Reacţii redox

Reacţiile redox (oxidoreducere) – sunt reacţiile care au loc cu Stabilirea coeficienţilor în reacţiile redox
transfer de electroni Sunt reacţii redox, reacţiile în care se modifică NO.
Au loc 2 reacţii: Oxidare – reacţia în care se cedează electroni NO creşte în reacţia de oxidare (cedare de electroni)
Reducere – reacţia în care se acceptă electroni NO scade în reacţia de reducere (acceptare de electroni)
Agent oxidant - reactantul care se reduce (accepta electroni) Etape pentru stabilirea coeficienţilor
Agent reducator - reactantul care se oxideaza (cedeaza e-) 1. Scrierea formulelor reactanţilor şi produşilor de reacţie;
Pentru a stabili elementul care se oxidează şi cel care se reduce 2. Stabilirea NO pentru toate elementele;
este nevoie să stabilim numărul de oxidare (N.O.) 3. Stabilirea elementelor care îşi modifică NO şi scrierea
NO=nr. de electroni cu care un atom sau un ion participă la ecuaţiilor reacţiilor de oxidare, reducere;
formarea unei legături covalente sau ionice. 4. Egalarea electronilor cedaţi cu cei acceptaţi şi stabilirea
NO-reprezinta sarcini reale pt. substantele ionice coeficienţilor pentru elementele care şi-au modificat NO;
NO-reprezinta sarcini formale pt. substantele polare sau nepolare 5. Verificarea coeficienţilor pentru celelalte elemente
Reguli pentru stabilirea NO Exerciţii
0 0
1. Stabiliţi numerele de oxidare ale elementelor din următorii
1. N.O. elemente în substanţe simple=0; ex. Na ; H 2
compuşi: a) H2S; b) HNO3 c) Fe2O3 d)HNO2 e)KMnO4
2. N.O. pt. Hidrogen în compuşi = +1 excepţie în hidruri f) NO2 g) NH3 h) N2 i) KNO2 j) KClO4
metalice când N.O. pt. H = –1 2. Evidenţiază transferul de electroni pentru procesele următoare,
3. N.O. pt.Oxigen în compuşi = –2 excepţie în H2O2 şi în precizând dacă este reducere sau oxidare:
peroxizi N.O. pt. O = –1 a) I2 → 2I- b) Cu →Cu2+ c) Na+ →Na d) Zn → Zn2+
4. N.O. pt. F = -1 3. Stabiliţi coeficienţii următoarelor reacţii prin metoda redox:
+1 -1
5. N.O. ioni mono şi poliatomici = sarcina ionului ex. NaCl
HNO3 + C → CO2 + NO + H2O NH3 + O2 → NO + H2O
Ioni pozitivi
N.O. pt. elementele din grupa IA= +1 (Na+= +1; K+= +1);
H2SO4 + C → SO2 + CO2 +H2O KClO3 → KCl + O2
N.O. pt. elementele din grupa IIA=+2 (Mg+2=+2; Ca+2=+2); S + HNO3 → SO2 + NO2 + H2O ZnS + O2 → ZnO + SO2
N.O. pt. elementele din grupa IIIA= +3 (Al=+3); Fe2O3 + CO → FeO + CO2
KClO3 + HCl → KCl + Cl2 + H2O
N.O. pt. elementele din grupele secundare este variabil:
Fe: +2 sau +3, Cu: +1 sau +2, Zn: +2, Ag: +1, Hg: +1 sau +2 H2SO4 + HBr → SO2 + Br2 + H2O HCl + MnO2 →Cl2 +MnCl2 + H2O
N.O. pentru ionul amoniu ( NH 4+ ) = +1 KMnO4 + H2SO4 + FeSO4 → K2SO4 + Fe2(SO4)3 + MnSO4 + H2O
Ioni negativi: clorură Cl- (NO= -1); sulfură S2- (NO= -2); FeSO4 + K2Cr2O7+H2SO4→Fe2(SO4)3+Cr2(SO4)3+K2SO4 +H2O
hidroxid HO-(NO= -1); azotat: NO3- (NO= -1); carbonat: CO32-
(NO=-2); sulfat: SO42-(NO= -2); fosfat: PO43-(NO= -3);
6. Pentru celelalte elemente N.O. se calculează astfel încât
suma numerelor de oxidare: pentru un compus neutru=0;
pentru ioni poliatomici = sarcina ionului
 Agenţi oxidanţi şi agenţi reducători

Agent oxidant = reactantul care acceptă electroni (se reduce) Stabiliţi coeficienţii următoarelor reacţii prin metoda redox;
Agent reducător = reactantul care cedează electroni (se precizaţi agentul oxidant şi agentul reducător
oxidează)
HNO3 + P4 +H2O → H3PO4 + NO
Agenţi reducători:
H2O2 + Ag2O → Ag + O2 + H2O
Metalele: Na + 2 HCl → 2 NaCl + H2
2Al + Fe2O3 → Al2O3 + 2Fe FeSO4 + HNO3 + H2SO4 → Fe2(SO4)3 + NO + H2O
Carbonul: 3C + 4HNO3 → 3CO2 + 4NO + 2H2O Hg + HNO3 → Hg(NO3)2 + NO + H2O
Hidrogenul: H2 + AgO → Ag + H2O
Compuşi ai metalelor (sau nemetalelor) în care metalul (sau Ag + HNO3 → AgNO3 + NO + H2O
nemetalul) are N.O. minim:
Cu + HNO3 → Cu(NO3)2 + NO + H2O
ex. FeSO4, H2S
Agenţi oxidanţi: HI + HNO3 → I2 + NO↑ + H2O
Nemetale când se transformă în ioni negativi: Cl2; O2; Br2
Ca3(PO4)2 + SiO2 + C → CaSiO3 + P4 + CO
Cl2 + Mg → MgCl2
Compuşi ai metalelor (sau nemetalelor) în care metalul (sau
nemetalul) are N.O. maxim:
Ex: HNO3; H2SO4, KMnO4, K2Cr2O7