UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FIG, Asistență socială , ANUL 2, GRUPA 2

Mironescu Adelina Mihaela

- VULNERABILITATEA SOCIALĂ –

Cum definim conceptul de vulnerabilitate ?

Considerăm drept vulnerabilitate, inapetența indivizilor sau a grupurilor de a acționa sau
incapacitatea de adaptarea acțiunilor la cerințele structurale ale sistemului social.
De asemenea, vulnerabilitatea reprezintă o stare de potențialitate, de nemafistare a unor
factori care pot conduce în viitor defavorizare, marginalizare sau alte fenomene.
Vulnerabilitatea este o stare care nu afectează doar anumite populații, ci și fiecare persoană
în parte care se află în raport cu lumea exterioară.
Vulnerabilitatea socială se referă la posibilele prejudicii pentru oameni. Aceasta implică o
combinație de factori care determină gradul în care viața și traiul cuiva sunt puse în pericol
printr-un eveniment discret și identificabil în natură sau în societate.

Vulnerabilitatea socială se referă la incapacitatea persoanelor, organizațiilor și societăților de

a rezista la impactări negative de la mai mulți factori de stres la care sunt expuși. Aceste
impacturi sunt datorate parțial caracteristicilor inerente interacțiunilor sociale, instituțiilor și
sistemelor de valori culturale
De asemenea, termenul de vulnerabilitate poate fi ușor confundat atunci când este pus în
relație cu alte fenomene cum ar fi : excludere socială, defavorizare și marginalizare.
Vulnerabilitatea, din perspectiva lui Boudon poate fi considerată o formă de pasivitate
socială generată de interpretările individuale ale unor situații și poate fi clasificată astfel :

1. Vulnerabilitatea utilitaristă – reprezintă acea situație în care individul sau grupul nu

își sesizează propriul interes sau acțiunile pe care le desfășoară nu sunt adaptate acestuia; de
asemenea, anumite contexte sociale construite de individ neagă propriul interes.
2. Vulnerabilitatea teleologică – este caracteristică persoanelor care își propun un
anumit scop ce nu poate fi realizat cu mijloacele disponibile sau celor ce utilizează resurse
proprii fără a-și atinge scopul propus. Această vulnerabilitate reprezintă situația în care
mijloacele nu sunt adecvate pentru scopul propus sau scopul nu este adecvat resurselor
disponibile.

3. Vulnerabilitatea axiologică – reprezintă o situație ce caracterizează în principal

individul/ grupul care nu poate desfășura o acțiune deoarece principiile lor nu sunt adecvate
sistemului de valori personale sau credințelor ; sistemul de valori după care este structurată
harta mentală activată e diferit de sistemul de valori recunoscute de mediu.

4. Vulnerabilitatea tradițională – reprezintă situația în care individul sau grupul

acționează în virtutea obișnuinței sau starea de pasivitate resimțită se transmite din cauza
influenței mediului ; obișnuința reprezentând astfel un stereotip .

5. Vulnerabilitatea cognitivă – care are la bază situația individului/ grupului care nu

crede într-o teorie deja verificată ; acest tip de vulnerabilitate este sesizată în situațiile în care
interpretările individuale, ca efect al cunoștiințelor nu sunt prelucrate din perspectiva unor noi
teorii acceptate de colectivitate.
Vulnerabilitatea poate fi ușor sesizabilă prin unele comportamente specifice pricinuite de
factorii enumerați mai sus. Comportamentele specifice oamenilor vulnerabili reflectă situația
în care aceștia se găsesc. ,, Orice comportament social se manifestă într-un context structurat
chiar de agenții umani,, (Ungureanu, 1990 : 126).
Pentru rezolvarea unei probleme sociale poate fi realizat mai întâi profilul vulnerabilității
persoanei, care se prezintă sub forma unei diagrame radiante. Cu cât un anume tip de
vulnerabilitate este mai activ, într-o anume situație, cu atât raza este mai mare.

În acord cu Thomas, ,,prin valoare socială înțelegem orice dat care are un conținut empiric
accesibil pentru membrii grupului social și o semnificație care îl face obiect al activității
membrilor grupului ( apud Ungureanu, 1990 :126).
Vulnerabilitatea, defavorizarea și marginalizarea socială
Prin dezavantaj se înțelege o situație a unui individ sau a unui grup de indivizi, care sunt
privați de resursele materiale necesare ,de capacitățile mentale, emoționale și de dezvoltare
socială sau de oportunitățile de a le obține. (Barker, 1995: 103).
Vulnerabilitatea descrie starea unor indivizi sau grupuri de indivizi și este caracterizată de o
probabilitate ridicată de a deveni marginalizați, defavorizați sau excluși social. De asemenea,
vulnerabilitatea poate fi pusă în relație cu modul de a gândi și a acționa al indivizilor care se
poate manifesta în anumite contexte sociale.
Pentru a explica mai pe larg ce înseamnă defavorizarea, trebuie să plecăm de la faptele sociale
exterioare individului care introduc inegalități. Un individ nu se poate defavoriza, deoarece
defavorizarea presupune o relație stabilită între indivizi sau între diferite grupuri sociale. O
populație defavorizată este formată din indivizi ale căror condiții de viață sunt precare din
punct de vedere financiar, ala sănătății și social din cauza inegalităților de șanse între grupuri
sociale diferite și care nu au acces la resurse.
Defavorizarea reprezintă rezultatul condiționărilor obiective, exterioare individului care îi
limitează acestuia accesul la diferite resuerse din mediul social.
Termenul marginalizare a fost introdus în sociologie de R. K. Merton pentru a defini un tip
particular de devianță. Autorul explică acest concept din perspectiva izolării sociale a
indivizilor care nu pot atinge obicetivele sociale prescrise cultural folosind mijloace licite
definite de norme sociale și preferă să se retragă din social pentru a elimina contradicția dintre
dorința de atingere a scopurilor și lipsa mijloacelor. (Boudon, 1993/1996: 159).
Procesul de marginalizare nu este văzut doar ca o autoizolare a individului, ci și ca un
rezultatul al condiționărilor la care este supus individul în procesul de socializare. Această
definiție este dată la general dar poate fi utilizată și în cazul populațiilor defavorizate.

Caracteristici ale populațiilor vulnerabile și defavorizate

Cercetarea populațiilor defavorizate sau vulnerabile reprezintă un proces complex datorită
diversității acestor categorii de persoane.
În România, una dintre cauzele multor probleme sociale cum ar fi alcoolismul, criminalitatea,
șomajul, prostituția,etc se consideră a fi sărăcia. Dacă ne raportăm la fenomenul sărăciei,
identificăm și alte resurse ale acesteia, spre exemplu: modul de gândire a persoanelor, care se
obiectivează în structuri sociale ce mențin și chiar dezvoltă sărăcia la mai multe categorii de
populații.

Dependența și vulnerabilitatea socială

Vulnerabilitatea poate naște dependență. Cererea de sprijin pe care o face clientul către
serviciile sociale reprezintă un indicator al vulnerabilității. Odată accesat serviciul social,
există riscul ca persoana vulnerabilă să devină dependentă de acesta. Intervenția asistentului
social se axează în acest caz, pe două planuri: planul de prevenire a apariției stării de
vulnerabilitate și cel al depășirii gradului de vulnerabilitate. Este adevărat că strategiile sunt
diferite și uneori poate fi imposibil de eliminat aceată stare de dependență. În anumite cazuri,
este chiar utilizată starea inițială de dependență a persoanei pentru a obține un angajament mai
puternic din partea clientului. Pe parcursul intervenției, asistentul social încearcă să diminueze
această stare de dependență.

Pe de o parte, o persoană vulnerabilă poate deveni neputincioasă, deoarece resursele pe care

le deține nu sunt suficiente pentru a-și atinge scopul propus. Urmărirea unui scop pe care nu îl
poate atinge îl face pe individ să sacrifice toate resursele în favoarea unei iluzii. Iluzia naște
insatisfacții, și, odată cu ele, apar numulțumiri și complexe datorată faptului că persoana nu
poate să ajungă la rezultatul așteptat.

Pe de altă parte, o persoană devine vulnerabilă atunci când, deși dispune de resurse nu are
capacitatea de a le gestiona eficient. Chiar dacă deține aceste resurse, utilizarea lor nu duce la
rezultatul așteptat.

În practica socială se întâlnesc diverse cazuri în care copii din familii vulnerabile sunt
considerați o sursă de venit, fie direct prin alocațiile primite din partea statului sau a
organizațiilor nonguvernamentale, fie indirect prin folosirea copiilor pentru obținerea unor
venituri, cum ar fi copii de pe stradă care sunt trimiși să cerșească).

Identificarea populațiilor vulnerabile se realizează prin identificarea atât a acțiunilor

individuale, cât și cele colective care conduc la manifestarea vulnerabilității. Acțiunile
colective reprezintă rezultate ale agregării acțiunilor individuale, agregare privită nu ca simpla
însumare a acestora, ci și ca apariție a unor acțiuni diferite de cele individuale, spre exemplu,
cele perverse – care pot fi prognostatice, dar nu sunt dorite și cele neașteptate- care sunt
imprevizibile).
 De cele mai multe ori, vulnerabilitatea socială a fost privită ca un rezultat al mediului asupra
individului, trebuie să menționăm că ea poate fi privită și ca o neadaptare a individului la
condițiile exterioare.

Dimensiunile de vulnerabilitate socială :

• nivelul sărăciei

• lipsa sau accesul limitat la resurse, ar fi informarea, cunoștințele și tehnologia

• lipsa sau accesul limitat la putere și reprezentare politică (marginalizare, exclusivă)

• lipsa sau limitarea capitalului social, inclusiv rețelele sociale și conexiun

• credințe inadecvate, obiceiuri și atitudini ca răspuns la risc sau dezastre

• setări rezidențiale vulnerabile (de exemplu, structură slabă, protecție slabă, întreținere slabă
etc.) • persoane fizice limitate și cu răspundere limitată

• lipsa sau accesul limitat la servicii critice, ar fi comunicarea, transportul, alimentarea cu

energie, alimentarea cu apă, salubritatea etc.

Bibliografie:
Metode apreciative în asistența sociala socială: Ancheta,
supervizarea și managmentul de caz de Ștefan Cojocaru ,
Editura Polirom
Tratat de Asistență socială coordonat de George Neamțu ,
editura Polirom 2011