Poezii romantice

Luceafărul

Mihai Eminescu
Poem romantic

Romantismul este un curent literar apărut impotriva clasicismului riguros și de tip raţional.
Romantismul apare în Anglia , iar apoi se dezvoltă în Europa atât în cadrul literaturii cât și în
cadrul artelor plastice și muzicale.

Romantismul dezvoltă o libertate de exprimare asupra emoțiilor și trăirilor sufletești ,

apare sinceritatea emoțională și fantezia . Ca noutate apare personajul omului de geniu de tip
aspirațional și rațional , având trăsături ca : aspirația spre absolut , inadaptabilitatea în cadrul
social și meditația asupra depășirii condiției umane.

Mihai Eminescu ia cu amploare acest curent literar și publică în revista „Convorbiri literare”
opera „Luceafărul” în care se prezintă tema condiției omului de geniu și o meditație filosofică
asupra condiției umane.

Poezia are ca surse de inspirație folclorul românesc fiind prezentă ideea basmului „Fata din
grădina de aur” , basm în care un zmeu se îndrăgostește de o fată , iar aceasta îi propune să
renunțe la nemurire . În timp ce zmeul încearcă să se delege de nemurire , fata se
îndrăgostește de un seamăn de-al ei . Zmeul furios aruncă o piatră peste fată , iar iubitul ei
moare de durerea produsă în urma pierderii iubitei.

O altă sursă de inspirație este mitul „Sburatorului” prezentat în primul tablou al operei prin
cadrul visului și a nopții și prin transformarea Luceafărului.

Inspirația mitologică se transmite stării superioare ale Luceafărului , astfel acesta își primește
numele de Hiperion , nume de titan provenit din mitologia greacă.

Filosofiile prezentate de Arthur Schopenhauer îl inspiră pe Mihai Eminescu care creează

antiteza operei dintre omul de geniu și omul comun ; omul comun care nu dorește să își
depășească condiția umană , este controlat de subiectivitate și de emoții , iar omul de geniu
cu trăsături idealiste , care încearcă să își depășească condiția umană și este caracterizat prin
actiune și luciditate .

Tema operei „Luceafărul” scrisă de Mihai Eminescu este condiția nefericită a omului de
geniu în raport cu iubirea , fiind neînțeles și rămâne izolat în eternitatea gândirii sale. Tema
romantică a poeziei este completată de elemente romantice ca : visul , noaptea și antiteza
dintre cele două condiții umane.

Opera este un poem liric schemat într-un cadru epic prin prezența personajelor și a
întâmplărilor care devin simboluri filosofice , cuprinzând 98 de strofe , împărțită în patru
tablouri .

În cadrul primului tablou se prezintă fata de împărat , de o condiție rară prin unicitatea
frumuseții sale . În planul visului , fata de împărat fiind îndrăgostită îl cheamă pe Luceafăr ,
care își face apariția având un chip omenesc de o frumuseste unică . A doua chemare a fetei
este îndeplinită de Luceafăr sub chipul de demon . În urma celor două chemări , Luceafărul
înțelege că nu poate provoca fata de împărat să își depășească condiția umană și hotărăște ,
în urma dragostei pe care i-o poartă , să renunțe la condiția celestă , decăzând la condiția
umana a fetei.

În cadrul celui de-al doilea tablou fata de împărat primește numele de Cătălina , fapt care
simbolizează condiția umană a fetei . Cătălina îl întâlnește pe Cătălin , un paharnic care o
slujea și se îndrăgostește de el , uitând de Luceafăr . Al doilea tablou sugerează trăsături
specifice trăirii condiției umane ca plafonarea și subiectivitatea .

În cadrul celui de-al treilea tablou este prezentat Luceafărul care , din dragostea pentru
fata de împărat , se întoarce la originile creației , purtând numele de Hiperion , ajungând să îi
ceară Demiurgul să renunțe la condiția sa eternă și să își asume un destin efemer. Demiurgul
îi refuză cererea și îi prezintă lui Hiperion că sacrificiul pe care îl cere este făcut în zadar , fata
impartindu-și dragostea deja cu un semen de-al ei , cu Cătălin.

În cadrul ultimului tablou este prezentată idila terestră dintre Cătălin și Cătălina . Cuplul își
trăiește iubirea sub un tei , inspre care privește Luceafărul . Fata îi cere Luceafărului
binecuvântarea iubirii

dintre ea și Cătălin , însă acesta își asumă superioritatea și se detașează de lumea superficială
și efemeră.

Versurile finale sugerează antiteza dintre cele două lumi , apare disprețul Luceafărul față de
condiția umană incapabilă să aspire înspre absolut. În final se prezintă destinul tragic al
Luceafărul care este nevoit să se izoleze în lumea sa rațională , lipsită de sentimente.
 Opera „Luceafărul” prezintă două ipostaze ale omului de geniu , una specifica omului de
geniu romantic care este determinat de puterea sentimentelor și a emoțiilor să renunțe la
superioritatea sa și ipostaza omului de geniu conștient de sine și care aspiră înspre absolut și
care înțelege superficialitatea condiției umane.

Prin structura sa filosofică complexă , opera „Luceafărul” scrisă de Mihai Eminescu este o
bijuterie a patrimoniului literar românesc și își merită pe dreaptă măsură titlul de capodoperă
romantică.
 Poezii Simboliste

Plumb
George Bacovia
Artă poetică simbolistă
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța care se împotrivea parnasianismului și
romantismului retoric , curent literar în care se promovează poezia modernă și „arta de a
simţi”. În simbolism apare ideea că fiecărui obiect îi corespunde un sentiment descris indirect
, folosindu-se simboluri , astfel se înlătura ideea de exprimare directă și se pune accentul de
sugestibilitate.

Starea poetului simbolist este una decadentă , în care predomină senzația de sfârșit , de
moarte . Trăirile și stările sunt exprimate prin imagini imprecise , temele principale sunt:
moartea , suferința și durerea , apărând motive specifice ca: iubita moartă , materia în
descompunere , boala și instrumentele muzicale , expuse în repetiții sau refrene .

Prezența cromatică în poezie simbolizează stări sufletești .

Elementele de versificație ale operelor exprimă libertatea asumată de către poeți , fiind
prezente strofe și versuri inegale.

George Bacovia este cel mai mare reprezentant român al curentuli literar simbolist. Stările
sale sufletești aflate în

decadență sunt în concordanță cu tematicile simbolismului , astfel că în lirismul său domină

suferința , boala , nevrozele și moartea . Sinceritatea trăirilor sufletești apăsătoare
simbolizate în poeziile lui George Bacovia face ca operele sale să devină inimitabile.
 George Bacovia își prezintă talentul prin opera „Plumb” apărută în volumul cu același nume
. Opera „Plumb” este o poezie programatică și o artă poetică , care specific lui George Bacovia
, prezintă o stare de melancolie , de tristețe și de izolare.

Tema operei „Plumb” este moartea , sugerată prin repetarea obsesivă a cuvântului
„plumb”.

Titlul operei este un simbol , plumbul fiind un metal greu de culoare cenușie și maleabil,
astfel greutatea metalului simbolizează apăsările sufletești , culoarea cenușie simbolizează
starea melancolică a poetului , iar maleabilitatea metalului sugerează instabilitatea psihică.
Structura cuvântului „plumb” , având o vocală între două perechi de consoane , simbolizează
izolarea de lumea exterioară .

Poezia are două catrene : unul reprezentând lumea exterioară , iar al doilea reprezentând
lumea interioară .

Prima strofă înfățișează o lume sufocantă , inconjurată de sicrie , devenind astfel un spațiu
al morții . Sintagma poetului : „stam singur” sugerează izolarea sa într-un cadru sumbru și
prezintă pustietatea sufletului .

A doua strofă prezintă o introspecție a trăirilor poetului , acesta se confruntă cu frica

sufletului care se vede în fața morții. Tensiunea sufletească crește odată cu sentimentul de
frică , astfel că poetul „strigă” , „aripile de plumb” simbolizând neputinţa de evadare a
poetului din acea stare.

Simbolistica poetică apare sub formă de imagini , care dau o profundă semnificație stărilor
sufletești , fiind prezent

oximoronul „flori de plumb” care semnifica antiteza vieți și a morții , iar „aripile de plumb”
simbolizează imposibilitatea evadării din starea de tristețe. Este prezent și strigătul , care
simbolizează disperarea , iar frigul morții simbolizează apropierea sfârșitului.

Rimele au o tonalitate închisă , predominată de consoane , ele sugerând izolarea .

Cromatica dominantă , de gri-cenușiu a poeziei , simbolizează oboseala sufletului , iar
prezența cimitirului pune accent pe cadrul morții .

Poezia „Plumb” scrisă de George Bacovia, prin atmosferă , prin muzicalitate , prin
cromatică și prin simbolism îmbogățește patrimoniul literar românesc cu prezența unui
lirismului tragic al sentimentului de spaimă.
Poezia modernistă și expresionistă
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
de Lucian Blaga

Poezie modernistă

Artă poetică modernistă

Modernismul este un curent literar apărut pe plan european la sfârșitul secolului al XIX a-lea
. Curentul literar modernist este promovat în România de criticul literar Eugen Lovinescu prin
revista „Sburatorul”. Prin această promovare se dorește o sincronizare a literaturii românești
cu cea europeană. Curentul literar modernist are ca trăsături ruptura de trecut și se
orientează către căutarea și promovarea de teme și valori noi.

În urma promovării acestui curent literar , poetul Lucian Blaga adopta în operele sale
trăsăturile specifice ale modernismului, astfel în volumul său de debut numit „Poemele
luminii” operele cuprind tematice cu raportări către creativitate și absolut .

Filosofia blagiană care cuprinde cele două tipuri de cunoaștere , paradisiaca și luciferică ,
este conturată în poezia incipientă a volumului „Poemele luminii” numită „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii”. Filosofia blagiană împarte cunoașterea în

două categorii , prima categorie , cea paradisiaca , este preocupată cu rațiunea , cu setea de
cunoaștere absolută și cu deslușirea misterelor. Categoria luciferică este preocupată cu
creativitatea , cu adâncirea misterelor , fiind agreată și promovată de către poet.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o meditație filosofică și o confesiune
poetică pe tema cunoașterii.

Tema operei este sugerată încă din titlu , ilustrând atitudinea poetului față de ocrotirea
misterelor lumii și față de mister , sursă de inspirație creatoare a artei.

Titlul poeziei este o metaforă care semnifică ideea cunoașterii luciferice , exprimând crezul
literar al poetului și anume că misterele trebuiesc adâncite. Sintagma „eu nu strivesc”
sugerează implicarea eului liric în protejarea misterelor , „corola” prin forma sa sferică
sugerează perfecțiunea , iar cuvântul „minuni” reprezintă frumusețea misterului care
predomină în jurul „lumii” , pretutindeni.

Poezia este structurată pe opoziția „eu” și „alţii” , adică poetul-artist și omul rațional și pe
filosofia luciferică și paradisiacă.

„Lumina mea” reprezintă filosofia luciferică a poetului , care prin dorința de păstrare a
misterului și prin iubire acesta ocrotește viața , lumea vegetală și lumea sentimentelor cât și
moartea, eul liric sugerând iubirea față de „flori” , „ochi” , „buze” și „morminte”.

„Lumina altora” reprezintă filosofia de tip paradisiac a omului rațional care prin opoziția față
de filosofia luciferică dorește și caută descoperirea misterelor lumii , încercând să risipească
„vraja”.

Opoziția dintre cele două tipuri de cunoaștere , luciferică și paradisiaca , prezentă în opera
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reprezintă implicarea poetului în protejarea și
adâncirea misterelor lumii . Pentru un mai bun impact al ideei poetice elelemntele de
versificație sunt construite întrun mod expresiv. Versurile sunt inegale , lipsește ritmul .
Predomina figurile de stil printr-o multitudine de metafore referitoare la mister .

Poetul Lucian Blaga îmbogățește patrimoniul literar si sfera filosofică a cunoașterii cu opera
„Eu nu strivesc corla de minuni a lumii” pe care o recunoaștem și ca o artă poetică
modernistă.

Poezia modernistă
 Testament
Tudor Arghezi
Poezie modernistă

Artă poetică modernistă

Curentul literar modernist apare la sfârșitul secolului XIX și se extinde în cadrul literar
european susținând renunțarea la trecut și promovarea de idei și valori literare noi .
Reprezentant și susținător român al acestui curent literar este Eugen Lovinescu , care
promovează prin cadrul revitei sale „Sburatorul” sincronizarea temelor și operelor românești
cu cadrul european modernist , făcând trecerea de la poeziile în plan epic la poeziile lirice.

Având o mentalitate deschisă , scriitorul de poezii Tudor Arghezi adoptă curentul literar
modernist și își lansează albumul „Cuvinte potrivite” care cuprinde opere cu teme orientate
înspre cultivarea și valorificarea valorilor omului.

Poezia „Testament” apare în volumul „Cuvinte potrivite” și este o sensibilă artă poetică .
Autorul își exprimă ideologia și filosofia față de arta literară și rolul ei în societate. Se
prezintă o problematică triplă , transfigurarea socialului în artistic , estetica urâtului și
raportul dintre creație și inspirație.

Tema poeziei prezintă concepția poetului despre rolul artistului și valoarea operelor
artistice . Titlul este foarte sugestiv și prezintă moștenirea lăsată de autor urmașilor săi ,
cititirilor.

Poezia este compusă pe trei secvențe. Prima secvența pezintă legătura dintre poet și urmași
, a două prezintă rolul estetic și social al poeziei , iar a treia prezintă definirea operei artistice.

Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de un tata unui fiu , căruia îi lasă ca
moștenire o carte. Eul liric își face prezența prin folosirea de verbe și pronume adresate la
persoana I.

Motivul central al poeziei este cuvântul „carte” și reprezintă obiectul lăsat de poet ca
moștenire pentru generațiile care urmează.
 Datoria moștenitorilor este de a lua această „carte” și de a-i afla adevărată valoare ,
dezvoltând cultura și valorile artistice . Noile generații primesc ca moștenire o „carte” care
reprezintă cunoașterea strămoșilor care s-au luptat pentru aflarea și dezvoltarea valorilor.

Urmașii care dețin „cartea” sunt privilegiați de suferinţele căutării cunoașterii , dezvoltând
muncă în gândire. Aceștia schimbă „sapa” cu „condeiul” și valorifică moștenirea
strămoșească.

„Cartea” prezintă și suferințele prin care strămoșii au trecut pentru a desluși adevăratele
valori ale omenirii , iar pe final apare definiția operei de artă , compusă din muncă , talent și
inspirație.

Poezia „Testament” oferă generațiilor care urmează posibilitatea de cunoaștere și

înțelegere a relației dintre om și valorile sale , poetul trecând prin suferințele muncii pentru
crearea acestei moșteniri.

Opera își prezintă expresivitatea prin folosirea de arhaisme și figuri de stil care să sugereze
imensa valoare artistică a „carţii”.

Prin acest „Testament” se prezintă concepția argheziană asupra existenței , a misiunii

poetului , opera devenind o artă poetică și o bijuterie a patrimoniului literar românesc.
 Riga Crypto şi Lapona Enigel
Ion Barbu
Poezie modernistă

Poezie epică

Modernismul este un curent literar apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea care s-a dezvoltat pe
întreg planul european promovând ruperea de conservatorism a cadrului literar și susținând
creearea de idei și valori noi. Reprezentantul și susținătorul curentului modernist în România
este Eugen Lovinescu , care prin cadrul revistei „Sburatorul” dezvoltă noi teme și opere
artistice cu trăsături ale modernismului și promovează poeți moderniști ca Lucian Blaga ,
Tudor Arghezi și Ion Barbu.

Ion Barbu debutează în cadrul curentului literar modernist prin opera „Riga Crypto și lapona
Enigel” utilizând în structura poeziei ambiguitatea și opoziția , construind un „Luceafăr
invers”.

Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din volumul „Joc secund” și ilustrează o
baladă modernă povestită de un „menestrel” în cadrul unei nunți . Este prezentă povestirea
în ramă , prima poveste apare în cadrul unei nunți reale unde „menestrerul” este invitat să
cânte o baladă nuntașilor. A doua poveste este o baladă în care se prezintă starea și
imposibilitatea combinării a două regnuri diferite .

Prima parte a poeziei începe cu chemarea unui „menestrel” mai „aburit” care le este dator
nuntașilor cu o poveste spusă fără grabă. Acesta face tranziția în lumea unei balade unde
domină „Regele Crypto” , rege al regnului ciupercilor.

„Regele Crypto” este prezentat într-un cadru umed , alăturat de pământ , care sugerează
poziția sa în regnul inferior , în regnul vegetativ. Acesta este neînțeles de supuși deoarece , el
fiind în vârstă , dorește să-și caute o soție în locul abdicării .

În cadrul baladei se prezintă lapona Enigel , venită dintr-o „lume de gheaţă” ce simbolizează
aspirația ei către lumină , către absolut . Aceasta este ființa reprezentativă a regnului superior
, al regnului uman , care dorește să-și depășească condiția actuală .

În cadrul visului , „Regele Crypto” fiind îndrăgostit de superioritatea regnului laponei Enigel
, îi aduce trei cadouri și îi propune de fiecare data să-i devină soție. Acesta este refuzat ,
lapona conștientizându-și poziția superioară , îi prezintă Regelui Crypto incompabilitatea
dragostei dintre cei doi , ea fiind îndrăgostită de soare .
 În urma refuzurilor primite , Regele Crypto , nedorind să-și depășească starea actuală
devine blestemat . Acesta se căsătorește cu „măsălariţa” , plantă otrăvitoare care îi aduce
sfârșitul .

Poezia este prezentată ca un „Luceafăr invers” deoarece este prezentă opoziția a două
regnuri incompatibile , regnul vegetal și regnul uman . Comunicarea dintre cele două regnuri
are loc la nivelul visului , iar trăsătura sacrificiului din iubire apare la regnul inferior .

Opera „Riga Crypto și lapona Enigel” are trăsături de baladă deoarece ca mod de expunere
predominant este narațiunea și descrierea , însă apariția figurilor de stil , folosirea
arhaismelor și a imaginilor artistice încadrează opera în lirismul modernist.

Poezia lui Ion Barbu se încadrează în curentul literar modernist având trăsăturile specifice
barbiene ca motivul soarelui și motivul oglindirii și se prezintă tema incompatibilității
dragostei dintre regnuri diferite , fiind în opoziție cu ideea romantismului în care dragostea
este o putere care învinge totul.
 Leoaica tânără , iubirea
Nichita Stănescu
Poezie neomeodernistă

Artă poetică neomodernistă

Neomodernismul este un curent literar apărut în perioada postbelică a celui de-al doilea
Război Mondial . Acest curent apare în urma unui deceniu socialist și cuprinde opere cu o
exploatare exhaustivă a imaginarului poetic.

Principalele trăsături neomoderniste sunt expunerea metaforică a trăirilor profunde ale

poetului , introspecții aspura temelor filosofale , sau temele lirice ca : timpul , iubirea și
natura.

Neomodernismul este reprezentat de scriitoarea Ana Blandiana , dramaturgul Marin

Sorescu și de poetul Nichita Stănescu.

Nichita Stănescu este cel mai mare poet român contemporan neomodernist , acesta a reușit
să creeze o estetică poetică aparte , prin care să exprime o viziune a lumii înconjurătoare.
Calitatea limbajului poetic reiese din predominanța de metafore prezente în operele sale.

Pentru Nichita Stănescu iubirea reprezintă un mod de a exista , astfel el lansează albumul
„O viziune a sentimentelor” care cuprinde poezia „Leoaica tânără , iubirea”.

Opera „Leoaica tânără , iubirea” cuprinde trei secvențe poetice în care eul liric se
transformă.

Titlul prezintă iubirea ca fiind agresivă și vicleană , fiind o regină „tânără” care reprezintă
momentul inițiatic de întâlnire cu acest sentiment.

Prima parte a operei prezintă o întâlnire neașteptată a eului liric cu iubirea , în acest
cadru eul liric este confuz . A doua parte a poeziei prezintă transformarea eului liric care
tocmai a întâlnit iubirea ; natura se sincronizează cu acest moment , dar și lumea interioară a
eului liric se dezvoltă . Acesta percepe realități perfecte , aspiră la absolut , iar simțurile
corelează cu starea sa , apare un spectru al culorilor , curcubeul , apar cântece , iar mâinile îi
sunt controlate de acest sentiment confuz.

Ultima parte prezintă un nou eu liric , transformat , acesta și-a întâlnit iubirea și acum își
asumă acea stare , are mișcări „viclene” care reprezintă gesturi ale iubirii care nu pot fi
controlate.
Poezia mai simbolizează și actul de creație , prima secvența semnificând extazul și
entuziasmul inspiraţiei , care uneori este și dureros .

A doua secvența simbolizează asumarea responsabilității creaţiei . Pe lângă inspirație , în

actul de creație este prezentă și munca productivă , cea care materializează creația. În urma
acestei munci totul în jur se schimbă , cadrul natural se schimbă, iar tu ca persoană te
dezvolți.

Ultima secvență simbolizează ancorarea identității tale în cadrul creației , reprezintă o

asumare a muncii tale și a statutului dezvoltat în urma experimentării și a acțiunii.

Poezia este un imn înclinat iubirii , dar și un elogiu adus procesului de creație.

Opera aparține lirismului subiectiv, fiind una dintre cele mai frumoase opere nu de iubire , ci
despe iubire , a lui Nichita Stănescu.

Din operă reiese ideologia și filosofia autorului față de sentimentul de iubire , ducând
întâlnirea cu acest sentiment la un nivel de introspecție. Autorul prezintă procesul iubirii
manifestat de Agape , formă a iubirii necondiționate , care înclină aspirațiile omului către
atingerea absolutului .

În urma a ceea ce reprezintă , opera „Leoaica tânără , iubirea” scrisă de Nichita Stănescu ,
cel mai mare poet contemporan neomodernist român , este o valoare a literaturii românești
și este o bijuterie a creației , astfel patrimoniul literar românesc este îmbogățit substanțial.
 In grădina Ghetseimani
Vasile Voiculescu
Poezie tradiţionalistă
Tradiționalismul apare ca și un curent literar care își propune să păstreze și să promoveze
valorile arhaice , patriarhale și spirituale supuse riscului de degradare în urma influențelor
moderniste.

Încercarea de conservare a valorilor românești se regăsește în mişcările de tip :

poporanism , sămănătorism și gândirism care s-au manifestat în primul sfert al secolului XX.

În perioada interbelică curentul tradiționalist ia amploare prin publicarea de opere

specifice curentului literar în reviste ca „Sămănătorul” , „Viaţa Românească” și „Gândirea” ,
reviste prin care se promovează teme și orientări către tradiții și valori românești și teme
spirituale ortodoxe .

Vasile Voiculescu promovează volumul de poezii tradiționalist „Pârga” care are ca sursă
de inspirație tematicile biblice de unde reiese și poezia tradiționalistă „In grădina
Ghetseimani” .

Poezia „In grădina Ghetseimani” are ca nucleu liric creator suferința și moartea
Mântuitorului Iisus . Sursa de inspirație a poeziei este momentul rugăciunii Mântuitorului
Iisus pe dealul Măslinilor , moment care se petrece după “Cina cea de Taină” , rugăciune în
cadrul caruia Mântuitorul Iisus își află și își acceptă destinul .

Poezia voiculesciana , deși inspirată din mitul biblic , mută accentul pe dualitatea ființei
Mântuitorului Iisus atât prin prisma de tip divină, în urmă căreia își acceptă destinul , cât și
prin prisma de tip omenească în urmă căreia apar suferințele și emoțiile puternice .

Prin absența mărcilor eului liric poezia se încadrează în categoria de lirism obiectiv .

Titlul prezintă un spațiu sfânt , grădina în care Mântuitorul Iisus își află destinul tragic și are
loc purificarea mântuitorului prin acceptarea și asumarea suferințelor și a morții ce îl va
aștepta.

Tema poeziei este suferința lui Iisus înainte de răstignire , conflictul dintre natura umană și
cea divină . Întreaga poezie se organizează astfel în jurul elementelor ce țin de natură duală a
Mântuitorului . Înainte de martiriu , Iisus ezită , îndoiala de izbândă în fața suferințelor și a
morții sunt de natură omenească , apoi însă Mântuitorul își acceptă destinul premergător și
își asumă durerea ce va urma , caracteristică a celor de natură divină.

Imaginarul poetic creează trei secvențe specific tradiționaliste unde se prezintă lupta dintre
natura umană și cea divină a Mântuitorului.

Prima strofă este defapt și prima secvența a poeziei unde este prezentată o imagine
iconică a lui Iisus , prezent pe Muntele Măslinilor în grădina Ghetseimani , având o postură de
rugăciune.

Prima secvența a poeziei se accentuează pe latura omenească a lui Iisus astfel sunt descrise ,
prin imagini specifice , emoții și căința Mântuitorului care își are în față prezentat destinul
tragic .

A două secvența compusă din strofele a două și a treia dezvoltă spaima omului care este pus
în fața morții , în fața răstignirii dar apare și înțelegerea evenimentelor ce vor urma deoarece
Iisus își înțelege misiunea divină. Astfel Dumnezeu își îndeamnă fiul să-și „bea paharul” care
simbolizează păcatele omenirii răscumpărate prin jertfă divină. Băutura își ascunde esența de
tip amară a păcatelor prin dulceața „mierii” . În lupta Sa cu moartea Iisus își înțelege destinul
și acceptă să se jertfească pentru a mântui păcatele omenirii.

Ultima storfa este și ultima secvența a poeziei care completează cadrul evanghelic al
poeziei cu concordanța dintre natură și trăirile sufletești ale Mântuitorului . Natura
îndeplinește un rol premonitoriu ,astfel prin pregătirea furtunii se prezice urmarea
suferințelor pe care le va avea Mântuitorul , iar în finalul poeziei natura pregătește un cadru
moribund. În finalul poeziei apare însă depășirea condiției umane ale Mântuitorului și
acceptarea suferințelor pe care le va trăi având ca scop mântuirea păcatelor omenești , astfel
din asta reiese condiția divină a Mântuitorului Iisus .

Poezia „In grădina Ghetseimani” scrisă de Vasile Voiculescu este o poezie de tip
tradiționalistă deoarece își are ca sursă de inspirație un moment biblic , luat însă din planul
contexual al ortodoxiei românești și tot odata își păstrează forma canonică în care se folosesc
arhaisme și versificații canonice nepromovate de curentul literar modernist.
 Alexandru Lăpuşneanu
Costache Negruzzi
Nuvelă istorică romantică
Proză paşoptistă

Literatura națională din perioada pașoptistă se dezvoltă sub influența romantismului din
planul european . În perioada pașoptista , sub influența lui Mihail Kogălniceanu se dezvoltă o
nouă orientare a surselor literare către folclor și către operele istorice românești ,
propunându-se astfel trei teme principale ca : natura , istoria și folclorul . Mihail Kogălniceanu
propune autorilor de literatură să înlăture influențele exterioare și să se axeze pe crearea de
opere originale , cu nuanțe din autenticitatea folclorului și istoriei poporului român.

Costache Negruzzi se alătura acestui val literar propus de Mihail Kogălniceanu , astfel în
jumătatea secolului XIX apare prima nuvelă istorică românească sub titlul de „Alexandru
Lăpuşneanu” , o nuvelă istorică cu influențe ale romantismului european.

Opera literară „Alexandru Lăpușneanu ” scrisă de către Costache Negruzzi este o nuvelă
romantică publicată în perioada pașoptista în care se prezintă a doua domnie a lui Alexandru
Lăpușneanu asupra Moldovei.

„Alexandru Lăpuşneanu” are trăsăturile unei nuvele deoarece este o proză epică , de
întindere medie , cu un singur fir narativ și cu un subiect central , personajele sunt în număr
scăzut , bine definite și au legătură cu conflictul central al operei .

Nuvela „Alexandru Lăpuşenanu” are trăsături istorice deoarece este prezentat un

eveniment important pentru evoluția poporului din Moldova și anume revenirea lui
Alexandru Lăpușneanu în cadrul de Domnitor al Moldovei , acesta fiind înlăturat de la domnia
inițială de către boieri . Astfel apar trăsăturile romantismului , este prezentă antiteza dintre
boieri și domnitori , dar și antiteza de caracter care apare asupra protagonistului .

În primul cadru al operei este prezentată întâlnirea lui Alexandru Lăpușneanu cu boierii
care l-au făcut să părăsească domnia inițială . Boierii , în frunte cu Moțoc îi spun să plece , că
nu este dorit de către săteni și că încercările sale de a reveni la domnie sunt în zadar . Acesta
le răspunde însă cu o replică care este și motto-ul inițiatic al primei părți al nuvelei : „Daca nu
mă vreți , eu vă vreu...”
 În al dolea cadru al operei Alexandru Lăpușneanu revine la putere și este Domnitor al
Moldovei . În urma revenirii sale la domnie acesta se răzbună pe clasa socială care odată l-a
trădat și l-a făcut să părăsească domnia , astfel acesta impune legi drastice care îi lasă pe
boieri fără averi , sunt pedepsiți drastic și sadic la orice greșeală și sunt uciși în cazul încălcării
poruncilor.

În urma acestor acțiuni sadice , soția domnitorului Ruxanda este amenințată de o văduvă de
boier recent ucis de Alexandru Lăpușneanu , văduva replicând motto-ul celui de-al doilea
cadru al operei : „Ai să dai samă , Doamnă !” . Soția domnitorului încearcă după această
replică să își convingă soțul să devină mai milostiv, astfel îi este promis un cadou de întărire
al caracterului de către Alexandru Lăpușneanu.

Al treilea cadru al operei prezintă schimbarea domnitorului cu caracter tiran , nemilos și

răzbunător într-unul cu caracter milostiv și armonios . Alexandru Lăpușneanu se prezintă în
fața sătenilor într-un cadru bisericesc , își arată părerea de rău față de actiuniile sale sadice și
tirane ca și domnitor și le propune boierilor un prânz de împăcare . Doi dintre boieri își dau
seama că prin acest ospăț , domnitorul urmărește altceva , așa că părăsesc țara în grabă. În
cadrul ospățului se întinde o masă la care sunt așezați patruzezi și șapte de boieri .

Alexandru Lăpușneanu , alături de boierul Moțoc , căruia i sa promis că nu va muri de mâna

domnitorului , sunt prezenți în lateralul mesei , de unde vine ordinul de masacrare a celor
patruzeci și șapte de boieri . În urma masacrului , Alexandru Lăpușneanu privește satisfăcut
baia de sânge produsă , și construiește o piramidă din capetele boierilor.

Moțoc este terifiat de scenă , dar se simte încrezător în cuvântul domnitorului . Auzind
strigătele și zgomotele produse în urma masacrului , sătenii se adună în jurul porții , la casa
unde a avut loc ospățul , și cer ca boierul Moțoc să fie ucis . Astfel apare motto-ul inițiatic al
celui de-al treilea cadru : „Capul lui Moțoc vrem !”

Ascultând dorința sătenilor , domnitorul îl aruncă pe Moțoc în jurul mulțimii dornice de-al
ucide , astfel capul său devine vârf al piramidei .

Domnitorul își cheamă și îi prezintă soției sale Ruxanda piramida din capetele boierilor ,
spunând că acesta e cadoul de întărire promis. Aceasta devine șocată de ceea ce vede și se
îngrozește de acțiunea și atitudinea macabră a soțului său .

Ultimul cadru al operei îl prezintă pe domnitor fiind aproape de moarte , întins pe pat și
așteptând să-și achite păcatele . Acesta simte că nu mai are mult de trăit și cere să se
călugărească , pentru a îi fi curățate păcatele și pentru a muri cumpătat. După ce e călugărit ,
acesta începe să se simtă mai bine astfel rostește motto-ul inițiatic al acestui cadru : „De mă
voi scula , pe mulți am să popesc și eu !”.
 La aflarea veştii că domnitorul e pe patul de moarte , cei doi boieri care au fugit din țara în
timpul masacrului , revin pe teritorul Moldovei și îi propun soției domnitorului să-l otrăvească
, aceasta acceptând. Astfel Alexamdru Lăpușneanu este otrăvit de către soția sa Ruxanda și
este lăsat să moară .

Opera „Alexandru Lăpuşneanu” este scrisă într-un cadru obiectiv fiind prezentată la
persoană a treia , naratorul fiind omniştient și omniprezent , acesta implicându-se în
caracterizarea directă a unor personaje .

Incipientul și finalul operei se caracterizează printr-un sentiment de nostalgie , incipitul

fiind prezentat prin dorința de reîntregire , iar finalul printr-un sentiment de remușcare .

Tema operei este impunerea autoritară și revendicarea a ceea ce a fost luat în urma unei
nedreptăți.

Narațiunea se petrece linear , într-un cadru spatio-temporal istoric . Spațiul în care se

desfășoară acțiunea este în zona Moldovei , iar aria temporală este în jurul secolului al XVI-
lea , într-un trecut mai îndepărtat.

Opera „Alexandru Lăpuşneanu” scrisă de către Costache Negruzzi este o bijuterie a

patrimoniului literar românesc deoarece prezintă elemente , date și caracteristici specifice
poporului român , care în urma frustrării lipsei nevoilor , se trece la acțiune printr-un cadru
dur și răzbunător.
 Moara cu noroc
Ioan Slavici
Nuvelă realist-psihologică
Nuvela este o specie a genului epic în proză , cu un singur fir narativ , urmărind un conflict
unic. Personajele nu sunt numeroase și sunt carcaterizate succint în funcție de contribuția lor
la desfășurarea acțiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile , într-un singur conflict , cu o intrigă
riguros construită , accentul fiind pus pe definirea personajului decât pe acțiune.

În proza românească , în urma dezvoltării sale , apare nuvela psihologică în opera lui Ioan
Slavici.

Criticul literar George Călinescu prezintă opera lui Ioan Slavici ca o operă cu teme și descrieri
realiste , verosimile , cu rol moralizator , personajele și întâmplările fiind ancorate în realitate.

În albumul „Novele din popor” Ioan Slavici prezintă publicului literar românesc opera
„Moara cu noroc” . Opera are trăsăturile unei nuvele deoarece prezintă un conflict interior
puternic , iar personajele sunt complexe ,bine conturate la nivel psihologic.

Tema operei este tragica soartă a omului ancorat în goana după avere. Se prezintă drumul
și decăderea protagonistului Ghiță care , în goana după avere , se aliază cu antagonistul Lică
Sămădăul. În urma acestei coaliții de dezvoltă un conflict puternic atât interior , al
protagonistului Ghiță , cât și exterior , de natură socială.

Modul de expunere este narațiunea , prezentată la persoana a treia printr-un narator

omniştient și omniprezent , obiectiv.

Naratorul își prezintă subiectiv părerile în incipientul și în finalul operei prin personajul
bătrânei ,soacra lui Ghiță, personaj moralizator al operei.

Titlul opereiei „Moara cu noroc” este sugestiv și ironic . Moara este de regulă un loc
blestemat , în care se petrec întâmplări necinstite sau nefericite , astfel reiese entuziamsul
norocului obținut prin fapte necurate ca și adulterul și crima.

Expozițiunea începe cu vorbele înțelepte ale bătrânei și îl prezintă pe Ghiță , protagonistul

operei , având un statut modest de cizmar , dar om onest, muncitor și familist .

Intriga prezintă acțiunea lui Ghiță de a lua în arendă pământul și moara pentru a-și depăși
statutul actual. Acesta se mută la moară împreună cu familia , și reuşeşte săptămânal ,
împreună cu soția sa Ana , să-și numere profitul de la cârciumă.
 Acțiunea își începe desfășurarea la venirea la moară a lui Lică Sămădăul . Naratorul detaliază
personajul cu trăsăturile unui om care cere respect și supunere , fără a le oferii . Acesta este
îmbrăcat la cămașa și deține bijuterii de argint , chiar dacă ocupaţia sa este de a fi un șef de
porcari. Ana intuiește că Lică este „om rău” și îl avertizează pe Ghiță să nu steie prea mult în
preajma acestuia .

Din dorința sa de avuție , Ghiță se alătură în afacerile necurate și necinstite ale lui Lică.
Acesta își începe degradarea de la om cinstit și onest și devine încet retras față de familia sa.
Alături de Lică , acesta își continuă dezumanizarea prin fapte derizorii , îl jefuiește pe arendaș
, este prezent la crima femeii în doliu și a copilului și depune mărturie falsă la proces.

Având remușcări în urma faptelor sale derizorii , Ghiță se aliază cu jandarmul Pintea
pentru a-l da în vileag pe Lică . Acesta o lasă pe Ana în brațele lui Lică , și merge să-l cheme pe
jandarmul Pintea pentru a-l prinde pe Sămădău în flagrant cu banii furați. Între timp , Ana se
dăruiește lui Lică , considerându-l „om” față de soțul său care și-a degradat umanitatea.
Ajungând cu Pintea la han , Ghiță realizează isparava lui Ana și o ucide , ajungând în punctul
culminant al dezumanizării sale , devenind criminal. Ghiță este apoi împușcat și ucis de Râuț ,
aliatul lui Lică , din ordinul acestuia .

Deznodământul este tragic , oamenii lui Lică pornesc un incendiu care mistuie moara ,
flăcările simbolizând curățirea neleguiilor și a păcatelor petrecute la cârciumă . Ca să nu fie
prins de autorități , Lică se sinucide aruncându-se cu capul într-un trunchi de copac . Din
incendiu reușesc să scape bătrâna soacră a lui Ghiță împreună cu copiii acestuia .

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici prezintă degradarea carcaterului uman în fața dorinței de
avuție și prosperitate . Faptele

descrise în opera lui Slavici au o verosimilitate și o morală profundă , astfel se creează o

veritabilă nuvelă realist-psihologică. Valoarea acestei opere a imbogăţit patrimoniul literar
românesc și devine o bijuterie a creațiilor lui Ioan Slavici.
 Ion
Liviu Rebreanu
Roman modern realist-obiectiv
Romanul este o specie a genului epic , în proză , de mare întindere , având o acțiune
complexă, desfășurată pe mai multe fire narative , personajele sunt numeroase , iar între ele
apar conflicte.

Întâmplările secolului XX determină mutații fundamentale în mentalitatea filosofică și

psihologică a oamenilor , literatura dezvoltând astfel noi teme și valori specifice cadrului
modern.

Patrimoniul literar românesc al secolului XX se îmbogățește cu opere , teme și valori

moderne , susținute de către criticul literar „Eugen Lovinescu” care este susținător al
sincronizării literaturii române cu cea din planul european.

Liviu Rebreanu îmbogățește patrimoniul literar creând romanul de tip realist-obiectiv „Ion” ,
în care se prezintă viața țăranului român care , din frustrările lipsurilor , aspiră la bogăție.

Tema romanului „Ion” este prezentarea rolului în deținerea de pământ a începutului

secolului XX. Perspectiva narativă a romanului este una obiectivă , naratorul fiind omniştient
și omniprezent . Tipul de narator prezent în opera „Ion” este detașat total față de fapte și de
personaje , iar

întâmplările narate au caracter realist , aceste trăsături fiind specifice romanelor realist-
obiective.

Romanul prezintă soarta tragică a țăranului arivist român , protagonist al operei , purtând ca
nume titlul operei : Ion. Cele două capitole „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” sunt așa-
numitele „voci interioare” care influențează acţiunile protagonistului Ion. Conflictul principal
este reprezentat de lupta personajului principal Ion pentru deținerea pământurilor lui Vasile
Baciu.

Acțiunea se desfășoară linear , în incipient și în final prezentându-se cadrul spațial și cadrul

temporal .

Expozițiunea prezintă detaliat satul ardelenesc Pripas , trecând apoi la momentul hotărârii
protagonistului Ion în a o cuceri pe Ana , fată urâtă dar provenită din familie bogată ,
părăsind-o astfel pe Florica , o fată frumoasă dar săracă.
 Intriga prezintă jignirea lui Ion , fiind făcut „sărăntoc” de către tatăl lui Ana , Vasile Baciu. În
sufletul protagonistului se crează astfel o frustrare care va fi urmată de acțiunea răzbunării.

Desfășurarea acțiunii prezintă lupta dintre Ion și George , la cârciumă , motivul luptei fiind
Ana. Ion renunță temporar la pasiunea pentru Florica și se concentrează pe cucerirea Anei și
pe răzbunarea față de Vasile Baciu. O seduce pe Ana și o lasă însărcinată , forțându-l astfel pe
Vasile Baciu să fie de acord cu căsătoria dintre cei doi.

Începe o dramă în viața lui Ana , această fiind bătută atât de către tată cât și de către soț ,
chiar dacă e însărcinată. Faptul că Ion intră în posesia pământurilor lui Vasile Baciu și devine
tată nu schimbă cu nimic soarta Anei , aceasta hotărând să se sinucidă . În urma morții Anei ,
moare și copilul , dar aceste fapte nu îl fac pe Ion să-și regrete actiuniile , el văzând-o pe Ana
și pe copil ca fiind garanții pentru obținerea pământului .

Punctul culminant îl prezintă pe Ion , văduv și cu dorința de a se întoarce la pasiunea

anterioară pentru Florica , aceasta fiind căsătorita cu George Bulbuc.

Deznodământul îl prezintă pe Ion , ucis „ca un câne” , lovit cu sapa de către George, după ce
hotărăște într-o noapte să o viziteze pe Florica. Criminalul George Bulbuc este arestat și
închis pentru fapta comisă , Florica rămâne singură , iar pământurile lui Ion revin bisericii
satului.

Planul secundar al romanului urmărește destinul și necazurile familiei învățătorului

Herdelea. El își ridica casa pe pământul bisericii cu învoirea preotului Belciug însă relațiile
învățătorului și ale preotului se distanțează cu timpul , învățătorul Herdelea riscând să
rămână cu familia pe drumuri. Situația învățătorului Herdelea devine mai tensionată
deoarece acesta nu este susținut nici de regimul politic austro-ungar , care prin regimul de
austeritate critică clasa socială a intelectualilor.

Opera literară „Ion” scrisă de Liviu Rebreanu prezintă o situație realistă a țăranului
ardelean român la începutul secolului XX , lipsit de avere și cu o ambiție înspre prosperitate.
Structura obiectiv-realistă a romanului face din opera „Ion” o bijuterie a patrimoniului literar
.
 Baltagul
Mihail Sadoveanu

Prin capodopera Baltagul, aparut în 1930, Sadoveanu realizeaza o noua interpretare a mitului
mioritic, versul-motto indicând sursa de inspiratie: "Stapâne stapâne,/ Mai cheama s-un
câne".

Subiectul este simplu, pastrând elementele baladei: un cioban este omorât de doi tovarasi ai
sai pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, apriga si inteligenta nu are liniste pâna nu afla
faptasii si nu-i pedepseste dupa legea nescrisa a comunitatii.

Intriga, dupa modelul romanului politist, pune în lumina vocatia justitiara a eroinei,
descoperirea asasinilor si demascarea acestora.

Faptele din Baltagul se petrec spre sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al
XX-lea, însa într-o societate patriarhala, arhaica, strapunsa de zorii unei civilizatii, de noi
relatii sociale, capitaliste.

Titlul romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealta magica
si simbolica însusita de raufacatori si cucerita de erou, unealta care ramâne pura, nepatata de
sânge.

Compozitia e determinata de semnificatia cartii: înfatisarea unei societati de tip arhaic

si un individ reprezentativ al ei, o lume esentiala, lumea oamenilor de la munte si Vitoria
Lipan, exponentul acestei lumi.

Romanul începe cu prezentarea sintetica a vietii pastorilor (vechimea, felul de viata,

psihologia), fixata într-o cosmologie populara:

"Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus rânduiala si semn fiecarui

neam.[.]

La urma au venit si muntenii s-au îngenunchiat la scaunul împaratiei. [.]

- Apoi ati venit cei din urma, zece Domnul cu parere de rau. Dragi îmi sunteti, dar n-am
ce va face. Ramâneti cu ce aveti. Nu va mai pot da într-un adaos decât o inima usoara ca sa
va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura, si
s-aveti muieri frumoase si iubete".
 Naratiunea simpla, ar putea fi delimitata schematic în trei parti: partea întâi de la
început pâna la plecarea Vitoriei în cautarea lui Lipan (cap. VII); prezentarea argatului Mitrea
si a lui Gheorghita, coborât la vale, cu oile, asinii si dulaii la iernat, într-o balta a Jijiei, în
apropiere de târg; nelinistea Vitoriei pentru întârzierea barbatului ei, peste obicei,
cunoasterea si "citirea" semnelor naturii; mersul femeii la parintele Danila, la biserica, sa-i
"ceteasca"; mersul la baba Maranda, care avea "unele tainice stiinti si mestesuguri"; drumul
la Piatra, popasul la manastire, la icoana Sfintei Ana; mersul la autoritati pentru a-si spune
necazul.

Partea a doua, începând cu cap. VII, când Vitoria "are într-însa stiinta mortii lui
Nechifor Lipan si crâncena durere, se vazu totusi eliberata de întuneric"; parintele Danila îi
scrie jalba catre autoritati; trimite fata, pe Minodora, cu zestrea la manastirea Varaticului, la
calugarita Melania, sora a mamei Vitoriei; lasarea gospodariei în grija lui Mitrea; pregatirea
de plecare. Firul naratiunii urmeaza popasurile Vitoriei Lipan în cautarea adevarului despre
barbatul ei (itinerariul se sfârseste prin gasirea ramasitelor lui Nechifor între Sabasa si
Suha). A treia, si ultima parte, sta sub semnul actului justitiar; prezinta actiunile Vitoriei
pentru îndeplinirea datinei crestine si cinstirea mortului, cercetarea despre vinovati, în
Sabasa si Suha; întoarcerea acasa, la Magura Tarcaului pentru rânduirea praznicului, a celor
cuvenite pentru mort, dovedirea si pedepsirea vinovatilor.

Romanul construieste pe parcursul sau imaginea unei lumi esentializate. Spatiul cel
mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile si oamenii.

Ritmul existentei pastoresti este dirijat de fenomenul transhumantei, iar acesta

urmareste miscarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trasaturile ce definesc
aceasta colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fara lirism:

"Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele,
ca vremea; rabdatori în suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji în bucurii [.], placându-le
dragostea si betia si datinile lor de la începutul lumii, [.] mai cu sama stau ei în fata soarelui c-
o inima ca din el rupta: cel mai adesea se desmiarda si luceste - de cântec, de prietenie. Asa
era si acel Nechifor Lipan care acum lipsea".

Ei au o existenta simpla, dar grea: "Munteanului i-i dat sa-si câstige pâinea cea de
toate zilele cu toporul ori cu cata."

Gospodaria Lipanilor arata oameni cu îndeletniciri specifice muntelui: sunt vremuri în

care se practica înca schimbul de produse: "Avere aveau cât le trebuia, poclazi în casa, piei de
miel în pod, oi în munte. Aveau si parale strânse într-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite
de lapte, brânza si carne de oi sfârtecate de lup, aduceau de la câmpie legume. Tot de la
câmpii largi cu soare mult aduceau faina de papusoi."
 Romanul lui Sadoveanu are un caracter mitic-baladesc, zugravind o civilizatie pastorala
milenara. Evenimentele fundamentale ale acesteia, ceremoniile sunt si ele prezente în
roman: cumatria de la Borca, la Cruci nunta, în care traditia e plina de stralucire.

Dar Baltagul ramâne, în ultima analiza, romanul "unui suflet de munteanca, vaduva
Vitoria Lipan". Ea este din Magura Tarcaului si traieste viata aspra a oamenilor de la
munte. Figura reprezentativa de erou popular, Vitoria întruneste calitatile fundamentale ale
omului simplu, care se înscriu în principiile etice dintotdeauna ale poporului român: cultul
adevarului, al dreptatii, al legii stramosesti si al datinei.

Scriitorul dezvaluie nelinistea eroinei datorate întârzierii (saptezeci si trei de zile) peste
obicei, a lui Nechifor Lipan, "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani", plecat la Dorna sa
cumpere oi. Asteptarea se transforma în banuiala, banuiala în neliniste, nelinistea în
presimtire si de aici decurg actiunile ei. Munteanca îsi cunoaste barbatul asa cum stie
semnele vremii. În aceste ceasuri de cumpana, de cautare a adevarului despre omul ei, marea
descoperire a Vitoriei ramâne însa pastrarea tineretii iubirii.

Tema fundamentala, axul romanului în jurul caruia sunt polarizate timpul si spatiul,
este cautarea adevarului în labirintul sau interior. Vitoria pare aceeasi, în exterior, dar viata ei
interioara se adânceste. Acolo, în sine, se hotaraste totul.

Întreaga strategie a Vitoriei are la baza doua coordonate fundamentale ale

cunoasterii: stiinta semnelor, si î deplin acord experienta morala. Primele semne rau
prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care "a împuns-o în inima si a tulburat-o", i-l arata pe
Nechifor "calare cu spatele întors spre ea"; alta data l-a visat rau, "trecând o apa neagra. Era
cu fata încolo".

Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea întelege semnele

firii. Elementele naturii îndeplinesc o functie simbolica. Mai ales vântul da semne: "trecu
susuind prin crengile subtiratice ale mestecenilor".

Vitoria este o sinteza de spiritualitate straveche româneasca, ea respecta neabatut

datina mostenita din vechime, manifestata în viata cotidiana, sau la evenimente cruciale
(nunti, botezuri, înmormântari). Toate actiunile ei poarta pecetea ceremonialului, au un
caracter solemn, sacru: Vitoria îsi lasa fata la manastire, se marturiseste preotului, ia sfânta
împartasanie, sfinteste baltagul pentru feciorul ei.

Întelepciunea, inteligenta si luciditatea îi dirijeaza comportamentul: cere bani marunti

negustorului, sa-i aiba "la îndemâna" , îi leaga într-un colt de naframa.

Cuvintele cheie în jurul carora se concentreaza discursul narativ al romanului au

valoare simbolica, definind eroina: rânduiala, semn, întuneric, lumina.
 Îngroparea barbatului dupa datina marcheaza momentul reintrarii în linistea si
ordinea vietii de la început. "Descoperind adevarul, Vitoria verifica implicit armonia lumii:
afla ceva mia mult decât pe faptuitorii omorului si anume ca lumea are o coerenta pe ca
moartea lui Lipan n-a distrus-o".(N. Manolescu)

În comportamentul eroinei se cuprinde o întreaga filozofie de viata (ca cea a banului

din Miorita), un echilibru si o masura în toate, fara nici o tânguire, mostenite din asprimea
vietii din vremuri imemoriale
 Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război

Camil Petrescu
Roman subiectiv-psihologic

Romanul este o specie a genului epic , în proză , de mare întindere , având o acțiune
complexă, desfășurată pe mai multe fire narative , personajele sunt numeroase , iar între ele
apar conflicte.

Întâmplările secolului XX determină mutații fundamentale în mentalitatea filosofică

și psihologică a oamenilor , literatura dezvoltând astfel noi teme și valori specifice cadrului
modern.

Patrimoniul literar românesc al secolului XX se îmbogățește cu opere , teme și valori

moderne , susținute de către criticul literar „Eugen Lovinescu” care este susținător al
sincronizării literaturii române cu cea din planul european.

Camil Petrescu se alătură acestui val creator modern cu romanul : „Ultima noapte
de dragoste , întâia noapte de razboi”.

Romanul se împarte pe două teme , prima temă prezentând o idilă între un cuplu cu
parteneri imaturi , iar a două temă prezintă drama trăirii războiului.

Perspectiva narativă a romanului este subiectivă , naratorul se prezintă analizând

subiectiv întâmplările și

reflectând filosofic și psihologic asupra experiențelor trăite.

Camil Petrescu a înnoit structura romanului românesc , creând o operă subiectivă în

care protagonistul își analizează psihologic trăirile și actiuniile. Este prezent eroul intelectual
care este învins paradoxal chiar de propriile căutări și acțiuni, dar acesta în final devine un
învingător moral.

Romanul conține trăsături camilpetresciene ca autenticitatea confesiunilor și

luciditatea autoanalitică a protagonistului Ștefan Gheorghidiu.

Incipitul romanului prezintă cadrul spațial și cadrul temporal , se prezintă frontul de

război în timpul Primului Război Mondial.

Un articol de ziar citit de Ștefan Gheorghidiu legat de o crimă asupra unei femei și a
concubinului pornește intriga romanului care îi amintește protagonistului de către soția sa Ela
și de experiențele avute împreună cu ea.
 Acțiunea se desfășoară prin reflectarea personajului principal asupra experienței trăite
alături de Ela.

Find student la facultatea de filosofie Ștefan Gheorghidiu are avantajul de a fi coleg

cu Ela , cea mai frumoasă fată din cadrul facultății.

Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste autentică , ajungând să se căsătorească

. Aceștia își trăiesc iubirea fără a da prea multă importanță lipsei de bani.

În urma unei moșteniri primită după moartea unui unchi de către Ștefan Gheorghidiu ,
Ela începe să se lase schimbată de impresia superficială a superiorității dată de bani , ea
aspirând să între în „lumea bună”.

Ela are acum obiceiul de a se îmbrăca diferit , mai la modă și își petrece o mare
parte din timp fiind plecată în oraș.

Ștefan devine frustrat pe acțiunile Elei , considerând că aceasta își pierde din
feminitate și se îndreaptă spre o viață mediocră .

Fiind curtată de Domnul G. , Ștefan devine gelos pe soția sa astfel relația celor doi
devine din ce în ce mai tensionată și plină de certuri.

Frustrat din cauza lispei de interes a Elei față de relația lor , Ștefan Gheorghidiu aduce
acasă o prostituată , moment în care Ela hotărăște să-l părăsească pentru un timp , însă cu
timpul relația lor se întregește.

După încă un episod de gelozie în care Ștefan nu-și găsește soția noaptea acasă
acesta îi propune divorțul . Pe parcurs se declanșează Primul Război Mondial moment în care
Ștefan este chemat la înrolare , pentru ași face datoria față de patrie.

Fiind pe front el primește premisa de a-și vizita soția. Acesta profită de această ocazie
și își ia o pauză de la front, în loc de a se întâlni cu Ela acesta se întâlnește cu Domnul G. ,
moment în care își planifica o crimă din care ar rezulta moartea Elei și a Domnului G. .

Fiind chemat la datoria frontului Ştefan nu reușește să-și ducă planul la bun sfârșit ,
acesta experimentând drama războiuluiu și văzând umbra morții.

Marcat de experiența războiului , Ștefan Gheorghidiu își manifestă maturitatea

dobândită prin vârsta și experientă și hotărăște să renunțe la trecut , astfel îi da Elei jumătate
din averea sa și divorțează .

Camil Petrescu reușește să prezinte drumul geniului intelectual în două ipostaze , a

iubirii și a războiului , prezentând o dezvoltare personală a protagonistului ancorată în
experiențele trăite. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” devine
astfel o operă de o imensă valoare și o bijuterie a patrimoniului literar românesc.
 Moromeţii

Marin Preda
Roman realist post-belic

Romanul este o specie a genului epic , în proză , de mare întindere , având o acțiune
complexă, desfășurată pe mai multe fire narative , personajele sunt numeroase , iar între ele
apar conflicte.

Întâmplările secolului XX determină mutații fundamentale în mentalitatea filosofică

și psihologică a oamenilor , literatura dezvoltând astfel noi teme și valori specifice cadrului
modern.

Patrimoniul literar românesc al secolului XX se îmbogățește cu opere , teme și valori

moderne , susținute de către criticul literar „Eugen Lovinescu” care este susținător al
sincronizării literaturii române cu cea din planul european.

Marin Preda îmbogățește patrimonul literar cu romanul „Moromeţii” , operă în care

se prezintă tema stăruinței familiei românești în perioada post-belică a Primulu Război
Mondial.

Titlul „Moromeţii” așează tema familiei în centrul romanului. Tema romanului este
comunicarea familială și tema scurgerii lente a timpului care pune în evidența relația dintre
individ și istorie.

Perspectiva narativă este de tip obiectiv , naratorul fiind omniştient și omniprezent ,

acesta implicându-se uneori în tratarea vieții satului și a familiilor .

Sursa de inspirație a romanului „Moromeţii ” provine din experiența trăită de autorul

Marin Preda în copilăria sa , petrecută în satul Siliştea-Gumeşti , fiind fascinat de amintirea
severității tatălui său.

Incipitul romanului prezina expozițiunea cu familia Moromete , familie „hibrida” ,

compusă din frați și surori vitregi. Familia Moromete este prezentată în momentul cinei ,
așezarea membrilor familiei la masă făcându-se ierarhic .

Capul familiei , Ilie Moromete este prezentat stând pe prispa casei , fiind în punctul
cel mai înalt al mesei ; în dreapta sa se află băieții săi din prima căsătorie : Achim , Nilă și
Paraschiv. În stânga acestuia se află cele două fete: Ilina și Tita , provenite din a două
căsătorie a sa , cu Catrina , care servește mâncarea , iar mezinul Niculae este prezentat într-
un colț al mesei.
 Intriga începe cu tăierea salcâmului din curtea familiei Moromete , simbol al familiei
, căzătura acestuia în urma tăierii reprezentând începutul destrămării familiei.

Desfășurarea acțiunii prezintă fuga lui Achim cu oile la București , urmat de Nilă și de
către Paraschiv , aceștia fugind cu caii. Ilie Moromete își pierde din superioritatea avută în
ochii copiilor și dorind să o recapete , îl refuză pe Niculae , acesta cerând să scape de grijitul
oilor și de „Bisisica” , dorind să fie dat la școală.

Fuga fraților mai mari se rezultă cu o toleranţă din partea lui Ilie Moromete , astfel îl
trimite pe Niculae la şcoală, unde acesta reuşeşte să primească premiul I.

Pentru a nu-și aduce familia într-un impas economic Ilie își vinde loturile de pământ
vecinului său , iar spre final reușește să se echilibreze economic.

În deznodământ familia inițială Moromete este destrămată , băieți cei mari sunt
plecați la București , Ilie Moromete nu mai este văzut contemplând , cu țigară în mână, stând
pe prispa casei , iar timpul curge rapid deoarece lumea se pregătește de începutul Celui De-al
II-lea Război Mondial.

În roman se prezintă și obiceiurile țărănești de adunare, bărbații se adunau la

fierărie , unde discutau și ironizau politica , iar femeile sunt descrise mergând dimineață la
biserică , căutând bunăstarea familiilor lor.

Marin Preda reușește prin prisma romanului „Moromeţii” să prezinte într-un mod
realist situația familială prezentă în România în perioada de criză post-belică.

Astfel realismul și verosimilitatea întâmplărilor fac din roman o operă de o imensă

valoare și o bijuterie a patrimoniului literar românesc.
 O scrisoare pierdută

Ion Luca Caragiale

Opera dramatică

Comedie

Literatura română se îmbogățește substanțial datorită autorilor clasici ca nuvelistul

Ioan Slavici , poetul romantist Mihai Eminescu , povestitorul Ion Creangă și dramaturgul Ion
Luca Caragiale.

Dramaturgia românească se valorifică datorită creativității comice ale lui Ion Luca
Caragiale , acesta creând opere cu natură comică în care se urmărește satirizarea socială a
secolului al XIX- lea.

Opera „O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale aduce publicului de teatru

românesc , prin îmbinarea dialogului cu jocuri ale spectrului lumini și prin prezentarea
carcaterului personajelor într-un cadru actoricesc , multe zâmbete și bucurii.

Ion Luca Caragiale este tipul de autor lucid , obieciv și ironizant , astfel că opera „O
scrisoare pierduta” prezintă un conflict mai mult social , un conflic de moravuri.

Piesa se împarte în scene și în acte , cadre în care se prezintă conflicte de natură

socială și politică . Tema comediei este prezentarea unei campanii electorale în care acţiunile
sunt bazate pe șantaj și înșelăciune.

Acțiunea se petrece în capitala unui județ de munte , unde se desfășoară o campanie

electorală . Prefectul județului Ștefan Tipatescu și prezidentul Zaharia Trahanache conduc
județul prin urmărirea interesului personal. Candidatul susţinut de cei doi este Tache
Farfuridii , avându-l ca și contracandidat pe Nae Cațavencu.

Întâmplarea face ca Zoe , soția lui Zaharia Trahanache , să piardă scrisoarea de amor
scrisă de către Ștefan Tipatescu. Scrisoarea este găsită de către Cetățeanul Turmentat , care
dorind să o înapoieze, este chemat și imbătat de către Nae Cațavencu , acesta furând
scrisoarea şi utilizând-o ca un instrument de șantaj .

Pentru a nu se face de rușine și pentru a nu își dezvălui amantul , Zoe îi promite lui
Nae Cațavencu susținere în cadrul alegerilor electorale , în caz contrar Nae Caţavencu ar
publica scrisoarea în ziarul său personal .
 Într-un scandal provocat de către polițistul Pristanda , Nae Cațavencu își pierde
pălăria , în care se află și instrumentul de șantaj , scrisoarea Zoei. Cetățeanul Turmentat
găsește din nou scrisoarea , iar de data aceasta reușește să îi o înapoieze Zoei.

Când situația parcă se echilibra , apare trimis de la București un nou candidat ,

Agamemnon Dandanache , care povestește că motivul apariției sale pe lista candidaților este
găsirea unei scrisori de amor a unor persoane foarte influente și astfel , recurgând la șantaj ,
atrage asupra sa voturile celor două partide , acesta reieșind învingător în urma alegerilor.

Întâmplările descrise în opera „O scrisoare pierduta” prezintă o realitate cu caracter

comic a politicii , din păcate având verosimilitate și în ziua de azi . Caragiale critică lucid
întâmplările unei politici corupte , în care integritatea devine un aspect delăsător în fața
urmăririi câștigului personal.

Prefectul Ștefan Tipatescu , împreună cu prezidentul Zaharia Trahanache împart o

alianță politică și o prietenie la

nivelul căreia se află un secret amoros , o idila între Zoe și Ștefan.

Cele două personaje simbolizează lipsa de integritate a alianțelor politice și sociale.

Zoe reprezintă lipsă calităților morale , ea înşelandu-și soțul cu cel mai bun prieten al
acestuia. Candidatul Farfuridi simbolizează foamea personală către avuție , dar obținută prin
înșelăciune și furt , așteptând și nu muncind pentru succes.

Contracandidatul Nae Cațavencu reprezintă profitorul de ocazie , un șantajist care

înlocuiește toleranța cu oportunitatea. Polițistul Pristanda reprezintă omul fără cunoștințe ,
dar ajuns influent prin mijloace lăturalnice ,nu pe propriile merite. Agamemnon Dandanache
reprezintă carcaterul oportunist al omului , care crează din slăbiciuni și hibe căi de a-și asigura
succesul.

Opera „O scrisoare pierdută” îmbogățește atât patrominiul literar românesc cât și

teatrul , fiind o bijuterie și o valoare a creației literare a marelui clasic dramaturg Ion Luca
Caragiale.
 Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă
Basm cult

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă scrierea unor
basme în care autenticitatea folclorică se îmbină în mod miraculos cu plăsmuirea artistică. Ion
Creangă îmbogățește patrimoniul literar cu opere ale genului epic ca „Povestea lui Harap-
Alb” , un basm cult deoarece are un autor consacrat.

Basmul este o specie literară a genului epic în care se narează întâmplări de natură
fantastică ale unor personaje reale , simbolice sau imaginare între care se creează un conflict
divizat în forțele binelui și forțele răului , din care , de regulă , reies învingătoare forțele
binelui.

Basmul se caracterizează prin prezența formulelor incipiente , mediane și finale ,

prin faptul că prezintă o altă lume decât cea reală , o lume îndepărtată în care se împletesc
fenomenele reale cu cele imaginare , protagonistul este supus unor probe inițiatice și de
dezvoltare , iar finalul operei este unul fericit , rezultat cu victoria forțelor binelui.

În cadrul operei predomină narațiunea care se îmbină cu prezența dialogului .

Naratorul este unul omniştient și omniprezent însă nu este total obiectiv , acesta reflectând
uneori aspura faptelor personajelor.

Tema operei este lupta dintre forțele binelui și forțele răului , din care ies
învingătoare forțele binelui , dar

este prezentă și tema maturizării omului care în urma experiențelor devine din novice
, un om matur. Ca și motive literare apar: superioritatea mezinului ,împăratul fără urmași și
demascarea răufăcătorului.

Acțiunea se desfășoară linear , structurată pe momentele subiectului prezentate de

o formulă inițială („Amu cică era odata...”) , continuată de formule mediene („ ...si mai
merge el cât merge... ”) și se sfârșește cu o formulă finală („Şia ținut veselia ani întregi și amu
mai ține incă”).

Expozițiunea prezintă situația Împăratului Verde , lipsit de moștenitori la tron și

având o imensă împărăție .

Intriga prezintă astfel „cartea” primită de către Crai , fratele Împăratului Verde , în
care se cere un moștenitor al împărăției cu trăsături specifice unui împărat.
 Acțiunea se desfășoară în cadrul unor probe de inițiere și de dezvoltare ale
personajelor. În prima probă , Craiul își supune cei doi fii mai mari ,luând pe el o blană de urs
și așteptând trecerea acestora peste un pod care simbolizează trecerea de la imaturitate
înspre drumul maturizării . Cei doi fii ai săi eşueaza , astfel că apare șansa mezinului de a-și
demonstra superioritatea. Imaturitatea mezinului reiese din nesiguranța față de propria
persoană , fiind astfel ajutat de Sfânta Duminică care , pentru milostenia lui , îl sfătuiește să
se îmbrace cu hainele vechi de nuntă ale tatălui său și să își aleagă cel mai pricăjit cal pe care
îl are. Ascultând sfatul bătrânei , mezinul izbândește în proba podului și este sfătuit de tatăl
său să se ferească în drumul pe care îl va urma de omul spân și de cel roș.

Fiind rătăcit printr-o pădure , imaturitatea mezinului îl face să-și încalce cuvântul ,
astfel că își pune încrederea în omul spân , care îi promite să-l scoată din încurcătură.
Ajungând la o fântână , viclean , omul spân îl păcălește pe mezin și îl închide în interiorul
acesteia . Pentru a se salva , mezinul este nevoit să îi promită slujire până la moarte și acceptă
ca spânul să se prezinte în numele lui la curtea

Împăratului Verde . Mezinul primește astfel numele de Harap-Alb , care este un

oximoron : „ harap” reprezentând starea de slugă , iar „alb” reprezentând vița împărătească
din care face parte .

Ajunși la curtea Împăratului Verde spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe. Prima
probă reprezintă aducerea sălăților din grădină ursului , a două probă reprezintă aducerea
capului de cerb , încărcat cu nestemate . Aceste probe le trece fiind ajutat de Sfântă Dumnica
care îi dă sfaturi și obiecte magice.

A treia probă este mai complicată , îi este cerut să o aducă pe fata Împăratului Roș. În
cadrul îndeplinirii probei acesta își aduce alături personaje ajutătoare ca: Gerilă , Flămânzilă
, Ochilă, Setilă și Păsăr-Lați-Lungilă . Ajuns la curtea Împăratului Roș aceștia sunt cazați într-o
casă de aramă căreia i se dă foc de către slugi. Ajutați de Gerilă care suflă pe pereții casei de
aramă , Harap-Alb împreună cu restul ajutoarelor scăpa de moarte. Le este dat apoi un prânz
cu mâncare și vin din belșug , probă la care participă personajele Setilă și Flămânzilă pentru a
o trece cu bine. Sunt supuși apoi probei sortirii macului de nisip , unde se fac utile furnicile .
La proba păzirii fetei de împărat se fac utile ajutoarele Ochilă și Păsări-Lați-Lungilă , iar la
ghicitul fetei se face util ajutorul albinei. Într-un final calul lui Harap-Alb se face util procurând
apa vie și apa moartă și smicelele de măr.

Trecând prin toate acestea , fata Împăratului Roș îl însoțește pe Harap-Alb la curtea
Împăratului Verde . Acest drum arată maturizarea personajului care , chiar dacă este
îndrăgostit de fată nu își divulgă adevărată identitate.

Punctul culminant prezintă demascarea spânului de către fata Împăratului Roș .

Fiind pus în această situație spânul consideră că Harap-Alb și-a încălcat cuvântul și îl ucide
decapitandu-l , mezinul scăpând de responsabilitatea cuvântului dat.
 În deznodământ fata de Împărat se folosește de apa vie , de cea moartă și de
smicelele de măr pentru a-l învia pe Harap-Alb , iar calul îl ucide pe spân. Se prezintă nunta
dintre Harap-Alb și fata de împărat și triumful forţelor binelui în fața celor rele.

Opera „Povestea lui Harap-Alb” prezintă stăruința și inițierea mezinului care , având
calități ca vitejie și curaj cade uneori în fața propriiilor vulnerabilități. În acest context apar
personajele ajutătoare care îl ajută pe tânăr să persevereze în ciuda eșecurilor . Forțele
binelui sunt alături de protagonist , din acestea făcând parte Sfânta Duminică , furnicile ,
albinele , Gerilă , Setilă , Ochilă , Flămânzilă , Păsări-Lați-Lungilă , calul și fata de împărat.
Forțele răului au alături viclenia Spânului . Ca aproape în orice basm , conflictul dintre cele
două se încheie cu victoria forțelor binelui.

Ion Creangă stilizează și aduce fantasticul întâmplărilor basmului la nivel de analiză

și introspecție psihologică . Se prezintă dezvoltarea omului în urma experiențelor , de aceea
basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” devine o operă de o imensă valoare prezentă în
patrimoniul literar românesc.
 Iona

Marin Sorescu
Operă dramatică

Dramă modernă postbelică

Secolul XX aduce importante înnoiri structurale în sfera dramatismului , generate de

mutațiile fundamentale estetice , filosofice și psihologice ale populației , dezvoltate în urma a
două războaie de clasă mondială.

În această perioadă literatura se dezvoltă , devine deschisă la crearea de teme și

valori noi care să prezinte ideologia acelor vremuri , urmărind o deschidere largă spre
modernism.

Dramaturgia acestor vremuri dezvoltă noi teme cuprinzând opere de tip parabolice
și mitice , având conotații filosofice.

În această categorie a teatrului modern se înscrie și dramaturgul Marin Sorescu ,

participant prin opera sa la acțiunea de reînnoire a teatrului românesc.

Marin Sorescu aduce în dramaturgia românească opera „Iona” , operă cu o structură

modernă în care se prezintă filosofia aspirației spre absolut .

Tema operei este setea fără limite a omului în atingerea absolutului.

Opera are ca sursă de inspirație povestea biblică a lui Iona , personaj cu credința în
Dumnezeu , pescar de meserie , care primește misiunea de a împărtăși cuvântul divin. Acesta
se vede într-o ipostază în care lumea este ignorantă față de misiunea lui și hotărăște să plece
pe mare.

Dumnezeu văzând căința acestuia , aruncă o furtună asupra navei sale. Echipajul
realizează că motivul furtunii este Iona , iar pentru a scăpa cu viață îl aruncă pe acesta în apă .
Atingând apa , furtuna se oprește , iar Iona este înghițit de un pește.

Acesta își petrece următoarele trei zile în burta peștelui , rugându-se neîncetat.
Dumnezeu îi ascultă rugăciunile și îi poruncește peștelui să-l arunce pe uscat. Văzându-se la
ţărm , Iona își duce misiunea la bun sfârșit , împlinind porunca divină.
 Opera „Iona” îl prezintă pe protagonist , care poartă numele operei , într-o barcă ,
înconjurat doar de apă. Acesta fiind inceputul primului tablou . Vasta întindere de apă
simbolizează libertatea actiuniilor omului , iar faptul că acesta este singur simbolizează
puterea exemplului , pe care o deține Iona.

Acesta încearcă să prindă „peştele cel mare” , simbolizând aspirația sa către

cunoașterea absolută , însă nu reușește să prindă numai „fâţe”. Frustrat de nereușite , acesta
se apucă să pescuiască din propriul acvariu , în care are pești pe care deja i-a mai prins în
undiță , simbolizând revenirea umană la zona sa de comfort. Scoțând peștii din acvariu , Iona
ademenește un pește care îl înghite de viu.

Tabloul al doilea al operei îl prezintă pe Iona captiv în burta peștelui.Acesta , din cauza
spaimei , începe să facă o analiză a „sufletelor” , ilustrând utopia unui suflet cu

„grătar” care filtrează doar ce e valoros pentru om. Dorind să evadeze , își scoate
cuțitul și spintecă burta peștelui.

Tabloul al treilea îl prezintă pe Iona mirat și confuz , prezent în burta unui alt pește
mai mare , care a înghițit peștele în care se afla.

Acesta se întâlnește cu doi pescari , care ignoră strigătele lui Iona și sunt pasivi total.
Cei doi pescari reprezintă omul de rând , modest , care își acceptă situația și se lasă „purat de
valul vieţii”. Iona reflectă acum la nașterea sa , este absorbit de această stare incipientă a
ființei umane și îi cere mamei sale să-l mai nască în nenumărate rânduri. Această reflecție
simbolizează puritatea omului în momentul nașterii și libertatea drumului ales în viață.
Aspirând spre libertate , Iona spintecă burta peștelui.

Tabloul al patrulea îl prezintă pe Iona într-o sitatie fără ieșire. Deja îmbătrânit și obosit
, acesta vede țărmul , casele și pe cei doi pescari , rămăși pasivi , dar realizează că se află în
burta altui pește mai mare. Frustrat de faptul că libertatea sa a fost subjugată de burțile unor
pești , acesta reflectă asupra morții și asupra spiritualității , pornind o meditație aspura
întâlnirii cu Dumnezeu. Conștient că singura lui șansă de a-și atinge libertatea este tăierea
propriei burți , acesta se sinucide dispecandu-și pântecele , finalizând drama personajului.

Sinuciderea prezentă în opera lui Marin Sorescu reflectă optimismul și deschiderea

față de necunoscut. Curajul personajului de a face actul suprem , de a se sinucide , reprezintă
stabilitatea motivației sale interioare care aspiră la libertate și spre cunoașterea absolută.

Opera „Iona” , scrisă de Marin Sorescu prezintă omul de geniu al secolului XX în

ipostaza „vânătorului-vânat” , ancorat în aspirația către cunoaștere absolută , care realizează
tragic că pentru a-și atinge țelul e nevoie să cunoască toate cele trei ipostaze umane :
nașterea , viața și moartea.
 Patrimoniul literar românesc își valorifică cadrul dramaturgiei cu opere de o valoare
imensă ca „Iona” scrisă de Marin Sorescu , care devine o bijuterie a teatrului prin simbolismul
filosofic al piesei.