Hidrogenul. Proprietăţi.

Metode de preparare

1. Stare naturală
Hidrogenul este elementul cel mai răspândit din
univers. În atmosfera stelelor calde şi în spaţiul interstelar,
hidrogenul există sub formă de atomi liberi. În interiorul
stelelor foarte calde (5∙106 °C sau mai mult), hidrogenul
este conţinut sub formă de protoni.
În straturile exterioare solide şi lichide ale globului
pământesc, hidrogenul se găseşte în cantitate mică
(aproximativ 0,9%). Atmosfera Pământului conţine numai
urme de hidrogen, în straturile superioare. Cea mai mare
parte din hidrogenul de la suprafaţa Pământului este
combinat cu oxigenul, sub formă de apă. Printre celelalte
combinaţii importante ale hidrogenului, ce apar în natură,
sunt combinaţiile organice din plante şi animale.

2. Proprietăţi fizice
2.1. Hidrogenul este un gaz incolor şi fără miros.
După heliu, se lichefiază cel mai greu dintre toate gazele.
2.2. Punctele de topire şi fierbere ale hidrogenului sunt
relativ apropiate şi foarte scăzute: P.t. = -257,3°C; P.f. = -
252,8°C.
2.3. Densitatea hidrogenului este mai mică decât a
tuturor celorlalte gaze (0,0899 g/dm3. Având masa
moleculară cca.2, în comparaţie cu masa moleculară
medie a gazelor din aer (28,9), hidrogenul este de 14,4 ori
mai uşor decât aerul.
2.4. Hidrogenul este foarte puţin solubil în lichide (1l
apă, la 0°C şi 1 atm, dizolvă 21,5 cm3 de hidrogen).
2.5. Alotropia (proprietatea unor elemente de a apărea
în două sau mai multe forme sau structuri moleculare sau
cristaline diferite). Hidrogenul molecular obişnuit este un
amestec de trei părţi ortohidrogen şi o parte parahidrogen.
Ortohidrogenul şi parahidrogenul se deosebesc după
sensul de rotaţie al nucleelor în jurul axelor proprii ale
celor doi atomi ce formează molecula de hidrogen. În
ortohidrogen spinii nucleari sunt paraleli, iar în
parahidrogen sunt opuşi. Cele două modificaţii au aceleaşi
proprietăţi chimice, dar se deosebesc prin unele proprietăţi
fizice, precum căldurile specifice şi spectrele.
2.6. Izotopi. Se cunosc trei izotopi ai hidrogenului:
hidrogenul obişnuit, 1H, numit protiu, al cărui nucleu, H+,
este protonul; izotopul 2H, numit deuteriu, 2D, al cărui
nucleu D+ este deuteronul; izotopul 3H, numit tritiu, 3T.
Tritiul este prezent în hidrogenul obişnuit în cantităţi
minime, abundenţa relativă fiind de ordinul 1:10-17.
Provenienţa lui în natură se atribuie unor reacţii nucleare
induse de raze cosmice, ca de exemplu:
14
N + 1n → 12C + 3T

Tritiul se poate obţine artificial prin reacţii nucleare, ca

de exemplu iradierea litiului cu neutroni lenţi (în reactor
nuclear):
6
Li + 1n → 4He + 3T

sau prin bombardarea beriliului cu deuteroni.

Deuteriul există în hidrogenul obişnuit în proporţie de
0,015%. El se poate obţine mai ales din oxidul de deuteriu
(cunoscut sub numele de apă grea), prin descompunere cu
un metal, sau prin electroliză. Proprietăţile deuteriului sunt
asemănătoare cu ale hidrogenului, însă constantele fizice
sunt diferite, ca de exemplu punctul de fierbere (H 2 = -
252,7°C, D2= -249,5°C), punctul de topire (H2 = -259,2°C,
D2 = -254,5°C).

3. Proprietăţi chimice
3.1. Hidrogenul molecular este un gaz stabil termic
până la temperaturi ridicate (cca. 1900°C). Hidrogenul nu
este un gaz deosebit de reactiv, energia de legătură a celor
doi atomi de hidrogen din moleculă fiind mare (104,2
kcal/mol).
3.2. Reacţia cu oxigenul (reacţie de ardere).
Cu oxigenul, hidrogenul reacţionează violent.
Amestecuri stoechiometrice de hidrogen cu oxigen
explodează când vin în contact cu o flacără sau o scânteie
electrică,

2H2 + O2 → 2H2O

Hidrogenul arde cu flacără albăstruie, foarte fierbinte,

cu formare de apă.
3.3. Reacţia cu metale

H2 + 2Na → 2NaH
H2 + Mg → MgH2
3H2 + 2Al → 2AlH3

3.4. Reacţia cu nemetale

Cu clorul, hidrogenul reacţionează violent, explodând
când sunt expuse luminii:

H2 + Cl2 → 2HCl
 În mod similar, dar şi mai violent, hidrogenul
reacţionează cu fluorul:

H2 + F2 → 2HF

Cu alte nemetale, precum bromul şi iodul, hidrogenul

reacţionează doar la temperaturi mai ridicate. Reacţiile
sunt reversibile şi au loc cu viteză mică:

Br2 + H2 ⇄ 2HBr
I2 + H2 ⇄ 2HI

Sulful reacţionează încet cu hidrogenul:

H2 + S ⇄ H2S

iar azotul se combină la o temperatură ridicată şi

numai în prezenţa unui catalizator:

N2 + 3H2 ⇄ 2NH3

3.5. Caracterul reducător

Această acţiune poate fi verificată atât pentru
hidrogenul molecular, cât şi pentru hidrogenul în stare
născândă, numit hidrogen activ.
3.5.1. Acţiunea reducătoare a hidrogenului
Experienţă: reducerea cuprului cu hidrogen

CuO + H2 → Cu + H2O
negru roşu
 Pentru efectuarea experienţei se utilizează următorul
montaj: un vas spălător cu H2SO4(l), o sursă de hidrogen
(aparat Kipp), un tub de sticlă greu fuzibilă, nacelă de
porţelan, tub efilat în capăt.
Se cântăreşte nacela în tubul de sticlă greu fuzibilă. Se
trece apoi prin instalaţie hidrogen din vasul de spălare cu
H2SO4 concentrat.
După ce proba de detonaţie a hidrogenului la capătul
tubului a fost negativă (nu mai apare explozie la
aprinderea hidrogenului la capătul tubului efilat), acesta se
introduce în tubul de sticlă greu fuzibilă. CuO devine după
un timp incandescent şi apoi de culoarea roşu-arămie a
cuprului metalic. Se opreşte încălzirea exterioară a tubului
de sticlă, continuându-se trecerea hidrogenului peste
oxidul de cupru până la răcirea nacelei. Se scoate nacela,
se cântăreşte din nou, după care se calculează randamentul
procesului de reducere, respectiv puritatea oxidului de
cupru folosit.
3.5.2. Acţiunea reducătoare a hidrogenului activ
Experienţă: într-o eprubetă ce conţine cca. 2 ml
soluţie permanganat de potasiu acidulată cu H2SO4 se
introduc câteva granule de zinc. Se observă schimbarea
culorii din violet (specifica ionului permanganat) în roz
(specifică ionului Mn2+).

2K1+Mn7+O2– +5Zn0 +8H SO →2Mn2+SO + K SO +5Zn2+SO +8H

O
4 2 4 4 2 4 4 2
–
2  Mn — — — →
7+ + 5 e
reducere, agent oxidant
Mn2+ oxidare, agent reducător
–
5  Zn0 —–—2—e →
Zn2+
4

Eg nr.e– bati
M KMnO schim
KMnO4 =
 M 158
=
KMnO4 = = 31,6
5 5
 Zincul reacţionează cu acidul sulfuric, formând
hidrogen activ, care reduce în mediu acid KMnO4.
Experienţă: într-o eprubetă se introduc cca. 2 ml
soluţie K2Cr2O7 şi acid sulfuric diluat 1-2 ml. Se introduc
apoi câteva granule de zinc metalic. Se va observa trecerea
culorii de la portocaliu (caracteristică ionului Cr 2O72- ) la
verde (caracteristică ionului Cr3+).

K Cr6+O +3Zn0 +7H SO →Cr3+ (SO ) + K SO +3Zn2+SO +7H O

2 2 7 2 4 2 4 3 2 4 4 2
–
2Cr 6+ —+—6—e → reducere, agent oxidant
2Cr 3+ oxidare, agent reducător
–
3 Zn0 —–—2—e →
Zn2+

M K Cr 298
Eg = = = 49,66
O

K 2 2 7

2Cr2O7 6 6

Experienţă: într-o eprubetă ce conţine 5 ml soluţie

de FeCl3 diluată cu HCl se introduc câteva granule de zinc
metalic. Se observă schimbarea culorii de la galben
(specifică ionului Fe3+) la incolor-verzui (specifică ionului
Fe2+).

2Fe3+Cl 3 + 2HCl + Zn0 → 2Fe2+Cl 2+ Zn2+Cl 2+ 2HCl

–
2  Fe3+ —+—1—e → reducere, agent oxidant
–
Fe Zn — — —
2+ 0 – 2 e
oxidare, agent oxidant
→ Zn2+

Eg M
FeCl3 =
FeCl3 =M = 162,5
1 FeCl3
 4. Metode de preparare
4.1. Obţinerea hidrogenului din apă

a) Metalele alcaline reacţionează energic cu apa la

temperatura camerei.
Hidrogenul format se aprinde şi arde cu flacără
galbenă, în cazul sodiului, şi violetă, în cazul potasiului.
Experienţă: într-un cristalizator umplut pe
jumătate cu apă se aşează pe o hârtie o bucăţică de sodiu
metalic. După umezirea hârtiei, sodiul reacţionează cu
apa, se aprinde şi arde cu flacără galbenă. După încetarea
reacţiei se toarnă câteva picături de fenolftaleină. Se
observă colorarea soluţiei în roz.

2Na0 + 2H 1+O 2– → 2Na1+O2– H + + H 0 

2 2
–
0 –
Na — — — →1 e oxidare, agent reducător
Na1+ reducere, agent oxidant
H 1+ —+—1—e →
–

H0

b) Metalele alcalino-pământoase reacţionează mai

încet cu apa.
Experienţă: într-un pahar de 200 ml umplut pe
jumătate cu apă se pun câteva aşchii de magneziu metalic
şi câteva picături de fenolftaleină. Se încălzeşte apa la
fierbere; se observă degajarea unui gaz şi colorarea
soluţiei în roz.
o
C
Mg 0 + 2H21+O2– —t— → Mg 2+ (OH2 – ) +2 H 0 
–
Mg 0 —–—2—e → H0
Mg 2+

H 1+ —+—1—e →
–
oxidare, agent
reducător
reducere, agent
oxidant
 c) Obţinerea H2 din apă cu amalgam de aluminiu şi
aluminiu metalic.
Prepararea amalgamului de aluminiu: o placă sau o
sârmă de aluminiu se introduce pentru câteva secunde într-
o soluţie de NaOH, se clăteşte cu apă şi apoi se scufundă
3-4 ore într-o soluţie de azotat de mercur(II). Se clăteşte
din nou şi se usucă.
Experienţă: într-o eprubetă umplută pe jumătate cu
apă se introduce amalgamul proaspăt preparat şi uscat. Se
observă imediat degajarea bulelor de H2.

2 Al 0 + 6H2 1+O → 2 Al 3+ (OH3) + 3H

2
0


Experienţă: într-o eprubetă se introduce soluţie de

NaOH şi bucăţele de Al metalic. În timp se observa
degajarea de H2.

Al 0 + 5H 1+O + NaOH → Na[ Al 3+ (OH (H O) ] + 3 / 2H 0 

2 4 2 2
) 2
–
Al 0 —–—3—e oxidare, agent reducător
→ Al 3+ reducere, agent oxidant
H 1+ —+—1—e
–

→H0

Na Mg Al
[Ne]3s1 [Ne]3s2 [Ne]3s23p1

SCADE CARACTERUL ELECTROPOZITIV

SCADE CARACTERUL METALIC

SCADE CARACTERUL REDUCĂTOR

CREŞTE ENERGIA DE IONIZARE
Na+ Ξ [Ne] Mg2+ Ξ [Ne] Al3+ Ξ [Ne]
NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3
bază tare bază cu tărie medie caracter amfoter:
- reacţionează cu acizi
- reacţionează cu baze
legătură legătură legătură
ionică ionic-covalentă preponderent covalentă
SCADE TĂRIA LEGĂTURII IONICE

4.2. Obţinerea hidrogenului din reacţia

metalelor cu acizi
În laborator, hidrogenul se obţine cel mai uşor folosind
aparatul Kipp. Se poate obţine astfel un curent continuu de
H2 sau se poate întrerupe după necesitate.

Aparate Kipp
 În locul aparatului Kipp se pot folosi şi aparate
improvizate, ca de exemplu:
a) aparatul este format dintr-un balon în care se află
HCl diluat. În gâtul balonului se introduce o eprubetă
perforată în care se află granule de Zn. Cu clema de pe
tubul de cauciuc cu care este prevăzută eprubeta se poate
regla curentul de H2 format.
b) un vas conic cu HCl diluat în care se poate
introduce sau scoate o eprubetă perforată în care se află
granule de zinc. Reglarea curentului de H2 se face prin
deplasarea eprubetei în sus sau în jos (se poate ataşa
tubului de sticlă un tub de cauciuc cu clemă).
În locul zincului se poate folosi orice metal activ situat
înaintea hidrogenului.

Zn + 2HCl → ZnCl2 + H2

Zn + H2SO4 → ZnSO4 + H2
Mg + 2HCl → MgCl2 + H2
Fe + HCl → FeCl2 + H2 

4.3. Obţinerea hidrogenului prin electroliză

Aparatul folosit pentru electroliza este voltmetrul

Hoffmann.
Părţile principale ale aparatului sunt:
- vasul de electroliză - confecţionat din sticlă, porţelan
sau metal;
- electrozii - confecţionaţi din platină, cărbune, nichel,
fier, cupru sub formă de bare, sârme sau plăci;
 - aparate de măsură: ampermetru, pentru măsurarea
intensităţii curentului şi voltmetru, pentru măsurarea
diferenţei de potenţial existent la electrozii voltmetrului.

Se umple aparatul cu
soluţie de H2SO4 1:10 prin
braţul central, menţinând
robinetele deschise până la
eliminarea completă a
bulelor de aer din ambele
tuburi gradate, apoi se
închid robinetele şi se
introduce aparatul în
circuitul electric.
Cu ajutorul acestui
aparat se poate separa H2
de O2 şi se pot măsura
volumele de gaz formate
în timpul electrolizei.

Voltmetrul HOFFMANN

În cursul unui proces de electroliză au loc reacţii de

oxidare la anod şi de reducere la catod. Cationii care vin în
contact cu catodul primesc de la acesta electroni, adică se
reduc, iar anionii care vin în contact cu anodul cedează
acestuia electroni, adică se oxidează.
Electroliza apei
Întrucât apa pură este un slab conductor de
electricitate, se supune electrolizei apă acidulată cu H 2SO4
sau alcalinizată cu hidroxizi alcalini. Procedeul de
obţinere al hidrogenului este economic şi oxigenul rezultat
concomitent se poate folosi. Altfel, se preferă obţinerea
hidrogenului ca produs secundar la electroliza unei soluţii
de NaCl pentru fabricarea sodei caustice.

la catod: 4H+ + 4e- → 4H 4H → 2H2

la anod: 2O - 4e → 2O
2- -
2O → O2
Suma: 4H + 2O → 2H2 + O2
+ 2-

5. Utilizări
Hidrogenul molecular serveşte, în cantităţi foarte mari,
la obţinerea amoniacului.
Serveşte apoi în reacţii de hidrogenare a legăturilor
duble C = C din grăsimi şi din alţi compuşi, precum şi
pentru desulfurarea petrolurilor bogate în sulf (sulful
eliminându-se ca H2S). În ultimul timp, hidrogenul lichid
este folosit drept combustibil pentru rachete.

6. Aplicaţii de calcul
6.1. Să se determine masa unui litru de hidrogen în
condiţii normale (0oC şi 1 atm). De câte ori este
hidrogenul mai uşor decât aerul?
6.2. 400 ml soluţie H2SO4 20% (p = 1,14 g/cm3)
reacţionează cu zinc de puritate 80%. Ce cantitate de zinc
a reacţionat?
6.3. Ce sarcină electrică este necesară pentru a obţine
prin electroliza apei acidulate a 20 ml H 2 la presiunea de 2
atm? Să se scrie şi procesul electrochimic ce are loc.
6.4. Un litru de apă reacţionează cu 4,7 g sodiu
metalic. Ce volum de H2 se degajă? Ce concentraţie
procentuală are soluţia alcalină?
 6.5. Mase egale de Na, Mg, Al reacţionează cu apa. Ce
volum de hidrogen rezultă din fiecare reacţie? Comentaţi.