Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei cu care au fost

scrise basmele, poveștile și povestirile sale. Acesta este considerat a fi unul dintre
clasicii literaturii românești, alături de Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale, datorită
operei sale autobiografice ‘’ Amintiri din copilărie’’
       Basmul ‘’ Povestea lui Harap-Alb’’ a fost publicat în anul 1877 în revista ‘’
Convorbiri literare’’. George Calinescu spune despre basm ca ‘’Povestea lui
Harap-Alb e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vadeste sub orice strai și la
orice varsta’’.
Protagonistul Harap-Alb intruchipeaza binele, dar este un erou atipic de
basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale. El este construit realist, că o
ființă complexă, care învață din greșeli și progresează (personaj ‘’rotund’’).
Nici antagonistul (Spanul) nu este unul tipic, intrucat nici el nu are atribute
miraculoase, nu este un zmeu sau un animal fabulos. Dimpotriva. construcția
realista a personajului reflectă concepția populară despre omul rău care este
‘’însemnat’’, ceea ce poate motiva psihologic ticăloșia acestuia. În plus, deoarece
‘’răutatea’’ lui îl pune pe tanar în situația de a-și dovedi calitățile, Spanul are rolul
unui ‘’pedagog rău’’ în scenariul inițierii lui Harap-Alb, un ‘’rău necesar’’, după
spusele calului: ‘’ și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac
pe oameni sa prinda la minte’’.
Statutul inițial al eroului este cel de neinitiat. Mezinul craiului este naiv, nu
știe sa distinga adevarul de minciuna, sa vada caracterul unui om dincolo de
aparențe. Are nevoie de experiența vieții spre a dobândi înțelepciune. Se
deosebește de frații sai încă de la început prin bunătate, calitate răsplătită de
sfaturile Sfinte Duminici, dupa ce o miluieste cu un ban. Deși are calitățile
necesare unui viitor împărat, în viziunea autorului, acestea nu sunt evidentiate de la
început, ci și le descoperă prin intermediul probelor la care este supus cand
dovedește generozitate, prietenie, respectare a jurământului, curaj, responsabilitate.
Numele Harap-Alb semnifica sclav alb, rob de origine nobilă, dar și condiția
de învățăcel, faptul de a fi supus inițierii, transformării. Cele trei ipostaze, sugerate
de numele lui, corespund în plan compozitional, celor trei etape ale drumului
inițiatic: la început: ‘’fiul craiului’’, mezinul (naivul), pe parcursul calatoriei:
Harap-Alb (invatacelul), la sfarsit: împăratul (initiatul).
Eroul basmului parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia trebuie sa
treaca într-un plan superior de existență.
După ce se desparte de tatăl sau, care îi spune sa se ferească de omul span și
de omul ros, craisorul se rataceste din padurea-labirint. Încalcă sfatul dat de tata
(interdicția) și își ia drept calauza un span, care da dovada de viclenie și i se arată
de trei ori sub diferite infatisari, iar acest fapt îl conduce pe erou la naiba concluzie
ca ‘’aiasta-i tara spanilor’’.
 După ce iese din împărăția tatălui sau, craisorul se rataceste din pădurea-
labirint. Încalcă sfatul dat de tata (sa se ferească de omul span și de omul ros) și își
ia drept calauza un span viclean. În episodul coborarii in fantana, naratorul
surprinde lipsa de experiența a tanarului prin caracterizare directă: ‘’Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spanului și se baga in fantana’’.
Naivitatea tânărului face posibila supunerea prin viclesug.
Antagonistul (raufacatorul) îl închide pe tanar in fantana și îi cere, pentru a-l
lasa în viața, sa facă schimb de identitate, sa devina robul lui și să jure ‘’ pe
ascutisul palosului’’ (sugestie a unui cod al condiției cavalerești) să-i dea ascultare
întru toate, ‘’pana cand va muri și iar va învia’’, conditionare paradoxală, dar care
arată și calea de eliberare. De asemenea, Spânul îi da fiului de crai numele de
Harap-Alb.
Prin urmare, protagonistul si antagonistul se construiesc pe baza unei serii de
opozitii dintre bine si rau: om de onoare-ticălos, om de origine nobilă-sluga,
cinstit-necinstit.
Spanul este demascat de fata, o ‘’farmazoana’’ (are puteri supranaturale). El
ii taie capul lui Harap-Alb si il dezleaga astfel pe erou de jurământul supunerii,
semn ca inițierea este incheiata, iar calul il omoara pe raufacator. Eroul este înviat
de fata cu ajutorul obiectelor magice. Învierea este o trecere la o alta identitate:
aceea de împărat ‘’iubit, slavit și puternic’’. Pentru vrednicia lui, primește răsplata
cuvenită: nunta și împărăția.
Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie prin victoria forțelor binelui.
Eroul se confruntă cu doi antagonisti, după avertismentul tatălui: ‘’sa te feresti de
omul ros, iar mai ales de cel span, cat îi putea’’. Mai intai spanul, om viclean, îi
răpește identitatea flacaului, îl supune la trei probe, iar la curtea Imparatului Ros,
eroul va avea de trecut mai mult
Personajele (oameni, dar și ‘’ființe himerice’’ cu comportament omenesc),
îndeplinesc prin raportarea la erou, o serie de funcții (antagonist, ajutoare,
donatori), ca în basmul popular, dar sunt individualizate mai ales prin limbaj.
Protagonistul este construit prin modalități de caracterizare directă de către
narator, de către alte personaje și prin autocaracterizare și de caracterizare indirectă
prin fapte, limbaj, gânduri, relații cu alte personaje, nume. Caracterizarea directă
de către narator surprinde naivitatea tânărului: ‘’ Fiul craiului, boboc în felul sau la
treburi de aieste’’. Celelalte personaje îl caracterizează prin aprecierea bunatatii
sale: ‘’ puterea milosteniei și inima ta cea buna te ajuta’’, îi spune Sfanta
Duminica. În discuția cu Împăratul Verde, care zice: ‘’ Ia, sa am eu o sluga așa de
vrednica si de credincioasa ca Harap-Alb, as pune-o la masa cu mine’’, chiar
Spânul ii recunoaște ‘’vrednicia’’. Faptele dovedesc ca mezinul este ‘’ cel mai
vrednic dintre nepoți, așa cum ceruse Verde Împărat în scrisoarea trimisă craiului.
 Prin urmare, perechea antagonist-protagonist, specifica basmului, se
concretizează în ‘’povestea’’ lui Ion Creangă în opoziția de ordin moral viclenie-
naivitate, dar și de ordin social om de rand/sluga mincinoasă-fiu de crai/print, iar la
nivelul simbolic al calatoriei initiatice în raportul mentor invatacel.