Sunteți pe pagina 1din 18

Cuvînt înainte

Teatrul AFURISIT defilează ca o AUTOPLASMUIRE prin tot şi toate: CEEA CE REZULTĂ şi găseşte
concretizare ca fiind pînă una alta o descoperire, trebuie să se numească o piesă de teatru. Descoperitorul
descoperirii, care este o persoană plină de imaginaţie tot tragînd apa prin teatru, recunoaşte cu o francheţe
totală: La urma urmelor eu scriu PENTRU teatru. Şi cînd colo un manuscris teatral nu-i nici măcar SCRIS
ca lumea, mai degrabă notat asemeni unei partituri, ca să fie o cîrjă pe cît posibil fără schilodiri, avînd şi o
calitate odorifică, care se manifestă, fără să trebuiască să fie descrisă penibil de corect, pentru că iese la
iveală din imanenţa sistemului. Un teatru veritabil în formă scrisă e încarnat într - o înscenare teatrală ŞI
AŞA MAI DEPARTE drept proces: iese la iveală că are intenţia să se desfăşoare ca teatru, şi să se
dăruiască într-o manieră personală acestei Intenţii, sub forma unei scrisori de iubire de o totală naivitate
naturală ieşită din trup şi suflet, despre care se ştie că s-ar putea foarte bine numi şi telegramă: Cu
siguranţă sosesc mîine, poate poţi şi tu să vii acolo. Şi asta nu trebuie să fie sigur, căci TUpeACOLO nu-i
musai să fii, că şi-aşa e el acolo, pentru că soseşte în tot cazul.
TEATRU E DECI ACOLO, în cazul în care soseşte, dacă nu atunci e în altă parte.
Creatorul acestei scrieri scotoceşte după un exemplu cu pungă de plastic frigorifică în mînă printr-un
magazin alimentar şi este scuturat din manuscris afară de un bărbat şi o femeie, deci de o constelaţie cît se
poate de firească, care înaintează în faţa creatorului scrierii cu încetineală. Aproape cuvînt cu cuvînt, sau
în tot cazul în sensul ăsta, deci teatral: omul vorbeşte: Tu eşti deja o scroafă, nu faci altceva decît să sugi,
să sugi, să sugi... Asta le faci la toţi, îi sugi.
Femeia: Fugi de aici, nu vorbi aşa de tare, nu trebuie să audă toată lumea.
Bărbatul: Ia nu- i mai linge pe toţi şi pe toate, eu mai las să-mi scape cîte una, tu însă nu ierţi pe nimeni.
O plesneşte peste faţă, ea îl plesneşte peste faţă. Bărbatul şi femeia se despart şi fug spre orizonturi opuse
ceea ce debaricadează drumul creatorului prin magazinul alimentar.
Şi AŞA CEVA e un spectacol de teatru, numai pentru că e orbil şi brutal?
Cu siguranţă, dar nu aici. Nu în locul ăsta, ci într-un manuscris dramatic şi pe o scenă de teatru, ŞI pentru
că a stat în drum ca o experienţă umană pentru sacul de plastic încă gol: şi asta este absolut suficient
pentru stîrnirea unui spectacol de teatru.
PENTRU CĂ indiferenţa zace peste conceptul de teatru asemeni unui om corpolent şi mort: şi de asta este
uimitor de indiferent de unde iese la iveală o piesă de teatru, ce se petrece în ea şi cum se înnoadă în sine.
Întrebarea e numai: Cum se poate, mda, chiar cum de-i posibil ca îmbuibatul ăla să fi murit de tot peste
conceptul de teatru chiar sub sărmanii mei ochi? Şi nu: Cun de-a murit acum, acest amator de picnic printre
spectacolele noastre de teatru? Teatru se arată pe sine, ca fiind la fel de indiferrent şi neimportant ca şi o
prietenoasă prietenie a unui om din fire preitenos cu prietenia, DE ACEEA clădim acum ceva cu TOTUL
FRUMOS dintr-un material care ar putea fi numit total neomenos.
Căci teatrul este o un exerciţiu metafizic de gimnastică la sol. Nu ne trebuie decît un lucru cît se poate de
simplu, spre exemplu: ne pierdem timpul într-un local, pînă începe să ne doară şira spinării de at îta şezut,
şi pînă cînd Sensul prezent acolo începe să vomeze şi se vede nevoit să dea afară din el cît mai multe
subînţelesuri . Ne apucăm se modelăm un leş de animal şi avem în acest fel lipici pentru materia primă.
Ş E F E L E

Trei scene

În piesă e vorba despre aceea 1 că pămîntul este o farfurie, şi că soarele răsare şi apune, pentru că se roteşte
în jurul pămîntului; şi mai e vorba despre aceea că nimic nu vrea să funcţioneze în afara distrugerii.

Decorul:
O mică bucătărie în mijlocul scenei, în dreapta şi-n stînga negreală. Bucătăria e plină pîn - n tavan cu
obiecte de adunătură (poze, amintiri, foarte mult kitsch religios, calendare înrămate, recipiente ş.a.m.d), şi
cu toate astea este totul foarte ordonat. În ceea ce priveşte ordoninea, obiectele de adunătură trebuie să
aibă un aer muzeal. Deci un mic spaţiu ireal, care poate cu toate astea să sugereze o mică bucătărie din
burghezia de jos.

Limbajul
Limbajul pe care-l construiesc şefele, sînt ele însele. A se naşte (denumi) pe sine este Muncă, şi de aceea
totul este şi Rezistenţă. Aceasta trebuie să se facă simţită de-a lungul piesei ca o încrîncenare.

ŞEFELE

ERNA
Pensionată prematur 2 .
O rochie ca un şorţ, pantofi ortopedici, pe cap o pălărie de blană grotească.

GRETE
Pensionară
Destul de grasă, un coc în formă de turn (blond), îmbrăcată fără gust, cu multe bijuterii ieftine, exagerat de
machiată.

MARIEDL
Este cel mai sărăcăcios îmbrăcată, cu părul pieptănat pe spate,în picioare are pantofi de alpinst mult prea
mari, iar la început se poartă cam tîmpit. Mariedl e ceva mai tînără decît Erna şi Grete, ceea ce se poate
remarca şi din mişcările ei agitate.

În scena a treia un cîntec original de jale din Hinterlader 3

1
Indicaţiile de sceno sînt scrise tot în «  schwabisch  – pentru că autorul a avut în vedere unitatea stilitstică şi la
publicarea textului sub formă de carte.
2
Sistemul de pensii austriac permitea la vremea la carea a fsot scrisă piesa ieşirea la pensie după numărul anilor de
muncă şi nu numai după vîrstă. Cine avea ani de muncă suficienţi puteaa ieşi la pensie cînd dorea. Aceasta a dus la
creşterea imensă a numărului pensionarilor şi a creat mari greutăţi statului şi sistemului de pensie. Legistaţia a fost
schimbată din acest motiv.
3
Zona alpină renumită pentru folclorul ei.
PRIMA SCENĂ
În timp ce publicul încă îşi mai ocupă locurile în sală, se aude transmisia unei slujbe în cadrul căreia papa
predică despre cine ştie ce sărbătoare religioasă. Transmisia televizată ia sfîrşit, cortina se ridică.

Bucătăria grotească a Ernei. Erna închide televizorul. Mariedl caută ceva pe sub masă. Greta stă aşezată pe
un scaun.

ERNA: - Atîţia oameni. Atîţia oameni au venit, au stat locului şi s-au unit la picioarele sfîntului părinte .

GRETE:- Şi imaginile au fost minunate. Culorile erau parcă din realitate .

ERNA: - O atotputernică pace se naşte la atîţia oameni. Pacea este sensul vieţii, şi viaţa este sensul omenirii .

GRETE: (ridică faţa de masă şi vorbeşte pe sub masă) - Mariedl, lasă-n pace nasturele, că nu-i aşa de
important pentru mine un nasture. Uită-l şi aşează-te lîngă noi.(Ernei) Să ştii că bine ai făcut că ai
achiziţionat o blană şi un televizor. Aşa ajunge plăcerea şi în locuinţa ta. E vremea să te dăruieşti vieţii,
Erna, ca să aibă şi viaţa parte de tine.

ERNA: - Fireşte, dar asta e uşor de spus după aia.. În realitate e deja greu pentru cineva să ia de la viaţă o
plăcere, după ce i-a intrat în sînge şi carne obişnuinţa economiei. Dar odată în viaţă trebuie să -l ajungă şi pe
un asemenea om norocul, după ce a trebuit să tot curăţe pe la alţii murdăria altor oameni . (Erna se postează
în faţa oglinzii)
Blana asta am găsit-o acu' mai bine de un an la gunoi. Dar să nu-şi închipuie cineva că sărăcuţa nu ar mai fi
avut nici o valoare, şi de asta cineva pur şi simplu a aruncat-o. Cu siguranţă că nişte tineri au vrut să joace o
festă răutăcioasă blănii. (Se întoarce cu spatele la oglingă şi se aşează)
Treisferturi de oră m-am tot frămîntat pînă să dau blana pe mîna poliţiei. (Grete ia o mină serioasă şi
încearcă calitatea blănii cu două degete. Erna se apleacă ca să-i uşureze Gretei cercetarea)
Şi-acu, după un an iată că nu s-a anunţat nimeni din cauza blănii..Şi mai era acolo, la biroul de obiecte
pierdute un poliţist drăguţ, care mi-a zis: sînteţi o femeie simplă pentru că sînteţi cinstită. Puneţi blana sub
pomul de iarnă ca să aveţi şi d-voastră aşa o mică bucurie... Aşa-i, că nu-mi permit mai nimic de la viaţă,
dar de data asta chiar că m-am bucurat.

GRETE: - Atît de strîngătoare nu ar mai trebui să fii, Erna, că doar nu mai stai numai în cîţiva firfirici. Şi
viaţa trece pe lîngă noi mai repede decît ne-am putea închipui.

ERNA: - Ei, acu’ mi-am permis şi eu un televizor, chiar daca televizorul ăsta e şi el unul din ăla la mîna
doua. E singurul lucru pe care mi l-am permis pentru munca mea de-o viaţă. În rest mi-am mîncat de sub
unghie şi am am economisit tot, pînă şi de la fii-miu, Herrmann. Atunci cînd te pricepi cu adevărat să
economiseşti poţi să-ţi împarţi viaţa mult mai bine. Se poate economisi de peste tot. În loc de filtru pentru
cafea, spre exemplu, se poate folosi hîrtie igienică, şi în loc de hîrtie igienică se poate folosi şi hîrtie de ziar,
din aia care se aruncă la tomberonul de hîrtii din casa scărilor... Iar eu din partea mea, eu îmi economisesc şi
cafeaua, pentru că din fericire, nu pot s-o suport de loc. Dar Herrmann nu -şi înghite lebervurştiul pînă nu
toarnă peste el o cafea neagră, cum zice el. Ca şi cum chifla cu pateu ar fi un rahat de om şi stomacul lui o
privată.

MARIEDL: (de sub masă) – Eu nu cred că ai dreptate cu economia asta a ta. E prea mare şi prea exagerată.
Doamne-Doamne nu vrea ca oamenilor buni să le meargă rău.

ERNA: (furiosă, ridică faţa de masă) – Ţi-e uşor să vorbeşti, scumpa mea Mariedl, ai fost mereu singură şi
nu ai avut nici o legătură serioasă. Ai putut să baţi lumea în lung şi-n lat, cînd ai primt timp liber de la viaţă.
Ai fost deja la Lourdes, la Medjugore şi de două ori la Mariazell 4 . Nu porţi nici o răspundere pentru un copil
care a fugit de-acasă.

GRETE: - Dar Herrmann e totuşi un om de sex bărbătesc... (Mariedl iese de sub masă, se aşează, ridică din
umeri neajutorată şi începe să-şi mişte înainte şi inapoi trunchiul)

4
Locuri de pelerinaj pentru credincioşii catolici. La Lourdes (Franţa) şi Medjigorie (Kroaţia) se află două statui ale
Sfintei Marii făcătoare de minuni şi vindecătoare de boli. La Mariazell (în Austria inferioară) e o biserică sfîntă,
pentru austrieci şi unguri.
ERNA: - E frumos ca o cadră. Femeile se dau în vînt după Herrmann, aşa de fără ruşine cum au ajuns să fie în
ziua de azi. Dar el le refuză pe toate, ceea ce-i un lucru frumos în viaţă, şi îi dă vieţii un sens. Acolo sus, îi
spun mereu lui Herrmann, acolo sus o să fie locul cu pozele nepoţilor mei . (arată la două pete
dreptunghiulare, albe de pe perete) Dar plăcerea asta nu mi-o face, nu-mi mai face el nici un nepot. Mai de
mult aveam puse de-o parte cinci locuri acolo pentru pozele nepoţilor, dar pentru început am acoperit trei, ca
să nu se sperie Herrmann. Şi cînd te gîndeşti că în ziua de azi ar putea aşa de uşor să aibă o legătură. În ziua
de azi, oamenii au zilnic cîte o legătură. Şi Herrmann îmi mărturiseşte că ar fi putut să aibă şi el o legătură,
dar el s-a ferit din capul locului să o aibă, pentru că o asemenea legătură ar putea să se ducă la graviditate, şi
la urma urmelor la încheierea socotelii s-ar putea alege cu-n nepot.

GRETE: - Da’ mai termină Erna, e aşa de mare şi mîndru, Herrmann. O să-şi găsească el femeia potrivită.

ERNA: - Da, asta-i singura mea speranţă, să mai apuc să trăiesc pînă atunci, ca Dumnezeu să-l ia în mînă pe
Herrmann. (plîngăcios) Umblă peste tot, Herrmann, ca comis-voiajor, i se pot întîmpla atîtea, şi pe deasupra
îmi scrie mereu cărţile alea poştale oribile, unde pe-o parte e poza unui peisaj frumos, iar pe spate scrie că ar
fi putut din nou să aibe o legătură, dar ca iar s-a decis să nu intre în nici o legătură . (plînge)

GRETE: (o bate pe umeri pe Erna ca s-o liniştească) – Păi Erno, dacă apare aia de-i i-e lui bună, păi aia o
să-l apuce de guler pe Herrmann şi-o să-i dea un pusi. Şi atunci legătura se leagă de la sine . (cîntă) Iubiiirea,
iubiiirea-i ceva ceresc...(se opreşte brusc)
Da’ ce-ţi tot povestesc eu ţie, ar trebui, tu, Erno, tu, sa te uiţi odată peste soarta mea, Herrmann al tău se mai
gîndeşte cel puţin la tine şi-ţi mai trimite cîte o ilustrată cu legături, dar eu? Fică-mea a emigrat deja de nouă
ani în Australia şi mai înainte a lăsat să i se scoată ca la gîşte ovarele şi mai ştiu eu ce, adică chiar de tot ce e
nevoie pentru nepoţei. Şi în nouă ani o singură carte poştală. Am sosit cu bine şi îmi merge bine, a scris ea
acu’ opt ani şi jumătate. Şi cînd te gîndeşti că’ n-o am decît pe Lydia.

ERNA: - Dar Herrmann de ce trebuie să-mi scrie asemenea vederi că vrea să oprească orice legătură şi c-o să-
şi taile strîngătoarele de sămînţă?

GRETE: - Ei, ei, Hannelore, fică-mea, nu mai e acum decît o scroafă bătrînă, că acu-şi face patruzeci. Dar şi
ea s-a purtat aşa bătător la ochi, aproape ca şi Herrmann. Şi Hannelore a uitat deseori că nu-i dintr-o familie
de pripas. Şi de cîte ori nu s-a purtat ca şi cum nu ar fi primit nici o educaţie. A spart geamuri cu obrajii goi,
şi pe urmă fără să clipească a înfulecat cioburile, şi în timpul ăsta a rîs din rărunchi, în timp ce-şi tăia pielea
de pe faţă şi sîni. Şi cînd îi spuneam: Ei, Lore, acum arîţi cel puţin ca o scroafă proaspăt tranşată, acu’ o să
se dea bărbaţii în vînt după tine; atunci se liniştea ca prin minune, îşi punea degetul mare în gură şi dormea
cîte treizeci de ore.

ERNA: - Da, aşa-i viaţa omenească. Încearcă omul o viaţă întreagă să-şi croiască un drum corect prin viaţă, şi
pe urmă propriile lui odrasle întorc spatele vieţii şi omeniei.

GRETE: - Ei, Hannelore n-are decît să-şi găsească norocul în Australia, chiar aşa fără ovare sau mai ştiu eu
ce, dace aş-i i-e scris.

ERNA: - Şi Herrmann e de pe altă lume. Cînd vede un om trebuie numaidecît să de-a peste cap un şnaps şi să
aprindă o ţigară, altfel îl apucă cancerul la ochi, aşa zice el. Lui Herrmann îi e scîrbă de toţi oamenii, de asta
s-a şi făcut comis-voiajor, ca aşa trebuie să aibă de-a face cu oamenii şi are un motiv să vină zilnic beat
acasă.

MARIEDL: - Păi, mulţi dintre sfinţi s-au născut printre oameni a căror faţă a fost ascunsă lumii în vreme
tinereţii.

ERNA: - Vremea tinereţii? Hermann acuşi face patruzeci.

MARIEDL: - În fiecare zi poate să primească omul o bîtă care să-l dea peste cap, şi numai vezi că-i sare
nasturele.

ERNA: - La Hermann e vorba de mai mult de-un nasture, doi, la el ar trebui să sară în aer o fabrică întreagă
de nasturi. Nu poate să suporte nici măcar omul din el. Cînd îşi clăteşte faţa cu apa de la robinet, trebuie mai
întîi să agaţe peste oglindă un prosop. Din cînd în cînd, la ras, îşi taie cîte-o juma’ de faţă, pentru că nu vrea
să-şi cumpere nici o oglindă, petnru că o oglindă ca asta nu ar fi decît o scroafă murdară, cum zice el: dar pe
stradă vitrinele reflectă, şi Herrmann îl vede pe Herrmann, atunci, dacă nu-i beat, trebuie numaidecît să
scuipe. Şi eu trebuie să ascult lucruri din astea în fiecare zi, cu fiecare cuvînt, cu fiecare beţie îmi scurtează
viaţa.

MARIEDL: - Tocmai asemenea oameni sînt descoperiţi de cîte un Isus sau de cîte o Maria, Maica Domnului
cea preacurată, Domnul fie cu tine. Şi de la o clipă la alta dă năvală sfîntul în inima bolnavă fără de speranţă,
Şi-aşa cum dintr-un Saulus a ieşit Paulus, poate să iasă din Herrmann un Herzmann 5 .

ERNA: - Asta-i şi speranţa mea cea mai mare, ca să vină în Herrmann o mare schimbare de viaţă. Dar la ce să
te aştepţi de la un om care zi de zi, cît e ziua de lungă, nu face decît să întoarcă faţa de la lucrurile care au
valoare-n viaţă. Şi cînd îi spun cîteva cuvinte de bine, nu face decît să rîdă şi să mai tragă o duşcă de biter
sau de răchie.

GRETE: - Cei mai mulţi oameni chiar că nu înţeleg viaţa. Cînd viaţa le vorbeşte şi le face o propunere
avantajoasă numai ce scutură din cap oamenii ăştia şi se poartă ca muncitorii emigranţi. Eu nimic nu
înţelegem, eu nimic nu înţelegem 6 , asta-i tot ce pot să spună. La Lydia mea lucrurile stau altfel, Lydia
înţelege tot. Şi dacă din cînd în cînd se mai apucă să înfulece dintr-un rahat străin, îi spun mereu: Lydi, tu
rahat străinez nu mancăm. Şi numai ce şi ridică botul şi dă din cap. Asta a văzut la un deckel de lemn şi a
învăţat imediat.

MARIEDL: (încîntată) – Adevărat?

GRETE: - Daa, era aşa un căţel pe roate, pe care-l avea un copil. Cînd trageai de sfoară, atunci dădea din
coadă şi clătina din cap, sus şi jos, şi iar sus şi jos, da-da-da-da ( Grete dă din cap frenetic, Mariedl rîde
isteric)
Deckelul era unul aşa din lemn vopsit, la fel de mare ca Lydi, şi d -ais i-a plăcut aşa de mult de el. Şi Lydi
da din cap exact ca şi el, cînd îi zic: Lydi, , tu rahat străinez mancăm (Mariedl rîde mai departe, se ţine cu
amîndouă mîinile de gură)

ERNA: - Fugi de aici Grete, nici nu pot să aud una ca asta, expresiile astea oribile. Una două iei în gură toate
cuvintele astea ordinare. Lumea nu aude de la tine decît: Rahat împuţit, rahat împuţit, rahat împuţit. Ai putea
să-i spui excrement, sau scaun, nu tot timpul: rahat, rahat, rahat .

GRETE: -Mereu găseşti ceva de boscorodit, critici tot timpul pe toată lumea, toată viaţa ta nu ai făcut decît
să te ponegreşti tot şi toate, şi te mai miri că Herrmann nu vrea să aibă nici o legătură .

ERNA: (cu vocea ceva mai nesigură) – Păi înseamnă că viaţa nu mai e bună de nimic, dacă lîngă fiecare lucru
la care te uiţi, mai adaugi şi un scaun care pute. Cînd ai de-a face des cu lucrurile mai puţin frumoase din
viaţă, abia că apuci una din chestiile frumoase, şi numai că te trezeşti cu o grămadă de rahat în palmă.

MARIEDL: - Mie nu mi-e teamă nici de vorbele de ocară şi nici de un scaun veritabil. Că ce mai e şi asta, că
cineva nu ştie ce-i aia? E moale şi cald, cînd e proaspăt . (îşi îndreaptă mîndră spinarea)
Oamenii zic mereu: Oh, mi s-a înfundat closetul, fugi iute la Mariedl şi adu-o-ncoace, ce ea face şi fără. Că
lumea şite deja, că Mariedl n-are nevoie de nici un fel de mănuşi de cauciuc, cînd se se pune pe lucru în
latrină. (Erna aproape că vomează, se întoarce cu spatele)
Aşa că vin oameni din casele cele mai bune la mine cînd are loc o înfundare. Şi aşa ajunge Mariedl în casele
cele mai bune şi peste tot lumea se poartă prietenos cu ea. Mi-e de-a-adevăratelea nu mi e apleacă că să bag
mîna în closet, aduc jertfa asta lui Isus Christos care are murit pentru noi pe cruce. Oamenii din casele bune
mă întreabă de fiecare dată dacă nu am nevoie de mănuşi de cauciuc, pentru că ei ştiu să se poarte frumos şi
au avut parte de o educaţie aleasă. Dar Mariedl zice NU, pentru că Doamne Domne a făcut întreaga lume, şi
aşa că tot el a făcut şi balega.

ERNA: - Dumnezeule, Mariedl, eşti o scroafă veritabilă, iartă-mă, dar te rog să termini. E şi aşa destul de rău
că omul trebuie să facă mereu o grămăjoară şi că deseori are remuşcări. Chiar m -am întrebat deseori de ce îi
trebuie omului un fund. Nu-i deloc un lucru frumos fundul ăsta, dar oamenii şi-l pun mereu în faţă şi îl
copiază.

GRETE: (fără s-o bage în seamă pe Erna) – Şi vin mulţi oameni din ăştia de soi la tine şi îţi cer ajutorul?

5
Joc de cuvinte intraductibil  : Herrmann = bărbat atotstăpînitor, Herzmann= om de inimă. Regizorul e liber sa
echivaleze cu ceva de genul «  Din Herrmann cel afurisit să iasă un Herrmann inimă curată   »
6
Majoritatea muncitorile necalifacati veniti din străinătate vorbesc aşa numita «   germana infinitvă  » în care
cuvintele sînt înşiruite unuil după altul fără declinare, conjugare sau alte flexiuni sintactice.
MARIEDL: - Au fost tot felul de oameni bogaţi şi draguţi la Mariedl, odată chiar am fost luată cu o maşină
pentru o latrină din asta bolnavă. Dar la ăia, nici nu era vorba de o latrină veritabilă, acolo totul era aşa de
fin, scaunul de-acolo nici măcar nu mirosea, acolo latrina mirosea a damă fină. De două ori m-a luat domnul
Katechet în latrină şi odată domnul preot. Şi domnul preot a ţinut-o de mînă pe Mariedl şi i-a promis c-o să
povestească mai departe la toţi enoriaşii despre calităţile lui Mariedl, ca să poată oamenii s-o cheme, cînd se
înfundă cîte o latrină.

ERNA: - Aşa ceva nu pot să înţeleg, că closetul meu nu-i niciodată înfundat.Cred că oamenii nici nu se
gîndesc şi înfundă în ei tot felul de lucruri, pentru că numai de la un scaun nu -i aşa de uşor se înfunde un
closet. Şi eu am deseori un scaun mare şi ţapăn, pentru că am adunat scaunul în mine din cauza grijilor pe
care mi le face Herrmann. Atunci trebuie să împingi ca lumea cu mătura de closet şi să tragi apa de cîteva
ori. Dar cu siguranţă nu trebuie să înfunzi prea multă hîrtie igienică, pentru atunci, cu siguranţă, se poate
întîmpla orice. Herrmann se ceartă mereu cu mine atunci cînd are cîte un scaun de soiul ăsta şi eu trag cu
urechea la uşă cîte bucăţi de hîrtie igienică rupe. Asta e important, îi repet mereu, pentru că în primul rînd,
aşa se face economie, şi pe urmă e primejdios, cînd hirtia se amestecă cu un scaun rău, lipicios. Dar
Herrmann rînjeşte mereu şi îşi bea mai departe bitterul lui.

GRETE: (interesată, către Mariedl) – Ce aruncă în closet oamenii ăştia de soi, de li se înfundă closetele în
halul ăsta?

MARIEDL: - Odată a fost un borcan de marmeladă cu vierni roşii pentru peştii din acvariu, erau o grămadă
care cu siguranţă că au puţit şi înainte de a fi aruncaţi în closet. Altă dată erau caiete cu oameni goi, apoi un
chilot plin de sînge sau o chestie pătată... (Erna aproape că vomează)
Hei, Erna, nu trebuie s-o iei aşa de în tragic, tu iei totul în viaţă în serios. Viaţe e cinstită şi le arată
oamenilor din ce e făcută. Şi cînd ai băgat odată mîna în closet, atunci îţi dispar dintr-o dată toate spaimele
îngrozitoare, atunci e un sentiment egal, ca şi cum ai da mîna cu un om. (Erna aproape că vomează)

GRETE: - Cînd e vorba de grămăjoarele pe care le face Lydia, asta nu mă scîrbesc nici pe mine, pentru că
doar ştiu ce a mîncat. Dar la oameni... aştia înfulecă în ziua de azi tot, cu alimentaţia asta generală, tot ce pot
oamenii de proastă calitate să îşi cumpere.

ERNA: - Aşa ceva n-aş fi în stare. Pur şi simplu nu aş fi în stare de aşa ceva. Mi s-ar tăia respiraţia. Mi-ar
bătuci stoamcul afară din burtă. Mie, mi se apleacă numai de la spălatul pe dinţi. Şi cînd Herrmann vede cum
mi se apleacă mie la spălatul pe dinţi face aşa ca şi cum şi lui i s-ar apleca. Şi lungeşte prefăcătoria atît de
mult, pînă cînd chiar scuipă afară chifla lui cu pateu. Şi pe urmă porcul de cîine îmi spune cu privire
nevinovată: Uite mamă, eu chiar că nu pot să suport pateul .

GRETE: - Fugi de aici Erna, de ce trebuie să trăieşti tu aşa de exagerat. Herrmann e un bărbat arătos căruia
nu-i lipseşte decît o femeie ca lumea. Daca aş mai fi fost eu azi încă o femeie tînără... nu ştiu, şi cînd te
gîndeşti că în ziua de azi toţ tratează iubirea cu aşa o uşurinţă... (chicoteşte)

ERNA: - Uite Grete, nu ştiu ce să mai zic, dar despre orice vorbeşti ajungi mereu la sex şi la grămada de
rahat. Nu pot să-mi împac credinţa cu sex-ul şi grămăjoarele alea. Acu’ nu trebe să-ţi faci o impresie proastă
despre mine, dar Grete a noastră a fost dintotdeauna o tipa pusa pe glume. La urma urmelor ai fost de două
ori căsătorită şi nici uşa de la casă nu ai zăvorît-o în fiecare noapte, aşa cum s-ar fi cuvenit.

GRETE: - Nu permit să mi se spună de la obraz lucruri din asta pe care acu’ mi le arunci în faţă Erna. Eu
mi-am exprimat, aşa, nişte gînduri despre Herrmann, pentru că uneri cînd trebuie să surpaveghez fereastra ca
să nu înfulece porumbeii mîncarea păsărilor îl mai văd pe stradă pe Herrmann ...

MARIEDL: - Da’ de ce tocmai porumbeii? Porumbeii sînt şi ei făcuţi de Doamne-Doamne .

GRETE: - Fugi de aici Mariedl. Pe cuvînt... (face un semn către Mariedl cu mîna la tîmplă) Deci, cînd îl văd
pe Herrmann aşa înalt, blond, cu ochii albaştri, păi atunci mă gîndesc că Herrmann face o impresie foarte
plăcută. Herrmann mă face să mă gîndesc la păcatele tinereţilor . (rîde cu subînţeles)

MARIEDL: - Păi de ce nu au şi porumbei dreptul să aibă de-a face cu colivia ta? Că şi ei e păsări.

GRETE: - Ce-i cu mintea ta, tu, Mariedl? Ce înţelegi tu din natură? Porumbeii fac praf tot într-o colivie pusă
în fereastră. Porumbei mănîncă pînă şi pui de piţigoi. Şi Lydi e data peste cap cînd e deranjată de
sălbăticiunile ălea împuţite. Ar trebui să vezi odată, cum bate inimioara lui Lydi, cînd se enervează pe
porumbei, atunci n-ai mai vorbi atîtea trăsnăi.

ERNA: - Eu zic că pe lumea asta toate fiinţele trebuie bine tratate. Eu sînt prima care se revoltă cînd la
televizor se arată toate grozăviile de pe lume. Dar aste serveşte unui scop bun, aşa cum a spus şi preşedintele
ţării în ultima lui cuvîntare, că el se va angaja pentru pace şi pentru iertare. Am zis mereu că iertarea este
prima chestie în lumea asta. Eu pot să-i iert mereu lui Herrmann totul. Cînd iar a turant prea mult alcool în
el, eu îi zic mereu: Herrmann, maică-ta îţi iartă totul. Da’ mereu după ce -l iert, apucă iar sticla şi o dă peste
cap. Măcar de-ar pune şi el mîna numa pe-un pahar...

MARIEDL: - Oamenii trebuie să-şi pună mereu iubirea lor pentru aproape la curent cu evenimentele. Cînd
pot să aduc un ajutor, atunci în camera inimii mele intră o bucurie. Şi atunci cînd nici unul dintre oameni nu
are nevoe de ajutorul mîinilor mele harnice, stau în cămăruţa mea şi sînt nefericită. Nu-mi place să stau în
cameră, de asta nu am nevoie decît de o cămăruţă aşa de mică, pentru că acasă nu-mi place să stau într-o
cameră. Din fericire e nevoie peste tot în lume de mîini harnice, care pe dinăuntru sînt pătrunse de iubirea
aproapelui. Copii mei sînt oamenii pe care am voie să îi ajut. Da,da, ei sînt copii mei, şi copii mei sînt tot
timpul prietenoşi. Cînd o zăresc pe Mariedl, spun:”Ah Mariedl, iar ai treabă?” Aşa de harnică, una ca asta le
place oamenilor, ea o face şi fără, Mariedl. (brusc se ridică şi urlă) Toţi s-au ales cu ceva de la Mariedl, de
la multele ei fapte bune....

ERNA: - Da, da, ştim asta, că ai un suflet harnic. Odată şi odată o să-ţi primeşti şi tu răsplata. Credinţa este
singura punte peste valea suspinelor. Dar tu faci aceiaşi greşeală ca şi mine, îţi iei prea în serios viaţa. Nu ca
Grete a noastră care s-a strecurat cu şiretenie prin viaţă, că ea a fost una pusă mereu pe şotii .

GRETE: (revoltată) – Da’ al naibii mai poţi să fii. Cum poţi să fii aşa de-a afurisită cu cineva care îţi iese în
cale cu un zîmbet? Ce-ţi închipui tu, că mi-am ţinut viaţa numai într -o plăcere? Odată divorţată, odată
văduvă. Ce-ţi închipui, că căsătoria e numai o plăcere în societate cu alţi oameni? Şi Kurt, primul meu soţ, şi
Hannelore? Şi dacă ai şti, că trebuie să ştii, că propriul soţ îşi pedepsea propria fică în propriul pat nupţial?
Ce mai e şi asta mă rog?
Să aşteptăm şi să vedem, ce se mai întîmplă cu prezicerile despre oameni. Dar trebuie să lăsăm prezicerile să
lucreze în linişte, ca să putem afla, cam ce s-a ales de el. Şi cînd se termină prezicerea, păi atunci nu i se mai
pare nimănui viaţa aşa de grea. Că la ce bun o enervare din asta, că în preziceri tot nu te poţi amesteca. Că
nu pot să iau prezicerea de guler şi să-i zic: Auzi fă, acu’ fă-mă fericită!(sugrumă un gît imaginar)
Ei, într-un fel îi înţeleg pe Kurti şi pe Hannelore. Hannelore e acum la fel de frumoasă ca şi tine, pe cînd erai
numai o fetiţă. Sigur că nu a fost drept tot ce s-a întîmplat, şi pe urmă Hannelore pe vremea aia era mult prea
tînără. Dar trebuie să-l înţelegem şi pe Kurti. În război a fost un ofiţer tînăr şi mîndru şi trebuie să se fi
gîndit, atunci pe vremea victoriilor de la început, că toată lumea e a lui. Şi dorinţa de victorie nu i-a mai dat
pace toată viaţa. Şi de cum a plecat Hannelore în Australia, a şi dat divorţ şi s-a luat cu o chinezoaică sau
tailandeză, ce mai ştiu eu. Asta n-am înţeles eu niciodată, ce-o fi găsit el la una de optsprezece ani, care mai
are şi ochii într-o parte.

ERNA: - Viaţa sexuală a dăunat oamenilor dintotdeauna. Chiar şi oamenii buni au fost distruşi de lipsa de
măsură. Cînd e omul tînăr şi lumea intră în omul din el cu viaţa ei sexuală, atunci se întîmplă des ca sexul să
gonească omenia din lume.

GRETE: - Da, şi pentru că viaţa îţi produce aşa nişte trăiri, mi-am întors faţa de la iubire aproape cu totul,
deşi aş mai avea încă destule disponibilităţi şi în ziua de azi să mai primesc tot felul de propuneri.Dar Grete
de astăzi zice cu inima uşoară NU. Şi cînd mă mai năpădesdc vechile simţiri, atunci îmi cumpăr un cîrnat
proaspăt de porc şi un caşcaval, pe deasupra un castravete şi o sticluţă de bere, şi imediat capătă şi viaţa o
faţă mai prietenoasă.

ERNA: - Tocmai la mîncare se poate economisi frumos. Eu cunosc pe unul foarte ieftin, pe Wottila 7 . Ăsta are
tot timpul leberwurştul la preţ scăzut. Nicăieri nu găseşti un preţ mai bun la leberwurşti ca la Wottila Karl.
Nici nu mai pot să-mi amintesc de cînd tot cumpăr numai de la Wottila leberwurşti-ul. Odată mi-a zis
Wottila că trebuie să-i fie leberwurştiului foarte recunoscător, din punct de vedere al afacerilor, şi din cauza
asta a scăzut preţul pe viaţă, la leberwurşt.E ca un soi de jurămînt la Wottila, aşa m-a lămurit el pe mine.
Dacă vreodată în viaţă o să ajungă să aibă o măcelărie, atunci s-a jurat, că o ca un an întreg o să ţină preţul la
leber jos de tot. Şi aşa a ajuns el de-adevărtalea să de-a peste o măcelărie, şi acum stau oamenii la coadă, că
să ajungă la preţul de nimic al leberwurştiului. Şi cînd te gîndeşti că Wottila ăsta a avut o viaţă cît se poate
de interesantă, că s-a născut tocmai în Polonia, aşa mi-a povestit el, odată cînd pe cînd era în vizită la mine .
7
Aluzie directă şi «obraznică  » la papă, căruia îi foloseşte (aproape) numele laic Wottila - Woytila.
GRETE: - Te-a vizitat Wottila pe tine?

ERNA: - Bineînţeles, mi-a adus chiar şi flori şi un kil de carne de gulaş .

MARIEDL: - Wottila e un om foarte cucernic. Credinţa lui Wottila e foarte tare .

GRETE: - Erna, Erna, ar fi să fie omul potrivit pentru tine, chiar dacă e polonez. Că nu fumează de loc şi nici
nu pune gura pe alcool. Şi nu te mai vizitează?

ERNA: (plîngăcios) –În locul ăsta am stat noi doi şi am vorbit, aşa un miez adînc avea totul. Şi pe urmă a
venit Herrmann, porcul ăsta de cîine, sculat din prima lui beţie, şi oha, ohe, şi a şi-a umflat nările şi-a zis că
pe aici pute a leberwurşti, şi tre să dea peste cap un ştamperl... Mai degrabă aş fi intrat în pămînt de ruşine
Dar Wottila a rămas liniştit la locul lui, a zis numai că Herrmann nu prea arată ca cineva care să ajungă să
aibă parte de pacea veşnică a sufletului. Ar fi meritat să vedeţi atunci faţa lui Herrmann, ca şi cum nu ar fi
fost destul de vînoasă, şi ca şi cum căpăţîna nu i-ar fost făcută ca să treacă lumina veşnică prin ea.

GRETE: - Hei Erna, acu’ nu trebuie să crezi şi tu tot ce spune Wottila ăsta.

ERNA: - Da’ Wottila are o experienţă de ani de zile. E un hobby de-al lui, să studieze fizionomiiile la toţi
clienţii din măcelărie. Odată mi-a spus, că sînt o femeie bună, dar duc o viaţă nefericită, şi s-a potrivit
întocmai.

MARIEDL: - Nu trebuie niciodată să părăseşti oamenii. Trebuie să rămîi mereu între oameni şi să încerci, cu
multă prudenţă şi atenţie să îi împingi pe oameni către credinţă, aşa spune domnul părinte.

ERNA: - Wottila e un om foarte sever tocmai pentru că locuieşte singur. I-am spus că pe copilul născut din
pîntecele mele nu pot să-l gonesc.Dar trebuie să ne gîndim că Wottila a avut odată, într-un luminiş, o
viziune adevărată în mijlocul bezenei din pădure.Tocmai vroia să-şi aprindă o ţigară şi să tragă un gît de
bitter, că numai că-i apăre deodată-n faţă Fecioara Maria. El a vrut să se ridice şi -a căzut pe spate. Maria era
înaltă de trei metri şi jumătate, era frumos îmbrăcată, şi i-a spus: Fumatul şi băutul sînt păcate nesănătoase,
încetează, întoarce-te şi căieşte-te, propăvăduieşte în întreaga lume. După aia Wottila a leşinat adînc, mai
multe ore. Cind şi-a venit în fire, a găsit lîngă el un buchet de trandafiri şi o sticlă de apă minerală. Aşa că a
dăruit acelui loc un lemn memorial şi de atunci nu a mai băut decît apă minerală, cel mult dimineaţa o cafea
cu lapte, dar niciodată biter.

GRETE: - Da, s-ar putea să fi fost aşa, dar să ştii că Wottila nu are întotdeauna dreptate. Tu singură ai spus
odată, că Wottila a spus că Herrmann trebuie să mănînce mult lebervurşti din cauza ficatului lui stricat de
alcool. Şi acest fapt, scumpă Erna, este cu siguranţă fals, fals sută la sută, şi asta este dovedit ştiinţific, că
am întrebat eu un ginecolog veritabil, şi anume pe ginecologul meu .

ERNA: - Ştiinţific... ştiinţific, şi aici există diferite puncte de vedere între oamenii de ştiinţă, dar majoritatea
sînt oameni credicioşi, chiar şi Albert Einstein, aşa a spus domnul preot. Şi n-o să las eu chiar totul să-mi fie
prescris de oamenii de ştiinţă, nu merge chiar aşa. Iar că lebervurştiul lui Wottila nu ar fi bun pentru ficatul
lui Herrmann asta nu pot s-o cred în ruptul capului. Mai ales că Wottila prelucrează cîrnaţii aşa de cu grijă şi
igienic, că cu siguranţă nu scapă nici o necurăţenie în el şi nici un fel de substanţe otrăvitoare, care ar putea
să dauneze oamenilor. Aşa că poţi să-ţi uiţi ginecologul, că ăsta se înşeală la sigur, pentru că nu are mereu de
a face decît cu un organ sexual.

GRETE: - Hai,.. hai, Erna, chiar că... (rîde) nu laşi să se zică nimic despre Wottila Karli pentru că eşti
îndrăgostită de el, că amîndoi sînteţi la fel de bigoţi .

MARIEDL: (foarte strident) – Bigot, aşa ceva nu se spune.

ERNA: (sare de la locul ei) – Tu... tu nazist-o, divorţat-o, tu nici cuminecătura sfîntă n-ai voie s-o iei în
gură...

GRETE: (sare în sus) – Că n-oi fi şi tu o divorţată, babă bigotă ce eşti.

ERNA: - Eu sînt o nevinovată şi pot să-mi înghit cuminecătura .


GRETE: - Daaa, că ai o născătoare atît de stricată sub stomac, că nu intră în ea decît un pic de lebervurşti .
(Mariedl începe să plîngă)

ERNA: - Sex... sex, asta-i tot ce ştii. Eşti o curvă spurcată, o curvă nazistă şi hitleristă .

GRETE: - Nazistă... nazistă, ce ştii tu despre nazism. Pe vremuri toată lumea era nazistă. Şi dacă eu sînt o
curvă tu eşti o călugăriţă cu născătoarea cusută .

ERNA: (urlă) – În realitate nu era nimeni nazist în ţara asta, cel mult o mînă de oameni. În ţara noastră
niciodatăăă... ăsta a fost Hitler, omul rău care trăgea la păcat. Aşa ceva a zis odată chiar şi preşedintele ţării,
sau nu...?
Da pentru cine-mi bat eu gura de pomană, cu una care nici măcar atîta minte n-are să se ducă regulat la
biserică. Oamenii care îşi iau faţa de la înalta judecată merită să ajungă în căcat, aşa cum spune şi Wottila .

GRETE: (plină de ură, se apropie de Erna) – Daaa, ce păcat că Hitler la timpul lui a uitat de polonezul ăsta
episcop fon lebervurşti. (Erna icneşte şi se repede la Gerte. Începe o încăierare nemiloasă. Mariedl
încearcă să se roage, dar se întrerupe mereu din cauza sughiţurilor. Brusc ca nişte pietre, luptătoarele se
opresc. Se despart încurcate una de lîngă alta şi încep să se dichisească. Mariedl încep să se liniştească şi
strînge bucăţile de păr căzute din coafura lui Gerte. Erna şi Grete zac pe podea fără o vorbă. În cele din
urmă se ridică Erna şi ajutată de Mariedl o ridică pe Grete cea voluminoasă de la podea )

ERNA: - Aşa o prostie dintr-o nimica toată.

MARIEDL: (Face ordine în bucătărie plină de avînt) – Hai acu’ împăcaţi-vă, că de acu’ trebuie să punem pe
picioare din nou iubirea aproapelui.

GRETE: - Trebuie să fii în stare Erno să accepţi şi părerea altor oameni, trebuie să fim în stare, întocmai, aşa
a spus şi preşedintele ţării.

ERNA: - Sigur că şi eu, da’ şi tu.

GRETE: - Da’ ce? Ce-ţi închipui că eu nu am o credinţă serioasă? Eu cred foart mult, dar pentru mine totul e
mult mai greu decît la oamenii normali. Şi, mă rog, de ce? Din cauza lui Lydia, bineînţeles. Că ce să fac, s-o
las pe Lydia singură, ca să mă duc la sfînta slujbă? Vezi tu, de mult vroiam să-ţi spun asta Erna. Şi de la
isteaţa de Lydia nu pot să am pretenţia să stea liniştită în bucătărie atîta amar de vreme, că ea nu are voie în
căsă cu nici un chip. Şi mă rog, ce vrei să fac cu Lydia duminica?

ERNA: - Înţeleg asta foarte bine, Grete, că e o probleme grea. Că eu de fapt nici n-am vrut să spun aşa ceva .

GRETE: - Nici eu nu am vrut să spun aşa ceva, aia despre Wottila. Cu siguranţă că lebervurştiul lui nu-i rău,
chiar şi Lydia înfulecă din cînd în cînd cîte o bucăţică din el, şi ea -i tare mofturoasă.

MARIEDL: - Acu’ că iubirea aproapelui s-a pus din nou pe picioare. Daţi -vă cîte un pupic şi să fie într-un
ceas bun. (Apasă capetele lui Grete şi Erna unul către altul. În prima clipă Erna şi Grete nu prea vor, apoi
îşi cad una alteia în braţe)

ERNA: - Hai să uităm toată murdăria vieţii. Cel mai bine ar fi să rămînem împreună toată viaţa într-o veselie.
Herrmann e la cîrciumă, fică-ta în Australia şi lui Mariedl îi merge şi -aşa, şi-aşa bine. Să dăm la o parte
grijile şi politica.

GRETE: - Chiar aşa, că de ce mă rog nişte hodoroage, aşa cum sîntem noi, să n-aibă voie să aibă şi ele cheful
lor. Merg pînă vis-a-vis să iau o sticlă de vin.

MARIEDL: - Da’ zi-mi şi mie înainte de asta, ce-s ălea hodoroage?

GRETE: - Aşa ceva ca un lebervurşti sastisit..

ERNA: - Ha-ha, şi uite aşa iar ajungem la Wottila Karli.


Sfîrşitul primei scene
Scena a doua

Din nou în bucătăria Ernei. Lucrurile sînt aranjate la fel, dar parcă spaţiul ar pluti. A devenit neimportant
pentru caracterziarea socială, are un aer sărbătoresc, ceva care te duce cu gîndul la bîlciuri. Pe masă stă o
sticlă deschisă cu trei pahare exagerat de mari şi un coş cu chifle uscate. Televizorul e în priză şi arată
mira. Se stă comod şi se gustă cu vîrful buzelor vinul.

ERNA: - Pot să-i spun de-o sută de ori: Stai locului Herrmann, filmul ăsta are un mesaj positiv, este o odihnă
pentru conştiinţa ta. Dar la film nu se utiă el ca lumea.

MARIEDL:- Aproape toate filmele sînt minunate. Munţii şi marea, oamenii care se sărută pe buze şi face
copii adevăraţi. Şi mereu sînt dificultăţi foarte dificile pe care oamenii de bine le descarcă afară din lume.

ERNA: - Un film bun arată pur şi simplu viaţa, aşa cum ar putea să fie, atunci cînd oamenii ar fi buni unii cu
alţi. În film trebuie să se arate oameni buni, pentru ca oamenii să devină buni, mai ales tinerii faţă de bătrîni.

GRETE: - Un film trebuie în primul rînd să fie vesel, ca să se mai destindă şi viaţa.

ERNA: - Da, viaţa de zi cu zi are nevoie de cîte o mică distracţie. Dar mie îmi place şi un film cu probleme
care are un mesaj positiv, din cauza crucii pe care trebuie s -o duc pe viaţa din cauza lui Herrmann...

MARIEDL: - Veselia este polenul sufletului, atunci cînd păstrează buna-cuviinţă. Domnul îşi iubeşte oile,
atunci cînd ele se veselesc, aşa a spus domnul preot.

GRETE: (ridică paharul) – Noroc! (bea) Hai să bem un păhărel de vin! Hallario....

ERNA: (rîde) – Tu chiar că eşti un om nostim, Grete, ai o fire care se pricepe la buna dispoziţie. Pentru aşa
ceva trebuie omul să cunoască veselia în viaţă. Dar pe tine nu te apasă copilul fugit de acasă chiar aşa de tare
cum îmi stă mie pe suflet Herrmann.

GRETE: - Gata cu grijile hermanmonale (cîntă) Maaama, doar n-o să-ţi plîngi acum tinereţea... (Mariedl
bate din palme încîntată)

ERNA: (blîndă) – Ar trebui să nu-ţi rîzi de mine, Grete.

GRETE: - Hai. Lasă, acu’ sărbătorim blana şi televizorul şi cu asta basta...


(către Mariedl) Hai Mariedl, ia cînte-ne tu ceva ca lumea.

MARIEDL: (se gîndeşte) - (cîntă 8 ) Ţupa, ţup, Ţupa, ţup, azi ne merge bine, azi ne merge bine.....

ERNA: - Asta-i bună... (Mariedl amuţeşte, Eran şi Grete se uită uimite. Brusc Grete începe să rîdnă tare şi
să chiţcăie)

GRETE: - Asta nici nu ştie ce cîntă, hahahaha

ERNA: - Da’ nici tu nu trebuie să te gîndeşti din nou la ce poate fi mai rău, Grete, ăsta-i numai un cîntec
popular.

GRETE: - Şi ce-ţi închipui tu că însemană ţupa-ţup? Că doar tu nu eşti aşa de naivă ca şi Mariedl.

ERNA: - Ei desigur, dar nu trebuie să privim lucrurile aşa de ordinar, că doar e aşa o sugestie, pe care omul
trebuie să şi-o imagineze.(Mariedl nu înţelege şi clatină fără sfat din cap)

GRETE: - Ei şi ce, să le spunem vorbelor pe nume şi să sărbătorim sărbătoarea aşa cum îi vine ei bine. Acu’
sinea mea se gîndeşte la vremea pe cînd Grete era îndrăgostită. Şi sinea mea sărbătoreşte asta cu un păhărel
de vin.

MARIEDL: - Mariedl simte la fix cînd inimile altor oameni sărbătoresc şi încep să bată ca o minge de
cauciuc. (se ridică şi încearcă să facă cîţiva paşi de dans, dar se aşează imediat înapoi)
8
Bineînţeles că în fragmentele de lălăială se pot folosi melodii cunoscute publicului. Aici spre exemplu s-ar potrivi
«Suflecată pîn la brîu...  » (n.t.)
ERNA: - Eu pot cel mult să-mi închipui că cîndva o să pot să merg cu Wottila la Roma. Un urbi et orbi în
piaţa Sfîntul Petru asta ar fi ceva frumos, sau măcar să ieşim la iarbă verde... ori un chef mic şi drăguţ.

GRETE: - Întocmai. Un chef mare, straşnic ar fi ceva potrivit pentru Grete. Ar trebui să fie o mulţime de
oameni şi muzicanţi, toţi în costume de sărbătoare. Unul din muzicanţi trebuie să fie înalt şi voinic, un flăcău
arătos, şi aşa de în puteri, că să poată sufla în tubă. Şi tocmai ăla -i face mereu obraznic cu ochiul lui Grete.
Se vede pe loc că ăsta-i cel mai mare golan dintre toţi muzicanţii, pentru că -i singurul care şi-a suflecat
mînecile costumului. Şi cînd orchestra face o pauză, băiatul ăsta arătos bea bere din ditamai halba şi -o ridică
în semn de noroc către Grete. Grete ridică şi ea un picuţ pahăruţul ei cu vin Şi uite aşa fără ca mulţimea de
inşi bine-dispuşi din jur să bage de seamă se iscă între scenă şi măsuţa la care stă Grete o idilă. Şi acu’ , să
zicem că e vremea pauzei celei mari pentru orchestră, şi se urcă pe scenă unul de-i în stare să spună glume ca
lumea. Şi să zicem că băiatul arătos, de-i zice Freddy, are destulă vreme ca s-o cîntărească pe Grete. Grete
abia dacă se mai uită la el, că doar ea nu-i una din alea care cade lată după primul, care se uită la ea. Dar
Grete simte cum intră iubirea pe sub uşă şi pune cu totul stăpînire pe Grete şi pe Freddy.

MARIEDL: - Şi Mariedl are voie să dea o mînă de ajutor, în spatele tejghelei, la serbare. Ea şterge şi curăţă
cu hărnicie totul, şi din cînd în cînd are voie să servească şi cîte un oaspete. Privirile oaspeţilor admiră
mîinile îndemînatice ale lui Mariedl, cum foloseşte ea cîrpele de făcut curat. Şi numai ce răsare un domn din
lumea bună în mijlocul serbării şi povesteşte tuturor oaspeţilor că s -a-nfundat latrina, că toate latrinele s-au
înfundat, şi că zeama din oameni a ajuns pînă sus la marginea closetelor.

ERNA: - Şi oamenii se pot bucura că sufletul are nevoie de o recreaţie. Dar înainte de serbare fuseseră cu
toţii în clădirea sfîntă ca să mulţumească Atotputernicului că îi aşteaptă relaxarea şi norocul pe viitor.
Fruntea lui Wottila e încă udă de la apa sfinţită, cînd intră la braţ cu Erna în sala de festivităţi. Şi de peste tot
i se pun sub nas lui Wottila băuturi alcoolizate şi ţigarete dăunătoare. Dar Wottila zice atît: Resemnaţi -vă,
lepădaţi-vă şi propovăduţi asta întregii lumi. Şi Erna se uită fericită la el.
(cele trei femei fantazează de acum la nimereală cu capetele căzute într-o parte şi cu ochii închişi)

GRETE: -Freddy-şor a cîntat atîta la tuba că deja şi-a pus deoparte o mică rezervă. Aşa că Freddy le face
celorlalţi muzicanţi un mic semn, ca să-şi schimba muzica la melodii fără tubă, pentru că probabil acuşi-
acuşi n-o să mai aibă nici o clipă liberă să cînte la tubă. (chichoteşte)

MARIEDL: - Şi oamenii beau vîrtos din berea bună şi mănîncă din carnea gustoasă, şi acum îi apasă pe toţi
nevoia, o nevoie îngrozitoare, pentru că alimentele vor să iasă afară din corpul omenesc, atunci cînd
alimentaţia şi-a terminat digestia. Dar ce pretenţii poţi să ai, că totul e înfundat, nu -i nici o latrină liberă. Şi
pe deasupra enervarea e tot mai puternică pentru că una din latrine deja s -a revrăsat. Oamenii gesticulează cu
mîinile şi strigă: Unde-i Mariedl, ea o face şi fără: aduceţi-o pe Mariedl, că trebuie mai întîi să se înfunde
closetele ca să o ademenim aici pe Mariedl.

ERNA: - Şi Erna dă pe gît un păhăruţ de vin, şi Wottila se uită la ea ca un ştrengar.

GRETE: - Şi Freddy surîde ca un ştrengar, dar se simte deja jenat. Că acum şi -a strîns tot curajul şi s-a
aşezat lîngă Grete. Şi Grete se uită la el cu coada ochilui şi vede că sărmanul Freddy e tot roşu în obraji, pînă
la rădăcina părului lui blond. Lydi latră din răsputeri de sub masa lui Grete, pentru că -i geloasă de numa’
.Dar Freddy apleacă capul sub masă şi-o mîngîie pe Lydi aşa de cu ştiinţă că răsuceşte de tot căpuşorul ei.

MARIEDL: - Şi numai ce-o descoperă pe Mariedl între oameni. Şi oamenii o aplaudă cu entuziasm. Trăiască,
trăiască, trăiască, strigă oamenii şi o împing pe Mariedl de la spate spre latrine. Acolo aşteaptă deja domnul
preot care îi surîde ştrengăreşte, că el are deja o pereche de mănuşi de cauciuc în mînă pe care le flutură în
faţa ochilor lui Mariedl. Dar Mariedl scutură din cap. Oamenii rîd, pentru că deja ştiuseră că Mariedl o să
scuture din cap. Aşa că toţi oamenii se dau acum deoparte, pentru ca Mariedl să poată păşi către locul de
muncă. Aşa că Mariedl îşi dă jos vesta verde şi îşi suflecă mînecile bluzei roz.

ERNA: - Da, şi între timp Erna tocmai mănîncă din chifla cu şuncă afumată şi castraveciori pe care i-a
cumpărat-o Wottila. Wottila tocmai s-a dus pînă la tejghea şi a mirosit chiflele cu şuncă afumată şi a zis, asta
nu-i şuncă afumată veritabilă, aşa cum vinde el la el în măcelărie. Dar e mai bine decît nimic, zice el, şi omul
nu trebuie să fie prea mofturos.
Lui Erna îi place pentru că e aşa de frumos aranjat, şi Wottila arată pe dinăuntru aşa de uman, ba chiar mai
zice că ar trebui odată să dansăm cînd e o muzică din aia mai lentă.
GRETE: - Şi Freddy, abia acum poate să danseze. O strînge pe Grete în braţe şi se învîrte cu ea de-a
curmezişul sălii de festivităţi. E un muzicant adevărat, se pricepe la chestia asta, aşa că se uită la el şi alte
fetişcane, care au parte de nişte poticniţii de băieţaşi. Şi de o bună bucată de vreme îi şopteşte la ureche lui
Grete nişte lucruri, de-o face să se roşească. Şi-odată a pişcat-o Freddy chiar pe la şolduri. Dar Lydi e acum
neputincioasă. Că Grete a trebuit s-o lege... afară în faţa sălii, din cauza gălăgiei. Şi a fost aşa de curajoasă...
nu a lătrat, nu a schelălăit.

MARIEDL: - Şi acum Mariedl e tocmai în toiul trebii... şi încă nu a găsit nimic. Că trebuie să fie tare adînc,
înauntru, aia de apasă, şi oamenii au făcut scaune aşa de tari, care acum unul după altul ies la iveală. Şi
numai ce simte deodată Mariedl ceva mai tare decît un scaun. Tare, lunceos, şi aşa, cumva rotund. Apucă
lucru între degete... e o conservă, şi încă unca care nici nu a fost deschisă. Şi oamenii aplaudă atunci cînd
Mariedl ridică conserva sus şi closetul se goleşte gîlgîind. Acum zice preotul că conserva aparţine lui
Mariedl şi îi aruncă un deschizător de conserve. Să se uite şi să vadă ce bunătăţi sînt înăuntru. Scaunul de pe
conservă este curăţat la iuţeală iar doza deschisă cu pricepere. Şi înăuntru este gulaş, şi de cum s-a deschis
conserva a şi mirosit frumos. E gulaş unguresc, zice domnul preot, unul pipărat, şi îi aruncă lui Mariedl o
furculiţă şi o chiflă.

GRETE: - Da, şi acum Lydi e poate şi mai neputincioasă pentru că încă nu ştie ce fericită o să fie în curînd.
Freddy a ciupeşte tot mai des pe Grete, iar lui i s -a întărit ceva sub pantalonii. Între timp i-a povestit lui
Grete că are acasă o fermă şi o grămadă de argaţi, ba chiar un abator propriu. Şi acolo ar fi loc destul pentru
zbenguiala Lydiei şi numai cărnuri din cele mai fine. Şi că Grete ar fi tocami potrivită pentru postul de şefă
arătoasă. Şi abia acum remarcă Grete că prezicerea s-a îndeplinit la fix, aşa cum îi fusese lui Grete prezisă.
Pe urmă zice Freddy că ar vrea să caute împreună cu Grete, un loc liniştit la aer liber. Dar atunci Grete ridică
un deget şi spune vreo două vorbe de ocară. Ea este o partidă onestă şi să nu -şi închipuie Freddy despre ea
cine ştie ce, că oridinea în lucruri trebuie păstrată. Asta a ştiut şi Freddy să aprecieze. Tu eşti o femeie
pentru toată viaţa, şi în privinţa asta are el perfectă dreptate. Şi i -am mai spus: Unde ai dreptate, ai dreptate.
Şi numai că se şi întări mai vîrtos în pantaloni .

MARIEDL: - Şi Mariedl moaie juma de chiflă în conserva de gulaş...

ERNA: - Ne, ne, că nu eşti tu acum la rînd (se uită urît la Mariedl) Nu ai băgat de seamă ca acum începe să
se audă o muzică lentă? (ridică împăcată capul) Deci acum în sfîrşit cîntă orchestra ceva lent... Wottila o
apucă pe Erna de un cot, şi o întreabă dacă poate s -o invite. Apoi mai adaugă că el nu-i tocmai un bun
dansator, pentru că este un om cu frica lui Dumnezeu, care a ajuns să aibă propria măcelărie, şi d -aia n-are
timp să se omoare cu dansatul. Ş-acu chiar apucă să rîdă un picuţ, Wottila ăsta, că dacă cineva vrea să ajungă
să facă ceva, zice el, atunci ăla trebuie să ştie să facă economie la dans şi să -şi ia carnea de la gură. Dar Erna
îl înţelege atît de bine, ea cunoaşte viaţa făcută din economii, şi inima i se face fleaşcă. Şi cînd dansul e mai
în toi Wottila îi şopteşte Ernei la ureche că trebuie să se ducă la closet pentru că i s-au desfăcut bretelele şi
trebuie să le prindă la loc, şi poate cu ocazia asta o să poate să se şi uşureze. Da, da, aşa vorbeşte Wottila, un
holtei cu o viaţă grea. Dar aşa se vede cîtă încredere are el în Erna, că poate să -i comunice asemenea chestii
intime.

MARIEDL: - Bineînţeles, domnul Wottila poate să vină linştit, pentru că prima latirnă a fost deja eliberată de
Mariedl. Şi acum ea s-a-ntărit de la gulaş. Aşa ceva nu a mai apucat să trăiască Mariedl să poate hali chestia
cu care s-a-nfundat latrina.Oamenii stau jur-împrejur, la cîţiva metri se-nţelege, din cauză că sînt atît de
simţitori la mirosul de closet. Dar se bucură pentru Mariedl că are parte de gulaşul delicios, asta se poate
băga de seamă, pentru că toţi oamenii îi zîmbesc. Şi acum, că s -a terminat gulaşul, îi strigă cu toţii: hop-hop-
hop. Toţi de-o-dată se străduie s-o încurajeze pentru latrina următoare. Şi iar rîde domnul preot ştrengăreşte
şi-i flutură în faţă mănuşile de cauciuc. Dar oamenii înveseliţi strigă deja în cor: Mariedl asta o face şi fără,
Mariedl asta face şi fără... Şi numai ce se apleacă Mariedl adînc înăuntru, că e în stare de aşa ceva, Mariedl
asta. Hîrtia igeinică fleşcăită a dat-o deja la o parte şi scaunele ceva mai moi, că numai ce simte ceva mai
tare... ca o sticlă, aşa ‘şi închipuie ea, şi hopa, o scoate la lumina zilei. Şi iar se scurge closetul bolborosind,
şi ce ţine Mariedl în mînă? O sticlă de bere şi încă una care nu fusese deschisă. Dar asta se potriveşte foarte
bine la gulaş, mulţumesc sfinţenia voastră, spune ea, că ea ştia la fix că domnul preot dorise să -i facă lui
Mariedl o bucurie, şi ascunsese o surpriză în latrină ca şi iepuraşul de paşti în ouă, o sticlă cu bere din
Steiermark 9 Şi acum înţelege Mariedl de ce este înfundată şi a treia latrină. Probabil că escrocul de domn
părinte a ascuns şi acolo ceva. Da să ştii că m-a făcut curioasă ce poate să mai fie ascuns şi în al treilea
closet.

9
Se pronunţă ştaiermarc şi este numele regiunii în care s - a născut şi a trăit autorul – Graz este capitala Steiermark-
ului, care în Austria federală are statut de regiune autonomă cu parlament şi guvernare proprie.
ERNA: - Acu´ar fi timpul ca latrina lui Mariedl să se liniştească, pentru că e vremea ca un om drept aşa cum
este Wottila să-şi spună cuvîntul.

GRETE: - Şi Freddy? Poate el să-şi agaţe iubirea în cui? Wottila stă acum pe closetul pe care tocmai la
curăţat Mariedl. Acum e rîndul lui Freddy şi al lui Grete . (Grete închide ochii şi surîde împăcată. Erna îi
arată lui Grete pumnul şi o priveşte o vreme plină de ură. Mariedl bea o sticlă de bere imaginară)

GRETE: - Da, rămăsesem la degetul arătăor. Şi Grete îi arată liu Freddy degetul arătător ca unui copil mic, şi
ce credeţi că face golanul? Îi arată lui Grete şi alt deget arătător, degetul arătător personal. Şi Freddy are un
deget foarte gros şi frumos, şi ce credeţi că face derbedeul cu degetul ăsta arătător? Abia că apucase să
danseze la lumină cu Grete că îi şi înfinge degetul arătător în fund. Asta e o bucurie pentru Grete, dar în
realitate trebuie să-l ciupească şi să-l dea afară. Freddy înţelege imediat căci fireşte nu vrea nici el să ia de
nevastă o curvă. Deci Grete trage afară degetul din fund şi Freddy se uită fericit la degetul lui şi îi dă un
pupic. Acu’, acu’, îi zice Grete scumpului ei, ai putut să -ţi vîri degetul în cutia cu comori a lui Grete, care e
cu siguranţă altceva decît mortăciunile puţind a supă de găină pe care celelate muieri le poartă în chiloţi. Şi
ce face scumpul de Freddy? Îi face pe loc lui Grete o propunere în căsătorie în toată regula. Dar Grete se
abţine, că ea cunoaşte viaţa, spune numai, că mai vrea să danseze un pic, şi că mai tîrziu o să primească şi
Freddy un răspuns de la Grete.

MARIEDL: - Şi o bere este pentru Mariedl un adevărat elixir al vieţii .

ERNA: - O clipă, că nu merge chiar aşa. Să faci bine acu’ să -ţi ţii gura, Mariedl. Să nu-şi închipuie nimeni că
Wottila mai stă încă cu fundul pe latrină că doar nu are nimic la maţe. De cum s -a întors, a spus pe loc că a
avut la iuţeală un scaun solid, pentru că el nu-i unul din porcii ăia bolnavi, aşa cum sînt ceilalalţi oameni,
care mîzgălesc cuvinte murdare pe pereţii closetelor. Cuvintele astea murdare din latrină chiar i -au grăbit
scaunul. Papa şi preşedintele ţării ar fi fost acolo murdăriţi, aşa zice Wottila, şi chiar îi dă lui Erna un pupic
pe vîrful nasului. Dar cu siguranţă multe depind de o alimentaţie sănătoasă, zice el, şi un scaun rău se trage
cu siguranţă de la o alimentaţie dezordonată. Şi cine are un scaun rău trebuie să petreacă mult timp în latrină,
şi aşa apar gîndurile rele, pe care un om le are, atunci cînd mîzgăleşte pe pereţii latrinei toate urîţeniile alea.
Wottila este un om aşa de iscusit. El e de părere spre exemplu că ar fi potrivit să atîrnăm deasupra closetului
o cruce simplă sau o fotografie a preşedintelui ţării, pentru că în şcoli şi în birourile primăriilor atîrnă mereu
o asemenea imagine. Asta le-ar aduce aminte oamenilor de micimea lor, şi i-ar ajuta să-şi adune minţile, că
ei însăşi nu-s mai mult decît o grămăjoară de rahat şi să că nu au voie să mîzgălească pereţii. Dar ce mai
putem noi să spunem despre lumea asta, zice Wottila, abia ajung să se strîngă nişte substanţe dăunătoare in
corpul omenesc, că şi simt nevoie să-şi veşniceacă de jur împrejur ştiinţa schilodirii. Păi să ştii că are
drepate Wottila, el este un om ales, de asta s-a şi făcut membru în comitetul parohial. (Mariedl a ascultat ca
vrăjită. În timp ce Erna povesteşte se apropie cu scaunul pînă foarte aproape de ea. Acum se depărtează cu
zgomot cît poate de mult)

MARIEDL: - Nici nu ştii cît mă bucur că Mariedl a apucat să cureţe toate latrinele, pentru că ea -i o persoană
care vîră respectul în alte persoane, ca şi domnul Karl Wottila, care acu’ mai e şi memmbru în comitetul
parohial...(la început gînditor, apoi bursc scuipînd în jur)
Dar acu’ nici măcare domnul membru al comitetului parhial, Wottila, nu ştie ce surpriză este ascunsă în a
treia latrină. Că asta nu ştiu anume decît Doamne-Doamne şi domnul preot şi poate îngerii, ah, da, şi Sfînta
Fecioară Maria, în tot cazul. Deci la a treia latrină aşteaptă deja o mulţime de oameni, şi oamenii ăştia strigă
cît pot de tare cînd Mariedl cea puternică îşi vîră braţul în closet pînă la subsioară. Şi înăuntru nu era nimic
care să fie tare şi lunecos. Ciudat, se gîndeşte Mariedl, se pare că closetul nu -i înfudat cu scaun, dar numai
că domnul preot surîde ştrengăreşte şi zice, că trebuie să caute mai departe. Sînteţi mare pişicher, îi spune
Mariedl domnului preot şi caută din nou prin closet. Şi numai ce simte un lucru ciudat şi numai ce scoate
afară vede un pacheţel învelit într-o pungă de nailon, ca să nu se ude hîrtia de împachetat cadouri cu apa de
la rahat. Şi acum oamenii bat din palme şi cîntă: trăiască, trăiască, de trei ori trăiască. Şi oamenii se bucură
pentru că Mariedl are parte de o bucurie aşa de mare. Şi domnul preot spune, că pacheţelul este o
recunoaştere a hărnicie lui Mariedl. Pachetul este desfăcut la iuţeală. Şi ce -i înăuntru? Un parfun franţuzesc,
unul veritabil, ca să poată mirosi frumos, Mariedl.

GRETE: - Una ca Grete nu are nevoie de nici un parfun, deşi primeşte tot timpul cîte unul cadou de la
admiratori. Dar Grete are un corp frumos mirositor care nu mai are nevoie de nici un parfum străin. Freddy
i-a şi spus pe loc că miroase precum mîncarea lui preferată, fritpură de porc cu cartofi prajiţi. Şi aste este o
condiţie foarte importantă pentru o nevastă, ca să miroase cel puţin la fel ca şi felul preferat de mîncare al
bărbatului ei. Dar acum stă Grete în faţa unei hotărîri grele şi a unei responsanbilităţi imense: Poate ea să -i
dea mîna lui Freddy pentru toată viaţa? Iese un pic afară din serbare ca să se sfătuiască cu Lydi, dar şi Lydi
se află într-o situaţie extrem de confuză. Pe de o parte loc de joacă şi haleală din belşug, pe de altă trebuie
să-şi împartă femeiuşa cu Freddy. Aşa ceva nu-i uşor pentru Lydi, trebuie că puteţi să înţelegeţi, cu toate că
lui Lydi îi place de Freddy. Şi tocmai cînd Grete nu mai ştia de ce parte să se hotărască, numai că începe
Lydi să clatine din căpşor şi să zică dadaada...Şi acum ştie şi Grete că poate să -l ia pe Freddy în numele lui
Dumnezeu. Şi în inima ei se pogoară o mare bucurie şi se duce cu paşi hotărîţi înapoi în sala de festivităţi.
Freddy vine în întîmpinarea Gretei şi în ochii i se poate citi speranţa şi spaima, amestecate cu respect şi
dorinţă. Şi îi cade în genunchi şi zice că se sinucide dacă o să -l nimicească cu un Nu! Da’ ce prostuţ poţi să
fii, zice Grete, şi îl mîngîie prin părul lui de aur. Păi eu o să -ţi zic DA, spune Grete. Şi numai ce sare în sus
ca muşcat de o scroafă turbată şi sughite şi uhuie, aşa de bucurie. Uite că mă ia, uite că mă ia, jubilează el, şi
e deja pe scenă. Toţi camarazii săi muzicali îl felicită pentru chipeşa Grete, şi Freddy cîntă la tuba, aşa că
sparge tuba. Toţi oamenii prezenţi sînt veseli şi dansează în jurul chipeşei perechi. Mulţi bărbaţi sînt
dărîmaţi, pentru că şi ei tare ar fi vrut să pună mîna pe Grete, dar Grete a ales şi trebuie să -i gonească pe
bărbaţii trişti, pentru că ceea ce a ales ea, de acum este în stăpînirea ei şi nu se lasă amestecat cu alte lucruri
de acelaşi soi.(Grete este istovită şi fericită. Îşi şterge sudoarea) Aaah, minunată a fost...

MARIEDL: - Şi Mariedl deschide sticluţa şi dă pe loc pe gît o duşcă de parfum...

ERNA: - Asta n-am ştiut, tu Mariedl, tu, că eşti o gaură de closet aşa de gălăgioasă. Nu vezi că Erna şi
Wottila stau comod unul lîngă altul? Ar fi vremea să înţelegi că aşa ceva produce o bucurie atît de mare încît
e nevoie să fie comunicată mai departe.(ridică capul şi pare din nou împăcată cu lumea)
Pe deasupra cei doi mai mănîncă acum încă o chiflă cu şuncă afumată, numai că de data asta Erna mai bea şi
o cafea cu lapte, pentru că un pahar de vin ar putea să ducă sentimentele la prăpastie. Şi în plus acum Wottila
a luat mîna cea muncitoare a Ernei în mîna lui şi se uită gînditor la degetele bătătorite. Fecioara Maria care îi
apăruse lui Wottila în luminişul pădurii semăna foarte bine cu Erna, şi tot aşa trebuie să fi arătat şi maică -sa,
numai că Fecioara Maria era îmbrăcată cu mai multă pompă şi avea în jur o instalaţie de iluminat ceva de te
doare capul. Şi cind aude Erna toate astea îi vine ca şi cum tot dinlăuntru i -ar sări afară pînă în al noulea cer
Zice numai că pentru mine e o onoare, nu poate mai mult că e copleşită. Şi Wottila zice: p trebie să fie un
semn adînc dacă mama, Fecioara Maria şi cea mai bună clientă a mea, doamna Erna arată aproape la fel. În
cazul ăsta trebie făcut ceva sufleţelul meu. Fireşte, zice Erna, dar ce se poate face într -un asemenea caz?
Probabil că o căsnicie ar fi lucru cel mai avantajos, chiar şi pentru gheşeftul meu, că o măcelărie are nevoie
şi de mîini de femeie, zice Wottila. Aha, acum înţeleg şi eu, zice Erna . Apoi Wottila trage adînc aer în piept:
ai acu’ s-a-mplinit, dau măcelăria pe mîna ta, domană Erna Wottila. Doamna Erna Wottila şopteşte copleşită
Erna. Şi Wottila face fericit următorul anunţ: încă o şuncă afumată şi un pahar mic de vin., că acu’ putem să
ne aventurăm şi la aşa ceva. Da, da acu’ cu un ou tare pe deasupra zice Erna. Aşa e cu cinşpe cenţi mai
scumpă, dar într-o zi atît de minunată ca ziua de azi, ne putem permite şi aşa ceva Şi plin de demnitate în
întreaga lui ţinută păşeşte la tejghea unde comandă comanda lui.
(Mariedl ridică o mînă ca la şcoală şi cu cealaltă se scobeşte în nas. Nu e băgată în seamă)

GRETE: - La ora asta Grete are în geantă ditamai norocul. Freddy e înnebunit după Grete, trebuie să -şi tragă
mereu pantalonii de piele care-l apasă aşa de tare. Dar se stăpîneşte bietul băiat, că el respectă şi onorează
feminitatea lui Grete. Iar Grete o oricum o clarvăzătoare, se gîndeşte la croiala rochiei de nuntă şi la ce
trebuie să-i dăruiască lui Lydi la nuntă. O bucată de viţel de pasăre oricum, dar pe deasupra mei trebuie să
fie ceva ca lumea. Poate o boarfă nouă.

ERNA: - Şi-acu s-a pogorît peste Erna şi Wottila o adîncă mulţumire. Nici unuia nu -i mai vine în minte nimic
despre ce anume ar mai putea vorbi. Lui Erna i s-a aplecat un pic de la prea multele chifle cu şuncă afumată,
dar cînd ai mîncat deodată atîtea bunătăţi, atunci îţi este rău într -un mod plăcut. Erna îşi face griji cu privire
la viitorul viitorului pentru că de acolo o pîndeşte deja o mare răspundere. La urma urmelor se schimbă
dintr-o femeie de servici într-o femeie de afaceri, şi asta e o mare traversare. Acum trebie omul să devină şi
mai prudent pentru că întreaga viaţa devine şi mai importantă. Păi dacă un om trăieşte în viaţa de afaceri,
atunci nu mai poate să aibă de a face cu toţi oamenii oarecare, pentru că exită în corabia vieţii o răspundere
de care e ancorată, aşa că nu-şi mai poate permite prea multe. O femeie de afaceri trebuie să ţină departe de
viaţa ei rahatul de cîine şi grămăzile de gunoi. (Mariedl e tot mai neliniştită şi începe să tragă linii pe podea
cu încălţările ei de lemn)

GRETE: - Da, şi Grete ştie că acum curăţenia o să trebuiască să izbucnescă şi mai aprig.
Ca stăpînă a unei adevărate ferme de ţară va fi şi mai pizmuită de murdăria vieţii. Şi Lydi primeşte şi ea
sarcini noi, va trebui să devină un adevărat cîine de pază, aşa că nu o să mai aibă de înfulecat nici un fel de
alt rahat, că trebie să-i păzească pe Grete şi pe Freddy de murdăria din întreaga lume. Că elementele cele rele
cresc nemăsurat cînd apuci să devii şi tu ceva mai bun. Aşa că e nevoie de multe organe de pază în noua
viaţă.
ERNA: - Oamenii de pe stradă îl invidiază pe acela care a pus pe picioare ceva şi are propriul lui magazin. Că
fireşte atunci are un pic de bijuterii frumoase şi chiar o maşină strălucitoare. Atunci poate un asemenea om
harnic să ajungă pînă la Lourde sau Medjugore, fără un autobuz împuţit. Chiar aşa şi e. Dacă cineva îşi
primeşte salariu pentru munca lui de-o viaţă, atunci unele persoane îl împroaşcă imediat cu scaunul lor rău
mirositor. Şi aceşti indivizi fac asta atîta vreme pînă cînd tot ce este nobil şi veritabil se scufundă în scaun
şi se sufocă sub urină.

MARIEDL: (bate din picioare) – Juhuu, acum vreau din nou să...

GRETE: - Din partea mea. Termină-ţi fanteziile murdare. Erna şi cu mine trebuie să ne gîndim la treburi
serioase.

MARIEDL: (e iritată, se scarpină peste tot) – Oamenii au părăsit din nou latrinele. Au plecat cu toţii. Nimeni
nu a mai rămas acolo în afară de Mariedl. Acu’ Mariedl stă locului cu sticla de parfum băută pînă la ultima
picătură şi mirosind pe dinăuntru ca o doamnă din lumea mare. Pe dinafară este însă plină de căcat omenesc
şi asta o întristează foarte tare. Sufletul meu este frumuseţea mea, dar din nefericire sufletul ăsta e al naibii
băgat înîuntru. Sufletul cloceşte viaţa veşnică, dar corpul îl arătăm altora cît e viaţa de lungă. Şi cu conserva
de gulaş unguresc s-a şi tăiat Mariedl. Şi berea s-a terminat, băută pînă la ultima picătură şi lui Mariedl îi e
al naibii de rău. Gulaşul unguresc şi parfumul franţuzesc se suportă rău în trup. Şi pe latrină tare mai eşti
singur cînd stai singură şi nici nu simţi o mare nevoie.
Dar atunci se screme Mariedl şi dă drumul la un scaun din cele mai butucănoase. Vrea să se întoarcă între
oamenii care îşi poartă norocul prin sărbătoare. Intră înăuntru şi se încălzeşte la muzica veselă. O zăreşte pe
Grete care ţopăie şi chicoteşte, pentru că burduhănosul ei cel gras şi blond vrea din nou să -i vîre degetul sub
fustă. O vede pe Erna care bea bruderşaft cu Watiila cu cafeaua cu lapte. Şi de fapt toţi oamenii au inimile
pline de bucurie, aproape că nu-şi mai încap în piele de bucurie, ca o latrină înfundată care e gata să dea
peste margini. În faţa sălii tocmai s-a oprit un taxi din care coboară doi oameni, o femeie şi un bărbat. Nici
măcar nu au plătit taxiul şi taximetristul fuge după ei şi strigă: plataaa! Dar bărbatul spune numai că o
muiere bătrînă dinăuntru o să-şi zgîrîie de sub unghii şi-o să plătească, aşa că intră toţi trei în sala de
festivităţi. În faţa sălii stă un deckel legat, care se cheamă Lydia, şi care primetşe numaidecît de la femeie un
picior cu aşa o furie că rămîne lungit la pămînt.

GRETE: - Aaahaaaa, cine-i scroafa, care curvă e în stare de una ca asta. (Erna ascultă interesată şi îi face
semn lui Grete să tacă. Grete sughite în tăcere mai departe)

ERNA: - Povesteşte mai departe Mariedl.

MARIEDL: (se lasă pe spătarul scaunului şi închide ochii) – Grete se albeşte toată şi bîlbîie numai: şi unde -i
de fapt aşezată Australia? Hannelore se duce direct la Grete şi fără să spună o vorbă o pălmuieşte de cîteva
ori cu putere, de-i cade lui Grete proteza din gură şi Pepi alunecă într-o rînă. Apoi îi spune că insul obraznic
din spatele ei e un şofer de taxi care aşteaptă să fie plătit, şi că Grete trebuie să -l plătească, pentru că de
acum încolo toate socotelile neîncheiate ale lui Grete trebuie achitate cu preţul anilor care i -au mai rămas de
trăit. Grete nu e în stare decît să boceacă şi spuma i se scurgă din bot . (Grete boceşte şi vrea să se repeadă
la Mariedl. Erna e însă mai iute şi o ţine strîns pe Grete)

ERNA: - Las-o pe Mariedl să priveaască realitatea, poate că o să vadă şi norocul meu cu Wottila. Trebuie să
putem privi adevărul în faţă, Grete, trebuie să ne uităm în ochii adevărlui stînd pe picioarele noastre, chiar
dacă ţi se înmoaie genunchii... Zii mai departe Mariedl. (Grete s- a cocîrjat pe scaun şi tremură. Mariedl
închide din nou ochii şi vorbeşte)

MARIEDL: - De acum Freddy nu mai are nici un chef să-i vîre lui Grete degetul în cur. Se uită încurcat la
dantura falsă care zace pe podeaua murdară. Şi pentru că totul îi este atăt de penibil, Freddy scoate banii din
portofel. Taximetristul rîde ca un tîmpit tot timpul şi spune ceva lui Freddy despre un pîngăritor de cadavre,
cînd o vede pe Grete stînd aşa dărîmată. Freddy pune două sutare pe masă şi zice că tare s -a cam ars cu
bătrîna plevuşcă de acolo. Acu Hannelore mai rîde odată tare şi -i mai arde pe loc lui Grete cîteva, de îi cade
pe jos şi peruca. Şi aceiaşi oameni care se adunaseră în faţa latrinei cu surprize stau acum în jurul buhăitei de
Grete. Unul zice: ia te uită, femeia s-a pişat pe ea. Freddy e din ce în ce mai nesigur şi mai pune două sute pe
masă, apoi se ridică, îşi bea berea şi se amestecă între privitorii din jur. Apoi un individ intră înăuntru,
aruncă ceva pe podea şi zice: Al cui e leşul căţeluşei ăsteia?

GRETE: - Lydiii. (Grete se chirceşte şi are o crampă. Strînge pumnii şi îşi schimonoseşte faţa)
ERNA: - Viaţa ne rezervă unoroa nişte adînci sîngerări în această vale a plîngerii .

MARIEDL: - Între timp oameii încep din nou să se neliniştească pentru că nu mai iese nimic la iveală. Grete
s-a îngropat în spatele unui ziar vechi şi nu se mai mişcă din loc. Hannelore vorbeşte între timp la telefon cu
balamucul.
Dar în partea cealaltă a sălii o grămadă de oameni fug şi se îngrămădesc unii în alţii, pentru că Herrmann se
poticneşte printre mese. E mare şi buhăit şi beat criţă. (Grete s- a aşezat din nou. Machiajul i s- a scurs pe
faţă, e total dată peste cap.)
Daţi-vă deoparte, strigă el, trebuie să merg la mama şi la măcelarul ei, trebuie să cercetez, să văd dacă a
prelucrat deja sau nu scroafa. Erna rămîne locului ca lovită de trăsnet, şi Wottila priveşte înlăuntru, ca şi
cum ar avea din nou o viziune. Hermann se lasă să cadă bufnind pe scaun şi strigă: Ospătar... o bere, că
trebuie să sifoneze din gît ultimele bucăţi de pîine sfinţită. ( Erna se ridică şi se pune în mişcare într- o
postură ameninţătoare. Grete o prinde de mînă şi o împinge la loc în scaun. O ţine locului fără să - i dea
drumul, pînă cînd Erna îşi ascunde faţa în şorţul de bucătărie )

GRETE: - Şi trebuie să rămîi sub puterea adevărului Erna. Viaţa foloseşte ce vrea ea. Odată te face să ai
scaunul tare, altădată moale. Şi dacă viaţa are scaun, atunci nu putem face nimic, pentru că asta e o
previziune. Aşa că Erna, stai frumos şi aşteaptă cu curaj... pînă cînd se termină. Vorbeşte mai departe
Mariedl.

MARIEDL: - Wottila îşi vine primul în fire şi îi spuen lui Herrmann: Cum puteţi d -voastră să vorbiţi aşa
despre această femeie, care d-voastră v-a dăruit viaţa? Atunci Herrmann se ridică îşi şterge pantofii de
costumul lui Wottila şi îi mai toarnă peste chelie o cafea cu lapte. Wottila scoate repede o cîrpă din
buzunarul pantalonilor şi se luptă în linişte cu laptele de pe costum. Apoi spune: Domnul să vă ierte,
Herrmann, pentru cea ce-i faceţi în fiecare secundă. Fiecare picătură de sînge din rănile lui Cristos se scurge
bucată cu bucată jos, în iad. Şi Herrmann zice: Ce zici tu mama, de felul în care Domnul “Utilizator de
corpuri animaliere 10 ” vorbeşte cu fiul tău? Dar Erna nu-i în stare decît să gîfîie ca a gîscă pe jumătate
sugrumată. Probabil că nu mai are aer, că prea mulţii curioşi se înghesuiau în jur. Dar Erna mai are atît
putere cît să-l scuipe pe Herrmann în obraz. Dar pe Herrmann îl apucă rîsul. Ce poate să iasă din faptul că o
scroafă scuipă pe altă în obraz, zice el. Apoi se ridică liniştiti, îşi aranjeză frizura şi apucă capul Ernei şi al
lui Wottila de ceafă şi le loveşte unul de altul pînă cînd sîngele dă pe afară şi sufletele le pleacă în emigraţie.
(respiră adîncă şi îşi dezmorzeşte spatele) Şi cum îi merge în vremea asta lui Mariedl?
Stă acolo cîştigatigată cu totul, cu un pîntece strălucitor. Şi scaunul omenesc de pe corpul ei se transformă în
praf de aur. Între timp oamenii l-au doborît pe Herrmann şi l-au legat şi printre picături îi mai îndeasă nişte
pumni ca să se înveţe minte, pînă vine poliţia. Dar Mariedl pluteşte peste oameni şi peste oameni se aşterne
tăcerea, pentru că pot să vadă cum pielea lui Mariedl se descojeşte, pentru că praful de aur o apasă aşa de
tare. Pluteşte peste Erna şi Wottila, care acum vor fi îngropaţi împreună, presară un pic de aur peste
căpăţîinle făcute praf. Apoi frumoasa Mariedl pluteşte şi peste sărmanul Herrmann care n -o să mai fie
niciodată lasăt afară din închisoare, şi îl dăruie şi pe el cu un pic din praful de aur. Şi nici Grete n -o să fie
nedreptăţită, pentru că acum o să ajungă la balamuc, pentru că aşa a aranjat Hannelore. Şi mai înainte ca
Lore să se întoarcă acasă în Australia primeşte şi ea o răsuflare cu aur de la Mariedl .(Între timp Erna şi
Grete s- au ridicat şi se apreciază din ochi cuţitele de bucătărie din bufetul Ernei. Erna iese pentru cîteva
clipe şi aduce o căldare)

MARIEDL: - Pe Mariedl n-o mai dor de acum încolo picioarele, şi asta îi face bine, plutirea, şi aşa se fac
picioarele ei tot mai mici şi viaţa tot mai mare şi mai mare. Chiar şi domnul preot nu -i acum mai mare decît
o muscă de rahat, aşa de departe e. Sus tot mai sus pluteşte ea, Mariedl. Jos e Lourdes atît de mare cît o
cutie de beţe de chibrit. Şi numai ce zboară pe lîngă ea Fecioara Maria care trebuie să -i apară cuiva... şi nu-i
mai mare ca un purice. Se uită cu milă înăuntru la bietul pui de bogdaproste. (Erna şi Grete păşesc hotărîte
direct către Mariedl.Îi taie cu grijă gîtul. Erna aduce imediat găleata şi nişte cîrpe ca să împiedice o
porcărie şi mai mare.)

ERNA: - Miros foarte ciudat, ăştia, oamenii pe dinăuntru. Ia te uită ce de sînge trebuie că mai are omul prin
carne. Asta are la sigur şi un scaun în cap. Să ştii că m-ar cam împinge interesul să...

GRETE: - Da’ limba nu arată aşa de rău, pe asta o iau cu mine pentru Lydi .

10
Spus într- un cuvînt. In lb.ger. «  Tierkörperverwerter“ este un cuvînt compus, inventat, ca şi multe altele de Schwab,
şi e dat ca poreclă umilitoare.
ERNA: - Despre ce fel de linişte mai poate să fie vorba în tot sîngele ăsta roşu... Eu mi-am închipuit că dacă
unul moare, păi atunci se termină cu tot şi toate în omul care e mort.

GRETE: - Şi ce facem acum cu asta?

ERNA: - Pe asta o îngropăm în pivniţă, pentru că oamenii de soi chiar repetă mereu: Fiecare om din ţara asta
are un cadavru îngropat la el în pivniţă.

Sfîrşitul scenei a doua


Scena a treia

Pe scenă e un teatru. O mică sală triunghiulară; o scenă foarte mică, care e înconjurată cu becuri. Publicul
desenat stă pe bănci de lemn cu spatele la “publicul adevărat”. Chiar şi în timpul spectacolului chelnetiţa
va aduce beri.
Se prezincă un cîntec original din Hinerlader. Se jubilează.
Ansamblu cîntăreţilor din Hinterlader Seelentroster (Alinareasufletească)

Doamne-Doamne-i o maşină,
Care merge cu benzină,
Daca ştii să spui te rog,
Ocupi şi tu în ea un loc.

Doamne-Doamne-i o omletă gătită


C-o mie de ouă puse pe plită,
Costă ceva o mie de ouă,
Chiar de ţi se rupe inima-n două.

Dumnezeu i- o mulgătoare,
Vaca lui e lumea mare,
Ţine laptele în pipt,
Altfel putrezeşti de drept.

Doamne-Doamne-i pom de prun,


Mere verzi în el s- adun,
Prune-albastru nu- s nicicum,
D- aia nu mă sui în el acum.

Dumnezeu i-o maşină de scris,


Unde tu erai o clapă de-mpins,
d-aia nu-ncăpe vorba-n ea,
Şi poarta raiului se prăbuşea.

Doamne-Doamne are casa lui,


Unde tu îi ţii de cald, scump pui,
D-aia nu d- aia nu mai intră ori iese din ea nimica,
Iară tu primeşti din parte- i pacea cea veşnică.

Doamne-Doamne i- o maşină de spălat,


Unde eşti dat la curăţat.
Dacă ţi- e sufletul cu pete,
O să te cam doară, băiete.

Doamne-Doamne i- o oală cu presiune,


Unde te coci şi fierbi pe bune,
Aici este fiert capul pătrat
Şi e alinat cadavrul decapitat.

Hinterlader Seelentröster îşi iau un rămas bun gălăgios. Cortina cade şi se ridică. Trei femei tinere şi
drăguţe joacă pe scenă piesa “Şefele”, afurisit, exagerînd şi chicotind. Publicul reprezentat pe scenă rîde şi
aplaudă la scenă deschisă.
Erna, Grete şi Mariedl care se află şi ele în public se ridică în curînd revoltate şi vor să părăsească sala,
dar lucru se dovedeşte dificil pentru că stau la mijlocul rîndului. Erna reuşeşte să scape prima şi zgîlţîie la
o uşă a sălii, care este închisă. Nici Grete nu găseşte vreo uşă deschisă. Abia Mariedl găseşte una. Se
repede la Grete şi o trage spre uşa deschisă. Dispar toate trei. Pe scenă se mai joacă o vreme “Şefele”

Sfîrşit