
politice, militare etc.” (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1993)
Legea asistenței sociale face distincție în ceea ce privește serviciile sociale publice
(administrate de către autoritățile administrației publice locale) ca fiind instituții de asistență
socială (structuri publice cu personalitate juridică) și unități de asistență socială (structuri
publice fără personalitate juridică). 1
Componenta principală, așa cum subliniază legislația 2, a asistenței sociale este aceea de
a oferi servicii sociale. Definiția serviciilor sociale o găsim în Legea asistenței sociale 3. Însă,
serviciile sociale, ca orice activitate umană, pot fi abordate atât ca activități sociale, cât și ca
rezultat al acestor activități. Un serviciu include atât activitatea respectivă, propriu-zisă, cât și
produsul/serviciul propriu-zis realizat.

1
Vezi art. 41, alin.(1), alin.(2) și alin.(3) din Legea nr. 291/2011, Legea asistenței sociale
2
Ne referim aici la Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, art. 2, alin.(4)
3
Art. 27, alin.(1) din Legea nr. 292/2011 definește serviciile sociale ca fiind activitatea sau ansamblul de activități
realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea
depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării inlcuziunii sociale și
creșterii calității vieții.
11
 Serviciul social ca activitate (complex de acțiuni) produsul/serviciul ca rezultat

Observăm deci, că serviciul poate fi considerat și cauză și efect. Cel care furnizează
serviciul/entitatea umană/factorul/agentul respectiv, în cazul nostru căminul pentru vârstnici
conține atât activitatea/acțiunea de a servi, de a îngriji, cât și produsul/rezultatul/serviciul efectiv
realizat.
Căminul pentru vârstnici conține
Beneficiari/vârstnici
Serviciul social ca activitate produsul/serviciul ca rezultat

Această distincție/deosebire pe care o desprindem aici ne va fi foarte utilă când vom

descompune conceptele și le vom aborda ca unități de analiză și ca variabile.
Cum evaluăm serviciul ca rezultat? Acesta (adică serviciul ca rezultat) este o creație a
furnizorului de serviciu social, un produs, o lucrare. Cine face evaluarea? Primul și ultimul
evaluator este beneficiarul/vârstnicul. Intermediarii implicați în evaluarea și stabilirea tipului și
gradului de calitate al acestor produse/servicii sunt acreditorul și legislatorul.
Produsul/serviciul este îngrijirea, care încearcă și se străduiește să răspundă așteptărilor
vârstnicului. Care sunt aceste așteptări ale vârstnicului?
Așteptările general umane sunt cunoscute, atât în limbajul cotidian cât și în literatura de
specialitate, sub numele generic de nevoi sau trebuințe. ,,Se poate afirma că trebuințele umane
sunt centrul de interes al asistenței sociale, ele sunt cele care trebuie identificate și evaluate,
pentru satisfacerea lor se concep și se pun în practică planurile de intervenție socială, iar
evaluarea finală a acțiunii asistențiale are drept criteriu gradul de satisfacere a trebuințelor.”
(Bocancea, C., Neamțu, G., 1999, p. 34)
Acest criteriu de evaluare a asistenței sociale este și pentru acest studiu un reper
fundamental. Într-o cercetare despre calitatea îngrijirii vârstnicului cum este și cea de față
trebuie să punem în centru gradul de satisfacere a trebuințelor/nevoilor. Aceasta întrucât
nivelul/gradul de calitate a îngrijirii este exprimat chiar de gradul de satisfacere a
trebuințelor/nevoilor.
Prin urmare trebuie să parcurgem câteva repere clarificatoare asupra conceptului de
trebuință sau nevoie. ,,Nesatisfacerea unei trebuințe la nivel individual generează apariția unei
probleme umane. Atunci când imposibilitatea satisfacerii nevoii se cronicizează și afectează o
populație numeroasă, avem de-a face cu o problemă socială.” (Bocancea, C., Neamțu, G.,
1999, p. 38)
Diversele studii efectuate asupra nevoilor sau trebuințelor umane au urmărit mai multe

12
 scopuri: să realizeze un inventar al nevoilor/trebuințelor umane; să caute și să identifice o
ordine, o prioritate a acestor nevoi/trebuințe; să se identifice și să se structureze tipurile de
nevoi/trebuințe conform categoriilor diferite de vârstă, gen, situare geografică, context istoric
specific, situare socio-economică, situare culturală etc.
Un rezultat celebru al acestor cercetări este celebra piramidă a nevoilor propusă de
către Abraham Maslow (1943, 1970, 1971). Considerăm că parcurgerea fie ea chiar și succintă,
a acestei abordări asupra nevoilor/trebuințelor umane este foarte utilă cercetării de față. Prin
urmare, în continuare propunem pentru discuție această structurare ierarhică a nevoilor sau
trebuințelor umane. Maslow ne oferă următoarea reprezentare asupra nevoilor/trebuințelor 4:

5. Nevoia/trebuința de Autorealizare
(incude nevoi estetice, cognitive, etice etc.)
4. Nevoi/trebuințe de Stimă/Apreciere
3. Nevoi/trebuințe de Apartenență-
Acceptare – Afecțiune
2. Nevoi/trebuințe de Securitate
1. Nevoi/trebuințe Fiziologice

Observăm că avem reprezentată o situare ierarhică a tipurilor de nevoi/trebuințe ordonată

pe cinci nivele. Ordinea numerotării acestor planuri este conformă cu ordinea de prioritate a
satisfacerii acestor tipuri de nevoi/trebuințe.
Nevoile/trebuințele superioare apar, se manifestă doar în măsura în care sunt satisfăcute
nevoile/trebuințele inferioare.
Dacă intenționăm să realizăm o analiză comparativă între planurile de existență ale
entității umane (biologic, psihologic, sociologic, spiritual/religios) și planurile acestor tipuri de
nevoi/trebuințe, vom obține următoarele corespondențe:
Tabel 1.2.1. Relațiile dintre nevoi și planurile existențiale socio-umane
NEVOI UMANE PLANURI EXISTENȚIALE
SOCIO-UMANE
5. Nevoia/trebuința de Autorealizare – epistemologie, sociologie, teologie etc.
(incude nevoi estetice, cognitive, etice etc.)
4. Nevoia/trebuința de Stimă/Apreciere – psihologie și sociologie
3. Nevoia/trebuința de Apartenență- – plan psihologic și sociologic
Acceptare - Afecțiune
2. Nevoia/trebuința de securitate – plan studiat biologic și psihologic
1. Nevoi/trebuințe anatomo-fiziologice – planul de analiză biomedical
4
Prezentăm aici această piramidă a lui Maslow folosind variantele de traducere: din Bocancea Cristian, Neamțu
George, 1999, p. 41-42 și din Malim Tony, Birch Ann, Wadeley Alison, Perspective în psihologie, Editura Tehnică,
București, 1999, p. 53-55.
13
 Schematizarea de mai sus ne oferă câteva posibile corespondențe între cele patru
planuri de existență concomitentă ale entității umane, studiate de către științele specifice
amintite anterior, și aceste cinci tipuri diferite de nevoi/trebuințe umane ordonate ierarhic în
cele cinci planuri reprezentate mai sus.
Ținând cont și de piramida trebuințelor a lui Maslow vom prefera totuși să raportăm
analiza noastră asupra nevoilor specifice vârstnicilor, la cele patru planuri existențiale care vor
fi discutate pe parcursul lucrării.
Corespunzător acestor planuri existențiale diferite, putem identifica patru tipuri diferite
de nevoi sau trebuințe. 1. Nevoi/trebuințe biomedicale; 2. Nevoi/trebuințe psihologice; 3.
Nevoi/trebuințe sociologice; 4. Nevoi/trebuințe spiritual/religioase.
Fiecare dintre aceste trebuințe sunt studiate de științele specifice acestor domenii de
activitate și viețuire umană, care nu sunt altele decât cele patru planuri existențiale menționate.
Ne referim la:
1. Biologie și medicină; 2. Psihologie și psihiatrie.
Aceasta din urmă (adică psihiatria) este tot o ramură a medicinei, care tratează patologia
psihicului din interiorul paradigmei biochimice. Patologia psihică este abordată și tratată și în
interiorul unor alte diverse paradigme. Exemple în acest sens sunt: psihanaliza 5, behaviorismul 6,
psihoterapia cognitiv–comportamentală, 7 psihoterapia rațional-emotivă 8, Gestalt Terapia, 9
programarea neurolingvistică 10 etc.;
3. Sociologie; 4. Teologie și/sau istoria credințelor și ideilor religioase.
Să trecem acum de la nevoile/trebuințele general umane la cele specifice categoriei
umane aflate în câmpul atenției cercetării de față. Care sunt nevoile/trebuințele specifice
vârstnicilor?
Conform celor de mai sus, corespunzător celor patru tipuri de nevoi/trebuințe, putem

5
Celebra psihanaliză, fondată de către la fel de celebrul Sigmund Freud, este continuată până azi în diverse variante
de interpretare, de către diferiții reprezentanți: Anna Freud, Melanie Klein, Carl Gustav Jung, Jacques Lacan, Erik
Erikson.
6
Abordarea behavioristă își are sursa de pornire la Ivan Pavlov, Edwuard Thorndike și a fost dezvoltată de către John
Watson și B.F.Skinner.
7
Cel mai cunoscut reprezentant, inițiator/fondator al terapiei cognitive este Aaron Beck. Modificările cognitiv-
comportamentale (CBM) au fost inițiate de Donald Meichenbaum. Pentru studiul acestor tipuri de terapii,
recomandăm în limba română - Holdevici Irina, Psihoterapia cognitiv comportamentală. Managementul stresului
pentru un stil de viață optim, Editura Științelor Medicale, București, 2005. O foarte bună introducere în terapia
cognitivă este și cartea lui: Philippe Brinster, Terapia cognitivă. Pentru schimbarea gândurilor negative care ne
perturbă comportamentul., Editura Teora, București, 2007.
8
Acest tip de terapie este inițiat de către Albert Ellis. Recomandăm în limba română – Dryden Windy, Raymond
DiGiuseppe, Ghid de Terapie Rațional- Emotivă și Comportamentală, Editura ASCR (Asociația de Științe Cognitive
din România), Cluj-Napoca, 2003; Albert Ellis, Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamentului emotiv
rațional (T.C.E.R.), Editura Meteor Press, București, 2009.
9
Ginger, Serge, Gestalt Terapia. Arta contractului, Editura Herald, București, 2002.
10
Dilts, B. Robert, Bazele Programării Neurolingvistice, NLP., Editura Excalibur, București, 2007.
14
întâlni patru tipuri de probleme care se cer rezolvate: probleme biologice, psihologice,
sociologice, spirituale.
Dintre diversele ținte ale serviciilor sociale, acest studiu optează pentru serviciile sociale
pentru persoanele vârstnice. De ce? Dincolo de motivația personală datorată implicării noastre
profesionale în acest domeniu utilitatea acestei cercetări este dată de actualitatea sa și de către
tendințele pe termen cel puțin mediu dacă nu chiar pe termen lung. Ne referim aici evident la
fenomenul de îmbătrânire al populației, fenomen răspândit nu doar la noi în țară ci la nivel
european. „Nevoia de specialiști în munca cotidiană cu persoanele foarte în vârstă crește în
ritm ridicat. Nici una dintre profesiile din domeniul asistenței sociale nu rămâne neafectată de
necesitățile generate de numărul în creștere rapidă a persoanelor foarte în vârstă și a familiilor
acestora.” (Marshall, M., 1992, p. 27).
Un tip diferit de abordare a nevoilor pe care îl considerăm de asemenea util cercetării
noastre este cel al lui Bradshaw (2013, p.1-11), care identifică patru categorii de
nevoi/trebuințe umane, și anume: nevoia normativă, nevoia resimțită, nevoia exprimată, nevoia
comparativă. Expunem mai jos descrierea acestora așa cum apar acestea în nota menționată
anterior.
1. “Nevoile normative sunt cele definite de către experții, administratorii și factorii
decizionali din domeniul puterilor publice și al asistenței sociale, prin raportarea stărilor
(situațiilor) sociale reale la cele optimale, dezirabile, conform cu o normă de funcționare.
Astfel, experții pot stabili nivelurile minime și cele optime de consum alimentar pentru o
persoană sau o familie, treapta minimă de școlarizare admisibilă într-o societate dată,
necesarul de asistență medicală etc. O dată definite limitele ,,normalității,, sau, mai precis cele
ale minimului rezonabil, asistentul social este dotat cu un instrument de măsurare și evaluare a
situațiilor problematice, putând astfel determina care dintre clienții săi are dreptul la anumite
servicii asistențiale și care nu se înscrie în limitele situației disfuncționale. Prin definirea
nevoilor normative, factorii puterii pot controla mecanismele reproducerii structurii sociale și
pe cele ale ,,normalizării”.
Definirea acestor nevoi normative ne este foarte utilă atunci când avem în vedere
căminele pentru vârstnici. Acestea (căminele pentru persoane vârstnice) sunt constituite și
funcționează conform unor norme stabilite prin lege. Fiecare cămin pentru a primi dreptul legal
de funcționare (licența de funcționare) trebuie să respecte niște standarde de calitate prevăzute
de lege. Aceste standarde sunt instrumentul de măsurare și evaluare al acreditorului în ceea ce
privește calitatea serviciilor oferite. De la aceste servicii și nevoi normate prin lege ne-am
început noi cercetarea, adică din perspectiva acreditorului și legislatorului.
2. „Nevoia resimțită. Este posibil ca un individ; un grup sau o comunitate să se afle într-o

15
situație problematică prin raportare la ,,normalitatea,, definită de către experți, dar, cu toate
acestea, să nu resimtă propria stare ca pe o lipsă, o insuficiență sau un decalaj între optim și
real. Pe de altă parte, aproape fiecare actor social este ,,purtătorul,, unor trebuințe care nu
sunt definite ca atare de către experți. Așa încât, independent de evaluările oficiale, nevoile
care au relevanță pentru actorul social sunt cele resimțite”.
O abordare integral umană a vârstnicului ne pune în atenție faptul că nici o lege nu poate
să prevadă multitudnea și diversitatea nevoilor omului vârstnic. Este nevoie să rămânem
deschiși și pregătiți pentru adecvarea serviciilor pe care le oferim așteptărilor subiective ale
vârstnicilor. Conceptul de nevoie resimțită ne arată că evaluările noastre despre calitatea unor
servicii trebuie să țină cont în primul rând de așteptările, scopurile, nevoile vârstnicului. Aceasta
întrucât evaluarea raportată doar la condițiile (standardele) cerute de lege, are tendința să
“ajusteze/adecveze” pe individ (în acest caz persoana vârstnică) la norma generală definită de
,,specialiști,,. Am pus între ghilimele cuvântul specialiști nu pentru că nu apreciem valoarea și
importanța acestora, ci doar pentru a aminti fiecărui specialist că oricare om este cea mai mare
autoritate și cea mai mare competență în el însuși, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Bochenski.
(Bochenski, J.M., 2006, p.52-53)
Așa cum în medicină nu există doar boală ci bolnav, similar, și problemele vârstnicului nu
sunt doar probleme generale ale vârstei ci și probleme specifice sau chiar personale, unice
pentru fiecare om. De exemplu, un cămin pentru vârstnici poate să îndeplineastă toate
cerințele/normele legale privind condițiile de cazare, confortul și dotările cu aparaturi necesare
recuperării, numărul de personal angajat prevăzut de lege; cu toate acestea vârstnicul poate să
nu fie mulțumit, de exemplu, de comportamentul personalului. Modul în care evaluăm calitatea
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici trebuie să țină cont de conceptul de nevoie
resimțită.
3. „Nevoia exprimată echivalează cu o cerere concretă de ajutor, formulată de către un
individ, un grup sau o comunitate, pentru a sensibiliza fie serviciile de protecție socială, fie
administrația publică, fie alți agenți sociali preocupați de problemele umane. Nevoia resimțită,
în măsura în care nu poate fi satisfăcută prin forțele proprii ale subiectului purtător, devine
nevoie exprimată. Formele de exprimare diferă de la un individ la altul și de la un conținut al
nevoii la altul, ele mergând de la solicitările neformale de sprijin până la cererile cu caracter
oficial și ajungând chiar la unele modalități de protest (pașnic sau violent)”.
În măsura în care ne vom însuși abordarea umană potrivită discutată anterior când ne-am
arătat deschiderea și înțelegerea față de nevoia resimțită nu vom avea dificultăți să satisfacem
nevoile exprimate de vârstnic. Fiecare om (deci și vârstnicul) este o singularitate unică și
irepetabilă, prin urmare are nevoie de întregul respect pe care îl putem oferi și mai ales, are și

16
 întreg dreptul să-l primească. Orice om este potențial o excepție și are nevoie să se simtă
excepțional. Exprimările proxime anterioare nu sunt metafore literare neștiințifice, ci dimpotrivă
sunt enunțuri verificabile și falsificabile 11.
4. „Nevoia comparativă este un pronostic la care asistentul social ajunge pe baza
următorului raționament: dacă un actor social resimte o nevoie anume, atunci actorii care
posedă caracteristici asemănătoare celui dintâi au, probabil, aceeași nevoie. De exemplu, dacă
un șomer de lungă durată se confruntă cu nevoi de ordin material, este foarte probabil ca și alți
indivizi aflați în aceeași situație să se confrunte cu dificultăți economice; dacă un minor dintr-o
familie carențată suportă un tratament necorespunzător din partea părinților (neglijare, abuz
fizic, abuz de inocență etc.), este aproape sigur că și ceilalți copii ai familiei respective trăiesc
în aceleași condiții”.
Din punctul de vedere al lui Bradshaw (2013), nevoia comparativă este un construct la
care ajungem pe baza unei cercetări sociale anterioare, din care prin inducție presupunem că
rezultatele obținute în cazul unor entități sau categorii sociale pot fi extrapolate prin generalizare
și în cazul altor entități sau categorii sociale similare. Numai că similaritatea nu este identitate,
iar din logică știm că inducția nu este un raționament valid, adică nu este întotdeauna adevărat.
În acest sens vom rămâne conștienți că pe baza conceptului de nevoie comparativă putem
ajunge doar la raționamente probabile 12. Deci în ceea ce ne privește vom interpreta norma
comparativă cu sensul de prognostic posibil (din definiție prognosticul este posibil și nu cert)
adică cu un anumit grad de probabilitate. Acesta credem că este sensul în care a fost gândit și de
Bradshaw (2013), altfel pe așa zisul prognostic, l-am putea confunda cu nevoia normativă.

1.3. Serviciile sociale contextualizate la nivel european și național

• Serviciile sociale, așa cum se preciza în Raportul comun privind protecția socială și
incluziunea socială al Consiliului Uniunii Europene (7341/05), reprezintă pilonii principali ai
societății și economiei europene, iar accesul la servicii sociale de calitate a fost stabilit, încă de
pe atunci (2005) o prioritate a statelor membre. Deși organizarea serviciilor sociale diferă mult
între statele membre UE, acestea au o importanță considerabilă în realizarea obiectivelor de
bază ale UE (coeziune socială, economică și teritorială, creșterea ocupării forței de muncă,
incluziune socială, creștere economică). Din Comunicarea nr.725/2007, „O piață unică pentru
Europa secolului XXI” servicii de interes general, inclusiv servicii sociale de interes general –
un nou angajament european a Comisiei Europene am desprins, din art.2.3) câteva roluri ale
serviciilor sociale care conduc la îndeplinirea unor obiective specifice. Astfel, documentul

11
Vom discuta despre conceptele de verificabilitate și falsificabilitate în interiorul capitolului despre perspectivele
teoretice
12
Din nou menționăm că discuția despre metodele științifice o vom efectua la capitolul Perspective teoretice.
17
precizeză că: serviciile sociale sunt structurate astfel încât să poată să răspundă cerințelor
utilizatorilor și mai ales a celor care se găsesc într-o situație de vulnerabilitate; acestea sunt
intrumente pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului și pentru respectarea demnității
umane; serviciile sociale au un rol preventiv și de coeziune socială pentru întreaga populație;
contribuie la sporirea capacității oamenilor de a se implica activ în viața societății; serviciile
sociale trebuie să fie personalizate, acordate în mod integrat și să țină cont de diversitatea
beneficiarilor; serviciile sociale sunt menite să ofere protecție beneficiarilor.
• Anterior acestui document, tot Comisia Europeană a emis Comunicarea nr.177/2006
privind implementarea Programului Comunitar Lisabona; Serviciile sociale de interes public în
Uniunea Europeană, ale cărei precizări au fost reluate în documentul din anul 2007. Important
pentru subiectul lucrării noastre ni se pare faptul că este subliniat faptul că serviciile sociale au
rolul de a completa și sprijini implicarea familiei în activitățile de îngrijire pentru persoanele
vârstnice, în special.
• Un document de referință, adoptat la Stasbourg la 3 mai 1996 este Carta socială
europeană. Aceasta, revizuită, a fost ratificată de către România prin Legea nr. 74 din 3 mai
1999. Carta Socială Europeană recunoaște dreptul oricărei persoane vârstnice la protecție
socială (pct.23, Partea I); pe lângă acesta, sunt recunoscute drepturile persoanelor fără resurse
suficiente, la asistență socială și medicală (pct.13, Partea I) și dreptul la servicii sociale
calificate al oricărei persoane (pct.14, Partea I). Recunoașterea dreptului la protecție socială
pentru orice persoană vârstnică este reiterat la art.23 al Legii nr. 74/1999, unde se precizează că
acesta este asigurat, direct sau indirect prin cooperare cu organizațiile publice sau private, prin
măsuri adecvate, în așa fel încât persoanele vârstnice:
- Să rămână membri deplini ai societății, cât mai mult timp posibil, prin intermediul:
- unor resurse suficiente care să le permită să ducă o existență decentă și să
participe activ la viață publică, socială și culturală;
- difuzării informațiilor privind serviciile și facilitățile disponibile pentru persoane
vârstnice și posibilitățile lor de a recurge la acestea;
- Să aleagă liber propriul stil de viață și să ducă o existență independentă în mediul
lor obișnuit și atâta timp cât doresc și cât acest lucru este posibil, prin:
- punerea la dispoziție a unor locuințe corespunzătoare nevoilor acestora și stării
lor de sănătate sau prin sprijin adecvat în vederea amenajării locuinței;
- îngrijirea sănătății și servicii pe care starea acestora le impune
- Să primească asistență sorespunzătoare în instituții.
Așadar, accesul la servicii sociale reprezintă un element important al politicilor de
coeziune socială din statele membre ale Uniunii Europene. Sistemele naționale de asistență

18
 socială includ, ca o parte componentă a lor serviciiloe sociale, alături de beneficiile sociale.
Cadrul legal al asistenței sociale din România 13 stipulează acest lucru la art. 2), alin.(2):
„sistemul național de asistență social […]se compune din sistemul de beneficii de asistență
socială și sistemul de servicii sociale.”
Pentru a situa legislativ serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice considerăm util
a fi menționate principalele reglementări legislative care fac referire la persoanele vârstnice și
serviciile sociale acordate acestora:
- Legea nr. 292 din 2011, legea asistenței sociale
- Legea nr.17 din 2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice
- Hotărârea Guvernului nr. 566 din 2015, privind aprobarea Strategiei naționale pentru
promovarea îmbătrânirii active și protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020,
a Planului operațional de acțiuni pentru perioada 2016-2020, precum și a mecanismului de
monitorizare și evaluare integrată a acestora
- Ordinul nr. 2126 din 2014, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost,
tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte
aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate
în sistem integrat şi cantinelor sociale
De referință sunt și:
- Hotărârea Guvernului nr. 867 din 2015, pentru aprobarea nomenclatorului serviciilor
sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale,
cu modificările și completările ulterioare
- Hotărârea Guvernului nr. 978 din 2015, privind aprobarea standardelor minime de cost
pentru serviciile sociale și a nivelului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește
contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice
din centrele rezidențiale
- Recomandarea 2011/413/UE din 2011 privind inițiativa de programare comună în domeniul
cercetării intitulată “Ani mai mulți, o viață mai bună – potențialul și provocările
schimbărilor demografice”
- Documentul Băncii Mondiale, Viață lungă, activă și în forță. Promovarea îmbătrânirii
active în România 14
Considerăm oportună, pentru subiectul prezentului studiu, enumerarea tipurilor de centre

13
Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, Legea asistenței sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare
14
Viață lungă, activă și în forță. Promovarea îmbătrâirii active în România, Document al Băncii Mondiale, elaborat
în cadrul POSDRU 2007-2013, iunie 2014

19
de servicii sociale, cu cazare, destinate persoanelor vârstnice, conform reglementărilor în
vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 867 din 2015.
• Centre rezidențiale de îngrijire și asistență medico-socială pentru persoane vârstnice,
bolnavi cronici în fază terminală
- Centre rezidențiale medico-sociale, cod serviciu social 8710 – CRMS – I
- Centre rezidențiale de îngrijiri paliative, cod serviciu social 8710 – CRMS – II
• Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice
- Cămine pentru persoane vârstnice, cod serviciu social 8730 – CR – V – I
- Centre de tip respiro/centre de criză, cod serviciu social 8730 – CR – V – II
- Locuințe protejate, cod serviciu social 8730 – CR – V – III
Întrucât persoanele vârstnice se pot afla într-o situație de dizabilitate (îndeosebi cele
diagnosticate cu demență Alzheimer), le putem întâlni și în:
• Centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități
- Centre de îngrijire și asistență, cod serviciu social 8790 – CR – D – I
După cum se poate observa, specific doar pentru persoanele vârtsnice sunt centrele
rezidențiale menționate la punctul al doilea din enumerarea anterioară.

1.4. Tipuri de servicii de îngrijire

Îngrijirea de lungă durată furnizată persoanelor vârstnice
Aspectul îmbătrânirii populației este unul care a generat și va genera cercetări sub
diverse aspecte și din diverse perspective. Odată cu înaintarea în vârstă nevoia de îngrijire pe
termen lung tinde să crească semnificativ. Aceasta este o consecință a dependenței persoanei
vârstnice, care evident, reclamă o gamă variată de servicii, și nu doar sociale, ci mai ales socio-
medicale, întrucât starea de dependență este puternic corelată cu boala. Astfel, serviciile de
îngrijire personală, așa cum precizează și legea asistenței sociale, sunt adresate persoanelor
dependente, care necesită ajutor semnificativ pentru realizarea activităților de bază și
instrumentale ale vieții zilnice. Dependența reprezintă, așadar o pierdere a autonomiei
funcționale, având cauze fizice, psihice sau mentale și reclamă servicii de îngrijire personală.
Atunci când această îngrijire se oferă/este necesară o perioadă mai mare de 60 de zile vorbim
despre îngrijirea de lungă durată. Beneficiarii serviciilor de îngrijire personală, conform
legislației, sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și bolnavii cronici. Deci,
serviciile de îngrijire personală se acordă persoanelor dependente.
Tema studiului de față abordează îngrijirea persoanei vârstnice, prin urmare vom face
referire la acest aspect și la tip de beneficiari atunci când vorbim de îngrijire de lungă durată.

20
Ajutorul acordat/serviciile de îngrijire personală privește/privesc două categorii de activități:
activități de bază ale vieții zilnice (asigurarea igienei corporale, îmbrăcare/dezbrăcare,
alimentare/hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer și mobilizare, deplasare în interior,
comunicare) și activități instrumentale ale vieții zilnice (prepararea hranei, efectuare de
cumpărături, activități de menaj și spălătorie, facilitarea deplasării în exterior și însoțire, activități
de administrare și gestionare a bunurilor, acompaniere și socializare). 15
Îngrijirea de lungă durată se poate acorda la domiciliul beneficiarului, în centre de zi, în
centre rezidențiale, la domiciliul persoanei care acordă îngrijirea și în comunitate. 16
La nivelul Uniunii Europene, așa cum precizează Comisarul european Vladimir Spidla 17,
s-a stabilit ca obiectiv realizarea unei îngrijiri de calitate superioară, prioritizându-se dezvoltarea
îngrijirii la domiciliu și în comunitate, față de îngrijirea în centre rezidențiale. În statele membre
ale Uniunii Europene definiția îngrijirii pe termen lung este diferită din perspectiva duratei șederii
într-o instituție, a categoriei de beneficiari și a limitei dintre serviciile medicale și cele
nemedicale, adică sociale. Pentru OCDE, îngrijirea pe termen lung presupune servicii pentru
persoanele dependente care includ reabilitarea, tratament medical de bază, servicii de îngrijire la
domiciliu, asistență socială, cazare, transport, hrană, asistență pentru realizarea unor activități
cotidiene 18. Din perspectiva Uniunii Europene, elaborarea politicilor la nivel național în domeniul
îngrijirii de lungă durată trebuie să țină seama de trei obiective, și anume: acces universal, calitate
ridicată și durabilitate. O componentă importantă a îngrijirii de lungă durată o reprezintă îngrijirea
informală, însă aceasta trebuie să beneficieze de un sprijin adecvat al formării profesionale.
Un alt studiu realizat la nivel european 19 subliniază că îngrijirea pe termen lung trebuie să
fie acordată cât mai mult timp posibil la domiciliul persoanei/beneficiarului, serviciile
rezidențiale ar trebui reduse și încurajate serviciile alternative, cum ar fi centrele de zi, serviciile
de prevenire, alături de susținerea îngrijirii informale. În același timp e necesară coordonarea
întregului sistem de furnizori. Observăm că rezultatele acestui studiu au fost preluate și dezvoltate
ulterior în studiul Comisiei Europene privind îngrijirea de lungă durată.
Același Leichsenring (2013) susține că provocările cu care se confruntă majoritatea
statelor membre UE țin de ”planificare, finanțare, guvernanță, organizare și monitorizare a
furnizării serviciilor în domeniul îngrijirii de lungă durată”, România nefiind o excepție. Astfel
că îngrijirea de lungă durată este descrisă de către Leichsenring (2013) ca fiind un sistem situat

15
Conform art. 32, alin.(1), lit.a) și lit.b) din Legea nr. 292/2011
16
Conform art. 32, alin.3) din Legea nr. 292/2011
17
Îngrijirea pe termen lung în Uniunea Europeană, Prefață, Luxemburg, 2008
18
Îngrijirea pe termen lung în Uniunea Europeană, Introducere, Luxemburg, 2008
19
Leichsenring, Kai, Providing integrated health and social care for older persons – An European Overview, în
Providing integrated health and social care for older persons – An European Overview of Issues at Stake,
Leichsenring, K., Alaszewsky,A. (eds.), published by Ashgate Publising Limited, European Centre for Social Welfare
Policy and Research, Viena, vol.28, 2004
21
între sănătate și asistență socială, fragmentat, și nu autonom, care se compune din diverse tipuri
de servicii rezidențiale, însă cu mecanisme de coordonare inconsecvente, ceea ce sugerează
orientarea către un ”sistem integrat de îngrijire de lungă durată”.
Mergând și mai departe în timp trebuie să amintim și Recomandarea Comisiei Europene
nr. 2011/413/UE din 11 iulie 2011 20, adoptată la Buxelles, privind inițiativa de programare
comună în domeniul cercetării intitulată “Ani mai mulți, o viață mai bună – potențialul și
provocările schimbărilor demografice”. Acest document, preluând informațiile Eurostat,
Europop2010, proiecții demografice, menționează faptul că numărul persoanelor vârstnice din
Europa, adică persoane peste 65 de ani, se va dubla în viitorii 50 de ani, de la 87 de milioane în
2010, la 153 de milioane în 2060. Această creștere a speranței de viață va determina și o creștere
a cheltuielilor publice legate de îmbătrânirea populației și aici se menționează în principal
cheltuielile cu pensiile, cheltuielile medicale și cele privind îngrijirea de lungă durată. Ținând
cont de aspectul îmbătrânirii populației, pe de o parte, dar și de reducerea populației active, pe de
altă parte, societatea ar fi avantajată dacă persoanele vârstnice ar putea avea o viață activă
prelungită, aspect care ar duce la creșterea calității vieții lor, dar și a persoanelor care le îngrijesc.
Astfel, Comisia europeană a propus ca anul 2012 să fie declarat/desemnat ca An European al
îmbătrânirii active, sprijinind rolul activ în societate al persoanelor vârstnice și încurajând
independența și o viață cât mai sănătoasă. La nivel european conceptul de îmbătrînire activă este
unul care se consideră a fi esențial pentru atingerea obiectivelor Europei pentru anul 2020.
“Raportul Comisiei europene asupra îmbătrânirii pentru anul 2012 subliniază faptul că
populația de 80 de ani și peste va crește de la 5% la 12% în anul 2060 devenind aproape la fel de
numeroasă ca și populația tânără. Numărul populației, la nivelul Uniunii Europene, de 65 de ani
și peste se va dubla, iar cea de 80 de ani și peste se va tripla în anul 2060, față de 2010
(European Comision, 2011). Datele despre România menționate în Raportul Comisiei europene
asupra îmbătrânirii pentru anul 2012 arată că populația vârstnică și speranța de viață la 65 de
ani vor crește în 2060, comparativ cu 2010. Ponderea populației de 80 de ani și peste din cea de
65 de ani și peste va fi de 38,2% în anul 2060 față de 21,2% în 2010 (European Comision,
2011).“ (Nicoară, P.C., 2014)
De asemenea, datele despre România menţionate în Raportul Comisiei Europene din 2015
privind îmbătrânirea populaţiei – Prognoza pentru statele membre UE pentru perioada 2013-
2060 21 arată că populaţia vârstnică şi speranţa de viaţă la 65 de ani vor creşte în 2060, comparativ
cu 2013. Ponderea populaţiei de 80 de ani şi peste din cea de 65 ani şi peste va fi de 39,9% în

20
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 183 din 13 iulie 2011, p.28 – 30
21
European Commission, The 2015 Ageing Report. Economic and budgetary projections for the 28 EU, Member
States (2013-2060), Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2015
22
anul 2060 faţă de 23,6% în 2013.
Conform Strategiei naţionale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecţia
persoanelor vârstnice 2015-2020 22, care invocă datele Eurostat 2013, speranţa de viaţă sănătoasă
în România este sub media UE (58,6 ani la bărbaţi, faţă de 61,4 ani UE; 57,9 ani la femei, faţă de
61,5 ani UE). Se observă o discrepanţă între cele două categorii de date. Cu cât speranţa de viaţă
în ani sănătoşi este mai mică, cu atât povara pentru furnizarea diferitelor tipuri de servicii este mai
ridicată.
Creșterea speranței de viață, așa cum precizează Documentul Băncii Mondiale 23 poate
genera două scenarii, și anume, creșterea speranței de viață să fie însoțită de boală, dizabilitate,
vulnerabilitate și dependență, presupunând o utilizare mai intensă a serviciilor sociale, pe de-o
parte și o viață activă și productivă cu ani în plus sănătoși, pe de altă parte. Obiectivul stabilit
pentru România are în vedere încadrarea în cel de-al doilea scenariu.
În acest context România a elaborat Strategia națională pentru promovarea îmbătrânirii
active și protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020, Planul operațional de acțiuni
pentru perioada 2016-2020 și Mecanismul de monitorizare și evaluare integrată a acestora. (H.G.
nr. 566/2015. Acest document a avut la bază studiul Băncii Mondiale menționat anterior.
În elaborarea strategiei conceptul de îmbătrânire activă a fost abordat din perspectiva
următoarelor elemente: 1) viață mai lungă și mai sănătoasă; 2) creșterea nivelului de ocupare a
forâei de muncă la vârste înaintate; 3) creșterea participării sociale și politice a grupurilor de
persoane vârstnice; 4) scăderea dependenței persoanei vârstnice; 5) îmbunătățirea serviciilor de
îngrijire de lungă durată.
Din perspectiva studiului de față vom menționa câteva aspecte referitoare la scăderea
dependenței persoanei vârstnice și îmbunătățirea serviciilor de îngrijire de lungă durată. Strategia
reiterează prevederile legii asistenței sociale privind definirea termenului de îngrijire de lungă
durată (îngrijirea care se acordă persoanelor dependente pe o perioadă de peste 60 de zile),
precum și prinicpiul menținerii persoanei vârstnice în mediul propriu de viață, centrul rezidențial
fiind o alternativă la îngrijirea la domiciliu, și nu invers. În același timp însă este cunoscut faptul
că sistemul de îngrijire la domiciliu nu este suficient finanțat și nu dispune de personalul necesar.
Infrastructura actuală în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată se compune din centre
rezidențiale, centre de zi și servicii de îngrijire la domiciliu. În vreme ce căminele pentru persoane
vârstnice beneficiază de finanțare de la bugetul local, fonduri private (inclusiv contribuția
beneficiarilor) și de la bugetul de stat, prin programe de dezvoltare a serviciilor sociale, pachetul

22
Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 566 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 619 bis
din 14 august 2015, cu modificările și completările ulterioare
23
Viață lungă, activă și în forță. Promovarea îmbătrâirii active în România, Document al Băncii Mondiale, elaborate
în cadrul POSDRU 2007-2013, iunie 2013
23
de bază de servicii medicale la domiciliu este finanțat complet din Fondul Național Unic de
Asigurări de Sănătate pentru cel mult 90 de zile. Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu
(activități de bază și activități instrumentale ale vieții zilnice) sunt oferite de către furnizorii
publici și privați de servicii sociale și sunt finanțate din fonduri publice, din subvenții acordate
organizațiilor nonguvernamentale, din fonduri private, precum și din contribuția beneficiarilor.
Aceste aspecte arată că este necesară o mai bună coordonare și integrare a tuturor actorilor
implicați în sistemul de îngrijire de lungă durată, cu accent pe îngrijirea la domiciliu.
Strategia, care vizează promovarea îmbătrânirii active și protecția vârstnicului, menționează
trei obiective strategice care se doresc a fi îndeplinite și anume: 1) prelungirea și îmbunătățirea
calității vieții persoanelor vârstnice; 2) promovarea participării sociale active și demne a
persoanelor vârstnice; 3) obținerea unui grad mai ridicat de independență și siguranță pentru
persoanele cu nevoi de îngrijire de lungă durată. Pentru atingerea obiectivelor strategice textul
actului normativ menționează două obiective transversale care se consideră a fi esențiale în
atingerea obiectivelor strategice, și anume: 1) întârzirea îmbătrînirii fizice și a apariției bolilor
cronice și 2) pregătirea sistemului medical pentru a deservi populația vârstnică. Pentru fiecare
dintre obiectivele strategice au fost stabilite măsuri prioritare, obiective specifice, planuri de
acțiune și foarte important, un mecanism de monitorizare și evaluare integrată a acestora.
Deși principiul care guvernează îngrijirea de lungă durată este cel al serviciilor de îngrijire
la domiciliu, mereu vor exista persoane cu un grad de dependență care să reclame nevoia de
îngrijire permanentă, îngrijire care se acordă într-un centru rezidențial. Evident, aceasta trebuie să
rămână, în condițiile în care infrastructura îngrijirilor la domiciliu va fi îmbunătățită, o
alternativă. Și dacă, persoana vârstnică dependentă ajunge rezidentă într-un cămin pentru
persoane vârstnice, atunci ea are dreptul, susținut și legislativ, de a beneficia de servicii de
calitate, cel puțin la nivelul minim stabilit de standardele existente.

Îngrijirea în cămine pentru vârstnici

În ultimii ani în țara noastră a crescut numărul vârstnicilor instituționalizați. S-a schimbat
și mentalitatea oamenilor referitor la posibilitatea unui vârstnic de a ajunge într-un cămin pentru
persoane vârstnice. Anterior ideea de a ajunge într-un “azil” pentru bătrâni era de cele mai multe
ori de neconceput atât pentru vârstnici cât și pentru aparținătorii acestora. Astăzi statutul și
percepția social(ă) a căminelor pentru vârstnici sunt mult îmbunătățite. Bineînțeles că și serviciile
de îngrijire oferite de/în aceste cămine au trecut prin transformări considerabile.
Totuși sunt anumite aspecte problematice, ale acestor instituții pe care trebuie să le
semnalăm, trebuie să le așezăm în câmpul atenției noastre, pentru a putea să identificăm soluții
sau rezolvări ale acestora. Care sunt aceste aspecte problemă?

24
 Unii autori situează căminele pentru persoane vârstnice într-o clasificare în care sunt
incluse alte diverse categorii de instituții. Această clasă, este numită “instituția totală”. Nu ne
interesează aici celelate categorii de instituții (spitale de psihiatrie, închisori, cazărmi militare,
mănăstiri, cămine pentru nevăzători, cămine pentru persoane în vârstă, cămine pentru săraci, școli
cu internat, mănăstiri etc.), ceea ce ne privește sunt doar caracteristicile identificate ale acestui tip
de instituție numită ,,instituție totală” reprezentând “universuri închise”. Aceste caracteristici
problemă, au fost într-adevăr semnalate și în căminele pentru vârstnici. Oferim un citat care
numește câteva dintre aceste probleme. ,,Instituțiile totale perturbă sau contaminează exact acele
acțiuni care, în societatea civilă, au rolul de a-i confirma autorului și celor aflați în prezența sa
că el are un anumit control asupra lumii proprii, că este o persoană cu autodeterminare, cu
autonomie și cu libertate de acțiune ,,adulte”. Imposibilitatea de a păstra acest tip de competență
executivă adultă sau măcar simbolurile ei poate să-i producă instituționalizatului groaza de a se
simți retrogradat în mod radical în sistemul de ierarhie a vârstelor.” (Goffman, E., 2004, p. 48).
Problemele semnalate în citatul de mai sus, sunt probleme posibile, în sensul în care pot
să fie prezente sau nu. Totuși menținerea acestor potențiale probleme în câmpul atenției este o
premisă necesară a identificării și ulterior a rezolvării lor.
Cadrul legal de funcționare al căminelor pentru persoane vârstnice din România are în
vedere prevenirea existenței unor astfel de instituții închise. Căminele pentru persoane vârstnice
(C.P.V.) sunt obligate legislativ, deci imperativ, să ofere vârstnicului, aparținătorilor acestuia și
întregii comunități posibilitatea de interrelaționare și comunicare. Facem referire doar la
standardele minime de calitate (Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1):
- C.P.V. trebuie să dețină materiale informative care să conțină activitățile derulate și
serviciile oferite
- C.P.V. planifică cel puțin o zi/lună pentru vizitarea centrului de către vârstnic/aparținător
anterior admiterii în centru
- C.P.V. deține un Ghid al beneficiarului care cuprinde date referitoare la organizarea și
funcționarea centrului, la facilitățile oferite, la drepturi și obligații ale beneficiarului
- C.P.V. organizează anual cel puțin o sesiune de informare a
beneficiarilor/reprezentanților legali ai acestora asupra serviciilor oferite, a procedurilor de
lucru
- C.P.V. asigură comunicarea permanentă cu serviul public de asistență socială
- Planul de intervenție se întocmește de către C.P.V. cu consultarea beneficiarului, acesta
fiind încurajat să-și exprime preferințele/dorințele
- C.P.V. încurajează și promovează un stil de viață independent și activ, beneficiarii trăind
într-un mediu de viață prietenos, care promovează inițiativa proprie și răspunde dorințelor și

25
așteptărilor fiecăruia
- C.P.V. încurajează viața activă a beneficiarilor, în scopul prezervării autonomiei
funcționale și a unei vieți independente
- C.P.V. încurajează beneficiarii să mențină relația cu familia și cu prietenii; standardele
prevăd posibilitatea ca beneficiarul să poată fi vizitat la orice oră, în intervalul 8,00-20,00; mai
mult, centrul pune la dispoziția vizitatorilor un spațiu special amenajat
- C.P.V. este deschis spre comunitate și facilitează vizitele și comunicarea beneficiarilor cu
membrii acesteia și are în vedere sensibilizarea comunității la nevoile și viața beneficiarilor
- C.P.V. facilitează participarea beneficiarilor la activități de socializare și petrecere a
timpului liber (excursii, organizarea zilelor de naștere, organizarea unor sărbători religioase,
participarea la spectacole etc.)
- În măsura în care este un obiectiv viabil, C.P.V. facilitează integrarea/reintegrare în
familie, în comunitate, în societate în general
- C.P.V. deține infrastructura necesară care să asigure un confort minim de trai (camere,
spații comune, spații igienico-sanitare, sală de mese etc.)
- C.P.V. elaborează și aplică o Cartă a drepturilor beneficiarilor în care sunt menționate
drepturile și obligațiile beneficiarilor
- C.P.V. își desfășoară activitatea în baza unui Cod de etică unde sunt prevăzute reguli
pentru asigurarea unui tratament egal pentru toți beneficiarii, fără discriminare, acordarea
serviciilor exclusiv în interesul beneficiarului și pentru protecția acestuia, respecatrea eticii
profesionale în relația cu beneficiarii
- C.P.V. instruiește personalul cu privire la metodele de aboradre, comunicare și
relaționare cu beneficiari, în funcție de particularitățile psiho-comportamentale ale acestora
- C.P.V. ia măsuri pentru prevenirea și combaterea oricăror forme de tratament abuziv,
neglijent, degradant asupra beneficiarilor
- C.P.V. încurajează beneficiarii să-și exprime opinia asupra oricăror aspecte care privesc
activitatea centrului
- C.P.V. aplica reguli clare privind notificare a familiei și/sau instituțiile competente
asupra incidentelor deosebite petrecute în procesul de furnizare a serviciilor
Am extras din legislație (Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1) principalele precizări care
garantează deschiderea, transparența căminelor pentru persoane vârstnice. Sigur, acestea sunt
precizări legislative care constituie un standard, un nivel care trebuie atins pentru licențierea
serviciului. Chiar dacă la momentul efectuării cercetării de față (rezultatele obținute în urma
cercetării sprijină afirmația noastră), condițiile prevăzute de standarde sunt în proces de
implementare, reglementarea lor legală asigură în viitor un cadru transparent și deschis de

26
funcționare a C.P.V..
Pe de altă parte, orice instituție reprezintă un sistem semi-închis, un altfel de sistem decât
cel reprezentat de locuința proprie a vârstnicului, însă faptul că acesta devine rezidentul unui
C.P.V. reflectă situația în care acesta se găsește, necesitatea de a fi supravegheat și îngrijit în
sistem rezidențial. Aceasta nu înseamnă că el, vârstnicul, nu trebuie tratat cu respect și demnitate.
În acest sens trebuie să avem în vedere precizările pe care le face Goffman (2004).
Deși accentul cade pe serviciile de îngrijire la domiciliu și alte tipuri de servicii alternative
sistemului rezidențial, totuși acesta reprezintă sau ar trebui, o ultimă soluție. Îngrijirea persoanei
vârstnice dependente într-un centru rezidențial poate fi dispunsă, așa cum se precizează la art.101
din Legea nr. 292/2011, numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu nu mai este posibilă.
Condițiile prevăzute de legislație (Legea nr.17/2000) pentru accesul (cu titlu de excepție)
într-un cămin/centru rezidențial pentru vârstnici se face ținând cont de următoarele criterii
prioritare:
“a) necesită îngrijire medicală permanent deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu; b) nu
se poate gospodări singură; c) este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot să-ți
îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor familial;
d) nu are locuință și nu realizează venituri proprii.” (art. 14, alin.(2), lit.a-d), Legea nr. 17/2000).
Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice reglementează tipurile
de servicii asigurate persoanelor vârstnice în cămine: “servicii sociale (ajutor pentru menaj;
consiliere juridică și administrativă; modalități de prevenire a marginalizării sociale și de
reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă); servicii sociomedicale (ajutor pentru
menținerea sau readaptarea capacităților fizice sau intelectuale; asigurarea unor programe de
ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei corporale); servicii medicale (consultații și
tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta
este imobilizată; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu
dispozitive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice)“ 24. Aceste prevederi sunt completate,
în ceea ce privește furnizarea de servicii sociale de prevederile Ordinului nr. 2126/2014, Anexa 1,
care vor fi menționate la subcapitolul privind acreditarea în domeniul social.
Conceptul onorat de generaţiile anterioare, conform căruia membrii mai tineri ai familiei au
obligaţia de a îngriji generaţia mai vârstnică este încă valid, însă pentru cei mai mulţi dintre noi,
este nerealist şi uneori, imposibil de aplicat. Gradul în care părinţii şi copiii sunt pregătiţi să aibă
grijă unii de alţii şi de a se ajuta reciproc descreşte. Nevoile vârstnicilor putem spune că depășesc
capacitatea de gestionare a familiei.
În cele mai multe cazuri asistarea în sistem rezidențial este resimţită ca o ultimă soluţie, ca

24
Art. 14, alin. a)-c) din Legea nr. 17/2000
27
o măsură de excepţie, caracterul degenerativ şi evolutiv al bolii făcând imposibilă îngrijirea la
domiciliu. În aceste condiții, internarea într-un centru rezidențial poate fi percepută pozitiv atât
de persoana asistată/beneficiar, cât şi de aparţinătorii acesteia, prin reinstalarea stării de
normalitate în relaţiile de familie a aparţinătorilor, anterior puternic perturbate de problemele pe
care le implică deteriorarea stării de sănătate a persoanei vârstnice.
La nivel național, din punct de vedere statistic, conform Registrului electronic al serviciilor
sociale 25, situația serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, la data de
30.04.2017 26, sunt prezentate în Anexa 1.
Datele prezentate în Anexa 1 ne arată că la nivel național numărul căminelor care
furnizează servicii sociale licențiate este de 383, cu o capacitate totală de 13.819 locuri. În
aproximativ 31% din județele țării regăsim 10 sau mai multe cămine pentru persoane vârstnice,
respectiv un total de 203 unități (53% din numărul total la nivel național) cu un număr de 7.435
locuri (53,8% din numărul total de locuri la nivel național). În același timp observăm că există
județe cu 1-2 cămine pentru persoane vârstnice sau unde nu există nici o astfel de unitate (ex.
Tulcea). Evident aceste date se referă doar la căminele pentru persoane vârstnice care au parcurs
procedurile de acreditare și dețin licența de funcționare/licența de funcționare provizorie. La nivel
național se estimează, situație care poate fi confirmată cu certitudine la nivelul Județului Cluj – ca
urmare a cercetării care face obiectul acestei lucrări – că există mai multe servicii decât cele
înregistrate în Registrul electronic al serviciilor sociale.
Astfel, la nivelul Județului Cluj, conform Rapoartelor statistice privind incluziunea
socială, pentru anii 2015 și 2016, situația se prezintă astfel:
Tabel 1.4.2.1. Date comparative privind capacitatea și numărul mediu de beneficiari din C.P.V.
Capacitatea Număr mediu de beneficiari
centrelor rezidențiale pentru ai centrelor rezidențiale pentru
Anul
persoane vârstnice – Cluj persoane vârstnice – Cluj
2015 878 761
2016 1.284 1.116

La aceste date se pot adăuga și informațiile obținute în urma propriei cercetări. Astfel,
capacitatea centrelor pentru persoane vârstnice din Județul Cluj, la data de 30 iunie 2017, este de
1.413 locuri.

25
Registrul electronic al serviciilor sociale, document reglementat legislativ se găsește pe site-ul Ministerului Muncii
și Justiției Sociale și este actualizat permanent în funcție de modificările care au loc
26
Datele au fost culese la data de 30 aprilie 2017 întrucât și Ancheta sociologică pe bază de chestionar s-a desfășurat
în luna aprilie 2017

28
Tabel 1.4.2.2. Date comparative privind capacitatea din C.P.V.
Capacitatea
centrelor rezidențiale pentru
persoane vârstnice
2015 878
2016 1.284
30 iunie 2017 1.413

Observăm o creștere semnificativă atât în ceea ce privește capacitatea, cât și în ceea ce

privește numărul mediu de beneficiari ai centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice,
înregistrate în anul 2016 față de anul 2015, situație generată de identificarea/catagrafierea
acestora prin cercetarea care face obiectul studiului de față. Cele mai multe dintre C.P.V. existau
și în anul 2015, însă nu erau înregistrate statistic, ceea ce a permis funcționarea acestora în afara
cadrului legal din punct de vedere al acreditării și licențierii serviciilor sociale.

1.5. Evaluarea și acreditarea în domeniul social

1.5.1. Noțiuni generale și reglementări legislative
În domeniul asistenței sociale conceptul de evaluare, în afară de faptul că este un concept
central, în jurul căruia gravitează activitatea de asistență socială, poate fi privit din mai multe
perspective. Așa cum disting Cheetham, Mullen, Soydan, Tengvald (1998) evaluarea poate fi
privită din trei perspective: a) evaluarea ca metodă de explorare a politicilor și practicilor de
asistență socială – cât de eficiente sunt anumite intervenții în prevenirea sau schimbarea unei
probleme sociale, de ex.; cercetătorii sunt interesați de dezvoltarea teoretică a domeniului
evaluării și a metodologiei – conceptualizare, proiectare, implementare; această perspectivă
dorește să dezvolte o relație mai puternică între cercetare și practica asistenței sociale, între
rezultatele cercetărilor în domeniul evaluării, evaluator și practicieni; b) evaluarea ca metodă
secundară, pe prim plan fiind construirea teoriei și testarea acesteia; c) în al treilea rând este
abordată evaluarea ca disciplină de sine stătătoare. Așa cum precizează și Michael Scriven
(1998), putem spune că evaluarea este transdisciplinară și merită să fie abordată independent, ca
disciplină specifică. În concordanță cu cele anterioare și în lucrarea lui Blom și Morén (2012)
evaluarea practicii sociale este corelată cu conceptul de calitate.
Serviciile sociale sunt reglementate legislativ în România printr-o legislație specifică care
vizează în cele din urmă asigurarea calității. Astfel avem o lege privind asigurarea calității în
domeniul serviciilor sociale (Legea nr. 197/2012). Conținutul acesteia reglementează procesul de
evaluare, certificare, monitorizare și control pentru asigurarea calității în domeniul serviciilor

29
sociale (art.1, alin.(1)). Conform acestor prevederi legale specific procesul de evaluare este
corelat cu aspecte privind calitatea, astfel încât evaluarea presunpune verificarea standardelor,
criteriilor și indicatorilor care sunt stabilite pentru asigurarea calității în serviciile sociale. Așa
încât putem spune că activitatea de evaluare reprezintă o activitate de analizare planificată și
riguroasă a unui serviciu social. Nivelul profesional la care este realizată evaluarea poate asigura
soluții la situațiile problematice, la îmbunătățirea serviciilor și a modului de organizare și
funcționare, iar pe de altă parte poate constitui o bază fundamentată pentru elaborarea politicilor
publice în domeniul social.
Studiul nostru a pornit din interiorul activității de acreditare, care este o activitate de
evaluare a serviciilor de îngrijire acordate vârstnicilor în căminele pentru persoane vârstnice.
Preocuparea pentru calitate în domeniul social a avut ca rezultat conceperea unui sistem de
evaluare, monitorizare și control al serviciilor sociale, care a impus apariția legislației specifice în
acest sens.
“Acreditarea, în general, reprezintă aprecierea pe care o face un organism exterior
instituţiei, cu scopul de a garanta calitatea serviciului prestat de acea instituţie. Această
apreciere este conformarea instituţiei unui ansamblu de criterii explicite şi mai ales cunoscute de
cele două părţi. Deci, acreditarea nu se rezumă la un „verdict”. Referindu-mă strict la acreditare
în domeniul asistenţei sociale, acreditarea reprezintă procesul prin care furnizorul de servicii
sociale îşi demonstrează propria capacitate funcţională, organizaţională şi administrativă în
acordarea serviciilor sociale, cu condiţia respectării standardelor de calitate în vigoare, iar
statul recunoaşte competenţa acestuia de a acorda servicii sociale.” (Rebeleanu, A., 2011, p.80)
Această situare a acreditării, deși anterioară apariției Legii nr. 292/2011 și apoi a Legii nr.
197/2012 și a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia, putem să o considerăm încă
actuală.
Legea nr. 292/2011 definește acreditarea la art.6, lit.a), ca fiind “ un proces de certificare
a îndeplinirii de către furnizori și serviciile sociale acordate a criteriilor, indicatorilor, precum și
a standardelor de calitate reglementate pentru fiecare tip de serviciu.“ Conform legislației (a se
vedea Legea nr. 197/2012, art.4, alin. (2), lit.e) ), asigurarea calității are la bază activitățile de
evaluare și certificare a respectării standardelor existente, adică procesul de acreditare.
La 27 de ani de la reînființarea învățământului superior în domeniul asistenței sociale ne
aflăm la a treia lege a asistenței sociale. Pentru a ne actualiza informația precizăm că prima lege
(după anul 1989) a asistenței sociale a fost Legea nr. 705 din 3 decembrie 2001 privind sistemul
național de asistență socială. Aceasta a fost abrogată de Legea nr. 47 din 8 martie 2006, privind
sistemul național de asistență socială. În fine, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905
din 20 decembrie 2011 a fost publicată Legea nr. 292, actuala lege a asistenței sociale – lege care

30
abrogă explicit vechea lege, Legea nr. 47/2006.
Problematica acreditării transpare încă în textul Legii nr.705/2001, unde se precizează, la
art. 26 coroborat cu art.31, faptul că entitățile care acordă servicii sociale sunt obligate să respecte
standardele de calitate. La acea vreme se prefigura procesul de acreditare; standardele de calitate
care reglementează organizarea și funcționarea serviciilor sociale urmau să apară în anii 2003 –
2004. S-a acordat o atenție deosebită serviciilor sociale furnizate în domeniul protecției copilului,
acesta fiind primul tip de servicii supus evaluării, prin procesul de licențiere reglementat de
Hotărârea Guvernului nr. 1440 din 2 septembrie 2004, privind condițiile și procedura de licențiere
și de inspecție a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum și a celor de
protecție specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi, astăzi
abrogată.
Acreditarea furnizorului și a serviciilor sociale este un proces care a început în anul 2005,
în baza Hotărârii de Guvern nr. 1024/2004, în prezent aceasta fiind abrogată.
Actuala lege a asistenței sociale stipulează că beneficiile de asistență socială și serviciile
sociale trebuie să constituie un pachet de măsuri corelate și complementare, iar atunci cînd costul
acestora și impactul este similar să primeze serviciile sociale. Astfel încât, prin serviciile sociale
trebuie să se asigure depășirea situațiilor de dificultate, prevenirea și combaterea riscului de
excluziune socială, promovarea încluziunii sociale și creșterea calității vieții, cum de altfel este
prevăzut la art.27 din Legea nr. 292/2011. Toate activitățile care pun în practică scopul serviciilor
sociale, e dezirabil să respecte anumite criterii minime de calitate, denumite de către legislator
standarde.
Noua lege a asistenței sociale precizează explicit (Capitolul III, Secțiunea a 2-a, art.38 alin
(1) și (2) ) obligativitatea, în vederea funcționării legale, a acreditării furnizorilor și a serviciilor
sociale, prefigurând astfel, modificarea procesului de acreditare, reglementat prin vechea Hotărâre
de Guvern nr. 1024/2004.
Dacă anterior acreditarea avea în vedere furnizorul, cu serviciile sociale furnizate, ca un
tot unitar, necesitând o reacreditare la un interval de 3 ani, pe baza unor standarde generale de
calitate, noua metodologie creditează și acreditează furnizorul de servicii sociale pe durată
nedeterminată, aceasta însemnând că acesta are capacitatea de a înființa, de a administra și a
acorda servicii sociale (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 197/2012). Astfel, procesul actual de
acreditare în domeniul social vizează atât furnizorii, cât și serviciile sociale.
Așa cum precizam anterior, acreditarea furnizorului de servicii sociale se acordă pe durată
nedeterminată, acesta fiind un prim pas, ulterior acordându-se (sau nu) licența de funcționare
pentru fiecare serviciu social furnizat, pentru o perioadă de 5 ani.
Legislația specifică care stă la baza procesului de acreditare va fi menționată în

31
continuare, urmând apoi a se detalia etapele acestui proces atât cât considerăm că e necesar pentru
conținutul acestei lucrări. Astfel, în prezent acreditarea se realizează în baza următoarelor acte
normative specifice:
• Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, Legea asistenței sociale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările și
completările ulterioare
• Legea nr. 197 din 1 noiembrie 2012, privind asigurarea calității în domeniul
serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie
2012, cu modificările și completările ulterioare
• Hotărârea Guvernului nr. 118 din 19 februarie 2014, pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în
domeniul serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 14
martie 2014, cu modificările și completările ulterioare
• Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
nr. 424/2014 privind aprobarea criteriilor specifice care stau la baza acreditării furnizorilor de
servicii sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 26.03.2014
• Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
nr. 2196 din 23 noiembrie 2016 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind circuitul documentelor
între compartimentele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor sociale din
cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și instituțiile
aflate în subordinea sa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 19
decembrie 2016
• Hotărârea Guvernului Nr. 867 din 14 octombrie 2015, pentru aprobarea
nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare
a serviciilor sociale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie
2015, cu modificările și completările ulterioare
• Ordin nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, privind aprobarea Standardelor minime de
calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără
adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane
adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate
în sistem integrat şi cantinelor sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874
bis din 2 decembrie 2014, cu modificările ulterioare
• Ordin nr. 67 din 21 ianuarie 2015, privind aprobarea Standardelor minime de
calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 116 bis din 13 februarie 2015

32
 • Ordin nr. 31 din 14 ianuarie 2015, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind
completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de
părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau
definitiv, de părinţii săi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 2
februarie 2015; acest act normativ se completează cu standardele minime de calitate specifice
fiecărui serviciu social pentu care se solicită acreditarea/licențierea
• Ordin nr. 1343 din 29 iunie 2015, privind aprobarea Instrucţiunilor de completare
a fişelor de autoevaluare pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în
familie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 23 iulie 2015

1.5.2. Metodologia acreditării furnizorilor și serviciilor sociale

Trebuie subliniat faptul că actuala metodologie schimbă radical procesul de acreditare
reglementat și aplicat începând cu anul 2005 prin Hotărârea Guvernului nr. 1024/2004. Apariția
Legii nr. 197/2012 a abrogat metodologia anterioară de acreditare, obligând toți furnizorii de
servicii sociale să se acrediteze conform noii metodologii. Termenul de aplicare a noii
metodologii, deși a fost stabilit prin lege ca fiind luna decembrie 2014, a fost prorogat până la
data de 31 decembrie 2015, termen la care și furnizorii acreditați anterior erau obligați să solicite
acreditarea conform noii metodologii.
Vorbim în prezent de două etape în ceea ce privește acreditarea: acreditarea furnizorului de
servicii sociale și acreditarea/licențierea serviciilor sociale. Pentru a certifica gradul de excelență
al serviciilor sociale legislația prevede posibilitatea solicitării evaluării și încadrării în clase de
calitate (metodologia de evaluare în acest sens urmând a fi reglementată prin legislația specifică).
Indiferent de forma lor de organizare, pentru a putea furniza legal servicii sociale furnizorii
trebuie acreditați, dovada fiind certificatul de acreditare. Apoi, serviciile sociale pot să
funcționeze legal doar dacă sunt acreditate și dețin licență de funcționare. Ulterior aceștia se vor
regăsi în Registrul electronic unic al serviciilor sociale, document public, care poate fi consultat
pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale. 27
Cadrul general care reglementează metodologia acreditarii este reprezentat de către
Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, care completează și explicitează precizările din Legea nr.
197/2012. Hotărârea nr. 118/2014 oferă și modelele de formulare care vor fi utilizate în procesul
de acreditare, atât de către solicitanți, cât și de către evaluatori, fie de la nivel central sau de la
nivel local.
Dacă acreditarea furnizorului de servicii sociale este atributul Ministerului Muncii și
27
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-
sociala/48480, pagina accesată la data de 29 mai 2017
33
Justiției Sociale, în ceea ce privește licențierea serviciilor sociale atribuțiile se împart între acesta
și instituțiile de la nivel central aflate în subordinea sa, respectiv Autoritatea Națională pentru
Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu
Dizabilități, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și Agenția
Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Pentru organizarea, coordonarea și implementarea
procesului de acreditare/licențiere a serviciilor sociale la nivelul instituțiilor centrale enumerate
anterior a fost creat un compartiment de acreditare, fiecare dintre instituții evaluând solicitările
specifice domeniului său de activitate.
Instituția căreia îi revine atributul de planificare și realizare a evaluării de teren,
monitorizare și control pentru acreditarea/licențierea serviciilor sociale este Agenția Națională
pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.
Personalul desemnat pentru realizarea evaluării de teren, a activităților de monitorizare și control
este reprezentat de către inspectorii sociali.
Mai facem precizarea că acreditarea furnizorilor și licențierea serviciilor sociale se
realizează gratuit. Deși documentația, atât în ceea ce privește furnizorii de servicii, cât și în ceea
ce privește serviciile sociale se transmite la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Certificatul de
acreditare, precum și Licența de Funcționare se poate ridica de la sediul Agențiilor Județene
pentru Plăți și Inspecție Socială, la solicitarea furnizorului.

1.5.2.1 Acreditarea furnizorului de servicii sociale

Acreditarea furnizorului de servicii sociale certifică faptul că acesta are capacitatea de a
înființa, administra și acorda servicii sociale. Pentru obținerea certificatului de acreditare, care se
acordă pe perioadă nedeterminată, furnizorul trebuie să completeze cererea de acreditare.
Aceasta, însoțită de documentele justificative (acestea sunt diferențiate în funcție de statutul
juridic de drept public sau privat și de experiența managerială în domeniul serviciilor sociale) se
transmite, prin poștă, electronic sau se depune la registratura Ministerului Muncii și Justiției
Sociale. Evaluarea solicitării de acreditare se realizează în baza criteriilor specifice prevăzute în
Anexa 1, artla., alin. (1) din Ordinul nr. 424/2014, a informațiilor din cererea de acreditare și a
celor din documentele justificative. Criteriile de acreditare privesc condițiile obligatorii pentru
înființarea, administrarea, funcționarea și finanțarea serviciilor sociale, acestea fiind: înființarea
conform legislației; să fie persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, așa cum prevede
Legea asistenței sociale la art. 37; să aibă atribuții stabilite de lege pentru înființarea, acordarea și
finanțarea serviciilor sociale sau să aibă prevăzute în actul de înființare/statut furnizarea de
servicii sociale; durata de funcționare a furnizorului trebuie să permită dezvoltarea serviciilor

34
sociale; să aibă capacitatea managerială pentru gestionarea serviciilor sociale și să furnizeze
serviciile sociale prevăzute la art.27 din Legea asistenței sociale, organizate în condițiile legii (și
anume să fie organizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale,
familiale și de grup, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului
de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.).
Cererea de acreditare, așa cum se stipulează la art. 7, alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.
118/2014, cuprinde, în principal: datele de identificare ale furnizorului; informații privind
încadrarea acestuia într-o categorie de furnizori așa cum sunt clasificați aceștia de către Legea
asistenței sociale, respectiv persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat; informații
privind capacitatea managerială în domeniul serviciilor sociale. Cererea este însoțită de
documente justificative, care sunt precizate în formularul de cerere, și constau în principal în:
documentul justificativ de înființare (care poate fi, în funcție de situație, certificat de înscriere în
Registrul asociațiilor și fundațiilor/ certificat de înscriere în Registrul persoanelor juridice străine
fără scop patrimonial/actul normativ de recunoaștere a cultului/certificat de înregistrare eliberat
de Oficiul Național al Registrului Comerțului;) statutul asociației/fundației/documentul de
înființare a unității de cult/certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului
Comerțului/act constitutiv al operatorului economic; copie după contractul de muncă/prestări
servicii al persoanei cu experiență/calificare în domeniul managementului serviciilor sociale
însoțită de CV-ul acesteia – în cazul în care furnizorul nu are deja înființate servicii sociale;
angajament scris privind respectarea obligației de a înființa servicii sociale în termen de 3 ani de
la obținerea acreditării.
Soluționarea cererii furnizorului se realizează în termen de 30 de zile de la înregistrarea
solicitării de către evaluatorii din cadrul compartimentului de acreditare. În cazul în care se
constată lipsa unor documente se poate solicita furnizorului completarea documentației.
Rezultatele verificării se concretizează într-un raport de evaluare cu propunerea de aprobare sau
respingere a cererii de acreditare.
Acreditarea furnizorului se acordă în condițiile în care acesta are înființate servicii sociale
sau dacă se obligă să înființeze servicii sociale în maxim 3 ani de la data obținerii certificatului de
acreditare. În cazul în care acesta nu înființează servicii sociale acreditarea se retrage din oficiu,
furnizorul fiind radiat din Registrul electronic unic. De subliniat este faptul că, în acest din urmă
caz, se poate solicita o nouă acreditare numai după o perioadă de minim doi ani, legiuitorul
penalizând în acest fel inactivitatea în domeniul serviciilor sociale.
Funcționarea fără certificat de acreditare constituie, potrivit legii, contravenție și se
sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

35
 1.5.2.2. Acreditarea/reacreditarea serviciilor sociale
Așa cum se precizează în legislație, metodologia de acreditare a serviciilor sociale se
diferențiază în funcție de următoarele situații: acreditare inițială, atunci când se solicită pentru
prima dată acreditarea și reacreditare, pentru serviciile cărora le expiră acreditarea.
În ambele situații însă evaluarea are în vedere respectarea standardelor minime de calitate
reglementate pentru serviciul social pentru care se solicită acreditarea.
Pot solicita acreditarea serviciilor sociale numai furnizorii acreditați.
Acreditarea inițială presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) solicitarea acordării licenței (prin transmiterea dosarului de acreditare al serviciului
social, care conține cererea, fișa de autoevaluare și documentele justificative)
Cererea de licențiere pentru serviciul social, conform art. 17, alin. (3) din Hotărârea
Guvernului nr. 118/2014, cuprinde date și informații despre serviciul social și furnizorul
serviciului social; beneficiarii serviciului și situațiile de dificultate în care aceștia se găsesc;
principalele activități desfășurate; clădirea/spațiul în care se desfășoara activitatea; resursele
umane și sursele de finanțare.
La finalul cererii sunt precizate și documentele justificative care însoțesc cererea, astfel:
documente care atestă dreptul de utilizare al spațiului, document de înființare al serviciului social,
regulament de organizare și funcționare, autorizații (autorizația sanitară de funcționare,
autorizația sanitar-veterinară, autorizația de securitate la incendiu) și angajament scris prin care
furnizorul se obligă să anunțe modificările intervenite după acordarea licenței de funcționare.
Fișa de autoevaluare este un document extrem de important, care de fapt precizează
condițiile impuse de legislație pentru furnizarea serviciului social astfel încât să fie asigurat un
nivel minim de calitate.
b) verificarea documentelor, la nivelul instituțiilor centrale din subordinea Ministerului
Muncii și Justiției Sociale (în funcție de categoria de beneficiari ai serviciilor sociale pentru care
se solicită acreditarea) și acordarea licenței de funcționare provizorie pentru o perioadă de
maximum un an; prin aceasta se autorizează funcționarea serviciului pe o perioadă de un an.
Soluționarea cererii se realizează în termen de 60 de zile.
c) evaluarea de teren
Evaluarea de teren se realizează de către inspectorii sociali la solicitarea compartimentului
de acreditare de la nivel central. Aceasta vizează verificarea respectării standardelor de calitate
reglementate pentru categoria de beneficiari pentru care se solicită acreditarea.
În procesul de evaluare de teren se pot întâlni trei situații care impun trei soluții:
respectarea standardelor de calitate, situație în care se propune acordarea licenței de funcționare;

36
îndeplinirea standardelor în proporție de 75%, fără a se aduce atingere vieții și siguranței
beneficiarului, situație în care se propune menținerea licenței de funcționare provizorie până la
expirarea perioadei de un an, perioadă în care furnizorul are obligația să realizeze demersurile
necesare îndeplinirii în totalitate a standardelor; a treia situație este cea în care se constată că
standardele minime nu sunt îndeplinite nici măcar în proporție de 75% fără a aduce atingere
vieții și siguranței benficiarilor, caz în care se impune aplicarea de sancțiuni contravenționale,
retragerea licenței de funcționare provizorie și radierea serviciului social din Registrul unic al
serviciilor sociale.
Evaluarea de teren se finalizează cu un Raport de evaluare care va sta la baza
acordării/neacordării licenței de funcționare.
d) eliberarea licenței de funcționare
Obținerea licenței de funcționare autorizează serviciul social să funcționeze o perioadă
de cinci ani, perioadă în care este inclus și anul în care acesta a deținut licența de funcționare
provizorie.
Întrucât procesul de acreditare al serviciilor sociale în baza actualei metodologii a început
efectiv în anul 2015, an în care au fost emise primele licențe de funcționare, suntem în situația de
a vorbi doar despre acreditare inițială. Abia în anul 2020 vom putea face referire la reacreditarea
serviciilor sociale.
Reacreditarea serviciului social se solicită, așa cum menționam, în cazul în care expiră
licența de funcționare, cu 60 de zile anterior acestei date. Procedura este oarecum similară
acreditării inițiale. Cererea va fi însoțită însă de copia licenței de funcționare care expiră/licența
precedentă și de notificarea eliberată de către agenția județeană pentru plăți și inspecție socială cu
propunerea de reacreditare. Aceste documente vor fi însoțite de ultimul raport de monitorizare al
inspectorilor sociali, realizat cu maximum 15 luni anterioare datei expirării licenței de funcționare
(în perioada licențierii se realizează două vizite de monitorizare pentru verificarea respectării
standardelor de calitate). Documentele se trimit, și de această dată, compartimentelor de
acreditare de la nivelul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în funcție de categoria de
beneficiari. Serviciile sociale vor fi supuse aceluiași proces de monitorizare al respectării
condițiilor care au stat la baza acreditării inițiale, adică respectarea standardelor minime de
calitate.
Funcționarea serviciilor sociale fără a deține licență de funcționare, constituie, conform
legii, contravenție și se sancționează cu amendă între 10.000 lei și 20.000 lei și, evident dipunerea
de intrare în legalitate.
Legislația prevede și încadrarea serviciilor sociale în clase de calitate, superioare
nivelului de referință reprezentat de standardele minime, corespunzător clasei a III-a, până la

37
clasa I care reprezintă cel mai înalt nivel de calitate. Încadrarea în clasele I și II certifică gradul de
excelență al serviciului social, însă nu reprezintă o obligativitate, este o acțiune opțională.
Metodologia pentru încadrarea serviciilor sociale în clase de calitate va fi reglementată în viitor,
prin legislație specifică.

1.5.3. Acreditarea serviciilor sociale furnizate în căminele pentru persoane vârstnice

Persoanele vârstnice reprezintă o categorie de beneficiari vulnerabili, din perspectiva
accesului la servicii medicale și servicii de îngrijire. Pentru a asigura accesul egal la servicii de
calitate intervine procesul de acreditare, de certificare a calității serviciilor care le sunt furnizate
vârstnicilor.
Așa cum menționează Rebeleanu (Rebeleanu, A., 2011, p.84) „Orice proces de
acreditare în domeniul serviciilor sociale trebuie sa se bazeze pe criterii clare reglementate”.
Aceste criterii sunt reglementate prin standardele de calitate cu referire, în cazul nostru, la
centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice.
“Aplicabilitatea practică a standardelor are o deosebită importanţă pentru stabilirea
calităţii serviciilor. Odată stabilite, standardele oferă posibilitatea de a cunoaşte stadiul în care
se află un anume serviciu social şi cum se pot utiliza mai bine resursele de care dispune un
furnizor pentru a acorda servicii de calitate. Standardele asigură totodată, respectarea dreptului
fiecărui beneficiar de a primi servicii la acelaşi nivel de calitate, pe întreg teritoriul ţării.
Standardele garantează nivelul de calitate al fiecărui serviciu. În cadrul procesului de acreditare
respectarea standardelor de calitate este una din condiţiile esenţiale […]” (Rebeleanu, A., 2011,
p.84-85)
Am realizat această introducere pentru a sublinia importanța standardelor de calitate.
Așadar, evaluarea pentru acreditarea serviciilor sociale rezidențiale/căminelor pentru persoane
vârstnice în vederea obținerii licenței de funcționare se realizează pe baza Standardelor minime de
calitate, reglementate de Ordinul nr. 2126 din 5 noiembrie 2014. Fiind o unitate de asistență
socială și căminul pentru persoane vârstnice trebuie să parcurgă pașii descriși anterior în ceea ce
privește depunerea documentației pentru solicitarea licentei de funcționare.
Unul din documentele care completează dosarul de acreditare al serviciului social este fișa
de autoevaluare. Fișa de autoevaluare reprezintă documentul prin care furnizorul descrie cât și
cum respectă standardele de calitate, norma juridică obligând serviciul social la îndeplinirea
obligatorie a celor mai multe dintre standardele reglementate legislativ. În cazul centrelor
rezidențiale pentru persoane vârstnice/căminelor pentru persoane vârstnice legislatorul oferă un
“termen de grație” (3 ani sau 5 ani, în funcție de standard, ceea ce înseamnă nu mai mult de anul

38
2020) pentru a îndeplini în totalitate standardele. Trebuie menționat că această derogare este
valabilă doar în cazul căminelor pentru persoane vârstnice care funcționau și erau acreditate la
data apariției standardelor minime reglementate prin Ordinul nr. 2126 din 2014, presupunându-se
că cele nou înființate se pliază și respectă condițiile actuale din legislație.
Prin urmare, evaluarea de teren realizată de către inspectorii sociali/acreditori se
realizează în conformitate cu standardele minime de calitate, respectiv verificarea îndeplinirii
acestora.
Standardele aplicabile căminelor pentru persoane vârstnice sunt cele prevăzute în Anexa 1
din Ordinul nr. 2126 din 2014 și sunt în număr total de 114, fiecare fiind notat cu 1 punct. Pentru
a obține licența de funcționare este necesară îndeplinirea unui punctaj care poate varia între 104 și
114 puncte.
Standardele sunt grupate pe șase module, fiecare dintre acestea conținând mai multe
standarde. Standardele, la rândul lor sunt împărțite/descompuse în sub-standarde/condiții, fiecare
cu indicatori de monitorizare. Aceștia au rolul de a facilita evaluarea și monitorizarea ulterioară a
serviciilor sociale, atât pentru căminul pentru persoane vârstnice, cât și pentru acreditor.
Gruparea legislativă a standardelor a fost realizată în felul următor:
Modul I Accesarea serviciului – cu 3 standarde (informare, admitere, încetare servicii)
Modul II Evaluare și planificare – cu 2 standarde (evaluare, planificare activități/servicii)
Modul III Activități/servicii – cu 6 standarde (îngrijire personală, asistență pentru sănătate,
recuperare/reabilitare funcțională, viață activă și contacte sociale, integrare/reintegrare socială,
asistență în caz de deces)
Modul IV Mediul de viață – cu 6 standarde (siguranță și accesibilitate, spații comune, cazare,
alimentație, spații igienico-sanitare, igiena și controlul infecțiilor)
Modul V Drepturi și etică – cu 4 standarde (respectarea drepturilor beneficiarilor și a eticii
profesionale, protecția împotriva abuzurilor și neglijării, sesizări/reclamații, notificarea
inceidentelor deosebite)
Modul VI Management și resurse umane – cu 2 standarde (administrare, organizare și
funcționare; resurse umane)
Cele 23 de standarde subsumează un număr total de 114 sub-standarde/condiții, din care
este obligatorie îndeplinirea a minimum 104 pentru a fi acreditate serviciile sociale ale unui
cămin pentru persoane vârstnice.
Cele 10 sub-standarde/condiții care pot face excepție 28 de la a fi îndeplinite sunt
următoarele:
- Modul III, Standardul 2 condițiile 2.3, 2.4, 2.5, 2.6

28
Așa cum prevede Anexa 1, Secțiunea a 2-a din Ordinul nr. 2126 din 2014
39
 Standardul 2 reglementeză asistența pentru sănătate. Standardele prevăd acordarea
asistenței medicale de către asistent medical, ca obligativitate. Aceasta nu există dacă ne referim
la medic, ca angajat al căminului pentru persoane vârstnice, însă căminul pentru persoane
vârstnice este oblligat să informeze beneficiarul/aparținătorii acestuia de modul/de către cine se
acordă asistența medicală. În acest context nu este obligatoriu de respectat următoarele sub-
standarde/condiții:
1) Condiția 2.3 Centrul asigură monitorizarea în scop preventiv și terapeutic a stării de
sănătate a beneficiarilor și adaptează regimul de viață și cel alimentar conform
indicațiilor specialiștilor
2) Condiția 2.4. Centrul asigură evidenţa acordării medicaţiei pentru fiecare beneficiar
3) Condiția 2.5. În funcție de tipul și misiunea centrului, acesta este dotat corespunzător
pentru asigurarea asistenţei medicale
4) Condiția 2.6 Centrul asigură depozitarea medicamentelor şi a materialelor necesare
acordării serviciilor medicale în condiţii de siguranţă

- Modul III, Standardul 3, integral

Standardul 3 se referă la asigurarea programelor de recuperare/reabilitare în scopul
menținerii sau ameliorării autonomiei funcționale a beneficiarului din punct de vedere fizic,
psihic, senzorial. În funcție de specificul centrului rezidențial aceste servicii pot sau nu să fie
asigurate. Nu este obligatorie îndeplinirea următoarelor standarde (atunci când situația
beneficiarilor nu impune acest lucru):
1) Condiția 3.1. Centrul asigură terapii de recuperare/reabilitare funcţională conform
planului individualizat de asistenţă şi îngrijire/planului de servicii
2) Condiția 3.2. Centrul dispune de dotările necesare pentru realizarea serviciilor/terapiilor
de recuperare/reabilitare funcţională
3) Condiția 3.3 Centrul dispune de personal calificat pentru realizarea serviciilor/terapiilor
de recuperare/reabilitare funcţională
4) Condiția 3.4 Centrul realizează evidenţa zilnică a serviciilor de recuperare/reabilitare
funcţională

- Modul IV Standardul 1, condiția 1.4

1) Condiția 1.4 Spaţiile exterioare sunt amenajate şi dotate astfel încât să ofere siguranţă
beneficiarilor.
Această condiție, care nu este obligatorie, se referă la amplasarea camerelor video în
spațiile interioare comune, la intrarea în centru și în spațiile exterioare ale acestuia.

40
 - Modul IV Standardul 4, cu sub-standardul 4.4.
1) Condiția S4.4 Centrul utilizează produsele obţinute din gospodăriile anexă proprii
exclusiv pentru creşterea calităţii alimentaţiei oferite beneficiarilor.
Legislația prevede posibilitatea, dar nu obligativitatea, căminului pentru persoane
vârstnice de a înființa gospodării anexă proprii (agro-alimentare și zootehnice), produsele
acestora fiind utilizate pentru beneficiari.
Condițiile enumerate anterior, în număr de 10, fiecare fiind notate cu 1 punct, sunt
singurele care fac excepție de la îndeplinirea lor, restul standardelor fiind obligatorii. Analiza
îndeplinirii acestora face parte din Raportul de evaluare al acreditorilor/inspectorilor sociali prin
care se propune/nu se propune acordarea licenței de funcționare. Responsabilitatea acestora este
extrem de mare luând în considerare complexitatea serviciilor supuse acreditării.
În cazul acreditării inițiale, dacă standardele nu sunt îndeplinite decât în proporție de 75%,
fără a se aduce atingere vieții și siguranței beneficiarului, se propune menținerea licenței de
funcționare provizorie până la expirarea perioadei de un an, perioadă în care furnizorul are
obligația să realizeze demersurile necesare îndeplinirii în totalitate a standardelor pentru a fi
acreditat.
Apoi, fiecare cămin pentru persoane vârstnice va fi monitorizat în ceea ce privește
serviciile acordate beneficiarilor pentru ca acestea să rămână la aceleași standarde pentru care s-a
obținut licența de funcționare.
Pentru a identifica locul căminului pentru persoane vârstnice în sistemul de servicii
sociale vom utiliza Nomenclatorul de servicii sociale 29. Conform acestuia, căminul pentru
persoane vârstnice este un serviciu social cu cazare, un centru rezidențial de îngrijire și asistență
pentru persoanele vârstnice, având codul de serviciu social 8730 CR-V-I. De asemenea
nomenclatorul ne ajută să identificăm tipurile de servicii sociale care pot fi acordate în căminul
pentru persoane vârtsnice și tipul de regulament de organizare și funcționare aplicabil, respectiv
pentru serviciul social cu cazare.
Regulamentul de organizare și funcționare 30 este un alt document obligatoriu care face
parte din dosarul de acreditare al serviciului social. Acesta trebuie să țină cont de legislația

29
Acesta este prevăzut în Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 867 din 14 octombrie 2015, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale,
precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările
ulterioare
30
Modelul-cadru al acestuia este prevăzut în Anexa 1 la nomenclator din Hotărârea Guvernului nr. 867 din 14
octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, pentru aprobarea
Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor
sociale, cu modificările și completările ulterioare
41
specifică 31, convențiile internaționale ratificate prin lege de către România, precum și de
standardele minime de calitate. Regulamentul de organizare și funcționare conține informații
privind identificarea serviciului; scopul și cadrul legal de înființare și principiile care stau la baza
acordării serviciilor sociale; informații despre beneficiari, drepturile și obligațiile acestora;
activitățile și funcțiile serviciului social; structura organizatorică, numărul de posturi și categoriile
de personal; modalitățile de finanțare pentru acordarea serviciilor sociale.
Acest model-cadru de regulament conține precizări importante referitoare la personalul
care furnizează servicii într-o unitate de asistență socială, în cazul nostru, căminul pentru
persoane vârstnice. Acestea, pentru obținerea licenței de funcționare trebuie coroborate cu
prevederile din standardele minime de calitate referitoare la resursele umane și la serviciile
acordate de către centrul rezidențial. Personalul a fost împărțit în trei categorii: de conducere, de
specialitate, administrativ. În evaluarea de teren pentru obținerea licenței de funcționare se va
verifica și respectarea condițiilor referitoare la personal: numărul și calificarea acestuia, precum și
celelalte dispoziții legale privind angajarea personalului.
În cazul căminelor pentru persoane vârstnice personalul de specialitate trebuie să
reprezinte minimum 60% din totalul personalului. Raportul angajat/beneficiar trebuie să asigure
oferirea serviciilor sociale asumate de către centru, să raspundă nevoilor beneficiarului și să
respecte standardele minime de calitate. În cazul persoanelor vârstnice nevoile acestora se
stabilesc în funcție de gradul de dependență evaluat prin Grila sociomedicală (geriatrică). Astfel,
potrivit legislației 32, raportul angajat/beneficiar diferă în funcție de gradul de dependență: pentru
beneficiarii încadrați în gradele de dependență III A și III B (considerate independente atunci
când se află într-un centru rezidențial) raportul angajat/beneficiar este de maximum 1/5, dar nu
mai puțin de 1/10, luând în considerare și capacitatea centrului și ponderea acestora. Pentru
persoanele dependente, respectiv încadrate în gradul I și II de dependență, raportul
angajat/beneficiar este de 1/2. De asemenea, trebuie respectate și prevederile referitoare la tipul
personalului angajat, care să poată veni în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor.
Această parte a evaluării în vederea acordării licenței de funcționare este una extrem de
importantă și trebuie/va trebui tratată ca atare de către inspectorii sociali/acreditori.

Sintetizând, acreditarea căminelor pentru persoane vârstnice are în vedere evaluarea în

baza standardelor minime de calitate, inclusiv în ceea ce privește personalul acestora. Licența de
funcționare se acordă pentru o perioadă de 5 ani, perioadă în care este inclusă și cea în care

31
Putem include în această categorie Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice; Hotărârea
Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a persoanelor vârstnice
32
Anexa 1 la nomenclator din Hotărârea Guvernului nr. 867 din 14 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015
42
serviciul deține Licența de funcționare provizorie. În cazul nerespectării standardelor minime de
calitate activitatea căminelor pentru persoane vârstnice poate fi suspendată sau încetată. În
perioada de valabilitate a licenței de funcționare va avea loc monitorizarea serviciilor furnizate în
vederea menținerii acestora la standardele minime pentru care a fost acordată licența inițială de
funcționare. În baza rapoartelor de monitorizare întocmite de către acreditori/inspectorii sociali
serviciile vor primi o nouă licență de funcționare. La data efectuării prezentei lucrări toate
serviciile sociale din România care funcționează legal se află în prima perioadă de
acreditare/licențiere, conform noii legislații privind asigurarea calității în domeniul serviciilor
sociale.

43
 Capitolul 2. CALITATEA ÎNGRIJIRII VÂRSTNICULUI.
Concepte, teorii, paradigme.

2.1. Introducere.
Opțiunea pentru această temă de cercetare își are originea în activitatea noastră
profesională. Practica acreditării serviciilor sociale ne-a condus pașii spre necesitatea clarificării
conceptelor cu care operăm. Așa am ajuns să formulăm întrebări al căror răspuns ni se părea
anterior evident. Inițial am folosit acreditarea ca instrument de cercetare. În practica cotidiană
avem tendința să supraestimăm valoarea deprinderilor/abilităților (eventual a cunoștințelor)
practice și să subestimăm valoarea teoriei. “Pentru că la nivelul simțului comun doar succesul
practic funcționează drept criteriu al adevărului, nu pot fi promovate cunoștințe noi.” (Chelcea,
S., 2002, p. 26)
Am plecat de la acreditare, dinspre practică spre teorie. Am ajuns la teoretizări tot mai
adânci încercând să rezolvăm problemele practice cu care ne-am întâlnit în procesul acreditării.
Acum ni se pare că practica fără teorie nu e posibilă. “Așa cum s-a spus - și noi nu încetăm să o
repetăm – lucrul cel mai practic este o bună teorie. Tocmai pe baza unei teorii adecvate putem să
rezolvăm o problemă concretă, stringentă.” (Chelcea, S., 2002, p. 166)
Chiar și cei care nu sunt conștienți de prezența implicită a teoriei o folosesc în activitatea
cotidiană. Tot ce cuprinde lumea antropică/ tot ce a construit omul, a existat mai întâi în mintea
acestuia. Constructorii de clădiri au nevoie de ingineri și arhitecți, iar toate celelalte exemple:
automobile, trenuri, aparate de zbor, aparate electrocasnice, telefoane mobile, microprocesoare
etc. au nevoie ca mai întâi să fie gândite în teorie.
Încercând niște metafore am putea spune că practica fără teorie e ca și cum ar lucra
mâinile fără gândire, iar gândirea fără reflecție, fără gândirea gândirii, este ca și cum picioarele ar
merge fără să știe încotro.
Am exprimat mai sus aceste evidențe pentru a sublinia importanța, valoarea și locul teoriei
în orice practică. Prea adesea întâlnim în limbajul cotidian pretenția cunoașterii teoretice dar a
necunoașterii celei practice. De fapt necunoașterea practică trădează necunoașterea teoretică
referitoare la acea practică. O particularitate semnificativă a dezvoltării contemporane a științei
este reprezentată de creșterea rolului teoretizării. (Pârvu, I., 1998, p.66)
Așa încât vom începe prin a explora, descrie și explica conceptele, teoriile, paradigmele pe
care le considerăm necesare înțelegerii temei și subiectelor abordate în cursul acestei lucrări.
“Prezența teoreticului în cercetările empirice din disciplinele socio-umane este de multe
ori implicită sub formă de presupoziții netransparente. Este cu totul important ca aceste
presupoziții să fie conștientizate și explicitate înaintea travaliului practic.” (Iluț, P., 1997, p. 34)

44
 În scopul conștientizării și explicitării presupoziților ne propunem explorarea, descrierea,
explicarea temei, a subiectelor, a conceptelor și teoriilor care sunt presupuse în circumstanțele
practice ale serviciilor sociale. Acestea sperăm că vor fi de un real ajutor nu doar pentru cei care
parcurg această lucrare în scop teoretic ci și pentru toți factorii/agenții care au ca scop calitatea
îngrijirii în căminele pentru persoane vârstnice. Evident abordarea conceptelor, teoriilor și
paradigmelor este adaptată scopurilor și dimensiunilor lucrării de față.
Am vorbit anterior despre teorie, teoretizare, situare teoretică. Dar ce înțelegem prin
cuvântul teorie? Din punct de vedere etimologic cuvântul provine din limba greacă veche 33 - din
verbul theorein = a vedea, a privi; thea = viziune, vedere, contemplație; teoria = privire, vedere,
contemplare.
Dacă cuvântul/conceptul de teorie este aproape suficient de inteligibil și de frecvent
utilizat și printre nespecialiști să vedem ce înțelegem prin paradigmă? Etimologic cuvântul
paradigmă provine din grecescul paradeigma = model, tip, patern, exemplu; din verbul
paradeiknumi = a expune, a reprezenta, a contura; verb compus din para = din, de la, pe lângă și
deiknumi = a prezenta, a sublinia, a arăta, a contura.
Până în secolul XX cuvântul paradigmă era puțin utilizat ca și concept legat de cunoaștere,
cel mai frecvent era utilizat în gramatică și retorică cu sensul de model, tip, exemplu. Celebrele
idei ale lui Platon au mai fost numite paradigme, tot în sens de model, tip, dar fiind vorba de
ideile lui Platon paradigmele aveau sensul de prototip, adică prim tip, prim model la care se
raportează și pe care le imită entitățile contingente 34. Aici mai putem aminti și celebrele arhetipuri
ale lui Jung, utilizate tot cu sensul de prim tip pentru că arche înseamnă principiu, început,
origine, izvor.
Ceea ce ne interesează pe noi în contextul studiului de față, este sensul utilizat în mediul
științific. Cel care a pus în circulație și care a dat cuvântului/conceptului paradigmă semnificația
cu care este utilizat azi pe scară largă este Thomas Kuhn. (Kuhn, T., 2008)
Acesta înțelege prin paradigmă, un mod specific de a vedea realitatea, un cadru sau sistem
conceptual în limitele căruia se pot constitui fundamentele unei activități de cercetare. Pentru
Kuhn paradigma este o construcție conceptuală, o opțiune și o situare teoretică.
Semnificația termenului paradigmă pare să concureze cu semnificația cuvântului teorie.
Totuși paradigmei i se atribuie o semnificație mai cuprinzătoare, se consideră că este un fel de

33
Pentru toate explicațiile privind termenii de origine greacă sau latină am utilizat următoarele surse: 1. Peters. E.
Francis, Termenii filosofiei grecești, Editura Humanitas, București, 2007; 2. Mihaela Paraschiv, Marius Alexianu,
Roxana-Gabriela Curcă, Lexic Grec și Latin Universal, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007; 3. Thesaurus Linguae
Graecae,The Packard Humanities Institute, The Perseus Project and others. License: Diogenes (version 3.1.6) is ©
1999-2007 P.J. Heslin; 4. Chantraine, Pierre: Dictionnaire Étymologique De La Langue Grecque, Éditions
Klincksieck, Paris, 1968; 5. Guțu, Gheorghe, Dicționar Latin – Român, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura
Humanitas, București, 2003.
34
Este vorba de cele aflate în lumea perceptibilă prin simțuri, cele care pot fi tangibile/atinse.
45
metateorie care cuprinde un sistem de teorii. “Dar la baza diferitelor explicații sau teorii se află
paradigmele – modelele sau cadrele fundamentale de referință pe care le utilizăm pentru a ne
organiza observațiile și gândirea. Paradigmele sunt deseori greu de recunoscut ca atare,
deoarece sunt implicite, presupuse, considerate de la sine înțelese.” (Babbie, E., 2010, p. 66)
În această lucrare vom acorda o importanță esențială integrării conceptelor în teoriile și
paradigmele pe care le considerăm cele mai potrivite cu cercetarea de față, astfel încât să
conștientizăm unde ne situăm din punct de vedere teoretic și paradigmatic.
Acum să vedem ce se înțelege prin conceptul de calitate a îngrijirii vârstnicului? Acesta
este compus din trei concepte de bază: vârstnic, îngrijire, calitate. Ce înțelegem prin fiecare
dintre acestea?

2.2. Vârstnicul și îmbătrânirea

2.2.1. Ce înțelegem prin vârstnic?
Interesul și preocupările pentru vârstă sunt la fel de vechi ca și omenirea. Dar ce este
vârsta? Ce semnificații are acest concept de vârstă?
În limba română cuvântul vârstnic conține două cuvinte: vârstă și particula nic care
provine din greaca veche, din verbul nikao = a învinge, a câștiga, Nike fiind zeița victoriei.
Cuvântul vârstnic implică puterea vârstei, ne arată că vârsta ne învinge, ea își spune până la urmă
cuvântul, nu putem scăpa de trecerea timpului. Experiența curgerii timpului, temporalitatea și
ideea de timp sunt mai accesibile și mai acut percepute de către vârstnici.
Cele spuse anterior ne arată faptul că vârsta este o ,,întrupare” a timpului, în sensul în care
efectele timpului devin perceptibile empiric. Succesiunea, curgerea fenomenelor, evenimentelor
lasă urme, are efecte vizibile. Aceste urme sau efecte sunt indicatorii vârstnicității. Orice există
are o durată temporală, deci și o vârstă.
În cultura occidentală studiul sistematic al bătrâneții a pornit de la grecii antici. În greacă
veche cuvântul geron,-ontos înseamnă bătrân. Gerontologia deci, ar fi
știința/cunoașterea/discursul despre bătrâni și bătrânețe. Geriatria se referă la aspectele medicale
ale bătrâneții.
Literatura care se referă la îmbătrânire și vârstnic este foarte bogată. Îmbătrânirea și
bătrânețea sunt probleme care se constituie în teme și subiecte de cercetare din întreaga lume. Nu
intenționăm să explorăm nici mecanismele procesului de îmbătrânire și nici criteriile îmbătrânirii.
Acestea sunt intens cercetate, exprimate și dezbătute în literatura de specialitate. 35

35
Menționăm doar trei exemple în acest sens, care oferă studii serioase despre vârstnici și dinamica vârstei a treia:
Bălăceanu-Stolnici, C., Geriatrie Practică, Editura Medicală Amaltea, București, 1998, integral,
Buzducea, Doru, Asistența Socială a Grupurilor de Risc, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 281-322. și Daniela,
Gîrleanu-Șoitu, Vârsta a Treia, Editura Institutul European, Iași, 2006.
46
 În acest subcapitol punem în discuție doar câteva repere prin care ne propunem să
realizăm trei scopuri.
În primul rând, dorim să obținem o clarificare și o situare teoretică a conceptelor de
vârstnic și deci de bătrânețe. Bătrânețea este definită implicit de stările și modalitățile de a fi ale
omului aflat la o vârstă înaintată. Nu ne permite spațiul aici să parcurgem diversele teorii despre
îmbătrânire 36. Nu ne propunem nici să studiem situația vârstnicilor din Romania 37. Ne limităm să
abordăm bătrânețea ca atare, cu caracteristicile ei, definite în literatura cercetărilor din domeniul
gerontologiei și geriatriei.
Al doilea aspect pe care îl urmărim, referitor la conceptul de vârstnic și de bătrânețe, este
cel de a cerceta acest concept din perspective mai puțin practicate până acum. Aceasta nu provine
din dorința de originalitate așa cum am mai menționat. Propunerea pentru explorarea unor metode
și tehnici de abordare a vârstnicului mai puțin cercetate s-a născut din căutările noastre pentru cele
mai optime soluții practice. Astfel am ajuns, să propunem abordarea și analiza stării și
funcționabilității vârstnicului din interiorul perspectivelor existențiale, general umane. Ce
înseamnă aceasta vom vedea imediat.
În ceea ce ne privește, analiza raportată la o situare existențială general umană, aceasta, ne
oferă posibilitatea de a atrage atenția asupra umanității omului pe tot parcursul vieții sale, chiar și
atunci când din punctul de vedere al unora, vârstnicul devine ,,inutil” sau chiar o ,,povară”.
,,Principiul axiologic al societății noastre, de exemplu, care plasează fiecare individ în
centrul atenției face asistența socială perfect potrivită pentru acei oameni care adesea sunt
catalogați laolaltă ca nefolositori. Orientarea pe care o are asistența socială către
autodeterminare personală, ca un pricipiu fundamental, ar trebui să ne facă să păstrăm dreptul
de opțiune pentru oameni care, în general vorbind, au atât de puțin de optat.” (Marshall, M.,
1993, p. 8)
În al treilea rând, urmărim să obținem o definire, o precizare și operaționalizare a unor
indicatori măsurabili, adică să trecem de la nivel teoretic la cel practic, de la conceptul de vârstnic
la indicatorii monitorizabili ai variabilei vârstnic. Aceasta înseamnă că încercăm o abordare care

36
Studii serioase și competente despre bătrânețe și îmbătrânire în: Bălăceanu-Stolnici, C. Op. cit.; Puwak Hildegard,
Încetinirea ireversibilităţii, Eseu-cercetare despre vârsta a III-a, Editura Expert, Bucureşti, 1995; Friedman, Howard
S., Martin, Leslie R, The longevity project: surprising discoveries for health and long life from the landmark eight-
decade study, Hudson Street Press, New York, 2011; Cape, Ronald D.T; Coe, Rodney M.; Rossman, Isadore,
Fundamentals of Geriatric Medicine, Raven Press, New York, 1982; Blundell, Adrian; Gordon, Adam, Geriatric
medicine at a glance, John Wiley&Sons Ltd., Oxford, UK, 2015; Ham, Richard J.; Sloane, Philip D.; Warshaw,
Gregg A.; Potter, Jane F.; Flaherty, Ellen, Ham’s primary care geriatrics: a case-based approach, 6th edition,
Elsevier Saunders, USA, 2014.
37
Recomandăm un studiu în acest sens: Cornelia Mureșan (coordonator), Autori: Cornelia Mureșan, Mihaela
Hărăguș, Paul-Teodor Hărăguș, Adina Rebeleanu, Traian Rotariu, Cristina Faludi, Situația vârstnicilor din România,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012.
47
să ne ofere atât o imagine de ansamblu cât și una de detaliu, a vârstnicului, adică o trecere de la
nivel conceptual la nivel empiric și invers.
Am menționat anterior că urmele sau efectele vârstei, deci ale îmbătrânirii se constituie în
indicatori monitorizabili și măsurabili. Care sunt acești indicatori ai vârstei? Unde și cum îi
căutăm pe indicatorii vârstei? De cele mai multe ori tindem să judecăm vârstnicii pe baza unor
stereotipuri și să tragem concluzii pripite pe baza acestora.
“ Bătrânețea nu poate fi identificată cu starea precară a sănătății sau cu neputința dar vârsta
înaintată comportă din ce în ce mai multe probleme de sănătate. […] Însă, în general,
descoperirile cercetărilor demonstrează că starea proastă a sănătății și vârsta înaintată nu sunt
nicidecum sinonime. Există mulți oameni în vârstă de peste șaizeci și cinci de ani care pretind că
se bucură de o sănătate aproape perfectă. […] Grupurile de activiști au început, de asemeni, să
lupte împotriva vârstism-ului – discriminare pe baza vârstei lor – căutând să încurajeze o opinie
obiectivă despre bătrânețe și oamenii vârstnici. Vârstismul reprezintă o ideologie la fel ca și
sexismul sau rasismul. Există multe stereotipuri false despre oamenii vârstnici în diverse zone.”
(Giddens, A., 2002, p. 49)
Astfel că, un specific al indicatorilor la vârstnici este în multe situații legat mai mult de
abordarea (mentalitatea) publică referitoare la aceștia. În acest sens unele dintre problemele
vârstnicilor sunt determinate sau create de modul în care sunt percepuți de ceilalți.
În această lucrare vom încerca să explorăm problematica vârstnicilor și din perspectiva
îngrijirii pe care aceștia ar trebui să o primească în căminele pentru vârstnici. Aceasta înseamnă
că nu ne vom grăbi cu concluziile și nici nu acceptăm idei despre vârstnici, fără a le cerceta cu
mijloacele investigației sociologice.

2.2.2. Cum gândim vârstnicul atunci când oferim servicii de îngrijire?

Din punct de vedere logic vârstnicul este o entitate conceptuală. Prin urmare prima
abordare și cercetare o vom efectua din perspectivă conceptuală, așa cum vom explora și explica
în cursul subcapitolului despre calitate.
Din punct de vedere existențial este și o entitate umană. O formulare foarte răspândită
consideră omul ca fiind o ființă biopsihosocială. Cele trei aspecte sau componente formează o
unitate, un sistem integrat biopsihosocial. Această formulare încearcă o abordare globală a
entității umane și este foarte potrivită pentru a aduce și a menține în câmpul atenției aspecte,
priviri, perspective asupra umanului cât mai cuprinzătoare.
Prin urmare și noi vom aborda și analiza vârstnicul ca o entitate care trăiește concomitent
în cele trei planuri (biologic, psihologic, sociologic). Aceste planuri sunt diferite atât din punct de
vedere ontologic/existențial cât și din punctul de vedere al indicatorilor potențial măsurabili, pe

48
care îi poate urmări o cercetare care are ca scop și rezultate empiric măsurabile. La cele trei
planuri vom adăuga și planul spiritual.
„Preocupările profesionale [ale asistentului social] față de client trebuie să cuprindă
toate componentele exprimării acestuia: biologice, psihologice, sociale, spirituale. Tratarea
persoanei ca întreg implică abordarea în același timp a mai multor factori: problema imediată și
efectele acțiunii pe termen lung, interesul și bunăstarea clientului, dar și efectele asupra celor din
orbita sa socială, autodezvoltarea și autorealizarea asistentului social.” (Neamțu, G. în Neamțu,
G. (coord.), 2003, p. 32)
Astfel, încercăm o situare și o analiză a vârstnicului din cele patru puncte de vedere
enunțate anterior: 1. biologic, 2. psihologic, 3. sociologic, 4. spiritual.
Distingerea între aceste patru planuri existențiale ne clarifică și unde căutăm indicatorii
vârstei. Așadar vom căuta un număr de indicatori biologici, psihologici, sociologici și de
religiozitate, care caracterizează vârstnicii, care sunt specifici bătrâneții. Acești indicatori
specifici, ne-ar ajuta să măsurăm și gradul de prezență a bătrâneței/bătrâneții. Totuși acest studiu
nu-și propune să efectueze o cercetare laborioasă, cu atât mai puțin exhaustivă, despre bătrânețe.
În plus, mai trebuie să ne întrebăm, oare există astfel de indicatori specifici vârstnicilor?
Cercetarea a descoperit (menționăm doar aici, urmând să dezvoltăm în cursul lucrării) că
specificitatea acestor indicatori nu este exclusivă, unii din indicatori (vom preciza care, la timpul
potrivit) sunt prezenți și la alte categorii de vârstă. Ceea ce distinge totuși bătrânețea, de
celelate categorii de vârstă nu este prezența indicatorilor, care sunt de cele mai multe ori,
indicatori general umani, ci gradul de calitate, de cantitate și tipurile de relații care se stabilesc
între acești indicatori.
Și acum să pornim în căutarea indicatorilor care definesc bătrânețea/vârstnicii în cele patru
planuri existențiale anterior menționate. Aceste planuri sunt domenii și obiecte de studiu pentru
științe specifice și anume: 1. biologia și medicina, 2. psihologia, 3. sociologia, 4. teologia sau
istoria credințelor și ideilor religioase.

2.2.2.1. Perspectiva biomedicală

Omul este printre altele și un organism biologic. Alcătuirea și funcționarea acestui
organism sunt obiectele de studiu ale anatomiei și fiziologiei umane. Disfuncțiile sau deficiențele,
adică diferențele față de normalitate, adică funcționarea patologică a organismului biologic, sunt
domeniile de activitate și studiu ale medicinei. Am numit această perspectivă biomedicală,
întrucât vrem să situăm analiza noastră asupra biologiei vârstnicului între funcționalitatea
normală/sănătoasă și cea patologică.

49
 Vârstnicul se caracterizează printr-o serie de elemente, aspecte, indicatori monitorizabili și
măsurabili empiric. Ne referim aici la indicatori fizici-corporali și anatomo-fiziologici. Aici apare
întrebarea: Care sunt indicatorii biologici specifici vârstnicului?
La vârstnici apar diverse deficiențe ale funcționalității normale a corpului biologic.
Menționăm câteva din aceste tipuri de deficiențe: circulatorii, respiratorii, digestive, excretorii,
locomotorii etc. Eventualele probleme de sănătate care apar la vârstnici cer soluții medicale
imediate. Spunem aceasta, nu pentru că alte categorii de vârstă nu ar avea nevoie de intervenții
medicale la fel de imediate. Acest studiu este despre vârstnici, așa încât atragem atenția asupra
nevoilor vârstnicului, fără ca prin aceasta să pretindem că aceste nevoi ar fi exclusive sau proprii
doar acestei categorii sociale.
Un specific la vârstnici este faptul că cel mai adesea problemele lor de sănătate sunt
cronice. Prin urmare necesită nu doar o intervenție medicală imediată ci o îngrijire atentă și o
supraveghere de lungă durată.
Cum putem să desprindem un număr de indicatori biologici specifici pentru vârstnic?
Căutăm un specific exclusiv?
După cum am mai menționat și anterior, specificitatea nu este exclusivă, în sensul în care
acești indicatori să fie prezenți doar la vârstnici. Aceasta întrucât acești indicatori sunt
funcționalități sau disfuncționalități biologice general umane. Specificul este dat de prezența
disfuncțională accentuată și cronică a acestor indicatori la marea majoritate a vârstnicilor. Puținele
excepții nu infirmă situația în care se află majoritatea vârstnicilor. Oricum noi vom lucra cu/și
studia această majoritate a vârstnicilor care are nevoie de serviciile de îngrijire.
Ceea ce ne interesează este monitorizarea evoluției acestor indicatori. Monitorizarea ne
oferă informații concludente despre calitatea și cantitatea îngrijirii vârstnicului. Fiind în interiorul
perspectivei biomedicale ne referim aici la monitorizarea indicatorilor biomedicali.
Prin urmare, cel mai probabil indicatorii monitorizabili specifici vârstnicului trebuie
căutați în interiorul cronicității. Cronicitatea disfuncțiilor biologice este specificul net și imediat
observabil al vârstnicului. Cronicitatea disfuncțiilor, a deficiențelor, a bolilor creează trebuința sau
nevoia de asistență medicală de lungă durată. Cronicitatea diverselor tipuri de disfuncții, de
deficiențe, de boli cere și un ajutor la fel de divers care să fie într-o relaționare adecvată, deci
adaptate adecvat, cu diversele tipuri de disfuncții/deficiențe/boli. Cronicitatea 38 este specifică
vârstnicului întrucât ,,acumularea” temporală este însăși definiția bătrâneții.
Așadar indicatorii biologici monitorizabili în cazul vârstnicilor sunt indicatorii biologici
general umani care se referă la starea de sănătate și de funcționalitate corporală. Specificul

38
Cuvântul cronos,ou - în greacă veche înseamnă timp.
50
vârstnicului este doar cel care rezultă din propria sa definire, din punct de vedere logic – din
diferența specifică, adică vârsta, acumularea temporală, cronicitatea.

2.2.2.2. Perspectiva psihologică

Fiecare entitate umană, deci și vârstnicii, împreună cu corpul biologic au și un psihic. Prin
urmare este necesar să analizăm vârstnicul și din punct de vedere psihologic. Propunem pentru
discuție doar câteva elemente prin care dorim să atragem atenția asupra necesității de a nu ne
grăbi să judecăm vârstnicul. Prea adesea suntem pripiți și catalogăm, judecăm vârstnicul doar
raportându-ne la vârsta sa calendaristică. Timpul nu ne afectează pe toți la fel. Aceasta o spune
atât Kant, în Prolegomene și în Critica rațiunii pure, cât și Einstein, în celebra sa teorie a
relativității. Deci, dacă din punct de vedere filosofic timpul este subiectiv, iar din punct de vedere
fizic este neomogen/neunitar, cum este din punct de vedere psihologic și sociologic?
“Simone de Beauvoir scria că tinerețea este timpul ce-i rămâne de trăit unui individ. […]
Birren și Cunningham (1985) consideră că indivizii nu au una, ci trei vârste diferite: vârsta
biologică, vârsta socială și vârsta psihologică.” (Fontaine, R., 2008, p.25)
Vârsta biologică se referă evident la gradul de îmbătrânire biologic, la îmbătrânirea atât a
organismului ca întreg, cât și a diferitelor organe și/sau sisteme anatomo-fiziologice.
Vârsta sociologică este determinată în mod firesc de aspectele sociale. Acestea se referă la
tipurile de situări și de relaționări sociale prin care se distinge un individ uman. Avem în vedere
aici, profesia, studiile, rolul, statutul social, experiența practică într-un domeniu sau altul, situările
într-o viziune sau alta despre lume și viață, adică situări ontologic-existențiale și cognitive
(teoretice) etc. Mai trebuie să menționăm că pensionarea este pentru mulți vârstnici un prag
dificil de trecut, pentru care au nevoie de ajutor adecvat. Atât aici despre vârsta sociologică,
dezvoltăm subiectul în spațiul destinat perspectivei sociologice.
Am preferat totuși, să ne referim în acest context la toate cele trei tipuri de vârste pentru a
le avea în câmpul atenției și împreună nu doar separate. Aceasta pentru că prin abordarea lor
separată vrem să aducem în câmpul atenției și aspectele specifice al acestor planuri existențiale.
Însă, binențeles că în experiența individului uman, biologicul, psihologicul, sociologicul nu pot fi
despărțite net, interdependențele sunt evidente. Scopul nostru este acela de a cerceta concretul
calității îngrijirii vârstnicului, iar acest concret are și aspecte specific biologice, psihologice, și
sociologice.
Să ne întoarcem la vârsta psihologică. Psihicul uman este la fel de divers precum
umanitatea. Aceasta înseamnă că nu făptuim o adecvare la realitatea diversă a vârstnicilor atunci
când ne grăbim să judecăm indivizii conform generalului.

51
 “În timp ce omul își închipuie că mai dispune totuși de unele posibilități, societatea deja
nu le mai include în imaginea pe care și-a format-o despre el. Iar el se trezește, așadar – nu pe
temeiul propriei judecăți, ci ca imagine în oglindă a privirii celorlalți, imagine pe care însă
curând o interiorizează –, ca o ființă fără potențialitate. Nimeni nu-l mai întreabă: ,,Ce vei face?,,
Toți doar constată sec și inflexibil: ,, Ai mai făcut asta”. (Amery, J., 2010, p.77)
Acest general, pe care ne grăbim să-l proiectăm asupra vârstnicului, este obținut prin
inducție, deci oricând pot să apară excepții. Competențele cognitive, afective și comportamentale
sunt foarte diferite la vârstnici diferiți. Chiar și la unul și același vârstnic repertoriul
comportamental poate fi foarte ,,bogat,,. Există tendința să judecăm în felul următor (și aceasta
nu doar în privința vârstnicilor): observăm un comportament, de exemplu, comportamentul C14
în situația de exemplu, S23 și avem tendința să generalizăm și să considerăm că acel
comportament C14, va fi același repetat în toate situațiile (C14 în S1.........Sn), nu doar în situația
în care l-am observat noi, adică în S23. Nu ne dăm seama că orice/fiecare subiect uman dispune
de nenumărate comportamente (C1............Cn), iar situațiile care pot apărea și care pot
accesa/determina diverse comportamente sunt de asemenea nenumărabile (S1........Sn). Judecata
anterioară superficială, banală, pripită este din păcate foarte răspândită și nu doar la nivelul
simțului comun. În plus, este potrivit să subliniem că acest tip de judecare este de obicei
subconștient și automat. Cu atât mai mult apare necesitatea conștientizării și efectuării unor
exerciții prin care să transformăm aceste automatisme/prejudecăți ale gândirii. Ori de câte ori ne
propunem să oferim/acordăm îngrijire vârstnicului (sau poate doar să relaționăm cu acesta așa
cum relaționăm/socializăm cu orice altă persoană) să ne amintim că potențialul său psihic este
infinit mai vast decât ceea ce manifestă într-un moment sau altul.
Prin urmare care ar putea fi indicatorii psihologici specifici vârstnicului?
După cum am observat la perspectiva biologică, și aici cei mai mulți dintre indicatori sunt
generali umani. Indicatorii psihologici specifici vârstnicului sunt legați desigur de modul în care
fiecare om interiorizează, adică interpretează evenimentele specifice înaintării în vârstă.
Acestea pot fi probleme psihologice legate de starea de sănătate corporală, de ieșirea din
profesie sau provocate de marginalizarea socială. Sau pot fi determinate de atitudinea față de
fenomenul spiritual/religios. Deci problemele psihologice pot avea surse biologice, sociologice,
religioase sau chiar izvorâte din propriul psihic. Din nou constatăm că aceste surse potențiale (nu
necesare sau obligatorii) de probleme sunt surse general umane, nu doar pentru vârstnici. După
cum am văzut anterior specificul biologic al vârstnicilor este cronicitatea, adică agravarea și
înmulțirea bolilor organice, atunci când aceasta se întâmplă, să nu uităm de excepții (de faptul că
oamenii îmbătrânesc diferit). Dar care este specificul psihologic?
Psihicul uman este afectat de vârstă, dinspre organic, dinspre el însuși și dinspre social.

52
 Afectarea psihicului dinspre el însuși, o înțelegem în sensul în care propriile cogniții și
metacogniții despre ceea ce se întâmplă cu el însuși, pot să producă efecte atât pozitive cât și
negative, în funcție de specificul acestora. În literatura de specialitatea sunt descrise ca
gânduri/idei automate negative/pozitive, adaptative/dezadaptative, funcționale/disfuncționale etc.
Am menționat diferitele orientări psihologice și psihoterapeutice care abordează rezolvarea
problemelor psihologice în primul capitol. Nu dezvoltăm acest subiect aici, am propus atenției
doar câteva elemente care, în opinia noastră argumentată în cursul acestei lucrări, sunt potrivite
înțelegerii cercetării, deci lucrării de față. Scopul nostru este aducerea în câmpul discuției a
câtorva aspecte psihologice specifice vârstnicului și care ne facilitează căutarea celui mai potrivit
serviciu de îngrijire acordat vârstnicului. Cel mai potrivit, în sensul în care adecvarea, adaptarea la
nevoile și scopurile concrete ale vârstnicului, vor asigura calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru persoane vârstnice.
“Pe lângă îngrijirea pentru activitățile de zi cu zi și a celor instrumentale (acoperirea
nevoilor funcționale), o categorie importantă de nevoi ale vârstnicilor care de cele mai multe
rămân neacoperite (unmet needs) sunt cele de ordin emoțional, caracterizate prin apariția
sentimentelor de singurătate și depresie. De cele mai multe ori lipsa suportului emoțional se
intensifică odată cu înaintarea în vârstă, printre cauze se numără pierderea locului de muncă sau
pensionarea, decesul prietenilor sau partenerului/partenerei și dificultățile cu care se confruntă
în încercarea de a înlocui acele relații (Rodrigues și colab., 2012).” (Mureșan, C., Foldeș, I.,
coord., 2016, p.112)
După cum observăm, afectarea psihicului dinspre social, se referă la modurile în care
vârstnicul se adaptează psihologic la schimbările petrecute în plan social, la pierderea rolului și
statutului profesional, la schimbarea tipurilor de interacțiuni sociale. Activarea într-un rol
profesional însemna printre altele și utilizarea inteligenței, a memoriei, a cunoștințelor (a
competențelor cognitive) la un nivel ridicat. Folosirea acestora la un nivel mult mai scăzut după
pensionare poate provoca la mulți vârstnici lovituri psihice puternice. Este nevoie de o reorientare
a capacităților/a abilităților psihice ale vârstnicului. Omul trebuie să rămână util până în ultima
clipă a vieții. Cel mai important aspect psihic (cel puțin din punctul de vedere al îngrijirii) este
motivația. Cât timp vârstnicul își găsește motivație, își păstrează și un grad de autonomie ridicat,
iar îngrijirea lui va fi mult ușurată. Faptul că un vârstnic a ajuns într-un cămin pentru persoane
vârstnice nu înseamnă că nu mai are nici un fel de motivație pentru o viață psihologică și socială
bogată. Reluăm aici pentru a sublinia: căminul pentru persoane vârstnice nu trebuie confundat
nici cu un spital, nici cu un centru pentru îngrijiri paliative.
În concluzie, ne propunem să ținem cont și de psihicul vârstnicului ori de câte ori ne
gândim să acordăm ajutor acestuia, pentru că psihicul este unul din componentele esențiale ale

53
ființei umane, și doar ținând cont de toate aspectele esențiale (ne referim aici doar la cele patru, nu
cunoaștem altele), putem asigura calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane
vârstnice.

2.2.2.3. Perspectiva sociologică

Omul este de la și prin natură ființă socială astfel că aspectele și problemele sociale ale
vârstnicului sunt esențiale, nu pot fi evitate, cu atât mai mult într-o cercetare științifică socială.
Începând cu Auguste Comte (1798-1857) cercetarea din perspectivă socială poartă numele de
sociologie. Trecând prin gândirea lui Emile Durkheim (1858-1917) și Max Weber (1864-1920),
pentru a aminti doar acești trei titani ai domeniului, până astăzi, sociologia a făcut progrese
considerabile. Dar ce este sociologia? și cum se integrează ea în sistemul științelor?
Definirile și descrierile pot fi diverse în funcție de punctul de vedere și de scopul urmărit.
Prezentăm mai jos doar două dintre multele posibile, care în opinia noastră oferă o circumscriere
suficient de cuprinzătoare și în același timp destul de concretă a domeniului vizat.
“Sociologia este studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților.” (Giddens, A.,
2002, p.10.)
“Știința este folosirea metodelor sistematice de investigare empirică, analizarea datelor,
gândirea teoretică și exprimarea logică a argumentelor, pentru a forma un ansamblu de
cunoștințe despre un subiect anume. Conform acestei definiții, sociologia este o întreprindere
științifică. Ea presupune metode sistematice de investigare empirică, analiza datelor și
formularea de teorii în lumina evidenței și a argumentelor logice.” (Giddens, A., 2002, p.21)
Vârstnicii sunt o categorie socială, trăiesc într-o societate, sunt integrați social în interiorul
diferitelor grupuri sociale, deci nu-i putem considera doar organisme biologice, eventual dotate și
cu un psihic. Chiar și psihicul se modelează, se construiește ca o rezultantă a complexității
interacțiunilor sociale. În ceea ce privește îngrijirea în sens restrâns, ca și serviciile sociale în sens
larg sunt fiecare activități sociale. Ca urmare nu putem studia calitatea îngrijirii vârstnicului
fără să facem apel la perspectivele teoretice, metodologice și practice din domeniul sociologiei.
Contextul acreditării, din interiorul căreia am pornit acest studiu și prin care am descoperit
complexitatea problemelor vârstnicilor, este un context social. Astfel că reperele și conceptele în
jurul căruia se desfășoară tema noastră de cercetare sunt situate în contextul cercetărilor
sociologice. Așa încât vom aborda cercetarea în principal din perspectivă sociologică. Spunem
principal și nu exclusiv întrucât domeniul sociologiei și cel al asistenței sociale sunt domenii de
convergență care folosesc informații, proceduri, teorii și paradigme din diverse alte domenii ale
cunoașterii umane. Aceasta e cât se poate de firesc având în vedere faptul că în câmpul atenției
noastre se află chiar generatorul oricărui tip de cunoaștere, adică omul.

54
 “Faptul că de la naștere și până la moarte suntem implicați în procesul de interacțiune cu
ceilalți ne condiționează cu certitudine formarea personalităților, valorile pe care le susținem și
comportamentul pe care ni-l asumăm. Totuși socializarea se află de asemeni la originea a însăși
individualității și libertății noastre. În cursul socializării fiecare dintre noi dezvoltă un sentiment
de IDENTITATE și capacitatea de gândire și acțiune independenăt.” (Giddens, A., 2002, p.51)
Este evident faptul că omul este concomitent o ființă biologică, una psihologică, una
sociologică și una spirituală. Totuși importanța conștientizării distincte, a necesității abordării
cercetării vârstnicului din perspectivă sociologică, derivă din necesitatea că el trebuie să fie
considerat o identitate socială (nu doar biologică și psihologică) până în ultima clipă a vieții. Iar
formarea acestei identități nu se oprește la nici o vârstă. Subliniem necesitatea conștientizării
socialului pentru că am constatat adesea tendința marginalizării și lipsei de considerație față de
nevoile sociale ale vârstnicului. Menținerea socializării menține și capacitatea de gândire și de
acțiune la un nivel calitativ corespunzător și indirect cu influențe la fel de pozitive asupra
psihicului și biologicului. Această socializare trebuie menținută și atunci când vârstnicul ajunge
într-un cămin pentru persoane vârstnice. Trebuie căutate modalități de îngrijire care să abordeze
vârstnicul ca un om integral.
“Rolurile sociale reprezintă așteptările definite din punct de vedere social, ale unui
individ, în cadrul unui statut sau poziție socială date.” (Giddens, A., 2002, p.99)
Rolurile sociale ale vârstnicilor în cadrul unui cămin pentru vârstnici sunt desigur
sensibil/semnificativ diferite. Cu toate acestea se pot construi noi roluri, care să confere statut și
poziție socială adaptate așteptărilor particulare și circumstanțiale ale vârstnicilor. Bolile biologice,
eventual și cele psihologice (sau probleme emoționale), nu trebuie să ne facă să uităm de
aspectele și de nevoile sociale. Aspectele legate de socializare pot să ajute efectiv la, sau pot să
grăbească ameliorarea sau chiar rezolvarea problemelor biologice și sau psihologice.
În concluzie: “Felul în care îmbătrânim este din ce în ce mai mult influențat de factori
sociali.” (Giddens, A., 2002, p.151)
Înțelegem acum de ce trebuie să acordăm o atenție deosebită aspectelor și abordărilor
sociologice în ceea ce privește îngrijirea vârstnicilor.
Este momentul pentru întrebarea: care sunt indicatorii sociologici specifici vârstnicului?
Din considerațiile de mai sus desprindem că specificul vârstnicilor este pierderea
rolului/statutului profesional și deci a rolului/statutului social care i-a definit ca ființe sociale utile
și integrate în cadrul unei comunități. Această pierdere trebuie înlocuită și în situația în care
vârstnicul ajunge într-un cămin pentru vârstnici. Trebuie să acordăm o atenție sporită căutării unor
modalități de integrare socială prin construirea unor noi roluri și utilități sociale, adecvate și
adaptate condițiilor concrete în care vârstnicul își desfășoară viața.

55
 2.2.2.4. Perspectiva spirituală
Omul este și o entitate spirituală. Putem oare evita situarea și discutarea omului și într-un
plan ontologic sau existențial spiritual? Cât de importante sunt aspectele spirituale într-o analiză
asupra omului vârstnic, încercăm să descoperim în continuare împreună.
Unii autori încearcă să explice aspectele spirituale sau domeniul religiosului prin
intermediul factorilor biopsihosociali. Dar oare poate fi redus spiritualul/religiosul/sacrul la
factorii anterior menționați?
Experiența naturală a omului conține pe lângă planurile discutate anterior și planul
religiosului. Acest plan de existență, al sacrului, a fost descris de-a lungul istoriei și civilizației
umane ca un fapt de viață. Fenomenele descrise și numite ca religioase/sacre/spirituale etc., fac și
ele parte din experiența cotidiană umană, chiar de la începutul istoriei umanității.
,,Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa
modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie,
psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc... înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să
scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el anume caracterul său sacru. Fără îndoială nu
există fenomen religios pur; nu există fenomen care să fie în chip absolut și exclusiv religios.
Religia fiind un fenomen uman, prin însuși acest fapt ea este și un fenomen social și fenomen
lingvistic și fenomen economic – căci omul nu poate fi conceput în afara limbajului și a vieții
colective. Dar ar fi zadarnică încercarea de explicare a religiei printr-una din aceste funcțiuni
fundamentale care definesc, în ultimă instanță, omul.[...] Firește, nu încercăm să contestăm
faptul că fenomenul religios poate să fie în mod util abordat sub diverse unghiuri; dar înainte de
toate, trebuie să fie considerat în el însuși, în ceea ce are ireductibil și original. ”(Eliade, M.,
1992, p.15)
Pentru a ține cont de acest plan esențial al vieții umane, vom efectua și noi o scurtă analiză
a aspectelor spirituale/religioase din punctul de vedere al relevanței acestora asupra vârstnicului.
Nu uităm de existența unora care în experiența cotidiană nu se raportează la
religios/sacru/spiritual. Existența excepțiilor nu poate însă exclude multitudinea aspectelor
religioase prezente în orice comunitate umană, și mai ales nu îi putem exclude pe cei pentru care
sacrul este un reper important sau chiar ceva fundamental.
Dar ce înseamnă sacrul? ,,Sacrul este înainte de toate o categorie de interpretare și de
evaluare ce nu există ca atare decât în domeniul religios. Ce-i drept ea a pătruns și în alte
domenii, de exemplu în etică, dar nu își are originile acolo. [...] Tot așa se face că se vorbește și
despre caracterul sacru al datoriei sau al legii, când de fapt, nu se are în vedere altceva decât
necesitatea ei practică și caracterul ei de obligație general valabilă. O asemenea utilizare a

56
cuvântului sacru nu este însă una riguroasă. Ce-i drept, sacrul le include pe toate acestea, dar el
conține, în mod vădit, și un surplus. Într-adevăr, lucrurile stau mai degrabă așa: cuvântul sacru,
ca și echivalentele sale din semitică, din latină, din greacă și din alte limbi vechi desemnează în
primul rând și în mod precumpănitor acest surplus.” (Otto, R., 2005, p.11-12)
Păstrând în câmpul atenției cele prezentate anterior, propunem și noi să identificăm câteva
repere ale acestui surplus – sacru sau religios – care nu este cuprins de către celelalte planuri ale
viețuirii umane discutate anterior, și anume planurile: biologic, psihologic, sociologic.
Pentru vârstnici, receptivitatea față de aspectele religioase este crescută și datorită
proximității morții. Religia, sacrul oferă speranțe și deschideri către lumi transcendente ca și
posibilitatea unei viețuri după moarte în aceste planuri transcendente.
Analiza aspectelor subiective ale calității vieții unui vârstnic nu poate face abstracție de
aceste, eventuale, raportări ale vârstnicului la repere religioase. Spunem eventuale, pentru că, am
menționat anterior, sunt și destule excepții care nu acceptă raportarea la repere religioase.
Majoritatea vârstnicilor conștientizează proximitatea morții ceea ce îi face să reflecteze
asupra unei posibile lumi de dincolo. Vârsta înaintată ca și bolile cronice care pot aduce oricând
moartea pot predispune la o reflecție asupra morții. Aceasta poate însemna că vârstnicii sunt o
categorie umană mai deschisă spre ideile religioase, deci că prezintă un grad mai ridicat de
religiozitate decât tinerii sau adulții. De aici rezultă și necesitatea de a avea în grijă
aspectele/deschiderile religioase și de a asigura și o ofertă corespunzătoare de servicii.

2.2.3. Scopurile vârstnicului

Vârstnicul este o entitate umană care trăiește concomitent în planurile existențiale
discutate anterior conform unor nevoi și scopuri specifice fiecărui nivel existențial. De asemenea
nevoile și scopurile pot fi adesea mixte, în diverse tipuri de combinații, întrucât este dificil de
multe ori să operăm distincții nete între aceste planuri. Esențial este să-l considerăm pe vârstnic ca
scop și nu ca mijloc pentru obținerea altor scopuri, de exemplu, de cele mai multe ori aceste
scopuri fiind financiare.
“Fiecare persoană este unică și trebuie să i se respecte demnitatea. Persoanele sunt
scopuri, și nu mijloace pentru atingerea altor scopuri. Diversitatea și varietatea între indivizi
sunt dezirabile și trebuie încurajate.” (Alexiu, M., în Neamțu, G., 2003, p.322)
Scopurile umane sunt biopsihosociale în proporții variabile și de diverse tipuri și forme de
manifestare. Deși de multe ori aceste planuri sunt intersectate în interiorul scopurilor, pot exista și
chiar există adesea specificități.

57
 De ceea ce trebuie totuși să ținem cont este punerea în câmpul atenției noastre a acestei
diversități posibile de scopuri, care pot fi deschise/orientate spre aceste planuri existențiale
descrise anterior. Orice tip de îngrijire, de ajutor, de serviciu oferit/acordat vârstnicului trebuie nu
doar să țină cont de scopurile vârstnicului ci să le situeze pe acestea (pe scopuri) la baza, în
principiul tuturor ofertelor de servicii, de îngrijire, de ajutor acordat vârstnicului. Subliniem
aceasta întrucât în practică am observat că unii au tendința să ofere servicii adresate vârstnicului
din interiorul unor unor motivații preponderent economice. În cazurile în care primează motivația
financiară calitatea servicilor oferite este afectată negativ.
În opinia noastră studiile despre bătrânețe și despre vârstnici se concentrează prea mult
asupra specificităților negative, disfuncționale, problematice ale acestei vârste. Sigur că sunt utile
astfel de studii care își propun să identifice problemele vârstnicilor. În ceea ce ne privește
preferăm să ne concentrăm asupra căutării de soluții, de rezolvări pentru aceste diverse probleme
ale bătrâneții. În acest scop constatăm că este defavorabil să privim vârstnicul doar prin prisma
deficiențelor sau disfuncților prin care este caracterizat. Ochelarii pe care îi avem pe ochi, atunci
când privim vârstnicul, prejudecățile noastre, presupozițiile noastre conceptuale și teoretice ne
determină și activitatea noastră practică, adică tipul de îngrijire, de ajutor, de serviciu pe care îl
acordăm vârstnicului. Vârstnicul nu este doar disfuncțional, chiar și atunci când se află în posesia
nevoită a acelor disfuncții. Literatura despre bătrânețe descrie și cazuri de bătrânețe normală sau
chiar bătrânețe reușită. (Fontaine, R., 2008)
“Definirea unei bătrâneți reușite este un lucru foarte dificil, deoarece pune problema
indicatorilor sau a criteriilor sale, care sunt numeroase și uneori puternic corelate. Abordarea
,,multicriterială,, este deci cea mai frecventă (Bengston et al., 1985; Rowe și Kahn, 1987).
Criteriile cele mai evocate de cercetători sunt longevitatea, sănătatea biologică, sănătatea
mentală, eficacitatea intelectuală, competența socială, productivitatea, controlul personal sau
păstrarea autonomiei și starea de bine subiectivă.” (Fontaine, R., 2008, p. 24)
Omul este om integral pe parcursul întregii vieți și trebuie abordat ca atare. Scopurile
vârstnicului integrează toate cele patru planuri existențiale: biologic, psihologic, sociologic,
spiritual/religios/teologic.
Prin urmare nevoile, trebuințele, scopurile vârstniclui trebuie așezate la începutul oricăror
abordări conceptuale/teoretice și practice care construiesc/creează serviciile adresate vârstnicului.
Vârstnicul ca orice entitate umană are scopuri, nu doar biologice, ci și psihologice, sociale
sau sociologice, culturale/spirituale sau religioase. Prin urmare trebuie să ținem cont de toate
tipurile de scopuri pronunțate anterior, oricând avem în fața noastră un vârstnic.

58
 2.3. Îngrijirea
2.3.1. Ce este îngrijirea?
După ce ne-am adus în câmpul atenției câteva repere ale vârstnicului, prin situarea analizei
acestuia la nivele diferite de adâncime (de la conceptual până la empiric, și de la biologic până la
spiritual/religios) putem să trecem la explorarea conceptului de îngrijire.
În acest subcapitol ne propunem să explorăm câteva aspecte conceptual – teoretice ale
îngrijirii vârstnicului. Aceste clarificări teoretice ne vor ajuta să înțelegem mai bine atât conceptul
central de calitate a îngrijirii vârstnicului cât și practica efectivă a îngrijirii vârstnicului.
Ce este îngrijirea? Ce semnificații cuprinde acest concept de îngrijire? Cum identificăm și
cum evaluăm practica îngrijirii?
Cuvântul/conceptul de îngrijire conține cuvântul/conceptul de grijă. Din multiplele
semnificații ale cuvântului grijă le vom selecta pe următoarele:
Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atenție acordată unei ființe, unei
probleme etc. ◊ Loc. vb. A (nu) avea grijă (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva
sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) păzi (pe cineva sau ceva). ◊ Expr. A avea grijă (să...) =
a băga de seamă, a fi atent (să...). A da (sau a lăsa) în grija (cuiva) = a da (sau a lăsa) în directa
supraveghere (a cuiva); a încredința. (DEX, 1998)
Îngrijirea este faptul de a fi în grijă, în starea de grijă față de ceva sau cineva. Conceptul de
îngrijire s-a dezvoltat pornind de la semnificațiile menționate mai sus. Dar de ce fel de grijă ne
ocupăm noi în acest studiu? Ne-am propus să cercetăm grija, adică îngrijirea pentru vârstnici,
întrucât ,,suntem îngrijorați,, de insuficienta și mai ales puțina preocupare pentru adecvarea
îngrijirii la nevoile circumstanțiale concrete și individuale ale vârstnicului. Suntem preocupați să
acordăm atenție sporită modului în care putem interacționa adecvat cu subiectivitatea
vârstnicului.
“Realitatea subiectivă înseamnă, în coordonatele ei esențiale, următoarele:
În primul rând, actorii sociali acționează în virtutea unei motivații, care nu se reduce la
nevoile bazale (hrană, somn, sex, îmbrăcăminte, locuință), ci cuprinde și trebuințele de ordin
superior, cum ar fi autorealizarea eului și a personalității, norma reciprocității și a altruismului
în relațiile interpersonale, atașamentul față de valori general umane (solidaritate, dreptate,
adevăr etc).
În al doilea rând, pe lângă motivația propriu-zisă, care implică nevoile, trebuințele și
scopurile, subiectivitatea mai presupune un aspect, și anume acela că oamenii nu se raportează
direct la lume și la semenii lor, ci o fac prin intermediul simbolurilor, codurilor și stilurilor
culturale. […]

59
 În al treilea rând, indivizii interpretează continuu (prin universul simbolic) micro și
macromediul în care trăiesc, acțiunile celorlalți și acțiunile proprii. Interpretările, la rândul lor,
nu sunt elemente pasive ale subiectivității, ele traducându-se în acte comportamentale. În fond,
decizia de a acționa sau nu și modul în care acționăm depind de felul în care percepem și
interpretăm interiorul și exteriorul nostru. Altfel spus, agenții umani în calitate de indivizi,
grupuri, popoare și culturi construiesc mereu, prin interacțiune, atât realitatea subiectivă, cât și
pe cea obiectivă.” (Iluț, P., 1997, p. 25)
Am optat să oferim acest citat mai lung întrucât considerăm că sintetizează foarte
cuprinzător și fidel realitățile și fenomenele psihosociale umane. În primul rând, și noi, pe tot
parcursul cercetării vom sublinia necesitatea depășirii concentrării pe nevoile de bază ale
vârstnicului. Vom avea grijă să căutăm, să identificăm și să promovăm îngrijiri ale vârstnicului
care să țină cont de vârstnic ca entitate umană integrală. (Levai, K., 2000, p. 16-21)
În al doilea rând, vom avea grijă să acordăm atenție tipurilor de interacțiuni/relaționări
concrete pe care le putem realiza cu vârstnicii. Nu ne vom raporta studiul doar la nevoile
normative, doar la standardele de calitate stabilite prin lege. Pentru a identifica nevoile resimțite
de către vârstnici vom acorda o importanță esențială comunicării adaptate, adecvate specificului
acestora. Fără realizarea/concretizarea unei comunicări adecvate nu putem avea acces la nevoile
resimțite. Nevoia resimțită o descoperim cel mai fidel doar prin intermediul nevoii exprimate, iar
aceasta se exprimă doar într-o situație de comunicare optimă cu vârstnicul.
În al treilea rând, grija noastră pentru vârstnici, pentru o îngrijire de calitate a lor, trebuie
să țină cont nu doar de lumea interioară a vârstnicilor ci și de situările existențiale și
epistemologice ale celor care acordă îngrijire. Ne referim aici, într-o primă privire, la asistenții
sociali/lucrătorii sociali care interacționează direct cu vârstnicii. Concomitent însă, trebuie să
avem în câmpul atenției, în fundal, și situările ontologice și epistemologice ale agenților/factorilor
implicați în realizarea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.). Este
evident faptul că nici în gândire, nici în exprimare nu putem obține concomitența, întrucât ambele
presupun consecutivitate și succesiune, presupun temporalitate/durată. Prin concomitență în
câmpul atenției înțelegem necesitatea realizării unei îngrijiri conform unor strategii (planificări,
organizări, deprinderi) gândite anterior. Prin urmare trebuie să concepem, să teoretizăm, să
planificăm modalități concrete de îngrijire adresate vârstnicului în C.P.V. Planificările, strategiile,
metodele de intervenție nu trebuie înțelese în sens rigid, închise, ci dimpotrivă scopul urmărit
trebuie să fie flexibilitatea și adaptabilitatea lor la circumstanțele diverse date - atât de condițiile
din C.P.V., cât și de diversitatea individuală și concretă a nevoilor și scopurilor vârstnicilor.

60
 2.3.2. Aspecte conceptuale ale îngrijirii.
Acest studiu are în centrul atenției îngrijirea oferită în căminele pentru persoane
vârstnice. În acest cadru îngrijirea este oferită în căminul pentru vârstnici din subordinea/din
structura furnizorului de servicii sociale. Serviciul social oferit este îngrijirea. Ne referim aici la
îngrijire în sensul cel mai larg, nu doar la îngrijirea circumscrisă din punct de vedere legislativ
(adică la analiza conceptuală și existențială a îngrijirii pe care le-am propus în lucrarea de față).
Pentru că vrem să obținem o circumscriere cât mai cuprinzătoare a conceptului de
îngrijire trebuie poate, să ne propunem raportarea la categoriile discutate în subcapitolul despre
calitate. Apelul la categoriile și întrebările lui Aristotel 39 poate să pară surprinzător. Pentru noi
chiar a fost surprinzătoare descoperirea utilității practice a acestora.
“Fundamental pentru relația de sprijin este ca asistentul social să știe CUM, UNDE, ȘI
CÂND să folosească deprinderile dobândite prin formare profesională, dar și prin acumulare de
experiență. Altfel spus, dezvoltarea competenței profesionale prin acumulare dar și utilizare
corectă a deprinderilor este un proces de învățare continuă. Niciodată deprinderile nu vor fi
utilizate izolat de contextul situației problematice, ci întotdeauna vor depinde de evoluția relației
de asistență socială.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 249)
Activitatea noastră profesională ne-a arătat oportunitatea și a altor întrebări, pe lângă cele
de mai sus (cum, unde, când), așa am descoperit utilitatea practică a celor zece întrebări ale lui
Aristotel. Astfel, credem că pe lângă întrebarea CE este îngrijirea, foarte folositoare credem că
sunt și celelalte nouă întrebări, pe care le vom discuta în subcapitolul despre calitate. Conform
acestor categorii formulăm în continuare cele zece întrebări.
În contextul conceptului de îngrijire aceste întrebări ar putea fi următoarele: 1. Ce este
îngrijirea? 2. Care este cantitatea de îngrijire? 3. Care este calitatea îngrijirii? / Care sunt tipurile
de îngrijire? 4. Care sunt relațiile îngrijirii cu celelalte concepte cu care se află în relație? 5. Unde
este îngrijirea? 6. Când este îngrijirea? 7. Ce poziție are îngrijirea? Categoria poziție (după cum
am menționat și anterior) se referă la poziția intrinsecă, imediată, proximă, în timp ce categoria
loc/sau situare spațială se referă la contextul mai larg. 8. Ce posesiune/ce posedă/ce conține
îngrijirea? 9. Ce acțiune are îngrijirea? 10. Ce pasiune, ce influență sau ce înrâurire are îngrijirea?
Din nou, căutarea unor răspunsuri la aceste întrebări le vom desfășura și discuta pe întreg
parcursul lucrării. Menționăm, precizăm și subliniem că vom căuta doar unele răspunsuri, în
interiorul unor limite date de dimensiunile acestei lucrări, de specificul și de tema de cercetare
pentru care am optat.

39
Categoriile lui Aristotel le vom explora și explica mai în detaliu la subcapitolul despre calitate
61
 2.3.3. Cum studiem îngrijirea?
Aducerea în câmpul atenției a posibilelor aspecte conceptuale ale îngrijirii ne-a deschis
orizonturi, deci perspective nebănuite de cercetare. Analiza conceptului de îngrijire ne oferă
posibilitatea unei cercetări la nivel conceptual, cercetare pe care o raportăm la cele zece categorii
discutate anterior.
Acum, cum să trecem de la nivel conceptual la nivel existențial (sau la nivel empiric)? Ce
este îngrijirea din punct de vedere empiric?
Îngrijirea este o activitate. Aspectele empiric observabile o indică ca fiind o activitate,
eventual sau uneori foarte complexă, care poate fi identificată prin diferite tipuri de acte corporale
observabile. Referirea la comportamente și corporalitate ne indică faptul că suntem situați cu
analiza la un nivel existențial fizico-biologic.
Dacă ne amintim însă semnificațiile conceptului de grijă la care ne raportăm, așa cum am
văzut anterior, îngrijirea este și faptul de a fi în starea de grijă, pentru cineva sau ceva. Aici apar
aspectele psihice sau, dacă vrem să scoatem în evidență și știința care studiază acest domeniu, al
psihicului, putem spune că aici apar aspectele psihologice.
Îngrijirea, ca activitate care cuprinde o mulțime de acte observabile empiric, se oferă, se
dă cuiva, în cazul studiului nostru – vârstnicului. Oferta sau darul presupune o situare socială,
întrucât trebuie să existe un primitor, un beneficiar, adică, pentru noi, vârstnicul. Situarea socială
este domeniul de studiu al sociologiei. Iată ființa umană biopsihosocială la care am adăugat și
aspectele religioase, adică ființa religoasă.
La discuția despre conceptul/entitatea vârstnic am propus situarea, plasarea, cercetarea
vârstnicului în contextul a ceea ce am numit planuri existențiale sau ontologice. Așa cum am
văzut deci, în cursul studiului de față vom raporta cercetarea vârstnicului la cele patru planuri
existențiale descrise în subcapitolul despre vârstnic, și anume: planul biologic, planul psihologic,
planul sociologic, planul religios.
Prin urmare, așa cum vârstnicul ca entitate umană există, trăiește, acționează, se bucură
în/și prin cele patru planuri existențiale discutate, tot astfel îngrijirea există ca realitate în/și prin
toate aceste planuri existențiale.
De unde opțiunea pentru acest tip de abordare? În activitatea noastră profesională
cotidiană, în domeniul acreditării serviciilor de îngrijire oferite vârstnicului, am fost șocați într-o
foarte mare măsură de faptul depersonalizării îngrijirii vârstnicilor, de puțina sau chiar lipsa de
interacțiune cu conștiința vârstnicului. Ceea ce încercăm să spunem este că am întâlnit foarte
adesea o îngrijire, care scapă din câmpul atenției faptul că vârstnicul rămâne, indiferent de vârstă,
o entitate umană. În ceea ce ne privește, vrem să subliniem prezența umanității pe tot parcursul
vieții cu tot ceea ce înseamnă aceasta. ,,Oamenii ale căror vieți sunt afectate de boală și

62
infirmitate pot să-și piardă cu ușurință identitatea de oameni, de vreme ce preocuparea celor din
jurul lor este de a se asigura că ei sunt fizic bine îngrijiți. Astfel, în secțiile cu internare pe lungă
durată și în instituțiile de ocrotire personalul se concentrează asupra asigurării ca bătrânii să fie
curați, hrăniți și igienizați. Adesea, acestea sunt singurele lucruri de care au timp să se ocupe, iar
primejdia este că vor pierde conștiința personalităților pe care le au în îngrijire, iar rutina
îngrijirii fizice va deveni de o importanță prioritară.” (Marshall, M., 1992. p. 53.)
Grija pentru vârstnic nu trebuie să se limiteze doar asupra corpului biologic și eventual și
asupra psihicului. Deficiențele, degradările, problemele vârstnicului provin din/și se manifestă în
toate planurile existențial umane.
Așadar vom studia îngrijirea ținând cont de următoarele două tipuri de analiză: în primul
rând vom ne vom raporta din punct de vedere conceptual la cele zece întrebări/categorii. În al
doilea rând vom menține în câmpul atenției și ne vom raporta și la cele patru planuri existențiale
descrise anterior.

2.3.4. Etica îngrijirii

Orice activitate se desfășoară urmărind cel puțin un scop, cel mai adesea fiind vorba de o
structură complexă de scopuri, chiar și atunci când acestea sunt subconștiente. Ce înțelegem prin
scopuri ale îngrijirii? Propunem aici doar o abordare conceptuală referitoare la scop urmând ca în
subcapitolul despre calitate să desfășurăm o detaliere specifică studiului nostru.
Nu există acțiune sau activitate umană așa numit dezinteresată, fără scop. De multe ori sau
de cele mai multe ori scopul sau interesul este subconștient, dar el nu dispare vreodată.
Dacă ne propunem totuși, să urmărim aplicarea eticii în activități vom descoperi faptul că
există scopuri sau interese egoiste și/sau altruiste și bineînțeles diverse combinații de variante și
grade între cele două extreme. În interiorul sau în spatele oricărei acțiuni există o dorință, o
voință, o nevoie sau trebuință care tinde spre realizare. Nevoile, dorințele și/sau voințele umane
conțin o multitudine de scopuri, de la plăcere până la ceea ce în spațiul creștin este numit mântuire
sau salvare spirituală. Tipul de interes sau de scop, calitatea lor sunt cele care dau moralitatea unei
acțiuni. Așa numitele acțiuni dezinteresate vor să afirme de fapt acțiuni cu interes sau scop
altruist, moral sau spiritual. Absența scopului nu este posibilă.
Care sunt scopurile îngrijirii pe care dorim să le punem în centrul atenției? Acestea pot fi
de cel puțin patru mari tipuri diferite: scopuri biologice, psihologice, sociologice, spirituale sau
religioase. Aceste patru tipuri de scopuri derivă din, se construiesc și se dezvoltă din
nevoile/trebuințele specifice celor patru planuri existențiale diferite. Scopurile îngrijirii sunt cele
care își propun să satisfacă scopurile, nevoile vârstnicului. Formula ,,clientul nostru stăpânul

63
nostru”, se aplică și în cazul de față, adică scopurile îngrijirii sunt în serviciul scopurilor
vârstnicului.

2.4. Calitatea
2.4.1. Perspective moderne și contemporane
Înainte de a încerca un studiu mai adânc asupra conceptului de calitate considerăm
potrivită parcurgerea câtorva abordări moderne și contemporane care au ca centru de interes acest
concept. Să pornim deci, în drumul nostru din interiorul timpului în care suntem.
Începem prin aducerea în câmpul atenției a câtorva din încercările de definire ale
conceptului de calitate prezente în literatura de specialitate.
Terminologia ISO 9000: 2000 înțelege prin calitate – “un ansamblu de proprietăți și
caracteristici ale unui bun sau serviciu care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface
necesitățile exprimate sau implicite”. 40
Necesitățile exprimate sau implicite nu sunt altceva decât nevoile și scopurile umane pe
care am început să le discutăm în primul capitol. Ne referim aici la celebrele nevoi ale lui Maslow
și la mai puțin celebra (dar din punctul nostru de vedere foarte pertinentă și utilă) taxonomie a
nevoilor propusă de Bradshaw.
Societatea Americană pentru controlul calității (ASQ) definea calitatea în anul 1979 în
felul următor: “O abordare sistemică și sistematică în scopul obținerii excelenței în legătură cu
bunurile sau serviciile realizate de o întreprindere, în special în ceea ce privește modul în care
ele sunt conforme cu cerințele clienților și le satisfac nevoile.” (Ciurea S. şi Drăgulănescu N.,
1995, p.73)
Standardul industrial japonez (JIS 78101) definea calitatea în anul 1981 ca fiind
„totalitatea caracteristicilor sau performanţelor unui bun/serviciu, care determină aptitudinea
acestuia de a corespunde, de a se potrivi cu destinaţia dată de către client, cu intenţia de utilizare
a clientului.” (Ilieș. L., 2003, p.13). În același autor (Ilieș. L., 2003, p.13) se precizează faptul că
"prin calitate nu trebuie să se înţeleagă cel mai bun bun/serviciu în sens absolut, ci cel mai bun
bun/serviciu în condiţiile impuse de către client, condiţii izvorâte din modul de utilizare şi preţul
de vânzare.” Această distincție în definirea calității este esențială întrucât ne clarifică faptul că
trebuie să ne raportăm la un concept de calitate relativ la cerințele unui client dat, în cazul nostru
clientul fiind vârstnicul.
O altă încercare de definire spune despre calitate că este „expresia gradului de utilitate
socială a produsului, măsura în care, prin ansamblul caracteristicilor sale tehnico-funcţionale,

40
www.iso.org
64
psiho-senzoriale şi ale parametrilor economici satisface nevoile pentru care a fost creat şi
respectă restricţiile impuse de interesele generale ale societăţii privind eficienţa economică,
protecţia mediului natural şi social.” (Şraum, G., 2000, p. 113). Juran defineşte calitatea ca fiind
„aptitudinea de a satisface necesităţile sau măsura în care produsul serveşte cu succes
aşteptările consumatorilor.” (Juran, J.M. şi Gryna, F.M., 1973, p. 23)
Precizăm aici că literatura despre calitate asimilează și conceptul de serviciu celui de
produs, astfel încât de câte ori ne referim la un produs ne referim implicit și la un serviciu și
invers. Subliniem că aceasta se întâmplă în cazul particular al acestei lucrări în care produsele
sunt reprezentate de serviciile de îngrijire acordate vârstnicilor, în alte cazuri evident produsele
pot fi abordate strict doar ca obiecte, fără a avea în vedere și nevoia sau serviciul pe care acel
obiect/produs îl satisface. În acest sens „calitatea înseamnă gradul în care un produs sau serviciu
se potriveşte cu întrebuinţarea sau folosirea lui.” (Abby, D. şi Peters, J., 1994, p. 81-84)
Pentru Stanciu (2002, p.65) calitatea este determinată de gradul în care un proces sau un
produs atinge sau depăşeşte nivelul aşteptărilor şi cerinţelor consumatorilor. De asemenea
„calitatea înseamnă să îndeplineşti şi să depăşeşti aşteptările consumatorilor.” În același sens se
exprimă și un alt autor „calitatea înseamnă satisfacerea deplină a aşteptărilor consumatorilor.”
(Grönroos, C., 1984, p. 36-44)
Să mai oferim încă două definiri ale calității din perspectivă economică: „Calitatea este
singura forţă importantă care contribuie şi duce la creşterea economică a companiilor pe pieţele
internaţionale” (Freigenbaum, A.V., 1982, p. 22-25) și „calitatea se poate identifica ca
principala cauză care generează performanţa în afaceri." (Al-Hawari, M., 2006, p. 228-238)
Conform definițiilor parcurse anterior 41, punctul de plecare și de sosire al calității (al
conceptului de calitate) este nevoia sau trebuința umană. Calitatea unui serviciu sau produs este
stabilită prin raportarea la gradul de satisfacere a unei necesităţi care aparține unui consumator.
În situațiile în care nevoile/trebuințele umane aparțin unei întregi categorii sociale cum este de
exemplu cazul nostru (cel al vârstnicilor) trebuie să avem în vedere specificul acestei categorii de
vârstă. Produsele și/sau serviciile sunt astfel gândite și construite încât să se adreseze unor
categorii specifice de consumatori. Produsele și/sau serviciile existente la un moment dat pe piață
sunt atractive sau nu în măsura în care își propun să ofere satisfacție consumatorilor. Ofertele de
produse/servicii sunt uneori atât invenții cu totul noi cât și adaptări, readaptări, contextualizări ale
unora mai vechi.
Excursul economic anterior are ca scop sublinierea faptului că și furnizorii de servicii
sociale pentru vârstnici, deci și cazul concret de care ne ocupăm noi, adică căminele pentru
vârstnici sunt entități care își propun să ofere produse sau servicii conforme cu
41
Oferim încă un reper bibliografic pentru studiul calității: Gathy Vera, Edited by, Introducing Quality Standards in
Elderly Care, Social Innovation Foundation, Budapest, 2000, p. 30-47.
65
așteptările/nevoile/trebuințele vârstnicului. În măsura în care un produs sau serviciu ține cont de
specificul unei categorii de consumatori (în cazul nostru, vârstnicii) trebuie să avem și noi în
vedere conformitatea cu specificațiile și mai precis până la conformitatea cu un model dat. În
ceea ce privește funcționarea căminelor pentru vârstnici specificațiile și modelul este dat de către
legislație. Prin urmare definirea calității îngrijirii vârstnicului este și o operație/o activitate
legislativă. Pe baza nevoii normative (descrisă de Bradshaw) legea stabilește serviciul normativ.
Legea prevede standarde și indicatori ai calității îngrijirii.

2.4.2. Repere legislative ale calității în domeniul social

La nivel european, Comitetul de Protecție Socială a adoptat Cadrul European voluntar de
calitate pentru serviciile sociale (SPC/2010/10/8) 42. Acest document își propune să identifice
principiile în ceea ce privește calitatea pe care serviciile ar trebui să le îndeplinească, astfel încât
să existe o înțelegere comună la nivelul Uniunii Europene în privința serviciilor sociale.
Documentul a fost gândit (și prefigurată apariția lui încă din anul 2001) ca un instrument pentru
statele membre care să faciliteze identificarea de instrumente specifice pentru “definirea,
măsurarea și evaluarea calității serviciilor sociale.” 43 Așa cum reiese și din denumirea
documentului, punerea în aplicare a acestuia este voluntară. Cadrul este însă suficient de flexibil
pentru a putea fi adaptat de către statele membre în funcție de specificitatea serviciilor sociale.
Așa cum se precizează în document “o definire mai bună a calității serviciilor sociale răspunde
de asemenea și necesității de a aborda o cerere pentru servicii sociale care devine tot mai
complexă și diversă, precum și necesității de a-i proteja pe cei care fac parte din rândul
consumatorilor de servicii sociale, precum și al membrilor grupurilor vulnerabile, dar și pentru a
îmbunătăți rezultatele serviciilor sociale pentru utilizatori și alte părți interesate.” 44
Interesul legiutorul român pentru calitatea în domeniul social poate fi identificat în
conținutul legislației specifice. Nu ne-am propus, și nici nu este obiectul studiului de față, să
realizăm o istorie a termenului “calitate” reflectat în legislație, dorim doar să integrăm discuția
despre calitate în domeniul social.
Încă de la Legea nr. 705 din 2001 (abrogată în prezent) se menționează, la art. 26, faptul
că cei care acordă servicii sociale, fie instituție publică sau privată, au obligația de a respecta
standardele de calitate. Mergând mai departe, Legea nr. 47 din 2006 (și aceasta abrogată în

42
Analiza cadrului legislativ european din domeniul serviciilor sociale, Institutul Ericson, editare de către Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în cadrul proiectului “Creșterea gradului de implementare a legislației privind
serviciile sociale la nivel local în contextual procesului de descentralizare “, SMIS 10845 – proiect cofinanțat din
Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013, București,
2012, p.38
43
Idem, p.38
44
Idem, p.38
66
prezent), precizează, la art.14, alin. (1), faptul că asigurarea calității serviciului social presupune
respectarea standardelor generale și specifice de calitate.
Legea asistenței sociale în vigoare, de această dată, și anume Legea nr. 292 din 2011
definește, la art.5 și la art.6, valorile și principiile pe care se întemeiază sistemul național de
asistență socială, precum și semnificațiile unor termeni din domeniul asistenței sociale. Astfel,
creșterea calității serviciilor acordate este un principiu concretizat în concurența și
competitivitatea furnizorilor de servicii sociale (art.5, lit.q). Calitatea este definită prin prisma
termenului acreditare, astfel: proces de certificare a îndeplinirii de către furnizori și serviciile
sociale acordate a criteriilor, indicatorilor, precum și a standardelor de calitate reglementate
pentru fiecare tip de serviciu. (art. 6, lit.a).
În final, Legea nr. 197 din 2012, reglementează procesul de evaluare, certificare,
monitorizare și control pentru asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, așa cum este
stipulat la art.1, alin.(1). Calitatea reprezintă un cumul de cerințe și condiții care trebuie
îndeplinite de serviciile sociale pentru a răspunde nevoilor beneficiarilor, așa cum se
reglementeză prin art.2, alin.(1). Alin.(2) al aceluiași articol menționează faptul că atât furnizorul,
cât și personalul, dar și autoritățile publice trebuie să fie preocupate de calitatea serviciilor sociale
furnizate. Prioritar în domeniul serviciilor sociale pentru asigurarea calității este beneficiarul,
soluționarea nevoilor și respectarea drepturilor acestuia. Evaluarea și monitorizarea calității se
realizează conform unor standarde, criterii și indicatori, avându-se în vedere cinci principii ale
calității în domeniul serviciilor sociale, reglementate la art. 3, alin.(2), lit.a) – e) din lege, și
anume: acordarea serviciilor sociale (serviciile sociale trebuie să fie axate pe nevoile
beneficiarului, să fie oferite fără discriminare, să fie accesibile); relația dintre furnizori și
beneficiarii acestora (mijloacele de informare și comunicare e necesar să fie corecte și
transparente, să fie asigurate confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal; un
aspect important de luat în considerare se referă la prevenirea riscului de abuz fizic, psihologic
sau financiar asupra beneficiarului); participarea beneficiarilor (conform acestui principiu
beneficiarul și/sau familia acestuia trebuie implicat/tă în evaluarea și stabilirea intervenției);
relația dintre furnizori și autoritățile administrației publice, partenerii sociali și alți reprezentanți
ai societății civile de la nivelul comunității (se are în vedere asigurarea continuității și
sustenabilității serviciilor sociale și, de asemenea dezvoltarea unor servicii comunitare integrate);
dezvoltarea resurselor umane implicate în acordarea serviciilor sociale și îmbunătățirea
condițiilor de muncă (personalul implicat în acordarea serviciilor sociale trebuie să fie calificat, să
beneficieze de condiții corespunzătoare privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, și în
același timp de formare continuă). Aceste principii generale sunt transpuse și adaptate tipului de
serviciu social în standardele minime de calitate.

67
 Menționarea, cu titlu de obligativitate, în Legea nr. 705 din 2001 a respectării standardelor
de calitate de către cei care oferă servicii sociale a condus, cum era firesc la apariția și
reglementarea legală a acestor standarde.
Inițial au fost reglementate standarde cu caracter general, respectarea acestora fiind
obligatorie pentru obținerea acreditării furnizorului și a serviciilor sociale pe care le oferă.
Cadrul legal în acest sens a fost reglementat prin:
- Ordinul nr. 422 din 9 august 2004 pentru aprobarea standardelor obligatorii de calitate
privind serviciile sociale specializate din România, furnizate în sistem public, privat și parteneriat
public-privat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 19 august 2004
- Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate
privind serviciile sociale și a modalității de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005 (care a abrogat
Ordinul nr. 422/2004) – în prezent și acest ordin este abrogat
Abordarea calității din perspectiva acestor acte normative vizează îndeplinirea a 9 principii
de excelență în furnizarea serviciilor sociale. Acestea au fost elaborate în cadrul modelului
european al calității și, așa cum se menționează la art.4, alin. (1) din Ordinul nr. 383 din 2005
sunt: organizare și administrare, drepturi, etică, abordarea comprehensivă, centrarea pe
persoană, participare, parteneriat, orientarea pe rezultate, îmbunătățire continuă. Pentru fiecare
principiu menționat sunt stabilite câte cinci standarde care s-a considerat că vor asigura realizarea
calității în furnizarea de servicii sociale.
Treptat au fost reglementate standarde specifice pentru tipurile de servicii sociale furnizate
beneficiarilor, cel mai bine reprezentat fiind domeniul protecției copilului. În domeniul
persoanelor adulte standardele de calitate specifice au fost reglementate inițial pentru categoria de
beneficiari cu dizabilități. Actele normative care reglementează calitatea în domeniul serviciilor
sociale pentru persoane cu dizabilități, azi abrogate, au fost:
- Ordinul nr. 22 din 29 ianuarie 2003, privind aprobarea standardelor de calitate pentru
serviciile furnizate în instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap, ordin comun al
Ministerului Sănătății și Familiei și al Secretariatului de Stat pentru persoanele cu Handicap,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.139 din 4 martie 2003 (abrogat de Ordinul
nr. 205 din 2005)
Acest ordin reglementa standardele de calitate pentru serviciile sociale furnizate
persoanelor cu dizabilități în regim rezidențial.
- Ordinul nr. 205 din 17 iunie 2005 privind aprobarea Standardelor minime de calitate
pentru centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte
cu handicap și locuințe protejate pentru persoane adulte cu handicap, ordin comun al Ministerului

68
Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.745 din 16 august 2005 (abrogat de
Ordinul nr. 559 din 2008)
- Ordinul nr. 175 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Standardelor minime de calitate
pentru serviciile sociale la domiciliu pentru persoane adulte cu handicap, ordin al Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.745 din 9 august 2006
- Ordinul nr. 559 din 22 octombrie 2008 privind aprobarea Standardelor specifice de
calitate pentru centre rezidențiale, centrele de zi și locuințele protejate pentru persoane adulte cu
handicap, ordin comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.752 din 7 noiembrie 2008
Calitatea în domeniul serviciilor destinate persoanelor vârstnice a fost reglementată
legislativ ulterior reglementării în domeniul persoanei cu dizabilități, respectiv în anul 2006 prin
Ordinul nr. 246 din 27 martie 2006, privind aprobarea Standardelor minime specifice de calitate
pentru serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și pentru centrele
rezidențiale pentru persoane vârstnice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344
din 17 aprilie 2006.
Astfel, fiind vorba tot de servicii rezidențiale, multe dintre standardele și condițiile de
îndeplinire/monitorizare ale acestora au fost preluate în standardele de calitate ale serviciilor
pentru persoane vârstnice.
Modificarea legislației privind acreditarea furnizorilor și a serviciilor sociale a adus cu
sine și modificarea și actualizarea standardelor de calitate existente, precum și apariția unor
standarde noi.
Pentru persoanele cu dizabilități standardele de calitate sunt reglementate azi prin Ordinul
nr. 67 din 2015, care precizează condițiile de calitate care trebuie îndeplinite de serviciile sociale
destinate persoanelor adulte cu dizabilități, și anume: centre rezidențiale; locuințe protejate; centre
de zi; servicii de îngrijire la domiciliu.
Pentru persoanele vârstnice, calitatea serviciilor este reglementată prin Ordinul nr. 2126
din 2014 în ceea ce privește tipurile de servicii adresate acestei categorii de beneficiari: centre
rezidențiale, locuințe protejate, îngrijire la domiciliu, centre de zi.
Principiile, aspectele care se vor a asigura calitatea în servicii sunt extrem de
asemănătoare, în multe privințe chiar identice, atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru
persoanele vârstnice. Calitatea, prin prisma actelor normative menționate referitoare la persoanele

69
cu dizabilități și la persoanele vârstnice, se realizează prin îndeplinirea standardelor structurate
așa cum sunt prezentate în tabelul 2.4.2.1.

Tabel 2.4.2.1. Criterii ale calității pentru serviciile furnizate persoanelor cu dizabilități și
persoanelor vârstnice – Adaptare după Ordinul nr. 67/2015 și Ordinul nr. 2126/2014

Domeniul calității Condiții/Criterii ale calității

accesarea serviciului
evaluare și planificare
activități/servicii
mediul de viață
drepturi și etică
management și resurse umane
informare
admitere
încetare servicii
evaluare
planificare activități/servicii
îngrijire personală
asistență pentru sănătate
recuperare/reabilitare funcțională
viață activă și contacte sociale
integrare/reintegrare socială
asistență în caz de deces
siguranță și accesibilitate
spații comune
cazare
alimentație
spații igienico-sanitare
igiena și controlul infecțiilor
respectarea drepturilor beneficiarilor și a eticii profesionale
protecția împotriva abuzurilor și neglijării
sesizări/reclamații
notificarea incidentelor deosebite
administrare, organizare și funcționare
resurse umane

Încheiem acest parcurs legislativ cu sublinierea faptului că aspectul calității serviciilor

sociale a fost gândit și reglementat de legiuitor. Rămâne în sarcina furnizorilor de servicii sociale
să aplice aceste criterii și a celor îndrituiți (inspector sociali, sanitari, de muncă etc.) să verifice
respectarea acestora și să se asigure că serviciile sociale respectă un set minim de standarde de
calitate.
70
 Cercetarea noastră asupra calității îngrijirii vârstnicului a pornit din interiorul activității de
aplicare a acestei legislații, activitate instituționalizată numită acreditare și licențiere.
Din punct de vedere teoretic, mulțimea definițiilor arată și exprimă mulțimea de puncte
de vedere posibile despre conținutul conceptului de calitate. Această mulțime de puncte de
vedere posibile explorează, descriu și explică diversitatea aspectelor sub care poate fi abordat
acest concept.
Din punct de vedere practic conceptul de calitate trebuie (trebuie în sensul în care practicul
se referă la acte detectabile empiric) formulat și abordat și în termeni de factori sau agenți care
participă la, sau care determină prezența sau creșterea calității produselor și/sau serviciilor
(acordate vârstnicilor).
O altă definire a calității este exprimată prin conceptul de control al calității totale (CCT).
Pentru că vorbim despre produse și servicii oferite unor consumatori/beneficiari (vârstnicii) este
evident faptul că interacțiunea dintre cele două părți se realizează într-o piață/într-un market, (într-
un sens foarte larg). Prin urmare nu putem face abstracție de conceptul de marketing.
“Conceptul de marketing al serviciilor sociale se află în relație direct cu conceptul de
management al calității, respectiv controlul calității totale – CCT (Keys, 1995).” (Gherguț, A.,
2003, p.106)
“Controlul calității totale (CCT) este o componentă esențială a culturii organizaționale,
definită de satisfacerea constantă a clientului printr-un sistem integrat de instrumente, tehnici și
formare profesională și care presupune perfecționarea continuă a proceselor organizaționale,
având ca rezultat produse și servicii de calitate.” (Gherguț, A., 2003, p.106)
Care sunt instrumentele, tehnicile, personalul și procesele organizaționale prin care se
realizează serviciile de calitate vom descoperi pe parcursul acestei cercetări. Organizațiile pe care
le vom studia și la care ne vom referi sunt evident cele implicate în asigurarea calității îngrijirii
vârstnicului. Organizația asupra căreia își concentrează atenția acest studiu, implicată cel mai
direct și nemijlocit este căminul pentru persoane vârstnice. Însă vom descoperi (așa cum am
descoperit și noi, fără să bănuim anterior acestei cercetări existența acestora) și alte organizații
(alți agenți/factori) care participă (indirect/mijlocit) la realizarea calității îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici. În scopul implementării unor servicii de calitate și a evaluării acestora
conform controlului calității totale (CCT) au fost formulate câteva principii care să ne ghideze în
practica managementului unor serviciilor sociale de calitate.
“Principiile de bază ale controlului calității totale sunt:” 45
- “clientul este ce care are cuvântul hotărâtor în privința calității;” – această mențiune este
de maximă importanță întrucât ne arată de la cine pornește concepția produsului/serviciului și
45
Gherguț, Alois (2003), p. 106-107. Ceea ce este scris cu italice face parte din citat, restul sunt propriile noastre
explicitări adaptate temei studiului de față.
71
pentru cine se realizează acesta. Deși pe parcursul construirii/realizării acestuia, apar mai mulți
intermediari/agenți/factori, este esențial să menținem în câmpul atenției factorul primordial
(vârstnicul) al existenței serviciului. Numele generic al produsului/serviciului care ne interesează
în acest studiu este îngrijirea vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.).
- “serviciul/produsul trebuie să includă calitatea încă din primele stadii ale elaborării și
producției;” Am desemnat anterior îngrijirea ca fiind numele generic întrucât aceasta include o
serie de componente pe care le vom discuta detaliat în cursul lucrării. Toate aceste componente
trebuie să fie de calitate astfel încât întregul să fie evaluat ca atare.
- „producerea serviciilor de calitate presupune evitarea variațiilor proceselor din cadrul
organizației;” În interiorul căminelor pentru vârstnici activitățile de îngrijire acordate vârstnicilor
trebuie să se desfășoare planificat, organizat conform unor standarde prevăzute de lege.
- „calitatea este mai degrabă rezultatul unor oameni care acționează în echipă decât rodul
unui efort individual;” În cadrul căminelor pentru vârstnici calitatea serviciilor acordate depinde
de ansamblul și convergența acțiunilor personalului.
- „calitatea presupune ameliorarea permanentă a proceselor din cadrul organizației;”
Menținerea în câmpul atenției ca scop – calitatea îngrijirii vârstnicului, adică monitorizarea și
organizarea tuturor activităților din cămin, adecvarea lor conform acestui scop va asigura
premisele unor îmbunătățiri continue.
- „îmbunătățirea calității impune o participare sporită din partea membrilor organizației;”
Îmbunătățirea calității îngrijirii presupune ca întregul personal din cămin să fie conștient de
finalitatea acțiunilor sale.
- „calitatea impune angajare organizațională totală (Swiss, 1991);” Evident toate
punctele/principiile anterioare pot fi realizate doar în măsura în care căminul pentru vârstnici
(conducerea și personalul) își ia în serios activitatea declarată și acționează motivați de
dorința/scopul de a asigura/oferi vârstnicilor un serviciu, adică o îngrijire de calitate.
Principiile discutate anterior reprezintă o variantă de abordare a calității pe care o vom
utiliza și noi dar pe care desigur o vom adapta la specificul calității îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru persoane vârstnice.

2.4.3. Aspecte conceptuale

Cuvântul/conceptul de calitate are o foarte largă utilizare, ceea ce face extrem de dificilă
definirea lui. Aceasta, cu atât mai mult într-o cercetare ştiinţifică, unde se presupune claritate și
precizie a semnificațiilor cuvintelor/conceptelor care sunt utilizate. Domenii diferite ale

72
cunoașterii umane dau înţelesuri diferite acestui termen. În subcapitolul anterior am pus în
discuție câteva explicitări pe care le considerăm repere utile pentru contextul acestui studiu.
„Asistenții sociali au nevoie de concepte care să încerce să explice de ce și cum ar trebui
să luăm deciziile practice.”( Payne, M. , 2011, p. 24)
Investigațiile personale teoretice și practice despre modurile prin care putem îmbunătăți
calitatea îngrijirii vârstnicilor ne-a descoperit o variantă de analiză conceptuală a
componentelor acțiunii efective de îngrijire pe care o propunem în continuare. Subliniem că am
ales această analiză conceptuală pentru că am identificat eficiența ei concretă, practică.
Când vorbim sau gândim despre orice, prima întrebare care apare este despre subiect.
Tema sau subiectul aflat aici în discuție este calitatea. Ce înseamnă calitate? Ce semnifică
cuvântul/conceptul de calitate? Ce este calitatea?
În limba română cuvâtul calitate provine din latinul qualitas, - atis. Acest cuvânt are în
Dicționarul explicativ al limbii române următoarele definiri: CALITÁTE, calități, s. f. 1.
Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este,
deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); prin
restricție, caracteristică pozitivă, însușire bună. ◊ Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de
valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. ◊ Loc. conj. În calitate de... = cu dreptul
de..., fiind ...[4. …]. (DEX, 1998)
În limba latină cuvântul qualitas reprezintă traducerea/echivalarea pe care a făcut-o Cicero
(106 – 43 a.C.) cuvântului poion, poiotes din limba greacă veche, care se traduce în limba română
prin calitate (ce fel de/fel de a fi).
Cuvântul/conceptul poion este unul din cele zece categorii formulate de către Aristotel.
Un verb de origine înrudit, este poiein = a crea, creare, a produce, a face, a acționa. Această
înrudire arată contextul lingvistic și conceptual în care se află și din care pornește conceptul de
calitate. În limba română avem cuvinte precum poet (care este un creator) și poem/poezie (o
creație). Astfel ne este mai clar cum calitatea face ca o entitate/un lucru să fie ceea ce este,
calitatea creează lucrul și îi dă însușirea esențială/esența. Ulterior s-a făcut distincție între calități
primare și secundare, oricum calitățile, felul de a fi, determină (creează) lucrurile, le face să fie
ceea ce sunt.
Până acum am încercat să răspundem la întrebarea ce este calitatea? Dar conceptul de
calitate ca și oricare alt concept poate fi abordat/cercetat din diferite perspective. Ce înseamnă
perspectivă? La ce se referă cuvântul/conceptul aspect?
,,PERSPECTÍVĂ, perspective, s. f. 1. Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp
din spațiu pe o suprafață plană. ◊ În perspectivă = respectând regulile de reprezentare a
obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor. ♦ Disciplină care se ocupă

73
cu studiul metodelor folosite pentru realizarea perspectivei (1). ♦ Fig. Fel particular de a vedea
lucrurile, aspect sub care se prezintă lucrurile; punct de vedere. 2. Privire generală, aspect
general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzute din depărtare; priveliște. 3. Fig.
Ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitate de dezvoltare, de realizare în
viitor a ceva sau a cuiva. ◊ Loc. adj. și adv. În perspectivă = (care este) pe cale sau cu șanse de a
se îndeplini în viitor. 4. Ceea ce poate ajunge cineva în viitor; posibilitate de dezvoltare a cuiva.”
(DEX, 1998)
În ceea ce ne privește, în cursul acestui studiu, vom utiliza cuvântul perspectivă cu
sensurile exprimate la punctele 2 și 3 din citatul de mai sus, extras din DEX.
Pentru cuvântul aspect preferăm următorul citat, pentru că acesta conține sensuri pe care
dorim să le punem în câmpul atenției, întrucât ajută la clarificarea conceptelor cercetării de față.
,,ASPÉCT s. 1. fason, înfățișare. (Case cu ~ turcesc.) 2. v. configurație. 3. v. vedere. 4. v.
fizionomie. 5. chip, imagine, ipostază, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 6.
înfățișare, priveliște, (înv.) priveală, privire. (Un ~ demn de milă.) 7. înfățișare, latură. (~ul vesel
al lucrurilor.) 8. v. înfățișare.” 46
Deci care sunt aspectele conceptului de calitate?
Fiecare entitate conceptuală imprimă și exprimă un ceva cognitiv și/sau real (utilizăm aici
termenul real cu referire la orice poate fi perceptibil prin simțuri, adică domeniul empiric.). Acest
ceva prezintă următoarele aspecte: 1. Orice ceva/entitate este, în realitate sau în cogniție/minte; 2.
Orice ceva/entitate are cantitate; 3. Orice ceva/entitate are calitate; 4. Orice ceva/entitate se află
într-un sistem de relații; 5. Orice ceva/entitate are un loc/o situare spațială; 6. Orice ceva/entitate
are o situare temporală; 7. Orice ceva/entitate are o poziție; 8. Orice ceva/entitate are o posesie,
adică posedă/conține ceva; 9. Orice ceva/entitate se află într-un anumit tip de act, de acțiune; 10.
Orice ceva/entitate se află într-un anumit tip de pasiune, adică suportă, suferă o/cel puțin o
acțiune/influență, care se întâmplă asupra sa.
Analiza de mai sus pe care am efectuat-o asupra “oricăror” entități conceptuale este o
încercare de parafrazare și explicitare a celebrelor categorii ale lui Aristotel.
La ce mai folosește Aristotel, de ce ne mai întoarcem la el? Am menționat și vom sublinia
adesea pe parcursul cercetării faptul că teoriile pe care le propunem și pe care le preferăm au ca
punct de plecare intenția noastră de a identifica cele mai potrivite soluții practice. Utilitatea
practică a ideilor lui Aristotel este cea care ne-a determinat să le propunem atenției cititorului.
Oferim aici, doar câteva exemple ale utilității acestui tip de abordare sau analiză, urmând ca
ulterior în cursul lucrării să dezvoltăm explicitarea cu exemple concrete de intervenție.

46
sursa: Sinonime (2002)

74
 Să ne referim doar la punctele nouă și zece enunțate mai sus, care ne aduc în câmpul
atenției ceea ce este de cele mai multe ori, puțin sau deloc conștientizat, și anume faptul că orice
entitate este concomitent activă și pasivă. Este activă atât în raport de actul exercitat/făptuit asupra
altor entități, cât și față de sine. Și este pasivă atât în raport de actul exercitat/făptuit asupra sa de
alte entități, cât și față de propria sa pasiune, care se va menține doar atât timp cât acea pasiune va
fi în act. Câteva exemple vor aduce un plus de clarificare.
O entitate care se află în act este pasivă în raport cu actul pe care îl făptuiește. De
exemplu: mersul (actul) pentru cel care merge, care “suportă” mersul. Mergerea/mersul este
pasiunea celui care merge. Nu poate exista mers sau, de exemplu, mișcare fără ca cel care se
mișcă, să nu suporte mișcarea, să nu fie cuprins în/de “pasiunea” mișcării.
Dacă ne referim, la calitate (cazul nostru), de exemplu felul de a fi alb sau roșu. Nu ne
referim aici la culorile fizice, despre care știm că nu sunt proprietăți intrinseci (culoarea alb apare
ca fiind astfel, pentru că reflectă în mod egal toate culorile spectrului). Ne referim la conceptul de
alb, ne raportăm la conceptul de culoare. Deci, și în acest caz, putem observa că albitatea albului
este atât acțiunea cât și pasiunea sa.
Să ne referim acum la conceptul de îngrijire. Cel care făptuiește îngrijirea (cu tot ceea ce
conține aceasta) este inevitabil afectat de propriile sale acte. Îngrijirea nu este doar faptul de a
avea grijă de cineva sau ceva, ci și faptul de a fi în grijă (de a fi îngrijorat) pentru cineva sau ceva.
Aceasta cu atât mai mult cu cât îngrijirea se realizează la o calitate și într-o măsură sporită dacă
suntem în starea de grijă (suntem în pasiunea grijii/pasionați de grijă) pentru cel sau cei cărora le
oferim îngrijirea. Prin urmare calitatea îngrijirii (acțiunea îngrijirii) este dependentă de faptul de a
fi cuprins de pasiunea grijii pentru acțiunea îngrijirii.
Acum, ceea ce trebuie menționat este că, evident, de fiecare dată, pasiunea pe care o
suportă entitatea este diferită de propria sa acțiune. Aceasta se întâmplă întrucât avem de-a face cu
entități relative, implicate în diverse tipuri de sisteme relaționale și cauzale. Actele mișcării, ale
albității, ale îngrijirii, dacă menționăm doar exemplele la care ne-am referit anterior, vor afecta
diferit entitatea intrinsecă care acționează, care făptuiește actele respective, față de felul sau tipul
de afectare resimțit de celelalte entități, la rândul lor analizabile din perspectivele celor zece
categorii, prin urmare și acțiunile și pasivitățile sunt foarte diverse.
Pentru o clarificare a celor discutate mai sus, prezentăm mai jos categoriile așa cum apar
ele în formularea și explicația lui Aristotel.
,,Fiecare dintre cele rostite fără nici o legătură semnifică sau substanță, sau mărime, sau
fel de a fi, sau ceva relativ, sau locul unde, sau momentul când, sau poziție, sau posesiune, sau
acțiune, sau înrâurire. Iar substanță este, spre a vorbi prin exemple, om, cal; mărimea, de
exemplu, de doi coți, de trei coți; felul de a fi: alb, grămătic; ceva relativ: dublu, jumătate, mai

75
mare; iar loc: în liceu, în agora; moment: ieri, anul trecut; poziție: e culcat, e așezat; posesiune:
e încălțat, e înarmat; acțiune: tăiere, ardere; înrâurire: a fi tăiat, a fi ars. Fiecare însă dintre cele
spuse, în sine, nu se rostește prin nici o afirmare, aceasta producându-se în schimb prin
împletirea lor unele cu altele. Căci orice afirmare se dovedește a fi sau adevărată sau falsă, pe
când nimic din cele spuse fără vreo legătură nu e nici adevărat nici fals, ca de pildă: om, alb,
aleargă, învinge. ” (Aristotel, 2005, p.11)
Oferim și o altă variantă de traducere, similară, a celebrelor categorii ale lui Aristotel,
împreună cu termenii originali grecești: substanță (ousia), cantitate (poson), calitate (poion),
relație (pros ti), loc (pou), timp (pote), poziție (keisthai), posesie (echein), acțiune (poiein),
afecțiune (paschein). (Peters. E. Francis, 2007, p. 149)
O cercetare exhaustivă sau completă a oricărui concept, ar presupune cercetarea
conceptului ținând cont de (cel puțin) cele zece categorii enunțate de către Aristotel - cel puțin
aceasta. Și nici atunci nu putem afirma că cercetarea este una completă, întrucât completitudinea
nu este la îndemâna posibilității omului muritor.
La limitele posibilităților umane adăugăm și limitele cercetării de față, limite pe care am
început să le conturăm și pe care vom continua să le circumscriem pe întreg parcursul
cercetării/lucrării.
De asemenea, nici nu putem stabili că, cele zece categorii ale lui Aristotel, ar fi singurele
și/sau cele mai potrivite, care ar putea fi identificabile. Autori diferiți preferă abordări sau
raportări la categorii diferite. Am propus categoriile lui Aristotel pentru deschiderile teoretice și
practice pe care le produc acestea și pentru că putem beneficia și de lunga tradiție interpretativă a
acestora.
Prin urmare, întrebările pe care le pun cercetătorii și pe care ar trebui să le desprindem din
categoriile discutate mai sus, ar fi următoarele: 1. Ce este calitatea? 2. Care este cantitatea de
calitate? 3. Care este calitatea (calitățile) calității? / Care sunt tipurile de calitate? 4. Care sunt
relațiile calității cu celelalte concepte cu care se află în relație? 5. Unde este calitatea? 6. Când
este calitatea? 7. Ce poziție are calitatea? Categoria “poziție” se referă la poziția intrinsecă,
imediată, proximă, în timp ce categoria loc/sau situare spațială se referă la contextul mai larg. 8.
Ce posesiune/ce posedă/ce conține calitatea? 9. Ce acțiune are calitatea? 10. Ce pasiune sau ce
înrâurire are calitatea? Un înlocuitor sinonim pentru termenul(ii) pasiune sau înrâurire putem
utiliza termenul influență, care este poate mai sugestiv atunci când vrem să înțelegem influența și
inter-influențele între calitate, îngrijire, vârstnic și între alți potențiali factori.
Căutarea răspunsurilor la aceste întrebări le vom desfășura și discuta pe întreg parcursul
lucrării.

76
 2.4.4. Cum studiem calitatea?
Pentru că nu studiem calitatea doar ca și concept filosofic și generic, ci doar legată de
îngrijirea vârstnicului, vom explora și explicita deci, cum studiem calitatea îngrijirii vârstnicului
cu aplicabilitate empiric detectabilă asupra căminelor pentru persoane vârstnice.
Am parcurs câteva definiri ale conceptului de calitate. În esență calitatea este o însușire
sau ansamblu de însușiri care descriu, construiesc, dau formă unui produs sau serviciu menit să
satisfacă nevoi și scopuri ale unor clienți. Care sunt aceste însușiri prin care putem
distinge/deosebi o îngrijire a vârstnicului de calitate de o îngrijire fără calitate, sau mai potrivit
spus de o calitate insuficientă, pentru că fără un minim de calitate nici nu mai putem vorbi despre
îngrijire a vârstnicului? O exprimare și mai potrivită poate că ar cere ca îngrijirea/ajutorul acordat
vârstnicului să fie adecvat și adaptat nevoilor și scopurilor vârstnicului. Pentru că suntem într-un
studiu științific care își propune să parcurgă drumul de la conceptual la empiric și invers trebuie
să căutăm indicatorii specifici care definesc calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
persoane vârstnice.
Clienții vizați de către cercetarea noastră sunt vârstnicii, iar serviciile care ne interesează
sunt cele de îngrijire acordate în căminele pentru persoane vârstnice. În situațiile în care vârstnicii
sunt într-o stare de degradare avansată îi putem considera clienți și pe aparținătorii acestora.
“Un câmp oarecare al realității empirice se dezvăluie cunoașterii noastre prin intermediul
indicatorilor capabili să surprindă, fiecare, un anumit aspect specific al fenomenului urmărit.
Sunt domenii ale științei în care, în mod frecvent, se face apel la un număr relativ mare de
indicatori, întrucât structura fenomenului este atât de complexă, încât nu se lasă descrisă direct
sau prin câțiva indicatori, stabiliți a priori și urmăriți ca atare în cercetarea empirică. Acesta
este prin excelență cazul științelor socio-umane.” (Rotariu, T., 2006, p.304)
Prin urmare vom studia calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici (Calit.
Î.V. în C.P.V.) prin: 1. căutarea indicatorilor monitorizabili ai produsului/serviciului (ai îngrijirii,
căci îngrijirea este produsul/serviciul); prin: 2. identificarea factorilor/agenților care participă la
realizarea calității îngrijirii vârstnicului; și prin: 3. identificarea modalităților prin care acești
agenți/factori intervin în realizarea calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. La
cele trei puncte adăugăm și: 4. analiza conceptuală concretizată prin cele zece întrebări pe care le
vom formula de câte ori vrem să ne clarificăm practicarea concretă a îngrijirii vârstnicului. Deși
inițial aceste întrebări pot să apară complicate vom da în cursul lucrării exemple concrete din care
se va vedea accesibilitatea, intuitivitatea și eficiența acestor întrebări.

77
 2.5. Studiul serviciilor sociale pentru vârstnici
2.5.1. Cercetări asupra îngrijirii adresate vârstnicului.
Studiile sau cercetările despre vârstnici ca orice alt tip de cercetare se pot constitui sau
construi în diverse variante de abordare.
Am întâlnit în literatura de specialitate studii generale despre vârstnici și problemele
acestora. Aceste studii abordează teoriile despre îmbătrânire, cum evoluează procesul îmbătrânirii
și cum influențează diverșii factori ai îmbătrânirii apariția și agravarea diferitelor tipuri de
probleme la vârstnici. (Luca, C., Gîrleanu-Șoitu, D.T., 2012, p.9-14)
Gîrleanu-Șoitu (2012, p.9-14) descrie cinci teorii care pot ajuta la înțelegerea
comportamentului și adaptării la trecerea anilor a persoanei vârstnice: 1. teoria rolurilor
(înaintarea în vârstă coincide cu pierderea unor roluri, pierderea consistenței altora,
discontinuitatea în ceea ce privește unele roluri, aceste modificări afectând persoana vârstnică; în
acest caz trebuie susținută păstrarea rolurilor care oferă autonomie persoanei vârstnice); 2. teoria
activității (Havinghurts consideră că un vârstnic bine adaptat este acela care rămâne activ cât mai
mult timp, implicat în viața socială, ceea ce-i va oferi satisfacție și o stimă de sine crescută; cu
toate acestea nu trebuie pierdut din vedere faptul că acest tip de comportament oferă satisfacție
atunci când este congruent cu stilul de viață anterior; o persoană pasivă de-a lungul vieții poate să-
și dorească, fără să fie afectată negativ, să-și continue stilul de viață anterior); 3. teoria
dezangajării (a fost formulată de E.Cumming și W.Henry în 1961; comportamentul vârstnicilor
de a se retrage din viața socială, reducerea rolurilor și îndreptarea atenției către propria persoană
sunt văzute ca și comportamente adaptative; această teorie susține că serviciile sociale ar trebui să
încurajeze retragerea vârstnicilor și nu reactivarea/revitalizarea lor; Cumming și-a reformulat
teoria în 1975 și a luat în considerare relația dintre dezangajare și personalitate, comportamentul
de adaptare la vârsta a treia fiind foarte diferit); 4. teoria continuității (teoria susține faptul că pe
măsura trecerii timpului, individul devine mai asemănător cu ce a fost în tinerețe; continuarea
activității este considerată a fi un comportament adaptativ; teoria a fost criticată susținându-se că
modul de viață al persoanei vârstnice este mai degrabă rodul experienței, decât o continuare a
acesteia; continuarea comportamentelor ar putea avea chiar un efect negativ); 5. teoria sistemelor
(formulată de M.Payne în 1997, “oferă modalități de descriere a lucrurilor, în așa fel încât putem
vedea fiecare intervenție ca afectând sistemul“; în această teorie persoana vârstnică este în centrul
atenției, în același timp însă nefiind ignorate instituțiile care se preocupă de protecția acesteia și
nici politicile de la nivel central sau local; în cadrul acestei teorii sunt importante relațiile, modul
în care acestea se stabilesc, comunicarea între persoanele vârstnice și între acestea și personalul
angajat).

78
 Nu ne-am propus inventarierea studiilor despre vârstnici, însă vom aminti, în completarea
celor menționate până acum pe parcursul lucrării, studii care abordează vârstnicul.
• Raportul de cercetare întocmit în urma Studiului comparativ asupra situaţiei persoanelor
vârstnice în România – cazul Podişului Someşan (2010) relevă mai multe aspecte importante
privind vârstnicii dintre care menționăm două aspecte: Primul aspect se referă la gradul de
dependenţă – conform acestui studiu vârsta este cel mai important factor care influenţează nivelul
de dependenţă: persoanele între 60-69 ani sunt cele mai autonome, în timp ce la persoanele peste
80 de ani există probleme atât în ceea ce priveşte activităţile de bază de zi cu zi, dar mai ales
atunci când ne referim la activităţile instrumentale. Al doilea aspect la care ne-am oprit este cel
referitor la starea sufletească a vârstnicilor – studiul arată că aceasta este mai degrabă precară,
decât bună; sentimentul de abandon din partea copiilor se manifestă foarte pregnant. De
asemenea, respondenţii la acest studiu, exprimându-şi opinia în legătură cu posibilele măsuri de
politici sociale consideră drept oportună creşterea numărului de instituţii de îngrijire a
vârstnicilor.
• Studiul Marianei Stanciu (2015, p. 373-427) abordează complex problematica persoanei
vârstnice din România oferind date despre fenomenul îmbătrânirii populației, situarea României
în context european din perspectiva datelor demografice și a ratei dependenței de vârstă, aspecte
care favorizează formularea unei opinii privind politicile adecvate în domeniul demografic și al
protecției persoanelor vârstnice. Studiul mai prezintă perspectiva economică corelată cu
persoanele vârstnice și principalele măsuri de protecție socială, beneficiile și serviciile acordate
persoanelor vârstnice. Vom face referire, selectiv, la domeniile deficitare identificate în urma
studiului, și anume: resursele economice scăzute ale persoanelor vârstnice cresc numărul potențial
al solicitanților de asistență socială; veniturile reduse și scăderea acestora după ieșirea la pensie
forțează persoana vârstnică să presteze activități remunerate deși nu întotdeauna aceasta
reprezintă opțiunea lor liberă, pentru a-și putea acoperi cheltuielile curente, inclusiv cele
determinate de starea de sănătate; fenomenul îmbătrânirii populației determină creșterea nevoii de
îngrijire medicală și socială; înregistrarea indicatorilor sociali privind persoanele vârstnice este
deficitară, iar formele de sprijin sunt de cele mai multe ori insuficiente; este subliniată lipsa
serviciilor din mediul rural, unde starea de sărăcie este mai accentuată decât în mediul urban; este
identificată necesitatea de a fi dezvoltate servicii socio-medicale pentru persoanele vârstnice, cu
accent pe serviciile de îngrijire la domiciliu, care sunt mai puțin consumatoare de resurse
financiare, în comparație cu instituțiile rezidențiale.
• Muscan (2012) realizează o cercetare despre modalități și soluții în asistarea persoanelor
în vârstă. Prin compararea tipurilor de îngrijire acordate persoanelor vârstnice (servicii de îngrijire
la domiciliu și servicii rezidențiale) a fost relevat faptul că îngrijirea vârstnicilor implică trei

79
factori: „reţeaua familială, reţeaua socială şi instituţiile de îngrijire”, iar opțiunea de alegere a
modalității de îngrijire este determinată de resursele economice ale vârstnicului/familiei și de
gradul de dependență al vârstnicului, cu un rol important al familiei.
• Fofiu (2013) abordează îngrijirea persoanei vârstnice din perspectiva implicării Bisericii
Ortodoxe în această activitate. Studiul, care a vizat instituții rezidențiale pentru vârstnici, a
demonstrat faptul că există cel puțin doi factori care contribuie la integrarea cu succes a
vârstnicului în C.P.V.: atitudinea față de sistemul rezidențial și comportamentul celor care deja
sunt rezidenți în C.P.V.., dar și atitudinea și menținerea legăturii cu familia. Lucrarea subliniază
importanța desfășurării de activități de socializare și petrecere a timpului liber și valorizarea
persoanei vârstnice.
Studii și cercetări asupra și despre persoanele vârstnice, respectiv despre îngrijirea pe
termen lung au fost abordate, evident și de alți autori, pe lângă cei menționați deja pe parcursul
lucrării, pe care îi amintim în continuare: Gîrleanu-Șoitu, D. (2012); Gîrleanu-Șoitu, D.;
Rebeleanu, A. (2011); Rotariu, T. (2010); Gîrleanu-Șoitu, D. (2006), Marina, L. (2003); Bălașa,
A. (2003); Rădulescu, S. (1999).
De asemenea sunt multe cercetări care fac un inventar al problemelor de sănătate biologică
și psihologică prezente la vârstnici.
Din multitudinea posibilităților de studiu, ce tip de cercetare asupra îngrijirii vârstnicului
preferăm? Prin preferință aici, nu înțelegem să respingem alte tipuri de abordare, ci ne referim la
intenția noastră de a adăuga o mână de ajutor celor interesați de îngrijirea vârstnicului. Mâna de
ajutor, este propria noastră experiență practică împreună cu reflecțiile teoretice pornite din
necesități practice, iar atât mâna noastră cât și punerea umărului nu le considerăm exclusive.
Practica și teoria în domeniul asistenței sociale a evoluat și a câștigat în experiență și
competență. O asistență socială competentă trebuie să țină cont de câștigurile sau de avantajele
teoretice și practice ale diferitelor abordări existente în acest domeniu.
“După anii ’60 a urmat o explozie în dezvoltarea unor concepții teoretice în asistența
socială, care s-au concretizat într-un mare număr de tehnici specifice profesiei, dar de inspirație
teoretică diversă (analitică, behavioristă, tranzacțională, intervenție în criză etc.). Aceasta a fost
faza de achiziție în asistența socială, care a însemnat un mare avans în metodologia de lucru cu
clienții de diferite vârste și cu diferite probleme.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p.100)
În această cercetare vom utiliza datele, informațiile și studiile anterioare despre vârstnici
referitoare la teoriile îmbătrânirii (fără a intra în detalii) și/sau problemele cu care se confruntă
vârstnicii.
Ceea ce își propune însă cercetarea de față, pe lângă relația dintre acreditare și calitatea
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.), este un studiu asupra

80
tipurilor de îngrijire concretă adresată vârstnicilor. Care ar putea fi modalitățile concrete de
intervenție prin care să se facă diferența în privința creșterii calității îngrijirii vârstnicului. Și
bineînțeles, după cum știm cazul particular asupra căruia vom aplica studiul este căminul pentru
persoane vârstnice (C.P.V.). Pentru precizare, vrem să cercetăm modalități concrete de îngrijire,
de ajutor acordate vârstnicului, procedurile de intervenție concretă.

2.5.2. Scopurile și utilitatea îngrijirii vârstnicului.

Oare îngrijirea are vreo utilitate? Dacă am putea găsi, identifica un număr de utilități
pentru vârstnici am putea stabili și scopurile corespunzătoare.
Din punctul de vedere al scopurilor umane orice acțiune poate fi considerată utilă sau nu
sau că are un anumit grad de utilitate. Utilitatea presupune scopul, nu există utilitate fără scop.
Aceasta însemnă că punând în discuție utilitatea vârstnicului, îl considerăm implicit pe vârstnic ca
fiind un scop în sine. Din păcate una dintre caracteristicile prin care sunt etichetați vârstnicii este
și aceea de mai puțin utili sau chiar de inutilitate. Sunt diverse tipuri de activități unde vârstnicii
pot să-și arate utilitatea, unde pot fi atrași sau cointeresați.
Dacă îl considerăm pe vârstnic ca un scop în sine atunci trebuie să vorbim și despre
scopurile acestei entități umane numite vârstnici. O analiză raportată la cele patru planuri
existențiale ne deschide spre patru tipuri de scopuri: biologice, care sunt cele mai evidente și mai
recognoscibile de către oricine. Acestea se referă la starea de sănatate biologică și de perpetuare a
corpului într-o stare de funcționalitate optimă dacă nu integrală. Scopurile și nevoile/trebuințele
biologice sunt de obicei în centrul atenției activității de îngrijire.
Vârstnicii, ca orice entitate umană doresc să-și păstreze aceeași stare de sănătate și de
funcționalitate și pe plan psihic. Nimeni nu dorește deteriorarea funcționalității sale psihice.
În plan sociologic apare schimbarea netă, distinctivă și specifică vârstnicului, anume
pensionarea. Pensionarea îl scoate pe vârstnic din rolul și statutul social pe care l-a avut până ieri.
Această schimbare produce cele mai multe modificări și în privința scopurilor. Aici, din această
perspectivă sociologică, sunt mai multe lucruri de făcut, întrucât este de cele mai multe ori
neglijată.
Îngrijirea e concentrată pe împlinirea sau satisfacerea nevoilor de strictă necesitate, adică
a trebuințelor de perpetuare coporală și de sănătate a acestora. Uităm însă de sănătatea psihologică
și sociologică a vârstnicului. Ce înțelegem prin sănătate sociologică? Omul este și o ființă socială,
iar acest social nu este ceva adăugat ci face parte integrantă din ființa sa. Socialul din om nu
trebuie neglijat la nici o vârstă. Dacă mușchii nefolosiți se atrofiază, oare ce se întâmplă cu
socializarea? Scopurile, deci și activitățile sociale îl mențin pe om într-o stare de funcționare
optimă și pentru că, sau mai ales pentru că sunt prezente, conștientizate și sprijinite. Dispariția

81
bruscă sau treptată a acestor scopuri îl fac pe vârstnic să se neglijeze, să nu mai aibă grijă de el și
astfel apar tot felul de alte tipuri de disfuncții, deficiențe și probleme. O abordare și o considerare
globală a vârstnicului ca entitate umană, aduce în câmpul atenției nevoi care sunt de obicei
neglijate. Prin urmare este esențial să ținem cont de scopurile sociale ale vârstnicului. S-a
pensionat. Și ce dacă? Vârstnicul trebuie implicat în continuare în diverse tipuri de activități
sociale.
„Cu toate că procesul de învățare culturală este cu mult mai intens în pruncie și în faza
timpurie a copilăriei decât ulterior, învățarea și adaptarea continuă pe parcursul întregului ciclu
de viață.”... “Îmbătrânirea și-a schimbat semnificația, iar vârstnicii au dreptul de a rămâne
membri cu drepturi depline ai societății, în loc să fie ,,trimiși la pensie,, de către cei tineri.”
(Giddens, A., 2002, p.34, ... p. 150)
Scopurile oricărei entități umane, indiferent de vârstă trebuie încurajate, valorizate și
respectate. Vârsta nu trebuie să oprească ascensiunea umană. Scopurile ne mențin în stare de
funcționare și ne asigură dezvoltarea continuă.
Au mai rămas ceea ce am putea numi scopuri religioase sau spirituale. O abordare
integrală a îngrijirii vârstnicului trebuie să țină cont și de nevoile sau de așteptările spirituale ale
acestora.
Mai trebuie să ne întrebăm asupra utilității vârstnicilor și implicit asupra utilității îngrijirii
lor? În afară de recunoștiința pe care este uman să o acordăm părinților și bunicilor noștri,
vârstnicii mai sunt, sau pot fi, considerați utili prin ei înșiși? Din punct de vedere profesional au
ieșit din activitate, un motiv pentru care mulți se consideră (și sunt considerați astfel) mai puțin
folositori, dacă nu chiar deloc societății sau comunității. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta cu
vârstnicii care ajung în căminele pentru vârstnici.
Această abordare trebuie modificată, nu trebuie să confundăm căminele pentru persoane
vârstnice nici cu spitalele, nici cu centrele de îngrijire paliativă. Vârstnicii pot fi membri utili ai
comunității la orice vârstă. Experiența și cunoașterea lor poate fi folositoare comunității. Aceasta
însă se poate întâmpla doar în măsura în care ne schimbăm abordarea, și dacă căutăm modalități
prin care vârstnicii pot deveni folositori.
Căminele pentru vârstnici sunt un spațiu social, în care nu doar că este posibilă
socializarea ci și asigurată prin reglementări legislative. Prin urmare aspectele psihosociale și
spirituale, trebuie avute în vedere atunci când acordăm și când evaluăm calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice.

82
 2.5.3. Avantajele muncii cu vârstnicul.
Dacă acțiunile, mai mult activitățile, se desfășoară fie cu un anumit scop conștient sau
subconștient presupus, fie pornite din nevoi sau trebuințe, atunci trebuie să existe și beneficii. Ce
fel de beneficii poate avea munca cu vârstnicii? Este vorba de o categorie de oameni cu cele mai
variate și mai multe probleme. Vârstnicii au diverse deficiențe de sănătate, variate deficite sau
lipsuri. De multe ori aceștia, sunt chiar respingători din punct de vedere biologic și/sau psihologic.
De ce ar căuta oamenii sau ar chiar prefera uneori o astfel de muncă, dintre cele mai dificile?
Există oare avantaje? Dacă da, care sunt acestea?
Pentru început să vedem dacă este posibilă stabilirea unei relații umane cu vârstnicii?
Deși pentru noi răspunsul apare ca fiind evident da, oferim totuși următoarele două citate:
“Abordarea școlii diagnostice și funcționale (M. Richmond) a situat relația de asistență
pe un plan nou, al respectării clientului, recunoscând necesitatea lucrului împreună cu clientul și
nu doar pentru client. Pentru școala diagnostică, promotorul schimbărilor era asistentul social,
care evalua problema și prescria planul de tratament pentru asistat. În școala funcțională,
punctul nodal al schimbărilor era clientul însuși, iar asistentul social era văzut ca facilitator al
schimbărilor benefice.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 100)
“Asistența socială ca profesiune își construiește sistemul de valori plecând de la
respectarea demnității și integrității ființei umane.” (Neamțu, G. în Neamțu George (coord.),
2003, p. 28)
Întreaga noastră lucrare dorește să fie o pledoarie, un manifest pentru considerarea și
abordarea vârstnicului până la ultima suflare, ca un om integral care merită respectul integral. O
astfel de abordare ne face și pe noi să fim la fel de oameni.
Vârstnicii pot fi persoane interesante și atractive? Dacă da, în ce sens? Vârstnicii sunt
depozitarii unor experiențe de viață unice din care oamenii receptivi pot să extragă învățături
utile. Prin învățături înțelegem nu doar informații, eventual povești despre oameni, întâmplări sau
evenimente ci chiar tehnici/tactici/proceduri, deci practici eficiente de rezolvare a unor probleme
de viață. Uneori, chiar dacă în cazuri mai rare, cu unii vârstnici se pot purta discuții pe teme
metacognitive.
Cunoașterea și experiența vârstnicilor poate fi oricând utilă celor mai tineri, altfel riscăm să
reinventăm roata sau apa caldă. Nu toți vârstnicii și-au scris memoriile înainte să ajungă într-un
cămin pentru vârstnici, prin urmare dacă nu o fac nici acum în scris (deși pot fi încurajați să o
facă) poate fi o bucurie pentru cei care lucrează direct cu vârstnicii să beneficieze de cunoașterea
și experiența lor. Astfel nu doar beneficiarii, numiți astfel oficial și prin statut legal, vor beneficia
de serviciile oferite în cămin ci și personalul angajat al căminelor pentru vârstnici. Bineînțeles că

83
nu orice om va avea deschidere și cu atât mai puțin însușirile necesare lucrului cu vârstnicul însă
pentru cei pregătiți considerațiile anterioare pot fi o motivație în plus.
“Întotdeauna m-am gândit că ar trebui să fie o carte care să te învețe cum să trăiești, iar
vârstnicul poate fi o astfel de carte.” (I.D., asistent social)

2.6. Adecvarea activităților de asistență 47

2.6.1. Conceptul de asistare adecvată
Cuvintele prin care numim mulțimea de atitudini și activități din cuprinsul asistenței sociale
pot fi uneori destul de diferite. Toate însă, au un anumit grad de sinonimie și se referă în principiu
la activități specifice asistentului social. Evident nu-i aparțin exclusiv asistentului social. Orice
om aflat într-o situație adecvată poate să manifeste variate comportamente asistențiale. Aceste
exemple de cuvinte sunt: îngrijire, ajutor, sprijin, suport, susținere, ocrotire, protecție, asistență,
asistare etc.
În contextul cercetării de față, preferăm utilizarea a doi termeni : cel de asistare și cel de
ajutor. Primul (asistarea), îl vom utiliza la nivel macrosocial, iar termenul de ajutor, la nivel
microsocial întrucât ne apare mai sugestiv, mai concret în raport cu ceea ce vrem să scoatem în
evidență și mai utilizabil din punct de vedere practic. De altfel termenul este prezent în literatura
de asistență socială.
Prin urmare putem spune că asistența socială (a vârstnicilor) se concretizează prin îngrijirea
și/sau prin ajutorul concret pe care îl putem oferi vârstnicului (ne referim aici evident doar la
categoria socială asupra căreia este orientat și dinspre care a plecat acest studiu). Dar cum oferim
acest ajutor? Ce înseamnă de fapt ajutor? Ceea ce oferim noi este oare cel mai potrivit ajutor?
Răspunsurile la aceste întrebări le vom căuta prin cele două tipuri de analiză pe care le abordăm în
continuare.

2.6.2. Componentele studiului conceptual.

Este oare utilă o analiză a conceptelor implicate în ajutorul potrivit? Putem să fim practici
fără cunoașterea teoriei? Am aflat între timp că răspunsul la ambele întrebări este nu.
“Astăzi, calitativiștii americani reiau și dezvoltă, într-o manieră specifică, idei și
argumente (antipozitiviste) ale europenilor, aducând în prim plan inevitabilitatea – și de aici
necesitatea discutării explicite – reflexivității în demersurile investigaționale de teren. […],
reflexivul este înțeles nu doar ca fiind o componentă a teoreticului vizavi de datele concrete

Un ajutor adecvat nu poate fi conceput fără existența unei evaluări corecte a problemelor care necesită rezolvare. -
47

Mansoor A. F. Kazi, Realist Evaluation in Practice. Health and Social Work, SAGE Publications, London, Thousand
Oaks, New Delhi, 2003.
84
(empirice), ci și ca o examinare critică a întregului demers gnoseologic și a condiției epistemice,
dar și socioculturale și politice a cercetătorului. ” (Iluț, P., 1997, p.35)
Acest citat exprimă și concluzia noastră la care am ajuns în urma activității profesionale
desfășurate pe parcursul anilor în domeniul acreditării serviciilor de îngrijire furnizate de către
căminele pentru vârstnici. Investigațiile empirice sunt imposibil de efectuat în absența reflecțiilor
numite de obicei teoretice, însă în opinia noastră (credem argumentată în cursul acestei lucrări),
teoreticul este atât de îmbinat cu practicul încât sunt de nedezbinat. Orice practică presupune
teorie și orice teoretizare poate fi abordată ca și o activitate practică, iar teoria nu este altceva
decât produsul, rezultatul, opera teoretizării. În același sens se exprimă și următorul citat: “O
existență profesională activă, creatoare de competență, nu se reduce la parcurgerea unei
succesiuni de cazuri, a unei serii de experiențe de viață în care fiecare profesionist ori aspirant
este personal implicat, ci presupune obligatoriu reflectarea critică la aceste experiențe,
raportarea la modele generale, teoretice.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 14)
Așadar dacă admitem necesitatea reflecțiilor critice, înțelegem și necesitatea implicită a
abordării componentelor unui studiu conceptual. Aceasta nu pentru a ne pierde în teorie ci tocmai
în scopul de a găsi modalități concrete de îngrijire/de ajutor a vârstnicului.
Ajutorul presupune existența unei relații între cel care acordă ajutorul și cel care îl
primește. Prin urmare trebuie să așezăm în câmpul atenției cele trei componente ale ajutorului:
1. Asistentul social, 2. Ajutorul/grija/serviciul, 3. Vârstnicul. Este esențial să operăm această
distincție care clarifică aspectele și conținutul activității de îngrijire și deci ne ajută să clarificăm
conceptul de ajutor potrivit. “Afirmația – ca și observația – de bază în asistența socială constă în
aceea că intervenția sau relația de ajutor implică în mod necesar interacțiunea dintre două
personalități sau euri: cea a clientului, prin definiție, are deficiențe sau probleme în unele
componente sau la nivelul funcționalității, ceea ce determină perturbări mai grave sau mai
ușoare de comportament.” (Neamțu, G. în Neamțu, G., coord., 2003, p. 42)
Ca urmare relația de ajutor se formează în/din interacțiunea între asistent social (utilizăm
aici exprimarea de asistent social într-un sens foarte larg, adică ne referim la oricine oferă/sau
poate oferi un tip de ajutor fie el direct sau indirect) și vârstnic.
Care ar putea fi alte posibile distincții clarificatoare? ,,Un principiu important este că
ajutorul trebuie să fie acordat atunci când oamenii îl doresc și nu la alegerea spitalului sau a
departamentului de servicii sociale.” (Marshall, M., op. cit. p. 22)
De multe ori spunem și noi, conform citatului anterior, că trebuie ca ajutorul
potrivit/adecvat să fie oferit la momentul potrivit. Dar este oare acest indicator temporal singurul
care poate defini ceea ce am putea numi ajutor potrivit? Distincția relațională anterioară ne-a
arătat că nu.

85
 În scopul obținerii unei clarificări sporite despre motivația și utilitatea alegerii acestui tip
de analiză conceptuală reluăm un citat prezentat anterior “Fundamental pentru relația de sprijin
este ca asistentul social să știe CUM, UNDE, ȘI CÂND să folosească deprinderile dobândite prin
formare profesională, dar și prin acumulare de experiență.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p.
249)
Acesta este contextul în care putem descoperi utilitatea analizei conceptuale raportată la
cele zece categorii formulate prima dată de Aristotel. Faptul că ajutorul potrivit este la momentul
potrivit se referă la întrebarea CÂND. În citatul proxim anterior sunt menționate și întrebările
CUM și UNDE. Dar care sunt celelalte posibile variante de întrebări, la care este/sau ar putea fi
util să fie raportat conceptul de ajutor potrivit?
Prima întrebare – Ce este ajutorul potrivit? Răspunsul la această întrebare îl aflăm
răspunzând la toate celelalte întrebări. Celelalte nouă întrebări conturează, definesc, completează
această primă întrebare.
A doua întrebare – Care este cantitatea de ajutor potrivit? Să încercăm câteva exemple cu
scop de explicitare/clarificare. De exemplu următoarele nevoi: nevoia de hrană și de apă implică
cantitatea potrivită; nevoia de îmbrăcăminte (adaptată anotimpului și cantității de căldură din
încăpere); cantitatea de medicamente potrivite cu boala (bolile) vârstnicului; cantitatea de mișcare
potrivită și recomandată de medic; etc.
Întrebarea despre calitate este după cum știm a treia, ce fel de ajutor este cel potrivit?
Potrivit cu ce? Cu nevoia/scopul vârstnicului, cu contextul biologic, psihologic, social, religios.
Toate cele zece întrebări trebuie să fie potrivite cu nevoile concrete ale vârstnicului. În fiecare caz
potrivirea trebuie să o gândim și să o realizăm la nivelul concret și practic în care și la care este
cerută. “Altfel spus, dezvoltarea competenței profesionale prin acumulare dar și utilizare corectă
a deprinderilor este un proces de învățare continuă. Niciodată deprinderile nu vor fi utilizate
izolat de contextul situației problematice, ci întotdeauna vor depinde de evoluția relației de
asistență socială.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 249)
Întrebarea numărul patru ne aduce în câmpul atenției și contextul relațional (distincția
relațională) atunci vom avea în vedere și posibilitățile celui care oferă ajutorul, îngrijirea, adică
atât asistenții sociali cât și cei care lucrează față în față cu vârstnicul. Urmează întrebarea unde?
Adică ajutorul potrivit trebuie oferit în locul/spațiul potrivit nu doar în momentul sau timpul
potrivit.
Ce poziție are ajutorul potrivit? Trebuie să ne gândim la fiecare întrebare în parte cum o
putem aplica (dacă o putem aplica) la tipul de ajutor cel mai potrivit pe care îl căutăm și cum
putem să adaptăm această analiză conceptuală la situațiile particulare și concrete în care ne găsim
atunci când vrem să oferim acest ajutor. Astfel, de exemplu, la ce se poate oare referi întrebarea

86
despre poziție? Se poate referi la poziția corporal concretă atât a noastră cât și a vârstnicului (în
picioare, așezat, întins pe pat, așezat pe scaun, înclinat etc). Deci, nu avem altceva de făcut decât
să adaptăm aceste poziții, să le adecvăm, să le potrivim pentru a realiza scopul comun (al
îngrijitorului, în acest caz, și al vârstnicului), anume ajutorul potrivit.
Întrebarea despre posesie sau despre conținut – se poate referi: atât la tehnica propriu-zisă,
la gesturile și comportamentele punctuale, la pașii efectivi necesari în cazurile de intervenție
directă, față în față cu vârstnicul; cât și la conținutul diverselor tipuri de ajutor intermediar care
pot fi concepute și acordate vârstnicilor.
Ultimele două întrebări – despre acțiune – ce acțiune are ajutorul? și despre
pasiune/înrâurire, adică ce înrâurire/influență sau ce efect are acțiunea noastră asupra
vârstnicului? – trebuie să ne pună în câmpul atenției distincția între ceea ce noi facem sau
intenționăm să făptuim și ceea ce primește, ceea ce ajunge la vârstnic, ceea ce interpretează
vârstnicul că este oferta noastră.
Această ultimă distincție este iarăși foarte importantă pentru că de multe ori, dacă nu chiar
de cele mai multe ori, se face confuzie între aceste două aspecte sau componente, de fapt ale
aceleiași acțiuni. Este vorba de modul de interacțiune, de intersecția dintre cel care primește și cel
care oferă ajutorul. Deși aparent acțiunea poate fi considerată aceeași, fiind implicate entități
umane diferite, este implicată subiectivitatea, deci efectul acțiunii și interpretarea acesteia pot fi
sensibil diferite. Subiectivitatea poate fi remarcată ușor, de exemplu în timpul unui interviu.
“Conținutul celor spuse de subiecți în cadrul interviului nu trebuie raportat la un
referențial ontic, adică să nu ne punem problema dacă ele sunt adevărate sau false în raport cu
anumite date ale realului, ci trebuie considerate în sine, ca expresii ale unor reprezentări și
practici simbolico-culturale ale subiecților.” (Iluț, P., 1997, p. 88)
În limbajul perspectivei de cercetare calitativă, exprimarea raportată la realitatea
ontologică se numește adevăr factual iar exprimarea raportată la reprezentările subiective ale
subiecților (pentru noi vârstnicii) se numește adevăr narativ (Iluț, P., 1997, p. 88).
Ajutorul/îngrijirea trebuie să țină cont și de nevoile resimțite și exprimate nu doar de nevoile
normative, standardizate. Ajutorul trebuie adaptat la nevoia concretă/individuală și
circumstanțială a vârstnicului.
Prin urmare o cercetare aflată în căutarea unui ajutor cât mai potrivit, nu poate face
abstracție de acest specific concret al oricărei acțiuni, acela de a fi rezultatul unei interacțiuni. Am
rostit specificul concret al oricărei acțiuni, întrucât sfera spațiului social este circumscrisă sferei
spațiului concret. Concretul începe în concept și se materializează în empiric. Nu mai reluăm aici
exemplele prin care am subliniat faptul că toate obiectele lumii antropice au fost mai întâi
concepte/gânduri.

87
 Pentru noi aceste reflecții sunt doar consecințe ale căutărilor concrete. Acest concept de
interacțiune poate apărea foarte abstract deși fiecare dintre noi experimentează în viața cotidiană
faptul că omul este sau devine diferit în interacțiuni diferite. În cazul celor care lucrează direct cu
vârstnicii se poate constata cât de dificil este să te adaptezi/adecvezi la interacțiuni cu personalități
atât de diverse și de puternice din punct de vedere psihic. Emoțiile puternice ale vârstniciilor pot
să bulverseze serios echilibrul psihic al unui om mai puțin pregătit pentru astfel de interacțiuni.
Așadar, ajutorul nu există în absența acestei relații/interacțiuni între cel care oferă ajutorul
(asistentul social/personalul de specialitate) și cel care primește (vârstnicul).
Tema/subiectul de cercetare a acestui studiu, a acestei lucrări este calitatea îngrijirii
vârstnicului. Studiul despre acest subiect central de care ne ocupăm, îl parcurgem de la nivel
conceptual-teoretic până la empiric. Nivelul empiric al acestei cercetări l-am destinat și
circumscris căminelor pentru persoane vârstnice.
„Asistentul ia act de problemele sociale existente, fără a le putea explica însă cauzele și
fără a putea contura posibilele soluții. De aceea este necesar ca demersul cognitiv să continue cu
o etapă reflexivă, în care asistentul social încearcă să stabilească legături logice între diversele
fenomene sociale evidente, pentru ca astfel să poată descoperi cauzele disfuncțiilor sociale.”
(Bocancea, C., în Neamțu, G., Stan, D., (coord), 2005, p. 28)
Experiența practică este aceea care ne-a arătat necesitatea aprofundării reflecțiilor
teoretice. Dacă menținem în atenție scopul practic urmărit atunci descoperirile teoretice pot fi
extrem de utile. “Nu întotdeauna cauza cea mai evidentă a unui fenomen este și cauza lui cea mai
profundă. Din acest motiv, practica asistențială nu se poate baza pe relațiile cauzale ,,evidente,,
pentru simțul comun, ci trebuie să facă apel la cercetarea sociologică. Dată fiind necesitatea
întemeierii intervenției sociale pe cunoașterea științifică a realității, cercetarea sociologică și
intervenția formează un proces comun.” (Bocancea, C., în Neamțu, G., Stan, D., (coord), 2005, p.
28)
Tocmai pentru că am observat greșelile simțului comun și mai ales consecințele acestor
greșeli asupra tuturor celor implicați în construirea unei îngrijiri de calitate pentru vârstnici, iar cel
mai afectați sunt, bineînțeles, vârstnicii. Reflecțiile teoretice și aprofundările metodologice nu
sunt un lux pentru cei care au timp de pierdut, ci sunt o necesitate atunci când vrem să acordăm
vârstnicului o îngrijire de calitate. “Astăzi în comunitatea științifică, este pe deplin acceptată
ideea unității dintre teoretic și empiric, existența celor două dimensiuni în oricare demers din
disciplinele socio-umane. Orice construcție teoretică are o minimă bază factuală (date empirice),
după cum orice investigație empirică presupune un minim de teorie. Se recunoaște, de asemenea,
că între teoretic și empiric subzistă un feed-back pozitiv: ipotezele, teoriile, ideile, în general,

88
potențează cercetarea concretă, iar constatările empirice conduc la formularea de noi ipoteze,
interpretări, teorii.” (Iluț, P., 1997, p. 31)
În primele capitole, am început să conturăm, să definim fiecare dintre cele trei concepte
cuprinse în conceptul central de calitate a îngrijirii vârstnicului. După cum ne amintim am propus
o analiză a conceptelor prin raportare la categoriile lui Aristotel. De data aceasta încercăm o
aplicare și o explicitare contextuală a întrebărilor lui Aristotel.
În acest context, reluăm deci întrebările în scopul unor clarificări referitoare la aplicabilitatea
lor concretă. Începem cu întrebarea specifică prin care se poate afla definiția unui ceva. Adică
întrebarea – Ce este ... (acel ceva despre care care vrem să aflăm definiția)? Adică întrebarea
despre esența a ceva. Întrebarea ce este? se referă la esență.
Pentru a putea formula o astfel de întrebare, în mod evident nu ne putem situa în interiorul
paradigmei postmoderniste, pentru care esența este ceva ce nu există. Iată un nou motiv, pentru
care am parcurs anterior câteva idei ale acestei perspective; ca să ne precizăm opțiunile ontologice
și epistemologice și ca să menținem în câmpul atenției paradigmele, deci prejudecățile conștiente
ale acestei cercetări.
• Prin urmare prima întrebare când vorbim/gândim despre ceva este întrebarea
despre ce vorbim/gândim. Adică întrebarea, ce este ... (acel ceva)? Pentru a răspunde la întrebare
trebuie să formulăm alte întrebări și răspunsuri. Aceasta întrucât conceptele studiate sunt suficient
de abstracte și de generice ca să necesite clarificări și precizări suplimentare. Într-o cercetare care
conține și o abordare empirică a acestor concepte abstracte și generice avem nevoie și de definiri
și explicitări empiric verificabile. Astfel că vom continua să căutăm repere și explicitări empirice
ale conceptelor conținute în conceptul de calitate a îngrijirii vârstnicului.
• Așadar, a doua întrebare urmează firesc. Dacă ceva există atunci acel ceva are și
cantitate, prin urmare se poate și măsura. Ceea ce vrem să spunem aici este că vrem să măsurăm
cantitatea de calitate. Adică să formulăm întrebarea: Care este cantitatea de calitate? Câtă
calitate avem? Pentru a măsura ceva avem nevoie de un etalon, de o unitate de măsură.
Care este etalonul? Etalonul asumat la care ne raportăm cercetarea este circumscris în/de
către standardele de calitate prevăzute de/prin lege. Ca urmare chestionarele, interviurile/
discuțiile aplicate sunt construite ținând cont de cerințele legii.
Să revenim la aspectele conceptuale ale cercetării noastre. Întrebarea potrivită,
circumscrisă studiului de față, pentru a afla cantitatea, ar fi: ce cantitate de îngrijire a
vârstnicului avem? Eventualele confuzii care pot să apară în accesarea înțelesului acestei
întrebări le vom discuta în continuare.

89
 • Urmează a treia întrebare. Dacă ceva există atunci acel ceva are și calitate nu
doar cantitate. Astfel apare întrebarea despre calitate. În cazul de față: Ce fel de calitate are
calitatea?
În scopul prevenirii apariției unor confuzii și anterior meționate sunt necesare câteva
precizări. Ceea ce analizăm noi aici este conceptul de calitate. Se întâmplă să studiem chiar
conceptul de calitate. Aceasta însă nu exclude posibilitatea calității de a avea și ea însăși o
calitate. Dar ce poate însemna calitatea calității? Calitatea semnifică fel de a fi și prin aceasta
trimite la esență, la ceea ce face ca un lucru, o ființă, un ceva să fie ceea ce este. După cum am
văzut în primul capitol, originea greacă a cuvântului are și o înrudire cu verbul a face sau a crea.
De aici se desprinde și evidența conform căreia calitatea îl face pe un ceva/cineva să fie ceea ce
este. Odată ce apare un existent, apare și cantitatea și așa se ajunge de multe ori la confuzie între
calitate și cantitate.
Diferența între cele două o putem poate ușor identifica, când este vorba de exemple
concrete, obiective și empiric observabile. Pare dificil să facem aceeași distincție/diferență între
cantitate și calitate mai ales atunci când cuvântul se confundă, în cazul întrebării – care este
calitatea calității?
Pentru ca diferențele să devină mai accesibile și mai inteligibile, propunem discutarea în
continuare a câtorva exemple monitorizabile în activitatea cu vârstnicul. Pentru unii dintre cititori
aceste exemple pot părea eventual prea evidente și/sau banale. Totuși expunem aceste exemple,
întrucât în activitatea noastră de acreditare a serviciilor sociale, respectiv a celor de îngrijire
pentru vârstnici, ne-am întâlnit foarte adesea cu diverse confuzii și neclarități, atât la nivelul
conducerii cât și la nivelul personalului de specialitate din căminele pentru persoane vârstnice, în
ceea ce privește implementarea condițiilor prevăzute de lege. Așa încât oferim mai jos ceea ce ar
putea fi un început sau un fel de ghid de evaluare a calității și/sau cantității.
1. De exemplu, hrana. Putem să facem ușor diferența între cantitatea de mâncare, de
băutură și calitatea lor. Calitatea este dată de specificul lor, de ingrediente, de
caracteristici/însușiri (adică felul de a fi al hranei respective). De asemenea, calitatea depinde
esențial de modul de preparare (adică de crearea, de facerea) acelei calități.
Raționamente similare putem face și în cazul celorlalte elemente empiric observabile, cum
sunt: îmbrăcămintea, condițiile de cazare, instrumentele și aparatura medicală prezentă, aparatura
tehnică de terapie și recuperare, asigurarea stării de sănătate corporală a vârstnicului etc. Fiecare
din cazurile de mai sus sunt analizabile din punct de vedere calitativ și cantitativ. Primul exemplu
a fost și cel principal, cel datorită căruia ne perpetuăm viața și anume, hrana. Următoarele
exemple sunt:

90
 2. Îmbrăcămintea, calitatea răspunde la întrebarea ce fel de?, iar cantitatea la întrebarea
câtă, câte?
3. Condițiile de cazare – calitatea, răspunde la următoarele întrebări posibile: Ce fel de
cameră? Confortabilă sau nu (aici eventual și grad de confortabilitate)? Luminoasă sau nu? Ce
fel de mobilier? Ce fel de pat? Ce fel de condiții are baia? Este accesibilă baia? Este curat în
camere, în baie, pe hol? Ce fel de lenjerie? etc.
Cantitatea răspunde la întrebările: Câte camere? Câtă lumină/luminozitate? Cât mobilier?
Câte paturi? Câtă accesibilitate are baia? Cât de curat este? etc. Unele aspecte sunt de multe ori
subiective, în aceste situații ceea ce ne interesează pe noi este gradul de satisfacție/mulțumire al
vârstnicului.
4. Instrumentele și aparatura medicală prezentă – din perspectiva calității: Ce fel de
instrumente și aparatură medicală există în căminul pentru vârstnici? Adică ce fel de dotări
necesare intervențiilor cu specific medical există? Întrebarea cantității apare evidentă, câte
exemplare din fiecare? Întrebarea cât de funcționale sunt instrumentele și/sau aparatura se referă
la calitatea lor și nu la cantitate chiar dacă întrebarea conține cuvântul cât. Observăm deci că
semnificația cuvintelor depinde de contextul folosirii și de intenția cu care le folosim.
5. Aparatura tehnică de terapie și recuperare – din punctul de vedere al calității – ce fel de?
sau câte tipuri de?, iar cantitatea – câte exemplare din fiecare? Întrebarea câte tipuri de?, conține
de fapt întrebarea, ce tipuri de?
Din nou, observăm aici întrebarea câte tipuri? Ne-am obișnuit ca întrebarea cât, câte, câți?
să se refere la cantitate. Din nou o potențială confuzie. Trebuie să subliniem că și calitățile,
felurile de a fi ale ființelor și/sau lucrurilor pot fi și chiar sunt infinit de diverse. Fiecare din cele
zece întrebări discutate în această lucrare, pot fi puse la fiecare din cele zece categorii, doar că
trebuie formulate adecvat și adaptate pentru fiecare caz în parte. Prin urmare confuziile pot fi
ușor înlăturate dacă ne aducem în câmpul atenției cele zece întrebări și/sau cele zece categorii.
6. Asigurarea stării de sănătate corporală a vârstnicului – Întrebări la care răspunde
calitatea: Ce fel de mobilitate? Ce fel de dureri? Adică ce simptome? Prezintă urme de escară (de
exemplu)? Vârstnicii puțin mobili sau imobili sunt întorși de pe o parte pe alta? Lenjeria le este
schimbată? Au primit medicamentele? Ce fel de medicamente? Potrivite cu starea lui sau nu? Cât
de potrivite? Adică ce sau ce fel de potrivire? etc.
Întrebări pentru cantitate: Câtă mobilitate? Câte dureri/simptome? Câte …? De câte ori
sunt întorși? De câte ori este schimbată lenjeria? Câte medicamente? etc. În contextul actualei
discuții despre calitate și cantitate, calitatea este cea care face diferența, este ceva intrinsec și
definit prin raportare la interior și intern. Cantitatea este o măsură și un rezultat al unei măsurări
care depinde de un etalon extern.

91
 Prin urmare întrebarea rămâne: ce fel de calitate are calitatea? Circumscris studiului nostru,
întrebările pe care le formulăm sunt: ce fel de îngrijire a vârstnicului avem? Ce calitate are
îngrijirea vârstnicului în căminele pentru vârstnici? și Ce tip (tipuri) de calitate are
îngrijirea vârstnicului?
• În al patrulea rând orice există este relativ. Adică este situat existențial într-un
sistem de relații. Nu putem concepe existența și/sau funcționalitatea unei entități într-un mod
izolat. Așa ajungem la a patra întrebare, cea despre sistemul de referință/de raportare al calității
îngrijirii vârstnicului.
În ce sistem de relații și interdependențe se află conceptul de calitate a îngrijirii vârstnicului
și realizarea practică a acestui concept? În ce sistem de interacțiuni și interdependențe apare, se
desfășoară și se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului? Pentru acest studiu ne interesează cum
se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului, în sistemul de referință în care sunt integrate căminele
pentru vârstnici.
Încercând o sintetizare a întrebarilor anterioare despre relație, obținem următoarele întrebări:
Care sunt tipurile de relații între factorii/agenții implicați în realizarea calității îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici? sau Care este situarea relațională a variabilei
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici în raport cu celelalte posibile
variabile implicate?
În ceea ce privește situarea relațională a CAL.Î.V. în C.P.V., ca și răspunsurile la întrebările
proxim anterioare, le-am discutat în lucrare în cursul perspectivei cercetătorului, unde am propus
și o reprezentare schematic sintetică, prin care putem constata ce fel de relații se pot constitui între
variabilele implicate în realizarea CAL.Î.V. în C.P.V.
Observăm cum cercetarea la nivel microsocial ne-a adus iar la nivel macrosocial, aceasta
întrucât interdependențele sunt de neevitat, în ambele sensuri. Întorcându-ne însă, la specificul
contextului relațional la nivel microsocial, acesta se referă în primul rând la relația/interacțiunea
dintre vârstnic și cel care acordă direct ajutorul/îngrijirea, adică asistentul social/îngrijitorul/alt
personal de specialitate din interiorul C.P.V. Astfel că, la nivel microsocial, ceea ce trebuie să
conștientizăm și să studiem atât teoretic cât și practic, sunt tipurile de relații concrete și
circumstanțiale care se pot realiza cu nevoile și scopurile concrete atât de diverse ale vârstnicilor.
Ca urmare a celor discutate până acum observăm că noi studiem conceptul de calitate atașat
și integrat conceptelor de îngrijire și de vârstnic cu cercetare aplicată asupra căminelor pentru
vârstnici. Deci conceptele generice – vârstnic, îngrijire, calitate, – ne interesează în această
cercetare doar prin prisma aspectelor prin care se leagă împreună, adică doar integrate împreună.
Și bineînțeles a modurilor posibile în care acestea, integrate fiind, se aplică contextului social al
căminelor pentru vârstnici și mai precis adică, ne referim de asemenea la aplicabilitatea

92
circumstanțială la nevoile concrete ale vârstnicului. Aceasta pentru a parcurge studiul de la nivel
macrosocial la nivel microsocial și invers.

2.6.3. Componentele studiului existențial.

Am văzut care ar putea fi componentele unui studiu conceptual. Acum să vedem care ar
putea fi componentele unui studiu existențial. În primele capitole, am propus analiza vârstnicului
din perspectiva celor patru planuri existențiale. Acest tip de abordare ne aduce în câmpul atenției
aspecte care sunt de multe ori neglijate. Pentru că adesea la vârstnici, problemele de sănătate
biologică apar în prim plan sau sunt mai grave există tendința ca serviciile de îngrijire să facă
abstracție de alte eventuale probleme. Sigur că într-o fază acută a problemelor de sănătate
corporală, rezolvarea și/sau remedierea acestora trebuie să primeze. Dar ulterior este necesar să ne
amintim că avem de a face cu o ființă umană globală din punct de vedere existențial, care are
nevoie de o abordare potrivită acestor situări existențiale.
Pentru că aceste distincții între planuri sunt neglijate, se fac numeroase confuzii între
tipurile de probleme pe care le au vârstnicii. Evaluarea greșită a problemelor duce și la o ofertă de
ajutor nepotrivită/neadecvată atât contextului conceptual, cât și contextului existențial.
,, O problemă majoră, care trebuie subliniată este dificultatea de a separa componentele
fizice de cele mintale în cazul bolilor bătrânilor. Un bătrân, care suferă de depresiune, de
exemplu, se poate dovedi până la urmă că are anemie pernicioasă sau o persoană cu dureri acute
se poate dovedi până la urmă de a fi deosebit de confuză. În termeni de tratament, bătrânii
adesea au nevoie de atenție atât medicală, cât și psihiatrică. Cu toate acestea, serviciile noastre
cer ca ei să fie etichetați fie cu una, fie cu cealaltă. Pot sfârși prin a fi pasați de la un serviciu la
altul, ca o cărămidă încinsă, sau, la fel de bine, pot să cadă între ele. “ (Marshall, M., 1992, p.
50)
Deși problemele menționate în citatul proxim anterior sunt semnalări din urmă cu 25 de ani,
dintr-o țară diferită, ele prezintă elemente de actualitate (confirmată/constatată în urma
cercetărilor noastre de teren la căminele pentru vârstnici din Județul Cluj). Preferăm totuși, în
locul termenilor de boală fizică sau mentală, utilizarea termenilor de boală biologică sau boală
psihică. De asemenea, adăugăm la confuzia care se face între cele două tipuri de boli menționate
și confuziile sau chiar ignorarea problemelor sociale (sociologice), nemaivorbind de problemele
legate de diferitele tipuri de raportări față de religie.

În concluzie, în acest capitol ne-am propus să vedem ce se înțelege prin conceptul de

calitate a îngrijirii vârstnicului. Acesta este compus din trei concepte de bază: calitate, îngrijire,

93
vârstnic. Studiul despre vârstnic ne-a condus spre necesitatea situării acestei cercetării în cele
patru planuri de analiză și anume: biomedical, psihologic, sociologic, religios.
Acum putem observa că aceste explorări, descrieri și explicări au ca rezultat următoarele:
obținerea unor clarificări asupra conceptelor puse în discuție, și pregătirea condițiilor pentru
conturarea și desprinderea unor indicatori monitorizabili din punct de vedere empiric – aceasta
fiind necesar pentru cercetarea nivelului empiric al conceptului de calitate a îngrijirii
vârstnicului.
Pentru că cercetarea se apleacă asupra activității de acreditare, toate punctele enumerate
mai sus vor fi utile cercetării factorilor care intervin în calitatea îngrijirii în căminele pentru
persoane vârstnice.

94
Capitolul 3. PERSPECTIVE TEORETICE

3.1. Introducere
Activitatea practică presupune și activitate teoretică. De cele mai multe ori acționăm fără
să fim conștienți de substratul teoretic al practicii noastre cotidiene. Apariția problemelor în
activitatea practică ne trezește conștiința și reflexivitatea care ne fac să ne punem întrebări și să
căutăm soluții. Dar de unde izvorăsc întrebările? De unde și cum știm că întrebările pe care le
formulăm și/sau soluțiile pe care le căutăm/găsim sunt cele mai potrivite scopului nostru? Cum
evaluăm întrebările și soluțiile? Oare o practică adecvată depinde de o teorie adecvată? Când
suntem implicați într-o practică trebuie să ne punem întrebări despre substratul teoretic al acelei
practici? Ce înseamnă practică științifică? Iată doar câteva întrebări, printre altele, la care acest
capitol încearcă să răspundă.
“Pentru rezolvarea problemelor sociale și de adaptare ale persoanelor, pentru
îmbunătățirea capacității lor de adaptare este nevoie de cunoașterea mai multor modele
teoretice, unele cu un grad mai mare de generalitate, care permit surprinderea unor probleme
comune prezente la mai mulți clienți.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 102)
Activitatea de cercetare socială se desfășoară conform unor repere metodologice discutate
și dezbătute în literatura de specialitate. Dar cum ne descurcăm între diversitatea metodologică și
a paradigmelor prezente în literatura din acest domeniu? Conform căror criterii operăm selecția
între paradigmele, teoriile și metodele existente ?
Pe parcursul acestui capitol ne vom exprima și argumenta căutările și alegerile teoretice și
metodologice pentru care am optat.
Pentru început expunem un citat dintr-o carte a unui autor implicat în activitatea de
cercetare, citat pe care îl propunem să fie considerat un reper, care va permite atât clarificarea
opțiunilor noastre, cât și structura acestei lucrări.
,,Cartea reflectă experiența mea personală de cercetare, dar s-a născut și în urma celor
aproape 25 de ani în care am predat cursuri de filosofie a științei și a științelor sociale, de
metodologie a cercetării sociale și metode calitative și cantitative, atât la nivel universitar, cât și
postuniversitar, unor studenți provenind din numeroase discipline. Am ajuns foarte rapid la
concluzia că era important pentru studenți să înțeleagă asumpțiile ontologice și epistemologice,
precum și chestiunile de logică și metodologie pentru a evita repetarea empirismului uneori
sofisticat, dar lipsit de reflexivitate care este deseori confundat cu cercetarea în domeniul
socialului.” (Blaikie, N., 2010, p.ix)

95
 Subliniem și noi importanța conștientizării situărilor ontologice 48 (existențiale), teoretice,
paradigmatice și conceptuale – importanță descoperită și în ceea ce ne privește în activitatea
noastră practică.
Începem, ca de obicei prin clarificări de semnificații. Ce înseamnă metodă? Cuvântul
metodă conține două cuvinte de origine greacă: meta = cu, după și (h)odos,-ou = cale, drum. A
avea o metodă de cercetare înseamnă a avea un drum, înseamnă a fi pe/într-un drum. Drumuri
diferite au evident direcții și sensuri diferite. Când vrem să ajungem undeva ne întrebăm pe ce
drum vom merge?
Ce metodă de cunoaștere, de cercetare alegem? Ce înțelegem prin cunoaștere? Ce
înțelegem prin știință?
Deși în limbajul cotidian cele două cuvinte – cunoaștere și știință – sunt folosite cel mai
adesea ca și cum ar fi sinonime, în literatura de specialitate și în limbajul științific se face o
distincție netă între cunoaștere și știință. Cei doi termeni din limba română traduc două cuvinte
(concepte) care sunt de origine greacă, și anume: gnoseologie și epistemologie. Am precizat că
este vorba de o traducere/utilizare conceptuală semnificantă pentru că altfel cuvântul cunoaștere
ca atare este din limba latină populară, și anume din connoscere /cognoscere.
Cuvântul gnoseologie provine din verbul gignoskein = a cunoaşte şi gnosis = cunoaştere
în sens general, iar cuvântul episteme = cunoaştere adevărată şi ştiinţifică, opusă lui doxa (care
este doar opinie/părere). Termenul episteme a desemnat știința autentică încă de la Platon și
Aristotel. În ce privește particula – logia, aceasta provine din verbul lego = a spune, a gândi și
logos = cuvânt, limbaj, discurs, judecată, rațiune, știință. Deci epistemologia este știința despre
știință. Astăzi cele mai frecvente formule sunt teoria științei/cunoașterii sau filosofia științei.
Ambele indică și implică ideea de reflecție asupra științei și de autoreflecție. Cuvântul știință
provine din limba latină, și anume de la cuvântul scientia. Epistemologia a ajuns să semnifice în
perioada modernă și contemporană cunoaştere ştiinţifică.
Sunt autori contemporani care utilizează termenii știință și/sau științific pentru ,,orice
activitate care evaluează idei și rezolvă probleme în conformitate cu dovezile observaționale.”
(Godfrey-Smith, P., 2012, p.14)
Înainte de a alege metoda de cercetare, adică drumul pe care mergem, trebuie să expunem
și să discutăm câteva dintre perspectivele care au marcat de-a lungul istoriei acest concept al
cunoașterii.

48
Ontologia este discursul/știința despre ființă, despre ceea ce este, despre realitate ca atare. Dezbaterile despre aceste
teme fundamentale își au origine în Grecia antică. Autorul (ne referim la Norman Blaikie) subliniază aici importanța
conștientizării și a reflecțiilor asupra situărilor noastre ontologice care ne determină fără să ne dăm seama situările
teoretice și cele practice. Întrucât termenii ontologic/ontologie sunt mai puțin accesibili, în această lucrare preferăm
utilizarea termenului existențial cu sens sinonimic, deși riguros și strict sensurile și mai ales semnificațiile celor doi
termeni sunt diferite.
96
 “Metodologia are în vedere și clarificarea înțelesului conceptelor, corectitudinea definirii
lor, analiza limbajului utilizat.” (Chelcea, S., 2001, p. 51)
Avem nevoie de repere pentru orientare, pentru găsirea celui mai potrivit drum (cea mai
potrivită metodă). În continuare vom explora, descrie și explica, câteva din aceste perspective
asupra cunoașterii. Explorările noastre le-am realizat din perspectiva practicianului în domeniul
serviciilor sociale, practician care caută soluții/rezolvări pentru problemele concrete cu care se
confruntă. Așa încât am căutat să extragem din literatura parcursă ceea ce ne poate fi util, întrucât
literatura din domeniul metodicii cercetării științifice ne-a surprins printre altele și prin abordări și
formulări pe care noi le considerăm neutilizabile.
Menționăm că nu intenționăm să acuzăm. Urmărim doar să ne precizăm perspectiva
asupra cunoașterii și științei pentru care am optat, pe care am selectat-o din multitudinea
perspectivelor dezbătute în literatură și să ne raportăm la contextul teoriilor și paradigmelor
despre metodica cercetării științifice.

3.2. Perspective teoretice

3.2.1. Perspectiva antică greacă
Preocupările și interesul pentru cunoaștere sunt la fel de vechi precum este și omul. În
spațiul cultural occidental întrebările despre cunoaștere au început în antichitate. În căutarea
noastră pentru repere clare și utile din punct de vedere practic am identificat și câteva perspective
la care putem să ne raportăm și în interiorul cărora să situăm cercetarea noastră. Primele repere la
care ne raportăm sunt și cele mai vechi, întrucât se află în antichitatea greacă.
Grecii antici încă în perioada presocratică, adică anterior lui Socrate (470-399 a.C.) au
făcut deosebire între cunoaștere și simpla opinie/părere.
Ulterior, chiar Platon (428-348 a.C.), marele discipol al lui Socrate, în dialogul Theaitetos
(Platon,1989, 201,c,d,.p.260) a formulat o definiție a cunoașterii care și astăzi este definiția
cunoașterii cea mai larg acceptată. Aceasta este:
,, A ști este opinie adevărată și întemeiată.”
Surprinzător este faptul că această definire a cunoașterii continuă să fie actuală și după
2400 de ani. 49 (Schnadelbach, H., 2007, p.29-35). Chiar în cazurile în care se discută definiri
alternative ale cunoașterii baza de plecare este tot cea oferită de Platon.
Unele traduceri în limba română preferă în locul cuvântului “opinie” pe cel de „crezare”
sau „convingere”. Cuvântul tradus este grecescul doxa,-es care în limba română are următoarele

49
vezi și Gettier., L. Edmund, Is Justified True Belief Knowledge/Este opinia adevărată și întemeiată cunoaștere?,
trad. Ștefanov Gheorghe în Flonta Mircea, Stoenescu Constantin, Ștefanov Gheorghe, Teoria cunoașterii – Teme.
Texte. Literatură, Editura Universității din București, București, 1999
97
traduceri: opinie, crezare, credință, convingere; în spațiul literaturii religioase termenul este
tradus prin: slavă, cântare, glorie, (adică opinii/credințe/vorbiri etc. dedicate/dăruite divinității).
Termenul echivalent din limba engleză care îl traduce pe grecescul doxa este belief (care în limba
română este tradus de obicei prin credință sau crezare). Atât despre doxa. Oricum discuțiile apar
doar în ceea ce privește temeiul, în privința problemei temeiului. Cuvântul temei este
echivalarea/traducerea contextuală a termenului grecesc logos.
Termenul/cuvântul logos este foarte bogat în semnificații. Heraclit (640-570 a.C.) este
autorul la care cuvântul logos primește semnificații universale. Pentru Heraclit, logosul reprezintă
un fel de lege universală a universului.
“Heraclit afirmă că toate se petrec conform soartei care este unul și același lucru cu
necesitatea.” (Piatkowski, A. și Banu, I., redactori-coordonatori, 1979, p. 331). Sextus Sempiricus
spune că Heraclit “era convins că omul este înzestrat cu două organe pentru cunoaşterea
adevărului, şi anume simţurile şi raţiunea (logosul), din acestea două a considerat senzaţia
nedemnă de crezare, iar raţiunea (logosul) a luat-o drept criteriu al adevărului. El merge până la
respingerea senzaţiei spunând textual: [urmează fr.107] este caracteristica sufletelor barbare să
se încreadă în simţurile lipsite de raţiune. Apoi demonstrează că raţiunea, logosul este arbitrul
adevărului, dar nu orice raţiune, ci numai cea comună tuturor, de esenţă divină…tot ce ne
înconjoară este pătruns de logos şi de inteligenţă (nous).” (Piatkowski, A. și Banu, I., redactori-
coordonatori, 1979, p. 334-335).
Această raţiune care este comună tuturor şi conform lui Heraclit, divină, din care dacă ne
împărtăşim suntem în stare să raţionăm, este considerată de Heraclit drept criteriul adevărului.
(Piatkowski, A. și Banu, I., redactori-coordonatori 1979, p. 335). Heraclit numea opinia personală
“boala sacră şi vederea înşelăciune”. (Piatkowski, A. și Banu, I., redactori-coordonatori, 1979, p.
325). Observăm deci și la Heraclit distincția semnalată anterior între cunoaștere autentică și
simpla opinie/părere.
Semnificațiile cuvântului logos s-au transmis ulterior de-a lungul istoriei ideilor până azi.
Menționăm doar un alt reper semnificativ, cel din Evanghelia lui Ioan 50, în limba română ,,Întru’
nceput era Cuvântul”. Cuvântul “cuvânt” este traducerea termenului grec logos. Observăm și în
acest context semnificațiile cu care este utilizat acest cuvânt la Heraclit.
Și acum să ne întoarcem la contextul din Platon la care am făcut referire anterior, unde
cuvântul logos este tradus în limba română prin temei. Ce considerăm a fi temei? Unde căutăm
temeiul?
Aristotel (384-322 a.C.) constată că nu există vreun fel de a ști fără temei adică fără
presupoziții.
50
Biblia sau Sfânta scriptură, versiune redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, Sfânta Evaghelie după Ioan, p.1556
98
 “Învățătura are nevoie de cunoștințe anterioare. Orice învățătură predată sau însușită pe
calea raționamentului pornește de la o cunoaștere anterioară.” (Aristotel, 1997, Analitica
secundă, 71 a, p.75)
Deci, conform lui Aristotel când pornim la un drum/metodă de cercetare este nevoie să
conștientizăm că ne aflăm deja pe un drum, într-o teorie, paradigmă sau prejudecată. Niciodată nu
plecăm de la zero.

3.2.2. Perspectiva critică 51

Un reper fundamental pentru teoria cunoașterii este filosoful Immanuel Kant (1724-1804).
El a inaugurat în Critica rațiunii pure (Kant, 1998) și în Prolegomene (Kant, 2005) ceea ce este
cunoscut până azi sub numele de perspectiva critică asupra cunoașterii. În afară de Critica
rațiunii pure, Kant a mai scris două critici și anume: Critica rațiunii practice și Critica puterii de
judecare.
În limbajul cotidian astăzi, cuvântul critică este utilizat cel mai frecvent cu sensul de a
căuta/identifica deficiențele, lipsurile sau aspectele negative la o entitate, fie ea ființă sau lucru.
Kant însă, se raportează la semnificațiile inițiale ale acestui cuvânt/concept. Cuvântul „critică”
provine din limba greacă veche, din verbul krinein care poate fi tradus prin: a distinge, a separa, a
judeca, a raționa, a clarifica.
Kant face câteva distincții celebre pentru filosofi și pentru specialiștii teoriei cunoașterii.
Distincția între a priori și a posteriori; între fenomen și lucru în sine; între judecăți analitice și
judecăți sintetice. Nu vom desfășura explicații despre conceptele și distincțiile kantiene. Am
menționat doar câteva repere întrucât perspectiva critică kantiană a fost asimilată ulterior de către
curente de gândire dintre cele mai diverse, de la neopozitivismul/empirismul logic până la
filosofia analitică și chiar diversele abordări postmoderniste. Evident preluarea filosofiei lui Kant
nu s-a realizat integral, dar este semnificativ faptul că elemente fundamentale kantiene sunt
considerate fundamentale și azi. Spiritul critic este cerut și presupus în orice cercetare serioasă.
Criticismul, abordarea critică a devenit sinonim(ă) cu cercetarea riguroasă. Astfel, ne declarăm
explicit opțiunea pentru situarea epistemologică în paradigma critică, ceea ce de altfel transpare
din întreg parcursul lucrării. Perspectiva critică este, pentru noi, liantul, legătura, substratul și
suprastratul în care circumscriem și prin care abordăm sau preluăm elemente pe care le
considerăm utile din diversele perspective asupra cunoașterii.

51
Pentru o introducere clară în această perspectivă vezi: Flonta, Mircea, 20 de întrebări și răspunsuri despre
Immanuel Kant, Editura Humanitas, București, 2012.
99
 În urma celor enunțate anterior, nici o cercetare nu poate ocoli spiritul critic. Gândirea
critică, reflexivitatea și reflectivitatea sunt condiții, premise ale unui rezultat pozitiv atât în
domeniul teoretic cât și în cel practic.
„La sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, au început să fie folosite două dezvoltări
ale practicii reflective: reflexivitatea și gândirea critică.[...] Reflexivitatea derivă din metode ale
cercetării calitative [...]. Aceasta este un proces ciclic în care în mod deschis studiem cum ceea
ce observăm ne afectează gândirea și cum, apoi, aceasta ne afectează în ceea ce facem. Parton și
O’Byrne (2000) descriu reflexivitatea ca o modalitate de a răspunde unicității fiecărui individ.”
(Malcolm, P., 2011, p. 55)
Citatul proxim anterior este sugestiv și justificativ pentru cercetarea și implicit lucrarea de
față. Așa am ajuns să propunem: 1. o abordare a vârstnicului integral din cele patru perspective
existențiale și tot astfel se explică și 2. propunerea abordării îngrijirii vârstnicului prin utilizarea
celor zece întrebări. Acestea, ambele propuneri, implică gândirea critică, reflexivitatea și dorința
de a răspunde unicității fiecărui individ.
“Payne și colaboratorii (2002), reflectând la o abordare a științelor sociale cât mai
critică, au stabilit următoarele principii ale practicii critice:” (Malcolm, P., 2011, p. 57) 52
- a identifica situații de deschidere și nesiguranță ca oportunități pentru o practică creativă
– cele două propuneri menționate anterior 53 - 1. abordarea integrală a vârstnicului ținând cont de
toate planurile sale existențiale (cele patru discutate) integrate într-un individ unic și 2. practica
unei îngrijiri reflexive care utilizează cele zece întrebări. Aceste propuneri sunt rezultatul
căutărilor noastre pentru o practică cât mai umană și mai eficientă în relația cu vârstnicul;
- a căuta oportunități pentru a extinde stimularea personală către relații colective și
schimbare socială – în Capitolul 4 abordăm câteva din tipurile de relaționări optime cu vârstnicul;
- a fi atent la folosirea limbajului – din nou, ne apare ca fiind transparentă (în lucrarea de
fată) atenția pe care am acordat-o noi analizei limbajului, a importanței esențiale a conștientizării
multiplelor sensuri și/sau semnificații ale cuvintelor pe care le folosim. În plus, vom explora pe
scurt și perspectiva analitică;
- a fi atent la cine are puterea și o folosește pentru a stabili prioritățile – aici avem în
vedere, atât puterea instituțională situată la diferite nivele – de la nivel guvernamental până la
managerii de C.P.V., cât și posibilele conflicte de putere puse în discuție de către perspectiva
postmodernistă. Ambele pot afecta pozitiv sau negativ calitatea îngrijirii vârstnicului;
- a examina conținutul judecăților și evaluărilor și metodele realizării acestora – acest
principiu este unul din cauzele opțiunii noastre pentru cele zece întrebări propuse în Capitolul 2 și

52
Ceea ce este scris cu litere italice reprezintă principiile practicii critice enunțate de autorul menționat, iar ceea ce
este scris cu litere neitalice sunt propriile noastre interpretări și adaptări la studiul nostru
53
Pentru o claritate și precizie suplimentară, reluăm
100
pe care le vom discuta în detaliu pe parcursul întregii lucrări. Tot aici putem să înscriem și
opțiunea noastră pentru perspectiva critică, pentru recurgerea la o gândire reflexivă în situațiile
practice concrete, în care trebuie să gândim care este cea mai adecvată îngrijire pentru acest
vârstnic concret (individualitate umană unică), în acest moment, în această situație? Pentru a
răspunde la această întrebare trebuie să recurgem la examinare/reexaminare a conținutului
judecăților și evaluărilor noastre și evident a celor mai optime metode de intervenție, de ajutor, de
îngrijire acordate vârstnicului;
- a analiza ideologia care stă la baza anumitor servicii și decizii – în cursul căutărilor
pentru cea sau cele mai potrivite perspective epistemologice, în interiorul cărora să ne situăm
cercetarea, am conștientizat importanța situărilor teoretice și paradigmatice. Paradigmele și
teoriile sunt cele care construiesc și dau specificul diverselor practici;
- a percepe în detaliu diferitele perspective asupra unei situații – și în cazul acestui
principiu (al unei practici critice) putem observa utilitatea celor zece întrebări, prin care putem să
analizăm ajutorul/îngrijirea din cele zece perspective diferite. Astfel sunt mai mari șansele să
identificăm ajutorul/îngrijirea optim(ă);
- a contextualiza dovezile/indicațiile prin înțelegerea pozițiilor teoretice și valorilor – în
Capitolul 4 și Capitolul 5 discutăm importanța contextului nu doar teoretic și paradigmatic, dar și
importanța contextului practic, adică relaționarea concretă cu vârstnicul concret și cu problemele
sale concrete;
- a dezvolta o imagine generală asupra proceselor și evenimentelor, astfel încât să fie
înțeleasă de toți cei implicați – din punctul nostru de vedere acest principiu se referă la: 1. Cei
care oferă servicii sociale (în cazul nostru servicii de îngrjire acordate vârstnicului în C.P.V.); 2.
Cei care primesc aceste servicii, adică beneficiarii (vârstnicii și aparținătorii); 3. Alți potențiali
factori care pot influența calitatea îngrijirii vârstnicului. Toți aceștia trebuie să înțeleagă corect
ceea ce presupune îngrijirea vârstnicului în C.P.V. Sigur că înțelegerea nu se poate realiza în
detaliu și în adâncime de către toți. Ne referim doar la competența adecvată fiecărui tip de
relaționare, de la nivel macrosocial la nivel microsocial și invers.
- a se asigura că toți cei implicați înțeleg perspectiva și contextul – acest principiu este o
variantă nuanțată a celui anterior. Procesele, evenimentele și perspectiva, contextul, toate acestea
patru, este evident optim, ca ele să fie conștientizate și înțelese adecvat. În practică, aceasta se
realizează doar în măsura în care “practicăm” perspectiva practică împreună cu aceste principii
ale unei practici critice.
După cum am menționat anterior, perspectiva critică este ulterior “revendicată”, preluată,
absorbită sau doar acceptată parțial, de diverse perspective epistemologice. Dintre acestea am
optat pentru următoarele două perspective asupra cunoașterii, pe care le vom discuta în continuare

101
și anume perspectiva neopozitivismului logic sau empirismului logic 54 și perspectiva analitică pe
care le considerăm (așa cum considerăm și perspectiva critică) repere fundamentale și paradigme
potrivite pentru a situa cercetarea de față.

3.2.3. Perspectiva empirismului logic.

Neopozitivismul logic/empirismul logic este reprezentat de membrii Cercului de la
Viena 55. Particula logic prezentă în cele două nume date acestei perspective arată importanța pe
care, reprezentanții săi, o acordă logicii. Ei își propun să realizeze o analiză logică a științei.
Un alt punct esențial este importanța acordată clarificării limbajului. Schlick afirmă că
,,filosofia este această activitate prin care semnificația propozițiilor este stabilită și descoperită”.
(Schlick. M, în Popelard M.-D. și Vernant, D., 1999, p. 42-43)
Empirismul logic își propune să clarifice condițiile logice și empirice ale sensului
enunțurilor științifice și să arate modul științific de semnificare. Reprezentanții săi ne atrag
atenția asupra importanței pe care o are semnificația cuvintelor folosite și modul în care acestea
semnifică, adică semnificarea, procesul/acțiunea de a semnifica. Aceasta întrucât altfel nu avem
posibilitatea de a verifica adevărul spuselor noastre.
,,Dacă nu există vreo modalitate posibilă de a determina dacă un enunț este adevărat,
acest enunț nu are absolut nici o semnificație. Deoarece semnificația unui enunț este considerată
metoda sa de verificare.“ (așa cum preciza Waisman în Erkenntnis, 1930, citat de Popelard M.-D.
și Vernant, D., 1999, p. 45)
Astfel, sunt considerate enunțuri cu sens doar cele care fac referință la ceea ce poate fi
verificat prin observație și experiment. Verificabilitatea, deci testabilitatea unui enunț este
considerat criteriul prin care și datorită căruia acesta este considerat un enunț științific. Aceasta e
valabil și pentru un concept, o idee, o teorie, o ipoteză, o întrebare – acestea trebuie să conțină
enunțuri observaționale, verificabile/testabile prin observații sau experimente. Un enunț care nu
este verificabil sau testabil este considerat fără sens. Un exemplu tipic de enunț considerat fără
sens este ,,Das Nichts nichtet” tradus în limba română prin ,,Neantul neantizează” și care îi
aparține lui Martin Heidegger. 56
Din interiorul acestei perspective asupra cunoașterii se desprinde celebrul Karl R. Popper
(1902-1994). Din punctul lui de vedere cerința verificabilității sau testabilității enunțului nu este

54
Cercul de la Viena a fost fondat de către Moritz Schlick, Otto Neurath, Rudolf Carnap etc., iar inițial curentul a
purtat primul nume, ulterior, în anii 30, Carnap a preferat să promoveze folosirea celui de-al doilea nume.
55
Între 1925-1933 la Viena se adună mai mulți savanți și filosofi, dintre care cei mai celebri sunt: M. Schlick și R.
Carnap – fondatori ai revistei Erkenntnis (Cunoaștere) și Morris, Reichenbach, Neurah etc. Toți aceștia aveau ca scop
clarificarea conceptului de cunoaștere.
56
În limba română în Heidegger, Martin, Repere pe drumul gândirii, Editura Politică, București, 1988, p. 16-51.
102
suficientă pentru ca enunțul să fie considerat științific. Popper propune falsificabilitatea ca și
criteriu de analiză a enunțurilor științifice. Aceasta întrucât din punct de vedere logic nici o teorie
care se referă la ceea ce se întâmplă în lume, adică în spațiul contingenței, adică referitor la
conținuturile detectabile senzorial nu este vreodată verificabilă.
În scopul explicării celor enunțate mai sus Popper (1981) folosește exemplul celebru cu
lebedele, pe care îl oferim și noi. Propoziția ,,Toate lebedele sunt albe” nu este
verificabilă/testabilă pentru că oricât de multe lebede am vedea/percepe oricând ar putea apărea
una neagră sau de altă culoare care va infirma generalizarea noastră. Ceea ce după cum știm s-a și
întâmplat. Între timp s-a descoperit că există și lebede negre. Exemplul este potrivit pentru a
clarifica faptul că un enunț universal (adică unul care afirmă ceva despre o mulțime infinită de
entități) este imposibil de verificat.
Astfel Popper propune falsificabilitatea. Aceasta de fapt include, nu exclude
verificabilitatea sau testabilitatea. Cerința falsificabilității doar scoate în evidență faptul că
rezultatele științei sunt provizorii/probabile, că ele au un grad de valabilitate limitat la contextul
teoretic și experimental în care au fost realizate. Oricând pot să apară variabile pe care anterior nu
le-am luat în considerare.
În teoria cunoașterii, este semnalat încă de la David Hume (1711-1776) 57 că, nici un enunț
care se referă la viitor și la ceea ce se întâmplă în lume nu este cert. Popper preia constatarea lui
Hume, o dezvoltă și ne atrage atenția asupra faptului că rezultatele științei nu sunt certe, ci au un
anumit grad de probabilitate.
O teorie va fi cu atât mai științifică cu cât va căuta mai multe experiențe capabile să o
infirme și cu cât va învinge mai multe. (Schlick. M, în Popelard M.-D. și Vernant, D., 1999, p 77)
O teorie este considerată științifică dacă e falsificabilă. Iar gradul său de valabilitate și de
adevăr este cu atât mai mare cu cât a suportat mai multe încercări de a fi falsificată fără ca aceasta
să se și întâmple. Deci, dacă verificăm/testăm o teorie, o ipoteză prin observație sau experiment,
iar aceasta este confirmată considerăm că ipoteza, teoria este adevărată/validă. Dacă este
infirmată, adică falsificată, atunci ipoteza, teoria este falsă/nevalidă. Cerința de validitate se
raportează la exigențele logicii.
Perspectiva empirismului logic 58 ne oferă clarificări despre semnificația unui enunț
științific și despre locul și rolul verificabilității/ testabilității și falsificabilității acestuia.

57
Hume, David, istoric și filosof, despre care Kant spune că l-a trezit din somnul dogmatic în Kant. I., Prolegomene,
Editura Paralela 45, Pitești, 2005, p. 58
58
Pentru clarificări suplimentare asupra acestei perspective recomandăm Peter Godfrey-Smith, op. cit. p. 46-54
103
 3.2.4. Perspectiva analitică
O altă perspectivă aupra cunoașterii care ne interesează aici este perspectiva analitică.
Această perspectivă ne interesează cu atât mai mult cu cât între neopozitivismul logic și filosofia
analitică sunt influențe și interdependențe reciproce. Nu vom intra într-o analiză laborioasă.
Propunem discuției doar câteva elemente ale acestei paradigme pe care le considerăm utile, atât
înțelegerii acestei perspective asupra cunoașterii, cât și studiului nostru.
Ideile empirismului logic au apărut în spațiul literaturii științifice din Anglia prin A.J.
Ayer 59. Elementul central al perspectivei analitice este așa numita “turnură lingvistică”. Aceasta
scoate în evidență importanța fundamentală și esențială a limbajului în orice cercetare întreprinsă
asupra cunoașterii sau științei.
“Turnura lingvistică a devenit o strategie metodologică pentru un întreg curent filosofic.”
(Dummet, M., 2004, p.34)
„Lingvistul și antropologul Benjamin Lee Whorf aprecia că percepția lumii
înconjurătoare este condiționată de caracteristicile gramaticale și semantice ale limbii
subiectului cunoscător.” (Chelcea, S., 2001, p.23)
Precursorul recunoscut al perspectivei analizei ligvistice este Gottlob Frege (1848-
1925) . Ceea ce vom menționa aici este celebra lui întrebare formulată într-un stil tipic kantian
60

,,cum ne vor fi date numerele, de vreme ce despre acestea nu putem avea vreo reprezentare sau
intuiție?” 61 Întrebarea formulată astfel, poate părea dificil de înțeles. De fapt Frege întrebând
despre numere se întreabă despre gânduri/concepte a căror origine nu se află la nivel empiric.
Gândirea umană gândește despre concepte, cum sunt de exemplu și numerele, care nu sunt extrase
din lumea simțurilor, chiar dacă ulterior pot fi proiectate și construite în lumea perceptibilă prin
simțuri. Numere, figuri geometrice (triunghi etc.), principiile logicii, nu sunt extrase din natură
(adică din realitatea contingentă, empiric detectabilă). Frege se întreabă: cum ne sunt date
acestea? Întrebarea este importantă întrucât prin ea Frege ajunge la ,,principiul contextului”, pe
care îl consideră ,,fundamentul determinant al unei abordări a limbajului”; conform pricipiului
contextului ,,un cuvânt are semnificație numai în contextul unei propoziții”. Scrierile lui Frege nu
au fost înțelese de contemporanii săi. Acesta a fost descoperit ulterior de către Bertrand Russel
(1872-1970) 62.
Ceea ce pleacă de la Frege este necesitatea de a cerceta gândirea prin intermediul analizei
limbajului. Analiza limbajului include analiza gândirii și a conceptelor. Frege afirmă că structura

59
Ayer, A.J., Language, Truth and Logic, 1936.
60
În limba română câteva din scrierile semnificative ale lui Frege se află reunite în volumul: Frege, Gottlob, Scrieri
logico-filosofice, trad., studiu introductiv, notițe introductive și note de Sorin Vieru, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1977
61
În limba română în Frege, Gottlob, Scrieri logico-filosofice, p. 109
62
Recomandăm pentru lectură o cărticică în limba română care poate fi o excelentă introducere în perspectiva
analitică: Russel, Bertrand, Problemele filosofiei, Editura All, București, 2004
104
unui gând trebuie să fie reflectată în structura propoziției care îl exprimă. (Dummet, M., 2004, p.
17). În acest sens mai oferim un citat care este după părerea noastră cuprinzător și concludent în
privința perspectivei analitice:
,,Ceea ce distinge filosofia analitică, în diversele sale manifestări, de alte orientări
filosofice, este în primul rând convingerea că o analiză filosofică a limbajului poate conduce la o
explicație filosofică a gândirii și, în al doilea rând, convingerea că aceasta este singura
modalitate de a ajunge la o explicație globală. La aceste două principii îngemănate aderă întreg
pozitivismul logic, Wittgenstein în toate fazele dezvoltării sale, filosofia oxfordiană a limbajului
comun, filosofia postcarnapiană din Statele Unite, reprezentată de Quine și Davidson, chiar dacă
între toți acești autori există diferențe considerabile.” ( Dummet, M., 2004, p. 14)
Întreaga noastră lucrare este construită ținând cont de importanța acordată analizei
limbajului. Ne asumăm și noi acest punct de vedere și ne afirmăm explicit situarea acestui studiu
în contextul paradigmelor empirismului logic și perspectivei analitice.

3.2.5. Perspectiva postmodernă

În interiorul acestei largi perspective sunt propuse, din punctul nostru de vedere, și viziuni
asupra “realității” inoperabile, confuze și nepractice. Am pus între ghilimele cuvântul realitate
întrucât pentru postmoderniști însăși existența acesteia este discutabilă.
Cuvântul postmodernism are și o utilizare într-un sens foarte larg desemnând aproape
toate curentele de gândire de la sfârșitul secolului XX, dar și desfășurările sociale și culturale ale
acestei perioade. Dar acest curent de gândire are și sensuri specifice și proprii, chiar dacă nu
putem vorbi de un curent unitar de idei. Pe câteva dintre ideile dominante le expunem în
continuare.
Specificul postmodernismului este neacceptarea conceptelor tradiționale asupra existenței
realității și a adevărului. Oferim mai jos un citat care exprimă într-un mod concludent punctele de
vedere postmoderniste:
,,Noțiunea de adevăr nu are nici o utilitate explicativă, nu acoperă nici o esență, nici o
substanță și nu desemnează nici o proprietate substanțială ori metafizică profundă și nici un
obiect (Adevăratul). În special noțiunea realistă tradițională de adevăr, înțeles ca o
corespondență a enunțurilor, judecăților și propozițiilor noastre cu realitatea sau cu faptele, și în
genere orice teorie asupra gândirii privită ca reprezentare a realității sunt goale de sens. În
consecință, controversele realism vs antirealism, care frământă încă o bună parte a filosofiei
analitice contemporane, sunt vide. Problema nu este aceea de a face ca enunțurile noastre să fie
adevărate, ci de a le justifica, și nu trebuie să facem nici o distincție între adevăr și justificare.

105
Justificarea nu este, ca atare, altceva decât acordul dintre membrii unui grup sau ai unei
comunități și nu există un acord ultim, final sau o convergență ideală a enunțurilor. Conceptul de
adevăr fiind gol, adevărul nu poate să constituie o normă a cercetării științifice ori filosofice sau
un țel ultim al investigațiilor noastre.” (Pascal, E., Rorty, R., 2007, p.18-19)
Prin urmare, existența adevărurilor universal valabile din teoria cunoașterii, propuse de
către logică și matematică, aplicabile și altor domenii ale cunoașterii și activităților umane sunt
considerate idealuri utopice. Căutările umane întreprinse de-a lungul istoriei care au avut ca scop
cunoașterea adevărată și întemeiată, precum și rezultatele certe ale acestor căutări, sunt pentru
postmoderniști iluzii. Bineînțeles că nici în domeniile etic și estetic nu sunt acceptate criterii sau
judecăți universale la care să se raporteze evaluările etice și/sau estetice.
Unii autori postmoderniști consideră că cei care afirmă existența realității și a adevărului
sunt de fapt niște doritori de/și posesori de putere și care ,,pretind” doar că sunt în posesia
secretelor adevărului, eticii sau frumosului. Această ,,pretenție” conform postmoderniștilor nu se
poate susține. Nu există adevăr, etică sau frumos universale. Conform postmoderniștilor există o
prezumtivă dorință de putere și abuz de putere în afirmarea și susținerea oricărui adevăr. (Focault,
M., 2007, p.35-55)
Pentru această perspectivă nu există o realitate și un adevăr independent de percepția
minții umane. Iată două asumpții, una ontologică și una epistemologică, care din punctul nostru
de vedere sunt inacceptabile.
Postmodernismul nu acceptă alte surse ale cunoașterii decât percepția individuală sau
construcția conceptuală și lingvistică a unui grup social, în sensul în care omul construiește
realitatea în propria sa minte.
,,Noi suntem mereu întru adevăr, pentru că sensul latent din lucruri, din lumea care ne
înconjoară, dintre noi și din noi înșine, vine înspre cuvânt, susține și călăuzește sensul care se
articulează: dar noi nu suntem în adevăr, nu suntem în el pentru că o distanță păstrează
realitatea totală dincolo de ceea ce putem spune despre ea, dincolo de conștiința noastră. A
gândi, din punctul de vedere al acțiunii, dar este adevărat în toate situațiile, nu înseamnă a intra
în ceva deja gândit, nu înseamnă a intra într-o articulare deja instituită, înseamnă mai degrabă a
lupta împotriva a tot ceea ce separă (astăzi, în momentul de față), semnificatul de semnificant,
împotriva a tot ce împiedică dorința să ia cuvântul și, odată cu el, puterea. ”(Lyotard, J.F., 2013,
p.113)
Limbajul postmodernist nu conține referiri la adevăruri universale, toate sunt subiecte ale
interpretării sau reinterpretării. Pentru această perspectivă nu există vreo cunoaștere care să poată
fi numită adevăr. Totul se află doar la nivelul construcției și/sau manipulării limbajului și a
consensului.

106
 Pentru acest punct de vedere știința nu este posibilă și deci nu există. Dusă la extrem
această perspectivă poate fi chiar periculoasă, întrucât conține și o obsesie pentru putere. Deși
aparent respinge abuzul de putere, de fapt este vorba de o neacceptare și respingere a oricărei
autorități, chiar și atunci când aceasta este una rațională și/sau legitimă. Din păcate în cazuri
extreme această perspectivă poate duce chiar și la solipsism. 63 Mai trebuie să facem precizarea că
suntem conștienți de subiectivitatea minții umane, pe parcursul întregii lucrări încercăm să
atragem atenția asupra acesteia, însă nu putem accepta punctele de vedere postmoderne, care
consideră subiectivitatea ca fiind singurul adevăr.
“Perspectiva modernă recunoaște inevitabilitatea subiectivității umane, perspectiva
postmodernă sugerează că nu există o realitate ,,obiectivă”. Nu există decât perspectivele noastre
subiective.” (Babbie, E., Practica cercetării sociale, 2010, p. 38)
De la această perspectivă vom lua în considerare importanța și relevanța conceptual –
lingvistică a contextului social, dar vom evita alunecarea în subiectivism. Aceasta întrucât
preferăm să ne raportăm la un referențial ontologic.
“A răspunde pertinent la întrebararea care este natura și esența socioumanului nu este o
întreprindere ușoară. Fără a-l putea circumscrie exact, disciplinele socioumane, adesea
ignorându-se reciproc, alteori într-o competiție deschisă și, de mai puține ori, în cooperare
veritabilă, au dezvoltat asupra lui imagini cu grade diferite de coerență – filosofiei sociale și
sociologiei revenindu-le aici un rol major. Un lucru este cert: oricare dintre aceste discipline
admite un referențial ontic, ceva ce există dincolo de discursul pe marginea lui.” (Iluț, P., 1997,
p. 24)
Referențialul ontic la care ne raportăm nu este bineînțeles o realitate situată în afara socio-
umanului, dar trebuie să admitem o diferență între ceea ce este și ceea ce spunem, între limbaj
și realitate. Această diferență rezultă chiar din conștientizarea subiectivității noastre.
Am propus pentru discuție și câteva idei ale perspectivei postmoderniste pentru a oferi un
contrast clar și o delimitare netă a opțiunilor noastre ontologice și epistemologice, deci și
metodologice.

3.2.6. Abordarea cantitativă și calitativă

Pentru că suntem într-o cercetare despre entități și fenomene socio-umane avem nevoie și
de o contextualizare în interiorul paradigmelor sociologice. Perspectivele metodologice parcurse

63
Cuvântul este de origine latină fiind compus din solus = singur și ipse = însuși/sine. Ad literam înseamnă sinele
singur sau sinele prin/pentru el însuși. Solipsismul susține că există doar subiectul, percepția și mintea subiectului, iar
întreaga realitate este o construcție a percepției, a intelectului uman, nu există ceva în afara sau independent de
subiect.
107
anterior ne oferă câteva clarificări asupra fundamentelor teoretice și metodologice comune și
generice unei cercetări științifice riguroase. Dar specificul temei propuse pentru cercetare cere și
un la fel de specific metodologic. Care este acest specific?
“Cunoașterea socioumanului nu are nici o șansă de izbândă prin explicația rece
(Erklaren), obiectivă, din exterior, ci doar prin înțelegerea (Verstehen) subiectivității umane ce
stă în spatele faptelor exterioare.” (Iluț, P., 1997, p. 41)
În citatul anterior se remarcă faptul că realitatea socio-umană (ontologic vorbind) nu poate
fi considerată, deci nici cercetată exclusiv dintr-o situare ontologic reciproc exterioară (într-un stil
pozitivist). Într-o cercetare despre oameni nu putem ignora situarea subiectivă a oamenilor. De
fapt, aceasta ar trebui să se întâmple în cazul oricăror tipuri de cercetare. Conștientizarea
presupozițiilor subiective este o premisă esențială a obiectivității enunțurilor despre obiectul
cercetat. Cu atât mai important deci trebuie să se întâmple astfel, atunci când obiectul de cercetat
este tot un subiect sau o colectivitate socio-umană (prin natura ei subiectivă).
“Caracterizat cu totul sumar, din punct de vedere epistemologic, putem afirma că modelul
cantitativist presupune o realitate socială exterioară, obiectiv-structurală, profesând descrieri și
explicații de tip pozitivist (nomotetic), iar cel calitativist mizează pe subiectivitatea umană, pe
socialul construit și interpretat prin interacțiunea simbolurilor, motivațiilor, așteptărilor și
reprezentărilor individuale și grupale, cunoașterea fiind de tip comprehensiv și ideografic.” (Iluț,
P., 1997, p. 41)
Astfel că cercetările de tip cantitativ sunt cel puțin insuficiente atunci când ne propunem
să cercetăm fenomene socio-umane. Diferențele dintre abordarea cantitativă de cercetare și cea
calitativă au fost identificate și descrise de către diferiți cercetători. În ceea ce ne privește,
propunem atenției câteva citate pe care le considerăm relevante și care descriu și explică foarte
clar semnificațiile celor două tipuri de abordări.
“Comparația – și, pentru mulți teoreticieni și metodologi, opoziția – dintre cantitativ și
calitativ se poate realiza cu folos având în vedere trei planuri: cel epistemologic; cel al strategiei
metodologice, al metodelor preferate; cel al operațiilor concrete de culegere, prelucrare și
prezentare a datelor.” (Iluț, P., 1997, p. 40)
Citatul anterior ne indică unde găsim diferențele specifice între abordarea cantitativă și cea
calitativă. Aceste diferențe sunt situate la nivelul presupoziiților teoretice, în opțiunile pentru o
metodă sau alta de cercetare și bineînțeles există diferențe specifice în planul interacțiunilor
empirice, unde trebuie să optăm pentru cum obținem, cum prelucrăm, cum interpretăm, cum
prezentăm datele obținute. Prezentarea se referă la exprimarea, explicitarea și alegerea unui limbaj
adecvat domeniului și temei studiate. Oferim mai jos un tabel concludent pentru cele discutate
anterior.

108
Tabel 3.2.6.1. Diferențe semnificative între abordarea cantitativă și cea calitativă 64
Dimensiuni
1. Orientare generală
epistemologică
2. Nivelul realității vizat
3. Natura realității vizate
4. Relevanța punctului de
vedere în explicarea și
înțelegerea realității
5. Relația dintre cercetător
și subiect
6. Relația dintre teorie
(concepte, ipoteze) și
cercetarea empirică
7. Selecția unităților de
cercetat efectiv din
populația vizată
8. Timpul afectat culegerii
datelor
64
Întregul tabel împreună cu ceea ce este scris cu caractere italice este preluat de la Iluț Petru, Abordarea calitativă a
Socioumanului, Polirom, Iași, 1997, p. 63. Ceea ce în interiorul tabelului nu este scris cu caractere italice sunt
propriile interpretări, adaptări la contextul studiului nostru.
Cercetări de tip:
CANTITATIV
pozitivist-explicativistă, nomotetică
- perspectiva empirismului logic,
perspectiva analitică
preponderent macrosocial, global, formal
– vizăm agenții sociali la nivel
macrosocial care participă la realizarea
calității îngrijirii vârstnicului – ne referim
la acreditori, legislatori, căminele pentru
vârstnici (C.P.V.), beneficiarii/vârstnicii în
sens larg populațional (al categoriei de
vârstă) și nu vârstnicul concret
statică și exterioară actorului social
-aceasta este atitudinea dacă abordăm
vârstnicul doar generic/global/abstract sau
,,la grămadă,,
al cercetătorului (abordarea etică)
- raportare la valorile universal umane:
reciprocitate, adevăr, dreptate
distanță (poziție ,,din exterior,,)
- studiem îngrijirea vârstnicului din
perspectivele oferite de acreditor, de
legislator, de C.P.V., de vârstnici (în sens
generic de categorie socială/de vârstă)
de verificare a teoriei prin cercetare
empirică
- utilizăm desigur verificarea teoriei, a
ipotezei, căutăm răspunsul la întrebarea de
cercetare în spațiul empiric
preponderent prin eșantionare statistică
- în cazul nostru studiul statistic îl vom
realiza la nivel microsocial, chiar dacă
acesta are la bază conformitatea cu nevoile
normative, stabilite prin standardele de
calitate legislative
perioadă scurtă, episodică
- perioada scurtă se poate referi în cazul
nostru la perioada în care aplicăm
chestionare
109
CALITATIV
fenomenologico-comprehensivă,
idiografică
– perspectiva critică kantiană, cercetarea
narativă, perspectiva analitică
microsocial, local, contextual,”concret-
natural”
- avem în vedere aici strict ceea ce se
întâmplă în interiorul C.P.V. în
interacțiunile directe cu vârstnicul
concret și nu cu cel generic
procesuală și construită social de actor
- cercetare asupra vârstnicului concret,
asupra îngrijirii concrete în interiorul
C.P.V.
al subiecților, lumea înțelesurilor și
interpretărilor cotidiene (abordarea
emică)
- conștientizarea importanței
subiectivității și construirea îngrijirii
adaptate/adecvate nevoilor concrete ale
vârstnicului
apropiată (poziție ,, din interior,,)
- înțelegem prin acest ,,din interior,, în
contextul specific al studiului de față,
cercetarea îngrijirii vârstnicului din
perspectiva concretului
de emergență a teoriei pe parcursul
cercetării
- concomitent cu verificarea empirică ne
adaptăm abordările conceptual-teoretice
la concretul empiric
întreaga populație sau eșantionare
teoretică
- practicăm eșantionarea teoretică în
sensul în care identificăm actorii sociali
situați la nivel macrosocial care
participă la realizarea calității îngrijirii
vârstnicului
perioadă lungă și continuă
- în cazul nostru, profesional vorbind,
studiul asupra îngrijirii în C.P.V. s-a
desfășurat pe parcursul mai multor ani
prin evaluări de teren, observații,
convorbiri/interviuri/discuții cu

9. Metode principale
10. Natura datelor obținute
experimentul, ancheta cu chestionar
standardizat, analiza cantitativă a
documentelor, observația sistematică din
exterior
-pentru studiul prezent am utilizat ancheta
sociologică pe bază de chestionar
“tari”, valide (de mare fidelitate)
vârstnicii și aparținătorii acestora,
organizarea interviului de grup etc.
observația participativă, interviul
intensiv, (auto)biografia, analiza
calitativă a documentelor
-metodele enumerate aici le-am utilizat
în scopul obținerii de informații
concludente despre cum se poate realiza
o îngrijire a vârstnicului la un nivel
calitativ din ce în ce mai înalt
complexe, bogate, de adâncime

- datele ,,tari,, /valide pe care le obținem în - în ceea ce ne privește, complexitatea,

11. Stilul raportului de
cercetare (al textului
elaborat)
12. Preponderența
disciplinelor socio-umane
(în sens restrâns)
urma acestui studiu sunt cele rezultate în
urma aplicării chestionarelor și prelucrate
prin Programul SPSS Statistics
cifre, tabele, grafice, comentarii în limbaj
natural
- vom utiliza instrumentele de exprimare
menționate mai sus
sociologie (demografie), psihologie
socială
- ne bazăm cercetarea pe diverse domenii
ale cunoașterii și activității umane – ne
referim la filosofie, sociologie, psihologie,
biologie, medicină etc.
bogăția, adâncimea cercetărilor ca și a
exprimărilor, nu trebuie să uite de
rigoarea logică – astfel că ceea ce nu
este nici adevărat nici fals în sens
,,tare,,/valid trebuie să fie cel puțin un
adevăr falsificabil (Popper)
limbaj natural, metaforic, cu puține date
statistice și reprezentări grafice
- s-a observat deja până acum limbajul
metaforic utilizat, pe care îl considerăm
foarte util înțelegerii, sugestiv,
explicitativ, intuitiv; vom reda și
interpreta discuțiile de grup și vom
realiza o analiză bazată pe studiul
documentelor
- considerăm într-adevăr că lucrarea va
conține puține date statistice, fără ca
prin aceasta să-i scadă valoarea euristică
antropologie culturală (etnografie),
istorie
- studiul concret asupra îngrijirii
concrete acordate vârstnicului
presupune apelul necesar la specificul
cultural, spiritual sau religios individual
al vârstnicului concret 65

“Putem spune împreună cu Michael Quinn Patton (1980, 41), că designul cercetării
calitative este naturalistic prin aceea că cercetătorul nu manipulează variabilele, căutând să
înțeleagă “fenomenele apărute în mod natural în situații naturale”, nu în situații experimentale.
Abordarea naturalistă este opusă cercetării experimentale, în care cercetătorul controlează
variabilele experimentale într-o situație adesea artificială. În plus, abordarea naturalistă impune
cercetătorului o atitudine de ,,respect,, sau o ,,apreciere pozitivă,, a lumii sociale, contrastând cu
orientarea pozitivă a cercetării sociale, care face din neutralitatea observațiilor un criteriu de
bază al cunoașterii obiective (Hammersley și Atkinson, 1983, 3).” (Chelcea, S., 2001, p.61-62)
Cercetarea noastră se caracterizează prin utilizarea câtorva elemente specifice designului
cercetării calitative. Ne referim aici la faptul că vom studia variabilele în mediul lor natural

65
Repetiția este intenționată pentru a atrage atenția asupra specificului concret al îngrijirii
110
(natura socială). Căutăm variabilele care participă la realizarea îngrijirii vârstnicului în C.P.V. și
studiem tipurile de interacțiuni între aceste variabile în mediul lor social. În plus întreaga lucrare
este o pledoarie pentru respectul pe care trebuie să-l acordăm individului uman, în cazul nostru
specific acesta fiind vârstnicul.
Oferim mai jos o definire, în opinia noastră sugestivă și cuprinzătoare a tipului de
cercetare calitativă, și care formulează clar aspectele specifice pe care le vom întâlni și în studiul
de față.
“Menționăm totuși definiția propusă de Pierre Paille. Conform acestuia, expresia
cercetare calitativă desemnează acele cercetări empirice din științele sociale și umane care
corespund unui număr de cinci caracteristici: 1) cercetarea este realizată în mare parte într-o
viziune comprehensivă; 2) abordează obiectul de studiu într-o manieră deschisă și larg
cuprinzătoare; 3) include date culese cu ajutorul metodelor calitative, adică prin intermediul
metodelor care nu implică nici o cuantificare; 4) analizează datele calitativ sau, altfel spus,
cuvintele sunt analizate direct prin utilizarea altor cuvinte, fără a trece printr-o operație de
numărare; 5) conduce în final la o povestire sau la o teorie, nu la o demonstrație (cf. Paille,
1996, 196).” (Chelcea, S., 2002, p 62)
Cercetarea despre calitatea îngrijirii vârstnicului în C.P.V. este realizată în cea mai mare
parte într-o viziune comprehensivă, iar abordarea este deschisă și cuprinzătoare. Prin deschidere
ne referim la faptul că utilizăm paradigme și teorii din cele mai variate domenii ale cunoașterii și
activității umane, iar prin cuprindere înțelegem că vom aborda studiul îngrijirii vârstnicului atât la
nivel macrosocial cât și la nivel microsocial. Datele le vom culege în primul rând prin metode
calitative, dar și prin metode cantitative. Analizele pe care le realizăm sunt în primul rând și în cea
mai mare parte calitative, aceasta este evident mai ales în privința importanței pe care o acordăm
analizei și clarificării limbajului. În ceea ce privește concluziile, acestea vor fi formulate în
termeni conceptuali-teoretici atât din interiorul paradigmelor numite cantitative, și anume:
empirismul logic, perspectiva critică kantiană, perspectiva analitică, cât și în termeni specifici
paradigmei numite calitative, și anume: perspectiva fenomenologică (ne referim evident la
fenomenologia socială), perspectiva cultural-istorică, perspectiva existențială, utilizarea
limbajului metaforic (care poate oferi o inteligibilitate și o comprehensiune mai largă și mai
adâncă). Toate perspectivele enumerate anterior considerate ca fiind abordări specifice celor două
paradigme cantitativă și calitativă sunt utilizate de noi pe întreg parcursul cercetării și deci
lucrării, nu doar în formularea concluziilor.

111
 Din punctul nostru de vedere, distincțiile dintre cercetarea calitativă și cea calitativă nu
sunt întotdeauna atât de nete 66. În opinia noastră orice cercetare serioasă cuprinde atât
componente calitative cât și cantitative. După cum am observat și în tabelul anterior, abordările
cercetării noastre nu pot fi încadrate strict nici în perspectiva cantitativă nici doar în cea calitativă.
Până la urmă și cantitativul este rezultatul unei cuantificări care este tot o operație calitativă.
“Însă și în postura de paradigme majore (deci dincolo de metodele specifice), calitativul
și cantitativul nu sunt contrastante, ci complementare așa cum rezultă și din examinarea
raportului dintre cele două concepte emblematice ale lor – explicație și comprehensiune.”
(Iluț, P., p. 69)
Prin urmare, și noi în cursul acestei cercetări vom utiliza în practică atât abordarea
cantitativă, cât și cea calitativă. Spre deosebire de situarea din tabel noi vom folosi analiza
statistică, cuantificarea la nivel microsocial (în C.P.V.). De asemenea abordarea calitativ teoretică
o vom practica la ambele nivele ale realității sociale (micro și macro). Cercetarea statistică nu
poate supraviețui singură fără interpretările considerate calitativiste. Aceasta întrucât nici ,,datele
nu vorbesc de la sine,, așa cum se spune uneori.
“Concepția cantitativist-pozitivistă potrivit căreia datele sau cifrele ,,vorbesc de la sine,,
este evident una simplistă și eronată. Nici un fel de statistică și nici o prelucrare cantitativă,
oricât ar fi ea de avansată, nu vorbește de la sine despre social.” (Iluț, P., p. 71)
Așadar ne propunem să utilizăm atât elemente specifice paradigmei numite cantitative, cât
și elemente specifice paradigmei numite calitative. Selectăm ceea ce considerăm că este rațional și
adecvat temei noastre de cercetare, calitatea îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

3.3. Repere metodologice fundamentale.

3.3.1. Problema temeiului.
Am menționat anterior că în cursul căutărilor pentru o definire cât mai potrivită a științei
s-a ajuns și la problema temeiului, aceasta fiind abordată și conceptualizată încă de la Platon și
Aristotel. Înainte de a continua discuția despre problema temeiului ne pare potrivit să propunem
atenției câteva reflecții preluate din literatura de asistență socială.
“Cum decidem dacă un produs oarecare al facultăților noastre cognitive este sau nu o
cunoștință? În primul rând, vom conveni că prin termenul cunoștință desemnăm o opinie, adică
un enunț exprimat sub formă de afirmație sau negație. […] Aflându-ne, așadar, în prezența unei
judecăți, a unui enunț oarecare, va trebui să determinăm dacă reprezintă sau nu o cunoștiință. În
acest scop, epistemologii propun confruntarea enunțului cu trei condiții stricte: adevărul,
66
Vezi și Cantitativ versus calitativ: o falsă opoziție în Rotariu, Traian; Iluț, Petru, Ancheta Sociologică și Sondajul
de Opinie. Teorie și Practică., Editura Polirom, Iași, 1997, p. 24-30
112
întemeierea și acceptarea.[ ...] Întemeierea înseamnă producerea de dovezi credibile în sprijinul
unui enunț formulat. În fine, pentru a avea de-a face cu o cunoștință, este necesar ca enunțul să
fie acceptat de către cel care l-a formulat, adică să nu fie respins și nici să nu facă obiectul
abținerii. ” (Bocancea, C. în Neamțu, G., Stan, D. (coord), 2005, p. 24-25)
După cum observăm în acest citat, termenii prin care desemnăm o exprimare ca fiind
științifică trebuie să conțină: opinie, adevăr, întemeiere și acceptare. Ceea ce nu am discutat
până acum este termenul acceptare. Din punctul nostru de vedere acceptabilitatea poate fi atinsă
numai în măsura în care se referă la o comunitate științifică care se raportează la un anumit tip de
temei, adică o comunitate științifică care acceptă o anumită întemeiere. De o acceptare completă
sau totală nici nu poate fi vorba. Nici întemeietorii de religii nu sunt acceptați întru totul și nici de
către toată lumea. Așa încât problema revine la acceptabilitatea temeiului (a întemeierii). Ne
întoarcem astfel la problema temeiului. Adică pe ce ne bazăm când susținem că un enunț (o
opinie, o credință, o convingere) este adevărat, pe ce se bazează acest adevăr.
În limbajul cotidian oamenii confundă posesia de informații cu știința. Ori, o informație
neîntemeiată nu e știință. Conform punctului de vedere postmodernist realitatea nu există ca atare
și deci orice punct de vedere particular este la fel de îndreptățit. Acest punct de vedere susține că
toate cunoștințele sunt opinii. Cunoștințele/opiniile se exprimă în enunțuri, adică propoziții
declarative. Pentru acest punct de vedere nu se pune în discuție nici măcar problema adevărului,
cu atât mai puțin problema întemeierii (a temeiului) acestuia.
“Principiul relativismului epistemologic extrem, și de aici al expresiei ,,merge orice și
oricum,, este absurd și nu merită luat în serios în comunitatea științifică. Fără admiterea
existenței unui referențial ontic, exterior, dincolo de propria subiectivitate, e imposibilă
comunicarea și viața socială. M-am oprit succint asupra acestuia din motivul că sub impactul
postmodernismului, cu unele conotații pozitive ale lui, sunt tineri în formare în domeniul
disciplinelor socio-umane, care, mai mult sau mai puțin voalat, îl iau în serios.” (Iluț, P., p. 64)
În ceea ce ne privește însă, considerăm că adevărul și întemeierea (temeiul) acestuia sunt
condiții necesare ale oricărei cunoașteri. Să reluăm definiția, pe care Platon o dă științei și care a
rămas până azi reperul central la care se întorc și se raportează teoreticienii cunoașterii, anume:
,, A ști este opinie adevărată și întemeiată.”
Cum verificăm dacă o opinie este adevărată am văzut în cadrul perspectivei empirismului
logic. Ne referim bineînțeles la opiniile formulate ca enunțuri cu sens, adică care fac referire la
ceea ce este verificabil empiric și intersubiectiv de către o comunitate umană care utilizează un
limbaj cu semnificații reciproc inteligibile.
Observăm în formularea de mai sus cele două elemente sau planuri de analiză, fiecare
dintre ele abordate de cele două perspective discutate anterior:

113
 1. enunțurile verificabile și falsificabile – perspectiva empirismului logic
2. sensul/semnificația unui enunț – perspectiva analitică
Am parcurs deci, două repere foarte importante ale conceptului de cunoaștere și ale
conceptului de știință. Am ajuns astfel, la conceptul de temei și la conceptul activității intrinseci a
acestuia, adică întemeierea. Unde căutăm temeiul? Ce considerăm a fi temei?
Problema temeiului apare și în discuțiile din secolul XX.
“Dacă cineva ajunge la o concluzie adevărată, fără a părea că are o bază adecvată
pentru ea, suntem înclinați să spunem că, de fapt, nu o cunoaște.” (Ayer, A.J., 1956, p.33)
În multe situații oamenii ajung la concluzii adevărate, totuși acestea sunt „descoperite” și
formulate într-un context particular fără a fi conștientizate limitele teoretice și practice ale acelui
adevăr și fără conștiința necesității temeiului.
“ Chiar dacă reprezentările (percepțiile) obținute la nivelul simțului comun ar fi corecte și
pertinente, ele sunt întotdeauna particulare, rezultat al unui context specific. Or, o eroare
frecventă a simțului comun constă în tendința de a generaliza și a absolutiza constatările pe
marginea unei situații specific la fenomenul ca atare; transformăm, fără să ne dăm seama,
caracteristicile unui fragment (sau fragmente) al realității sociale imediate în caracteristici
universale.”(Rotariu, T., Iluț, P., (coord.), 1996, p.9)
Ceea ce diferiți autori încearcă să arate, în cele mai diverse moduri, este constatarea că
orice cunoaștere provine dintr-o situare practică și teoretică, care are un anumit grad de
subiectivitate. Conștientizarea acestor situări ontologice și epistemologice, conștientizarea acestor
“baze” ale cunoașterii pe care ne-o asumăm, ne va conduce spre reflecția și spre cercetarea
temeiului acestor „adevăruri”.
Aceste temeiuri sunt căutate atât în exigențele de raționalitate și logică, cât și în domeniul
experienței. Aceste două domenii sau surse de temei trebuie să ofere rezultate care să susțină un
același enunț, adică rezultatele trebuie să fie convergente, pentru ca acel enunț (sau acea teorie) să
fie considerat(ă) științific(ă).
Conform lui Ayer nu putem vorbi de existența cunoașterii fără prezența unui temei. Prin
urmare, o opinie exprimată printr-un enunț inteligibil (reciproc și intersubiectiv) și verificabil
empiric trebuie să aibă un temei pentru a putea fi considerată cunoaștere sau știință.
Ayer expune condițiile necesare și suficiente ale cunoașterii în următoarea formulare:
“considerând un enunț e, formulat de un subiect S, vom spune că S cunoaște e dacă și numai
dacă e este adevărat, S este sigur că este adevărat și este îndreptățit să susțină că e este
adevărat.” (Ayer, A.J., 1956, p.35)
Ceea ce în interiorul citatului am scris cu litere boldate reprezintă temeiul. Deci, atât
adevărul cât și temeiul sunt considerate condiții necesare ale cunoașterii. De fapt fiecare element

114
din interiorul citatului este condiție necesară, iar împreună sunt și condiții suficiente. Subliniem
însă temeiul pentru că el este adesea uitat. De asemenea prin aceasta subliniem că adevărul este și
el o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a exista cunoaștere/știință.
“Dacă propoziția este adevărată, atunci devine necesară confrunterea ei cu cea de-a doua
condiție: căci nu este exclus să se formuleze un enunț care din întâmplare să fie adevărat; va fi
oare aceasta cunoștiință? De bună seamă că nu! Atunci când un elev ghicește răspunsul la
întrebarea profesorului, nu înseamnă neapărat că a avut dinainte o cunoștință pe care a
reprodus-o, ci doar că a avut noroc; sau în cazul deciziilor politice bazate esențialmente pe
șansă.” (Neamțu, G., Stan, D. (coord), p. 25)
Ghicirea sau previziunile evenimentelor politice se pot dovedi ulterior adevărate, dar dacă
atunci când au fost formulate nu au avut la bază un temei, ci doar noroc sau presupuneri arbitrare,
nu pot fi considerate știință. Cei care câștigă la loto nu știu numerele care sunt câștigătoare.
“Opiniile adevărate pot fi câștigate și sunt câștigate uneori în mod întâmplător sau pe căi
iraționale. Ele nu constituie cunoștințe. Presupunând că spun ceva adevărat despre ceea ce văd
în fața mea, asta nu va însemna că eu cunosc aceste lucruri atât timp cât vederea mea este
proastă și lumina insuficientă. În acest caz ceea ce spun este adevărat în mod întâmplător”.
(Flonta, M., 2008, p.51)
Cele discutate anterior ne-au atras atenția asupra condițiilor necesare și suficiente pe care
trebuie să le conțină un discurs care pretinde să ofere cunoaștere. Căutarea și stabilirea unor
condiții necesare și suficiente pentru existența cunoașterii, ca și stabilirea existenței unei
cunoașteri certe, sunt scopuri, cercetări și formulări specifice domeniului logicii.
Reflecțiile despre cunoașterea necesară, generală, certă au apărut încă din antichitate. În
perioada antică și medievală termenul scientia desemna domeniul activităților logicii și
matematicii. Logica și matematica erau prin excelență domeniul demonstrațiilor care oferă
adevăruri generale și necesare.
Întorcându-ne la problema temeiului, am văzut în analiza lui Ayer, prezentată mai sus, că
un subiect trebuie să fie ,,îndreptățit să susțină că un enunț (e) este adevărat.” Această
îndreptățire este dată de prezența temeiului.
La întrebarea, unde căutăm temeiul? - atât empirismul logic cât și filosofia analitică -
răspund că trebuie să o facem în ,,spațiul”/domeniul logic.
Iată cum problema temeiului ne-a adus la conștiința logicității discursului științific. Dar
ce înseamnă logicul? Dacă ne amintim elementele perspectivei antice grecești, care ne-a dat chiar
cuvântul și conceptul de logic, observăm că pentru antici (de exemplu Heraclit și Platon), logosul,
adică temeiul este situat ontologic și epistemologic undeva într-un transcendent. Însă evident,

115
perspectivele empirismului logic și a filosofiei analitice nu conțin vreo referire la vreun
transcendent.
Deci mai trebuie să parcurgem și câteva repere sau idei despre semnificațiile logice ale
unui limbaj științific. Vom dezvolta discuția noastră despre conținutul logic al oricărui discurs
care se vrea științific în cursul următoarei secțiuni din acest subcapitol.

3.3.2. Logică și argumentare

Gândurile gândite până acum despre elementele componente ale conceptului de cunoaștere
și/sau de știință ne-au condus pașii către exigențele de raționalitate și deci de logică care trebuie să
fie prezente în cercetarea și exprimarea științifică. Orice exprimare rațională considerată cu sens
din punct de vedere științific trebuie să respecte, să conțină și să presupună principiile logicii 67.
Așa încât instalarea noastră în cuprinsul logicii apare firească. De ce adăugăm însă, conceptul de
argumentare?
Conform traducerilor din limbile moderne, apelul la logos înseamnă apelul la rațiune și la
logică. De asemenea, cuvântul logos conține în semnificațiile lui intrinseci, atât aspectul de
gândire cât și aspectul de vorbire/limbaj. Gândirea nu doar se exprimă în limbaj ci se și imprimă.
Orice gândire despre care avem o oarecare cunoaștere se petrece, se întâmplă, se realizează doar
prin limbaj, într-un limbaj. Astfel, clarificarea, precizarea și rigoarea cuvintelor, deci a
conceptelor prin care gândim produce implicit același efect și asupra gândirii.
Această prezență a preciziei și rigorii în limbaj se înscrie în cerințele argumentării. Ce este
argumentul și ce este argumentarea? Literatura acestui domeniu oferă diverse variante de răspuns.
Printre acestea îl semnalăm pe următorul, pe care îl considerăm potrivit pentru contextul nostru:
,,Finalitatea argumentativă este asigurată prin coroborarea a trei niveluri de ordine ce
pot prefigura, împreună, performanța discursivă a argumentării: ordinea semnică (discursul
înțeles ca sistem de semne și reguli de combinare secvențială a lor), ordinea ideatică (discursul
înțeles ca sistem de sensuri care pun în mișcare întreaga problematică vehiculată, un sistem de
idei, de probleme care se susțin unele pe altele și care, împreună, susțin teza argumentării) și
ordinea retorică (discursul argumentativ înțeles ca sistem de mijloace prin care se asigură
expresivitate și frumusețe ideilor).” (Sălăvăstru, C., 1996, p.19-69)

67
Nu vom relua aici principiile logicii, care au fost atât de discutate de-a lungul istoriei și care pot fi studiate în orice
lucrare despre acest subiect. Noi le vom aborda considerându-le cunoscute.
Pentru un studiu serios și competent, care parcurge întreaga istorie și problematică a logicii recomandăm:
Dumitriu Anton, Istoria logicii, Editura Tehnică, București, Ediția a III-a, revăzută și adăugită: vol. I, 1993; vol. II,
1995; vol. III, 1997; vol. IV, 1998
116
 Argumentarea este deci semnul prezenței logicii în vorbire/limbaj/exprimare. Conform
citatului de mai sus, este vorba de aspecte diferite ale unui același fenomen, pe care îl vom
explicita în continuare:
1. În primul rând, logica studiază modul de imprimare (de naștere) al gândurilor, din
punctul de vedere al corectitudinii acestora și al legilor unei gândiri corecte. Nu ne
interesează aici aspectele psihologice ale gândirii.
Logica analizează interiorul activității gândirii și implicit al limbajului (interior) pentru că
orice gândire se imprimă (se naște) doar intr-un limbaj, prin limbaj – ordinea ideatică. Acesta
este planul ideilor, al gândirii, al raționamentelor. Înlănțuirea sau legarea succesivă corectă a
gândurilor, este cunoscută în logică sub numele de raționament. ,,Orice argumentare este o
organizare inedită de raționamente.” (Sălăvăstru, C., 2003, p.33)
2. Argumentarea se referă la modul de exprimare al raționamentelor, care nu este
altceva, care nu se referă la altceva, decât la aspectul exterior al gândirii,
,,materializat” prin limbajul exprimat.
Prin urmare fără imprimarea gândurilor într-un limbaj interior nu există gândire, iar fără
exprimarea acestuia, acesta nu poate fi cunoscut, în afara cazului în care acceptăm realitatea
telepatiei; – ordinea semnică. Acesta este planul exprimării argumentate, al raționamentelor
logice exprimate prin argumente. ,,Orice argumentare este și rămâne un act de comunicare.”
(Sălăvăstru, C., 2003, p.33)
3. Aici mai putem descoperi sau identifica încă un aspect, plan sau nivel de manifestare
și de analiză al limbajului, numita – ordine retorică.
Vorbirea sau limbajul poate exprima sau nu gândirea, în sensul în care limbajul exprimat
poate ascunde limbajul gândit (adică planul gândirii, care așa cum am menționat anterior se
imprimă tot într-un/și doar printr-un limbaj, oricare ar fi acesta). În această situație unii subiecți
umani pot urmări doar aspectele stilistice sau estetice ale limbajului, interesul pentru adevăr
trecând doar într-un plan secundar. ,,Orice argumentare este o acțiune care urmărește
îndeplinirea unui scop.” (Sălăvăstru, C., 2003, p.33)
În multe cazuri de acest plan al limbajului (de această potențialitate și funcționabilitate) se
folosesc cei care nu cred în existența adevărului și realității 68, care doresc doar manipularea
limbajului cu scopul impunerii unui punct de vedere oarecare care oferă diferite tipuri de avantaje.
Postmodernismul este situat ontologic și epistemologic doar la acest nivel retoric al limbajului.
Din punctul de vedere al unui limbaj, care dorește să exprime, să ofere adevăr, trebuie ca
acesta să conțină argumente. Adică opiniile, în cazul nostru enunțurile, au nevoie de argumente

68
Acesta este cazul punctelor de vedere postmoderniste pe care le-am discutat anterior. Iată din nou contrastul care ne
ajută să ne precizăm opțiunile metodologice.
117
pentru a se susține. Așa cum am văzut anterior, aceste argumente se raportează fie la un adevăr
verificabil empiric fie la alte argumente, care sunt considerate temei.
Într-o cercetare științifică, reflecția, gândirea, exprimarea, limbajul trebuie să fie pe același
plan, la același nivel de rigoare ca și acțiunea, practica, în cazul acesta pe același plan cu
cercetarea concretă propriu-zisă.

In concluzie, am parcurs câteva perspective asupra conceptului de cunoaștere și/sau

știință pentru că am căutat perspectiva teoretică în care să ancorăm prezenta cercetare.
Succesiunea prezentării și discutării acestor teorii și paradigme reflectă chiar succesiunea
căutărilor noastre. Am pornit studiul de la perioada contemporană căutând repere și răspunsuri
utilizabile din punct de vedere practic. Aceste căutări ne-au dus până în antichitate unde am găsit
originea conceptelor despre cunoaștere și știință pe care le utilizăm și astăzi.
Aceste câteva incursiuni prin istoria preocupărilor pentru cunoaștere, pentru metodele cele
mai potrivite sau mai corecte de a ajunge la cunoaștere și prin teoria modernă și contemporană a
cunoașterii au rolul de a pregăti fundamentul teoretic și paradigmatic pe care se construiește
cercetarea noastră.
Din multitudinea de abordări teoretice am ales să ne bazăm cercetarea pe perspectiva
critică. Aceasta întrucât criticismul a fost adoptat ulterior de către toate celelalte paradigme
teoretice, ne referim în special la empirismul logic. De asemenea fiind situați într-o cercetare
despre om integrăm în abordarea noastră și unele elemente din interiorul curentului postmodernist
(ne referim aici în primul rând la conștientizarea subiectivității umane), dar subliniem din nou,
fără să acceptăm exagerările subiectiviste pe care această perspectivă o presupune.
Așadar enunțurile pe care le vom formula despre calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici, vor fi în corespondență cu concretul detectabil empiric, adică enunțurile
noastre își propun să exprime adevărul. Această exprimare a adevărului o vom efectua într-un
limbaj cu sens, adică vom căuta să explicităm, să clarificăm sensurile cu care utilizăm cuvintele
ori de câte ori ne pare că aceasta este necesar. Temeiul adevărului pe care îl exprimăm îl situăm
atât în spațiul contingenței, al experienței comune (al comunului empiric), cât și în spațiul
argumentelor care respectă principiile discursului veridic, nemanipulator, deci în spațiul gândirii
raționale și logice.

118
 Capitolul 4. METODOLOGIA ȘI ETAPELE CERCETĂRII

4.1. Întrebarea și ipoteza cercetării

Cum gândim cercetarea? După cum am menționat, activitatea noastră profesională are un rol
principal în opțiunea pentru această temă de cercetare. În cursul acreditării, se desfășoară activități
de evaluare a serviciilor de îngrijire acordate de furnizori de servicii sociale persoanelor vârstnice
în centre rezidențiale. Evaluarea în acreditare este reglementată legislativ și cuprinde activități de
evaluare/monitorizare a prezenței și a gradului de implementare a criteriilor prevăzute de
standardele minime de calitate. Dar oare ce efecte are acest tip de abordare a evaluării serviciilor
sociale? “Din păcate la noi în țară se pune accentul aproape exclusiv pe monitorizarea
programelor, în sensul măsurării acțiunilor, a indicatorilor intermediari (outputs) și verificării
permanente a indicatorilor de implementare. Însă în opinia noastră, este imperios necesară
dezvoltarea evaluării programelor, în sensul măsurării efectelor, a rezultatelor pe care le au
acestea asupra grupurilor țintă cărora le sunt adresate; evaluările de impact reprezintă nu doar
o modalitate de măsurare a eficienței și eficacității programului, ci și una de îmbunătățire
acestuia, precum și un mijloc pentru oferirea unor informații utile în luarea deciziilor privind
politicile publice și alocarea resurselor.” (Cojocaru, Ș., 2010, p. 9). Și în opinia noastră, conform
cu cele exprimate în citatul proxim anterior, trebuie să acordăm o atenție sporită evaluării de
impact, pentru a putea determina eficiența serviciilor de îngrijire acordate vârstnicului și
îmbunătățirea acestora.
Aceasta ne-a arătat și experiența noastră în acest domeniu, care ne-a dezvăluit diverse
probleme care apar în serviciile de îngrijire acordate vârstnicilor și care nu pot fi rezolvate doar
printr-o evaluare formativă. Ne referim aici la distincția clasică dintre evaluarea formativă și cea
sumativă/de impact (Patton, 1996, p. 132-134). Căutarea soluțiilor la problemele serviciilor de
îngrijire acordate în căminele pentru persoane vârstnice, a generat cercetarea/lucrarea de față.
“Fiecare program în parte are o anumită influență asupra problemelor cărora se
adresează, iar evaluarea programelor înseamnă implicit o analiză a diferitelor aspecte ale
acestora.” (Cojocaru, Ș., 2010, p. 19). În cazul nostru evaluarea nu se referă la programe, ci se
referă la serviciile de îngrijire acordate vârstnicilor în C.P.V. Ceea ce ne propunem, este să
cercetăm diferitele aspecte ale calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V., printr-o dublă evaluare, de
implementare și de impact.
O cercetare științifică, presupune îndeplinirea/punerea în practică a unui număr de pași.
Care sunt aceștia și care este succesiunea lor?
“Toate cercetările pornesc de la o problemă de cercetare. […] Însă cea mai bună
cercetare sociologică începe cu probleme care reprezintă totodată și enigme. O enigmă nu

119
înseamnă doar o lipsă de informație, ci și un spațiu gol în înțelegerea noastră. O mare parte din
capacitatea de a produce o cercetare sociologică valabilă constă din identificarea corectă a
enigmelor. În loc să răspundem, pur și simplu, la întrebarea <Ce se întâmplă aici?>, cercetarea
– care dezleagă enigmele – încearcă să ne facă să înțelegem motivul, pentru care se întâmplă
evenimentele în modul respectiv.” (Giddens, A., 2002, p.579)
Sublinierile din interiorul citatului ne aparțin, sunt efectuate întrucât ne vor ajuta în
explicitarea argumentării. Care este problema și de unde pleacă enigmele noastre? Cel mai direct
răspuns este că ele au apărut din interiorul activității noastre profesionale, adică activitatea de
acreditare a furnizorilor de servicii de îngrijire acordate vârstnicilor. În cursul desfășurării acestei
activități a apărut ,,spațiul gol în înțelegerea noastră,, în ceea ce privește modul în care se
realizează/se concretizează calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Enigmele,
adică întrebările despre ,,motivul,, care determină ,,evenimentele,, le vom formula în termeni de
enigme/întrebări despre factori/agenți care determină calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici.
“Formularea problemei de cercetare oferă atât ocazia de a defini ceea ce urmează să fie
studiat, cât și de a stabili o serie de limite pentru a circumscrie zona cercetată. Problema de
cercetare desemnează obiectul cercetării și indică locul unde va fi ea realizată. […] Alegerea
unei probleme de cercetare constituie prima și cea mai importantă opțiune pe care trebuie să o
facă cercetătorul. Totuși, pentru a putea demara cercetarea, problema trebuie tradusă prin una
sau mai multe întrebări de cercetare.” (Blaikie, N., 2010, p.7-8)
,,Obiectul cercetării,, este calitatea îngrijirii vârstnicului iar ,,locul cercetării,, sunt
căminele pentru persoane vârstnice. Întrucât calitatea îngrijirii vârstnicului poate fi cercetată și
doar conceptual-teoretic trebuie să menționăm că obiectualitatea calității îngrijirii vârstnicului la
care ne raportăm în primul rând este cea dată de standardele/indicatorii prevăzuți de lege.
Prevederile legale sunt formulate într-un limbaj cu semnificații inteligibile generic și empiric
detectabile. Studiul nostru nu se va limita doar la aceste standarde/acești indicatori, dar vom pleca
de la ele/ei. Standardele legislative numesc și circumscriu nevoile normative (numite și descrise
astfel de către Bradshaw) și pe care le-am propus discuției începând cu Capitolul 1.
Întrebarea noastră de cercetare este următoarea:
Cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici? sau
altfel formulat Care sunt criteriile prin care evaluăm calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici?
Anterior am menționat despre ,,traducerea,,/reformularea conceptului de motiv în cel de
factor/agent, iar conceptul de eveniment (pe care îl studiem) în ceea ce am numit calitatea
îngrijirii vârstnicului. Activitatea de acreditare se desfășoară pe baza presupoziției implicite că

120
acreditarea este premisă a calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Aceasta în
termenii de mai sus înseamnă că agentul/factorul care determină care produce calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici este acreditarea. Din interiorul acestei activități lucrurile
apar clare și deja ,,tranșate,,. Dar oare acreditarea este singurul factor/agent implicat în realizarea
calității vârstnicului?
Iată cum am ajuns la întrebarea cercetării noastre formulată mai sus și care poate fi
detaliată astfel: cum se realizează, în ce condiții, ce agenți/factori participă la concretizarea
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici?
Pentru a răspunde la întrebarea noastră trebuie să formulăm totuși o ipoteză. Plecăm în
cercetare de la o ipoteză. Dar ce înseamnă ipoteză? Cuvântul ipoteză conține două cuvinte
preluate din greacă veche: hypo = sub și teză din verbul tithemi = a așeza, a pune, a stabili; thesis,
these = așezare, punere, stabilire. Deci cuvântul/conceptul ipoteză înseamnă așezat, pus, stabilit
sub. Ipoteza este o subteză.
Atunci când formulăm o ipoteză ne aflăm inevitabil situați nu doar fizico-geografic, ci și
lingvistic și cultural. Aceasta implică și o situare conceptuală, teoretică și paradigmatică mai mult
sau mai puțin conștientizată.
“Ipoteza – o așteptare specifică ce poate fi testată, referitoare la realitatea empirică ce
rezultă dintr-o propoziție mai generală. În general, este o așteptare despre natura lucrurilor
derivată din teorie. Este o afirmație despre ceea ce trebuie observat în lumea reală dacă teoria
este corectă.” (Babbie, E., 2010, p. 82)
În afara situărilor semnalate anterior menționăm și situarea socială și profesională care
conturează practica noastră cotidiană. Toate aceste situări ne atrag atenția asupra subiectivității
noastre. Astfel că începerea unui studiu științific trebuie să presupună și un proces de
autoreflecție, de conștientizare a situării noastre subiective. Aceasta întrucât așa cum am văzut
anterior nu plecăm vreodată de la zero, de la vreo puritate cunoscătoare.
,,Pentru început, toate experiențele noastre sunt inevitabil subiective. Putem vedea doar
prin ochii noștri și orice particularitate pe care o percepem va influența ceea ce vedem.” (Babbie
E., 2010, p. 78)
Astfel că modul în care am început cercetarea și locul din care am pornit arată toate
situările exprimate mai sus. În acest sens, doar pentru a da un exemplu, situarea profesională în
domeniul acreditării serviciilor sociale a fost determinantă pentru apariția acestui studiu și a
acestei lucrări. Prin urmare și tipul de abordare al acestei teme de cercetare reflectă situarea
noastră socială.
,,Perspectivele sunt rezultatul paradigmelor în care am fost socializați.” (Babbie, E.,
2010, p. 66)

121
 Cele discutate mai sus, adică conștientizarea situărilor existențiale, ne-au impus să
realizăm o explorare, descriere și explicitare a pașilor efectivi pe care i-am parcurs de-a lungul
acestei cercetări. După aceste câteva clarificări să ne întoarcem la ipoteză. Care este ipoteza
noastră? Ce anume cercetăm? Calitatea îngrijirii vârstnicului? Acreditarea/licențierea serviciilor
sociale? Căminele pentru persoane vârstnice?
Fiecare din aceste trei întrebări se pot constitui în subiecte laborioase de cercetare. Ceea ce
ne interesează pentru început, este relația dintre acreditare și calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici. Intenția acestor întrebări aici este aceea de a contura zona de cercetare
de care ne ocupăm și de a oferi câteva repere pentru situarea ipotezei.
Ipoteza (subteza) este o afirmație, pe care o facem despre o zonă determinată din realitate
sau despre un ceva (fapt, întâmplare, eveniment). Odată făcută, afirmația urmează a fi verificată
și confirmată sau infirmată prin observație, experiment, cercetare.
“Ipoteza este puntea ce leagă elaborarea proiectului de cercetare de verificarea
rezultatelor lui și se prezintă ca un răspuns anticipat conceput de către cercetător. Ipoteza se
prezintă în forma unui enunț declarativ ce indică o relație plauzibilă anticipată între fenomenele
explorate în legătură directă cu tema de cercetat.” (Ionescu,I. în Neamțu, G., (coord.), 2003,
p.222)
Relația plauzibilă pe care o anticipăm este cea între acreditare și calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici, iar tema cercetării noastre este calitatea îngrijirii
vârstnicului (în căminele pentru vârstnici).
Astfel ipoteza noastră este următoarea:
,,Acreditarea/licențierea este premisă a calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
persoane vârstnice.” Ne bazăm pe faptul că acreditarea presupune angajarea profesioniștilor,
monitorizarea acordării îngrijirii și respectarea criteriilor de calitate prevăzute de standardele
reglementate legislativ.
Ipoteza noastră este circumscrisă întrebării de cercetare formulate anterior și pornește
din situarea noastră practică și teoretică în interiorul procesului de acreditare al furnizorilor de
servicii acordate vârstnicilor.
“Pivotul cercetării este ipoteza pe care o formulăm pornind de la temă, de la întrebarea
de plecare, pe baza proximității cu actorii din teren implicați.” (Ionescu, I. în Neamțu, G.,
(coord.), 2003, p. 222)
Actorii din teren (proximi) implicați sunt chiar acreditorii și căminele (personalul) pentru
persoane vârstnice. Această ipoteză conține două variabile, și anume: 1. Acreditarea/licențierea;
și 2. Calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice.

122
 Pentru claritate precizăm că în interiorul celei de-a doua variabile ne interesează căminele
pentru persoane vârstnice doar din punctul de vedere al calității serviciilor de îngrijire oferite.
Avem deci, în câmpul atenției aceste două variabile. Cum le cercetăm?
Ce înseamnă acreditare/licențiere? Acreditarea parcurge niște pași prevăzuți de către lege.
Acreditarea/licențierea este un proces, reglementat legislativ, în care se verifică și se
monitorizează gradul de respectare a standardelor/indicatorilor de calitate pentru serviciile
sociale.
În cazul nostru vorbim/ne raportăm la serviciile sociale acordate în sistem rezidențial
persoanelor vârstnice, iar mai specific la serviciile care vizează îngrijirea vârstnicului. Scopul
legii este asigurarea unui nivel minim de calitate a îngrijirii vârstnicului. Acreditorul
implementează, pune în practică legea. Ne referim aici, evident, doar la acreditarea serviciilor
oferite de/în căminul pentru vârstnici, nu și la alte tipuri de acreditări/avizări/autorizări.
Din cele de mai sus rezultă că în cazul în care există acreditare/licențiere a serviciilor,
există totodată condiții privind calitatea îngrijirii vârstnicului. Cel puțin în momentul
acreditării/licențierii. Scopul legislativ al acreditării/licențierii este calitatea îngrijirii vârstnicului
în centrele rezidențiale. Conform celor de mai sus am putea considera că între cele două variabile
există o relație de tip cauzal.
“… evaluarea de impact este, prin natura sa, concentrată pe problema cauzalității, pentru
că se urmărește măsurarea rezultatelor finale (efectelor) produse de intervențiile programului
(cauzele).” (Cojocaru, Ș., 2010, p. 59) În ceea ce ne privește, avem în vedere cauzele serviciilor
de îngrijire a vârstnicilor în C.P.V. și efectele acestora. ,,În explicația cauzală, cauza presupusă
reprezintă variabila independentă, iar variabila afectată – variabila dependentă.” (Babbie, E.,
2010, p. 61)
Situația ne apare ca fiind evidentă. Dar este oare cauza presupusă (adică acreditarea) și
cauză adevărată, cauză reală? Dacă da, atunci ce fel de cauză este? Dar ce înseamnă cauză reală
sau adevărată în acest caz?
Între acreditare/licențiere și calitatea îngrijirii vârstnicului în centre rezidențiale/cămine
pentru persoane vârstnice ne pare a fi o relație de tipul ,,dacă A (acreditarea) atunci C (calitatea
…)”. Adică o implicație logică indubitabilă.
Dacă acreditarea (A) atunci calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane
vârstnice (CAL.Î.V. în C.P.V.). Deci acreditarea (A) este premisă a calității îngrijirii vârstnicului
în căminele pentru persoane vârstnice (CAL.Î.V. în C.P.V.).
Rămâne să aflăm dacă este într-adevăr astfel?
Dacă considerăm acreditarea/licențierea premisă înseamnă că o stabilim ca fiind
variabilă independentă, iar calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici ca

123
variabilă dependentă, așa cum ne arată de altfel și evidența și anume faptul că a doua variabilă
depinde de prima.
Dacă lucrurile sunt atât de evidente la ce bun această cercetare? Ce mai studiem? În logică
și argumentare evidența este considerată temei sau premisă. Tocmai această evidență o vom
supune cercetării. Vom verifica dacă ipoteza:
,,Acreditarea/licențierea este premisă a calității îngrijirii vârstnicului în centrele
rezidențiale/cămine pentru persoane vârstnice” este adevărată și validă, iar dacă da, în ce
termeni vom putea exprima adevărul și/sau validitatea acestei ipoteze.
Oare ce a fost mai întâi: acreditarea sau calitatea îngrijirii vârstnicului? Care dintre cele
două domenii de activitate au sferele mai cuprinzătoare? Oare care este de fapt variabila
independentă și care este cea dependentă? Și de ce fel de dependență este vorba? În esență aceste
întrebări sunt doar explicitări desprinse din întrebarea conținută în ipoteză. Adică din nou, este
ipoteza noastră adevărată și validă? Din nou, pentru că cei mai mulți (printre care mărturisim ne-
am aflat și noi la începutul cercetării) ar spune că răspunsul este evident da în privința adevărului,
poate mai puțini ar spune ceva și în privința validității (probabil că cei care nu au cunoștințe de
logică nici nu vor asuma un răspuns într-un domeniu pe care nu-l cunosc). Cercetarea pe care o
întreprindem ne va desluși cum stau lucrurile de fapt.
1.Validitatea o stabilim prin formularea enunțurilor în termenii unei implicații logice și
evident cu respectarea principiilor logicii.
2. Adevărul acestei premise, însă, trebuie să fie verificat empiric. Având în vedere că
dincolo de procesele administrative există o realitate care dedublează rapoartele, întrebarea de
cercetare este dacă acreditarea este o condiție suficientă a calității îngrijirii vârstnicului? Ce alte
elemente influențează îngrijirea?
În științele socio-umane relația de cauzalitate este problematică, motiv pentru care autorii
din domeniu propun să cercetăm mai degrabă factorii/agenții care produc/determină, în cazul
nostru, calitatea îngrijirii vârstnicului în C.P.V.. Van den Berg (2005, p. 30-31) consideră că ”mai
ales în mediul social, nu putem identifica cu precizie și izola cauzele, ci mai degrabă trebuie să
luăm în considerare factorii care intervin în manifestarea efectelor.” Ca urmare, și noi în
procesul de verificare a ipotezei vom ține cont de faptul că s-ar putea să identificăm și alte
“cauze”/factori care participă la realizarea calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.
Pașii pe care îi parcurgem pentru verificarea ipotezei vor fi discutați în cursul
subcapitolului despre scopurile cercetării.

124
 4.2. Obiectivele cercetării
4.2.1. Explorarea, descrirea și explicarea
I. Obiectivul primordial al lucrării este explorarea si descrierea condițiilor vieții din
centrele pentru vârstnici si explicarea relațiilor dintre indicatorii calității vieții din aceste
instituții. In acest scop am delimitat nivelele microsocial si macrosocial de analiză.
Obiectivele specifice pe care le propunem sunt următoarele:
1. să analizăm dacă instituțiile acreditate (C.P.V.) sunt percepute de beneficiari ca
asigurând o mai bună calitate a îngrijirii.
2. să urmărim relațiile dintre indicatorii precizați în documentația legală cerută pentru
acreditare si percepția calității îngrijirii
3. să punem în evidență existența unor indicatori, să căutăm procedee de lucru, care să
sporească eficiența, validitatea acreditării și în consecință îmbunătățirea practicilor de îngrijire.
“ Orice știință începe prin a fi descriptivă. Apoi într-un stadiu mai avansat se încearcă
explicarea teoretică a faptelor de observație.” (Chelcea, S., 2002, p.156) În același sens se
exprimă și următorul autor, cu amendamentul că în cazul nostru ne referim la evaluarea calității
serviciilor de îngrijire acordate vârstnicului în C.P.V. și nu la evaluarea unor programe. “…
atunci când ne propunem să evaluăm un program de intervenție în domeniul asistenței sociale și
nu numai, este necesară clarificarea elementelor care sunt urmărite în cadrul acestui proces de
apreciere și valorificare a rezultatelor, în funcție de obiectivele urmărite, axate pe evaluarea
integrală a programului sau doar anumitor componente ținând cont de resursele financiare,
umane și de timpul necesar.” (Cojocaru, Ș., 2010, p.33)
În timpul explorării și descrierii căutăm explicații la experiențele, observațiile, gândurile
cu care ne confruntăm. Așa încât distincția între obiective se înscrie în intenția și scopul formulat
aici, acela de a clarifica. În practică însă, explorarea, descrierea și explicarea, se conțin reciproc.
O mare problemă a oamenilor este că și atunci când vorbesc aceiași limbă totuși nu
vorbesc aceiași limbă. Folosirea acelorași cuvinte și/sau expresii nu înseamnă și folosirea
acelorași sensuri sau semnificații. Minți diferite uzează de sensuri și semnificații diferite. Motiv
pentru care alegem ca prim scop al lucrării clarificarea.
Când începem orice activitate avem nevoie mai întâi să ne familiarizăm cu elementele
acelei activități. “Studiile de explorare sunt foarte valoroase în cadrul cercetărilor științifice
sociale. Ele sunt esențiale ori de câte ori un cercetător face o nouă descoperire și aproape
întotdeauna relevă noi informații despre subiectul cercetat. Studiile de explorare sunt, de
asemenea, surse pentru teoriile întemeiate...pot da un indiciu referitor la răspuns și pot sugera ce
metode de cercetare ar putea oferi răspunsurile definitive.” (Babbie, E., 2010, p.139)

125
 Inainte de și chiar fără a citi în literatura de specialitate despre valoarea și rezultatele
explorării, la o minimă reflecție putem constata că orice cercetare/studiu începe cu explorarea.
Acest pas este presupus în orice studiu. Iar după cum am văzut anterior, explorarea presupune
implicit și descrierea și explicarea. Cu atât mai mult menținerea conștientă și explicită în câmpul
atenției a acestor obiective ne va oferi o claritate sporită. Explorarea, descrierea, explicarea
noastră cuprinde:
1. - elemente empirice (detectabile senzorial, adică obiecte), de exemplu: condițiile de
cazare, de hrană, documentele, aparatele/echipamentele/tehnica pentru diverse tipuri de terapii de
recuperare oferite în căminele pentru vârstnici;
2. - elemente obiectificabile mai complexe (nu sunt obiecte, sunt comportamente), de
exemplu: serviciile medicale, de îngrijire, de terapie, de recuperare, de socializare, etc;
3. - elementele umane/sociale - cercetarea noastră fiind una socială implică nu doar
întrebarea ce studiem? adică primele două tipuri de elemente, ci și Pe cine studiem? Deși a treia
categorie de elemente se referă la comportamente avem nevoie să distingem între comportamente
și oameni. Aceasta întrucât personalul cerut de legislație poate să fie prezent în cămine dar
comportamentele de îngrijire să nu fie conform așteptărilor. Omul nu este identificabil cu
comportamentele sale. Deci, care sunt subiecții și/sau grupul social pe care le studiem? Suntem
într-un studiu despre îngrijirea vârstnicului. Prin urmare cine sunt cei implicați în această
activitate de îngrijire a vârstnicului în căminele pentru vârstnici? La o primă privire ne referim
evident la personalul din căminele pentru vârstnici. Aceasta la nivel microsocial.
4. - elemente conceptibile, obiectivabile doar la nivel conceptual, cum sunt: conceptele,
teoriile, paradigmele. Așadar acesta este unul din motivele pentru care am explorat anterior (în
capitolul al doilea) conceptele, teoriile, paradigmele implicate în conceptul de calitate a îngrijirii
vârstnicului și conceptul serviciilor sociale (în primul capitol).
Primele trei tipuri de elemente sunt vizate/monitorizate de către: 1. acreditori, 2.
legislatori, 3. furnizorii de servicii sociale/căminele pentru vârstnici, 4. beneficiari. Ultimul tip de
elemente sunt vizate, conștientizate în cea mai mare măsură sau în cel mai ridicat grad doar în
interiorul perspectivei cercetătorului. Vom descoperi ulterior faptul că perspectiva cercetătorului
identifică și alte tipuri de entități socio-umane (nu doar personalul căminelor) implicate în
realizarea calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Aceste entități socio-umane
sunt chiar cele menționate mai sus: acreditorii, legislatorii, personalul din căminele pentru
vârstnici și beneficiarii/vârstnicii. Acestea sunt entitățile socio-umane situate la nivel
macrosocial.
Așadar, ce studiem? Studiem calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
Conceptul central al acestei lucrări este calitatea îngrijirii vârstnicului. Pentru că nu-l putem

126
studia izolat am precizat că o facem din perspectiva acreditării. Între perspectiva de abordare și
conceptul abordat/studiat am formulat/stabilit o relație de cauzalitate. Am operaționalizat cele
două entități sub formă de variabile, am formulat ipoteza și am purces la cercetarea adevărului și
validității acesteia.
“Dacă cercetările sociologice încearcă să prezinte obiectiv fenomenele sociale
clasificându-le totodată, cercetările sociologice explicative au ca scop valorificarea relațiilor
dintre fenomene. […] Cercetările explicative își propun testarea ipotezelor, în timp ce cercetările
descriptive oferă informații pentru formularea ipotezelor.” (Chelcea, S., 2002, p. 159-160)
În ceea ce ne privește încercăm să aflăm/să explicăm ce tip de relație există între
acreditare și calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Deci, după cum observăm
efectuăm o cercetare exploratorie, descriptivă și explicativă.
Întrucât cercetarea ipotezei implică elemente umane/sociale, apare, așa cum am menționat
anterior, și întrebarea pe cine studiem? Explorarea acestei întrebări o vom realiza în subcapitolul
următor (unde discutăm tipurile de unități de analiză).
Dacă ne asumăm ca scop explicit clarificarea conceptelor cu care operăm vedem cum
calitatea îngrijirii vârstnicului se desprinde ca un concept central pe care este necesar să-l
menținem în câmpul atenției și să-l explicităm. Această explicitare este prezentă începând cu
Capitolul I pe tot parcursul lucrării. Acest concept central pentru studiul nostru îl cercetăm în
contextul acreditării centrelor rezidențiale/căminelor pentru vârstnici. Căminele pentru
vârstnici sunt astfel doar în măsura în care realizează calitatea îngrijirii vârstnicului. Căminele
se definesc prin serviciile oferite. Ele se constituie sau ar trebui să se constituie (menționăm aici
aceasta întrucât pentru unii primează factorul motivațional financiar) doar pentru acest scop – de a
oferi calitate a îngrijirii vârstnicului.

4.2.2. Verificarea ipotezei

Anterioara clarificare a conceptelor, a teoriilor și paradigmelor cu care operăm ne oferă
posibilitatea de a verifica adevărul ipotezei pe care am formulat-o. Nu putem verifica ceva înainte
de a căuta răspunsuri la câteva întrebări: Ce este ceea ce verificăm? Cum este ceea ce verificăm?
Unde este? Așa am ajuns la al doilea scop al cercetării de față.
II. Al doilea obiectiv al acestei lucrări este - verificarea validității și adevărului
ipotezei enunțate. Verificarea ipotezei o facem prin descompunerea ei și prin
cercetarea următoarelor aspecte:
1. cercetăm ce fel de premisă este acreditarea/licențierea pentru calitatea îngrijirii vârstnicului
în căminele pentru vârstnici – Este o premisă/cauză necesară și suficientă? Doar suficientă?
Doar necesară? Deci cercetăm dacă prezența/absența acreditării/licențierii determină (și în ce

127
 fel determină) prezența/absența calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici? Aici
vom avea în vedere și gradul de implementare a standardelor și de realizare a indicatorilor în
funcție de pașii procesului de acreditare (….licențiere etc);
2. cercetăm tipurile de relații care există între variabila acreditare/licențiere (A) și variabila
calitate a îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice (CAL.Î.V. în C.P.V.).
Ce tip de relații există între acreditare (A) și CAL.Î.V. în C.P.V.? Există oare o relație cauzală
între acreditare/licențiere și calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici? O
relație cauzală se validează dacă variabila independentă (în cazul nostru acreditarea/licențierea)
este anterioară/precede temporal variabila dependentă și dacă o determină într-adevăr. Ce fel
de cauză? Dacă relația cauzală este doar suficientă nu și necesară atunci s-ar putea să fie
implicate și alte variabile sau poate formularea ipotezei este neadecvată realității. Rămâne să
aflăm.
3. cercetăm dacă există și alte variabile în afara variabilei acreditare/licențiere care pot influența
sau determina variabila noastră dependentă (calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele
pentru persoane vârstnice). Dacă da, care sunt acestea?
Orice rezultat vom obține, acesta va însemna un plus de cunoaștere, atât în privința
tipurilor de relații reale între cele două variabile, cât și a eventual altor variabile implicate. Dacă
există și alte variabile implicate (care pot avea o influență mai mare sau mai mică, chiar
determinantă) atunci variabila acreditare nu mai poate fi considerată premisă necesară a calității
îngrijirii în căminele pentru vârstnici. Poate fi considerată cel mult un factor/agent (adică doar
premisă suficientă) care influențează/determină, unul dintre mai mulți. Care sunt acești alți
factori/agenți? Sigur că factorii/agenții vor fi abordați/formulați/operaționalizați în cursul
cercetării sub forma unor unități de analiză și sub formă de variabile.
4. După ce identificăm alte posibile variabile studiem posibilele relații existente între aceste
variabile.

4.2.3. Întrebări și răspunsuri

În cursul cercetării s-au ivit nenumărate întrebări la care această lucrare/cercetare a
încercat să răspundă. Numai că pe măsura înaintării în studiu întrebările s-au înmulțit. Ce e de
făcut în această situație? Răspunsul imediat care ne-a apărut a fost acela că, trebuie să operăm o
selecție între aceste multe întrebări care se nasc pe parcurs. Dar conform căror criterii să operăm
această alegere între întrebări? “Problemele de cercetare apar ca părți ale muncii în desfășurare;
un proiect de cercetare poate cu ușurință să conducă la un altul, pentru că scoate la iveală
probleme cu care cercetătorul nu se confruntase anterior. Un sociolog poate descoperi enigme
citind lucrările altor cercetători, publicate sub formă de cărți și de reviste profesionale, sau fiind

128
conștient de tendințele specifice, care se manifestă în cadrul societății.” (Giddens, A., 2002, p.
580)
Citatul anterior descrie foarte exact chiar ceea ce ni s-a întâmplat. Inițial, activitatea
noastră profesională cotidiană în domeniul acreditării s-a desfășurat sub semnul evidenței
teoretice și practice, adică aplicarea legislației. Ulterior, odată cu întâlnirea diverselor probleme și
a căutării soluțiilor am constatat că lucrurile nu mai sunt la fel de evidente. Pe măsură ce am
înaintat în studiu tot mai profund, am constatat așa cum am meționat anterior apariția a tot mai
multe întrebări.
Fiecare nou răspuns provoacă noi întrebări. Paradoxal, de multe ori chiar întrebările care
apar produc clarificări și precizări la care nu ne-am fi așteptat înainte. La aceasta nu ne-am fi
gândit, de obicei credem că întrebările doar încurcă sau complică lucrurile. Întrebările creează noi
dificultăți, noi probleme care cer toate rezolvări, soluții, răspunsuri. Cu toate acestea întreg
parcursul cercetării și chiar căutarea unor soluții practice la problemele concrete întâmpinate ne-a
descoperit utilitatea întrebărilor. Întrebările sunt deschizătoare de orizonturi, de drumuri, de
metode sunt chiar creatoare de soluții, de rezolvări, de răspunsuri. Fără întrebări nu există
răspunsuri și fără probleme nu există soluții sau rezolvări. La aceste constatări ne-au condus pur și
simplu reflecțiile teoretice pornite din interes practic.
De multe ori în activitatea cotidiană considerăm că posesia de informații și/sau de date
înseamnă a ști. În studiul de față am discutat câteva din variantele de răspuns care au fost propuse
la întrebarea ce înseamnă a ști? Orice cunoaștere lingvistic exprimabilă, este situată în interiorul
unor întrebări, izvorăște ca răspuns al acestor întrebări, este ulterioară întrebării. Iată deci
importanța esențială a întrebării.
Studiile sau cercetările sunt de obicei în căutare de răspunsuri, de informații, de date și au
în câmpul atenției de multe ori într-o mai mare măsură răspunsurile, mai puțin întrebările. Totuși
metodele de cercetare, deci drumurile, sunt deschise de/prin întrebări. Claritatea întrebărilor
asigură și claritatea reperelor care “mărginesc” drumul. Ne oprim deocamdată aici cu aceste
reflecții teoretice despre întrebări și răspunsuri.
Nu ne-ar fi trecut prin minte anterior acestei cercetări că ,,simpla” sau „banala” căutare de
soluții practice la probleme practice ne poate conduce spre reflecții teoretice și nici că reflecțiile
teoretice ca atare sunt utile din punct de vedere practic.
Este evident că nu vom reuși să găsim răspunsuri nici complete și nici finale la întrebările
formulate, dar cel puțin vom face câțiva pași înainte în clarificarea unor elemente pe care am
ajuns să le considerăm esențiale, în privința calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
vârstnici. De asemenenea, multele și diversele întrebări care se nasc pe parcursul cercetării, la

129
care n-am răspuns, sau poate doar am pornit un răspuns, toate, considerăm că au o anumită
utilitate clarificatoare.
Așadar, în cursul acestui subcapitol am propus pentru discuție scopurile și obiectivele
acestei cercetări. Poate că unii dintre cititori vor fi de părere că scopurile și/sau obiectivele sunt
prea largi sau prea multe și prin urmare riscăm să ne pierdem în considerații mai puțin utile sau
chiar să deviem de la temă sau de la subiect. Cu toate acestea ne asumăm explicit orice risc,
pentru că vrem să beneficiem de avantajele care sunt sigur mai mari decât eventualele eșecuri.
“În cel mai fericit caz, propriul design de cercetare ar trebui să combine mai multe
metode de cercetare pentru analizarea subiectului.” (Babbie, E., 2010, p. 171)
“Ideal ar fi ca cercetările socio-umane întreprinse să se constituie în unele de natură
multi(pluri) disciplinară, interdisciplinară sau chiar transdisciplinară, adică de tip integrativ,
pornind de la constatarea că grupurile sociale și acțiunea lor sunt multicauzal determinate și că
efectele comportamentelor se regăsesc pe multiple planuri. (Ordinea ,,multi-“, ,,inter-”, ,,trans”,
nu este întâmplătoare. Ea arată gradul de integrare a conceptelor și punctelor de vedere din
diferite discipline, prefixul ,,trans,, indicând nevoia de a survola granițele – în parte artificiale –
ale acestor discipline. Sunt autori care, dorind să sublinieze mai cu tărie necesitatea de a depăși
închiderile și orgoliile diverselor științe, vorbesc de cercetări ,, antidisciplinare,,.) Cu deosebire
atunci când se urmărește și intervenția practic aplicativă, importanța investigațiilor de tip
integrativ, multi-, inter-, sau transdisciplinar este evidentă, întrucât eficiența intervențiilor este
dependentă de luarea în considerare a tuturor factorilor majori ce determină o situație
oarecare.” (Iluț, P., 1997, p. 71)
Acest citat ne oferă posibilitatea să înțelegem mai bine de ce am optat pentru o cercetare
cu deschidere atât de largă atât din punct de vedere al paradigmelor și metodologiei de cercetare
(nu mai reluăm enumerarea lor), cât și din punctul de vedere al zonei de cercetat : macrosocial și
microsocial, studiul asupra diferitelor perspective existențiale – biomedical, psihologic,
sociologic, spiritual/religios. Asistentul social veritabil trebuie să integreze tot ceea ce este util
construirii unor servicii sociale de calitate superioară.
Calitatea îngrijirii vârstnicului (CAL.Î.V.) este un concept complex care nu poate fi
abordat decât integrativ chiar dacă ne focalizăm asupra C.P.V. De asemenea, intenția noastră de a
identifica tipuri de îngrijiri concrete adecvate vârstnicului concret 69 este reflectată în abordarea
noastră multi-, inter-, și transdisciplinară. Astfel se explică și căutările noastre în privința cauzelor
probabile și/sau a factorilor/agenților care pot influența sau chiar determina CAL.Î.V. în C.P.V.,
cauze/factori situați atât la nivel macrosocial, cât și la nivel micrososcial.

69
Din nou subliniem că repetiția este intenționată pentru a atrage atenția asupra concretului îngrijirii vârstnicului.
130
 În ceea ce ne privește, aparentele devieri și diversele deschideri ale multelor întrebări ivite,
ne-au ajutat enorm, ne-au oferit atât beneficii practice, cât și beneficii teoretice, despre care nici
măcar nu am fi bănuit vreodată că ar putea exista. Să nu se înțeleagă din cele de mai sus că
încurajăm ,,alergarea pe câmpii”, doar ne-am clarificat poziția față de ceea ce am numit rătăcirile
postmoderniste. Cu această ultimă precizare considerăm că am fost înțeleși. Chiar dacă poate
uneori nu am fost suficienți de expliciți, cel puțin am încercat aceasta ori de câte ori ni s-a părut
necesar.

4.3. Identificarea variabilelor

4.3.1. Tipuri de unități de analiză
În literatura de cercetare socială, entitățile/variabilele cercetate sunt formulate și ca
“unități de analiză” (Babbie, E., 2010, p. 146). “Unitățile de analiză pot fi indivizi, grupuri sau
chiar entități nonumane”. (Babbie, E., 2010, p. 151)
Este esențial ca aceste unități de analiză să fie clar numite, formulate, definite pentru că
altfel se produc diferite erori atât de investigare cât și de interpretare.
,,A interpreta o idee sau o ființă nefamiliară solicită întotdeauna categorii, nume,
referințe, pentru a fi integrate în ceea ce Gombrich numea ,,societate a conceptelor”. Le
fabricăm cu acest scop, pe măsură ce răsar înțelesurile, le facem tangibile, vizibile și
asemănătoare ideilor și ființelor pe care deja le-am integrat și care ne sunt familiare.[...] A
obiectifica înseamnă a descoperi calitatea iconică a unei idei sau ființe imprecise, a reproduce un
concept printr-o imagine. A compara deja înseamnă a depicta, a umple de substanță ceea ce este
gol în mod natural.[...] Un uriaș stoc de cuvinte referitoare la obiecte specifice se află în
circulație în fiecare societate, iar noi ne aflăm sub o presiune constantă a nevoii de a oferi
echivalentul lor în imagini concrete.” (Moscovici, S., în Neculau, A. (coord.), 1997, p.46-47)
Identificarea/stabilirea unităților de analiză au rol clarificator, de precizare a variabilelor
supuse cercetării. 70 Care sunt unitățile noastre de analiză? Adică ce și pe cine studiem?
În funcție de nivelul de analiză pe care îl menținem în câmpul atenției, adică în funcție de
ceea ce ne propunem să studiem putem identifica următoarele unități de analiză/acestea pot fi
elementele menționate anterior, cele pe care le-am numit: 1. Empirice; 2. Obiectificabile; 3.
Socio-umane ; 4. Conceptibile. Aceste patru tipuri de entități pot fi tot atâtea tipuri de unități de
analiză.

Exemple de tipuri de unități de analiză sunt discutate și de Rosenberg Morris, The Logic of Survey Analysis, New
70

York: Basic Books, 1968, p. 234-248 și Lofland, John și Lyn, H. , Analyzing Social Settings : A Guide to Qualitative
Observation and Analysis. Ed. a III – a. Belmont, CA: Wadsworth, 1995, p. 103-113
131
 1. Unități de analiză empirice - condițiile de cazare, de hrană, documentele, medicația,
aparatele pentru diverse tipuri de terapii de recuperare oferite în căminele pentru
vârstnici
2. Unități de analiză obiectivabile (obiectificabile) - serviciile medicale, de îngrijire, de
terapie, de recuperare, de socializare etc.
Am numit aceste unități de analiză obiectivabile (obiectificabile), nu pentru că doar
acestea, ar fi astfel, ci pentru că în cazul lor este nevoie de o procedură de obiectivare, care nu e
necesară și pentru cele numite empirice - care sunt deja obiecte (ne referim aici la semnificațiile
cuvântului obiect, în limba română) sau pentru unitățile numite umane (care sunt deja entități
observabile ca atare). Am menționat anterior faptul că ne referim aici la comportamente - care
necesită un ,,efort,, de obiectivare în sensul în care trebuie numite, definite iar aceasta poate fi
adesea dificil, dacă ținem cont de subiectivitatea interpretărilor asupra comportamentelor umane.
Comportamentul unui lucrător în domeniul social poate fi într-un fel numit/definit/interpretat de
către el însuși și în cu totul alt fel de către vârstnic.
Cuvântul obiect, în limba română înseamnă - a sta în față – în fața ochilor. În sens larg
poate semnifica - în fața percepției, în fața minții, în fața atenției; a obiecta – a pune în față.
Cuvântul provine din limba latină și conține două cuvinte: ob = în fața, înaintea și a iecta = a
arunca, a pune, a așeza (vezi și proiect = a arunca/a pune în fața/înaintea).
O procedură de obiectivare presupune și orice concept pe care dorim să-l materializăm,
să-l transformăm în obiect. De exemplu, toate obiectele sau lucrurile construite de om: clădiri,
automobile, aparate de zbor, televizoare, telefoane mobile, aparate electrocasnice,
microprocesoare etc. Toate aceste exemple, banale azi, formează cunoscuta lume antropică 71 care
arată cum un concept, prin obiectivare, poate deveni obiect. Iată deci, câteva exemple concrete
care ne pot ajuta să înțelegem mai clar distincțile între aceste unități de analiză. Acum să revenim
la tipurile noastre de unități de analiză.
3. Unități de analiză socio-umane: 1. acreditorii, 2. legislatorii, 3. furnizorii de servicii de
îngrijire, reprezentați în studiul nostru de către căminele pentru vârstnici (ne referim
aici binențeles la personalul care lucrează în cămine și nu la clădiri ca atare) și 4.
beneficiarii (vârstnicii din căminele pentru vârstnici. Deci avem patru tipuri de
categorii socio-umane, în sensul în care fiecare au un specific comun (note comune)
prin care pot fi deosebiți de alte categorii sociale.
4. Unități de analiză conceptibile: acestea sunt în primul rând conceptele conținute în
conceptul central de calitate a îngrijirii vârstnicului și anume: conceptul de calitate,
de vârstnic, de îngrijire.
71
Cuvântul antropos, -ou din greacă veche, înseamnă om. Deci ne referim la lumea construcțiilor sau obiectelor
umane.
132
 Tot aici avem și conceptul de acreditare. Din interiorul activității acestui ultim concept
menționat am început și studiul nostru. Însă conceptul de acreditare este obiectualizat întrucât
reprezintă activitatea propriu-zisă concretizată prin cerințele legislației.
Într-un sens larg, din punctul de vedere al minții putem considera conceptele ca fiind
,,obiectele minții”, întrucât acestea se află în fața ,,ochilor minții”. Până la urmă după cum am
menționat și anterior (vezi obiectele lumii antropice), concepte care pot fi considerate foarte
abstracte la un moment dat sunt obiectivabile și obiectivate ulterior.
Prin urmare constatăm cum conceptele (care sunt ceva-uri în minte) devin realizabile
(adică apar în lumea obiectivă empiric detectabilă). Utilizăm deci, cuvântul realizabil în sensul
său cel mai frecvent folosit azi, cel care se raportează la planul considerat real și obiectiv, adică
perceptibil prin simțuri și situat într-o lume naturală sau cosmică comună, o lume perceptibilă
intersubiectiv și despre care putem ajunge la un acord comun.
Întorcându-ne la unitățile noastre de analiză, mai trebuie să menționăm, de asemenea, că
fiecare dintre aceste unități conceptibile sunt prezente, operaționalizate și în celelate categorii de
unități de analiză.
Astfel, conceptul de calitate vom căuta să-l precizăm așa încât să fie detectabil în
planurile: empiric (deja obiect), obiectivabil (devenibil obiect) și socio-uman (cu referire la
entități socio-umane ). La fel în ceea ce privește conceptul de îngrijire. Iar vârstnicul, evident va fi
nu doar prezent, ci preponderent prezent și în unitatea de analiză socio-umană, nu doar în unitatea
de analiză conceptuală.
În ceea ce îi privește pe acreditor și legislator, ca variabile socio-umane, sunt însoțite de
acreditare și legislare, activități care pot fi atât obiectivabile cât și abordate conceptual.
Această aparentă suprapunere nu trebuie să genereze confuzie întrucât în discuție se află
nivele diferite de analiză și/sau aspecte și perspective diferite de abordare. Aceasta pentru că
orice cuvânt poate fi abordat ca un concept, adică din punct de vedere conceptual. Esențial este să
menținem precis în câmpul atenției, punctul de vedere din care realizăm analiza și planurile
existențiale diferite.
Cum examinăm/cercetăm fiecare dintre unitățile de analiză discutate anterior? Fiecare
unitate de analiză este așa cum am văzut, o unitate și o entitate conceptuală și/sau empirică care
poate fi abordată ca o variabilă.

133
 4.3.2. Tipuri de corelații între variabile
După ce am identificat unitățile de analiză, deci variabilele asupra cărora ne vom orienta
cercetarea, să vedem care ar putea fi tipurile posibile de corelații pe care le putem stabili între
aceste variabile.
Variabilele sunt numite astfel întrucât desemnează entități care variază, se schimbă în
timp, se transformă, evoluează. Evident transformările nu sunt totale sau complete, altfel entitatea
ar dispare, s-ar transforma într-o alta. Cât timp entitatea rămâne ca atare, putem măsura variațiile
constantei (constanta stabilește natura unei entități).
Aceste entități pot fi mai mult sau mai puțin cuprinzătoare. Unele variabile mai complexe
pot fi descompuse în variabile mai simple. Fiecare dintre acestea pot constitui unități de analiză
distincte. Individualizarea, conturarea, definirea variabilelor se face prin cuvinte/concepte.
Acestor cuvinte sau concepte trebuie să li se precizeze semnificațiile cu care sunt
folosite/abordate. Altfel pot să apară confuzii, întrucât în contexte teoretice diferite semnificațiile
cuvintelor sau conceptelor pot fi semnificativ diferite.
Acum să vedem care sunt variabilele identificate în acest studiu? Întâi semnalăm
variabilele posibile. Acestea sunt cele pe care le-am menționat deja cu termenii de elemente sau
unități de analiză. Acești trei termeni (element, unitate de analiză, variabilă) sunt interșanjabili.
Astfel, propunem următoarele patru tipuri de variabile:
Variabile empirice; Variabile obiectivabile; Variabile socio-umane; Variabile conceptibile.
Menționăm aici faptul că dimensiunile acestui studiu ne împiedică să cercetăm toate
variabilele posibile numite mai sus. Am menționat aici aceste tipuri posibile de variabile nu
pentru că intenționăm să le studiem pe toate. Aceasta ar fi posibil doar pentru multe alte studii
ulterioare. Scopul nostru aici este doar identificarea, contextualizarea și circumstanțierea
variabilelor pe care le-am descoperit căutând răspunsuri despre întrebarea de cercetare și despre
ipoteza pe care am formulat-o. Nu ne-am propus să deschidem toate ,,ușile,, pe care le descoperim
pe ,,drum,,. Înțelegem prin ,,drum,, cercetarea întreagă propriu-zisă iar prin ,,uși,, diverse
deschideri către multe alte posibile cercetări. Spunem doar ce scrie pe ,,eticheta ușii,, pentru a
arăta pe unde am trecut, reperele prin care ne identificăm drumul/cercetarea.
Oricum, nici nu putem spune că le-am găsit/identificat pe toate variabilele posibile
implicate în calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
Acestea sunt doar cele identificate până acum. Pe cele găsite le-am descoperit cercetând
doar câteva dintre acestea. Și după cum am subliniat de atâtea ori am început cercetarea
conștientizând doar pe cele două variabile conținute de ipoteza pe care am formulat-o inițial.
Celelalte variabile au apărut pe parcurs și dintre acestea le-am selectat pentru cercetare pe cele
despre care am considerat că sunt esențiale pentru realizarea calității îngrijirii vârstnicului în

134
căminele pentru vârstnici. De ce le-am considerat pe aceste variabile esențiale? Răspunsul este
întreagă această lucrare. Deci:
Variabilele pe care acest studiu le cercetează sunt:
1. Variabilele empirice: le vom studia prin intermediul cercetărilor de teren și observațiilor
empirice efectuate în interiorul căminelor pentru vârstnici. Observațiile noastre vor fi raportate la
cerințele obiective și monitorizabile prevăzute de legislație.
2. Variabilele obiectivabile (obiectificabile): după am subliniat prin acestea ne referim la
comportamentele concrete care pot fi obiectivate. În capitolul 2, am explorat și descris câteva
repere la care ne putem raporta atunci când vrem să definim/să numim/să interpretăm un
comportament. Obiectivarea acestor comportamente trebuie să se realizeze printr-o
adecvare/potrivire/adaptare continuă la nevoile și scopurile vârstnicului.
3. Variabilele socio-umane: acreditori, legislatori, furnizori/căminele pentru persoane
vârstnice (personalul din) și beneficiari. Deci avem patru tipuri de variabile umane/sociale (socio-
umane). După cum observăm fiecare din aceste variabile umane sunt entități socio-umane
multiple, adică acreditori, legislatori, cămine pentru persoane vârstnice (întregul personal care
asigură îngrijirea, nu doar cei care o oferă direct) și beneficiari/vârstnici. Deși este vorba de
unități socio-umane multiple le vom aborda pe fiecare ca variabile unitare. Aceasta abordare se
referă la cercetarea noastră efectuată asupra nivelului macrosocial. Aceste patru variabile se referă
deci la cele patru tipuri socio-umane, definite prin situările lor teoretice și practice care derivă din
rolurile sociale pe care și le asumă.
4.Variabilele conceptibile: cercetarea acestor variabile am început-o la nivel conceptual în
primul și al doilea capitol și anume: conceptele de acreditare, de legislare, de serviciu social, de
beneficiar, de calitate, de vârstnic, de îngrijire. Variabila conceptibilă centrală a studiului nostru
este calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Pe aceasta am descompus-o și
am studiat-o și la nivelul variabilelelor componente. Această cercetare, până acum, am efectuat-o
prin explorare, descriere, explicare.
Variabila calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici o vom studia
cercetând și variabilele pe care în studiul nostru le-am numit empirice și obiectivabile. De fapt
variabilele empirice și obiectivabile sunt indicatorii monitorizabili prezenți/prevăzuți în lege,
adică ceea ce în primul capitol am descoperit că sunt serviciile de îngrijire standardizate
raportate la numitele (de către Bradshaw) nevoi normative.
În termenii empirismului logic abordarea menționată mai sus ne va permite și obținerea
unor rezultate experimentale verificabile/testabile deci și fasificabile.
Între cele patru variabile socio-umane identificate observăm că se află și variabila
furnizorul de serviciu social/ unitatea de asistență socială care pentru acest studiu nu este altul

135
decât căminul pentru vârstnici. Furnizorul de servicii sociale/căminul pentru vârstnici ca entitate
umană (numim căminul entitate socio-umană întrucât funcționează prin personalul său, căminul
este oamenii și nu clădirea), ca factor/agent care determină calitatea îngrijirii este o instituție care
cuprinde o mulțime de entități umane, deci de variabile umane posibile. În această cercetare nu ne
permite spațiul și nici posibilitățile să ne ocupăm de fiecare în parte. Le vom selecta pe cele pe
care legea le consideră reprezentative. Aceasta în scopul de a ne raporta studiul la
standardele/indicatorii de calitate stabiliți de lege.
Mai trebuie să explicităm aici și faptul că, studiul/abordarea global/ă asupra căminelor
pentru persoane vârstnice, se înscrie în cercetarea pe care o efectuăm din punct de vedere
macrosocial, iar studiul asupra interrelaților între vârstnicul concret și personalul din interiorul
căminelor se înscrie în cercetarea noastră efectuată asupra nivelului microsocial.

4.3.3. Culegerea datelor despre variabile

În acest moment apare întrebarea cum obținem datele despre aceste variabile și despre
acești indicatori? Aceste date le obținem prin următoarele metode: cercetare de teren, observații
directe, analiza documentelor, focus-grupuri, interviuri, anchetă sociologică pe bază de
chestionar.
Metodele enumerate anterior le vom utiliza în primul rând, pentru a descoperi gradul de
prezență/absență a indicatorilor de calitate prevăzuți de lege. Prin urmare și itemii/întrebările din
interviuri și chestionare sunt concepuți/concepute astfel încât să se raporteze la criteriile de
evaluare a calității îngrijirii menționate în lege.
Am construit și am aplicat (în funcție de specificul fiecărei entități socio-umane)
chestionarul 72 și ghidul de interviu pentru focus-grup la următoarele variabile socio-umane:
1. Furnizorii de servicii sociale/căminele pentru persoane vârstnice – în studiul nostru
dintre furnizorii de servicii sociale vom cerceta efectiv doar căminele pentru persoane
vârstnice. Iar dintre acestea, doar căminele pentru vârstnici din Județul Cluj. Pentru
focus-grup, realizat cu asistenții sociali din căminele pentru persoane vârstnice, au fost
stabilite întrebări punctuale despre indicatorii de calitate menționați de lege.
2. Beneficiarii/vârstnicii/aparținătorii – pentru această variabilă umană vom utiliza
observațiile, interviurile/discuții și chestionare, toate raportate la indicatorii din lege.
Cercetarea aplicată celor două tipuri de variabile umane are ca scop cercetarea variabilei -
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici (CAL.Î.V. în C.P.V.) și implicit
căutarea răspunsului la întrebarea de cercetare, cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului în

72
Formularul de chestionar aplicat și ghidul de interviu pentru focus-grup se află în anexele de la sfârșitul lucrării.
136
căminele pentru vârstnici. Vom descoperi prin aceasta cum se raportează și cum relaționează între
ele, cele trei variabile, cele trei entități umane, cei trei agenți/factori la variabila calitate a
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici (CAL.Î.V. în C.P.V).
Observăm că am menționat mai sus doar trei din cele patru variabile socio-umane pe care
am stabilit că le cercetăm. Întrucât asupra variabilei umane - legislator - nu putem să efectuăm o
cercetare care să conțină interviuri și/sau chestionare, pe această variabilă o vom studia doar prin
analiza conceptual teoretică a activităților sale, adică o analiză a locului și rolului social al
legislării raportate la variabila calitate a îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
În primul rând, ne propunem să dăm răspunsuri explicite despre ipoteza pe care am
formulat-o, adică: acreditarea este premisă a CAL.Î.V. în C.P.V. Răspunsurile noastre se vor
referi la validitatea și adevărul acestui enunț.
În al doilea rând, ne așteptăm să putem oferi un răspuns la întrebarea de cercetare pe care
am formulat-o și anume: cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
vârstnici? Prin această întrebare ne referim la:
1. identificarea variabilelor implicate în realizarea CAL.Î.V. în C.P.V.
2. identificarea locului fiecărei variabile în sistemul de relații între variabilele implicate
3. identificarea tipurilor de relații între variabilele implicate
4. identificarea unor modalități concrete de îngrijire/de ajutor acordat vârstnicilor
Așadar ne propunem să putem trage concluzii despre variabila calitate a îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Despre această variabilă vom trage concluzii în
contextul relațional (sistemul de relații) al tuturor variabilelor implicate în studiu.
Considerăm potrivit să exprimăm distinct intenția de a formula concluzii despre gradul de
implicare a celor celor patru variabile socio-umane care participă la realizarea variabilei CAL.Î.V.
în C.P.V.
Pentru că întrebarea despre cine, se referă implicit la subiecții socio-umani sau la
eșantionul populațional semnalăm aici că pe acestea le-am menționat precizând că cercetarea
noastră este aplicată asupra căminelor pentru persoane vârstnice din Județul Cluj (adică nivelul
microsocial de analiză). Așa cum am precizat, cercetarea empirică la nivel microsocial a cuprins
ancheta sociologică pe bază de chestionar. Chestionarul are 12 întrebări/itemi, fiecare dintre
acestea având un număr variabil de subîntrebări/subitemi. În chestionar se regăsesc 10 dimensiuni
(redate în graficul următor) ale îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice, care
constituie și elemente de analiză în evaluarea pentru acordarea licenței de funcționare.

137
Dimensiunea 1. Condiții de cazare
Dimensiunea 2. Alimentația
Dimenasiunea 3. Îngrijirea zilnică
Dimensiunea 4. Asistența medicală
Dimensiunea 5. Servicii de recuperare funcțională
Dimensiunea 6. Servicii de asistență psihologică
Dimensiunea 7. Socializare și petrecere a timpului liber
Dimensiunea 8. Asistența spirituală
Dimensiunea 9. Atitudinea și comportamentul personalului
Dimensiunea 10. Relaționarea cu exteriorul căminului
Grafic 4.3.3.1. Dimensiuni ale chestionarului

Ceilalți subiecți socio-umani pe care îi mai avem în vedere sunt cei circumscriși de
numitele variabilele socio-umane (cele patru) descrise anterior (adică nivelul macrosocial de
analiză). Astfel, vom căuta răspunsuri în privința tipurilor de relații pe care le realizează între ele,
toate cele cinci variabile implicate în tema propusă pentru cercetare, adică calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Cele cinci variabile/cei cinci factori, sunt cele patru
entități socio-umane abordate global și situate la nivel macrosocial, la care am adăugat acum
variabila centrală la care se raportează toate celelate, și anume calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru vârstnici (CAL.Î.V. în C.P.V.).
Prezentăm mai jos o reprezentare schematică a entităților/factorilor macrosociali care ar
putea fi implicați în realizarea calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

NIVEL MACROSOCIAL

Legislatori Acreditori

Calitatea îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

NIVEL MICROSOCIAL

Furnizori de servicii de îngrijire Beneficiari (vârstnici)

Grafic.4.3.3.2. Reprezentarea interrelațiilor între nivelele macrosocial și microsocial

138
 Prin nivelul microsocial de analiză, înțelegem interrelaționările dintre vârstnicul individual
concret și condițiile umane (personalul) și materiale din C.P.V. În continuare vom parcurge o
analiză mai în detaliu asupra acestor tipuri de entități/ variabile situate la nivel macrosocial și la
nivel microsocial. Aceasta ne va oferi atât o perspectivă de ansamblu cât și una de detaliu asupra
calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

4. 4. Calitatea îngrijirii vârstnicului la nivel macrosocial

4.4.1. Perspectivele macrosociale care definesc calitatea îngrijirii vârstnicului.
Să ne amintim întrebarea de cercetare: Cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului
în căminele pentru vârstnici? Pentru a răspunde la această întrebare am formulat mai întâi
ipoteza conform căreia: acreditarea este premisa calității îngrijirii vârstnicului în căminele
pentru vârstnici. Această ipoteză am formulat-o astfel în contextul în care am optat pentru o
evaluare de implementare și de impact a calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.. “Evaluarea de
impact se concentrează asupra rezultatelor finale ale programului și urmărește să analizeze
efectele programului asupra situației beneficiarilor la finalizarea programului sau la ieșirea lor
din program și asupra mediului în care se desfășoară programul.” (Cojocaru, Ș., 2010, p. 58).
Înainte de a cerceta efectele serviciilor de îngrijire asupra beneficiarilor (vârstnicilor), considerăm
potrivit să studiem mediul în care se desfășoară evaluarea și realizarea calității îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice. Înțelegem aici prin acest mediu,
factorii/agenții macrosociali și microsociali care participă la realizarea calității îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.. Vom începe prin studiul actorilor macrosociali.
Parcursul studiului a relevat faptul că, acreditorul și acreditarea nu sunt singurii actori
implicați în construirea/făptuirea/realizarea calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
vârstnici.
Semnificația variabilei acreditare/licențiere o cunoaștem din discuția noastră anterioară
asupra acesteia. Vom preciza în continuare ce înțelegem prin variabila „calitate a îngrijirii
vârstnicului în centrele rezidențiale/căminele pentru persoane vârstnice”. Cele trei concepte
conținute în conceptul central de calitate a îngrijirii vârstnicului și anume calitate, vârstnic și
îngrijire, le-am abordat din primul capitol și mai aprofundat din punct de vedere conceptual și
teoretic în Capitolul 2, iar în cursul capitolului despre etapele de cercetare am început să
clarificăm unele dintre semnificații și la nivel empiric măsurabil.
Dar din punct de vedere empiric rămân o serie de întrebări. Cum transformăm conceptele
teoretice în variabile măsurabile? Ce înseamnă oare calitate a îngrijirii vârstnicului din punct de
vedere empiric? Cum evaluăm calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici?

139
 Calitatea îngrijirii exprimă calitatea rezolvării problemelor pe care le au vârstnicii.
Calitatea îngrijirii vârstnicilor este dată de calitatea satisfacerii sau împlinirii
nevoilor/trebuințelor/scopurilor prezente la vârstnici. Dar cum definim problemele/nevoile/
scopurile vârstnicilor? Există oare un singur răspuns la această întrebare? Descoperirea faptului că
sunt mai mulți actori implicați în realizarea calității îngrijirii ne arată că nu există un singur
răspuns. Acesta este motivul pentru care vom propune atenției, posibilele perspective diferite
(situate de la nivel macrosocial la nivel microsocial), și motivul pentru care vom focaliza studiul
empiric la trei categorii de actori implicați în concretizarea calității îngrijirii vârstnicului (1.
beneficiari/aparținători, 2. furnizorii de servicii sociale, în cazul nostru căminul pentru vârstnici și
3. acreditori).
“Rareori întâlnim o situație în care o problemă să fie definită în același mod de către
diverșii actori implicați: de către client, membrii familiei sale, instituția care preia cazul și
asistentul social. De obicei există divergențe între actorii amintiți privind modul ce a defini
problema; în acest caz și importanța acordată problemei de către cei implicați va fi diferită.
Clarificarea semnificației problemei permite confruntarea între dorințele și aspirațiile (mai mult
sau mai puțin realiste) ale utilizatorului de servicii sociale și cele ale asistentului social, acordul
făcându-se prin negociere.” (Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 180)
Sigur că deja avem o definire obiectiv (empiric) verificabilă, a calității îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici, care este făptuită, realizată de lege. Prin aplicarea legii,
acreditarea/licențierea asigură prezența calității. Cel puțin aceasta își propune, prin raportare la
nevoile normative. Dar acest concept/variabilă este oare epuizat/consumat de către lege? Este
oare cuprins în totalitate în lege? Prezența/absența cerințelor legislative sunt într-adevăr
determinante? Dacă da, ce fel de determinare? Aplicarea legii poate fi considerată premisă a
calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici? Studiul despre calitatea îngrijirii
vârstnicului poate fi circumscris doar în interiorul legislației în vigoare? În primul capitol, am
văzut că nevoile normative nu circumscriu complet nevoile vârstnicilor. Rămâne un rest
reprezentat de ceea ce Bradshaw (2013) a numit nevoile resimțite și cele exprimate.
Pornit fiind dinspre acreditare, acest studiu s-a bazat inițial pe legislație (adică pe definirea
calității îngrijirii circumscrisă de lege), pe care am considerat-o un reper fundamental. Cercetarea
noastră se raportează la legislație ca un reper, dar este oare acest reper unicul? Dacă da, atunci
acreditarea/licențierea având ca fundament legea poate confirma adevărul ipotezei pe care am
formulat-o, și în care am considerat acreditarea, cu titlul de premisă.
Parcursul cercetării ne-a descoperit totuși, că procesul de acreditare implică patru entități
diferite și anume: 1. legislatorul, 2. acreditorul, 3. furnizorul de serviciu social/căminul pentru
vârstnici și 4. beneficiarul/vârstnicul. Fiecare din cele patru entități sunt interesate de/și implicate

140
în calitatea îngrijirii în căminele pentru vârstnici. Prin urmare fiecare participă la conturarea
unei definiri a calității îngrijirii în căminele de vârstnici.
Prezența acestor entități diferite ne arată faptul că sunt prezente și patru viziuni diferite
asupra calității îngrijirii vârstnicului deci asupra a ceea ce noi am numit în lucrare conceptul
central. Prin urmare fiecare participă la conturarea unei definiri a calității îngrijirii în căminele de
vârstnici.
Studiul asupra celor patru puncte de vedere ne-a descoperit și a cincea perspectivă.
Această perspectivă nu poate fi identificată cu nici una din cele patru enunțate anterior, deși are
puncte comune cu acestea, are și elemente care nu se află în celelalte. Pe această perspectivă am
numit-o perspectiva cercetătorului. Așa încât conceptul nostru central va fi studiat din cele
cinci perspective, despre care, în urma acestei cercetări, am ajuns la concluzia că sunt principale
(adică influența lor asupra CAL.Î.V. este semnificativă). Aceste cinci perspective circumscriu
cinci perspective socio-umane care participă la definirea conceptului de calitate a îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice.
Un alt tip de perspectivă, considerată de către unii la fel de principală, care influențează
considerabil calitatea îngrijirii vârstnicului este perspectiva economică sau financiară. Prin
urmare, la aceste cinci perspective mai trebuie să adăugăm încă una, pe care ne asumăm explicit,
o vom aborda doar într-o măsură introductivă, rezumativă. Spunem aceasta întrucât considerăm că
relația între perspectiva economică și calitatea îngrijirii vârstnicului este suficient de vastă și de
complexă încât să necesite o cercetare separată dedicată doar acestei relații, și nu doar în spațiul
restrâns pe care își permite să-l ofere această cercetare.
Totuși dată fiind importanța considerabilă a acestei perspective, nu putem face abstracție
de ea. Așa se face că am introdus o secțiune în acest subcapitol în care vom discuta succint câteva
aspecte ale acestei dimensiuni. Fiind vorba de un factor care participă la definirea calității
îngrijirii vârstnicului, această secțiune dedicată ei o vom intitula perspectiva economico-
financiară. Aceasta este cea de-a șasea perspectivă pe care o studiem. O discutăm imediat după
perspectiva cercetătorului.

4.4.2. Perspectiva acreditorului serviciilor sociale.

Acreditarea/avizarea/autorizarea/certificarea este un proces, o activitate desfășurată de
către persoane care se specializează fiecare în domeniul pe care îl
acreditează/avizează/autorizează/certifică – ne referim aici, evident, și la alte domenii, cum ar fi:
autorizarea privind respectarea reglementărilor sanitare în vigoare (pentru care se acordă
Autorizația Sanitară de Funcționare de către Direcția de Sănătate Publică județeană); înregistrarea
sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor (pentru care se eliberează un Document de

141
înregistrare de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor județeană);
autorizarea privind realizarea măsurilor de securitate la incendiu (pentru care se acordă
Autorizația de Securitate la Incendiu de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență județean);
înregistrarea privind respectarea condițiilor de funcționare specifice securității și sănătății în
muncă (pentru care se eliberează un Certificat Constatator de către Inspectoratul Teritorial de
Muncă) etc.
Domeniul vizat de către cercetarea noastră este cel al serviciilor sociale (pentru care se
acordă Licența de Funcționare de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale). În scopul clarității
și operativității cercetării vom folosi termenul de acreditor pentru cel care se ocupă de
acreditare/licențiere în domeniul serviciilor sociale.
Preferăm formularea perspectiva acreditorului în locul perspectivei acreditării întrucât
vrem să păstrăm în atenție omul/subiectul uman care făptuiește acreditarea. Avem nevoie de
conștientizarea subiectivității acestui punct de vedere. Aceasta nu înseamnă că respingem
exprimarea – perspectiva acreditării, nu o considerăm greșită. Cele două se conțin reciproc, nu
sunt separabile. Evident că din punctul de vedere al entității umane acreditorul este separabil, nu
poate fi redus la profesia/atribuțiile sale de acreditor, doar că pe noi aici ne interesează doar latura
sa/sau aspectul său de acreditor.
Acreditarea/licențierea se face de către acreditor, iar acesta există doar pentru a făptui
acreditarea/licențierea. Am preferat formula ,,perspectiva acreditorului”, pentru că acreditorul este
cel care realizează acreditarea. Acreditarea este activitatea acreditorului. Prezența sau absența
acreditării este cea care influențează calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele de persoane
vârstnice.
Ca urmare a celor discutate anterior, ori de câte ori ne referim în text la perspectiva
acreditorului, precizăm că ne referim implicit la perspectiva (variabila) acreditării și invers.
Acreditorul serviciilor sociale practică acreditarea/licențierea cu convingerea explicită că
activitatea sa are ca scop calitatea îngrijirii în căminele pentru vârstnici. El urmărește, verifică,
monitorizează gradul de implementare a standardelor de calitate stabilite de lege. Acreditorul
acționează având în minte, de multe ori poate neconștientizată, premisa conform căreia
acreditarea/licențierea este o condiție necesară (și chiar este din punct de vedere legislativ) a
prezenței calității îngrijirii în căminele pentru vârstnici. Nu are relevanță pentru el dacă
acreditarea/licențierea este singura condiție sau mai sunt și altele. Sarcina acreditorului este
inspectarea gradului de aplicare a legii. Astfel încât în interiorul acestei perspective ipoteza pe
care am formulat-o este evidentă.
Reprezentarea pe care și-o face acreditorul despre relația dintre acreditare și calitatea
îngrijirii vârstnicului poate fi schematizată astfel:

142
 A CAL.Î.V. în C.P.V.
Această relație este reprezentată ca având doar un singur sens și anume de la acreditare (A) la
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici (CAL.Î.V. în C.P.V.). De asemenea
acest punct de vedere ia în discuție doar aceste două variabile.
Din punct de vedere metodologic acreditorul este și un fel de cercetător de teren, în sensul
în care trebuie să efectueze inspecții de teren la unitățile de asistență socială care oferă servicii de
îngrijire persoanelor vârstnice. Căminele de vârstnici (pentru persoane vârstnice), primesc statutul
legal de furnizor de servicii sociale de îngrijire, doar dacă și doar după ce primesc acreditarea și
licențierea.
În acest context precizăm că în cadrul inspecției, a evaluării în vederea
acreditării/licențierii am realizat în temeiul legii o serie de cercetări de teren asupra căminelor
pentru vârstnici. Scopul cercetării de teren a fost verificarea gradului de prezență/absență a
standardelor/indicatorilor din lege. Informațiile pe care le-am obținut în cursul cercetărilor de
teren s-au bazat pe studiul documentelor, observație, analiză, comparare, interviu.
Această analiză comparativă, între ceea ce oferă unitatea de asistență socială/furnizorul de
serviciu social/căminul pentru vârstnici și cerințele legislative, ne-a descoperit și cazuri în care
condițiile de calitate/standardele de calitate cerute de lege, erau prezente la un nivel ridicat chiar
anterior obținerii acreditării și licențierii.
În plus, în unele centre rezidențiale/cămine pentru vârstnici erau prezente condiții de
calitate superioare chiar celor prevăzute de/în lege/standarde. Sigur că am constatat creșteri ale
calității îngrijirii în multe cămine pentru vârstnici ca urmare a intervențiilor noastre, ca urmare a
măsurilor de implementare a indicatorilor prevăzuți de lege. Dar ceea ce ne-a atras atenția au fost
excepțiile.
Aici trebuie să fim atenți să nu cădem în eroarea numită în literatura de specialitate eroare
individualistă. (Babbie, E., 2010, p. 154) Cerința evitării acestei erori ne spune că excepțiile
individuale nu infirmă un enunț referitor la majoritate. În ceea ce ne privește formularea ipotezei
noastre este generică, nu se referă doar la majoritate și nu include referiri la excepții.
Dacă ne-am fi referit la majoritate ar fi trebuit să formulăm ipoteza eventual în felul
următor: acreditarea este premisă a calității îngrijirii vârstnicului la majoritatea căminelor
pentru vârstnici. Dacă am fi formulat-o astfel într-adevăr excepțiile nu ar fi infirmat ipoteza. Dar
să ne amintim cum am formulat noi ipoteza.
,,Acreditarea/licențierea este premisă a calității îngrijirii vârstnicului în căminele
pentru persoane vârstnice.”
După cum observăm formularea noastră este generică. Noi am presupus inițial că
acreditarea este o premisă implicit necesară și suficientă. Dacă acreditarea nu este astfel atunci ce

143
este? Prezența unor excepții nu exclude existența unor relații între cele două variabile. Dar dacă
nu sunt nici relații suficiente, nici necesare, atunci ce fel de relații putem constata între aceste
variabile?
Prin urmare descoperirea excepțiilor ne-a arătat că ipoteza noastră formulată astfel
poate fi adevărată doar dacă considerăm acreditarea ca o premisă suficientă nu și necesară.
Necesitatea acreditării pentru prezența CAL.Î.V. în C.P.V. nu este confirmată de rezultatele
obținute la cercetarea de teren. Prezența excepțiilor de la regula formulată în ipoteză a infirmat
statutul de premisă necesară pentru acreditare. Aceasta întrucât regula formulată de noi nu admite
existența excepțiilor.
Am menționat anterior că am constatat creșteri ale calității îngrijirii în multe cămine
pentru vârstnici ca urmare a intervențiilor noastre. Aceasta înseamnă că o corelație între cele două
variabile există, dar care este aceasta, ce tip de corelație există între cele două variabile studiate?
Deocamdată acreditarea rămâne o premisă suficientă pentru CAL.Î.V. în C.P.V., aceasta întrucât
singura rațiune de a fi și fundamentul acreditării este CAL.Î.V. în C.P.V.
Și dacă acreditarea nu este singura variabilă/singurul factor care determină calitatea
îngrijirii vârstnicului, care sunt alte posibile variabile, alți posibili factori?
?

Acreditare CAL.Î.V. în C.P.V. ?

?
Înainte de a vedea care sunt celelalte variabile implicate în calitatea îngrijirii în căminele
pentru vârstnici să mai semnalăm încă o relație pe care perspectiva acreditorului o are în câmpul
atenției. Aceasta este relația dintre legislație și acreditare.
Acreditorul se percepe pe sine ca un aplicator al legii, există pentru el o relație de
subordonare față de legislația din domeniul social. Pașii activității acreditorului sunt specificați în
lege. Acesta este motivul pentru care, la început, din punctul de vedere al acreditorului lucrurile
erau evidente și clare. Acreditorul considera că este doar brațul legii, aplicatorul acesteia.
Acreditarea este procesul care urmărește implementarea legii, adică se bazează pe lege.
Dar, totuși, acreditorul și legislatorul sunt entități situate diferit – atât din punctul de vedere al
practicii pe care o desfășoară cât și din punct de vedere conceptual, teoretic și paradigmatic. Așa
încât avem nevoie să distingem între cele două entități care au perspective teoretice și practice
diferite. Din punctul de vedere al cercetării noastre aceste două entități se constituie în
variabile/unități de analiză diferite.

144
 4.4.3. Perspectiva legislatorului.
Întrucât o cercetare empirică directă asupra perspectivei legislatorului nu o putem
operaționaliza în cadrul acestui studiu ne vom mulțumi să explorăm, descriem și explicăm această
perspectivă, doar din punct de vedere teoretic. Sperăm că și doar aceasta va oferi câteva repere
utile cercetărilor viitoare asupra acestei perspective. Legislația poate fi abordată și ca variabilă,
care împreună cu perspectiva acreditorului, deci variabila acreditare, sunt ambele implicate în
asigurarea calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.. Susținem cele de mai sus cu atât mai mult cu
cât vrem să evităm instalarea într-o cercetare exclusiv empirică și puțin reflexivă. Adică, ,,pentru
a evita repetarea empirismului uneori sofisticat, dar lipsit de reflexivitate care este deseori
confundat cu cercetarea în domeniul socialului.” (Blaikie, N., 2010, p. ix)
Am văzut că acreditorul își găsește temeiul practicii sale (acreditarea) în lege. Să încercăm
acum să răspundem la întrebarea: care este temeiul legii? Căutând răspunsul la această întrebare,
apare o altă întrebare: Unde este situat legislatorul? Ne referim aici la situarea conceptuală,
teoretică și paradigmatică. Aceste situări îi conturează legislatorului activitatea sa practică și rolul
social.
Deci, inevitabil, cursul cercetării provoacă apariția și a următoarelor întrebări: Care este
locul legislatorului atât din punct de vedere conceptual-teoretic cât și din punct de vedere
practic/social ? Care este perspectiva legislatorului în privința variabilei cercetate de noi? Ne
referim aici la variabila centrală a acestei cercetări și anume calitatea îngrijirii vârstnicului în
căminele pentru persoane vârstnice (CAL.Î.V. în C.P.V.).
Pentru a răspunde la aceste întrebări, mai întâi vom parcurge câteva elemente de
poziționare conceptual teoretică și practic-socială a legislatorului, a activității sale (legislarea) și a
rezultatului activității sale (legislația). Ulterior acestor parcurgeri, vom aduce studiul și în câmpul
circumscris al calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Încercăm deci, atât o
contextualizare teoretică cât și una practică.
Care este scopul principal și esențial al legislatorului? Care este menirea lui de a fi? Am
putea spune că este acela de a da/formula cele mai bune legi.
Iuri bene edicendi studemus 73 și aceasta pentru că Iure bene edicendi beati sumus. 74 (în
Hanga V., Radu, M.D., 2008, p.31)
Dar când și cum a apărut legea? În limba română, ca și în limbile moderne occidentale
cuvântul/conceptul lege este de origine latină, provine din lex, legis = lege, regulă, normă,
contract, convenție, condiție. Romanii ne-au dat, nu doar cuvântul lege, ci așa cum se întâmplă de

73
Studiem arta de a da legi bune
74
Suntem fericiți datorită unor legi bune
145
obicei și conținutul conceptului de lege. Dreptul roman a rămas până azi un reper fundamental
pentru activitatea de legislare.
Pentru a înțelege mai bine conceptul de lege precum și activitatea care îi dă naștere trebuie
totuși să ne întoarcem la greci. Cuvântul/conceptul grec, echivalent celui latin de lege este nomos.
Nomos se poate traduce prin lege, convenție, obicei. Acest cuvânt/concept apare în contextul
social specific Greciei secolelor VI-IV a.C. Semnificațiile cuvântului nomos, în epoca respectivă,
sunt conturate și clarificate prin punerea sa în antiteză față de cuvântul grec physis = natură.
Adică este vorba de opoziția dintre ceea ce este de la natură și ceea ce este de la om.
,,Pentru oamenii epocii clasice, nomos este nomizetai, ceva în care se crede, este practicat ori
considerat adevărat; termenul originar e nemetai, ceva porționat, distribuit sau împărțit în mod
egal. Ceea ce înseamnă că presupune un subiect activ – un credincios, practician sau distribuitor
– o minte din care emană nomosul. Prin urmare, oameni diferiți aveau în mod firesc diferite
nomoi (pluralul de la nomos), însă atât timp cât religia rămânea influentă, mintea creatoare
putea fi a divinității, și puteau deci exista nomoi aplicabili întregii umanități”. 75
(Guthrie, W. K.
C., 1999 p. 51)
În secolul V a.C. grecii au distins/separat între aceste două concepte – nomos (lege) și
physis (natură) – considerând nomos-ul ca fiind născocirea, artificialul, chiar falsul iar physis-ul
ca fiind naturalul, realul, ceea ce există prin sine, de la sine, adevărul. (Guthrie, W. K. C., 1999
p. 52)
Problema antitezei între physis (natură) și nomos (lege) este și problema contradicției
dintre absolut și relativ și dintre adevărat și fals. Separarea între cele două concepte a apărut în
sfera discuțiilor și practicilor despre politică și morală. Intenția dezbaterilor era aceea de a
sublinia caracterul relativ și nu absolut al legii precum și al valorilor etice. (Popa, N., Dogaru, I.,
Dănișor, G., Dănișor D. C., 2002, p. 17-18)
Observăm deci, cum grecii conștientizează treptat, în funcție și de evoluția societății,
faptul că legile sunt creații ale minții umane. În măsura în care mintea umană se raportează la un
dat natural/real sau divin, înseamnă că se raportează implicit și la principii etice/morale universale
și la adevăr. Însă, în același timp avem nevoie de conștiința relativității legii, relativitate dată de
faptul că legea este o construcție a unei comunități sociale particulare specifice unui context
cultural istoric specific și particular.
,, Am putea presupune că astăzi nu mai este nevoie de nici un argument care să arate de
ce nu trebuie să se permită unei puteri legislative sau executive care nu se identifică cu interesele
poporului să-i impună acestuia părerile sale și să hotărască ce doctrine sau dispute îi este
îngăduit poporului să audă.” (Stuart, M., J., 2014, p.65)
75
pentru clarificări suplimentare recomandăm întregul capitol – Antiteza Nomos-Physis în Morală și Politică –
(Guthrie, 1999, p. 51-112)
146
 Prin urmare să ținem minte, să nu considerăm ca fiind general valabil sau chiar universal
ceea ce este doar specific sau doar particular valabil. Legea este creația unei comunități, adaptată
așteptărilor și condițiilor acelei comunități într-un spațiu-timp cultural istoric specific. Deci legea
este ceva specific și perfectibil, nu universal valabil. Putem să considerăm legea ca general
valabilă și deci general aplicabilă în cazul în care prin general, înțelegem aici o comunitate umană
generic determinabilă. Însă din nou, subliniem, generalul uman nu trebuie confundat cu generalul
natural (produs de natură). Generalul uman este de fapt doar unul specific. Chiar tentativele
noastre de experimente genetice nu pot realiza decât specii diferite.
Subliniem aceste aspecte ale situării ontologice și epistemologice ale legii nu pentru a
încuraja nerespectarea acesteia. Fiecare comunitate odată ce a optat pentru o lege sau alta trebuie
să o respecte. Concomitent însă, trebuie să menținem în câmpul atenției receptivitatea noastră la
nevoile diverselor categorii care compun întreaga comunitate social-umană. Bineînțeles că noi
atragem atenția aici asupra nevoilor și scopurilor persoanelor vârstnice.
,,În calitate de cetățean, revendic dreptul la legiferare ori de câte ori drepturile mele
sociale sunt știrbite prin actele sociale ale altora”. (Stuart, M.J., 2014, p. 172)
Trebuie să avem grijă de modurile în care oferim grijă pentru vârstnici. Și aceasta și din
punct de vedere legislativ în măsura în care toate domeniile de activitate umană sunt supuse sau
reglementate de lege.
În termenii cercetării, ceea ce vrem să spunem este că variabila legislație, deci și variabila
legislator trebuie să țină cont de celelalte variabile implicate în realizarea variabilei calității
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici. Adică legislatorul are nevoie să știe că legile
sunt specifice și variabile. Ele sunt constante doar atât timp cât specificul și particularul lor se
conformează așteptărilor unei comunități, când aspirațiile comunității se schimbă și legile se
schimbă.
,,Exercițiul virtuții tinde el însuși să ceară o atitudine foarte hotărâtă față de problemele
sociale și politice; și întotdeauna învățăm – sau nu învățăm – să practicăm virtuțile în interiorul
unei anumite comunități cu propriile ei forme instituționale specifice.” (MacIntyre, A., 1998,
p.204)
Deci legislația este o variabilă dependentă de cerințele unor comunități sociale. În cazul
nostru comunitatea sau categoria socială asupra căreia atragem atenția este cea a vârstnicilor.
Deci, vârstnicii sunt variabilă independentă față de legislatori. Reflecțiile anterioare ne pot arăta
că legislatorul sau legiuitorul trebuie să fie în slujba/serviciul diverselor nevoi/așteptări/aspirații
ale comunităților umane. ,,Prin garantarea respectării voinței și libertății persoanelor vârstnice
se poate asigura o protecție stabilă, suplă și completă. Dacă aceste condiții sunt respectate, legea
îndeplinește atunci o funcție de integrare a persoanei vârstnice în societate. De aceea, se

147
recunoaște ca necesară preconizarea unui sistem de protecție juridică adaptat persoanelor
vârstnice și traducerea lui în norme care să asigure efectele dorite.” (Wilson, Th., Wilson, D.,
1991, p.35-55)
,,În același timp, se insistă pe necesitatea reajustării permanente a reglementărilor
administrative, birocratice la normele fundamentale ale dreptului. Astfel, a devenit o temă de
largă audiență cercetarea unui nou mod de protecție a drepturilor cetățenilor vârstnici, în scopul
eliminării disocierii existente în prezent între mecanismul administrativ și interesele legitime ale
cetățenilor.” (Puwak, H., 1995, p.60)
Legea specifică care ne interesează pe noi aici este cea care reglementează funcționarea
căminelor pentru vârstnici. Legiuitorul trebuie să țină cont de ,,interesele legitime” ale
vârstnicilor, fie ei chiar și situați în căminele pentru vârstnici. Interesele lor sunt cele legate de
satisfacerea trebuințelor specifice acestei categorii umane.
Scopul reglementării este asigurarea unui standard de calitate al îngrijirii. Dar acest interes
pentru calitatea îngrijirii vârstnicului nu aparține exclusiv legislatorului. În urma cercetării
descoperim că mai sunt și alți factori/agenți implicați în realizarea calității îngrijirii în căminele
pentru vârstnici.
Reprezentarea pe care (poate inițial și simplificat) și-o face legislatorul despre relația
dintre legislație și acreditare o schematizăm astfel:
Legislație/legislator Acreditare/acreditor
Am precizat că schematizarea de mai sus este poate doar de început, pentru că
reprezentarea despre rolul și situarea legislatorului evoluează în timp odată cu experiența acestuia.
Avem deci, în schema anterioară, aceiași relație unisens dinspre legislator către acreditor, adică o
relație între două variabile. De această relație este conștient și acreditorul, care chiar se
subordonează și funcționează/își desfășoară activitatea conform acestei relații. Acreditorul și
activitatea sa sunt niște intermediari care pun în practică prevederile legale referitoare la calitatea
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
O reprezentare schematică a relației liniare dintre legislator/legislație și calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici trecând prin intermediul acreditorului/acreditării:

Legislație/legislator Acreditare/acreditor CAL.Î.V. în C.P.V.

Prin urmare, într-adevăr acreditarea/licențierea se face conform legii. Legea stabilește

standardele/indicatorii de calitate. Acreditarea se sprijină pe lege. Care este temeiul legii? Dacă
ținem cont de contextul social al apariției legilor atunci în mod evident trebuie să situăm temeiul
legii în nevoile și aspirațiile comunităților umane.

148
 Astfel încât dacă încercăm să oferim și o reprezentare grafică schematică a situării
legislatorului și legislației din punctul de vedere al practicii și al rolului social, aceasta ar putea
arăta în felul următor:
comunități umane/beneficiari/vârstnici legislație/legislator
Observăm că este o relație cu dublu sens, adică amble entități/variabile se determină
reciproc, sunt interdependente și se intercondiționează. Cu toată interdependența și
intercondiționarea reciprocă am așezat în poziție anterioară beneficiarii/vârstnicii pentru a sublinia
faptul că întreaga rațiune de a exista a legiuitorului și legislației este doar aceea de a satisface
beneficiarii. Întrucât variabila umană situată în centrul acestui studiu sunt vârstnicii menționăm că
aceștia nu pot într-un mod direct și singuri să propună eventuale îmbunătățiri legislative. Acest rol
îl are asistentul social, nu doar prin profesie și legislație ci prin vocație. Practicianul asistenței
sociale este chemat să fie un intermediar între legislator și beneficiarul vârstnic.
legislatorul asistentul social vârstnicul
Situarea intermediară a asistentului social, îl face pe acesta să asigure, printre altele și
feed-back–ul necesar între vârstnic și legislator, acesta din urmă trebuind să corecteze/să sesizeze
eventualele lacune descoperite atât în procesul de legislare cât și în produsul său finit, legislația.
Mergând mai departe cu reflecțiile constatăm că legislatorul este de asemenea un
intermediar între cerere și ofertă. Cererea este reprezentată de beneficiari, în cazul nostru de
vârstnici, iar oferta este reprezentată de furnizorii de servicii sociale, respectiv căminele pentru
persoane vârstnice. Printre aceștia, așa cum am văzut în capitolul al doilea, un rol principal este
ocupat de către asistenții sociali, iar ajungând la spațiul pe care l-am destinat cercetării de față și
căminele pentru persoane vârstnice.

căminul pentru persoane vârstnice legislatorul vârstnicul

Serviciile sociale adresate vârstnicului se desfășoară conform unor reglementări legislative

așa încât ceea ce oferă furnizorul de servicii sociale la cererile vârstnicilor sunt intermediate de
legislator. Concomitent însă, așa cum am văzut anterior, legislatorul primește feed-back-uri din
partea tuturor variabilelor implicate în domeniul respectiv de legislare. Prin urmare variabila
legislator și implicit variabila legislație nu pot fi gândite/abordate separat de celelalte variabile
interdependente.
Conform celor de mai sus perspectiva legislatorului și legislației nu pot fi considerate
perspective independente de celelalte perspective pe care le influențează, aceasta întrucât
interinfluența este reciprocă.

149
 4.4.4.Perspectiva furnizorului de servicii sociale
După cum am descoperit anterior cercetarea ne-a condus spre distingerea între mai mulți
factori/agenți implicați în asigurarea unui nivel de calitate a îngrijirii vârstnicului în căminele
pentru vârstnici. Unul dintre acești factori/agenți este și furnizorul de servicii sociale. Dintre
furnizorii de servicii sociale/unitățile de asistență socială, cercetarea noastră a ales să se oprească
asupra căminelor pentru persoane vârstnice (C.P.V.). Acestea, adică C.P.V. sunt cele care
construiesc/realizează produsul/serviciul concret oferit vârstnicilor. Serviciul concret înseamnă
aici îngrijirea adaptată și adecvată acordată nevoilor concrete ale vârstnicilor.
Reprezentarea pe care și-o face furnizorul de servicii sociale/căminul pentru vârstnici
despre tipul de relații în care este implicat încercăm să o schematizăm astfel:

Legislator Acreditor Furnizor de servicii sociale/ Beneficiar

Cămin pentru persoane vârstnice

Avem aici o relație liniară unisens care pleacă de la legislator și ajunge la beneficiar,
având ca intermediari pe acreditor și furnizorul de servicii sociale/căminul pentru persoane
vârstnice.
Furnizorul de seviciu social/căminul pentru vârstnici are de asemenea în câmpul atenției
într-un mod principal relația dintre el și beneficiar adică:

Căminul pentru vârstnici Beneficiari/vârstnici

Această relație este percepută de către furnizorii de servicii de îngrijire/căminele pentru

vârstnici ca având un dublu sens. Ofertele de servicii de îngrijire sunt din punctul de vedere al
furnizorului permanent modificabile, fiind adaptate așteptărilor/cerințelor pe care le formulează
beneficiarii.
Din punct de vedere economico – financiar, pentru economiști această entitate, și anume
căminul pentru persoane vârstnice, poate fi văzută ca un vânzător. Produsele pe care le vinde
acest vânzător sunt serviciile sociale, în cazul cercetării noastre serviciile de îngrijire a
vârstnicului. Aceste servicii de îngrijire în căminele pentru vârstnici sunt unitățile de analiză ale
cercetării de față. Ne referim aici la cele pe care le-am numit: empirice, obiectivabile, socio-
umane, conceptibile. Serviciile de îngrijire sunt cele prin care monitorizăm empiric variabila
calitate a îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.

150
 Prezentăm mai jos o posibilă reprezentare schematică a relației dintre furnizorul de
serviciu social, adică căminul pentru vârstnici și rezultatul obținut, adică produsul/serviciul
realizat:

Furnizorul de servicii sociale/ produsul/ beneficiar/

Căminul pentru vârstnici serviciul realizat vârstnic

Am reprezentat această relație ca fiind una ambisens întrucât serviciul este obiectivabil și
monitorizabil, și prin aceasta oferă un feed-back pentru entitatea umană care concepe și furnizează
serviciul respectiv. Menționăm că acest feed-back se realizează prin intermediul variabilei socio-
umane a beneficiarului prin răspunsurile/reacțiile acestuia la serviciile primite. De asemenea am
situat produsul/serviciul la mijloc între cele două entități socio-umane întrucât relaționarea între
ele se realizează prin intermediul serviciilor de îngrijire concrete care sunt oferite și primite.

4.4.5. Perspectiva beneficiarului.

Cine este cel care primește serviciul social oferit de către furnizorul de servicii sociale,
adică în cazul de care ne ocupăm, de către căminul pentru persoane vârstnice? Răspunsul este
conținut în întrebare. Căminul este pentru persoanele vârstnice, deci/adică pentru vârstnici. Dar
cum sunt numiți aceștia în literatura de asistență socială?
În cursul istoriei sale, activitatea de întrajutorare și ajutorare oferită persoanelor aflate în
diverse situații problematice s-a desfășurat sub numele de binefacere. Acest cuvânt/concept folosit
cu o foarte largă răspândire se datorează poate în cea mai mare măsură creștinismului. ,,Facerea
de bine” este un concept și o activitate centrală pentru etica creștină. Cât timp ajutorul acordat
persoanelor situate în diverse tipuri de dificultate s-a desfășurat în interiorul carității creștine,
aceștia au primit diverse nume: săraci, nenorociți, mizerabili etc.
Când asistența socială a fost legată de asistența medicală s-a trecut la folosirea termenului
de pacient. Totuși necesarul de ajutor nu putea fi redus doar la persoanele bonave așa încât s-a
ajuns la preferarea termenului de client. Aceasta în contextul conceptului și metodei de ajutor
cunoscută sub numele de casework. Acest concept se răspândește începând cu lucrarea Social
Diagnosis (New York, 1917), scrisă de Mary Richmond. Conceptul casework include în ajutorul
acordat, nu doar asistența medicală ci și asistența psihologică (psihoterapia) și asistența socială
(socioterapia). Termenul de client este utilizat azi pe scară largă în domeniile economic, juridic,
psihologic, sociologic etc. Datorită acestui fapt, în domeniul asistenței sociale se preferă pentru
asistații sociali termenul de beneficiari. ,,Activitățile asistențiale se desfășoară – indiferent de

151
epoca istorică, de ideologia dominantă și de suportul instituțional – în favoarea unor persoane,
grupuri sau comunități umane aflate în situații problematice. Beneficiarii acestor acțiuni nu au
fost dintotdeauna ,,clienți” și se pare că acest termen va cunoaște și el un declin al utilizării (într-
un viitor mai mult sau mai puțin apropiat), în favoarea aceluia de ,,beneficiar” al prestațiilor sau
serviciilor sociale.” (Bocancea, C., Neamțu, G., 1999, p. 84)
Deci ,,operele de binefacere” din contextul paradigmei creștine sunt circumscrise azi,
activității de asistență socială, iar persoanele beneficiare are acestor opere de binefacere sunt
cunoscuți sub numele de asistați social sau beneficiari. ,,Indiferent de conceptul utilizat pentru
desemnarea asistatului, trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală care
beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistențiale.”(Johnson, L., 1983, p.132-133)
Beneficiarii serviciilor sociale care ne interesează pe noi în acest studiu sunt vârstnicii din
căminele pentru vârstnici. În această cercetare/lucrare am numit calitatea îngrijirii vârstnicului
(CAL.Î.V.) ca fiind conceptul central de care ne ocupăm. Entitatea umană la care se referă acest
concept central sunt vârstnicii. Prin urmare centrul nostru de interes și deci centrul cercetării este
vârstnicul din căminele pentru vârstnici și calitatea îngrijirii acestuia.
Din punct de vedere economico – financiar, pentru economiști această entitate poate fi
văzută ca un cumpărător. Produsele pe care le cumpără acest cumpărător sunt serviciile sociale, în
cazul cercetării noastre serviciile de îngrijire a vârstnicului.
De ce ne interesează perspectiva beneficiarului, în cazul nostru reprezentat de vârstnic?
Pentru că scopul asistenței sociale este satisfacerea nevoilor/trebuințelor beneficiarilor. Pentru că
scopul tuturor celorlalți factori implicați (numiți și cercetați în lucrarea de față) este căutarea
soluțiilor concrete cele mai potrivite, care rezolvă problemele vârstnicilor.
,,Că se poate obține foarte mult cu foarte puțin este una dintre acele reguli empirice care
se aplică la tot felul de servicii, nu numai asistenței sociale. Dar acest mic ajutor trebuie să fie
ajutorul potrivit. Nu are nici un rost să oferi un fotoliu special când problema este singurătatea,
nici un rost organizarea de discuții în grup când problema este hipoacuzia, nici un rost
asigurarea unui vizitator regulat, când problema este o alimentație insuficientă.” (Marshall, M.,
1992, p. 6)
Prin urmare, potrivirea, adecvarea, adaptarea îngrijirii/ajutorului la nevoile și scopurile
circumstanțiale ale vârstnicului este o condiție cel puțin importantă pentru realizarea unei îngrijiri
de calitate pentru persoanele vârstnice.
Acum să reluăm în scop de sintetizare a parcursului de până acum. Am pornit de la
acreditare. Temeiul acreditării/licențierii este legea. Am văzut că temeiul legii sunt necesitățile
stabilite de o comunitate. Legile sunt constructe care reglementează activitățile diverselor entități
sociale. Entitățile umane/sociale și activitățile lor vizate de noi în acest studiu sunt:

152
 1. acreditorii/acreditarea, 2.furnizorii de servicii sociale/căminele pentru vârstnici, 3.
beneficiarii (vârstnicii). La aceste trei variabile/unități de analiză umane se adaugă și 4.
legislatorii. Aceștia din urmă își legiferează și propria activitate.
Observăm că dintre cele patru perspective prezentate, vârstnicii/beneficiarii nu au
,,activitatea” lor reglementată. Și totuși vârstnicii sunt ținta/țelul/scopul tuturor reglementărilor.
Activitatea tuturor celorlalte variabile umane se adresează vârstnicului. Din punctul de vedere al
variabilelor conceptibile toate variabilele/entitățile socio-umane urmăresc să obțină calitatea
îngrijirii vârstnicului.
Încercăm mai jos o reprezentare schematică sintetică a interrelațiilor dintre factorii socio-
umani implicati în asigurarea calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici:

Legislator Acreditor

Beneficiari /Vârstnici

Furnizorul de servicii sociale/

căminul pentru vârstnici
Grafic 4.4.5.1. Interrelațiile dintre factorii socio-umani implicați în calitatea îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.

Privind schematizarea de mai sus descoperim că beneficiarul este punctul de pornire și

punctul de sosire pentru toate celelate entități umane implicate în și interesate de calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
În termeni economici beneficiarul/vârstnicul asigură cererea produsului/serviciului.
Produsul/serviciul este îngrijirea. O îngrijire de calitate este un produs/serviciu de calitate. Toți
ceilalți agenți/factori, adică toate celelalte entități umane și activitățile care le reprezintă și prin
care sunt implicați și implicate în asigurarea calității îngrijirii sunt dependenți/dependente de
cererile beneficiarilor/vârstnicilor. Iată că am ajuns la autentica variabilă independentă de care
depind și la care se raportează toate celelalte variabile.
Iar calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici este esențial și
fundamental dependentă de beneficiar/vârstnic.
În sens univoc relația o putem reprezenta astfel:
beneficiari/vârstnici CAL.Î.V. în C.P.V.
Binențeles că este o relație cu dublu sens. Univocul la care ne referim aici nu este unisens.
Ne referim aici la unica variabilă (a beneficiarului/vârstnicului) la care raportăm CAL.Î.V. în

153
C.P.V. Univocitatea invocată aici, se referă deci la opțiunea noastră, în acest context al
perspectivei beneficiarului, pentru a reprezenta doar relația între conceptul de calitate a îngrijirii
vârstnicului în căminele de vârstnici și variabila beneficiar/vârstnic.
Întrucât am abordat și formulat conceptul de calitate a îngrijirii vârstnicului ca o variabilă,
ne dăm seama imediat și în mod evident că aceasta (adică CAL.Î.V. în C.P.V.) este o entitate care
variază, deci se schimbă/transformă/evoluează sub influența unor factori/agenți. Am identificat
anterior care sunt acești agenți. Din punctul de vedere al vârstnicilor această variabilă ar trebui și
trebuie să fie dependentă în primul rând de ei, întrucât ei sunt beneficiarii acestei variabile.
Din anumite puncte de vedere (secundare aici) și celelalte variabile umane sunt
,,beneficiare”. Aceasta întrucât fiind ,,angajate” în activitățile care au ca scop îngrijirea
vârstnicului sunt și retribuite, deci putem spune că beneficiază atât din punct de vedere economic-
financiar cât și din punct de vedere social, pentru că sunt încadrate într-un rol și status social. În
studiul nostru însă îi considerăm și îi abordăm ca beneficiari doar pe vârstnici, întrucât ei sunt
beneficiarii principali și finali, ceilalți implicați sunt doar beneficiari secundari. De asemenea toți
ceilalți agenți/factori implicați au ca scop central/principal și final (cel puțin așa ar trebui să fie)
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.

4.4.6. Perspectiva cercetătorului.

În ceea ce ne privește, perspectiva cercetătorului, aceasta s-a născut din interiorul
perspectivei acreditorului. Ulterior am constatat că cele două perspective nu sunt identificabile.
Perspectiva acreditorului, fiind situată în interiorul unei activități profesionale, deci practice, este
inevitabil subiectivă. “În viața de zi cu zi, raționăm uneori ilogic. Cercetătorii caută să evite
judecata ilogică, fiind la fel de atenți și de precauți în judecata lor ca și în observațiile pe care le
fac.” (Babbie, E., 2010, p. 61)
O cercetare autentică (critică și reflexivă) trebuie să cuprindă posibilele perspective
diferite. Semnificațiile perspectivei cercetătorului, ca și importanța reflecției asupra situărilor
conceptuale și teoretice, le-am descoperit pe parcurs.
Prima întrebare la care am căutat răspuns și datorită căreia am formulat ipoteza a fost:
Cum se realizează calitatea îngrijirea vârstnicului în C.P.V.? Din această întrebare am desprins
ipoteza (putem spune că am ,,extras,, ipoteza din interiorul activității noastre profesionale), care
sub formă de întrebare sună astfel: Este oare acreditarea premisă pentru calitatea îngrijirii în
căminele pentru vârstnici? Am gândit acreditarea ca o premisă pentru prezența calității îngrijirii
în căminele pentru vârstnici și am formulat a doua întrebare, care decurge imediat după prima și

154
care e conținută implicit în ipoteza formulată: Care sunt relațiile între acreditare și calitatea
îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici?
De asemenea am presupus din perspectiva acreditorului că există o relație cu sens unic
dinspre legislație către acreditare. Dar practica acreditării a infirmat atât unisensul relației cât și
ideea de premisă așa cum am gândit-o inițial, adică premisă necesară și suficientă. Practica legii
conștientizează și descoperă ceea ce legea nu a prevăzut. Dar această conștientizare și descoperire
acreditorul nu o realizează imediat.
Pentru a fi mai sugestivi și mai expliciți să utilizăm câteva formulări metaforice: Inițial,
acreditorul este doar brațul legii. Acreditorul funcționează similar cu un polițist. Este un inspector
care care verifică și asigură implementarea legii. În cazul nerespectării legii aplică sancțiuni
contravenționale, iar în cazuri mai grave suspendă dreptul de funcționare al căminului pentru
vârstnici și îl închide. În sens strict polițistul doar aplică legea nu o gândește (în sensul în care nu
o pune sub semnul întrebării, altfel sigur că se gândește cum să adapteze la circumstanțele
practice), așa cum în primă instanță o face și acreditorul. Însă pot să apară cazuri în care
implementalitatea legii să creeze probleme astfel încât legea să necesite precizări suplimentare sau
chiar reformulări și modificări ale textului anterior.
Așa încât constatăm că legislatorul are nevoie de un feed-back din partea acreditorului,
deci relația dintre cele două variabile nu este unisens așa cum am crezut la începutul cercetării.
Legislație/legislator Acreditare/acreditor
A treia întrebare care a apărut în cursul cercetării a fost: care sunt alte perspective
implicate? Iar din această întrebare s-a născut firesc și următoarea (a patra): care sunt relațiile
posibile între aceste perspective? Vrem să observăm aici, și să subliniem faptul că aceste patru
întrebări, scopurile formulate explicit, precum și celelalte întrebări întâlnite în lucrare s-au născut
pur și simplu din parcursul cercetării. Astfel perspectiva cercetării s-a născut și s-a dezvoltat odată
cu cercetarea.
Să ne întoarcem acum la pașii studiului nostru. Am rămas la constatarea că legislatorul
trebuie să primească un feed-back din partea acreditorului. Aceasta s-ar putea formula în termeni
de propuneri pentru modificări/îmbunătățiri legislative. Literatura de specialitate recomandă ca
profesioniștii să se implice în modificări legislative în interesul celor asistați, așa cum precizează
Roth. (2003)
Standardele/indicatorii prevăzuți de lege nu se nasc odată cu legea. Aceștia sunt gândiți,
conceptualizați de către specialiștii domeniilor vizate de lege. În situația noastră specialistul este
asistentul social. Asistentul social este cel (,,chemat”) care trebuie sau ar trebui să adune și să
coordoneze o echipă multidisciplinară de specialiști care pot fi circumscriși domeniului asistenței
sociale sau domeniului serviciilor sociale.

155
 Legislatorul formulează sub formă de lege ceea ce anterior a fost descoperit (de către
specialiștii serviciilor sociale) prin experiență, cugetare, gândire, reflecție în cazul nostru asupra
calității îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici.
Ajungem la concluzia că factorii primi sau locul în care se naște calitatea îngrijirii
vârstnicului sunt: experiența implicată în, și reflecțiile despre, calitate, despre îngrijire, despre
vârstnic, despre relațiile dintre aceste trei concepte și despre cum pot fi implementate acestea într-
un cămin pentru vârstnici. Reflecțiile și experiența sunt atribute sau fenomene socio-umane, prin
urmare factorii primi sunt variabilele socio-umane identificate în cursul cercetării. Între aceste
variabile socio-umane se disting specialiștii domeniului (asistenții sociali/cercetătorii acestui
domeniu) întrucât aceștia pot să realizeze integrarea, atât a tuturor datelor, cât și a tuturor
perspectivelor implicate în fenomenul social specific studiat.
Deci cei mai potriviți legislatori sunt specialiștii domeniului. Specialiștii autentici
reprezintă perspectiva cercetătorului care este capabilă să reunească celelalte perspective. Aceasta
este perspectiva viziunii de ansamblu care trebuie să țină cont de toți factorii/agenții implicați în
asigurarea calității îngrijirii vârstnicului (CAL.Î.V.) în căminele pentru vârstnici (C.P.V.).
Acești factori/agenți în cadrul cercetării sunt operaționalizați ca fiind unități de
analiză/variabile între care pot fi descoperite anumite tipuri de relații.
Ce tipuri de relații între perspectivele socio-umane studiate descoperim din perspectiva
cercetătorului? Prin perspectivele socio-umane înțelegem implicit agenții/factorii implicați în
asigurarea calității îngrijirii în căminele pentru vârstnici. Am văzut la reprezentarea schematică
din cadrul perspectivei beneficiarului faptul că acesta, adică beneficiarul/vârstnicul este situat
central față de ceilalți factori socio-umani cercetați. Dar unde situăm perspectiva socio-umană a
cercetătorului ? Oare nu are vreo implicare în asigurarea calității îngrijirii vârstnicului? Dacă pe
acest agent/factor îl scăpăm din vedere atunci rezultatele cercetării sunt fără fundament. Aceasta
întrucât am subliniat în cursul lucrării necesitatea clarificării situărilor teoretice și paradigmatice.
Așa încât, în opinia noastră argumentată pe tot parcursul lucrării, este esențial să avem în
câmpul atenției cercetării și pe noi înșine cu situarea noastră teoretică.
De asemenea avem nevoie să situăm și variabila numită de noi conceptul central al acestui
studiu și anume: calitatea îngrijirii vârstnicului. Aceasta este variabila centrală stabilită ca scop
de către celelate perspective discutate. Pe această variabilă o studiem în cursul acestei lucrări atât
din punct de vedere conceptual și teoretic cât și din punct de vedere empiric.
O situare schematică sintetică, ne ajută să descoperim mai ușor relațiile posibile între
aceste perspective.
Propunem mai jos o reprezentare schematică sintetică posibilă, a interrelațiilor dintre toți
cei cinci factori socio-umani și variabila calitate a îngrijirii vârstnicului:

156
 Cercetătorul serviciilor sociale

Legislator Acreditor

(Concepția despre)
Beneficiar/Vârstnic
Calitatea îngrijirii vârstnicului

Furnizorul de servicii sociale/

căminul pentru vârstnici
Grafic 4.4.6.1. Interrelațiile dintre factorii socio-umani și calitatea îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.

În această reprezentare schematică am situat central împreună cu variabila

beneficiar/vârstnic și variabila calitate a îngrijirii vârstnicului. Aceasta pentru că scopul
activităților tuturor celorlalte entități/variabile, adică a celorlalți agenți/factori este calitatea
îngrijirii vârstnicului în căminul pentru vârstnici. Iar calitatea îngrijirii vârsnicului își are izvorul/
sursa/originea în necesitățile/nevoile/cerințele vârstnicului. Fără nevoile/cerințele/scopurile
vârstnicului toate celelalte variabile nu există.
De asemenea, se observă că am așezat în paranteză și concepția despre. Ne referim aici la
conceția despre vârstnic, despre îngrijire și despre calitate. Am intenționat prin această așezare să
atragem atenția asupra importanței și locului, pe care îl au teoriile și paradigmele, deci implicit
prejudecățile, asupra modului în care evaluăm și realizăm calitatea îngrijirii vârstnicului.
În ceea ce privește variabila umană a cercetătorului, am situat-o deasupra tuturor pentru a
sublinia viziunea sa de ansamblu, factorul elicopter. Această situare îi pemite cercetătorului să
aibă o viziune privilegiată asupra temelor cercetate. Dar situarea sa ,,deasupra” nu trebuie să-l
facă să uite că nu este scutit de subiectivitate. Deci, să înceapă orice cercetare cu sine însuși, să-și
descopere propriile sale situări conceptuale și teoretice, propriile sale prejudecăți.
De asemenea trebuie să menționăm că însuși cercetătorul își datorează apariția și existența,
în cazul cercetării noastre, vârstnicului. Vârstnicul este începutul și sfârșitul tuturor celorlalte
variabile (ne referim evident la tema cercetării de față, nu vorbim generic). Astfel am ajuns la
clarificarea situării teoretice și practice a cercetătorului. După ce discutăm perspectiva economică
vom aborda CAL.Î.V. în C.P.V și din punctul de vedere al variabilelor microsociale implicate.

157
 4.4.7. Perspectiva economico-financiară
Am ajuns să vorbim și despre domeniul economic sau financiar. Să ne amintim faptul că
această perspectivă afectează și ea nu doar CAL.Î.V. în C.P.V., ci și pe celelalte perspective
participante/implicate. Spațiul social uman presupune sau implică activități cu specific economic.
Ca urmare nu putem face abstracție de aspectele economice cuprinse sau conținute în firescul
cotidian. Dar înainte de a vedea cum ar putea fi afectată calitatea îngrijirii vârstnicului de variabila
economică, trebuie să înțelegem despre ce vorbim.
Etimologic, cuvântul/conceptul de economie provine din limba greacă veche: oikos,-ou =
casă, locuință; oikoumene = pământ locuit, lume; oikonomos,-ou = administrator, intendent;
oikonomia,-as = administrarea treburilor unei case, organizare, gospodărire.
Organizare, administrare, gospodărire presupun toate acțiune și activitate umană. Acestea
la rândul lor presupun scop. Aici intervin și problemele. Centrele rezidențiale/căminele pentru
vârstnici se înființează cu scopul declarat de a îngriji vârstnicii. Problemele apar când unii oameni
văd aici oportunități de câștig financiar și au ca principal scop cel financiar. Sigur că obținerea de
fonduri, subvenții, alte surse financiare sunt utile dezvoltării unei îngrijiri de calitate a
vârstnicului. Aceasta însă se întâmplă doar atunci când nu primează scopul financiar, ci pe primul
loc este îngrijirea vârstnicului.
“Formele de antreprenoriat social ce merită a fi promovate sunt acelea care stabilesc
metode noi și mai bune de a îmbunătăți lumea înconjurătoare.”(Pavel, R., 2010, Anul IX,
nr.4/2010, p.73)
Resursele financiare sunt vizibile în calitatea clădirii(lor) căminului pentru vârstnici, în
calitatea dotărilor interioare, inclusiv spațiile și aparatura tehnică destinate recuperării și
socializării, în calitatea salarizării personalului (deși nu putem stabili o corelație completă între
nivelul de salarizare și calitatea personalului întrucât există și excepții, totuși de multe ori, dacă nu
de cele mai multe ori un personal de calitate presupune și un nivel de salarizare corespunzător).
Din păcate natura umană cuprinde și entități pentru care primează scopul financiar și
aceasta merge până la ,,sacrificarea instituționalizată a vârstnicului,,. Menționăm aici și subliniem
acest fenomen în scopul atragerii atenției asupra lui. Pentru a fi prevenite asemenea practici
trebuie să menținem în câmpul atenției posibilitatea unor astfel de intenții și identificarea concretă
a comportamentelor care trădează astfel de intenții. Pentru a clarifica acest aspect expunem în
continuare doar două cazuri:
Activitatea de acreditare/licențiere presupune pe lângă cea de inspecție/evaluare a
căminelor pentru vârstnici și o activitate de monitorizare a acestora. În cursul acestei perioade de

158
monitorizare am primit informații despre ce se întâmplă într-un cămin pentru vârstnici din
interiorul acestuia (este vorba de un membru al personalului). Informațiile erau suficient de
concludente pentru a ne da seama despre scopul conducerii acelui cămin. Conducerea era
interesată doar de banii obținuți de la vârstnici întrucât întregul comportament urmărea doar
supraviețuirea biologică minimă a vârstnicului. Căminul respectiv deținea/deține acreditare ca
furnizor de servicii sociale, întrucât îndeplinea cerințele legale în acest sens, dar nu avea/nu are
încă licențierea serviciului social. 76 În urma informațiilor primite se impune monitorizarea atentă
și implicată mergând până la suspendarea și închiderea activității, dacă informațiile se confirmă.
Ceea ce am descoperit ne-a convins cât de stringentă, acută este aducerea acestei
probleme în câmpul atenției acreditorilor și a specialiștilor acestui domeniu.
Într-un alt cămin am descoperit faptul că vârstnicilor li se administra medicație, inclusiv
psihotropă (paracetamol, haloperidol, tiapridal), fără a exista recomadarea medicului specialist, cu
scopul (nedeclarat) de a-i menține într-o stare de somnolență, de minimă activitate și deci de
minim necesar de îngrijire. Acest minim necesar de îngrijire oferit nu era echivalat în mod evident
cu necesarul financiar cerut aparținătorilor, și cel mai important oferta concretă de îngrijire nu
exprima minimele valori universal umane (empatia, compasiunea, mila).

4.5. Calitatea îngrijirii vârstnicului la nivel microsocial

Am descoperit împreună care sunt factorii macrosociali care participă la/sunt implicati în
definirea conceptului de îngrijire a vârstnicului. Acum să vedem ce înseamnă calitatea îngrijirii
vârstnicului la nivel microsocial? La ce ne referim atunci când folosim termenul microsocial?
“Dar binomul conceptual ,,micro – macro,, desemnează în sociologie, analog economiei,
nu numai, și poate că nu în primul rând, ordinul de mărime în sine, ci un mod specific de analiză.
Analiza ,,macro,, înseamnă considerarea ,,în mare,, a realităților și fenomenelor sociale, cea
,,micro,, – analiza în detaliu și concretă a entităților ce compun respectivele realități și fenomene.
Prima vizează preponderent aspecte structural – cantitative, a doua, procesualități bine
circumscrise.” (Iluț, P., 1997, p. 26)
Prin urmare, termenul microsocial, desemnează în primul rând un mod specific de analiză,
a relațiilor directe, în cazul nostru, cele dintre personalul de îngrijire și vârstnici, vârstnici și
aparținători, între aparținători și personalul de îngrijire.
Astfel că, pentru a putea evalua calitatea îngrijirii vârstnicului avem nevoie și de o definire
efectuată la nivelul interacțiunii directe cu vârstnicul. Sigur că și definirile efectuate de
entitățile situate la nivel macrosocial pornesc tot de la nivel microsocial, dar subliniem necesitatea

76
Am explicat în capitolul 1 diferența dintre acreditare și licențire și relația de etapizare între ele.
159
acestei distincții întrucât fiecare individ este unic, și nu trebuie să uităm aceasta. Nevoile
normative nu acoperă vreodată toate nevoile resimțite potențial de individualitatea umană, prin
urmare nici de vârstnici.
Pentru că tipul concret de seviciu social pe care s-a focalizat studiul nostru este îngrijirea
din căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.), cercetarea noastră la nivel microsocial vizează
îngrijirea concretă adaptată/adecvată/potrivită acordată/oferită vârstnicului în C.P.V. Astfel că
studiul nostru și-a propus să identifice metode concrete de îngrijire de îngrijire a vârstnicului,
adică procesualități bine circumscrise C.P.V. Aceasta o realizăm prin apelul constant la analiza
conceptual-teoretică a practicilor concrete vizate.
Așadar studiul la nivel microsocial cuprinde:
1. raportarea realităților și fenomenelor din interiorul C.P.V. la standardele de calitate
prevăzute de legislație;
2. analiza îngrijirii concrete acordate vârstnicului în C.P.V.
Aceasta o realizăm prin observații, chestionare, convorbiri, interviuri, focus-grup, studiul
documentelor. La metodele enumerate adăugăm ceea ce în studiul nostru am numit cercetare
conceptuală cu scop practic. Doar astfel putem spera să răspundem la întrebarea cercetării noastre,
anume: cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului în C.P.V.?

4.5.1. Tipuri de asistență concretă.

Într-un studiu despre calitatea îngrijirii vârstnicului este evident și explicit interesul nostru
pentru o îngrijire/un ajutor de calitate. Cum evaluăm un serviciu/un ajutor de calitate? La această
întrebare sunt date diverse răspunsuri. Pentru care dintre răspunsuri optăm? Autoarea Diana-
Cristina Bodi 77 (în Munteanu, A. Sagebiel, J., 2007, p.47-48) propune un model/instrument pe
baza căruia se pot oferi servicii sociale de calitate. Prezentăm în continuare acest model întrucât
conține elemente pe care le susținem și care sunt compatibile cu propria abordare.
“Calitatea serviciului depinde foarte mult de judecățile și abilitățile individuale ale
persoanelor care îl oferă și care au de-a face cu situații complexe, ce necesită evaluări
multidimensionale. Modelul celor șapte etape este folosit în serviciile sociale pentru oferirea de
servicii de calitate beneficiarilor. Etapele acestui model sunt:
1. „crearea unui climat prietenos: prezentarea proprie, folosirea numelui clientului, timp
pentru a explica ce se va întâmpla și cât va dura, evitarea semnelor de nerăbdare sau de
indiferență.” Suntem în acord total cu cele spuse aici. Conștientizarea importanței climatului,
adică a tipului de relație construit, a tipului de abordare cu vârstnicul constituie baza oricărei
77
Ceea ce în continuare va fi scris cu litere italice aparține autoarei menționate iar cele scrise cu litere neitalice sunt
propriile noastre dezvoltări și explicitări.
160
intervenții/îngrijiri/ajutor de calitate. Este nevoie de o abordare în care respectul reciproc,
atitudinea de colaborare/cooperare, empatia, încrederea reciprocă să fie primordiale. Fără această
bază de plecare nu se poate realiza obținerea de informații despre vârstnic – informațiile de la
aparținători au ultimul cuvânt doar în situațiile în care vârstnicul este în ultima fază, și nu mai
putem interacționa cu el din punct de vedere psihosociologic, iar fără informații suficiente și
evaluarea noastră asupra problemei concrete, va fi la fel de insuficientă deci și calitatea
ajutorului/îngrijirii acordat va avea de suferit.
2. „obținerea informației necesare prin ascultare și întrebări: tranzacțiile de asistență de
rutină ne pot determina uneori să credem că dispunem de toate informațiile de care avem nevoie,
însă este riscant să facem asemenea presupuneri; trebuie să ne asigurăm că am obținut toate
informațiile și să nu creăm situații în care clientul trebuie să se întoarcă la birou deoarece am
uitat să întrebăm ceva; trebuie să ascultăm cu atenție, să punem întrebări, în special când folosim
telefonul;” Aici, în ceea ce ne privește, e nevoie să precizăm că omul ca ființă finită nu poate
asuma (este greșit dacă crede altfel) obținerea sau posesia tuturor informaților, completitudinea nu
este accesibilă unor ființe muritoare. Putem cel mult să căutăm să obținem cât de multe informații
putem în condițiile date și în timpul de care dispunem. În primul rând contează ce fel de
informații căutăm, adică este mai importantă calitatea acestora, decât cantitatea lor. Informațiile
trebuie să fie relevante și semnificative pentru scopul pe care îl urmărim, care în sens generic este
îngrijirea de calitate a vârstnicului. În sens particular scopurile sunt date de identificarea celui mai
optim ajutor adaptat și adecvat nevoilor contextuale și particulare ale vârstnicului.
3. „verificarea pentru înțelegerea completă: trebuie să verificăm datele cu beneficiarul și să
reflectăm asupra lor deoarece acest lucru duce la evitarea problemelor care pot să apară
ulterior; trebuie să repetăm, să facem rezumatul, să confirmăm informația prin punerea de
întrebări beneficiarului pentru: verificarea capacității de înțelegere a celor cărora le oferim
informațiile, obținerea de noi informații și verificarea propriei noastre înțelegeri a ceea ce s-a
spus;” Acest punct este o susținere a pledoariei noastre anterioare pentru verificare și reverificare
a informațiilor pe care le avem la un moment dat despre vârstnic. De asemenea, este fundamental
ca informațiile deținute să fie procesate/interpretate adecvat conform cu teoriile și paradigmele la
care ne raportăm și pe care ne sprijinim. La fel de importantă este și atenția pe care o acordăm
formulărilor explicative în comunicarea cu vârstnicii astfel încât să avem parte de înțelegere
corectă și de feed-back corect atât noi cât și vârstnicul, de fiecare dată când comunicăm cu acesta.
4. „propunerea unui plan de acțiune: ce urmează să întreprindem, cum vom proceda,
informații explicate în așa fel încât beneficiarul să înțeleagă; trebuie să explorăm alternativele,
să explicăm de ce aceste abordări au fost sugerate; nu vom trimite beneficiarul la un alt
departament sau la altă organizație decât în cazul în care este absolut necesar să procedăm

161
astfel;” Cel mai bine ar fi dacă pe baza datelor obținute despre vârstnic și pe baza cunoștințelor
noastre despre cele mai potrivite tipuri de îngrijire/ajutor oferite, concepem un plan pe baza căruia
ne vom clarifica pașii concreți pe care să-i urmăm. În practică, de cele mai multe ori se acționează
reactiv, neplanificat. În situațiile neprevăzute (pentru care nu s-au stabilit protocoale de
intervenție) este firesc să se întâmple astfel. Totuși o îngrijire de calitate a vârstnicului trebuie să
se bazeze pe un set de tipuri/proceduri de intervenție care nu trebuie însă urmate rigid ci adaptate,
adecvate, deci potrivite contextului, circumstanțelor, nevoilor și scopurilor vârstnicului. În
privința trimiterii vârstnicului la un alt cămin sau la altă persoană din cadrul căminului, aceasta
trebuie să se întâmple numai atunci când căminul sau persoana care face trimiterea se consideră
incompetentă în soluționarea problemei sau cazului respectiv; nu ar trebui să intervină altfel de
considerente (financiare, de simpatie etc).
5. „obținerea unui acord asupra a ceea ce trebuie să se facă, de către cine, unde, când și
cum: trebuie să obținem o înțelegere detaliată și clară; importanța acestui lucru, care este
deseori subestimată, va apărea doar într-o fază ulterioară, atunci când un client iritat, dezamăgit
și frustrat ne poate aduce la cunoștiință faptul că nu am avut acordul lui și că nu a înțeles ce
trebuie să se facă, de către cine și în ce circumstanțe; trebuie să verificăm și să confirmăm
înțelegerea și să acordăm atenție detaliilor;” Obținerea acordului din partea vârstnicului este un
fapt esențial, deci primordial în orice act de îngrijire adresat vârstnicului. Nu încercăm să oferim
tot binele din lume dacă omul îl refuză. Nu noi hotărâm ceea ce este mai bine pentru vârstnici,
acest bine îl stabilim, îl construim în relație cu vârstnicul. Trebuie să ne asigurăm (printr-un feed-
back continuu) că forma concretă a acestui bine este percepută la fel de către noi (entitățile care
oferă îngrijirea/ajutorul) și de către vârstnic. Înțelegem prin ,,entități care acordă îngrijirea,, pe toți
agenții implicați în construirea unor servicii sociale de calitate, adică acreditori, legislatori,
furnizorii de servicii sociale adresate vârstnicilor (în cazul abordat de către noi căminele pentru
vârstnici) și cei aflați în primele rânduri în acest domeniu, anume asistenții sociali. Asistenții
sociali sunt primii (moral și concret) interesați de furnizarea unor servicii de îngrijire/ajutor de
calitate. Aceasta se întâmplă la toate nivele intermediare și indirecte în care asistența socială este
manifestă, pornind din universități până la ajutorul concret acordat vârstnicului în căminele pentru
vârstnici.
Și acum să ne pronunțăm asupra întrebărilor exprimate în citatul proxim anterior, de către
cine, unde, când și cum. Formularea acestor întrebări în acest context ne oferă o nouă ocazie să ne
motivăm opțiunea noastră pentru utilizarea celor zece întrebări propuse de Aristotel. Pentru noi
este evidentă utilitatea concretă a acestora, dar dacă mai găsim și alți autori care recunosc
valoarea nu putem decât să semnalăm prezența acestora. Astfel observăm că nu am ales această
analiză conceptuală centrată pe întrebări din dorința de a ne încâlci în diverse tipuri de confuzii.

162
Am ales aceste întrebări pentru că acestea aduc clarificări concrete unui om concret care caută
soluții concrete la probleme concrete. Chiar problemele și soluțiile devin mai concrete (dacă e
posibil așa ceva) după formularea acestor întrebări care sunt cât se poate de concrete. Redundanța
pe cuvântul/conceptul concret este intenționată, sublinierea noastră are deci scop de clarificare.
6. “asigurarea asistenței asupra căreia s-a convenit: trebuie să ne îndeplinim promisiunile
făcute; dacă lucrurile merg prost, iar beneficiarului nu i se va putea rezolva problema, trebuie
să-l informăm asupra acestui fapt imediat; majoritatea beneficiarilor pot tolera lucrurile care
merg prost și pot înțelege necesitatea unor schimbări, dar nu pot tolera să fie ,,părăsiți,, , adică
să nu fie informați; primul motiv pentru care beneficiarii își pierd încrederea este nerespectarea
termenelor sau neaducerea la îndeplinire a asistenței convenite;” Acest punct se referă la
respectarea cuvântului dat, care evident este o condiție de păstrare a unei relații de încredere
reciprocă fără de care nici un ajutor de calitate nu este posibil, de fapt nici ajutor nu poate fi numit
în măsura în care oferta noastră nu mai ține cont de cerere. Trebuie să menținem un contact
(rațional bazat pe respect reciproc) permanent cu vârstnicul astfel încât să menținem feed-back -
urile adaptate nevoilor și scopurilor vârstnicilor care de multe ori pot să se schimbe datorită unor
circumstanțe obiective nu doar din cauza instabilității psihice. Esențial este să ne raportăm în
comunicare la raționalitatea și conștiința vârstnicului, iar eventualele sale ieșiri iraționale (care în
anumite cazuri pot fi destul de dese) să le depășim, să nu identificăm omul cu un comportament
sau altul, este mai bine să încercăm să-l înțelegem, și să-l ajutăm să schimbe comportamentele
indezirabile, disfuncționale, dezadaptative. Menținerea unei comunicări adecvate este de primă
importanță în găsirea celui mai potrivit/adecvat ajutor acordat vârstnicului, deci în oferirea unui
serviciu de îngrijire de calitate.
7. „monitorizarea în vederea asigurării de rezultate: să ne asigurăm, de-a lungul
intervenției, că beneficiarii vor obține ceea ce și-au dorit (acest lucru nu este întotdeauna necesar
în tranzacțiile de rutină).” Un serviciu de calitate este de calitate atunci când este acordat. Tocmai
am exprimat un truism. Astfel poate vom atrage atenția asupra a ceea ce este evident și poate
tocmai pentru că este atât de evident este trecut cu vederea. Monitorizarea asigură menținerea în
câmpul atenției a scopurilor urmărite. Scopul este oferirea de îngrijire de calitate iar asta se
întâmplă numai dacă îngrijirea/ajutorul este adecvat/adaptat/potrivit nevoilor concrete ale
vârstnicului.
Ajutorul poate fi clasificat în diverse feluri în funcție de criteriul pentru care optăm,
criteriu dependent de scopul pe care îl urmărim. Aici urmărim să identificăm câteva dintre cele
mai adecvate tipuri de ajutor pe care le putem acorda vârstnicilor.
Deși cercetarea noastră este aplicată asupra căminelor pentru persoane vârstnice, studiul
nostru asupra conceptului de ajutor potrivit/adecvat este un studiu global. Aceasta înseamnă că

163
ceea ce punem în câmpul atenției aici, pentru cercetare, se aplică generic asupra oricărei îngrijiri
acordate vârstnicilor. Cursul cercetării ne-a arătat că nu ne putem restrânge doar asupra îngrijirii
specifice prezente numai în căminul de vârstnici. Aceasta întrucât experiența îngrijirii vârstnicului
din orice contexte sau împrejurări poate fi de asemenea utilă și în oricare alte variante în care ne
aflăm în situația de a oferi îngrijire vârstnicului.
Prin urmare, în mod firesc studiul de față este un studiu general despre îngrijirea
vârstnicului, care conține și un studiu specific aplicat căminelor pentru persoane vârstnice.
Ce ar trebui sau ce ar fi bine să conțină ajutorul potrivit/adecvat?
Alegerea ajutorului potrivit/adecvat ar trebui să conțină următoarele:
1. Evaluare corectă a nevoilor și scopurilor vârstnicului, altfel spus, evaluarea cererii. Acest
punct l-am putea pune în corespondență cu nevoia resimțită și cu cea exprimată descrise și
numite astfel de către Bradshaw (2013).
2. Evaluarea ofertei optime potrivite cu cererea. Oferta este serviciul/produsul/îngrijirea sau
ajutorul concret propriu-zis oferit de unitatea de asistență socială (ne referim aici la căminele
pentru vârstnici). Acest punct îl putem așeza în relație cu nevoia normativă de la Bradshaw
(2013).
3. Evaluarea intervenției corecte, care trebuie să fie potrivită cu cererea (cu nevoia sau
scopul) vârstnicului. Acest punct sau acest element este de multe ori neglijat, chiar
neconștientizat. Aici apare relația cu nevoia numită de Bradshaw (2013) nevoie comparativă.
Apar probleme, disfuncții, nemulțumiri când se fac evaluări ale calității îngrijirii raportate doar
la standarde legislative și nu se ține suficient cont de așteptările concrete ale vârstnicului. Nevoia
normativă trebuie considerată doar ca reper util, similar cum boala și simptomele ei sunt utile
stabilirii diagnosticului, dar totuși bolnavul fiind unic și o excepție prin natura genelor și
experiențelor sale, trebuie tratat adecvat/potrivit cu identitatea sa singulară. Într-un mod
corespunzător ar trebui să ne raportăm și la nevoile normative ținând cont permanent de nevoile
resimțite și de cele exprimate. Tot în acest punct se fac și o serie de confuzii, de exemplu între
serviciul/produsul oferit și modul în care îl oferim. Pentru clarificare dăm câteva exemple:
- oferim hrană, dar atunci când ducem (punem) farfuria cu mâncare o facem cu gesturi de
respingere față de eventualul aspect neîngrijit al vârstnicului (sau pentru că pur și simplu
vârstnicul respectiv nu ne este simpatic);
- schimbăm lenjeria, dar în timp ce o facem bruscăm și vorbim urât;
- programul zilnic poate cuprinde un interval în care trebuie să stăm de vorbă cu vârstnicul, iar noi
în loc să oferim comunicare sau dialog, ajungem să polemizăm, să ne certăm, să încercăm să ne
impunem părerile noastre.

164
 Este foarte important să avem în câmpul atenției această distingere între ceea ce oferim și
modul în care oferim, întrucât calitatea produsului este împlinită de calitatea ofertei acestuia.
Adică ceea ce dăm este evaluabil și din punctul de vedere al modului în care dăm.
Această distingere/separare este depășită și rezolvată dacă abordăm îngrijirea/ajutorul din
cele două perspective pe care le-am propus ca repere ale acestei cercetări. Ne referim aici la cele
două tipuri de analiză: conceptuală și existențială. Adică raportarea la cele zece categorii/întrebări
și la cele patru planuri existențiale.
Așadar stabilirea intervenției corecte sau a ajutorului potrivit se face având în câmpul
atenției cei trei pași anterior menționați, cu sublinierea faptului că evaluările le vom face utilizând
cele două tipuri de analiză, conceptuală și existențială. De asemenea ne vom raporta și la cele
patru tipuri de nevoi descrise de Bradshaw (2013), anume nevoia normativă, nevoia resimțită,
nevoia exprimată, nevoia comparativă.
Evaluarea corectă a nevoilor și ofertelor necesită o adaptare permanentă, o ajustare și
reajustare, o adecvare, deci o potrivire optimă între cerințele vârstnicului și ofertele seviciilor
sociale, adică oferta de servicii a căminului pentru persoane vârstnice. În această intersecție,
interacțiune se construiește îngrijirea, ajutorul potrivit/adecvat acordat vârstnicilor.

4.5.1.1. Ajutorul indirect (diferiți intermediari).

Ajutorul indirect cuprinde orice tip de ajutor care poate fi gândit, pe care îl putem
oferi/acorda și care nu presupune întâlnirea față în față, cel puțin nu aceasta este modalitatea cea
mai frecventă de intervenție.
,,Să te îngrijești de cei care îngrijesc bătrânii înseamnă să susții îngrijirea pe care ei o
acordă. Cei mai mulți oameni vor să-și îngrijească rudele, dar renunță din pură epuizare. Asta
poate fi prevenit dacă îngrijirea celor care îngrijesc este acordată suficient de prompt și este
susținută.” (Marshall M., 1992, p. 22)
Care ar putea fi tipurile de ajutor indirect? și care sunt reprezentanții acestor tipuri de
ajutor indirect?
“Obiectivele asistenței sociale, sintetizate, se referă la instalarea sau reinstalarea unor
interacțiuni reciproc benefice între indivizi și societate pentru îmbunătățirea calității vieții pentru
toate părțile implicate. Asistentul social este interfața, elementul ce face legătura între persoană
și mediu, asigurând succesul interacțiunii prin organizarea activităților și sarcinilor, organizare
ce poate fi denumită generic ,,intervenție,,. (Neamțu, G. în Neamțu, G. (coord.), 2003, p. 33)
Ce înseamnă intervenție? În citatul anterior termenul intervenție se referă nu doar la
intervențiile directe și la relațiile directe cu beneficiarii de ajutor/servicii sociale. Intervenția

165
pornește din gândire, de la nivel metacognitiv, de la nivel teoretic și conceptual. Astfel că primul
tip de ajutor indirect pentru vârstnici este reprezentat de spațiul universitar și de cercetările inițiate
aici. Dacă pornim de sus în jos și începem cu nevoia unor cercetări adecvate adresate îngrijirii
vârstnicului ne apare în prim plan oportunitatea existenței unor lucrări în acest domeniu și despre
această temă. Cine sunt cei potriviți pentru redactarea unor astfel de lucrări? Ar putea fi
reprezentanții spațiului universitar din domeniul asistenței sociale.
Îngrijirea vârstnicilor are nevoie de cercetări care să abordeze măsurile și tehnicile
concrete de intervenție. De exemplu, lucrările pe care le scriem pentru asistența socială a
vârstnicilor este de preferat să fie lucrări care să încerce să răspundă nevoilor generale, specifice
și particulare ale vârtnicilor.
Al doilea tip de ajutor indirect este reprezentat de diferitele tipuri de specialiști care au ca
scop evaluarea/reglementarea domeniului de asistență socială pentru vârstnici. Aici am putea
situa: acreditorii, legislatorii etc.
Al treilea tip de ajutor indirect este reprezentat de diferitele tipuri de instituții/entități care
se adresează, prin produsele lor, persoanelor vârstnice. Aici am putea situa diferiții furnizori de
servicii sau producători care nu lucrează direct cu aceștia, de exemplu producătorii de aparaturi și
tehnică de intervenție utilă vârstnicilor.
Reprezentanții acestor tipuri de ajutor pot să elaboreze teorii și practici adecvate îngrijirii
vârstnicilor și care să urmărească creșterea calității serviciilor acordate acestora.

4.5.1.2. Ajutorul direct (față în față cu vârstnicul).

Trebuie să mărturisim că prima întâlnire cu distincția dintre ajutorul direct și indirect a fost
atunci când am citit cartea lui Marshall Mary (singura carte a autoarei pe care am citat-o), carte
din care am selectat citate relevante pentru contextul acestei cercetări. Evident dezvoltările acestei
distincții ne aparțin, dar utilitatea autoarei menționate și a cărții sale rămâne una considerabilă, cel
puțin în ceea ce ne privește. O definire similară, de asistență socială directă am întâlnit ulterior la
Hepworth și Larsen (direct social work practice, 1993) în Roth-Szamoskozi, M. (2003, p. 40).
Ajutorul direct acordat vârstnicilor presupune câteva elemente pe care încercăm să le
distingem în continuare. Ne vom referi în principal la îngrijirea oferită în căminele pentru
vârstnici chiar dacă ceea ce supunem cercetării poate fi aplicabil și la îngrijirile din afara
căminelor (de exemplu, îngrijirea la domiciliu). Considerăm căminele pentru vârstnici ca fiind
locul concret în interiorul căruia se desfășoară îngrijirea/ajutorul direct acordat vârstnicului.
Căminul este unitatea de asistență socială care furnizează servicii sociale adaptate/adecvate

166
vârstnicului și care funcționează conform legii. Aceasta înseamnă că oferta de servicii este
normată conform unor nevoi normate și standardizate.
Ce ar trebui sau ce ar fi bine să conțină ajutorul direct/îngrijirea directă? Ce conține
specificul ajutorului direct/îngrijirii directe? Pentru a răspunde la aceste întrebări să ne întoarcem
puțin la conceptul de control al calității totale (CCT), pe care l-am discutat pe scurt în al doilea
capitol.
“Un concept important, frecvent utilizat în realizarea CCT, este cel de organizație care
învață, adică acel sistem organizațional capabil de a deveni mai inteligent o dată cu trecerea
timpului, acea organizație care se perfecționează continuu, anticipând și creând abilitățile
necesare succesului viitor (o organizație care prosperă o dată cu schimbarea), o organizație care
maximizează ocaziile de învățare, un mediu în care oamenii învață în mod spontan și constant,
punându-și cunoștințele în aplicare pentru îmbunătățirea calității serviciilor; în ultimă instanță,
un loc în care a învăța a devenit sinonim cu a munci. O organizație care învață este deschisă și
capabilă să profite dintr-o continuă autoînnoire prin perfecționare. Perfecționarea se produce
printr-un proces continuu de ameliorare a calității ce eficientizează organizația.”(Gherguț, A.,
2003, p.107)
Organizația de care ne ocupăm noi este evident căminul pentru vârstnici. Acesta este
reprezentat de conducerea și personalul care asigură condițiile necesare îngrijirii vârstnicului.
Citatul anterior ne semnalează importanța învățării și perfecționării continue pentru asigurarea
unor servicii de calitate. Abilitățiile necesare acordării unor servicii de îngrijire de calitate pentru
vârstnici trebuie să fie identificate corect, conform specificului vârstnicilor și
adaptate/adecvate/potrivite nevoilor și scopurilor concrete și individuale ale vârstnicilor. Care
sunt aceste abilități sau însușiri de bază necesare acordării unei îngrijiri adecvate vârstnicului? În
continuare încercăm să identificăm câteva dintre acestea.

4.5.1.3. Comunicarea verbală și nonverbală 78.

Ființa umană nu poate fi concepută în afara comunicării. Omul este o ființă socială și
aceasta presupune existența comunicării. Căutarea și analiza ajutorului adecvat nu poate ocoli
comunicarea. Stanton Nicki, în cartea citată 79, descrie patru scopuri principale ale comunicării:
1. Să fim receptați (auziți sau citiți);
2. Să fim acceptați;

78
O foarte bună analiză a comunicării în Stanton Nicki, Comunicarea, Ediție revăzută, Editura Societatea Știință &
Tehnică, București, 1995, iar pentru un studiu specific al comunicării, adaptare pentru persoane vârstnice:
Powell Jennie, Grija de a comunica. Asistarea vârstnicului cu demență. Editura Casa Cărții de Știință, 2010.
79
Desfășurările și dezvoltările pe marginea acestor scopuri ale comunicării ne aparțin.
167
 3. Să fim înțeleși;
4. Să provocăm o reacție (o schimbare de comportament sau de atitudine).
Comunicarea poate fi verbală și/sau nonverbală. Comunicarea verbală nu se poate realiza
în absența condițiilor esențiale ale comunicării.
Cele patru scopuri trebuie să fie conștientizate și practicate de către personalul care
interacționează direct cu vârstnicii. Trebuie concepute mijloace prin care să putem realiza optim
aceste scopuri. În plus deși sunt prezentate succesiv (altfel nici nu am putea, pentru că astfel
funcționează gândirea și limbajul) cele patru scopuri ale comunicării se concretizează simultan
întrucât nu reprezintă decât aspecte/funcții (intrinseci) diferite ale comunicării. Nu este suficient
ca două persoane, aflate într-o proximitate corporală, să vorbească pentru ca să existe comunicare.
Fără receptare, acceptare, înțelegere, afectare nu există comunicare.
„În practica asistențială, comunicarea reprezintă un aspect esențial al interacțiunii dintre
asistentul social și client. Construirea unei relații corecte și eficiente între asistent și asistat
depinde de calitatea procesului de comunicare. Asistentul social trebuie să cunoască și să
depășească numeroasele bariere psihologice și sociale ce afectează cumunicarea. În acest sens,
el trebuie să-și formeze abilități de comunicare, exersându-le permanent în realizarea interviului,
a consilierii, a medierii și negocierii.” (Hurubean, A. în Neamțu, G., (coord), 2003, p. 296)
În ce condiții se realizează comunicarea? Care sunt posibilele bariere psihologice și
sociale care afectează negativ comunicarea? Înainte de a căuta răspunsuri la întrebările anterioare
să vedem cum participă la comunicare indicatorii nonverbali?
Comunicarea nonverbală:
Importanța acestui tip de comunicare în relația cu vârstnicii ne motivează să aducem în câmpul
atenției studiului de față, aspectele sau mijloacele de comunicare nonverbală 80 (Stanton, N., 1995,
p. 2):
- Expresia feței – un zâmbet, o încruntare etc. Expresiile feței trebuie să fie echivalente cu
intențiile noastre de ajutor. Altfel este foarte probabil ca ajutorul nostru să nu fie acceptat, sau să
fie greșit interpretat. Dacă transmitem mesaje contradictorii derutăm vârstnicul, în plus riscăm să
pierdem încrederea lui în cazul în care am câștigat-o. Aceasta cu atât mai mult cu cât experiența
de viață a vârstnicilor îi face să detecteze mai ușor subtilitățile comportamentului uman.
- Gesturi – mișcarea mâinilor și a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal.
Gesturile trebuie adaptate/ajustate atunci când interacționăm cu vârstnicii, unii pot percepe
anumite gesturi ca amenințătoare sau agresive.
- Poziția corpului – modul în care stăm, în picioare sau așezați. Poziția corpului nostru
poate sugera vârstnicului gradul nostru de respect și valorizare cu care îl credităm.

80
Din nou dezvoltările și adaptările la studiul nostru ne aparțin.
168
- Orientarea – dacă stăm cu fața sau cu spatele către interlocutor - vârstnic. Orientarea
arată pe lângă gradul de respect și gradul de interes pentru persoana sa particulară în general sau
doar în momentul respectiv.
- Proximitatea – distanța la care stăm față de interlocutor – vârstnic. Unii vârstnici pot să
considere deranjantă o proximitate corporală prea accentuată, iar alții chiar preferă apropierea
corporală.
- Contactul vizual – dacă privim interlocutorul sau nu, intervalul de timp în care îl privim.
Contactul vizual poate fi interpretat în diverse feluri, în funcție și de modul nostru de a privi
vârstnicul. Din acest motiv este bine să ne clarificăm, atât asupra tipului nostru de privire (ne
referim aici la privirea concretă respectivă și nu la tipul nostru generic de a privi), cât și asupra
modului cum interpretează vârstnicul privirea noastră. Evident că aceste ajustări sunt necesare în
orice căutare a celui mai potrivit ajutor.
- Contactul corporal – o bătaie ușoară pe spate, prinderea umerilor. La contactul corporal
mai putem adăuga și luarea de, sau strângerea de mână, dar și aici trebuie adaptare după
preferințele sau așteptările fiecărui vârstnic. Elementele contactului corporal pot să ofere adesea
reacții deosebit de pozitive din punctul de vedere al consecințelor psihologice și sociale. Vârstnici
puțin sau deloc comunicativi verbal pot fi accesați în acest mod și pot primi prin aceasta o ancoră.
Ulterior stabilirii contactului nonverbal se pot realiza și deschideri și comunicări verbale.
- Mișcări ale corpului pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a încuraja
interlocutorul să continue. Mișcările corporale pot fi foarte sugestive, ca urmare este bine să fim
atenți la mesajele pe care le transmitem prin ele, să nu îndepărtăm sau chiar să-l speriem pe
vârstnic. Scopul nostru este ca ajutorul pe care îl oferim să fie acceptat.
- Aspectul exterior – înfățișarea fizică sau alegerea vestimentației. De multe ori atitudinea
și ținuta împreună cu vestimentația pot inflența major (ceea ce se întâmplă adesea în relațiile
umane obișnuite) modul în care ne percepe vârstnicul, mai ales modul în care va percepe și
accepta ajutorul pe care îl oferim.
- Aspectele nonverbale ale vorbirii – variații ale înălțimii sunetelor, tăria lor și rapiditatea
vorbirii, calitatea și tonul vocii (denumite uneori „paralimbaj”). Aceste aspecte nonverbale ale
vorbirii sunt de cea mai mare importanță. Variația sunetelor, a tonului folosit, viteza de vorbire
transmite oricărui interlocutor mesaje relevante. Să ținem cont că avem de-a face cu vârstnici
pentru care experiența distingerii acestor aspecte este ceva obișnuit. Oricum aceste variații ale
sunetelor vocii produc reacții fizice, care determină imediat și reacții psihice și sociale. Cel care
lucrează direct cu vârstnicii trebuie să mențină cu mare grijă aceste aspecte în câmpul atenției lui.
- Aspectele nonverbale ale scrisului – scrisul de mână, așezare, organizare, acuratețe și
aspectul vizual generat. În cazul ajutorului direct, se apelează la scris în relația față în față cu

169
vârstnicul, de puține ori. Eventual în cazurile în care vârstnicul nu poate vorbi și poate doar citi,
este bine să ne asigurăm că scrisul este inteligibil și că a fost înțeles corect.
,,Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit
metacomunicare [...] și trebuie să fim totdeauna conștienți de existența sa. Trebuie să subliniem
că metacomunicarea, care însoțește orice mesaj, este foarte importantă.” (Stanton, N., 1995, p. 3)
Aspectele comunicării nonverbale trebuie armonios echilibrate pentru ca vârstnicul să
primească un mesaj clar și necontradictoriu. Toate componentele comunicării trebuie să ofere o
stare de calm, de încredere, de confort psihic, social, religios, să ofere o senzație de sprijin și
siguranță.
“Ca și expresiile faciale, gesturile și pozițiile trupului sunt folosite continuu pentru a
completa exprimări, ca și pentru a transmite înțelesuri atunci când nu se rostește vreun cuvânt.
Toate trei formele de exprimare prin gesturi, pot fi folosite pentru a glumi, pentru a dovedi ironie
sau scepticism. Impresiile nonverbale pe care le transmitem, din inadvertență deseori, indică
faptul că ceea ce rostim nu este exact ceea ce vrem să spunem. ,,Roșitul la față,, este poate cel
mai clar exemplu, dar există nenumărați alți indicatori subtili, care pot fi selectați de alte
persoane.” (Giddens, A., 2002, p. 83)
Conștientizarea și grija noastră pentru aspectele comunicării nonverbale sunt conținuturi
importante ale grijii noastre pentru vârstnic. Aspectele comunicării nonverbale pot să afecteze
serios comunicarea și înțelegerea cu vârstnicul, în consecință și asigurarea unor servicii de calitate
va fi mai dificil de realizat dacă nu imposibil.

4.5.1.4. Discuții de grup.

În ce fel contribuie comunicarea la îmbunătățirea calității îngrijirii vârstnicului?
Intervențiile asupra grupurilor de vârstnici, intervenții specifice condițiilor oferite de căminele
pentru persoane vârstnice, presupun abordări specifice grupurilor umane, abordări și tipuri de
intervenții care sunt diferite de cele individuale.
Dacă ne referim la comunicare, să vedem cum putem să organizăm anumite grupuri de
discuții care să asigure realizarea unei comunicări optime cu și între vârstnici.
Ce fel de tipuri de discuții am putea organiza în interiorul căminelor de vârstnici?
1. Discuții deschise – în cadrul acestui tip de discuții fiecare vârstnic se poate prezenta (se
asigură cunoașterea reciprocă, deci o mai bună socializare), își poate exprima problemele
personale (asigură descărcarea și împărtășirea comună a emoțiilor), își pot exprima fiecare
personalitatea;

170
2. Discuții orientate/cu scop precis stabilit de vârstnici și/sau de organizatori – subiectele de
discuție pot fi foarte variate în funcție de interesele vârstnicilor participanți. În acest cadru fiecare
vârstnic își poate arăta/exprima și dezvolta cunoștințele în diversele domenii abordate de subiectul
stabilit anterior. Discuțiile vor fi circumscrise și limitate la subiectul stabilit. Se pot organiza și
lecturi/audiții pe diverse subiecte/teme de interes;
3. Discuții mixte – fiecare vârstnic se poate eventual pregăti (poate citi despre) pe diverse
teme și poate pregăti un discurs (un text) pe care să-l prezinte grupului de vârstnici din cămin.
Aceste activități asigură atât manifestarea personalității fiecăruia prin libertate de alegere a
subiectului propus discuției, cât și îmbogățirea/reamintirea/reaccesarea cunoștințelor pentru toți
participanții.
Prin toate aceste variante posibile de grupuri de discuții (la care se pot adăuga oricând și
altele), vârstnicii pot constata că viața nu s-a încheiat și că pot în continuare beneficia de viață,
chiar și în condiții evaluate ca fiind mai vitrege și mai problematice.

4.5.1.5. Alte activități care contribuie la calitatea îngrijirii.

Am văzut că implicarea vârstnicilor în diverse activități sociale este o premisă a
menținerii unei sănătăți biopsihosociale și religioase optime. Dacă așa stau lucrurile atunci se
recomandă căutarea/identificarea unor tipuri de activități care ar putea satisface atât diversitatea
de cerințe/opțiuni ale vârstnicilor cât și scopul urmărit de noi, care este acela de a oferi condițiile
necesare menținerii unei stări de sănatate și funcționalitate pentru vârstnici cât mai mult timp cu
putință. Care ar putea fi aceste tipuri de activități?
Încercăm mai jos, să identificăm câteva posibile variante:
- Activități fizice/corporale – acestea sunt foarte utile pentru menținerea unui tonus
fizic/corporal ridicat și au influențe pozitive și din punct de vedere psihic și social. Exercițiile
fizice trebuie dozate potrivit posibilităților fiecărui vârstnic, deci trebuie efectuate sub
supraveghere competentă;
- Activități artistice
1. Muzicale - este foarte posibil, chiar foarte probabil ca în căminele de persoane vârstnice să
ajungă și persoane care în timpul vieții lor profesionale să fi activat în domeniul muzical.
Organizarea unor programe/audiții muzicale în interiorul căminului, oferă beneficii atât pentru cei
care le practică (întrucât aceste persoane pot să-și practice profesia și după pensionare, așa încât
se vor simți în continuare utile), cât și pentru ceilalți vârstnici care se vor simți privilegiați pentru
că participă la astfel de momente, care printre altele le oferă și trăiri emoționale pozitive;

171
2. Pictură – se pot oferi vârstnicilor și materialele necesare pentru desene și pictură. Chiar și
pentru cei care nu au pictat până atunci, aceasta este o modalitate prin care își pot exprima fiecare
personalitatea proprie ceea ce le dă senzația de autoîmplinire și bineînțeles satisfacția însoțitoare.
Autoîmplinirea este un firesc uman pentru fiecare dintre noi atunci când ne putem exprima ceea
ce suntem într-un fel sau altul. Acest mod de exprimare, această posibilitate de exprimare și
împlinire a vârstnicului, chiar am întâlnit-o într-unul din căminele pentru vârstnici din Județul
Cluj (pentru exemplificare vom reda, în Anexa 5, câteva imagini după tablouri care acum
formează o expoziție permanentă pe holul căminului). Aici am descoperit și beneficiile pentru
vârstnici ale unei astfel de oportunități;
3. Activități literare (poezie, proză, eseuri etc): căminele de vârstnici pot găzdui cele mai variate
tipuri umane, deci și oferta căminelor trebuie adaptată posibilităților de exprimare ale acestor
oameni diverși. Vârstnicii ajunși în cămine pot prezenta diverse tipuri de probleme de sănătate
biologică sau corporală, probleme datorită cărora gradul lor de autonomie și de mobilitate
corporală poate să fie foarte scăzut. Acesta este și motivul principal pentru care poate că au ajuns
acolo/aici. Totuși sunt multe cazuri în care din punct de vedere psihologic, sociologic și spiritual
acești oameni sunt cel puțin potențial funcționali. Oferirea posibilității (și încurajarea în acest
sens) de a se manifesta acolo unde poate și unde îi este specific personalității sale, îl poate ajuta
pe vârtsnic să suporte mai ușor durerile și suferințele biocorporale, iar uneori găsirea unui sens
pentru a trăi în continuare îl poate ajuta pe vârstnic să-și revină (poate să-și mobilizeze o
motivație puternică) chiar și din punct de vedere al sănătății biologice. Considerațiile anterioare
poate că ne atrag atenția asupra faptului că nu trebuie să neglijăm nici un aspect care ar putea avea
consecințe pozitive asupra vârtsnicului.
- Activități lucrative/ocupaționale – diverse lucruri de mână (cusături, broderie, tricotări
etc.) sau lucrări cu/în lemn (gravuri, figurine, alte articole de tâmplărie etc.) sau jucării etc. Orice
activitate prin care vârstnicul se poate simți util este binevenită.
- Activități de divertisment – jocuri de diverse tipuri (cu mingea, șah, cărți, etc.), club de
dans
Toate activitățile pe care le-am putea organiza pentru satisfacerea nevoilor și/sau
scopurilor persoanelor vârstnice, trebuie adaptate/adecvate/potrivite conform vârstei,
experiențelor de viață (și profesionale) și conform cunoștințelor fiecăruia. Aceasta întrucât fiecare
vârstnic trebuie să poată opta pentru o activitate sau alta, nici una nu trebuie impusă, astfel încât
activitățile din interiorul căminului pentru vârstnici, să poată fi considerate ca un fel de prelungire
a socialului, un social, o societate mai restrânsă care conține majoritatea ofertelor de
exprimare/manifestare/împlinire a personalității umane.

172
 Cele propuse mai sus, sunt doar câteva posibilități care pot să circumscrie răspunsul la
întrebările: care trebuie să fie scopul (scopurile) căminului pentru vârstnici? sau care sunt
nevoile/cerințele/așteptările/scopurile vârstnicilor?

4.5.1.6. Activități specifice supervizării

În contextul ajutorului indirect trebuie să căutăm modalități prin care îi putem ajuta pe
asistenții sociali care lucrează direct cu vârstnicii. În acest sens să ne amintim și un citat anterior
(din Gherguț, A., 2003, p. 107), care sublinia necesitatea învățării și perfecționării continue pentru
personalul organizațiilor, care se doresc eficiente în oferirea unor servicii sociale de calitate. În
literatura de specialitate aceste activități care își propun să-i ajute pe cei care oferă ajutor, sunt
cunoscute sub numele de supervizare.
Am argumentat adesea, în cursul lucrării, despre importanța esențială a reflecțiilor
teoretice în sprijinul activităților practice. Iată un nou context în care descoperim valoarea
reflecției, a teoriei pentru practică.
„De ce, în diferitele domenii de activitate, reflecția – și cu aceasta și supervizarea –
devine din ce în ce mai importantă? Cum ia naștere reflecția? și De ce sunt supervizorii
specialiști în reflecție? (Gotthard-Lorenz, 2000). […] În organizațiile care lucrează cu persoane
cu nevoi speciale, necesitatea reflecției a apărut deseori în timpul tranziției de la faza de pionerat
la cea de instituție profesionalizată.” (Munteanu, A., 2007, p. 39-40)
În urma acestei cercetări, răspunsurile la întrebările de mai sus, apar imediat, deși evident
nu toți vor fi de acord cu aceste răspunsuri. Propria cercetare ne-a arătat că nu putem
identifica/gândi soluții practice, fără apelul la teorie, la reflecție. Doar o întoarcere asupra noastră
înșine, ne poate crea condițiile de rezolvare a problemelor, care sunt create/construite/interpretate
tot de către propria noastră gândire, de propria noastră subconștiență.
Să ne întoarcem la supervizare. În ce constă ea?
“Majoritatea lucrărilor de specialitate descriu supervizarea drept o activitate care
transferă cunoștințe, abilități și atitudini de la o persoană cu experiență către una cu mai puțină
experiență. Supervizarea integrează cunoștințele teoretice și practice referitoare la un client. De
asemenea, supervizarea este un proces pedagogic și de evaluare (Naslund, 2004).” (Munteanu,
A., 2007, p. 162)
Unul din aceste tipuri de ajutor, este cel de organizare a unor grupuri, pentru categoria de
asistenți sociali sau lucrători sociali care lucrează direct cu vârstnicii.

173
 “Structura unui grup de supervizare variază în funcție de specificul organizației și de
contextul în care se desfășoară supervizarea. Astfel de contexte pot fi instituții de educație, de
asistență socială sau de tratament.” (Munteanu, A, 2007, p. 165)
De exemplu, organizarea unor întâlniri periodice între asistenții sociali din căminele
pentru persoane vârstnice din Județul Cluj. Care ar putea fi avantajele sau beneficiile unor astfel
de grupuri/întâlniri? Aceste avantaje ar putea fi următoarele:
- asigură un cadru potrivit pentru schimbul de informații;
- asigură exprimarea (descărcarea) emoțiilor acumulate în munca cu vârstnicii;
- asigură un mediu propice pentru schimb de experiență;
- se oferă și se obține încredere în tipurile de ajutor și de intervenție practicate în
munca directă de îngrijire a vârstnicilor;
- se asigură un schimb de proceduri de intervenție directă;
- se asigură un spațiu potrivit împărtășirii problemelor întâmpinate și se pot căuta în
comun soluții la aceste probleme, chiar dacă soluțiile nu pot fi identificate imediat,
rămâne temă de gândire/de rezolvat;
- se poate utiliza grupul pentru tehnici de brainstorming, fiecare poate propune
variante de proceduri de intervenție, în scopul găsirii celui mai potrivit tip de ajutor
adaptat la nevoile și cerințele vârstnicului;
- asigură un nou imbold, energie nouă, motivație, sprijin, suport, pentru a continua
lucrul cu vârstnicii.
Aceste grupuri de întâlnire ale asistenților sociali pot fi și un punct de pornire sau reper
pentru organizarea unor cursuri de teorie și practică a îngrijirii vârstnicului. În aceste cursuri se
pot prezenta și studii de caz cu variantele cele mai optime de intervenție, în care se poate
beneficia de experiențele concrete ale celor care au lucrat direct cu vârstnicii.

4.5.2. Însușiri necesare îngrijirii vârstnicului.

Diversele tipuri de acțiuni și intervenții cuprinse în activitatea de îngrijire a vârstnicului
nu sunt ușor realizabile și nu sunt la îndemâna oricui. Am întâlnit tendința de a crede că orice om,
care depune puțin efort sau puțină concentrare, ar putea să ofere ajutor sau îngrijire unui vârstnic.
Aceasta poate fi adevărat doar eventual în situațiile în care ajutorul este oferit ocazional.
“Se poate spune că practica eficientă în asistența socială depinde în mod esențial de
performanțele specialiștilor intervenției. Un loc hotărâtor îl ocupă abilitățile și deprinderile
asistentului social, cum este cea a deschiderii, sincerității și sensibilității în lucrul cu diversitatea
umană.” (Neamțu, G. în Neamțu, G. (coord.), 2003, p. 53)

174
 Lucrul cu vârstnicii nu e potrivit pentru oricine, cu atât mai puțin în privința celor care
lucrează față în față cu aceștia. Prin urmare, dacă tot ne aflăm în căutarea celui mai potrivit ajutor,
acesta nu poate fi accesibil decât omului potrivit. Omul potrivit, asistentul
social/îngrijitorul/asistentul medical/medicul potrivit este cel care se află în posesia unor însușiri
specifice.
“Pentru practicarea îngrijirii vârstnicului sunt necesare deprinderi speciale. Acestea vin
în completarea diferitelor constelații tematice și conceptuale, din diferitele domenii
profesionale.” (Mathes, K., (coord.), 2010, p. 43)
Iată deci, cum căutarea celui mai adecvat ajutor ne-a adus în câmpul atenției necesitatea
de a căuta/identifica și însușirile potrivite îngrijirii vârstnicului.
În literatura de specialitate sunt prezente diverse tipuri de abordare asupra acestui subiect
în care sunt descrise diverse tipuri de însușiri necesare unei relații asistențiale optime. (Perlman,
H., în Rubinstein, H., Bloch, M.H. (eds.), 1982, p.7-27)
Cercetarea însușirilor necesare celui mai potrivit/adecvat ajutor, adică a celei mai potrivite
tipuri de relație asistențială este o temă esențială de studiu, un scop și o componentă
fundamental(ă) pentru concretizarea calității îngrijirii vârstnicului. 81
Care sunt aceste însușiri? Încercăm să explorăm câteva dintre acestea, utilizând și ce am
întâlnit în literatură, cu sublinierea faptului că această listă rămâne deschisă, nu doar din punctul
de vedere al însușirilor enumerate, ci și din punctul de vedere al modului în care acestea pot fi
utilizate. Explicitarea de mai jos este doar un început, o încercare de orientare, care suportă
completări, schimbări de abordare sau adaptări adecvate și specifice contextului care cere ajutorul
sau intervenția asistentului social.
Iată câteva dintre posibilele însușiri necesare și potrivite îngrijirii vârstnicului:
1. Capacitatea de comunicare – am abordat comunicarea și anterior, în spațiul
destinat tipurilor de ajutor. Trebuie să reluăm aici conceptul de comunicare din perspectiva
necesității prezenței acestuia ca și însușire a asistentului social care lucrează cu vârstnicul. Din
definiție, asistentul social oferă servicii sociale. Acestea nu pot fi oferite și primite fără situarea
anterioară în interiorul comunicării. După cum am aflat/precizat anterior oferta de ajutor
potrivit/adecvat este posterioară evaluării corecte a nevoilor și scopurilor persoanelor vârstnice
cărora vrem să le oferim ajutor. Fără prezența și utilizarea unei capacități de comunicare optime
nu se poate realiza o evaluare corectă.
2. Ascultarea – Sigur că ascultarea este inclusă într-o capacitate de comunicare
optimă. Datorită importanței acesteia preferăm să subliniem și distinct, necesitatea practicării
acesteia. Ajutorul potrivit presupune o ascultare potrivită, prealabilă, a vârstnicului. Trebuie să
81
Câteva propuneri de însușiri (numite aici atribute) ale asistenților sociali implicați în procesul de îngrijire: căldura,
acceptarea, empatia, preocuparea și autenticitatea. , în Roth, M., Rebeleanu, A., 2007, p. 63-67
175
oferim vârstnicului ajutorul pe care acesta îl cere, iar pentru asta el trebuie ascultat. Ascultarea
conține și întrebări prin care cerem confirmarea celor despre care de multe ori ne grăbim/pripim
să credem că am înțeles. Să ne asigurăm că am înțeles corect mesajul și deci tipul de ajutor cerut.
3. Nejudecarea – Vârstnicii sunt persoane care au crescut și trăit într-o epocă și/sau în
contexte sociale și culturale, care sunt adesea diferite de cele ale asistentului social sau ale
personalului de specialitate. Diferențele de mentalitate și/sau preferințele nu trebuie să le judecăm.
Ca și orice alt om și vârstnicul are nevoie să fie acceptat așa cum este. Mai mult receptivitatea lui
față de ajutorul nostru depinde de receptivitatea noastră față de felul său de a fi.
4. Empatia – Aceasta este o însușire necesară atât pentru asistența socială indirectă
(intermediară) cât și mai ales în relația directă cu vârstnicul. Sunt situații când nu putem stabili cu
vârstnicul o relație de comunicare verbală, în care empatia este de mare ajutor. Însă empatia este o
însușire utilă și în prezența comunicării verbale, prin completările și intuițiile cu care participă.
Empatia ne ajută să-l ascultăm pe vârstnic, să nu-l judecăm, să ne adaptăm la felul său propriu de
a fi, ne face să avem respect, răbdare și înțelegere față de vârstnic pentru că nu este decât un om
ca și noi.
“În supervizarea de echipă se subliniază întotdeauna de către conducere și colegii cu
experiență importanța capacității de transpunere în situația clienților și necesitatea acțiunii
intuitive. Este esențial ca în nici un caz să nu se facă uz de forță.” (Munteanu, A., 2007, p.41)
Totuși empatia trebuie dozată și echilibrată, întrucât o încărcare exagerată cu problemele
vârstnicilor, îl poate face pe cel care lucrează direct cu vârstnicul, nu doar mai puțin eficient ci îl
poate chiar îmbolnăvi. Așa încât cei care se ocupă de supervizarea personalului trebuie să
monitorizeze cu grijă acest aspect. Eventual cei care au această însușire empatică dezvoltată, prin
care se încărcă cu stările psihice ale altora, nu trebuie să lucreze direct cu vârstnicii. Aceștia pot
participa la alte tipuri intermediare, indirecte de ajutor.
5. Adaptabilitatea – Ajutorul potrivit trebuie să fie adaptat cerințelor contextului, prin
urmare adaptabilitatea nu trebuie să lipsească din lista însușirilor necesare și potrivite unui ajutor
potrivit/adecvat. Redundanța anterioară este intenționată. Diversitatea problemelor vârstnicilor și
diversitatea lor umană ne cere capacitate de adaptare.
6. Respectul și valorizarea – Fiecare om este o valoare universală întrucât este o
personalitate unică cu o experiență și o perspectivă unică asupra lumii. Fiecare om este potențial,
,,o ușă care se deschide spre infinit”. Orice om merită să fie respectat și valorizat pentru că fiecare
poate fi o bogăție inestimabilă. Constrângerile noastre proiective date de propriile prejudecăți ne
fac să-i catalogăm pe ceilalți. De fapt limitele între care îi vedem situați pe ceilalți sunt propriile
noastre limite.

176
 7. Răbdarea – Dacă crede cineva că se poate lucra în serviciile de îngrijire directă
adresate vârstnicilor fără a poseda răbdare se înșeală profund. Fără răbdare în acest domeniu de
activitate este imposibil. Și ne referim aici nu la răbdarea care urmează unei activități percepute
sau interpretate ca fiind o corvoadă sau o povară. Chiar în cazurile în care există atracție,
motivație și plăcere, în munca cu vârstnicul pot să apară momente sau situații în care răbdarea să
cadă. În momentele sale de cădere, asistentul social/personalul de specialitate are nevoie de
susținere, de suport, de sprijin, de ajutor ca și orice alt om. Pentru aceasta recomandăm
organizarea și constituirea unor grupuri de suport pentru asistenți sociali, care să se susțină
reciproc, întrucât munca cu vârstnicii este una sensibil sau semnificativ mai dificilă.
8. Înțelegerea – Toate însușirile discutate mai sus și altele posibile se integrează în
ceea ce se poate numi înțelegere. Este vorba de înțelegerea faptului că înainte de toate și cu toate
diversele și gravele probleme pe care le are, vârstnicul este un om ca și noi. Putem oare înțelege,
indiferent de gradul de prezență sau de posesie a însușirilor anterior menționate, că vârstnicul are
nevoie în primul rând de înțelegere? Chiar și un tratament medical adresat corpului său,
biologicului, necesită înțelegere. Calitatea acestei înțelegeri influențează într-un mod determinant
rezultatul pozitiv al acestuia. Așadar înțelegerea este presupusă în orice accesare a ajutorului
adecvat.

In concluzie, ne aflăm în contextul acreditării serviciilor sociale acordate vârstnicilor în

căminele pentru vârstnici. Seviciile sociale instituționalizate își propun să satisfacă ceea ce
Bradshaw (2013) numește nevoi normative și pe care le descrie ca atare. Am optat și noi pentru
aceasta împărțire a tipurilor de nevoi, care ne apare ca fiind foarte utilă pentru un studiu care își
propune să găsească tehnici concrete de intervenție adresate vârstnicului.
Deci, pentru că avem nevoie de o formulare accesibilă și monitorizabilă la nivel concret
vom spune că aceste servicii sociale oferite de/în căminele pentru vârstnici sunt de fapt îngrijirile
concrete acordate vârstnicilor. Iar aceste îngrijiri concrete sunt ceea ce noi am numit ajutorul
potrivit/adecvat. Cu cât ajutorul este mai potrivit/adecvat/adaptat nevoilor și sau scopurilor
vârstnicului cu atât și satisfacția/gradul său de mulțumire vor fi mai ridicate. Modalitățile de
măsurare a calitatății îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici vor ține cont de:
- Raportarea la gradul de satisfacere a nevoilor normative stabilite prin lege și asigurate
prin acreditare și licențiere;
- Raportarea la nevoile resimțite care pot să nu fie exprimate, explicitate de către cerințele
legislative. Cerințele legislative se bazează pe cercetări și reflecții anterioare despre nevoile unei
categorii umane generice anume, în cazul nostru ne referim la categoria vârstnicilor, și mai precis
la nevoile vârstnicilor ajunși în căminele pentru vârstnici. Conceptul de nevoie resimțită ne aduce

177
în atenție subiectivitatea umană și dreptul fiecăruia de a fi o excepție. Aceasta înseamnă că este
foarte probabil să existe vârstnici cu nevoi și scopuri necuprinse în/de lege.
- Conceptul de nevoie exprimată ne arată importanța comunicării și necesitatea încurajării
exprimării vârstnicului. Nu altcineva stabilește nevoile și scopurile vârstnicului, ci el însuși, el știe
cel mai bine ce probleme, ce deficiențe are. Ne referim aici atât la nivel generic cât și la nivel
individual. Cel care trăiește problema, cel care o experimentează se află în posesia unor date care
nu pot fi cunoscute de cel care nu a avut acea experiență vreodată. Problema trebuie comunicată
pentru a fi clarificată și rezolvată. Pentru aceasta este nevoie de o comunicare potrivită
asigurată/realizată împreună cu cei care lucrează direct cu vârstnicii. Aceasta pentru că vârstnicul
poate avea nevoie de ajutor la nivelul tipului de conceptualizare și teoretizare al propriilor
probleme. Terapia rațional-emotivă a lui Albert Elis și terapia cognitiv-comportamentală a lui
Aaron Beck ne arată că o formulare conceptuală, deci teoretică adecvată cu un rol fundamental în
rezolvarea problemelor noastre. Tot aici este foarte utilă aplicarea cercetării narative pentru
aflarea și rezolvarea problemelor.
- Vom utiliza conceptul de nevoie comparativă descris de Bradshaw (2013) ca un
instrument eficient pentru a conștientiza diferența între nevoia normativă și nevoile resimțite și
cele exprimate, în timpul cercetărilor noastre despre calitatea îngrijirii vârstnicului.
Astfel, având în câmpul atenției cele patru tipuri de nevoi: nevoia normativă, nevoia
resimțită, nevoia, exprimată, nevoia comparativă propunem să mai așezăm în câmpul atenției cele
patru tipuri de nevoi date de cele patru planuri existențiale descrise și anume: nevoi biologice (sau
biomedicale), nevoi psihologice, nevoi sociale (sau sociologice), nevoi spirituale (sau religioase).
O reprezentare schematică a celor discutate anterior ne-ar ajuta să situăm în câmpul atenției aceste
opt tipuri de nevoi. În acest scop încercăm mai jos o reprezentare schematică a modului în care
nevoia vârstnicului concentrează și produce aceste opt tipuri de nevoi:

Nevoile normative Nevoile resimțite Nevoile exprimate Nevoile comparative

Nevoi spirituale
Nevoi sociale
Nevoi psihologice Nevoile vârstnicului
Nevoi biologice

Grafic 4.6.1. Reprezentarea integrării nevoilor la vârstnicul individual

178
 Am reprezentat săgețile în dublu sens întrucât nevoile fiecărui individ pornesc din spațiul
biopsihosocial și spiritual comun, se concentrează, sunt integrate și asimilate într-un mod unic de
către fiecare subiect uman. În funcție de acestea apar și nevoile normative și ulterior și căminele
pentru vârstnici care își propun să ofere servicii care să satisfacă aceste nevoi, servicii care se
desfășoară conform legii (de aceasta se asigură acreditorul).
Prin urmare, propunem ca analiza calității îngrijirii vârstnicului să țină cont de aceste
tipuri de nevoi reprezentate în schema de mai sus, să țină cont de modul în care acestea
interacționează, se intersectează și concretizează la nivelul fiecărui vârstnic. Aceasta întrucât
îngrijirea conține produse și servicii adaptate cerințelor, adică nevoilor și scopurilor vârstnicilor.
Iar evaluarea calității îngrijirii este dependentă fundamental de gradul de adecvare al
produselor/serviciilor acordate la nevoile specifice și individuale ale vârstnicilor.

179
Capitolul 5. REZULTATE, ANALIZE ȘI INTERPRETĂRI
5.1. Introducere
Cursul lucrării a fost stabilit de către parcursul cercetării. Pașii pe care i-am parcurs sunt
descriși explicit ori de câte ori am considerat că ajută la înțelegerea traiectoriei cercetării și
motivelor alegerilor pe care le-am făcut. Reluăm succint câteva repere la care vom adăuga
clarificări și precizări suplimentare.
La început ne-am raportat doar la reperele legislative. Ulterior am constat că avem nevoie
de situarea în teorii și paradigme despre vârstnic, despre îngrijire, despre calitate. Unele sunt
implicit prezente în lege altele nu. Aceasta ne-a atras atenția asupra reperelor extralegislative. Ca
urmare, această cercetare despre/și situare în teorii și paradigme ne oferă și posibilități de
îmbunătățiri, perfecționări legislative.
În construirea schemei factorilor studiați am ajuns să distingem între acreditor și legislator,
între furnizorul de serviciu social/căminul pentru vârstnici și beneficiar. Astfel am descoperit că
aceste distincții nu le poate face decât perspectiva cercetătorului.
Pentru ca cititorii să poată urmări cum a evoluat cercetarea reluăm în continuare o
reprezentare schematică în care de această dată vom numerota factorii în ordinea descoperirii lor
de către noi.
6. Cercetătorul serviciilor sociale

1. Legislator 2. Acreditor

5. Beneficiar/Vârstnic
3. Calitatea îngrijirii vârstnicului

4. căminul pentru vârstnici

Grafic 5.1.1. Evoluția descoperirii factorilor macrosociali implicați în realizarea calității

îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

Observând cifrele din dreptul fiecărui factor constatăm și ordinea, succesiunea identificării
acestora. Ultimul factor descoperit a fost cercetătorul. Bineînțeles că delimitarea acestor
succesiuni nu este atât de netă cum apare în numerotare. De exemplu, conceptul de calitate a
îngrijirii vârstnicului (3) nu poate fi fi gândit separat de raportarea la celelalte variabile, după cum
nici variabila căminul pentru vârstnici (4) nu poate fi gândită separat de beneficiarul/vârstnicul

180
serviciilor oferite de acest cămin. Situarea acestor cifre arată totuși o ordine a conștientizării
poziției și relațiilor între acești factori.
Așa am constatat că aproape întotdeauna în activitatea cotidiană, observatorul nu este
observat, văzătorul nu este văzut. Aceasta se întâmplă deși este vorba chiar de ,,locul” de pornire
al unei cercetări.
Acum să revenim la concretul studiului nostru. Cercetarea asupra calității îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru vârstnici am efectuat-o atât din perspectivă macrosocială cât și
microsocială. La nivel macrosocial am identificat factorii pe care tocmai i-am menționat și
discutat succint, adică: 1. acreditor, 2. legislator, 3. furnizorul de servicii de îngrijire (căminul
pentru vârstnici), 4. beneficiarul. La acești patru factori, am adăugat și factorul 5. al
cercetătorului. Cercetătorul este o entitate socio-umană esențială în asigurarea calității îngrijirii
vârstnicului în C.P.V., întrucât poate modifica/afecta semnificativ, determinant toți ceilalți patru
factori. Toți cei cinci factori acționează la nivel macrosocial cu scopul explicit de a asigura în
căminele de persoane vârstnice o îngrijire de calitate. Acești cinci factori fiind entități socio-
umane pot fi abordate și considerate ca și agenți care determină, construiesc variabila calității
îngrijirii vârstnicului, atât la nivel conceptual/teoretic cât și la nivel empiric.
O altă variabilă care participă la realizarea îngrijirii vârstnicului este cea
economică/financiară. Această variabilă este un concept materializat/obiectivat, inventat de
oameni pentru a facilita schimburile comerciale. Am parcurs succinct câteva dintre aspectele
economice care pot afecta atât pozitiv cât și negativ gradul de calitate al îngrijirii vârstnicului în
C. P. V.
Toți cei șase factori discutați aici sunt identificabili la nivel macrosocial. Prin aceasta nu
vrem să spunem că efectul acestor factori este resimțit doar la nivel macrosocial. Această
distincție însă, între macrosocial și microsocial ne permite să cercetăm variabila noastră centrală
(calitatea îngrijirii vârstnicului) pe întregul parcurs social al realizării ei.
O cercetare despre calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru vârstnici,
concentrată/focalizată doar pe ce se întâmplă în interiorul căminelor ar fi în opinia noastră
(credem argumentată în cursul acestei lucrări) cel puțin insuficientă și desigur incompletă. Nici
completitudinea nu o putem atinge, dar totuși avem nevoie și de o viziune de ansamblu, cu atât
mai mult cu cât rezultatele cercetării unor variabile doar la nivel microsocial pot să fie afectate de
erori semnificative, dacă nu conștientizăm influența factorilor/variabilelor de la nivel macrosocial.

181
 5.2. Variabilele situate la nivel microsocial
Variabilele situate microsocial sunt toate elementele/entitățile și fenomenele pe care le
putem identifica în interiorul căminelor pentru vârstnici. În scopul identificării acestora am propus
distingerea lor în cele patru tipuri de elemente/variabile/unități de analiză. Reluăm succint aceste
patru tipuri de variabile pentru a le avea în câmpul atenției în cursul analizei pe care este potrivit
să o realizăm acum:
1. Unități de analiză empirice - condițiile de cazare, de hrană, documentele, medicația,
aparatele pentru diverse tipuri de terapii de recuperare etc.
2. Unități de analiză obiectivabile/obiectificabile - serviciile medicale, de îngrijire, de
terapie/de recuperare, de socializare etc. Acestea sunt cele pe care le-am numit cu un
cuvânt care le cuprinde pe toate, anume comportamentele de îngrijire propriu-zise.
3. Unități de analiză socio-umane: ne referim aici la vârstnicul individual și la
persoanele/personalul de specialitate care interacționează direct cu acesta.
4. Unități de analiză conceptibile: acestea sunt în primul rând conceptele conținute în
conceptul central de calitate a îngrijirii vârstnicului și anume: conceptul de vârstnic,
de îngrijire, de calitate.
Observăm faptul că dintre unitățile de analiză descrise anterior primele două, adică
variabilele empirice și cele obiectificabile, sunt unități analizabile la nivel microsocial.
Comportamentele de îngrijire concretă și condițiile materiale (obiective/empirice) sunt ,,realități,,
la care vârstnicul are un acces direct. Vârstnicul individual nu ține cont de existența acreditorului,
legislatorului, de mulțimea căminelor pentru vârstnici – adică căminul abordat din punct de
vedere macrosocial, așa cum îl abordează acreditorul și legislatorul (care au în câmpul atenției
funcționalitatea acestora la nivel macrosocial) – și nici de mulțimea de vârstnici care au nevoie de
îngrijire. Pe vârstnicul concret îl interesează ajutorul concret/îngrijirea concretă. Sublinierea
ne pare esențială și principală pentru accesarea și realizarea unei îngrijiri a vârstnicului de calitate
superioară. De fapt doar astfel ajungem la o îngrijire autentică a vârstnicului, numai în măsura în
care ne adecvăm oferta la cererea/nevoia/scopul vârstnicului. Cuvintele cheie sunt adecvarea,
potrivirea, adaptarea, ajustarea între cerere și ofertă, între nevoia, scopul vârstnicului și
ajutorul/îngrijirea acordat/ă.
“Reprezentarea dimensională presupune decuparea din realitate a unei părți considerate
relevantă pentru scopurile urmărite. De aceea, numărul de dimensiuni care diferențiază obiectele
unei mulțimi depinde de context și nu este inerent mulțimii.” (Bădescu, G. în Rotariu, T. (coord.),
1999, p. 256)
Conform indicațiilor metodologice ale lui Bădescu (1999), am luat în calcul mulțimea de
elemente care influențează variația fenomenului cercetat (îngrijirea vârstnicilor).

182
 Mulțimea de obiecte din citatul proxim anterior se referă în cazul nostru la mulțimea
indicatorilor prin care putem măsura calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane
vârstnice. Care sunt indicatorii pe care îi considerăm relevanți pentru acest studiu? Pentru că nu
ne putem asuma un studiu extins ne vom mulțumi deocamdată să cercetăm doar indicatorii
calității îngrijirii vârstnicului prevăzuți de standardele legislative din acest domeniu.
Prin urmare, cercetarea am realizat-o așa cum am meționat în capitolul anterior (4) prin:
1. observații sistematice efectuate în cadrul căminelor pentru persoane vârstnice în
cursul inspecțiilor de teren datorate activității profesionale în domeniul
acreditării/licențierii serviciilor de îngrijire;
2. aplicarea unor chestionare pe care le-am construit pe baza indicatorilor prevăzuți
de lege;
3. convorbiri și discuții cu vârstnicii și aparținătorii acestora.
La cele trei adăugăm și focus-grupul efectuat cu asistenții sociali care lucrează în căminele
pentru persoane vârstnice din Județul Cluj. Focus-grupul îl menționăm distinct întrucât este o
cercetare intermediară între macrosocial și microsocial.
Așadar, am ales pentru cercetare, combinarea abordărilor de tip cantitativ (ancheta
sociologică pe bază de chestionar) cu cele de tip calitativ (focus-grup, discuții, observația, studiul
documentelor).

5.3. Rezultatele cercetării empirice

Vom expune în continuare datele obținute prin metodica descrisă anterior. În acest scop
reluăm câteva aspecte pentru aduce în câmpul atenției pașii concreți prin care am obținut datele
despre căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.)
Tema cercetării noastre pornește de la/și se reîntoarce la acreditarea în domeniul social și
mai specific la acreditarea serviciilor rezidențiale pentru persoane vârstnice.
După cum am mai meționat, acest demers a fost facilitat de activitatea profesională care a
inclus și include atribuții în ceea ce privește acreditarea serviciilor sociale. În decursul celor 12
ani (din anul 2005) activitatea de evaluare în vederea acreditării a cuprins o paletă largă de
furnizori și servicii sociale de la nivelul Județului Cluj. Am încercat să întocmesc o statistică a
evaluărilor realizate în vederea acreditării pentru căminele pentru persoane vârstnice: 65 de
evaluări în vederea obținerii acreditării, din care 40 au fost realizate în baza vechii legislații
(Hotărârea Guvernului nr.1024/2014), iar 15 au fost realizate în conformitate cu Legea
nr.197/2012 (noua reglementare privind acreditarea în domeniul social). La acestea se adaugă și
alte evaluări specifice realizate în cadrul misiunilor de control desfășurate la acest tip de unități.
Evaluările de teren sunt completate de activitatea de informare și consiliere pentru întocmirea

183
documentației în vederea solicitării acreditării sau pentru alte probleme întâmpinate de furnizori
în desfășurarea activității în căminele pentru persoane vârstnice.

5.3.1. Catagrafierea căminelor pentru persoane vârstnice care funcționează în Județul Cluj
Preocupată fiind de calitatea îngrijirii persoanei vârstnice, de condițiile în care se
desfășoară această îngrijire, de cunoașterea și identificarea celor care și-au asumat această
misiune mi-am propus să identific toți furnizorii de pe raza Județului Cluj care au înființat și
administrează cămine pentru persoane vârstnice. Aceasta întrucât, în baza de date existentă la
nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj, instituția prin care se realizează
evaluarea de teren în vederea acreditării/licențierii serviciilor sociale și care în același timp
întocmește și Raportul statistic privind incluziunea socială la nivelul județului (care cuprinde și
informații referitoare la căminele pentru persoane vârstnice), nu figurau toate unitățile care
funcționau efectiv și care furnizau servicii socio-medicale rezidențiale persoanelor vârstnice.
Internarea într-un centru rezidențial ar trebui să reprezinte o soluție ultimă, atunci când
îngrijirea la domiciliu nu mai este posibilă și nu mai poate răspunde nevoilor identificate ale
vârstnicului. Această situație este reglementată și legislativ 82. Iar dacă, din această perspectivă,
reglementările legale sunt respectate parțial sau mai degrabă nerespectate, atunci care sunt
implicațiile acestei stări de fapt ? Aceasta este nișa care a permis apariția și dezvoltarea sistemului
de îngrijire rezidențială în mediul privat (nonguvernamental). O parte dintre unitățile rezidențiale
au fost înființate prin reorganizarea unor unități turistice.
Și dacă tot ne aflăm în această realitate, bazată de altfel, pe cererea existentă, atunci,
vârstnicul trebuie să beneficieze de servicii de calitate. Pentru aceasta e nevoie de identificarea
furnizorilor care administrează cămine pentru persoane vârstnice. Deși la nivelul fiecărei unități
administrativ-teritoriale locale există un serviciu public de asistență socială, la nivel județean de
asemenea, baza de date cu serviciile rezidențiale destinate persoanelor vârstnice nu era completă.
Sintetizând datele existente și coroborându-le cu datele din Raportul statistic Județean privind
incluziunea socială (datele la care facem referire sunt înregistrate la data de 31 decembrie 2015 de
către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj) am constatat că numărul căminelor
pentru persoane vârstnice înregistrat nu reflectă nici pe departe realitatea din teren. Astfel, la data
de 31 decembrie 2015 la nivelul Județul Cluj existau, din punct de vedere statistic un număr de 20
cămine pentru persoane vârstnice, trei dintre acestea fiind unități de asistență socială publice.
Acestea dețineau certificat de acreditare al furnizorului și serviciilor sociale în conformitate cu

Legea nr. 17 din 6 martie 2000, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al
82

României, Partea I, nr.157/2007, republicată, la art. 16, alin.(1) stipulează că “Îngrijirea persoanelor vîrstnice în
cămine reprezintă o măsură de asistență socială și poate fi dispusă cu titlu de excepție […]”
184
legislația în vigoare la acea dată. Însă, conform actualei metodologii de acreditare, cinci dintre
acestea nu dețin licența de funcționare în prezent.
Pornind de la datele existente, solicitate Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj, în
baza legislației privind liberul acces la informații, am gândit un demers pentru identificarea
căminelor pentru persoane vârstnice care nu figurau în baza de date. Este de prisos să mai spun că
această situație este echivalentă cu funcționarea în afara cadrului legal, respectiv fără deținerea
certificatului de acreditare și a licenței de funcționare.
Pentru identificarea acestor unități am realizat o căutare în mediul on-line (utilizând
cuvintele cheie îngrijire, centre, cămine vârstnici Cluj), în urma căreia am întocmit o listă cu
acestea, cu un număr total de 18 furnizori de servicii sociale. Aceasta a stat la baza autosesizării
prin care am propus Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj realizarea unei
misiuni de inspecție în acest sens. Misiunea de inspecție s-a desfășurat în perioada iulie – august
2016. În cadrul acesteia am realizat vizite de teren la toți furnizorii de servicii sociale identificați.
În cercetarea de teren au mai fost identificați încă 7 furnizori care administrau/administrează
cămine pentru persoane vârstnice. Astfel, activitatea de teren a avut ca rezultat identificarea unui
număr de 25 de cămine pentru persoane vârstnice (18 identificate inițial și 7 pe parcursul
verificărilor în teren).
O situație aparte a fost identificată în cazul unei familii de pensionari care îngrijeau în
locuința proprie persoane vârstnice (în număr de 4 persoane), fără a fi organizați într-o formă
juridică, aceasta implicând lipsa autorizațiilor prevăzute de legislația specifică, lipsa evaluării
sociomedicale (geriatrice), lipsa unei intervenții multidisciplinare, specializate, lipsa personalului
de specialitate, fără a mai aduce în discuție aspectele financiare. Ulterior, au fost începute și
finalizate procedurile de constituire într-o formă de organizare juridică, respectiv asociație,
urmând a intra în legalitate.
Din cele 25 de entități identificate, patru nu desfășurau activitate în domeniul îngrijirii
rezidențiale pentru persoane vârstnice (deși într-un caz a fost obținut certificatul de acreditare al
furnizorului de servicii sociale, acesta intenționând să dezvolte un astfel de serviciu), iar un cămin
și-a încetat activitatea. Dacă excludem aceste situații putem evidenția faptul că munca de teren a
condus la identificarea a 20 cămine pentru persoane vârstnice/servicii rezidențiale pentru persoane
vârstnice care furnizau/furnizează servicii sociale fără licență de funcționare. Dintre furnizorii de
servicii sociale care administrează aceste cămine, doar trei dintre aceștia dețineau certificate de
acreditare.
Funcționarea fără acreditare și apoi, nelicențirea serviciilor sociale, în urma discuțiilor cu
reprezentanții/personalul de conducere al C.P.V. poate fi interpretat sub mai multe aspecte. Însă
constatările muncii de teren ne îndreptățesc să susținem că aceste aspecte, în mare parte

185
cunoscute, nu au reprezentat o prioritate, atâta vreme cît impuneau anumite costuri pentru
obținerea unor documente anterioare procesului de acreditare și licențiere (ne referim aici, în
principal la Autorizația de securitate la incendiu, dar nu numai). Și, din acest punct de vedere
considerăm cu atât mai important, util și necesar demersul nostru de catagrafiere a C.P.V.
Identificarea acestor unități de asistență socială a condus la realizarea, de către aceștia, a
activităților necesare și apoi obținerea certificatului de acreditare pentru 18 dintre furnizorii care
oferă servicii sociale rezidențiale persoanelor vârstnice. În cazul menționat al familiei de
pensionari care desfășura activitate de îngrijire pentru alte persoane vârstnice au fost începute
procedurile de organizare juridică și dobândirea, astfel, a personalității juridice care, ulterior să
permită desfășurarea legală a activității de îngrijire și asistență.
Dacă certificatul de acreditare a fost obținut în 18 dintre cazuri de către furnizori, nu la fel
arată lucrurile în ceea ce privește licențierea serviciilor sociale. Doar 6 dintre cele 20 cămine
pentru persoane vârstnice/servicii rezidențiale pentru persoane vârstnice au obținut licența de
funcționare (provizorie).
Astfel, coroborând informațiile existente (2015) cu cele culese în activitatea de teren
(2016), numărul căminelor pentru persoane vârstnice, la nivelul Județului Cluj, la data de 31
decembrie 2016 era de 40 de unități rezidențiale, din care 3 unități rezidențiale publice. (tabel
5.3.1.1 și grafic 5.3.1.2)

Tabel 5.3.1.1 Situația comparativă a C.P.V. la nivelul Județului Cluj la 31.12.2016

an 2015 an 2016
C.P.V. publice C.P.V. private C.P.V. publice C.P.V. private
cu
acreditare/licență
3 17 1 20
de funcționare
fără
acreditare/licență
0 0 2 17
de funcționare
TOTAL 3 17 3 37

186
 Grafic 5.3.1.2 Situația comparativă a C.P.V. la nivelul Județului Cluj la 2015 și 2016

Sintetizând informațiile prezentate putem spune că activitatea de catagrafiere era una

necesară, care va permite monitorizarea activității căminelor pentru persoane vârstnice având ca
scop calitatea îngrijirii persoanei vârstnice.
Lista cu toate căminele pentru persoane vârstnice/centre rezidențiale pentru persoane
vârstnice care funcționează pe raza Județului Cluj este prezentată în Anexa 4.

5.3.2. Identificarea căminelor pentru persoane vârstnice pentru aplicarea chestionarelor

Pentru aplicarea chestionarelor am realizat o eșantionare teoretică a căminelor pentru
persoane vârstnice, pornind de la baza de date creată în perioada iulie-august 2016. Astfel am avut
în vedere alegerea căminelor pentru persoane vârstnice ținând seama și încercând să acopăr cât
mai multe criterii/situații în care pot să se regăsească acestea: servicii sociale
licențiate/nelicențiate; servicii sociale publice/private; servicii sociale din mediul urban/rural;
servicii sociale care beneficiază de subvenție/nu beneficiază de subvenție; servicii sociale care
funcționează în locație proprie (nu se plătește chirie)/locație închiriată (se plătește chirie); servicii
sociale care beneficiază de sprijin financiar religios/nu beneficiază de sprijin financiar religios;
servicii sociale cu o capacitate mare/medie și mică.
Numărul total de cămine pentru persoane vârstnice unde au fost aplicate chestionare
beneficiarilor a fost de 20, trei dintre acestea (de fapt, acesta este numărul total) fiind unități de
asistență socială publice.
Distribuția acestora în funcție de criteriile stabilite este reprezentată în tabelul 5.3.2.1

187
Tabel 5.3.2.1 Criterii eșantionare cămine pentru persoane vârstnice
Criteriu Număr cămine persoane Număr total cămine
vârstnice incluse în persoane vârstnice din
cercetare care s-a realizat selecția
11 21
servicii sociale licențiate/nelicențiate 9 19
3 3
servicii sociale publice/private 17 37
servicii sociale din mediul 10 19
urban/rural
10 21
servicii sociale care beneficiază de 10 14
subvenție/nu beneficiază de
10 26
subvenție
servicii sociale care funcționează în 11 24
locație proprie (nu se plătește
chirie)/locație închiriată (se plătește
16
chirie) 9
servicii sociale care beneficiază de 2 3
sprijin financiar religios/nu
18
beneficiază de sprijin financiar
37
religios
0 – 35 locuri =10, 0 – 35 locuri =23,
servicii sociale cu capacitate (din care 2 = publice) (din care 2 = publice)
mare/medie și mică de locuri 35 – 70 locuri = 7 (din care 35 – 70 locuri = 14 (din
1 = public) care 1 = public)
Peste 70 locuri = 3 Peste 70 locuri = 3

În tabelul anterior sunt prezentate atât criteriile care au stat la baza alegerii C.P.V. unde
am efectuat ancheta sociologică pe bază de chstionar, cât și numărul total al C.P.V. din care am
realizat selecția acestora.

5.3.3. Abordarea cantitativă – ancheta sociologică pe bază de chestionar

Pentru realizarea analizei cantitative am utilizat ancheta sociologică, folosind ca
instrument pentru culegerea datelor, chestionarul.
Chestionarul a fost construit pe baza standardelor minime de calitate reglementate de
legislație de unde am ales câteva dimensiuni relevante pentru ceea ce înseamnă îngrijirea
vârstnicului și care sunt congruente cu baza teoretică a studiul de față. Am avut în vedere
indicatorii prevăzuți în standardele de calitate ca fiind obligatorii și corelarea acestora cu
satisfacția beneficiarilor/gradul lor de mulțumire.

188
 Chestionarul are 12 întrebări/itemi, fiecare dintre acestea având un număr variabil de
subîntrebări/subitemi. Prin chestionar am urmărit măsurarea nivelului satisfacției subiective a
beneficiarului. Fiind un chestionar care evaluează gradul de mulțumire în cea mai mare parte
există 5 variante de răspuns (foarte nemulțumit, adesea nemulțumit, uneori nemulțumit, alteori
mulțumit, adesea mulțumit, foarte mulțumit) care au fost comprimate la prelucrarea statistică
(foarte nemulțumit, adesea nemulțumit, uneori nemulțumit, alteori mulțumit = nemulțumit și
adesea mulțumit, foarte mulțumit = mulțumit).
În privința dimensiunilor selectate am menționat anterior criteriile după care am realizat
dimensionarea. Acestea sunt cele date, stabilite de legislația în vigoare. Dimensiunile rezultate au
stat la baza itemilor/întrebărilor din chestionarul construit pe baza standardelor de calitate.
În chestionar se regăsesc 10 dimensiuni ale îngrijirii vârstnicului în căminele pentru
persoane vârstnice care constituie și elemente de analiza în evaluarea pentru acordarea licenței de
funcționare, redați în figura 5.3.3.1. Dimensiunea 1, conține itemi referitori la condițiile de cazare,
aici regăsindu-se atât întrebări privind camera beneficiarului, cât și referitori la spațiile igienico-
sanitare. De asemenea, dimensiunea 7 cuprinde itemi care ar putea fi defalcați astfel: referitori la
activități pentru menținerea unei vieți active și itemi referitori la activități de socializare și
petrecere a timpului liber.
Structura chestionarului cu cele 10 dimensiuni este prezentată în figura 5.3.3.1.
(Chestionarul utilizat în cercetarea cantitativă este redat în Anexa 2.).
Dimensiunea 1. Condiții de cazare
Dimensiunea 2. Alimentația
Dimenasiunea 3. Îngrijirea zilnică
Dimensiunea 4. Asistența medicală
Dimensiunea 5. Servicii de recuperare funcțională
Dimensiunea 6. Servicii de asistență psihologică
Dimensiunea 7. Socializare și petrecere a timpului liber
Dimensiunea 8. Asistența spirituală
Dimensiunea 9. Atitudinea și comportamentul personalului
Dimensiunea 10. Relaționarea cu exteriorul căminului
Figura 5.3.3.1 Dimensiuni ale chestionarului
Anterior multiplicării și aplicării chestionarului am realizat o pretestare a acestuia pentru a
asigura o cât mai bună fidelitate și validitate. Acest demers m-a ajutat să reformulez/reajustez
unele dintre întrebări și dintre variantele de răspuns.
Ancheta sociologică pe bază de chestionar s-a desfășurat în luna aprilie 2017, în 20 de
cămine pentru persoane vârstnice.
189
 Au fost aplicate 273 de chestionare la beneficiari cu vârsta cuprinsă între 65 de ani și 95
de ani. Dintre acestea 106 persoane sunt de sex masculin și 167 sunt de sex feminin.
Metoda de completare a chestionarelor a fost față-în-față, acestea fiind completate de către
autorul cercetării împreună cu un asistent social. Pentru beneficiarii de etnie maghiară întrebările
chestionarului au fost adresate în limba maghiară, atunci când a fost cazul. De asemenea, am avut
în vedere reducerea influenței personalului C.P.V. asupra răspunsurilor persoanei vârstnice, astfel
încât chestionarele au fost aplicate în zile nelucrătoare (sâmbăta și duminica) când personalul
prezent era, în mare parte reprezentat doar de către infirmiere și asistente medicale. Pentru
aplicarea chestionarului am solicitat acordul verbal al beneficiarului, specificând scopul cercetării
și faptul că informațiile obținute sunt confidențiale, acestea fiind prelucrate statistic în scop
științific.
În ceea ce privește selecția beneficiarilor, am stabilit un eșantion de conveniență, având în
vedere vârsta acestora (65 de ani și peste, conform definiției persoanei vârstnice pe care o regăsim
în Legea asistenței sociale, Legea nr. 292/2011, art.6 lit.bb) conform listei cu beneficiari solicitată
și pusă la dispoziție de către asistentul social al căminului pentru persoane vârstnice. Datele
solicitate de la asistentul social au răspuns următoarei structuri: inițialele numelui şi prenumelui
beneficiarului; este apt să completeze singur chestionarul; este apt să răspundă la întrebările
adresate de o altă persoană; nu este apt să completeze chestionarul/să răspundă la întrebări.
Criteriul de selecție al beneficiarilor nu a fost reprezentat de gradul de dependență, ci de
capacitatea psihică de a oferi răspunsuri valide și de vârsta acestuia. În căminele pentru persoane
vârstnice găsim rezidenți care nu au împlinit vârsta de 65 de ani, care se află aici în baza altor
criterii de eligibilitate prevăzute de legislație sau pur și simplu sunt cazuri sociale.
Am avut în vedere, de asemenea aplicarea chestionarului la un procent de cel puțin 10%
din numărul total al beneficiarilor din fiecare cămin pentru persoane vârstnice.
Deși inițial am gândit și posibilitatea de autoaplicare a chestionarului, în faza de aplicare
efectivă am constatat că este mai relevantă discuția cu beneficiarul față-în-față, pe lângă
formularea întrebărilor în mod adecvat cu înțelegerea fiecăruia dintre respondenți am vizat și
nevoia de comunicare și relaționare a beneficiarilor. În foarte multe cazuri, vârstnicii mi-au
mulțumit că am stat de vorbă cu ei, că mă interesez de situația lor.
Interpretarea chestionarelor am realizat-o raportând informațiile obținute la standardele de
calitate care stau la baza licențierii serviciilor sociale. Este de menționat faptul că la întrebările
deschise s-a înregistrat o rată mică de răspunsuri din partea beneficiarilor, aceștia nereușind
întotdeauna să-și exprime nemulțumirile sau propunerile pentru îmbunătățirea serviciilor. Putem
afirma că răspunsurile sunt de cele mai multe ori dezirabile, vârstnicul comparând condițiile de
îngrijire de acasă cu cele din centrul rezidențial, în favoarea acestora din urmă.

190
 Informațiile obținute în urma aplicării chestionarelor au fost prelucrate cu ajutorul
Programului SPSS Statistics, realizându-se corelații între diversele variabile/diverșii itemi ai
chestionarului și statutul serviciului social (cu licență/fără licență) prin analiza descriptivă
bivariată. Având în vedere multele întrebări cu răspunsuri dihotomice/multiple, am folosit
prelucrarea cu ajutorul coeficientului de asociere phi (φ), derivat din coeficientul chi patrat (χ 2),
care se calculează în cazul a două variabile dihotomice, fiecare înregistrând prezenţa sau absenţa
unei trăsături. (Opariuc, 2011)
Vom parcurge în continuare informațiile obținute cu ajutorul chestionarului, însoțite de
propriile interpretări.

5.3.3.1. REZULTATE ȘI DISCUȚII ÎN URMA APLICĂRII CHESTIONARULUI

DIMENSIUNEA 1. CONDIȚII DE CAZARE
Cunoaștem atât din experiența de zi cu zi, cât și din literatura de specialitate (Goffman,
2004, p.132-151) 83 că strămutarea vârstnicilor din propria locuință într-o instituție este dificilă,
traiul în comun și lipsa spațiului intim, cunoscut, obișnuit reprezentând o importantă sursă de
anxietate pentru cei care au nevoie de îngrijire instituționalizată. Tocmai de aceea ne-am așteptat
ca răspunsurile la întrebările privind condițiile de cazare să fie critice, dar beneficiarii rezidenți în
C.P.V. se arată în marea lor majoritate mulțumiți de condițiile de cazare oferite (în ceea ce
privește camera personală; condițiile de luminozitate și aerisire; curățenia și igienizarea),
indiferent dacă ne referim la servicii sociale licențiate sau fără licență de funcționare. Rezultatele
nu arată o diferență semnificativă statistic între cele două tipuri de servicii sociale. (tabel 1.1)
Totuși, în ceea ce privește spatiul de depozitare pentru obiectele personale, rezultatele
analizei descriptive sunt semnificative statistic (Sig. = 0.000, Phi = 0.251) în favoarea C.P.V.
licențiate. Beneficiarii au un spațiu adecvat pentru depozitarea obiectelor personale în C.P.V. care
dețin licență de funcționare.
Tabel 1.1. Gradul de mulțumire al beneficiarilor cu privire la condițiile de cazare în C.P.V.
licentiate vs.nelicențiate
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Camera personală 90% 87.6% Phi = - 0.038
Sig. = 0.532
Nesemnificativ
Luminozitate, aerisire, 91.7% 88.9% Phi = - 0.046
temperatură Sig. = 0.445
Nesemnificativ

83
În același sens se pronunță și Îngrijirea pe termen lung în Uniunea Europeană, Luxemburg Oficiul pentru
Publicatii ale Comunităților Europene, 2008, p. 7.
191
Curățenie și igienizare 93% 90.8% Phi = - 0.045
a camerei Sig. = 0.454
Nesemnificativ
Spațiu pentru 79.2% 95.4% Phi = 0.251
depozitarea obiectelor Sig. = 0.000
personale* Semnificativ

*Notă: În cazul acestui item, am luat în considerare faptul că există sau nu un asemenea spațiu
(răspunsul la întrebare sugera un răspuns cu da sau nu, iar în analiza noastră am recodat
răspunsul).

Atunci când și-au exprimat opinia, nemulțumirile respondenților vârstnici subliniau

necesitatea achiziționării de mobilier pentru depozitarea obiectelor personale (tabel 1.2. și 1.3).
Observațiile proprii susțin faptul că există C.P.V. unde obiectele personale sunt depozitate
sub pat, pe scaune, pe rafturi nepotrivite, și aceasta în principal în cazul C.P.V. nelicențiate.

Tabel 1.2. Nemulțumiri ale beneficiarilor referitoare la condițiile de cazare

alunec pe parchet
camera este încărcată cu lucrurile colegului
colega de cameră este foarte bolnavă și asta îmi creează discomfort
gresia e spartă
mă deranjează curentul care se produce
nu am o sonerie proprie pentru situații de urgență
nu se spală zilnic pe jos
spațiu insuficient pentru depozitare

Propunerile beneficiarilor cu privire la condițiile de cazare au în vedere achiziționarea de

mobilier (în 14 cazuri), în principal, așa cum se poate vedea în tabelul următor (tabel 1.3):

Tabel 1.3. Propuneri de îmbunătățire referitoare la condițiile de cazare enunțare de beneficiari

ar fi util să existe cadre de care să mă sprijin când mă ridic
igienizare, debarasare lucruri
să fie achiziționate perdele, draperii și lenjerii de pat noi
să fie gasită o soluție pentru protecție împotriva căldurii (peste vară)
schimbare gresie
schimbare mai des a lenjeriei de pat
achiziționare de mobilier

Observațiile proprii din timpul aplicării chestionarelor au dus la constatarea faptului că

există camere în C.P.V. unde ușile nu au clanțe decât pe dinafară, iar în alte situații există
dispozitive de închidere cu lacătul, pe dinafară, a ușii – ușă care se închide în timpul nopții și
uneori în timpul zilei. Aceste situații se întâlnesc, de obicei, în cazul camerelor din unele C.P.V.
care găzduiesc persoane diagnosticate cu diverse forme de demență.

192
 La Dimensiunea 1 – Condiții de cazare am inclus și informațiile obținute la întrebarea
numărul 2 din chestionar (gradul de mulțumire referitor la condițiile igienico-sanitare).
Asocierea dintre statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat) și gradul de mulțumire al
beneficiarilor în ceea ce privește itemii care se regăsesc în tabelul următor (tabel 1.4.) ne arată
faptul că vârstnicii care sunt rezidenți într-un C.P.V. licențiat sunt mai mulțumiți față de cei care
locuiesc într-un C.P.V. nelicențiat, rezultatele fiind semnificative statistic (Sig.<0.05).

Tabel 1.4. Gradul de mulțumire al beneficiarilor privind condițiile igienico-sanitare în C.P.V.

licentiate vs. nelicențiate
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Existența băii în 40% 52,3% Phi = 0.122
cameră Sig.= 0.043
Semnificativ
Existența apă rece, 85,8% 98% Phi = 0.233
caldă permanent Sig.= 0.000
Semnificativ
Existența covor 15% 45,8% Phi = 0.327
antiderapant în baie Sig.= 0.000
Semnificativ

În ceea ce privește nemulțumirile beneficiarilor referitoare la condițiile igienico-sanitare (tabel

1.5.) se evidențiază (în 18 cazuri dintre răspunsurile primite) existența unui prag înalt la baie, fapt
care a cauzat și accidentări (în 2 cazuri). Această situație se întâlnește la un C.P.V. nelicențiat.
Precizările legislative sunt însă foarte clare în această privință – grupurile sanitare sunt suficient
de spațioase și dotate cu echipamente adecvate pentru a evita riscul oricăror accidente.(Ordinul
nr. 2126/2014, Anexa 1, Modul IV Mediul de viață, Standard 5.1)

Tabel 1.5. Nemulțumiri ale beneficiarilor referitoare la condițiile igienico-sanitare

apa curge încet
chiuvete înfundate, curge apa pe lângă vană, o singură baie pentru tot palierul
nu este apă caldă tot timpul
nu este capac WC
nu există ventilație la baie
prag înalt la baie
prag înalt, am căzut în baie

193
DIMENSIUNEA 2. ALIMENTAȚIE

Majoritatea beneficiarilor sunt rezidenţi ai unui C.P.V. care deţine cantină proprie. Astfel,
dintre cei 273 respondenţi beneficiari ai CVP, 70.3% sunt rezidenţi într-un centru care deţine
cantină proprie, restul având rezidenţa într-un centru care asigură masa prin serviciul de catering.
Rezultatele obținute în urma analizei descriptive bivariate ne arată faptul că, în ceea ce
privește cantitatea hranei dar și calitatea acesteia, gradul de mulțumire al beneficiarilor este
crescut atunci când este vorba de un C.P.V. care are cantină proprie, față de un C.P.V. care nu are
cantină proprie. Apreciind cantitatea mâncării, C.P.V. care deţin cantină proprie, sunt mai
generoase în alcătuirea porţiilor de mâncare, în timp ce C.P.V. care utilizează serviciile de
catering furnizează o cantitate precisă, neavând posibilitatea de suplimentare a acesteia.
Rezultatele sunt semnificative statistic (Sig. = 0.010), deși asocierea este slabă (Phi = 0.156).
Nu există însă diferenţe între C.P.V. cu cantină vs C.P.V. care utilizează serviciile de catering, în
ceea ce priveşte percepţia beneficiarilor asupra calităţii mâncării. (tabel 2.1)

Tabel 2.1 Gradul de mulțumire al beneficiarilor asociat cu existența sau nu a cantinei, în ceea ce
privește cantitatea și calitatea hranei
Item privind Nu există cantina Există cantina Semnificația
satisfacția cu… proprie/se asigură proprie statistică a diferenței
catering (% mulțumiți) la pragul de 0.05
(% mulțumiți)
Cantitatea hranei 77,8% 89,6% Phi= 0.156
corelată cu existenta Sig.= 0.010
cantinei proprii sau Semnificativ
catering
Calitatea hranei 75,3% 81,3% Phi= 0.067
corelată cu existenta Sig.= 0.267
cantinei proprii sau Nesemnificativ
catering

Nemulțumirile exprimate de către beneficiari privesc în special serviciul de catering, care

nu permite diversificarea mâncării similar cu cea gătită în bucătăria proprie a instituției, nu ține
cont de regimul alimentar preferat de beneficiar și ajunge mai puțin caldă la C.P.V., unde fie este
reîncălzită, astfel scăzând proprietățile nutritive ale acesteia, sau uneori ajunge distribuită la
beneficiari în condițiile în care sosește, adică rece 84.
Redau mai jos, nemulțumirile exprimate de către beneficiari în ceea ce privește
alimentația: nu este mâncare de regim; aș vrea mai multă pâine; de 4 ani primim aceeași
mâncare - mamăligă cu pui; e același meniu vinerea si sâmbăta; mămăliga nu este fiartă bine;
mâncarea este cam rece; mâncarea nu are gust uneori; nu sunt mulțumit de regimul
adventiștilor; seara se oferă hrană rece, tort primim numai la sărbători.

84
Aceste constatări au fost confirmate cu prilejul propriilor evaluări sistematice în cadrul vizitelor de acreditare.
194
 Dacă ne raportăm la standardele de calitate, observăm că acestea permit căminelor pentru
persoane vârstnice să apeleze la servicii de catering, însă considerăm că aceste servicii trebuie
alese cu grijă de către furnizorii de servicii sociale, astfel încât să asigure o alimentație echilibrată
din punct de vedere cantitativ și calitativ pentru toți beneficiarii, în funcție de nevoile fiecăruia.
(Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1, Modul IV Mediul de viață, Standard 4.2)
De remarcat și subliniat este și faptul că există situații în care vârstnicii nu au un loc
adecvat pentru a lua masa (pentru a ajunge în sala de mese au nevoie de ajutor și atunci se preferă
să li se aducă mâncarea în cameră) și ei mănâncă pe pat sau pe noptieră, situație deloc adecvată
într-un centru rezidențial. Părerile exprimate de beneficiari, care se repetă cu privire la acest
aspect sunt de genul nu este măsuță pentru mâncat; manânc pe un scaun, dar și aș mânca în sala
de mese, dar mi-e greață (de la alți beneficiari).
Prin prelucrarea datelor (tabel 2.2.), dar și prin observația proprie, referitoare la deplasarea
vârstnicilor în sala de mese pentru a servi masa a fost identificat un procent destul de ridicat dintre
beneficiari (aproape 40%, dacă luăm în calcul și răspunsul uneori) care declară că nu servesc
masa în sala de mese. Este adevărat că o parte dintre aceștia sunt imobilizați la pat, însă cei mai
mulți vârstnici intervievați nu se află în această situație (nu a fost realizată o înregistrare a datelor
care să ne poată oferi mai multe informații în acest sens). Explicația poate veni din faptul că o
mare parte dintre beneficiari au nevoie de ajutor la deplasare, iar personalul angajat nu poate
satisface această nevoie a vârstnicilor, preferând să le servească mâncarea în cameră, în cele mai
multe cazuri neexistând mese cu această destinație.
Tabel 2.2. Distribuția vârstnicilor care servesc/nu servesc masa în sala de mese
Servirea mesei
în sala de mese Frecvență Procent
NU 103 37.7
DA 164 60.1
UNEORI 6 2.2
Total 273 100.0

Asocierea acestui item (servirea mesei în sala de mese) cu statutul serviciului social
(licențiat/nelicențiat) nu este semnificativă statistic (Phi = -0.104 și Sig. = 0.085). Aceasta
înseamnă că deplasarea în sala de mese a beneficiarilor nu este o caracteristică a serviciilor
sociale licențiate, dar nici a celor nelicențiate, situația întâlnindu-se indiferent de statutul
serviciului social.
Cerința legislatorului este de a se servi masa în dormitor numai pentru persoanele a căror
condiție de sănătate nu le permite deplasarea sau pentru cele care au nevoie de ajutor la hrănire și
hidratare. (Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1, Modul IV Mediul de viață, Standard 4.2)

195
 Propunerile de îmbunătățire în ceea ce privește alimentația, care se repetă frecvent, se
referă la acordarea fructelor/compotului de fructe care este o nevoie resimțită printre persoanele
vârstnice – 21 dintre cei care au propus îmbunătățiri susțin acest lucru. De asemenea, vârstnicii
doresc să beneficieze de condiții decente de a lua masa și să aibă un suport adecvat pentru aceasta
– 10 dintre aceștia au propus achiziționarea de măsuțe portabile. (tabel 2.3.)

Tabel 2.3. Propunerile de îmbunătățire exprimate de beneficiari privind alimentația

achiziționarea unei măsuțe portabile
să primim și fructe, acum le aduce familia
diversificarea alimentației
să primim și fructe
să fie adaugate condimente la mâncare (foi de dafin, pătrunjel etc.), să aibă gust mâncarea
să fie mâncare de regim
să ni se dea compot de fructe
să primim mâncare caldă
să se ofere carne și sâmbăta

DIMENSIUNEA 3. ÎNGRIJIREA ZILNICĂ

Îngrijirea zilnică reprezintă un aspect important pentru vâstnic și poate principalul care
reclamă îngrijirea lui într-un centru rezidential. Vorbim aici despre activitățile de bază ale vieții
de zi cu zi (igienă corporală, igiena eliminărilor, ajutor pentru îmbrăcare/dezbrăcare, ajutor pentru
alimentare, ajutor pentru mobilizare și deplasare, ajutor pentru utilizarea mijloacelor de
comunicare în scopul de a alerta) pentru care beneficiarul are nevoie de ajutor. Un aspect
important și sensibil în același timp este legat de prevenirea și tratarea escarelor, cauzate printre
altele, așa cum întâlnim în literatura de specialitate (Blundell, A., Gordon, A., 2015, p.56-57), de
activități deficitare de îngrijire, și anume – lipsa mobilizării, hidratare insuficientă, hrănirea
necorespunzătoare, neasigurarea de materiale și echipamente specifice, lipsa toaletării/toaletare
inadecvată la schimbarea materialelor de incontinență.
Cadrul normativ (Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1, Modul III Activități/Servicii, Standard
1) reglementează condițiile care trebuie respectate în ceea ce privește îngrijirea personală a
persoanelor vârstnice, și anume ajutor adecvat pentru realizarea activităților de bază ale vieții
zilnice care să permită acestora să-și continue viața în demnitate și respect; oferirea de suport
adecvat pentru asigurarea unui stil de viață cât mai activ.
Merită să amintim aici, ca exemplificativă, opinia unui participant la un focus grup,
regăsită în studiul lui Șoitu (2013): “ce mi se pare îngrozitor , […] este gradul de dezumanizare
în care ajunge beneficiarul – adică îi pui un pampers unui bătrân fiindcă nu ai tu chef să ieși din

196
sală și să te duci să îl ții de mână să ajungă la baie? Mi se pare degradant total și să-l obligi să
utilizeze scutecul, când el ar fi capabil să meargă la baie !? Este nedemn și înjositor pentru
vârstnic. “
Întrebarea despre îngrijirea zilnică, a vizat identificarea gradului de mulțumire privind
patru paliere ale îngrijirii: asistența pentru igiena personală, asistența pentru prevenirea și
îngrijirea escarelor, toaleta zilnică asociată cu problemele de incontinență și asistența pentru
deplasare zilnică. Variantele de răspuns au fost: adesea nemulțumit; uneori nemulțumit, alteori
mulțumit; adesea mulțumit; nu este cazul. Cea din urmă variantă a fost aleasă ca răspuns de un
procent variabil de beneficiari, în funcție de item, ceea ce nu mi-a permis să realizez o analiză
bivariată, să asociez itemii de îngrijire zilnică cu statutul serviciului social (licentiat/nelicențiat).
Analiza frecvențelor/distribuției beneficiarilor în funcție de gradul de mulțumire privind
îngrijirea zilnică ne arată următoarele:

Tabel 3.1. Distribuția beneficiarilor în funcție de gradul de mulțumire privind îngrijirea zilnică
acordată
asistența oferită de prevenire, probleme asistența
personalul de îngrijire incontinență pentru
îngrijire pentru escare deplasare
menținerea igienei
personale frecvență / frecvență / frecvență /
frecvență / % % % %
adesea nemultumit 1 (0.4%) 1 (0.4%) - 1 (0.4%)
uneori nemultumit, alteori 15 (5,5%) 6 (2.2%) 11 (0.4%) 16 (5.9%)
multumit
adesea multumit 178 (65,2%) 30 (11.0%) 169 (61.9%) 97 (35,5%)
nu este cazul 79 (28,9%) 236 (86.4%) 93 (34.1%) 159 (58.2%)
Total 273 273 273 273

Dintre beneficiarii care au declarat că au avut nevoie de servicii de îngrijire zilnică, în

funcție de situație, aceștia au fost mai mult mulțumiți decât nemulțumiți de serviciile de îngrijire
primite.
Deși au fost puține situațiile în care beneficiarii au raportat nemulțumiri privind îngrijirea
zilnică, aceștia reclamă totuși lipsa de asistență pentru deplasare. “M-aș duce afară, am nevoie de
ajutor la mobilizarea cu cadrul” este doar un exemplu de acest fel, care reclamă lipsa ajutorului
pentru deplasare.
Observațiile proprii din timpul aplicării chestionarelor mi-au permis să identific situații în
care beneficiarii din C.P.V. stau în pat, nu se plimbă/nu sunt plimbați pe coridor și cu atât mai
mult afară, în curte. “Nu avem voie să ieșim din cameră” declară o altă beneficiară dintr-un
197
centru unde au fost identificate sisteme de închidere cu lacătul, pe dinafară, a ușilor de la cameră
(fapt care se întâmplă mai ales noaptea, conform declarațiilor beneficiarilor), și din păcate nu este
singurul exemplu.
La întrebarea – Cât de mulțumit(ă) sunteți de îngrijirea zilnică în ceea ce privește
toaletarea zilnică (curățare, spălare) asociată cu problemele de incontinență (urinară, de fecale,
mixtă) odată cu schimbarea scutecelor/pampersilor (minim de 3 ori pe zi) ? – mulți beneficiari
au răspuns că materialele de incontinență sunt schimbate de 2 ori pe zi.
Am dorit să văd dacă există o asociere între contribuția beneficiarului care plătește/nu
plătește suplimentar materialele de incontinență/pampersul și gradul lui de mulțumire. Aceasta ar
susține cerința normativă conform căreia contribuția beneficiarului e de preferat să includă toate
costurile generate de îngrijirea vârstnicului și eventual, contribuția să fie calculată diferit în
funcție de gradul de dependență – cum de altfel prevede legislația în cazul căminelor publice
pentru persoane vârstnice. Comunicarea, de către furnizorul de servicii sociale, unui cost pentru
contribuția beneficiarului, evident mai redus dacă nu se acoperă și cheltuiala cu pampersul, poate
să inducă în eroare vârstnicul/familia/aparținătorii acestuia.

Din datele care au stat la baza studiului reiese faptul că 146 de beneficiari sunt rezidenți
într-un C.P.V. în care costurile cu materialele de incontinență sunt incluse în contribuție, în timp
ce 127 de vârstnici plătesc separat costul acestor materiale. (tabel 3.2.)

Tabel 3.2. Distribuția beneficiarilor în funcție de includerea costurilor cu materiale de

incontinență în contribuția pentru serviciile socio-medicale furnizate
Contribuția include
costuri cu material de
incontinență Frecvență Procent %
NU 127 46.5
DA 146 53.5
Total 273 100.0

Beneficiarii sunt mai mulțumiți (98,9%) de îngrijirea zilnică, respectiv toaletarea lor
asociată cu problemele de incontinență, atunci când contribuția lor include și materialele de
incontinență, decât atunci când plătesc separat aceste materiale (88,4%), rezultat semnificativ
statistic în condițiile date (Phi = 0,220, Sig. = 0.003) – (tabel 3.3). Această asociere ar putea fi
explicată prin faptul că, în prima situație pampersul vârtsnicului este schimbat de câte ori este
nevoie, aceasta oferindu-i un grad mai mare de mulțumire, decât în cea de-a doua situație, când
numărul materialelor de incontinență este numărat și, probabil fix, aceasta nepermițând
schimbarea acestuia mai mult de 2 ori pe zi.

198
Tabel 3.3. Gradul de mulțumire al beneficiarilor asociat cu plata suplimentară sau nu a
materialelor de incontinență
Item privind Contribuția nu Contribuția acoperă Semnificația
satisfacția cu… acoperă cheltuielile cheltuielile cu statistică a diferenței
cu materialele de materialele de la pragul de 0.05
incontinență incontinență
(% mulțumiți) (% mulțumiți)
Toaletarea zilnică 88.4% 98.9% Phi= 0.220
asociată cu Sig.= 0.003
problemele de Semnificativ
incontinență
Oricum, cu sau fără plata suplimentară pentru materialele de incontinență trebuie avută în
vedere nevoia persoanei vârstnice, a fiecăreia în parte, acesta fiind criteriul de schimbare a
pampersului și nu un număr fix de material de incontinență alocate/beneficiar. Acest fapt este
susținut și de legislator, care precizează că schimbarea pampersului se realizează de minim 3 ori
pe zi. (Ordinul nr.2126/2014, Anexa 1, Modul III Activități/Servicii, Standard 1.2)

DIMENSIUNEA 4. ASISTENȚA MEDICALĂ

Starea de sănătate a vârstnicului atunci când devine locuitor al unui C.P.V. este destul de
fragilă și necesită o atenție sporită pentru acordarea unor servicii adecvate 85.

Centrul e obligat să asigure supravegherea stării de sănătate, administrarea medicației,

efectuarea îngrijirilor medicale de bază. (Ordinul nr.2126/2014, Anexa 1, Modul III
Activități/Servicii, Standard 2)
Vârstnicii se declară mulțumiți în ceea ce privește supravegherea stării de sănătate,
administrarea medicației și atitudinea și comportamentul personalului medical, atât în C.P.V.
licențiate, cât și în C.P.V. nelicențiate, rezultatele asocierii nefiind semnificative statistic. (tabel
4.1.)

Tabel 4.1. Gradul de mulțumire al vârstnicilor în ceea ce privește asistența medicală și

comportamentul personalului medical
Item privind satisfacția Serviciu Serviciu licentiat Semnificația
cu… nelicențiat (% mulțumiți) statistică a diferenței
(% mulțumiți) la pragul de 0.05
Supravegherea stării de Phi = 0.058
85% 88,9%
sănătate și administrarea Sig.= 0.340
medicației Nesemnificativ
Atitudinea și Phi = 0.059
84,2% 88,2%
comportamentul Sig.= 0.330
personalului medical Nesemnificativ

85
Aspecte observate în timpul vizitelor de acreditare
199
 Dacă ne referim la includerea în contribuția beneficiarului a costului cu medicația
observăm că în 53 % dintre cazuri aceasta nu se plătește separat, fiind asigurată de C.P.V. în
contul contribuției beneficiarului, iar în restul situațiilor medicația acordată are un cost
suplimentar față de contribuția stabilită pentru beneficiari. (tabel 4.2.) Această din urmă situație
înseamnă o contribuție lunară mai mica pentru beneficiar, dar care trebuie suplimentată de către
vârstnic/familie/aparținători cu ceea ce presupune costul medicației.
Tabel 4.2. Distribuția beneficiarilor în funcție de includerea costurilor cu medicația în
contribuția pentru serviciile socio-medicale furnizate
Contribuția include
costurile cu
medicația Frecvență Procent %
NU 128 46.9
DA 145 53.1
Total 273 100.0

Asocierea dintre contribuția beneficiarului și acoperirea sau nu a costurilor cu medicația și

supravegherea stării de sănătate și administrarea medicației nu este semnificativă statistic (Phi =
0.101, Sig. = 0.096), însă 90,3% dintre beneficiari sunt mai mulțumiți atunci când nu există un
cost suplimentar pentru medicație, față de 83,6% când trebuie să suporte costul medicației. (tabel
4.3.)
Tabel 4.3. Gradul de mulțumire al beneficiarilor asociat cu plata suplimentară sau nu a
medicației
Item privind satisfacția Contribuția nu Contribuția acoperă Semnificația
cu… acoperă cheltuielile cheltuielile cu statistică a
cu medicația medicația diferenței la pragul
(% mulțumiți) (% mulțumiți) de 0.05
Supravegherea stării de 83.6% 90.3% Phi = 0.101
sănătate și administrarea Sig.= 0.096
medicației Nesemnificativ

Din înregistarea opiniei beneficiarului cu ocazia aplicării chestionarului am remarcat

faptul că asistența medicală este asigurată în mare parte de către asistentele medicale. Medic
angajat permanent, cu excepția unui singur C.P.V. nu există. În unele cazuri există contract de
colaborare cu un medic de medicină de familie/psihiatru care consultă beneficiarii cu o frecvență
săptămânală/lunară. Există însă situații când medicul nu este prezent sub nici o formă (6 dintre
C.P.V.). Lipsa medicului a fost identificată, atât ca nemulțumire, cât și ca propunere de
îmbunătățire a serviciilor de către beneficiari, așa cum se poate vedea în tabelul de mai jos. (tabel
4.4.). Aspecte privind personalul de specialitate vor fi discutate în subcapitolul dedicate acestui
aspect.

200
Tabel 4.4. Nemulțumirile și propunerile de îmbunătățire exprimate de beneficiari privind
asistența medicală
Nemulțumiri Propuneri de îmbunătățire
doamna doctor e grăbită, repezită ar fi bine să fie și medic
medicul vine o dată pe lună consult periodic medic de specialitate/diverse specialități
nu este medic de specialitate să primim medicamente gratuit
nu există medic
nu știu să existe medic

Este adevărat că reglementarea legală prevede, ca obligativitate acordarea asistenței

medicale de către asistenți medicali/asistente medicale, ajutate de către infirmiere, aceasta
însemnând că, obligatoriu, în structura de personal a C.P.V. trebuie să regăsim acest tip de
personal. Nu este obligatorie angajarea unui medic, însă, coform standardelor trebuie să existe
dovada înscrierii fiecărui beneficiar la medic de familie. Indiferent însă de modul de asigurare a
asistenței medicale (cu sau fără medic) C.P.V. este obligat să informeze beneficiarul/aparținătorii
acestuia de modul/de către cine se acordă asistența medicală. (Ordinul nr. 2126/2014, Anexa 1,
Modul III Activități/Servicii, Standard 2)
Conținutul standardului menționat anterior este oarecum, din punctul nostru de vedere,
confuz sau poate produce confuzie în rândul căminelor pentru persoane vârstnice. Pentru a fi mai
expliciți menționăm următoarele: pe lângă faptul că se menționează excepția de la a fi îndeplinite
a condițiilor prevăzute la S 2.4, S 2.3, S 2.4, S 2.5, S 2.6 (observăm că S 2.4 se menționează de
două ori) – care putem admite că reprezintă o greșeală de tehnoredactare, dar care induce totuși
confuzie, condițiile care sunt obligatorii de îndeplinit, respectiv S 2.1, S 2.2, S 2.7 se relaționează
(din punctul nostru de vedere) cu cele care nu sunt obligatorii de îndeplinit. Pentru a fi mai
evidentă observația noastră vom reda conținutul condițiilor impuse de standarde.
1) Condiția 2.1. (obligatorie) În funcție de scopul/funcțiile sale și categoria de beneficiari
căreia i se adresează, centrul asigură sau, după caz, facilitează, accesul fiecărui beneficiar la
asistență medicală – aceasta presupune asigurarea supravegherii stării de sănătate, administrarea
medicației, efectuarea îngrijirilor medicale de bază. Beneficiarii, conform acestui standard trebuie
să primească asistența medicală de care au nevoie.
2) Condiția 2.2. (obligatorie) Centrul informează beneficiarii cu privire la asistența medicală
acordată – informarea beneficiarilor/reprezentanților acestora se impune a fi
confirmată/consemnată într-un registru. Dacă ne raportăm la condiția anterioară, Condiția 2.2. nu
face altceva decât să oblige C.P.V. să acorde asistența medicală de care are nevoie persoana
vârstnică, adică nu e facultativă acordarea corespunzătoare a acesteia.
3) Condiția 2.3 (facultativă) Centrul asigură monitorizarea în scop preventiv și terapeutic a
stării de sănătate a beneficiarilor și adaptează regimul de viață și cel alimentar conform
indicațiilor specialiștilor – activitățile desfășurate pentru realizarea acestei condiții se înscriu în
201
fișa de monitorizare servicii a beneficiarului (stare de sănătate, simptome, consultații, tratamente,
regim igienico-dietetic). Pentru noi este însă, destul de greu de înțeles cum poți să acorzi asistența
medicală adecvată vârstnicului (condiție obligatorie) fără să monitorizezi (preventiv și terapeutic)
starea de sănătate a acestuia (condiție facultativă) ?
4) Condiția 2.4. (facultativă) Centrul asigură evidenţa acordării medicaţiei pentru fiecare
beneficiar – evidența medicației administrate se menționează în fișa de monitorizare servicii a
beneficiarului. Ori, dacă este obligatorie acordarea asistenței medicale adecvate cum se
înregistrează acordarea medicației dacă această condiție e facultativă ? Mai mult, în textul
legislativ se menționează: pentru beneficiarii care nu-și pot lua singuri medicația aceasta se
administrează de către personalul medical. Ce se întâmplă însă, cum se întâmplă, dacă această
condiție a standardului este facultativă ?
5) Condiția 2.5. (facultativă) În funcție de tipul și misiunea centrului, acesta este dotat
corespunzător pentru asigurarea asistenţei medicale – centrul poate dispune de cabinet
medical/de consultații cu dotările meinime necesare. Dacă C.P.V. este obligat să aibă asistent
medical/asistentă medical și să dețină documente în care este evidențiată (per total sau per
beneficiar) acordarea medicației, atunci cum poate fi facultativă existența cabinetului medical ?
6) Condiția 2.6 (facultativă) Centrul asigură depozitarea medicamentelor şi a materialelor
necesare acordării serviciilor medicale în condiţii de siguranţă – medicamentele și materialele
sanitare sunt depozitate în condiții de siguranță, într-un spațiu închis cu cheie. Din nou, dacă
C.P.V. trebuie să asigure beneficiarului asistența medicală de care are nevoie nu este necesar
(obligatoriu) și nu facultativ ca acesta să dețină un spațiu adecvat pentru depozitarea
medicamentelor și materialelor specifice ?
7) Condiția 2.7. (obligatorie) Centrul asigură evidența medicamentelor și a altor materiale
consumabile utilizate pentru îngrijirea beneficiarilor – medicamentele și materialele consumabile
sunt evidențiate pentru fiecare beneficiar (însă per cantitate totală eliberată, nu individualizat, pe
consumul zilnic) într-o condică de evidență care se păstrează la cabinetul medical. De data aceasta
se precizează ca obligatorie păstrarea unei evidențe pentru medicație și materialele specifice
utilizate, însă dacă se asigură evidența acestora presupunem că există și un spațiu adecvat pentru
depozitare (condiție facultativă).
Aceste neconcordanțe, probabil neintenționate, pot fi reconsiderate, remediate destul de
simplu de către legiutor, fiind necesară însă sesizarea expresă a acestuia. În ceea ce ne privește
considerăm că toate condițiile Standardului 2, Asistență pentru sănătate (Modul III) se impun a fi
obligatorii de îndeplinit, întrucât vârstnicul așa cum se precizează în literatura de specialitate, are
nevoi socio-medicale complexe, astfel având nevoie și de asigurarea adecvată, cel puțin minimă,
a asistenței medicale.

202
DIMENSIUNEA 5. SERVICII DE RECUPERARE FUNCȚIONALĂ

Serviciile de recuperare funcțională (kinetoterapie, masaj, altele) nu reprezintă un aspect

pe care să fie pus accentul în căminele pentru persoane vârstnice. Această situație va trebui
analizată cu atenție atunci când vine vorba de licențierea serviciului.
Trebuie menționat faptul că legiuitorul a intuit unele aspecte legate de infrastructura
necesară desfășurării activităților de recuperare și a acordat un termen până la care să poată fi
adaptate clădirile/spațiile în care funcționeză C.P.V. care au fost acreditate conform legislației
anterioare. Astfel, acestea au obligația de a realiza amenajarea și dotarea spațiilor, în funcție de
tipul terapiei specific, pentru a putea fi reacreditate. Nu același lucru este valabil pentru C.P.V.
care se află la prima acreditare/licențiere.
Menținerea sau ameliorarea capacităților fizice, psihice și senzoriale ale persoanei
vârstnice prin programe de recuperare/reabilitare e recomandat a fi asigurată de către C.P.V.
pentru a le facilita beneficiarilor o viață cât mai autonomă. (Ordinul nr. 2126/2014, Modul III,
Activități/Servicii, Standard 3.1.)
Contribuția beneficiarului include serviciile de recuperare fizică într-un procent de
aproape 40% dintre vârstnicii din C.P.V. unde s-au aplicat chestionare, în timp ce pentru cei mai
mulți beneficiari, respectiv 60%, aceste servicii se achită separat, pe lângă contribuția lunară. Nu
toți beneficiarii pot suporta un cost suplimentar față de contribuția stabilită, astfel încât nu pot
beneficia, atunci când acesta reprezintă un serviciu extracost, de exemplu, de serviciile de
recuperare fizică.
Pe de altă parte, cu sau fără extracost, serviciile de recuperare funcțională se oferă,
conform declarațiilor beneficiarilor în 95 de cazuri. Și dacă doar 95 de beneficiari au exprimat
faptul că sunt rezidenți într-un C.P.V. care oferă servicii de recuperare fizică și mai puțini (54)
sunt cei care participă la astfel de programe, adică sub 20% din numărul total de beneficiari
intervievați.
Dacă ne referim la spațiile special amenajate pentru activitățile de recuperare din cei 54 de
beneficiari care participă la astfel de programe, 45 au declarat că activitățile se desfășoară în sala
de socializare sau sala de mese.
Observăm, totuși că din cele 95 de cazuri, serviciile de recuperare funcțională se oferă în
mai mare măsură în C.P.V. licențiate (61 de beneficiari), decât în centrele nelicențiate (34 de
beneficiari).

203
 Am considerat relevantă evidențierea (tabel 5.1. tabel 5.2.) nemulțumirilor și propunerilor
beneficiarilor față de programele de recuperare funcțională. Acestea sunt aspecte pe care le-am
observat și în timpul aplicării chestionarelor, dar și în cadrul vizitelor de acreditare.

Tabel 5.1. Nemulțumirile exprimate de beneficiari privind recuperarea funcțională

există doar la parter bicicletă medicală
gimnastica se face în sala de mese
gimnatica se face în sala de socializare
nu exista sală de gimnastică
nu este sală de recuperare
nu este un spațiu special amenajat
kinetoterapia se plătește separat
programele de recuperare se fac cu cost suplimentar

Tabel 5.2. Propunerile de îmbunătățire exprimate de beneficiari privind recuperarea funcțională

să fie amenajată o sală de gimnastică

să fie amenajată o sală pentru recuperare
să mă ajute să mă plimb
să pot să mă plimb cu scaunul cu rotile jumatate de oră
să fie organizat un program zilnic de recuperare
să fie ședinte de kinetoterapie gratuite

La fel ca și în situația standardului referitor la Asistența pentru sănătate sau poate chiar
mai mult, Standardul 3 Recuperare/reabilitare funcțională (Ordinul nr. 2126/2014, Modul III
Activități/Servicii) este exceptat în întregime de la îndeplinirea obligatorie, serviciile sociale
furnizate în C.P.V. putând fi și în acest fel licențiate. Ne-am pus întrebarea dacă aceste prevederi
ale legislației sunt în favoarea vârstnicului, mai ales că beneficiarii C.P.V. sunt in marea lor parte
persoane cu diverse afecțiuni care reclamă/necesită servicii de recuperare funcțională. Însă, dacă
evaluarea nu este realizată corect și obiectiv, dacă nu sunt luate în considerare toate nevoile
vârstnicului, serviciile de recuperare funcțională (care până la urmă au și rol de prevenție, de
întreținere a autonomiei persoanei vârstnice) pot să nu fie furnizate, cu sprijinul legislației.
Considerăm că pentru a fi exceptate serviciile de recuperare funcțională de la obligativitatea
îndeplinirii lor, ar trebui ca în C.P.V. să regăsim doar vârstnici sănătoși, cu afecțiuni minore
datorate vârstei și considerați independenți din perspectiva evaluării sociomedicale (geriatrice).
Din experiența noastră, însă, vârstnicii din C.P.V., cu excepții bineînțeles, suferă de diverse
afecțiuni, grave prin efectele pe care le generează și care necesită o intervenție complexă. Din
această perspectivă ne putem întreba dacă aceste cămine pentru persoane vârstnice sunt într-
adevăr cămine sau pot și ar trebui încadrate la o altă categorie de unități de asistență socială, și

204
anume Centre de îngrijire și asistență (acestea fiind considerate, conform legislației centre pentru
persoane cu dizabilități) ? Însă aceasta este o întrebare care poate sta la baza unui alt studiu, a
unei alte cercetări.
Așadar, chiar dacă condițiile standardelor de calitate nu consideră ca obligatorie furnizarea
de servicii de recuperare funcțională, totuși beneficiarii resimt ca necesară oferirea unor astfel de
servicii.

DIMENSIUNEA 6. SERVICII DE ASISTENȚĂ PSIHOLOGICĂ

Schimbarea domiciliului vârstnicului într-un C.P.V. aduce cu sine o întreagă paletă de

probleme psihologice/tulburări emoționale. Tocmai de aceea ne așteptăm să existe/să fie
identificate de către vârstnic persoane de specialitate din cadrul C.P.V. cu care acesta să poată
discuta aspectele care-l preocupă.
Activitățile de asistență psihologică sunt cuprinse în trei standarde din legislație (Ordinul
nr. 2126/2016, Modul III), și anume: Standardul 3. Recuperare/reabilitare funcțională; Standardul
4. Viața activă și contacte sociale; Standardul 5. Integrare/reintegrare socială.
Am vrut să evidențiez gradul de mulțumire al vârstnicului, față de posibilitatea de a-și
exprima și discuta propriile probleme emoționale cu personalul de specialitate din cadrul C.P.V.
Un procent de 42% dintre vârstnici respondenți declară că au stat de vorbă cu cineva
despre problemele emoționale, doar aproximativ 6% declarând că nu au găsit pe nimeni cu cine să
stea de vorbă. Vârstnicii care au vorbit cu alți beneficiari și care nu au identificat pe nimeni din
personalul C.P.V. să discute despre problemele lor emoționale reprezintă un procent de 23,4%.
Un procent destul de ridicat (28,6%) dintre vârstnici declară faptul că nu au avut nevoie de acest
serviciu.
Tabel 6.1 Distribuția răspunsurilor vârstnicilor în funcție de identificarea unei persoane pentru
discutarea problemelor emoționale
Frecvență Procent %
nu a fost cazul,nu am 78 28.6
avut nevoie
nu am găsit pe nimeni 16 5.9
am stat de vorbă 115 42.1
am vorbit cu alți 64 23.4
beneficiari
Total 273 100.0

De interes, ne apare persoana care a fost identificată pentru discutarea problemelor

emoționale (tabel 6.2). La această întrebare vârtsnicii au avut posibilitatea unui răspuns multiplu,

205
variantele fiind: medic, asistent medical, îngrijitoare, asistent social, psiholog, altcineva. În acest
din urmă caz (altcineva) am observat că vârstnicii (64 dintre aceștia) discută între ei și aspectele
emoționale și nu apelează la personalul de specialitate al C.P.V.

Tabel 6.2 Distribuția personalului angajat al C.P.V. cu care se discută probleme emoționale, în
funcție de răspunsurile vârstnicilor

asistență psihologică – DA NU Număr total

am stat de vorbă cu …… frecvență/procent % frecvență/procent % răspunsuri
vârstnici
67 206
asistent social (24,5%) (75,5%) 273
6 267
(2,2%) (97,8%)
psiholog 273
13 260
(4,8%) (95,2%)
Medic 273
65 208
(23,8%) (76,2%)
asistent medical 273
73 200
(26,7%) (73,3%)
îngrijitoare/infirmieră 273

Faptul că aproape 27% dintre vârstnici discută cu personalul de îngrijire poate fi explicat
prin faptul că acesta probabil petrece mai mult timp cu vârstnicul, în activitatea de
îngrijire/igienizare, mai ales atunci când acesta este imobilizat. Însă discuțiile beneficiarului cu
îngrijitoarele/infirmierele nu pot fi considerate asistență psihologică de specialitate.
Cu totul de neînțeles pentru noi și de neacceptat este faptul că doar 67 dintre vârstnici (sub
25%) discută cu asistentul social și un procent extrem de mic (2,2%) cu un psiholog. În condițiile
în care C.P.V. nu are angajat psiholog (această situație regăsindu-se la aproape toate C.P.V.) ne
așteptam ca asistentul social să fie cel care preia rolul de consilier în ceea ce privește discutarea
problemelor emoționale ale vârstnicului. Am înregistrat însă răspunsuri de felul “nu m-am întâlnit
cu asistentul social”, ceea ce este de neacceptat.
Tabel 6.3. Asocierea dintre statutul serviciului social (licentiat/nelicențiat) cu gradul de
mulțumire al beneficiarilor privind discutarea problemelor emoționale
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Discutarea Phi = 0.038
40% 43,8%
problemelor Sig. = 0.529
emoționale* Nesemnificativ
206
*Notă: pentru această analiză am luat în calcul ca fiind mulțumit, doar beneficiarii care au stat de
vorbă cu cineva din personalul de specialitate al C.P.V.

Asocierea dintre statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat) și gradul de mulțumire al

beneficiarilor ne arată că aceștia sunt mai mulțumiți atunci când sunt rezidenți în C.P.V. licențiate
(43,8%) decât în cazul serviciilor nelicențiate. Rezultatul nu este semnificativ statistic (Phi =
0.183, Sig. = 0.027), însă este în favoarea serviciilor sociale licențiate. (tabel 6.3.)
Lipsa psihologilor dintre personalul de specialitate al C.P.V. poate fi resimțită pe termen
lung, mai ales atunci când nici existența sau activitatea asistentului social nu este remarcată.

DIMENSIUNEA 7. SOCIALIZARE ȘI PETRECERE A TIMPULUI LIBER

Viața vârstnicului nu se sfârșeste odată cu internarea într-un cămin pentru persoane

vârstnice. Personalul din C.P.V. trebuie să sprijine și să încurajeze vîrstnicii pentru a-și păstra
autonomia funcțională și a-și păstra/menține abilitățile de viață independentă, atunci când acest
lucru este posibil. Pentru aceasta e recomandabil a se organiza diverse activități pentru
promovarea unei vieți active atât în interiorul centrului rezidential (organizarea de activități care
presupun un efort fizic, mental și intelectual minim; sah/table/remmy; audiții muzicale; lectură;
pictură; dans etc. – activități care au fost incluse la întrebarea referitoare la petrecerea timpului
liber; implicarea beneficiarilor în diverse activități gospodărești – activități la care am făcut
referire la întrebarea privind viața activă din interiorul căminului), cât și în exteriorul acestuia
(menținerea legăturilor cu familia și prietenii; utilizarea serviciilor din comunitate etc.) – precizări
pe care le regăsim în legislația care reglementează standardele de calitate aplicabile pentru C.P.V.
În ceea ce privește gradul de mulțumire al beneficiarilor pentru păstrarea unei vieți active
în interiorul C.P.V. (tabel 7.1) răspunsurile vârstnicilor scot în evidență faptul că aceștia nu se pot
implica, și asta în proporție de aproape 43%. Un procent destul de mare (aproape 31%) este
reprezentat de către vârstnicii care nu se implică, deși ar putea, motivele fiind diverse – de la
“personalul face tot”, “nu ne solicită” până la “am muncit destul”, “nu mă interesează” . Există
totuși situații (26,4%) în care vârstnicii se implică “destul de des” și “uneori” în astfel de
activități.
Tabel 7.1. Distribuția beneficiarilor în funcție de participarea la activități pentru menținerea unei
vieți active în interiorul C.P.V.
Activități în interiorul C.P.V. Frecvență Procent %
destul de des 16 5.9
Uneori 56 20.5
nu mă implic 84 30.8
nu pot 117 42.9

207
Total răspunsuri 273 100.0

Putem observa că în cadrul C.P.V. licențiate gradul de mulțumire al beneficiarilor, care

participă la acestea este de aproape 30%, față de 22,5% în cazul C.P.V. nelicențiate, însă
rezultatele nu sunt semnificative statistic.(tabel 7.2.)
Tabel 7.2. Asocierea dintre statutul serviciului social (licentiat/nelicențiat) cu gradul de
mulțumire al beneficiarilor privind menținerea unei vieți active în interiorul căminului

Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația

satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Activități de menținere Phi = 0.078
22,5% 29,4%
a unei vieți active în Sig. = 0.198
interiorul căminului* Nesemnificativ

*În cazul acestui item am considerat răspunsurile cu“destul de des” și “uneori” mulțumit și “nu
mă implic” și “nu pot” nemulțumit

Dacă facem referire la implicarea beneficiarilor în activitățile din exteriorul căminului

situația este asemănătoare cu cea descrisă anterior. Într-o proporție de aproape 75% vârstnicii
declară că nu se deplasează/nu pot să se deplaseze în exteriorul căminului, restul desfășurând
diverse activități de viață activă în exterior. (tabel 7.3).

Tabel 7.3. Distribuția beneficiarilor în funcție de participarea la activități pentru menținerea unei
vieți active în exteriorul C.P.V.
Activități în exteriorul C.P.V. Frecvență Procent %
destul de des 26 9.5
Uneori 44 16.1
nu mă deplasez/nu pot 203 74.4
Total răspunsuri 273 100.0

Din datele rezultate este evident faptul că vârstnicul, odată ajuns într-un centru rezidential
nu mai beneficiază de o viață activă în exteriorul căminului. Situația este explicabilă dacă ne
gândim că mare parte dintre vârstnici ajung într-un cămin într-o stare de dependență care nu le
mai permite deplasarea independentă în exteriorul căminului. Nu este relevantă în acest caz
asocierea cu statutul serviciului social (licentiate/nelicențiat).
Aplicarea chestionarelor la două centre rezidențiale publice situate în mediul urban, mi-a
permis să constat faptul că vârstnicii rezidenți în acestea, au o viață activă în exteriorul centrului:

208
merg la magazine, la spectacole, la plimbare prin oraș, în vizită la familie. Este adevărat că în
ceea ce-i privește, gradul de dependență este mai redus, aceasta fiind o situație mai des întâlnită în
cazul rezidenților din C.P.V. publice.
Și atunci, dacă în exteriorul căminului pentru persoane vârstnice este dificil de organizat
activități am presupus că acestea sunt oarecum suplinite de activitățile organizate în interiorul
căminului. Am văzut anterior că beneficiarii nu se implică/nu sunt implicați în activitățile
gospodărești, de viață activă în interiorul căminului. Să vedem care sunt rezultatele în ceea ce
privește activitățile de socializare și petrece a timpului liber organizate în C.P.V.
Am calculat frecvența cu care beneficiarii respondenți declară că se organizează activități
de petrecere a timpului liber și socializare. (tabel 7.4) Observăm astfel că procentul cel mai mare
revine organizării acestor activități uneori (55,3%), ceea ce înseamnă că acestea nu sunt zilnice,
cum ar fi de preferat.
Standardele de calitate menționează că activitățile de petrecere a timpului liber se
desfășoară conform unui program lunar de activități, afișat la loc vizibil pentru beneficiari. Însă,
după o ședere de câteva luni într-un cămin acestea devin/ar trebui să devină o rutină, programul
fiind doar o cerință normativă.

Tabel 7.4. Frecvența organizării activităților de socializare și petrecere a timpului liber

Activități socializare și petrecere a
timpului liber Frecvență Procent %
Adesea 69 25.3
Uneori 151 55.3
Deloc 13 4.8
nu știu 40 14.7
Total răspunsuri 273 100.0

Principalele tipuri de activități la care participă beneficiarii sunt evidențiate în tabelul

următor (tabel 7.5):
Tabel 7.5. Distribuția activităților la care beneficiarii declară că participă
DA – frecvență NU – frecvență DA – procent % NU – procent %
șah/table/rummy 27 246 9,9 90,1
lectură/citirea presei 68 205 24,9 75,1
audiții muzicale 35 238 12,8 87,2
desen/pictură 28 245 10,3 89,7
organizarea 130 143 47,6 52,4
zilelor de naștere
organizarea 150 123 54,9 45,1
sărbătorilor religioase
Excursii 25 248 9,2 90,8
spectacole în afara 10 263 3,7 96,3
căminului

209
 După cum se poate observa din tabelul prezentat preponderența activităților la care
participă beneficiarii este reprezentată de organizarea zilelor de naștere și organizarea
sărbătorilor religioase, activități de grup, cu o frecvență periodică, dar nu zilnică. Activitățile
stimulative și de menținere a restantului funcțional sunt frecventate mai puțin de către vârstnici
(șah/table/rummy – 9,9%; lectură/citirea presei – 24,9%; desen/pictură – 10,3%).
O altă activitate de socializare și petrecere a timpului liber la care participă beneficiarii
este reprezentată de vizionarea TV (179 din 273 de beneficiari) – am înregistrat aici doar
răspunsurile în cazul în care această vizionare TV se întâmplă în sala/spațiul de socializare,
împreună cu alți vârtsnici, și nu doar în camera proprie. Și în acest caz este vorba despre o
activitate pasivă, nestimulativă pentru beneficiari.
Activități cu o frecvență redusă, desfășurate de beneficiari sunt reprezentate de:
croșetat/tricotat/cusut – 13 beneficiari; exerciții cu mingea/gimnastică cu asistentul social – 6
beneficiari; participare la întâlniri documentare/concursuri – 3 beneficiari.
Într-unul dintre C.P.V. licențiate am întâlnit desfășurarea unor activități de pictură,
concretizate într-o expoziție impresionantă pe holul principal al clădirii. Exploatarea acestei
abilități a beneficiarilor, coordonați de un alt beneficiar (care se deplasează cu scaunul rulant și
uneori cu cadrul de mers) se reflectă în lucrările realizate de către aceștia. De reținut este faptul că
starea beneficiarului care a coordonat grupul de pictură transpare din lucrările acestuia – dacă la
început acestea erau sumbre, întunecate, pictate în culori închise (asociate cu o stare psihică
anxios-depresivă) pe măsură ce a trecut timpul, au devenit luminoase, pictate în culori calde,
deschise, starea psihică a beneficiarului înflorind împreună cu tablourile sale (vom exemplifica cu
imagini în ANEXA 5). Acesta e un exemplu de valorizare a abilităților beneficiarilor. Expoziția
permanentă organizată de către C.P.V. prilejuiește creșterea stimei de sine pentru beneficiari, care
își văd lucrările valorizate, atât ei cât și vizitatorii, de fapt beneficiarii trăiesc valorizarea propriei
persoane.
Din păcate, am înregistrat și răspunsuri de tipul “mă cam plictisesc”, “nu se ține cont
uneori de părerea beneficiarilor”, “nu se organizează activități în exteriorul căminului” .
Printre propunerile de îmbunătățire a activităților de petrecere a timpului liber și
socializare vârstnicii resimt nevoia organizării unor excursii (dacă s-ar organiza excursii aș
participa, să se organizeze excursii pentru cei care pot participa).
Constatăm faptul că, dacă în exteriorul C.P.V. activitățile sunt sporadice, lucrurile nu arată
mai bine în ceea ce privește activitățile din interiorul C.P.V. Este încă un exemplu care
evidențiază faptul că vârstnicul nu este privit/tratat și din punct de vedere social, activitățile
stimulative de petrecere a timpului liber sunt sporadice și discontinue. Uneori această lipsă de
activitate este motivată de situația medicală a beneficiarilor (”e greu cu demențele astea…nu prea

210
ai ce activități să faci” medic, C.P.V.). În aceste condiții este lesne de înțeles cum se raportează
personalul la persoana vârstnică !
Astfel că, dacă facem asocierea între gradul de mulțumire al beneficiarilor și statutul
serviciului social (licentiat/nelicențiat), poate este mai relevant să evidențiez gradul de
nemulțumire al beneficiarului decât cel de mulțumire. Pentru o imagine mai completă ilustrez în
tabelul următor (tabel 7.7.) ambele variante:
Tabel 7.6. Gradul de mulțumire/nemulțumire al beneficiarilor privind activitățile desfășurate în
interiorul/exteriorul C.P.V. asociat cu statutul serviciului social (licentiat/nelicențiat)
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația
satisfacția cu… (% NEmulțumiți/ (% NEmulțumiți/ statistică a diferenței
mulțumiți) mulțumiți) la pragul de 0.05
Activități desfășurate 25,8% 34,6% Phi = 0.113
în interiorul căminului Sig. = 0.173
57.5% 46.4% Nesemnificativ
Beneficari care
declară: nu știu/nu 16.7% 19.0%
particip/nu se
organizează*
Activități desfășurate 5% 9,2% Phi = 0.92
în exteriorul Sig. = 0.318
căminului 20.0% 15.7% Nesemnificativ
Beneficari care
declară: nu știu/nu 75.0% 75.2%
particip/nu se
organizează*

*Notă: În cazul acestui item, am luat în considerare și răspunsurile cu varianta 6 din chestionar =
nu e cazul; acest răspuns este echivalent cu situația în care nu există acest serviciu sau situația în
care beneficiarul nu participă la activități sau în situația în care acest serviciu nu se oferă (pentru
activitățile desfășurate în exteriorul căminului)

Informațiile prezentate anterior sunt relevante pentru a ilustra faptul că activitățile care se
desfășoară în exteriorul C.P.V. sunt în proporție extrem de redusă atât pentru C.P.V. licențiate, cât
și pentru C.P.V. nelicențiate.

DIMENSIUNEA 8. ASISTENȚA SPIRITUALĂ

Asistența spirituală reprezintă o dimensiune importantă pentru beneficiari.

Legislația face referire la asistența spirituală (solicitată de beneficiar) atunci când
reglementează procedurile de asistență în caz de deces (Ordinul nr. 2126/2014, Modul III,
Standardul 6.1). Însă vârstnicul are nevoie de servicii spirituale și până la acest moment al
iminenței morții. (VandeCreek, L., Burton, L. A., 2013)
Astfel încât am întrebat beneficiarul dacă este mulțumit de activitatea spirituală care se
desfășoară în C.P.V., presupunând că se oferă astfel de servicii.

211
 Atunci când facem referire la un C.P.V. licențiat activitatea spirituală reprezintă o
activitate importantă, acest lucru evidențiindu-se și prin gradul de mulțumire al beneficiarilor
(74,5%), comparativ cu gradul de mulțumire al beneficiarilor rezidenți într-un C.P.V. nelicențiat
(55%). Rezultatele sunt semnificative statistic. (Phi = 0.204, Sig. = 0.001). (tabel 8.1)

Tabel 8.1 Gradul de mulțumire al beneficiarilor privind activitatea spirituală

Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licentiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Activități de Phi = 0.204
asistență spirituală 55% 74.5% Sig. = 0.001
Semnificativ

Am solicitat căminelor pentru persoane vârstnice informații privind existența sau nu a

unui sprijin religios din partea cultelor, precum și dacă acesta este sub formă de susținere
spirituală sau și financiară.
Dintre rezidenții în C.P.V. care beneficiază de susținere spirituală un procent de 73,3%
sunt mulțumiți de activitatea spirituală, față de 50%, la cât se ridică gradul de mulțumire al celor
care locuiesc într-un C.P.V. care nu beneficiază de susținere spirituală. Rezultatele sunt, de
asemenea semnificative statistic. (Phi = 0.228, Sig.= 0.000). (tabel 8.2.)

Tabel 8.2. Gradul de mulțumire al beneficiarilor în funcție de sprijinul religios spiritual de care
beneficiază C.P.V.
Item privind Serviciul nu beneficiază de Serviciul beneficiază de Semnificația
satisfacția cu… sprijin religios/susținere sprijin religios/susținere statistică a
spirituală spirituală diferenței la
(% mulțumiți) (% mulțumiți) pragul de 0.05
Activități de Phi = 0.228
asistență 50.0% 73.3% Sig. = 0.000
spirituală Semnificativ

Observăm că atunci când C.P.V. beneficiază de susținere/sprijin financiar din partea unor
culte asocierea cu activitățile spirituale reflectate în gradul de mulțumire al beneficiarilor este
crescut (84,6%), față de situația în care nu există susținere financiară, rezultat semnificativ
statistic (Phi = 0.128, Sig.= 0.035). (tabel 8.3)

Tabel 8.3. Gradul de mulțumire al beneficiarilor în funcție de sprijinul religios financiar de care
beneficiază C.P.V.

Item privind Serviciul nu Serviciul beneficiază Semnificația

satisfacția cu… beneficiază de de sprijinreligios statistică a diferenței
212
 sprijin religios /susținere financiară la pragul de 0.05
/susținere financiară (% mulțumiți)
(% mulțumiți)
Activități de Phi = 0.128
asistență spirituală 64.0% 84.6% Sig. = 0.035
Semnificativ
Observăm că C.P.V. licențiate au o mai mare preocupare pentru o susținere spirituală a
activității lor (85,6%), decât C.P.V. nelicențiate, unde procentul este doar de 46,7%, rezultat
semnificativ statistic (Phi = 0.416, Sig. = 0.000). (tabel 8.4.)

Tabel 8.4. Asocierea statutului serviciului social (licentiat/nelicențiat) cu susținerea spirituală a

serviciilor furnizate
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licențiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Serviciul beneficiază Phi = 0.416
de sprijin/susținere 46,7% 85.6% Sig. = 0.000
spirituală Semnificativ

Răspunsurile beneficiarilor la întrebările privind nemulțumirile și propunerile de

îmbunătățire a activităților privind asistența spirituală confirmă faptul că în căminele unde se
desfășoară activitate spirituală aceasta corespunde de cele mai multe ori confesiunii celor care
conduc/gestionează căminul. Ilustrăm aceste opinii: vine doar pastor adventist; o dată pe lună
vine preot reformat, dar nu înțeleg limba maghiară; nu se face slujba în limba română, suntem
doar 2 persoane de etnie română; nu mă interesează, eu citesc din Biblie; nu pot coborî la capelă
(nemulțumiri); să fie organizate slujbe religioase (22 dintre beneficiarii care și-au exprimat
opinia); să vină preot și pentru alte religii; să mă ajute cineva să cobor la capelă când sunt
slujbe (propuneri de îmbunătățire).
Dar, din datele prezentate anterior, acest aspect nu pare să scadă gradul general de
mulțumire al beneficiarilor.
În loc de concluzii, prefer să ilustrez acest item, cu versurile unui beneficiar (publicate
într-un volum de poezii) pentru care activitatea spirituală din C.P.V. reprezintă un fundament.
Acest beneficiar este rezident într-un C.P.V. nelicențiat, care beneficiază de sprijin religios atât
spiritual, cât și financiar. (ANEXA 6)

DIMENSIUNEA 9. ATITUDINEA ȘI COMPORTAMENTUL PERSONALULUI

Odată ajunși într-un cămin pentru persoane vârstnice, beneficiarii au dreptul să fie îngrijiți
și asistați de personal suficient și competent. Așa încât centrul rezidential angajează personal
calificat sau poate achiziționa serviciile unor specialiști (inclusiv prin contract de voluntariat)

213
pentru realizarea serviciilor acordate. (Ordinul nr. 2126/2014, Modul VI/Management și resurse
umane, Standard 2).
În același timp beneficiarii au dreptul de a fi tratați individualizat pentru a li se pune în
valoare maximă potențialul propriu. Centrul rezidential trebuie să se asigure și să instruiască
personalul în legătură cu metodele de abordare, de comunicare și relaționare cu beneficiarul,
ținând cont de particularitățile psihice și comportamentale ale acestuia (Ordinul nr. 2126/2014,
Modul V, Drepturi și etică, Standard 1). Tot legislația împarte/clasifică personalul în patru
categorii: de conducere, de specialitate, administrativ și voluntari. (H.G. nr. 867/2015).
Acestea sunt aspectele pe care le-am avut în vedere atunci când am vrut să identific care
este gradul de muțumire al beneficiarilor în relație cu personalul de specialitate al C.P.V. și dacă
acesta este diferit în funcție de statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat). Atunci când au fost
întrebați despre gradul de mulțumire în relație cu personalul de specialitate vârstnicii au fost
rugați să aibă în vedere aspecte cum sunt atitudinea, comportamentul, comunicarea, politețea,
răbdarea, înțelegerea, empatia.
Prin asocierea celor două componente menționate anterior observăm că beneficiarii
rezidenți într-un C.P.V. nelicențiat sunt sensibil mai mulțumiți (86,7%) față de cei care se află
într-un C.P.V. licențiat (83,7%), rezultatul nefiind semnificativ statistic. (tabel 9.1)

Tabel 9.1. Gradul de mulțumire al beneficiarilor în funcție de atitudinea și comportamentul

personalului și de statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat)
Item privind Serviciu nelicențiat Serviciu licențiat Semnificația
satisfacția cu… (% mulțumiți) (% mulțumiți) statistică a diferenței
la pragul de 0.05
Atitudinea și Phi = -0.042
comportamentul 86.7% 83.7% Sig. = 0.490
personalului Nesemnificativ

Aprecierea beneficiarilor pentru fiecare dintre specialiști este mai ridicată în cazul C.P.V.
licențiate față de cele nelicențiate. Exemplificăm doar datele pentru asistent social, asistent
medical și îngrijitoare, întrucât acest tip de personal este cel care se regăsește constant ca personal
angajat. Un grad ridicat de mulțumire îl au beneficiarii față de îngrijitoare (88,2%), rezultate
semnificative statistic fiind în cazul asistentelor medicale (Phi = 0,134, Sig. = 0,027), cu un
procent de 88,9% în ceea ce privește gradul de mulțumire. Comparativ cu acești specialiști, din
nou, față de asistentul social gradul de mulțumire al beneficiarilor în C.P.V. licențiate este mai
scăzut (67,3%). (tabel 9.2)

214
Tabel 9.2. Gradul de mulțumire al beneficiarilor în funcție de personalul de specialitate și de
statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat)
Item privind satisfacția cu Serviciu Serviciu Semnificația
atitudinea și nelicențiat licentiat statistică a diferenței
comportamentului (% mulțumiți) (% mulțumiți) la pragul de 0.05
personalului de specialitate…
Phi = 0.042
Asistent social 63.3% 67.3% Sig. = 0.491
Nesemnificativ
Phi = 0.134
Asistent medical 79.2% 88.9% Sig. = 0.027
Semnificativ
Phi = 0.024
Îngrijitoare/infirmiere 86.7% 88.2% Sig. = 0.697
Nesemnificativ

Nemulțumirile beneficiarilor sunt convergente cu propunerile lor și subliniază necesitatea

angajării de personal, așa cum se poate vedea în cele ce urmează: (tabel 9.3.)

Tabel 9.3. Nemulțumiri și propuneri ale beneficiarilor referitoare la personalul C.P.V.

Nemulțumiri Propuneri
e foarte puțin personal și mulți beneficiari angajare de personal, să se anjajeze mai mult personal
personal puțin, nervos si supărat să fie personal mai mult
personalul e prea aglomerat să se angajeze personal
personalul este suprasolicitat, numărul
beneficiarilor a crescut
personalul se schimbă foarte des să fie personal mai mult si constant
infirmierele sunt prea aglomerate
nu m-am întâlnit cu asistentul social
nu se face psihoterapie

Un aspect important, resimțit și de către beneficiari este cel care se referă la continuitatea
personalului. Fragilitatea datorată stării de sănătate și multiplelor schimbări intervenite în viața
vârstnicului odată cu mutarea într-un alt spațiu îl pot face pe acesta să resimtă schimbarea
personalului ca un factor de stres.
Numărul redus de personal, așa cum vom vedea în analiza referitoare la personalul
căminelor pentru persoane vârtsnice reprezintă o situație problematică atât pentru serviciile
sociale licentiate, cât și pentru cele nelicențiate.

215
DIMENSIUNEA 10. RELAȚIONAREA CU EXTERIORUL

Persoana vârstnică care locuiește într-un centru rezidențial trebuie încurajată să mențină
legătura cu familia și prietenii, acțiune valabilă în egală măsură și în sens invers. Pentru a facilita
această legătură căminul pentru persoane vârstnice trebuie să asigure mijloacele de comunicare
adecvate pentru beneficiari (telefon, e-mail/rețele de socializare, corespondență), precum și un
timp și spațiu pentru vizitatori (Ordinul nr. 2126/2014, Modul III, Activități/Servicii, Standard
4.4.).
Din cei 273 de beneficiari chestionați, un număr de 188 (68,86%) declară că au telefon
mobil personal și nu utilizează telefonul C.P.V., doar 15 (5,49%) dintre aceștia declarându-se
nemulțumiți de posibilitățile de comunicare.
Vizitele pe care le primesc beneficiarii se desfășoară de cele mai multe ori în propria
cameră, spațiu confortabil pentru vârstnic, cu care aceștia sunt mulțumiți. Există însă și
posibilități de întâlnire cu vizitatorii în spații special amenajate.
Am considerat important aspectul vizitării beneficiarilor și am înregistrat răspunsurile
acestora cu privire la persoane/persoanele care îi vizitează și frecvența acestor vizite. Din
convorbirile cu vârstnicii putem afirma că cei vizitați/care mențin legătura cu familia au o situare
psiho-socială mai pozitivă decât cei care nu sunt vizitați. Însă aprofundarea acestui aspect ar
constitui o altă temă de studiu.
Cei mai mulți dintre vârstnici sunt vizitați săptămânal (36,99 %), o parte dintre ei sunt
vizitați lunar (34,06 %), mai puțini (21,24 %) sunt vizitați mai rar, în timp ce 21 (7,69%) dintre ei
nu sunt vizitați deloc.
Acest aspect al vizitelor și menținerii legăturilor cu familia/colegii/prietenii este unul care
ar putea fi exploatat de asistentul social, care e necesar să se implice mai mult/pe mai multe
paliere în munca cu persoana vârstnică din C.P.V..
Vârstnicii sunt vizitați, în cea mai mare parte a lor (155), respectiv 56,77% de copii
(fiu/fiică) împreună cu nora/ginere și/sau nepoți. Ei mai sunt vizitați și de către frați/surori,
cumnați/cumnate și veri. Altfel arată lucrurile dacă vorbim despre prieteni și cunoștințe – foarte
puțini vârstnici declară că sunt vizitați de prieteni (19), respectiv 6,95% și cunoștințe (18),
respectiv 6,59. Acest aspect ne arată că lumea socială a vârstnicului se schimbă fundamental și
din acest punct de vedere atunci când acesta devine rezidentul unui C.P.V.

In concluzie, putem preciza faptul că statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat) nu

este singurul factor implicat în realizarea calității îngrijirii vârstnicului, însă este o condiție
necesară din punct de vedere legislativ. Am întâlnit C.P.V. fără licență de funcționare unde exista
calitate a îngrijirii vârstnicului (raportată la standardele minime prevăzute de legislație), în timp ce
216
au fost identificate și C.P.V. cu licență de funcționare unde nivelul calității îngrijirii vârstnicului
era mai scăzut.
Concluziile pe care le-am extras din informațiile obținute în urma realizării anchetei
sociologice pe bază de chestionar le vom prezenta la final.

5.3.3.2. Discuții/interviuri semistructurate cu aparținătorii persoanelor vârstnice

Aplicarea unor chestionare la aparținătorii persoanelor vârstnice rezidente într-un C.P.V.
inclus în studiu, nu a fost o alegere pentru cercetarea de față, întrucât, pentru fidelitate, acestea ar
fi trebuit completate în prezența cercetătorului sau poate în cadrul unei întâlniri organizate cu
participarea mai multor aparținători. Cum nici una din aceste variante nu reprezenta o alegere
viabilă, în cadrul vizitelor de teren pentru aplicarea chestionarelor la persoanele vârstnice am
considerat util, pentru completarea aspectelor privind calitatea îngrijirii, purtarea unor
discuții/interviuri semistructurate cu aparținătorii aflați în vizită la persoana vârstnică în perioada
aplicării chestionarelor. Au fost purtate discuții cu un număr total de 16 aparținători, din cadrul a
9 C.P.V., repartizați astfel: 10 persoane întâlnite în 5 C.P.V. licențiate și 6 persoane întâlnite în 4
C.P.V. fără licență de funcționare. Întrebările adresate acestora au urmat cadrul chestionarului
aplicat persoanelor vârstnice și a fost axat în principal pe identificarea
problemelor/nemulțumirilor aparținătorilor persoanelor vârstnice, care pot reprezenta tot atâtea
modalități/aspecte care se cer a fi îmbunătățite din perspectiva acestora. Dacă în ceea ce privește
condițiile de cazare (camera beneficiarului) aparținătorii sunt mulțumiți și foarte mulțumiți, cu
privire la aspectele corelate cu celelalte dimeniuni ale întrebărilor am înregistrat unele
nemulțumiri. Vom exemplifica în continuare opiniile aparținătorilor, pe cele două categorii de
servicii: cu licență de funcționare și fără licență de funcționare.

217
 Tabel 5.3.3.2.1. Opinii ale aparținătorilor beneficiarilor în funcție de statutul serviciului social

Opinii ale aparținătorilor persoanelor vârstnice Opinii ale aparținătorilor persoanelor

din C.P.V. cu licență de funcționare vârstnice din C.P.V. fără licență de
Dimensiuni

funcționare

„obiectele personale sunt amestecate cu ale “am umblat la mai multe centre; aici mi-a
colegei de cameră” plăcut; se vede că nu se face activitatea doar
pentru bani; e curat; aici nu miroase – am
„condițiile din acest cămin nu se regăsesc în fost la alte cămine și mirosea.”
alte instituții similare”
„sunt foarte mulțumit în ceea ce privește
„totul e perfect; există afișată și organigrama curățenia”
și programul de lucru al personalului”
Condiții de cazare

„mobilierul este defect”

„camera este neaerisită”
„nu este apă caldă tot timpul”
„igiena este precară”
„lipsă spațiu depozitare”
„meniul ar trebui să fie mai diversificat; să se „mâncarea e bună, e gătită în cămin”
țină cont și de preferințele beneficiarilor”
Alimentația

„din alimentație lipsesc fructele, rareori se

acordă și fructe”
„mama are Alzheimer – poate ar trebui „pampersul este de proastă calitate; ar
întrebată mai des dacă are nevoie să meargă trebui ca pampersul să fie verificat mai des”
la baie”
„ar trebui să se facă duș mai des”
Îngrijirea zilnică

„am o nemulțumire legată de sortarea

hainelor pentru spălare – după spălare nu s-au „ar trebui ca beneficiarii să fie controlați
mai găsit o pereche de pantaloni, dar a primit mai des pentru schimbarea pampersului”
alte haine în schimb”
„medicul de familie al căminului ar trebui să
țină legătura cu medicul specialist”
Asistența
medicală

„sunt foarte mulțumit de activitățile de „ar fi necesară prezența unui

recuperare motrică, senzorială” kinetoterapeut”
Servic ii de recuperare funcțională

„nu există dotare pentru terapii de „nu există sală de gimnastică medicală”
recuperare/kinetoterapie”

„nu există spațiu pentru kinetoterapie”

„ar fi bine să se facă exerciții pentru

mobilitate cu beneficiarii”

„ar trebui să fie servicii de recuperare”

218

Socializare și Servicii de asistență
petrecere a psihologică
„sunt foarte mulțumit de activitățile pentru „ar fi necesară existența unui psiholog”
igiena mentală”
„ar fi bine să fie un psiholog la cămin tot
timpul”

„nu știu să existe psiholog”

„numai unii dintre beneficiari sunt duși la
timpului liber

spectacole în afara căminului”

„ar trebui luată în calcul și existența altor

confesiuni religioase decât cea ortodoxă”
Asistența
spirituală

„asistența spirituală ar trebui să fie mai

activă”
„Ar fi utile întâlniri ale aparținătorilor cu „personalul e amabil”
medicul de familie al căminului pentru a
„personalul e de încredere”
Atitudinea și comportamentul

povesti viața anterioară a vârstnicului”

„personalul e atent cu beneficiarii”
„ar trebui mai mult personal”
personalului
„să fie personal mai mult, e puțin; dacă ar fi
mai mult personal ar putea ajuta beneficiarii
la hrănire și la deplasare”

„am putut discuta cu șeful centrului aspecte

legate de cazare, îngrijire, asistență medicală
și activitățile care se desfășoară în cămin”

Discuțiile/interviurile semistructurate cu aparținătorii persoanelor vârstnice evidențiază

faptul că nu există diferențe semnificative, dacă ne raportăm la statutul de acreditare/licențiere al
căminului pentru persoane vârstnice. Principalele nemulțumiri, și în consecință propuneri de
îmbunătățire se referă la serviciile de recuperare funcțională, numărul de personal și lipsa unor
categorii de personal (psiholog și kinetoterapeut), precum și la aspecte referitoare la îngrijirea
persoanei vârstnice. Atât în C.P.V. cu licență de funcționare, cât și în C.P.V. fără licență de
funcționare se întâlnesc situații în care nu se asigură servicii de recuperare funcțională, nu există
personal specializat în acest sens și, mai mult, nu există nici spațiu corespunzător pentru această
activitate. Numărul redus al personalului de îngrijire face să fie deficitare activitățile de
mobilizare a beneficiarilor care au nevoie de sprijin pentru deplasare și ajutor la hrănire, conform
afirmațiilor aparținătorilor. Sunt de menționat aspecte pozitive în ambele situații (licențiere/ fără
licențiere) dacă ne raportăm la condițiile de cazare.
De reținut este faptul că aparținătorii solicită întâlnirea cu medicul căminului pentru
discutarea unor aspecte de viață anterioare instituționalizării vârsnicului, pe când această activitate
ar trebui să se reflecte mai cu seamă la nivelul asistentului social, aspect probabil nefamiliar
aparținătorilor persoanelor vârstnice.

219
 Observăm faptul că opiniile și observațiile aparținătorilor persoanelor vârstnice sunt
congruente cu cele ale vârstnicilor.

5.3.4. Abordarea calitativă

5.3.4.1. Focus grup cu profesioniștii asistenți sociali care lucrează în instituțiile rezidențiale
pentru vârstnici
Pentru surprinderea complexității aspectelor privind îngrijirea persoanelor vârstnice din
perspectiva acreditării am utilizat, alături de metoda cantitativă a anchetei sociologice, interviul de
grup, semistructurat. Așa cum precizează Petru Iluț (1997, p. 95-96) interviul de grup s-a
concretizat sub denumirea de focus-group. Interviul de grup semistructurat, care a reprezentat
opțiunea noastră în studiul de față, a facilitat discuții între specialiști care s-au purtat în jurul
câtorva teme/idei prestabilite/unități tematice circumscrise cercetării noastre.
Întâlnirea de tip focus grup a fost gândită pentru asistenții sociali care își desfășoară
activitatea în căminele pentru persoane vârstnice din Județul Cluj. Pentru rigurozitate ne-am
raportat la condițiile realizării focus grup-ului, atât materiale, cât și psihologice, menționate de
către Ilut, P. (1997, 93-94).
Întâlnirea pentru focus grup a fost anunțată printr-o adresă de informare transmisă
asistenților sociali, unde a fost precizată tema întâlnirii, locația, timpul alocat, data și ora la care se
va desfășura aceasta. Interviul de tip focus grup s-a desfășurat la sediul Agenției Județene pentru
Plăți și Inspecție Socială Cluj, în cursul săptămânii și în timpul programului de lucru al
participanților. Cadrul întâlnirii a fost unul adecvat, participanții având contact vizual unii cu
ceilalți. La întâlnire a participat și un student, anul 2, de la Facultatea de Sociologie și Asistență
Socială, care a fost implicat în notarea/rezumarea discuțiilor care au avut loc și notarea
intervențiilor vorbitorilor.
Întâlnirea focus grup a fost înregistrată, cu acordul participanților, pentru a putea surprinde
toate discuțiile ce vor fi avut loc și a facilita apoi transcrierea acestora și valorificarea în cadrul
cercetării noastre. Întâlnirea a început cu prezentarea scopului acesteia, respectiv identificarea
aspectelor referitoare la calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice din
perspectiva acreditării serviciilor sociale.
Unitățile tematice/temele/ideile de discuție au fost structurate pe patru paliere, și anume:
1. Aspecte privind calitatea în serviciile sociale (factori, principii, criterii)
2. Aspecte privind acreditarea furnizorilor și licențierea serviciilor sociale
(dificultăți, utilitate, propuneri, influența asupra calității îngrijirii vârstnicului)

220
 3. Aspecte privind îngrijirea vârstnicului în sistem rezidențial (probleme ale
personalului implicat, însușiri necesare, activități desfășurate, abordarea
persoanei vârstnice care are nevoie de asistență și îngrijire)
4. Aspecte privind activitățile în care sunt implicați asistenții sociali și aspecte
privind satisfacția muncii
Ghidul de interviu pentru focus grup este prezentat în Anexa 3 a lucrării.
Participanții la focus grup-ul organizat au fost în număr de 14 asistenți sociali din cadrul
căminelor pentru persoane vârstnice, dintre care un șef de centru. Discuțiile au fost purtate cu
asistenții sociali cu experiență diferită, cu vechime în profesie diferită, care activează în C.P.V.
care dețin licență de funcționare, dar și în C.P.V. care nu dețin licență de funcționare. Media de
vârstă a acestora a fost de 31,5 ani.
De menționat este faptul că, din cei 14 asistenți sociali prezenți, doar 7 dintre aceștia sunt
membri ai Colegiului Național al Asistenților Sociali (CNASR), 6 dintre aceștia activând în
C.P.V. care beneficiază de subvenție de la bugetul de stat, această calitate fiind o condiție pentru
subvenționarea salariului asistentului social. Oricum, această situație nu justifică lipsa calității de
membru al CNASR pentru ceilalți asistenți sociali, situație care se impune a fi remediată.
Caracteristicile grupului au fost următoarele:

Tabel 5.3.4.1.1. Caracteristici participanți focus grup

masculin public urban vârsta Vechime în Membru C.P.V. cu
profesie Colegiul licență
Național al
media Asistenților
feminin privat rural de vârstă Sociali C.P.V.
fără licență
1 1 7 23-52 ani 9
13 13 7 31,5 ani 1 lună – 12 ani 7 5

Prima unitate tematică a adus în discuție aspecte privind calitatea în serviciile sociale
(factori, principii, criterii).
La realizarea calității în serviciile sociale contribuie, așa cum reiese din discuția cu
participanții la focus grup contribuie personalul calificat și cu aplecare către domeniul social;
calificarea trebuie însoțită de perfecționarea continuă. Un alt aspect care contribuie la calitatea
serviciilor este abordarea vârstnicului și din altă perspectivă decât cea biomedicală și valorizarea
vieții acestuia (aspectele psiho-sociale și spirituale) și după instituționalizare.
„În primul rând un personal calificat în munca cu persoanele vârstnice; simplul fapt că
ești asistent medical, infirmier, asistent social nu înseamnă că știi să te comporți cu persoanele

221
vârstnice; e nevoie de ceva în plus; ar trebui niște cursuri speciale pentru așa ceva. “ (A.B.,31
ani).
„Ne ajută foarte mult și standardele, dar, există riscul ca serviciile să fie orientate mai
mult către partea medicală dacă nu există și personal calificat în domeniul social – asistență
socială, psihologie, asta cred eu ca nu este ceva greșit, dar vârstnicul nu are nevoie doar de
servicii medicale, ci are nevoie și de serviciile noastre; la noi se merge mult pe parte medicală. “
(C.I., 34 ani)
„Vârstnicul înainte să fie instituționalizat a avut un stil de viață; important este ca după
instituționalizare să ținem cont de acest aspect. “ (I.D., 23 ani)
„Dacă eu am o calificare, o profesie nu înseamnă neapărat că sunt și bun în acea
profesie, dar calificarea îmi dă un bagaj de cunoștințe care mă ajuă să ajung să fac munca de
calitate. “ (L.H., 42 ani)
Așadar, criteriile care asigură calitatea serviciilor pentru vârstnici sunt identificate cu
necesitatea unei abordări integrate, luând în considerare cele patru perspective de intervenție
asupra omului/beneficiarului, respectiv biologică, psihologică, sociologică, spirituală.
Răspunsurile participanților evidențiază aceste aspecte:
„Importanța echipei multidisciplinare; la căminul nostru acest lucru funcționează un pic
mai greu, colaborez cu asistentul medical, cu șeful, dar nu avem întâlniri săptămânale în care să
ne întâlnim și să discutăm, să facem un raport la ceea ce a fost și să mergem mai departe, acesta
este un aspect foarte important; acesta este un neajuns. “ (L.H., 42 ani)
„Eu cred că e foarte important să se respecte demnitatea umană, toate principiile care
sunt enumerate, dar pe lângă asta, pentru vârstnici cred că e mai importantă partea cu religia;
de exemplu la noi la cămin fondatorii sunt adventiști, dar sunt beneficiari și de alte religii,
important pentru ei este să se simtă parte a comunității, să nu se simtă excluși. “ (I.D., 23 ani)
După cum vedem, absența unei abordări integrale și integrată a beneficiarului vârstnic este
resimțită ca o frustrare (acolo unde nu se întâmplă întocmai), și devine o nevoie exprimată,
conform teoriei lui Bradshaw (2013). Prin urmare, revine discuția despre abordarea integrală a
beneficiarului, ca un om întreg, ca o ființă bio-psiho-socială și spirituală.
„În teorie sună foarte frumos abordarea holistică a persoanei umane; în ceea ce mă
privește pe mine, ca asistent social, mi-e foarte greu să cuprind aceste aspecte, colegii mei au
formare medicală – medici, asistenți medicali, infirmiere – nu au neapărat abilitățile necesare de
a comunica cu vârstnicul și atunci lucrurile sunt privite din perspectiva medic-pacient; și atunci
munca mea este cu atât mai dificilă. “ (C.I., 34 ani)
„La mine la centru 90% suferă de demență și îmi este foarte greu să-i fac să povestească
despre sentimentele lor.“ (M.T., 28 ani)

222
 „Noi ca și asistenți sociali trebuie să privim beneficiarul ca întreg, să fim receptiv la toate
nevoile lui; asistentul medical privește numai partea medicală; ține de asistentul social să
identifice nevoile beneficiarului, să le simtă, să vină în întâmpinarea lor. La noi se au în vedere
mai multe aspecte: medical, spiritual, social, dar avem foarte puțin timp pentru a sta și a povesti
cu beneficiarii, avem multă muncă de birou, dosare – la 80-90 persoane nu ajunge un singur
asistent social, nu ajungi să vorbești destul de des cu fiecare; așa, mai facem grupuri de activități
ocupaționale, dar....nu e suficient.“ (L.H., 42 ani)
Observăm conștientizarea rolului complex al asistentului social și totodată nevoia de a i se
recunoaște rolul într-un cămin pentru persoane vârstnice.
„La noi este și confuzia asta de rol – eu de foarte multe ori mă găsesc în situația de a mi
se spune că avem un ”pacient”; avem beneficiari care au rămas cu probleme logopedice în urma
unui accident vascular și mi se spune ”oare n-ai putea să faci terapie cu el, logopedie?” .....dar
atunci nu mai sunt asistent social...“ (C.I., 34 ani)
Acolo unde activitatea este medicalizată ne întâlnim cu astfel de situații, de confuzii între
serviciile medicale și cele socio-medicale.
„Nu ai cum să nu ții cont de tabieturile persoanei... la noi persoanele verbalizează stările
lor.....eu vorbesc foarte mult cu ei; eu cred că amenajarea camerei cât mai aproape de spațiul de
acasă i-ar ajuta pe beneficiari.“ (O.R., 27 ani)
Activitatea asistentului social este foarte importantă în comunicarea cu persoana vârstnică,
în acest caz ne raportăm la nevoile exprimate ale vârstnicului.

A doua unitate tematică propusă spre discuție a vizat aspecte privind acreditarea
furnizorilor și licențierea serviciilor sociale (dificultăți, utilitate, propuneri, influența asupra
calității îngrijirii vârstnicului). Abordarea aspectelor reglementate legislativ, pot fi corelate cu
nevoia normativă a lui Bradshaw. Observăm că există și situații/tendințe de neconformare.
Participanții/asistenții sociali susțin în general procesul acreditării și licențierii ca fiind unul util
pentru structurarea activității lor. Însă a fost identificată lipsa reglementărilor vizând aspecte
punctuale, așa cum vom vedea în continuare.
Principala dificultate identificată, cu influență directă asupra depunerii dosarului de
solicitare a licenței serviciului, este procesul greoi de obținere a autorizației de securitate la
incendiu. Acesta este și motivul principal pentru care din cele 20 de C.P.V. identificate ca fiind
funcționale în cadrul cercetării, doar 6 au reușit să obțină licența de funcționare provizorie. În
ceea ce privește acreditarea furnizorului, așa cum remarcă și participanții la focus grup, procedura
și cerințele sunt mai simple, motiv pentru care aproape toți furnizorii identificați cu ocazia
cercetării (cu două excepții) dețin certificatul de acreditare.

223
 „Acreditarea furnizorului este mult mai simplă; licențierea este mai complicată; e nevoie
de mai multe autorizații; ne ține în loc autorizația de la pompieri.“ (C.I., 34 ani)
„Problemele pe care le-am întâmpinat sunt legate de personalul calificat, de angajarea
unui kinetoterapeut.“ (E.C., 24 ani)
„Și noi avem probleme cu autorizația ISU.“ (F.B., 48 ani)
„Nu știu de ce trebuie să fie legată calitatea serviciilor de securitatea la incendiu, că
oricum trebuie să o obținem, altfel nu putem funcționa; ei dau o altă amendă decât inspecția
socială; cred că partea de autorizări nu trebuie legată direct de licențierea serviciilor sociale. Eu
aș scoate autorizațiile.“ (C.I., 34 ani)
Intervenția redată anterior, coroborată cu informațiile pe care le deținem, ne pune în fața
unui paradox: pe de o parte se afirmă că trebuie să existe autorizația de securitate la incendiu, fără
de care nu se poate funcționa, iar pe de altă parte C.P.V. funcționează fără să dețină această
autorizație și implicit fără licență de funcționare. În fapt, toate aceste autorizații impuse a însoți
cererea de solicitare a licenței de funcționare sunt documente care trebuie să existe anterior dării
în funcțiune a clădirii în care se desfășoară activitatea. Deci, existența acestora este anterioară
constituirii dosarului pentru obținerea licenței, astfel încât la acel moment, trebuie făcută doar
dovada deținerii acestora.
De fapt, licențierea serviciilor sociale este un cumul de pre-condiții existente, care se cer a
fi îndeplinite în vederea furnizării unor servicii sociale de calitate pentru beneficiar, care se
situează în centrul acestui proces.
„Eu personal m-am lovit de următorul lucru (de licențiere se ocupă șefa mea), dar m-a
rugat să scriu manualul de proceduri – nu ceea ce ține strict de profesia mea, ci ceea ce se
întâmplă în tot centrul – a fost foarte dificil pentru mine....vreo două luni de zile nu mai știam pe
cine să întreb cum arată un manual de proceduri, ce-i acela un manual de proceduri ... până la
urmă m-am apucat și am început să fac singură...dar e foarte greu pentru că trebuie să scriu
inclusiv cum se schimbă pampersul, de exemplu, sau cum se spală geamul, cum se dezinfectează
tot felul de chestii; ați știut că ușa se spală de sus în jos...sau geamul? Eu nu am știut...ar fi bine
să fie un model, ce ar trebui să conțină, cum să mă gândesc să-l scriu; e foarte dificil. Asta e
singura mea problemă.“ (M.T., 28 ani)
„În legătură cu manualul de proceduri ar fi bine să știm pentru ce trebuie să avem
proceduri; pentru că asta aflăm la controale; întotdeauna este ceva nou pentru care nu avem
procedură; ar trebui să existe o listă și atunci am ști.“ (E.K.,șef centru, 52 ani)
„Dar acestea nu sunt precizate în lege ? eu știu că există....pe vârstnici, anexa 1 și sunt
menționate acolo.“ (I.D., 23 ani)
„Da, dar acolo este numai pe asistența socială.... “ (E.K., șef centru, 52 ani)

224
 „Pentru licențiere, în legătură cu standardele am întâmpinat probleme cu arhivarea –
nomenclatorul arhivistic care trebuia vizat de Arhivele Statului....până la urmă am vorbit cu o
firmă de arhivare, dar ei nu știau domeniul social...și a trebui să refac documentul, nu putea fi
avizat.“ (L.H., 42 ani)
Discuțiile despre necesitatea și utilitatea licențierii serviciului social converg spre
acceptarea acesteia, dar, în același timp prefigurează apariția evaluării specifice pentru obținerea
gradelor de calitate (aspect care apare în legislație, dar fără proceduri, deocamdată).
„Eu cred că acreditarea/licențierea este un demers necesar și util; ești acoperit. “ (M.T.,
28 ani)
„Eu cred că e necesară – asta este diferența între cămin unde se oferă servicii
specializate și o persoană care îngrijește vârstnicul acasă.“ (I.D., 23 ani)
„Din perspectiva reglementărilor legale este ok., dar am totuși o întrebare: de ce nu
suntem totuși servicii unitare, de ce nu avem același etalon, dacă avem licențiere ?Adică dacă eu
ofer servicii sociomedicale de nivel înalt și alții oferă servicii sociomedicale de un alt
nivel....avem aceiași acreditare.“ (C.I., 34 ani)
„Dar unii oferă standarde minime, alții mai sus.“ (E.K., șef centru, 52 ani)
„Bineînțeles că trebuie să existe un nivel minim....dar ar trebui să existe ceva în plus
pentru că asta se răsfrânge pozitiv asupra beneficiarilor; dar cei care sunt la conducere se uită și
la partea financiară, cât își permit...“ (L.H., 42 ani)
„Asta era problema mea: de ce dacă avem aceiași acreditare, aceiași lege de respectat,
de ce serviciile nu sunt aceleași...“ (C.I., 34 ani)
Aspectele ridicate de participanți și redate anterior indică sau prefigurează competitivitatea
serviciilor oferite de către C.P.V., prevăzute și de către legiuitor, urmând a fi reglementată și
metodologia de încadrare în clase de calitate. Legea nr. 197 din 2012 privind asigurarea calității
în domeniul serviciilor sociale precizează posibilitatea încadrării în trei clase de calitate, clasa a
III-a corespunzând îndeplinirii standardelor minime de calitate reglementate specific pentru
fiecare serviciu social și în baza cărora se acordă în prezent licența de funcționare/licența de
funcționare provizorie. Pentru încadrarea în clasa a II-a și clasa I de calitate vor fi elaborați
indicatori detaliați, cu raportare la nivelul de referință precizat în standardele minime de calitate,
indicatori care vor fi aprobați printr-un act normativ ulterior.
Încadrarea în clase de calitate superioare nivelului minim va constitui, conform
prevederilor legale (Legea nr. 197/2012, art.16) un criteriu pentru nivelul contribuției
beneficiarului, contribuție care să fie corelată cu gradul de performanță și serviciile oferite de
către C.P.V..

225
 Discuțiile cu asistenții sociali au certificat beneficiile procesului de acreditare/licențiere a
serviciilor sociale ca fiind unul necesar și benefic pentru furnizor, dar care în final se răsfrânge
pozitiv asupra beneficiarului.
„Licența contribuie la calitate…dacă nu erau standardele nu ne preocupam să mai
dezvoltăm, să faci anumite schimbări, e mai ușor să nu faci….dar dacă legea te obligă…de
exemplu dacă legea prevede un anumit număr de m.p./beneficiar nu mai ții 3-4 beneficiari într-o
cameră, ci doar 2, pentru beneficiari e cu mult mai bine; sau băile, dacă există în fiecare cameră
e o facilitate foarte mare pentru beneficiari; un alt lucru pozitiv este și obligația unei săli de
kinetoterapie…foarte puțin se mișcă beneficiarii, la noi este în lucru…“ (L.H., 42 ani)
„Eu cred că s-a profesionalizat un pic activitatea în domeniul îngrijirii vârstnicului – a
apărut asistentul social – cu un rol important, altfel am rămâne fără serviciu; și apoi,echipa
multidisciplinară.“ (C.I., 34 ani)
„La noi, pentru personal a fost un pas înainte, pentru că am fost obligați să facem
încăperi separate pentru personal; am făcut cabinet medical, nu aveam până la licențiere, am
făcut la cererea standardelor, asta a fost bine….însă ne-a luat din spațiu; beneficiarii, nu știu, noi
și până la apariția standardelor am făcut, am oferit ce e mai bine pentru beneficiari.“ (E.K., șef
centru, 52 ani)
Așadar, licențierea este un proces util și necesar (pas necesar din punct de vedere
legislativ, nu ne referim aici la o necesitate logică), care are efect asupra beneficiarului, asupra
profesionalizării și valorizării muncii asistentului social, asupra condițiilor de lucru ale
personalului de specialitate, toate acestea întorcându-se într-un mod pozitiv asupra beneficiarului.

A treia unitate tematică din interviul de grup a generat discuții despre filosofia îngrijirii
vîrstnicului în sistem rezidențial și condiția umană a persoanelor care prestează o astfel de
activitate profesională: - probleme ale personalului implicat, însușiri necesare, activități
desfășurate, abordarea persoanei vârstnice care are nevoie de îngrijire și asistență.
Așa cum menționam și în incursiunile noastre teoretice, munca cu persoanele vârstnice
presupune o anumită situare existențială, fără de care rezultatele și în cele din urmă satisfacția
muncii vor lăsa de dorit. Munca cu persoanele vârstnice presupune „calm“ (A.R., 24 ani),
„răbdare“ (O.R., 27 ani), „să nu fii supărăcios, să nu iei lucrurile la modul personal.“ (E.C., 24
ani)
Un aspect extrem de important a fost abordat de către participanții la interviu, aspect care
poate fi identificat la modul general în sistemul de asistență socială. Deși este reglementată
legislativ ”instituția supervizării”, modalitățile de punere în practică a acesteia sunt mai puțin
profesionalizate, situație resimțită acut de către asistenții sociali.

226
 E important „să-ți găsești un loc unde să te reîncarci…“ (E.K., șef centru, 52 ani)
„Supervizați nu suntem….am putea să spunem ce probleme avem, cu ce ne confruntăm,
dar supervizare nu există decât pe hârtie…..din păcate nu suntem supervizați….și am avea
nevoie; nu există o supervizare formală; te poți descărca oricui, dar avem nevoie de confirmare
dacă am făcut bine o intervenție sau nu…sau cum ar fi trebuit să facem….“ (I.D., 23 ani)
„Ar fi nevoie de supervizori … suntem obligați să avem supervizare… dar supervizarea
este contra-cost, organizația nu-și permite să plătească….și atunci ne intervizăm….între noi
…este nevoie; eu am avut parte la un moment dat de o supervizare de aproape 11
ore….supervizorul este o persoană calificată, știe să te asculte, să te îndrume, să răspundă la cele
mai ciudate întrebări…trebuie supervizare...pentru că altfel ajungem la burn out și ne căutăm un
alt job.“ (C.I., 23 ani)
Valorile și credințele beneficiarilor și ale personalului pot fi contradictorii și pot induce
stări de incertitudine la profesioniști: „Cred că depinde foarte mult de valorile noastre proprii și
cele ale profesiei…eu de exemplu, am avut un beneficiar ateu, care era în fază terminală….mi-a
scris pe o foaie că nu există viitor, că nu va exista nimic după moarte; în ultimele zile ale
dânsului nu mai vroia să doarmă pentru că-i era frică că se va întâmpla inevitabilul și nu mai era
sigur dacă va exista ceva după sau nu; sincer, mie mi-a dat de gândit…mintea mea se gândea
doar la asta… atunci mi-ar fi prins bine să stau de vorbă cu cineva să-i spun în ce stare mă aflu
și să-mi spună ce să fac….“ (I.D., 23 ani)
Conflictele pot proveni din întâlnirea unor filosofii de viață diferite, în care încrederea
tinereții se întâlnește cu experiențele legate de boală și cu frica de moarte. Astfel de ciocniri de
valori pot naște confuzii în concepția unor profesioniști, care au nevoie de îndrumare din partea
superiorilor sau a supervizorilor.
În lipsa supervizării formalizate fiecare asistent social își găsește modalități proprii de
rezolvare a situațiilor în care se găsește sau recurge la “intervizare”. Acest aspect va trebui
clarificat în viitor și susținut cu infrastructura necesară.
Stilul de conducere al persoanei care gestioneză serviciul social este o variabilă care
influențează în cele din urmă beneficiarul, calitatea serviciilor oferite acestuia.
„Dacă nu aș fi avut un șef care să fie comunicativ, cu care să pot discuta, cred că mersul
meu la muncă ar fi fost mai puțin plăcut; m-a făcut să iubesc asistența socială, datorită ei. Dacă
șeful este ok cu angajatul, angajatul este mult mai deschis, prietenos cu beneficiarii.“ (M.T., 28
ani)
În același timp însă, șeful trebuie „să-ți dea o anumită libertate…“ (L.H., 42 ani), să fie
„flexibil“ (M.T., 34 ani) și „prompt (O.R., 27 ani).

227
 „Tot ce se întămplă, tot ce mă deranjează, discut cu șefa mea, avem o colaborare foarte
strânsă; e foarte important și cu cine lucrezi…“ (O.R., 27 ani).
Calități necesare pentru un coordonator/șef au mai fost menționate de către participanți
„să fie lider, profesionist, să vină din sfera socio-umană, să poată înțelege despre ce e vorba. “
(C.I., 34 ani); „să fie hotărât, să știe unde merge, responsabil. “ (E.K., șef centru, 52 ani).
Aceste cerințe nu se regăsesc întotdeauna în persoana celui/celei care coordonează
serviciul social, așa cum am desprins din analiza privind personalul din C.P.V.. Serviciile sociale
au fost înființate, o parte dintre acestea, de persoane care nu au neapărat studii de specialitate, care
vizează în principal alte aspecte (financiare) înaintea acelora de îngrijire și asistență de calitate
acordate persoanei vârstnice. Și atunci, se impune (de fapt este vorba doar de respectarea
prevederilor legale) desemnarea unei persoane care să coordoneze activitatea C.P.V., absolventă
de învățământ superior, cu diplomă de licență, care poate asigura un management eficient și care
să contribuie la creșterea calității serviciilor acordate, așa cum se menționează și în standardele
de calitate. (Ordinul nr. 2126/2014, Modul VI, S.1.1).
În ceea ce privește problemele întâmpinate de către asistenții sociali și personalul care
lucrează în C.P.V. identificăm două paliere: probleme administrative, în ceea ce privește diversele
documente care trebuie întocmite de către C.P.V. și/sau de serviciile publice de asistență socială și
comunicarea reciprocă între aceștia și în al doilea rând probleme în abordarea profesionistă în
îngrijirea persoanei vârstnice.
„Eu de exemplu am probleme mai mult cu aparținătorii decât cu vârstnicii; nu-mi aduc
documentele de care am nevoie sau nu le aduc deloc.“ (A.B., 31 ani)
„Aparținătorii nu vin să semneze actele…las că e timp…“ (F.B., 48 ani)
„Cred că depinde și de regulile centrului….beneficiarii și aparținătorii să știe ce acte sunt
necesare.“ (M.T., 28 ani)
Uneori deciziile altor sevicii sau profesioniști sunt contestate de respondenți, reieșind că
diferite servicii au diferite criterii de evaluare a nevoilor beneficiarilor: „O problemă foarte
urâtă…..avem nevoie de anchetă socială de la primăria de domiciliu cu recomandarea de
îngrijire în centrul rezidențial….din păcate nu e scris așa ceva la recomandări…scrie orice
altceva…“.(A.B., 31 ani)
„Problema mea e alta…de ce atunci când trebuie să meargă la comisia pentru încadrarea
în grad de handicap trebuie să facă ancheta socială primăria, când persoana este beneficiarul
nostru și ar fi mult mai simplu să facem noi ancheta ? “ (L.H., 42 ani)
„În ancheta socială de la primărie scrie că are nevoie de internare în centru…..eu fac fișa
sociogeriatrică și evaluez capacitatea funcțională….dacă omul este apt…atunci de ce mai are
nevoie în centru ? “ (C.I., 34 ani)

228
 „Eu consider că la centrele private nu trebuie să fie ancheta socială …“ (M.T., 34 ani)
„Standardele spun că atunci când beneficiarul pleacă din centru trebuie să anunț
primăria de domiciliu…..cu 2 excepții, nici o primărie nu mi-a trimis un număr de înregistrare la
adresa mea; ar trebui informate și primăriile; ele nu știu …ar fi bine să fie înștiințate și
primăriile.“ (L.H., 42 ani)
Lipsa personalului specializat este una din problemele puse în discuție de către asistenții
sociali din căminele pentru persoane vârstnice: „Noi avem probleme în a găsi asistenți medicali
buni….cei buni nu vin în cămine, ne confruntăm cu probleme și cu găsirea îngrijitorilor cu
suflet…..nici că a terminat o școală de asistente nu e o garanție. “ (E.K., șef centru, 52 ani)
„ Eu la infirmiere ce văd – au anumite lucruri de făcut zilnic; munca le e suficientă și nu
mai au timp să interacționeze cu vârstnicii ca să fie benefic pentru vârstnici.“ (L.H., 42 ani)
Formarea personalului este și ea pusă în discuție de către participanții la focus-grup: „La
noi, lipsa de cunoștințe în munca cu vârstnicul; pentru infirmier ar fi important să știe că există
un anumit tip de comunicare cu beneficiarul vârstnic…“ (C.I., 34 ani)
„Dacă un beneficiar îi spune infirmierei ceva, de exemplu că este grasă, aceasta se
supără, ia personal lucrurile, nu poate să se distanțeze, nu sunt educate să se distanțeze.“
(E.K.,șef centru,52 ani)
„Personalul nu se știe comporta cu persoanele cu demență. “ (A.B., 31 ani)
„Personalul de îngrijire nu are nici timp, nici pregătirea necesară, nici priceperea pentru
a putea comunica cu beneficiarul cu demență…“ (L.H.., 42 ani)
Discuțiile cu asistenții sociali confirmă, pe de o parte analiza pe care am realizat-o cu
privire la personalul care lucrează în C.P.V., dar și calitatea umană și profesională a acestuia.

Ultima unitate de analiză tematică, a patra, în interviul de tip focus grup, a adus în
discuție activitățile în care sunt implicați asistenții sociali precum și aspecte privind satisfacția
muncii.
Insuficienta implicare a beneficiarilor în activități de recuperare funcțională identificată și
în discuțiile cu beneficiarii și prezentată anterior este subliniată și de asistenții sociali.
„Foarte puțin se mișcă beneficiarii, la noi este în lucru sala de kinetoterapie…“ (L.H., 42
ani); „Una din activitățile importante este cea de recuperare/menținere fizică, mobilitatea e
importantă.“ (M.T., 34 ani)
Asistentul social dintr-un C.P.V. este implicat în activități de socializare și petrecere a
timpului liber, cu rol de recuperare uneori.
„O altă activitate benefică este terapia ocupațională, dar din păcate cu puține persoane
se pot face activități – refuză sau nu pot, sau preferă activitățile individuale. “ (L.H., 42 ani); noi

229
realizăm „activități recreative: remy, puzzle, șah.“ (O.R., 27 ani); „Noi avem activități de
terapie muzicală, de terapie prin interacțiune om-animal, mai ales pentru beneficiarii cu
demență; și terapia râsului, eu mai fac și pe măscăriciul; mai aducem și animatori sociali;
beneficiarii învață destul de greu să comunice între ei, majoritatea sunt somități ale lumii
intelectuale din Cluj; noi îi încurajăm; mai organizăm petreceri de ziua lor unde invităm și
aparținătorii.“ (C.I., 34 ani)
În C.P.V. se mai organizează, sub coordonarea asistentului social:
„Plimbări, ieșiri în aer liber; ieri am fost la pădure; mergem la magazine/cooperativă;
beneficiarii ar vrea să aibă și ei banii lor.“ (L.J., 24 ani); „Noi organizăm lunar zilele
beneficiarilor, ziua vârstnicului, cu dans, cu gustări, cu de toate; jocuri cu mingea – când fiecare
beneficiar primește mingea trebuie să spună un cuvânt frumos despre cel de la care a primit-o.“
(O.R., 27 ani); „Și noi dansăm în fiecare zi.“ (L.H., 42 ani).
Astfel, dacă asociem aceste informații cu cele obținute în urma aplicării chestionarelor
individuale putem constata o oarecare disonanță; activitățile de petrecere a timpului liber sunt mai
frecvente și desfășurate cu o anumită ritmicitate în C.P.V. licențiate, însă aceste aspecte trebuie
îmbunătățite atât în C.P.V. licențiate, cât și în C.P.V. nelicențiate momentan. Pentru aceasta, e de
preferat să se identifice o metodă de evaluare exterioară eficientă, care să vină în sprijinul efectiv
al beneficiarului, care să asigure calitatea serviciilor și din acest punct de vedere.
Discuțiile din cadrul interviului de grup s-au finalizat cu impresii despre satisfacția muncii
asistentului social dintr-un C.P.V. :
„Pot să răspund cu un exemplu? A fost ziua mea; avem destui de mulți beneficiari
independenți/semidependenți; știau când e ziua mea…..vă dați seama că am fost singurul angajat
până acum căruia i-au organizat o petrecere surpriză….am fost în al nouălea cer !“ (A.B., 31
ani)
„Satisfacția mea este că le face plăcere oamenilor să vorbească cu mine.“ (C.I., 34 ani);
„Atunci când reușești să comunici cu un beneficiar, să-l faci să se deschidă.“ (A.R. 24 ani);
„După 6 luni un beneficiar cu demență gravă, care nu mai știe de el, m-a strigat pe nume !“
(M.T., 28 ani); „Recunoștința, sub toate formele ei; eu am o rutină, merg în fiecare zi și le dau
buna dimineața….când sunt foarte ocupată sau sunt în concediu îmi simt lipsa.“ (O.R., 27 ani);
„Recunoștința, îmi simt lipsa, la mine de ce n-ai venit ?“ (M.T., 34 ani); „Când vezi că, mai ales
persoanele imobilizate, au dorința de a comunica cu tine, se deschid față de mine….apoi
implicarea beneficiarilor în activitățile pe care le desfășurăm…“ (L.H., 42 ani); „Cred că ziua de
vineri e cea mai frumoasă pentru mine….beneficiarii îmi spun că iarași nu voi veni două zile și că
abia așteaptă să treacă să ne întâlnim din nou lunea.“ (A.K., 28 ani); „Bunicii sunt așa ca niște
copii abandonați….și mă bucur că pot să fac ceva pentru ei; să le ofer un zîmbet, ei au nevoie de

230
cineva cu cine să vorbească.“ (A.S., 23 ani); „Primul meu șoc a fost când m-a luat prima bătrână
în brațe și m-a pupat…apoi s-a extins acest comportament și la alți beneficiari.“ (F.B., 48 ani);
„Cea mai mare satisfacție a mea este că vin cu drag la activități și mă întreabă când nu fac
activități de ce nu fac….și se implică cu drag.“ (E.C., 24 ani); „Și pentru mine cea mai
importantă este recunoștința lor….m-a impresionat faptul că a doua zi după ce m-am angajat era
ziua mea….un beneficiar m-a întrebat câți ani am…i-am spus că am 23 de ani, dar mâine voi
avea 24….și a doua zi a venit cu o ciocolată; am fost foarte surprinsă.“ (A.R., 24 ani)
Închei redarea impresiilor celor care lucrează cu persoanele vârstnice cu un fragment care
ilustrează omul ca întreg (bio-psiho-social) și unde regăsim și taxonomia lui Bradshaw (nevoile
resimțite și nevoile exprimate):
„Eu întotdeauna mi-am dorit să găsesc o carte care să mă învețe cum trebuie să fie
viața….mi-am dat seama că vârstnicii sunt o carte vorbitoare, care nu-i întotdeauna deschisă,
dar dacă discuți cu ei poți să înveți multe lucruri; când se desfășoară activitățile și când trebuie
să propui ceva, cei mai mulți dintre beneficiari pot să-ți dea o sugestie sau să-ți dea un alt mod
de a face lucrurile care duce la același rezultat; îmi place că sunt o resursă.“ (I.D., 23 ani)

5.3.4.2. Studiul documentelor referitoare la personalul căminului pentru persoane vârstnice

Personalul angajat al căminelor pentru persoane vârstnice reprezintă o variabilă esențială
în ceea ce înseamnă îngrijirea persoanei vârstnice și calitatea acesteia. Întrucât există reglemetări
legale specifice privind personalul care lucrează în C.P.V. am dorit să completăm cercetarea
noastră cu informații în acest sens care să ne ofere o imagine și din această perspectivă asupra
calității îngrijirii vârstnicului.
Documentele utilizate pentru analiza personalului care este angajat în căminele pentru
persoane vârstnice unde au fost aplicate chestionare au fost cele existente în baza de date a
Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj: Raportul statistic județean privind
incluziunea socială pentru anul 2016; extras din Registrul electronic al salariaților căminelor
pentru persoane vârstnice; pe lângă acestea am utilizat și informațiile solicitate căminelor pentru
persoane vârstnice privind existența altor forme legale de angajare (contracte de prestări
servicii/contracte de colaborare) a personalului de specialitate (medic, kinetoterapeut/maseur,
psiholog/psihoterapeut).
Legislația referitoare la organizarea și funcționarea instituțiilor/unităților de asistență
socială (Hotărârea Guvernului nr. 867/2015) obligă furnizorii de servicii sociale la asigurarea
unei intervenții profesioniste, prin echipe pluridisciplinare și asigurarea unui procent de
minimum 60% pentru personalul de specialitate, din totalul personalului. Conform aceluiași act

231
normativ 86 „Raportul angajat/beneficiar asigură prestarea serviciilor în cadrul centrului şi se
realizează în funcţie de nevoile persoanelor beneficiare, cu respectarea standardelor minime de
calitate”. În textul actului normativ menționat se face precizarea că în căminele pentru persoane
vârstnice unde există beneficiari încadrați în gradele de dependență III A și III B, în funcție de
numărul acestora, raportul angajat/beneficiar poate fi de maximum 1/5, dar nu mai puțin de 1/10.
Pentru beneficiarii dependenți (încadrați în gradele I – A, B și C – și II – A, B și C), raportul
angajat/beneficiar stipulat de legislație este de 1/2.
Reamintim faptul că încadrarea în grade de dependență se realizează în baza Grilei
naționale de evaluare a nevoilor persoanei vârstnice, utilizându-se Fișa de evaluare
sociomedicală (geriatrică) prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 886/2000. În înțelesul actului
normativ la care am făcut referire, prin dependență se înțelege situația unei persoane care, din
cauza pierderii autonomiei (având cauze fizice, psihice sau mentale) necesită ajutor semnificativ
și/sau îngrijire pentru a realiza activitățile de bază ale vieții de zi cu zi. Persoanele încadrate în
gradul de dependență III A și III B, atunci când sunt găzduite în sistem rezidențial sunt
considerate persoane independente, aceasta fiind probabil și motivația pentru care legiuitorul a
prevăzut raportul angajat/beneficiar mai mic. În schimb, în cazul persoanelor vârstnice încadrate
în gradul II de dependență (ceea ce înseamnă că au nevoie de supraveghere temporară și/sau
ajutor parțial pentru realizarea activităților de bază ale vieții de zi cu zi și a celor instrumentale) și
a celor încadrate în gradul I de dependență (care au nevoie de supraveghere permanentă și/sau
ajutor integral) legiuitorul a prevăzut un raport angajat/benefciar mai mare.
În același timp, standardele minime de calitate aplicabile căminelor pentru persoane
vârstnice (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 2126/2014) fac referire la tipul de personal necesar asigurării
unui nivel minim de calitate al serviciilor, astfel: beneficiarii sunt asistați și îngrijiți în baza unei
evaluări a nevoilor individuale, aceasta realizându-se de personal de specialitate, după caz:
asistent social, medic, asistentă medicală, psiholog, kinetoterapeut, fizioterapeut, psihopedagog,
ergoterapeut etc.; personalul de specialitate este angajat al centrului sau, pentru unii specialiști pot
exista contracte de prestări servicii. Acest personal trebuie să fie capabil să elaboreze planul
individualizat de asistență și îngrijire, să-l comunice beneficiarului și să-l pună în aplicare.
(Modul II, Evaluare și Planificare, Standardele 1-2, Anexa 1 la Ordinul nr. 2126/2014). De
asemenea, personalul de îngrijire al centrului asigură asistență calificată pentru menținerea igienei
personale și pentru realizarea activităților vieții zilnice; centrul rezidențial asigură servicii de
asistență medicală acordate de către asistenți/asistente medicali/medicale, ajutați de infirmiere;
centrul dispune, de asemenea și de personal de specialitate, angajat sau contractat, pentru
asigurarea serviciilor/terapiilor de recuperare/reabilitare funcțională; personalul centrului
86
Anexa 1 la nomenclator, art.8, alin.(2), Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare
232
încurajează viața activă a beneficiarilor; personalul de specialitate întocmește programul
individual de integrare/reintegrare socială. (Modul III, Activități/Servicii, Standardele 1-5, Anexa
1 la Ordinul nr. 2126/2014). În fine, Modulul IV, Management și Resurse umane, Standardele 1-2
(Anexa 1 la Ordinul nr. 2126/2014) fac referire explicită la administrarea și conducerea centrului
de către personal de conducere competent, absolvent de învățământ superior, capabil să asigure un
management eficient pentru creșterea calității serviciilor oferite de centru. Se mai precizează
faptul că centrul rezidențial dispune de personal suficient și competent, capabil să asigure
activitățile și serviciile conform scopului propriu și nevoilor identificate ale beneficiarilor.
Raportul statistic județean privind incluziunea socială la nivelul Județului Cluj, pentru
anul 2016 ne-a oferit date statistice, la data de 31 decembrie 2016 referitoare la capacitatea
centrelor rezidențiale, la numărul de beneficiari existenți, la numărul personalului de specialitate
și administrativ, acestea incluzând și căminele pentru persoane vârstnice identificate de către
autorul cercetării în anul 2016. Am utilizat, deci datele existente la nivelul Județului Cluj la data
de 31.12.2016 care au fost înregistrate în Raportul statistic despre care am amintit, date pe care le-
am completat cu cele existente la data de 31.03.2017 (imediat anterioare realizării anchetei
sociologice pe bază de chestionar) și care ne-au fost oferite de către furnizorii de servicii sociale.
Analiza pe care am realizat-o vizează gradul de conformare la prevederile legislative
specifice în ceea ce privește ponderea personalului de specialitate (minim 60%) din totalul
personalului angajat precum și tipul de personal de specialitate angajat în căminele pentru
persoane vârstnice unde a fost realizată această cercetare.

Tabel 5.3.4.2.1. Analiza ponderii personalului de specialitate din C.P.V.

număr beneficiari
licență provizorie

Procent personal

Procent personal
lunar beneficiari
Total personal/

Total personal/
de funcționare

specialitate la

specialitate la

Alte forme de
număr mediu
specialitate la

specialitate la

personalui de
NU=0; DA=1

NU=0; DA=1
la 31.03.2017

(31.03.2017)
specialitate
angajare a
31.12.2016

31.12.2016

31.03.2017

31.03.2017
capacitate
denumire

personal

personal
Licență/

2016

1 1 22 15/7 47% 16 13/6 46% 16 0

2 1 85 28/27 96% 80 27/20 74% 87 1
(psiholog,medic)
3 1 45 18/12 67% 36 15/10 66% 38 1
(psiholog,medic)
4 0 24 4/4 100% 22 2/1 50% 25 1
(psiholog)
5 0 45 13/5 38% 35 14/5 36% 42 1
(psiholog,medic,
kinetoterapeut)
6 1 30 23/13 57% 28 23/12 52% 27 0
7 1 26 9/7 78% 26 9/7 78% 26 1
(medic)
233
 8 0 37 10/8 80% 33 6/3 50% 33 1
(medic)
9 0 50 35/23 66% 47 34/20 59% 43 0
10 1 15 9/6 67% 15 7/4 57% 15 0
11 1 54 17/13 76% 54 17/13 76% 55 0
12 1 29 11/9 82% 28 12/9 75% 28 1
(psiholog,medic)
13 1 50 14/13 93% 45 16/9 56% 53 0
14 1 26 8/7 88% 25 7/6 86% 25 0
15 0 50 20/17 85% 15 15/8 53% 14 0
16 0 21 21/12 57% 19 21/12 57% 19 0
17 0 110 35/10 29% 110 32/12 38% 110 1
(medic)
18 0 20 9/8 89% 15 9/4 44% 19 1
(medic,
kinetoterapeut)
19 1 98 37/30 81% 98 35/29 83% 98 0
20 1 25 12/11 92% 25 8/4 50% 24 1
(medic,
kinetoterapeut)

Observăm că, dacă ne referim la ponderea personalului de specialitate în totalul

personalului nu sunt respectate prevederile legale (cel puțin 60%). Oricum respectarea ponderii de
60% trebuie corelată cu numărul de beneficiari. Întrucât nu am vizat realizarea unei baze de date a
beneficiarilor după gradul de dependență al acestora nu putem afirma cu certitudine faptul că
numărul personalului este insuficient. Precizările legislative ne spun că în cazul persoanelor
dependente gradul I și gradul II raportul angajat/beneficiar este de 1/2. Doar pentru beneficiarii
încadrați în gradul III de dependență raportul angajat/beneficiar scade putând ajunge de la 1/5 la
1/10. Însă, căminele pentru persoane vârstnice găzduiesc, din păcate, beneficiari cu boli grave,
care conduc la dependență, evaluată și încadrată conform grilei de evaluare sociomedicale
(geriatrice) la mai mult de gradul III. Și atunci se impune existența unui raport de 1/2 în ceea ce
privește personalul angajat corelat cu numărul de beneficiari.
Analiza datelor prezentate în tabelul anterior pentru anul 2016 ne relevă faptul că deși în
unele cazuri ponderea personalului de specialitate este de cel puțin 60% din totalul personalului,
totuși personalul este insuficient raportat la numărul de beneficiari. La data de 31 decembrie 2016
doar 9 C.P.V., din cele 20, respectau ponderea personalului raportată la numărul de beneficiari, 5
dintre acestea fiind C.P.V. licențiate și 4, fără licență de funcționare.
Pentru primul trimestru al anului 2017 (la data de 31.03.2017), din totalul de 20 C.P.V.
incluse în cercetarea noastră doar 7, respectiv 35% dintre acestea respectă procentul legal al
personalului de specialitate, toate acestea fiind cămine pentru persoane vârstnice care dețin
234
licența/licența de funcționare provizorie pentru serviciile furnizate. Cu toate acestea identificăm
un număr de 4 C.P.V. care furnizează servicii sociale licențiate, însă nu respectă ponderea
personalului de specialitate, procentul fiind mai mic de 60% (46%, 50%, 56%, 57%). Pentru 9
dintre acestea, care furnizează servicii sociale nelicențiate, ponderea personalului de specialitate
din totalul personalului angajat este și mai mică, valorile situându-se între 22% și 53%. Față de 31
decembrie 2016, la finele primului trimestru al anului 2017 putem observa că numărul total de
personal a scăzut sensibil. De asemenea identificăm faptul că unle dintre C.P.V. colaborează, sub
forma unor contracte de muncă cu timp parțial, cu specialiști (medic, psiholog, kinetoterapeut).
De regulă, psihologul intervine atunci când este necesară o evaluare de specialitate pentru
încadrarea în grad de handicap a beneficiarului. Serviciile kinetoterapeutului, atunci când există o
astfel de colaborare, înseamnă pentru beneficiar un cost suplimentar.
Din discuțiile cu șefii de centre (situație întâlnită în mai multe C.P.V.) merită de menționat
faptul că personalul medical tinde să-și caute un loc de muncă în sistemul medical (unde salariile
sunt mai mari) și astfel unitățile rezidențiale pentru persoane vârstnice rămân cu personal medical
insuficient.
Concluzionând putem afirma faptul că, în ansamblu, personalul care oferă servicii în
C.P.V. este subdimensionat. Aceasta nu poate decât să contribuie, în mod negativ, la scăderea
calității serviciilor furnizate și evident, la supraîncărcarea personalului existent. Aceste aspecte au
fost identificate și de către beneficiari în timpul completării chestionarelor dar și de aparținători,
în timpul discuțiilor cu aceștia. Dacă la unitățile de asistență socială care beneficiază de subvenție
de la bugetul de stat sau local, salariile personalului de specialitate pot fi subvenționate, nu la fel
stau lucrurile dacă ne raportăm la unitățile de asistență socială care nu beneficiază de această
finanțare.

235
 CONCLUZII FINALE ȘI RECOMANDĂRI

Lucrarea de față s-a construit pe parcursul unei cercetări despre calitatea îngrijirii
vârstnicului (CAL.Î.V.) în căminele pentru persoane vârstnice (C.P.V.). Întrebarea care ne-a
ghidat întreaga cercetare a fost: cum se realizează calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele
pentru persoane vârstnice? Această lucrare este o variantă de răspuns la întrebarea formulată
anterior.
Am optat pentru contextul acreditării întrucât ne desfășurăm activitatea profesională în
acest domeniu de mai mulți ani. Accesul direct la domeniul acreditării, și implicit accesul la fel de
direct în spațiul concret unde se obiectivează îngrijirea vârstnicului, adică C.P.V. au fost motive
determinante pentru care am ales să studiem CAL.Î.V. în C.P.V. din perspectiva acreditării. Am
putea să adăugăm la cele anterioare și motivația empatiei noastre pentru soarta vârstnicilor, deși
aceasta credem că transpare din tot parcursul lucrării. Concluziile acestei cercetări le structurăm în
felul următor:
I. Cercetarea efectuată asupra evaluării calității îngrijirii vârstnicului (CAL.Î.V.) prin
acreditarea căminelor pentru persoane vârstnice (C.P.V.) din perspectivă macrosocială.
Serviciile sociale sunt reglementate legislativ în România printr-o legislație specifică care
vizează în cele din urmă asigurarea calității. Acreditarea este un proces care se descompune în
activități de evaluare a serviciilor sociale cu scopul de a asigura calitatea acestora. Aceste
activități sunt desfășurate de evaluatori externi (inspectori sociali) asupra serviciilor sociale
oferite de furnizorii de servicii sociale. Activitatea de evaluare se realizează în baza unui set de
criterii stabilit de legislație, structurat sub forma standardelor de calitate. Respectarea cerințelor
menționate în standardele de calitate este echivalentă cu asigurarea unui nivel minim de calitate al
serviciilor sociale, care sunt oferite beneficiarilor în funcție de nevoile identificate ale acestora. În
cazul studiului nostru evaluarea are ca obiect serviciile acordate persoanelor vârstnice
instituționalizate, respectiv calitatea îngrijirii vâtsnicilor în căminele pentru persoane vârstnice.
Așadar acreditarea este o procedură, reglementată legislativ, care urmărește furnizarea unor
servicii sociale de calitate beneficiarilor. În spațiul cercetării noastre am descoperit că există și alți
factori, pe lângă acreditare, care contribuie la realizarea calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.
Cercetarea de la nivel macrosocial a avut ca rezultat identificarea perspectivelor implicate
în/sau care participă la realizarea CAL.Î.V. în C.P.V. Astfel, am ajuns la concluzia că sunt șase
perspective: acreditorul, legislatorul, C.P.V., beneficiarul/vârstnicul, cercetătorul, perspectiva
economică/financiară. Desigur, aceste perspective identificate și abordate de către noi, nu
epuizează toți factorii posibili care pot influența calitatea îngrijirii în C.P.V. În acest sens
menționăm, de exemplu: factorul politic și factorul demografic. Avem în vedere aici regimuri și

236
interese politice diferite (politicile liberale pot fi semnificativ diferite de cele social-democrate în
privința interesului pentru serviciile sociale). De asemenea, factorul demografic, adică creșterea
ponderii populației vârstnice poate determina schimbări substanțiale la nivel politic, programe
guvernamentale și schimbări legislative în ceea ce-i privește pe vârstnici. Prin menționarea celor
doi factori anteriori (politic și demografic), vrem să subliniem faptul că cercetarea de față nu
pretinde că a cuprins toți factorii/agenții care pot să influnțeze în vreun fel calitatea îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.
Întrebarea de cercetare formulată în cadrul studiului nostru a fost: cum se realizează
calitatea îngrijirii vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice? Din interiorul acestei
întrebări și din interiorul contextului nostru profesional (acreditarea serviciilor sociale acordate
vârstnicilor în căminele pentru persoane vârstnice) s-a născut și ipoteza de cercetare. Ipoteza pe
baza căreia am desfășurat activitatea de acreditare și ulterior și această cercetare a fost că:
acreditarea este premisă a CAL.Î.V. în C.P.V. Parcursul cercetării însă ne-a condus la
următoarele concluzii: 1. acreditarea nu conduce în mod necesar la CAL.Î.V. în C.P.V. – există
CAL.Î.V. în C.P.V. și fără acreditare, iar uneori calitatea lipsește și în situații de acreditare –
această descoperire am realizat-o în urma cercetărilor/inspecțiilor din teren; 2. acreditarea este
doar una din perspectivele pe care trebuie să le avem în vedere atunci când analizăm condițiile
realizarii CAL.Î.V. în C.P.V.; 3. din perspectiva asigurării CAL.Î.V. în C.P.V., acreditarea este o
perspectivă complexă construită prin participarea a mai mulți factori/agenți (legislator, C.P.V.,
beneficiar/vârstnic, economic-financiar, cercetător).
Am identificat și tipurile de relații/interrelații care pot să apară între perspectivele
macrosociale menționate anterior. Contextul relațional este reprezentat schematic în figura
următoare:
Cercetătorul serviciilor sociale

Legislator Acreditor

(Concepția despre)
Beneficiar/Vârstnic
Calitatea îngrijirii vârstnicului

Căminul pentru vârstnici

Grafic 4.4.6.1. Interrelațiile dintre factorii socio-umani și calitatea îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.
237
 Identificarea acestor perspective macrosociale împreună cu studiul asupra tipurilor de
relații dintre ele, ne-a facilitat o cunoaștere și o înțelegere a acestor perspective la un nivel de
profunzime mult superior celui pe care l-am avut inițial, înaintea începerii acestei cercetări.
Acesta ținând cont și de faptul că nici nu am conștientizat existența și gradul de
implicare/participare al acestor perspective, al acestor factori/actori socio-umani în definirea și
realizarea CAL.Î.V. în C.P.V.
Un aspect puțin abordat și care merită a fi studiat în viitor este cel al perspectivei socio-
economice. Centrele rezidențiale/căminele pentru vârstnici se înființează cu scopul declarat de a
îngriji vârstnicii. Problemele apar când unii oameni văd aici doar/sau în primul rând oportunități
de câștig financiar și au ca principal scop cel financiar. Sigur că obținerea de fonduri, subvenții,
alte surse financiare sunt utile dezvoltării unei îngrijiri de calitate a vârstnicului. Aceasta însă se
întâmplă doar atunci când nu primează scopul financiar, ci pe primul loc este îngrijirea
vârstnicului. Din păcate natura umană cuprinde și entități pentru care primează scopul financiar și
aceasta merge până la ,,sacrificarea instituționalizată a vârstnicului”. Menționăm aici și subliniem
acest fenomen în scopul atragerii atenției asupra lui. Pentru exemplificare am menționat în
lucrarea noastră două cazuri întânite în activitatea de monitorizare a serviciilor: a) într-un C.P.V.
interesul primordial pentru câștigul financiar a făcut ca vârstnicul să fie considerat în primul rând
o resursă financiară și întreg comportamentul conducerii să urmărească doar supraviețuirea
biologică a acestuia. b) în cea de-a doua situație, care trădează din nou interesul financiar înaintea
calității serviciilor este cel în care vârstnicii primesc medicație psihotropă fără recomandarea
medicului specialist cu scopul (nedeclarat, dar evident) de a-i menține pe aceștia într-o stare de
minimă activitate care reclamă implicit și un minim necesar de îngrijire. Pentru a fi prevenite
asemenea practici trebuie să menținem în câmpul atenției posibilitatea unor astfel de intenții și
identificarea concretă a comportamentelor care le trădează.
Ceea ce am descoperit ne-a convins cât de stringentă și acută este aducerea acestei
probleme în câmpul atenției acreditorilor și a specialiștilor acestui domeniu.
Referitor la ipoteza cercetării, datele obținute au relevat că acreditarea nu este singurul
factor /agent care și-a propus ca scop realizarea CAL.Î.V. în C.P.V., după cum am văzut anterior.
Prezența altor variabile care pot afecta CAL.Î.V. în C.P.V. ca și faptul că premisa
presupusă (acreditarea) nu este în mod necesar anterioară asigurării calității (în sensul în care nu
doar coerciția asigură existența CAL.Î.V. în C.P.V.) au arătat că ipoteza este adevărată doar dacă
considerăm acreditarea cauză suficientă, nu și cauză necesară (din punct de vedere logic). Între
acreditare și CAL.Î.V. în C.P.V. există numai o relație suficientă nu și necesară (în sensul
formulat, adică dinspre acreditare spre CAL.Î.V. în C.P.V.). Pentru ca să existe CAL.Î.V., atât în

238
sens larg cât și în sens focalizat pe C.P.V., acreditarea nu este o condiție unică sau un factor/agent
unic.
Reconsiderând analiza am ajuns la concluzia că acreditarea este doar un mijloc prin care
societatea încearcă să ofere servicii de îngrijire de calitate. Tot mijloace/intermediari sunt și
legislația, C.P.V. și cercetătorul, care se pun în slujba vârstnicului în scopul realizării unei îngrijiri
de calitate.
Să nu se înțeleagă că acreditarea poate exista în absența legislatorului și legislației din
domeniu. De asemenea nu poate funcționa fără ,,obiectul,, acreditării, adică C.P.V. Metafora
motorului (Cojocaru, 2010, p. 60) am considerat-o sugestivă și clarificatoare și pentru studiul
nostru. La realizarea calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V., participă mai mulți factori/agenți
(piese), care fac parte toți, dintr-un angrenaj social. Trebuie să ținem cont de faptul că piesele
motorului sunt contingente și date simultan. În schimb, între piesele (variabilele noastre) există
relații de antecedență – consecvență ontologică, logică, temporală, legislativă, instituțională etc. În
plus, variabilele noastre, nu sunt piese de schimb și nici obiecte, ci entități socio-umane. Fiecare
dintre acești factori, dintre aceste variabile au rolul și rostul lor specific în construirea calității
îngrijirii vârstnicului. În studiul de față nu puteam să ne ocupăm pe larg și/sau în adâncime de
toate variabilele (piesele) identificate, așa încât rămâne pentru studii ulterioare, cercetarea
tipurilor de funcții sau rosturi ale variabilelor, pe care le-am identificat și pe care le-am abordat
doar într-o mică măsură. Prin urmare, suficiența acreditării nu trebuie înțeleasă în sensul în care ar
fi singura (suficienta) piesă care să determine existența calității îngrijirii vârstnicului în C.P.V.

II. Cercetarea efectuată asupra CAL.Î.V. în C.P.V. din perspectivă microsocială.

După cum s-a constatat, am convenit să numim perspectiva microsocială sau nivelul
microsocial, cercetarea concentrată/focalizată pe vârstnicul individual/concret. Înțelegem prin
vârstnic concret, interfața/interacțiunea dintre/și între tot ceea ce pornește dinspre vârstnicul
individual (nevoi, scopuri, specific individual) și ceea ce ajunge la vârstnic (ajutorul/îngrijirea
circumstanțial/ă).
Am subliniat aici necesitatea unei astfel de abordări, pentru a situa în câmpul atenției
faptul că vârstnicul generic este doar o abstracție, un construct realizat pe baza experiențelor și
teoriilor noastre anterioare. Rezultatele teoriilor/cercetărilor/experiențelor anterioare oricât de
laborioase ar fi, oricât de serioase, competente, pertinente, de cuprinzătoare nu pot să epuizeze, să
cuprindă fără rest potențialitatea umană a vârstnicului.
La vârstnicul generic/abstract se raportează, legislatorul când legiferează și acreditorul
când acreditează. Acești doi agenți/factori (acreditorul și legislatorul) care contribuie la realizarea
CAL.Î.V. în C.P.V. se raportează la nevoia pe care foarte potrivit a numit-o și a descris-o

239
Bradshaw, adică nevoia normativă. Însă, această nevoie normativă, nu cuprinde toate nevoile
umane posibile. Bradshaw, a mai a numit și descris încă două tipuri importante de nevoi, anume
nevoia resimțită și nevoia exprimată. Aceste ultime două tipuri de nevoi trebuie luate, de
asemenea, în considerare atunci când vrem să practicăm o îngrijire a vârstnicului de calitate.
Însă pentru a studia nevoia resimțită și nevoia exprimată, nu este suficientă
abordarea/perspectiva macrosocială, întrucât așa cum am văzut, aceasta se raportează la nevoia
normativă, abstractă, generică. Nevoia normativă este rezultatul generalizărilor efectuate pe baza
studiilor și pe baza a ceea ce Bradshaw numește nevoie comparativă. Așa cum s-a constatat, din
punctul de vedere al lui Bradshaw, nevoia comparativă este un construct/etalon, la care ajungem
pe baza unei cercetări sociale anterioare, din care prin inducție presupunem că rezultatele obținute
în cazul unor entități sau categorii sociale pot fi extrapolate prin generalizare și în cazul altor
entități sau categorii sociale similare. Pe baza conceptului de nevoie comparativă putem ajunge
doar la raționamente probabile. Acesta este motivul pentru care subliniem necesitatea continuării
cercetării și dincolo de raportarea la nevoia normativă. Așadar, subliniem aici importanța studiului
situat la nivel microsocial.
O îngrijire a vârstnicului de calitate nu poate să ignore necesitatea adecvării/adaptării la
nevoia circumstanțială concretă, iar pentru aceasta este nevoie de fiecare dată să apelăm la
conștientizare, la reflecție, la căutarea și ajustarea celui mai potrivit/adecvat/adaptat ajutor pe care
îl putem oferi. Aceasta este pledoaria și recomandarea noastră pentru specificul abordării la nivel
microsocial, a studiului asupra condițiilor, care asigură cea mai bună calitate a îngrijirii
vârstnicului în C.P.V.
La cele exprimate anterior mai trebuie să adăugăm și propunerea de a aborda/studia
vârstnicul, și deci îngrijirea acestuia ținând cont de cele patru planuri existențiale în interiorul
cărora trăiește concomitent fiecare ființă umană. Ne-am referit aici la: planul biologic, planul
psihologic, planul sociologic, planul spiritual/religios. Este destul de răspândită și cunoscută
formularea conform căreia omul este un sistem integrat biopsihosocial și spiritual. În acest sens
recomandăm și noi ca orice îngrijire a vârstnicului să țină cont de aceste aspecte sau planuri
existențiale. Calitatea îngrijirii vârstnicului are de suferit ori de câte ori se neglijează unul din
aceste aspecte. Am propus, am argumentat și am subliniat necesitatea conștientizării celor patru
planuri exitențiale, pentru că, din păcate, adesea am întâlnit abordări care neglijează aspecte
esențiale ale ființei umane. De multe ori, îngrijirea vârstnicului se concentrează doar asupra
corporalității, asupra biologicului (perspectivă biomedicală), eventual și asupra psihicului
acestuia. Din punct de vedere sociologic, majoritatea tind să-l considere pe vârstnic ca fiind în
afara spațiului social și deci fără nevoi sociale. În acest sens, am argumentat în interiorul lucrării,
chiar putem spune că am pledat pentru respectarea demnității și umanității vârstnicului și

240
considerarea acestuia ca ființă umană integrală (adică biopsihosocială și spirituală) până în ultima
clipă a vieții. După cum am subliniat și în cuprinsul lucrării, cuvintele cheie: sunt adecvarea,
potrivirea, adaptarea, ajustarea între cerere și ofertă, între nevoia, scopul vârstnicului și
ajutorul/îngrijirea acordat/ă.
În concluzie, răspunsul la întrebarea cercetării: cum se realizează calitatea îngrijirii
vârstnicului în căminele pentru persoane vârstnice? îl putem da doar în măsura în care ținem
cont de toate aceste categorii de perspective și de variabile. Semnalăm că ne referim acum, atât la
perspectivele discutate la nivel macrosocial, cât și la variabilele discutate din perspectivă
microsocială. Această privire de sus în jos și de jos în sus, ne poate oferi, atât o viziune de
ansamblu, cât și o viziune de detaliu asupra CAL.Î.V. în C.P.V.
După cum am menționat și în cuprinsul lucrării nu pretindem că perspectivele și
variabilele identificate/formulate sunt epuizate. Și nici nu ne-am propus să le studiem pe toate în
detaliu. Aceasta ar fi posibil doar pentru diverse alte studii ulterioare. Scopul nostru a fost doar
identificarea, contextualizarea și circumstanțierea perspectivelor și variabilelor pe care le-am
descoperit căutând răspunsuri despre întrebarea de cercetare și despre ipoteza pe care am
formulat-o. Nu ne-am propus să deschidem toate ,,ușile/porțile,, pe care le descoperim pe ,,drum,,.
Înțelegem prin ,,drum,, cercetarea întreagă propriu-zisă, iar prin ,,uși/porți,, diverse deschideri
către diverse alte posibile cercetări. Spunem doar ce scrie pe ,,eticheta ușii/porții,, pentru a arăta
pe unde am trecut, reperele prin care ne identificăm drumul/cercetarea.

III. Cercetarea empirică concretă efectuată asupra C.P.V. din Județul Cluj
Cercetarea noastră a cuprins mai multe componente de studiu la nivel empiric asupra
căminelor pentru persoane vârstnice din Județul Cluj, și anume:
1. observații sistematice efectuate în cadrul căminelor pentru persoane vârstnice în cursul
inspecțiilor de teren datorate activității profesionale în domeniul acreditării/licențierii serviciilor
de îngrijire;
2. aplicarea unor chestionare pe care le-am construit pe baza indicatorilor prevăzuți de lege;
3. convorbiri și discuții cu vârstnicii și aparținătorii acestora;
4. focus-grupul efectuat cu asistenții sociali care lucrează în căminele pentru persoane vârstnice
din Județul Cluj;
5. analiza documentelor privind personalul existent și care furnizează servicii în cadrul acestora,
din perspectiva reglementărilor legale.
Așadar, am ales pentru cercetare, combinarea abordărilor de tip cantitativ (ancheta
sociologică pe bază de chestionar) cu cele de tip calitativ (focus-grup, discuții, observația, studiul
documentelor).

241
• Catagrafierea căminelor pentru persoane vârstnice care funcționează în Județul Cluj
Preocuparea pentru calitatea îngrijirii persoanei vârstnice, pentru condițiile în care se
desfășoară această îngrijire, pentru cunoașterea și identificarea celor care și-au asumat această
misiune, a avut ca rezultat și realizarea unei identificări a tuturor furnizorilor de servicii de pe raza
Județului Cluj, care au înființat și administrează cămine pentru persoane vârstnice. Aceasta
întrucât, în baza de date existentă la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială
Cluj, instituția prin care se realizează evaluarea de teren în vederea acreditării/licențierii
serviciilor sociale, și care în același timp întocmește și Raportul statistic privind incluziunea
socială la nivelul județului (care cuprinde și informații referitoare la căminele pentru persoane
vârstnice), nu figurau toate unitățile care funcționau efectiv și care furnizau servicii socio-
medicale rezidențiale persoanelor vârstnice. Această situație putem afirma că se situează în afara
cadrului legal, atâta vreme cât legislația stipulează foarte clar faptul că furnizorii pot acorda
servicii sociale numai dacă dețin certificat de acreditare, iar serviciile sociale trebuie să dețină
licență de funcționare.
Apariția și dezvoltarea sistemului de îngrijire rezidențială în mediul nonguvernamental a
fost susținută și de faptul că o parte dintre unitățile rezidențiale au fost înființate prin
reorganizarea unor unități turistice, dându-li-se astfel o altă utilitate unor clădiri care erau
congruente cu cerințele formale privind condițiile de cazare ale beneficiarilor.
Procesul de catagrafiere a unităților rezidențiale existente pe raza județului Cluj a însemnat
completarea bazei de date cu alte 20 de entități, față de cele 20 înregistrate în situațiile statistice.
Așadar la finele primului semestru al anului 2017 baza de date existentă la nivelul Județului Cluj
înregistrează un număr de 40 de unități rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, 3 dintre
acestea fiind C.P.V. publice. Procesul de catagrafiere a însemnat totodată și obligarea unităților
identificate de a intra în legalitate, și ne referim în primul rând la obținerea certificatului de
acreditare al furnizorului de servicii. Doar 6 dintre cele 20 cămine pentru persoane
vârstnice/servicii rezidențiale pentru persoane vârstnice au obținut și licența de funcționare
(provizorie). Merită să amintim și în această secțiune a lucrării situația stranie pe care am
indentificat-o în cazul unei familii de pensionari care îngrijea în locuința proprie persoane
vârstnice fără a fi organizați într-o formă juridică. Acțiunea noastră a condus la reglementarea
juridică a activității, care ulterior să permită desfășurarea legală a activității de îngrijire și
asistență.
Această catagrafiere ne-a pus în câmpul atenției o imagine de ansamblu despre situarea și
răspândirea C.P.V. din Județul Cluj. În ceea ce privește importanța catagrafierii, putem spune că

242
activitatea de catagrafiere este una binevenită, întrucât va favoriza monitorizarea activității
căminelor pentru persoane vârstnice având ca scop calitatea îngrijirii persoanei vârstnice.
În ANEXA 4 a lucrării, ca rezultat al cercetării este prezentată lista cu toate căminele
pentru persoane vârstnice/centre rezidențiale pentru persoane vârstnice care funcționează pe raza
Județului Cluj.
• Pentru realizarea anchetei sociologice pe baza de chestionar am efectuat o eșantionare
teoretică a căminelor pentru persoane vârstnice, pe baza situației catagrafiate, unde au fost
aplicate chstionare persoanelor vârstnice rezidente. Au fost luate în considerare mai multe criterii
caracteristice centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice, respectiv: servicii sociale
licențiate/nelicențiate; servicii sociale publice/private; servicii sociale din mediul urban/rural;
servicii sociale care beneficiază de subvenție/nu beneficiază de subvenție; servicii sociale care
funcționează în locație proprie (nu se plătește chirie)/locație închiriată (se plătește chirie); servicii
sociale care beneficiază de sprijin financiar religios/nu beneficiază de sprijin financiar religios;
servicii sociale cu o capacitate mare/medie și mică.
Din cele 40 de C.P.V.au fost selectate un număr de 20 de astfel de centre rezidențiale.
• Ancheta sociologică pe bază de chestionar
Aplicarea chestionarelor s-a realizat în C.P.V. care dețin licență de funcționare și în C.P.V.
care nu dețin licență de funcționare, urmărind să identificăm dacă există diferențe semnificative în
ceea ce privește calitatea îngrijirii vârstnicului rezident. Au fost aplicate 273 de chestionare la
beneficiari cu vârsta cuprinsă între 65 de ani și 95 de ani. Dintre acestea 106 persoane sunt de sex
masculin și 167 sunt de sex feminin. Chestionarul a fost compus din 12 întrebări/itemi, fiecare
dintre acestea având un număr variabil de subîntrebări/subitemi. Prin chestionar am urmărit
măsurarea nivelului satisfacției subiective a beneficiarului. În chestionar se regăsesc 10
dimensiuni ale îngrijirii vârstnicului în C.P.V., și anume: 1. Condiții de cazare; 2. Alimentația; 3.
Îngrijirea zilnică; 4. Asistența medicală; 5. Servicii de recuperare funcțională; 6. Servicii de
asistență psihologică; 7. Socializare și petrecere a timpului liber: 8. Asistență spirituală; 9.
Atitudinea și comportamentul personalului; 10. Relaționarea cu exteriorul. Chestionarul este
prezentat în ANEXA 2 a lucrării.
Trebuie să menționăm faptul că la întrebările deschise, s-a înregistrat o rată mică de
răspunsuri din partea beneficiarilor, aceștia nereușind întotdeauna să-și exprime nemulțumirile
sau propunerile pentru îmbunătățirea serviciilor. Putem afirma că răspunsurile sunt de cele mai
multe ori dezirabile, vârstnicul comparând condițiile de îngrijire de acasă cu cele din centrul
rezidențial, în favoarea acestora din urmă.
Informațiile obținute în urma aplicării chestionarelor au fost prelucrate cu ajutorul
Programului SPSS Statistics, realizându-se corelații între diversele variabile/itemi ai

243
chestionarului și statutul serviciului social (cu licență/fără licență) prin analiza descriptivă
bivariată. Având în vedere multele întrebări cu răspunsuri dihotomice, am folosit prelucrarea cu
ajutorul coeficientului de asociere phi (φ), derivat din coeficientul chi patrat (χ 2), care se
calculează în cazul a două variabile dihotomice, fiecare înregistrând prezenţa sau absenţa unei
trăsături.
Având în câmpul atenției faptul că aplicarea chestionarelor s-a realizat în C.P.V. care dețin
licență de funcționare și în C.P.V. care nu dețin licență de funcționare, urmărind să identificăm
dacă există diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea îngrijirii vârstnicului rezident,
parcurgând informațiile obținute de la persoanele vârstnice în timpul aplicării chestionarelor,
integrate cu observațiile proprii și cu analiza statistică a datelor vom prezenta concluziile care se
desprind, din punctul nostru de vedere.
Am întâlnit C.P.V. fără licență de funcționare unde exista calitate a îngrijirii vârstnicului
(raportată la standardele minime prevăzute de legislație), în timp ce au fost identificate și C.P.V.
cu licență de funcționare unde nivelul calității îngrijirii vârstnicului era mai scăzut.
Comparația între C.P.V. licențiate cu C.P.V. nelicențiate, ne arată faptul că, în ansamblu,
în privința condițiilor obiective existente în C.P.V., există o diferență semnificativă statistic în
favoarea celor licențiate. Acest rezultat confirmă ipoteza noastră, anume că acreditarea este o
premisă suficientă, însă nu singura, a CAL.Î.V. în C.P.V.
Rezultatele obținute sunt însă nuanțate, în funcție de itemii prezenți în chestionar.
În ceea ce privește condițiile de cazare nu există o diferență semnificativă corelată cu
statutul de acreditare/licențiere a serviciului social. Diferențe semnificative statistic, aspectate
pozitiv dacă ne raportăm la serviciile licențiate, observăm în ceea ce privește spațiul de depozitare
al lucrurilor personale. Trebuie subliniat aici faptul că există cămine pentru persoane vârstnice
unde ușile nu au clanțe decât pe dinafară, iar în alte situații există dispozitive de închidere cu
lacătul, pe dinafară, a ușii – ușă care se închide în timpul nopții și uneori în timpul zilei. Aceste
situații se întâlnesc de obicei, în cazul camerelor din unele C.P.V. care găzduiesc persoane
diagnosticate cu diverse forme de demență. Aceasta nu poate decât să arate faptul că personalul
este deficitar ca număr, că personalul care există nu este specializat în munca cu persoane
diagnosticate cu acest tip de afecțiuni. Dacă situația este de așa manieră, atunci acești beneficiari
ar trebui refuzați la admiterea în centrul rezidențial, întrucât nu există capacitatea îngrijirii
corespunzătoare a acestora, în condiții de demnitate și respect.
Asocierea dintre statutul serviciului social (licențiat/nelicențiat) și gradul de mulțumire al
beneficiarilor în ceea ce privește condițiile igienico-sanitare ne arată faptul că vârstnicii care sunt
rezidenți într-un C.P.V. licențiat sunt mai mulțumiți față de cei care locuiesc într-un C.P.V.
nelicențiat, rezultatele însă nefiind semnificative statistic. Nemulțumirile beneficiarilor sunt

244
congruente cu legislația și se referă la condiții necorespunzătoare ale spațiului igienico-sanitar
(ex. praguri prea înalte, care au cauzat accidentări).
În privința alimentației se observă un grad mai mare de mulțumire atunci când vorbim
despre C.P.V. care au cantină proprie, mai ales dacă ne raportăm la cantitatea mâncării.
Nemulțumirile beneficiarilor privesc în special serviciul de catering. Există C.P.V. (fără licență de
funcționare) unde vârstnicii nu au un loc adecvat pentru a lua masa, mănâncă în pat sau pe
noptieră sau nu merg în sala de mese și asta în condițiile în care centrul rezidențial dispune de sală
de mese. Pentru a ajunge în sala de mese vârstnicii au nevoie uneori de ajutor/sprijin, iar lipsa
personalului/insuficiența acestuia este unul din motivele care face să se întâmple astfel. .
Deplasarea în sala de mese a beneficiarilor nu este o caracteristică a serviciilor sociale licențiate,
dar nici a celor nelicențiate, situația întâlnindu-se indiferent de statutul serviciului social.
Dintre beneficiarii care au declarat că au avut nevoie de servicii de îngrijire zilnică, în
funcție de situație, aceștia au fost mai mult mulțumiți decât nemulțumiți de serviciile de îngrijire
primite. Nemulțumirea acestora se referă la lipsa ajutorului pentru deplasare în interiorul C.P.V.
Există situații deloc admisibile în care beneficiarii nu au voie să iasă din cameră (în cazul unui
C.P.V. fără licență de funcționare) – situație pe care o explicăm, din nou raportându-ne la numărul
redus de personal de îngrijire. În ceea ce privește asigurarea materialelor de incontinență am
întâlnit C.P.V. unde costul acestora nu este inclus în contribuția beneficiarului. Informațiile
inregistrate ne-au permis să identificăm faptul că beneficiarii sunt mai mulțumiți de îngrijirea
zilnică, respectiv toaletarea lor asociată cu problemele de incontinență, atunci când contribuția lor
include și materialele de incontinență, decât atunci când plătesc separat aceste material, rezultat
semnificativ statistic.
Din punct de vedere statistic nu există diferențe semnificative între centrele rezidențiale
licențiate și cele nelicențiate în ceea ce privește satisfacția vârstnicilor cu supravegherea stării de
sănătate, administrarea medicației și atitudinea și comportamentul personalului medical.
Asistența medicală este asigurată în mare parte de către asistentele medicale. Medic angajat
permanent, cu excepția unui singur C.P.V. nu există. Dacă în 6 C.P.V. nu există medic (nici
măcar colaborator), în celelalte centre rezidențiale există încheiat contract de colaborare cu medic
(medicină generală de familie/psihiatrie) care consultă beneficiarii cu o frecvență
săptămânală/lunară. Lipsa medicului a fost identificată, atât ca nemulțumire, cât și ca propunere
de îmbunătățire a serviciilor de către beneficiari. E important de subliniat faptul că reglementarea
legală prevede ca obligativitate acordarea asistenței medicale doar de către asistenți
medicali/asistente medicale, ajutate de către infirmiere, aceasta însemnând că, obligatoriu, în
structura de personal a C.P.V. trebuie să regăsim acest tip de personal. Am argumentat în
cuprinsul lucrării faptul că prevederile Standardului 2, Asistență pentru sănătate (Modul III) este

245
confuz, că este justificată îndeplinirea lui în totalitate pentru a obține licența de funcționare a
serviciului social (și nu doar parțial, cum este în prezent).
Un aspect negativ identificat atât în C.P.V. fără licență, cât și în cele cu licență de
funcționare este cel al infrastructurii adecvate pentru activitățile de recuperare funcțională
(kinetoterapie, masaj, altele). Programele de recuperare/reabilitare sunt activități care sunt
recomandate a fi asigurate de C.P.V., conform standardelor minime de calitate. Standardul 3,
Recuperare/reabilitare funcțională este exceptat în întregime de la îndeplinirea obligatorie,
serviciile sociale furnizate în C.P.V. putând fi și în acest fel licențiate. Am discutat în lucrare acest
aspect și ne-am pus întrebarea dacă aceste prevederi ale legislației sunt în favoarea vârstnicului,
mai ales că beneficiarii C.P.V. sunt in marea lor parte persoane cu diverse afecțiuni care necesită
servicii de recuperare funcțională. Pentru a fi exceptate serviciile de recuperare funcțională de la
obligativitatea îndeplinirii lor, ar trebui ca în C.P.V. să regăsim doar vârstnici sănătoși, cu
afecțiuni minore datorate vârstei și considerați independenți din perspectiva evaluării
sociomedicale (geriatrice). Din experiența noastră, însă, vârstnicii din C.P.V., cu excepții
bineînțeles, suferă de diverse afecțiuni, grave prin efectele pe care le generează și care necesită o
intervenție complexă. Din această perspectivă ne putem întreba dacă aceste cămine pentru
persoane vârstnice sunt într-adevăr cămine sau pot și ar trebui încadrate la o altă categorie de
unități de asistență socială, și anume Centre de îngrijire și asistență (acestea fiind considerate,
conform legislației centre pentru persoane cu dizabilități) ? Totuși, vârstnicii, dar și aparținătorii
lor consideră că aceste servicii trebuie oferite. Acolo unde există spații amenajate nu sunt
implicați decât o parte dintre beneficiari în activități de menținere/recuperare/reabilitare
funcțională. În alte situații aceste activități se desfășoară în sala de mese/socializare. Un alt aspect
de reținut vizează modalitatea de acordare a acestui tip de serviciu – contra unui cost suplimentar,
selectiv, pentru beneficiarii care achită separat acest serviciu. Observăm, totuși că serviciile de
recuperare funcțională se oferă în mai mare măsură în C.P.V. licențiate, decât în centrele
nelicențiate.
În ceea ce privește serviciile de asistență psihologică, putem afirma că specialistul
psiholog este foarte rar întâlnit în C.P.V. În aceste condiții, dorind să vedem totuși cu cine discută
beneficiarii problemele lor emoționale, am constatat că cei mai mulți discută cu personalul de
îngrijire, fapt explicabil având în vedere că acesta se intersectează cel mai mult cu vârstnicul în
activitatea pe care o desfășoară. În condițiile în care nu există psiholog angajat ne-am așteptat ca
acest rol să fie preluat, atât cât se poate, de către asistentul social, însă am întâlnit situații în care
beneficiarii nu cunoșteau asistentul social – o situație deloc de dorit într-un C.P.V. Cu privire la
serviciile de asistență psihologică beneficiarii sunt mai mulțumiți atunci când sunt rezidenți în
C.P.V. licențiate decât în cazul serviciilor nelicențiate.

246
 Astfel, în privința îngrijirii concrete, constatăm o concentrare, o focalizare a îngrijirii
vârstnicului doar pe aspectele/componentele biomedicale ale îngrijirii. Celelalte
aspecte/componente ale îngrijirii sunt neglijate. Ne referim la: dimensiunile psihologice,
sociologice, spirituale ale îngrijirii vârstnicului. Am constatat insuficiență/absență, inclusiv în
cazul recuperării funcționale, chiar și la căminele care au dotări corespunzătoare în acest sens
(sală, aparatura de recuperare).
În ceea ce privește activitățile pentru păstrarea unei vieți active în interiorul C.P.V. și în
exteriorul C.P.V. am constat faptul că în cadrul C.P.V. licențiate gradul de mulțumire al
beneficiarilor care participă la acestea, este mai ridicat decât în cazul celor fără licență de
funcționare. Din datele rezultate este evident faptul că vârstnicul, odată ajuns într-un centru
rezidential nu mai beneficiază de o viață activă în exteriorul căminului. Există și situații în care
vârstnicii au o viață activă în exteriorul centrului: merg la magazine, la spectacole, la plimbare
prin oraș, în vizită la familie. Este adevărat că în ceea ce-i privește, gradul de dependență este mai
redus, aceasta fiind o situație mai des întâlnită în cazul rezidenților din C.P.V. publice.
Rezultatele în ceea ce privește activitățile de socializare și petrecere a timpului liber
organizate în C.P.V. nu arată mai bine. Este încă un exemplu care evidențiază faptul că vârstnicul
nu este privit/tratat și din punct de vedere social, activitățile stimulative de petrecere a timpului
liber sunt sporadice și discontinue. Uneori această lipsă de activitate este motivată de situația
medicală a beneficiarilor.
Atunci când facem referire la un C.P.V. licențiat activitatea spirituală reprezintă o
activitate importantă, acest lucru evidențiindu-se și prin gradul de mulțumire al beneficiarilor
comparativ cu gradul de mulțumire al beneficiarilor rezidenți într-un C.P.V. nelicențiat. Mai este
de menționat faptul că în căminele unde se desfășoară activitate spirituală aceasta corespunde de
cele mai multe ori confesiunii celor care conduc/gestionează căminul.
În ceea ce privește atitudinea și comportamentul personalului, aprecierea beneficiarilor
pentru fiecare dintre specialiștii implicați în furnizarea serviciilor putem afirma că aceasta este
mai ridicată în cazul C.P.V. licențiate față de cele nelicențiate. Subliniem, din nou, faptul că, față
de asistentul social gradul de mulțumire al beneficiarilor în C.P.V. licențiate este mai scăzut.
Beneficiarii au sesizat, ca și aspect negativ, numărul redus de personal, dar și lipsa de continuitate
a acestuia, situație identificată atât în C.P.V. licențiate, cât și în cele nelicențiate. Discuțiile cu
coordonatorii C.P.V. au evidențiat faptul că personalul medical, deși dedicat muncii cu persoanele
vârstnice, în cele mai multe cazuri a preferat să migreze spre sistemul medical în urma politicii de
majorare salarială. În privința atitudinii, a comportamentelor față de vârstnic, din partea
personalului din C.P.V., am constatat neglijențe datorate sau determinate, atât de stereotipiile din
gândire despre vârstnici, cât și de confuziile care se fac între cele patru planuri existențiale

247
discutate în lucrare. Acesta este motivul pentru care am propus analiza și abordarea nevoilor și
scopurilor vârstnicilor din perspectiva celor patru planuri existențiale.
Relaționarea cu exteriorul, lumea socială a vârstnicului, se schimbă fundamental atunci
când acesta devine rezidentul unui C.P.V., indiferent de statutul serviciului social.
Pe baza observațiilor repetate, a discuțiilor diverse, efectuate asupra/și cu personalul din
C.P.V., am constatat dificultăți (mai mult decât) semnificative în ceea ce privește interpretarea,
sau găsirea celui mai adecvat/potrivit/adaptat ajutor pentru diversele și complicatele nevoi ale
vârstnicului aflat în C.P.V. Așa se explică și căutările noastre pentru ajutorul/îngrijirea cea mai
potrivită/adecvată/adaptată cu situarea circumstanțială biopsihosocială și spirituală, a
vârstnicului individual. Iar concretul/individualizarea începe și în gândire, prin întrebări. Ce să
fac? Cum să fac, pentru a oferi îngrijirea cea mai potrivită cu nevoia vârstnicului. Și aceasta
presupune evaluare a nevoilor vârstnicului, deci din nou apelul la o gândire contextuală și
circumstanțială. Degeaba acționăm ,,ca la carte,, dacă nu ținem cont de situarea
concretă/individuală, atât a celui care cere, care are nevoie, cât și a celui care oferă îngrijirea.

• Discuții/interviuri semistructurate cu aparținătorii persoanelor vârstnice

Pentru completarea aspectelor privind calitatea îngrijirii, am purtat discuții/interviuri
semistructurate cu aparținătorii aflați în vizită la persoana vârstnică în perioada aplicării
chestionarelor. Au fost purtate discuții cu un număr total de 16 persoane, întâlnite în 9 C.P.V. (10
persoane întâlnite în 5 C.P.V. licențiate și 6 persoane întâlnite în 4 C.P.V. fără licență de
funcționare). Prin întrebările adresate acestora am identificat problemele/nemulțumirile
aparținătorilor persoanelor vârstnice, care reprezintă aspecte care se cer a fi îmbunătățite.
Discuțiile/interviurile semistructurate cu aparținătorii persoanelor vârstnice au evidențiat faptul că
nu există diferențe semnificative între serviciile sociale care dețin licență de funcționare și cele
care nu dețin licență de funcționare. Principalele nemulțumiri, și în consecință propuneri de
îmbunătățire se referă la serviciile de recuperare funcțională, numărul de personal și lipsa unor
categorii de personal (psiholog și kinetoterapeut), precum și la aspecte referitoare la îngrijirea
persoanei vârstnice. Aparținătorii au subliniat faptul că serviciile de recuperare funcțională nu
sunt asigurate în toate C.P.V., nu există personal specializat în acest sens și, mai mult, nu există
nici spațiu corespunzător pentru această activitate. Numărul redus al personalului de îngrijire face
să fie deficitare activitățile de mobilizare a beneficiarilor care au nevoie de sprijin pentru
deplasare și ajutor la hrănire, conform afirmațiilor aparținătorilor. Sunt de menționat aspecte
pozitive în ambele situații (licențiere/ fără licențiere) dacă ne raportăm la condițiile de cazare. De
reținut este faptul că aparținătorii solicită întâlnirea cu medicul căminului pentru discutarea unor
aspecte de viață anterioare instituționalizării vârsnicului, deși această activitate credem că se

248
reflectă mai cu seamă la nivelul asistentului social, aspect probabil nefamiliar aparținătorilor
persoanelor vârstnice.
Observăm faptul că opiniile și observațiile aparținătorilor persoanelor vârstnice sunt
congruente cu cele ale vârstnicilor.

• Focus grup cu profesioniștii asistenți sociali care lucrează în instituțiile rezidențiale

pentru vârstnici
Discuțiile din cadrul interviului de grup (focus grup), au fost structurate în patru unități
tematice care au avut ca scop să descopere, perspectiva asistentului social din C.P.V. despre
factorii care participă la calitatea îngrijirii vârstnicului. Este vorba despre următoarele: aspecte
privind calitatea în serviciile sociale (factori, principii, criterii); aspecte privind acreditarea
furnizorilor și licențierea serviciilor sociale (dificultăți, utilitate, propuneri, influența asupra
calității îngrijirii vârstnicului); aspecte privind îngrijirea vîrstnicului în sistem rezidențial
(probleme ale personalului implicat, însușiri necesare, activități desfășurate, abordarea persoanei
vârstnice care are nevoie de asistență și îngrijire).; aspecte privind activitățile în care sunt
implicați asistenții sociali și aspecte privind satisfacția muncii.
Ghidul de interviu pentru focus grup este prezentat în ANEXA 3 a lucrării.
Aspectele ridicate de participanți indică sau prefigurează competitivitatea serviciilor
oferite de către C.P.V., prevăzute și de către legiuitor, urmând a fi reglementată și metodologia de
încadrare în clase de calitate. Legea nr. 197 din 2012 privind asigurarea calității în domeniul
serviciilor sociale precizează posibilitatea încadrării în trei clase de calitate, clasa a III-a
corespunzând îndeplinirii standardelor minime de calitate reglementate specific pentru fiecare
serviciu social și în baza cărora se acordă în prezent licența de funcționare/licența de funcționare
provizorie. Pentru încadrarea în clasa a II-a și clasa I de calitate vor fi elaborați indicatori detaliați,
cu raportare la nivelul de referință precizat în standardele minime de calitate, indicatori care vor fi
aprobați printr-un act normativ ulterior. Încadrarea în clase de calitate superioare nivelului minim
va constitui, conform prevederilor legale (Legea nr. 197/2012, art.16) un criteriu pentru nivelul
contribuției beneficiarului, contribuție care să fie corelată cu gradul de performanță și serviciile
oferite de către C.P.V. Discuțiile cu asistenții sociali au certificat beneficiile procesului de
acreditare/licențiere a serviciilor sociale ca fiind unul necesar și benefic pentru furnizor, dar care
în final se răsfrânge pozitiv asupra beneficiarului. Procesul de acreditare a adus cu sine și
valorizarea muncii asistentului social, deși înca mai există situații de confuzii de rol, asistentul
social fiind perceput ca o persoană care poate fi abordată pentru orice situație apare.
Un aspect relevant identificat de către participanții la focus-grup este faptul că serviciile
sociale au fost înființate, o parte dintre acestea, de persoane care nu au neapărat studii de

249
specialitate, care vizează în principal alte aspecte (financiare) înaintea acelora de îngrijire și
asistență de calitate acordate persoanei vârstnice. Și atunci, se impune (de fapt este vorba doar de
respectarea prevederilor legale) desemnarea unei persoane care să coordoneze activitatea C.P.V.,
absolventă de învățământ superior, cu diplomă de licență, care poate asigura un management
eficient și care să contribuie la creșterea calității serviciilor acordate, așa cum se menționează, de
altfel, și în standardele de calitate.
În ceea ce privește problemele întâmpinate de către asistenții sociali și personalul care
lucrează în C.P.V. am identificat două paliere: probleme administrative, în ceea ce privește
diversele documente care trebuie întocmite de către C.P.V. și/sau de serviciile publice de asistență
socială și comunicarea reciprocă între aceștia și în al doilea rând probleme în abordarea
profesionistă în îngrijirea persoanei vârstnice.
Aspectul licențiere/nelicențiere are la bază în principal dificultatea de obținere a avizelor și
autorizațiilor, în principal Autorizația de securitate la incendiu. În această privință este necesară
existența unui mecanism de colaborare între instituțiile de la nivel local care sunt implicate în
acordarea diverselor avize/autorizații, astfel încât un să nu mai existe situații în care un C.P.V. să
înceapă să funcționeze fără a deține toate documentele necesare. Obținerea cu dificultate a
autorizațiilor se datorează și faptului că modificările/adaptările spațiului și investițiile aferente
trebuie realizate de către conducătorul C.P.V., respectiv furnizorul de servicii sociale, care nu
întotdeauna este și proprietarul spațiului.
În fine, concluziile converg înspre abordarea vârstnicului din cele patru perspective de
intervenție (biologică, psihologică, sociologică, spirituală), înspre perfecționarea continuă a
personalului, a valorizării muncii asistentului social, a importanței licențierii serviciilor sociale cu
toate pre-condițiile necesare din punct de vedere legislativ, care se vor reîntoarce pozitiv asupra
beneficiarului.

• Studiul documentelor referitoare la personalul căminului pentru persoane vârstnice

Analiza documentelor privind personalul care furnizează servicii în cadrul C.P.V.,
raportată la cerințele legale specifice serviciilor rezidențiale ne relevă faptul că acesta, personalul,
este subdimensionat. Am constatat că există situații în care personalul angajat se completează cu
serviciile unor specialiști (medic, psiholog, kinetoterapeut), însă nici așa nu se respectă raportul
angajat/beneficiar reglementat legislativ. Această situație, pe lângă supraîncărcarea personalului,
conduce la scăderea calității serviciilor furnizate.
Deși legislația referitoare la organizarea și funcționarea instituțiilor/unităților de asistență
socială obligă furnizorii de servicii sociale la asigurarea unei intervenții profesioniste, prin echipe

250
pluridisciplinare și asigurarea unui procent de minimum 60% pentru personalul de specialitate,
din totalul personalului, acest aspect nu este respectat, decât într-o mică măsură, de către C.P.V.
Analiza pe care am realizat-o vizează gradul de conformare la prevederile legislative
specifice în ceea ce privește ponderea personalului de specialitate (minim 60%) din totalul
personalului angajat precum și tipul de personal de specialitate angajat în căminele pentru
persoane vârstnice unde a fost realizată această cercetare. Dacă ne referim la ponderea
personalului de specialitate în totalul personalului nu sunt respectate prevederile legale (cel puțin
60%). Oricum respectarea ponderii de 60% trebuie corelată cu numărul de beneficiari. Întrucât nu
am vizat realizarea unei baze de date a beneficiarilor după gradul de dependență al acestora nu
putem afirma cu certitudine faptul că numărul personalului este insuficient. Precizările legislative
ne spun că în cazul persoanelor dependente gradul I și gradul II raportul angajat/beneficiar este de
1/2. Doar pentru beneficiarii încadrați în gradul III de dependență raportul angajat/beneficiar
scade putând ajunge de la 1/5 la 1/10. Însă, căminele pentru persoane vârstnice găzduiesc, din
păcate, beneficiari cu boli grave, care conduc la dependență, evaluată și încadrată conform grilei
de evaluare sociomedicale (geriatrice) la mai mult de gradul III. Și atunci se impune existența
unui raport de 1/2 în ceea ce privește personalul angajat corelat cu numărul de beneficiari.
Analiza datelor pentru anul 2016 ne-a arătat faptul că deși în unele cazuri ponderea
personalului de specialitate este de cel puțin 60% din totalul personalului, totuși personalul este
insuficient raportat la numărul de beneficiari. La data de 31 decembrie 2016 doar 9 C.P.V., din
cele 20, respectau ponderea personalului raportată la numărul de beneficiari, 5 dintre acestea fiind
C.P.V. licențiate și 4, fără licență de funcționare. Pentru primul trimestru al anului 2017 (la data
de 31.03.2017), din totalul de 20 C.P.V. incluse în cercetarea noastră doar 7, respectiv 35% dintre
acestea respectă procentul legal al personalului de specialitate, toate acestea fiind cămine pentru
persoane vârstnice care dețin licența/licența de funcționare provizorie pentru serviciile furnizate.
Am identificat un număr de 4 C.P.V. care furnizează servicii sociale licențiate care nu respectă
ponderea personalului de specialitate. Pentru 9 dintre acestea, care furnizează servicii sociale
nelicențiate, ponderea personalului de specialitate din totalul personalului angajat este și mai
mică, valorile situându-se între 22% și 53%. Față de 31 decembrie 2016, la finele primului
trimestru al anului 2017 se poate observa că numărul total de personal a scăzut sensibil. De
asemenea am identificat faptul că unele dintre C.P.V. colaborează, sub forma unor contracte de
muncă cu timp parțial, cu specialiști (medic, psiholog, kinetoterapeut). De regulă, psihologul
intervine atunci când este necesară o evaluare de specialitate pentru încadrarea în grad de
handicap a beneficiarului. Serviciile kinetoterapeutului, atunci când există o astfel de colaborare,
înseamnă pentru beneficiar un cost suplimentar.

251
 Din discuțiile cu șefii de centre (situație întâlnită în mai multe C.P.V.) merită de menționat
faptul că personalul medical tinde să-și caute un loc de muncă în sistemul medical (unde salariile
sunt mai mari) și astfel unitățile rezidențiale pentru persoane vârstnice rămân cu personal medical
insuficient.
Concluzionând putem afirma faptul că, în ansamblu, personalul care oferă servicii în
C.P.V. este subdimensionat. Aceasta nu poate decât să contribuie, în mod negativ, la scăderea
calității serviciilor furnizate și evident, la supraîncărcarea personalului existent. Aceste aspecte au
fost identificate și de către beneficiari în timpul completării chestionarelor dar și de aparținători,
în timpul discuțiilor cu aceștia. Dacă la unitățile de asistență socială care beneficiază de subvenție
de la bugetul de stat sau local, salariile personalului de specialitate pot fi subvenționate, nu la fel
stau lucrurile dacă ne raportăm la unitățile de asistență socială care nu beneficiază de această
finanțare.
Astfel, se impune acordarea unei atenții deosebite angajării și perfecționării continue a
personalului implicat în furnizarea de servicii; anjajarea acestuia cu contract de muncă cu normă
întreagă; se poate lua în considerare alocarea de fonduri de la bugetele locale sau de la bugetul de
stat pentru plata personalului de specialitate, la nivel similar cu cel din sistemul public, atât timp
cât serviciile de îngrijire în căminele pentru persoane vârstnice nu pot fi susținute în totalitate de
serviciile publice de asistență socială.
În ceea ce privește organizarea, funcționarea și mai apoi acreditarea furnizorului și
licențierea serviciilor sociale propunem, în urma rezultatelor cercetării noastre următoarele:
• Acordarea dreptului de funcționare a căminelor pentru persoane vârstnice în funcție de
justificarea existenței acestora, ținând cont de identificarea nevoii la nivelul comunității
• Necesitatea deținerii unui spațiu propriu de către cei care doresc să înființeze un C.P.V.,
care să le permită ulterior, dacă este cazul, să aibă posibilitatea de a efectua lucrări de
modernizare, renovare, adaptare a spațiilor
• Obligativitatea C.P.V. să dețină cantină proprie, ceea ce ar trebui să asigure o alimentație
echilibrată și adecvată persoanelor vârstnice și acordarea de mese calde pe tot parcursul zilei, nu
doar la masa principală
• Includerea costului cu diversele terapii (și am văzut că deficitar este aspectul
recuperării/reabilitării funcționale) în contribuția beneficiarului. Aceasta ar garanta acordarea de
servicii de recuperare/reabilitare funcțională, dar și de menținere funcțională pentru toți
beneficiarii C.P.V.
• Includerea costului cu materialele igienico-sanitare în contribuția beneficiarului (nu ca și
cost suplimentar)

252
• În funcție de tipul serviciului social, și cazul persoanelor vârstnice este unul dintre acestea,
să fie constituite echipe mixte (socio-medicale) care să evalueze și apoi să monitorizeze serviciile
licențiate
• Revizuirea standardelor minime de calitate și luarea în considerare a aspectelor sesizate cu
privire la Standardul 2 (Asistență pentru sănătate) și Standardul 3 (Recuperare/Reabilitare
funcțională) din cadrul Modulului III, Ordinul nr. 2126/2014
Toate aspectele menționate aici, dar și pe parcursul întregii lucrări ne îndreptățesc să
susținem că procesul acreditării și licențierii serviciilor sociale trebuie să fie unul extrem de
serios, asumat și responsabil, având ca finalitate furnizarea unor servicii de calitate pentru
beneficiari. Monitorizarea serviciilor sociale care dețin licența de funcționare trebuie, de
asemenea să fie riguroasă și să garanteze funcționarea unităților de asistență socială la un nivel de
calitate cel puțin minim. Calitatea profesională a celor implicați în activitatea de licențiere a
serviciilor – inspectorii sociali – trebuie să fie la un nivel ridicat, aceasta implicând deținerea de
cunoștințe în domeniul social, care să permită realizarea unei evaluări autentic calitative și nu
doar formale.
Pentru studii și cercetări viitoare considerăm că sunt utile următoarele propuneri:
• Studierea influenței factorului economic asupra calității îngrijirii vârstnicului în centrele
rezidențiale
• Analiza cost-beneficiu în serviciile rezidențiale pentru persoane vârstnice
• Situarea psiho-socială a vârstnicului rezident în cămine pentru persoane vârstnice în
funcție de tipul și frecvența vizitelor pe care le primește
• Evaluarea căminelor pentru persoane vârstnice și a centrelor de îngrijire și asistență din
perspectiva adecvării tipului de beneficiari
IV. Utilitatea și limitele cercetării
Am afirmat în introducere speranța și încrederea că această lucrare va fi folositoare celor
care activează în domeniul serviciilor sociale. În concluzii, ne întrebăm cui ar putea fi utilă
această cercetare, în ce fel și pentru cine? Încercăm câteva răspunsuri.
În primul rând ar putea fi utilă acreditorilor și implicit procesului de acreditare. În ce fel?
Clarificarea, conștientizarea locului și rolului ocupat de acreditor și acreditare într-un sistem
integrat de agenți/factori care au ca scop realizarea calității îngrijirii vârstnicului, poate îmbunătăți
fiecare din componentele activității de acreditare. Cunoașterea centrelor rezidențiale pentru
vârstnici care funcționează pe raza Județului Cluj este o facilitare pentru verificarea și
monitorizarea acestora în vederea intrării în legalitate.
În al doilea rând, sperăm că cercetarea/lucrarea va fi utilă și legislatorilor. Legea este un
construct socio-uman, adică este concepută de către oameni și pentru oameni. Prin urmare

253
legislatorii trebuie să țină cont de rezultatele cercetărilor efectuate asupra unei categorii sociale la
fel de importante ca oricare alta. Propunerile de revizuire a standardelor minime de calitate
(Standardele 2 și 3, Modul III, Ordinul nr. 2126/2014) considerăm că pot fi luate în considerare.
Viitorul nu poate fi construit fără trecut, fără respectul nostru față de vârstnic.
În al treilea rând poate că cercetarea noastră va fi utilă și furnizorilor de servicii sociale,
dintre aceștia în special căminelor pentru vârstnici. Explorările, descrierile și explicațiile concrete
pe care le-am încercat asupra tipurilor de intervenții ale îngrijirii vârstnicului, sperăm să fie utile
și pentru personalul care lucrează față în față cu vârstnicii.
În al patrulea rând credem că de studiul nostru vor beneficia cel mai mult beneficiarii,
adică vârstnicii, cel puțin aceasta ne-am propus, și aceasta am avut în câmpul atenției în cursul
cercetării. Acesta este motivația pentru care am insistat asupra vârstnicului concret. Includem aici
și aparținătorii persoanelor vârstnice, care vor beneficia de baza de date cu centrele rezidențiale
pentru persoane vârstnice și vor cunoaște statutul serviciului social: cu licență de funcționare/fără
licență de funcționare, în funcție de care vor putea avea o opțiune.
În al cincilea rând, sperăm că cercetarea/lucrarea aceasta va fi folositoare cercetătorilor în
domeniul calității îngrijirii vârstnicului. Aceasta atât în sens generic, conceptual-teoretic cât și
circumscris căminelor pentru vârstnici. Considerăm aici de un real folos analiza situată la nivel
conceptual, pentru care am optat, ne referim aici la cele zece categorii, care asigură formularea
celor zece întrebări. Sigur că apelul la aceste categorii și/sau întrebări îl pot face multe alte tipuri
de cercetări. Noi am încercat doar o adaptare la specificul căutărilor noastre.
Care sunt limitele acestei cercetări ?
În primul rând, așa cum am menționat și în introducere și la perspectiva economică,
aspectele economico-financiare sunt foarte puțin abordate. Aceasta, nu pentru că nu i-am
recunoaște importanța, ci tocmai dimpotrivă, ne pare că importanța sa este atât de semnificativă
încât ar necesita o lucrare distinctă în ceea ce privește tipurile de relații care se pot detecta între
perspectiva economico – financiară și CAL.Î.V. în C.P.V. Prin aceasta nu minimalizăm ceilalți
factori implicați în realizarea CAL.Î.V. în C.P.V., oricare dintre aceștia pot suporta cercetări
ulterioare laborioase și bineînțeles în contextul inter-relațional complex în care funcționează.
În al doilea rând, aspectele biomedicale ale îngrijirii vârstnicului sunt tratate într-o mică
măsură, nu pentru că le considerăm mai puțin importante, ci pentru că în acest domeniu sunt
studii serioase și pertinente, iar studiul de față și-a propus cu totul altceva. Am încercat să atragem
atenția asupra aspectelor neglijate ale îngrijirii vârstnicului. De asemenea, ne-am limitat să
abordăm bătrânețea ca atare, cu caracteristicile ei, definite în literatura cercetărilor din domeniul
gerontologiei și geriatriei.

254
 Poate unii vor considera că ceea ce noi am descoperit în această cercetare este ceva ce era
dinainte cunoscut și evident. Până la urmă ,,nu e nimic nou sub soare”. În ceea ce ne privește, ne
mărturisim ignoranța pe care o aveam anterior acestei cercetări, despre diversele aspecte
identificate și formulate explicit în această lucrare.
Lucrarea de față exprimă drumul efectiv pe care l-am parcurs, drum cu întoarceri și
reîntoarceri la concepte, la teorii și la practici în scopul aprofundării înțelegerii și în scopul găsirii
unor soluții practice cât mai potrivite. Evident deci, că ne referim atât la drumul practic cât și la
cel teoretic. Am învățat în cursul acestei cercetări că teoria și practica se conțin reciproc, se
intercondiționează și se inter-determină împreună. Orice practică conține teorie și orice teorie
poate fi interpretată și chiar funcționează ca o practică.

255
 BI B L I O G R A F I E

Alexiu, Mircea, Valori și faze ale acțiunii în asistența socială, în Neamțu George, Tratat de
Asistență Socială, Editura Polirom, 2003
Abby, D. şi Peters, J., “Rediscovering standards: Static and dynamic quality”, International
Journal of Contemporary Hospitality Management, Vol.6, No.2, 1994
Al-Hawari, M., “The effect of automated service quality on bank financial performance and the
mediating role of customer retention”, Journal of Financial Services Marketing,
Vol.10,No.3, 2006
Amery, Jean, Despre îmbătrânire, Revoltă și resemnare, Editura Art, București, 2010
Aristotel, Categorii. Despre interpretare, traducere, cuvânt înainte, note, comentariu și
interpretare de Constantin Noica, Editura Humanitas, București, 2005
Aristotel, Organon vol. II, Analitica secundă 71 a, Editura IRI, București, 1997
Atkinson, Robert, Povestea vieții. Interviul., Editura Polirom, Iași, 2006
Ayer , A. J., The Problem of Knowledge, Penguin Books, Middlesex, Harmondworth, 1956
Ayer, A.J., Language, Truth and Logic, 1936
Babbie, Earl, Practica cercetării sociale, Editura Polirom, Iași, 2010
Bălaşa, Ana, Potecţia socială a persoanelor vârstnice în România, Revista Calitatea vieţii, XIV
nr. 1, 2003
Bălăceanu-Stolnici, C., Geriatrie Practică, Editura Medicală Amaltea, București, 1998
Bădescu, Gabriel, Metode de reducere a datelor, în Rotariu, Traian (coordonator), Bădescu,
Gabriel, Culic, Irina, Mezei, Elemer, Mureșan, Cornelia, Metode Statistice Aplicate în
Științele Sociale, Editura Polirom, 1999
Biblia sau Sfânta scriptură, versiune redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania,
Sfânta Evaghelie după Ioan, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009
Blaikie, Norman, Modele ale cercetării sociale, trad. Coca Vieru, Ana Gruia, Editura CA
Publishing, Colecția Sociologie, Ediția a 2-a rev., Cluj Napoca, 2010
Blom, Bjorn; Moren, Stefan, The evaluation of quality in social-work practice, Nordic Journal of
Social Research, vol.3, 2012
Blundell, Adrian; Gordon, Adam, Geriatric medicine at a glance, John Wiley&Sons Ltd., Oxford,
UK, 2015;
Bocancea, Cristian, Neamțu George, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 1999
Bocancea, Cristian în Neamțu George, Stan Dumitru (coord.), Asistența Socială. Studii și
aplicații., Editura Polirom, Iași, 2005
Brinster, Philippe, Terapia cognitivă. Pentru schimbarea gândurilor negative care ne perturbă
256
 comportamentul., Editura Teora, București, 2007
Buzducea, Doru (coordonator), Asistența Socială a Grupurilor de Risc, Editura Polirom, Iași,
2010
Cape, Ronald D.T; Coe, Rodney M.; Rossman, Isadore, Fundamentals of Geriatric Medicine,
Raven Press, New York, 1982
Chantraine, Pierre, Dictionnaire Étymologique De La Langue Grecque, Éditions Klincksieck,
Paris, 1968
Cheetham, Juliet; Mullen, Edward J.; Soydan, Haluk; Tengvald, Karin, Evaluating as a Tool in
the Development of Social Work Discourse, Sage Publication, London, Thousand Oaks
and New Delhi, vol.4 (I): 9-24, 1998
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura
Economică, București, 2001
Ciurea, S. şi Drăgulănescu N., Managementul calităţii totale, Editura Economică, București, 1995
Cojocaru, Ștefan, Evaluarea Programelor de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași, 2010
Cookson, Richard; Sainsbury, Roy; Glendinning, Caroline, - Jonathan Bradshaw on Social Policy
– Selected Writings 1972-2011, Published by University of York, 2013
Dilts, B. Robert, Bazele Programării Neurolingvistice, NLP., Editura Excalibur, București, 2007
Douglas, Anthony and Philpot, Terry, Caring and Coping. A Guide to Social Services, London &
New York, First Published 1998, This edition published in the Taylor & Francis e –
Library, 2005
Dumitriu, Anton, Istoria logicii, Editura Tehnică, București, Ediția a III-a, revăzută și adăugită:
vol. I,1993; vol. II, 1995; vol. III, 1997; vol. IV, 1998
Dummet, Michael, Originile filosofiei analitice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004
Eliade Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, București, 1992
Ellis, Albert, Cum să vă controlați anxietatea. Terapia comportamentului emotiv rațional
(T.C.E.R.), Editura Meteor Press, București, 2009
European Commission, The 2015 Ageing Report. Economic and budgetary projections for the 28
EU, Member States (2013-2060), Luxembourg: Publications Office of the European
Union, 2015
Filosofia greacă până la Platon, redactori-coordonatori Adelina Piatkowski și Ion Banu, vol.I,
partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
Flonta, Mircea, 20 de întrebări și răspunsuri despre Immanuel Kant, Editura Humanitas,
București, 2012
Flonta, Mircea, O introducere critică în problema cunoașterii, Ediția a II-a revizuită și adăugită,
Editura All, București, 2008

257
Fofiu, Gheorghe Adrian, implicații ale Bisericii Ortodoxe Române în serviciile pentru vârstnici,
Teză de doctorat, Universitatea din Oradea, 2013
Fontaine, Roger, Psihologia îmbătrânirii, Editura Polirom, Iași, 2008
Foucault, Michel, Nașterea Biopoliticii, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2007
Frege, Gottlob, Scrieri logico-filosofice, traducere, studiu introductiv, notițe introductive și note
de Sorin Vieru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1997
Freigenbaum, A.V., “Quality and business growth today”, Quality Progress, Vol.15, No.11, 1982
Friedman, Howard S., Martin, Leslie R, The longevity project: surprising discoveries for health
and long life from the landmark eight-decade study, Hudson Street Press, New York, 2011
Gathy, Vera, Introducing Quality Standards in Elderly Care, Social Inovation Foundation,
Budapest, 2000
Gherguț, Alois, Managementul Serviciilor de Asistență Psihopedagogică și Socială. Ghid
Practic., Editura Polirom, 2003
Giddens, Anthony, Sociologie, Editura ALL, Cluj Napoca, 2002
Ginger, Serge, Gestalt Terapia. Arta contractului, Editura Herald, București, 2002
Gîrleanu-Șoitu, Daniela-Tatiana, Teorii în asistența socială a persoanei vârstnice, în Luca,
Cătălin, Gîrleanu-Șoitu, Daniela-Tatiana, Metodologie de lucru în asistenţa psiho-socio-
juridică a persoanelor vârstnice, Iaşi 2012
Godfrey-Smith, Peter, Filosofia Științei, Editura Herald, București, 2012
Goffman, Erving, Aziluri. Eseuri despre situația socială a pacienților psihiatrici și a altor
categorii de persoane instituționalizate., Editura Polirom, Iași, 2004
Grönroos, C., “A service quality modeling its marketing implications”, European Journal of
Marketing, Vol.18, No.4., 1984
Guthrie, W. K. C., Sofiștii, Editura Humanitas, București, 1999
Guțu, Gheorghe, Dicționar Latin – Român, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Humanitas,
București, 2003
Ham, Richard J. ; Sloane, Philip D.; Warshaw, Gregg A.; Potter, Jane F.; Flaherty, Ellen, Ham’s
primary care geriatrics: a case-based approach, 6th edition, Elsevier Saunders, USA, 2014
Hanga, Vladimir; Radu, Mihnea-Dan, Limba latină pentru juriști, reeditare, Editura Albastră,
Cluj-Napoca, 2008
Heidegger, Martin, Repere pe drumul gândirii, Editura Politică, București, 1988
Holdevici, Irina, Psihoterapia cognitiv comportamentală. Managementul stresului pentru un stil
de viață optim, Editura Științelor Medicale, București, 2005
Hurubean, Alina, Construcția metodologică a asistenței sociale, în Neamțu George, (coord),
Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, 2003

258
Ilieş, L., Managementul calităţii totale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
Iluț, Petru, Abordarea Calitativă a Socio-umanului, Editura Polirom, Iași, 1997
Îngrijirea pe termen lung în Uniunea Europeană, Prefață, Luxemburg, 2008
Îngrijirea pe termen lung în Uniunea Europeană, Introducere, Luxemburg, 2008
Ionescu, Ion, Metodologia Cercetării Socialului. Repere pentru Asistenții Sociali, în Neamțu
George, (coord.), Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, 2003
Johnson, Louise C., Social Work Practice, Allyn and Bacon, Inc., Boston, 1983
Juran, J.M. şi Gryna, F.M., Calitatea produselor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
Kant, Immanuel Critica raţiunii pure, trad. Bagdasar, Nicolae şi Moisuc, Elena, ed. a treia
îngrijită de Pârvu Ilie, Bucureşti, Editura IRI, 1998
Kant, Immanuel Prolegomene, trad. Flonta, Mircea şi Kleininger, Thomas, ed. a treia revăzută şi
îmbunătăţită, Piteşti, Editura Paralela 45, 2005
Kuhn, Thomas, Structura revoluțiilor științifice, Editura Humanitas, București, 2008
Leichsenring, Kai, Providing integrated health and social care for older persons – An European
Overview, în Providing integrated health and social care for older persons – An European
Overview of Issues at Stake, Leichsenring, K., Alaszewsky,A. (eds.), published by Ashgate
Publising Limited, European Centre for Social Welfare Policy and Research, Viena, vol.28,
2004
Leichsenring, K., Billings,J, H.Nies, Long-term care in Europe – improving policy and practice,
Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2013
Levai, Katalin, Future Models of Elderly Care, Social Inovation Foundation, Budapest, 2000
Lieblich, Amia,; Tuval-Mashiach, Rivka; Zilber, Tamar, Cercetarea narativă. Citire, analiză și
interpretare., Editura Polirom, Iași, 2006
Lofland, John și Lyn, H. , Analyzing Social Settings : A Guide to Qualitative Observation and
Analysis. Ed. a III – a. Belmont, CA: Wadsworth, 1995
Lyotard, Jean-Francois, De ce să filosofăm?, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2013
Marina, Lucian, Rămânerea în societate, Editura Emia, Deva, 2003
MacIntyre, Alasdair, Tratat de morală. După virtute, Editura Humanitas, București, 1998
Luca, Cătălin, Gîrleanu-Șoitu, Daniela-Tatiana, Metodologie de lucru în asistenţa psiho-socio-
juridică a persoanelor vârstnice, Iaşi 2012
Malim, Tony, Birch, Ann, Wadeley, Alison, Perspective în psihologie, Editura Tehnică,
București, 1999
Mansoor, A. F. Kazi, Realist Evaluation in Practice. Health and Social Work, SAGE
Publications, London, Thousand Oaks, New Delhi, 2003

259
Marshall, Mary, Asistența socială pentru bătrâni, Ediția a doua, Editura Alternative, Cluj-
Napoca, 1992
Maslow, Abraham, A Theory of Human Motivation, în Psychological Review, vol. 50, 1943
Maslow, Abraham, Motivation and personality, New York, Harpe and Row, 1970
Maslow, Abraham, The Farther Reaches of Human Nature, New York: Viking, 1971
Mathes, Klaus (coord.), Îngrijirea vârstnicului. Model de formare profesională, Editura Casa
Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2010
Mănoiu, Florica, Epureanu Viorica, Asistența socială în România, Editura All, București, 1996
Moscovici, Serge, Fenomenul reprezentărilor sociale, în Neculau, Adrian (coord.), Psihologia
câmpului social: Reprezentările sociale, Editura Polirom, Iași, 1997
Mureșan, Cornelia și Ionuț Foldes (coord.), Autori: Cornelia Mureșan, Mihaela Hărăguș, Paul-
Teodor Hărăguș, Cristina Faludi, Ionuț Foldes, Dalma Janosi, Veronica Someșan, Jan M.
Hoem, Traiectorii familiale, România în context european,Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj- Napoca, 2016
Mureșan, Cornelia (coordonator), Autori: Cornelia Mureșan, Mihaela Hărăguș, Paul-Teodor
Hărăguș, Rebeleanu Adina, Rotariu Traian, Cristina Faludi, Situația vârstnicilor din
România, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012
Munteanu, Ana, Supervizarea. Apecte practice și tendințe actuale., Editura Polirom, Iași, 2007
Munteanu, Ana, Juliane Sagebiel, Practici în Asistența Socială, Editura Polirom, Iași, 2007
Muscan, Carmen Maria, Asistarea persoanelor în vârstă. Modalități și soluții, Teză de doctorat,
Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, 2012
Neamțu, George (coord.), Tratat de Asistență Socială, Editura Polirom, Iași, 2003
Neamțu, George și Stan, Dumitru, (coord.), Asistența socială. Studii și aplicații, Editura Polirom,
Iași, 2005
Neculau, Adrian (coord.), Psihologia câmpului social: Reprezentările sociale, Editura Polirom,
Iași, 1997
Nicoară, Paula Cristina, Aspecte legislative privind îngrijirea de lungă durată în căminele pentru
persoane vârstnice în România, Revista de Asistență Socială, nr.1/2014, Editura Polirom,
Iași, 2014
Opariuc-Dan, Cristian, Statistică aplicată în ştiinţele socio-umane Analiza asocierilor şi a
diferenţelor statistice, Constanta, 2011
Otto, Rudolf, Sacrul, Editura Humanitas, București, 2005
Paraschiv, Mihaela; Alexianu, Marius; Curcă, Roxana-Gabriela, Lexic Grec și Latin Universal,
Casa Editorială Demiurg, Iași, 2007
Pascal, Engel, Rorty, Richard, La ce bun adevărul, Editura Art, București, 2007

260
Patton, M.Q., A world larger than formative and summative, American Journal of Evaluation,
vol.17, 1996
Payne, Malcom, Teoria Modernă a Asistenței Sociale, Editura Polirom, Iași, 2011
Pavel, Ramona, Modele de evaluare în antreprenoriatul social, în Revista de Asistență Socială,
Anul IX, nr.4/2010, Editura Polirom, București, 2010
Pârvu, Ilie, Introducere în epistemologie, Editura Polirom, Iași, 1998
Perlman, H., The helping relationship: its purpose and nature. in: H. Rubinstein, M.H. Bloch
(Eds), Things that matter. Influences on helping Relationships. New York: Macmillan
Pub. Co., 1982
Peters. E. Francis, Termenii filosofiei grecești, traducere de Drăgan Stoianovici, Editura
Humanitas, București, 2007
Popa, Nicolae; Dogaru, Ion; Dănișor, Gheorghe; Dănișor, Dan Claudiu, Filosofia dreptului.
Marile curente., Editura All Beck, București, 2002
Popelard, Marie-Dominique și Vernant, Denis, Marile curente în filosofia științelor,
Editura Institutul European, Iași, 1999
Popper, Karl R., Logica cercetării, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
Powell, Jennie, Grija de a comunica. Asistarea vârstnicului cu demență. Editura Casa Cărții de
Știință, Cluj-Napoca, 2010
Puwak Hildegard, Încetinirea ireversibilităţii, Eseu-cercetare despre vârsta a III-a, Editura
Expert, Bucureşti, 1995
Rebeleanu, Adina, Cadrul legislativ în asistența socială din România. Prezent și perspective,
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011
Rebeleanu, Adina; Daniela Șoitu, Vulnerabilities of the Socio-Medical Legal Framework for the
Elderly, Social Work Review (Revista de Asistenţă Socială), issue: 3/2011
Rosenberg, Morris, The Logic of Survey Analysis, New York: Basic Books, 1968
Rotariu, Traian; Iluț, Petru, (coord.), secretar științific Vasile-Sebastian Dîncu, autori: Vasile
Sebastian Dîncu, Horvath Istvan, Petru Iluț, Marius Lazăr, Nemenyi Agnes, Traian
Rotariu, Andrei Roth, Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj Napoca, 1996
Rotariu, Traian, Petre Iluț, Cantitativ versus calitativ: o falsă opoziție în Ancheta Sociologică și
Sondajul de Opinie. Teorie și Practică., Editura Polirom, Iași, 1997
Rotariu, Traian (coordonator), Bădescu, Gabriel, Culic, Irina, Mezei, Elemer, Mureșan, Cornelia
Metode Statistice Aplicate în Științele Sociale, Editura Polirom, 1999
Rotariu, Traian; Mureșan, Cornelia; Hărăguș, Mihela, Studiului comparativ asupra situaţiei
persoanelor vârstnice în România – cazul Podişului Someşan, Raport de cercetare, Cluj-
Napoca, 2010

261
Rădulescu, Sorin, Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Eitura Luminalex, Bucureşti,
1999
Roth, Maria; Rebeleanu, Adina, Asistența socială. Cadru conceptual și aplicații practice., Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007
Roth-Szamoskozi, Maria, Perspective Teoretice și Practice ale Asistenței Sociale, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003
Russel, Bertrand, Problemele filosofiei, Editura All, București, 2004
Sălăvăstru, Constantin, Modele argumentative în discursul educațional, Editura Academiei,
București, 1996
Sălăvăstru, Constantin, Teoria și Practica Argumentării, Editura Polirom, Iași, 2003
Schnadelbach, Herbert, Introducere în teoria cunoașterii, Editura Paralela 45, Pitești, 2007
Stanciu, I., Calitologia - Știinţa calităţii mărfurilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002
Stanciu, Mariana, Asistența socială adresată persoanelor vârstnice din România, în Zamfir,
Elena; Stănescu, Simona Maria; Arpinte, Daniel (coord.), Asistența socială în România
după 25 de ani: răspuns la problemele tranziției, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2015
Stanton, Nicki, Comunicarea, Ediție revăzută, Editura Societatea Știință & Tehnică, București,
1995
Șoitu, Gîrleanu Daniela, Vârsta a Treia, Editura Institutul European, 2006
Şoitu D., Rebeleanu, A., Oprea, L. & Gavrilovici, C. Client Vulnerability Within the Relationship
with Social and Healthcare Services, in vol. Interdisciplinary approaches in social
sciences. (Şoitu D., Gavriluţă, C. & Maturo, A. Eds.) Publishing House of Alexandru Ioan
Cuza University of Iasi, p. 29-47, 2013
Stuart Mill, John, Despre libertate, Editura Humanitas, București, 2014
Şraum, Gheorghe., Merceologie şi asigurarea calităţii, Editura George Bariţiu, Cluj-Napoca,
2000
Thesaurus Linguae Graecae,The Packard Humanities Institute, The Perseus Project and others.
License: Diogenes (version 3.1.6) is © 1999-2007 P.J. Heslin
Van den Berg, R., Results evaluation and impact assessment in development co-
operation, Evaluation, vol.11 (1), 2005
Van de Creek, Larry; Burton, Laurel Arthur, The Chaplain-Psysician Relationship, Routledge,
London, 2013
Wilson Th., Wilson D., The State and Social Welfare. The Objectives of Policy, Longman,
London and New York, 1991
Windy, Dryden; DiGiuseppe, Raymond, Ghid de Terapie Rațional-Emotivă și Comportamentală,
Editura ASCR (Asociația de Științe Cognitive din România), Cluj-Napoca, 2003

262
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,
1993

LEGISLAȚIE
Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, Legea asistenței sociale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările și completările
ulterioare
Legea nr. 197 din 1 noiembrie 2012, privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, cu
modificările și completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 118 din 19 februarie 2014, pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul
serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 14
martie 2014, cu modificările și completările ulterioare
Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 424/2014
privind aprobarea criteriilor specifice care stau la baza acreditării furnizorilor de servicii
sociale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 26.03.2014
Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 2196 din
23 noiembrie 2016 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind circuitul documentelor între
compartimentele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor sociale din
cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și
instituțiile aflate în subordinea sa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1020 din 19 decembrie 2016
Hotărârea Guvernului Nr. 867 din 14 octombrie 2015, pentru aprobarea nomenclatorului
serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a
serviciilor sociale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9
noiembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare
Ordin nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost,
tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane
adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor
acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 874 bis din 2 decembrie 2014, cu modificările ulterioare
Ordin nr. 67 din 21 ianuarie 2015, privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru

263
 acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 116 bis din 13 februarie 2015
Ordin nr. 31 din 14 ianuarie 2015, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind completarea fişelor de
autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi,
precum şi pentru realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv,
de părinţii săi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 bis din 2
februarie 2015
Ordin nr. 1343 din 29 iunie 2015, privind aprobarea Instrucţiunilor de completare a fişelor de
autoevaluare pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în
familie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 23 iulie 2015
Legea nr. 705 din 3 decembrie 2001 privind sistemul național de asistență socială publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 18 decembrie 2001 (în prezent
abrogată)
Legea nr. 47 din 8 martie 2006, privind sistemul național de asistență socială publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006 (în prezent abrogată)
Hotărârea Guvernului nr. 978 din 16 decembrie 2015 privind aprobarea standardelor minime de
cost și a nivelului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția
lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din
centrele rezidențiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 24
decembrie 2015
Recomandarea 2011/413/UE din 11 iulie 2011 privind inițiativa de programare comună în
domeniul cercetării intitulată “Ani mai mulți, o viață mai bună – potențialul și provocările
schimbărilor demografice” (2011/413/UE), publicată în Jurnalul Oficial al Comisiei
Europene, nr. L 183 din 13 iulie 2011
Viață lungă, activă și în forță. Promovarea îmbătrâirii active în România, Document al Băncii
Mondiale, elaborat în cadrul POSDRU 2007-2013, iunie 2014
Hotărârea Guvernului nr. 566 din 15 iulie 2015 privind aprobarea Strategiei naționale pentru
promovarea îmbătrânirii active și protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-
2020, a Planului operațional de acțiuni pentru perioada 2016-2020, precum și a
mecanismului de monitorizare și evaluare integrată a acestora, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.619 bis din 14 august 2015 , cu modificările și
completările ulterioare
Legea nr. 74 din 3 mai 1999 pentru ratificarea Cartei Europene revizuite, adoptată la Stasbourg la
3 mai 1996, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999
Ordinul nr. 422 din 9 august 2004 pentru aprobarea standardelor obligatorii de calitate privind

264
 serviciile sociale specializate din România, furnizate în sistem public, privat și parteneriat
public-privat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 19 august
2004 (în prezent abrogat)
Ordinul nr. 383 din 6 iunie 2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind
serviciile sociale și a modalității de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005 (în prezent
abrogat)
Ordinul nr. 22 din 29 ianuarie 2003, privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile
furnizate în instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap, ordin comun al
Ministerului Sănătății și Familiei și al Secretariatului de Stat pentru persoanele cu
Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.139 din 4 martie 2003
(în prezent abrogat)
Ordinul nr. 205 din 17 iunie 2005 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte
cu handicap și locuințe protejate pentru persoane adulte cu handicap, ordin comun al
Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Autorității Naționale pentru
Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.745 din 16
august 2005 (în prezent abrogat)
Ordinul nr. 175 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale la domiciliu pentru persoane adulte cu handicap, ordin al Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.745 din 9 august 2006 (în prezent abrogat)
Ordinul nr. 559 din 22 octombrie 2008 privind aprobarea Standardelor specifice de calitate
pentru centre rezidențiale, centrele de zi și locuințele protejate pentru persoane adulte cu
handicap, ordin comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.752 din 7 noiembrie 2008 (în prezent abrogat)

http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-
asistenta-sociala/48480, pagina accesată la data de 29 mai 2017
www.iso.org

265
 - ANEXE -
ANEXA 1

Situația serviciilor sociale rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, la nivel național,

la data de 30.04.2017

Nr. Județ servicii Număr Capacitatea Nr. Județ servicii Număr Capacitatea
crt. sociale cu servicii centrului crt. sociale cu servicii centrului
licență de sociale rezidențial licență de sociale rezidențial
funcționare/ rezidențiale funcționare/ rezidențiale
licență destinate licență destinate
provizorie persoanelor provizorie persoanelor
vârstnice vârstnice
1 Alba 30 753 23 Hunedoara 10 289
2 Arad 11 334 24 Ialomița 3 163
3 Argeș 5 54 25 Iași 7 609
4 Bacău 14 671 26 Ilfov 9 432
5 Bihor 31 737 27 Maramureș 3 87
6 Bistrița Năsăud 4 144 28 Mehedinți 4 145
7 Botoșani 2 116 29 Mureș 16 643
8 Brașov 11 489 30 Neamț 5 264
9 Brăila 6 507 31 Olt 2 100
10 București 13 551 32 Pravoha 3 153
11 Buzău 14 540 33 Satu Mare 6 167
12 Caraș Severin 5 270 34 Sălaj 7 264
13 Călărași 3 106 35 Sibiu 12 782
14 Cluj 16 668 36 Suceava 3 148
15 Constanța 9 534 37 Teleorman 6 202
16 Covasna 4 194 38 Timiș 15 736
17 Dâmbovița 12 242 39 Tulcea 0 0
18 Dolj 5 501 40 Vaslui 1 60
19 Galați 4 300 41 Vâlcea 4 122
20 Giurgiu 5 166 42 Vrancea 6 243
21 Gorj 1 35 TOTAL 333 13.819
22 Harghita 6 298

*Date extrase din Registrul electronic al serviciilor sociale existent pe www.mmuncii.ro

266
 ANEXA 2
CHESTIONAR
PRIVIND EVALUAREA GRADULUI DE SATISFACȚIE AL BENEFICIARILOR
DIN CĂMINELE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
Destinat aplicării la persoanele vârstnice

Căminele pentru persoane vârstnice trebuie să asigure condiții corespunzătoare pentru găzduire și
hrană, îngrijiri medicale și personale, recuperare și readaptare, activități de socializare și petrecere
a timpului liber, asistență psihologică și respectarea drepturilor fiecăruia dintre beneficiari. Prin
întrebările pe care vi le vom adresa dorim să cunoaștem cât de mulțumit(ă) sunteți de ceea ce vi se
oferă în cămin.
Chestionarul este confidențial. Informațiile pe care ni le furnizați vor fi utilizate strict în scopuri
științifice, prin prelucrare statistică.

• Căminul se află în mediul: urban rural

• Vârsta/anul nașterii: .…… ani .................

• Sexul: masculin feminin

1. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE CONDIȚIILE DE CAZARE OFERITE DE

CĂTRE CĂMIN?

a). Camera personală (nr. de persoane, confort, personalizare, mobilier, spații de depozitare pentru
păstrarea obiectelor personale etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

b). Condițiile de luminozitate, de aerisire și de temperatură

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

c). Curățenia și igienizarea camerei, a lenjeriei de pat (schimbarea acesteia adaptată nevoilor
personale)
1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

d). Aveţi suficient loc pentru păstrarea obiectelor personale ? DA NU

Care sunt eventualele nemulțumiri (dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri .......................................................................................................
.........................................................................................................................................................

2. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE SPAȚIILE IGIENICO-SANITARE?

a) Aveţi baie în cameră ? DA NU

267
 b) În baie există:
vas WC cu capac DA NU
prosop DA NU
chiuvetă DA NU
apă rece şi caldă, permanent DA NU
hârtie igienică DA NU
covoraşe antiderapante DA NU
săpun DA NU

Care sunt eventualele nemulțumiri (dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri ......................................................................................................
.......................................................................................................................................................

3. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ALIMENTAȚIA OFERITĂ?

a). Luaţi masa în sala de mese ?

DA NU UNEORI NU EXISTĂ SALĂ DE MESE

Cât de mulţumit(ă) sunteţi în ceea ce privește:

b). Condițiile pentru servirea mesei (sală de mese, masă portabilă etc.)
1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

c). Cantitatea hranei (trei mese pe zi, mai multe feluri, desert, fructe, gustări etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

d). Calitatea hranei (meniuri variate, alimentație dietetică adaptată fiecăruia, afișarea meniului
zilnic, implicarea beneficiarilor în stabilirea meniurilor etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

e). Vi se acordă timp suficient pentru a lua masa (singur(ă) sau cu ajutor) ?
DA NU

Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri ......................................................................................................
4. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ÎNGRIJIREA ZILNICĂ?
În ceea ce privește:
a). Asistența oferită de personalul de îngrijire pentru menținerea igienei personale (spălat total sau
parțial, bărbierit, pieptănat, îmbrăcat /dezbrăcat, încălțat/descălțat, transfer în fotoliu, etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

268
b). Prevenirea și îngrijirea escarelor (verificare și manevre zilnice, saltele și perne antiescară etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

c). Toaletarea zilnică (curățare, spălare) asociată cu problemele de incontinență (urinară, de fecale,
mixtă) odată cu schimbarea scutecelor/pamperșilor (minim de trei ori pe zi)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

d). Asistența pentru deplasarea zilnică (cu cărucior, cadru sau fără, deplasare în interiorul camerei
sau pe coridor etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri .......................................................................................................
.........................................................................................................................................................

5. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ASISTENȚA MEDICALĂ OFERITĂ ÎN

CĂMIN?
În ceea ce privește:
a). Supravegherea stării de sănătate și administrarea medicației

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

b). Atitudinea și comportamentul personalului medical (medic, asistente medicale)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați................................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri .........................................................................................................
.......................................................................................................................................................

6. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE SERVICIILE DE RECUPERARE

FUNCȚIONALĂ?

a). La ce fel de programe de recuperare participaţi ?

kinetoterapie altele, care ...............................................
masaj nu particip nu se oferă
Cât de mulţumit(ă) sunteţi în ceea ce privește:
b). Programele de recuperare fizico-biologice (kinetoterapie, terapie prin masaj, hidroterapie,
termoterapie, balneoterapie, fizioterapie, terapii de expresie și ocupaționale, terapii speciale pentru
diverse deficiențe motorii și senzoriale, terapii de relaxare etc.)
269
1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

6. NU ESTE CAZUL
c). Dotările și echipamentele existente (cabinete și aparaturi specifice pentru fiecare din terapiile
enumerate mai sus)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

6. NU ESTE CAZUL
d). Specialiștii care oferă serviciile și terapiile de recuperare funcțională

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

6. NU ESTE CAZUL
Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați..........................................................
Propuneri pentru îmbunătățiri ......................................................................................................
.......................................................................................................................................................
7. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ OFERITĂ ÎN
CĂMIN?
a). Când ați avut nevoie să stați de vorbă cu cineva despre problemele dvs. emoționale, ați găsit o
persoană care să vă asculte?
1. NU A FOST CAZUL/ 2. NU AM GĂSIT 3. AM STAT
NU AM AVUT NEVOIE PE NIMENI DE VORBĂ

b). Cu cine ați stat de vorbă?

1. Medic 2. Asistent medical 3. Îngrijitoare 4. Asistent social 5. Psiholog 6. Altcineva, cine ?
...........................
c). Cât de des discutați probleme emoționale?
1. Foarte des 2. Adesea 3. Uneori 4. Rar 5. Foarte rar

Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri ......................................................................................................
.......................................................................................................................................................

8. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE PROGRAMELE PENTRU MENȚINEREA

UNEI VIEȚI ACTIVE OFERITE ÎN CĂMIN?
a). Vă implicaţi/sunteţi implicat(ă) în diverse activităţi care se desfăşoară în cămin (ex. prepararea
alimentelor, grădinărit, împăturarea hainelor, aranjarea hainelor etc.) ?
DESTUL DE DES UNEORI NU MĂ IMPLIC NU POT

b). Vă deplasaţi/Sunteţi însoţit(ă) în exteriorul căminului pentru a utiliza servicii din comunitate,
pentru a putea comunica cu membrii comunității, pentru a efectua vizite etc.) ?

DESTUL DE DES UNEORI NU MĂ DEPLASEZ/NU POT

270
Care sunt eventualele nemulțumiri (dacă sunt)? Enumerați..........................................................
Propuneri pentru îmbunătățiri .......................................................................................................
.........................................................................................................................................................

9. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ACTIVITĂȚILE DE SOCIALIZARE ȘI DE

PETRECERE A TIMPULUI LIBER OFERITE DE CĂMIN?

a) Se organizează activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber în cămin ?

1. ADESEA 2. UNEORI 3. DELOC 4. NU ȘTIU/NU PARTICIP

b) Care sunt activităţile organizate la care participaţi ?

şah/table/rummy
lectură/citirea presei
audiţii muzicale
desen/pictură
organizarea zilelor de naştere
organizarea săbătorilor religioase
excursii
spectacole în afara căminului
altele, care .....................................

271
Cât de mulţumit(ă) sunteţi în ceea ce privește:
c). Activitățile de socializare și petrecere a timpului liber din interiorul căminului (jocuri de
șah, table, lectură, audiții muzicale, desen/pictură, organizarea sărbătoririi zilelor de naștere,
organizarea sărbătoririi unor sărbători religioase etc.)
1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE
NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

d). Activitățile de socializare și petrecere a timpului liber din exteriorul căminului

(organizarea unor excursii, facilitarea accesului la spectacole etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

Care sunt eventualele nemulțumiri(dacă sunt)? Enumerați..........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri ....................................................................................................
......................................................................................................................................................

10. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ASISTENȚA SPIRITUALĂ OFERITĂ

DE CĂMIN?

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

Care sunt eventualele nemulțumiri (dacă sunt)? Enumerați.........................................................

Propuneri pentru îmbunătățiri .....................................................................................................
......................................................................................................................................................

11. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE ATITUDINEA ȘI DE

COMPORTAMENTUL PERSONALULUI DIN CĂMIN ?
a). În privința următoarelor aspecte: atitudine, comportament, comunicare, politețe, răbdare,
empatie, înțelegere etc.

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

b). Acordați o notă de la 1 la 5 (1 = foarte rău, 5 = foarte bine) următoarelor categorii de

personal:
- asistent social ...........
- medic ...........
- asistent medical ...........
- psiholog ...........
- kinetoterapeut/personal de recuperare ...........
- îngrijitoare/infirmiere ...........
Care sunt eventualele nemulțumiri (dacă sunt)? Enumerați.........................................................
Propuneri pentru îmbunătățiri .....................................................................................................
.....................................................................................................................................................
 12. CÂT DE MULȚUMIT(Ă) SUNTEȚI DE POSIBILITĂȚILE DE RELAȚIONARE
CU EXTERIORUL CĂMINULUI (FAMILIE, PRIETENI, CUNOSCUȚI)?

a). În ceea ce privește mijloacele de comunicare oferite de cămin (e-mail/rețele de socializare,

telefon, corespondență prin poștă etc.)

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

6. NU E CAZUL

b). În ceea ce privește spațiul amenajat pentru vizitatori

1. FOARTE 2. ADESEA 3. UNEORI NEMULȚUMIT 4. ADESEA 5. FOARTE

NEMULȚUMIT NEMULȚUMIT ALTEORI MULȚUMIT MULȚUMIT MULȚUMIT

6. NU E CAZUL/ NU MA DEPLASEZ

c). Cât de des vorbiți la telefon cu persoane apropiate ?

1. FOARTE DES 2. DES 3. PUȚIN 4.DELOC

d). Cât de des sunteți vizitat(ă) ?

SĂPTĂMÂNAL LUNAR UNEORI DE SĂRBĂTORI DE 2 ORI PE AN NU SUNT
VIZITAT

e). De către cine sunteți vizitat(ă) ?

1. membrii de familie/rude 2. prieteni 3. cunoștințe

soț/soție fiu/fiică

frați/surori

alții ..........................................

Vă mulțumim pentru timpul acordat !

273
 ANEXA 3

FOCUS GRUP
CALITATEA INGRIJIRII VARSTNICULUI
ÎN CONTEXTUL ACREDITARII SERVICIILOR SOCIALE
Ghid de interviu

1. Cum consideraţi că se poate realiza calitatea în serviciile sociale ?

2. Care credeţi că ar trebui să fie principiile/criteriile principale ale asigurării calității serviciilor
de îngrijire pentru vârstnici ?
3. Care credeţi că sunt factorii implicaţi, care determină o îngrijire de calitate a persoanei
vârstnice? (ce face ca îngrijirea să fie de calitate, ce condiţii contribuie la calitatea îngrijirii ?)

4. Aţi întâmpinat dificultăţi în procesul de acreditare a furnizorului de servicii sociale/ de

licenţiere a serviciilor sociale ? Şi dacă da, care sunt acestea ?
5. Credeţi că acreditarea este un demers necesar şi util ? Da/Nu ? De ce ?
6. Ce aţi schimba în procedura acreditării/licenţierii ? Ce aţi sugera să fie altfel ?
7. Cum schimbă acreditarea/licenţierea calitatea îngrijirii vârstnicului ?

8. Care consideraţi că ar fi stilul de conducere optim pentru a asigura calitatea îngrijirii

vârstnicului? (ce însuşiri/atitudini/comportamente ar trebui să aibă personalul de conducere ?)
9. Din experienţa dvs., care sunt probleme întâmpinate de către cei care lucrează direct cu
persoana vârstnică (îngrijitoare/asistente medicale/asistenţii sociali/personalul de recuperare)?
10. Ce însuşiri credeţi că sunt necesare pentru a putea lucra cu persoanele vârstnice în cămine ?
11. Ce fel de activităţi consideraţi că se pot desfăşura în cămine, cu vârstnicii ?
12. Din experienţa dvs., în ce măsură îngrijirea vârstnicului ţine cont de omul ca întreg ? (nu doar
biologic, ci şi din punct de vedere psihologic – gânduri, sentimente, emoţii etc. - ; sociologic
– statut social anterior instituţionalizării, profesia, cariera, respect etc.; spiritual – religie)

13. Care sunt activităţile în care sunteţi implicaţi dumneavoastră ca asistenţi sociali ?
14. Care este satisfacţia muncii dumneavoastră ? De ce se leagă ?

274
 ANEXA 4

CĂMINE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE/CENTRE REZIDENȚIALE

JUDEȚUL CLUJ
30 iunie 2017

Cămine publice pentru persoane vârstnice

Nr. DENUMIREA FURNIZORULUI DE SEDIUL SERVICIULUI A LF/

Crt. SERVICII SOCIALE SOCIAL (acreditare) LFP
* (licență)*
Direcția Generală de Asistență Socială și Localitatea Recea Cristur
1. Protecția Copilului Cluj Str. Principală nr. 166 A LF
Comuna Recea Cristur
2. Direcția Generală de Asistență Socială și Localitatea Gherla
Protecția Copilului Cluj Str. 1 Decembrie 1918, A -**
nr. 46
3. Direcția Generală de Asistență Socială și Localitatea Campia Turzii A -**
Protecția Copilului Cluj str. G. Baritiu nr. 57

Cămine private pentru persoane vârstnice

Nr. DENUMIREA FURNIZORULUI

Crt. DE SERVICII SOCIALE/ A LF/
DENUMIREA SERVICIULUI SEDIUL SERVICIULUI SOCIAL (acreditare) LFP
SOCIAL * (licență)*

Asociatia de Caritate Localitatea Cluj-Napoca

1 “Proiect Theodora” Str. Timişului şi Blajului nr.10- A LF
CASA THEODORA 12, 9 A,

2 Fundatia Crestina Diakonia Localitatea Cluj- Napoca A LF

CĂMINUL ”FRATELE BUN” Str. Zambilei nr. 5-7

3 Asociaţia Maghiară a Localitatea Cluj Napoca

Handicapaţilor Motori Str. Pădurii nr. 11 A LF
„CĂMINUL SF.KAMILL”

Localitatea Cluj Napoca A LF

4 Fundatia Febe Str. Târnavelor nr. 1

5 Asociaţia Casa Greța Localitatea Cluj Napoca A -**

str.Ion Ionescu de la Brad nr.12

275
 -**
6 Fundaţia Diakonica Agape Localitatea Cluj Napoca A
str.Moţilor nr.84

Asociatia Casa Maria pentru Localitatea Cluj Napoca A -**

7 îngrijirea bătrânilor str.Donath nr. 150 D – 150 E

8 Asociatia St. Johann Localitatea Cluj Napoca A -**

str. Călugăreni nr. 31

9 Asociatia Gal&Gal Localitatea Cluj Napoca A LFP

CASA „AMBROZIA” str. Transilvaniei nr. 6

10 Asociaţia „Dorina Palace” Localiatatea Cluj-Napoca A -**

str. Horea nr. 48

Localitatea Sălicea
11 Asociaţia „Cristiana Sălicea” str. Principala nr. 77 A LFP
Comuna Ciurila

Localitatea Sălicea
12 Asociația Casa Betsaida str. Principala nr. 97 A -**
Comuna Ciurila

13 Asociatia “Sfantul Sava Gotul” Localitatea Copaceni DN 1,

CĂMINUL „SF.SAVA” km.453+300m A LF
Comuna Săndulești

Centrul de îngrijire şi asistenţă

14 pentru vârstnici „Acoperământul Localitatea Turda
Maicii Domnului” Aleea Plopilor nr.7 A -**

Asociaţia „Traieste si crede” Localitatea Turda

15 CASA „AMY” str. Haţegului nr. 50 A -**

Asociaţia „Raisa Turda” Localitatea Turda A -**

16 CASA „RAISA” str. Ioan Slavici nr. 21-23

17 Asociaţia Casa Antonia Localitatea Turda A -**

str.Andrei Mureşanu nr. 43

276
 Asociaţia Casa Criss – Rază de Localitatea Turda A -**
18 soare Piaţa 1 Decembrie 1918 nr.3

19 Fundaţia ”Irgalmassag Haza” Localitatea Bădeni

Miserii Cordia str. Principală nr. 305 A LFP
Comuna Moldoveneşti

20 Asociaţia „Casa Hermina” Localitatea Dezmir

str. Planoarelor nr. 7 A LF
Comuna Apahida

21 Asociatia “Pulsul Vietii” Localitatea Chesau nr. 260

Comuna Mociu A LF

22 Asociatia Rebeca Localitatea Santioana nr. 304 B

Comuna Țaga A LF

23 Fundatia Naomi Localitatea Gherla A LF

“CĂMIN ZÂNA BUNĂ” str. Dejului nr. 38

Asociaţia Nonguvernamentală Localitatea Mica nr. 86 A LFP

24 Visarion Comuna Mica

Localitatea Dej -** -**

25 Asociația “Casa Zoița” Str. Varga Catalina nr.1

26 Fundatia Crestina Diakonia Localitatea Mera nr. 87 A LF

“CĂMINUL MĂICUȚA” Comuna Baciu

27 Asociaţia Nirvana Panticeu Localitatea Panticeu nr. 88 A LF

Comuna Panticeu

28 Asociatia Fileo Localitatea Luna de Sus nr. 282 B A LFP

Comuna Floreşti

29 Asociatia de Ajutor Familial Localitatea Luna de Sus nr. 3 B A LF

Asistmed Comuna Floreşti

277
 30 Asociaţia Kinder Joy Localitatea Floreşti A LFP
CĂMINUL „GOLDEN AGE” str. Horea nr.2

31 Asociaţia Kinder Joy Localitatea Floreşti A -**

str. Gheorghe Doja bl.U, ap.2

32 Asociaţia Sara Anastasia Localitatea Floreşti A -**

str. Fagului nr.24 C

Asociaţia „Cătălin şi Rusu” Localitatea Floreşti A -**

33 str. Cetăţii nr. 3

Localitatea Tăuţi
34 Asociatia „Bunici Fericiți” str. Principală nr.128 A A -**
Comuna Floreşti

Localitatea Gilău
Asociaţia „Casa Hermina” str. Branişte nr. 25 A A LF
35 Comuna Gilău

Localitatea Gilau
36 Asociația „Moșia seniorilor” str. Branişte nr. 119 -** -**
Comuna Gilău

A LFP
37 Asociaţia de Caritate „Casa Localitatea Someşul Rece FN
Providenţa” Comuna Gilău

Legendă:
A (acreditare)* - furnizorul deține Certificatul de acreditare
LF/LFP (licență)* - serviciul social deține Licența de funcționare/Licența de funcționare
provizorie
-** - furnizorul nu deține Certificatul de acreditare/serviciul social nu deține Licența de
funcționare/Licența de funcționare provizorie

278
 ANEXA 5

279
 ANEXA 6

“Străjuit de cer și soare, “Printre trandafirii-n floare

Așezat într-o grădină, Trec adesea gânditor,
Strălucește-n depărtare Și privesc cu admirare
Un locaș ce dă lumină Frumusețea florilor.
Și la cei bătrâni odihnă.”
(Căminul ocrotitor) Patru flori de pe-o tulpină
Observând persoana mea,
“Lui Dumnezeu cu toți Îi mulțumim Mă salută și se-nclină
Din inimă curată de creștini, Să-mi vorbească, ele-ar vrea.
C-a rânduit mai bine să trăim
Noi, care azi suntem bătrâni.” Le răspund cu plecăciune,
(Viață tihnită) Precum un creștin pios
Zilnic cere-n rugăciune
Milă Domnului Hristos.
“La capela din cămin
Mă duc zilnic, mă închin, Un miros plăcut revarsă
Și mă rog lui Dumnezeu Către casa Domnului,
Să mă mântuie de rău. Gingașă, tare frumoasă,
Floarea trandafirului.
[…]
M-am oprit și-am admirat
Noapte bună, om creștin, Frumusețea parcului
La capela din cămin Și-am zis: “Cine o fi dat
Te rugăm să vii mereu Viață trandafirului ?”
Să-l cauți pe Dumnezeu.”
(Capela căminului) Tot ce este pe pământ
Naște, moare și-nflorește,
Toate-s de la Domnul Sfânt,
El de noi se îngrijește.”
(Printre trandafirii-n floare)

Versuri preluate din volumul Căminul ocrotitor, Eugen Anca, Tipografia Ikorsoft, 2008

280