Neil LaBute

NEIL LABUTE

Autobahn

Traducerea Monica Anastase

2
 Autobahn

CUPRINS

FUNNY...............................................................................3
BENCH SEAT...................................................................10
ALL APOLOGIES..............................................................25
MERGE............................................................................30
LONG DIVISION...............................................................47
ROAD TRIP......................................................................53
AUTOBAHN......................................................................66

3
Neil LaBute

FUNNY

O FEMEIE TÂNĂRĂ într-o maşină. Lângă ea, o FEMEIE

MAI BĂTRÂNĂ conduce.

TÂNĂRA: … toate sunt la fel, ştii? Cum le vezi aşa, în

viteză, pe marginea drumului. Aşa e. E nostim. Adică, nu
nostim-ha-ha ci celalalt fel de nostim. Cum s-ar spune
asta? Nostim-ciudat, cred. Sau bizar. Nostim-bizar. E
doar… adică, nu mă aşteptam. Chestiile astea ar trebui
să-mi fie aşa… familiare. E nostim. Cel puţin, pentru
mine. (Pauză) Şi… ce mai face tata? Bine, probabil. Pariu
că face bine. Tata întotdeauna face bine. E un tată bun.
Mă surprinde că n-a venit şi el, că ţi-a lăsat ţie toată asta
pe cap. Nu prea e genul lui. Neobişnuit, oricum. Să facă
el asta. A, stai… nu e în oraş, aşa-i? Nu ziceai tu ceva
despre asta la telefon, nu-mi amintesc acum. Cred c-ai
zis. A zis că nu poate veni – nu că m-a sunat pe mine,
să-mi zică chiar el, asta ar fi foarte, mă rog, „ne-tata” din
partea lui, dar – cred că-mi amintesc acum. Nu-i acasă.
Unde s-o fi dus din nou… Milwaukee? E asta săptămâna
de Milwaukee? Da, bănuiesc că trebuie să fie. Huh. Eu
nu înţeleg asta, chiar deloc… de ce insistă să se ducă cu
maşina la fiecare două weekenduri, să se ducă acolo sus
să-i vadă pe Bunica şi Bunicul. Lor nu le pasă că el face
asta, nici măcar nu-l vor acolo, eu îmi dau seama, de
câte ori am fost acolo cu el. Stau acolo, pe canapeaua aia
florală a lor, şi se uită la tine. Prin tine, de fapt, asta ar fi
o descriere mai fidelă. Ei se uită prin tine. Poate e din
cauza cataractei la ea, sau mă rog, sau medicamentul
ăla pentru subţierea sângelui pe care-l ia el, dar e ca şi
4
 Autobahn

cum ai fi acolo, ei simt că e cineva în cameră, dar nu-şi

dau seama exact cine e. Adică, în mod special. (Pauză)
Sau… pur şi simplu nu sunt nişte oameni prea
simpatici. Şi asta ar putea fi o explicaţie. Ar putea fi
nişte oameni ursuzi, bătrâni şi răi care nu dau nici un
căcat pe nimeni, şi doar pentru că sunt fragili şi drăguţi
şi toate alea nu înseamnă nimic. Pentru că îmbătrânim,
nu, creştem în vârstă şi toate astea, dar asta nu schimbă
cine suntem. Schimbă? În nici un caz. Nu schimbă…
adică, doar pentru că un tip, un membru Ku-Klux-Klan
devine prea bătrân ca să mai pună o funie în jurul
gâtului unui copil negru, asta nu înseamnă că n-ar vrea.
Corect? Aşa cred, oricum. Doar pentru că nu putem nu
înseamnă că n-am vrea să…

FEMEIA MAI BĂTRÂNĂ trage cu ochiul la fiica ei. FEMEIA

TÂNĂRĂ îi aruncă un zâmbet seren.

TÂNĂRA: Evident am avut ceva timp la îndemână acolo ca

să mă gândesc la tot felul de chestii… (zâmbeşte) Yep. O
grămadă de timp. Era un loc interesant, foarte diferit de
ultimul. Chiar destul de cool, chestie pentru care m-am
gândit să vă mulţumesc amândurora, sincer. Chiar am
făcut un fel de felicitare – pictată de mână şi toate astea
la cursul de artă – în care vă mulţumesc ţie şi tatei
pentru că m-aţi băgat într-o instituţie aşa drăguţă. N-am
trimis-o, totuşi. Scuze. Am vrut, dar, ştii… n-am făcut-o.
Dar era super. „Campusul” lor. Şi băieţii erau drăguţi,
aşa că voi doi aţi făcut o treabă beton. Mersi, mama.
(Pauză) Mi s-a părut că au şi un program bun, ştii, poate
un pic prea intensiv pe chestia cu „puterile superioare”,
poate prea mult din porcăriile astea, dar una peste alta,
foarte bun. Personal bun, mâncare gustoasă, chiar şi
numele mi-a plăcut. Twin Oaks. La Doi Stejari. Destul de
drăguţ. Ca un mic loc de Bed and Breakfast, cuibărit
într-un peisaj pitoresc… deşi nici unul din noi, în timp

5
Neil LaBute

ce ne plimbam în curte sau în excursii şi de-astea… n-

am văzut nici un stejar. Nici măcar unul. (Pauză) A, ştii
ce-a fost nostim într-o noapte? O să-ţi placă asta – se
dădea un film, în camera de recreaţie, un film vechi alb-
negru la televizor – şi mă ştii, nu? De obicei fug cât mai
departe când tu şi tata vă uitaţi la porcăria aia, Pe aripile
vântului sau mă rog, o tulesc – dar acum stau câteva
secunde, un minut sau aşa ceva, ca să fur nişte popcorn,
mi-e chiar poftă după toate restricţiile pe care mi le
impun. Adică fără ţigări – nu mi-aţi spus asta când m-aţi
trimis pachet acolo. V-a scăpat asta, nu? Mă rog –
oricum, se dă filmul ăsta, şi în timp ce se derulează, noi
toţi observăm, foarte repede, că filmul se petrece într-o
cafenea de-asta de pe marginea drumului numită la fel:
Twin Oaks. Nu e ciudat? Mda. Totul se întâmplă – mă
rog, aproape totul – în şi în jurul acestei cafenele/case
unde o tanti măritată şi un călător îl omoară pe soţul ei.
În mare din dragoste. Adică, în final îi iau proprietatea
tipului şi totul, îi iau banii, dar în mare e doar pentru
iubire. Nu e cool? Mama? Că ne uitam la film – eu şi
„semenii” mei – aflându-ne la Twin Oaks şi povestea se
petrece la Twin Oaks. Deşi, evident, un alt Twin Oaks.
(Pauză) Mă rog, noi toţi am crezut că e destul de
nostim… şi după, am poştit o ţigară înainte de culcare. O
ţigară de marijuana. Ştiu că probabil e greu pentru tine
să auzi asta, dar se presupune că sunt mai sinceră
acum. Asta face parte din chestia mea de „trezie” – să fiu
candidă.

FEMEIA MAI BĂTRÂNĂ se uita la FEMEIA TÂNĂRĂ.

Linişte.

TÂNĂRA: Yep. Şi oricum, asta era înainte să… înainte să

mă adun. Adică, într-un loc ca ăla – poţi să obţii orice
vrei, sau să faci, poţi face aproape orice ai chef, dacă o
vrei destul de tare. Şi în noaptea aia, am vrut. Dar sunt

6
 Autobahn

mai bine acum. Cu totul mai bine. Da? Crezi asta, nu…
mamă? Ştiu că tata crede. Mi-a spus, la ultima întâlnire
de familie la care a venit, mi-a spus asta. Se uita fix în
ochii mei, care pentru el e… (Arată la frunte)… cam pe-
aici. Dar se uita la mine, îmi zâmbeşte – poate chiar îl
podidesc lacrimile un pic – şi spune, spune cu vocea aia
a lui şoptită: „Scumpo, te cred. Te cred.” Ceea ce a fost
super cool. Adică, aproape mişcător. Am fost aproape
mişcată de asta. Am fost. Şi acum iată-mă… liberă şi
curată şi simţindu-mă destul de grozav. Deci.

TÂNĂRA se opreşte un moment, gândindu-se.

TÂNĂRA: Cred doar că… nu ştiu. Cred că poate ar fi destul

de uşor să mă readaptez acasă, într-un fel. Ştiu că
gemenii sunt la scoală acum şi toate astea, deci va fi
diferit, dar, ştii, îmi imaginez că ar putea fi uşor să intru
în atmosferă. Să mă înscriu la colegiul comunitar de
semestrul viitor şi poate să-mi iau chiar o slujbă, vechea
mea slujbă, sau aşa ceva… aş putea face asta. Absolut.
Ştiu că asta speraţi, tata mi-a spus săptămâna trecută, a
zis că voi doi chiar „trageţi pentru mine”. A folosit
expresia asta, care aproape mă ucide… „Tragem pentru
tine, scumpo”. Care nici măcar nu e o chestie pe care s-o
folosească, e o expresie de-a lui Bunicul, şi el ştie că o
urăsc, pentru că nu înseamnă nimic, de fapt, n-are nici
un sens, dar bănuiesc că faptul că era acolo, încă în
costumul de la lucru, şi a venit cu maşina ca să fie
prezent la întâlnire spune ceva, aşa că e bine. E ok că o
foloseşte, dar nu prea reuşesc să o cred. Nu complet.
Pentru că, de fapt, ce spuneţi voi când spuneţi asta?
Huh? Serios, mamă, ce? (Pauză) Vezi, nici măcar nu ştii,
nu? Nope. Nu pe bune…

Conduc în tăcere un moment. TÂNĂRA se uită pe

fereastra ei.

7
Neil LaBute

TÂNĂRA: … Nu, cred că singurul fel de a vă dovedi că banii

voştri au fost investiţi cum trebuie e să fiu sinceră, cum
mi-au spus. Să fac tot ce pot ca să devin o persoană mai
de încredere, să zic ce simt. Să vorbesc serios când spun
ceva. Mda. Cel puţin cu o persoană… asta e una din
ideile lor, să începi de jos şi să fii mereu sincer cu o
persoană. Deci, ştii, orice altceva ai face, să fii mereu
sincer cu persoana aia pe care-ai ales-o. Ei susţin asta,
consilierii de acolo, zic că e cel mai bun mod de a te
pune la loc pe picioare. Şi eu te-am ales pe tine. Mamă.
Nu e super? Din toată lumea, te-am ales pe tine.

FEMEIA MAI BĂTRÂNĂ trage cu ochiul la TÂNĂRĂ, apoi

revine cu ochii la drum.

TÂNĂRA: Aşa că, de-asta, mă rog, trebuie doar să fiu

deschisă cu tine… aici în maşină unde nu poţi să fugi în
camera de alături sau să-mi trânteşti uşa în nas sau să
te arunci pe pat şi să-ncepi să plângi, asta e locul
potrivit unde să fii sincer. Corect? Aşa cred… (Pauză) O
să fac tot ce-mi stă în puteri să iau din nou. Ştiu că asta
o să fac, o simt. Mi-am petrecut timpul acolo, acolo sus
la Twin Oaks, am ascultat toate predicile şi am stat la
toate grupurile şi toate astea, şi-ţi spun… abia aştept să
pun mâna pe ceva prafuri. Orice fel de prafuri mi-ar da
oricine. Asta vreau. Şi o să fac orice-mi spune persoana
aia, sau o să plătesc oricât. Aşa o să fac. (Pauză) Ştiu că
nu asta vrei s-auzi, mama, sunt sigură că asta îţi face
greaţă şi mă urăşti şi chestii de-astea, dar asta am
învăţat acolo la Twin Oaks. Să fiu sinceră. Ne-au băgat
asta bine în cap, cel mai puternic, şi am plecat de-acolo
crezând-o. Adică, le-am spus şi tot restul, tot rahatul pe
care voiau să-l audă despre cum m-am făcut bine şi
astea, dar chiar cam cred treaba asta cu sinceritatea.
Pur şi simplu stăteam, în timp ce conduceai tu, şi mi-a

8
 Autobahn

venit. Dorinţa asta să fiu sinceră. Aşa că asta e.

Adevărul. Ştiu că o să mă reapuc. Abia aştept, de fapt,
deci dacă asta înseamnă că vrei să întorci maşina şi să
mă duci înapoi, atunci, mă rog, aşa să fie…

FEMEIA MAI BĂTRÂNĂ nu se întoarce cu ochii de la drum,

nici nu întoarce maşina. Continuă doar să conducă.

TÂNĂRA: … m-am gândit că asta o să faci. Doar s-ajungem

acasă, nu? Asta cred oamenii că e cel mai bine
întotdeauna. Să ajungem acasă. „Totul o să fie bine,
dacă putem doar s-ajungem acasă”. Bună asta, mamă.
Fă-o, continuă să conduci. Spune-i tatei, sună la
urgenţă când ajungem acasă. Asta o să facă totul mai
bine. Pariu. Trebuie să-ţi spun, totuşi, din cauza întregii
chestii cu „sinceritatea” pe care am adoptat-o – probabil
o să mint în ultimul hal pe toată lumea dacă le spui de
mica noastră conversaţie. O s-o fac… o să zic că ne-am
certat, că inventezi lucruri, ştii tu, „greatest hits”-urile.
Adică, să fim sinceri – cine o să te creadă? Tu care-l suni
pe tata la serviciu, îl scoţi din şedinţă când tipii care
curăţă piscina nu apar. Sau… când tipul ăla de la poştă,
poştaşul, a încercat să spargă uşa? Ţi-aduci aminte? A
făcut greşeala să deschidă uşa cu plasă doar, şi tu ai
chemat poliţia în 10 secunde! Mda, cred că o să-mi asum
riscurile… aşa că, tu decizi. E la latitudinea ta… mamă.

Conduc în tăcere. TÂNĂRA aprinde o ţigară.

TÂNĂRA: Aş vrea să ştiu ce film era ală, la care ne-am

uitat… Mi-ar plăcea să văd cum e începutul. Sau măcar
numele. Sunt sigură că v-ar plăcea, ţie şi tatei. (Pauză)
După… când ne-am terminat ţigara, toţi – eram poate
şase, la un loc – ne-am întors şi-am prins finalul.
Consilierii se plimbau pe-acolo, făcându-şi tabelele şi
asigurându-se că toată lumea a făcut duş şi toate astea,

9
Neil LaBute

şi noi şase ne-am relaxat şi-am văzut sfârşitul filmului.

I-au prins, bineînţeles. Pe tipul ăla şi pe tanti. Până la
urmă s-au turnat reciproc, şi dup-aia a fost ok, la
tribunal, adică – la care toţi am aplaudat, când cineva
scapă la tribunal – şi dup-aia au fost implicaţi într-un
accident de maşina. Mda, şi poliţiştii cred că el a făcut-o,
tipul asta, intenţionat. Pentru bani. Aşa că el ajunge la
închisoare şi îl execută pentru ceva ce n-a făcut. Ceea ce
e aşa de, ştii tu... nostim. Nu nostim-ha-ha, ci celalalt
fel. Ciudat. Sau ironic. A fost nostim-ironic, asta a fost.
Aşa am crezut noi, oricum. (Zâmbeşte) Ar fi trebuit să ne
vezi acolo… drogaţi cum eram şi stăteam acolo, ne uitam
la chestia asta şi râdeam în hohote, Aşa făceam, mamă…
râdeam şi râdeam şi râdeam. Chiar când ne-au trimis la
culcare… acolo în întuneric, în celelalte camere, încă îi
puteam auzi pe unii râzând. Chicotind, de unii singuri.
Ni s-a părut aşa de al dracului de nostim…

TÂNĂRA se uită din nou pe fereastră. FEMEIA MAI

BĂTRÂNĂ continuă să conducă.

---- CORTINA ----

10
 Autobahn

BENCH SEAT

Un TIP şi o FATĂ stau într-o maşina parcată.

TIPUL: … ce?
FATA: Nimic.
TIPUL: Nu, pe bune. Ce e?
FATA: Eu… (ridică din umeri) Asta-i tot ce vreau să ştiu.
TIPUL: Ce? Că eu… eu…
FATA: Că nu încerci doar să-mi dai papucii.
TIPUL: Eu… hei, nu vreau asta. Nu.
FATA: Deci, nu e despre asta, nu? Îmi spui verde în faţă că
„nu”.
TIPUL: Da. Adică nu, nu vreau asta.
FATA: Care?
TIPUL: Păi, ştii tu, nu fac asta.
FATA: Care asta?
TIPUL: Evident…
FATA: Nu…
TIPUL: … îţi dau papucii.
FATA: Nu vrei asta.
TIPUL: Nu. Deloc.
FATA: Ok, bine. Mulţumesc.
TIPUL: Sigur… adică, ştii…
FATA: Zic pentru că de-asta vin oamenii aici. De obicei. Aici
sus.
TIPUL: Da?
FATA: Da. Mă rog, ori de-asta ori ca să se sărute… astea
două lucruri, de cele mai multe ori.
TIPUL: Ha.
FATA: Mda.
11
Neil LaBute

TIPUL: Super… (Aşteaptă) E, mă rog, interesant. N-am

ştiut.
FATA: Păi, asta-i situaţia. Aşa că… (Se uita la el, în
expectativă. Aşteaptă.)
TIPUL: Ce-i?
FATA. Vrei să…?
TIPUL: A. Aa… sigur, da. Să ne sărutăm.
FATA: ‘mbine.

Şi asta fac. Câteva minute. Au mai făcut asta.

TIPUL: A fost drăguţ.

FATA: Da. Îmi place cum săruţi. Săruţi bine.
TIPUL: Mersi. Şi tu.
FATA: Pe bune.
TIPUL: Clar.
FATA: Bine, pentru că nu afli niciodată…
TIPUL: Nu, nu afli.
FATA: Adică, dacă nu-ţi spune cineva.
TIPUL: Aşa e.
FATA: Eu întotdeauna am crezut că…
TIPUL: Ce?
FATA: Nimic.
TIPUL: Nu, serios… ce?
FATA: Pai… nu ştiu. Mă gândisem că poate buzele mele
sunt prea subţiri.
TIPUL: Zău?
FATA: Da. Mă rog, când mă uit la ele sau aşa… par cam
subţiri. Oricum, mai degrabă subţiri.
TIPUL: Hmm. Nu m-am gândit niciodată aşa.
FATA: Da?
TIPUL: Nu. Sunt…. bune. Cred că ai o gură bună. Buzele.
FATA: Mersi.
TIPUL: Sigur.
FATA: Vrei să ne mai sărutăm?
TIPUL: Ok.

12
 Autobahn

Şi iar o fac. Mai mult. Nimic ieşit din comun, dar implicat.

FATA: E destul?
TIPUL: Ah, da. E bine.
FATA: Ţi-a plăcut?
TIPUL: Foarte mult… mai mult decât atât.
FATA: Da? Cât mai mult?

TIPUL zâmbeşte şi arată cu mâinile.

TIPUL: Atât de mult.

FATA: E mult.
TIPUL: Pai, atât de mult a fost. A fost mult mai bine decât
„bine”.
FATA: Super.
TIPUL: Hei, n-am zis super…
FATA: Taci din gura! (Îl pocneşte) Eşti cam amuzant…
TIPUL: Nu tocmai. Nu chiar.
FATA: Ridicol-amuzant. Asta eşti.
TIPUL: Mda. (Zâmbeşte) E drăguţ aici sus, ştii? Drăguţ loc.
Liniştit.
FATA: Aşa e.
TIPUL: Dar luminile din oraş… (arată)… ca să nu uiţi unde
eşti.
FATA: Da. Doar dacă nu-i dai papucii cuiva.
TIPUL: Ce înseamnă asta?
FATA: Nimic. Ziceam doar… că ar fi altfel dacă cineva ar fi
aici pentru un motiv ca ăla. N-ar mai părea aşa drăguţ…
TIPUL: Nu, bănuiesc că nu.
FATA: Ar fi cam nasol atunci.
TIPUL: Da. Ar fi.
FATA: Nu doar aici… ar fi nasol oriunde s-ar întâmpla.
TIPUL: Mmm. Probabil de-aia se zice aşa.
FATA: Cum?
TIPUL: Ştii tu, din cântec.

13
Neil LaBute

FATA: Nu… la ce te…?

TIPUL: „Breaking up is hard to do”. Ala?
FATA: A, da. Da. (Pauză) Aşa se cheamă sau e doar un
vers?
TIPUL: Nu ştiu. Cred că aşa se cheamă… destul de sigur.
FATA: Aha.
TIPUL: Dar, în fine, e şi un vers. Unul din versuri… (cântă)
„They say that… breaking up is… hard to do, now you
know, I…”
FATA: Aaa… ştiu cum e. L-am auzit.
TIPUL: Scuze. Sigur.
FATA: Ok. (Pauză) Şi pentru care crezi că se zice că e mai
greu?
TIPUL: Aaa…
FATA: Pentru despărţitor sau… ştii tu… pentru cel căruia i
se dau papucii?
TIPUL: De despărţit. Cred că chiar aşa i se spune. De
despărţitul.
FATA: Da, asta. Care crezi?
TIPUL: Păi… e greu pentru amândoi probabil. Nu? Aşa
gândesc, oricum.
FATA: Bănuiesc.
TIPUL: Mda. Era un superhit când părinţii mei ieşeau
împreună… discul ala.
FATA: Serios?
TIPUL: Aşa cred. Îl mai asculta uneori.
FATA: E al lor?
TIPUL: I-i. Mă rog, nu ca şi cum single-ul e al lor… dar au o
chestie d-aia… o compilaţie.
FATA: O ce?
TIPUL: Ştii tu… Power Ballads, sau aşa ceva. O colecţie.
FATA: A, da… cu, mă rog, mai mulţi artişti pe un singur
disc.
TIPUL: Da. E pe caseta dar… aceeaşi idee.
FATA: Da. (Pauză) Super.

14
 Autobahn

Se uită la el un minut. Un minut întreg. Apoi alunecă spre

el pe banchetă. El are o reacţie de retragere, dar nu se
mişcă.

TIPUL: Hei.
FATA: Eşti ok?
TIPUL: Da. Clar.
FATA: E… ce e?
TIPUL: Nimic. Nope.
FATA: Vrei să zici ceva sau eu… ce e?
TIPUL: Nu-i nimic. Zău. Absolut nimic. (Ironic-serios). Totul
e în regulă.
FATA: ‘mbine.
TIPUL: Este, zău. Vorbesc serios.
FATA: Ok. Doar aveam o senzaţie.
TIPUL: Ce? Ce „senzaţie”? Nu vreau să provoc nici o
senzaţie…
FATA: Nici una?
TIPUL: Deloc.
FATA: Bine. Doar că… poate e locul ăsta.
TIPUL: Vrei să plecăm?
FATA: Nu, e… mă rog. Nimic grav.
TIPUL: Putem pleca imediat. Zi doar şi am plecat.
FATA: E ok. (Chicoteşte) Mă ţii în braţe?
TIPUL: Sigur.

TIPUL pune un braţ în jurul ei, se joacă puţin cu parul ei.

FATA închide ochii.

FATA: Pun pariu că asta e.

TIPUL: Ce?
FATA: E doar locul asta. Unde băieţii aduc fetele să le dea
papucii… Asta probabil mă deranjează.
TIPUL: Hei, hai să plecăm… haide.
FATA: Nah.
TIPUL: Serios, hai. Nici o problemă.

15
Neil LaBute

FATA: Nu, zic doar…

TIPUL: Şi oricum, sunt sigur că şi multe fete aduc tipi aici.
FATA: De ce?
TIPUL: Pentru, ştii tu… acelaşi motiv. Să le dea papucii.
FATA: Crezi?
TIPUL: Sigur… Adică, dacă ăsta e un loc în care se face
asta, atunci sigur.
FATA: Dar mai mulţi tipi dau papucii decât tipe.
TIPUL: Ce?
FATA: I-adevărat. Am citit asta.
TIPUL: Unde? Unde se pot citi chestii din astea?
FATA: Reviste… în unele numere.
TIPUL: Şi zice acolo că…
FATA: Da. Tipii fac asta mai degrabă…
TIPUL: Vrei sa zici „mai des”?
FATA: Cum?
TIPUL: Ai zis „mai degrabă” dar cred că ai vrut sa zici „mai
des”. Ei o fac „mai des” decât fetele.
FATA: Nu. Mai degrabă… Mai degrabă băieţii fac asta.
TIPUL: A, scuze, am înţeles greşit. Pricep.
FATA: Şi în plus, ei vor întotdeauna să conducă maşina.
Aşa că fetele nu prea vin aici să facă asta… cu proprie
iniţiativă.
TIPUL: Nu, probabil ai dreptate. Da. Cel puţin nu din
proprie iniţiativă.

FATA se uita la TIP din nou. Linişte un moment.

FATA: Cumva tocmai m-ai corectat?

TIPUL: Hmmm? Când?
FATA: Chiar acum… cu chestia cu „proprie iniţiativă”.
TIPUL: A, nu. Eu doar…
FATA: Am zis „cu” şi tu ai spus…
TIPUL: E doar… e un alt fel de a spune.
FATA: Ai zis „din” ca şi cum aş fi…
TIPUL: Amândoi am vrut să spunem acelaşi lucru. Sincer.

16
 Autobahn

Nu încercam, pe bune, nu. E doar felul în care am

învăţat eu.
FATA: Bine.
TIPUL: Vorbesc serios, bine? Aşa e. (Pauză) Hei, n-aş face
asta niciodată.
FATA: Nu putem toţi merge la facultate, ştii. Unii oameni
muncesc.
TIPUL: Ştiu asta. Şi eu muncesc.
FATA: Ştii ce vreau să spun. O slujbă adevărată!
TIPUL: Hei…
FATA: Vreau să zic profitabilă. Full-time, nu să corectezi
lucrări şi de-astea.
TIPUL: O. Păi asta face un asistent. Notează.
FATA: Şi asta e bine, e super că iei bani pentru asta, dar
hai să fim serioşi…
TIPUL: Ce?
FATA: Nu e o slujbă. Cu, adică, un viitor.
TIPUL: Pai…adică, ba da. Ba are. Te pregăteşti să predai.
Să fii profesor. Asta e un viitor, nu?
FATA: Oarecum.
TIPUL: Ce vrei să spui… de ce „oarecum”?
FATA: Nu, cred că e. E o slujbă. Să predai. Clar. (Pauză)
Doar că n-ai una acum.
TIPUL: Ba da, am! E o slujbă, bineînţeles că e… Primesc un
cec, am program regulat… deci, da, e o…
FATA: Nu, chiar mi-ai spus… că nu-i zice aşa. E o… aa…
un…
TIPUL: Ce? Assistantship?
FATA: Da! Asta e… assistantship!
TIPUL: Termenul exact e fellowship, dar…
FATA: Vezi? E altceva.
TIPUL: Sunt asistent de profesor. Aşa apare în registru.
FATA: Atunci tu eşti un fellow şi eu muncesc. Şi de-asta ai
mai mult timp ca să perfecţionezi felul în care vorbesc –
evidenţiind unele chestii, oricum…
TIPUL: Da’ chiar nu făceam asta! Nu, nu…

17
Neil LaBute

FATA: Nu contează. Ne-nţelegem, nu?

TIPUL: Bănuiesc… da.
FATA: Adică, înţelegi ce vreau să spun.
TIPUL: Înţeleg.
FATA: Ok. (Pauză) Vrei să ne sărutăm?
TIPUL: Aaa…
FATA: Nu trebuie.
TIPUL: Nu, e doar că… Nu pot să revin la asta, când tocmai
ne…
FATA: Ce?
TIPUL: Ştii tu.
FATA: Când ne ce? Despărţeam?
TIPUL: Nu! Nu mai vorbi aşa. Nu, e doar că ne… certăm
sau mă rog. Deci nu pot să fac asta. Să mă pornesc şi să
mă opresc ca un…
FATA: În regulă. Bine. E ok. (Se ridică şi se alunecă de-a
lungul banchetei, departe de el) Oricum, e adevărat.
TIPUL: Ce?
FATA: Ce ţi-am zis despre fete. Ele nu vin aici să facă
chestii din astea. Nu de obicei, cel puţin.
TIPUL: Înţeleg. (Pauză) Dar oamenii se despart, adică, fie
aici fie în oraş… se întâmplă. Şi cred că femeile o fac la
fel de – sau aproape la fel de des ca şi bărbaţii.
FATA: Hmm. Poate. (Pauză) Da’ ştiu că vorbeşti mult
despre asta.
TIPUL: Pai, eu doar…
FATA: Doar am observat asta. Asta-i tot. Ăsta-i un loc
special pentru asta, şi eu am subliniat asta.
TIPUL: Aha.
FATA: Aşa că, mă cam surprinde că am ajuns aici sus,
asta-i tot.
TIPUL: Abia am aflat de el, ok? Am auzit că e un drum
frumos până aici, şi m-am gândit că am putea să… ştii
tu…
FATA: Eu chiar am fost părăsită aici, odată, aşa că…
TIPUL: O. Pe bune?

18
 Autobahn

FATA: Yep. Cam acum doi ani.

TIPUL: Îmi pare rău.
FATA: Nu e mare lucru. Adică, pe moment a fost, a fost
chiar nasol atunci, dar, ştii tu… treci peste. Nu?
TIPUL: Sigur. Bănuiesc.
FATA: Am trecut peste. Adică, o luasem puţin razna, eram
cu nervii şi altele, dar a trecut. Sunt ok cu asta acum.
TIPUL: Bine. Asta e…
FATA: Şi el era student. Mda. Era la un curs de-asta de doi
ani ca tine şi… las-o balta. Ce plictisitor! Scuze.
TIPUL: Nu, te rog… continuă dacă…
FATA: E doar că el… ştii, eram împreună tot timpul, de
nedespărţit, chiar… şi-apoi vine luna mai a anului II al
lui, cam cu o săptămână înainte de examenele finale…
eram aici sus şi scoate discursul cu „oamenii sunt
diferiţi” fix din cur de parcă cita din Scripturi sau aşa
ceva, de parcă nimeni nu-l mai folosise sau auzise
înainte, şi eu trebuia să înţeleg şi să-l eliberez ca să-şi
facă chestia lui poly sci-fi ca şi cum n-am fi petrecut nici
două minute împreună… (Pauză) M-a adus aici sus
pentru un picnic şi pe urmă mi-a trântit-o ca pe o
prăjitură muşuroi de cârtiţă. Nici nu-mi place Dr.
Oetker, aşa că ce pizda mă-sii, am plecat pe jos acasă.
Mi-am târât curul pâââână la casa părinţilor mei, care e
la 4 mile bune de-aici, după cum ştii. Dar, hei, aia a fost
ultima oara când am fost aici, aşa că poate de-asta sunt
puţintel prudentă…

Se reazemă de bancheta, supărată. TIPUL îşi drege vocea,

şi apoi se mută spre ea.

TIPUL: Pai, eu nu sunt aşa. Eu nu sunt tipul ăla, sau să

fac asta, sau… aşa că, pur si simplu nu sunt.
FATA: ‘mbine.
TIPUL: Am auzit că se vede frumos. Unul din colegii mei de
la seminarul de miercuri mi-a zis că e foarte… aa…

19
Neil LaBute

FATA: Pai, este. Este asa, atata timp cat esti aici doar
pentru asta. Sau poate ca sa te saruti.
TIPUL: A-ha. E un loc bun pentru asta.
FATA: Vrei?
TIPUL: A, sigur. Te rog, da.
Incep din nou sa se sarute, implicandu-se din ce in ce mai
tare. El se apleaca s-o atinga pe san, iar ea se retrage.
FATA: N-am zis ca vreau sex.
TIPUL: Ce?
FATA: De ce faci asta?
TIPUL: Eu doar…
FATA: Glumeam. Adica, oarecum.
TIPUL: Eu nu… m-ai pierdut. Tu…?
FATA: Voiam doar sa… da’ stiu ca de data asta ai putut
schimba vitezele, huh?
TIPUL: Pai, eu… da, dar…
FATA: E ok. Fara scuze… Doar ma gandeam, ca poate ar
trebui numai sa ne sarutam deocamdata.
TIPUL: In regula, e… sigur…
FATA: Restul e cam prea mult. Stii? De vreme ce chiar
credeam ca ma aduci aici pentru altceva.
TIPUL: … altceva…?
FATA: Chestia cu papucii.
TIPUL: A. Da… nu. Nu de-asta. Promit.
FATA: Nu, stiu, stiu asta acum, dar ziceam… chiar pana
sus. Pe drum incoace eram sigura ca asta o sa faci, asa
serios in timp ce conduceai, si m-am gandit.
TIPUL: Erau serpentine, asta-i tot. E un drum cu foarte
multe serpentine.
FATA: Stiu. Imi dau seama, dar la momentul ala – am
crezut ca asta faceai. Te pregateai sa ma parasesti sau
asa ceva. Ca si celalalt. Si in acelasi loc!
TIPUL: Nu, mi-e teama ca nu.
FATA: Bine. Fiindca cred ca as lua-o rau de tot daca s-ar
intampla. Cum ar fi o criza sau de-astea, chiar aici pe
bancheta ta.

20
 Autobahn

TIPUL râde, dar e cam de suprafaţă. Se îndreaptă către

locul şoferului.

TIPUL: Nu, nu… orice ai face, nu strica bancheta. (Râde) E

un model clasic, nu ştii asta?
FATA: Sigur. Nu mi-ai spus decât de 1 milion de ori.
TIPUL: Pai, este. Buick a produs modelul asta numai trei
ani.
FATA: Huh. Tare.
TIPUL: Da, şi cu spatele aşa cum e, şi cu o singură
fereastră. E o adevărată frumuseţe.
FATA: Tatăl tău ţi-a dat-o, nu?
TIPUL: Da. Când am pornit spre oraşul asta.
FATA: Asta e un gest drăguţ. Un cadou.
TIPUL: Pai, da, e singurul lucru pe care mi l-a dat vreodată.
Care să se poate folosi, oricum…
FATA: Deci, voi doi sunteţi…
TIPUL: Da. Suntem. Aşa cum ajung băieţii şi taţii lor.
(Pauză) Distanţi.
FATA: Îmi pare rău.
TIPUL: N-ai de ce. Am primit maşina, şi din punctul meu
de vedere… era singura parte a lui care merită ceva.
FATA: Huh.
TIPUL: Oricum…
FATA: Da. Mă rog… (Pauză) Partea bună este că nu suntem
aici pentru aia – ca să poţi să-mi dai papucii. Nu-i aşa?
TIPUL: Da. Deloc.
FATA: Slava Domnului. Drăguţ… (Aluneca spre el şi îl
sărută pe obraz. El încearcă să zâmbească, dar iese ca şi
cum ar fi fost repetat, prea forţat). Sunt prea subţiri, nu?
TIPUL: Ce?
FATA: Buzele mele. Sunt, îmi dau seama.
TIPUL: Nu! Zău aşa, deloc. Eu doar, ştii… mă gândeam.
FATA: Oh. La noi?
TIPUL: Într-un fel, da. Da. E despre noi. (Se uita la ea

21
Neil LaBute

pentru un moment destul de lung, apoi îşi drege vocea. Se

agita un pic, apoi se uită în ochii ei). Fiindcă îmi place de
tine. Serios. Mi-ai plăcut de prima oară când te-am văzut
la Pizza Hut.
FATA: Hmmm.
TIPUL: Aşa e. Total.
FATA: Da… dar probabil e pentru că ţi-am dat toate extra
toppingurile alea.
TIPUL: Pai, asta n-a stricat în nici un caz.
FATA: Da, clar! E normal.
TIPUL: Chiar aşa! (Râde) Chiar m-am gândit să te părăsesc
când ai plecat de-acolo, dar… Am glumit. (Râde din nou,
râde şi ea, dar ceva nu-i pică bine. Se opreşte repede şi se
uită la el). Serios, acuma… Chiar am crezut că eşti
grozavă şi mă bucur foarte tare că am început să ieşim
împreună… a fost, ştii, complet drăguţ. Chiar a fost.
(Pauză) Dar… Aşa că, voiam să spun că, aa, am putea…
(Se joacă cu volanul un moment, apoi încearcă o altă
abordare). Oricum, nu cred că asta se întâmplă mereu
într-un cuplu, dacă te uiţi cu atenţie. Când unul spune
asta, sau propune asta. O, ştii tu, separare. Uneori nu e
asta, nu e o despărţire în sensul strict al cuvântului, sau
o rupere a… nu? Uneori e doar că ei par să se îndrepte în
direcţii diferite şi poate… E doar o propunere de „pauză”.
O mică perioada de timp petrecută separat. Un răgaz.
Am auzit ca se foloseşte şi cuvântul ăsta… „răgaz”.
FATA: „Răgaz”, a? Un „răgaz”… si cum se silabiseşte asta?
TIPUL: Aa… ră-gaz.
FATA: Vezi, suna exact cum mi-a spus şi celălalt tip… Îmi
pare rău, dar aşa sună. Cuvinte noi, poate, dar acelaşi
lucru.

Ea pare destul de furioasă; el încearcă să rămână pe

poziţii dar de pierde imediat. Decide să o sucească pe partea
cealaltă.

22
 Autobahn

TIPUL: Nu, zău, deloc! Doar încercam să spun că… Vezi,

mi-ar plăcea să vorbim despre viitor, asta-i tot… cum ar
putea să fie viitorul nostru.
FATA: Oh.
TIPUL: Adică, dacă ne vezi având aşa ceva. Un viitor
împreună, adică.
FATA: Pai, da, duh. Sigur. (Pauză) Sigur că văd.
TIPUL: Ok. Aşa. Şi cum ar fi…? Unde? Aici, sau…?
FATA: Oriunde. Supermaketuri sunt peeeste tot, aşa că mă
pot transfera acolo.
TIPUL: Clar. Sigur.
FATA: Ştiu că inginerii lucrează în toate părţile lumii, aşa
că sunt gata de orice. Spune-mi tu.
TIPUL: Ok. E doar că… ştii… Cred că o să fie… mă rog….
FATA: Părinţii mei n-ar avea nici o problemă, aşa că nici o
problemă aici. Adică, probabil s-ar întreba de ce n-ai
reuşit să-ţi găseşti o slujbă pe-aici, cu fabrica Boeing în
apropiere şi astea, dar hei… nu sunt sfârşitul lumii.
TIPUL: Sigur. (Pauză) Vrei să spui „e”. Nu e sfârşitul lumii.
FATA: Chiar nu-mi place când faci asta. Când mă corectezi.
TIPUL: Scuze, eu nu… Eu doar…
FATA: Zic doar ca să ştii. (El da din cap şi se opreşte,
încercând să se regrupeze. Ea aluneca spre el iar, se
alintă). Orice vrei tu, asta mi-ar plăcea. Oricum ai vrea
să facem, e cool. (Râde). Eram aşa de sigură că o să mi-o
arunci în faţă, ştii tu, să mă trimiţi la plimbare sau aşa
ceva, că tremuram toată. Aproape înnebunisem pe drum
încoace, nu ştiu dacă ai observat sau nu…
TIPUL: Aaa, un pic, cred, dar…
FATA: Da, cam scoteam fum pe nări. Adică, trebuie să
înţelegi… tipul asta dinaintea ta – ţi-am arătat poza lui
atunci, mai ţii minte? – chiar m-a rănit şi cred că sunt
aşa hipersensibilă la alt incident ca ăla că sunt încă
destul de iritabilă, sunt. Adică, chiar şi după doi ani.
(Pauză). După, şi nu vreau să spun doar în timp ce
mergeam spre casa, dar pentru multe luni de zile, voiam

23
Neil LaBute

să-i fac rău, chiar voiam. Îl urmăream la ore şi îi

trimiteam tot felul de căcaturi, prin poştă, şoricei de
câmp morţi şi porcării… Eram aşa de rău! Da, aflam
când se ducea la întâlniri şi d-astea – colegul lui de
cameră era un halterofil care mă plăcea un pic – şi
apăream la acelaşi restaurant sau la Multiplex şi intram
la acelaşi film… mă rog. Odată, am aşteptat într-o cabină
de toaletă la Gregory’s cam, aa, o oră. Am ţipat la tipa
asta pe care o dusese la un meci de softball. Adică, chiar
în faţă! (Ţipă) AAAAAAAAHHHHHH!!! Dacă i-ai fi văzut…
doamne, era de nepreţuit. (Amintindu-si) Vezi, el a trebuit
să ia nişte cursuri de vară ca să termine, aşa că i-am
făcut-o bine de tot. L-am speriat tare de tot. Chiar a
chemat poliţia odată, dar eu mi-am zis, şi ce? Să-l ia
dracu. Am continuat, dar eram foarte vicleană. Făceam
să pară totul întâmplător, din diferite staţii de poştă din
alte oraşe şi de-astea… nu puteau face nimic. Poliţia.
(Pauză) I-am aflat noua adresă de e-mail acum cinci luni
– printr-un program de-ala de pe net cu „găseşte-ţi
colegii de clasă!” – şi i-am trimis câteva nasoale. Nişte,
aa… poze de-astea cu cai care se cacă în gura unei femei
şi alte acte de soiul asta… pentru că, ştii, cam asta mi-a
făcut el mie. Pur şi simplu… s-a căcat pe mine şi
probabil dup-aia s-a şi distrat. Tot drumul spre casă. (Se
gândeşte) Cum zici asta la trecut, oricum? Adică, la
timpul trecut? Când deja te-ai căcat pe cineva…
TIPUL: Aa… „se căcase”, cred.
FATA: Pe bune?
TIPUL: Da. E.. adică, nu sunt sigur dacă e acelaşi lucru
pentru cai, dar pentru oameni, este. E „se căcase”.
FATA: Mă rog… asta a făcut. Dl. Student Absolvent cu un
Cont Bancar. Se căcase pe mine şi m-a trimis pachet, şi
asta e greşit. E un lucru rău, e rău să faci asta cuiva,
cuiva care te iubeşte, aşa că mi-am zis, „Hei, omuleţule,
nu! I-i! N-am terminat cu tine încă. Nope. Şi poate nici
pentru un timp mai lung.” (Pauză) Aşa că, vezi, asta

24
 Autobahn

gândeam pe drum încoace. Scuze dacă am fost ciudată.

TIPUL: Nu, e… nu. N-am observat.
FATA: Bine. Ok, asta e bine. (Se aşează în îndoitura
braţului lui. El e pietrificat, ca o căprioară pe autostradă.)
Vrei să ne mai sărutăm, sau poate ar trebui să
conducem…?
TIPUL: Aaa… huh. De ce nu, mai bine, să stăm un pic? În
regulă?
FATA: Sigur. Bine.
TIPUL: Am putea sta aici… să ne relaxăm.
FATA: Asta e drăguţ.
TIPUL: Da. Hai să stăm… să ne relaxăm.

Ochii FETEI încep să clipească şi să se închidă. El e foarte

treaz.

FATA: Mai spune-mi odată.

TIPUL: Ce?
FATA: Cât de mult…
TIPUL: Huh?
FATA: … ştii tu… cât de mult mai mult a fost. Mai mult
decât bine…
TIPUL: Oh. (Arată) Atât. A fost atât mai mult… atât, atât de
mult.

FATA aţipeşte. TIPUL stă cu mâinile deschise, cu ochii

deschişi, uitându-se în noapte.

---- CORTINA ----

25
Neil LaBute

ALL APOLOGIES

Un BĂRBAT şi o FEMEIE stau într-o maşină parcată. Se

aude traficul pe lângă ei.

BĂRBATUL: Ştiu ce gândeşti. Serios, chiar ştiu. E aşa de

evident. Eşti foarte evidentă şi nu zic că e rău – sau
greşit sau aşa ceva – doar vreau să îmi dovedeşti. Îţi
spun „Hei, ştiu ce vrei să faci”. Adică, înţeleg perfect,
atitudinea asta pe care o afişezi, şi încerc să-ţi spun că
n-o să meargă. I-i. Deloc. (Stau în tăcere pentru un
moment. BĂRBATUL aprinde o ţigară, apoi începe din
nou). Uite, ştiu că ce-am făcut a fost de căcat – scuze
pentru asta, o să încerc să am grijă cum vorbesc fiindcă
îmi dau seama că asta te deranjează, de la asta a pornit
totul, de fapt – dar chiar o fac. Înţeleg, adică. Poate nu
ne înţeleg, sau ce înseamnă să faci parte dintr-o relaţie
matură sau de-astea, dar sunt conştient în general de
defectele mele. De capacitatea mea de asshole-ishness.
Da, da, ştiu că nu e tocmai un cuvânt, dar indică o parte
din ceea ce încerc să spun aici. Un pic din magnitudinea
pe care o are chestia asta pentru mine. Cred că ce avem
noi, legătura asta, sau – spune-i cum vrei – e destul de
straşnică. Şi o zic în felul în care se folosea pe vremuri
cuvântul asta, pe vremurile când încercau să calculeze
oceanele sau cerurile, genul ala de chestie. Nu ca puştii
din ziua de azi, pentru că fiecare îngheţată pe care o
mănâncă la McDonalds e „straşnică”. Adolescenţii au
distrus cuvântul asta, aproape de tot, dar eu tot aşa cred
26
 Autobahn

despre relaţia noastră. Noi suntem „straşnici”. Şi nu

mănânc căcat – sau orice altceva, nu ştiu care e varianta
fără înjurătură a expresiei. Nu mănânc rahat, bănuiesc.
Asta e singura alternativa pe care o auzi, dar e destul de
slabă ca alternativă, cred. Adică, ştii, dacă chiar te
gândeşti la asta. Nu că „rahat” n-ar putea avea ceva
forţă, adică, aceeaşi forţă pe care o are „căcat”, dacă în
vremurile de demult pur şi simplu le-ar fi inversat, ar fi
respectat mai mult expresia „rahat” sau cum o fi
funcţionând asta. Dar n-au făcut-o. Nu. Unul e foarte
puternic şi straşnic – scuze, la dracu, n-am vrut să
folosesc „straşnic” din nou aşa de repede, pentru că nu
vreau să ia din sentimentele mele pentru noi. Şi scuze
pentru „la dracu”, nu era cazul. Dar mă urmăreşti, nu,
ce vreau să spun cu felul asta de a gândi? Cuvintele au
puterea asta asupra noastră pentru că le lăsăm, pentru
că un tip într-o cameră undeva, poate într-una din
mănăstirile alea sau genul asta de aranjamente, pur şi
simplu s-a gândit la ele şi dup-aia s-a dus să
pălăvrăgească cu toată lumea despre cum şi-a dat el
seama de toate. Un anumit animal sau legumă sau aşa
ceva – alege tu un exemplu dacă nu-ţi place asta – o să
fie de-acum înainte numit aşa-şi-pe-dincolo. Şi dup-aia
toţi amicii lui călugării, mă rog, încep să-l numească aşa
şi, gata, ne-am pomenit cu un cuvânt pentru secole şi
secole, că ne place sau nu. Adică, dacă ar fi după mine,
poate nu i-aş fi spus pisicii „pisică” sau ţelinei pe numele
asta. Corect? Şi cine zice că „iubire” a fost ideea cea
bună sau că avea tot căcatul necesar – scuze, „rahatul” –
ca să semnifice tot ce este sentimentul asta? Mă
depăşeşte. Ştiu doar că nu m-ar fi deranjat să am un
cuvânt de spus la câteva chestii. Să le numesc, adică.
Îmi convin „cheile de la maşină”, sau „căpşuni”, şi altele,
dar asta nu înseamnă că mă omor după ele. Majoritatea
cuvintelor sunt în regulă, dar nimic mai mult. Adecvate.
Adică, nu mă înnebunesc după „golf”. Ce naiba

27
Neil LaBute

înseamnă asta? Era numele unui tip, sau al unui loc,

sau ce? Probabil că există o carte din alea – ştii tu, ca
alea de astrologie care îţi plac ţie, de le iei de la casierie –
una din alea din care poţi afla rădăcinile unor chestii,
originile, dar nu asta vreau să spun. Nu. Ceea ce sper să
ofer aici este senzaţia că îmi pasă foarte mult de noi, dar
poate că nu reuşesc să găsesc cuvintele din dicţionar
cele mai potrivite care să mă ajute. Poate vreun iezuit a
făcut boroboaţă acum o suta de ani – înainte să-i spună
măcar „boroboaţă” – şi acum eu sunt tipul care suferă
din cauza asta. (BĂRBATUL se opreşte să vadă dacă asta
ajută, în timp ce stinge ţigara. FEMEIA nu zice nimic).
Vezi, dintotdeauna am crezut că nu sunt un romantic, că
nu mă pot conecta la propriile sentimente, şi toate
porcăriile alea de la talk-show-uri, când de fapt poate
pur şi simplu nu am destule substantive la dispoziţie. E
o posibilitate distinctă, asta spun. Şi acum aş putea
pierde tot ce am trudit să am, casă, copiii, chiar şi pe
tine – doamna vieţii mele – toate din cauza unui futut de
preot din Sherwood Forest! Scuze pentru cuvântul cu f,
ştiu că asta e mare chestie pentru tine, dar chiar mă
pornesc chestiile astea: căsnicia noastră ar putea atârna
de un fir de păr doar din cauza asta. Că nu există
destule cuvinte. Faptul că nimeni nu s-a ocupat, între
construcţia misiunilor ălora şi salvarea unor sălbatici
din Congo, să conceapă un set de expresii folositoare
care să mă ajute pe mine acum, ei, asta chiar mă scoate
din minţi. Chiar aşa, pentru că am nevoie de puţin
ajutor aici, ceva care să zică „Hei, îmi pare rău”. Adică,
cred că aş putea spune doar asta, „Scuze”, nu? Doar s-o
zic şi gata, dar pare ca un fel de renunţare. Totuşi, dacă
asta vrei, dacă asta trebuie să fac ca să ştergi cu buretele
toată agitaţia şi băutul şi că mi-am vârât pumnul prin
parbrizul tău atunci şi când te-am alergat la mall şi că
am urlat la tine la Carrefour, atunci asta o să spun.
Dacă asta vrei să fac. Dacă asta te face să te simţi aşa de

28
 Autobahn

al dracului de specială – scuze, dar m-am indignat puţin

aici – atunci o s-o spun şi p-ormă o să putem merge să
luam cina. Să luăm copiii de la şcoală şi să mergem la
Sherrif’s sau oriunde vrei tu. E în regulă. Am făcut ceva
rău aşa că bănuiesc că merit să mă dai cu nasul prin
asta ca pe un pui de Doberman. Să-mi dai cu ziarul în
cap, ca să te asiguri că am înţeles. Păi, înţeleg, chiar
înţeleg, şi nu simt nevoia pentru o mică „lecţie de viaţă”,
ok? Nu să stăm aici pe marginea drumului, oricum,
mersi foarte mult. Stăm aici când vecinii noştri trec pe
lângă noi – i-ai văzut pe Freemani când au trecut, nu? –
şi cu mâinile în aer şi porcarii din astea. Crezi că ei nu-şi
dau seama ce se întâmpla aici? Huh? Nu sunt proşti.
Adică, el poate că e şomer şi ea poate că e o curvă
împuţită, dar asta nu-i face cretini. Ea e un pic cam
înceată, de fapt, dar sunt sigur că el şi-a dat seama.
Poanta e, poţi să-i dai drumul şi să ne scoţi de aici, şi
vorbim despre asta diseară în dormitor? (Linişte în timp
ce el aşteaptă un răspuns. Nici un sunet din partea ei).
Bine. E bine, stai acolo, stai şi uită-te prin mine până
când vreun tip de la Gealan o să vină şi o să-mi planteze
o fereastră, ‘n pula mea, fix în mijlocul frunţii. Nu-mi
pasă. Chiar nu. Căcat! Bine, ai câştigat, ok? Ai câştigat
nenorocitul de premiu şi poate cretinul ăla de Dr. John
Gray o să-ţi facă o medalie pe Marte sau pe ce cretină de
planetă o mai fi zilele astea. Am greşit. Asta vrei s-auzi?
Asta e? Bine. A fost urât din partea mea să-ţi spun
„pizdă”, fie că eram la Albertsoni sau nu. Nu e un cuvânt
drăguţ, are multe sensuri – nu ca eu i-aş fi atribuit
vreunul, dar problema nu e nici aici nici acolo. E vina
vreunui călugăr, pe bune, asta e. Sau poate vreuna din
nenorocitele alea de măicuţe. Dar o să fiu bărbat şi o să
suport săpuneala. N-a fost drăguţ, ce-am făcut. Care e
chestia aia de la Oprah care-ţi place aşa mult?
„Nepotrivit”. A fost „nepotrivit” din partea mea să folosesc
genul ăla de limbaj cu tine în public, şi acum înţeleg

29
Neil LaBute

asta. Chiar înţeleg. A fost greşit. Îmi pare rău. Chiar

foarte rău. Poftim, asta voiai să m-auzi spunând? Păi,
bine, pentru că am spus-o, şi asta face totul bine – îmi
pare rău. Scuze pentru tot. Îmi pare rău şi te iubesc.
Sincer. Acum putem să mergem, pentru Dumnezeu? Te
rog…

Se sprijină de scaun şi aşteaptă un gest. Orice. Ea

continua să îl fixeze cu privirea.

---- CORTINA ----

30
 Autobahn

MERGE

Un BĂRBAT şi o FEMEIE într-o maşină scumpă. El

conduce. Ea poartă ochelari de soare.

FEMEIA: Virează aici.

BĂRBATUL: În regulă… Deci, erau, câţi, doi?
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Eşti sigură, doar doi.
FEMEIA: Cred că doi, poate trei. Nu, erau doi. Precis doi.
BĂRBATUL: Precis?
FEMEIA: Destul de precis.
BĂRBATUL: Destul de sau foarte?
FEMEIA: Destul de foarte precis. Da. Doi.
BĂRBATUL: Doi?
FEMEIA: Doi. Ai grijă la drum, te rog.
BĂRBATUL: Doi bărbaţi?
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Zic, erau doi bărbaţi, sau…?
FEMEIA: Da, bărbaţi. Erau toţi bărbaţi…
BĂRBATUL: Toţi?
FEMEIA: Da. Desigur.
BĂRBATUL: Nu, nu desigur. Nu era neapărat să fie numai
bărbaţi. Putea să fie o combinaţie. Un băiat şi un bărbat.
Sau două femei, dacă o luăm aşa. La dracu, nu ştiu. Nu
eram acolo…
FEMEIA: Ştiu, ştiu. Dar nu era aşa. Erau bărbaţi, sunt
sigură. Majoritatea.
31
Neil LaBute

BĂRBATUL: Majoritatea? Vezi, nu, asta sună ca o grămadă

de oameni diferiţi.
FEMEIA: Nu, nu sună aşa. Am vrut să spun „în majoritate
sigur”. Sunt în majoritate sigură că erau bărbaţi.
BĂRBATUL: Oh, ok…
FEMEIA: Toţi. Bărbaţi adulţi.
BĂRBATUL: Stai o clipă, iar ai zis „toţi”. Înainte erau „doi”.
De ce deodată sunt „toţi”? Ce-ar trebui să însemne asta?
Sunt doi sau nu?
FEMEIA: Da, sunt doi. Doi bărbaţi. Cred.
BĂRBATUL: Ce naiba!
FEMEIA: Păi, e greu să-mi amintesc… Sunt un pic obosită.
BĂRBATUL: Ai zis „doi”, foarte clar. Cu o secundă în urmă.
Ai zis asta, şi acum deodată e un grup, e vorba de „toţi”,
care poate să însemne şi 40 sau oricât.
FEMEIA: Nu, nu asta am vrut să spun. Am vrut să spun
„toţi” adică „doi”. Ăştia sunt toţi, nu? Adică, dacă sunt
doar doi, atunci doi sunt toţi.
BĂRBATUL: Da, dar de obicei nu se foloseşte cuvântul
ăsta, nu „toţi”, dacă sunt doar doi. Adică „două” ceva sau
„doi” ceva.
FEMEIA: Nu se foloseşte?
BĂRBATUL: Nu, eu nu-l folosesc.
FEMEIA: A. O iei pe autostradă?
BĂRBATUL: Nu, e prea aglomerată.
FEMEIA: În regulă.
BĂRBATUL: Adică… dacă ai avea doi câini, cum ai spune?
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Primeşti două animale, da? Doi căţeluşi de
Crăciun, ai zice…
FEMEIA: Câinii mei…
BĂRBATUL: Dar dacă i-ai număra, atunci cum ai spune?
FEMEIA: Am doi câini… nu?
BĂRBATUL: Exact!
FEMEIA: Dar aş putea spune, „toţi câinii mei”, adică, dacă
aş vrea.

32
 Autobahn

BĂRBATUL: Da, dar…

FEMEIA: Zic doar, aş putea. Câteodată, o fac. Cu diferite
lucruri.
BĂRBATUL: Pe bune?
FEMEIA: Sigur. E o alegere.
BĂRBATUL: Atunci… ia doi hamburgeri. Să zicem să mergi
undeva, la Burger King sau oriunde, cumperi doi
Whopper Jrs., genul ăla de ofertă, ai zice cum?
FEMEIA: Nu înţeleg…
BĂRBATUL: Zic, ai două sandviciuri în faţa ta, le haleşti, şi
o persoană vine la tine, şi te întreabă…
FEMEIA: Cine vine?
BĂRBATUL: Nu ştiu, un tip, doar un tip…
FEMEIA: Da, dar cine?
BĂRBATUL: Nu ştiu, lucrează acolo! Un angajat.
FEMEIA: Cred că li se spune „team members”.
BĂRBATUL: Mă rog! Deci tipul ăsta, „team member”-ul ăsta
trece pe-acolo, curăţă mesele şi de-astea, şi doar din
întâmplare, din complezenţă, te întreabă, „Hei, cum a
fost prânzul dvs.?” Şi tu spui….?
FEMEIA: „Bun”. Adică, depinde… Îmi place la Burger King
de obicei.
BĂRBATUL: Bine, ok, da, şi dup-aia… te întreabă unde s-a
dus mâncarea. Atunci ce spui?
FEMEIA: Oh. Păi, am mâncat-o.
BĂRBATUL: Ce-ai mâncat?
FEMEIA: Mâncarea. Toţi burgerii…
BĂRBATUL: De ce „toţi”? Au fost doar doi… de ce să nu
spui „Am mâncat amândoi burgerii”.
FEMEIA: Aş putea.
BĂRBATUL: Aşa ai face, nu?
FEMEIA: Poate. Sau toţi. Aş putea spune „toţi”.
BĂRBATUL: Asta chiar e ciudat…
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Este. Absolut, în viaţa mea n-am văzut nici o
persoană care să folosească „toţi” când ai putea folosi

33
Neil LaBute

„doi” sau „amândoi”. Niciodată.

FEMEIA: Eu fac asta. Adică, uneori…
BĂRBATUL: Da, mă rog, nu te-am auzit niciodată.
FEMEIA: Oricum, sunt sigură că erau doar ei doi.
BĂRBATUL: Bărbaţii ăia?
FEMEIA: Da, cei doi bărbaţi.
BĂRBATUL: Nu mai mulţi, ca un fel de grup de bărbaţi?
FEMEIA: Nu, doi.
BĂRBATUL: Ok. Doi e bine. Pot să mă împac cu doi.
FEMEIA: Adică, cred că erau bărbaţi… băieţi, bărbaţi. Care
e graniţa de vârstă? 18, 19, sau care?
BĂRBATUL: Da, Aceeaşi ca pentru armată, sau dreptul de
vot. Cam pe-acolo.
FEMEIA: Ok, deci aş spune „bărbaţi”, atunci.
BĂRBATUL: Nu eşti sigură?
FEMEIA: Era întuneric.
BĂRBATUL: Întuneric.
FEMEIA: Da… cam semiîntuneric.
BĂRBATUL: Era întuneric când au intrat în cameră?
FEMEIA: Ă-hă. Cred că pe 23 ar fi mai repede…. Mai puţine
semafoare.
BĂRBATUL: Dar îi văzuseşi mai devreme, nu? Aşa mi-ai
spus la aeroport.
FEMEIA: Da, aşa e. Jos în hol. Îi văzusem pe toţi în
apropierea salonului…
BĂRBATUL: Iar cu chestia cu „toţi”! Câţi erau? Huh?! Sună
ca un pluton sau aşa ceva, pentru Dumnezeu!
FEMEIA: Nu ţipa la mine…
BĂRBATUL: Nu ţip…
FEMEIA: Ba da, ţipi. Ţipi şi o ştii prea bine.
BĂRBATUL: În regulă, scuze.
FEMEIA: Ai zis că n-ai să faci asta, dacă îţi spun. Aşa ai
zis.
BĂRBATUL: Ştiu, ştiu…
FEMEIA: Aşa că, îţi spun. Eu n-am vrut, am mai trecut
prin aşa ceva şi înainte, când se întâmplă ceva şi tu devii

34
 Autobahn

iritabil, şi am ştiut că aşa o să fie, aşa că eu voiam să…

dar tu, „nu, nu, hai te rog, nu, îmi dau seama că s-a
întâmplat ceva, te rog, te rog, te rog, trebuie să-mi spui,
n-o să zic nimic, trebuie să ştiu”. Şi acum ţipi…
BĂRBATUL: Ok, bine. Spune-mi. Tac.
FEMEIA: Era întuneric în cameră, şi apoi au intrat. Cei
„doi”. Au intrat „amândoi”. Gata, e mai bine?
BĂRBATUL: Da, mulţumesc.
FEMEIA: Au intrat şi sincer nu-mi mai amintesc mare
lucru. Am cam leşinat nu mult după asta.
BĂRBATUL: Ai leşinat?
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: „Leşinat”, adică ţi-a venit cu leşin sau cineva
te-a lovit, aşa ceva? Nu-mi spune că te-a lovit cineva…
FEMEIA: Nu, nu cred, nu.
BĂRBATUL: Doar „ai leşinat”?
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Într-o cameră întunecată, cu toţi tipii ăia
acolo?
FEMEIA: Corect… Oops, ia uite, ai zis-o tu acum.
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Ai zis-o şi tu… „toţi tipii ăia acolo”. Ai zis „toţi”
când voiai să spui „doi”.
BĂRBATUL: Nu, nu-i aşa.
FEMEIA: Ba da, î-î, aşa a fost. Te-am auzit.
BĂRBATUL: Nu, nu voiam să spun „doi”, am zis „toţi”
pentru că…
FEMEIA: De ce?
BĂRBATUL: … voiam să te păcălesc, probabil.
FEMEIA: Ce vrei să spui?
BĂRBATUL: Să văd dacă te poticneşti, dacă cumva nu spui
adevărul şi te-ai încurca spunându-mi că erau mai mult
de doi. Mai mulţi bărbaţi decât cei doi.
FEMEIA: De ce?
BĂRBATUL: Nu ştiu. Poate că nu cred cu totul chestia
asta…

35
Neil LaBute

FEMEIA: De ce aş face asta? Să te mint?

BĂRBATUL: Poate pentru că nu vrei să mă supăr sau să
mă înfurii… sau pentru că ţi-e frică, sau orice. La dracu,
nu ştiu!
FEMEIA: Nu ţipa!
BĂRBATUL: Nu ţip! Adică, ba da, dar nu încerc asta… mă
frustrezi.
FEMEIA: Încerc doar să-ţi spun ce s-a întâmplat. Nu
trebuie să mă păcăleşti.
BĂRBATUL: Eu doar… Ok, deci ai leşinat. Ai leşinat, bine,
cred asta.
FEMEIA: Mulţumesc. Aşa am făcut.
BĂRBATUL: În regulă…
FEMEIA: Şi nu-mi prea amintesc mare lucru altceva.
Virează acolo, e sens unic.
BĂRBATUL: Ai leşinat… dar camera era deja în întuneric.
Corect? N-ai zis tu asta?
FEMEIA: Da…
BĂRBATUL: Deci, cum ştii că ai leşinat, atunci, dacă acolo
era deja întuneric beznă?
FEMEIA: N-am zis „beznă”.
BĂRBATUL: Întuneric, atunci… ai zis întuneric.
FEMEIA: Era. Semiîntuneric.
BĂRBATUL: Dar cum îţi poţi da seama?
FEMEIA: Tu… încerci doar să mă dezorientezi.
BĂRBATUL: Nu, zău că nu, promit că nu. Vreau doar să
înţeleg. Asta-i tot.
FEMEIA: Păi, am simţit ca şi cum aş leşina. Bine? Camera
era în întuneric, cum am zis, era destul de întunecat,
oricum, nici o lampă, sau aşa ceva. Abia mă întorsesem
de câteva momente, oricum, şi uşa se deschide şi ei erau
în cadrul uşii. Nişte siluete în lumina de pe hol şi
contururile lor în umbra aia. Obscur. Mă întorc şi-i văd
pe amândoi sau pe cei doi sau pe toţi… mă rog… şi apoi
simt ca şi cum aş leşina. Ca şi cum totul se întunecă.
BĂRBATUL: Înţeleg.

36
 Autobahn

FEMEIA: Ai vrut să auzi, aşa că asta e. Aşa s-a întâmplat.

BĂRBATUL: Deci ai leşinat, după asta?
FEMEIA: Probabil. Cel mai probabil.
BĂRBATUL: Ai leşinat. Bine. Erai speriată şi asta are sens.
Şi apoi…
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Asta zic şi eu, „Ce?” Te-ai trezit…
FEMEIA: Da, evident că m-am trezit. Am luat avionul spre
casă, nu? Sunt aici în maşină cu tine, bineînţeles că m-
am trezit.
BĂRBATUL: Nu, merg pe firul evenimentelor, paşii. Imediat
după.
FEMEIA: Oh.
BĂRBATUL: Zic i-ai văzut pe ăştia…
FEMEIA: Bărbaţii.
BĂRBATUL: Exact, „bărbaţii” ăştia, şi i-ai văzut, imaginea
lor acolo, şi apoi ai căzut. Am înţeles asta. Dar după, ce
s-a întâmplat după? Care au fost paşii după ce te-ai
trezit?
FEMEIA: Ăăă…
BĂRBATUL: Ei nu mai erau.
FEMEIA: Da, dispăruseră toţi.
BĂRBATUL: Mi-aş dori să nu mai faci asta.
FEMEIA: Bine… amândoi. Dispăruseră „amândoi”.
BĂRBATUL: Mulţumesc.
FEMEIA: Şi eu sunt pe podea, dar…
BĂRBATUL: Dar ce? Ce?
FEMEIA: … sunt dezbrăcată acum.
BĂRBATUL: Iisuse.
FEMEIA: Da, sunt goală când mă trezesc, sunt sigură de
asta. Nudă. Şi mă trezesc cam încet, în etape. Aproape…
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: … nu ştiu. Domol.
BĂRBATUL: Te-ai trezit „domol”? După ce doi tipi intră prin
efracţie în…
FEMEIA: N-am zis „efracţie”. N-am zis asta niciodată.

37
Neil LaBute

BĂRBATUL: Mă rog, bineînţeles că ei…

FEMEIA: Nu, n-am zis asta. Nu „efracţie”.
BĂRBATUL: Da, dar… a trebuit să intre prin efracţie. Nu?…
nu-i aşa?
FEMEIA: Nu sunt sigură. Poate că aşa au făcut. Nu ştu.
BĂRBATUL: Stai, stai, stai. Nu eşti sigură sau nu ştii? Aşa
au făcut sau nu?
FEMEIA: Ahhhh….
BĂRBATUL: Spune-mi că au intrat prin efracţie. N-ai fost
destul de proastă să le deschizi uşa, nu? La naiba,
iubito, de câte ori trebuie să-ţi…
FEMEIA: Nu, n-am făcut asta, dar poate că am… ştii…
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Lăsat uşa întredeschisă. Sau aşa ceva. Ai grijă, e
galben…
BĂRBATUL: O, Doamne… cum se termină chestia asta?!
Pentru Dumnezeu, eşti într-un Howard Johnson, nu în
Taj Mahal! Trebuie să închizi uşa!!
FEMEIA: Ai zis fără ţipete! Opreşte-te!!
BĂRBATUL: Bine, la dracu, bine… Nu ţip. Vezi, sunt calm.
Sunt-totalmente-calm.
FEMEIA: E mai bine.
BĂRBATUL: Bine…
FEMEIA: Aşa e mai bine.
BĂRBATUL: Deci, mă rog, uiţi să pui lanţul, nu se prinde,
laşi porcăria aia de yală larg deschisă de parcă ai fi fost
Old McDonald, bine. Tipii vin, tu pici pe covor. Trec
orele. Ore?
FEMEIA: Era lumină afară.
BĂRBATUL: Când te-ai trezit?
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Deci, dimineaţă, atunci.
FEMEIA: Ă-hă. Poate mai degrabă spre prânz.
BĂRBATUL: Te-ai trezit la prânz?
FEMEIA: Aşa ceva. Poate 11:30. Eram extenuată…
BĂRBATUL: Ok, bine, înţeleg… dar ce-i cu chestia cu

38
 Autobahn

„domol”? Nu înţeleg asta.

FEMEIA: Ce-i de neînţeles?
BĂRBATUL: Cât de „domoală” erai?
FEMEIA: M-am trezit, am stat un minut, m-am întins, m-
am învârtit pe-acolo un pic… cam aşa.
BĂRBATUL: Înţeleg.
FEMEIA: Aproape ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat. Ca
un vis…
BĂRBATUL: Dar eşti goală, nu? Fără haine. Pe covor când
te trezeşti. Asta nu e ciudat pentru tine?
FEMEIA: Ba da, e… diferit, oricum.
BĂRBATUL: Atunci te întreb. Ce se întâmplă mai departe?
Ce paşi urmează. Îţi pui ceva pe tine, un halat, şi suni
recepţia, poliţia, sau ce?
FEMEIA: Ăăă…
BĂRBATUL: Era întuneric, aşa că n-ai nici o descriere a
tipilor, dar…
FEMEIA: Cred că am comandat nişte cafea în cameră.
BĂRBATUL: Nu, vreau să spun înainte de asta. Chiar când
ţi-ai recăpătat cunoştinţa.
FEMEIA: Oh. Am, ăăă… stai să văd, am… Da, am
comandat cafeaua.
BĂRBATUL: Cafea.
FEMEIA: Elite.
BĂRBATUL: Oh. Ok. Elite.
FEMEIA: Dup-aia te-am sunat pe tine.
BĂRBATUL: Înţeleg.
FEMEIA: Poţi să depăşeşti Cadillac-ul ăla… se uită după
case.
BĂRBATUL: Bine. Trebuie să-ţi mărturisesc, sunt cu totul
pierdut.
FEMEIA: Mergem paralel cu Broadhurst.
BĂRBATUL: Nu mă refer la drum! Scuze, nu ţip, doar că…
Eşti la congresul ăsta, da, te atacă doi tipi în camera ta,
tu leşini pentru cam 12 ore… şi când revii la viaţă
dimineaţa, comanzi nişte room service, şi apoi îmi dai un

39
Neil LaBute

telefon? Cam asta e?

FEMEIA: Cam aşa ceva…
BĂRBATUL: Înţeleg.
FEMEIA: Poate că am comandat şi o turtă cu tărâţe.
BĂRBATUL: Înţeleg. Bine. O turtă.
FEMEIA: Eşti nervos, nu?
BĂRBATUL: Eu? Nu…
FEMEIA: Ai spus că ar trebui să-ţi spun, aşa că eu ţi-am
spus…
BĂRBATUL: Nu, vreau să ştiu, dar nici măcar n-are…
FEMEIA: Sunt evenimentele cât de bine mi le amintesc.
BĂRBATUL: Bine atunci.
FEMEIA: Aici e Williams, la următorul semafor.
BĂRBATUL: Ştiu, ştiu… Deci, ţi-au luat ceva, te-au jefuit,
sau ai fost rănită în vreun fel, poţi să-mi spui măcar
asta? Ai găsit urme, sau ai simţit vreun fel de… ştii tu…
FEMEIA: Sunt un pic inflamată.
BĂRBATUL: Inflamată. Eşti inflamată?
FEMEIA: Da. Asta a fost Williams, chiar acolo.
BĂRBATUL: O luăm pe Miller, şi ne întoarcem de două ori.
FEMEIA: Cum vrei. Pe Williams era mai repede.
BĂRBATUL: Deci… vrei să spui, te doare spatele, sau
picioarele… te-au învineţit în vreun fel? Ce înseamnă
asta, inflamată?
FEMEIA: Nu… inflamată acolo jos.
BĂRBATUL: „Acolo”?
FEMEIA: Ştii tu…
BĂRBATUL: Nu „acolo”.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: O Doamne…
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Care înseamnă…
FEMEIA: Nu ştiu. Nu ştiu. Sunt doar inflamată, asta-i tot.
BĂRBATUL: Ca şi cum ai fi fost…
FEMEIA: Da. Ca şi cum aş fi… făcut chestia aia.
BĂRBATUL: Şi? Şi… Ai făcut chestia aia? Adică, te-au…

40
 Autobahn

FEMEIA: Ce, forţat?

BĂRBATUL: Iisuse… da, cred.
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Slavă Domnului! Eşti sigură?
FEMEIA: Nu 100%, dar da, cred că nu, nu.
BĂRBATUL: Stai, stai… te-au atins sau nu?
FEMEIA: Atins, poate.
BĂRBATUL: Te-au…
FEMEIA: Am zis „poate”. Leşinasem, îţi aminteşti? Poate că
m-au atins puţin când eram pe jos sau aşa ceva –
hainele nu mai erau pe mine cu siguranţă – dar sunt
aproape complet sigură că n-au făcut chestia ailaltă.
BĂRBATUL: „Aproape” nu e cel mai încurajator cuvânt în
situaţia asta.
FEMEIA: Păi, n-au făcut-o. Nu cred.
BĂRBATUL: Nu crezi.
FEMEIA: Nu, nu cred…. Poate era inflamată de la atâta
mers prin Sala de Expoziţii, totul e aşa de la distanţă
acolo, ştii… sau când am căzut, poate. Aşa ceva. Dar nu
chestia aia.
BĂRBATUL: În regulă.
FEMEIA: Putem să dăm o fugă până la Barker, dacă vrei.
Avem lapte?
BĂRBATUL: Da, am… asta e de necrezut!
FEMEIA: Nu mă crezi?
BĂRBATUL: Nu, zic „asta”, episodul în sine, e de necrezut.
Nu tu.
FEMEIA: A, am crezut că te referi la mine.
BĂRBATUL: Nu. Vrei să opresc la magazin?
FEMEIA: Nu dacă avem lapte.
BĂRBATUL: Avem.
FEMEIA: Bine atunci, Bine. Uite ce e, a trebuit să-ţi spun…
şi ţi-am spus.
BĂRBATUL: Nu, e…
FEMEIA: Adică, odată ce am început a trebuit să îi dau
drumul. Întregii chestii. Să mă curăţ de asta, ştii?

41
Neil LaBute

BĂRBATUL: Corect.
FEMEIA: Să trecem peste asta.
BĂRBATUL: Ok.
FEMEIA: Aşa că uite… am spus-o şi acum putem trece
peste.
BĂRBATUL: Yep. Cel puţin până ne sună.
FEMEIA: Cine?
BĂRBATUL: Autorităţile. Dacă află ceva, ştii, un fir sau
ceva…
FEMEIA: A, ei. Înţeleg. Credeam că vrei să spui…
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Nimic. Bărbaţii… credeam că vrei să spui dacă ei
ne sună.
BĂRBATUL: Vrei să spui cei doi…?
FEMEIA: Da, am înţeles greşit. Am crezut că insinuezi că ar
putea suna cu toţii sau aşa ceva.
BĂRBATUL: Iar cu chestia cu „toţi”.
FEMEIA: Iartă-mă. Vreau să spun „cei doi”. Dacă „cei doi”
ar suna.
BĂRBATUL: De ce ar face asta?
FEMEIA: Nu, n-ar face-o, eu doar…
BĂRBATUL: Cine dracu ar fi de-ajuns de cretin să…
FEMEIA: Nimeni. E o intersecţie în X. Toţi te-aşteaptă pe
tine să…
BĂRBATUL: Scuze. Nu… Ţi-au luat geanta sau aşa ceva,
sau buletinul? Cum să ne contacteze?
FEMEIA: N-ar face-o. Nu-mi imaginez…
BĂRBATUL: N-ai făcut-o… le-ai dat o carte de vizită la
parter? În hol, zic. Una din cărţile tale…
FEMEIA: Eu… poate. Da.
BĂRBATUL: O Doamne…
FEMEIA: E posibil… N-ar trebui să beau niciodată.
BĂRBATUL: Să bei? Ce vrei să spui, „să bei”? Doar n-ai…
nu…
FEMEIA: Şi poate că nu era exact în hol… adică, per se.
BĂRBATUL: Nu?

42
 Autobahn

FEMEIA: Cred că poate fi văzut mai mult ca un hol-slash-

salon.
BĂRBATUL: Oh. „Salon”, huh? Ai intrat în…
FEMEIA: Cred că „bar” ar fi mai degrabă… corect… decât
salon. Era barul lor.
BĂRBATUL: Barul. Barul hotelului.
FEMEIA: Pur şi simplu n-ar trebui să beau. Asta e
chestia…
BĂRBATUL: Ştiu asta. Ţi-am spus asta.
FEMEIA: Zău, n-ar trebui. O frapieră, sau orice, mă face
să…
BĂRBATUL: Dar ai făcut-o. Prin tot ce-am trecut împreună,
ai… ai făcut-o, nu?
FEMEIA: Ce, să beau? Ăă… mda, da, am băut. Unul. Un
pahar.
BĂRBATUL: Ai băut…
FEMEIA: Da. Ştii, nu-i uşor la seminarele alea lungi, nu ştii
pe nimeni…
BĂRBATUL: Iubito…
FEMEIA: … eşti obosit, încerci să te descarci un pic, bei o
bere, şi apoi…
BĂRBATUL: Spune-mi doar…
FEMEIA: … spui „bună” cuiva, e doar „bună”, o faţă pe care
ai văzut-o la o sesiune de brainstorming, nici o mare
chestie, crezi că e de prin Kentucky sau aşa ceva, un JIM
sau TIM scris undeva sub HELLO! Începi să te simţi în
largul tău, şi hop! iese cartea de vizită. Ştii? E un reflex,
asta-i tot.
BĂRBATUL: Draga mea…
FEMEIA: Nu e un flirt, nu e. Nici măcar nu ţi se par
interesanţi, nu pe bune. Pentru că au aceeaşi poveste, în
final. Soţie, trei copii, vor să divorţeze – sunt aproape
separaţi, de fapt, locuiesc în oraş în timpul săptămânii
dar aşteaptă până cresc copii ca s-o facă – asculţi doar
ca să vezi dacă îţi poţi da seama de floricelele pe care le
adaugă, cum ar fi un banc pe care l-au auzit undeva şi l-

43
Neil LaBute

au mai înflorit un pic.

BĂRBATUL: Deci… poliţia nu caută pe nimeni, nu? Asta
încerci să-mi spui, iubito?
FEMEIA: Ăăă… nu cred, nu.
BĂRBATUL: Pentru că ar fi trebuit să-i suni întâi, nu? Şi n-
ai făcut asta, nu?
FEMEIA: Nu tocmai… nu.
BĂRBATUL: Înţeleg. Şi asta pentru că…
FEMEIA: Feţele lor acolo, pe hol, cu lumina în spate… era
întuneric.
BĂRBATUL: … asta pentru că tu i-ai invitat sus. Poate. Te-
ai îmbătat şi vorbeai cu nişte tipi – amândoi sau doi sau
toţi – şi i-ai invitat în camera ta. Sus ca să fie cu tine…
FEMEIA: Am leşinat totuşi.
BĂRBATUL: Oh.
FEMEIA: Adică, la un moment dat în timpul…
BĂRBATUL: Când au intrat prima dată, cum ai spus,
sau…?
FEMEIA: Nu ştiu. Doar la un moment dat în cursul
evenimentelor.
BĂRBATUL: Huh.
FEMEIA: Ştii că n-ar trebui să beau alcool.
BĂRBATUL: Da. Ştiu, da.
FEMEIA: Nu?
BĂRBATUL: Ştiu asta din facultate, da.
FEMEIA: Putem s-o luăm pe autostradă chiar aici. Probabil
am trecut de agomeraţie deja.
BĂRBATUL: În regulă.
FEMEIA: Dacă nu, putem să ne întoarcem pe Meyer şi să
traversăm oraşul.
BĂRBATUL: Bine. Şi aşa că… îmi pare rău, deci inflamaţia
e de la… de la…
FEMEIA: Da. De la asta.
BĂRBATUL: Înţeleg.
FEMEIA: E chiar destul de inflamată, de fapt.
BĂRBATUL: Hmm.

44
 Autobahn

FEMEIA: Scuze. N-am vrut să-ţi spun. N-am vrut. Dar când
te-ai uitat la mine…
BĂRBATUL: Îţi ridicam geamantanul şi am văzut ceva.
Scuze.
FEMEIA: Am simţit că nu pot ascunde.
BĂRBATUL: Era ceva în ochii tăi, chiar şi cu ochelarii de
soare, am prins ceva în privirea ta când am ridicat
Samsonite-ul. Şi te-am întrebat.
FEMEIA: Aşa ai făcut.
BĂRBATUL: Mi-era frică, ce privire mi-ai aruncat… Am zis
că n-o să ţip dacă-mi spui. Să-mi spui ce s-a întâmplat.
FEMEIA: Şi ţi-am spus.
BĂRBATUL: Şi mi-ai spus… da. Chiar aşa.
FEMEIA: Păi… Mă bucur că am avut conversaţia asta, de
fapt.
BĂRBATUL: Da?
FEMEIA: Da, mă bucur. Nu poţi ascunde o chestie ca asta,
adică, nu pe bune.
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Mai bine să… m-am gândit că povestea cu ei care
intră prin efracţie poate fi mai uşoară, poate să te
introducă mai uşor în poveste, dar până la urmă e mai
bine să… ştii tu.
BĂRBATUL: Corect. Sigur.
FEMEIA: Aşa că acum e clar. Putem trece peste asta, nu?
BĂRBATUL: Absolut.
FEMEIA: Bine. Şi putem începe de la zero…
BĂRBATUL: Ă-hă.
FEMEIA: Adică, să o luăm de la capăt, de-aici. Să ştergem
totul cu buretele şi… Banda asta se termină într-un
blocaj sau aşa ceva.
BĂRBATUL: Iubito?
FEMEIA: Ai grijă.
BĂRBATUL: Iubito… Ştiu că probabil nu vrei să… nu ţi-ar
plăcea să…
FEMEIA: Sunt cam obosită, de fapt…

45
Neil LaBute

BĂRBATUL: … dar am nevoie să ştiu… chestia asta cu

„toţi”, felul cum flirtezi cu cuvântul ăsta şi sari înapoi la
„amândoi” sau „doi”…
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Erau doi? Sau, mai mulţi?
FEMEIA: Sunt foarte obosită. Putem să…?
BĂRBATUL: Vreau doar să ştiu… Erau doar doi tipi, nu?
Te-ai pilit şi tipii ăştia doi te-au urmărit până în… n-a
fost un fel de, adică, nu ca în Marină sau aşa ceva. Nu?
N-a fost aşa, nu?
FEMEIA: Era foarte întuneric.
BĂRBATUL: Bine, dar zic, n-ai…
FEMEIA: Semiîntuneric, oricum.
BĂRBATUL: Pot să mă împac cu asta, chiar pot. Am nevoie
doar de… Nu vrei să spui „toţi” adică chiar „toţi”, nu?
Adică, mai mult de doi?
FEMEILA: O să moţăi un pic, bine?
BĂRBATUL: Draga mea, mai stai un pic cu mine… înţeleg
că ţi-a fost greu să-mi spui şi toate astea, te-am tot
împins, ştiu asta, dar… au fost doar cei doi, corect?
Amândoi, tipii ăştia din Kentucky, nu? Nu i-ai invitat
sus… nu. Nu erai acolo cu un grup de, nu un grup întreg
de… spune-mi doar asta. Asta-i tot ce vreau s-aud. Că n-
aveai un fel de coadă la uşă, asta am nevoie să… Iubito?
Spune-mi. Spune-mi asta şi putem să… Draga mea, te
rog, am nevoie să… N-ai făcut-o, nu? Nu, n-ai făcut-o.
Ştiu că n-ai face asta din nou. Corect? N-ai face-o…
Iubito? Îngeraş?
FEMEIA: Banda asta se termină. O să trebuiască să
schimbi banda.
BĂRBATUL: Îngeraş? Spune-mi. Spune-mi doar asta. Te
rog.
FEMEIA: … trebuie să schimbi banda…
BĂRBATUL: Te rog. Am nevoie să… te rog…
FEMEIA: … schimbă banda…

46
 Autobahn

BĂRBATUL conduce în tăcere, trăgând cu ochiul la

FEMEIE. Capul ei alunecă pe o parte; a adormit.

---- CORTINA ----

47
Neil LaBute

LONG DIVISION

Doi BĂRBAŢI într-o maşină, conducând. BĂRBATUL de la

volan vorbeşte cel mai mult.

BĂRBATUL: … aş face-o. Da, serios, aş face-o. Dac-aş fi în

locul tău, adică. Dac-aş fi în locul tău, clar că aş face-o.
Clar. De ce nu? Adică, ce pierzi dacă te duci acolo şi faci
asta? Nimic, asta pierzi. Ni-mic. Nu pierde nimeni nimic,
şi e corect, aşa că ar trebui s-o faci. Yep. Să-i dai bătaie.
Dacă nu, o să te urăşti, o să urăşti faptul că ai renunţat,
o să fie ceva neterminat, şi o să te roadă, îţi promit că o
să te roadă. Adică, deja mă deranjează pe mine, vezi
asta, nu? Mă sfâşie în două şi nici măcar nu e chestia
mea. Sau problemă, sau ce vrei tu. Şi totuşi mă
enervează. Chiar mă enervează. Şi când o să le spun
tuturor, păi, atunci chiar că o să te simţi prost! (Râde)
Glumesc, te tachinez, ştii asta, dar totuşi – ceea ce spun
eu aici e adevărat. Nu e bine aşa. Nu e un lucru bun şi
corect ce ţi s-a întâmplat în momentul ăsta, şi o să te
displaci profund dacă renunţi acum. La dracu, deja am
început să te displac! (Râde) Nu, glumeam, aşa mă joc
eu, dar e un sâmbure de adevăr aici, ştii că da. Şi când
un om vede adevărul, sau îl aude – nu-mi amintesc exact
zicala – ar face mai bine să ia seama. Aşa se zice, oricum
se ziceam chiar cu cuvintele astea. „Să iei seama”. E un
termen grecesc la origine, sau poate român – dar ăştia
au furat cam tot ce au mai bun de la alte popoare, aşa că
nu prea contează – e un proverb vechi oricum. Asta
48
 Autobahn

vreau să zic. E vechi, deci trebuie să iei seama la el. Să

iei seama la „a lua seama”. Corect? Dacă nu faci asta,
atunci nu ştiu, nu prea te pot ajuta. Probabil ar trebui să
trag pe dreapta şi să te fac să mergi pe jos până la ea
acasă, pentru că nu-ţi sunt de nici un folos. Ţie şi celor
ca tine. Tu şi cei de felul tău. Pentru că dacă nu eşti un
tip care ştie să ia seama, păi atunci, nu ştiu dacă fac o
afacere bună asociindu-mă cu tine… atunci ar trebui să
iau nişte seamă chiar şi eu. Să-mi adun seama şi să mă
scot din Dodge… Asta ar fi trebuit să fie de râs, ok? Te
prinzi? Dodge, fiindcă asta conduc, aşa că am zis… lasă.
Bănuiesc că ar fi trebuit să spun „te”, nu, ca să meargă,
„să te scot din Dodge”, dar nu părea la fel de amuzant.
Nu ştiu. (Pauză) Uite ce e, încerc doar să înveselesc
atmosfera, şi în acelaşi timp să păstrez ceva din
gravitatea a ceea ce simt. Ceea ce spun, dar nu în
termeni exacţi – e bine aşa, sau e „inexacţi”? nu ştiu –
încerc să te asigur de sprijinul meu complet. Sunt cu
tine, omule. Complet. Ar trebui să te duci să faci asta…

Conduc în tăcere un moment. BĂRBATUL de la volan nu

mai suporta şi începe din nou.

BĂRBATUL: Adică, mă rog, pot să te las acasă dacă asta

vrei. E în regulă. Mai e şi mâine, putem s-o facem mâine,
dacă vrei, pentru că vin acasă la 3:30 lunea, aşa că e
alegerea ta. Doar că nu cred că o să te simţi aşa bine
când o să vină dimineaţa dacă laşi asta aşa. Să se
adune, genul ăsta de chestie. Eu zic, du-te acolo – dai
buzna, ea ştie deja că eşti nervos pe tema asta aşa că nu
trebuie să faci cine ştie ce conversaţie… doar intri,
decuplezi tastatura – astea-s ale ei, nu? – scoţi câteva
cabluri şi ai plecat în cam 5 minute maxim. Nici măcar
nu trebuie să te implici, nu… şi dacă e şi el acolo, noul ei
„bărbat” sau mă rog, te uiţi doar la el în timp ce o faci. Te
holbezi la el drept în faţă în timp ce eşti ghemuit acolo şi

49
Neil LaBute

faci ce faci. Mă rog, dacă ai noroc, atunci o va fi pus pe

un raft mai sus, sau aşa ceva, ca să fie mai uşor pentru
tine… dacă eşti cocoşat acolo, o să fie mai greu să fii cu
ochii pe el. Totuşi, faci ce trebuie să faci. E consola ta de
jocuri, omule, tu ai cumpărat-o, eram cu tine când ai
făcut asta, şi aş sta în faţa unui judecător sau aşa ceva
şi aş merge până în pânzele albe în privinţa asta. Aşa că,
ştii tu, e mişcarea ta. Ori virez aici pe Division ori nu. Tu
trebuie să mă ghidezi. (Pauză) Şi nu cred că sunt eu ăla
responsabil aici – vreau să zic „iresponsabil”, asta vreau
să zic – nu sunt ăla, pentru că nu predic pentru vreo
formă de anarhie sau, mă rog, filosofie de-aia de Vestul
Sălbatic, „Puterea este de-asupra tuturor”. Nu fac asta.
Sunt un cetăţean cu totul responsabil şi nu umblu deloc
cu chestii de-astea, aşa ca să ştii că-ţi spun adevărul
când spun că tu eşti partea vătămată aici. Ea te-a
părăsit. Corect? Toate circumstanţele din lume nu
înseamnă nimic – ea a plecat. Aşa că… fă-o, du-te să iei
înapoi ce-i al tău şi o să dormi mult mai bine la noapte.
Copiii, mă rog, nu poţi să rezolvi asta acum, nu poţi, e o
chestie pentru tribunale şi toate astea, sistemul nostru
legal, dar nu e nimic scris sau nescris care să spună că
cineva poate să pună mâna pe Nintendo-ul tău 64 doar
pentru că aşa vor. Adică, şi ce? Şi eu vreau o grămadă de
chestii – simt nevoia pentru un nou telefon sau o
chestiune din aia Palm Pilot, nu înseamnă că pot să mă
duc la Circuit City şi să le iau de pe raft. (Pauză) Sunt un
tip care susţine adevărul şi corectitudinea. Adică, ce cred
eu că e corect, chiar dacă e sau nu aşa. Pentru asta e tot
ce poţi face, să te uiţi la o chestie, ceva care s-a
întâmplat sau are loc, şi apoi să decizi. Să hotărăşti ce
simţi şi dup-aia să iei o poziţie.

BARBATUL se gândeşte la asta pentru un moment, se

uită în oglinzi, apoi începe din nou să vorbească. CELĂLALT
BĂRBAT se uită în gol.

50
 Autobahn

BĂRBATUL: De exemplu, acum câteva seri – poate două

sau trei – m-am dus la un film, m-am dus la cinema să
văd filmul ăsta. Un film de acţiune, dar şi plin de părţi
serioase. Unul de genul ăla. Cu tipul ăla. Şi aproape
începuse, de fapt, începuse deja, abia trecuseră câteva
minute, când proiectorul începe să facă figuri. Adică,
schimbă într-una lentilele, rotindu-le prin cadru şi
stricând filmul. Chiar a ars o secundă, ştii felul în care
se vedea înainte, cu imaginea care se topeşte cumva
chiar în faţa ta? Aşa a făcut. Chiar pe faţa tipei, care-i
zâmbea eroului, tipul ăla, care îi ţinea un pistol la
tâmplă. Se antrena pe ea, şi filmul arde. Aşa că am stat
pe întuneric un pic, nu mai mult de un minut sau două,
mâncându-mi Snikers-ul şi chestiile, după care şi-a
revenit şi ne-am putut uita la restul filmului. Fără
probleme. Şi poanta e – şi există o poantă, nu
pălăvrăgesc ca să treacă timpul mai repede – că mă duc
la baie după, pe lângă doi oameni la tejgheaua cu
dulciuri care vorbesc cu vânzătoarea. O roşcatică. Deci,
trec în viteză şi deodată femeia se întinde – nu fata, ci
femeia, cea mai în vârstă – se întinde după mine şi mă
prinde de haină şi mă opreşte, cu expresia asta pe faţă.
O expresie acră, şi zice „Poţi te rog să ne susţii aici?”
Vezi, se plângea despre ce se întâmplase… chestia cu
filmul… şi voia să primească banii înapoi. Stătuse la
întreg filmul dar acum cerea banii. Sau un bilet gratis
pentru altă dată, din cauza gafei ăleia. Şi tipul de lângă
ea – adică, nu erau împreună sau aşa ceva, ca un cuplu,
dar erau uniţi prin „furia” lor – se amestecă şi el, „A fost
intolerabil!” Nu glumesc, a folosit cuvântul ăsta:
„intolerabil”. Şi se uitau la mine să validez asta, să arunc
şi eu mănuşa alături de ei, şi eu zic, destul de molcom,
„Iisuse, probabil sunteţi într-o mare criza”. Ei se uită la
mine – nu cred că au înregistrat complet, că aş putea să
nu fiu de acord cu ei – când eu adaug, „Dacă asta e

51
Neil LaBute

intolerabil, atunci ar fi bine să vă ascundeţi repede,

pentru că n-o să treceţi cu bine prin viaţă”. Şi vorbeam
serios, ştii? Adică, zău aşa… un bilet gratis pentru că au
pierdut o bucăţică dintr-un film de rahat la care
amândoi au intrat cu reducere pentru pensionari? Urăsc
chestiile astea, treburile de genul asta. Chiar le urăsc.
Mă enervează… Oricum, el era homo, nu că ar conta, dar
era. Şi ăştia sunt aşa uneori. Ăştia homo. Ştii, arţăgoşi.

Încă nişte tăcere se strecoară pentru un moment.

BĂRBATUL continuă.

BĂRBATUL: Oricum, eu aduc asta ca dovadă a

imparţialităţii mele în problema asta. Poziţionarea mea la
mijlocul absolut în chestiunea recuperării bunului tău.
Adică, ea se poarta de parcă ai cere un Xbox, pentru
Dumnezeu, la scandalul pe care-l face! Doamne, e… nici
măcar nu se mai fac jocuri pentru nenorocita aia de
chestie, ştii? Nu e despre asta. E despre principii şi fair-
play şi genul asta de consideraţie. Dacă doar pui mâna
pe el şi fugi, dacă faci asta, atunci ne întoarcem în Epoca
de Piatră. Sau Africa, cel puţin… ceea ce e cam acelaşi
lucru, depinde ce carte de istorie citeşti. (Pauză) Ascultă,
ce vreau să spun – eu joc corect, asta fac, chiar dacă mă
costă o călătorie la cinema, aşa că, ştii tu… Nu zic asta
pentru că suntem prieteni, sau pentru că îmi frige buza
sa joc puţin Mortal Kombat sau mă rog, zic asta pentru
că e adevărat. Adevărul. Consola asta de jocuri e a ta,
pur şi simplu. Acum, tu decizi ce vrei să faci în privinţa
asta… (Pauză) Eu o să conduc până ajungi la o
concluzie.

CELĂLALT BĂRBAT se uită la el, gândindu-se. Linişte.

CELĂLALT BĂRBAT: Ia-o pe Division.

52
 Autobahn

BĂRBATUL: Acum mai vii de-acasă… acum mai vii de-

acasă, omule! O da.

BĂRBATUL ia un viraj la dreapta şi zâmbeşte în timp ce o

face. CELĂLALT BĂRBAT se holbează pe fereastră.

BĂRBATUL: O Doamne. O Doamne, Doamne, Doamne,

Doamne. Da, da, da! E momentul astăzi – ca în cântecul
ăla, ştii tu… „Time has come today!” – timpul a venit şi
cineva ar face bine să fie pregătită, ştii? Ar-face-bine-să-
fie-pregătită, pentru că totul e în pregătire. Este. Cineva,
şi nu dau nume, dar o tipă cu un nou prieten şi care nu
simte nici un fel de durere… aş face bine să ia seama.
Asta e tot ce am de spus, şi nu mai zic nimic. Cineva ar
face bine să ia nişte nenorocită de seamă…

Conduc în continuare, dând din cap pe un ritm imaginar,

amândoi uitându-se drept înainte.

---- CORTINA ----

53
Neil LaBute

ROAD TRIP

Un BĂRBAT şi o FATĂ merg cu maşina traversând ţara.

Ea tocmai se trezeşte.

BĂRBATUL: Hei.
FATA: Hei.
BĂRBATUL: Cum te simţi?
FATA: Ok.
BĂRBATUL: Doar ok?
FATA: DA. Tot felul de gâlme în drum. Aşa mi s-a părut.
BĂRBATUL: Drum în construcţie.
FATA: Aha.
BĂRBATUL: S-a mers doar pe o bandă în unele părţi.
FATA: Hmm. Pai, sunt bine. Cred…
BĂRBATUL: Sigur.
FATA: A-ha. Încă obosită.
BĂRBATUL: Pai, sigur, clar că eşti obosită. Suntem pe
drum de multă vreme, aşa că e uşor de înţeles.
FATA: Cât de mult?
BĂRBATUL: Majoritatea zilei de azi… de ieri dup-amiază.
De când s-a terminat şcoala.
FATA: Cât e ceasul acum?
BĂRBATUL: Două jumătate. Aproape. Ai fi la ora de sport
acum.
FATA: Huh.
BĂRBATUL: Mda.
FATA: Deci, am făcut cam douăzeci şi ceva de ore? Pe
drum, vreau să zic.
BĂRBATUL: Cam aşa, oricum.
54
 Autobahn

FATA: Oau.
BĂRBATUL: Merge repede, nu-i aşa?
FATA: Destul de.
BĂRBATUL: Mă rog, nu-i o rachetă, dar oricum… destul de
repede. Ai dormit ceva în dimineaţa asta.
FATA: Mi-era somn.
BĂRBATUL: Ştiu.
FATA: Am încercat să rămân trează, dar eram…
BĂRBATUL: E ok. Ştiu.
FATA: Mi-e…
BĂRBATUL: Ce?
FATA: Nimic.
BĂRBATUL: Nu, spune. Spune. Ţi-e ce?
FATA: Mi-e doar… mi-e cam dor de prietenii mei.
BĂRBATUL: Ştiu că ţi-e dor. Ştiu asta. Am vorbit despre
asta, mai ştii?
FATA: Da.
BĂRBATUL: Sunt prietenii tai, deci o să-ţi fie dor de ei. Sau
de familia ta. E normal.
FATA: Presupun.
BĂRBATUL: E absolut normal.
FATA: Huh.
BĂRBATUL: Promit. Oricărui om normal i-ar fi dor de
părinţi dacă ar pleca undeva o vreme. În tabără, sau în
excursie, sau mă rog. Sau dacă stai în cămin.
FATA: Mda.
BĂRBATUL: Ai mei m-au trimis la şcoala militară când
aveam 7 ani. Şapte ani şi m-au trimis pachet la mama
dracului în Virginia. Am stat 4 ani acolo.
FATA: Pe bune?
BĂRBATUL: O, da. Cu uniformă şi toate alea.
FATA: Super.
BĂRBATUL: Eu n-am zis aşa, deloc. Boceam într-una ca un
sugar, în fiecare noapte. Voiam aşa de tare să vina să mă
ia ai mei. Nu-i lăsam pe ceilalţi să mă prindă – plângând,
adică. Dar o făceam, oricum.

55
Neil LaBute

FATA: Scuze.
BĂRBATUL: Ei, asta e… a trecut. Nu? De-asta i se zice asa,
„trecutul”, fiindca asta e. Trecut.
FATA: Probabil.
BĂRBATUL: Clar. Nu e doar un cuvant inventat, bun
pentru ziaristi sau academicieni sau asa ceva…
Inseamna exact ce e. E cel mai bun cuvant pentru asta.
„Trecut”.
FATA: Asta asa e.
BĂRBATUL: Da. E foarte adevarat.
FATA: Mai esti suparat pe mine?
BĂRBATUL: Ce?
FATA: Suparat pe mine. Fiindca am fost asa… stii tu. Cand
am pornit la drum.
BĂRBATUL: Nu, deloc.
FATA: Sigur?
BĂRBATUL: Sunt foarte sigur?
FATA: Bine.
BĂRBATUL: E ok, inteleg.
FATA: Serios?
BĂRBATUL: Clar. Erai speriata. E o mare chestie, sa
traversezi tara pentru prima data, evident ca esti putin
emotionata.
FATA: N-am vrut sa te lovesc.
BĂRBATUL: Nu ma doare.
FATA: Ma bucur.
BĂRBATUL: Ustura un pic, dar…
FATA: Pe bune?
BĂRBATUL: Nu, glumesc.
FATA: A. ‘mbine.
BĂRBATUL: E in regula. Nici o problema.
FATA: Super.
BĂRBATUL: M-ai enervat teribil pe moment, evident, dar…
FATA: Scuze.
BĂRBATUL: Nu, e in regula, doar ziceam…
FATA: Ce?

56
 Autobahn

BĂRBATUL: Îţi spun adevărul. Acum înţeleg, dar m-a iritat

teribil în timp ce o făceai. Cum te ţineai tu de uşa aia de
baie şi mă loveai de parcă ai fi fost…
FATA: Ştiu.
BĂRBATUL: Chiar eram furios, şi de-asta am ţipat aşa la
tine. Am ridicat vocea aşa.
FATA: E-n regulă.
BĂRBATUL: Nu sunt aşa de obicei. Ştii asta, nu?
FATA: Da.
BĂRBATUL: Ştii că nu sunt o persoană zgomotoasă, care
perorează şi aiurează tot timpul şi tot felul de prostii d-
astea. Zău aşa…
FATA: Ştiu asta.
BĂRBATUL: Bine. Pentru că nu sunt. Eu nu sunt aşa.
FATA: Nu, nu te-am văzut niciodată aşa. Adică, până ieri.
BĂRBATUL: Despre care tocmai ţi-am explicat.
FATA: Sigur. Aa… nu m-ai fi rănit pe bune, nu?
BĂRBATUL: Ce?
FATA: Că aşa ai spus, în timp ce…
BĂRBATUL: Ştiu, dar eram…
FATA: Oricum ai zis-o şi m-a, aaa, nu ştiu… speriat.
BĂRBATUL: Îmi pare rău.
FATA: N-ai face-o, totuşi, nu? Chestia.
BĂRBATUL: Am eu faţă că aş face asta? Huh?
FATA: Nu, dar…
BĂRBATUL: Bine, atunci.
FATA: Doar ca păreai, nu ştiu… A fost îngrozitor.
BĂRBATUL: Păi, eu sunt un om mare. Oamenii mari sunt
îngrozitori. Adică, uneori.
FATA: Ok.
BĂRBATUL: Şi mama ta ţipă, nu-i aşa?
FATA: Da.
BĂRBATUL: Ştiu că da.
FATA: Da, e-n stare să ţipe destul de tare.
BĂRBATUL: Am auzit-o. La şcoală, chiar… pe holuri, de
câte ori n-a venit să te ia şi ţi-a ţipat în ureche… Am

57
Neil LaBute

văzut-o făcând asta.

FATA: Ştiu că ai văzut.
BĂRBATUL: Deci, aşa. Zic doar că oamenii fac asta uneori,
când sunt frustraţi sau ca o coardă întinsă. Urlă. Spun
lucruri pe care nu le cred.
FATA: Mda.
BĂRBATUL: Te purtai ca un copil acolo, la dracu’n praznic,
şi eu eram cam încins şi mi-am pierdut firea, asta-i tot.
Am zis deja că îmi pare rău.
FATA: Ok. Şi mie.
BĂRBATUL: Dar nu poţi să te porţi aşa, adică, nu la un
popas, aşa, cu oameni peste tot.
FATA: Scuze.
BĂRBATUL: A fost jenant, şi eu voiam doar să-i dăm
drumul. De-acolo. Familiile alea încercau să facă
picnicuri sub chestiile alea de pânză şi tu plângeai şi te
purtai aşa. Pur şi simplu m-a apucat.
FATA: Eram furioasă.
BĂRBATUL: E în regulă, am zis asta deja. E normal să-ţi
arăţi sentimentele. Senzaţiile sau de-astea. Da’ nu aşa să
te dai în spectacol în public, asta nu suport.
FATA: Ok.
BĂRBATUL: Ţi-am mai spus şi înainte – înainte de asta,
oricum – şi am vorbit serios. „Fă ce vrei, dar fă-o în
particular”. Asta e un lucru de ţinut minte.
FATA: O să ţin.
BĂRBATUL: Promiţi?
FATA: Da.
BĂRBATUL: Tata m-a învăţat asta.
FATA: Ştiu, mi-ai spus. Şi o să ţin. Minte, adică.
BĂRBATUL: Pai bine, atunci te iert.
FATA: Mulţumesc.
BĂRBATUL: Cu plăcere.
FATA: Mersi.
BĂRBATUL: Ştii, tu ar fi trebuit să joci soccer.
FATA: Huh?

58
 Autobahn

BĂRBATUL: Soccer. Ai fi fost bună la asta, cu şutul ăla.

FATA: A. Mda…
BĂRBATUL: Nu glumesc.
FATA: Ştiu.
BĂRBATUL: Ai o mişcare destul de bună cu piciorul ăla
drept.
FATA: Faci mişto de mine.
BĂRBATUL: Nu, vorbesc foarte serios. Zău.
FATA: Nici măcar nu m-au ales în echipă.
BĂRBATUL: Ai încercat să intri?
FATA: Mda.
BĂRBATUL: Când?
FATA: Anul trecut?
BĂRBATUL: Ai încercat sezonul trecut?
FATA: Mda, am încercat. M-au respins în ultima zi.
BĂRBATUL: Nu mi-ai zis asta niciodată.
FATA: Probabil am uitat. Oricum, n-am intrat în echipă,
aşa că nu contează.
BĂRBATUL: Mda, păi bobocii nu prea ajung în echipă,
oricum. Aşa că… E bine că ai încercat. Bravo ţie.
FATA: Mersi.
BĂRBATUL: Vorbesc serios.
FATA: Mulţumesc.
BĂRBATUL: Sporturile de echipa sunt un lucru bun, cred.
În general, adică.
FATA: Sigur.
BĂRBATUL: Nu toate, dar majoritatea. Uneori devin prea
serioşi, antrenorii, unii din părinţi şi de-aia nu mai e
distractiv. Aşa gândeam eu oricum, când eram de vârsta
ta.
FATA: Eu joc softball vara.
BĂRBATUL: Ştiu asta.
FATA: A, da. Mda.
BĂRBATUL: Te-am urmărit cum joci.
FATA: Aşa e.
BĂRBATUL: Zic doar… e bine ca ai încercat să intri în

59
Neil LaBute

echipa de soccer, fiindcă e un sport relativ nou şi chestii,

care abia a început să ia amploare în ţara noastră, şi e
super să participi la ceva nou. E ceva special.
FATA: Nu-mi place chiar aşa de mult.
BĂRBATUL: Mă rog, tot restul lumii îl adora.
FATA: Ştiu.
BĂRBATUL: Sportul nr. 1 mondial.
FATA: Serios?
BĂRBATUL: Aşa cred… cred c-am citit asta undeva.
FATA: Oau. E super.
BĂRBATUL: Mda. E o super chestie, în cele mai multe
locuri din lume. De fapt, îi zice fotbal, în orice altă ţară.
FATA: Pe bune?
BĂRBATUL: Da. E felul lor de fotbal, lucru normal, dacă
stai să te gândeşti.
FATA: Zău?
BĂRBATUL: Clar. Uită-te cât îşi folosesc picioarele când
joacă. Aleargă chestia aia peste tot. Şi în fotbalul
american, noi nici nu prea şutăm vreodată.
FATA: La golurile printre bare.
BĂRBATUL: Da, şi aruncări de pe margine, ştiu. Da’ zic,
una peste alta. Dacă te uiţi la un joc întreg, e o parte
destul de mică din ce se întâmpla acolo.
FATA: Asta cam aşa e.
BĂRBATUL: Ia uite… acolo… ai văzut?
FATA: Ce?
BĂRBATUL: O căprioară. Două.
FATA: Nu…
BĂRBATUL: O mamă cu puiul. Pur şi simplu stăteau pe
câmp.
FATA: Am ratat-o.
BĂRBATUL: Erau chiar acolo. În tufişuri.
FATA: Putem să ne întoarcem?
BĂRBATUL: Nu.
FATA: Te rog?
BĂRBATUL: Nu. Nu se poate, dar o să fim cu ochii-n patru.

60
 Autobahn

FATA: Trebuie doar să o iei…

BĂRBATUL: Am zis nu.
FATA: Bine.
BĂRBATUL: Uita-te pe geam, poate observi una. Probabil
destul de puţine pe-aici, cu peisajul asta.
FATA: Mda.
BĂRBATUL: Oricum…
FATA: … da. Oricum…
BĂRBATUL: Ţi-e foame?
FATA: Nu.
BĂRBATUL: Nu te-am văzut niciodată fără poftă de
mâncare.
FATA: Pai, poate. Un pic.
BĂRBATUL: Aşa mai vii de-acasă.
FATA: Doar de McDonalds sau aşa ceva.
BĂRBATUL: Mă opresc dacă văd unul.
FATA: ‘mbine.
BĂRBATUL: Drive-in. Nu înăuntru.
FATA: Bine.
BĂRBATUL: Doar aşa, ştii. Şi ne încetineşte.
FATA: Vreau doar un burger sau ceva. Filet-o-Fish.
BĂRBATUL: Nimic nutritiv în astea.
FATA: Ce?
BĂRBATUL: Filefisul.
FATA: Nu se cheamă aşa.
BĂRBATUL: Oricum s-ar chema.
FATA: Tocmai am zis. Filet-o-Fish.
BĂRBATUL: Mă rog, asta. Sandviş cu peşte. Ştii ce vreau să
spun, că am zis bine numele sau nu.
FATA: Ştiu, vroiam doar să ne radem.
BĂRBATUL: Hmmmmm.
FATA: Caraghioasă.
BĂRBATUL: Mă rog, n-are, oricum îi spui.
FATA: N-are ce?
BĂRBATUL: Nu e bun pentru tine.
FATA: Credeam că peştele e un fel de mâncare sănătos. Ai

61
Neil LaBute

zis şi tu asta odată.

BĂRBATUL: Tocmai asta e. Peştele e, dar nu peştele de la
McDonalds. Nu prea e nici un peşte în ele, cred. Sau nu
d-ăla bun oricum.
FATA: D-ăla bun?
BĂRBATUL: Peştele. Sau… poate e rechin.
FATA: Serios?
BĂRBATUL: Sigur. Companiile mari fac asta… îţi spun că
mănânci o chestie şi de fapt îţi bagă altceva. Poate un
peşte-sabie sau peşte-pisica, sau altfel de monstru
marin.
FATA: Eeeew!
BĂRBATUL: Mda.
FATA: Asta e naşpa.
BĂRBATUL: Ştiu. Dar se întâmplă.
FATA: Pai, o să iau un cheeseburger, atunci.
BĂRBATUL: Bună alegere.
FATA: Şi o Cola.
BĂRBATUL: Cartofi?
FATA: Ok.
BĂRBATUL: Atunci iei meniu.
FATA: Da, dar nu de-ăla mare.
BĂRBATUL: Doar un meniu simplu. Bine.
FATA: Da.
BĂRBATUL: La fel si eu. Dar cu BigMac. Îmi plac bucăţile
alea mari de ceapa din el.
FATA: Sunt altfel decât la celelalte?
BĂRBATUL: O, da. Sunt, aaa… pentru sandvişurile
obişnuite bucăţele finuţe de ceapă, dar la BigMac sunt
numai bucăţi mari.
FATA: N-am ştiut asta.
BĂRBATUL: E adevărat. Să te uiţi.
FATA: Aşa o sa fac.
BĂRBATUL: Bine.
FATA: Mama mă lasă să iau doar cheeseburgeri normali.
Sunt mai ieftini.

62
 Autobahn

BĂRBATUL: Huh. Pai, cu mine, poţi să iei tot ce vrei.

FATA: Super.
BĂRBATUL: În afară de peşte.
FATA: Ok. Cât mai e până acolo?
BĂRBATUL: Până la McDonalds?
FATA: Nu… acolo unde mergem. Locul ala. Cabana.
BĂRBATUL: Abia aştepţi, nu? S-ajungem acolo, adică…
FATA: Mda. Sună distractiv.
BĂRBATUL: Este distractiv.
FATA: Drăguţ.
BĂRBATUL: Şi e chestia noastră. Un secret. Nimeni nu ştie
de asta, doar tu şi cu mine.
FATA: Îmi place asta.
BĂRBATUL: Şi mie. Şi putem să ne relaxam şi să ne jucăm
de-a mama şi de-a tata şi să facem orice vrei. Absolut
orice.
FATA: Să urcăm pe munte?
BĂRBATUL: Desigur.
FATA: Şi să înotăm?
BĂRBATUL: Clar. Clar că poţi înota. Nici nu trebuie să
porţi costum, adică, dacă nu vrei.
FATA: Vreau. E scârbos să nu.
BĂRBATUL: Ei, nu e aşa rău. Eu făceam asta când eram de
vârsta ta. Când familia mea a început să meargă acolo.
FATA: Mă rog, suna ciudat. În pielea goală.
BĂRBATUL: Nu, e drăguţ. Cel puţin când e noapte.
FATA: Hmmm. Poate. Tot m-aş simţi aiurea.
BĂRBATUL: Mda, dar nu e nimeni în jur acolo. E foarte
izolat, locul asta. Ferit.
FATA: Ce înseamnă asta?
BĂRBATUL: Ce?
FATA: Izolat. Adică cum?
BĂRBATUL: Ascuns. În afara cărărilor bătute.
FATA: A. Deci, nu sunt oameni în jur? Copii, adică.
BĂRBATUL: Nope.
FATA: Telefon.

63
Neil LaBute

BĂRBATUL: I-i.
FATA: Televizor, măcar.
BĂRBATUL: Sigur. Sigur că d-asta e. Dar fără cablu.
FATA: Aha. Ok.
BĂRBATUL: Doar tu şi cu mine. Cum am zis.
FATA: Da. Am GameBoy-ul, oricum.
BĂRBATUL: Bine.
FATA: În regulă. Cât mai e? În mile…
BĂRBATUL: Aa, nu ştiu.
FATA: Nu ştii s-ajungi acolo?
BĂRBATUL: Ba da, sigur că ştiu. Ştiu s-ajung acolo, doar
că nu ştiu cât o să dureze. În ore sau oricum.
FATA: Păi, aproximativ.
BĂRBATUL: Nu.
FATA: Hai, te rog.
BĂRBATUL: Nu vreau să te supăr dacă greşesc. Dacă zic o
cifră, atunci o să te uiţi la ceas ca să mă faci să respect
ce-am zis.
FATA: Nu, n-o să fac asta.
BĂRBATUL: Ba da.
FATA: Ba nu, promit.
BĂRBATUL: Sigur?
FATA: A-ha. Foarte sigur. Zi.
BĂRBATUL: Aa… păi, poate tot restul zilei. Încă câteva ore
sau aşa ceva. Cam aşa.
FATA: Super.
BĂRBATUL: Cam aşa, oricum. Aproximativ.
FATA: Asta nu e rău.
BĂRBATUL: Nu, păi ţi-am spus eu…
FATA: Mai puţin decât am făcut deja…
BĂRBATUL: Exact. Mult mai puţin. Şi asta mergând la
limita maximă de viteză.
FATA: Ceea ce ar trebui să facem.
BĂRBATUL: Ceea ce facem. După reguli… ce te-am învăţat
în Driver’s Ed.
FATA: Mda.

64
 Autobahn

BĂRBATUL: Întotdeauna vreau să mă integrez.

FATA: Întotdeauna?
BĂRBATUL: De cele mai multe ori. Da. N-am nevoie să ies
în evidenţă, să mă dau în spectacol. Las asta altora, cei
sociabili.
FATA: Eu sunt sociabilă.
BĂRBATUL: Da, dar nu aşa. Nu te dai mare şi toate astea.
FATA: Nu, nu mă dau. Nu ca fetele din formaţiile alea sau
de-astea. Majorete…
BĂRBATUL: Da, nu, urăsc asta. Tipul ăla de fată „uită-te la
mine!”.
FATA: Eu nu sunt aşa.
BĂRBATUL: Ştiu că nu eşti. Ştiu. Şi îmi place cum eşti.
FATA: Serios?
BĂRBATUL: Foarte mult. Ştii asta.
FATA: Da, mă rog.
BĂRBATUL: Ţi-am zis asta.
FATA: Aşa e.
BĂRBATUL: Bine atunci…
FATA: Hei, uite un Burger King.
BĂRBATUL: Vrei acolo mai bine?
FATA: Îmi place mai mult la McDonalds.
BĂRBATUL: În regulă. Să aşteptăm?
FATA: Da, hai.
BĂRBATUL: Bine. Atunci îi dau înainte. Mergem până
ajungem acolo.
FATA: Ok.
BĂRBATUL: O să fiu cu ochii în patru. După arcadele
galbene.
FATA: Atunci poate mă odihnesc puţin. Până când ajungem
la unul.
BĂRBATUL: Aşa să faci.
FATA: Trag un pui de somn.
BĂRBATUL: Da.
FATA: Trezeşte-mă când…
BĂRBATUL: Aşa o să fac. Hei, aş putea să te mângâi pe

65
Neil LaBute

păr… în timp ce conduc, adică…

FATA: De ce?
BĂRBATUL: Fiindcă e relaxant. Eşti obosită şi asta o să te
ajute să aţipeşti…
FATA: Serios?
BĂRBATUL: Sigur. E un fel de masaj, asta-i tot. Oamenii
fac asta copiilor lor tot timpul. Sunt sigur că şi mama ta
îţi făcea aşa.
FATA: Mă îndoiesc.
BĂRBATUL: Nu, pun pariu că da, poate când erai mică.
FATA: …aa. Poate.
BĂRBATUL: Oricum. Vrei? E o senzaţie plăcută.
FATA: Bănuiesc…
BĂRBATUL: E ok?
FATA: Da.
BĂRBATUL: Bine. Doar cu un deget, măcar. Uite, doar
două degete de-ale mele în părul tău, mângâindu-l…
FATA: Mă rog. Dacă vrei tu…
BĂRBATUL: Vreau.
FATA: De ce?
BĂRBATUL: Pur şi simplu.
FATA: Bine. Mă-ndoiesc totuşi că o să pot dormi.
BĂRBATUL: Asta nu-i o problemă. Tot vreau. Tot vreau s-o
fac.
FATA: Bine.
BĂRBATUL: Vreau.
FATA: …’mbine.

FATA clipeşte şi ochii i se închid, iar BĂRBATUL continuă

să conducă. Îi pipăie parul.

---- CORTINA ----

66
 Autobahn

AUTOBAHN

Un BĂRBAT şi o FEMEIE într-o maşină – BĂRBATUL la

volan, FEMEIA pe locul de lângă. După o vreme, ea vorbeşte

FEMEIA: Cu toţii facem lucruri mizerabile, bănuiesc. Asta

e. Toate chestiile asta mizerabile care până la urmă ne
prind din urmă. Corect? Nu ştiu… e greu să nu simţi
asta uneori, sentimentul ăsta de, ştii tu, regret. Mă rog,
poate nu asta, nu regret adevărat, ca şi cum am fi nişte
nazişti sau aşa ceva, ascunzându-ne în Noua Scoţie şi
sperând că nu şi-a dat nimeni seama că noi eram în
filmul ăla de pe History Channel… dar înţelegi ce vreau
să spun, nu? Sigur. Sunt sigură că şi tu simţi aşa. Cred
că aşa sunt lucrurile în ziua de azi, toată ţara trăieşte
acum cu o… mă rog, ce-o fi. O boală. Da, un sentiment
bolnav în sinea ta, care zice „Hei, alo, ce se întâmplă?
Am o durere aici care-mi spune că nu suntem buni de
nimic”. Mă rog, poate că aşa sunt eu mai dramatică, dar
aşa e. O voce mică, nemişcată. (Pauză) Am urmat cursuri
de Actorie în şcoală, ţi-am spus asta vreodată? O da.
Eram chiar o micuţă actriţă… am avut rolul principal în
câteva producţii şi chiar am şi cântat un pic. Nu prea
eram bună la dans – întotdeauna am crezut că e o artă
dificilă, nu eşti de acord? Dansul – dar eram cunoscută
pentru ariile mele şi puteam să vărs o lacrimă la
indicaţie. Aproape literalmente la indicaţie. Aşa i se
spune în actorie… indicaţie. Când e rândul tău să faci
ceva, şi eu eram în stare, prin har sau doar prin
67
Neil LaBute

exerciţiu, să râd sau să plâng ca cei mai buni. Cei mai

buni din Teddy Roosevelt Junior High, mă rog… Aşa că,
de-asta am făcut ce-am făcut mai înainte… am jucat un
pic adineauri.

Merg în tăcere o perioadă. FEMEIA trage cu ochiul la

BĂRBAT.

FEMEIA: Nu că aş crede că ce am făcut e oribil, adică, pe

hârtie. Pe hârtie vezi că oamenii fac chestii de genul ăsta
tot timpul… o fac şi îşi continuă vieţile destul de fericiţi.
E absolut adevărat. (Pauză) Este vorba de „noi”, nu? Şi
tu ai simţit la fel, ştiu că aşa e, am vorbit despre asta şi
cred că a fost o decizie de bun simţ din partea noastră.
Aproape un sacrificiu, pe bune, dacă stai să te gândeşti,
pentru că în primele luni părea că suntem toţi fericiţi.
Aşa m-am simţit eu, oricum. Ca şi cum eram o familie şi
urma să fim aşa pentru tot restul zilelor noastre. Exact
cum poţi vedea pe orice canal de televiziune. Ca în
serialele alea de comedie de o jumătate de oră care sunt
acum. Era exact aşa. Dar nu ştii niciodată, nu? Nu, pur
şi simplu nu ştii ce se întâmplă în inima unei persoane,
nu poţi fi niciodată sigur. Adică, te uiţi la ei, îi studiezi la
ghişee, sau la micul dejun înainte să plece la şcoală
dimineaţa, dar nu-ţi poţi da seama cu adevărat.
(Amintindu-şi) Prima oara când ne-a zâmbit, în timpul
vizitei la agenţie, îţi aminteşti? Ştiu că era bolnav, îi
curgea nasul şi toate astea, dar era ca pruncul Iisus
strălucind la tine… aşa mi-a părut mie. Ca şi cum mă
uitam direct în staul sau aşa ceva… îi adusesem
pachetul ăla mare de – beţişoare parfumate, cred – şi
uite-l, cum se uită la mine cu ochii ăia mari şi albaştri şi
dându-mi să înţeleg că era începutul unei perioade
glorioase. Aşa am simţit eu. Acum, ştiu, ştiu că era mai
mare de-atât, un bebeluş, dar zic cum m-am simţit. Asta
a fost senzaţia pe care am receptat-o. Şi oricum, nu

68
 Autobahn

exista poze cu Iisus adolescent, aşa că doar la asta mă

pot raporta. Bebeluşul. Mă rog, plus cele de la
maturitate, desigur. Hristos matur. Dar era, nu-i aşa?
Era aproape aşa, că însuşi Copilul… era frumos. Da.
(Pauză) Mă întreb dacă Hristos chiar avea ochi albaştri…
ştii, cum îl arată în emisiunile alea? Hmm… Mă întreb.

Se uită la însoţitorul ei, apoi continuă. El priveşte în zare.

FEMEIA: Ştiu că e greu, ştiu asta. E totalmente greu şi pot

simţi deja golul care apare în mine… în noi. Plus banii.
Sunt absolut conştientă şi de partea asta. Dar nu cred
că aş mai fi putut suporta încă un telefon de la
consilierul lui sau de la poliţie, ştii? Chiar nu cred că aş
mai fi putut. Când oamenii încep să se uite la tine în
magazin – şi nu-mi pasă că e doar un non-stop sau nu –
atunci e momentul să faci ceva. Să ieşi în faţă şi să faci
ce crezi că trebuie ca să te simţi bine şi în siguranţă şi
un bun cetăţean. Nu crezi? Păi, eu cred. (Pauză) Plus,
maşina asta nu-i făcută pentru curse, n-ai spus tu aşa?
Te-am auzit urlând la el ultima data, şi sunt de acord.
Ăsta nu-i un vehicul de performanţă pe care un om să-l
poată alerga în sus şi-n jos pe autostradă de parcă ar fi
pe una din chestiile alea din Germania. Cum se cheamă,
cu asta, aa, zi-i pe nume, ştii tu… limita de viteză
deschisă? (se gândeşte) „Autobahn”. Asta e, un
autobahn. Mă rog, nu ştiu ce înseamnă asta, exact, cum
s-ar zice în engleza normală, dar noi nu locuim lângă
vreo d-asta, şi nici n-are vârsta necesară să facă asta. Să
ia maşina din garaj – adică, de ce să nu-i spunem pe
nume, se cheamă furt, nu? Pur şi simplu – şi să se
plimbe cu ea prin oraş. Nu-mi pasă că a văzut asta în
vreun film sau că prietenii lui l-au pus, lucru de care nu
mă îndoiesc – dar nu poate să facă asta. A avut multe
ocazii să se oprească, i-am dat, mă rog… numai ocazii,
iar el n-a putut să se oprească. Nu s-a putut opri din a-

69
Neil LaBute

mi căuta în geantă sau din a ne spune în fel şi chip sau

din oricare din chestii, dacă o luăm aşa, până la urmă. A
putut? Nu… era pur şi simplu prea mult. Prea, prea
mult, şi nu pentru asta am semnat când am devenit
părinţi adoptivi. Nu sunt o poliţistă. Nu sunt Angie
Dickinson cu o freză drăguţă şi un pistol în geantă. Sunt
un adult care lucrează şi n-am timp să fac asta. Să fiu
mama cuiva. Nu, nu vreau să spun asta, am fost mama
lui, sunt, dar el... ştii ce e? Forţa lucrurile. Ne-a forţat pe
noi. A forţat limitele, şi orice altceva de care se împiedica.
Cine ştie cum erau părinţii lui biologici – am o idee,
mersi foarte mult – dar era o persoană care ar fi forţat
până n-ar mai fi rămas nici un fel de spaţiu… în spaţiu.
Ştiu că pare greşit, să folosesc „spaţiu” de două ori în
aceeaşi propoziţie, dar aşa era. Ştii ce vreau să spun.
Nu-ţi lăsa nici un pic de spaţiu. Spaţiu în care să te
mişti. (Pauză). Plus arma. Adică, Doamne! Să iei o armă
la şcoală, chiar dacă e doar ca să te dai mare cu colegii
tăi… până aici. Absolut până aici, asta e. Chiar şi cei de
la agenţie ne-au spus asta. Nu ştiu dacă ai auzit-o,
roşcata care era în biroul din spate, dar ea a zis că am
făcut cel mai bun lucru. A zis – dacă-mi permiţi să o
interpretez din nou – „Voi doi aţi făcut cel mai bun lucru
în cazul asta. Clar cel mai bun lucru”. S-a uitat fix în
ochii mei în timp ce ne scotea ultimul cec şi a zis asta,
aşa că m-am simţit mult mai bine când am auzit-o.
Adică, o simţeam, simţeam în inima mea, dar e
întotdeauna mai bine dacă ţi-l confirmă cineva.
Instinctul. (Pauză) Şi putem aduce oricând pe altcineva
în căminul nostru, aşa mi-au spus. Suntem la nivelul
trei pe tabelul de permise, aşa că avem deja voie s-o
facem din nou, dacă asta vrem. Poate o fată de data
asta… n-ar fi drăguţ? Şi poate mai de tânără. În felul
ăsta, dacă e un pic mai tânără… îi putem face o impresie
mai mare din prima şi n-am mai ajunge într-un moment
ca ăsta.

70
 Autobahn

Se uita la el pentru confirmare, dar BĂRBATUL continuă

să se uite prin parbriz.

FEMEIA: Şi a mai zis, roşcata, că asta e complet tipic.

Acuzaţiile pe care le face. E o păcăleala obişnuită pe care
o fac puştii de tipul ăsta când sunt aduşi înapoi sau
trebuie să fie plasaţi în alte medii… e destul de normal
ca ei să spună că au fost abuzaţi în vreun fel. Sexual,
sau ce vrei. Cred că e ceva bolnav şi îmi pare foarte rău
că a trebuit să treci prin asta, iubitule, dar ea m-a
asigurat că se întâmpla tot timpul şi că 9 din 10 – de
fapt a zis 8, 8 din zece, dar şi aşa e un număr destul de
mare – răsuflă. Renunţă la acuzaţii, sau puştiul zice că
nu s-a întâmplat cu adevărat sau aşa ceva. Aşa că, fără
griji. Şi ştii că te cred, nu? Ai sprijinul meu complet şi
total… Adică, de ce ai pune vreodată un deget pe băiat?
Un băiat tânăr pe care l-am luat ca pe fiul nostru, copilul
nostru? Sunt conştientă că oamenii fac asta, nu sunt o
gospodină naivă care se uita doar la telenovele şi găteşte
friptura cu cartofi, eu nu sunt aşa… Citesc ziarele şi mă
uit la ştiri şi ştiu ce se întâmplă, sigur că se întâmplă,
dar zău aşa. Cum a putut să facă asta? Mă sperie, chiar
mă sperie. Că a putut sta sub acoperişul nostru,
mâncând cu tacâmurile noastre, şi a adăpostit un suflet
ca ăla. Nu ştii niciodată, nu? Nu. Niciodată…

BĂRBATUL se uita la FEMEIE un moment – îşi întoarce

privirea când ea se uita la el. Ea pune o mâna reconfortantă
pe genunchiul lui.

FEMEIA: Mă rog, nu contează… o să treacă şi o să fim

exact cum eram înainte. Bine şi în regulă. Bine şi în
regulă, fiindcă asta suntem noi… oameni buni şi în
regulă care se bucura de un loc în comunitate. Am întins
o mână către cineva, un tânăr care avea nevoie de noi, şi

71
Neil LaBute

nu mi-e ruşine de asta. Nu simt altceva decât mândrie şi

vreau s-o fac din nou. Tu? Dragule? Nu simţi că ar
trebui s-o facem din nou şi să facem cunoscut tuturor că
băiatul ăsta a fost ca un blip pe radar, un fel de, un soi
de măr stricat în coş, şi că nu noi suntem problema? Eu
aşa simt. Exact aşa mă face incidentul ăsta să mă simt
şi eu am fost mereu cea care sare la loc în şa şi
călăreşte. Ştii că aşa sunt. (Râde) Am jucat chiar şi Ioana
d’Arc odată, da, într-o piesă la şcoală. La liceul de care-ţi
spuneam. E adevărat. Căram calul ăsta mare de papier-
mache în jurul umerilor cu nişte curele şi aveam o
armura de carton – chiar am pus-o pe mama să-mi taie
părul mai scurt, aşa de entuziasmată eram – şi am spus
povestea fetei ăleia din Franţa care a devenit o eroină şi o
martiră pentru poporul ei. Am o poză pe undeva, un
instantaneu făcut de unchiul meu… el îmi făcea mereu
poze. Fratele mamei mele. (Pauză). Oricum, asta trebuie
să facem. Să ne urcam din nou în şa şi să călărim.

BĂRBATUL dă din cap fără să se uite. FEMEIA încasează

asta şi zâmbeşte, fericită că primeşte o reacţie din partea
lui.

FEMEIA: Aşa te vreau… Îmi dau seama că ţineai la el. Ai

încercat să îi construieşti o viaţă şi i-ai dat lucruri. I-ai
arătat cum funcţionează totul, ca bărbat. Şi în nici un fel
nu te consider vinovat pentru chestia cu arma. Să cred
că e vina ta că aveai pistolul ăla în casă – am vorbit
despre asta deja. E un lucru foarte bun, poate o să ne
protejeze într-o zi. Sunt de acord. Deci, nu. Cred că am
fost amândoi… altruişti şi plini de grijă şi am avut toate
drepturile să facem ce am făcut. Nişte timp într-o casă
corecţională e exact ce are nevoie acum. De fapt, o cam
cerea. Aşa e. O cerea tare de tot şi noi nici măcar n-am
putut vedea semnele. Aşa de mult l-am iubit. Ne plăcea
să-l avem cu noi. (Râde) Poate dacă n-ar fi cerut-o la 80

72
 Autobahn

de mile la ora în Cabriolet-ul nostru, l-am fi putut auzi

mai bine! Corect? Aşa cred. (Pauză). E ciudat că… am
citit într-o revistă undeva, una din multele reviste pe
care le am – ştiu, ştiu, prea multe – am văzut o schemă a
vieţii noastre, una din chestiile alea ca o plăcintă care
împarte timpul în secţiuni, şi zicea că noi ca popor
petrecem 80% din viaţă în maşina. Da. În automobile.
Nu e remarcabil? În propriile maşini, sau maşinile altora.
Ale celor dragi, în majoritate. Hmm… poate asta făcea,
nu crezi? Conducea ca un nebun prin oraş pentru că ne
iubea prea mult… poate. (Rânjeşte) Mă rog. A fost destul
de interesant, oricum, când l-am citit. Articolul ala…

Conduc în tăcere, amândoi uitându-se drept înainte.

FEMEIA: Şi cel puţin nimic din astea nu ne-a atins.

Corect? Adică, centrul a ceea ce suntem noi. Ce avem.
Pentru asta sunt cel mai recunoscătoare. Ca tu şi eu…
legătura noastră nu e pângărită de experienţa asta. (Se
gândeşte) Oare folosesc bine cuvântul? „Pângărită”? Cred
că da… rămânem neatinşi de porcăria asta. Fără păcat,
de fapt. Şi asta, în sine, e o binecuvântare. Am o oarece
senzaţie că am făcut ceva rău, genul ăsta de sentiment
pe care l-am menţionat mai devreme. Nu sunt sigură de
ce. E „mizeria” de care am vorbit, dar sunt sigură că o să
treacă. Sunt sigură. E o chestie care vine de la sine…
femeia aia, cu părul roşu, şi ea a zis asta. „Genul ăsta de
lucruri vin de la sine”. Aşa că e o mângâiere. Dar faptul
că nu a muşcat din, ştii tu – şi îmi dau seama că tu crezi
că exagerez cu cuvântul „dragoste”, ştiu asta, dar – sunt
doar foarte fericită că nu s-a întâmplat aşa.

Ea se apleacă spre el şi îl atinge pe picior. Î-l mângâie un

pic. În fine, el se uita la ea, îşi pune mâna peste a ei, apoi o
retrage. Se întoarce la a privi afară.

73
Neil LaBute

FEMEIA: Da, ştiu… Şi eu te iubesc. Şi eu, şi eu. Cum zicea

Shakespeare, „I love thee”. El sau unul ca el a scris asta,
oricum. I do love thee. (Pauză) Nu ştiu, chiar nu ştiu…
Sunt sigură că el o să fie… bine. Cel puţin peste noapte.
A mai fost acolo, ţină-l Dumnezeu. Cu siguranţă ştie
obiceiurile locului… şi mâine ne putem chema avocatul
şi să putem un punct la tot gunoiul ăsta într-o suflare. O
suflare şi un telefon de 40 de cenţi… Într-adevăr, aşa o
să facem.

Studiază drumul în timp ce el potriveşte oglinda. Linişte

între ei.

FEMEIA: Poate că germanii au înţeles bine, până la urmă.

Nu despre… Nu vreau să spun în toate privinţele, nu,
bineînţeles că nu. Clar nu sunt de acord cu, ştii tu,
politica lor… dar chestia cu maşinile, autobahn-urile
alea, poate nu e o idee rea, de fapt. Poate aşa ar trebui
să fie… noi toţi trecând în viteza unul pe lângă celalalt,
prea rapizi ca să ne oprim, prea grăbiţi ca să ne pese…
pur şi simplu băgând viteză, în micile noastre excursii,
fără nici o senzaţie despre cât de periculoşi sau neatenţi
suntem. Pentru că am fi în siguranţă, nu? Sigur că am fi.
În siguranţă în bulele noastre de sticlă şi oţel – presupun
că e mai mult plastic acum, dar ştii ce vreau să spun –
am fi protejaţi acolo, în maşinile astea, cum ne mişcăm
aşa. Foarte protejaţi în timp ce deraiem într-una. Da. Şi
poate atunci n-am mai suferi aşa mult. Sau n-am mai
simţi aşa de adânc când am fi trădaţi sau părăsiţi sau
pierduţi. Da. Da, asta ar putea fi soluţia. Chiar soluţia de
care avem nevoie. (Pauză) Şi când te gândeşti… că e
acolo în Germania, de atâţia ani… şi n-am observat-o
niciodată înainte de asta. Nu, n-am observat. Nici măcar
o dată.

74
 Autobahn

FEMEIA trage cu ochiul la BĂRBAT din nou, dar el

continuă să se uite în noapte. Ea se întoarce la privitul
drumului.

---- CORTINA ----

75