HAI ...FRUNZĂ GALBENĂ...

Prof. Vlonga Luminița

Liceul Tehnologic,, Alexandru Ioan Cuza” Bârlad

Îngălbenesc frunzele și cad, iată-le cum vin mai aproape de noi. Zgribulite se adună
grămezi la picioarele noastre. Toată vara au tânjit după privirile noastre, dar noi ne-am ținut
ochii mai mereu în pământ. Acum au venit în calea privirilor noastre, dar noi continuăm să le
ignorăm, să privim fără să vedem și, cel mult, le mai împrăștiem cu picioarele din când în când.
A venit toamna … cu frig și cald, cu mere și nuci, cu pere și gutui… a venit cu dor de
munte și de alb, cu ale ei miraculoase, fascinante, copleșitoare rochii. Pregătiți-vă, pentru că
oricât de tare v-ați strânge coastele, n-o veți împiedica să vă atingă sufletul. Are ea așa un dar,
de a ne atinge sufletul și de a-l face să se scuture de toate zorzoanele verii efemere… A venit
toamna și ne îndeamnă a deznădejde și a sfârșit de lume, să ne găsim salvarea într-o îmbrățișare,
într-o îmbrățișare cât cerul, cât dorul, cât gândul de mare.
Nemaiavând concurența soarelui arzător, chipurile ne sânt mai luminoase acum. Doar
toamna știe să ne scoată în evidență zâmbetele și strălucirea ochilor, bunătatea sufletului și
cumințenia minții. Toamna are o blândețe a ei aparte și o melancolie numai bună să te facă să
privești în tine însuți. În cămară ai adunat una alta, dar în suflet ce-ai reușit să aduni până acum?
– te întreabă Toamna. Ai strâns ceva iubire? ceva înțelepciune? ceva bunătate? sau te bazezi
doar pe zacuscă, murături și gogoșari!?
Iubesc toamna cu infinitatea culorilor ei, cu pasiunea ei pentru culorile calde în nuanțe
infinite de galben arămiu roșu aprins ruginiu…. Iubesc toamna pentru că ne îndeamnă la
reflecție, ne îndeamnă să ne re-vedem, să ne re-căutam adânc înlăuntrul nostru si să ne oprim
puțin mai des în cursa noastră prin viată…
Toamna… ne ghemuim la umbra unui gând… ne lăsăm mângâiați la trecerea unei
brize… simțim nevoia să ne iubim… dincolo de vârfurile înalte ale copacilor… culegem
albastrul cerului cu delicatețea unei atingeri.. cochilia timpului se închide la trecerea soarelui…
Si când toate vor tăcea în noi, vom înțelege cu adevărat.. bucuria toamnei!… freamătul codrului
în tăcerea timpului… albastrul speranței în căderea soarelui, liniștea sufletului în adormirea
timpului… infinitul de-a fi in cochilia timpului… pentru ca toamna timpul cronologic s-a oprit
și ne îndeamnă sa trăim în timpul infinit al naturii.
 Evident că pentru unii, toamna nu este altceva decât anotimpul plictisului, al zilelor reci
și galbene care au încheiat nemilos șirul distracțiilor de vară și care deschid, la fel de nemilos,
drumul iernii cu inimă rece.
Însă pentru toți aceia care se pot opri o secundă din mersul lor grăbit pentru a savura
mirosul vântului sau pentru a admira dansul frunzelor în aer, toamna este mai mult decât un
simplu anotimp, este un cumul de energii și de stări, de culori și de arome care te face să te
simți mai viu ca niciodată dar și mai conștient de rostul tău în univers.
Privește doar ce se întâmplă cu frunzele, cât de curios este tot acel fenomen al
transformării lor, începând cu verdele irizat pe care-l poartă cu încăpățânare încă din primăvară
și până la uimitoarea gamă de culori în care s-au îmbrăcat acum! În toate acele nuanțe de arămiu,
galben, ciocolatiu, roșiatic, auriu, frunzele strălucesc mai mult decât oricând deși este stadiul
care anunță degradarea lor. Acest lucru ne face să ne gândim altfel la propria noastră
îmbătrânire, care ar putea fi, de ce nu, ca cea a frunzelor, plină de culoare, strălucitoare.
Uită-te apoi la ceață, pe care o simți mai întâi olfactiv, ca pe o tărie ce-ți întoarce
simțurile pe dos! Nu-i așa că te sperie și te inspiră în același timp creându-ți o senzație acută de
singurătate dar și de libertate? Iar ce ne definește pe noi cel mai bine, ca ființe individuale, decât
libertatea și singurătatea?! Privește soarele tulbure, pământul în texturi picturale, albastrul din
ce în ce mai pierdut al cerului! Sunt semne ale unei transformări lente pe care toamna are marele
dar de a nu o face simțită ca pe o descompunere, ci ca pe o punte spre o lume plină de noi
senzații.
Iată! Am cuprins gândurile mele în imagini
https://www.youtube.com/watch?v=8Mm9Hvxfaq8
URCĂ
Iată o zi când soarele mă
iubeşte mai mult, iar eu
ZÂMBESC...