Zi de toamnă

Muzica: Adagio
din Concertul de Aranjuez
 E vremea, Doamne ! Vara a fost lungă.
Aruncă-ţi umbra peste cadranele
solare
şi vânturile pe câmpii alungă.
Dă fructelor din urmă porunci să fie pline ;
mai dă-le două zile de la sud,
Îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,şi toarnă
dulce suc în vinul crud.
De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lungă,
Va sta de veghe,lungi scrisori va scri
şi prin alei va rătăci,
neliniştit,când frunzele s-alungă
Cad frunzele,cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele,şi toate,rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.
Amurgul mi-e o carte-mpodobită
cu scoarţe de mătasă,purpurii

Desfac încet lăcata aurită,

cu mâini tihnite,făr-a mă grăbi.
Citesc întâia foaie ; ce-ncâtare
se afflă-n tonul paşnic,liniştit-
Pe-a doua, mai domol o-ngân îmi pare,
Acele vorbe,oarecare,
obscure şi flămânde,le iubesc.
Din sărbătoarea mea le dau culoare,
atunci se-nseninează şi zâmbesc.
Făptura lor,cu teamă ferecată,
se înoieşte-n ochii tuturor ,
nu au mai mers în cântec niciodată
şi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.
Eu te găsesc în lucrurile toate,
cu care-s bun,şi-am gingăşii frăţeşti ;
bob,te-soreşti,în cele ne-semnate,
şi,mare-n cele mari te dăruieşti.
Acesta-i jocul forţelor vrăjite,
ce trec slujind în lucruri şi supus
crescând în rădăcini,în trunchi
pierite,
ca să învie-n crengile de sus.
Prietenilor mei,reverii de tomnă
în compania lui
RILKE
M .C.
OCTOMBRIE,2009.
Studioul M & J