Distinsa toamnă a pășit mândră pe meleagurile însetate de liniște, iar acum își face bagajele și e gata să

plece.

A colorat grădinile, parcurile, livezile, a ruginit frunza din vii, a plouat peste noi cu frunze multicolore, ne-
a dezgolit copacii, iar acum, când e atâta liniște vrea să plece.

Ce bine e că avem toamne, căci sufletele noastre știu când să se scuture de griji, iar rândunelele știu
când trebuie să-și ia zborul spre alte meleaguri.

Atâtea începuturi și sfârșituri încap într-o toamnă, încât s-ar părea că însăși universul e o veșnică
toamnă. Începe culesul strugurilor, cad frunzele copacilor, vin ploile necontenite de toamnă, păsările își
părăsesc cuiburile, unii copaci sunt viguroși și verzi, alții s-au dezbrăcat și de ultima frunză.

Toamna este un anotimp al contrastelor și-al lungilor momente de meditație, cu cer senin, acoperit
brusc de nori negri și seri cu miros de fructe coapte.

Dar ce am face noi fără toamne? Am avea doar cald și frig, ar fi prea frig pentru inimă și prea cald pentru
rațiune. Ea știe cel mai bine să ne potrivească cu grija-i părintească: dacă ne este cald, ne trimite câte un
vânt șăgalnic, iar dacă sufletului îi este frig, îl acoperă grijulie cu o frunză.

Aleargă și se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc și-apoi cad moleșite-n covorul cald, țesut cu
dragoste și pasiune de meșterița doamnă Toamna.Toamna

N-are timp să lenevească iscusita pictoriță, se trezește, se spală pe ochii cu rouă și fuge pe coline, în
poiene și vâlcele, căci, frunzele o cheamă, iarba o tot strigă.

Citește și Youtube - universul videoclipurilor

După o vară fierbinte, pământul, iarba, copacii, sufletele și picioarele noastre obosite au nevoie de
odihnă. Au nevoie să fie scuturate de griji, să cadă precum frunzele și să fie înghițite de pământ, căci vine
iarna cea aspră.

Zbuciumările nescuturate de toamnă rămân în suflet, iar iarna le îngheață, transformându-ne sufletul
într-un imens ghețar.

Dar ghioceii trebuie să răsară curând, altfel nu poate sosi primăvara în suflet, iar fără primăvară sufletul
nu poate înflori, vara nu are ce pârjoli, iar toamna nu are ce vindeca.

Ogoarele și-au dăruit bogățiile, hambarele sunt pline, toamna are acum timp să se îngrijească de noi. Să
ne asculte tânguirile și să ne picteze sufletele în culori jucăușe.

Mă uit la copaci, aproape-s goi, dar nu-i văd triști. Și mă întreb, oare de ce nu-și plâng frunzișul? Dar
copacii știu prea bine că orice sfârșit e un nou început. Acum frunzele, care le-au învelit cu grijă fructele
și le-au fost tovarăși în calea soarelui arzător, trebuie să-și continue existența sub altă formă, dar rămân
tot timpul aproape.Sfârșit de toamnă

Asta încearcă să ne învețe și pe noi toamna, să ne lăsăm grijile deoparte, să ne dezbrăcăm de toate
gândurile care ne dor și să ne îmbrăcăm cu gânduri curate, căci doar așa putem suporta gerurile iernii.

Frumoase file a scris toamna în cartea ochilor noștri, dar în depărtare se aud clinchete de clopoței, iar
vântul ce pișcă ușor de obrăjori e gata să întoarcă o filă nouă.

Lăsați fereastra sufletului deschisă să intre vântul zglobiu al toamnei, să încingă zbuciumările, tânguirile
și dezamăgirile noastre într-un vals domol și să le prefacă-n scrum, căci primăvară vine doar atunci când
sufletul e dominat de liniște și e gata s-o primească.

Citește și Femeia – emancipată social sau supusă dogmei religioase?

Cristina Morari
Articole Înrudite:

Și spune-mi, de ce-i toamnă? Și frunza de ce pică? 5 lucruri de făcut în octombrie Iubesc: și flori și ochi și
buze (I) Fricile nu fac decât să ne amintească că suntem oameni Nostalgie de toamnă Studiul individual
în studenție – calea sigură spre succes Legătura minte – trup Avem nevoie de ploaie ca să ştim că
Dumnezeu nu ne-a uitat Clinchetul foilor de Abecedar Ești femeie, ești frumoasă, ești desăvârșită!

Navigare în articolePrevious PostNext Post