2. Angelica Liddell – între teatru și performance.

Temele principale: suferință,

violență etc.
Angélica Liddell (Angélica Catalina González) dramaturg, actriță, regizor , poet,
asemenea una dintre cele mai proeminente referințe din teatru spaniol
contemporan.
Născută în Figueras, fiica unui militar, Angélica Liddell a crescut într-o casă
situat lângă un spital de psihiatrie. A primit o educație religioasă la școlile de
călugărițe până la șaptesprezece ani, când s-a mutat la Madrid cu intenția de a
studia dramaturgie.
Dezamăgită de doctrina predată la Liceul Regal de Arta dramatică (RESAD) și, mai
ales, dezamăgită de profesorii săi, abandonează ultimul an pentru a începe
cariera profesională.
Și-a completat studiile de teatru cu o diplomă în psihologie.
“Cultura și educația nu au legătură. Uită-te la cei cinci ani ai mei în Psihologie:
timp pierdut.” Zice Angelica Liddel într-un interviu.
În 1993, Liddel formează compania Atra Bilis Teatro împreună cu actorul
Gumersindo Puche. Acest lucru îi permite să mențină o linie consecventă în
traiectoria sa, fără a o modifica dialoguri, teme sau înscenări (violente și
viscerale). Angelica Liddell îndeplinește funcțiile de dramaturg, regizor și actriță.
Angélica Liddell susține că teatrul lor nu ar trebui să fie un teatru de avangardă,
deoarece este vorba despre ceva primar: oamenii și conflictele lor. Cu toate
acestea, munca sa a reînnoit panorama dramaturgică în teatrul spaniol.
Producția sa teatrală se concentrează pe durere și este fundamental rezultatul
unei căutări personale a adevărului uman și a aspectelor sale cele mai întunecate
și voalate. „Teatrul pasiunii” este strâns legat de importanța prezenței actorului
pe scenă ca „corpul textului”. Este un discurs metareflectiv, aparent adecvat și
spontan, caracterizat prin subversiune ( adică subminare, răsturnare a ordinii) ,
forță expresivă, interogare directă a spectactorului și oferind un orizont larg de
sens.
În piesele sale, Angélica Liddell îl obligă pe spectator să se implice în acțiunea
dramatică și îl confruntă cu o realitate neplăcută. Pentru a realiza acest lucru, ea
promovează situații inconfortabile, cum ar fi forțarea publicului să stea pe podea,
pe paie sau pietre.
Angélica Liddell folosește teatrul ca armă de revendicare și critică. Provocativ și
controversat, îl împinge pe spectator să reacționeze mai mult la conflictele grave
care apar în societatea actuală. Astfel, teatrul sîu devine mediatorul central al
schimbării sociale și încearcă să provoace reacții împotriva politicilor de stat cu
care Liddell nu este de acord.
Dacă operele sale sunt violente, această violență nu este niciodată gratuită, dar
emanată din durere. O durere afișată fără rușine și care nu poate lăsa pe nimeni
indiferent. Cariera sa teatrală, marcată de agresivitatea verbală, întunericul și
perversiunea, au încununat-o ca un autor blestemat.
Teatrul său folosește tot felul de stimuli pentru a trezi conștiințe și pune pe masă
problemele cele mai arzătoare ale societății noastre: imigrația, abuzul asupra
copiilor, abuzul de putere, găurile democrației etc.
Lucrările Angélica Liddell nu prezintă o structură clasică sau convențională. În
teatrul dramaturgului, domnește conflictul de la început până la sfârșit, iar
obiectivul final al lucrării este ca această problemă să afecteze spectactorii.
Personajele pe care le introduce în lucrările sale sunt marginale și conflictuale.
Atât de închise între ele, încât interacționează cu greu ; fac schimb de monologuri
într-o cheie retorică fără a aștepta vreodată un răspuns din partea
interlocutorului său.
Textele sale sunt uneori un monolog irrational. Ceea ce în principiu este
prezentat ca a acumularea de idei dezordonate care într-un final capătă formă pe
măsură ce munca progresează. Iar spectatorul descoperă ce se întâmplă în același
timp cu personajele.
Limbajul dramatic al Angelei Liddell este una dintre cauzele succesului ei teatral.
Discursurule sale sunt accelerate, pline de referințe istorice și culturale, în care
care reușește să unească cele mai aprige critici cu opinia marilor intelectuali.
În spectacolul “La dolorosa ”personajul principal este O prostituată. Prin această
poveste, dramaturgul prezintă viața grea a femeilor care își vând Corpul.
În acest spectacola personajele sunt o prostituată și clientul ei. Angélica Liddell
abordează problema prostituției dintr-o altă perspectivă decât de obicei:
prostituata este o femeie care își vinde trupul în schimbul iubirii. Această lucrare
este un exemplu clar al temelor pe care le abordează Liddell : încearcă să caute
frumusețea în ceea ce este respins de societate.
Contrar a ceea ce se întâmplă în viața reală, protagonistul acestui spectacol se
prostituează de bunăvoie, crezând că, având contacte intime cu clienții, unii
dintre ei vor ajunge să se îndrăgostească de ea. Piesa constituie o metaforă
grotească reprezentând numeroasele femei care cred că este necesar să aibă
actul sexual pentru a avea acces la interiorul bărbatului. Ca și cum sexul ar
constitui un pas intermediar de neevitat și schimbul între sex și iubire este astfel
corect și echilibrat.
Am văzut spectacolul "Una costilla sobre la mesa: Madre" și ce am mai găsit pe
YouTube de Angelica Liddell. E în spaniolă și sigur că n-am înțeles prea bine textul
dar mesajul devine clar din imaginile pe care le construiește. Am citit un pic
despre ea, spectacolele sale între performance și teatru reflectă suferință sa
interioară și violența în lume. După performance-ul în care își rănește picioarele și
mâinile cu lama,apoi își introduce ace în degetele de la mâini mi-a fost curios să
văd spectacolul dar și greu deopotrivă. Nu e atât de simplu să urmărești suferința
și autoflagelarea cuiva și să rămâi impasibil.
Spectacolul- performance prezintă imagini puternic metaforice aș zice ( fetița în
sicriu, femeia gravidă goală, condusă de doi orbi, capul de porc) , sunetele și
semiîntunericul te induc parca într-un ritual de exorcizare.
Tehnica vorbirii posedată de actori e de remarcat.
Și actorii de parcă ar fi supuși diavolului, exploatează expresivitatea lor până la
nebunie, uneori de parcă își pierd orice control.
Spectacolul lasă impresia unui blestem, e agresiv și violent dar prin delirul
actorilor, prin suferința, deznădejdea și strigătul lor interior te poate duce la
purificare. O imagine a Angelicai m-a trimis la imaginea lui Isus Hristos răstignit pe
cruce. Mesajul ar fi mântuire prin suferință.
Performance-ul, după mine este un ritual al morților și al celor vii... o continuitate
a nașterii și a morții.