Max Weber

(1864-1920)

Max Weber a fost un sociolog, filosof, jurist și economist politic

german, ale cărui idei au influențat profund teoria socială și cercetarea
socială. Weber este adesea citat, împreună cu Émile Durkheim și Karl
Marx, ca unul dintre cei trei fondatori ai sociologiei. Weber a fost un
mare susținător al antipozitivismului metodologic, argumentând în
favoarea studiului acțiunii sociale prin mijloace interpretative (mai
degrabă decât pur empirice), bazat pe înțelegerea scopului și sensului
pe care indivizii îl atribuie propriilor lor acțiuni. Spre deosebire de
Durkheim, el nu credea în monocauzalitate și a avansat în schimb
ideea că pentru orice rezultat pot fi mai multe cauze.
Principala preocupare intelectuală a lui Weber a fost înțelegerea
proceselor de raționalizare, secularizare, și „dezvrăjirea” pe care le-a
asociat cu creșterea capitalismului și modernității, și pe care o vedea
ca un rezultat al unui nou mod de gândire despre lume. Weber este
cel mai bine cunoscut pentru teza lui ce combina sociologia
economică si sociologia religiei, elaborată în cartea sa Etica
protestantă și spiritul capitalismului, în care el propunea ideea că
protestantismul ascetic a fost una dintre cele mai importante „afinități
elective” asociate cu creșterea capitalismului de piață și a statului
național rațional-legal în lumea Occidentală. El a susținut că
stimularea capitalismului se sprijină pe principiile de bază ale
protestantismului. Astfel, se poate spune că spiritul capitalismului este
inerent valorilor religioase protestante.
Contrar materialismului istoric al lui Marx, Weber sublinia importanța
influențelor culturale încorporate în religie ca mijloc pentru înțelegerea
genezei capitalismului. Etica protestantă a format prima parte a mai
amplei investigații a lui Weber în lume religiei; el a continuat
examinând religiile din China, religiile din India și iudaismul antic, cu
atenție deosebită acordată diferitelor lor consecințe economice și
condiții de stratificare socială.] Într-o altă lucrare majoră, „Politica ca
vocație”, Weber definește statul ca o entitate care deține „monopolul
utilizării legitime a forței fizice pe un anumit teritoriu”. El a fost și primul
care a clasificat autoritatea socială în forme distincte, pe care le-a
etichetat drept carismatică, tradițională, și rațional-legală. Analiza
birocrației făcută de el a subliniat faptul că instituțiile statelor moderne
sunt din ce în ce mai mult bazate pe autoritatea rațional-legală.
Weber a adus și o varietate de alte contribuții la istoria economică,
precum și la teoria și metodologia economică. Analiza sa asupra
modernității și raționalizării a influențat semnificativ teoria critică
asociată cu Școala de la Frankfurt. După Primul Război Mondial, Max
Weber a fost printre fondatorii Partidului Democrat de orientare liberală
din Germania. De asemenea, el a candidat fără succes pentru un loc
în parlament și a servit drept consilier al comitetului care a elaborat
Constituția de la Weimar din 1919. După ce a contractat gripa
spaniolă, a murit de pneumonie în 1920, în vârstă de 56 de ani.