Lucrarea Practică Nr.

Partea Experimentală

I. Apa oxigenată

1. Caracterul oxidant al apei oxigenate

În prezenţa reducătorilor, apa oxigenată se reduce la apă, după schema:

O21- + 2e- → 2O2- sau HO-1 – -1OH + 2e- → 2HO -

Reducătorii respectivi sunt oxidați de către apa oxigenată (2I-1 → I20, Fe → Fe3+
2+

S2-→ S+6, Mn2+ → Mn4+ etc. )

• Oxidarea iodurilor la iod molecular

2KI + H2O2 + H2SO4 → I2 + 2H2O + K2SO4

Experienţă. Se tratează, într-o eprubetă, 3 mL soluţie de KI 4-5% cu 2 mL

H2O2, 3% şi cu 1 mL H2SO4 diluat. Apare coloraţia brună dată de iodul format.
Acesta se poate pune în evidenţă, diluând soluţia până la coloraţia galben pal şi
adăugând câteva picături de soluţie de amidon 1%, când apare o coloraţie albastră
violet.

• Oxidarea Fe2+ la Fe3+

2FeSO4 + H2O2 + H2SO4 → Fe2(SO4)3 + 2H2O

Experienţă. Într-o eprubetă se introduc 3 mL FeSO4 3%, 2 mL de H2SO4 diluat

şi 2 mL H2O2., 3%. Se pune în evidenţă formarea Fe3+, introducând în eprubetă
aproximativ 0,5-1 mL de soluţie de KSCN, când apare coloraţia roşie-sângerie,
caracteristică formării Fe(SCN)3.

Fe3+ + 3KSCN → Fe(SCN)3 + 3K+

• Oxidarea S2-la S6+

Experienţă. Se introduc, într-o eprubetă, 4 mL Pb(NO3)2 sau Pb(CH3COO)2 şi

3 mL soluţie apoasă de H2S sau Na2S 4%, proaspăt preparată, când apare un
precipitat negru de PbS.

Pb(NO3)2 + H2S → 2HNO3 + PbS↓

1
 Apoi se adaugă în eprubetă 3 mL soluţie H2O2, 3%; precipitatul devine alb,
datorită formării PbSO4:

PbS + 4H2O2 → PbSO4↓ + 4H2O

• Oxidarea Mn2+ la Mn4+ în mediu alcalin

Experienţă. Tratând o soluţie de MnSO4 sau MnCl2 3-4% (4 mL) cu NaOH,

5% (3 mL) se formează Mn(OH)2, precipitat alb-roz, instabil în aer. Acesta, în
prezenţa H2O2 3% (3 mL) trece în acid manganos şi apoi în manganit de mangan
(precipitat negru-brun).

Mn+2SO42- + 2NaOH → Mn(OH)2 + Na2SO4

Mn(OH)2 + H2O2 → H2+1Mn+4O3-2 + H2O

H2MnO3 + Mn(OH)2 → Mn2O3 + 2H2O

negru-brun

• Oxidarea SO32- la SO42-

Experienţă. Se tratează 3 mL soluţie de sulfit alcalin 4% cu 2 mL H2O2, 3% şi

1 mL soluţie HCl diluat. Se formează ionul SO42- (din anionul HSO4-), care se pune în
evidenţă cu BaCl2, când apare un precipitat alb de BaSO4, insolubil în acizi minerali.

Na2SO3 + H2O2 + HCl → NaHSO4 + NaCl + H2O

NaHSO4 + BaCl2 → BaSO4↓ + HCl + NaCl

• Oxidarea [Fe(CN)6]4- la [Fe(CN)6]3-

Experienţă. Se tratează, într-o eprubetă, 5 mL de K4[Fe(CN)6] 4% cu 3 mL de

H2O2, 3% şi 1,5 mL H2SO4 diluat. Se formează K3[Fe(CN)6], care se poate evidenţia
cu ajutorul FeSO4, când apare un precipitat albastru intens. (albastru de Turnbull).

2K4[Fe(CN)6] + H2O2 + H2SO4 → 2K3[Fe(CN)6] + K2SO4 + 2H2O

3FeSO4 + 2K3[Fe(CN)6] → Fe3[Fe(CN)6]2↓ + 3K2SO4

2
 2. Caracterul reducător al apei oxigenate

În prezenţa oxidanţilor mai puternici decât ea (KMnO4, K2Cr2O7, fericianura de

potasiu, K3[Fe(CN)6] etc.), apa oxigenată este oxidată la O2, în timp ce agenții
oxidanți respectivi se reduc. Schema de reacţii este următoarea:

O22- - 2e- → O20 sau:

HO-1 – -1OH – 2e- → O20 + 2H+

• Reducerea Ag+ la Ag metalic ( reacţia oglinzii de argint)

Experienţă. Se introduc, într-o eprubetă, 4 mL soluţie AgNO3 4%, 3 mL soluţie
H2O2, 3% şi 2 mL soluţie de KOH sau NaOH 5%. Apare un precipitat negru-cenuşiu
de argint metalic.

2AgNO3 + H2O2 + 2KOH → 2Ag + 2KNO3 + 2H2O + O2

Experienţă. Se introduc, într-o eprubetă,4 mL de soluţie de AgNO3, 4-5% 2

mL de soluţie NH3 şi 3 mL soluţie de H2O2, 3%; fără a se agita eprubeta. Se
încălzeşte pe baia de apă la fiebere, fără agitare, când se observă degajarea oxigenului
şi formarea oglinzii de argint pe pereţii eprubetei.

AgNO3 + NaOH → AgOH + NaNO3

2AgOH → Ag2O + H2O

Ag2O + 4NH3 + 2H2O → 2Ag[(NH3)2]OH (reactivul Tollens)

2Ag[(NH3)2]OH + H2O2 → 2Ag + O2 + 4NH3 + 2H2O

• Reducerea KMnO4 în mediu acid

Experienţă. Se introduc, într-o eprubetă, 4 mL de soluţie diluată de KMnO4, 4-

5%, 2 mL de soluţie H2SO4 diluat şi 3 mL H2O2, 3%; soluţia violetă de KMnO4 se
decolorează, datorită formării MnSO4.

2KMnO4 + 5H2O2 + 3H2SO4 → 2MnSO4 + 5O2 + K2SO4 + 8H2O

Această reacţie serveşte la dozarea H2O2 prin titrare, în mediu puternic acid
(sol. H2SO4, 20-25%), cu o soluţie de KMnO4, 0,1 N de titru cunoscut.

3
 • Reducerea K2Cr2O7 în mediu acid

Experienţă. Se tratează 4 mL soluţie diluată de K2Cr2O7 4-5%,, cu 2 mL de

H2SO4 diluat şi 3 mL H2O2, 3%. Se observă schimbarea culorii soluţiei, mai întâi în
albastru intens, apoi în verde, datorită formării, iniţial, a unui acid percromic de
culoare albastră, instabil, care trece în Cr3+ de culoare verde şi se degajă oxigen:

K2Cr2O7 + 3H2O2 + 4H2SO4 → Cr2(SO4)3 + 3O2 + K2SO4 + 7H2O

Acizii percromici pot fi extraşi în eter, mediu în care sunt mai stabili.

• Reducerea [Fe(CN)6]3- la [Fe(CN)6]4-

Experienţă. Se adaugă, într-o eprubetă, 4 mL de K3[Fe(CN)6] 4%, 2 mL de

KOH sau NaOH 5% şi 3 mL H2O2, 3%, când se observă degajarea oxigenului
molecular. Formarea K4[Fe(CN)6] se pune în evidenţă cu ajutorul unei soluţii de
FeCl3 3% când apare un precipitat albastru închis “ albastru de Prusia” (sau
“albastru de Berlin”).

2K3[Fe(CN)6] + H2O2 + 2KOH → 2K4[Fe(CN)6] + O2 + 2H2O

3K4[Fe(CN)6] + 4 FeCl3 → Fe4[Fe(CN)6]3 + 12 KCl

albastru de Berlin

II. Iodul

1. Caracterul reducător al I2 (metode de obţinere a I2 în laborator):

2I-1 = I20 + 2e-. Sub acțiunea unor agenți oxidanți puternici, anionul
iodură I- este oxidat la iod elementar I2, în timp ce oxidanții respectivi se
reduc.

• Oxidarea I- la I2

2KI + Cl2 → I2 + 2KCl

Experienţă. Se tratează 4 mL KI 5% cu 3 mL de apă de clor Cl2 sau se

barbotează clor gazos în soluţia de KI. Apare o coloraţie brună a iodului molecular,
care se poate identifica cu soluţia de amidon 1%, astfel se diluează soluţia de iod
până la galben-pal şi se adaugă câteva picături de soluţie de amidon. Apare o
coloraţie albastru-indigo.

4
 Iodul se mai poate identifica prin extracţia în solvenţi organici. Se adaugă
2-3 mL CHCl3 sau CCl4 şi se agită bine eprubeta, când stratul organic se
colorează în violet.

• Oxidarea I-cu apă de brom

2KI + Br2 → I2 + 2KBr

Experienţă. Se tratează 4 mL de KI 5% cu 2 mL de apă de brom, când rezultă

iod elementar de culoare brună.

• Oxidarea I- cu FeCl3

2 KI + 2 FeCl3 → I2 + 2 FeCl2 + 2 KCl

Se tratează, într-o eprubetă, 4 mL de soluţie de KI, 5% cu 3 mL soluţie FeCl3.

3-4 %. Iodul se evidenţiază datorită culorii sale specifice.

• Oxidarea I- cu NaNO2 în mediu acid

a) KI + NaNO2 + 2H2SO4 → HI + HNO2 + KHSO4 + NaHSO4

b) 2HI + 2NaNO2 → I2 + 2NO + 2H2O

Experienţă. Într-o eprubetă se introduc 4 mL de KI, 5% , 3 mL de soluţie

NaNO2 4-5% şi 2 mL H2SO4 diluat. Se constată apariţia culorii brune, datorită
formării iodului.

• Oxidarea I-cu H2SO4 concentrat

2KI + 2H2SO4 → I2 + SO2 + K2SO4 + 2 H2O

Experienţă. Într-o eprubetă se pune o cantitate mică de KI solidă şi se adaugă

circa 4-5 mL H2SO4 concentrat 98%, când se constată apariţia vaporilor de iod de
culoare violet.

• Oxidarea I- cu agenţi oxidanţi: KMnO4 şi K2Cr2O7

10KI + 2KMnO4 + 8H2SO4 → 5I2 + 2MnSO4 + 6K2SO4 + 8H2O

5
 6KI + K2Cr2O7 + 7H2SO4 → 3I2 + Cr2(SO4)3 + 4K2SO4 + 7H2O

Experienţă. Se introduc, în două eprubete, câte 4 mL de soluţie KI, 5% şi se

acidulează cu H2SO4 diluat (2 mL). În prima epubetă se adaugă 3 mL de soluţie
KMnO4, 4%, iar în a doua, 3 mL soluţie K2Cr2O7. 4-5% ân porţiuni Se constată
formarea iodului prin apariţia culorii brune specifice în ambele eprubete. Iodul
format poate fi pus în evidenţă cu o soluţie de amidon 1% proaspăt preparată sau prin
extracţie în solvenţi organici (eter etilic, cloroform, tetraclorură de carbon etc.).

• Oxidarea I- cu Cu2+

2KI + CuSO4 → K2SO4 + CuI2

2CuI2 → 2CuI + I2 (reacţie de dismutaţie)

Experienţă. Prin tratarea a 4 mL soluţie de KI, 5% cu 3 mL soluţie de CuSO4

5% se obţine iod elementar, care colorează conţinutul eprubetei în brun; iodura
cuprică nu se poate izola, ea disproporţionează în momentul formării în iodură
cuprosă (CuI↓ – precipitat brun -muștar)

• Oxidarea I-cu H2O2 în mediu puternic acid

2KI + H2O2 + H2SO4 → I2 + K2SO4 + 2H2O

Experienţă. Se tratează 4 mL de soluţie KI 5% cu 2 mL H2SO4 diluat şi 3 mL

H2O2 soluţie 3%; se formează iodul de culoare brună.

2, Caracterul oxidant al I2 – în proporţie redusă

• Iodul oxidează tiosulfatul la tetrationat –I2 are caracter oxidant

I2 + 2Na2S2O3 → 2 Na2S4O6 + 2NaI

tiosulfat tetrationat
de sodiu de sodiu
sau:
0 0
S-Na+ S S
+5 +5
2 O S O + I2 = O S O O S O + 2NaI

O-Na+ O-Na+ O-Na+

tiosulfat tetrationat
Experienţă. Unei soluţii de iod i se adaugă, cu picătura, o soluţie de Na2S2O3 şi
se constată decolorarea soluţiei de iod, datorită formării NaI incolore.

6
 • Iodul are o acţiune decolorantă asupra unor coloranţi ca: indigo, turnesol
roşu de metil, roşu de fenol, metilorange, albastru de metilen.

Experienţă. Se tratează 4 mL de soluţie din coloranţii menţionaţi cu 3 mL de

soluţie de iod, în porţiuni, când se observă dispariţia culorilor respective.(decolorarea
soluţiilor).

Implicaţii biologice ale apei oxigenate H2O2 şi ale iodului I2

H2O2 – prezintă caracter slab acid; din punct de vedere redox (electrochimic)
are atât caracter oxidant cât şi caracter reducător, este un amfolit redox.
Apa oxigenată este utilizată ca antiseptic şi dezinfectant, sub forma unei
soluții diluate (3-5%) Ea este capabilă să elibereze oxigen gazos, echivalent a 10
volume ale lichidului respectiv. Este indicată datorită capacităților sale de curațire a
plăgilor cutanate benigne și de asigurare a asepsiei acestora. Are și proprietăți
hemostatice (oprește sângerările). Soluţia concentrată 30% = perhidrol (arde)

I2 - iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid,

aspecte care îi conferă aplicabilitate în domeniul medical, în cercetarea ştiinţifică şi în
diverse domenii tehnice.
Iodul este un oligoelement esențial pentru organismul uman, fiind indispensabil
pentru biosinteza hormonilor tiroidieni. Carența sau excesul de iod au efecte nocive
asupra organismului. Carența cronică de iod determină scăderea sintezei de hormoni
tiroidieni, cu gușă endemică și manifestări clinice de hipotiroidie (mixedem, nanism
tiroidian, cretinism etc.), iar excesul de iod determină manifestări de hipertiroidie
(exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac ).

7
 Bibliografie

1. Alina Ştefanache, Alina Monica Miftode, Maria Miftode, Chimie Anorganică

Experimentală, pag. 161-167 şi pag. 194-201, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2007.
2. Vasile Dorneanu, Maria Stan, Chimie Analitică, pag 124-128, Editura Universităţii
de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa”, Iaşi, 2000.
3. Victoria Aldea, Valentina Uivarosi, Chimie Anorganică-Elemente şi Combinaţii,
pag. 592-612, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. Robert Săndulescu, Simona Mirel, Cecilia Cristea, Radu Oprean, Bodoki Ede,
Simion Lotrean, Chimie Analitică Calitativă, ghid de lucrări practice, pag. 120-174,
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012.
5. Potassium Iodide as a Thyroid Blocking Agent in Radiation Emergencies (în
engleză). Pacific Health Sciences. Accesat la 24 octombrie 2017.
6. Potassium Iodide (KI) Treatment for Animals Following a Nuclear Disaster (în
engleză). Missipi Board of Animal Health. Accesat la 24 octombrie 2017.
7. Potassium iodide for thyroid protection in a nuclear accident or attack (în
engleză). The Medical Letter, Inc. Accesat la 24 octombrie 2017..