Tulburarea schizotipală

Tulburarea schizotipală este definită ca "un pattern pervaziv de deficit interpersonal sau
social, marcat de un disconfort afectiv acut, de capacitate redusă pentru legături apropiate și
de distorsiuni cognitive și perceptuale ilustrate prin excentricități comportamentale" (DSM-
IV, 1994, p. 645).
Tulburarea schizotipală este definită prin "comportament excentric și anomalii de gandire și
de afectivitate care se aseamana cu cele din schizofrenie" (lCD-X, 1992, p. 95).
Tulburarea schizotipală apare la adultul tânăr, deși trasaturi de personalitate relativ specifice
pot fi constatate și la adolescent.

Trăsături caracteristice sau esențiale:

- Rezonanța afectivă redusă, cu slabe capacități de reacție la situații stresante,
psihotraurmatizante sau frustrante.
- Relaționare slabă, cu sociofobie și absența prietenilor sau a confidenților. Introvertiți
prin excelență, acești oameni par a avea o lume interioară suficient de bogată pentru a-
i menține într-un anumit grad de detașare față de lumea reală, concretă, a faptelor și a
evenimentelor.
- ldeație dominată de convingerea că posedă însușiri rare,particulare, ilustrate prin
clarviziune, capacitate de premoniție, telepatie sau superstiție.

Trăsături facultative sau asociate:

- Convingeri insolite, ciudate sau gandire magică, ce determină un comportament
particular al persoanei, nonconcordant cu normele,regulile și obiceiurile grupului
cultural caruia îi apartine.
- Anxietatea de fundal cu conținut predominant social, față de care persoana nu dezvoltă
idei și atitudini contrare, fapt care contravine unei stari și conduite obsesive.
- Episoade psihotice tranzitorii, de foarte scurtă durată (minute sau ore), caracterizate
clinic prin iluzii, manifestări halucinatorii (predominant auditive) și idei delirante.

Trăsături clinice diferențiale:

a. Culturale : aspecte de gândire magică, trebuie evaluate în contextul mediului cultural,
al credințelor, ritualurilor și obiceiurilor persoanei respective.
b. De vârstă:când apare în copilărie sau în adolescență, tabloul clinic este dominat de
introversie, solitudine, slabă relaționare cu colegii, fantezii bizare, gândire paralogică,
reducerea randamentului școlar etc.
c. De sex: tulburarea schizotipală prezinta o mai mare prevalență la barbați comparativ
cu femeile,tabloul clinic este dominat de distorsiuni cognitive, elaborari fanteziste și
producții imaginative.

Debut:Tulburarea schizotipală apare la adultul tânăr, deși trăsături de personalitate relativ

specifice pot fi constatate și la adolescent.
Tulburarea schizotipală prezintă o evoluție extrem de îndelungată, de cele mai multe ori
eșalonată pe parcursul întregii existențe a persoanei. Poate prezenta fluctuații ale
manifestarilor clinice, cu reducerea sau exacerbarea acestora, ocazionând așa numitele
"decompensări" care impun tratament psihofarmacologic specific.
Este în principal caracterizată de deficite sociale şi interpersonale manifestate prin disconfort
acut în relaţii şi reducerea capacităţii de a stabili relaţii intime, precum şi prin distorsiuni
cognitive şi de percepţie şi excentricităţi de comportament.Indivizii au o gândire magică sau
credinţe stranii care influenţează comportamentul şi sunt incompatibile cu normele
subculturale.
Ideaţia este dominată de convingerea că posedă însuşiri rare, particulare ilustrate prin:
clarviziune, capacitate de premoniţie, telepatie sau superstiţie.De asemenea, ei trăiesc
experienţe perceptive insolite, incluzând iluzii corporale, obsesii cu conţinut dismorfofobic.
Au o gândire de tip magic şi un limbaj bizar (ex., limbaj vag, circumstanţial, metaforic,
supraelaborat sau stereotip).
Tulburarea schizotipală, prin evoluția și situația sa de fundal, poate primi rolul de diagnostic
adițional pentru schizofrenie, daca:
-iși poate argumenta existența în anii care au precedat debutul schizofreniei;
-iși poate ilustra prezența dupa remisiunea manifestărilor psihotice specifice schizofreniei.
”50% dintre pacienții cu tulburare schizotipală pot prezenta ca diagnostic concurent depresia
majoră" (DSM-IV, 1994, p. 642).
Tulburările de personalitate borderline, paranoidă și evitantă pot fi asociate cu tulburarea
schizotipală.
Tulburarea schizotipală ocazionează cele mai numeroase și mai redutabile complicații:
 Suicidul, complicația cu cel mai înaIt dramatism, este intâlnit cu o prevalență
surprinzator de mare, estimată la 10% din cazuri.
 Episoade psihotice scurte, a caror evolutie efemera, de minute sau de cateva ore, trece
uneori neobservata. Se considera ca acestea apar cu precadere in urma unor situatii
psihostresante sau frustrante.
 Tulburarea delirantă, tulburarea schizofreniformă și,conform unor opinii, chiar
schizofrenia se pot înscrie printre complicațiile tulburarii schizotipale.
 Depresia cu alură distimică, ca și episoadele depresive majore pot complica tulburarea
sehizotipală, prevalența lor înaltă (de aproximativ 50% din cazuri) constituind
explicația ratei înaIte a suicidului acestor pacienți.

Diagnosticul diferențial are in vedere:

- entități clinice din aria schizofreniei;
- tulburări depresive;
- tulburări de personalitate. Episoadele psihotice din tulburarea schizotipală sunt rare și
efemere.

Abordarea psihoterapeutică. Fără a fi specifică, terapia psihologică a tulburărilor

schizotipale este în mare măsură asemănatoare cu aceea din cadrul altor tulburări de
personalitate și, în primul rand, cu psihoterapia tulburării schizoide. Totuși, unele recomandări
psihoterapeutice, relativ specifice acestei condiții clinice, se referă la:
- ideile și credințele pacientului care, fără a fi delirante, sunt pregnant încrustate, practic
structurate în personalitatea schizotipală;
- nerealiste, surprinzătoare sau bizare, aceste convingeri, idei și credinte puternic statuate, nu
pot fi ușor schimbate, ceea ce impune: grija și discrția psihoterapeutului, ca acestea să nu fie
negate sau ridiculizate, nici judecate sau condamnate, ca și răbdarea, abilitatea și oportunitatea
încercărilor psihoterapeutului ca ele sa fie estompate, slăbite, destructurate.

Abordarea psihofarmacologică. Ca intervenție episodică,psihofarmacologia trebuie corelată

cu fenomenologia clinică. Astfel:
 distorsionarea cognitivă ca și ideația referențiaIă poate beneficia de neuroleptice cu
acțiune farmacodinamică predominant antipsihotica( Clorpromazina 1 - 2 drajeuri pe
zi (respectiv 25 - 50 mg.) cu administrare vesperala, orele 17 și 21.)
 episoadele depresive sau decompensările depresive, atât de frecvent întâlnite în
tulburarea schizotipală, pot fi remise prin tratament cu Hydiphen drajeuri de 25 mg
(50-75 mg/zi) sau fiole (de 2 ml) 25 mg, i.m. cu administrare vesperală;
 comorbiditatea cu distimia, ca și depresia comuna care se dezvoltă pe fundal
schizotipal, au dispuns favorabil la administrarea unui nou produs, Tanakan (un
extract standardizat de Ginkgo-Biloba,se administreaza sub forma de solutie buvabila,
1 ml (40 mg extract pur) .

Tulburari de personalitate care pot fi confundate cu tulburarea schizotipală:

Tulburarea schizoidă a personalitații prezintă numeroase elemente comune cu tulburarea

schizotipală printre care detașarea socială și slaba rezonanță afectivă. Totuși, tulburarea
schizotipaIă prezinta, în plus, ciudațenia și excentricitatea conduitei, care fac din pacientul
schizotipal un izolat particular și bizar. In același timp, distorsiunile sale perceptive și,mai
ales, cognitive se deosebesc de cel care prezinta tulburare schizoidă a personalitații.
Tulburarea evitanta a personalitatii prezinta, ca trăsătură comună cu tulburarea schizotipală,
slaba relationare. Spre deosebire de schizotipal, care, prin structura personalitatii sale, nu
simte nevoia
relaționarii sociale, persoana evitanta nu inițiază relații de teamș obsesională și, nu mai puțin,
structurală de a fi inoportun, inadecvat și mai ales rejectat.
Cei cu tulburare paranoidă a personalității sunt ferm axați și puternic motivați pe linia unor
acțiuni sau planuri; ei sunt oameni care știu ce vor și , în consecință, sunt oameni acreditați
succesului, spre deosebire de cei cu tulburare schizotipală, care se complac într-o lume a
fanteziilor nerealiste sau chiar a fantasmelor foarte indepartate și rupte de realitate. Ei sunt
opuși celor cu tulburare paranoidă a personalității, sunt oameni care "nu știu ce vor" sau care
"nu știu pe ce lume trăiesc".
Tulburarea borderline a personalității prezintă, ca și tulburarea schizotipală, un anumit grad
de izolare socială. In borderline însa, izolarea nu este de sorginte structurală, ci este secundară
eșecurilor înregistrate în relațiile interpersonale. În tulburarea schizotipală izolarea este
primordială și nativă, pe când în tulburarea de graniță este fenomenal-conjuncturală, derivată
și situativă.
 TURCU NARCISA-ANDREEA
Facultatea de Istorie și Geografie : ASISTENȚĂ SOCIALĂ
AN II , gr. 2