Basmul „Povestea lui Harap-Alb”

Ion Creanga este unul din cei marii patru clasici ai literaturii romane. Povestea lui Harap-Alb a apărut
la 1 august 1877, în revista junimistă „Convorbiri literare”

Basm prin:

 Povestea lui Harap-Alb este însă un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creangă.
Naraţiunea la persoana a III-a îmbină supranaturalul cu planul real.

 prezența formulelor specifice („Amu cică era odată, într-o țară îndepărtată….”)
 conflictul principal prezintă lupta între forțele binelui (Harap-Alb) și cele ale răului (Spânul, Împăratul
Roș), binele învingând la final
 utilizarea  cifrelor magice (trei băieți, trei fete, trei mari probe, doisprezece butoaie cu vin)
 timp și spațiu fabulos, de poveste („odată”, „într-o țară îndepărtată”)
 personajele sunt pozitive, negative, ajutoare (Flămânzilă, Setilă etc.) și donatori (furnicile, albinele)

Tema este specifica basmului popular (confruntarea dintre bine si rau, incheiata cu victoria binelui), dar se
complica in basmul cult prin dezvoltarea unei teme secundare:

Basmul urmareste maturizarea craisorului de la un tanar naiv, usor de pacalit, “boboc”, la printul care stie ce este necazul,
cum sa depaseasca greutatile vietii si cum sa-si pastreze prietenii, ajutandu-i si fiind ajutat de acestia.

O scenă reprezentativă pentru tema basmului o constituie coborârea în fântână a mezinului, naivitatea
acestuia face posibil acest lucru. Antagonistul îl închide pe tânăr într-o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață,
să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului” că-i va deveni slugă „până
când va muri și iar va învia”.
O altă scenă sugestivă o reprezintă întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat, fata împăratului Roș îl demască pe
Spân, care crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul, iar eroul este înviat de fată cu ajutorul
obiectelor magice și devine împărat.

 Semnificaţia titlului „Harap-Alb” reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se bagă în fântână.”. Naiv, lipsit de experienţă
şi credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a Spânului: „D-
acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb. “

Numele este un oximoron, având sensul de „rob alb”, deoarece „harap” înseamnă „negru, rob”. El
devine robul-ţigan (până la jumătatea secolului al XIX-lea în Moldova şi Ţara Românească ţiganii erau
robi), deşi era alb, ajungând în cea mai umilitoare ipostază umană.

Acţiunea prezinta conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar
deznodământul evidenţiază victoria binelui asupra raului.

Expozitiunea : Sunt prezentati cei doi frati (Craiul si Verde-Imparat) care traiau de multa vreme la doua
capete ale lumii fara sa se vada. Craiul primeste de la imparatul Verde o scrisoare, prin care ii cere un
mostenitor, Acesta neavand decat fete. Dintre cei 3 fii ai Craiului, cel mai vrednic se va dovedi mezinul, care,
sfatuit de Sf. Duminica, va trece proba curajului: ursul de sub pod.
Intriga : incalcarea sfatului parintesc care atrage dupa sine necazul. Fiul craiului, odata plecat la drum,
ajunge in codru unde intalneste “un om span”. Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână, iar
acesta devine “ Harap-Alb”

Desfasurarea actiunii începe odată cu sosirea celor doi eroi la palatul împăratului Verde, unde Spânul se
dă drept nepotul său.
Harap-Alb este supus la 3 probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina Ursului, pietrele pretioase din
Padurea Cerbului si pe fata Imparatului Ros.
Ultima proba : Harap-Alb, alaturi de tovarasii sai (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila)
doarme in camera inrosita, mananca si bea peste puterile omeneste, alege macul din nisip cu ajutorul furnicilor,
pazeste fata de imparat pe timpul noptii, recunoaste fata cu ajutorul albinei si trimite calul alaturi de turturica fetei
sa aduca smicele, apa vie si apa moarta.

Punctul culminant: momentul in care fata Imparatului ros spune ca Harap-Alb este adevăratul nepot al
împăratului Verde. Turbat de furie că a fost dat în vileag, Spânul se repede la Harap-Alb „şi-i zboară capul
dintr-o singură lovitură de paloş”.

Deznodamantul aduce restabilirea echilibrului. Calul il omoara pe Span, fata, are puteri supranaturale si il
invie pe Harap-Alb, folosindu-se de obiectele magice. Eroul e rasplatit, primeste imparatia si totul se sfarseste cu
o nunta imparateasca.

Incipitul este constituit de prima frază a textului „ Amu cică era odată într-o ţară un crai…” simbol al unui
timp magic, misterios, necunoscut- specific basmelor ieşit din timpul comun, istoric, atemporal – „odată”.
Deasemenea spaţiul este unul nedefinit, misterios, – „ într-o ţară”. În astfel de timp şi spaţiu există
probabilitatea apariţiei fantasticului. 

Finalul este fericit şi deschis deoarece veselia a ţinut „ani întregi şi acum mai ţine încă. Cine se duce
acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă”.

Conflictul textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un conflict general, specific basmului,
(Bine-Rau.
Conflictul debutează in momentul întâlnirii celor doi când fiul Craiului este păcălit de Spân si devine sluga
acestuia, fiind fiind nevoit sa respecte cu sfințenie toate regulile impuse.
Toate probele la care este supus Harap-Alb, menite sa îl duca la pierzanie dar care in cele din urma îl
fac mai puternic.
Conflictul se finalizează intr-un mod pozitiv deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este
mai apoi readus la viața de fata Împăratului Ros, iar Spânul sfarseste prin a fi omorât de cal.

Perspectiva narativa consta in prezenta unui narator omniscient, obiectiv, care relatează la persoana a III-a, .
Cu toate acestea, mai apar si câteva nota ții subiective precum ,,. Boboc in felul sau’’

Viziunea despre lume : clasică, prin susținerea valorilor morale tradiționale precum bunătatea, prietenia adevărul și
prin lupta binelui împotriva răului.
 Harap-Alb este protagonistul basmului, intruchipare a binelui, dar este un erou nespecific pentru
basm, deoarece este nu prezinta puteri supranaturale, fiind construit realist, ca o fiinta complexa, care
invata din greseli si progreseaza.

Social, Harap-Alb este la inceput ca fiind mezinul Craiului, facand parte dintr-o familie de fita nobila.
Insa, după întâlnirea cu Spânul isi pierde acest statut, devenind sluga, ca mai apoi spre finalul textului
sa isi recapete adevărata identitate nobila, ajungând in cele din urma Imparat.

Moral, deși este protagonistul basmului, nu este înzestrat doar cu calitati, ci si cu defecte.
Înainte de maturizarea sa da dovada de superficialitate, judeca după aparente, fiind egoist si las,
pentru ca ulterior sa ajungă o persoana generoasa, curajoasa,înțeleapta.

Psihologic, reprezintă tipul tanarului in formare, având la început o personalitate slaba,

devenind mai apoi o persoana sociabila, comunicativa (un om puternic).

Naratorul il prezinta pe Harap-Alb ca unul dintre cei trei fii ai craiului, mai mic dintre ei. (“Amu
cica era odata intr-o tara de crai, un crai care avea trei ficiori.”/ “Fiu craiului cel mai mic, facandu-se
atunci ros, iese afara...)
Mai este caracterizat in mod direct in scena în care Spânul îl păcăleşte să intre în fântână: „Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână, fără să-l
trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”

Sfânta Duminică observă slăbiciunile omeneşti ale tânărului şi-i reproşează în mod direct:
„Parcă nu te-aş fi crezut aşa slab de înger, dar după cât văd, eşti mai fricos decât o femeie”.

Trăsăturile morale ale tânărului se disting indirect, din faptele, atitudinea şi

comportamentul eroului, precum şi din relaţiile lui cu celelalte personaje.

Generozitatea şi sentimentul de compasiune se remarca indirect din secvenţa de la

începutul basmului, când mezinul craiului o miluieşte „cu un ban” pe bătrâna cerşetoare întâlnită la
curtea tatălui său. Da dovada de curajul atunci cand trebuie sa treaca podul, confruntandu-se cu
ursul cel fioros.

Atunci cand el se confrunta cu o situatie dificila, se panicheaza si uita de sfatul tatalui, dand
dovada de naivitate, slabiciune, neincredere, aceste trasaturi atragand pedeapsa prin schimbarea
identitatii.

Devenit sluga Spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp loialitate şi
credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe paloş. În relaţia cu Spânul, Harap-Alb este cinstit,
loial şi corect, nu-l trădează niciodată, deşi un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat. 

Spanul nu este unul tipic, intrucat nici el nu este inzestrat cu atribute miraculoase, nefiind un zmeu
sau un animal fabulos.

Statutul social : persoana trecute prin viața deoarece acesta stie cum sa il pacaleasca pe fiul de Crai,
prefacandu-se in sluga pentru a-i fura identitatea. El pretinde ca el este adevăratul fiu de Crai, insa isi
pierde in cele din urma acest statut, fiind dat de gol de fata Împăratului.
Moral, ca orice antagonist, este înzestrat doar cu defecte, fiind caracterizat prin ipocrizie, lașitate,
viclenie, fiind considerat însa ,,răul necesar’’, ghid spiritual, inițiator pentru-Harap-Alb.

Psihologic este inzestrat cu o personalitate puternica, chiar daca este pusa in slujba Răului.

Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza ca Spanul este un om viclean, cu mai multe
fete fiind “imbracat altfel si calare pe un cal frumos, si prefacandu-si glasul.”

Indirect: Viclean peste măsură, il atrage pe Harap-Alb în capcana din fântână prin minciuni şi
tentaţii ce dovedesc o bună cunoaştere de oameni, şi de a profita de slăbiciunile celorlalţi.

Văzându-se ajuns urmaş la tronul împărătesc, Spânul devine arogant, dispreţuitor şi lăudăros, toate
meritele lui Harap-Alb şi le însuşeşte el, pentru că ştie să fie stăpân adevărat şi să-şi conduca slugile.

Obraznic şi lipsit de bun simţ, Spânul nu se sfieşte să-i spună împăratului Verde că dacă o vrea
Dumnezeu „să mă pui în locul dumitale”

O primă scenă care surprinde relația dintre cele două personaje este întâlnirea mezinului cu Spânul
în pădurea-labirint și episodul coborârii în fântână; Tanarul da dovada de naivitate, iar Spanul de
viclenie.
Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de
identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului”.

O altă scenă reprezentativă: finalul. Aducerea fetei de împărat la Spân este cea mai dificilă
încercare, deoarece, pe drum, el se îndrăgostește de tânără, dar onest, el își respectă jurământul
făcut și nu-i mărturisește adevărata sa identitate.
Fata îl demască pe Spân, care îi taie capul lui Harap. De fapt, „ răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou
de jurământ, semn că inițierea a luat sfârșit. Spânul este omorât de cal, iar eroul este înviat de fată cu
ajutorul obiectelor magice.

Spanul este raul necesar, care îl forțează pe Harap-Alb sa se maturizeze pentru a ajunge Imparat,
pot susține intr-adevăr ca tema textului se reflecta in relația dintre cele doua personaje.