APĂ DE MINĂ

de Székely Csaba

Traducere de Sándor László

Personaje:

IGNÁC – preot catolic

MÁRTON – îngrijitorul bisericii, fiul adoptiv al lui Ignác, vârsta: 25-26 ani
ISTVÁN – învăţătorul
IMOLA – fiica învăţătorului, vârsta: 16 ani
IRÉN – guvernanta preotului
Camera de zi a unei case preoţeşti de la sat. La stânga, intrarea şi o fereastră, în spate uşa spre
bucătărie, la dreapta scări către camerele de la etaj. În spate, la stânga un lectern mic, acoperit
cu catifea neagră brodată cu o cruce aurie la mijloc. Icoane şi cruci pe pereţi. În cameră:
canapea, masă, scaune, pe masă o coroană de Advent cu patru lumânări. Lângă canapea, un
dulăpior, cu reviste şi o Biblie pe el.
E dimineaţă. Părintele Ignác stă în spatele lecternului cu o sticlă de ţuică pe jumătate băută şi
un pahar în faţă.

IGNÁC (cu voce elevată) Harul şi pacea Dumnezeului Tată şi al Domnului nostru Iisus
Hristos să coboare asupra voastră! Fraţi şi surori! Să ne examinăm conştiinţa şi să
ne căim, ca să putem sărbători cum se cuvine sfintele taine ale Domnului! (pauză)
Mărturisesc în faţa Dumnezeului atotputernic şi în faţa voastră, fraţi şi surori, că
am păcătuit mult şi de multe ori… Mullllt şi de mullllte ori… (încet) Mulllţi
melllci molllfăie măllllinulll, matellllotu lllinge mâlullll. Mulllt şi de mullllte ori.
(tare) Cu gândul…

Intră Irén cu o sacoşă într-o mână şi o scrisoare deschisă în cealaltă.

IRÉN Am sosit, părinte.

IGNÁC (aruncă o privire, apoi continuă) Cu gândul, cu vorba, cu fapta… (încet) f, f, f…
floci de fluture fâlfâind… (tare) Cu gândul, cu vorba, cu fapta şi cu fapta
neînfăptuită. Păcatele mele…
IRÉN Am sosit, părinte!
IGNÁC …păcatele melelanaiba, văd că aţi sosit, Irén, că doar nu-s orb marile mele păcate.
Mă rog, ca urmare...
IRÉN Marci a venit deja?
IGNÁC Marci n-a venit încă.
IRÉN Când vine?
IGNÁC Nu ştiu când vine. Mă rrrog, ca urrrmare...
IRÉN Am adus de toate pentru prânz. Azi fac tocăniţă, azi.
IGNÁC Mă rog, ca urmare...
IRÉN Tocăniţă cu ceapă.
IGNÁC ...la sfânta tocană cu ceapă... Irén, băga-şi-ar câinii pula! Ce credeţi că fac eu aici?
IRÉN Înjuraţi, părinte.
IGNÁC Nu cumva încercam să-mi exersez textul pentru slujbă?
IRÉN (jignită) Bine, părinte, exersaţi, eu nu vă deranjez. Am vrut să spun doar că… (dă
să ridice scrisoarea, apoi îşi lasă mâna să cadă. O ia spre bucătărie, se opreşte)
Da’ de ce exersaţi textul slujbei, l-aţi uitat sau de ce-l exersaţi?
IGNÁC Nu l-am uitat, Irén, altcineva-i cu uitatu-n casa asta. Am observat că mi s-a stricat
dicţia în ultima vreme, de asta exersez.
IRÉN Nu diţchia vi s-a stricat, părinte, dacă mă întrebaţi pe mine.
IGNÁC (se ţine de burtă, a-nceput să-l doară) Cum spuneţi, Irén?
IRÉN Nu cred că din cauza diţchiei stricate doarme toată lumea la slujbă.
IGNÁC Ce? Nici vorbă să doarmă toată lumea la slujbă!
IRÉN Bine, nu chiar toată lumea. Doar cei mai în vârstă. Nu toţi. Şi corul de bărbaţi,
câteodată.
IGNÁC Obosesc. Aşa-s bătrânii. Dar cei tineri nu dorm!
IRÉN Ăia nu.
IGNÁC Vezi...
IRÉN Chit că n-am văzut picior de tânăr în biserică de vreo cinşpe ani.
IGNÁC Ce-ar fi să vă apucaţi de tocana aia de rahat, odată?
IRÉN Aş vrea eu, doar că… (vrea să ridice plicul din nou, renunţă şi porneşte)
IGNÁC Aşteptaţi o clipă. Care credeţi că-i problema, dacă nu e dicţia?
IRÉN Eu cred că v-aţi pierdut, asta nia… Pasiunea. A cam dispărut în ultima vreme.
IGNÁC Pasiunea?
IRÉN Îhâm. Abia mai jăruie.
IGNÁC Nu-i adevărat. Pasiunea mea jăruie bine de tot.
IRÉN Dacă aşa zici dumneata, părinte, atunci jăruie, dacă zici dumneata.
IGNÁC Jăruia şi data trecută. Câţi au plâns la slujbă? Toate babele au plâns ascultându-
mă.
IRÉN Când a fost asta?
IGNÁC Acu’ vreo două săptămâni.
IRÉN Acu’ două săptămâni?
IGNÁC Da, când le-am dat de ştire la slujbă că pensiile vor fi reduse la jumătate.
IRÉN Aa, da, chiar c-au plâns toate babele atunci, presupun.
IGNÁC Ei…
IRÉN Marci a venit?
IGNÁC N-a venit, v-am mai zis că n-a venit.
IRÉN Mi-ar prinde bine nişte ajutor la curăţat ceapa. Unde-i Marci?
IGNÁC Nu ştiu unde-i. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea)
IRÉN Cum nu ştiţi, părinte? E totuşi fiul dumnitale adoptat, totuşi.
IGNÁC A zis ceva, că ar vrea să meargă în satul vecin din nou.
IRÉN În satul vecin? Vrea să vadă lume iarăşi, Marci ăsta?
IGNÁC Iarăşi. Nu se mai satură.
IRÉN Nu se mai. Şi ce vrea iarăşi în satul vecin?
IGNÁC Au adus nişte haine, ajutor pentru sinistraţii inundaţiei. Preotul de acolo le-a scos
la vânzare, iar Marci a zis că şi-ar lua şi el o pereche de pantaloni. A mai zis că se
duce doar dacă-i dau bani.
IRÉN Şi i-aţi dat?
IGNÁC Nu.
Linişte
IRÉN Dacă tot am ajuns la tematica umblatului prin lume, părinte, închipuiţi-vă… (cu
faţa tot mai veselă) m-am întâlnit cu poştaşul! Mi-a scris Irénke, fiica mea! (arată
plicul)
IGNÁC (suspină) Nu mai spuneţi.
IRÉN Ba da. Zice că vine acasă din America, zice!
IGNÁC (plictisit) Şi ce scrie, când vine?
IRÉN Nu scrie, doar că vine curând imediat. Curând, aşa scrie. Poate chiar de sărbători,
părinte!
IGNÁC (tot plictisit) Poate. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea)

Linişte

IRÉN Ştiţi că lumea nu bea în America?

IGNÁC Nu?
IRÉN Nu. Aşa scrie fiică-mea. Nimeni!
IGNÁC Amărâţii dracului.
IRÉN În America, o guvernantă ca mine câştigă un milion de dolari pe lună!
IGNÁC Tot fata dumitale te-a informat?
IRÉN Ea.
IGNÁC Da’ despre gătitul tocanelor nu-i nimic în scrisoarea aia?
IRÉN (distrată) Despre asta, nu.
IGNÁC Despre asta ar trebui să scrie data viitoare. Sunt curios dacă tocanele se gătesc
singure, în America.
IRÉN Tot ce-i posibil.
IGNÁC Trăzni-ar Dumnezeu pridvoru’, Irén, nu mă lăsaţi să exersez puţin?
IRÉN Vai, părinte, nu mai spuneţi aşa ceva! Eu vă las, dar nu mai vorbiţi aşa despre casa
asta!
IGNÁC Bine, pridvorul casei vecinului, atunci, dar lăsaţi-mă odată.
IRÉN Mm. (iese în bucătărie clătinându-şi capul)

Linişte

IGNÁC (răsuflă. Cu voce elevată) Mă rog, de aceea, la pr… hm, cu pasiune… (mai tare)
Mă rog, de aceea la Preafericita, întotdeauna Neprihănita Fecioara Maria…

Márton se repede în cameră

MÁRTON Arde casa învăţătorului!!!

IGNÁC Ce?

Irén iese-n grabă din bucătărie.

MÁRTON Haideţi odată, arde casa învăţătorului! Nu vedeţi?
IGNÁC (iese de după lectern, priveşte pe geam) Repede, fiule, trage clopotele!
IRÉN Doamne, apără-mă!

Toţi ies în grabă. Zgomot şi strigăte de afară, lumina flăcărilor pătrunde prin geam)

Întuneric

Noapte, peste două săptămâni. Totul e la fel ca în scena precedentă, minus ţuica de pe lectern.
Pe coroana de Advent, două lumânări pe jumătate arse şi două întregi. Márton stă pe canapea,
ciopleşte ceva cu briceagul la lumina veiozei. Lângă el, daltă şi ciocan. Se aud paşii lui Ignác de
sus. Márton aude, aruncă repede totul în dulăpior, se mătură de aşchii. Apucă o revistă, se
răzgândeşte, o pune înapoi, ia Biblia, o deschide şi se aruncă pe canapea. Ignác coboară, se
opreşte în capătul de jos al scărilor.

IGNÁC Tu ce faci aici, fiule?

MÁRTON (se preface că citeşte Biblia, apoi ridică capul) Eu şed aici.
IGNÁC Şezi aici pe întuneric.
MÁRTON Da. Adică nu chiar pe întuneric. E aprinsă veioza.
IGNÁC Şi cu ce te ocupi aici, nu chiar pe întuneric? Doară nu răsfoieşti Sfânta Scriptură?
MÁRTON Ba exact, răsfoiesc Sfânta Scriptură.
IGNÁC E un lucru bun, răsfoitul Sfintei Scripturi, dacă asta făceai cu adevărat.
MÁRTON Nu ţi se pare că asta făceam?
IGNÁC Privind de aici, aşa pare. Răsfoieşti Sfânta Scriptură, deci.
MÁRTON O observaţie corectă, tată. Răsfoiesc, citesc învăţăturile Donului nostru, Iisus
Hristos.
IGNÁC Înţeleg. (se apropie) Şi ce altceva mai faci?
MÁRTON Acu’ ţi-am spus, citesc învăţăturile lui Iisus Hristos. Altceva nu mai fac.
IGNÁC De spus, ai spus.
MÁRTON Vezi…
IGNÁC Ş-apăi nu mai făceai nimic în afara cititului învăţăturilor lui Iisus (se apleacă
peste Biblie o clipă) din cartea profetului Ilie, pe întuneric?
MÁRTON Nimic, tăticule.
IGNÁC Mi s-a părut c-am auzit şi alte zgomote.
MÁRTON Ce zgomote?
IGNÁC Din alea care nu seamănă cu răsfoitul Sfintei Scripturi.
MÁRTON Poate domnul învăţător urla în somn din nou, asta ai auzit. Avem pereţi subţiri.
IGNÁC Subţiri, zici?
MÁRTON Da, sunt sigur că asta ai auzit. Dacă ne gândim, urletele domnului învăţător nu
prea seamănă cu răsfoitul Sfintei Scripturi.
IGNÁC Păi nu prea.
MÁRTON Seamănă mai degrabă cu urletul unui leu cu coaiele tăiate.
IGNÁC Cum zici. Deşi mie mi se pare că seamănă mai mult cu mieunatul motanilor.
MÁRTON Posibil. Doar că urlatul domnului învăţător conţine mai multe prostii decât
mieunatul şi urletul de leu la un loc.
IGNÁC Ce-i drept, domnul învăţător strigă destule prostii în somn. Şi câteodată şi când e
treaz.
MÁRTON Nimeni n-a mai strigat atâtea prostii în regiunea asta minieră. Cu toate că mulţi au
încercat să-l depăşească după câte-o sticlă de ţuică.
IGNÁC Mă mir că fiică-sa poate dormi lângă el… De când s-au mutat aici, parcă am sta
într-un futut de castel bântuit noapte de noapte. În orice caz, dacă întreabă, nu le
spune c-am observat şi noi.
MÁRTON Urletele?
IGNÁC Da.
MÁRTON Chiar şi o vacă surdă ar avorta de frica lor.
IGNÁC Chiar şi aşa, nu le spune că am observat, bine? Să nu ne jignim oaspeţii.
MÁRTON Bine, nu spun.
IGNÁC Dar hai să nu divagăm, pentru că eu am auzit alte zgomote, care nu semănau nici
cu răsfoitul Sfintei Scripturi şi nici cu urletele domnului învăţător.
MÁRTON Cu ce anume semănau, atunci?
IGNÁC Nici nu ştiu. Cu altceva. Aduceau cu cioplitul în lemn, parcă.

Linişte

MÁRTON Ai visat, tăticule. Eu n-am auzit nici un zgomot care să semene cu cioplitu-n
lemn.
IGNÁC Nu?
MÁRTON Nu.

Linişte

IGNÁC E bine, atunci. E bine. Mă duc să mă culc. (porneşte spre scări, Márton se
linişteşte. Ignác se-ntoarce) Auzi, Marci. Nu te-ai apucat din nou să ciopleşti
oameni goi şi dezgustători, aşa-i?
MÁRTON Nici vorbă!
IGNÁC Cu pula sculată şi de-astea.
MÁRTON Nimic de genul ăsta, nici cu pula sculată, nici altfel. Am depăşit faza aceea.
IGNÁC E bine atunci, dacă ai depăşit cioplitul oamenilor cu pula sculată. Şi sper c-ai
depăşit şi aşezarea lor pe altarul bisericii, sub acoperirea nopţii.
MÁRTON Depăşit. Şi nu-i nevoie să tot aminteşi de ciopliturile mele cu pula sculată.
Oricum, n-am făcut decât una singură de genul ăsta. Recunosc că n-a fost o
 cioplitură tocmai potrivită pentru casa Domnului, dar a fost doar un singur tip gol
cu pula sculată, nu mai mulţi.
IGNÁC Pentru că toţi ceilalţi aveau pula tăiată.
MÁRTON (reticent) Da.
IGNÁC Şi oamenii goi cu pula tăiată sunt potriviţi pentru casa Domnului?
MÁRTON Mă chinuia tristeţea pe-atunci, de-asta ciopleam oameni goi cu pula sculată sau
tăiată.
IGNÁC Şi i-ai aşezat pe altar.
MÁRTON Da. Din cauza tristeţii.
IGNÁC Înţeleg. Şi te chinuia tristeţea şi când ai cioplit oameni cu cruci înfipte-n ei şi
evisceraţi, doar că în locul maţelor le ieşeau rozarii din burtă?
MÁRTON Mă chinuia şi atunci. Dar nu mai cioplesc nimic de genul ăsta.
IGNÁC Pentru că nu te mai chinuie tristeţea.
MÁRTON Nu mă chinuie deloc.
IGNÁC Asta mă linişteşte, fiule. Mă linişteşte. (porneşte spre scări. Îl apucă durerea, se
ţine de burtă. Se-ntoarce din nou) Să mături aşchiile alea înainte să vii la culcare.
Să nu fie gunoi aici dimineaţa.

Linişte

MÁRTON Bine.

Imola coboară scările într-un tricou bărbătesc lung şi chiloţi.

IGNÁC Ce-i copilă, n-ai somn?

IMOLA (ajungând jos) Păi nu prea. Tata urlă-n somn.
IGNÁC Chiar aşa?
IMOLA Dumneavoastră nu l-aţi auzit?
MÁRTON Am auzit, dar n-am observat. (Ignác îi aruncă o privire dojenitoare)
IMOLA N-am dormit un minut de când ne-am mutat aici. (observă Biblia deschisă) Tu ce
faci, doar nu răsfoieşti Sfânta Scriptură? (se apropie)
MÁRTON Ba răsfoiesc Sfânta Scriptură.
IGNÁC Citeşte învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos. (se prinde de burtă)
IMOLA Citeşti învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos?
MÁRTON Da, citesc învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos, nu-i nimic deosebit în asta!
IMOLA Presupun că nu-i. (spre Ignác) Vă doare burta, părinte?
IGNÁC Mă cam doare.
IMOLA Şi pe mine m-a durut, zilele astea. (stă în faţa lui Márton, îşi ridică tricoul până
la sâni, arătându-şi burta) Aici. M-am şi simţit rău.
MÁRTON (se uită la chiloţii ei) Trist. (întoarce capul) O fi din cauza ciocolatei.
IMOLA (îşi lasă tricoul) Dar acum am dureri din cauza extenuării. Abia aştept să se
termine starea asta şi să ne mişcăm într-o direcţie. Nu mă înţelegeţi greşit, e bine
aici, la dumneavoastră şi suntem tare recunoscători că ne-aţi primit, dar e greu
pentru mine acum.
IGNÁC Ştiu că-i greu, copilă. Nu dispera, găsim noi o soluţie. Ne ajutăm aproapele ca pe
noi înşine, o să strângem banii pentru reconstrucţia casei, că doar suntem un
popor solidar, noi, ungurii.
MÁRTON Oioi!
IGNÁC Cum zici, fiule?
MÁRTON Chiar săptămâna trecută am fost atât de solidar că am febră musculară şi acum.
IGNÁC De ce faci pe deşteptul? Aşa suntem, şi gata. O ştie toată lumea.
MÁRTON Ce-i drept, e solidaritate mare-n sat când vine vorba să bem ţuica altuia. În rest
însă, nu cumva suntem ocupaţi mai mult să ne scoatem ochii, unii la alţii? Ce-i
rău pentru unul, e bine pentru celălalt.
IGNÁC Fiule…
MÁRTON De când s-a închis mina, nimeni nu mai are nimic şi se fură unii pe alţii de parcă
ar fi obligatoiu. Lemne, cartofi, când - ce.
IGNÁC Nu-i adevărat.
MÁRTON Nu? Am fura şi chiloţii plini de căcat dacă ar ieşi pălincă din ei. Şi de ce am fi
solidari?
IGNÁC Ar trebui să ştii de ce, că doar vorbesc despre asta la fiecare slujbă. Suntem
solidari pentru că am rămas puţini şi suntem oprimaţi.
MÁRTON Oprimaţi de somn, de fiecare dată când vorbeşti despre asta.
IGNÁC Lasă limba ascuţită, băiete! Vorbesc despre asta de fiecare dată pentru ca oamenii
să asculte. Ca să observe picăturile de nectar dumnezeiesc în paharul amar al
soartei noastre comune.
MÁRTON Vorbeşti tu şi despre sinucidere, că-i păcat, da’ de-atunci s-a sinucis jumătate de
sat. Cealaltă jumătate s-a mutat la oraş. Cei câţiva care au rămas sunt atât de
amărâţi că n-au bani nici de funie să se spânzure. De la ăştia vrei tu să strângi
bani, tăticule?
IGNÁC Nu-s toţi atât de amărâţi. Uită-te la primar, el nu-i sărac. El de exemplu poate
dona, după ce iese de la închisoare.
MÁRTON Adică peste cel puţin un an.
IGNÁC N-o mai necăji pe fetiţa asta, fiule. Cunosc o fundaţie care-i poate ajuta.
Dimineaţa mă duc la poştă, să le dau un telefon.
IMOLA Foarte vă mulţumim frumos.
IGNÁC Cum se numeşte…
MÁRTON Catolicii Uniţi din România.
IGNÁC Aşa, aşa. Uniunea Catolică din România.
MÁRTON Îţi dai seama că-i a şaptea oară când promiţi să dai telefon la fundaţie?
IGNÁC A şaptea să fie?
MÁRTON Aproximativ.
IGNÁC Mi s-a părut c-au fost mai puţine. (către Imola) Nu ţi-e foame, copilă? Găseşti
ceva de mâncare în bucătărie.
IMOLA Adevărul e că mi s-a făcut un pic foame. Este şi ciocolată, părinte?
IGNÁC Cum să nu? Du-te şi mănâncă cu curaj.
IMOLA Mulţumesc, părinte.

Ignác aşteaptă zâmbind până dispare Imola, apoi, cu o faţă severă se-ntoarce şi-i trage o palmă
lui Márton.

IGNÁC (blând) De câte ori ţi-am spus să nu mă contrazici de faţă cu alţii?

MÁRTON (palma nu-l surprinde, se vede că-i obişnuit) Iartă-mă, tată.
IGNÁC Te dai mare în faţa pişăcioasei ăsteia?
MÁRTON Nu mă dau mare în faţa (mârâie) …ei.
IGNÁC Nu te aud bine.
MÁRTON Nu mă dau mare-n faţa nimănui.
IGNÁC Mie mi s-a părut că te dai mare. Ţi-a tulburat sufletul faptul că s-a mutat aici, nu-i
aşa?
MÁRTON Nu m-a tulburat. Nu-mi poate tulbura sufletul nici fata învăţătorului, nici alte fete.
Mai ales că, în afara ei n-au prea mai rămas fete tinere în sat.

Linişte

IGNÁC Te iert şi mă rog pentru tine, fiule. Însă şi tu trebuie să te căieşti pentru păcatele
tale.
MÁRTON Mă căiesc din inimă pentru toate păcatele mele cu care l-am jignit pe Dumnezeu.
IGNÁC Bine, fiule. Spune două Tatăl nostru pentru lipsă de respect faţă de tatăl tău
adoptiv şi trei Ave Maria pentru că te-ai dat mare în faţa pişăcioasei. Dumnezeu ţi-
a iertat păcatele, pace ţie.
MÁRTON Domnul să fie lăudat.

Irén coboară scările în cămaşă de noapte.

IGNÁC Ce-i, Irén? Nici dumneata n-ai somn?

IRÉN (ajunsă la parter) Parcă am auzit zgomot, parcă.
IGNÁC I-auzi. Şi ce fel de zgomote erau?
IRÉN Mi s-a părut că era o discuţie între un preot şi fiul lui adoptat.
IGNÁC Atunci aţi coborât degeaba. Se-ntâmplă des în casa asta ca un preot să discute cu
fiul lui adoptat.
IRÉN Aveţi dreptate, părinte, dar în ultima vreme mi s-a părut că pe Marci îl chinuie o
mare tristeţe (Márton mârâie ceva, furios) şi am vrut să mă conving că nu-i nicio
 problemă. Şi că nu cumva discutaţi cu noaptea-n cap fiindcă pe Marci-l chinuie
tristeţea şi sunt probleme din cauza asta. M-am gândit că e nevoie de ajutor, m-am
gândit.
IGNÁC Nu-i nici o problemă, Irén, în afară de puţină durere de burtă. Aşa-i, Marci, că nu-i
nici o problemă?
MÁRTON Aşa e.
IRÉN (îl priveşte pe Márton, apoi pe Ignác, din nou pe Márton) Tu ce faci, Marci, doară
nu răsfoieşti Sfânta Scriptură?
MÁRTON (suspină) E plină casa asta futută cu ochi ageri. Ba da, chiar răsfoiam Sfânta
Scriptură.
IRÉN Citeşti învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos?
MÁRTON Da, citesc învăţăturile Domnului nostru, Iisus Hristos, băga-mi-aş pula odată.
IRÉN Atunci, nu-i nicio problemă.
MÁRTON Absolut nici una.
IRÉN (zâmbind, îl mângâie pe Márton pe obrazul pălmuit. Márton îşi trage capul) Dacă
nu-i nicio problemă, eu mă duc înapoi la culcare.
IGNÁC Mergeţi, Irén.
IRÉN Dimineaţa fac cozonac, părinte.
IGNÁC Bine, Irén, mulţumim.
IRÉN Cu stafide.
MÁRTON N-aţi vrea să-l faceţi cu ciocolată? Îi place… îmi place mai mult.
IRÉN Bine, băiete, dacă-ţi place mai mult, o să fac ce-ţi place mai mult.
MÁRTON Aşa rămâne, atunci. Desigur, ştiu că veţi uita totul în timp ce urcaţi scările, iar
mâine vor fi stafide. Asta dacă nu uitaţi să faceţi cozonac de orice fel.
IRÉN N-o să fie cu stafide, o să fac cozonac cu ciocolată, nu cu stafide. (începe să urce
scările) Deşi cozonacul cu ciocolată-i pentru copii fără minte şi fără coaie.
IGNÁC Noapte bună. Irén!
IRÉN (de sus) La fel şi dumneavoastră!

Paşii lui Irén se-ndepărtează

IGNÁC E adevărat ce spunea Irén adineauri?

MÁRTON Că cozonacul cu ciocolată-i pentru copii fără minte şi fără coaie?
IGNÁC Nu, ci că te chinuie tristeţea în ultima vreme.
MÁRTON N-aş spune chiar că mă chinuie…
IGNÁC Atunci chiar ce-ai spune?
MÁRTON Păi… mă enervează doar.
IGNÁC Te enervează.
MÁRTON Ăhăm. Mă enervează. Nu mă chinuie.
IGNÁC Ş-apăi de ce te enervează în ultima vreme tristeţea?
MÁRTON Păi… cum să spun. (se gândeşte un pic) Mă tot gândesc în ultima vreme că stau-n
zona asta de douşcinci de ani…
IGNÁC Sau douşase.
MÁRTON Sau douşase.
IGNÁC Da, ai îmbătrânit.
MÁRTON Iar de la şapteşpe ani sunt îngrijitorul bisericii ăsteia de căcat. Aşa-i?
IGNÁC Aşa e. E mare lucru, să fii îngrijitorul unei biserici de căcat la o vârstă aşa tânără.
O răspundere mare.
MÁRTON Aşa e, iar eu-mi fac treaba cinstit, nu-i aşa?
IGNÁC Cinstit. Cu excepţia ciopliturilor cu pula sculată pe care le-ai aşezat pe altar sub
acoperirea nopţii.
MÁRTON Bine, dar, cu excepţia acestui lucru, îmi fac treaba cinstit.
IGNÁC Cu excepţia ăstuia, şi a ciopliturilor cu pula tăiată, da, cinstit.
MÁRTON Dar în afara ciopliturilor cu pula sculată, cu pula tăiată şi a celor eviscerate, îmi
fac treaba cinstit?
IGNÁC În afara acestora, da, cinstit.
MÁRTON Ei. M-am gândit că ar fi posibil, ştiu eu, să fac şi alte treburi în mod cinstit. Am
senzaţia că e ceva în mine…
IGNÁC Ce-i în tine, fiule?
MÁRTON Ceva-mi spune că am o misiune. Că soarta mea e altundeva. Ceva-mi spune că nu
m-am născut ca să-mi trăiesc viaţa în casa asta, în satul ăsta jegos, râcâind
găinaţul de pe pervazul bisericii şi arzând bucăţile de ziar pe care oamenii le bagă
în cutia milei în loc de bani.
IGNÁC Ăsta-i sentimentul care te chinuie?
MÁRTON Ăsta.
IGNÁC Fiule, ce misiune poate fi mai importantă decât să-L slujeşti pe Creator cu
credinţă? “Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” scrie în Sfânta
Scriptură pe care o răsfoiai înainte. Pentru că cel ce slujeşte cu umilinţă, după
credinţa sa, ştiind că nu e decât teaca sabiei însângerate a amărăciunii, îşi va lua
recompensa când va păşi pe poarta Raiului.
MÁRTON Dar n-ar fi posibil să-L slujesc pe Creator altfel decât râcâind găinaţul de pe
pervazul bisericii?
IGNÁC Curăţirea casei Domnului este o sarcină nobilă. Ai un acoperiş deasupra capului,
ai fost crescut şi educat de slujitorul Domnului. Fiule, ar fi foarte nerecunoscător
din partea ta să te gândeşti la ce te gândeşti. Vrei să fii nerecunoscător?
MÁRTON (îşi pleacă capul aproape automat) Nu vreau să fiu nerecunoscător, tăticule, nu
m-am gândit la nimic.
IGNÁC Atunci roagă-te Domnului şi fii recunoscător că nu te-ai gândit la ce te gândeşti.
(îl mângâie pe Márton pe obrazul celălalt, nu pe cel pălmuit, apoi porneşte spre
scări. Apucă balustrada cu o mână, burta bolnavă cu cealaltă, apoi priveşte
înapoi) Să nu stai prea târziu, dimineaţa avem treabă.
MÁRTON Bine.

Întuneric

A doua zi, tot acolo. Imola se plimbă prin cameră, molfăind ciocolată, István stă pe canapea,
deprimat. Amândoi poartă haine la întâmplare, second hand, care nu le stau bine. Vine Irén din
bucătărie, aduce o tavă cu două ceşti de ceai şi câteva felii de cozonac cu stafide. Pune tava pe
masă.

IRÉN Poftiţi, vă rog, serviţi, poftiţi.

ISTVÁN Mulţumim, Irén!
IRÉN Ceai aţi cerut, nu, domnule învăţător, ceai?
ISTVÁN Cafea.
IRÉN Mi-am amintit bine, atunci. Spuneţi-mi, mai vine cineva? Să mai fac?
ISTVÁN Părintele Ignác şi Márton ar trebui să vină curând, cică.
IRÉN Bine. Atunci, nu mai fac, dacă nu vine nimeni.
ISTVÁN (ridică vocea) Părintele Ignác şi Márton vin curând de la sfinţirea unui coteţ de
găini.
IRÉN Bine fac. Fiecare vine de unde poate.
ISTVÁN (dă din mână, renunţând, apoi îşi ridică ceaşca) Irén, ăsta-i ceai.
IRÉN Atunci mi-am amintit bine, atunci.
IMOLA Dar tata a cerut cafea, sărumâna!
ISTVÁN Nu te băga, copilă! E bun şi ceaiul, Irén, e răcoare.
IRÉN Cum aţi spus, domnule învăţător?
ISTVÁN Spuneam că-i răcoare.
IRÉN Vă e frig?
ISTVÁN Nu.
IRÉN Atunci de ce spuneţi că-i răcoare?
ISTVÁN Păi, spuneam şi eu. Că s-a răcorit vremea. Prinde bine ceaiul, pe vremea asta. E şi
mai ieftin.
IRÉN Mm. Să fac focul?
ISTVÁN Nu, nu, doamne fereşte!
IRÉN Eu fac focul dacă vi-i frig. Una-două vă fac un foc de-o să credeţi că arde toată
casa.

Imola începe să plângă.

ISTVÁN (către Imola) N-a spus-o aşa.

IRÉN Asta ce-a mai păţit, asta?
IMOLA Ştii dumneata foarte bine!
ISTVÁN Nimic. Mulţumim pentru ceai, vom fi în regulă.
IRÉN Dar ce a păţit domnişoara, domnule învăţător, de adapă şoarecii aici?
ISTVÁN Nimic, mulţumim.
IRÉN Păi dacă-i secret, eu nu vă mai întreb. Păstraţi-vă secretele, dacă vă place să aveţi
secrete. E treaba dumneavoastră. Eu v-am întrebat din bunăvoinţă, nimic altceva
decât bunăvoinţă.
ISTVÁN Nu e secret, Irén.
IRÉN Şi-atunci de ce-i secret, dacă nu-i secret?
ISTVÁN Nu-i secret, dar v-am mai spus odată şi ieri.
IMOLA De cinci ori!
ISTVÁN Şi alaltăieri v-am spus, şi săptămâna trecută, şi când ne-am mutat aici.
IRÉN V-aţi mutat aici? De ce v-aţi mutat aici?
ISTVÁN (suspină, o priveşte pe Imola, apoi pe Irén) Păi pentru că… ne-a ars casa.
IRÉN Doamneiartămă!
ISTVÁN Praf s-a făcut. Iar părintele Ignác a fost amabil să ne primească, până ne dăm
seama ce-i de făcut mai departe. Ne-a dat şi îmbrăcăminte, vedeţi, ale noastre au
pierit.
IRÉN (văietând) Vai, e mare bai că v-a ars casa. (înveselindu-se) Dar măcar
dumneavoastră sunteţi aici, bine-sănătoşi, slavă Cerului, şi n-a murit nimeni.
ISTVÁN (cu voce întretăiată) De fapt…
IMOLA (plângând) Mami…
IRÉN Vai! (îşi face cruce) Dumnezeu s-o ierte. Când e înmormântarea?
IMOLA A fost deja, tanti Irén, v-aţi văitat acolo, lângă sicriu ca o descreierată!
IRÉN Da? (stă pe gânduri, apoi îşi trage umărul) Ei nu-i fac cafea, atunci. (porneşte
spre bucătărie, se întoarce). Închipuiţi-vă, domnule învăţător (scoate plicul din
şorţ, îl arată), m-am întâlnit cu poştaşul azi!
ISTVÁN (suspină) Nu mai spuneţi.
IMOLA Ce surpriză.
IRÉN Chiar aşa. Mi-a scris fetiţa mea, Irénke! Vine acasă din America!
IMOLA Fiecare vine de unde poate!
IRÉN Mm.
ISTVÁN (către Imola) Fato! (către Irén) Şi când vine Irénke?
IRÉN Asta nu scrie, dar vine acasă curând imediat, sunt sigură. E o chestiune de zile.
ISTVÁN Bine atunci, mă bucur.

Linişte

IRÉN Ştiţi cât câştigă un învăţător ca dumneavoastră în America? Aproape un milion de

dolari pe lună, aproape.
ISTVÁN Serios?
IRÉN Nouă sute de mii.
ISTVÁN Sigur nu e mai mult, Irén?
IRÉN Sigur. Aşa-i cinstit. (se gândeşte puţin, apoi începe) În America toată lumea are
maşină proprie. Chiar şi femeile.
IMOLA Chiar aşa?
IRÉN Chiar aşa. Doar că cele din America sunt fete de treabă, nu copile obraznice şi
focoase ca unele de pe la noi.
IMOLA Focoase…? Du-te dumneata în America, atunci, călătorind pe catargul lui
Cristofor Columb.
IRÉN (jignită) Mă şi duc. Să vină doar Irénke a mea. O să mă ia cu ea. (iese în
bucătărie)

Imola ia o revistă de modă de pe dulăpior, se aşează lângă István, începe s-o răsfoiască

IMOLA O face dinadins.

ISTVÁN Cine face ce dinadins?
IMOLA Păi tanti Irén, asta. Nesimţirea.
ISTVÁN Nici vorbă s-o facă dinadins. Vezi cum e. Vine zilnic cu scrisoarea asta, primită
acu’ şase ani din satul vecin.
IMOLA În fiecare zi. (priveşte spre bucătărie) Ar trebui să-i spună cineva, odată, că fiică-
sa s-a spânzurat de mult în satul vecin.
ISTVÁN Odată tot îi spune cineva. (bea o gură de ceai. Se strâmbă, scoate o sticluţă din
buzunarul interior, toarnă în ceai, bea) Dar tot degeaba o să-i spună. A trebuit să-i
spun de o mie de ori că eşti fiica mea.
IMOLA Aşa e.
ISTVÁN Nu-i cunoaşte decât pe cei care merg la biserică.
IMOLA Poate şi eu trebuia să merg la biserică.
ISTVÁN Poate.
IMOLA Acum de ce spui “poate”? Nu tocmai tu mi-ai interzis să merg?
ISTVÁN Nu ţi-am interzis atât de strict.
IMOLA Nu? Da’ cine a spus că mă agaţă de păr pe grindă şi mă-nvârte ca pe un ventilator,
dacă mă vede doar în apropierea uşii bisericii?
ISTVÁN Poate că am spus aşa ceva odată…
IMOLA Vezi, din cauza asta trebuie să suportăm nesimţirea lui tanti Irén acum.
ISTVÁN Să mergi la biserică timp de şaişpe ani doar ca să te recunoască o guvernantă
senilă: nu-s sigur că merita osteneala.
IMOLA Dar tot satul merge. Şi tu mergi, şi… mama mergea. Toţi. Până şi prostul de Sánta
(Şchiopu) Feri merge, deşi lui îi lipseşte şi un picior, nu doar juma’ de minte, şi tot
ajunge la biserică.
ISTVÁN Sánta Feri a ajuns în multe locuri într-un picior şi cu jumătate de minte.
IMOLA Multe. Se spune că s-a plimbat şi prin Moscova. Mă rog, dacă poţi să-i spui
plimbare…
ISTVÁN Mm.
IMOLA Dacă el poate merge la biserică, puteai să mă laşi şi pe mine din când în când.
ISTVÁN Nu mai vorbi prostii. Ştii foarte bine de ce nu te-am lăsat din când în când. Fostul
preot obişnuia să pipăie fetiţele de zece ani după ora de religie.
IMOLA Nimic deosebit în asta. Raritatea ar fi un preot care nu pipăie fetiţele de zece ani
după ora de religie.
ISTVÁN Da. Ar fi o senzaţie mondială.
IMOLA Deşi, de când e părintele Ignác preotul satului, a cam încetat pipăitul fetiţelor de
zece ani după ora de religie.
ISTVÁN Mm.
IMOLA E un preot ciudat, părintele Ignác ăsta. (linişte) Nu trebuia să vină deja? Poşta-i la
treizeci de metri. Când vine?
ISTVÁN A zis că trece întâi pe la cârciumă, să bea un păhărel cu îngrijitorul.
IMOLA Părintele Ignác trece des pe la cârciumă cu îngrijitorul. Mai ales că-i la doar
douăzeci de metri, vizavi de poştă.
ISTVÁN Da, des.
IMOLA Da’ măcar nu pipăie fetiţele de zece ani după ora de religie.
ISTVÁN Pe fetiţe nu. (bea din sticluţă)
IMOLA E un băiat destul de chipeş îngrijitorul ăsta, nu?
ISTVÁN Nu m-am prea gândit la asta.
IMOLA Ar putea să-şi facă un rost dacă n-ar trăi aici.
ISTVÁN Mm.
IMOLA Ar putea să facă reclamă la tot felul de chestii în magazinele astea. (se uită la
pozele din revistă) Băieţii ăştia arată ca nişte animale sălbatice, stând aici în
ploaie cu hainele scoase. Cred că i-ar sta bine îngrijitorului cu hainele scoase.
ISTVÁN (enervat) Nu mă interesează animalul de îngrijitor poponaut, cu hainele lui
scoase. (bea)
IMOLA Nu e animal poponaut. E foarte talentat.
ISTVÁN Serios? Şi la ce-i atât de talentat?
IMOLA La cioplit, de exemplu. Face lucruri foarte frumoase. Scrie şi poezii. (îşi aduce
aminte) Dar m-a rugat să nu spun nimănui despre asta.
ISTVÁN Tu de unde ştii asta, că scrie şi poezii?
IMOLA Mi-a citit una azi-noapte, după ce s-a culcat toată lumea. Era despre mare. Dar să
nu spui nimănui, bine?
ISTVÁN Despre mare?
IMOLA Despre mare. O poezie foarte tristă.
ISTVÁN Nici măcar n-a fost la mare. Părintele Ignác l-a crescut de când l-a găsit în
tomberon. N-au părăsit zona niciodată. Despre mare, auzi. Unde a văzut el mare?
Apă de mină, eventual, putea să vadă destulă. (bea)
IMOLA Calmează-te, tăticule, nu-ţi mai bate capul cu asta. Oricum, sunt convinsă că nu-i
stau la fel de bine hainele scoase ca lui Szövérfi Imre, aşa că nici pula nu-i
interesată de îngrijitor.
ISTVÁN Oamenii cu bun simţ nu vorbesc aşa! Ce eşti tu, actor sau ce?
IMOLA Îmi pare rău.
ISTVÁN Aşa. De altfel, nu-mi bat eu capul cu îngrijitorul. Nu-i genul din cauza căruia să-
mi fac griji pentru tine. (se gândeşte) Tu de unde ştii cum îi stau hainele scoase lui
Szövérfi Imre?
IMOLA Păi, mi-a promis două pungi de bomboane de Crăciun dacă mă uit la el cu hainele
scoase şi-l mângâi unde-mi spune el.
ISTVÁN Ce???
IMOLA Nenorocit căcăcios, nu mi-a dat decât o pungă, deşi i-am plătit două.
ISTVÁN (sare în picioare) Cum adică? Când a fost asta? Ţi-ai pierdut minţile? Cum ai
putut să-l plăteşti din banii tăi puţini, care de fapt sunt banii mei puţini?
IMOLA De unde puteam să ştiu că-i un nenorocit căcăcios?
ISTVÁN Cum ai putut să-l mângâi pe unul ca ăsta, unde-ţi spune el? Ai doar şaişpe ani, iar
el e reformat!
IMOLA Îmi şi pare rău, cum se cuvine.
ISTVÁN Îţi pare?
IMOLA Da, îmi pare. Mi se cuveneau bomboanele alea.
ISTVÁN De-ai şti cât de rău-mi pare mie că m-a bătut Dumnezeu cu o copilă ca tine!
Ascultă-mă. Am pierdut absolut tot pentru care am luptat întreaga viaţă. Ne-am
pierdut casa. Mă-nţelegi? Uită-te la mâinile astea. (îşi ridică mâinile) mâinile
astea ne-ar fi construit casa dacă ştiam cum să construiesc o casă! Ai idee cât am
luptat, câte sacrificii am făcut? Şi nu doar pentru mine. Mi-am cheltuit (socoteşte
încet, pentru sine) cică două sute, douăsute cinzeci… (tare) cel puţin zece, dacă
nu unşpe la sută din salariul meu de învăţător pe tine. Şi ce primesc drept
mulţumire? Te apuci şi pipăi pe unul ca Szövérfi Imre… răsfoieşti magazine
idioate, de tot rahatul şi… ţie-ţi pare rău după nişte bomboane de Crăciun! Ce
crezi că ar zice biata maică-ta, dac-ar afla că abia am îngropat-o, iar ţie-ţi pare rău
după nişte bomboane? În loc să-ţi pară rău că… (cu voce întretăiată) ne-au ars toţi
banii economisiţi.

Intră părintele Ignác, uşor băut, cei doi nu-l observă

IMOLA (scâncind) Nu te supăra pe mine.

ISTVÁN Vezi, iar m-ai scos din sărite, căca-s-ar Dumnezeu…!
IGNÁC Să nu iei în deşert num…
ISTVÁN (surprins, îl întrerupe) Părinte! Scuzaţi-mă. De altfel, lăudat fie… Sunteţi bine,
părinte?
IGNÁC Sunt bine, fiule. Deşi stomacul… (îi priveşte) Voi staţi de mult aici, jos?
IMOLA De mult.
IGNÁC Iar am luat cu mine cheia de la camera voastră, aşa-i?
IMOLA Iar.
ISTVÁN (încet, către Imola) Tu nu te băga acum, copilă. (către Ignác) Se mai întâmplă de-
astea, din când în când, zi de zi…
IGNÁC (începe să se caute prin buzunare) Nu vă supăraţi pe mine pentru asta.
ISTVÁN Vai, cum să ne supărăm. Luaţi cheia când vă place, părinte.
IGNÁC Nu putem fi îndeajuns de prevăzători. Stă scris şi în Biblie: “dacă ar şti stăpânul
casei la ce oră va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.” Dar putem
noi să ştim când vine hoţul? O pulă putem.
ISTVÁN Da’ bine ziceţi, părinte.
IGNÁC (găseşte cheia, i-o dă lui István) Marci a venit?
ISTVÁN Cine?
IGNÁC Marci.
ISTVÁN Cine-i Marci?
IGNÁC Păi, băiatul meu, îngrijitorul.
ISTVÁN A, sigur, el. N-a ajuns acasă, încă.
IGNÁC Şi mi-a promis că vine direct acasă. Ee, copiii mei, cuvântul nu mai are valoare în
lumea de azi. Suntem ca firul de iarbă de pe câmp, expus biciului furtunilor şi
furiei dezlănţuite a tornadelor, privind degeaba spre cer după porumbelul alb,
aducător de veşti îmbucurătoare!

Perplecşi, István şi Imola schimbă o privire.

ISTVÁN Părinte, dacă tot suntem la capitolul veşti, îndrăznesc să întreb: aţi fost la poştă?
IGNÁC La poştă? Ce să fac eu la poştă?
ISTVÁN Aţi promis să treceţi pe la poştă, să sunaţi la fundaţia aia… cum se numeşte?
IMOLA Catolicii Uniţi din România.
ISTVÁN Uniunea Catolică din România. Care, după spusele dumneavoastră, părinte, ne
poate ajuta să ne reclădim casa.
IGNÁC Adevărat, chiar am menţionat ceva de genul ăsta… Am şi rugat-o pe Irén să-mi
aducă aminte… (se duce la dulăpior) Dar nu vă-ngrijoraţi, mâine dimineaţă, la
prima oră mă duc la poştă. (deschide uşa dulăpiorului, cu cealaltă mână îşi apucă
burta. În dulăpior, o sticlă de ţuică şi o machetă cioplită. Scoate ţuica) De nu m-
ar durea stomacul în halul ăsta…
ISTVÁN Vă doare tare, părinte?
IGNÁC Tare, astăzi. De parc-aş fi înghiţit o împuţită de prăsitoare rotativă.
IMOLA I-aţi spus doctorului?
IGNÁC I-am spus. I-am spus şi adineauri, la cârciumă. Dar mi-a zis să mă duc la Jocó, de
la service, că el nu se pricepe la prăsitoare. Aşa un doctor de căcat, cum îi Mihály
al nostru, eu-n viaţa mea... (cade pe gânduri, abia acum îşi dă seama că a văzut
macheta în dulăpior. Păşeşte înapoi, scoate macheta) Asta ce mai e? (se vede că e
macheta scenei spectacolului în desfăşurare)
IMOLA Márton a cioplit-o.
ISTVÁN Tu nu te băga, copilă. Márton a cioplit-o, părinte. (către Imola) Cine-i Márton
ăsta?
IMOLA Păi, îngrijitorul.
ISTVÁN Chiar. Îngrijitorul a cioplit-o, părinte.
IGNÁC El a cioplit-o, deci. Şi ce vrea să fie? (o ridică, o învârte, o examinează) După
cum văd, n-are pulă.
ISTVÁN Pare să fie o cameră.
IGNÁC Aşa, deci, acum s-a apucat să cioplească şi camere cu pula tăiată, copilul ăsta.
ISTVÁN Ce anume?
IGNÁC (continuă să examineze macheta) Cu ce-şi iroseşte timpul preţios, Marci ăsta, în
loc să-şi respecte promisiunile…
ISTVÁN Şi mai scrie şi poezii!
IMOLA Ţi-am spus că-i secret!
IGNÁC (ridicând privirea) Poezii?
ISTVÁN Despre mare!
IGNÁC Poezii despre mare, deci. (pune macheta jos, toarnă ţuică în pahare)
IMOLA (către István) De ce a trebuit să-i spui? M-a rugat din suflet să nu spun la nimeni.
Iar eu te-am rugat din suflet pe tine!
ISTVÁN Păi dacă facem rugăminţi aşa, în lanţ, eu acum îl rog pe părintele Ignác. Părinte,
nu mai spuneţi la nimeni, bine? Vă rog eu din suflet.

Ignác şi István iau paharele, beau. Ignác toarnă din nou

IMOLA Dar tocmai asta n-am vrut, să… tocmai…

Intră Márton

MÁRTON O zi bună şi noroc să dea Dumnezeu, cui vrea El să-i dea!

IGNÁC Marci, fiule, ce bine că ai venit. (îi ţine macheta în faţă) Asta ce e?
MÁRTON (surprins) Asta?
IGNÁC Da, asta.
MÁRTON Ăsta-i un… cumîizice. Un proiect.
IGNÁC Ce fel de proiect?
MÁRTON Păi… m-am gândit că asta-i o chestie mică. Pe care aş face-o în mare şi aş aşeza
diorama de Crăciun în ea. Asta-i varianta în miniatură a ce vreau să fac în mare.
IGNÁC În miniatură şi în mare?
MÁRTON Da. Ăsta ar fi grajdul.
IGNÁC Ăsta ar fi grajdul, deci.
MÁRTON Exact. Sălaşul dobitoacelor Domnului.
IGNÁC Cu porcăria asta te-ai ocupat în ultima vreme?
MÁRTON Cu asta.
IGNÁC Mm. Şi, cu altceva nu te-ai ocupat?
MÁRTON La ce te referi, tăticule?
IGNÁC Nu mă refer la nimic, te întreb doar.
MÁRTON Ce mă întrebi?
IGNÁC Dacă, pe lângă cioplitul grajdurilor nu te ocupi cumva şi cu scrisul poeziilor.
MÁRTON (se uită furios la Imola care-şi pleacă privirea)

Ruşinată, Imola se aşează undeva la margine

IGNÁC Ei. Fii amabil şi citeşte-ne o poezie de-a ta.

MÁRTON Vai, nu-nu-nu.
IGNÁC Hai.
MÁRTON Nu nu nu nu. Nici vorbă.
IGNÁC (se apropie de Márton, îl îmbrăţişează, îi spune la ureche) Ce ţi-am spus despre
potrivnicie? (tare) Suntem foarte curioşi să auzim poezia îngrijitorului nostru. Nu-
i aşa, István, că suntem foarte curioşi?
ISTVÁN Aşa e, părinte. Foarte curioşi.
MÁRTON Bine. (bagă mâna-n buzunar, scoate o foaie mototolită, mâzgălită) Dacă toţi
sunteţi atât de curioşi… (îşi drege glasul. Linişte. Începe să citească) Marea-mi
privea spatele şi…
IGNÁC (îl întrerupe) Stai, stai. Titlu n-are?
MÁRTON Păi, n-are. (se pregăteşte, începe să citească) Marea-mi privea…
IGNÁC (îl întrerupe) N-o să aibă nici mai târziu?
MÁRTON Nici mai târziu. Dacă n-a avut titlu la început, în mod evident n-o să aibă nici la
mijloc şi nici la sfârşit.
IGNÁC Nu în poezie. Te întreb dacă-i dai un titlu ulterior.
MÁRTON Nu ştiu dacă-i dau. Citesc sau nu citesc?
ISTVÁN Citeşte. Nu, părinte?
IGNÁC Îhâm.
MÁRTON Aşa. (se pregăteşte de citit)
IGNÁC Măcar începe cu “poezia lui cutare”.
MÁRTON Care “poezia lui cutare”? E poezia mea!
IGNÁC Păi atunci zi frumos: poezie de Keserű Márton, cum se cuvine.
MÁRTON Bine, dar nu pot citi dacă mă tot întrerupi.
IGNÁC Nu te întrerupe nimeni. S-auzim, ce a văzut marea aia.
MÁRTON Hm. Poezie de Keserű Márton, cum se cuvine. (linişte. Citeşte)

Marea-mi privea spatele şi striga

ceva ce nu înţelegeam
valurile se spărgeau urlând, însă eu
doar spre ţărm priveam
 cu membrele smulse ca un
castel de nisip mâncat de valuri.
Doamne, oare când şi cum
am cauzat această oroare?

(îşi ridică privirea, trânteşte foaia pe masă)

Linişte

IGNÁC Atât?
MÁRTON Atât.
IGNÁC O oroare, într-adevăr. Ce zici, István? Tu eşti specialistul, din punct de vedere
literar.
ISTVÁN Păi, părinte, cum să spun…
IGNÁC Cu curaj, nu ne supărăm.
ISTVÁN Poezia asta e aşa…
IGNÁC Cum e? Din punct de vedere literar.
ISTVÁN Literar. Păi, deci… (cu ochii întredeschişi) … poetul… născut acum douşcinci sau
douşase de ani… crescut într-o localitate minieră uitată de Dumnezeu… încearcă
să exprime sentimentele sufletului său faţă de nisip… care aproape că radiază
melancolie şi influenţa alcoolului… sprijinindu-se pe fantezie, pentru a găsi o
legătură alegorimică între apa de mină din propria experienţă şi apa de mare din
propria imaginaţie… deşi în viaţa lui amărâtă n-a pus piciorul pe malul mării. Da.
(mândru, se uită la Ignác)
IGNÁC Bine-bine, dar aşa, literatural. Care-i prima chestie care sare-n ochi? Nu vi se
pare, de exemplu, că nu… că nu… ?
ISTVÁN Ba da, părinte, exact, prima chestie care mi-a sărit şi mie-n ochi la poezia asta!
IGNÁC Ce?
ISTVÁN Păi, că nu.
IGNÁC Nu ce?
ISTVÁN Păi, că poezia asta nu… nu rimează!
IGNÁC Aha! O observaţie exactă! Excelent, István, câtă clarviziune! Poezia asta nu
rimează. Di ce nu rimează poezia asta, Marci, băiatule?
MÁRTON Asta nu-i o poezie dintr-aia.
IGNÁC Da’ ce fel de poezie e?
MÁRTON (cu pumnii strânşi) Dintr-aia care nu se discută aici. V-am rugat eu să fiţi amabili
să salivaţi pe poezia mea şi să vorbiţi idioţenii despre ea? Nu v-am rugat. Şi curul
unei capre era un auditoriu mai bun decât voi, dar eu tot v-am citit, nu-i aşa? Păi
atunci, Domnul să vă binecuvânteze şi lăsaţi-mă pe mine-n pace! (stă să plângă
din cauza furiei reprimate)
IGNÁC Stai stai stai. Noi am vrut să te ajutăm doar, poate-ţi iese mai bine data următoare.
(tare, cuvântând) Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbavi, iar tu Mă vei
proslăvi!
ISTVÁN Asta-i…
MÁRTON (erupe dintr-odată) Îmi iese pe pulă deja, atâta necaz şi proslăvire! (îşi toarnă,
bea)
ISTVÁN Asta-i din Sfânta Scriptură, aşa-i, părinte?
IGNÁC Da. (se apropie de Márton) Hai, Marci, băiete, hai… (îi cuprinde umărul, începe
să-l mângâie)
IMOLA E din Sfânta Scriptură?
ISTVÁN Da.
IMOLA Că-i iese pe pulă necazul şi proslăvirea?
ISTVÁN Nu te băga, copilă. Du-te, mai bine, deschide camera, ca să putem intra. (o
împinge pe Imola spre scări, îi dă cheia) Plec şi eu undeva, cobor în pivniţă să-mi
umplu sticluţa, de exemplu.

Imola urcă scările, István iese pe uşă

IGNÁC Linişteşte-ţi supărarea din inimă, fiule.

MÁRTON Tocmai asta fac, nu? (îşi mai toarnă un pahar, îl bea) Îmi liniştesc împuţita de
supărare din inimă.
IGNÁC (mângâindu-i spatele, îl trage mai aproape) Calmează-te odată. Vroiam să-ţi spun
doar că nu-i de tine viaţa de artist, oricât ai visa la ea. Nici măcar nu ştii cum e.
nici măcar nu ştii ce e. Locul tău e aici, lângă mine. (mâna îi alunecă-n jos pe
spatele lui Márton, îl mângâie pe fund, îl trage aproape şi-l sărută pe gură)
MÁRTON (se trage) Nu acum, tăticule.
IGNÁC De ce nu? Hai sus, să stingem focul care te mistuie. (îl apucă de fund, îl sărută
din nou)
MÁRTON (iese din îmbrăţişare) Să stingi tu usturimea care-ţi mistuie coaiele cu ardei iute,
aia s-o stingi! Tu să nu-mi mai stingi mie focurile niciodată!
IGNÁC Da’ ce te-a apucat, fiule? Nu te mai recunosc, în ultima vreme.

Vine Irén din bucătărie, cei doi n-o observă

MÁRTON Ce m-a apucat? Întreabă-i pe oamenii din sat. Întreabă-i ce l-a apucat pe Márton.
Să vedem dacă ştie careva, cine-i Márton ăsta? Nimeni nu-mi spune Márton în
sat, şi nici Marci. Singurul Márton pe care-l cunosc ei e episcopul Márton Áron,
dar şi lui îi spun Plus Áron, că aşa-i inscripţia de pe statuie. Dar măcar îmi spun
„îngrijitorul”, sau „fiul adoptat al preotului”? Nu. Toţi îmi zic „amantul preotului”
pe la spate. Eu-s un nimeni pe-aici. E unul singur şi mai nimeni decât mine: cel
care, de la vârsta primei împărtăşanii îmi dă muie-n fiecare dimineaţă.
IGNÁC Fiule… (încearcă să-l prindă din nou)
MÁRTON N-au venit destui băieţei de zece ani la ora de religie astăzi, sau ce? Du-te, pipăie-
i pe ei! (urcă scările în grabă)
IGNÁC (strigă după el) Mă şi duc! Fătălău bătrân şi nerecunoscător!
IRÉN Eu să nu vin acum, părinte, sau să vin şi n-am văzut nimic?
IGNÁC Veniţi, Irén. Dumneata cu ce problemă idioată vii, de data asta?
IRÉN Niciuna, doar că mâncarea e aproape gata şi vroiam să-ntreb dacă vreţi să pun
masa.
IGNÁC N-o puneţi încă. (bea un pahar de ţuică) Pentru cine dracu’ s-o puneţi? (cu o
grimasă, îşi duce mâna la burtă şi iese pe uşă alergând)

Irén observă hârtia pe masă, o ia şi o citeşte

IRÉN (visătoare) Frumoasă poezie. Păcat că-i atât de tristă. Dar frumoasă.

Intră István, tulburat.

ISTVÁN Irén. Am eu o problemă.

IRÉN (pune poezia înapoi pe masă) Spuneţi.
ISTVÁN M-am ciocnit în fugă cu Sánta Feri în faţa casei.
IRÉN Cu Sánta Feri, idiotul, căruia nu-i lipseşte doar jumătate de minte...?
ISTVÁN (o întrerupe) Ci şi un picior, da-da, cu ăla.
IRÉN Aş fi vrut să văd şi eu fuga aia…
ISTVÁN Mă rog, eu fugeam, el mergea, sau ceva de genul ăsta.
IRÉN Om de treabă, Sánta Feri idiotul, merge la biserică.
ISTVÁN Aşa e, Irén, dar acum am nevoie ca dumneata să-ţi aminteşti ceva, doar de data
asta. O singură dată-n viaţă. Se poate?
IRÉN Cum să nu, domnule învăţător, orice vreţi dumneavoastră, cum să nu.
ISTVÁN Sánta Feri mi-a vorbit despre noaptea în care ne-a ars casa.
IRÉN Vai, Doamneiartămă, v-a ars casa, domnule învăţător?
ISTVÁN Doar de data asta, Irén! Ai fost şi dumneata de faţă când ne-au scos, pe mine şi pe
fetiţa mea. Eu am leşinat de la fum, aşa că nu-mi amintesc nimic.
IRÉN Înţeleg asta.
ISTVÁN Cineva a scos salteaua patului meu din foc, aşa zice Feri.
IRÉN Care Feri?
ISTVÁN Irén, să vă lingă un crocodil în ureche, gândiţi-vă!
IRÉN Bine-bine.
ISTVÁN Acuma, eu nu ştiu ce să cred din ce zice Feri ăsta, că doară nu şi-a primit porecla
pentru că ar fi inventat sudura în puncte. Dar zice că el stătea mai departe şi n-a
văzut nimic, însă dumneata ai văzut cine a fost. E adevărat?
IRÉN Posibil, orice-i posibil.
ISTVÁN Vă implor, Irén, aduceţi-vă aminte, odată-n viaţă! Aţi văzut cine mi-a luat
salteaua?
IRÉN Doar nu acolo v-aţi ascuns banii, domnule învăţător, doar nu acolo?
ISTVÁN (surprins) Dumneata de unde ştii asta?
IRÉN Păi, domnule învăţător, în zona noastră, banii ascunşi în saltea sunt ca briceagul:
fiecare bărbat are aşa ceva. De-asta sunt furaţi atât de des.
ISTVÁN Ce fel de explicaţie-i asta, Irén? Fiecare bărbat are şi coaie păroase, dar nu ni le
furăm unii de la alţii. L-aţi văzut, aşadar, pe hoţul împuţit care mi-a luat salteaua
sau nu?
IRÉN (pe gânduri) N-am văzut cine a luat-o. Nu aveam ochelarii pe mine. De fapt, nici
măcar n-am ochelari, de fapt. Dar fata mea, Irénke, o să-mi aducă din America,
dacă…
ISTVÁN (o întrerupe) Irén! Ce-aţi văzut?
IRÉN Păi, n-am văzut decât că cineva a luat salteaua, împreună cu un cazan de ţuică.
ISTVÁN Mi-au salvat şi cazanul de ţuică?
IRÉN Aşa se pare.
ISTVÁN Mi-au salvat cazanul de ţuică, dar mi-au lăsat nevasta să ardă.
IRÉN Aşa-i viaţa, presupun.
ISTVÁN (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea) Şi eu unde s-o caut acum?
IRÉN Eu aş zice să găsiţi cazanul, domnule învăţător. Tot acolo va fi şi salteaua.
ISTVÁN Bine-bine, dar în zona noastră cazanul de ţuică e la fel ca banii ascunşi în saltea.
Sau briceagul.
IRÉN Sau coaiele păroase.
ISTVÁN Sau coaiele păroase.
IRÉN Doriţi să-mi mai amintesc ceva, domnule învăţător? Că se arde mâncarea.
ISTVÁN Nu, Irén, nu mai e cazul să vă amintiţi nimic, mulţumesc. (începe să se plimbe,
Irén iese în bucătărie) Ce să fac? Să caut cazanul de ţuică… Normal, cazanul l-au
putut scoate… Nu că ar fi deosebit de inflamabil, un cazan dintr-ăsta… (Imola
coboară scările) Băga-şi-ar pula în mama lor sifilitică de hoţi… Să-l caut. Unde-n
curul zbârcit al lu’ Moise să-l caut?
IMOLA (din josul scărilor) Ce faci, tăticule?
ISTVÁN Ce să fac? Mă duc să mă îmbăt, aia fac. Ce altceva? Ce altceva poţi face în viaţa
asta de rahat? (iese)

Se duce la masă, toarnă un pahar de ţuică, o bea. Începe să caute prin sertarele dulăpiorului,
găseşte o ciocolată, se bucură. O deschide, pachetul e gol. Îl trânteşte pe jos, furioasă, caută
mai departe. Intră Ignác.

IGNÁC Imola.
IMOLA (se sperie, închide sertarul) Vai, scuzaţi-mă, părinte!
IGNÁC (observă hârtia ciocolatei pe jos) Nicio problemă, copilă. Ştiu şi eu cum e să ai o
poftă de nepotolit. (scoate o ciocolată din buzunar, i-o dă lui Imola care o ia
lacomă)
IMOLA Sunteţi un om bun, părinte. Vă mulţumesc mult! (începe să mănânce ciocolata)
IGNÁC Aş vrea doar să fiu, copilă. (îşi toarnă un pahar de ţuică, o bea) Pe unde-i taică-
tu?
IMOLA Îşi bea minţile undeva.
IGNÁC Bine, atunci îţi spun ţie. Fii atentă. Am dat o fugă pân’ la poştă şi am sunat la
fundaţia aia.
IMOLA (bucuroasă) Serios, părinte? Fiţi binecuvântat!
IGNÁC Căci dacă nu ne putem ajuta pe noi înşine, să-i ajutăm pe alţii, pentru ca sufletul
nostru zelos să-şi găsească liniştea în mijlocul încercării vicisitudinilor rătăcirilor.
Aşa stă scr… nu stă nicăieri, presupun, zic şi eu, aşa.
IMOLA Şi ce-au spus cei de la fundaţie, când se apucă de construit?
IGNÁC (bea din nou) Nu se pot apuca, copilă. N-au bani. I-au dat pe toţi sinistraţilor
inundaţiei.

Linişte.

IMOLA (pune ciocolata pe masă) Era unica speranţă a lui tata. Şi cred că şi a mea.
IGNÁC Ştiu asta, ştiu foarte bine.
IMOLA Şi ce va fi acum?
IGNÁC Acum? Nu ştiu ce va fi. Habar n-am. Încercăm să facem o coletă. Va fi primul
lucru cu care mă ocup dimineaţa. (Imola scânceşte) Îi spun la tanti Irén să-mi
aducă aminte. (o îmbrăţişează pe Imola) Îmi pare rău, copila mea. (o sărută pe
frunte. Nu ştie ce să facă, aşa că se-ntoarce şi iese)

Imola se prăbuşeşte pe canapea, îşi acoperă faţa cu mâinile. Márton coboară scările, o vede pe
Imola, se apropie, se aşează, o îmbrăţişează. Linişte

MÁRTON (îi dă drumul fetei, scoate din buzunar o statuetă cioplită a Fecioarei Maria)
Pentru tine am făcut-o. (i-o întinde)
IMOLA (zâmbeşte, o ia. Scâncind) Pentru mine? Când?
MÁRTON Recent.
IMOLA Recent, de când ne-am mutat aici?
MÁRTON Da. (se ridică, se duce lângă masă) Sau poate puţin înainte.
IMOLA Cât de puţin?
MÁRTON Păi, cu vreo două-trei luni, patru… (îşi toarnă, bea)
IMOLA (priveşte statueta) Foarte frumos… din partea ta.
MÁRTON Mulţumesc. Adică cu plăcere. Mă rog…
IMOLA O s-o ţin tot timpul lângă pat, când oi avea un pat şi ceva lângă el.
MÁRTON Nu-i nevoie, e o nimica toată.
IMOLA Nu-i o nimica. Nimeni nu mi-a mai cioplit vreodată o statuetă Naomi Campbell.
MÁRTON Care statuetă Naomi Campbell? Asta-i Fecioara Maria!
IMOLA Vai, scuză-mă dacă-i Fecioara Maria! Da’ de ce e maro?
MÁRTON (jignit) Din cauza lacului.
IMOLA Se dădea şi Fecioara Maria cu lac? Nu mă mir că am luat-o drept Naomi
Campbell.
MÁRTON (jignit în continuare) Nici nu ştiu ce-i Naomi Campbell ăsta.
IMOLA E exact ca băieţii din revistele voastre, dar mai maro.
MÁRTON Nu contează. O pui unde vrei tu. Am vrut să ţi-o dau înainte să se sfârşească totul
aici.
IMOLA Care totul?
MÁRTON Totul. (toarnă din nou, bea) Tu nu prea eşti campioană la păstratul secretelor,
după cum am observat. Am observat bine?
IMOLA (ruşinată) Eu încerc, dar nu cred că voi lua vreodată medalia de aur.
MÁRTON Ei, atunci trăncăneşte despre ce-o să-ţi spun acum. (trage o duşcă din sticlă) Am
început, de o vreme, să-i dau părintelui Ignác zeamă de hribu’ dracului. Ce zici de
asta? Când am ocazia, i-o strecor în mâncare, în băutură, pe-unde se poate.
IMOLA Ce-i zeama de hribu’dracului?
MÁRTON Păi, în mod sigur nu-i apă sfinţită. Seamănă mai mult cu apa de mină, despre care
a vorbit tatăl tău. E o fiertură otrăvitoare. Te doare stomacul câteva săptămâni,
apoi te prăpădeşti.

Linişte

IMOLA (consternată) Dar… dar… de ce faci tu de-astea?

MÁRTON Degeaba ţi-aş explica. Habar n-ai ce chestii mă pune să fac.

Linişte

IMOLA Nu ţi-e frică de Dumnezeu?

MÁRTON Dacă mă-ntrebi pe mine, Dumnezeu nu mai vede de mult ce se-ntâmplă în
regiunea asta. (bea) Dar nu mai contează. Nu mai contează nimic, acum. Trăieşte,
moare: nu-mi pasă. Mi-am dat seama că nu m-ar mai alina nici dacă l-ar călca o
cireadă de elefanţi.
IMOLA Ce tot spui acolo?
MÁRTON Că închisoarea-i închisoare, oricum o priveşti.
IMOLA Bine, dar ce elefanţi? În satul nostru nu există elefanţi.
MÁRTON N-are importanţă. Nu există altă cale spre libertate în afara ştreangului, a otravei
sau alte căcaturi de-astea.
IMOLA Cum să nu fie altceva decât ştreangul, otrava şi căcaturile? (îl îmbrăţişează)
MÁRTON Este?
IMOLA Sunt sigură. Trebuie să fie ceva… Da! Am auzit că idiotul de Sánta Feri strânge
oameni pentru muncă în străinătate! Primarul are ceva şantier în Ungaria. Ai putea
să pleci cu ei.

Intră Irén, cei doi n-o observă

MÁRTON Ştiu că strânge oameni, am vorbit şi eu cu el, acu’ două săptămâni. Numai că ar fi
nevoie de bani pentru asta, iar eu n-am aşa ceva. Dacă aveam bani, lăsam totul
baltă de mult. Dar acum o să las totul, fără bani.
IMOLA Nu ne lăsa fără bani! (îl sărută pe gură îndelung. Márton o ia în braţe, începe s-o
sărute cu pasiune)
IRÉN Cred c-am aţipit un pic, cred.

Imola şi Márton se despart rapid

MÁRTON Bine aţi făcut. Păcat că n-aţi continuat această activitate până la judecata de apoi.
IRÉN Aş pune masa încet, dacă am cui, încet.
MÁRTON Dumneata să nu-mi pui mie nimic. (porneşte afară)
IRÉN Fiule, aşteaptă o clipă!
MÁRTON Ce e? (Irén începe să se caute în şorţ) Nu mă interesează căcatul de scrisoare din
America acum!
IRÉN Tu ştiai că mi-a scris Irénke?
MÁRTON Nici vorbă să ştiu, de unde să ştiu? Bănuiam doar.
IRÉN Ai bănuit bine, băiete. Irénke mi-a scris din America.
MÁRTON Serios?
IRÉN Da, azi mi l-a dat poştaşul.
MÁRTON Bine, atunci, salutări poştaşului. Fii şi dumneata binecuvântată! (porneşte afară)
IRÉN Aşteaptă o clipă, băiete! (Márton se opreşte furios) Ştii cât câştigă un îngrijitor de
biserică, cum eşti şi tu, în America?
MÁRTON (suspină) Nu ştiu, tanti Irén. Cât câştigă?
IRÉN (pe gânduri) Nici eu nu ştiu. Fiică-mea n-a scris despre asta. (scotoceşte mai
departe) Dar o s-o întreb. Nu-ţi face griji, o întreb. (găseşte ce căuta: scoate o
cheie din şorţ)
MÁRTON Bine, nu-mi mai fac griji. Dar trebuia să mă anunţaţi mai devreme, că m-a mâncat
deja îngrijorarea din cauza asta.
IRÉN (se duce la dulăpior, încearcă să bage cheia într-una din sertare) Hai, băiete,
ajută-mă un pic, că nu văd bine.

Márton suspină din nou, se apropie, deschide sertarul. Irén scoate o geantă, i-o întinde lui
Márton
MÁRTON Ce-i asta?
IRÉN Uită-te.
MÁRTON (deschide geanta, se uită)Ce pălăria împuţită şi ciupită de vărsat de pe pula
vânoasă şi găunoasă a lui Hercule! De unde-i grămada asta de bani, tanti Irén?

Se apropie şi Imola, se uită, rămâne cu gura căscată.

IRÉN Erau în salteaua scoasă din foc de părintele Ignác.

IMOLA Ce?

Perplecşi, Márton şi Imola se holbează la geantă

IRÉN Ia-i, băiete dragă, sunt ai tăi. Ai voştri. Ia-i şi fiţi fericiţi.
MÁRTON Tanti Irén, asta…
IRÉN Eu nu vă mai deranjez. Se pare că nu mai e cazul să pun masa, se pare. (îl
mângâie pe Márton pe faţă) Ai grijă de tine, fiule dragă. (iese pe uşă)

Linişte

MÁRTON (închide geanta) Chestia asta pune lucrurile în altă lumină, un pic.
IMOLA Aşa crezi?
MÁRTON De ce, tu nu crezi? (exaltat, fericit) Nu-mi vine să cred că-i real. Auzi, cu banii
ăştia putem pleca în Ungaria sau-n Germania, sau chiar la Cluj!
IMOLA Tu vrei să furi banii ăştia?
MÁRTON Cum adică, să-i fur? Sunt banii noştri. Adică ai tăi. Adică ai lui taică-tău, dar e ca
şi când ar fi ai tăi, deci, ca şi când ar fi ai noştri.
IMOLA Iar tu te porţi ca şi când ai fi idiot.
MÁRTON Nu înţelegi, Imola? Din banii ăştia plecăm şi trăim! Ne căutăm de lucru liniştiţi,
apoi se apucă fiecare să-şi realizeze visul. O să fim sculptori sau poeţi. Vezi, câte
lucruri putem fi? Eu, cel puţin, o să fiu sculptor sau poet, iar tu… o să fii şi tu
ceva.
IMOLA Tu nu înţelegi, Márton. Eu nu plec cu tine.

Linişte

MÁRTON Cum adică, nu pleci cu mine?

IMOLA Rămân aici.
MÁRTON Nu mă refer la ce înseamnă, ci de ce. Ţi-e frică?
IMOLA Nu mi-e frică.
MÁRTON Nu vrei să scapi odată din latrina asta, să respiri aer curat? Ce te ţine aici? Un
mistreţ de preot şi un învăţător papă-lapte şi fără spinare? Minunata biserică şi
şcoală de tot căcatu’?
IMOLA Nu vorbi aşa despre ei. Nici tu n-ai fi dacă ei n-ar exista. Ei ne-au făcut aşa cum
suntem.
MÁRTON De data asta ai pus punctul pe “i”! Tocmai de-asta trebuie să plecăm de aici. Ca
toate astea să nu continue, ca măcar copiii noştri să nu iasă aşa.
IMOLA Vrei să zici… copiii noştri?
MÁRTON Iar ai pus punctul pe “i”.
IMOLA Acelaşi “i” de două ori, sau ăsta-i alt “i”?
MÁRTON Nu contează. Contează doar să vii cu mine.
IMOLA De ce m-aş duce cu tine, Márton? Ce să fac eu cu tine?
MÁRTON Cum adică, ce? Păi ce fac îndrăgostiţii, unii cu alţii? Tre’ să-ţi explic?
IMOLA Dar Márton, eu pe tine nu te iubesc.

Linişte

MÁRTON Nu mă iubeşti?
IMOLA Eşti drăguţ şi talentat, dar nu te iubesc.
MÁRTON Nu poţi să spui că nu mă iubeşti!
IMOLA Nu?
MÁRTON Nu. Adineauri m-ai sărutat.
IMOLA Te-am sărutat fiindcă mi s-a făcut milă de tine.
MÁRTON Nu-i adevărat! N-a fost un sărut de milă, ci unul de teiubescmárton! (o apucă de
umeri)
IMOLA Da, că tu eşti mare expert în săruturi de teiubescmárton, nu-i aşa? Câte săruturi de
teiubescmárton ai primit până acum?
MÁRTON E drept că până acum am primit doar săruturi de sugemipulamárton, dar ştiu ce
ştiu. Şi ştiu sigur că tu mă iubeşti pe mine! (încearcă s-o sărute, Imola se
eschivează)
IMOLA N-am cum să te iubesc. Szövérfi Imre va fi omul meu, nu Keserű (Amărâtu)
Márton.
MÁRTON Ce? Pulă ăla de reformat jegos?
IMOLA Pulă ăla de reformat jegos şi mincinos.
MÁRTON Pe el îl iubeşti?
IMOLA Nu ştiu. E drept că m-a păcălit în privinţa bomboanelor de Crăciun, dar asta nu
înseamnă că nu e om de treabă în alte privinţe.
MÁRTON Care bomboane de Crăciun? Ei, nu contează. Spune-mi, de ce-i el mai bun? Are el
habar despre cine eşti tu cu adevărat? Despre ce zace-n tine? N-are. Creierul lui
de borfaş calvinist e prea mic pentru asta.
IMOLA Dar tu, ai habar despre ce zace-n mine?
MÁRTON Am.
IMOLA Atunci ştii şi că eu vorbesc despre copilul lui Szövérfi Imre?

Linişte

MÁRTON Nu nu nu nu. Pe asta o inventezi acum, pentru că te-ai speriat de posibilităţi. Ţi-e
teamă că poţi scăpa de zona asta minieră de rahat, că ai putea fi fericită undeva.
IMOLA Nici vorbă să inventez acum, mi-am dat seama mai devreme, în cursul zilei. Toate
semnele arată că, potrivit semnelor… se pare că ăsta-i adevărul. Sunt gravidă de
la el.
MÁRTON Nu nu nu nu. Tu o să ai un copil de la mine! (o îmbrăţişează strâns)
IMOLA (încearcă să se elibereze) Nu, te rog frumos!
MÁRTON O să faci un copil catolic ca lumea, mama mă-sii de viaţă! (o apucă furios, începe
s-o sărute cu forţa) Iar dacă nu, îl rearanjăm!

Imola încearcă să scape. Márton începe să-i smulgă pantalonii. O împinge în spatele
lecternului,
se urcă pe ea. Imola încearcă să strige, dar băiatul îi trage câteva palme. Scânceşete într-una
până când Márton coboară de pe ea.
După ce a coborât de pe Imola, se ridică, îşi trage pantalonii şi, gâfâind, se duce lângă masă.
Îşi
toarnă un pahar de ţuică, o bea. Imola se ridică, ia o haină de pe cuier, o îmbracă şi fuge afară.
Márton ridică geanta de pe jos, se duce la uşă gâfâind şi o aruncă după Imola. Se întoarce
lângă masă, toarnă din nou, bea. Ia foaia cu poezia de pe masă şi o rupe-n bucăţi cu dinţii.
Intră Ignác, beat.

IGNÁC Mm.
MÁRTON La fel şi ţie, tăticule.

Linişte

IGNÁC Unde a fugit copila asta, cu geanta aia?

MÁRTON La Szövérfi Imre, presupun, să se consoleze.

Linişte

IGNÁC La pulă ăla de reformat jegos?

MÁRTON La ăla.
IGNÁC Ce-i cu lumea asta…
MÁRTON Ce-i.
Linişte

IGNÁC Mm.
MÁRTON Mm.

Linişte

IGNÁC Ei, atunci toarnă-mi şi mie un pahar, te rog frumos. (Márton toarnă) Nimica nu-i
de-ajuns pentru ăştia. Nu le ajunge să ne pângărească religia, ne pângăresc şi
fetiţele cu casele arse.
MÁRTON Nimic nu le ajunge.
IGNÁC ‘tulemumancur. Noroc!
MÁRTON Noroc!

Ciocnesc, beau. Linişte

IGNÁC Dar nici cu fata nu mi-e ruşine.

MÁRTON Nu.
IGNÁC Niciodată n-a mers la biserică. Aşa sunt cei care nu merg. Aşa.

Toarnă din nou, beau.

MÁRTON Iartă-mă, tăticule.

IGNÁC Te iert, fiule.
MÁRTON Şi?
IGNÁC Şi, ce?
MÁRTON Asta se aranjează aşa, într-o propoziţie?
IGNÁC Şi ce vrei, în câte propoziţii s-o aranjez?
MÁRTON Nu ştiu, dar fă ceva cu mine.
IGNÁC Ce să fac cu tine?
MÁRTON Nu ştiu, bate-mă, umileşte-mă, scoate din nou coada de mătură, fă ceva, te implor,
fă-mi rău!

Linişte

IGNÁC Nu mai vreau să-ţi fac rău.

MÁRTON Dar eu ţi-am făcut rău. Am vrut să te otrăvesc. Ţi-am dorit moartea. (începe să
plângă)
IGNÁC Înţeleg, fiule. Înţeleg, crede-mă. Căieşte-te şi roagă-te lui Dumnezeu.
MÁRTON Mă rog, tăticule, tot timpul.
IGNÁC Iartă-mă şi tu pe mine, fiule. N-o să-ţi mai cer niciodată nimic ce nu vrei să faci.
Am nevoie de tine, să fii aici, să mă iubeşti. Nu fii supărat pe mine, te rog.

Se îmbrăţişează. De afară se aude urletul lui István.

ISTVÁN (de afară) Să lingă maţele păstrăvilor, asta să-i fie cel mai gustos ospăţ! Să-i puşte
băşica de aer în gură, iar viermii să-i cureţe dinţii! Intra-i-ar turnul primăriei în
cur, lovi-i-ar locomotiva ţânţarul de pe frunte!
IGNÁC Ăsta iară urlă-n somn?
MÁRTON Iar, se pare. Baliverne.
IGNÁC Ca de obicei.
MÁRTON Ca de obicei.
IGNÁC Da’ unde-i? A adormit în faţa casei?
MÁRTON Poate c-a adormit în faţa casei. Sau poate că s-a întâlnit cu fiică-sa.

Intră István, beat criţă.

ISTVÁN Am vizitat jumătate din sat cu opincile mele de oţel milenare! Mi-am băgat nasul
la toată lumea, păi ce mai faceţi, vai ce sete mi-e, în ce stare-i cazanul vostru de
ţuică, ia să-l văd şi eu dacă-i bun, dacă-i prost, dacă-i oricum! Dar căzănelul meu
nu l-am găsit, n-am găsit decât nemernici împuţiţi care vroiau să scape de mine,
fute-i-ar Terente-n cur! Păi ce să fac dacă nu-i nicăieri, nu-i aşa? Sau aşa-i? Sau
ce, cum, încotro? Nu contează ce contează. Pornesc pe drum înapoi, cu opincile
mele de fier tocite pân’ la genunchi agăţate de gât. Şi ce să vezi! Fii atent la asta!
Cobor în pivniţa preotului nostru să-mi umplu sticluţa, că tare m-am uscat de la
atâta umblat. Mă uit în stânga şi-n dreapta. Şi ce văd acolo, Dumnezeule care eşti
în Ceruri? Îmi văd cazanul de ţuică! Căzănelul meu zace pe o saltea, într-un colţ.
(scoate un briceag, îl deschide, porneşte spre Ignác, clătinându-se) Mă, homalău
cu coaiele cariate, mă, hoţule, mă!
IGNÁC Ho-ho-ho, fiule, ho-ho!
ISTVÁN Fără ho-ho, mă, diavole! Eu nu-s fiul tău, mă, căcat uscat pe perete, mă tâlharule!
Dă-mi banii înapoi, mă, ruşinea Bisericii! Dă-i înapoi sau-ţi scot dinţii cu pula,
mă!

Vrea să-l atace pe Ignác, dar Márton îl prinde

MÁRTON Calmaţi-vă, domnule învăţător!

ISTVÁN Ce? Tu-l aperi pe ăsta, nenorocitule? (încearcă să se elibereze) Asta-i ocazia să
scapi şi tu de el, amărâtule! Lasă-mă şi te scap eu! Lasă-mă să-i găuresc burta aia
dureroasă!
Îşi eliberează o mână, încearcă să-l împingă pe Márton, însă acesta îl pune la pământ, sare pe el
şi începe să dea în el

Întuneric

Acelaşi loc, dimineaţa, două săptămâni mai târziu. Toate lumânările de pe coroană arse, un mic
pom de Crăciun în colţ. Părintele Ignác în spatele lecternului.

IGNÁC (cu pasiune) Fraţi şi surori! Astăzi avem ocazia să demonstrăm ce înseamnă
Pruncul pentru noi. La vederea unui băieţel, fiecare ne gândim la altceva. (pauză)
Însă Mântuitorul nostru este un băieţel special, El luminând la fel inima fiecărui
om de bine. De aceea noi, ca şi păstorii din Betleem, pornim în căutarea Lui, al
cărui naştere stă mărturie pentru gloria Dumnezeului atotputernic, şi al cărui
venire pe lume aduce pace pe Pământ. Să ne naştem şi noi în acelaşi fel! Să ne
renaştem în suflet azi şi să ne străduim să fim demni de sfânta Sa graţie!
Domnului să ne rugăm. (transfigurat) Doamne, Dumnezeul nostru, sărbătorim azi
cu bucurie naşterea Mântuitorului nostru. Ajută-ne să trăim o viaţă demnă de El,
prin care să avem parte şi de gloria Ta. Care trăieşti şi domneşti etern. (aproape în
transă) Domnul fie cu voi! Dumnezeu cel Atotputernic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
să vă binecuvânteze!

Linişte
Ignác răsuflă. Iese de după lectern, îşi trage fermoarul pantalonilor, îşi ia haina şi iese. Márton
iese de sub lectern, se şterge la gură. Vânătaie pe faţă, plasture pe sprânceană. Toarnă ţuică,
clăteşte, scuipă, apoi se aşează pe canapea. Intră Irén din bucătărie, cu două ceşti de ceai şi
cozonac cu stafide pe o tavă

IRÉN Unde s-a grăbit părintele Ignác aşa?

MÁRTON Se duce în oraş, s-a grăbit să prindă autobuzul. Are întâlnire cu episcopul.
IRÉN Cu episcopul?
MÁRTON Cu el.
IRÉN De ce se întâlneşte el cu episcopul acum, în loc să-şi petreacă ziua asta în familie?
Sau mă rog, cu cei care sunt ca o familie pentru el.
MÁRTON Pentru că învăţătorul şi fiică-sa ne-au reclamat, iar acum părintele Ignác încearcă
să aranjeze treaba.
IRÉN Ne-au reclamat? De ce ne-au reclamat?
MÁRTON Pentru furt, una-alta… Nu contează, tanti Irén. Important e că se va aranja.
IRÉN Sigur o să se aranjeze?
MÁRTON Sigur. Episcopul îl cunoaşte pe părintele Ignác de când era un băieţel de zece ani.
O să aranjeze ei treaba. Nu vreţi să şedeţi un pic aici, tanti Irén?
IRÉN Cred că pot să şed, cred că. (se aşează lângă Márton)
MÁRTON Aşa.

Linişte

IRÉN Dar furtul şi una-alta nu la poliţie se reclamă furtul şi una-alta?

MÁRTON Poliţia nu e prea populară pe la noi. N-a ieşit niciodată nimic bun din anunţarea
poliţiei în satul ăsta.
IRÉN N-a ieşit, presupun.
MÁRTON Deşi Szövérfi Imre ar merita să-l reclam la poliţie. Să atace omul cu pumnii în
casa Domnului...
IRÉN Mm.
MÁRTON Să dărâme bazinul cu apă sfinţită şi să-l ameninţe pe părintele Ignác faţă de toată
lumea că-i bagă o cruce-n gât şi că-i scoate maţele…
IRÉN Doamneiartămă! (îşi face cruce) Când a fost asta, Marci, băiete, când?
MÁRTON Recent, tanti Irén. Făceaţi ture în jurul altarului, văitându-vă.
IRÉN Da? (pe gânduri) Posibil, orice-i posibil… L-a ameninţat pe părintele Ignác?
MÁRTON Da, şi urla cu toată puterea că o să-mi taie pula şi o să şteargă găinaţul de pe
pervaz cu ea.
IRÉN Mm. Nici din ştergerea găinaţului cu pula tăiată al cuiva n-a ieşit nimic bun în
satul ăsta.
MÁRTON N-a ieşit. Preotul anterior ar putea să ne spună.
IRÉN Mm. Important e că toată lumea-i bine-sănătoasă.
MÁRTON Păi, nu chiar toată lumea. După ce m-a atacat, cu ajutorul credincioşilor, Imre a
reuşit să-şi rupă câteva coaste şi nişte picioare.
IRÉN Şi le-a rupt?
MÁRTON Da.
IRÉN Da’ cine-i Imre ăsta?
MÁRTON Dumneata nu-l cunoşti. Nu vine la biserica noastră.
IRÉN Atunci, nu mă miră nimic. E uşor să-ţi rupi nişte picioarele, dacă nu mergi la
biserică, foarte uşor.
MÁRTON Cu excepţia lui Sánta Feri, idiotul. El nu şi-ar rupe decât un picior foarte uşor,
dacă n-ar merge la biserică.
IRÉN Om de treabă, Sánta Feri, idiotul. Ajunge la biserică de fiecare dată, în ciuda
jumătăţii de minte şi numărului redus de picioare.
MÁRTON Sánta Feri, idiotul a ajuns în multe locuri cu numărul redus de picioare şi jumătate
de minte. Cică s-a plimbat şi prin Irlanda, dacă o putem numi plimbare.
IRÉN Un om umblat prin lume. Ca şi fetiţa mea (i se-nveseleşte faţa) Ţi-am zis că am
primit scrisoare de la fata mea, Irénke?
MÁRTON Nu mi-aţi spus niciodată. Pe-acasă vine?
IRÉN (întristată) Nu ştiu asta. Poate că nu mai vine niciodată acasă, Irénke a mea.
MÁRTON (îi cuprinde umărul) Cum să nu. O să vedeţi, va veni curând.
IRÉN Chiar aşa crezi, chiar?
MÁRTON Chiar. Doar vă iubeşte. Toată lumea vă iubeşte aici.
IRÉN Chiar şi tu, Marci, băiete?
MÁRTON Şi eu. Ca pe mama mea.
IRÉN Slavă Domnului.

Cortina

o traducere de Sándor László