Emoție de toamnă
(A venit, a venit toamna)
A venit, a venit toamna,
Acoperă-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine,
Sau mai bine cu umbra ta.
A venit, a venit toamna,
Acoperă-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine,
Sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
Că au să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
Că-ai să te-ascunzi într-un ochi străin ,
Şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin
Și-atunci mă-apropii de pietre și tac,
Iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și-o răsar și-o prefac
Într-o dragoste mare…
A venit, a venit toamna…
A venit, a venit toamna…
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori…
Și-atunci mă-apropii de pietre și tac…
A venit, a venit toamna…
A venit, a venit toamna…
Pădure nebună
O vară întreagă m-a ținut pădurea
Cu fața în iarbă și gândul aiurea
Iar acum în toamnă la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei și o doare
Pădure, pădure nebună
În fiecare noapte cu lună
Voi rătăci fără țintă, agale
Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale
În fiecare noapte de iarnă
Umbra mea albă va veni să se-aștearnă
Ca o ursoaică cu puii uciși
La umbra stejarilor prădați de frunziș
Pădure, pădure nebună…
În fiecare dimineață
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceață
Ca o negură sau ca o brumă
Voi veni, voi veni, nu te mai tângui pădure
nebună
Pădure, pădure nebună…
Pădure, pădure nebună…
Tincturi de frunze
Nu pot să stau drept, merg cu toamna-n piept
Vântu-n toate rănile mă doare
Și pe orice drum ca un vers postum
Vine frunza în întâmpinare
Și-am să-ți scriu scrisori
Pe tulpini de flori,
De lumina stelelor pătrunse
Și-un roman să-ți scriu
Folosind pe viu,
Sub umbra de nuc
Tincturi de frunze-e-e-e
Șa la la lai la
Tincturi de frunze-e-e-e
Șa la la lai la
Putredul accent a lovit atent
Fiecare fir de iarbă verde
Clipe indigo, care încotro
Să n-avem motive de-a ne pierde
Și-am să-ți scriu scrisori...
Frunze îți trimit, scrise cu grafit
Și cu movul toamnei care vine
Ce să-ți mai înșir, frunze în delir
Te iubesc și mă gândesc la tine
Și-am să-ți scriu scrisori...
Ori pe unde merg, frunze cad în cerc
Și în clopot mi se-aude mersul
Scriu scrisori pe foi, lăcrimez în toi
Într-un liber schimb cu universul
Și-am să-ți scriu scrisori...
Condamnarea la toamnă Frunza

Dacă pădurea ne condamnă Ai frunză galbenă

La nostalgie fără rost Ceas desfrunzit
E toamnă, vara mea, e toamnă De ce vrei tu să cred
Așa cum poate n-a mai fost. Că toamna a și venit…

Atâtea taine nepătrunse Ieri iubita mi-a spus târziu

Ne cad din brațe la un semn Vezi tu codru cel veșnic viu,
Și suntem îmbrăcați în frunze Vara noastră se va sfârși
Și căptușiți cu-n fel de lemn. Când galben de tot va fi

Nu e toamnă cum ești tu, Codrul verde și adânc era

Viața mea de toamnă, nu. Și-avea umbră de catifea
Singur sunt pe pământ, Și-n tot codrul sub cerul clar
Vara decăzu… O galbenă frunză doar
Nu e toamnă cum ești tu,
Viața mea de toamnă, nu. Ai frunză galbenă
Singur sunt pe pământ, Ceas desfrunzit
Vara decăzu… De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit…
Mai e în tot un pic de vară Ai frunză galbenă
Dar pături aspre ne-nsoțesc Ai glasul tău
La orice drum mai lung afară, Ai frunză galbenă
Prin căi de abur nefiresc. Ca visul rău…

Mai am senzația că-n toate Pentru galbenul ei noroc

Pot fi și altfel decât sunt, Nu văzu pe pământ alt loc
Dar munții-mi pun poveri în spate, Decât inima mea râzând
Și simt că port pe tălpi pământ Și-n ea mă lovi căzând

Nu e toamnă cum ești tu… Ieri iubita mi-a spus târziu

Vezi tu codru cel veșnic viu,
Acum și fiarelor li-i foame Vara noastră se va sfârși
Și ies lunatice la drum Când galben de tot va fi
Pădurea este numai drame
Și-o mai salvăm cu câte-un fum Ai frunză galbenă
Ceas desfrunzit
Dar ea, deodată, ne condamnă De ce vrei tu să cred
La nostalgii și la păcat Că toamna a și venit…
E toamnă, vara mea, e toamnă Ai frunză galbenă
Și-atât de singur m-ai lăsat. Ai glasul tău
Ai frunză galbenă
Nu e toamnă cum ești tu… Ca visul rău…